SlideShare a Scribd company logo
1 of 217
Download to read offline
An 11 C 1
MERIDIANELE ENERGETICE
(continuare la cursul nr. 48, An 10)
Pentru o mai bună înţelegere a localizării exacte a traiectelor meridianelor principale,
prezentăm sintetic poziţionarea anatomică a corpului uman şi împărţirea anumitor segmente în zone
specifice (vezi Fig.1 a şi b).
MERIDIANUL PLĂMÂN (P)
Traseul meridianului (vezi Fig. 2)
Meridianul Plămân, denumit în unele lucrări de acupunctură şi meridianul Pulmon, este
constituit, de fapt, din două ramuri energetice (NADI-uri) simetrice, aflate în partea stângă şi în
partea dreaptă a corpului fizic, trasee corespunzătoare energiilor preponderent YIN (-) şi respectiv
preponderent YANG (+) care circulă prin cele două NADI-uri. Această observaţie cu privire la
simetria NADI-urilor care formează în ansamblul lor un meridian este valabilă şi pentru toate
celelalte meridiane. De aceea, chiar dacă în descrierea unor meridiane ne vom referi, pentru a
simplifica expunerea, aşa cum de altfel se face în toate tratatele de acupunctură, doar (a una dintre
ramurile unui meridian, este evident că, în virtutea simetriei polare stânga-dreapta a fiinţei noastre,
există şi un alt NADI aflat în mod simetric pe partea cealaltă a corpului.
Meridianul Plămân începe din porţiunea exterioară a pieptului, exact din partea superioară şi
laterală a muşchiului pectoral. Din acest punct, trecând prin
depresiunea de sub extremitatea laterală a claviculei,
meridianul coboară de-a lungul părţii antero-laterale a
braţului, antebraţului şi mâinii, sfârşind la nivelul unghiului
unghial (al unghiei) lateral (extern) al degetului mare de la
mână.
Traiectul intern începe imediat sub diafragmă, în
abdomenul superior, coboară pe axa centrală până la
intestinul gros (colon), atinge colonul transvers, apoi urcă şi
traversează diafragma, intră în plămâni, ajunge la gât, după
care coboară, ieşind la suprafaţă în punctul P 1, punct aflat
pe marginea laterală a toracelui, în primul spaţiu intercostal.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Plămân
Conform concepţiei tradiţionale, acest meridian
permite asimilarea energiei în fiinţa noastră prin intermediul
structurii subtile specifice
eterice asociată plămânilor. Meridianul are, de asemenea, rol
armonizator şt reglator în ceea ce priveşte porii pielii, permiţându-
le să se modifice în acord cu variaţiile de temperatură, în mod
tradiţional, se consideră că meridianul Plămân protejează corpul în
cazuri de frig şi împiedică apariţia răcelii. Energizarea acestui
meridian ne ajută să amplificăm rezistenţa la boală, în general.
Medicina chineză consideră că există 11 puncte focar energetice
situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi
stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Acest
meridian este în legătură subtilă cu meridianul Intestin gros şi cu
meridianul Ficat. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi
în cazurile în care survin dureri în zone pe care el le străbate:
membre superioare, gât, plămâni.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
De obicei, aceste simptome sunt legate de disfuncţii ale plămânilor: astm, tuse, febră cu sau
fără transpiraţie, imunitate scăzută la frig şi la infecţii, dificultate de a respira, inflamaţii ale gâtului,
stări febrile. De asemene dezechilibrul energetic al meridianului Plămân poate genera aritmie, dureri
în zona umerilor, în încheieturile mâinilor, anumite tipuri eczeme, pete pe piele, piele uscată şi aspră
căderea părului.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Împietrire sufletească, depresii, melancolie, autocriticism exagerat.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energie prin meridianul
Plămân (vezi Fig. 3)
1. Începem execuţia aşezându-ne într-o postură de meditaţie (PADMASANA,
SIDDHASANA sau SUKHASANA). Ne încrucişăm antebraţele în zona din mijlocul pieptului, în
timp ce degetele mâinilor se plasează sub axila braţului opus, iar degetul mare al fiecărei mâini
rămâne în exterior, orientat spre osul umărului, pentru a presa muşchii din partea exterioară a
pieptului. Această poziţie face să se "scurtcircuiteze" punctele focar energetice de început cu
punctele focar energetice de sfârşit ale celor două NADI- uri simetrice ale meridianului Plămân.
2. Închidem ochii şi începem să realizăm respiraţia yoghină completă. Rămânem în retenţie
pe plin o perioadă cât mai lungă de timp, dar fără a forţa absolut deloc, conştientizând dinamizarea
foarte intensă a energiei prin meridianul Plămân, perceptibilă fie prin fenomene vibratorii, fie prin
fenomene luminoase la nivelul acestor circuite subtile. Continuăm să realizăm tehnica timp de
minim 7 minute.
MERIDIANUL INTESTIN GROS (IG)
Traseul meridianului (vezi Fig. 4 a şi b)
Meridianul intestin gros începe de la unghiul unghial
(ai unghiei) lateral (extern) al indexului (degetul arătător);
parcurge marginea sa laterală, urcă pe faţa postero-laterală
a mâinii, antebraţului şi braţului până la umăr. De aici,
după o deviaţie posterioară către punctul VG 14, situat la
baza gâtului, urcă pe partea laterală a gâtului, trece peste
maxilare şi ajunge la nivelul gurii, trecând pe deasupra
buzei superioare, şi se sfârşeşte în şanţul naso-labial, la
înălţimea aripii nasului.
Traiectul intern se desprinde de la nivelul gâtului,
coboară trecând prin plămâni, străbate apoi diafragma şi
ajunge în cavitatea abdominală, mai exact în intestinul
gros.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Intestin gros
Meridianul Intestin gros acţionează în vederea extragerii apei din reziduurile solide rezultate
în urma digestiei şi apoi coordonează eliminarea acestora. El este, prin urmare, responsabil cu
realizarea unui amplu proces de purificare şi detoxifiere care este operat pe multiple niveluri ale
fiinţei. Din punct de vedere fizic, el elimină reziduurile din ansele intestinale; din punct de vedere
mental, el controlează şi elimină gândurile negative şi impure, înlăturând de asemenea fixaţiile
obsesive şi toate prejudecăţile, dogmatismele şi rigidităţile
mentale ce ar putea fi numite în mod generic "constipaţie
mentală". Din punct de vedere emoţional şi mental,
meridianul Intestin gros conferă capacitatea de a ne
abandona cu detaşare şi plini de încredere, bazându-ne pe o
stare de voinţă şi înţelepciune superioară, divină, lăsând
acţiunile noastre să se deruleze ca de la sine, inspiraţi fiind
de voinţa lui Dumnezeu. În concluzie; orice tip de
"constipaţie" sau tendinţă excesivă de contracţie şi reţinere,
indiferent de nivelul la care acesta se manifestă, fie că este
vorba despre o relaţie personală, o posesiune, un gând sau o
idee, este legat de o disfuncţie a meridianului Intestin gros;
Medicina chineză consideră că există 20 de puncte
focar energetice situate în plan subtil de-a lungul acestui
meridian, care pot fi stimulate prin-acupunctură,
digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere
energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu
meridianul Stomac şi cu meridianul Plămân. Se recomandă
operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar
dureri în zonele pe care el le străbate.
= VA URMA =
An 11 C 2
MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANUL INTESTIN GROS (IG) (continuare la cursul nr. 1, An 11)
Exerciţiu iniţiatic simplu de armonizare şi dinamizare a energiei prin traseul
meridianului Intestin gros
POSTURA ARCAŞULUI (vezi Fig. 5 a şi b)
1. Începem tehnica stând în picioare, tălpile fiind depărtate între ele la o distanţă aproximativ
egală cu distanţa dintre umeri. Plasăm mâinile în faţă, cu antebraţele încrucişate în zona trunchiului,
astfel încât să se intersecteze la nivelul încheieturilor, palmele fiind plasate pe piept.
2. Inspirăm profund şi întindem braţul stâng în lateral, spre partea stângă a corpului, palma
mâinii stângi fiind întinsă şi orientată către exterior, în timp ce braţul drept se deplasează în spate,
cotul mâinii drepte rămânând îndoit. Întreaga mişcare sugerează destul de bine gestul pe care îl face
un arcaş atunci când îşi încordează arcul pentru a da drumul unei săgeţi spre ţinta aleasă. Faţa se
orientează spre stânga, iar degetul arătător al mâinii fiind îndreptată către noi. Această atitudine
dinamizează începutul meridianului Intestin gros.
Rămânem complet nemişcaţi în această poziţie,
realizând totodată câteva respiraţii yoghine
complete, fără a ne modifica absolut deloc
atitudinea corporală, în final, revenim din această
atitudine a arcaşului şi plasăm din nou mâinile
astfel încât încheieturile acestora să se
încrucişeze în zona pieptului. Repetăm acest
exerciţiu iniţiatic simplu, realizându-l în mod
similar pe partea polar opusă, aceeaşi perioadă de
timp.
"HE GU" (sau IG 4), unul dintre cele mai
faimoase puncte de digitopresură, se află localizat
pe dosul mâinii, între primul şi ai doilea
metacarpian (vezi Fig.6). El poate fi depistat cu
uşurinţă, fiind în vârful proeminenţei formate prin apropierea indexului de police. Acest punct ne
ajută să realizăm foarte rapid o echilibrare a energiilor, mai ales în
zona colonului. Beneficiile sale sunt uşor de dedus din însuşi numele
care i s-a atribuit, "Marele eliminator". În mod tradiţional el este
folosit pentru a combate constipaţia, durerile de cap, problemele din
zona sinusurilor, insomnia, depresiile psihice, durerile de stomac şi de
dinţi.
Postura trezirii şi dinamizării energetice a "Marelui eliminator"
(punctul focar energetic IG 4, HE GU (vezi Fig. 7 a şi b)
Prezentăm în continuare o postură yoghină menită să dinamizeze
punctul energetic focar IG 4, punct care se află, aşa cum precizam, în
unghiul de unire a metacarpienelor 1 - II, în vârful proeminenţei
formate prin apropierea
indexului de police.
1. Ne aşezăm în genunchi şi plasăm
mâinile cu palmele orientate în sus.
Degetele mari de la fiecare mână sunt
aşezate în exterior în spre rotulă, în timp ce
celelalte degete rămân fixate între gambă şi
coapsă.
2. Ne coborâm apoi lent bazinul aşezându-ne ca în VAJRASANA, dar cu degetele de la mâini
plasate în continuare între gambă şi coapsă, întinzând şi apoi presând la maxim pielea dintre degetul
arătător şi degetul mare, pentru a stimula astfel prin presare focarul bioenergetic IG 4, numit şi HE
GU.
MERIDIANUL STOMAC (St)
Traseul meridianului (vezi Fig. 8)
Meridianul Stomac începe din punctul situat în mijlocul pleoapei inferioare. De aici coboară
pe axul pupilar până la comisura labială (colţul gurii), urmând apoi un traiect spre posterior, până la
unghiul mandibular (partea posterioară a mandibulei), de unde urcă spre un punct situat puţin mai
sus de tâmplă. Din regiunea mandibulară (între punctele S 4 şi S 5) se desprinde ramura
descendentă, care parcurge partea anterioară (din faţă) a gâtului, apoi coboară vertical pe torace, pe
linia mamelonară, continuându-se pe abdomen, spre bazin. De aici, meridianul Stomac se îndreaptă
în mod simetric spre partea anterioară şi mediană a coapselor, trece pe lângă rotulă şi străbate partea
anterioară a gambei, sfârşind la nivelul unghiului unghial (al unghiei) extern al degetului II (degetul
de lângă degetul mare) de la picior.
Traiectul intern: din regiunea cervicală anterioară (zona din faţă a gâtului) se detaşează un
traiect intern care pătrunde în torace (trecând prin plămâni), traversează diafragma şi intră apoi în
stomac şi în splină; apoi traiectul coboară, ieşind la suprafaţă la unirea bazinului cu coapsa, în zona
inghinală.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Stomac
Meridianul Stomac controlează din punct de vedere subtil procesul digestiei alimentelor şi
tocmai de aceea el mai este denumit simbolic şi "Oceanul hrănitor". Conform tradiţiei medicale
chineze, meridianul Stomac este considerat a fi structura energetică cea mai importantă a corpului
subtil. În consecinţă, un dezechilibru energetic la nivelul meridianului Stomac va afecta în mod
direct toate celelalte meridiane şi NADI-uri ale fiinţei noastre. Medicina chineză consideră că există
45 de puncte focar energetice principale situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot
fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de
vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Intestin
gros şi cu meridianul Splină. Se recomandă operarea asupra acestui meridian
şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care le străbate: stomac, faţă,
gât, torace, articulaţiile genunchilor etc.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei
prin traseul meridianului Stomac (vezi Fig. 9, Fig.10 şi Fig. 11)
1. Ne aşezăm în postura yoghină a „Trăznetului", VAJRASANA.
2. Expirăm coborând lent bazinul şi trunchiul până când ajungem cu
capul la sol, exact ca în faza de expiraţie a respiraţiei yoghine complete. În
această poziţie coapsele presează abdomenul şi în felul acesta se realizează
un masaj interior profund asupra tuturor organelor digestive, fapt care produce în mod implicit o
dinamizare a meridianului Stomac.
3. În continuare, plasăm degetele mari de la mâini pentru a presa punctul focar bioenergetic St
3, punct situat de-a lungul meridianului
Stomac, aflat la o distanţă egală cu
două lăţimi ale degetului mare (2
TS'UN-i) exact sub partea din mijloc a
fiecărui ochi, la nivelul marginii
inferioare a aripei nasului (vezi fig.
11). Atunci când degetele mari de la
mâini apasă ferm pe oasele obrajilor, în
timp ce celelalte degete se sprijină pe
frunte, este posibil să apară o senzaţie
uşor dureroasă, care nu trebuie să ne
sperie, ea indicând de fapt o deblocare
energetică a acestui meridian.
4. Rămânând cu degetele în
această poziţie, realizăm respiraţia
yoghină completă (ridicând bazinul şi
trunchiul în timpul inspiraţiei şi
coborându-le în timpul expiraţiei) o
perioadă de cel puţin 7 minute.
Conştientizăm în mod special energizarea punctului bioenergetic St
3, situat pe acest meridian,
precum şi efectele psihice şi
spirituale de armonizare a
întregii noastre fiinţe, datorate
aportului energetic
binefăcător pe care îl aduce
amplificarea circulaţiei
energetice prin acest meridian.
MERIDIANUL SPLINĂ-PANCREAS (SP)
Traseul meridianului (vezi Fig.l2)
Meridianul Splină, care include în traseul său subtil şi pancreasul, este denumit adesea, din
acest motiv, meridianul Splină-Pancreas. El începe la nivelul unghiului unghial din partea interioară
(medială) a degetului mare de la picior (numit şi haluce), urcă prin faţa gleznei (maleola medială) pe
faţa internă (medială) a gambei şi a
coapsei către zona inghinală. De aici
meridianul deviază spre linia
mediană, pentru a întâlni punctele VC
3 şi VC 4 de pe meridianul Vas de
concepţie, apoi revine spre zona
anterioară a abdomenului (lateral de
meridianul Stomac), după care
converge din nou în zona mediană a
abdomenului, în punctul VC 10. Din
acest punct se îndreaptă spre partea
laterală (exterioară) a cutiei toracice
până în zona pieptului (în partea sa
exterioară, laterală). Coboară apoi,
sfârşind în partea laterală a coastelor,
într-un punct situat exact pe linia
axilei.
Traiectul intern: o ramură pleacă
din punctul VC 10, merge către
stomac, splină şi pancreas, urcă apoi traversând diafragma şi ajunge la inimă. O altă ramură se
desprinde din punctul cel mai înalt al meridianului (punctul SP 20), intră în plămâni, ajunge apoi la
gât şi se deschide sub limbă.
= VA URMA =
An 11 C 3
MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANUL SPLINĂ-PANCREAS (SP) (continuare la cursul nr. 2, An 11)
Funcţia subtilă a organului splină
Situată în Focarul mijlociu, ea se corelează energetic cu Stomacul, stabilind astfel o relaţie
subtilă între interior şi exterior. Funcţia Stomacului este de a primi hrana; cea a Splinei este de a
transforma şi transporta alimentele şi apa. Ambele sunt surse creatoare de CH'I şi Sânge, HSŰEH.
Splina intervine şi în metabolismul apei, asigurând hidratarea adecvată a ţesuturilor, transportând
excesul de fluid din meridiane şi modificând umiditatea.
Prin funcţia sa de control al Sângelui, HSŰEH, Splina păstrează sângele în vasele sanguine,
împiedicând extravazarea (revărsarea în afara vaselor sanguine).
Deficienţa energiei Splinei se manifestă prin: inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), distensie
abdominală, astenie, dureri pelviene cu iradiere lombară, iar în cazul femeii tulburări ale ciclului
menstrual (metroragii, menometroragii), prolapsul organelor interne (uterin, rectal).
Acumularea energiei Splinei în Focarul inferior şi schimbarea sa în timiditate (înţeleasă ca
energie specifică) va genera apariţia de leucoree albă, abundentă, inodoră. Limba va fi în acest caz
palidă cu depozit alb, iar pulsul slab şi bradicardic (scăzut).
Funcţia Stomacului se repercutează asupra echilibrului dintre Sânge, HSŰEH, şi Energie,
CH'I, permiţând existenţa unor raporturi echilibrate cu meridianele CHONG MO şi JEN MO. Când
energia Splinei şi cea a Stomacului sunt deficitare, acestea nu mai pot hrăni meridianele CHONG
MO şi JEN MO şi apare sterilitatea.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Splină-Pancreas
Meridianul Splină coordonează din punct de vedere fiziologic formarea anticorpilor şi
producerea leucocitelor care ajută organismul în lupta împotriva agenţilor străini. În medicina
tradiţională chineză se spune că meridianul Splină "unifică sângele", ceea ce înseamnă că acest
meridian coordonează modul în care sângele este creat. În consecinţă, menstruaţia, precum şi
posibilitatea de suspendare a ei prin intermediul tehnicilor yoghine de transmutare a acestui
potenţial creator în energie, este asociată cu meridianul Splină-Pancreas.
Pancreasul secretă enzime care dizolvă hrana în elementele sale nutritive de bază. El
regularizează de asemenea nivelul de zahăr din sânge prin secreţia de insulină.
Conform învăţăturilor acupunctorilor chinezi, meridianul Splină transportă energia hranei
asimilate în urma procesului digestiei până la nivelul zonei plămânilor. Aici energia subtilă a
respiraţiei, PRANA, se combină cu energia subtilă a hranei, rezultată din transmutarea hranei în
energie vitală, pentru a forma astfel, în urma unificării acestor două energii fundamentale, o nouă
energie esenţială ce hrăneşte întreaga fiinţă. În acest fel, meridianul Splină-Pancreas joacă un rol
important în amplificarea globală a energiei în fiinţa noastră. Dacă meridianul Splină-Pancreas este
într-o stare de perturbare energetică datorită stresului, consumului excesiv de dulciuri sau obsesiilor
mentale, acest proces al transformării şi direcţionării hranei va fi în mod drastic frânat şi fiinţa
umană respectivă se va simţi foarte devitalizată.
Medicina chineză consideră că există 21 de puncte focar energetice situate în plan subtil de-a
lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA.
Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Stomac şi cu
meridianul Inimă. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri
în zonele pe care el le străbate: limbă, stomac, zona genitală etc.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Senzaţie de vomă după masă, dureri de stomac, flatulenţă, diabet, dureri intense sub zona
inimii, scaune moi şi diaree, edeme, hepatită, somn agitat, incapacitate de a sta mult timp în
picioare, umflarea părţii interioare a genunchilor şi a coapselor, senzaţie de frig la extremităţi,
insuficientă energie, curgere apoasă de mucozităţi din nas şi din gât, anemie, elasticitate scăzută a
vaselor de sânge, hemofilie, contuzii.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Stări de confuzie, capacitate redusă de concentrare mentală, gândire lentă şi greoaie, idei fixe,
dogmatism, autocompătimire, anxietate, instabilitate psihică, sentimentul dezrădăcinării,
inadaptabilitate socială, tristeţe.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a meridianului Splină- Pancreas
(vezi Fig. 13, Fig. 14 şi Fig. 15)
1. Cea mai adecvată tehnică de dinamizare şi armonizare a meridianului Splină- Pancreas
implică realizarea unor respiraţii yoghine complete pe care le vom executa în Postura Lăcustei,
SHALABASANA. În mod absolut necesar mâinile trebuie plasate astfel încât pumnii strânşi să
preseze exact în zona inghinală.
2. Inspirăm profund şi ridicăm cât mai mult posibil picioarele de la sol. Această atitudine
corporală generează presiuni puternice în zona
bazinului şi a abdomenului, presiuni care vor
determina stimulări energetice asupra multor puncte
bioenergetice situate în plan subtil în zona inghinală,
fie pe meridianul Splină, fie pe meridianul Stomac.
3. Continuând să ţinem picioarele ridicate, realizăm
respiraţii yoghine complete cât mai profunde, pe
întreaga durată a executării posturii.
4. După aproximativ 30 de secunde (sau după o
perioadă mai lungă, dacă putem realiza
SHALABASANA fără dificultate un interval de timp
mai îndelungat), inspirăm profund şi, rămânând în retenţie pe
plin, ridicăm cât mai mult picioarele, întinzând la maxim
întregul corp. Menţinem retenţia pe plin timp de minim 10
secunde.
5. Expirăm revenind cu picioarele la sol şi plasăm mâinile pe
lângă corp pentru a realiza astfel o stare profundă de relaxare.
Conştientizăm amplificarea şi armonizarea circulaţiei energetice prin meridianul Splină şi urmărim
să percepem totodată efectele subtile de energizare globală a
întregii noastre fiinţe, ca o consecinţă a dinamizării circulaţiei energetice prin acest meridian.
MERIDIANUL INIMĂ (I)
Traseul meridianului (vezi Fig. 16)
Meridianul Inimă începe în plan subtil din zona centrală a axilei (subsuoara) şi coboară pe
partea medială a feţei anterioare a braţului şi antebraţului, sfârşindu-se la unghiul unghial (al
unghiei) lateral (extern) al degetului mic.
Traiectul intern are 3 ramuri (NADI-uri) care pornesc din regiunea inimii: unul coboară către
intestinul subţire, altul urcă spre bărbie, ajungând în cele din urmă la ochi, şi ultimul traiect pătrunde
prin plămâni, ajungând la punctul de început al meridianului Inimă.
Funcţia subtilă a organului inimă
Fiind un organ situat în torace, acesta se corelează energetic cu Intestinul subţire, în viziunea
medicinii chineze, funcţia principală a Inimii este aceea de a controla energia Sângelui, fiind deci
forţa motrice a circulaţiei sângelui. Ea se referă la energia Cordului care, atunci când este puternică,
va face ca întregul corp să fie hrănit. Exteriorizarea stării energetice a Inimii se face la nivelul feţei,
prin aspectul tenului şi prin calitatea pulsurilor.
Inima guvernează activitatea psihică, iar tradiţia taoistă menţionează că "Inima este
sălaşul spiritului". Memoria şi somnul, starea de conştienţă şi gândirea sunt, de asemenea,
asociate cordului.
Disfuncţia energiei Inimii va genera şi tulburări psihice.
O relaţie structurală strânsă, fiziologică şi patologică se stabileşte între inimă şi limbă. Inima
controlează şi guvernează din punct de vedere energetic simţul gustului şi vorbirea, şi din acest
motiv aspectul limbii şi al depozitului lingual vor reflecta funcţionalitatea Inimii, căci în tratatele
clasice de acupunctură se afirmă că "Inima se deschide în limbă" iar "limba este oglinda Inimii".
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Inimă
Medicina chineză afirmă cu privire la acest meridian că el este "Rădăcina Vieţii".
Inima reprezintă, la nivel subtil, sediul sufletului, denumit de către iniţiaţi „CHENN”. De
asemenea, acest meridian influenţează din punct de vedere subtil stabilitatea tuturor emoţiilor
noastre.
Medicina chineză consideră că există 9 puncte focar bioenergetice, situate în plan subtil de-a
lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnici YOGA.
Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Intestin subţire şi
cu meridianul Splină-Pancreas. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care
apar dureri în zonele pe care el le străbate, în zona cardiacă, precum şi în cazurile de tulburări
psihice cum ar fi: trac, depresii, insomnii.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Stări patologice legate de funcţionarea anormală a inimii şi a organelor aflate de-a lungul
meridianului Inimă, palpitaţii, stări frecvente de înroşire a feţei sau, dimpotrivă, paloarea chipului, a
palmelor şi a tălpilor, transpiraţie abundentă, uşoare dureri nocturne în zona inimii, sensibilitate
mărită la căldură şi la frig, senzaţie de uscare a gâtului, sete, dureri în zona inimii, a coastelor şi pe
partea interioară a braţelor şi a antebraţelor, îngălbenirea părţii albe a ochilor.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Lipsă de empatie, instabilitate emoţională, reacţii emotive anormale, isterie, probleme de
comunicare, incapacitate de exprimare, lipsa memoriei, insomnie, coşmaruri, probleme de
comportament, tendinţă de a sporovăi inutil, agitaţie.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul
meridianului Inimă (vezi Fig. 17 a şi b)
1. Ne aşezăm în VAJRASANA, după care coborâm trunchiul astfel încât fruntea să fie plasată
pe sol.
2. Plasăm mâinile sub laba fiecărui picior, palmele fiind
orientate în sus. Poziţionăm degetul mic de la mână între
degetul mare şi al doilea de la picior, urmărind să percepem
stimularea energetică a meridianului Inimă, pornind de la
energizarea punctului său terminal, aflat la baza unghiei
degetului mic de la fiecare mână.
Rămânem în această poziţie timp de minim 7 minute.
În mod suplimentar, putem realiza uşoare mişcări de
balans ale trunchiului înainte şi înapoi pentru a amplifica
stimularea energetică a punctului I 9, punct aflat pe meridianul
Inimă, la baza unghiei degetului mic (al 5-lea), pe partea dinspre
degetul inelar (al 4-lea) (vezi Fig. l8).
= VA URMA =
An 11 C 4
MERIDIANELE ENERGETICE
(continuare la cursul nr. 3, An 11)
MERIDIANUL INTESTIN SUBŢIRE (IS)
Traseul meridianului (vezi Fig.19)
Meridianul Intestin subţire începe la unghiul unghial medial (intern) al degetului mic de la
mână, având traseu ascendent pe faţa postero-medială a mâinii, antebraţului şi braţului. Ajunge în
partea posterioară a umărului, pe omoplat, unde realizează un zig-zag, converge apoi spre linia
mediană (în punctul VG 14), după care urcă pe partea postero-laterală a gâtului, ajunge în zona
laterală a feţei şi se termină la nivelul părţii anterioare a urechii.
Traiectul intern: de la nivelul gâtului, un NADI secundar pătrunde în inimă, apoi în esofag, în
stomac şi se termină în intestinul subţire.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Intestin subţire
Meridianul Intestin subţire guvernează din punct de vedere subtil asimilarea elementelor
nutritive din hrană şi absorbţia apei. La nivel mental, meridianul Intestin subţire se consideră că este
NADI-ul subtil care facilitează asimilarea ideilor noi. Durerile de umeri, de coate şi torticolis
(înţepenirea gâtului) sunt consecinţe obişnuite ale blocării circulaţiei energetice prin meridianul
Intestin subţire, deoarece el coordonează din punct de vedere subtil funcţionarea corectă a
încheieturilor umerilor şi a omoplaţilor. Medicina chineză consideră că există 19 puncte focar
energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură,
digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în
legătură cu meridianul Inimă şi cu meridianul Vezică urinară.
Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în
care apar dureri în zonele pe care el le străbate, precum şi în
cazul tulburărilor metabolice.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a
energiei prin traseul meridianului Intestin subţire (vezi
Fig.20)
1. Ne aşezăm exact ca în poziţia de plecare în cazul execuţiei
lui SHASH ASANA, Postura Iepurelui. Prin urmare, pornind
din VAJRASANA, coborâm bazinul şi trunchiul până când ajungem cu fruntea pe sol, în timp ce
mâinile se prind cu degetele înlănţuite în brăţară şi se ridică deasupra umerilor, palmele fiind
orientate în jos.
2. Inspirăm profund, după care întindem la maxim mâinile şi rămânem astfel în retenţie pe
plin de voie, după care expirăm lent şi profund pe gură. Realizăm timp de aproximativ 7 minute
respiraţii profunde, întinzând la maxim mâinile în perioada retenţiei pe plin.
3. În final, expirăm profund pe gură şi relaxăm mâinile plasându-le pe lângă corp. Urmărim
apoi să percepem foarte intens dinamizarea circulaţiei energiei prin meridianul Intestin subţire.
Această postură va crea presiuni puternice în zona omoplaţilor, fapt care va avea drept efect
eliberarea oricăror tensiuni şi blocaje existente la acest nivel. O consecinţă imediată a practicării
acestei tehnici iniţiatice simple este creşterea excepţională a imunităţii la răceală.
MERIDIANUL VEZICĂ URINARĂ (V)
Traseul meridianului (vezi Fig.21)
Meridianul Vezică urinară are de-a lungul său mai multe puncte focar energetice (puncte de
acupunctură) decât orice alt meridian (67 puncte). El începe la nivelul unghiului intern al ochiului
(în zona glandelor lacrimale), după care are un traiect ascendent şi antero-posterior, spre creştetul
capului şi zona occipitală. În traiectul său de la cap se uneşte temporar cu punctele meridianului Vas
Guvernor (VG 24, VG 20, VG 17). Ajuns în zona occipitală (punctul V 10), traiectul principal se
împarte în două ramuri paralele, care străbat întregul spate şi partea posterioară a coapselor şi se vor
reuni de abia la nivelul fosei poplitee (partea din spate a genunchiului). De aici meridianul coboară
pe faţa posterioară a gambei până în regiunea călcâiului, mergând apoi pe marginea laterală a
piciorului până în punctul V 67, situat la nivelul părţii laterale (exterioare) a bazei unghiei degetului
mic de la picior.
Traiectul intern are două ramuri: o ramură porneşte de la nivelul meridianului din zona
rinichiului, intră în rinichi şi coboară până în vezica urinară. O altă ramură porneşte de la nivelul
meridianului din zona învecinată creştetului capului, coboară şi intră în creier, ajungând în centrul
capului.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Vezică urinară
Meridianul Vezică urinară este considerat a fi un meridian cu virtuţi protectoare în plan fizic
şi psihic, fiind capabil să acumuleze şi să preia o mare parte din tensiunile noastre fizice şi
emoţionale. El guvernează, la nivel subtil, activitatea energetică armonioasă a spatelui, a gâtului, a
feselor, zona posterioară a coapselor, gambele şi partea exterioară a labei picioarelor. De-a lungul
acestui meridian există, de asemenea, puncte de acupunctură menite să controleze şi să regularizeze
funcţionarea tuturor organelor interne. Din punct de vedere fiziologic, meridianul Vezică urinară
este responsabil de acumularea şi eliminarea urinii, fapt care implică echilibrarea ratei normale de
lichide în corp.
Medicina chineză consideră că există 67 de puncte focar energetice principale situate în plan
subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici
YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Rinichi
şi cu meridianul Intestin subţire. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în
care apar dureri în zonele pe care el le străbate, precum şi în cazul reţinerii de urină în corp şi în
cazul unor tulburări ale sistemului nervos.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Dureri în zona
interioară a craniului şi în regiunea fontanelei, senzaţia că ochii sunt împinşi în afara orbitelor,
dureri asemănătoare celor rezultate în urma unei întinderi de ligamente în zona gâtului, dureri ale
muşchilor gâtului, spatelui, mijlocului, feselor, pulpelor, gambelor şi călcâielor; senzaţie de
dezechilibru în zona taliei, ganglioni în zona posterioară a pulpei piciorului, hemoroizi, stări febrile,
scurgeri de sânge din nas, îngălbenirea părţii albe a ochilor, probleme legate de eliminarea urinii,
incluzând incontinenţă urinară, urinări frecvente şi incapacitatea de a urina; mărirea prostatei (la
bărbaţi), boli ale oaselor, anumite forme de artrită şi osteoporoză, căderea prematură a părului,
încărunţire, pierderea strălucirii naturale a părului, boli ale urechilor, pierderea mobilităţii degetului
mic de la picior, senzaţii dureroase de frig la extremităţi.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Timiditate, nelinişte, hiperactivitate a sistemului nervos autonom şi reacţii neadecvate la
stress, incapacitate de relaxare, laşitate, ruşine, căderi psihice manifestate prin stări de delir,
perturbări mentale, pierderea cunoştinţei.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul
meridianului Vezică urinară (vezi Fig. 22 şi 23)
Pentru foarte multe persoane, echilibrarea energiei prin cele două trasee simetrice ale
meridianului Vezică urinară, corespunzătoare polarităţii YIN (-), în partea stângă a corpului şi
YANG (+), în partea dreaptă a corpului, se realizează cu o eficienţă maximă, în urma practicării
tehnicii care va fi prezentată în
continuare. În cazul oamenilor obişnuiţi,
cel mai adesea partea YIN (-) a acestui
meridian este mai dinamizată. Pentru a se
realiza echilibrarea perfectă a circulaţiei
energiei prin cele două ramuri ale
meridianului Vezică urinară, corespunzătoare energiilor de tip YIN (-) şi
YANG (+), trebuie să practicăm postura care urmează mai mult pe partea
pe care simţim că execuţia se realizează mai dificil. Totodată, la fel ca în
cazul oricărei tehnici yoghine, se recomandă să nu forţăm absolut deloc şi, tocmai de aceea, nu vom
împinge niciodată acest efort de întindere a musculaturii şi a ligamentelor până la limita la care
postura devine dureroasă. Ca regulă generală, în cazul operării prin intermediul posturilor yoga în
vederea amplificării circulaţiei energetice prin meridiane, este necesar să reţinem faptul că, cu cât
vom realiza respiraţii mai profunde, cu retenţii pe plin de durată mai lungă, cu atât execuţia posturii
va fi mai uşoară şi mai eficientă.
1. În varianta finală această postură este identică cu JANUSHIRSHASANA, Postura capului
la genunchi, dar deoarece execuţia sa implică în mod suplimentar realizarea unor respiraţii
profunde, însoţite de retenţii ale suflului pe plin şi pe vid, acest exerciţiu iniţiatic capătă valenţele
unei tehnici yoghine excepţionale, şi anume MAHA MUDRA (Marele Gest).
2. Având piciorul drept îndoit cu călcâiul plasat în zona perineului, iar piciorul stâng întins în
faţă, inspirăm profund şi întindem totodată trunchiul şi mâinile în sus, exact ca în cazul execuţiei
Posturii arborelui, TALASANA.
3. La sfârşitul retenţiei pe plin expirăm lent şi simultan ne îndreptăm cu mâinile către talpa
piciorului stâng, care este întins, realizând astfel JANUSHISHASANA. Umerii trebuie să rămână în
permanenţă relaxaţi. Pe întreaga durată a retenţiei pe vid aplicăm de asemenea şi JALANDHARA
BANDHA, pentru a crea în mod suplimentar o întindere energizantă a spatelui. Se recomandă să
realizăm 7 asemenea execuţii.
4. Înainte de a realiza postura pe partea polar opusă, în vederea energizării jumătăţii YANG
(+) a traseului meridianului Vezică urinară, întindem ambele picioare în faţă şi conştientizăm în
mod specific energizarea părţii stângi, YIN (-), a meridianului Vezică urinară, sesizând mai ales în
zona picioarelor diferenţa în ceea ce priveşte circulaţia energiilor între ramura (NADI-ul) YIN (-)
deja dinamizat al acestui meridian şi ramura (NADI-ul) YANG (+) încă nedinamizat. Păstrând ochii
închişi, mişcăm lent degetele de la picioare, urmărind să percepem zonele din care senzaţiile
vibratorii energetice sunt cele mai pregnante. În situaţia în care capacitatea subtilă de clarviziune a
fost trezită prin dinamizarea lui AJNA CHAKRA este posibil chiar să percepem, la nivel auric,
culori diferite în bura energetică ce înconjoară cele două picioare.
5. Realizăm tehnica în mod similar pe partea opusă, un număr egal de execuţii, sau un număr
mai mare, dacă am constatat o carenţă a energiei de tip YANG (+) în cazul acestui meridian,
urmărind să dinamizăm de această dată cât mai profund şi intens ramura YANG (+) a meridianului
Vezică urinară.
6. Ieşim din postură întinzând ambele picioare în faţă şi conştientizând în continuare efectele
dinamizării circulaţiei energetice prin meridianul Vezică urinară.
= VA URMA =
An 11 C 5
MERIDIANELE ENERGETICE
(continuare la cursul nr. 4, An 11)
MERIDIANUL RINICHI (R)
Traseul meridianului (vezi Fig.24)
Meridianul Rinichi începe la nivelul tălpii piciorului, se îndreaptă către marginea internă
(medială) a piciorului, apoi către maleola internă, pe care o înconjoară dinainte înapoi, urmând după
aceea un traiect ascendent de-a
lungul feţei interne (mediale) a
gambei şi a coapsei, până în
regiunea inghinală. De aici
meridianul merge ascendent şi
paralel foarte aproape de linia
mediană, pe care o intersectează în
punctele VC 2 şi VC 3, depărtându-
se mai mult de linia mediană
începând cu regiunea epigastrică
până la ultimul său punct, situat pe
marginea inferioară a claviculei,
înspre partea medială a acesteia.
Traseul intern are două ramuri:
prima porneşte din zona inghinală,
de la nivelul organelor genitale,
trece spre posterior la vârful
coccisului, urcă spre rinichi şi
compară în vezica urinară, aici ieşind la suprafaţă. Cea de-a doua ramură internă a meridianului
Rinichi parcurge la nivel subtil vezica urinară, rinichii, ficatul, plămânii, zona din centrul gâtului,
ajungând la rădăcina limbii.
Funcţia subtilă a organului rinichi
Notă: Deşi, din punct de vedere fiziologic, fiinţa umană are doi rinichi, atunci când în
acupunctură se vorbeşte despre funcţiile energetice subtile ale acestor două organe se foloseşte
întotdeauna singularul. De aceea, se utilizează termenul "Rinichiul", şi nu „rinichi”.
În viziunea medicinii chineze, funcţia principală a Rinichiului (ca organ subtil, energetic) este
aceea de depozitare a esenţei, JING. Esenţa, JING, specifică Rinichiului este atât moştenită, cât şi
dobândită, din transformarea energetică a alimentelor, realizată de către Splină şi Stomac.
Capacitatea de reproducere, creştere şi dezvoltare este corelată cu starea energetică a
Rinichiului, care stabileşte relaţii importante cu organele sexuale şi cu meridianele CHONG MO şi
JEN MO. Esenţa, JING, specifică Rinichiului creşte la pubertate, când, de exemplu, la femeie apare
menstruaţia şi ea devine fertilă, pentru ca la bătrâneţe, slăbirea esenţei, JING, specifică Rinichiului,
să antreneze declinul întregului corp, împreună cu dispariţia capacităţii de reproducere şi limitarea
vieţii sexuale.
Rinichiul controlează metabolismul apei. Tulburările acestei funcţii vor determina apariţia
edemelor şi a tulburărilor de micţiune (poliurie (eliminarea abundentă de urină) sau oligurie
(diminuarea secreţiei urinare)).
De asemenea se afirmă că Rinichiul coordonează "orificiile anterior şi posterior". "Orificiul
anterior" se referă la uretră şi la organele genitale externe. Disfuncţia CH'I-ului Rinichiului se va
manifesta prin polakiurie (nevoia de a urina în mod frecvent), enurezis (incontinenţă urinară),
oligurie, dar şi infertilitate. "Orificiul posterior" este orificiul anal, deficienţa energiei Rinichiului
putând genera: diaree, constipaţie sau prolaps (coborârea anormală) rectal.
În concepţia clasică, Rinichiul este "locuinţa Apei şi a Focului", a esenţei, JING, care este de
natură YIN, fiind denumită "Rinichi YIN" şi a CH'I-ului, care este de natură YANG, fiind denumit
"Rinichi YANG". Interrelaţia dintre aceste două energii este caracterizată în primul rând de
complementaritate, în sensul menţinerii unui echilibru fiziologic dinamic.
Deficienţa energiei Rinichiului poate determina, în cazul femeii: tulburări ale ciclului
menstrual, metroragii, amenoree, dismenoree, leucoree, avort spontan, sterilitate. Ea poate fi cauzată
de: abuzuri sexuale, viaţă sexuală începută precoce, multiparitate (naşteri multiple), sau poate fi
congenitală. Deficienţa energiei denumită "Rinichi YIN" ca urmare a unei epuizări, va genera
imposibilitatea controlării energiei YANG a Rinichiului, energie care devine în acest caz
hiperactivă. Astfel apar simptome de tip exces: senzaţie de căldură în zona pieptului şi la nivelul
palmelor, febră vesperală (de seară), transpiraţii nocturne, vise cu subiect sexual, leucoree roşiatică,
vertij, insomnie, palpitaţii, gură uscată. Limba devine foarte roşie, cu depozit redus, pulsul fiind slab
şi rapid.
Dacă energia "Rinichi YANG" este deficitară, manifestările sunt următoarele: lombalgii sau
slăbiciune în regiunea lombară, aversiune la frig, extremităţi reci, tulburări sexuale (frigiditate,
impotenţă, scăderea libidoului), leucoree clară, abundentă, fluidă, trenantă. Tenul este palid, lipsit de
luciu. Limba devine foarte palidă cu depozit alb, pulsul fiind profund, slab şi încetinit.
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Rinichi
Meridianul Rinichi este considerat în mod tradiţional locul în care sunt depozitate surplusurile
energetice ale corpului, fiind capabil să le distribuie corespunzător atunci când organismul are
nevoie de ele. Conform medicinii chineze, meridianul Rinichi este totodată responsabil de
menţinerea şi amplificarea vitalităţii sexuale şi a vitalităţii în general. Energia care susţine funcţia de
reproducere provine de asemenea de la meridianul Rinichi. În consecinţă, un exces morbid sau din
contră o lipsă a dorinţei sexuale sunt simptome provenite dintr-o circulaţie dizarmonioasă a energiei
la nivelul acestui meridian. Meridianul Rinichi guvernează, de asemenea, la nivel subtil, oasele,
urechile şi simţul auzului. Sensibilitatea extremă la frig, incapacitatea de a auzi sunetele subtile
MANTRA-ice, în cazul practicării tehnicii de LAYA YOGA, precum şi unele neregularităţi ale
ciclului menstrual, sunt câteva dintre consecinţele atribuite în mod tradiţional disfuncţiei
meridianului Rinichi. Dacă circulaţia energetică este intensă prin acest meridian, fiinţa umană
respectivă va avea energie vitală în abundenţă.
Medicina chineză consideră că există 27 de puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a
lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnicii YOGA.
Pin punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Vezică urinară şi
cu meridianul Stăpânul Inimii. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care
apăr dureri şi boli în zonele pe care el le străbate, cum ar fi: suferinţe pulmonare, renale, lumbago,
constipaţie, diaree, depresii, insomnii.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Toate afecţiunile legate de funcţionarea incorectă a rinichilor; poftă excesivă de mâncare,
culoare întunecată a tenului, cearcăne la ochi, eczeme, acnee, uscarea mâinilor, astm, respiraţie
dificilă, expectorarea de flegmă cu sânge, senzaţie de arsură în gură, limbă uscată, inflamaţii ale
gâtului, angină, hepatită, privire neclară, aritmie, dureri de inimă, oboseală, nevoia frecventă de
relaxare, probleme în regiunile sexuale şi la nivelul glandelor endocrine, încetinirea creşterii,
scăderea fertilităţii, oboseală cronică, dureri şi sensibilitate excesivă în zona interioară a coapselor, a
genunchilor, a gambelor şi a gleznelor, însoţită de dureri arzătoare şi de umflare ă tălpilor.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Tendinţa de a face greşeli, anxietate, egoism, cinism, nerăbdare, suspiciune, disperare,
tristeţe, fobii, timiditate, teamă, tendinţa către umor macabru, lipsă de hotărâre, dificultăţi în
evoluţia spirituală.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul
meridianului Rinichi (vezi Fig.25)
1. Ne aşezăm în BADRASANA. Această postură yoghină
face ca cele două puncte extreme ale meridianului Rinichi, situate
simetric şi polar din punct de vedere subtil pe talpa fiecărui
picior, să se unifice energetic.
2. Plasăm mâinile pe picioare, astfel încât degetele mari de la ambele mâini presează ferm
punctul focar denumit "R2" de la ambele picioare. Acest punct este situat pe
meridianul Rinichi, la jumătatea părţii interioare a labei piciorului, sub
proeminenţa scafoidului, la trei lăţimi de deget mare (3 TS'UN-i) de maleolă
(osul proeminent al labei piciorului) (vezi Fig. 26). Mâinile vor continua să
realizeze această presiune asupra punctului "R2" pe întreaga durată a tehnicii.
3. Inspirăm lent şi profund îndreptând coloana. În timpul retenţiei pe
plin urmărim să conştientizăm întregul traseu subtil al meridianului Rinichi. La expiraţie ne aplecăm
cu trunchiul în faţă, urmărind să apropiem capul cât mai mult de picioare.
4. Continuăm respiraţia yoghină completă, realizată în BADRASANA, timp de aproximativ 7
minute, urmărind să percepem cât mai clar dinamizarea şi
armonizarea energiilor prin meridianului Rinichi.
MERIDIANUL STĂPÂNUL INIMII (SI) (NUMIT UNEORI ŞI MERIDIANUL VASE-
SEX)
Traseul meridianului (vezi Fig.27)
Meridianul Stăpânul Inimii începe lateral de mamelon, are un uşor traiect ascendent, trece pe
deasupra axilei, de unde coboară pe faţa anterioară, pe linia mediană (de mijloc) a braţului (de-a
lungul muşchiului biceps), antebraţului şi palmei, sfârşindu-se la unghiul lateral (extern) al degetului
mijlociu (medius).
Traiectul intern începe în mijlocul toracelui (în regiunea pericardică, la nivelul pericardului -
foiţa fibroseroasă care înveleşte inima), coboară, traversează diafragma şi se termină ramificându-se
în cele Trei Focare .
Noţiuni tradiţionale despre meridianul Stăpânul Inimii Meridianul
Stăpânul Inimii mai este numit uneori meridianul Guvernatorul Inimii, meridianul Circulaţie-
Sexualitate, meridianul Pericard sau meridianul Vase-sex. Rolul său este de a proteja din punct de
vedere subtil şi de a susţine activitatea continuă a inimii, având de asemenea o contribuţie
importantă şi în ceea ce priveşte asigurarea corectă a circulaţiei sanguine în întregul organism. Fiind
în legătură energetică cu meridianul Trei Focare şi cu meridianul Rinichi, el influenţează şi
desfăşurarea corectă a funcţiei sexuale. Din punct de vedere emoţional şi spiritual, meridianul
Stăpânul Inimii este traseul subtil care permite să se manifeste în fiinţă sentimentul de fericire şi
beatitudine.
Medicina chineză consideră că există 9 puncte focar energetice situate în plan subtil de-a
lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Se
recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri sau boli în zonele pe
care el le străbate, precum şi în cazurile de tulburări neuropsihice sexuale.
= VA URMA =
An 11 C 6
MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANUL STĂPÂNUL INIMII (SI) (continuare la cursul nr. 5, An 11)
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul
meridianului Stăpânul Inimii (vezi Fig. 28)
1. Ne aşezăm în BADRASANA şi venim cu mâinile astfel
încât palmele să fie orientate în sus, iar încheietura mâinii să se
plaseze sub laba piciorului. În cadrul acestei posturi, osul exterior
al maleolei va fi folosit pentru a presa cât mai intens punctul
energetic SI 7, situat în mod simetric pe traseul acestui meridian,
în centrul părţii interioare a încheieturii mâinii, pe mijlocul pliului anterior al pumnului, între
tendoanele muşchilor marele şi micul palmar (vezi Fig.29).
2. Rămânând în această poziţie, urmărim să ne relaxăm şi să ne interiorizăm cât mai profund,
timp de aproximativ 1 minut, după care inspirăm adânc şi, fără a ridica trunchiul, rămânem în
retenţie pe plin de voie. Continuăm astfel să realizăm respiraţii yoghine complete în această postură,
timp de aproximativ 7 minute.
3. Deplasăm uşor mâinile în faţă pe o distanţă
de încă 2 TS'UN-i (2 cun), pentru a realiza de această
dată o presiune cu maleolele asupra punctului focar
energetic SI 6, punct situat pe partea anterioară a
antebraţului, la 2 TS'UN-i (2 cun) deasupra
încheieturii mâinii (unde se află în plan subtil punctul
SI 7). În continuare, ne relaxăm şi ne interiorizăm cât
mai profund timp de aproximativ 1 minut, după care
reîncepem respiraţia yoghină completă, menţinând
noua postură pe o durată de 7 minute.
MERIDIANUL TREI FOCARE (TF) (NUMIT UNEORI ŞI MERIDIANUL TRIPLUL
ÎNCĂLZITOR)
Traseul meridianului (vezi Fig. 30)
Meridianul Trei Focare începe la baza unghiei (unghiul unghial intern (medial)) degetului
inelar al mâinii. Are un traseu ascendent pe faţa posterioară a mâinii, apoi merge pe faţa posterioară
prin regiunea de mijloc (mediană) a antebraţului şi braţului, ajungând în partea posterioară a
umărului. Se continuă trecând prin zona superioară a omoplatului, converge spre linia mediană
posterioară a corpului, intersectând meridianul Vas Guvernor în punctul VG 14, apoi urcă prin
partea postero-laterală a gâtului spre ureche, pe care o înconjoară ascendent şi dinspre posterior spre
anterior. Meridianul se sfârşeşte la nivelul extremităţii laterale a sprâncenei.
Traiectul intern este format din 2 NADI-uri: unul porneşte din zona superioară a omoplatului,
merge spre anterior către fosa supraclaviculară, coboară pătrunzând în torace, intră în legătură cu
pericardul, apoi traversează diafragma, sfârşind în cele Trei Focare. Un alt NADI porneşte din
spatele urechii, intră în ureche şi iese din nou la suprafaţă înaintea acesteia.
Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Trei Focare
Acupunctura chineză defineşte trei secţiuni distincte ale acestui meridian. Segmentul
superior, denumit "încălzitorul superior", guvernează din punct de vedere subtil procesele
respiraţiei, segmentul median, denumit "Încălzitorul de mijloc", controlează din punct de vedere
subtil procesele digestiei, în timp ce segmentul inferior, denumit "încălzitorul inferior", controlează
din punct de vedete subtil procesele eliminatorii. În medicina tradiţionala chineză, meridianul Trei
Focare este privit de fapt ca o veritabilă combinaţie energetică a celor trei secţiuni diferite ale
trunchiului prin care trec la nivel subtil aceste trei trasee energetice, considerându-se că el este cel
care realizează în primul rând acţiunea de unificare funcţională care permite o armonizare a acestor
trei segmente ale corpului. Acest meridian are de asemenea funcţia de a controla temperatura
corporală şi de a conferi simţul echilibrului, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere
subtil, sau, altfel spus, echilibrul psihic, mental şi spiritual.
Medicina chineză consideră că există
23 de puncte focar energetice, situate
în plan subtil de-a lungul acestui
meridian, care pot fi stimulate prin
acupunctura, digitopresură sau
tehnici YOGA. Din punct de vedere
energetic, subtil, acest meridian este
în legătură cu meridianul Stăpânul
Inimii şi cu meridianul Vezică
biliară. Se recomandă operarea
asupra acestui meridian în special în
cazurile în care apar dureri şi boli în
zonele pe care el le străbate: zona
abdominală, zona toracică, faţă,
membrele superioare.
Simptome fizice care exprimă
dezechilibrul energetic al acestui
meridian
Dificultăţi auditive, ţiuituri în urechi,
inflamaţii dureroase ale gâtului, transpiraţie, termoreglare deficitară, probleme cu circulaţia
sanguină, perturbarea circulaţiei sistemului limfatic, slăbirea sistemului imunitar, alergii, reţinerea
de lichide şi toxine în organism, inflamarea unor zone prin care trece acest meridian, dureri la coada
ochiului, umflarea obrazului în regiunea osului zgomot, dureri în zona din spate a urechii, în partea
exterioară a umerilor, a braţelor şi a antebraţelor, incapacitatea de a folosi degetul inelar.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Grijă excesivă pentru propria persoană şi pentru rude. Lipsa amabilităţii şi a bunăvoinţei în
societate.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi
echilibrare a energiei prin traseul meridianului Trei
Focare (vezi Fig. 31)
POSTURA PLATFORMEI
1. Ne aşezăm la sol, picioarele fiind întinse în faţă.
Plasăm mâinile pe podea, în spatele trunchiului, cu
degetele orientate în direcţia opusă picioarelor.
Această primă atitudine corporală este de natură să
creeze o presiune puternică la nivelul zonei
mâinilor şi încheieturilor, stimulând prin aceasta
meridianul Trei Focare.
2. Ne ridicăm cu şezutul de la sol, arcuind
pelvisul şi ţinând gâtul perfect drept, astfel încât
corpul nostru să formeze o linie dreaptă de la
călcâie până la umeri.
3. În continuare, realizăm respiraţii yoghine
complete rămânând în permanenţă în această
postură timp de aproximativ 7 minute. Este posibil ca
la început postura să prezinte pentru noi un grad de
dificultate mai ridicat în ceea ce priveşte
menţinerea ei pe o durată atât de lungă. De
asemenea, este posibil să apară transpiraţia, dar
acesta este un fenomen pozitiv, căci astfel multe
impurităţi sunt eliminate din fiinţa noastră.
4. Revenim în poziţia iniţială, după care ne
întindem la sol conştientizând energizarea intensă a
acestui meridian, precum şi efectele subtile care
rezultă din armonizarea funcţiilor subtile pe care
acest meridian le coordonează.
MERIDIANUL VEZICĂ BILIARĂ (VB)
Traseul meridianului (vezi Fig. 32 şi Fig. 33)
Meridianul Vezică biliară începe din unghiul extern
(lateral) al ochiului, are un traseu în zig-zag prin
zona parietală şi occipitală, după care coboară pe la
nivelul cefei, unindu-se temporar cu meridianul
Vas Guvernor, în punctul VG 14. De aici merge
spre partea superioară a omoplatului, apoi urcă şi
merge spre anterior, trecând prin faţa umărului, are
din nou un traiect în zig-zag pe partea laterală a
toracelui şi abdomenului, până în partea laterală a bazinului, de unde coboară pe faţa laterală a
coapsei şi gambei până la unghiul unghial extern (lateral) al celui de-al patrulea deget al piciorului.
Traiectul intern cuprinde un NAD1 care porneşte de la unghiul extern al ochiului, ajunge în
torace, traversează diafragma, intră în ficat şi în vezica biliară, urmează apoi un traiect descendent,
înconjoară organele sexuale şi merge apoi în diagonală, spre lateral, terminându-se în zona marelui
trohanter (parte a femurului de care se leagă unii muşchi ai coapsei).
= VA URMA =
An 11 C 7
MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANUL VEZICĂ BILIARĂ (VB) (continuare la cursul nr. 6, An 11)
Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Vezică biliară
Meridianul Vezică biliară conferă din punct de vedere subtil capacitatea de a lua decizii şi
apoi de a le concretiza. Este cunoscut faptul că, în cazul persoanelor apte să ia decizii corecte,
datorită unui discernământ spiritual profund, meridianul Vezică biliară este întotdeauna foarte bine
armonizat şi dinamizat, ceea ce face ca energia să circule liber prin acesta. Tot de meridianul Vezică
biliară este legată şi aptitudinea de a judeca cu înţelepciune. Funcţionarea acestui meridian se
reflectă şi în atitudinile noastre psihice fundamentale. Dacă meridianul Vezică biliară este
„supraîncărcat" cu energii eterice impure, putem deveni foarte uşor irascibili şi nervoşi. Pe de altă
parte, atât starea de indecizie, cât şi slăbiciunea musculară indică o deficienţă majoră în circulaţia
energiei prin acest meridian. El guvernează de asemenea, din punct de vedere subtil, flexibilitatea şi
rezistenţa tendoanelor şi ligamentelor noastre. Durerile de cap şi migrenele în care simţim ca şi cum
o centură tinde să ne comprime craniul reprezintă un simptom celebru al disfuncţiei meridianului
Vezică biliară.
Medicina chineză consideră că există 44 de puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a
lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA.
Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Trei Focare şi cu
meridianul Ficat. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri şi
boli în zonele pe care el le străbate.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Probleme la vezica biliară, pietre la fiere, gust amar în gură, dureri sub coaste, tendinţa de a
ofta frecvent, piele uscată, culoare ternă a tenului, senzaţii de căldură ascensionând din partea
exterioară a gambei şi a coapsei, dureri de cap în regiunea anterioară şi în jurul extremităţii ochilor,
umflarea dureroasă a încheieturii braţelor, transpiraţie spontană, puseuri de febră, dureri ale
încheieturilor aflate pe traseul meridianului.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Lipsă de creativitate, absenţa libertăţii în gândire, idei neclare, incapacitate de a pune în
practică planurile de viaţă, atenţie îndreptată excesiv asupra detaliilor, pedanterie, nemulţumire
cronică, excitabilitate continuă, agitaţie, asumarea unor responsabilităţi exagerate.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energiei prin traseul
meridianului Vezică biliară (vezi Fig. 34 şi Fig. 35)
1. Ne aşezăm pe spate, după care îndoim genunchii
apropiind călcâiele cât mai mult de fese.
2. Plasăm mâinile în zona i, cefei, presând cu degetele
mari de la mâini două puncte situate simetric în zona aflată
imediat sub baza craniului.
3. Inspirăm profund şi coborâm genunchii, rotind
bazinul spre stânga, umerii rămânând pe cât posibil la sol.
Rămânem astfel în retenţie pe plin de voie, după
care revenim odată cu expiraţia în poziţia, iniţială, cu
genunchii ridicaţi.
4. Realizăm o nouă '' respiraţie, deplasând de data aceasta genunchii şi bazinul spre partea
dreaptă a corpului.
5. Practicăm aproximativ 7 minute această formă de
respiraţie, deplasând alternativ genunchii şi bazinul spre
stânga şi spre dreapta.
6. La revenire, ne aşezăm în SHAVASANA şi
conştientizăm efectele atât în plan eteric, cât şi în plan
psihic şi spiritual ale acestui exerciţiu, efecte care provin
din dinamizarea şi armonizarea circulaţiei energetice prin
meridianul Vezică biliară.
MERIDIANUL FICAT (F)
Traseul meridianului (vezi Fig.36)
Meridianul Ficat începe la unghiul unghial extern al halucelui (degetul mare de la picior),
parcurge faţa dorsală a piciorului (opusă tălpii), pentru ca apoi să urce pe faţa medială (internă) a
gambei şi coapsei. De aici pătrunde în organele sexuale masculine sau feminine, ieşind la suprafaţă
pe linia mediană (în punctele VC2-VC4 aparţinând meridianului Vas de Concepţie). De aici se
îndreaptă spre ficat, sfârşindu-se la baza toracelui.
Traiectul intern: din zona ficatului, traiectul extern dă o ramură internă care pătrunde în ficat
şi în vezica biliară, urcă, traversează
diafragma, trece prin faringe şi gât,
ajunge la ochi şi se deschide în vârful
craniului; un NADI secundar coboară
din interiorul ochiului spre buze, pe
care le înconjoară; un alt NADI
secundar pleacă din ficat spre plămâni.
Funcţia subtilă a organului
ficat
Organ parenchimatos, TSANG,
Ficatul este situat în hipocondrul (parte
laterală a abdomenului situată imediat
sub ultima coastă) drept.
În viziunea medicinii chineze,
funcţia lui principală este aceea de
depozitare a Sângelui (înţeles ca fluid
atât fizic, cât şi subtil) şi de reglare a
volumului de sânge circulant, în funcţie
de necesităţile organismului. El este
astfel în strânsă relaţie cu activitatea
tuturor celorlalte organe şi, respectând
legea interacţiunii celor 5 elemente
TATTVA-ice, influenţele patologice
dintre diferitele organe vor fi reciproce.
Ficatul îndeplineşte şi funcţia de a menţine libera circulaţie a energiei, CH'I, în meridiane,
prevenind stagnarea de CH'I şi de Sânge, HSŰEH. La femeie, el contribuie astfel la realizarea unor
condiţii optime de evoluţie a sarcinii, naşterii şi lactaţiei.
De exemplu, în cazul femeii, o stagnare a energiei Ficatului, determinată de stări depresive şi
anxietate, va determina manifestări precum: sindrom premenstrual, ciclu menstrual neregulat,
menometroragii (pierderea unor mari cantităţi de sânge la menstruaţie), menstruaţie vicariantă,
dismenoree (tulburare a fluxului menstrual, însoţită de obicei de durere), leucoree (boală sexuală
manifestată printr-o scurgere albă - purulentă), mase tumorale pelvine, hipogalactie (lipsa lactaţiei).
Deficienţa energiei Ficatului determină, în cazul femeii, tulburări sexuale (scăderea
libidoului, frigiditate) şi tulburări ale ciclului menstrual, consecinţă a dezechilibrului astfel creat
dintre Energie, CH'I, şi Sânge, HSŰEH. Aceste simptome sunt asociate cu: tulburări vizuale,
ameţeli, parestezii (senzaţie de amorţeală), insomnie, gust amar, gură uscată.
Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Ficat
Meridianul Ficat controlează din punct de vedere subtil activitatea ochilor şi, în general,
activitatea sistemului nervos. Din punct de vedere fiziologic, se ştie că ficatul secretă bila care este
necesară digestiei grăsimilor. În medicina tradiţională chineză alergiile sunt puse în legătură cu
disfuncţia ficatului, considerându-se că există întotdeauna şi o cauză de natură subtilă, reflectată în
circulaţia energetică deficitară sau dizarmonioasă prin meridianul Ficat. Dacă energia subtilă care
circulă prin acest meridian este totuşi de natură impură, fiinţa umană în cauză poate deveni cu
uşurinţă nervoasă, în timp ce, dacă din contră, prin acest meridian nu circulă suficientă energie,
persoana este predispusă către depresii. Meridianul Ficat coordonează aptitudinea mentală şi psihică
de planificare a vieţii noastre interioare şi exterioare, exact în acelaşi fel în care meridianul Vezică
biliară controlează abilitatea noastră de a lua decizii înţelepte şi de a le concretiza după aceea.
În concluzie, putem spune că aceste două meridiane,
Vezică biliară şi Ficat, sunt cele care, la nivel psihomental,
generează motivaţiile personale şi care conferă atât puterea de
acţiune, cât şi eficienţa acţiunilor noastre.
Medicina chineză consideră că există 14 puncte focar
energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian,
care pot fi stimulate prin
acupunctura, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de
vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu
meridianul Plămân şi cu meridianul Vezică biliară. Se
recomandă operarea asupra acestui meridian în cazurile în care
apar dureri şi boli în zonele pe care el le străbate şi în special în
cazul tulburărilor cu caracter spastic, a disfuncţiilor din
sfera sexuală şi a tulburărilor oculare.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
În afară de maladiile legate de funcţiile propriu-zise ale ficatului, există boli şi probleme
locale, conexe cu acest traseu energetic, ca de exemplu: umflarea scrotului (în cazul bărbaţilor) sau
a abdomenului (în cazul femeilor), dureri la aplecarea trunchiului în faţă sau în spate, dureri de şale,
dureri de cap, ţiuituri în urechi, incapacitatea de a vedea clar, stări de vomă, congestii, diaree,
indigestie, incontinenţă urinară sau incapacitatea de a urina, stări de oboseală, convulsii musculare,
probleme la tendoane şi încheieturi. Faţa devine uscată, iar tenul capătă o culoare ternă. Unghiile
devin fragile şi subţiri, iar părul îşi pierde strălucirea.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Autocontrol redus, comportament dezechilibrat şi emoţii necontrolate, accese de furie, ură,
exprimarea impulsivă a sentimentelor, irascibilitate anormală, sensibilitate extremă la zgomote,
senzaţii gustative şi olfactive foarte intense, stări de frustrare, rigiditate a gândirii, suprasolicitare
asociată cu incapacitatea de relaxare, planuri şi proiecte fanteziste.
Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energiei prin traseul
meridianului Ficat (vezi Fig.37 şi Fig.38)
1. Ne aşezăm la sol, îndoind genunchii şi apropiind călcâiele cât mai mult de zona feselor.
Pentru a realiza aceasta ne ajutăm şi de mâini. Practic, postura de plecare este identică cu poziţia de
început a posturii Podul în tensiune (SETU- BANDHASANA).
2. Inspirăm profund, ridicând la maxim zona pelviană. Rămânem astfel pe întreaga durată a
retenţiei pe plin, contractând totodată intens musculatura feselor, după care, la sfârşitul retenţiei pe
plin, ne relaxăm şi coborâm cu şezutul la sol. După câteva respiraţii de voie reluăm exerciţiul.
3. Timpul total de execuţie al tehnicii este de minim 7 minute. În final, ne relaxăm profund şi
conştientizăm dinamizarea şi armonizarea energetică prin meridianul Ficat, sesizând de asemenea şi
consecinţele de natură psihică şi spirituală pe care această energizare excepţională le implică.
Toate aceste exerciţii iniţiatice simple de dinamizare şi armonizare a circulaţiei energetice
prin meridiane vor fi urmate în mod absolut necesar de relaxarea yoghină completă. SHAVASANA
are rolul de a crea un echilibru energetic absolut necesar mai ales la nivelul corpului eteric.
= VA URMA =
An 11 C 8
MERIDIANELE ENERGETICE
(continuare la cursul nr. 7, An 11)
MERIDIANELE EXTRAORDINARE
Meridianele "extraordinare" (în unele lucrări numite şi "vase miraculoase", "vase curioase",
"meridiane neregulate", "cele opt canale psihice" sau, sugestiv, în acord cu funcţia lor, "meridiane
homeostatice", respectiv "meridiane de programare-reglare") sunt în număr de 8 şi ocupă o poziţie
strategică în ceea ce priveşte circulaţia energiei prin meridiane, acoperind întreaga suprafaţă a
corpului. Ele sunt considerate "mari vase" care armonizează circulaţia energiei în cele 12 meridiane
principale. Însă, spre deosebire de acestea, în cele mai multe dintre cazuri, ele nu au un traiect
propriu, distinct de cel al meridianelor principale, ci, fiind considerate "funcţii" şi neavând raporturi
directe cu organele sau viscerele, ele împrumută puncte de la meridianele principale. Cu excepţia
meridianelor TUMO (Vas Guvernator) şi JEN MO (Vas de Concepţie), aceste meridiane nu au
puncte proprii. Ele derivă din sistemul funcţional "Rinichi - Vezică" şi transportă şi distribuie
Energia ancestrală a Rinichiului, YUEN CH'I, în întregul organism.
Având legături energetice cu meridianele
principale, ele controlează, depozitează şi reglează
energia, CH'I, şi Sângele, HSŰEH, specifice fiecărui
meridian principal. Pe această cale, ele comunică indirect
cu meridianele principale, legătura realizându-se atât prin
punctul lor de origine, cât şi prin punctele de comandă.
Iniţial s-a afirmat că sensul de circulaţie a energiei prin
aceste meridiane extraordinare este centripet. Totuşi, s-a
stabilit că prin ele se realizează o mişcare continuă de
flux şi reflux, dinspre meridianele extraordinare spre
meridianele principale şi invers, ceea ce face posibilă
adaptarea transferului energetic la necesităţile specifice
din organism.
În plus, aceste meridiane „curioase" sunt implicate
în dezvoltarea produsului de concepţie în viaţa
embrionară. Prin raportarea permanentă la "proiectul
ancestral", ele intervin în multiplicarea celulară, conform
„programului energetic" iniţial şi reglează funcţia de
reproducere.
Aceste meridiane se implică în homeostazia
(proprietatea de a menţine la parametri normali anumite
constante fiziologice) energetică a organismului, preluând
sau cedând energie, CH'I, în stări patologice de exces sau
insuficienţă, din sau în meridianele principale.
MERIDIANUL JEN MO (Vas de Concepţie,
denumit uneori şi Vas Director) (vezi Fig. 39 a şi b)
Avându-şi originea în trunchiul comun pelvian,
meridianul Vas de Concepţie întâlneşte pe traiectul său
toate meridianele de tip YIN, fiind denumit din această
cauză şi "Marea meridianelor YIN". Prin urmare, este un
meridian unic (nu bilateral).
Meridianul porneşte din zona perineului, zona dintre
anus şi sex, şi urcă pe faţa anterioară a trunchiului, central,
până în zona bărbiei. Atunci când sunt luate în considerare
şi traseele energetice secundare ale acestui meridian, se
afirmă că el porneşte de fapt din interiorul abdomenului
inferior şi se exteriorizează la nivelul perineului; se
îndreaptă spre regiunea pubiană, apoi urcă prin zona
mediană a abdomenului spre gât, înconjoară buzele, trece
prin obraji şi ajunge în regiunea suborbitală, în punctul St 1, punct aflat pe meridianul Stomac, între
globul ocular şi mijlocul extremităţii inferioare a orbitei. Circulaţia energiei în acest meridian se
face în sens ascendent. El devine „permeabil" la pubertate şi ajunge să fie „flasc" la andropauză, în
cazul bărbaţilor, respectiv la menopauză, în cazul femeilor.
Funcţia principală a meridianului este de a controla funcţiile de natură YIN ale întregului
corp. Acea parte din energia ancestrală, YUEN, care este de tip YIN, energia subtilă a Sângelui,
HSŰEH, şi lichidele organice depind toate de meridianul Vas de Concepţie, JEN MO. Este
considerat "vasul stăpân al femeilor" controlând, împreună cu meridianul CHONG MO, funcţia de
reproducere. El stabileşte relaţii foarte strânse cu organele sexuale şi cu cele 3 meridiane YIN din
zona picioarelor (meridianul Ficat, meridianul Rinichi şi meridianul Splină), şi de aceea o circulaţie
energetică armonioasă a energiei prin aceste meridiane creează premizele apariţiei fenomenelor de
transmutare a potenţialului erotic şi de sublimare a energiei sexuale.
De asemenea, meridianul Vas de Concepţie, JEN MO, manifestă influenţe determinante în
activitatea unor glande endocrine: tiroidă, suprarenale, gonade, pancreas. Se consideră că funcţiile
sistemului nervos parasimpatic şi memoria sunt coordonate tot de către acest meridian. Acest NADI
are 24 de puncte focar bioenergetice care se recomandă a fi stimulate în special în cazuri de
tulburări de dinamică sexuală, constipaţie,
hipocalcemie etc.
Simptome fizice care exprimă
dezechilibrul energetic al acestui meridian
Diaree, absenţa fertilităţii, congestii,
probleme la urinare, vomă cu sânge, tuse, dureri de
dinţi, dureri în gât, dureri în zona centrală a
pieptului.
În cazul femeilor: probleme legate de
menstruaţie, dureri ale sânilor, leucoree, depuneri
excesive de grăsime pe abdomen.
În cazul bărbaţilor: hernia inghinală poate fi o
consecinţă a dezechilibrului energetic în acest
meridian.
Simptome psihice care exprimă
dezechilibrul energetic al acestui meridian
Instabilitate emoţională, frigiditate,
nervozitate, agitaţie, dificultăţi în exprimare,
bâlbâială, lipsa voinţei, tendinţa de a greşi frecvent.
MERIDIANUL TU MO (Vas Guvernator)
(vezi Fig. 40 a şi b)
Acest meridian „extraordinar", denumit uneori şi meridianul Vas Guvernor, îşi are originea în
trunchiul comun pelvian; el este unic şi, deşi este un meridian „curios", are, la fel ca şi meridianul
Vas de Concepţie,- puncte proprii. El iese din zona perineului şi „se distribuie" de-a lungul coloanei
vertebrale. Emite o ramură intra-cerebrală din punctul
VG 16, punct situat pe meridianul Vas Guvernator, la
1 TS'UN deasupra marginii de inserţie a părului, într-o
depresiune situată sub protuberanţa occipitală. Urcă
spre vertex (creştetul capului) şi coboară apoi pe
frunte,
spre vârful nasului şi spre buza superioară. Prin
urmare, el porneşte din zona coccisului, de la baza
coloanei vertebrale, şi urcă pe coloana vertebrală,
continuându-se pe o linie mediană până în creştetul
capului, pentru a cobori apoi prin mijlocul frunţii până
la mijlocul buzei superioare.
El controlează toate funcţiile de tip YANG ale
corpului, fiind denumit din acest motiv "Marea
meridianelor YANG". Acea parte a energiei
ancestrale, YUEN, care este de polaritate YANG, este
astfel distribuită prin punctele SHU dorsale către
organe şi viscere. Asigurând împreună cu meridianul
Vas de Concepţie, JEN MO, echilibrul energiilor YIN
- YANG în fiinţă, precum şi o circulaţie liberă şi
armonioasă a energiei, CH'I, şi a Sângelui, HSŰEH, în
meridiane, el intervine în procesele subtile de
sublimare a energiei sexuale şi de reproducere, şi în
fiziologia lactaţiei.
Meridianul Vas Guvernator, TU MO, stabileşte relaţii şi cu sistemul nervos simpatic şi cu
hipotalamusul anterior. Prin traiectul său face posibil contactul dintre energia ancestrală, YUEN, şi
energia psihică, CHENN. Acest NADI are 28 de puncte focar bioenergetice care se recomandă a fi
stimulate în special în cazuri de tulburări psihice, tulburări psihosomatice sau tulburări endocrine.
Totuşi, el nu trebuie să fie confundat cu SUSHUMNA NADI al cărui traseu ştim că trece în plan
subtil exact prin interiorul coloanei vertebrale şi se sfârşeşte în BRAHMARANDHRA.
Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Dureri pornind din zona abdomenului spre inimă, incapacitate de a urina, hemoroizi,
incontinenţă urinară, uscarea gâtului, absenţa fertilităţii, tensiuni şi dureri în zona spatelui, hernie,
lipsă de vitalitate, probleme sexuale, spasme epileptice.
Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian
Depresii nervoase, lipsă de creativitate, incapacitate de a concretiza proiectele, mentalitate
gregară, meschinărie.
= VA URMA =
An 11 C 9
MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANELE EXTRAORDINARE (continuare la cursul nr. 8, An 11)
MERIDIANUL CHONG MO
Vom mai prezenta în continuare, doar cu titlu informativ, încă un meridian „extraordinar" de
maximă importanţă, Meridianul CHONG MO. El mai este denumit: "Calea de trecere",
"Răscrucea", "Strategul". Meridianul CHONG MO este o structură energetică bilaterală şi simetrică,
fiind derivat dintr-un trunchi energetic (NADI) comun cu meridianul Rinichi, meridianul JEN MO
(Vas de Concepţie) şi meridianul TU MO (Vas Guvernator).
Avându-şi şi el originea în trunchiul energetic comun pelvian, meridianul CHONG MO se
desprinde din punctul Huiyin (VC 1) şi se divide în 3 ramuri:
a) ramura anterioară - se exteriorizează în punctul St 30, punct situat pe meridianul Stomac, la
5 TS'UN-i sub ombilic şi la 2 TS'UN-i în afara liniei mediane, şi comunică cu meridianul Rinichi,
ale cărui puncte le „împrumută", de la R 11, punct situat pe meridianul Rinichi, pe marginea
superioară a simfizei pubiene, la 0,5 TS'UN-i în afara liniei mediane, la R 21, punct situat pe
meridianul Rinichi, la 6 TS'UN-i deasupra ombilicului şi la 0,5 TS'UN-i în afara liniei mediane.
Astfel, urcă pe abdomen, ajunge la gât şi apoi înconjoară buzele, după care se îndreaptă către
punctul V 1.
b) ramura posterioară - se desprinde din punctul Huiyin (VC 1), dirijându-se înapoi, către
peretele pelvian posterior, merge apoi ascendent (paralel cu linia mediană şi lateral de ea) pe faţa
profundă lombară şi toracică, terminându-se la nivelul gâtului.
c) ramura inferioară - porneşte din punctul St 30, coboară pe faţa internă a coapsei şi
gambei, paralel cu meridianul Rinichi, până în regiunea din spatele maleolei interne, şi se separă în
apropiere de punctul R 2 în două ramuri, una care se ramifică pe talpa piciorului şi o alta care se
ramifică pe faţa dorsală a piciorului.
Fiind denumit şi "Marea celor 12 meridiane" sau "Marea Sângelui", meridianul CHONG MO
îndeplineşte mai multe funcţii:
- trofică (de hrănire), fiind considerat "Mama celor 5 organe şi 6 viscere", cărora le distribuie
energie, CH'I;
- coordonatoare şi de comunicare, intervenind în echilibrul energetic polar anterior- posterior
şi sus-jos al corpului prin distribuţia celor trei ramuri ale sale: anterioară, posterioară şi inferioară;
- controlează temperatura corpului;
- controlează lichidele organice;
- controlează fecunditatea şi dezvoltarea sexuală.
În cazul femeii, la pubertate, meridianul JEN MO (Vas de Concepţie) devine funcţional, iar
CHONG MO se întăreşte şi "Marea Sângelui" determină apariţia menstruaţiei, iar astfel femeia
devine fertilă. Când energia, CH'I, şi funcţiile lui CHONG MO slăbesc, la aproximativ 49 de ani,
menstruaţia dispare, iar femeia devine sterilă.
Se consideră că, la femeie, meridianul CHONG MO are mai multă energie, CH'I, decât
Sânge, HSŰEH, pe care îl pierde prin menstruaţie. În cazul bărbatului, energia, CH'I, şi Sângele,
HSŰEH, sunt prezente în mod echilibrat.
Relaţiile energetice principale ale acestui meridian se stabilesc cu meridianul JEN MO
(Vas de Concepţie), cu meridianul Stomac şi cu meridianul Rinichi.
În cazul femeii, despre meridianele extraordinare CHONG MO ŞI JEN MO (Vas de
Concepţie) se spune că "comandă ciclul menstrual" şi dirijează sarcina, ele fiind numite „Mama
Sângelui şi Energiei uterului".
Afectarea circulaţiei energetice prin acest meridian determină următoarea simptomatologie:
distensie (întindere sau umflare) abdominală, dureri şi spasme în abdomenul inferior şi în zona
lombo-sacrală şi sterilitate. În cazul femeii aflate la sarcină, ea se poate manifesta prin: avort
spontan, sarcină oprită în evoluţie, hipotrofie (dezvoltare insuficientă) fetală, malformaţii fetale,
retenţie placentară sau hipogalactie. De asemenea, atunci când există tulburări la nivelul traiectului
acestui meridian, fiinţa umană respectivă se confruntă fie cu fenomene de pilozitate anormală, fie cu
căderea părului.
IMPORTANŢA STĂRII DE ARMONIE ÎN FIINŢA NOASTRĂ
În realitate, în cazul unei fiinţe umane obişnuite, nu se poate vorbi despre o stare de sănătate
absolută. Din acest motiv, este necesar să înţelegem faptul că, pentru a menţine condiţiile optime
care susţin viaţa, trebuie să dinamizăm acele sisteme energetice vitale care au tendinţa să colapseze
înaintea celorlalte.
În figura 1 putem vedea care este intervalul în care continuăm să ne simţim sănătoşi. Însă,
imediat ce trecem dincolo de limitele acestui domeniu al armoniei, ne îmbolnăvim. Datorită
influenţelor perturbatoare, interioare sau exterioare, armonia dispare treptat din fiinţa noastră. Dacă
starea negativă, perturbatoare persistă, riscăm să intrăm într-o stare cronică de permanentă
dizarmonie. De exemplu, în oboseala cronică, se constată o carenţă profundă de energie şi o stare de
dizarmonie.
Începutul oricărei stări de dizarmonie şi a oricărei stări de boală îşi are întotdeauna rădăcinile
într-o carenţă de energie vitală. Nimic nu funcţionează, nu merge, nu se mişcă fără o cantitate
suficientă de energie. De ce ar face lumea biologică o excepţie de la acest principiu universal
valabil?
PUNCTELE FOCAR ENERGETICE DE ACUPUNCTURĂ ŞI DIGITOPRESURĂ
(HSŰEH WEI)
Meridianele sunt jalonate de puncte focar energetice specifice asupra cărora se poate acţiona
prin intermediul acupuncturii, digitopresurii, moxei, masajului etc. (Moxa este latinizarea
termenului japonez mogusa, "plantă care arde", şi desemnează procedeul terapeutic de origine
japoneză prin care punctele active sunt stimulate, prin căldură şi radiaţie energetică, cu un mic
cilindru incandescent, obţinut din tulpina unei plante înrudite cu pelinul, care are denumirea latină
Artemisa Vulgaris.)
Istoric
Istoricul punctelor de acupunctură este tot atât de puţin cunoscut ca şi cel al acupuncturii
însăşi. La ora actuală nu se ştie cu exactitate cum şi în ce împrejurări au fost descoperite şi revelate
ele în medicina chineză. Se presupune că, într-o primă perioadă (mileniile III-I î.e.n.), s-a stabilit
existenţa unor mici zone cutanate, situate mereu în acelaşi loc, a căror stimulare (presare sau
înţepare) era capabilă să influenţeze simptomele unor boli. Deşi medicii şi oamenii de ştiinţă
contemporani sunt sceptici în ceea ce priveşte cunoaşterea din acea vreme a anatomiei corpului
uman şi a fiziopatologiei unor boli, s-au putut totuşi stabili primele relaţii între activitatea organelor
interne şi unele zone punctiforme situate sub piele.
Într-o a doua perioadă de dezvoltare a acupuncturii (primul mileniu î.e.n.) s-a putut stabili
existenţa meridianelor de acupunctură, precizându-se în aceiaşi timp apartenenţa diferitelor puncte
la diferite meridiane. Paralel cu dezvoltarea teoriei „circulaţiei energetice în meridiane", s-a trecut la
ierarhizarea valorii punctelor de acupunctură, unele dintre ele având semnificaţia de puncte de
comandă a meridianelor sau de puncte energetice principale.
Numărul punctelor de acupunctură
Numărul punctelor de acupunctură face obiectul unor dispute care nu vor fi rezolvate decât în
momentul în care se va găsi un indicator absolut obiectiv pentru ele. Având în vedere că realitatea
lor ţine în primul rând de domeniul subtil, eteric, deşi au fost elaborate diferite dispozitive de punere
în evidenţă a lor, nu s-a ajuns încă la un consens total. În mod tradiţional, se consideră că punctele
situate pe cele 12 meridiane principale bilaterale şi pe cele 2 vase meridiane (Vas de Concepţie şi
Vas Guvernator) sunt în număr de 361.
În tratatul fundamental CHEH CHIU CHIA I CHING considerat ABC-ul acupuncturii, scris
de Huang P'u Mi (care a trăit între anii 215 şi 287), numărul punctelor de acupunctură este 349,
pentru ca în lucrarea „Sursa acupuncturii şi moxibustiei" scrisă de Li Hsűeh Ch'uan în 1817 să fie
indicate 361 de puncte. Pe statuia tradiţională de bronz, rămasă ca un document important al
medicinii chineze, sunt marcate numai 354 de puncte, situate pe meridianele principale.
Dintre cele 361 de puncte aflate pe cele 12 meridiane principale şi pe cele 2 vase meridiane,
68 se găsesc situate pe cap şi gât, 130 pe trunchi şi 163 pe membrele superioare şi inferioare.
Pe meridianele de tip YANG sunt prezente 246 de puncte, în timp ce pe meridianele de tip
YIN se află numai 115. Această situaţie corespunde, după cum am văzut, şi faptului că meridianele
de tip YIN au un traseu mai mic în comparaţie cu cel al meridianelor de tip YANG (vezi tabelul de
mai jos).
Distribuţia punctelor de acupunctură în raport cu tipul de meridian şi cu regiunea corpului pe
care se găsesc amplasate
MERIDIANUL CAP-GÂT TRUNCHI MEMBRE TOTAL
YANG
Intestin gros
Stomac
Intestin subţire
Vezică urinară
Trei Focare
Vezică biliară
Vas Guvernator
2
8
4
10
8
20
14
3
22
7
18
1
10
14
15
15
8
39
14
14
-
20
45
19
67
23
44
28
Total puncte YANG 66 75 105 246
YIN
Plămân
Splină-Pancreas
Inimă (Cord)
Rinichi
Stăpânul Inimii (Vase-sex)
Ficat
Vas de Concepţie
-
-
-
-
-
-
2
2
10
1
17
1
2
22
9
11
8
10
8
12
-
11
21
9
27
9
14
24
Total puncte YIN 2 55 58 115
Total puncte YANG şi YIN 68 130 163 361
Semnificaţia punctelor situate pe meridiane
În mod tradiţional, punctele sunt considerate ca fiind „puţuri" sau „orificii" la nivelul cărora
energia care circulă prin meridiane poate fi „contactată". Întrucât energia subtilă a meridianelor
circulă la o oarecare profunzime în corpul fizic, la aproximativ 2-5 mm faţă de suprafaţa pielii,
punctele de acupunctură se găsesc şi ele situate la această adâncime. Ele sunt mai profunde pe
trunchi şi la „rădăcina" membrelor, devenind mai superficiale sub cot şi genunchi.
Stimularea unui punct oarecare al unui meridian are proprietatea de a modifica fluxul
energetic al acestuia printr-o acţiune de deschidere, de deblocare, sau de lărgire a lumenului (a
grosimii NADI-ului), ceea ce corespunde unui efect de tonifiere sau, dimpotrivă, poate determina o
acţiune de închidere sau blocare parţială a lumenului (efect de dispersie sau de sedare). Aceste două
tipuri de efecte pot fi obţinute folosind eventual acelaşi punct, însă printr-o stimulare diferită
(depinzând de modul de rotaţie a acului sau a degetului cu care realizăm presopunctura în sens YIN,
sensul acelor de ceasornic, sau sens YANG, sensul antiorar, de viteza de introducere sau de scoatere
a acului, de ritmul respirator etc.). Mai mult decât aceste manevre însă, un punct stimulat va avea
cel mai adesea un efect dispersant în condiţiile unui exces energetic al meridianului şi un efect
tonifiant, în situaţia unui deficit energetic al meridianului.
La modul general, există mai multe clase de puncte focar foarte importante, aflate întotdeauna
pe fiecare dintre meridiane, puncte care se situează fie la extremitatea membrelor, fie în zona dintre
degetele de la picioare şi genunchi, fie în zona dintre degetele de la mâini şi trunchi. Prin urmare,
toate meridianele au o serie de puncte de comandă a energiei, fiecare dintre acestea având o
semnificaţie bine definită.
Acestea sunt:
1. Puncte de Tonifiere (T) - măresc cantitatea de energie în meridianul respectiv; au deci
proprietatea de a „încărca" meridianul cu energie, în caz de insuficienţă.
2. Puncte de Dispersie (D) - diminuează cantitatea de energie în meridianul respectiv; au deci
proprietatea de a „goli" meridianul de excesul energetic.
3. Puncte Sursă (S), numite şi YUEN - pot tonifia sau dispersa energia în meridianul
respectiv, în funcţie de necesităţi; ele permit aportul de energie în meridian. Acestea sunt punctele la
nivelul cărora energia, CH'I, este reţinută. În meridianele de tip YIN, punctele Sursă, YUEN,
coincid cu punctele YU (SHU simplu). Ele sunt foarte importante pentru tratarea organelor
parenchimatoase, TSANG, a organelor
cavitare, FU, şi a meridianelor respective.
4. Puncte LO - asigură transferul
energetic între două meridiane „cuplate", unul
de tip YANG şi altul de tip YIN, motiv
pentru care ele se mai numesc şi „puncte de
trecere". Ele favorizează armonizarea cuplului de energii YIN - YANG , permiţând trecerea unui
surplus de energie dintr-un meridian în meridianul cu care acesta se află în corespondenţă
bioenergetică, mai ales în situaţia când cel de-al doilea meridian are un deficit de energie (vezi Fig.
2 a şi b) De la acest punct se desprind NADI-urile secundare denumite „vase LO transversale" (care
fac legătura cu punctul sursă (S) al meridianului „cuplat") şi NADI-urile secundare denumite „vase
LO longitudinale" (care au un traseu paralel cu cel al meridianului principal).
5. Puncte TING - sunt situate la baza unei unghii, în zona numită unghiul unghiei (vezi Fig.
3). Acesta, punctul TING, este fie primul, fie ultimul punct al unui meridian principal. Toate
meridianele încep sau se termină la baza unei unghii de la un
deget al mâinii sau al piciorului, cu excepţia meridianului Rinichi
care începe din talpa piciorului.
6) Puncte SHU dorsale (denumite şi puncte de asentiment) -
sunt situate pe ramura internă dorsală a meridianului Vezică
urinară şi au un efect de sedare al organelor, TSANG, şi al
cavităţilor, FU, corespunzătoare. Se spune că aceste puncte
reprezintă sediul unde energia, CH'I, este infuzată organelor,
TSANG, şi cavităţilor, FU. Aceste puncte sunt importante pentru tratamentul bolilor acestor organe.
= VA URMA =
An 11 C 10
PUNCTELE FOCAR ENERGETICE DE ACUPUNCTURĂ ŞI DIGITOPRESURĂ
(HSŰEH WEI)
Semnificaţia punctelor situate pe meridiane (continuare la cursul nr. 9, An 11)
7. Punctele MU anterioare (puncte do alarmă) - sunt situate pe abdomen şi piept, şi au un
efect de tonifiere asupra organelor, TSANG, şi cavităţilor, FU. Ele se găsesc de obicei pe alt
meridian decât cel asupra cărora acţionează, dar în apropierea organelor TSANG şi FU
corespunzătoare. Când un organ parenchimatos, TSANG, sau cavitar, FU, este afectat, apare o
reacţie dureroasă specifică la nivelul acestor puncte. Concluzionând, în ceea ce priveşte ultimele
două categorii de puncte, putem spune că: punctele MU anterioare (puncte de alarmă) sunt folosite
în scop diagnostic, fiind dureroase la palpare când organul sau viscerul corespondent este afectat.
Punctele SHU dorsale (puncte de asentiment) (Atenţie! A nu se confunda cu punctele SHU simplu
sau YU de la periferia meridianelor, respectiv cu punctele SHU antice, pe care le vom prezenta în
continuare) sunt situate pe spate (partea dorsală a trunchiului) şi sunt folosite pentru a trata afectările
organelor corespondente detectate cu ajutorul punctelor MU.
8. Punctele SHU antice - sunt în număr de 66, fiind situate pe traiectul meridianelor principale
sub cot şi sub genunchi. Punctele SHU antice includ 5 tipuri de puncte pentru meridianele YIN (30
puncte) şi 6 tipuri de puncte pentru meridianele YANG (36 puncte). Includ punctele TING, fiind în
acelaşi timp şi unele puncte de tonifiere sau dispersie, puncte Sursă sau puncte YU.
Numărul de puncte focar bioenergetice variază de la un meridian la altul. De exemplu,
meridianul Stăpânul Inimii are doar 9 asemenea puncte focar bioenergetice, în timp ce meridianul
Vezică urinară cuprinde pe traseul său 67 de asemenea centri de stimulare bioenergetică. Totuşi,
toate meridianele, fără excepţie, au un punct pentru tonifierea energiei meridianului, un punct pentru
dispersarea energiei meridianului, un punct Sursă care poate completa acţiunea celor două puncte
precedente şi un punct LO care echilibrează circulaţia energetică prin cele două meridiane care
formează un cuplu complementar din punct de vedere bioenergetic.
Există, în plus, o clasificare generală a acelor puncte focar energetice de acupunctură şi
digitopresură situate la extremitatea membrelor (între vârful degetelor de la mână şi cot sau între
vârful degetelor de la picioare şi genunchi). Aceste puncte focar energetice sunt în număr de cinci
pe meridian, şi fiecare dintre ele se află în relaţie precisă cu un anumit element.
În cazul meridianelor asociate organelor (în care se află o energie preponderent YIN), relaţiile
sunt următoarele:
Punctul 1 TING → Lemn (primăvară)
Punctul 2 YONG → Foc (vară)
Punctul 3 YU →> Pământ (al cincilea anotimp)
Punctul 4 CHING → Metal (toamnă)
Punctul 5 HO → Apă (iarnă)
În cazul meridianelor asociate viscerelor (în care se află o energie preponderent YANG),
relaţiile sunt următoarele:
Punctul 1 TING → Metal
Punctul 2 YONG → Apă
Punctul 3 YU → Lemn
Punctul 4 CHING → Foc
Punctul 5 HO → Pământ
De asemenea, aceste puncte permit intervenţia terapeutică în funcţie de anotimpuri şi de toate
ritmurile biologice care animă macrocosmosul.
Principiile digitopuncturii
Digitopunctura este considerată a fi arta de a dinamiza, echilibra şi armoniza structurile
subtile bioenergetice, facilitând astfel totodată circulaţia liberă a energiilor subtile în fiinţa noastră
prin intermediul stimulării unor puncte focar de energie
aflate de-a lungul meridianelor sau NADI-urilor.
Atunci când această stimulare a punctelor focar
bioenergetice se face prin intermediul unui masaj realizat
cu ajutorul degetelor, metoda utilizată este numită
digitopunctură sau presopunctură.
În general, asupra noţiunilor de "masaj" şi
"presopunctură", se formulează mai multe opinii privind
definirea acestor termeni. Cel mai adesea, prin masaj chinezesc se înţelege masarea realizată de-a
lungul meridianului, iar prin presopunctură masarea la nivelul punctelor de acupunctură, executată
prin presiuni combinate cu mişcări circulare.
În ambele cazuri (masaj sau presopunctură), cele mai bune rezultate se obţin utilizând vârful
degetului sau unghia, deoarece medicina tradiţională chineză afirmă că la nivelul lor energia se află
într-un echilibru aproape perfect. Întotdeauna persoana care execută tratamentul trebuie să aibă
mâinile sănătoase. Pielea pe care se efectuează procedurile terapeutice de masaj sau presopunctură
trebuie să fie, de asemenea, sănătoasă, fără leziuni, erupţii, cicatrice, bătături sau tumori şi fără să
constituie o grefă (piele transplantată) chiar dacă aceasta a fost prelevată tot de la noi înşine.
Dacă stimularea punctelor focar energetice este realizată cu ajutorul unor ace speciale, ea
poartă numele de acupunctură, iar dacă dinamizarea energetică se realizează folosind un aparat
electronic ce generează curenţi electrici având diferite intensităţi şi diferite forme de undă metoda
este denumită electropunctură. Procedeul denumit moxa utilizează efectul tonifiant al căldurii;
acesta se recomandă mai ales pentru tonifiere şi cel mai bine atunci când tonifierea este indicată în
mod expres. Pe punctul activ se aşează, sub formă de con de diferite mărimi, frunze mărunţite
(pudră) de pelin uscat sau de peliniţă (vezi Fig. 3), care se aprind, realizând astfel o încălzire gradată
a zonei. Pentru evitarea arsurii, conul se înlătură în momentul în care simţim căldură intensă şi o
uşoară durere. Operaţia se repetă de mai multe ori, în scopul sporirii efectului, folosindu-se deci 3-4
conuri. Uneori se utilizează "moxa blândă", caz în care, în locul conurilor de pelin aplicate direct pe
piele, se utilizează bastonaşe de pelin de forma unor ţigarete lungi care se aprind şi se menţin în
apropierea punctului activ ales.
Moxa se poate realiza şi prin încălzire electrică, aplicându-se pe punctele corespunzătoare o
calotă sferică metalică rece - în momentul aplicării - care se va încălzi până la apariţia senzaţiei de
căldură intensă; în acest moment, calota sferică se va îndepărta simultan cu întreruperea curentului
electric. Şi în acest caz se recomandă ca operaţia să fie repetată de mai multe ori, ciclul complet
incluzând bineînţeles şi răcirea, după fiecare aplicare a calotei sferice.
Contraindicaţii şi măsuri de protecţie:
- moxa nu se aplică pe faţă sau în zone din apropierea vaselor sanguine sau a mucoaselor;
- moxa este contraindicată în bolile febrile.
În prezentarea sintetică pe care o vom realiza în continuare nu vom expune decât în mod
adiacent tehnicile şi efectele digitopuncturii în cazul unor probleme de sănătate. Vom studia însă în
mod preponderent aspectele de natură ezoterică analizând efectele subtile, secrete, pe care le
generează stimularea specifică a anumitor puncte aflate pe traseul NADI-urilor, puncte menite să
mărească vitalitatea, să ajute la sublimarea energiei sexuale, să elimine anumite perturbări psihice şi
tendinţe mentale inferioare (VASANA-e), să armonizeze trăirile noastre emoţionale, să amplifice
puterea de concentrare şi să dinamizeze foarte rapid anumiţi centri de forţă (CHAKRA-e). În final,
vom prezenta modul în care trebuie stimulate anumite puncte focar bioenergetice secrete menite să
provoace capacităţi paranormale (clarviziune, telepatie, psihometrie, inducerea controlată a unor
vise etc.).
Digitopunctura ne face să devenim foarte conştienţi de limbajul energetic subtil al fiinţei
noastre. Putem înţelege astfel foarte uşor că durerile resimţite în corpul fizic sunt, de fapt, semnale
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf
cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf

More Related Content

Similar to cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf

28345192 meditatii-si-exerciti-energetice
28345192 meditatii-si-exerciti-energetice28345192 meditatii-si-exerciti-energetice
28345192 meditatii-si-exerciti-energeticecarmen maria tenescu
 
All docs.net arta vindecarii japoneze 1
All docs.net arta vindecarii japoneze 1All docs.net arta vindecarii japoneze 1
All docs.net arta vindecarii japoneze 1shokima
 
Tehnici de respiratie
Tehnici de respiratieTehnici de respiratie
Tehnici de respiratiePuian Marius
 
Puncte dureroase pe abdomen mai 2016
Puncte dureroase pe abdomen mai  2016Puncte dureroase pe abdomen mai  2016
Puncte dureroase pe abdomen mai 2016Marius Vancioc
 
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnoticeLiviu Ginju
 
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...Spiridon Constantinescu
 
Acupunctura si fitoterapia
Acupunctura si fitoterapiaAcupunctura si fitoterapia
Acupunctura si fitoterapiaCodrut Tutu
 
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Cardas Tuta
 
Ficatul este asociat cu puterea
Ficatul este asociat cu puterea Ficatul este asociat cu puterea
Ficatul este asociat cu puterea Emy Emanuel
 
Ghidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatosGhidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatosLife Care
 
Astrologeea astrologia medicala - web convert - v.0.9
Astrologeea   astrologia medicala - web convert - v.0.9Astrologeea   astrologia medicala - web convert - v.0.9
Astrologeea astrologia medicala - web convert - v.0.9George Cazan
 
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizice
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fiziceRelaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizice
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizicepialexa
 
Evaluare iac
Evaluare iacEvaluare iac
Evaluare iaclorenna11
 
Discopatia lombara
Discopatia lombaraDiscopatia lombara
Discopatia lombaraCodrut Tutu
 
Doctor francis lefebure
Doctor francis lefebureDoctor francis lefebure
Doctor francis lefebureEduard Dima
 

Similar to cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf (20)

invata sa respiri
invata sa respiriinvata sa respiri
invata sa respiri
 
28345192 meditatii-si-exerciti-energetice
28345192 meditatii-si-exerciti-energetice28345192 meditatii-si-exerciti-energetice
28345192 meditatii-si-exerciti-energetice
 
All docs.net arta vindecarii japoneze 1
All docs.net arta vindecarii japoneze 1All docs.net arta vindecarii japoneze 1
All docs.net arta vindecarii japoneze 1
 
Tehnici de respiratie
Tehnici de respiratieTehnici de respiratie
Tehnici de respiratie
 
Puncte dureroase pe abdomen mai 2016
Puncte dureroase pe abdomen mai  2016Puncte dureroase pe abdomen mai  2016
Puncte dureroase pe abdomen mai 2016
 
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
5 tehnici de relaxare si de inductia transei hipnotice
 
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...
Importanţa decontracturării în tratamentul de recuperare al copilului cu para...
 
Acupunctura si fitoterapia
Acupunctura si fitoterapiaAcupunctura si fitoterapia
Acupunctura si fitoterapia
 
Despre respirație în timpul efortului fizic
Despre respirație în timpul efortului fizicDespre respirație în timpul efortului fizic
Despre respirație în timpul efortului fizic
 
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
 
Ficatul este asociat cu puterea
Ficatul este asociat cu puterea Ficatul este asociat cu puterea
Ficatul este asociat cu puterea
 
Ghidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatosGhidul unui stil de viata sanatos
Ghidul unui stil de viata sanatos
 
Astrologeea astrologia medicala - web convert - v.0.9
Astrologeea   astrologia medicala - web convert - v.0.9Astrologeea   astrologia medicala - web convert - v.0.9
Astrologeea astrologia medicala - web convert - v.0.9
 
Yoga din prima zi!
Yoga din prima zi!Yoga din prima zi!
Yoga din prima zi!
 
Kung fu, sau gimnastica tauist medicala.
Kung fu, sau gimnastica tauist medicala.Kung fu, sau gimnastica tauist medicala.
Kung fu, sau gimnastica tauist medicala.
 
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizice
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fiziceRelaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizice
Relaxarea prin conştientizarea tensiunilor fizice
 
Mudras
MudrasMudras
Mudras
 
Evaluare iac
Evaluare iacEvaluare iac
Evaluare iac
 
Discopatia lombara
Discopatia lombaraDiscopatia lombara
Discopatia lombara
 
Doctor francis lefebure
Doctor francis lefebureDoctor francis lefebure
Doctor francis lefebure
 

More from ssuser65ff8a

Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdf
Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdfCharaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdf
Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdfssuser65ff8a
 
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdf
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdfCharaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdf
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdfssuser65ff8a
 
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdf
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdfHP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdf
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdfssuser65ff8a
 
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.doc
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.docalzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.doc
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.docssuser65ff8a
 
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.doc
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.doccondimente si rolul lor in digestia alimentelor.doc
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.docssuser65ff8a
 
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.doc
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.docjvaraa. febra in filosofia ayurvedic.doc
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.docssuser65ff8a
 
anupana. substante folosite ca vehicul.doc
anupana. substante folosite ca vehicul.docanupana. substante folosite ca vehicul.doc
anupana. substante folosite ca vehicul.docssuser65ff8a
 

More from ssuser65ff8a (7)

Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdf
Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdfCharaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdf
Charaka samhita II, volumul 2 tradus in limba romana.pdf
 
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdf
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdfCharaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdf
Charaka Samhita tratatul de ayurveda tradus in limba romanaI.pdf
 
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdf
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdfHP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdf
HP manual, cunoastere, exploatare, remedierea deranjamentelor.pdf
 
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.doc
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.docalzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.doc
alzheimer cauze simptome si moduri de ameliorare.doc
 
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.doc
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.doccondimente si rolul lor in digestia alimentelor.doc
condimente si rolul lor in digestia alimentelor.doc
 
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.doc
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.docjvaraa. febra in filosofia ayurvedic.doc
jvaraa. febra in filosofia ayurvedic.doc
 
anupana. substante folosite ca vehicul.doc
anupana. substante folosite ca vehicul.docanupana. substante folosite ca vehicul.doc
anupana. substante folosite ca vehicul.doc
 

cursuri yoga pana in anii 18 format pdf.pdf

  • 1. An 11 C 1 MERIDIANELE ENERGETICE (continuare la cursul nr. 48, An 10) Pentru o mai bună înţelegere a localizării exacte a traiectelor meridianelor principale, prezentăm sintetic poziţionarea anatomică a corpului uman şi împărţirea anumitor segmente în zone specifice (vezi Fig.1 a şi b). MERIDIANUL PLĂMÂN (P) Traseul meridianului (vezi Fig. 2) Meridianul Plămân, denumit în unele lucrări de acupunctură şi meridianul Pulmon, este constituit, de fapt, din două ramuri energetice (NADI-uri) simetrice, aflate în partea stângă şi în partea dreaptă a corpului fizic, trasee corespunzătoare energiilor preponderent YIN (-) şi respectiv preponderent YANG (+) care circulă prin cele două NADI-uri. Această observaţie cu privire la simetria NADI-urilor care formează în ansamblul lor un meridian este valabilă şi pentru toate celelalte meridiane. De aceea, chiar dacă în descrierea unor meridiane ne vom referi, pentru a simplifica expunerea, aşa cum de altfel se face în toate tratatele de acupunctură, doar (a una dintre ramurile unui meridian, este evident că, în virtutea simetriei polare stânga-dreapta a fiinţei noastre, există şi un alt NADI aflat în mod simetric pe partea cealaltă a corpului.
  • 2. Meridianul Plămân începe din porţiunea exterioară a pieptului, exact din partea superioară şi laterală a muşchiului pectoral. Din acest punct, trecând prin depresiunea de sub extremitatea laterală a claviculei, meridianul coboară de-a lungul părţii antero-laterale a braţului, antebraţului şi mâinii, sfârşind la nivelul unghiului unghial (al unghiei) lateral (extern) al degetului mare de la mână. Traiectul intern începe imediat sub diafragmă, în abdomenul superior, coboară pe axa centrală până la intestinul gros (colon), atinge colonul transvers, apoi urcă şi traversează diafragma, intră în plămâni, ajunge la gât, după care coboară, ieşind la suprafaţă în punctul P 1, punct aflat pe marginea laterală a toracelui, în primul spaţiu intercostal. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Plămân Conform concepţiei tradiţionale, acest meridian permite asimilarea energiei în fiinţa noastră prin intermediul structurii subtile specifice eterice asociată plămânilor. Meridianul are, de asemenea, rol armonizator şt reglator în ceea ce priveşte porii pielii, permiţându- le să se modifice în acord cu variaţiile de temperatură, în mod tradiţional, se consideră că meridianul Plămân protejează corpul în cazuri de frig şi împiedică apariţia răcelii. Energizarea acestui meridian ne ajută să amplificăm rezistenţa la boală, în general. Medicina chineză consideră că există 11 puncte focar energetice situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Acest meridian este în legătură subtilă cu meridianul Intestin gros şi cu meridianul Ficat. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care survin dureri în zone pe care el le străbate: membre superioare, gât, plămâni. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian De obicei, aceste simptome sunt legate de disfuncţii ale plămânilor: astm, tuse, febră cu sau fără transpiraţie, imunitate scăzută la frig şi la infecţii, dificultate de a respira, inflamaţii ale gâtului, stări febrile. De asemene dezechilibrul energetic al meridianului Plămân poate genera aritmie, dureri în zona umerilor, în încheieturile mâinilor, anumite tipuri eczeme, pete pe piele, piele uscată şi aspră căderea părului.
  • 3. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Împietrire sufletească, depresii, melancolie, autocriticism exagerat. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energie prin meridianul Plămân (vezi Fig. 3) 1. Începem execuţia aşezându-ne într-o postură de meditaţie (PADMASANA, SIDDHASANA sau SUKHASANA). Ne încrucişăm antebraţele în zona din mijlocul pieptului, în timp ce degetele mâinilor se plasează sub axila braţului opus, iar degetul mare al fiecărei mâini rămâne în exterior, orientat spre osul umărului, pentru a presa muşchii din partea exterioară a pieptului. Această poziţie face să se "scurtcircuiteze" punctele focar energetice de început cu punctele focar energetice de sfârşit ale celor două NADI- uri simetrice ale meridianului Plămân. 2. Închidem ochii şi începem să realizăm respiraţia yoghină completă. Rămânem în retenţie pe plin o perioadă cât mai lungă de timp, dar fără a forţa absolut deloc, conştientizând dinamizarea foarte intensă a energiei prin meridianul Plămân, perceptibilă fie prin fenomene vibratorii, fie prin fenomene luminoase la nivelul acestor circuite subtile. Continuăm să realizăm tehnica timp de minim 7 minute. MERIDIANUL INTESTIN GROS (IG) Traseul meridianului (vezi Fig. 4 a şi b) Meridianul intestin gros începe de la unghiul unghial (ai unghiei) lateral (extern) al indexului (degetul arătător); parcurge marginea sa laterală, urcă pe faţa postero-laterală a mâinii, antebraţului şi braţului până la umăr. De aici, după o deviaţie posterioară către punctul VG 14, situat la baza gâtului, urcă pe partea laterală a gâtului, trece peste maxilare şi ajunge la nivelul gurii, trecând pe deasupra buzei superioare, şi se sfârşeşte în şanţul naso-labial, la înălţimea aripii nasului. Traiectul intern se desprinde de la nivelul gâtului, coboară trecând prin plămâni, străbate apoi diafragma şi ajunge în cavitatea abdominală, mai exact în intestinul gros. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Intestin gros Meridianul Intestin gros acţionează în vederea extragerii apei din reziduurile solide rezultate în urma digestiei şi apoi coordonează eliminarea acestora. El este, prin urmare, responsabil cu realizarea unui amplu proces de purificare şi detoxifiere care este operat pe multiple niveluri ale fiinţei. Din punct de vedere fizic, el elimină reziduurile din ansele intestinale; din punct de vedere mental, el controlează şi elimină gândurile negative şi impure, înlăturând de asemenea fixaţiile
  • 4. obsesive şi toate prejudecăţile, dogmatismele şi rigidităţile mentale ce ar putea fi numite în mod generic "constipaţie mentală". Din punct de vedere emoţional şi mental, meridianul Intestin gros conferă capacitatea de a ne abandona cu detaşare şi plini de încredere, bazându-ne pe o stare de voinţă şi înţelepciune superioară, divină, lăsând acţiunile noastre să se deruleze ca de la sine, inspiraţi fiind de voinţa lui Dumnezeu. În concluzie; orice tip de "constipaţie" sau tendinţă excesivă de contracţie şi reţinere, indiferent de nivelul la care acesta se manifestă, fie că este vorba despre o relaţie personală, o posesiune, un gând sau o idee, este legat de o disfuncţie a meridianului Intestin gros; Medicina chineză consideră că există 20 de puncte focar energetice situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin-acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Stomac şi cu meridianul Plămân. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care el le străbate. = VA URMA = An 11 C 2 MERIDIANELE ENERGETICE MERIDIANUL INTESTIN GROS (IG) (continuare la cursul nr. 1, An 11) Exerciţiu iniţiatic simplu de armonizare şi dinamizare a energiei prin traseul meridianului Intestin gros POSTURA ARCAŞULUI (vezi Fig. 5 a şi b) 1. Începem tehnica stând în picioare, tălpile fiind depărtate între ele la o distanţă aproximativ egală cu distanţa dintre umeri. Plasăm mâinile în faţă, cu antebraţele încrucişate în zona trunchiului, astfel încât să se intersecteze la nivelul încheieturilor, palmele fiind plasate pe piept.
  • 5. 2. Inspirăm profund şi întindem braţul stâng în lateral, spre partea stângă a corpului, palma mâinii stângi fiind întinsă şi orientată către exterior, în timp ce braţul drept se deplasează în spate, cotul mâinii drepte rămânând îndoit. Întreaga mişcare sugerează destul de bine gestul pe care îl face un arcaş atunci când îşi încordează arcul pentru a da drumul unei săgeţi spre ţinta aleasă. Faţa se orientează spre stânga, iar degetul arătător al mâinii fiind îndreptată către noi. Această atitudine dinamizează începutul meridianului Intestin gros. Rămânem complet nemişcaţi în această poziţie, realizând totodată câteva respiraţii yoghine complete, fără a ne modifica absolut deloc atitudinea corporală, în final, revenim din această atitudine a arcaşului şi plasăm din nou mâinile astfel încât încheieturile acestora să se încrucişeze în zona pieptului. Repetăm acest exerciţiu iniţiatic simplu, realizându-l în mod similar pe partea polar opusă, aceeaşi perioadă de timp. "HE GU" (sau IG 4), unul dintre cele mai faimoase puncte de digitopresură, se află localizat pe dosul mâinii, între primul şi ai doilea metacarpian (vezi Fig.6). El poate fi depistat cu uşurinţă, fiind în vârful proeminenţei formate prin apropierea indexului de police. Acest punct ne ajută să realizăm foarte rapid o echilibrare a energiilor, mai ales în zona colonului. Beneficiile sale sunt uşor de dedus din însuşi numele care i s-a atribuit, "Marele eliminator". În mod tradiţional el este folosit pentru a combate constipaţia, durerile de cap, problemele din zona sinusurilor, insomnia, depresiile psihice, durerile de stomac şi de dinţi. Postura trezirii şi dinamizării energetice a "Marelui eliminator" (punctul focar energetic IG 4, HE GU (vezi Fig. 7 a şi b) Prezentăm în continuare o postură yoghină menită să dinamizeze punctul energetic focar IG 4, punct care se află, aşa cum precizam, în unghiul de unire a metacarpienelor 1 - II, în vârful proeminenţei formate prin apropierea indexului de police. 1. Ne aşezăm în genunchi şi plasăm mâinile cu palmele orientate în sus. Degetele mari de la fiecare mână sunt aşezate în exterior în spre rotulă, în timp ce celelalte degete rămân fixate între gambă şi coapsă.
  • 6. 2. Ne coborâm apoi lent bazinul aşezându-ne ca în VAJRASANA, dar cu degetele de la mâini plasate în continuare între gambă şi coapsă, întinzând şi apoi presând la maxim pielea dintre degetul arătător şi degetul mare, pentru a stimula astfel prin presare focarul bioenergetic IG 4, numit şi HE GU. MERIDIANUL STOMAC (St) Traseul meridianului (vezi Fig. 8) Meridianul Stomac începe din punctul situat în mijlocul pleoapei inferioare. De aici coboară pe axul pupilar până la comisura labială (colţul gurii), urmând apoi un traiect spre posterior, până la unghiul mandibular (partea posterioară a mandibulei), de unde urcă spre un punct situat puţin mai sus de tâmplă. Din regiunea mandibulară (între punctele S 4 şi S 5) se desprinde ramura descendentă, care parcurge partea anterioară (din faţă) a gâtului, apoi coboară vertical pe torace, pe linia mamelonară, continuându-se pe abdomen, spre bazin. De aici, meridianul Stomac se îndreaptă în mod simetric spre partea anterioară şi mediană a coapselor, trece pe lângă rotulă şi străbate partea anterioară a gambei, sfârşind la nivelul unghiului unghial (al unghiei) extern al degetului II (degetul de lângă degetul mare) de la picior. Traiectul intern: din regiunea cervicală anterioară (zona din faţă a gâtului) se detaşează un traiect intern care pătrunde în torace (trecând prin plămâni), traversează diafragma şi intră apoi în stomac şi în splină; apoi traiectul coboară, ieşind la suprafaţă la unirea bazinului cu coapsa, în zona inghinală. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Stomac Meridianul Stomac controlează din punct de vedere subtil procesul digestiei alimentelor şi tocmai de aceea el mai este denumit simbolic şi "Oceanul hrănitor". Conform tradiţiei medicale chineze, meridianul Stomac este considerat a fi structura energetică cea mai importantă a corpului subtil. În consecinţă, un dezechilibru energetic la nivelul meridianului Stomac va afecta în mod direct toate celelalte meridiane şi NADI-uri ale fiinţei noastre. Medicina chineză consideră că există 45 de puncte focar energetice principale situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Intestin gros şi cu meridianul Splină. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care le străbate: stomac, faţă, gât, torace, articulaţiile genunchilor etc. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Stomac (vezi Fig. 9, Fig.10 şi Fig. 11) 1. Ne aşezăm în postura yoghină a „Trăznetului", VAJRASANA. 2. Expirăm coborând lent bazinul şi trunchiul până când ajungem cu capul la sol, exact ca în faza de expiraţie a respiraţiei yoghine complete. În această poziţie coapsele presează abdomenul şi în felul acesta se realizează
  • 7. un masaj interior profund asupra tuturor organelor digestive, fapt care produce în mod implicit o dinamizare a meridianului Stomac. 3. În continuare, plasăm degetele mari de la mâini pentru a presa punctul focar bioenergetic St 3, punct situat de-a lungul meridianului Stomac, aflat la o distanţă egală cu două lăţimi ale degetului mare (2 TS'UN-i) exact sub partea din mijloc a fiecărui ochi, la nivelul marginii inferioare a aripei nasului (vezi fig. 11). Atunci când degetele mari de la mâini apasă ferm pe oasele obrajilor, în timp ce celelalte degete se sprijină pe frunte, este posibil să apară o senzaţie uşor dureroasă, care nu trebuie să ne sperie, ea indicând de fapt o deblocare energetică a acestui meridian. 4. Rămânând cu degetele în această poziţie, realizăm respiraţia yoghină completă (ridicând bazinul şi trunchiul în timpul inspiraţiei şi coborându-le în timpul expiraţiei) o perioadă de cel puţin 7 minute. Conştientizăm în mod special energizarea punctului bioenergetic St 3, situat pe acest meridian, precum şi efectele psihice şi spirituale de armonizare a întregii noastre fiinţe, datorate aportului energetic binefăcător pe care îl aduce amplificarea circulaţiei energetice prin acest meridian. MERIDIANUL SPLINĂ-PANCREAS (SP) Traseul meridianului (vezi Fig.l2) Meridianul Splină, care include în traseul său subtil şi pancreasul, este denumit adesea, din acest motiv, meridianul Splină-Pancreas. El începe la nivelul unghiului unghial din partea interioară
  • 8. (medială) a degetului mare de la picior (numit şi haluce), urcă prin faţa gleznei (maleola medială) pe faţa internă (medială) a gambei şi a coapsei către zona inghinală. De aici meridianul deviază spre linia mediană, pentru a întâlni punctele VC 3 şi VC 4 de pe meridianul Vas de concepţie, apoi revine spre zona anterioară a abdomenului (lateral de meridianul Stomac), după care converge din nou în zona mediană a abdomenului, în punctul VC 10. Din acest punct se îndreaptă spre partea laterală (exterioară) a cutiei toracice până în zona pieptului (în partea sa exterioară, laterală). Coboară apoi, sfârşind în partea laterală a coastelor, într-un punct situat exact pe linia axilei. Traiectul intern: o ramură pleacă din punctul VC 10, merge către stomac, splină şi pancreas, urcă apoi traversând diafragma şi ajunge la inimă. O altă ramură se desprinde din punctul cel mai înalt al meridianului (punctul SP 20), intră în plămâni, ajunge apoi la gât şi se deschide sub limbă. = VA URMA = An 11 C 3 MERIDIANELE ENERGETICE MERIDIANUL SPLINĂ-PANCREAS (SP) (continuare la cursul nr. 2, An 11)
  • 9. Funcţia subtilă a organului splină Situată în Focarul mijlociu, ea se corelează energetic cu Stomacul, stabilind astfel o relaţie subtilă între interior şi exterior. Funcţia Stomacului este de a primi hrana; cea a Splinei este de a transforma şi transporta alimentele şi apa. Ambele sunt surse creatoare de CH'I şi Sânge, HSŰEH. Splina intervine şi în metabolismul apei, asigurând hidratarea adecvată a ţesuturilor, transportând excesul de fluid din meridiane şi modificând umiditatea. Prin funcţia sa de control al Sângelui, HSŰEH, Splina păstrează sângele în vasele sanguine, împiedicând extravazarea (revărsarea în afara vaselor sanguine). Deficienţa energiei Splinei se manifestă prin: inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), distensie abdominală, astenie, dureri pelviene cu iradiere lombară, iar în cazul femeii tulburări ale ciclului menstrual (metroragii, menometroragii), prolapsul organelor interne (uterin, rectal). Acumularea energiei Splinei în Focarul inferior şi schimbarea sa în timiditate (înţeleasă ca energie specifică) va genera apariţia de leucoree albă, abundentă, inodoră. Limba va fi în acest caz palidă cu depozit alb, iar pulsul slab şi bradicardic (scăzut). Funcţia Stomacului se repercutează asupra echilibrului dintre Sânge, HSŰEH, şi Energie, CH'I, permiţând existenţa unor raporturi echilibrate cu meridianele CHONG MO şi JEN MO. Când energia Splinei şi cea a Stomacului sunt deficitare, acestea nu mai pot hrăni meridianele CHONG MO şi JEN MO şi apare sterilitatea. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Splină-Pancreas Meridianul Splină coordonează din punct de vedere fiziologic formarea anticorpilor şi producerea leucocitelor care ajută organismul în lupta împotriva agenţilor străini. În medicina tradiţională chineză se spune că meridianul Splină "unifică sângele", ceea ce înseamnă că acest meridian coordonează modul în care sângele este creat. În consecinţă, menstruaţia, precum şi posibilitatea de suspendare a ei prin intermediul tehnicilor yoghine de transmutare a acestui potenţial creator în energie, este asociată cu meridianul Splină-Pancreas. Pancreasul secretă enzime care dizolvă hrana în elementele sale nutritive de bază. El regularizează de asemenea nivelul de zahăr din sânge prin secreţia de insulină. Conform învăţăturilor acupunctorilor chinezi, meridianul Splină transportă energia hranei asimilate în urma procesului digestiei până la nivelul zonei plămânilor. Aici energia subtilă a respiraţiei, PRANA, se combină cu energia subtilă a hranei, rezultată din transmutarea hranei în energie vitală, pentru a forma astfel, în urma unificării acestor două energii fundamentale, o nouă energie esenţială ce hrăneşte întreaga fiinţă. În acest fel, meridianul Splină-Pancreas joacă un rol important în amplificarea globală a energiei în fiinţa noastră. Dacă meridianul Splină-Pancreas este într-o stare de perturbare energetică datorită stresului, consumului excesiv de dulciuri sau obsesiilor mentale, acest proces al transformării şi direcţionării hranei va fi în mod drastic frânat şi fiinţa umană respectivă se va simţi foarte devitalizată. Medicina chineză consideră că există 21 de puncte focar energetice situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA.
  • 10. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Stomac şi cu meridianul Inimă. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care el le străbate: limbă, stomac, zona genitală etc. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Senzaţie de vomă după masă, dureri de stomac, flatulenţă, diabet, dureri intense sub zona inimii, scaune moi şi diaree, edeme, hepatită, somn agitat, incapacitate de a sta mult timp în picioare, umflarea părţii interioare a genunchilor şi a coapselor, senzaţie de frig la extremităţi, insuficientă energie, curgere apoasă de mucozităţi din nas şi din gât, anemie, elasticitate scăzută a vaselor de sânge, hemofilie, contuzii. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Stări de confuzie, capacitate redusă de concentrare mentală, gândire lentă şi greoaie, idei fixe, dogmatism, autocompătimire, anxietate, instabilitate psihică, sentimentul dezrădăcinării, inadaptabilitate socială, tristeţe. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a meridianului Splină- Pancreas (vezi Fig. 13, Fig. 14 şi Fig. 15) 1. Cea mai adecvată tehnică de dinamizare şi armonizare a meridianului Splină- Pancreas implică realizarea unor respiraţii yoghine complete pe care le vom executa în Postura Lăcustei, SHALABASANA. În mod absolut necesar mâinile trebuie plasate astfel încât pumnii strânşi să preseze exact în zona inghinală. 2. Inspirăm profund şi ridicăm cât mai mult posibil picioarele de la sol. Această atitudine corporală generează presiuni puternice în zona bazinului şi a abdomenului, presiuni care vor determina stimulări energetice asupra multor puncte bioenergetice situate în plan subtil în zona inghinală, fie pe meridianul Splină, fie pe meridianul Stomac. 3. Continuând să ţinem picioarele ridicate, realizăm respiraţii yoghine complete cât mai profunde, pe întreaga durată a executării posturii. 4. După aproximativ 30 de secunde (sau după o perioadă mai lungă, dacă putem realiza SHALABASANA fără dificultate un interval de timp mai îndelungat), inspirăm profund şi, rămânând în retenţie pe plin, ridicăm cât mai mult picioarele, întinzând la maxim întregul corp. Menţinem retenţia pe plin timp de minim 10 secunde. 5. Expirăm revenind cu picioarele la sol şi plasăm mâinile pe lângă corp pentru a realiza astfel o stare profundă de relaxare.
  • 11. Conştientizăm amplificarea şi armonizarea circulaţiei energetice prin meridianul Splină şi urmărim să percepem totodată efectele subtile de energizare globală a întregii noastre fiinţe, ca o consecinţă a dinamizării circulaţiei energetice prin acest meridian. MERIDIANUL INIMĂ (I) Traseul meridianului (vezi Fig. 16) Meridianul Inimă începe în plan subtil din zona centrală a axilei (subsuoara) şi coboară pe partea medială a feţei anterioare a braţului şi antebraţului, sfârşindu-se la unghiul unghial (al unghiei) lateral (extern) al degetului mic. Traiectul intern are 3 ramuri (NADI-uri) care pornesc din regiunea inimii: unul coboară către intestinul subţire, altul urcă spre bărbie, ajungând în cele din urmă la ochi, şi ultimul traiect pătrunde prin plămâni, ajungând la punctul de început al meridianului Inimă. Funcţia subtilă a organului inimă Fiind un organ situat în torace, acesta se corelează energetic cu Intestinul subţire, în viziunea medicinii chineze, funcţia principală a Inimii este aceea de a controla energia Sângelui, fiind deci forţa motrice a circulaţiei sângelui. Ea se referă la energia Cordului care, atunci când este puternică, va face ca întregul corp să fie hrănit. Exteriorizarea stării energetice a Inimii se face la nivelul feţei, prin aspectul tenului şi prin calitatea pulsurilor.
  • 12. Inima guvernează activitatea psihică, iar tradiţia taoistă menţionează că "Inima este sălaşul spiritului". Memoria şi somnul, starea de conştienţă şi gândirea sunt, de asemenea, asociate cordului. Disfuncţia energiei Inimii va genera şi tulburări psihice. O relaţie structurală strânsă, fiziologică şi patologică se stabileşte între inimă şi limbă. Inima controlează şi guvernează din punct de vedere energetic simţul gustului şi vorbirea, şi din acest motiv aspectul limbii şi al depozitului lingual vor reflecta funcţionalitatea Inimii, căci în tratatele clasice de acupunctură se afirmă că "Inima se deschide în limbă" iar "limba este oglinda Inimii". Noţiuni tradiţionale despre meridianul Inimă Medicina chineză afirmă cu privire la acest meridian că el este "Rădăcina Vieţii". Inima reprezintă, la nivel subtil, sediul sufletului, denumit de către iniţiaţi „CHENN”. De asemenea, acest meridian influenţează din punct de vedere subtil stabilitatea tuturor emoţiilor noastre. Medicina chineză consideră că există 9 puncte focar bioenergetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Intestin subţire şi cu meridianul Splină-Pancreas. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care el le străbate, în zona cardiacă, precum şi în cazurile de tulburări psihice cum ar fi: trac, depresii, insomnii. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Stări patologice legate de funcţionarea anormală a inimii şi a organelor aflate de-a lungul meridianului Inimă, palpitaţii, stări frecvente de înroşire a feţei sau, dimpotrivă, paloarea chipului, a palmelor şi a tălpilor, transpiraţie abundentă, uşoare dureri nocturne în zona inimii, sensibilitate mărită la căldură şi la frig, senzaţie de uscare a gâtului, sete, dureri în zona inimii, a coastelor şi pe partea interioară a braţelor şi a antebraţelor, îngălbenirea părţii albe a ochilor. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Lipsă de empatie, instabilitate emoţională, reacţii emotive anormale, isterie, probleme de comunicare, incapacitate de exprimare, lipsa memoriei, insomnie, coşmaruri, probleme de comportament, tendinţă de a sporovăi inutil, agitaţie. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Inimă (vezi Fig. 17 a şi b)
  • 13. 1. Ne aşezăm în VAJRASANA, după care coborâm trunchiul astfel încât fruntea să fie plasată pe sol. 2. Plasăm mâinile sub laba fiecărui picior, palmele fiind orientate în sus. Poziţionăm degetul mic de la mână între degetul mare şi al doilea de la picior, urmărind să percepem stimularea energetică a meridianului Inimă, pornind de la energizarea punctului său terminal, aflat la baza unghiei degetului mic de la fiecare mână. Rămânem în această poziţie timp de minim 7 minute. În mod suplimentar, putem realiza uşoare mişcări de balans ale trunchiului înainte şi înapoi pentru a amplifica stimularea energetică a punctului I 9, punct aflat pe meridianul Inimă, la baza unghiei degetului mic (al 5-lea), pe partea dinspre degetul inelar (al 4-lea) (vezi Fig. l8). = VA URMA = An 11 C 4 MERIDIANELE ENERGETICE (continuare la cursul nr. 3, An 11) MERIDIANUL INTESTIN SUBŢIRE (IS) Traseul meridianului (vezi Fig.19) Meridianul Intestin subţire începe la unghiul unghial medial (intern) al degetului mic de la mână, având traseu ascendent pe faţa postero-medială a mâinii, antebraţului şi braţului. Ajunge în partea posterioară a umărului, pe omoplat, unde realizează un zig-zag, converge apoi spre linia
  • 14. mediană (în punctul VG 14), după care urcă pe partea postero-laterală a gâtului, ajunge în zona laterală a feţei şi se termină la nivelul părţii anterioare a urechii. Traiectul intern: de la nivelul gâtului, un NADI secundar pătrunde în inimă, apoi în esofag, în stomac şi se termină în intestinul subţire. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Intestin subţire Meridianul Intestin subţire guvernează din punct de vedere subtil asimilarea elementelor nutritive din hrană şi absorbţia apei. La nivel mental, meridianul Intestin subţire se consideră că este NADI-ul subtil care facilitează asimilarea ideilor noi. Durerile de umeri, de coate şi torticolis (înţepenirea gâtului) sunt consecinţe obişnuite ale blocării circulaţiei energetice prin meridianul Intestin subţire, deoarece el coordonează din punct de vedere subtil funcţionarea corectă a încheieturilor umerilor şi a omoplaţilor. Medicina chineză consideră că există 19 puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Inimă şi cu meridianul Vezică urinară. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri în zonele pe care el le străbate, precum şi în cazul tulburărilor metabolice. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Intestin subţire (vezi Fig.20) 1. Ne aşezăm exact ca în poziţia de plecare în cazul execuţiei lui SHASH ASANA, Postura Iepurelui. Prin urmare, pornind
  • 15. din VAJRASANA, coborâm bazinul şi trunchiul până când ajungem cu fruntea pe sol, în timp ce mâinile se prind cu degetele înlănţuite în brăţară şi se ridică deasupra umerilor, palmele fiind orientate în jos. 2. Inspirăm profund, după care întindem la maxim mâinile şi rămânem astfel în retenţie pe plin de voie, după care expirăm lent şi profund pe gură. Realizăm timp de aproximativ 7 minute respiraţii profunde, întinzând la maxim mâinile în perioada retenţiei pe plin. 3. În final, expirăm profund pe gură şi relaxăm mâinile plasându-le pe lângă corp. Urmărim apoi să percepem foarte intens dinamizarea circulaţiei energiei prin meridianul Intestin subţire. Această postură va crea presiuni puternice în zona omoplaţilor, fapt care va avea drept efect eliberarea oricăror tensiuni şi blocaje existente la acest nivel. O consecinţă imediată a practicării acestei tehnici iniţiatice simple este creşterea excepţională a imunităţii la răceală. MERIDIANUL VEZICĂ URINARĂ (V) Traseul meridianului (vezi Fig.21) Meridianul Vezică urinară are de-a lungul său mai multe puncte focar energetice (puncte de acupunctură) decât orice alt meridian (67 puncte). El începe la nivelul unghiului intern al ochiului (în zona glandelor lacrimale), după care are un traiect ascendent şi antero-posterior, spre creştetul capului şi zona occipitală. În traiectul său de la cap se uneşte temporar cu punctele meridianului Vas Guvernor (VG 24, VG 20, VG 17). Ajuns în zona occipitală (punctul V 10), traiectul principal se împarte în două ramuri paralele, care străbat întregul spate şi partea posterioară a coapselor şi se vor reuni de abia la nivelul fosei poplitee (partea din spate a genunchiului). De aici meridianul coboară pe faţa posterioară a gambei până în regiunea călcâiului, mergând apoi pe marginea laterală a piciorului până în punctul V 67, situat la nivelul părţii laterale (exterioare) a bazei unghiei degetului mic de la picior. Traiectul intern are două ramuri: o ramură porneşte de la nivelul meridianului din zona rinichiului, intră în rinichi şi coboară până în vezica urinară. O altă ramură porneşte de la nivelul meridianului din zona învecinată creştetului capului, coboară şi intră în creier, ajungând în centrul capului. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Vezică urinară Meridianul Vezică urinară este considerat a fi un meridian cu virtuţi protectoare în plan fizic şi psihic, fiind capabil să acumuleze şi să preia o mare parte din tensiunile noastre fizice şi emoţionale. El guvernează, la nivel subtil, activitatea energetică armonioasă a spatelui, a gâtului, a feselor, zona posterioară a coapselor, gambele şi partea exterioară a labei picioarelor. De-a lungul acestui meridian există, de asemenea, puncte de acupunctură menite să controleze şi să regularizeze funcţionarea tuturor organelor interne. Din punct de vedere fiziologic, meridianul Vezică urinară este responsabil de acumularea şi eliminarea urinii, fapt care implică echilibrarea ratei normale de lichide în corp. Medicina chineză consideră că există 67 de puncte focar energetice principale situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Rinichi şi cu meridianul Intestin subţire. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în
  • 16. care apar dureri în zonele pe care el le străbate, precum şi în cazul reţinerii de urină în corp şi în cazul unor tulburări ale sistemului nervos. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Dureri în zona interioară a craniului şi în regiunea fontanelei, senzaţia că ochii sunt împinşi în afara orbitelor, dureri asemănătoare celor rezultate în urma unei întinderi de ligamente în zona gâtului, dureri ale muşchilor gâtului, spatelui, mijlocului, feselor, pulpelor, gambelor şi călcâielor; senzaţie de dezechilibru în zona taliei, ganglioni în zona posterioară a pulpei piciorului, hemoroizi, stări febrile, scurgeri de sânge din nas, îngălbenirea părţii albe a ochilor, probleme legate de eliminarea urinii, incluzând incontinenţă urinară, urinări frecvente şi incapacitatea de a urina; mărirea prostatei (la bărbaţi), boli ale oaselor, anumite forme de artrită şi osteoporoză, căderea prematură a părului, încărunţire, pierderea strălucirii naturale a părului, boli ale urechilor, pierderea mobilităţii degetului mic de la picior, senzaţii dureroase de frig la extremităţi. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Timiditate, nelinişte, hiperactivitate a sistemului nervos autonom şi reacţii neadecvate la stress, incapacitate de relaxare, laşitate, ruşine, căderi psihice manifestate prin stări de delir, perturbări mentale, pierderea cunoştinţei. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Vezică urinară (vezi Fig. 22 şi 23) Pentru foarte multe persoane, echilibrarea energiei prin cele două trasee simetrice ale meridianului Vezică urinară, corespunzătoare polarităţii YIN (-), în partea stângă a corpului şi
  • 17. YANG (+), în partea dreaptă a corpului, se realizează cu o eficienţă maximă, în urma practicării tehnicii care va fi prezentată în continuare. În cazul oamenilor obişnuiţi, cel mai adesea partea YIN (-) a acestui meridian este mai dinamizată. Pentru a se realiza echilibrarea perfectă a circulaţiei energiei prin cele două ramuri ale meridianului Vezică urinară, corespunzătoare energiilor de tip YIN (-) şi YANG (+), trebuie să practicăm postura care urmează mai mult pe partea pe care simţim că execuţia se realizează mai dificil. Totodată, la fel ca în cazul oricărei tehnici yoghine, se recomandă să nu forţăm absolut deloc şi, tocmai de aceea, nu vom împinge niciodată acest efort de întindere a musculaturii şi a ligamentelor până la limita la care postura devine dureroasă. Ca regulă generală, în cazul operării prin intermediul posturilor yoga în vederea amplificării circulaţiei energetice prin meridiane, este necesar să reţinem faptul că, cu cât vom realiza respiraţii mai profunde, cu retenţii pe plin de durată mai lungă, cu atât execuţia posturii va fi mai uşoară şi mai eficientă. 1. În varianta finală această postură este identică cu JANUSHIRSHASANA, Postura capului la genunchi, dar deoarece execuţia sa implică în mod suplimentar realizarea unor respiraţii profunde, însoţite de retenţii ale suflului pe plin şi pe vid, acest exerciţiu iniţiatic capătă valenţele unei tehnici yoghine excepţionale, şi anume MAHA MUDRA (Marele Gest). 2. Având piciorul drept îndoit cu călcâiul plasat în zona perineului, iar piciorul stâng întins în faţă, inspirăm profund şi întindem totodată trunchiul şi mâinile în sus, exact ca în cazul execuţiei Posturii arborelui, TALASANA. 3. La sfârşitul retenţiei pe plin expirăm lent şi simultan ne îndreptăm cu mâinile către talpa piciorului stâng, care este întins, realizând astfel JANUSHISHASANA. Umerii trebuie să rămână în permanenţă relaxaţi. Pe întreaga durată a retenţiei pe vid aplicăm de asemenea şi JALANDHARA BANDHA, pentru a crea în mod suplimentar o întindere energizantă a spatelui. Se recomandă să realizăm 7 asemenea execuţii. 4. Înainte de a realiza postura pe partea polar opusă, în vederea energizării jumătăţii YANG (+) a traseului meridianului Vezică urinară, întindem ambele picioare în faţă şi conştientizăm în mod specific energizarea părţii stângi, YIN (-), a meridianului Vezică urinară, sesizând mai ales în zona picioarelor diferenţa în ceea ce priveşte circulaţia energiilor între ramura (NADI-ul) YIN (-) deja dinamizat al acestui meridian şi ramura (NADI-ul) YANG (+) încă nedinamizat. Păstrând ochii închişi, mişcăm lent degetele de la picioare, urmărind să percepem zonele din care senzaţiile vibratorii energetice sunt cele mai pregnante. În situaţia în care capacitatea subtilă de clarviziune a fost trezită prin dinamizarea lui AJNA CHAKRA este posibil chiar să percepem, la nivel auric, culori diferite în bura energetică ce înconjoară cele două picioare. 5. Realizăm tehnica în mod similar pe partea opusă, un număr egal de execuţii, sau un număr mai mare, dacă am constatat o carenţă a energiei de tip YANG (+) în cazul acestui meridian,
  • 18. urmărind să dinamizăm de această dată cât mai profund şi intens ramura YANG (+) a meridianului Vezică urinară. 6. Ieşim din postură întinzând ambele picioare în faţă şi conştientizând în continuare efectele dinamizării circulaţiei energetice prin meridianul Vezică urinară. = VA URMA = An 11 C 5 MERIDIANELE ENERGETICE (continuare la cursul nr. 4, An 11) MERIDIANUL RINICHI (R) Traseul meridianului (vezi Fig.24) Meridianul Rinichi începe la nivelul tălpii piciorului, se îndreaptă către marginea internă (medială) a piciorului, apoi către maleola internă, pe care o înconjoară dinainte înapoi, urmând după aceea un traiect ascendent de-a lungul feţei interne (mediale) a gambei şi a coapsei, până în regiunea inghinală. De aici meridianul merge ascendent şi paralel foarte aproape de linia mediană, pe care o intersectează în punctele VC 2 şi VC 3, depărtându- se mai mult de linia mediană începând cu regiunea epigastrică până la ultimul său punct, situat pe marginea inferioară a claviculei, înspre partea medială a acesteia. Traseul intern are două ramuri: prima porneşte din zona inghinală, de la nivelul organelor genitale, trece spre posterior la vârful coccisului, urcă spre rinichi şi
  • 19. compară în vezica urinară, aici ieşind la suprafaţă. Cea de-a doua ramură internă a meridianului Rinichi parcurge la nivel subtil vezica urinară, rinichii, ficatul, plămânii, zona din centrul gâtului, ajungând la rădăcina limbii. Funcţia subtilă a organului rinichi Notă: Deşi, din punct de vedere fiziologic, fiinţa umană are doi rinichi, atunci când în acupunctură se vorbeşte despre funcţiile energetice subtile ale acestor două organe se foloseşte întotdeauna singularul. De aceea, se utilizează termenul "Rinichiul", şi nu „rinichi”. În viziunea medicinii chineze, funcţia principală a Rinichiului (ca organ subtil, energetic) este aceea de depozitare a esenţei, JING. Esenţa, JING, specifică Rinichiului este atât moştenită, cât şi dobândită, din transformarea energetică a alimentelor, realizată de către Splină şi Stomac. Capacitatea de reproducere, creştere şi dezvoltare este corelată cu starea energetică a Rinichiului, care stabileşte relaţii importante cu organele sexuale şi cu meridianele CHONG MO şi JEN MO. Esenţa, JING, specifică Rinichiului creşte la pubertate, când, de exemplu, la femeie apare menstruaţia şi ea devine fertilă, pentru ca la bătrâneţe, slăbirea esenţei, JING, specifică Rinichiului, să antreneze declinul întregului corp, împreună cu dispariţia capacităţii de reproducere şi limitarea vieţii sexuale. Rinichiul controlează metabolismul apei. Tulburările acestei funcţii vor determina apariţia edemelor şi a tulburărilor de micţiune (poliurie (eliminarea abundentă de urină) sau oligurie (diminuarea secreţiei urinare)). De asemenea se afirmă că Rinichiul coordonează "orificiile anterior şi posterior". "Orificiul anterior" se referă la uretră şi la organele genitale externe. Disfuncţia CH'I-ului Rinichiului se va manifesta prin polakiurie (nevoia de a urina în mod frecvent), enurezis (incontinenţă urinară), oligurie, dar şi infertilitate. "Orificiul posterior" este orificiul anal, deficienţa energiei Rinichiului putând genera: diaree, constipaţie sau prolaps (coborârea anormală) rectal. În concepţia clasică, Rinichiul este "locuinţa Apei şi a Focului", a esenţei, JING, care este de natură YIN, fiind denumită "Rinichi YIN" şi a CH'I-ului, care este de natură YANG, fiind denumit "Rinichi YANG". Interrelaţia dintre aceste două energii este caracterizată în primul rând de complementaritate, în sensul menţinerii unui echilibru fiziologic dinamic. Deficienţa energiei Rinichiului poate determina, în cazul femeii: tulburări ale ciclului menstrual, metroragii, amenoree, dismenoree, leucoree, avort spontan, sterilitate. Ea poate fi cauzată de: abuzuri sexuale, viaţă sexuală începută precoce, multiparitate (naşteri multiple), sau poate fi congenitală. Deficienţa energiei denumită "Rinichi YIN" ca urmare a unei epuizări, va genera imposibilitatea controlării energiei YANG a Rinichiului, energie care devine în acest caz hiperactivă. Astfel apar simptome de tip exces: senzaţie de căldură în zona pieptului şi la nivelul palmelor, febră vesperală (de seară), transpiraţii nocturne, vise cu subiect sexual, leucoree roşiatică, vertij, insomnie, palpitaţii, gură uscată. Limba devine foarte roşie, cu depozit redus, pulsul fiind slab şi rapid. Dacă energia "Rinichi YANG" este deficitară, manifestările sunt următoarele: lombalgii sau slăbiciune în regiunea lombară, aversiune la frig, extremităţi reci, tulburări sexuale (frigiditate,
  • 20. impotenţă, scăderea libidoului), leucoree clară, abundentă, fluidă, trenantă. Tenul este palid, lipsit de luciu. Limba devine foarte palidă cu depozit alb, pulsul fiind profund, slab şi încetinit. Noţiuni tradiţionale despre meridianul Rinichi Meridianul Rinichi este considerat în mod tradiţional locul în care sunt depozitate surplusurile energetice ale corpului, fiind capabil să le distribuie corespunzător atunci când organismul are nevoie de ele. Conform medicinii chineze, meridianul Rinichi este totodată responsabil de menţinerea şi amplificarea vitalităţii sexuale şi a vitalităţii în general. Energia care susţine funcţia de reproducere provine de asemenea de la meridianul Rinichi. În consecinţă, un exces morbid sau din contră o lipsă a dorinţei sexuale sunt simptome provenite dintr-o circulaţie dizarmonioasă a energiei la nivelul acestui meridian. Meridianul Rinichi guvernează, de asemenea, la nivel subtil, oasele, urechile şi simţul auzului. Sensibilitatea extremă la frig, incapacitatea de a auzi sunetele subtile MANTRA-ice, în cazul practicării tehnicii de LAYA YOGA, precum şi unele neregularităţi ale ciclului menstrual, sunt câteva dintre consecinţele atribuite în mod tradiţional disfuncţiei meridianului Rinichi. Dacă circulaţia energetică este intensă prin acest meridian, fiinţa umană respectivă va avea energie vitală în abundenţă. Medicina chineză consideră că există 27 de puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnicii YOGA. Pin punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Vezică urinară şi cu meridianul Stăpânul Inimii. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apăr dureri şi boli în zonele pe care el le străbate, cum ar fi: suferinţe pulmonare, renale, lumbago, constipaţie, diaree, depresii, insomnii. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Toate afecţiunile legate de funcţionarea incorectă a rinichilor; poftă excesivă de mâncare, culoare întunecată a tenului, cearcăne la ochi, eczeme, acnee, uscarea mâinilor, astm, respiraţie dificilă, expectorarea de flegmă cu sânge, senzaţie de arsură în gură, limbă uscată, inflamaţii ale gâtului, angină, hepatită, privire neclară, aritmie, dureri de inimă, oboseală, nevoia frecventă de relaxare, probleme în regiunile sexuale şi la nivelul glandelor endocrine, încetinirea creşterii, scăderea fertilităţii, oboseală cronică, dureri şi sensibilitate excesivă în zona interioară a coapselor, a genunchilor, a gambelor şi a gleznelor, însoţită de dureri arzătoare şi de umflare ă tălpilor. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Tendinţa de a face greşeli, anxietate, egoism, cinism, nerăbdare, suspiciune, disperare, tristeţe, fobii, timiditate, teamă, tendinţa către umor macabru, lipsă de hotărâre, dificultăţi în evoluţia spirituală. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Rinichi (vezi Fig.25) 1. Ne aşezăm în BADRASANA. Această postură yoghină face ca cele două puncte extreme ale meridianului Rinichi, situate simetric şi polar din punct de vedere subtil pe talpa fiecărui picior, să se unifice energetic.
  • 21. 2. Plasăm mâinile pe picioare, astfel încât degetele mari de la ambele mâini presează ferm punctul focar denumit "R2" de la ambele picioare. Acest punct este situat pe meridianul Rinichi, la jumătatea părţii interioare a labei piciorului, sub proeminenţa scafoidului, la trei lăţimi de deget mare (3 TS'UN-i) de maleolă (osul proeminent al labei piciorului) (vezi Fig. 26). Mâinile vor continua să realizeze această presiune asupra punctului "R2" pe întreaga durată a tehnicii. 3. Inspirăm lent şi profund îndreptând coloana. În timpul retenţiei pe plin urmărim să conştientizăm întregul traseu subtil al meridianului Rinichi. La expiraţie ne aplecăm cu trunchiul în faţă, urmărind să apropiem capul cât mai mult de picioare. 4. Continuăm respiraţia yoghină completă, realizată în BADRASANA, timp de aproximativ 7 minute, urmărind să percepem cât mai clar dinamizarea şi armonizarea energiilor prin meridianului Rinichi. MERIDIANUL STĂPÂNUL INIMII (SI) (NUMIT UNEORI ŞI MERIDIANUL VASE- SEX) Traseul meridianului (vezi Fig.27) Meridianul Stăpânul Inimii începe lateral de mamelon, are un uşor traiect ascendent, trece pe deasupra axilei, de unde coboară pe faţa anterioară, pe linia mediană (de mijloc) a braţului (de-a lungul muşchiului biceps), antebraţului şi palmei, sfârşindu-se la unghiul lateral (extern) al degetului mijlociu (medius). Traiectul intern începe în mijlocul toracelui (în regiunea pericardică, la nivelul pericardului - foiţa fibroseroasă care înveleşte inima), coboară, traversează diafragma şi se termină ramificându-se în cele Trei Focare . Noţiuni tradiţionale despre meridianul Stăpânul Inimii Meridianul Stăpânul Inimii mai este numit uneori meridianul Guvernatorul Inimii, meridianul Circulaţie- Sexualitate, meridianul Pericard sau meridianul Vase-sex. Rolul său este de a proteja din punct de vedere subtil şi de a susţine activitatea continuă a inimii, având de asemenea o contribuţie importantă şi în ceea ce priveşte asigurarea corectă a circulaţiei sanguine în întregul organism. Fiind în legătură energetică cu meridianul Trei Focare şi cu meridianul Rinichi, el influenţează şi desfăşurarea corectă a funcţiei sexuale. Din punct de vedere emoţional şi spiritual, meridianul Stăpânul Inimii este traseul subtil care permite să se manifeste în fiinţă sentimentul de fericire şi beatitudine. Medicina chineză consideră că există 9 puncte focar energetice situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri sau boli în zonele pe care el le străbate, precum şi în cazurile de tulburări neuropsihice sexuale.
  • 22. = VA URMA = An 11 C 6 MERIDIANELE ENERGETICE MERIDIANUL STĂPÂNUL INIMII (SI) (continuare la cursul nr. 5, An 11) Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Stăpânul Inimii (vezi Fig. 28) 1. Ne aşezăm în BADRASANA şi venim cu mâinile astfel încât palmele să fie orientate în sus, iar încheietura mâinii să se plaseze sub laba piciorului. În cadrul acestei posturi, osul exterior al maleolei va fi folosit pentru a presa cât mai intens punctul energetic SI 7, situat în mod simetric pe traseul acestui meridian,
  • 23. în centrul părţii interioare a încheieturii mâinii, pe mijlocul pliului anterior al pumnului, între tendoanele muşchilor marele şi micul palmar (vezi Fig.29). 2. Rămânând în această poziţie, urmărim să ne relaxăm şi să ne interiorizăm cât mai profund, timp de aproximativ 1 minut, după care inspirăm adânc şi, fără a ridica trunchiul, rămânem în retenţie pe plin de voie. Continuăm astfel să realizăm respiraţii yoghine complete în această postură, timp de aproximativ 7 minute. 3. Deplasăm uşor mâinile în faţă pe o distanţă de încă 2 TS'UN-i (2 cun), pentru a realiza de această dată o presiune cu maleolele asupra punctului focar energetic SI 6, punct situat pe partea anterioară a antebraţului, la 2 TS'UN-i (2 cun) deasupra încheieturii mâinii (unde se află în plan subtil punctul SI 7). În continuare, ne relaxăm şi ne interiorizăm cât mai profund timp de aproximativ 1 minut, după care reîncepem respiraţia yoghină completă, menţinând noua postură pe o durată de 7 minute. MERIDIANUL TREI FOCARE (TF) (NUMIT UNEORI ŞI MERIDIANUL TRIPLUL ÎNCĂLZITOR) Traseul meridianului (vezi Fig. 30) Meridianul Trei Focare începe la baza unghiei (unghiul unghial intern (medial)) degetului inelar al mâinii. Are un traseu ascendent pe faţa posterioară a mâinii, apoi merge pe faţa posterioară prin regiunea de mijloc (mediană) a antebraţului şi braţului, ajungând în partea posterioară a umărului. Se continuă trecând prin zona superioară a omoplatului, converge spre linia mediană posterioară a corpului, intersectând meridianul Vas Guvernor în punctul VG 14, apoi urcă prin partea postero-laterală a gâtului spre ureche, pe care o înconjoară ascendent şi dinspre posterior spre anterior. Meridianul se sfârşeşte la nivelul extremităţii laterale a sprâncenei. Traiectul intern este format din 2 NADI-uri: unul porneşte din zona superioară a omoplatului, merge spre anterior către fosa supraclaviculară, coboară pătrunzând în torace, intră în legătură cu pericardul, apoi traversează diafragma, sfârşind în cele Trei Focare. Un alt NADI porneşte din spatele urechii, intră în ureche şi iese din nou la suprafaţă înaintea acesteia. Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Trei Focare Acupunctura chineză defineşte trei secţiuni distincte ale acestui meridian. Segmentul superior, denumit "încălzitorul superior", guvernează din punct de vedere subtil procesele respiraţiei, segmentul median, denumit "Încălzitorul de mijloc", controlează din punct de vedere subtil procesele digestiei, în timp ce segmentul inferior, denumit "încălzitorul inferior", controlează din punct de vedete subtil procesele eliminatorii. În medicina tradiţionala chineză, meridianul Trei Focare este privit de fapt ca o veritabilă combinaţie energetică a celor trei secţiuni diferite ale trunchiului prin care trec la nivel subtil aceste trei trasee energetice, considerându-se că el este cel
  • 24. care realizează în primul rând acţiunea de unificare funcţională care permite o armonizare a acestor trei segmente ale corpului. Acest meridian are de asemenea funcţia de a controla temperatura corporală şi de a conferi simţul echilibrului, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere subtil, sau, altfel spus, echilibrul psihic, mental şi spiritual. Medicina chineză consideră că există 23 de puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Stăpânul Inimii şi cu meridianul Vezică biliară. Se recomandă operarea asupra acestui meridian în special în cazurile în care apar dureri şi boli în zonele pe care el le străbate: zona abdominală, zona toracică, faţă, membrele superioare. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Dificultăţi auditive, ţiuituri în urechi, inflamaţii dureroase ale gâtului, transpiraţie, termoreglare deficitară, probleme cu circulaţia sanguină, perturbarea circulaţiei sistemului limfatic, slăbirea sistemului imunitar, alergii, reţinerea de lichide şi toxine în organism, inflamarea unor zone prin care trece acest meridian, dureri la coada ochiului, umflarea obrazului în regiunea osului zgomot, dureri în zona din spate a urechii, în partea exterioară a umerilor, a braţelor şi a antebraţelor, incapacitatea de a folosi degetul inelar. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Grijă excesivă pentru propria persoană şi pentru rude. Lipsa amabilităţii şi a bunăvoinţei în societate. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi echilibrare a energiei prin traseul meridianului Trei Focare (vezi Fig. 31) POSTURA PLATFORMEI 1. Ne aşezăm la sol, picioarele fiind întinse în faţă. Plasăm mâinile pe podea, în spatele trunchiului, cu
  • 25. degetele orientate în direcţia opusă picioarelor. Această primă atitudine corporală este de natură să creeze o presiune puternică la nivelul zonei mâinilor şi încheieturilor, stimulând prin aceasta meridianul Trei Focare. 2. Ne ridicăm cu şezutul de la sol, arcuind pelvisul şi ţinând gâtul perfect drept, astfel încât corpul nostru să formeze o linie dreaptă de la călcâie până la umeri. 3. În continuare, realizăm respiraţii yoghine complete rămânând în permanenţă în această postură timp de aproximativ 7 minute. Este posibil ca la început postura să prezinte pentru noi un grad de dificultate mai ridicat în ceea ce priveşte menţinerea ei pe o durată atât de lungă. De asemenea, este posibil să apară transpiraţia, dar acesta este un fenomen pozitiv, căci astfel multe impurităţi sunt eliminate din fiinţa noastră. 4. Revenim în poziţia iniţială, după care ne întindem la sol conştientizând energizarea intensă a acestui meridian, precum şi efectele subtile care rezultă din armonizarea funcţiilor subtile pe care acest meridian le coordonează. MERIDIANUL VEZICĂ BILIARĂ (VB) Traseul meridianului (vezi Fig. 32 şi Fig. 33) Meridianul Vezică biliară începe din unghiul extern (lateral) al ochiului, are un traseu în zig-zag prin zona parietală şi occipitală, după care coboară pe la nivelul cefei, unindu-se temporar cu meridianul Vas Guvernor, în punctul VG 14. De aici merge spre partea superioară a omoplatului, apoi urcă şi merge spre anterior, trecând prin faţa umărului, are din nou un traiect în zig-zag pe partea laterală a
  • 26. toracelui şi abdomenului, până în partea laterală a bazinului, de unde coboară pe faţa laterală a coapsei şi gambei până la unghiul unghial extern (lateral) al celui de-al patrulea deget al piciorului. Traiectul intern cuprinde un NAD1 care porneşte de la unghiul extern al ochiului, ajunge în torace, traversează diafragma, intră în ficat şi în vezica biliară, urmează apoi un traiect descendent, înconjoară organele sexuale şi merge apoi în diagonală, spre lateral, terminându-se în zona marelui trohanter (parte a femurului de care se leagă unii muşchi ai coapsei). = VA URMA = An 11 C 7 MERIDIANELE ENERGETICE MERIDIANUL VEZICĂ BILIARĂ (VB) (continuare la cursul nr. 6, An 11) Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Vezică biliară Meridianul Vezică biliară conferă din punct de vedere subtil capacitatea de a lua decizii şi apoi de a le concretiza. Este cunoscut faptul că, în cazul persoanelor apte să ia decizii corecte, datorită unui discernământ spiritual profund, meridianul Vezică biliară este întotdeauna foarte bine armonizat şi dinamizat, ceea ce face ca energia să circule liber prin acesta. Tot de meridianul Vezică biliară este legată şi aptitudinea de a judeca cu înţelepciune. Funcţionarea acestui meridian se reflectă şi în atitudinile noastre psihice fundamentale. Dacă meridianul Vezică biliară este „supraîncărcat" cu energii eterice impure, putem deveni foarte uşor irascibili şi nervoşi. Pe de altă parte, atât starea de indecizie, cât şi slăbiciunea musculară indică o deficienţă majoră în circulaţia energiei prin acest meridian. El guvernează de asemenea, din punct de vedere subtil, flexibilitatea şi rezistenţa tendoanelor şi ligamentelor noastre. Durerile de cap şi migrenele în care simţim ca şi cum o centură tinde să ne comprime craniul reprezintă un simptom celebru al disfuncţiei meridianului Vezică biliară. Medicina chineză consideră că există 44 de puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctură, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Trei Focare şi cu meridianul Ficat. Se recomandă operarea asupra acestui meridian şi în cazurile în care apar dureri şi boli în zonele pe care el le străbate.
  • 27. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Probleme la vezica biliară, pietre la fiere, gust amar în gură, dureri sub coaste, tendinţa de a ofta frecvent, piele uscată, culoare ternă a tenului, senzaţii de căldură ascensionând din partea exterioară a gambei şi a coapsei, dureri de cap în regiunea anterioară şi în jurul extremităţii ochilor, umflarea dureroasă a încheieturii braţelor, transpiraţie spontană, puseuri de febră, dureri ale încheieturilor aflate pe traseul meridianului. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Lipsă de creativitate, absenţa libertăţii în gândire, idei neclare, incapacitate de a pune în practică planurile de viaţă, atenţie îndreptată excesiv asupra detaliilor, pedanterie, nemulţumire cronică, excitabilitate continuă, agitaţie, asumarea unor responsabilităţi exagerate. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energiei prin traseul meridianului Vezică biliară (vezi Fig. 34 şi Fig. 35) 1. Ne aşezăm pe spate, după care îndoim genunchii apropiind călcâiele cât mai mult de fese. 2. Plasăm mâinile în zona i, cefei, presând cu degetele mari de la mâini două puncte situate simetric în zona aflată imediat sub baza craniului. 3. Inspirăm profund şi coborâm genunchii, rotind bazinul spre stânga, umerii rămânând pe cât posibil la sol. Rămânem astfel în retenţie pe plin de voie, după care revenim odată cu expiraţia în poziţia, iniţială, cu genunchii ridicaţi. 4. Realizăm o nouă '' respiraţie, deplasând de data aceasta genunchii şi bazinul spre partea dreaptă a corpului. 5. Practicăm aproximativ 7 minute această formă de respiraţie, deplasând alternativ genunchii şi bazinul spre stânga şi spre dreapta. 6. La revenire, ne aşezăm în SHAVASANA şi conştientizăm efectele atât în plan eteric, cât şi în plan psihic şi spiritual ale acestui exerciţiu, efecte care provin din dinamizarea şi armonizarea circulaţiei energetice prin meridianul Vezică biliară. MERIDIANUL FICAT (F) Traseul meridianului (vezi Fig.36) Meridianul Ficat începe la unghiul unghial extern al halucelui (degetul mare de la picior), parcurge faţa dorsală a piciorului (opusă tălpii), pentru ca apoi să urce pe faţa medială (internă) a gambei şi coapsei. De aici pătrunde în organele sexuale masculine sau feminine, ieşind la suprafaţă pe linia mediană (în punctele VC2-VC4 aparţinând meridianului Vas de Concepţie). De aici se îndreaptă spre ficat, sfârşindu-se la baza toracelui.
  • 28. Traiectul intern: din zona ficatului, traiectul extern dă o ramură internă care pătrunde în ficat şi în vezica biliară, urcă, traversează diafragma, trece prin faringe şi gât, ajunge la ochi şi se deschide în vârful craniului; un NADI secundar coboară din interiorul ochiului spre buze, pe care le înconjoară; un alt NADI secundar pleacă din ficat spre plămâni. Funcţia subtilă a organului ficat Organ parenchimatos, TSANG, Ficatul este situat în hipocondrul (parte laterală a abdomenului situată imediat sub ultima coastă) drept. În viziunea medicinii chineze, funcţia lui principală este aceea de depozitare a Sângelui (înţeles ca fluid atât fizic, cât şi subtil) şi de reglare a volumului de sânge circulant, în funcţie de necesităţile organismului. El este astfel în strânsă relaţie cu activitatea tuturor celorlalte organe şi, respectând legea interacţiunii celor 5 elemente TATTVA-ice, influenţele patologice dintre diferitele organe vor fi reciproce. Ficatul îndeplineşte şi funcţia de a menţine libera circulaţie a energiei, CH'I, în meridiane, prevenind stagnarea de CH'I şi de Sânge, HSŰEH. La femeie, el contribuie astfel la realizarea unor condiţii optime de evoluţie a sarcinii, naşterii şi lactaţiei. De exemplu, în cazul femeii, o stagnare a energiei Ficatului, determinată de stări depresive şi anxietate, va determina manifestări precum: sindrom premenstrual, ciclu menstrual neregulat, menometroragii (pierderea unor mari cantităţi de sânge la menstruaţie), menstruaţie vicariantă, dismenoree (tulburare a fluxului menstrual, însoţită de obicei de durere), leucoree (boală sexuală manifestată printr-o scurgere albă - purulentă), mase tumorale pelvine, hipogalactie (lipsa lactaţiei). Deficienţa energiei Ficatului determină, în cazul femeii, tulburări sexuale (scăderea libidoului, frigiditate) şi tulburări ale ciclului menstrual, consecinţă a dezechilibrului astfel creat dintre Energie, CH'I, şi Sânge, HSŰEH. Aceste simptome sunt asociate cu: tulburări vizuale, ameţeli, parestezii (senzaţie de amorţeală), insomnie, gust amar, gură uscată. Noţiuni tradiţionale cu privire la meridianul Ficat Meridianul Ficat controlează din punct de vedere subtil activitatea ochilor şi, în general, activitatea sistemului nervos. Din punct de vedere fiziologic, se ştie că ficatul secretă bila care este
  • 29. necesară digestiei grăsimilor. În medicina tradiţională chineză alergiile sunt puse în legătură cu disfuncţia ficatului, considerându-se că există întotdeauna şi o cauză de natură subtilă, reflectată în circulaţia energetică deficitară sau dizarmonioasă prin meridianul Ficat. Dacă energia subtilă care circulă prin acest meridian este totuşi de natură impură, fiinţa umană în cauză poate deveni cu uşurinţă nervoasă, în timp ce, dacă din contră, prin acest meridian nu circulă suficientă energie, persoana este predispusă către depresii. Meridianul Ficat coordonează aptitudinea mentală şi psihică de planificare a vieţii noastre interioare şi exterioare, exact în acelaşi fel în care meridianul Vezică biliară controlează abilitatea noastră de a lua decizii înţelepte şi de a le concretiza după aceea. În concluzie, putem spune că aceste două meridiane, Vezică biliară şi Ficat, sunt cele care, la nivel psihomental, generează motivaţiile personale şi care conferă atât puterea de acţiune, cât şi eficienţa acţiunilor noastre. Medicina chineză consideră că există 14 puncte focar energetice, situate în plan subtil de-a lungul acestui meridian, care pot fi stimulate prin acupunctura, digitopresură sau tehnici YOGA. Din punct de vedere energetic, subtil, acest meridian este în legătură cu meridianul Plămân şi cu meridianul Vezică biliară. Se recomandă operarea asupra acestui meridian în cazurile în care apar dureri şi boli în zonele pe care el le străbate şi în special în cazul tulburărilor cu caracter spastic, a disfuncţiilor din sfera sexuală şi a tulburărilor oculare. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian În afară de maladiile legate de funcţiile propriu-zise ale ficatului, există boli şi probleme locale, conexe cu acest traseu energetic, ca de exemplu: umflarea scrotului (în cazul bărbaţilor) sau a abdomenului (în cazul femeilor), dureri la aplecarea trunchiului în faţă sau în spate, dureri de şale, dureri de cap, ţiuituri în urechi, incapacitatea de a vedea clar, stări de vomă, congestii, diaree, indigestie, incontinenţă urinară sau incapacitatea de a urina, stări de oboseală, convulsii musculare, probleme la tendoane şi încheieturi. Faţa devine uscată, iar tenul capătă o culoare ternă. Unghiile devin fragile şi subţiri, iar părul îşi pierde strălucirea. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Autocontrol redus, comportament dezechilibrat şi emoţii necontrolate, accese de furie, ură, exprimarea impulsivă a sentimentelor, irascibilitate anormală, sensibilitate extremă la zgomote, senzaţii gustative şi olfactive foarte intense, stări de frustrare, rigiditate a gândirii, suprasolicitare asociată cu incapacitatea de relaxare, planuri şi proiecte fanteziste. Exerciţiu iniţiatic simplu de dinamizare şi armonizare a energiei prin traseul meridianului Ficat (vezi Fig.37 şi Fig.38)
  • 30. 1. Ne aşezăm la sol, îndoind genunchii şi apropiind călcâiele cât mai mult de zona feselor. Pentru a realiza aceasta ne ajutăm şi de mâini. Practic, postura de plecare este identică cu poziţia de început a posturii Podul în tensiune (SETU- BANDHASANA). 2. Inspirăm profund, ridicând la maxim zona pelviană. Rămânem astfel pe întreaga durată a retenţiei pe plin, contractând totodată intens musculatura feselor, după care, la sfârşitul retenţiei pe plin, ne relaxăm şi coborâm cu şezutul la sol. După câteva respiraţii de voie reluăm exerciţiul. 3. Timpul total de execuţie al tehnicii este de minim 7 minute. În final, ne relaxăm profund şi conştientizăm dinamizarea şi armonizarea energetică prin meridianul Ficat, sesizând de asemenea şi consecinţele de natură psihică şi spirituală pe care această energizare excepţională le implică. Toate aceste exerciţii iniţiatice simple de dinamizare şi armonizare a circulaţiei energetice prin meridiane vor fi urmate în mod absolut necesar de relaxarea yoghină completă. SHAVASANA are rolul de a crea un echilibru energetic absolut necesar mai ales la nivelul corpului eteric. = VA URMA = An 11 C 8 MERIDIANELE ENERGETICE (continuare la cursul nr. 7, An 11) MERIDIANELE EXTRAORDINARE Meridianele "extraordinare" (în unele lucrări numite şi "vase miraculoase", "vase curioase", "meridiane neregulate", "cele opt canale psihice" sau, sugestiv, în acord cu funcţia lor, "meridiane homeostatice", respectiv "meridiane de programare-reglare") sunt în număr de 8 şi ocupă o poziţie strategică în ceea ce priveşte circulaţia energiei prin meridiane, acoperind întreaga suprafaţă a corpului. Ele sunt considerate "mari vase" care armonizează circulaţia energiei în cele 12 meridiane principale. Însă, spre deosebire de acestea, în cele mai multe dintre cazuri, ele nu au un traiect propriu, distinct de cel al meridianelor principale, ci, fiind considerate "funcţii" şi neavând raporturi directe cu organele sau viscerele, ele împrumută puncte de la meridianele principale. Cu excepţia meridianelor TUMO (Vas Guvernator) şi JEN MO (Vas de Concepţie), aceste meridiane nu au puncte proprii. Ele derivă din sistemul funcţional "Rinichi - Vezică" şi transportă şi distribuie Energia ancestrală a Rinichiului, YUEN CH'I, în întregul organism.
  • 31. Având legături energetice cu meridianele principale, ele controlează, depozitează şi reglează energia, CH'I, şi Sângele, HSŰEH, specifice fiecărui meridian principal. Pe această cale, ele comunică indirect cu meridianele principale, legătura realizându-se atât prin punctul lor de origine, cât şi prin punctele de comandă. Iniţial s-a afirmat că sensul de circulaţie a energiei prin aceste meridiane extraordinare este centripet. Totuşi, s-a stabilit că prin ele se realizează o mişcare continuă de flux şi reflux, dinspre meridianele extraordinare spre meridianele principale şi invers, ceea ce face posibilă adaptarea transferului energetic la necesităţile specifice din organism. În plus, aceste meridiane „curioase" sunt implicate în dezvoltarea produsului de concepţie în viaţa embrionară. Prin raportarea permanentă la "proiectul ancestral", ele intervin în multiplicarea celulară, conform „programului energetic" iniţial şi reglează funcţia de reproducere. Aceste meridiane se implică în homeostazia (proprietatea de a menţine la parametri normali anumite constante fiziologice) energetică a organismului, preluând sau cedând energie, CH'I, în stări patologice de exces sau insuficienţă, din sau în meridianele principale. MERIDIANUL JEN MO (Vas de Concepţie, denumit uneori şi Vas Director) (vezi Fig. 39 a şi b) Avându-şi originea în trunchiul comun pelvian, meridianul Vas de Concepţie întâlneşte pe traiectul său toate meridianele de tip YIN, fiind denumit din această cauză şi "Marea meridianelor YIN". Prin urmare, este un meridian unic (nu bilateral). Meridianul porneşte din zona perineului, zona dintre anus şi sex, şi urcă pe faţa anterioară a trunchiului, central, până în zona bărbiei. Atunci când sunt luate în considerare şi traseele energetice secundare ale acestui meridian, se afirmă că el porneşte de fapt din interiorul abdomenului inferior şi se exteriorizează la nivelul perineului; se îndreaptă spre regiunea pubiană, apoi urcă prin zona mediană a abdomenului spre gât, înconjoară buzele, trece
  • 32. prin obraji şi ajunge în regiunea suborbitală, în punctul St 1, punct aflat pe meridianul Stomac, între globul ocular şi mijlocul extremităţii inferioare a orbitei. Circulaţia energiei în acest meridian se face în sens ascendent. El devine „permeabil" la pubertate şi ajunge să fie „flasc" la andropauză, în cazul bărbaţilor, respectiv la menopauză, în cazul femeilor. Funcţia principală a meridianului este de a controla funcţiile de natură YIN ale întregului corp. Acea parte din energia ancestrală, YUEN, care este de tip YIN, energia subtilă a Sângelui, HSŰEH, şi lichidele organice depind toate de meridianul Vas de Concepţie, JEN MO. Este considerat "vasul stăpân al femeilor" controlând, împreună cu meridianul CHONG MO, funcţia de reproducere. El stabileşte relaţii foarte strânse cu organele sexuale şi cu cele 3 meridiane YIN din zona picioarelor (meridianul Ficat, meridianul Rinichi şi meridianul Splină), şi de aceea o circulaţie energetică armonioasă a energiei prin aceste meridiane creează premizele apariţiei fenomenelor de transmutare a potenţialului erotic şi de sublimare a energiei sexuale. De asemenea, meridianul Vas de Concepţie, JEN MO, manifestă influenţe determinante în activitatea unor glande endocrine: tiroidă, suprarenale, gonade, pancreas. Se consideră că funcţiile sistemului nervos parasimpatic şi memoria sunt coordonate tot de către acest meridian. Acest NADI are 24 de puncte focar bioenergetice care se recomandă a fi stimulate în special în cazuri de tulburări de dinamică sexuală, constipaţie, hipocalcemie etc. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Diaree, absenţa fertilităţii, congestii, probleme la urinare, vomă cu sânge, tuse, dureri de dinţi, dureri în gât, dureri în zona centrală a pieptului. În cazul femeilor: probleme legate de menstruaţie, dureri ale sânilor, leucoree, depuneri excesive de grăsime pe abdomen. În cazul bărbaţilor: hernia inghinală poate fi o consecinţă a dezechilibrului energetic în acest meridian. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Instabilitate emoţională, frigiditate, nervozitate, agitaţie, dificultăţi în exprimare, bâlbâială, lipsa voinţei, tendinţa de a greşi frecvent. MERIDIANUL TU MO (Vas Guvernator) (vezi Fig. 40 a şi b)
  • 33. Acest meridian „extraordinar", denumit uneori şi meridianul Vas Guvernor, îşi are originea în trunchiul comun pelvian; el este unic şi, deşi este un meridian „curios", are, la fel ca şi meridianul Vas de Concepţie,- puncte proprii. El iese din zona perineului şi „se distribuie" de-a lungul coloanei vertebrale. Emite o ramură intra-cerebrală din punctul VG 16, punct situat pe meridianul Vas Guvernator, la 1 TS'UN deasupra marginii de inserţie a părului, într-o depresiune situată sub protuberanţa occipitală. Urcă spre vertex (creştetul capului) şi coboară apoi pe frunte, spre vârful nasului şi spre buza superioară. Prin urmare, el porneşte din zona coccisului, de la baza coloanei vertebrale, şi urcă pe coloana vertebrală, continuându-se pe o linie mediană până în creştetul capului, pentru a cobori apoi prin mijlocul frunţii până la mijlocul buzei superioare. El controlează toate funcţiile de tip YANG ale corpului, fiind denumit din acest motiv "Marea meridianelor YANG". Acea parte a energiei ancestrale, YUEN, care este de polaritate YANG, este astfel distribuită prin punctele SHU dorsale către organe şi viscere. Asigurând împreună cu meridianul Vas de Concepţie, JEN MO, echilibrul energiilor YIN - YANG în fiinţă, precum şi o circulaţie liberă şi armonioasă a energiei, CH'I, şi a Sângelui, HSŰEH, în meridiane, el intervine în procesele subtile de sublimare a energiei sexuale şi de reproducere, şi în fiziologia lactaţiei. Meridianul Vas Guvernator, TU MO, stabileşte relaţii şi cu sistemul nervos simpatic şi cu hipotalamusul anterior. Prin traiectul său face posibil contactul dintre energia ancestrală, YUEN, şi energia psihică, CHENN. Acest NADI are 28 de puncte focar bioenergetice care se recomandă a fi stimulate în special în cazuri de tulburări psihice, tulburări psihosomatice sau tulburări endocrine. Totuşi, el nu trebuie să fie confundat cu SUSHUMNA NADI al cărui traseu ştim că trece în plan subtil exact prin interiorul coloanei vertebrale şi se sfârşeşte în BRAHMARANDHRA. Simptome fizice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Dureri pornind din zona abdomenului spre inimă, incapacitate de a urina, hemoroizi, incontinenţă urinară, uscarea gâtului, absenţa fertilităţii, tensiuni şi dureri în zona spatelui, hernie, lipsă de vitalitate, probleme sexuale, spasme epileptice. Simptome psihice care exprimă dezechilibrul energetic al acestui meridian Depresii nervoase, lipsă de creativitate, incapacitate de a concretiza proiectele, mentalitate gregară, meschinărie.
  • 34. = VA URMA = An 11 C 9 MERIDIANELE ENERGETICE MERIDIANELE EXTRAORDINARE (continuare la cursul nr. 8, An 11) MERIDIANUL CHONG MO Vom mai prezenta în continuare, doar cu titlu informativ, încă un meridian „extraordinar" de maximă importanţă, Meridianul CHONG MO. El mai este denumit: "Calea de trecere", "Răscrucea", "Strategul". Meridianul CHONG MO este o structură energetică bilaterală şi simetrică, fiind derivat dintr-un trunchi energetic (NADI) comun cu meridianul Rinichi, meridianul JEN MO (Vas de Concepţie) şi meridianul TU MO (Vas Guvernator). Avându-şi şi el originea în trunchiul energetic comun pelvian, meridianul CHONG MO se desprinde din punctul Huiyin (VC 1) şi se divide în 3 ramuri: a) ramura anterioară - se exteriorizează în punctul St 30, punct situat pe meridianul Stomac, la 5 TS'UN-i sub ombilic şi la 2 TS'UN-i în afara liniei mediane, şi comunică cu meridianul Rinichi, ale cărui puncte le „împrumută", de la R 11, punct situat pe meridianul Rinichi, pe marginea superioară a simfizei pubiene, la 0,5 TS'UN-i în afara liniei mediane, la R 21, punct situat pe meridianul Rinichi, la 6 TS'UN-i deasupra ombilicului şi la 0,5 TS'UN-i în afara liniei mediane. Astfel, urcă pe abdomen, ajunge la gât şi apoi înconjoară buzele, după care se îndreaptă către punctul V 1. b) ramura posterioară - se desprinde din punctul Huiyin (VC 1), dirijându-se înapoi, către peretele pelvian posterior, merge apoi ascendent (paralel cu linia mediană şi lateral de ea) pe faţa profundă lombară şi toracică, terminându-se la nivelul gâtului. c) ramura inferioară - porneşte din punctul St 30, coboară pe faţa internă a coapsei şi gambei, paralel cu meridianul Rinichi, până în regiunea din spatele maleolei interne, şi se separă în apropiere de punctul R 2 în două ramuri, una care se ramifică pe talpa piciorului şi o alta care se ramifică pe faţa dorsală a piciorului. Fiind denumit şi "Marea celor 12 meridiane" sau "Marea Sângelui", meridianul CHONG MO îndeplineşte mai multe funcţii: - trofică (de hrănire), fiind considerat "Mama celor 5 organe şi 6 viscere", cărora le distribuie energie, CH'I;
  • 35. - coordonatoare şi de comunicare, intervenind în echilibrul energetic polar anterior- posterior şi sus-jos al corpului prin distribuţia celor trei ramuri ale sale: anterioară, posterioară şi inferioară; - controlează temperatura corpului; - controlează lichidele organice; - controlează fecunditatea şi dezvoltarea sexuală. În cazul femeii, la pubertate, meridianul JEN MO (Vas de Concepţie) devine funcţional, iar CHONG MO se întăreşte şi "Marea Sângelui" determină apariţia menstruaţiei, iar astfel femeia devine fertilă. Când energia, CH'I, şi funcţiile lui CHONG MO slăbesc, la aproximativ 49 de ani, menstruaţia dispare, iar femeia devine sterilă. Se consideră că, la femeie, meridianul CHONG MO are mai multă energie, CH'I, decât Sânge, HSŰEH, pe care îl pierde prin menstruaţie. În cazul bărbatului, energia, CH'I, şi Sângele, HSŰEH, sunt prezente în mod echilibrat. Relaţiile energetice principale ale acestui meridian se stabilesc cu meridianul JEN MO (Vas de Concepţie), cu meridianul Stomac şi cu meridianul Rinichi. În cazul femeii, despre meridianele extraordinare CHONG MO ŞI JEN MO (Vas de Concepţie) se spune că "comandă ciclul menstrual" şi dirijează sarcina, ele fiind numite „Mama Sângelui şi Energiei uterului". Afectarea circulaţiei energetice prin acest meridian determină următoarea simptomatologie: distensie (întindere sau umflare) abdominală, dureri şi spasme în abdomenul inferior şi în zona lombo-sacrală şi sterilitate. În cazul femeii aflate la sarcină, ea se poate manifesta prin: avort spontan, sarcină oprită în evoluţie, hipotrofie (dezvoltare insuficientă) fetală, malformaţii fetale, retenţie placentară sau hipogalactie. De asemenea, atunci când există tulburări la nivelul traiectului acestui meridian, fiinţa umană respectivă se confruntă fie cu fenomene de pilozitate anormală, fie cu căderea părului. IMPORTANŢA STĂRII DE ARMONIE ÎN FIINŢA NOASTRĂ În realitate, în cazul unei fiinţe umane obişnuite, nu se poate vorbi despre o stare de sănătate absolută. Din acest motiv, este necesar să înţelegem faptul că, pentru a menţine condiţiile optime care susţin viaţa, trebuie să dinamizăm acele sisteme energetice vitale care au tendinţa să colapseze înaintea celorlalte.
  • 36. În figura 1 putem vedea care este intervalul în care continuăm să ne simţim sănătoşi. Însă, imediat ce trecem dincolo de limitele acestui domeniu al armoniei, ne îmbolnăvim. Datorită influenţelor perturbatoare, interioare sau exterioare, armonia dispare treptat din fiinţa noastră. Dacă starea negativă, perturbatoare persistă, riscăm să intrăm într-o stare cronică de permanentă dizarmonie. De exemplu, în oboseala cronică, se constată o carenţă profundă de energie şi o stare de dizarmonie. Începutul oricărei stări de dizarmonie şi a oricărei stări de boală îşi are întotdeauna rădăcinile într-o carenţă de energie vitală. Nimic nu funcţionează, nu merge, nu se mişcă fără o cantitate suficientă de energie. De ce ar face lumea biologică o excepţie de la acest principiu universal valabil? PUNCTELE FOCAR ENERGETICE DE ACUPUNCTURĂ ŞI DIGITOPRESURĂ (HSŰEH WEI) Meridianele sunt jalonate de puncte focar energetice specifice asupra cărora se poate acţiona prin intermediul acupuncturii, digitopresurii, moxei, masajului etc. (Moxa este latinizarea termenului japonez mogusa, "plantă care arde", şi desemnează procedeul terapeutic de origine japoneză prin care punctele active sunt stimulate, prin căldură şi radiaţie energetică, cu un mic cilindru incandescent, obţinut din tulpina unei plante înrudite cu pelinul, care are denumirea latină Artemisa Vulgaris.) Istoric Istoricul punctelor de acupunctură este tot atât de puţin cunoscut ca şi cel al acupuncturii însăşi. La ora actuală nu se ştie cu exactitate cum şi în ce împrejurări au fost descoperite şi revelate ele în medicina chineză. Se presupune că, într-o primă perioadă (mileniile III-I î.e.n.), s-a stabilit existenţa unor mici zone cutanate, situate mereu în acelaşi loc, a căror stimulare (presare sau înţepare) era capabilă să influenţeze simptomele unor boli. Deşi medicii şi oamenii de ştiinţă contemporani sunt sceptici în ceea ce priveşte cunoaşterea din acea vreme a anatomiei corpului uman şi a fiziopatologiei unor boli, s-au putut totuşi stabili primele relaţii între activitatea organelor interne şi unele zone punctiforme situate sub piele. Într-o a doua perioadă de dezvoltare a acupuncturii (primul mileniu î.e.n.) s-a putut stabili existenţa meridianelor de acupunctură, precizându-se în aceiaşi timp apartenenţa diferitelor puncte la diferite meridiane. Paralel cu dezvoltarea teoriei „circulaţiei energetice în meridiane", s-a trecut la ierarhizarea valorii punctelor de acupunctură, unele dintre ele având semnificaţia de puncte de comandă a meridianelor sau de puncte energetice principale. Numărul punctelor de acupunctură Numărul punctelor de acupunctură face obiectul unor dispute care nu vor fi rezolvate decât în momentul în care se va găsi un indicator absolut obiectiv pentru ele. Având în vedere că realitatea lor ţine în primul rând de domeniul subtil, eteric, deşi au fost elaborate diferite dispozitive de punere în evidenţă a lor, nu s-a ajuns încă la un consens total. În mod tradiţional, se consideră că punctele situate pe cele 12 meridiane principale bilaterale şi pe cele 2 vase meridiane (Vas de Concepţie şi Vas Guvernator) sunt în număr de 361.
  • 37. În tratatul fundamental CHEH CHIU CHIA I CHING considerat ABC-ul acupuncturii, scris de Huang P'u Mi (care a trăit între anii 215 şi 287), numărul punctelor de acupunctură este 349, pentru ca în lucrarea „Sursa acupuncturii şi moxibustiei" scrisă de Li Hsűeh Ch'uan în 1817 să fie indicate 361 de puncte. Pe statuia tradiţională de bronz, rămasă ca un document important al medicinii chineze, sunt marcate numai 354 de puncte, situate pe meridianele principale. Dintre cele 361 de puncte aflate pe cele 12 meridiane principale şi pe cele 2 vase meridiane, 68 se găsesc situate pe cap şi gât, 130 pe trunchi şi 163 pe membrele superioare şi inferioare. Pe meridianele de tip YANG sunt prezente 246 de puncte, în timp ce pe meridianele de tip YIN se află numai 115. Această situaţie corespunde, după cum am văzut, şi faptului că meridianele de tip YIN au un traseu mai mic în comparaţie cu cel al meridianelor de tip YANG (vezi tabelul de mai jos). Distribuţia punctelor de acupunctură în raport cu tipul de meridian şi cu regiunea corpului pe care se găsesc amplasate MERIDIANUL CAP-GÂT TRUNCHI MEMBRE TOTAL YANG Intestin gros Stomac Intestin subţire Vezică urinară Trei Focare Vezică biliară Vas Guvernator 2 8 4 10 8 20 14 3 22 7 18 1 10 14 15 15 8 39 14 14 - 20 45 19 67 23 44 28 Total puncte YANG 66 75 105 246 YIN Plămân Splină-Pancreas Inimă (Cord) Rinichi Stăpânul Inimii (Vase-sex) Ficat Vas de Concepţie - - - - - - 2 2 10 1 17 1 2 22 9 11 8 10 8 12 - 11 21 9 27 9 14 24 Total puncte YIN 2 55 58 115 Total puncte YANG şi YIN 68 130 163 361
  • 38. Semnificaţia punctelor situate pe meridiane În mod tradiţional, punctele sunt considerate ca fiind „puţuri" sau „orificii" la nivelul cărora energia care circulă prin meridiane poate fi „contactată". Întrucât energia subtilă a meridianelor circulă la o oarecare profunzime în corpul fizic, la aproximativ 2-5 mm faţă de suprafaţa pielii, punctele de acupunctură se găsesc şi ele situate la această adâncime. Ele sunt mai profunde pe trunchi şi la „rădăcina" membrelor, devenind mai superficiale sub cot şi genunchi. Stimularea unui punct oarecare al unui meridian are proprietatea de a modifica fluxul energetic al acestuia printr-o acţiune de deschidere, de deblocare, sau de lărgire a lumenului (a grosimii NADI-ului), ceea ce corespunde unui efect de tonifiere sau, dimpotrivă, poate determina o acţiune de închidere sau blocare parţială a lumenului (efect de dispersie sau de sedare). Aceste două tipuri de efecte pot fi obţinute folosind eventual acelaşi punct, însă printr-o stimulare diferită (depinzând de modul de rotaţie a acului sau a degetului cu care realizăm presopunctura în sens YIN, sensul acelor de ceasornic, sau sens YANG, sensul antiorar, de viteza de introducere sau de scoatere a acului, de ritmul respirator etc.). Mai mult decât aceste manevre însă, un punct stimulat va avea cel mai adesea un efect dispersant în condiţiile unui exces energetic al meridianului şi un efect tonifiant, în situaţia unui deficit energetic al meridianului. La modul general, există mai multe clase de puncte focar foarte importante, aflate întotdeauna pe fiecare dintre meridiane, puncte care se situează fie la extremitatea membrelor, fie în zona dintre degetele de la picioare şi genunchi, fie în zona dintre degetele de la mâini şi trunchi. Prin urmare, toate meridianele au o serie de puncte de comandă a energiei, fiecare dintre acestea având o semnificaţie bine definită. Acestea sunt: 1. Puncte de Tonifiere (T) - măresc cantitatea de energie în meridianul respectiv; au deci proprietatea de a „încărca" meridianul cu energie, în caz de insuficienţă. 2. Puncte de Dispersie (D) - diminuează cantitatea de energie în meridianul respectiv; au deci proprietatea de a „goli" meridianul de excesul energetic. 3. Puncte Sursă (S), numite şi YUEN - pot tonifia sau dispersa energia în meridianul respectiv, în funcţie de necesităţi; ele permit aportul de energie în meridian. Acestea sunt punctele la nivelul cărora energia, CH'I, este reţinută. În meridianele de tip YIN, punctele Sursă, YUEN, coincid cu punctele YU (SHU simplu). Ele sunt foarte importante pentru tratarea organelor parenchimatoase, TSANG, a organelor cavitare, FU, şi a meridianelor respective. 4. Puncte LO - asigură transferul energetic între două meridiane „cuplate", unul de tip YANG şi altul de tip YIN, motiv pentru care ele se mai numesc şi „puncte de trecere". Ele favorizează armonizarea cuplului de energii YIN - YANG , permiţând trecerea unui surplus de energie dintr-un meridian în meridianul cu care acesta se află în corespondenţă bioenergetică, mai ales în situaţia când cel de-al doilea meridian are un deficit de energie (vezi Fig. 2 a şi b) De la acest punct se desprind NADI-urile secundare denumite „vase LO transversale" (care
  • 39. fac legătura cu punctul sursă (S) al meridianului „cuplat") şi NADI-urile secundare denumite „vase LO longitudinale" (care au un traseu paralel cu cel al meridianului principal). 5. Puncte TING - sunt situate la baza unei unghii, în zona numită unghiul unghiei (vezi Fig. 3). Acesta, punctul TING, este fie primul, fie ultimul punct al unui meridian principal. Toate meridianele încep sau se termină la baza unei unghii de la un deget al mâinii sau al piciorului, cu excepţia meridianului Rinichi care începe din talpa piciorului. 6) Puncte SHU dorsale (denumite şi puncte de asentiment) - sunt situate pe ramura internă dorsală a meridianului Vezică urinară şi au un efect de sedare al organelor, TSANG, şi al cavităţilor, FU, corespunzătoare. Se spune că aceste puncte reprezintă sediul unde energia, CH'I, este infuzată organelor, TSANG, şi cavităţilor, FU. Aceste puncte sunt importante pentru tratamentul bolilor acestor organe. = VA URMA = An 11 C 10 PUNCTELE FOCAR ENERGETICE DE ACUPUNCTURĂ ŞI DIGITOPRESURĂ (HSŰEH WEI) Semnificaţia punctelor situate pe meridiane (continuare la cursul nr. 9, An 11) 7. Punctele MU anterioare (puncte do alarmă) - sunt situate pe abdomen şi piept, şi au un efect de tonifiere asupra organelor, TSANG, şi cavităţilor, FU. Ele se găsesc de obicei pe alt meridian decât cel asupra cărora acţionează, dar în apropierea organelor TSANG şi FU corespunzătoare. Când un organ parenchimatos, TSANG, sau cavitar, FU, este afectat, apare o reacţie dureroasă specifică la nivelul acestor puncte. Concluzionând, în ceea ce priveşte ultimele două categorii de puncte, putem spune că: punctele MU anterioare (puncte de alarmă) sunt folosite în scop diagnostic, fiind dureroase la palpare când organul sau viscerul corespondent este afectat. Punctele SHU dorsale (puncte de asentiment) (Atenţie! A nu se confunda cu punctele SHU simplu sau YU de la periferia meridianelor, respectiv cu punctele SHU antice, pe care le vom prezenta în continuare) sunt situate pe spate (partea dorsală a trunchiului) şi sunt folosite pentru a trata afectările organelor corespondente detectate cu ajutorul punctelor MU. 8. Punctele SHU antice - sunt în număr de 66, fiind situate pe traiectul meridianelor principale sub cot şi sub genunchi. Punctele SHU antice includ 5 tipuri de puncte pentru meridianele YIN (30 puncte) şi 6 tipuri de puncte pentru meridianele YANG (36 puncte). Includ punctele TING, fiind în acelaşi timp şi unele puncte de tonifiere sau dispersie, puncte Sursă sau puncte YU.
  • 40. Numărul de puncte focar bioenergetice variază de la un meridian la altul. De exemplu, meridianul Stăpânul Inimii are doar 9 asemenea puncte focar bioenergetice, în timp ce meridianul Vezică urinară cuprinde pe traseul său 67 de asemenea centri de stimulare bioenergetică. Totuşi, toate meridianele, fără excepţie, au un punct pentru tonifierea energiei meridianului, un punct pentru dispersarea energiei meridianului, un punct Sursă care poate completa acţiunea celor două puncte precedente şi un punct LO care echilibrează circulaţia energetică prin cele două meridiane care formează un cuplu complementar din punct de vedere bioenergetic. Există, în plus, o clasificare generală a acelor puncte focar energetice de acupunctură şi digitopresură situate la extremitatea membrelor (între vârful degetelor de la mână şi cot sau între vârful degetelor de la picioare şi genunchi). Aceste puncte focar energetice sunt în număr de cinci pe meridian, şi fiecare dintre ele se află în relaţie precisă cu un anumit element. În cazul meridianelor asociate organelor (în care se află o energie preponderent YIN), relaţiile sunt următoarele: Punctul 1 TING → Lemn (primăvară) Punctul 2 YONG → Foc (vară) Punctul 3 YU →> Pământ (al cincilea anotimp) Punctul 4 CHING → Metal (toamnă) Punctul 5 HO → Apă (iarnă) În cazul meridianelor asociate viscerelor (în care se află o energie preponderent YANG), relaţiile sunt următoarele: Punctul 1 TING → Metal Punctul 2 YONG → Apă Punctul 3 YU → Lemn Punctul 4 CHING → Foc Punctul 5 HO → Pământ De asemenea, aceste puncte permit intervenţia terapeutică în funcţie de anotimpuri şi de toate ritmurile biologice care animă macrocosmosul. Principiile digitopuncturii Digitopunctura este considerată a fi arta de a dinamiza, echilibra şi armoniza structurile subtile bioenergetice, facilitând astfel totodată circulaţia liberă a energiilor subtile în fiinţa noastră prin intermediul stimulării unor puncte focar de energie aflate de-a lungul meridianelor sau NADI-urilor. Atunci când această stimulare a punctelor focar bioenergetice se face prin intermediul unui masaj realizat cu ajutorul degetelor, metoda utilizată este numită digitopunctură sau presopunctură. În general, asupra noţiunilor de "masaj" şi "presopunctură", se formulează mai multe opinii privind definirea acestor termeni. Cel mai adesea, prin masaj chinezesc se înţelege masarea realizată de-a
  • 41. lungul meridianului, iar prin presopunctură masarea la nivelul punctelor de acupunctură, executată prin presiuni combinate cu mişcări circulare. În ambele cazuri (masaj sau presopunctură), cele mai bune rezultate se obţin utilizând vârful degetului sau unghia, deoarece medicina tradiţională chineză afirmă că la nivelul lor energia se află într-un echilibru aproape perfect. Întotdeauna persoana care execută tratamentul trebuie să aibă mâinile sănătoase. Pielea pe care se efectuează procedurile terapeutice de masaj sau presopunctură trebuie să fie, de asemenea, sănătoasă, fără leziuni, erupţii, cicatrice, bătături sau tumori şi fără să constituie o grefă (piele transplantată) chiar dacă aceasta a fost prelevată tot de la noi înşine. Dacă stimularea punctelor focar energetice este realizată cu ajutorul unor ace speciale, ea poartă numele de acupunctură, iar dacă dinamizarea energetică se realizează folosind un aparat electronic ce generează curenţi electrici având diferite intensităţi şi diferite forme de undă metoda este denumită electropunctură. Procedeul denumit moxa utilizează efectul tonifiant al căldurii; acesta se recomandă mai ales pentru tonifiere şi cel mai bine atunci când tonifierea este indicată în mod expres. Pe punctul activ se aşează, sub formă de con de diferite mărimi, frunze mărunţite (pudră) de pelin uscat sau de peliniţă (vezi Fig. 3), care se aprind, realizând astfel o încălzire gradată a zonei. Pentru evitarea arsurii, conul se înlătură în momentul în care simţim căldură intensă şi o uşoară durere. Operaţia se repetă de mai multe ori, în scopul sporirii efectului, folosindu-se deci 3-4 conuri. Uneori se utilizează "moxa blândă", caz în care, în locul conurilor de pelin aplicate direct pe piele, se utilizează bastonaşe de pelin de forma unor ţigarete lungi care se aprind şi se menţin în apropierea punctului activ ales. Moxa se poate realiza şi prin încălzire electrică, aplicându-se pe punctele corespunzătoare o calotă sferică metalică rece - în momentul aplicării - care se va încălzi până la apariţia senzaţiei de căldură intensă; în acest moment, calota sferică se va îndepărta simultan cu întreruperea curentului electric. Şi în acest caz se recomandă ca operaţia să fie repetată de mai multe ori, ciclul complet incluzând bineînţeles şi răcirea, după fiecare aplicare a calotei sferice. Contraindicaţii şi măsuri de protecţie: - moxa nu se aplică pe faţă sau în zone din apropierea vaselor sanguine sau a mucoaselor; - moxa este contraindicată în bolile febrile. În prezentarea sintetică pe care o vom realiza în continuare nu vom expune decât în mod adiacent tehnicile şi efectele digitopuncturii în cazul unor probleme de sănătate. Vom studia însă în mod preponderent aspectele de natură ezoterică analizând efectele subtile, secrete, pe care le generează stimularea specifică a anumitor puncte aflate pe traseul NADI-urilor, puncte menite să mărească vitalitatea, să ajute la sublimarea energiei sexuale, să elimine anumite perturbări psihice şi tendinţe mentale inferioare (VASANA-e), să armonizeze trăirile noastre emoţionale, să amplifice puterea de concentrare şi să dinamizeze foarte rapid anumiţi centri de forţă (CHAKRA-e). În final, vom prezenta modul în care trebuie stimulate anumite puncte focar bioenergetice secrete menite să provoace capacităţi paranormale (clarviziune, telepatie, psihometrie, inducerea controlată a unor vise etc.). Digitopunctura ne face să devenim foarte conştienţi de limbajul energetic subtil al fiinţei noastre. Putem înţelege astfel foarte uşor că durerile resimţite în corpul fizic sunt, de fapt, semnale