După ce praznicul Naşterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel mare şi-a luat toiagul şi a început să meargă prin cetăţi ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă curată şi pentru sărbătoarea sa.
“Când îţi va fi mai greu, să-l chemi în ajutor pe Sfântul ierarh Nicolae!”Stea emy
Sfântul ierarh Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei (6 decembrie, 9 mai şi pe 29 iulie)
Că Sfântul Nicolae este prezent şi lucrător şi astăzi printre noi şi nu a rămas doar un sfânt vechi, despre care să vorbim doar la trecut şi care e îmbrăcat într-o aură legendară sau de basm stau mărturie şi minunile cele noi adunate în cartea alcătuită de Părintele rus Igor Filin, “Noi minuni ale Sfântului Nicolae“, apărută la Editura Sophia, din care şi noi am extras câteva mărturii, spre întărirea credinţei şi a evlaviei noastre către Sfântul ierarh Nicolae.
Sfântul Porfirie şi Mitropolitul Augustin Kandiotis despre Sfântul Ioan, coli...Stea emy
Cuviosul părinte Porfirie Kavsokalivitul - "Visul meu - să-1 urmez pe Sfântul Ioan, colibaşul "
Mitropolitul Augustin Kandiotis - Ce ne învaţă Sfântul Ioan, colibaşul? Trei lucruri.
Primul: că în acei ani exista evlavie nu doar în casele săracilor, ci şi în casele boierilor.
A doua învăţătură este măreţia milosteniei.
Şi a treia învăţătură este: ce valoare are Evanghelia.
Sfântul sfinţit mucenic Vlasie şi văduva săracă cu purceluşul ei (s.v. 11 feb...Stea emy
Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a fost un episcop în Sevastia (Armenia mare), astăzi Sivas în Turcia şi este prăznuit ca sfânt în Biserica ortodoxă la 11/24 februarie.

Naşterea Domnului - Unei însingurate despre Crăciunul IovankăiStea emy
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos - Tonice pentru suflet: (extras din cartea - Episcop Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi - scrisori misionare - Scrisoarea a 95-a)
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuStea emy
în chiar naosul Bisericii Podeanu din Piaţa Chibrit, se află moaştele Sfântului Simon Zilotul, protectorul tuturor îndrăgostiţilor şi al celor căsătoriţi, apostolul despre care se spune că la Cana Galileei, l-a avut ca nuntaş pe însuşi Hristos şi a băut împreună cu El vinul prefăcut miraculos din apă.
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui CleopaFrescatiStory
Multa lume se inchina in chilia si la mormantul Parintelui Cleopa, si iau pamant si flori de binecuvantare, spunand ca simt ajutor prin rugaciunile sfintiei sale. Gandindu-ne la marturiile cuprinse in aceasta carte si la multe altele care nu s-au mai scris aici, suntem incredintati ca Bunul Dumnezeu l-a asezat in ceata cuviosilor parinti. Pentru aceea, indraznim sa ne rugam si noi la chilia si mormantul sau, zicand:
"Preacuvioase Parinte Cleopa, de ai castigat har si mila inaintea lui Hristos Dumnezeu, roaga-te si pentru noi, pacatosii fiii tai!"
Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie)Stea emy
Prea cinstita prăznuire a prea fericitului
Alexie săvârșind astăzi, cu dreaptă credință să-l lăudăm, zicând: Bucură-te,
podoaba cea desfătată a cuvioșilor!
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...Stea emy
În partea muntoasă a Buzăului, la curbura Carpaţilor, acolo unde drumurile se transformă în poteci, există un loc cu o iradiere mistică greu de aşezat în tipare obişnuite: Mănăstirea Poiana Mărului. Ctitorită de cuviosul Vasile, unul din cei mai puternici duhovnici ai monahismului românesc, practicant asiduu al rugăciunii inimii, pe care a aprins-o şi în Muntele Athos, unde a ajuns într-un pelerinaj, catedrala de lemn ascunsă în pădurile neumblate ale Bisocii îşi păstrează şi azi, nestinsă, forţa spirituală. Tot mai mulţi credincioşi iau drumul greu şi ascuns al muntelui pentru a se închina la icoana tăiată cu sabia a Maicii Domnului şi la Crucea de piatră sub care se află osemintele cuviosului rugător.
Acatistul Sfântului mucenic Ioan cel nou de la Suceava (al doilea acatist) (2...Stea emy
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Ioane cel nou, jertfa cea mare a iubirii de Hristos!
(Extras din cartea: Imnografie / Ieromonah Ghelasie Gheorghe. - Bucureşti: Platytera, 2016)
Sfântul cuvios Pahomie cel mare (s.v. 15 mai / s.n. 28 mai)Stea emy
Prea cuviosul Pahomie cel mare (292 - 9 mai 346) a fost un mare ascet egiptean, în același timp un părinte al pustiei și întemeietor al monahismului de obște (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la s.v. 15 mai / s.n. 28 mai, iar în Biserica Catolică la 9 mai.

Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)Stea emy
Veniţi toţi iubitorii de mucenici să cădem cu credinţă şi cu evlavie către dumne-zeiescul Ioan, marele mucenic către apărătorul Moldovei şi al tuturor bine credincioşilor creştini, şi să cerem prin rugăciunile lui, de la Hristos Dumnezeu, izbăvire de boli, de primejdii, de întristări şi mare milă.
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ioan Botezătorul, la prăznuirea cele...Stea emy
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, proorocule şi Înainte-mergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.
Canon de rugăciune către Sfinţii apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia (s.v. 1...Stea emy
Troparul Sfinţilor apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia, glasul al 3-lea: Sfinţilor apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Talaleu (s.v. 20 mai / s.n. 02 iunie)Stea emy
Trăind în vremea împăratului Numerian, în secolul al III-lea, Sfântul Talaleu a ajuns să fie medic și îi tămăduia pe bolnavi fără a le cere ceva în schimb. Mărturisindu-și credința, persecutorii lui voiau să-l atârne de un copac și să-i perforeze genunchii. Dar, prin minunea Domnului, torționarii au orbit și au găurit o scândură, în loc să îl rănească pe Sfântul Talaleu. Fiind bătuți pentru acest lucru, torționarii au crezut în Dumnezeu și au pierit uciși de sabie, precum și Sfântul mucenic Talaleu, după multele chinuri îndurate. Invocat atât în rugăciunile de la Sfântul Maslu, cât și la sfințirea apei, Sfântul Talaleu își are moaștele în Biserica Sfântului Agatonicu din Constantinopol.
Acatistul Sfântului mucenic Ioan Valahul (12 mai)Stea emy
Sfinte noule mucenic Ioane roagă-te împreună cu îngerii lui Dumnezeu, să izbăvească pe cei ce cu dragoste sărută icoana cinstitului tău chip, şi cu credinţă te laudă pe tine, purtătorule de chinuri. Cu aceştia roagă-te neîncetat, sfinte mucenice, să se păzească ţara şi Biserica ta, de toată bântuiala vrăjmaşului, şi lumea întreagă în pace să se aşeze. Ca totdeauna să prăznuim cu dragoste sfântă pomenirea ta, şi să slăvim pe Hristos, în care ne întărim.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Ioan, valahul (†1662) (12 mai)Stea emy
Sfântul nou mucenic Ioan, valahul a trăit în Ţara Românească, în vremea domnitorilor Matei Basarab şi Mihail Radu (cunoscut şi sub numele de Mihnea al III-lea). Suferă martiriul pentru nelepădarea de credinţa drept măritoare creştin ortodoxă în anul 1662, la data de 12 mai, atunci când se săvârşeşte şi pomenirea sa în calendarul bisericesc.
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima feminaStea emy
Un rol important în această răsturnare de situaţie a istoriei Creştinismului îl deţine, fără îndoială, Sfânta împărăteasă Elena. Pentru faptele credinţei sale, Sfântul Grigorie cel mare a considerat-o pe augusta Elena "instrumentul de care s-a folosit Dumnezeu pentru a face să strălucească în inimile romanilor luminile credinţei."
Viaţa Sfinţilor, slăviţilor şi de Dumnezeu încununaţilor împăraţi, cei întocm...Stea emy
Şi fiindcă Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena aparţin atât Apusului creştin, ca împăraţi romani, cât şi Răsăritului creştin, ca împăraţi bizantini, am socotit să începem prin prezentarea Vieţii lor, spre a dovedi şi noi că sfinţenia celor ce se dăruiesc lui Dumnezeu nu ţine de spaţiul geografic în care au trăit, ci de râvna şi dragostea fiecăruia, îndreptate spre câştigarea patriei cereşti.
Viaţa Sfinţilor, slăviţilor şi de Dumnezeu încununaţilor împăraţi, cei întocm...
Ce face Sfântul Vasile în noaptea de Revelion ?
1. Ce face Sfântul Vasile în noaptea de Revelion ?
Materiale despre Sfântul ierarh Vasile cel mare, arhiepiscopul Cezareei Capado-
ciei:
https://archive.org/details/@steaemy?query=vasile+cel+mare
https://independent.academia.edu/emystea/Sf-ier-Vasile-cel-mare
https://www.slideshare.net/steaemy1/search_my_uploads?type=&new=&q=vasile+cel+mar
e
***
2. Tot timpul era cuprins de bucurie mare, ziua şi noaptea, pentru că era un om bun şi
avea o soţie bună.
După ce praznicul Naşterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel mare şi-a luat
toiagul şi a început să meargă prin cetăţi ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă cu-
rată şi pentru sărbătoarea sa. A traversat tot felul de regiuni şi sate mari de la acea
vreme, însă, oriunde ar fi bătut, nimeni nu avea să îi deschidă, crezându-l cu toţii
un cerşetor.
Simţea câtă durere au îndurat inimile săracilor din cauza nepăsării pe care i-au ară-
tat-o şi lui şi de aceea, pleca amărât de la fiecare, deşi el nu dorise nimic de la ei.
Într-o zi, pe când ieşea dintr-un sat fără milă precum acesta, a trecut pe lângă cimi-
tir, unde a văzut mormintele aflate în paragină, pietrele de mormânt sfărâmate şi
răsturnate, iar mormintele proaspăt acoperite, scurmate de către animale. Fiind
sfânt, a auzit pe morţi vorbind şi spunând: Când eram pe pământ, am lucrat, am
trecut prin munci grele şi am lăsat ca în urma noastră să vină copiii şi nepoţii noştri
să ne aprindă o lumânare sau să tămâieze la mormântul nostru pentru noi; dar n-am
văzut niciuna dintre acestea petrecându-se, nici un preot nu a venit să ne facă o
slujbă de pomenire, nici colivă, nici nimic, de parcă n-am fi lăsat pe nimeni în
urmă.
Astfel, Sfântul Vasile cel mare s-a tulburat din nou şi pe când se îndepărta de cimi-
tir, singur, prin zăpada rece a iernii, a spus în sinea sa: oamenii acestui sat nu-i
ajută nici pe cei vii, nici pe cei morţi.
În ajun de Anul nou a ajuns într-un anume cătun, unul dintre cele mai sărace din
întreaga Grecie. Vântul rece vuia printre stâncile de piatră şi printre tufişuri şi nici
un suflet viu nu putea fi găsit prin bezna nopţii. Apoi, a văzut undeva în faţa sa o
mică colină sub care era ascunsă o stână. Sfântul Vasile a intrat în ţarc şi bătând cu
toiagul său în uşa colibei a zis: Aveţi milă de săracul de mine pentru sufletele
adormiţilor voştri căci şi Hristos a vieţuit ca un sărac pe acest pământ.
Trezindu-se câinii au început să latre la el. Dar cum se apropiau mai mult de el şi-l
puteau mirosi, s-au îmblânzit, au început să dea din coadă şi s-au aşternut la
picioarele sale, scoţând sunete de bucurie. După care, un cioban, un tânăr de
aproape 25 de ani, cu barbă neagră cârlionţată a deschis uşa şi a ieşit la dânsul. Era
Ioan Barbakos, un om solid dar sfios, adică un cioban. Şi înainte de a se uita mai
bine la cine i-a bătut la uşă îi spune: Intră, vino în casă. Bună ziua şi La mulţi ani!
3. În cabană, o lampă era pusă pe un leagăn prins între două bârne. Lângă vatră era
patul lor în care dormea atunci soţia lui Ioan. Imediat ce Sfântul Vasile a intrat
înăuntru, Ioan, văzând că este preot, i-a luat mâna şi i-a sărutat-o spunând: Bine-
cuvântaţi părinte!, ca şi cum îl cunoştea de dinainte şi i-ar fi fost preotul său.
Iar sfântul i-a spus: Binecuvântarea şi pacea Domnului să fie peste tine, peste casa
şi peste turma ta.
Soţia s-a ridicat şi ea, i-a sărutat mâna şi a binecuvântat-o şi pe ea.
Sfântul Vasile arăta mai mult a cerşetor decât a călugăr, având o scofie veche, cu o
rasă purtată şi peticită şi cu încălţările pline de găuri, iar pe o parte, purta o traistă
care arăta ca fiind goală.
Ioan a pus lemne pe foc şi de-ndată coliba a început să strălucească precum un pa-
lat. Căpriorii păreau să fie poleiţi cu aur, în timp ce tifoanele cu brânză atârnate la
uscat arătau ca nişte candele, iar butoaiele de lemn, presele şi toate lucrurile
folosite de Ioan ca să facă brânză erau de culoare argintului, părând a fi bătute cu
diamante şi împreună cu acestea toate celelalte lucruri pe care le mai avea fericitul
Ioan prin coliba sa. Focul din vatră trosnea şi cânta precum păsările Raiului, îm-
pânzind o mireasmă de sfinţenie. Cei doi l-au poftit pe Sfântul Vasile să se aşeze
lângă foc iar femeia i-a adus câteva perne ca să se odihnească.
Atunci sfântul şi-a dat jos traista împreună cu haina pe care o avea pe deasupra,
rămânând în straiele de pe dedesubt.
Împreună cu ajutorul său, Ioan a mers să mulgă oile şi să dea deoparte mieii care
tocmai au fost fătaţi şi după aceea a separat şi oile care erau gata să fete iar la restul
le-a dat drumul să pască. Turma sa era mică şi Ioan era sărac însă el era fericit. Tot
timpul era cuprins de bucurie mare, ziua şi noaptea, pentru că era un om bun şi
avea o soţie bună. Oricine trecea pe la casa lor era primit precum un frate şi de
aceea a găsit şi Sfântul Vasile adăpost în casa lor şi s-a aşezat în ea ca şi cum ar fi
fost a sa, binecuvântându-o cu toate ale sale.
În noaptea aceasta era aşteptat în toate satele şi cetăţile lumii de căpetenii, ierarhi şi
alţii dar nu a mers la niciunul dintre aceştia, ci a mers ca să şadă în casa fericitului
Ioan.
Aşadar Ioan, după ce s-a îngrijit de oi a venit înapoi şi i-a spus Sfântului: Părinte,
sunt cuprins de o bucurie mare şi aş vrea ca să-mi citeşti cele scrise despre Sfântul
4. Vasile cel mare (i.e. cântările din canonul Sfântului). Sunt om neştiutor de carte,
însă iubesc scrierile religiei noastre (i.e. cântările şi slujbele bisericeşti). De fapt,
chiar am o carte mică de la un stareţ din Sfântul Munte şi de câte ori trece pe la
mine cineva care ştie să scrie şi să citească îi dau să-mi citească din ea, pentru că
noi nu avem biserică pe aici.
La răsărit se ivea soarele. Sfântul Vasile s-a ridicat şi s-a întors către răsărit făcân-
du-şi semnul Sfintei Cruci. S-a închinat până la pământ, a scos o carte din traista sa
şi a zis: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în
vecii vecilor.
Ioan s-a aşezat în spatele său şi apoi s-a alăturat şi femeia cu mâinile puse cruciş la
piept după ce hrănise copilul.
Apoi Sfântul a cântat Dumnezeu este Domnul … şi troparul praznicului Pogo-
rându-Se Mântuitorul la neamul omenesc a primit înfăşare cu scutece…, sărind
troparul său care spune În tot pământul s-a răspândit vestirea ta… . Vocea sa era
smerită şi dulce, iar Ioan împreună cu soţia sa au fost cuprinşi de un adânc duh de
pocăinţă chiar dacă nu înţelegeau fiecare cuvânt ce era citit. Sfântul Vasile a
continuat, cântând toată slujba Utreniei împreună cu Canonul praznicului: Veniţi
popoare să cântăm cântarea lui Hristos Dumnezeu …, sărind din nou peste cano-
nul său care spune: Vasile, glasul ar trebui să vină în ajutorul celor ce vor să încea-
pă laudele tale … . Apoi, a rostit cu glas mare toată slujba Sfintei Liturghii, a făcut
binecuvântarea de final şi a binecuvântat toată casa.
Aşezându-se la masă, după ce au terminat de mâncat, soţia a adus Vasilopeta (prji-
tură sau pâine dulce făcută de Anul nou în cinstea Sfântul Vasile cel mare) şi a aşe-
zat-o pe masă. Atunci, sfântul a luat un cuţit şi cu el a trasat semnul Sfintei Cruci
pe Vasilopetă, zicând: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin! Pri-
ma bucată a tăiat-o zicând: în numele Domnului, a doua:în numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi apoi pentru Ioan, stăpânul acestei case.
Atunci Ioan a spus: Părinte, ai uitat să tai pentru Sfântul Vasile cel mare! şi Sfântul
i-a răspuns: Adevărat! şi îndată a spus: pentru slujitorul tău, Vasile şi a continuat
cu pentru Ioan stăpânul acestei case, pentru stăpâna acestei case, pentru copil,
pentru ajutorul de la stână, pentru animale şi pentru cei săraci.
Dar îndată, Ioan a spus: Părinte, de ce nu ai tăiat o bucată şi pentru sfinţia ta?
5. Sfântul i-a răspuns: Dar am făcut, o fericitule! Însă Ioan, acest om binecuvântat de
Dumnezeu nu a înţeles răspunsul Sfântului.
După aceea, Sfântul Vasile s-a ridicat şi a spus rugăciunea: Doamne Dumnezeul
meu, ştiu că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu…
iar Ioan i-a spus: Mă întreb, poate poţi să-mi spui părinte, pentru că ştii atât de
multe, în ce palate a poposit Sfântul Vasile cel mare în această noapte? Iar căpe-
teniile şi ierarhii, ce păcate au aceştia? Noi cei săraci suntem păcătoşi pentru că
sărăcia noastră ne-a adus la păcat.
Sfântul Vasile a spus din nou aceeaşi rugăciune, dar cu lacrimi de această dată,
schimbându-o puţin: Doamne Dumnezeul meu, am privit şi am văzut că robul tău
Ioan este smerit şi vrednic ca Tu să intri în casa sa. E prunc şi el dar pruncilor le-
a descoperit Tainele Tale.
Şi din nou fericitul Ioan, nu a înţeles nimic…
(traducere şi adaptare: Lucian Filip)