1. DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚ I DEMOCRATICE (7)-
Fiindcă toată literatura istorică ș i de specialitate despre stat caracterizează trăsturile
acestuia prin cine îl stăpâneș te, există în multe scrieri tendinț a simplificării definind
democraț ia ca un stat stăpânit de popor, în care prin popor se iau hotărârile cele mai
importante. Ceea ce este ș i iluzoriu ș i imposibil practic, ducând spre cealaltă caracteristică:
a reprezentativităț ii. Din care rezultă faptul că, da, în democratț ie s-ar putea să conducă
toț i cetăț enii dar, în ori ce caz, unii conduc mai mult decât alț ii. Forma reprezentativităț ii
nu e perfectă, criteriul statistic nu este deosebit de elocvent, nimeni altcineva decât nevoia de
a se lua o decizie electorală, nu ne spune cu ce este mai reprezentativ cel cu 51% din voturi
faț ă de cel cu 49%, ci doar cu cât. Ș i, atunci, adevărul este că unii sunt mai lângă putere
decât alț ii. Ceeace, iarăș i, nu ar fi o problemă de nerezolvat, dacă n-ar intra în ecuaț ie ș i
imponderabila psihologică a viciului uman înrăit pe măsura practicării; în cazul de faț ă a
setei de putere la unii dintre cei ajunș i mai aproape de ea. Iar, de aici, la concluzia că, în
democraț ia reală, cei ce îsi doresc libertatea si egalitatea îi domina pe cei ce îsi doresc
puterea. Concluzie optimistă pe de o parte, fiindcă spune că „îi domină”; dar ș i recunoscând
cu cinism că aceia care îș i doresc mârș av puterea vor mai avea viaț ă lungă.
Lucru probat ș i prin reversul medaliei, care se distinge bine la unii lideri, dar ș i
printre politicienii de rând. E vorba de cei care nu s-au preocupat să facă ceva pentru cetăț eni
dar, în aceste zile, se zbat ca prin alte mijloace, sau de la alț i cetăț eni decât cei pe care nu i-
au servit în legislatura trecută, să mai obț ină un mandat. Ca ș i politicienii de vârf
consecvenț i în a-ș i aservi anumite instituț ii statale prin care să-ș i asigure prelungirea
puterii. Ceea ce nu înseamnă altceva decât că aceș ti oameni care îș i doresc puterea, străduie
din răsputeri să-i domine ei pe cei ce îș i doresc libertatea ș i egalitatea. Asistăm astfel la
modul cum, mafiot ș i pe ascuns, manipulând chiar organisme ale statului în care sunt
influenț i, procedează cei din jurul preș edintelui gata de ducă, dar ș i la modul direct,
agresiv, lipsit de ruș ine faț ă de aspiraț iile populare care nu se pot cuantifica în bani, al
celor care, din păcate realist, apreciază că puterea reprezentativităț ii politice depinde de
averea lor ș i se poate cumpăra pentru ei, pentru odraslele lor sau pentru clientela lor,
indiferent de vreo calitate civică ș i sfidând orice aspect doctrinar.
Avem până în prezent (unii etichetaț i chiar ș i prin justiț ie, alț ii cotaț i astfel în
opinia publică), politicieni care ș i-au asigurat campania sau locul cu bani sustraș i, bani
iliciț i sau, cel puț in spălaț i; avem politicieni care, pur ș i simplu ș i-au cumpărat locul
plătind taxe de partid puse pe faț ă; avem politicieni care chiar ș i-au investit banii ca să-ș i
facă un partid, pe lângă politicieni care nu s-ar fi afirmat dacă n-ar fi acceptat să facă partide
cu bani câș tigaț i dubios, ale căror resurse tot le mai caută justiț ia, precum ai lui Sorin
Ovidiu Vântu; avem politicieni făcuț i cu banii ș i influenț ele lui tata, politicieni de zahăr,
de ulei sau de făină, toț i fiind politicieni de sacoș ă; sau politicieni care caută să fie văzuț i
cu cătuș e pentru că o parte din electorat e sensibilă la acest semn electoral în care se regăsesc
prin prezent sau prin perspective, etc.etc...
În această situaț ie, convins că ș i-a făcut datoria plătindu-ș i locul, nu ne mai miră că
alesul nu are nici o legătură de conlucrare cu alegătorii săi ș i nu consideră a avea vreo datorie
faț ă de ei ba, chiar mai mult decât atât, ș tiind că nu are la ce să se aș tepte bun din partea
lor, la alegerile următoare se străduieș te să-ș i cumpere loc eligibil în altă parte, ceea ce-i
arată convingerea că doar la necunoscuț i mai pot prinde promisiunile sale electorale. Pentru

2. că, ce altă explicaț ie poate avea afirmaț ia unor politicieni serioș i, când îș i laudă propriul
partid că vine aproape sută la sută cu candidaturi noi, decât recunoaș terea că au zbârcit-o cu
cele vechi?!?... Nu este aceasta o cerere directă de îngăduinț ă de la electorat în sensul:
„Votaț i-ne ș i de data asta, că o să fie mai bine”...?!
Lipsa de doctrină, care te obligă să încerci să câș tigi prin derutarea electoratului, se
conjugă cu lipsa de realizări, care te face să cauț i alte circumscripț ii, cu alț i alegători, doar,
doar... Subliniez asta, nu pentru că m-ar interesa dezavantajul unor asemenea candidaț i, ci
pentru că este evident dezavantajul alegătorilor care, firesc, ar trebui să aibă de ales în special
între oameni care, în diverse forme, i-au mai reprezentat ș i pe care i-au văzut la treabă ș i la
rezultate civice. Dar, în mod deliberat, condiț iile sunt puse în aș a fel încât o asemenea
bucurie să nu se poată petrece. Sunt puse de cei care au făcut până acum legea electorală exact
în sensul de a nu da vreo responsabilitate concretă nici parlamentarilor, nici consilierilor
locali. Cu toate că pretindem a organiza alegeri într-un stat de drept, dreptul elementar al
cetăț eanului de a cere ceva concret alesului său, nu există. Funcț iile parlamentarilor în
teritoriu, ca ș i cele ale consilierilor, sunt expuse la modul general, singura repartizare de
sarcină concretă fiind activitatea lor în comisii care se ocupă de probleme generale, la nivel
macrosocial. Comunităț ile mici, cum ar fi o stradă sau un cartier nu au cui să se adreseze,
cad toate pe capul primăriilor, iar doleanț a individuală nu are altă cale decât ghiș eul care, ne
având interes electoral te abordează birocratic, sau costisitoarea ș i tărăgănata justiț ie. În
vreme ce mii de consilieri se ocupă doar de coterii pentru sau împotriva primarului ș i zeci de
parlamentari ț in birourile teritoriale degeaba. O arondare a responsabilităț ii, pentru ca alesul
să poată fi tras la răspundere pe problemele concrete ale unui anume spaț iu în care anumiț i
cetăț eni, identificându-ș i locuirea, pot veni cu pretenț ii ș i solicitări concrete, nu există;
aș a că asistenț a acordată de ales alegătorului este într-un vag total, ca ș i relaț ia propriu
zisă dintre reprezentant ș i reprezentat. Ca dovadă că nici nu-i pasă să se lege de soarta
alegătorilor ș i de-abia aș teaptă alegerile ca să se mute în altă parte, pierzându-ș i urma
nefolositoare.
Din tot nomenclatorul demnitarilor, numai primarul, prin faptul că este al respectivei
localităț i, are răspunderi precise în teritoriu. Pentru celelalte categorii nu contează decât să ia
cât mai repede votul ș i să dispară, lăsând cetăț eanul în ceaț a pe care Preș edintele o
proclamă a fi stat de drept. Un fel de drept în care cetăț eanul, despre care se spune că e cel
mai dominant ca putere în stat, nu ș tie cui are dreptul să se adreze cu pretenț ii, ci numai cui
are dreptul să-i plătească taxele!... Nu cred că, din punctul de vedere al unui stat de drept, în
care legea are prevederi precise privind relaț iile sociale, este permis să nu se precizeze în ce
constă ș i cum funcț ionează tocmai relaț ia de reprezentare, care este cheia funcț ionării
democraț iei prin delegarea de putere ș i, din acest motiv, nu cred că putem vorbi la noi
despre un stat de drept bine conturat. Dacă suntem sinceri dorindu-l, nu putem omite aria
teritorială a reprezentării ș i elementele prin care evaluăm sau cunatificăm faț ă de nevoile ei
eficacitatea reprezentării. Aș a că, după ce vom avea o lege privind traseismul partinic, va
trebui să avem ș i una privind traseismul electoral care să prevadă ș i modalităț ile aprecierii
specializării teritoriale a candidaturilor, cu conotaț ii de orice natură, de la cele demografice
la cele ale produsului realizat ș i ale nivelurilor de securitate alimentară, sanitară, a locurilor
de muncă, habitatului, folosinț ei bunului comun. Ș i chiar a respectării democratice a legilor
ca un aport adus direct statului de drept de către cei aleș i să-l conducă.