1. Crăiţele apără roşiile şi vinetele
Insectele care îţi distrug plantele înflorite sunt, de obicei, atrase de parfumul lor.
Cultivă lângă florile tale preferate ierburi aromatice precum salvie, mentă sau
rozmarin şi vei păcăli gâzele stricătoare. Crăiţele galbene se înţeleg de minune cu
roşiile şi cu vinetele, deoarece parfumul lor amărui împiedică muştele să depună ouă
pe florile de tomate. Aroma de usturoi, ceapă sau praz joacă acelaşi rol pe lângă
morcovi şi varză: îndepărtează muştele şi fluturii ale căror larve distrug legumele.
Frumoasele flori de nu-mă-uita sunt un gardian eficace pentru tufele de zmeură, iar
călţunaşii portocalii stau de pază lângă fasole şi mazăre, să nu fie atacate de făinare.
Ricinul este toxic pentru viermii care atacă rădăcinile de ţelină, pătrunjel sau
morcov. Seamănă limba mielului, o plantă aromată cu flori sub formă de clopoţei
albaştri, pe lângă orice legumă care poate fi atacată de fluturii albi.
Insecticide naturale
Muşcatele curgătoare, levănţica, margaretele albe şi piretrul, o plantă asemănătoare
cu margareta, alungă ţânţarii şi fluturii care distrug legumele. Plantează-le pe lângă
ferestrele casei, dar şi pe lângă straturile cu tomate, dovlecei sau castraveţi. Cele
mai bune substanţe pentru combaterea insectelor sunt făcute astăzi din extract de
margaretă sau de piretru.
DIN TRUCURILE GRĂDINARILOR
► Menta pisicii şi levănţica alungă gândacul de Colorado, aşa că sunt bine venite
lângă straturile cu cartofi. ► Melcii ocolesc zonele din grădină în care ai semănat
mărar, iar cârtiţele fug de tufele de laptele cucului (Euphorbia latyris) pe care le poţi
cultiva lângă orice legumă. ► Tufele de aster sau steluţe, cum mai este denumită
popular planta, protejează straturile de varză.