1. ASIGURARILE DE GARANTII
Asigurările de garanţii sunt solicitate în mare parte de companii care participă la
licitaţiile de lucrări publice, ca o alternativă la scrisorile de garanţie bancară, acest lucru fiind
încurajat şi de schimbarea legislaţiei privind achiziţiile publice, normele de aplicare a legii
permiţând companiilor contractante de lucrări publice să prezinte poliţe de asigurare de
garanţie în locul scrisorilor de garanţie bancară. Pe piaţa internaţională, multe produse de
asigurare de garanţie sunt impuse prin lege. Un exemplu în acest sens îl constituie asigurarea
de garanţie necesară a se încheia în cazul utilizării fondurilor publice. Situaţiile în care este
obligatorie încheierea unei astfel de asigurări sunt:
a. În cazul contractanţilor unor fonduri distribuite de organisme publice pentru
amenajări ale bunurilor imobiliare, se încheie două tipuri de asigurări de garanţie: unul care
acoperă îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către debitor şi unul care acoperă situaţiile de
neefectuare a plăţilor de către subantreprenori în conformitate cu prevederile cuprinse în
clauzele contractuale;
b. În cazul preluării unor funcţii publice, persoanele care urmează să preia aceste
funcţii sunt obligate să încheie asigurarea de garanţie privind îndeplinirea obligaţiilor viitoare;
c. Persoanele care, în urma unei hotărâri judecătoreşti sunt desemnate să administreze
fonduri;
d. Persoanele fizice sau juridice care primesc anumite autorizaţii.
Se mai încheie, de asemenea, asigurări de garanţie în favoarea unor terţe părţi
beneficiare ale asigurării care au calitate de creditori. Ca exemplu, în acest sens amintim
asigurarea de garanţie privind remunerarea forţei de muncă şi achitarea contravalorii
materialelor într-un proiect de construcţii, atunci când acest proiect este de interes public.
Un alt tip de asigurări de garanţii obligatorii este cel destinat instituţiilor financiare.
Acestea trebuie să se asigure împotriva eventualelor acte de necinste ale angajaţilor, ori a
actelor de infracţiune comise de terţi. Aceasta categorie de asigurări s-a dezvoltat, atât impusă
de legislaţie, cât şi ca urmare a solicitărilor venite din partea companiilor care au simţit nevoia
de protecţie.
Tot prin reglementări ale legii s-a impus încheierea asigurărilor de cauţiune
profesională de către anumite categorii socio-profesionale cum ar fi: avocaţi, notari,
administratori, auditori, experţi contabili, lichidatori, evaluatori, agenţi de turism, agenţi
imobiliari, brokeri de asigurare. În cele mai multe astfel de cazuri, aceste asigurări de cauţiune
se încheie împreună cu asigurarea de răspundere civilă profesională. Un contract de garanţie
este de fapt un contract de indemnizare ale cărui caracteristici sunt:
- existenţa a trei părţi implicate: debitorul principal, beneficiarul (creditorul) şi
garantul;
- răspunderea solidară a debitorului principal şi a garantului.
Prin urmare, contractul de asigurare de garanţie este un contract care se încheie între
trei părţi: debitorul principal, beneficiarul (creditorul) şi garantul.
Garantul este emitentul asigurării de garanţie, iar asigurarea acoperă contractul care se
încheie între debitorul principal şi beneficiar pentru prestarea unor servicii sau executarea
unor lucrări.
2.2.1. Analiza principalilor termeni tehnici ai asigurării de garanţie
Următorii termeni sunt adesea folosiţi în practică:
- Asigurarea creditului;
- Asigurarea documentelor de garanţie (Bonding / Surety Insurance);
- Asigurarea de fidelitate (Fidelity / Guarantee Insurance).
Confuzia poate să apară în momentul în care aceşti termeni se suprapun şi în situaţia în
care, în practică, sunt utilizaţi mulţi alţi termeni, după cum urmează:
12

2. - Termenul de “Bond” sau “Garanţie” indică doar forma în care este oferită
acoperirea. Pe de altă parte, Creditul şi Fidelitatea descriu riscul acoperit;
- Denumirea de “Schedule Fidelity Bond” este un grup de acoperire a fidelităţii şi nu
are nimic de a face cu bond-ul sau garanţia;
- Afacere solvabilă (Solvency business) este un termen britanic pentru garanţiile
contractuale, vamale şi de plată a taxelor şi nu are nimic de a face cu asigurarea creditelor
comerciale de închiriere sau de cumpărare;
- În Franţa, asigurarea de fidelitate este adesea denumită simplu “Assurance
Cautionnement”, care înseamnă Bond Insurance;
- Garanţia privind plata în avans reprezintă, în principiu, un risc de creditare, dar nu
are nimic de a face cu Asigurarea creditelor.
Riscurile acoperite de diferitele tipuri de asigurare de garanţie sunt prezentate
schematic în Figura 2.3. Prin urmare, trebuie identificat când anume este vorba de un risc de
creditare, de garanţie sau de fidelitate şi, astfel, să se decidă dacă acesta va lua forma unui
document de garanţie sau a unei poliţe de asigurare.
Trebuie să se facă o distincţie clară între riscul de creditare şi riscul de fidelitate.
Ambele riscuri pot lua, atât forma unei poliţe de asigurare, cât şi a unui document de garanţie.
În cele ce urmează prezentăm o structură comparativă a tipurilor de riscuri care pot fi
asigurate cu perspective de succes.
Figura 2.3. Riscurile acoperite de diferitele tipuri de asigurare de garanţie
13

3. 2.2.2. Structură comparativă a tipurilor de riscuri care pot fi asigurate
Credit / Document de garanţie / Asigurare de fidelitate
a. Asigurarea creditelor comerciale
- Producătorul sau angrosistul (= creditor) este asiguratul;
- Cumpărătorul (= debitorul) nu este parte în contractul de asigurare. În fapt, acesta reprezintă
riscul;
- Asigurătorul acoperă solvabilitatea cumpărătorului;
- Documente de garanţie şi cauţiune.
Schema nr. 2.1. Credit
b. Asigurarea de garanţie
Schema nr. 2.2. Contractul de construcţie/furnizare
Relaţia triunghiulară prezentată ilustrează legătura existentă între:
- Obligee este beneficiarul conform documentului de garanţie. În situaţia în care
obligaţiile specificate în contractul de bază sunt îndeplinite sau o sumă până la valoarea
documentului este plătibilă astfel încât, în orice situaţie, beneficiarul este protejat;
- Principal (Obligor) este primul responsabil pentru îndeplinirea obligaţiilor
specificate în contractul de bază sau garantate în documentul de garanţie. Este cel care trebuie
să îndeplinească condiţiile de performanţă în anumite condiţii sau, în situaţia de mai sus, să
răspundă pentru daune;
14

4. - Garant este partea care se alătură contractorului cu scopul de a garanta
beneficiarului îndeplinirea obligaţiilor contractorului.
Într-un contract de asigurare sunt implicate numai două părţi: asiguratul şi
asigurătorul. Asigurătorul preia riscul şi asiguratul plăteşte o primă pentru privilegiul de a
transfera asigurătorului o anumită parte din responsabilităţile sale.
Într-un document de garanţie, sunt trei părţi: contractorul, beneficiarul şi garantul.
Garanţia trebuie să acopere toate riscurile previzibile înainte de a se subscrie documentul. Prin
plata primei, nu este luată nici o responsabilitate de la contractor şi trecută asupra debitorului,
ci este garantată îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractor.
Într-o poliţă de asigurare, asigurătorul realizează că un anumit procent din totalul
primelor colectate va trebui să fie plătit sub forma daunelor, în timp ce în cazul documentelor
de garanţie primele reprezintă, în principal, “taxe pentru prestarea de servicii”, încasate pentru
privilegiul de a utiliza prestigiul garantului, know-how-ul şi puterea sa financiară. Nu se
intenţionează ca o pondere din prima încasată pentru un document de garanţie să fie plătită
sub formă de daune, cu toate că, practic, multe asemenea daune sunt în fapt plătite în acest fel.
c. Asigurarea de fidelitate
Poliţa individuală este adesea emisă în forma unei garanţii personale (de ex.,
Document de garanţie public oficial - Public Official Bond);
Schema nr. 2.3. Asigurare de fidelitate - Poliţa individuală
Poliţele colective sunt, practic, emise pe cont propriu. Ca persoane acoperite, angajaţii
nu sunt parte la contractul de asigurare şi adesea nici măcar nu cunosc faptul că onestitatea lor
este asigurată.
Schema nr. 2.3. Asigurare de fidelitate - Poliţa colectivă
15

5. Cele mai frecvente documente de garanţie sunt:
- Contractul de construcţii şi Documentele de garanţie ale furnizorilor pe baza cărora
se garantează în favoarea beneficiarului pentru diferitele răspunderi rezultând din contractele
de construcţii pentru lucrări publice sau contracte pentru furnizarea de materiale pentru lucrări
publice;
- Documente de garanţie vamală pe baza cărora autorităţile vamale, de exemplu,
amână plata obligaţiilor debitorului vamal în schimbul depunerii unei garanţii.
2.2.3. Particularităţi ale subscrierii riscurilor în asigurările de garanţie
Subscrierea riscurilor în asigurările de garanţie (cauţiune) implică o activitate
complexă şi laborioasă de evaluare a riscurilor asigurate a căror valori se pot ridica la sume
foarte mari. Subscriitorii trebuie să stabilească dacă debitorul are capacitatea de a-şi duce la
îndeplinire obligaţiile la scadenţă sau, dacă în caz de regres, poate să facă faţă pretenţiilor de
plată. Se urmăreşte, de asemenea, natura obligaţiilor asumate de către debitor. Din aceste
motive, societăţile de asigurare care subscriu astfel de riscuri sunt specializate ori au
departamente specializate, cu personal cu experienţă.
În mod obişnuit, se face un studiu de fezabilitate al obiectului contractului încheiat
între debitor şi creditor, urmărindu-se corelarea acestuia cu puterea financiară a debitorului.
Prima de asigurare percepută pentru emiterea unei cauţiuni este proporţională cu rata
dobânzii pe piaţa respectivă, aflându-se în competiţie cu spezele şi comisioanele bancare
percepute pentru emiterea scrisorilor de garanţie.
Franşiza - partea cu care asiguratul contribuie la risc este, pentru această categorie de
asigurări mai mare, respectiv de 20-30% din valoarea daunei. În practica economică
internaţională, principalele riscuri acoperite de asigurarea de cauţiune sunt6:
- garanţia de participare la licitaţii, prin care se garantează că debitorul, în cazul
câştigării licitaţiei va semna contractul şi va furniza garanţia de bună execuţie. În cazul
neîndeplinirii obligaţiilor, debitorul principal va pierde licitaţia în favoarea companiei clasate
pe locul imediat următor, iar societatea de asigurare va plăti o indemnizaţie de despăgubire
egală cu diferenţa dintre valoarea licitată de către debitorul garant şi valoarea oferită de
compania căreia i s-a acordat licitaţia ulterior.
- garanţia de restituire a avansului, care se practică în cazurile în care creditorul
prefinanţează debitorul prin acordarea unui avans. Se garantează, în această situaţie,
rambursarea sumei plătite cu anticipaţie, printr-o cauţiune a cărei valoare scade proporţional
cu valoarea lucrărilor executate, de obicei un procent lunar fix, proporţional cu valoarea
lucrărilor;
- garanţia de bună execuţie a contractului garantează îndeplinirea tuturor
prevederilor acestuia la termenul stabilit şi în concordanţă cu programul şi cu specificaţiile
convenite prin clauze contractuale.
Subscriitorul de asigurări de garanţie (cauţiune) urmăreşte cu precădere următoarele
aspecte: diversitatea obligaţiilor rezultate din contractul de bază, capacitatea debitorului
principal de a face faţă obligaţiilor contractuale asumate faţă de beneficiar şi natura
obligaţiilor asumate de debitor.
Diversitatea obligaţiilor - obligaţiile asumate prin contractele de garanţie diferă prin
natura riscurilor asumate şi a gradului de expunere la daună.
Subscriitorii de asigurări de garanţie trebuie să facă faţă, atât situaţiilor simple, unde
probabilitatea de producere a daunelor este mică, cât şi unor situaţii complexe, cum ar fi
garanţiile de eficienţă, unde frecvenţa de producere a evenimentului asigurat este mai mare.
Ciclicitatea - ca orice altă asigurare generală (non-viaţă), asigurările de garanţie sunt
ciclice. Ele se caracterizează prin perioade relativ lungi de stabilitate, pierderi finale relativ
scăzute, din când în când apărând creşteri pe termen scurt, dar foarte severe.
6
Cojocaru M. – Asigurările de garanţii, Revista Română de asigurări, Institutul de Management în asigurări, nr.
3, 2010, p. 69
16

6. Între anii 1958 şi 2006, în Statele Unite, spre exemplu, rata medie a daunei pe această
clasă de asigurări a fost de 38%.
Capacitatea debitorului principal de a face faţă obligaţiilor contractuale.
Încheierea unei poliţe de asigurare de garanţie, prin care garantul se obligă să preia obligaţiile
de plată ale debitorului principal, nu exclude o analiză amănunţită a capacităţii acestuia din
urmă de a face faţă obligaţiilor contractuale.
Este deci obligatorie analiza financiară a debitorului, obţinerea de informaţii despre
experienţa acestuia şi resursele de care dispune pentru îndeplinirea obligaţiilor. În general,
garanţiile financiare se emit pentru sume prestabilite. Există însă şi situaţii în care garanţiile
acoperă sume variabile sau pot acoperi majorări de sume, limita maximă reprezentând
expunerea legală a garantului. Subscriitorii acceptă foarte greu preluarea în asigurare a
garanţiilor cu sume variabile.
Natura obligaţiilor asumate de debitor. Garanţiile acceptate cu mai mare uşurinţă de
către subscriitori sunt cele de bună execuţie, unde obligaţia debitorului este să respecte
prevederile contractuale, planurile şi specificaţiile stabilite de către beneficiar. Cel mai greu
acceptate în asigurare sunt garanţiile referitoare la eficienţa unei anumite operaţiuni.
Perioada de asigurare corespunde cu perioada de valabilitate a garanţiei, care este fie
impusă prin lege - în cazul asigurărilor obligatorii - fie solicitată de către debitor. Perioada de
asigurare se poate extinde şi peste perioada de valabilitate a garanţiei în situaţia în care se
solicită acest lucru.
Tipuri de asigurări de garanţii
Asigurările de garanţii se pot împărţi în două tipuri principale:
- asigurările de cauţiune (surety bonds);
- asigurările de fidelitate denumite şi asigurări ale daunelor de încredere (fidelity bonds).
A. Asigurările de cauţiune garantează îndeplinirea obligaţiilor contractuale sau, după
caz, plata daunelor materiale, în cazul în care debitorul nu îşi onorează obligaţiile în perioada
de timp stabilită prin contract. La rândul lor, asigurările de cauţiune se împart în două
categorii:
- asigurări de cauţiune contractuale;
- asigurări de cauţiune noncontractuale.
1. Asigurările de cauţiune contractuale se întâlnesc în practică sub diferite forme,
dintre care amintim pe cele mai uzitate: garanţii pentru participări la licitaţii (bid bonds),
garanţii de restituire a sumelor plătite cu titlu de avans (advance payment bonds), garanţii de
bună execuţie a lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract (performance bonds), garanţii de
efectuare a diferitelor plăţi (payment bonds), garanţii de livrare (supply bonds), garanţii de
întreţinere (maintenance bonds).
Asigurările de garanţie contractuale reprezintă cea mai utilizată formă de asigurări de
garanţie, fiind solicitată, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Această categorie prezintă
însă gradul de risc cel mai ridicat. Sectorul în care sunt solicitate cel mai mult asigurările este
sectorul de construcţii, în care beneficiarul lucrării este acoperit în cazul în care antreprenorii
nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contract, ori le îndeplinesc într-un mod defectuos.
Societatea de asigurare este în aceste situaţii solidară cu antreprenorul, fiind obligată să-i
plătească despăgubiri beneficiarului, în cazul în care antreprenorul nu-şi îndeplineşte
obligaţiile.
Principalele tipuri de garanţii contractuale pentru construcţii sunt:
a. Garanţii pentru participare la licitaţii (bid bonds) – îi conferă beneficiarului
siguranţa că participanţii la licitaţie au capacitatea de a încheia contractul de prestări servicii,
la preţul propus în documentele de licitaţie;
b. Garanţii de bună execuţie a contractului (performance bonds) – oferă acoperire
împotriva eventualelor daune ce ar putea să apară ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de
către debitor, conform termenilor şi condiţiilor din contractul de bază;
17

7. c. Garanţii de restituire a avansului (advance payment bonds) – garantează restituirea
de către debitor a sumelor pe care creditorul le-a plătit sub formă de avans pentru prestarea
serviciilor sau achiziţionarea unor produse;
d. Garanţii de efectuare a plăţilor (payment bonds) - acoperă sumele de bani pe care
antreprenorul trebuie să le plătească subantreprenorilor, pentru executarea diferitelor lucrări,
livrarea unor produse, remunerarea lucrătorilor. În cazul în care antreprenorul nu efectuează
plăţile respective, garantul (societatea de asigurare) va prelua obligaţiile de plată ale
respectivului antreprenor;
e. Garanţii pentru lucrări - servicii de întreţinere (maintenance bonds) - asigură plata
eventualelor despăgubiri în cazul în care execuţia proiectului este defectuoasă ori materialele
utilizate sunt necorespunzătoare.
2. Asigurările de cauţiune noncontractuale acoperă garanţiile de îndeplinire a unor
obligaţii care nu sunt parte a unui contract, cum ar fi: garanţiile judecătoreşti (legal bonds),
garanţii solicitate pentu a obţine diferite autorizaţii (licence bonds), garanţii pentru oficialităţi
publice (public bonds), garanţii pentru documente ori titluri de valoare pierdute, precum şi
diferite tipuri de garanţii financiare.
a. Garanţiile pentru obţinere de autorizaţii (license and permit bonds) au rolul de a
oferi acoperire în cazurile de utilizare abuzivă a diferitelor tipuri de autorizaţii şi permise, în
sensul executării în mod ilegal a unui act legal sau executării unui act ilegal.
b. Garanţiile judecătoreşti (legal bonds) sunt impuse prin lege în multe state ale lumii
şi se încheie în multe variante, fiind un produs de asigurare foarte solicitat, care aduce
asigurătorilor venituri importante. Se împart în două categorii principale:
b1. Garanţii pentru părţile implicate în proces (court bounds) se încheie de către părţile
implicate într-un proces şi oferă protecţie asiguratului în situaţia în care hotărârea
judecătorească favorizează partea adversă. Există două tipuri de astfel de garanţii şi anume:
garanţii pentru reclamant, cu risc de producere a evenimentului asigurat mai redus şi de aici o
valoare mai scăzută a primei de asigurare şi garanţii pentru pârât, cu risc mai ridicat şi valori
mai mari ale primelor de asigurare;
b2. Garanţii pentru custode (fiduciary bonds) se încheie în scopul protejării persoanelor care
au interes financiar faţă de o anumită proprietate pe care din diverse motive (handicap, boală,
lipsă de discernământ, vârstă) nu o pot administra şi acoperă situaţia în care custodele
proprietăţii respective, din neglijenţă sau rea-voinţă o administreză în mod defectuos.
c. Garanţiile pentru documente ori titluri de valoare pierdute sunt acele garanţii de
despăgubire fără de care, emitentul unui document ori certificat nu emite un duplicat al
respectivului document în cazul în care deţinătorul pierde documentul respectiv. Emitentul se
asigură astfel că, în cazul în care se va găsi documentul original, duplicatul va fi returnat de
către deţinător garantului ori, după caz, beneficiarului. Protecţia emitentului prin această
asigurare este pe termen nelimitat, la fel devenind însă şi răspunderea garantului.
d. Garanţiile pentru oficialităţile publice (public bonds). Asigură îndeplinirea
obligaţiilor unei persoane publice, cu o poziţie oficială (de încredere) şi gestionarea corectă a
fondurilor publice.
e. Garanţiile financiare se prezintă sub cele mai interesante şi diverse forme. Prin
contractul de asigurare încheiat, asigurătorul, în calitate de garant, se angajează faţă de o terţă
parte, numită beneficiar al cauţiunii, să execute obligaţia asiguratului-debitor de a plăti o sumă
de bani la scadenţă, conform prevederilor contractuale, dacă acesta se află în imposibilitate
temporară de plată.
Angajamentul luat de asigurător în calitatea sa de garant se află sub rezerva recuperării
de la asigurat a sumelor plătite în locul acestuia, în baza unei acţiuni subrogatorii. Asigurarea
acoperă riscul neachitării de către asigurat a sumelor de plată scadente la creditele bancare sau
comerciale contractate ori a ratelor lunare în cazul unor contracte de închiriere, din cauza
lipsei temporare de disponibilităţi în cont, asigurătorul achitând creditorului sumele datorate
de asigurat.
18

8. f. Garanţiile de despăgubire (indemnizare). În această categorie pot fi încadrate multe
şi variate forme de garanţie (cauţiune). Dintre cele mai cunoscute şi utilizate pe piaţa
asigurărilor menţionăm:
f1. Asigurarea privind pierderile financiare ale turiştilor rezultate din neefectuarea
călătoriilor contractate. Riscul asigurat se referă la pierderile financiare pe care asiguratul le-
ar putea suferi pe perioada de valabilitate a poliţei, ca urmare a reţinerii de către agenţia de
turism, cu titlu de penalitate, totale sau parţiale, în cazul neexecutării contractului de călătorie
de către acesta din motive independente de voinţa sa.
f2. Asigurarea de garanţie pentru studenţi, care acoperă restituirea bunurilor împrumutate,
plata facturilor şi despăgubirile cuvenite instituţiei de învăţământ pentru avarierea bunurilor
aflate în proprietatea acesteia.
f3. Asigurarea de garanţie privind forţa de muncă, care acoperă obligaţia patronului de a-şi
autoasigura forţa de muncă, precum şi reţinerea unei părţi din daune. În cazul insolvabilităţii
companiei angajatoare şi imposibilităţii de plată a sumelor revendicate de forţa de muncă,
societatea de asigurare va suporta toate aceste sume. Cea mai des întâlnită din această
categorie este asigurarea riscului de neplată a salariilor personalului navigant îmbarcat -
crewing. Evenimentul asigurat este neplata de către asigurat, în perioada de valabilitate a
asigurării, a cheltuielilor ocazionate de repatrierea personalului navigant care fac parte din
echipajul navelor gestionate de către asigurat, precum şi a salariilor şi/sau diurnei cuvenite
acestora pentru perioada de 2 luni de îmbarcare, conform contractului individual şi colectiv de
muncă.
f4. Asigurarea de garantare a capacităţii financiare a operatorilor de transport rutier. Prin
acest contract de asigurare, asigurătorul, în calitate de garant, se angajează faţă de o terţă
parte, numită beneficiar al asigurării să garanteze capacitatea financiară a operatorilor de
transport rutier ce deţin autorizaţie pentru desfăşurarea activităţilor specifice, ca urmare a
declarării stării de faliment a operatorului de transport rutier. Asigurarea acoperă pierderile
financiare produse de către asigurat contractantului (pierderi decurgând din neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, privind transportul rutier, efectuat în
condiţiile legii), numai ca urmare a declarării stării de faliment a asiguratului, conform legii.
Pentru exemplificare, menţionăm că asigurarea fondului de garanţie pentru casele
de expediţii şi alţi operatori pentru activităţi conexe transportului rutier se practică de către
societăţile de asigurare de pe piaţa românească şi se adresează societăţilor care intermediază
efectuarea de transporturi interne şi internaţionale, având doar calitatea de intermediar al
acestor transporturi fără a-şi asuma răspunderi privind deteriorarea mărfii, depozitarea sau alte
riscuri specifice. Asigurarea presupune cunoaşterea semnificaţiei unor termeni cum ar fi:
Contractul de transport - un contract comercial în baza scrisorii de trăsură, pentru
funcţionarea căruia este necesară existenţa a trei părţi contractante, şi anume: expeditor,
transportator şi destinatar;
Asiguratul este persoana juridică care îşi asumă răspunderea executării unui transport
în trafic intern sau internaţional, prin încheierea unui contract de transport cu persoane
juridice autorizate să efectueze transporturi de marfă, sau operatorul pentru pentru activităţi
conexe transportului rutier (intermediarul în transporturi);
Beneficiarul este terţul păgubit, subiectul căruia îi este plătită despăgubirea în caz de
daună;
Evenimentul asigurat reprezintă neplata debitului de către asigurat, ca urmare a
insolvabilităţii sau falimentului acestuia;
Prin contractul de asigurare se acoperă riscul de neplată a debitelor pe care
comisionarii de transport, casele de expediţii şi agenţiile de transport, îl generează în cazul
insolvabilităţii sau falimentului asiguratului;
Obiectul asigurării îl constituie consecinţele financiare la care se poate expune
asiguratul în calitatea sa de intermediar, pentru neplata contravalorii serviciilor prestate de
transportator sub acoperirea documentelor FIATA şi/sau cărora li se aplică convenţia C.M.R.
19

9. şi aşa cum rezultă acestea din Codul Comercial şi din alte texte legislative sau reglementare
aplicabile în această activitate, în cazul insolvabilităţii sau falimentului asiguratului;
Acoperirea teritorială a răspunderii comisionarilor de transport terestru cuprinde
întreaga Europă, dar numai pentru contractele de intermediere încheiate de unităţi teritoriale
ale asiguratului aflate în România;
În ceea ce priveşte excluderile, această poliţă nu va acoperi daunele rezultate din alte
cauze decât insolvabilitatea sau falimentul asiguratului iar despăgubirea va acoperi numai
cheltuielile de transport neonorate.
Majoriatea companiilor de asigurări din Europa de vest care subscriu asigurări de
credite şi garanţii sunt companii independente, strict specializate pe acest segment, avand în
vedere faptul că subscrierea de asigurări de credite şi garanţii este complet diferită de
subscrierea altor tipuri de asigurări şi implică instruire şi cunoştinţe de specialitate, precum şi
sisteme de back-up bine puse la punct.
Cotaţiile de primă de asigurare sunt calculate de către subscriitori specializaţi, dar, cel
mai adesea, sunt supuse presiunii pieţei şi determinate de competiţia în domeniu, astfel încât,
în ultimii ani s-a ajuns la scăderi de multe ori îngrijorătoare.
Este extrem de important ca pentru un risc dat să se aplice o cotaţie de primă corectă,
care să ia în considerare frecvenţa şi severitatea daunelor. Spre deosebire de asigurarea
creditelor comerciale, unde daunele sunt frecvente dar de valori scăzute, apariţia daunelor în
cazul asigurărilor de garanţie este mai rară, dar severitatea acestora este mult mai ridicată.
Riscul asigurat este influenţat, în timpul duratei asigurării, în acelaşi mod ca şi la asigurarea
creditelor comerciale, de riscul de insolvabilitate a debitorului, de circumstanţe permanent
posibile. Instabilitatea riscului, adică capacitatea sa de a varia sub influenţa “mediului” în
forme mereu schimbate, este o caracteristică tipică tuturor asigurărilor de riscuri financiare.
În multe ţări occidentale, prin lege, sunt formulate cerinţe speciale în ceea ce priveşte
capitalul unei astfel de companii. Chiar şi în cadrul societăţilor mari, care practică toate
tipurile de asigurări, sunt înfiinţate subsidiare capitalizate corespunzător, specializate în
subscrierea asigurărilor de credite şi garanţii, ori departamente independente cu bugete
separate.
În afara de sisteme IT eficiente, care să permită controlul acumulărilor de risc, este
important accesul la o bază de date independentă privind clienţii. Dacă în ţările occidentale
companiile de asigurări lucrează cu furnizori externi de date financiare despre clienţi (de
exemplu, Dun & Bradstreet), în ţările central şi esteuropene acest lucru reprezintă o problemă
întrucât nu există nici baze de date universale la îndemâna companiilor, nici date „istorice” cu
privire la companiile care solicită asigurări de credite ori garanţii.
Din acest motiv, asigurătorul trebuie să urmărească cu exactitate evoluţia în continuare
a fiecărui risc pe perioada de valabilitate a poliţei de asigurare. În acest sens, este necesară o
permanentă colaborare cu asiguratul care, “ţinând în mână” acest risc, este primul care poate
sesiza momentul în care se pot produce modificări ale condiţiilor de risc şi are obligaţia de a
înştiinţa asigurătorul imediat ce ia la cunoştinţă despre modificarea circumstanţelor ce ar
conduce la agravarea riscului.
20