1. Concluzii
Erupțiile vulcanice pot contribui la modificările climatice însă efectele sunt de scurtă durată,
injectând în atmosferă cantități extrem de mari de gaze (sulfați și dioxid de carbon). Odată injectate
în atmosferă, emisiile sulfuroase se transformă în aerosoli de sulfat, cu o durată de viață de câteva
luni pâna la un an, cu capacitatea de a reflecta radiațiile solare primite (scăzând, astfel, cantitate de
radiații solare ce ajunge pe suprafața terestră), de a încălzi stratosfera (stratul din atmosferă ce se
extinde între 10 și 50km) de a altera formarea ozonului și astfel de a reduce temperatura medie
globală de la suprafața terestră și de a modifica ciclul hidrologic. Pe de o parte, vulcanii emit compuși
sulfuroși, precursori ai răciri climatice iar pe de altă parte emit dioxid de carbon, un gaz cu efect de
seră, ce susține încălzirea climatică.
Evidențele istorice sugerează că erupțiile vulcanice au contribuit la modificări climatice pe durate
scurte de timp, ducând la scăderi a temperaturii medii globale în anii ce au urmat erupțiilor
catastrofale.
Chiar și așa, pentru a afecta sistemul climatic este nevoie de o cantitate suficient de mare de emisii
vulcanice injectate în stratosferă deci erupția trebuie să fie îndeajuns de puternică. Atât simulările cât
și studiile paleoclimatice și observațiile moderne ne arată faptul că erupțiile vulcanice pot produce
modificări inter-anuale și decadale în sistemul climatic dar sunt dezbateri cu privire la impactul
acestora pe termen lung.
Cu toate acestea, efectele de răcire ale erupțiilor mici și mijlocii ar putea scădea cu până la
75%. Deoarece aceste erupții mai mici sunt mult mai frecvente, sunt necesare cercetări
suplimentare pentru a determina dacă efectul net va fi încălzirea sau răcirea suplimentară.
Unde și când un vulcan erupe nu este ceva ce putem controla, dar pe măsură ce atmosfera se
încălzește din cauza schimbărilor climatice, nuanțele de cenușă și gaz emise de erupțiile
vulcanice mari, dar rare, vor crește din ce în ce mai mult. Schimbările climatice vor accelera,
de asemenea, transportul materialului vulcanic – sub formă de picături mici, strălucitoare
numite aerosoli de sulfat vulcanic – de la tropice la latitudini superioare.
Pentru erupții mari, efectul combinat al acestor fenomene va face ca ceața creată de aerosolii
vulcanici să blocheze mai multă lumină solară să ajungă la suprafața Pământului, amplificând
în cele din urmă răcirea temporară cauzată de erupțiile vulcanice.
2. Concluzii pentru pdf
În concluzie, vulcanii se află printre cele mai periculoase hazarde naturale ale Terrei care nu pot fi
modificate sau oprite de către om, singura soluție fiind găsirea unor măsuri de prevenire. Omul este
neputiincios în fața acestor impresionante fenomene naturale produse de erupțiile vulcanice,
precum: cutremure, lahare, răpândirea cenușei, unor gaze toxice, toate dăunătoare atât omului, cât
și mediului înconjurător.
Gazele vulcanice care posedă cel mai mare risc pentru sănătatea oamenilor, a animalelor și pentru
agricultură sunt dioxidul de sulf, dioxidul de carbon și acidul fluorhidric. Deoarece dioxidul de carbon
este mai greu decât aerul, el se poate concentra la sol și poate deveni letal pentru oameni, animale și
vegetație.
Efectele adverse asociate cu expunerea la concentratii crescute de sulfați include afecțiuni
respiratorii, alterarea mecanismelor pulmonare de apărare și agravarea afecțiunilor cardiovasculare
preexistente.
Expunerea la hidrogen sulfurat favorizează apariția de afecțiuni hepatice și renale la persoanele
expuse cronic și poate să producă efecte oculare care sa includă conjunctivite, afecțiuni ireversibile
ale globului ocular, atunci când expunerea nu a fost pe un timp mai îndelungat.
Principalele urmări apărute dupa erupția vulcanilor sunt: edemul pulmanor, iritarea mucoaselor ți a
căilor respiratorii, provoacă rinite, amigdalite, laringite și agravarea sinuzitelor și nu în ultimul rând
moartea.
O explozie puternica s-a produs in data de 28 martie 1982 in jurul orei 21, în urma căreia s-a format o
coloană uriașă de cenușă (aproximativ 20 km înălțime) deasupra craterului, care a acoperit o zonă pe
o rază de 100 km în mai puțin de o oră, localități precum Chiapas, Tabasco, Campeche și o parte din
Oaxaca și Veracruz au fost afectate de cenușa ejectată. Timp de 6 ore, vulcanul continua să arunce
materialul distructiv.
La nici o săptămână după prima erupție vulcanul a erupt din nou antrenat de cele aproape 30
de cutremure produse in zona plăcilor tectonice în dimineața zilei de 3 aprilie si una pe minut în
timpul după-amiezii. La ora 19:35, muntele a erupt, provocând supratensiuni piroclastice mari, care
au atins până la 8 kilometri dincolo de crater.
Ar mai fi o a treia explozie, care a avut loc pe 4 aprilie. Era atât de puternic încât erupția a eliberat
volume semnificative de dioxid de sulf și aerosoli în atmosferă de lângă ecuator, urcând la peste 27
km înălțime. Materialul piroclastic a ajuns la o temperatură de 750 °, cu curenți de lungime de 8
kilometri și lățime de 150 de metri. O cantitate imensă de tephra a fost aruncată în atmosferă, au
avut loc căderi puternice de cenușă în jurul vulcanului. Aproximativ 2.000 de oameni au murit.
Norul El Chichon era unic, ancorat în apropierea sursei mexicane, dar se întindea spre vest în
jurul Pământului într-o bandă tropicală care era recunoscută în datele stelitare separat prin
conținutul de dioxid de sulf și conținutul de aerosoli.
Oamenii de știință estimează că emisiile vulcanice au încălzit stratosfera cu 4°C (7,2°F) și au
răcit emisfera nordică cu 0,4°C (0,72°F). Erupția a întunecat literalmente cerul, reducând
transmiterea luminii solare la suprafața Pământului.
