Buget si trezorerie .pdf

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI
DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
BUGET ŞI TREZORERIE PUBLICĂ
Anul III, semestrul I
Editura Universitară Danubius, Galaţi
2010
MIHAELA NICOLAU

© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.
Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)
ISBN 978-606-533-183-9
Tipografia Zigotto Galaţi
Tel.: 0236.477171
Buget şi trezorerie publică 2

CUPRINS
1. Sistemul bugetar în România – organizare şi componenţă
Bugetele publice – conţinut şi caracteristici 8
Elemente definitorii ale sistemului bugetar în România 10
Caracteristicile procesului bugetar românesc 17
Procesul bugetar - participanţi 25
Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare 29
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 31
Teste de autoevaluare 31
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 32
Bibliografie minimală 32
2. Ministerul Finanţelor Publice şi rolul său în gestionarea bugetelor
publice
Ministerului Finanţelor Publice – atribuţii şi rol 34
Organizarea Ministerul Finanţelor Publice 35
Trezoreria Finanţelor Publice 36
Rolul Trezoreria Finanţelor Publice în sistemul bugetar
românesc
39
Organizarea şi funcţionarea Trezoreria Finanţelor Publice
în România
42
Rezumat 49
Lucrare de verificare 51

3. Cheltuielile bugetare: fundamentare, finanţare, execuţie
Fundamentarea cheltuielilor bugetare 53
Finanţarea cheltuielilor bugetare 57
Execuţia cheltuielilor bugetare 62
Rezumat 68
4. Veniturile bugetare
Rolul fiscalităţii în realizarea veniturilor bugetare 72
Elemente tehnice ale veniturilor bugetare 73
Realizarea veniturilor bugetare 75
Execuţia veniturilor bugetare 92
Rezumat 93
Lucrare de verificare 95
Bibliografie (de elaborare a cursului)

INTRODUCERE
Modulul intitulat Buget şi trezorerie publică se studiază în anul III, are ca scop
principal pregătirea studenţilor specializării Finanţe şi Bănci, forma de
învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, în vederea dobândirii de competenţe
în domeniul Administraţiei publice.
Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:
· Descrierea sistemului bugetar din România;
· explicitarea modalităţilor de funcţionare şi organizare a Ministerului
Finanţelor Publice şi a Trezoreriei;
· însuşirea modalităţilor de fundamentare, finanţare şi execuţie a
cheltuielilor bugetare;
· asumarea modalităţilor de colectare a veniturilor bugetare.
Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:
· Sistemul bugetar în România – organizare şi componenţă;
· Ministerul Finanţelor Publice şi rolul său în gestionarea bugetelor
publice;
· Cheltuielile bugetare: fundamentare, finanţare, execuţie;
· Veniturile bugetare.
In prima unitate de învăţare, intitulată Sistemul bugetar în România –
organizare şi componenţă, vei regăsi operaţionalizarea câtorva obiective
specifice, care iţi vor conferi capacitatea:
· să-ţi asumi conţinutul bugetelor publice şi a sistemului bugetar românesc;
· să explici procesul bugetar şi participanţii la procesul bugetar;
· să clasifici veniturile şi cheltuielile bugetare,
aceasta după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste
adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare,
Ministerul Finanţelor Publice şi rolul său în gestionarea bugetelor publice, vei
operaţionaliza, odată cu cunoştinţele oferite, noi obiective specifice, care îţi vor
permite:
- să descrii sistemul fiscal şi funcţiile acestuia;
- să explici sistemul fiscal al României înainte şi după 1989;
- să argumentezi importanţa Codului Fiscal şi sfera lui de cuprindere.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
In cea de a treia unitate de învăţare intitulată, Cheltuielile bugetare:
fundamentare, finanţare, execuţie, vei regăsi operaţionalizarea următoarelor
obiective specifice, aferente capacitaţilor:
· să descrii metodele de fundamentare a cheltuielilor publice;

· să explici modalităţile de finanţare a cheltuielilor publice şi a sistemului
de execuţie a acestora;
· să argumentezi execuţia bugetară,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun alte exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în ultima unitate de învăţare Veniturile
bugetare, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe care îţi
vor permite:
· să descrii metodele de fundamentare a veniturilor publice;
· să explici modalităţile de formare a veniturilor publice şi ale sistemului
de realizare a acestora;
· să argumentezi sistemul de realizare a veniturilor bugetare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
· Citeşti modulul cu maximă atenţie;
· Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
· Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
· Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să
apelezi la suportul scris;
· Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
· În caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două lucrări de
verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de resurse
suplimentare indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să
operaţionalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de modul
de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii
suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare.
Lista figurilor
Figura 1.1. Structura generală a bugetului de stat ............................................................................. 13
Figura 1.2. Structura generală a bugetelor locale .............................................................................. 15
Figura 1.3. Structura bugetului asigurărilor sociale de stat ............................................................... 16
Figura 1.4. Structura bugetului fondului special ............................................................................... 16
Figura 1.5. Fluxul informaţional în întocmirea lucrărilor pregătitoare ............................................. 20
Figura 2.1. Structura trezoreriei judeţene .......................................................................................... 43
Figura 2.2. Structura trezoreriilor municipale ................................................................................... 45
Figura 2.3. Structura trezoreriilor orăşeneşti ..................................................................................... 46
Figura 2.4. Structura sistemului Trezoreriei în România .................................................................. 46
Figura 2.5. Componenţa contului general al Trezoreriei Statului ..................................................... 48
Figura 3.1. Circuitul deschiderii creditelor din bugetul de stat ......................................................... 58
Figura 3.2. Circuitul repartizării creditelor de la bugetul de stat....................................................... 59
Figura 3.3. Circuitul deschiderii creditelor din bugetele locale ........................................................ 60

1. SISTEMUL BUGETAR ÎN ROMÂNIA – ORGANIZARE ŞI
COMPONENŢĂ
1.1. Bugetele publice: conţinut şi caracteristici 8
1.2. Elemente definitorii ale sistemului bugetar în România 10
1.3. Caracteristicile procesului bugetar românesc 17
1.4. Procesul bugetar - participaţi 25
1.5. Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare 29
Obiective specifice:
Rezumat 31
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
· să-ţi asumi conţinutul bugetelor publice şi a sistemului bugetar românesc;
· să explici procesul bugetar şi participanţii la procesul bugetar;
· să clasifici veniturile şi cheltuielile bugetare;
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Mihaela Nicolau Sistemul bugetar în România – organizare şi componenţă
1.1. Bugetele publice – conţinut şi caracteristici
Relaţiile economice sub formă bănească care apar în procesul repartiţiei PIB,
cu ocazia constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la, şi de la dispoziţia
statului şi descentralizate la şi de la dispoziţia agenţilor economici, în scopul
satisfacerii unor nevoi publice, sunt cunoscute sub denumirea generică de
finanţe publice.
În acest context, bugetul reprezintă instrumentul cel mai important de
îndeplinire a funcţiilor finanţelor.
Bugetele publice sunt considerate relaţii economice în formă bănească care
apar în repartizarea venitului naţional cu prilejul constituirii de fonduri la
nivelul instituţiilor publice şi utilizarea acestora pentru satisfacerea unor nevoi
generale.
Bugetul este definit ca ansamblul de conturi care descriu, pentru un an
financiar, ansamblul resurselor şi cheltuielilor statului.
Realizat de Guvern şi aprobat de Parlament, bugetul reprezintă actul cel mai
important din viaţa publică, fiind expresia financiară a programului de acţiune
a statului pe o perioadă de un an.
Interpretarea bugetului se poate face din următoarele patru perspective:
a) din punct de vedere juridic, el reclamă studierea diverselor reguli (norme)
referitoare la conţinutul său, la prezentarea sa, la adoptarea sa de către
Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale; aceste norme sunt
destinate organizării unei gestiuni contabile clare a finanţelor şi precizării
autorităţii Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar. În conformitate cu
legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, noţiunea de buget este prezentată
ca „document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi
cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de
finanţare ai instituţiei publice”(Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice).
b) din punct de vedere tehnic, interesează îndeosebi procesele de pregătire şi
elaborare a bugetului, precum şi metodele de previziune şi evaluare a
diverselor categorii de venituri şi cheltuieli cuprinse în buget;
c) din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile care trec
prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin
impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente
privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială;
d) din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor
Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale (politica
economică, socială, educaţională, militară etc.); aceste opţiuni sunt relevate
prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi cheltuielilor şi sunt determinate de
factori multipli, legaţi de doctrinele partidelor politice, de atitudinea opoziţiei,
de forţa revendicativă a diverselor grupuri de presiune, de ponderea
constrângerilor economice şi politice internaţionale, de influenţa trecutului, de
fenomenele inerţiale (Manolescu, Gh., Buget, abordare economică şi
financiară, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997).
Bugetul statului este instrumentul principal prin intermediul căruia se verifică
şi se analizează:

· execuţia cheltuielilor în limitele şi condiţiile impuse de legea bugetară
anuală;
· eficacitatea gestiunii activităţilor publice, prin utilizarea corespunzătoare
a resurselor financiare şi umane existente;
· proiectarea activităţilor statului prin evaluarea diferitelor planuri şi
programe de dezvoltare pentru perioadele următoare.
Bugetul reprezintă o balanţă financiară a statului în care sunt trecute două
categorii de indicatori: veniturile şi cheltuielile statului. Ambii indicatori sunt
trecuţi în acelaşi document pentru a se pune faţă în faţă destinaţiile fondurilor
financiare constituite cu sursele de finanţare.
Înscrierea veniturilor în această balanţă se face în cifre minimale globale care
reprezintă limita minimă a încasărilor ce trebuie realizată la buget.
Cheltuielile sunt înscrise în buget în cifre maximale adică nivelul până la care
pot fi consumate fondurile bugetare.
Ca balanţă financiară, bugetul reprezintă un document de acţiune, o listă de
venituri şi cheltuieli în care sunt consemnate mărimile reale ale reale ale
indicatorilor financiari publici (venituri şi cheltuieli) într-o exprimare
dinamică.
Bugetul este utilizat nu numai în domeniul finanţelor publice, ci reprezintă un
instrument foarte important în conducerea societăţilor comerciale, indiferent de
forma de proprietate a acestora.
Motivaţia utilizării acestui tip de balanţă financiară în conducerea firmelor este
dată de următoarele caracteristici:
· bugetul este o contabilitate a viitorului;
· bugetul coordonează activităţile societăţilor comerciale pentru obţinerea
rezultatului final, profitul;
· bugetul asigură analiza situaţiei economico-financiare în vederea
obţinerii informaţiilor necesare deciziilor care au ca obiect dezvoltarea
societăţii şi adaptarea permanentă a acesteia la cerinţele pieţei;
· bugetul estimează cheltuielile necesare pentru realizarea politicii
societăţilor comerciale referitoare la vânzări, aprovizionare, producţie, şi
legat de acestea estimează rezultatele posibil de atins;
· bugetul asigură condiţiile necesare conducerii pentru exercitarea
controlului asupra modului în care se realizează obiectivele prevăzute.
Astfel, putem aprecia că bugetul este unul din instrumentele financiare cel mai
des utilizat în organizarea şi conducerea activităţilor economice.
Multitudinea domeniilor în care utilizat a condus la necesitatea realizării unor
conexiuni între diferitele tipuri de bugete, ceea ce a dus la constituirea unui
sistem bugetar.

Sarcina de lucru 1
Menţionaţi care sunt caracteristicile bugetului statului din punct de vedere
al veniturilor şi cheltuielilor înscrise în acesta.
1.2. Elemente definitorii ale sistemului bugetar în România
Relaţiile bugetare alcătuiesc un sistem de bugete publice ca urmare a
trăsăturilor comune ce se regăsesc la nivelul relaţiilor economice, băneşti, de
repartiţie, de constituire şi repartizare a fondurilor centralizate, de satisfacere a
unor interese generale şi a unor colectivităţi publice.
Aceste relaţii, în cea mai mare parte, vizează transferuri de valoare, adică
trecerea unor valori dintr-o formă de proprietate în alta fără o echivalenţă
directă sau indirectă (fără contraprestaţie).
Sistemul bugetelor publice ne reprezintă transferuri de valoare sub formă
comercială. Aceste relaţii bugetare nu au ca element central preţul, ci valoarea
economico-socială a prestaţiilor instituţiilor statului în slujba cetăţenilor
plătitori de taxe şi impozite.
Conexiunile care se manifestă între diferitele bugete publice creează un
mecanism a cărui funcţionalitate este asigurată de caracterul sistemic al
relaţiilor bugetare.
Sistemul bugetar funcţionează dacă fiecare din componentele sale acţionează în
conformitate cu o serie de principii. Pe baza acestor principii se creează un
ansamblu omogen de reguli, proceduri, metode şi metodologii de lucru prin
intermediul cărora se organizează activitatea bugetară la nivel macroeconomic.
Pentru ca relaţiile bugetare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii au fost
statuate o serie de principii şi reguli care stau la baza desfăşurării gestiunii
bugetare. Legea finanţelor publice consemnează următoarele principii
bugetare:
1. Principiul universalităţii. Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în
totalitate în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei
cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au
stabilite destinaţii distincte. În esenţă, întreprinderile sunt asocieri ale unor
persoane fizice sau juridice, care în calitate de participanţi la viaţa economică,
îndeplinesc roluri şi au comportamente economice similare.
2. Principiul publicităţii. Sistemul bugetar este deschis şi transparent, aceasta
realizându-se prin:
- dezbaterea publică a proiectului de buget, cu prilejul aprobării acestuia;
- dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu
prilejul aprobării acestora;

- publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de
aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
- mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra
conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile,
prevăzute de lege.
3. Principiul unităţii. Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un
singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea
fondurilor publice. Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar,
sub diverse forme şi denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi
principiile acestui buget, cu excepţia celor prevăzute de lege(bugetele
fondurilor speciale). Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru
dezvoltarea sistemului energetic şi ale Fondului special al drumurilor publice
se introduc în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială,
urmând regulile şi principiile acestui buget. În vederea respectării principiilor
bugetare, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi
Guvernul va propune Parlamentului modificarea actelor normative pentru
desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în bugetul
de stat.
4. Principiul anualităţii. Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin
lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar. Toate
operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul
unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
5. Principiul specializării bugetare. Veniturile şi cheltuielile bugetare se
înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii
de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit
clasificaţiei bugetare.
6. Principiul unităţii monetare. Toate operaţiunile bugetare se exprimă în
monedă naţională.
Pentru bugetele locale mai este prevăzut şi principiul echilibrului conform
căruia: „cheltuielile unui buget (local) se acoperă integral din veniturile
bugetului respectiv”.
Aceste principii bugetare sunt completare de o serie de reguli privind
cheltuielile şi veniturile bugetare, reguli menite să stabilească competenţe,
sarcini, modalităţi de lucru.
Astfel, pentru cheltuielile bugetare sunt prevăzute o serie de reguli dintre care
amintim:
· au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările
cuprinse în legi specifice şi în legile bugetare anuale;
· nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată
din acest buget dacă nu există bază legală pentru cheltuiala respectivă
(tot ceea ce nu este prevăzut în buget este interzis a se realiza);
· nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi
plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

În ceea ce priveşte venituri bugetare, regulile din actele normative în vigoare
prevăd următoarele:
· nu există venit bugetar care să nu aibă un act normativ institutor;
· este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu
excepţia cazurilor când legea prevede altfel;
· sarcina suportării veniturilor bugetare trebuie cert determinată şi adusă
la cunoştinţa contribuabilului;
· în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte
normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea
cheltuielilor aprobate prin buget, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi
mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau
creşterea cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii trebuie să elaboreze, cu
sprijinul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii implicate,
fişa financiară care însoţeşte expunerea de motive sau nota de
fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă cu
eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În
această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general
consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru
următorii 5 ani;
b) eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor
multianuale;
c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
Toate aceste principii şi reguli prevăzute de legea finanţelor publice şi legea
finanţelor publice locale sunt menite să asigure un cadru general de desfăşurare
a activităţii bugetare şi să creeze condiţiile pentru descentralizarea activităţii de
administrare a fondurilor financiare publice.
Sistemul bugetar exprimă ansamblul şi totalitatea relaţiilor economice sub
formă bănească care apare în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul
constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la şi de la dispoziţia statului
pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii.
În structura aceasta se produc grupări potrivit cu o anumită specificitate ţinând
de nivelul intereselor de rezolvat ş.a., ceea ce duce la manifestarea
următoarelor subsisteme (componente, verigi):
- bugetul statului;
- bugetele locale;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetele fondurilor speciale.
Relaţiile ce se manifestă între subsistemele menţionate sunt de colaborare
(nici un buget nu este subordonat altui buget) astfel asigurându-se
funcţionalitatea mecanismului financiar-bugetar.

Bugetul de stat exprimă, din punctul de vedere al conţinutului economic,
relaţii economice sub formă bănească care apar în procesul repartiţiei venitului
naţional cu prilejul constituirii şi repartizării unor fonduri la şi de la dispoziţia
statului în scopul satisfacerii unor nevoi generale ale societăţii. Ca dimensiune
el reprezintă peste 60% din totalul sistemului bugetar.
Ca balanţă financiară, bugetul statului apare ca o structură, cel mai adesea,
deficitară (V < C ) unde:
a) veniturile provin din următoarele surse: impozite directe (în special cele pe
venit), impozite indirecte (TVA, accize şi taxe vamale) şi venituri nefiscale
(vărsăminte de la societăţile comerciale cu capital de stat, SN şi RA);
b) cheltuielile au o diversitate de destinaţii (servicii publice generale, apărare,
învăţământ, artă etc.).
Schematic, bugetul de stat se prezintă ca în figura nr. 1.1.
BUGETUL DE STAT
Venituri Cheltuieli
Venituri fiscale:
- impozite directe;
- impozite indirecte
Venituri nefiscale
Cheltuieli în domeniile:
- administraţie publică centrală;
- apărare naţională, ordine publică;
- social – cultural: sănătate,
învăţământ, cultură, tineret şi sport;
- economie: industrie, agricultură;
- transporturi şi comunicaţii.
Figura 1.1. Structura generală a bugetului de stat
Cel mai adesea, bugetul de stat apare ca o structură deficitară, unde V < C.
Provenienţa veniturilor scoate în evidenţă o diversitate de surse, cu o implicare
generală a contribuabililor în susţinerea veniturilor bugetare.
În planul implicării instituţionale bugetul statului cade în sarcina Guvernului,
atât în momentul fundamentării, cât şi pe parcursul gestiunii.
Cea mai mare parte a relaţiilor exprimate prin bugetul statului vizează
redistribuiri (prin transferuri) de mijloace bugetare, fie către celelalte bugete,
fie către diferite segmente ale populaţiei.
Bugetele locale exprimă relaţii economice sub formă bănească care apar cu
ocazia repartiţiei venitului naţional în legătură cu constituirea şi repartizarea de
fonduri centralizate la şi de la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale în
scopul satisfacerii unor necesităţi ale colectivităţilor publice locale. Sunt
considerate autorităţi administrativ teritoriale consiliile locale (comunale,
orăşeneşti şi municipale) şi consiliile judeţene.

Ca balanţă financiară bugetele locale din România prezintă particularitatea
echilibrării veniturilor cu cheltuielile (V = C) pe un fond de procedură
administrativă prin care veniturile proprii sunt întregite de venituri de
echilibrare.
Participanţii la fondurile locale se găsesc la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale
cu obligaţii băneşti strict delimitate (impozite şi taxe locale) iar
cheltuielile acoperite din acest buget, cu toată diversitatea domeniilor, vizează
acţiuni economico-sociale, culturale, şi de administrare la nivelul localităţii
(gospodărire comunală, administraţie publică, cultură, învăţământ şi sănătate,
locuinţe).
Motivaţia principală a echilibrului bugetar la nivelul bugetelor locale prin
venituri de echilibrare este dezvoltarea inegală a zonelor, localităţilor ţării. În
structura bugetului de stat există un capitol distinct la cheltuieli numit:
„transferuri către bugetele locale” unde sunt prevăzute veniturile de echilibrare
pentru bugetele locale. Modalităţile de echilibrare cunosc două forme:
a) sume defalcate din diferitele impozite mobilizate la bugetul de stat (% din
impozitul pe salarii, TVA,…se distribuie localităţilor). De exemplu, din
impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la
finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36,5% la bugetele
locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi
desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al
judeţului şi 15% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea
bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor. Totalul sumelor alocate
colectivităţilor locale este de 61,5% din încasările din impozitul pe venit
plătit de locuitorii respectivei localităţi. Cota de 63% din impozitul pe venit,
pentru Municipiul Bucureşti se repartizează, astfel: 18% la bugetele locale
ale sectoarelor, 36,5% la bugetul propriu al Municipiului Bucureşti şi 8,5%
într-un cont distinct deschis pe seama Consiliului General al Municipiului
Bucureşti pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi Municipiului
Bucureşti, omogenitatea procesului tehnologic din secţiile producţiei de
bază;
b) subvenţii de echilibrare – sume globale acordate bugetelor locale pentru
echilibrare. În legea anuală a bugetului de stat este prevăzută o anexă care
prevede sume ce urmează a fi alocate fiecărei unităţi administrativ-teritoriale
în parte. Criteriile în conformitate cu care sunt repartizate aceste sume sunt:
- capacitatea financiară calculată în funcţie de impozitul pe venit încasat pe
locuitor, în proporţie de 70% din sumele defalcate
- suprafaţa judeţului, în proporţie de 30% din sumele defalcate etc.
Balanţa financiară a bugetelor locale conform practicii bugetare din România
se prezintă astfel:

BUGET LOCAL
Venituri Cheltuieli
A. Impozite şi taxe locale
- impozite şi taxe de la
populaţie
- vărsăminte de la
instituţiile publice şi
regiile autonome
B. Transferuri de la bugetul
de stat:
- cote defalcate din diferite
impozite
- sume transferate
Cheltuielile administraţiei locale cu:
- gospodărie comunală;
- locuinţe;
- învăţământ, cultură, culte etc.
- ocrotirea sănătăţii
- administrarea teritoriului
(urbanism, drumuri publice,
infrastructură)
- protecţia socială (venitul minim
garantat)
Figura 1.2. Structura generală a bugetelor locale
Gestiunea bugetelor locale ca răspundere administrativă revine consiliilor
judeţene la nivelul judeţelor şi primăriilor, la nivelul comunelor, oraşelor şi
municipiilor. La acest din urmă nivel instituţia primarului reprezintă puterea
executivă, iar puterea legislativă este reprezentată de consiliile locale.
Municipiul Bucureşti este administrat de Primăria generală şi Consiliul General
(care au atribuţii similare consiliilor judeţene) şi de primăriile celor 6 sectoare.
Bugetul asigurărilor sociale de stat exprimă relaţii economice sub formă
bănească care apar în procesul repartiţiei cu prilejul constituirii şi utilizării unui
fond specializat la şi de la dispoziţia statului în scopul satisfacerii unor nevoi
sociale ale populaţiei ca o colectivitate sau chiar ca persoane fizice.
Ca balanţă financiară bugetul asigurărilor sociale de stat este format din
veniturile provenind de la specifice(pensie suplimentară, şomaj) ale agenţilor
economici şi populaţiei. Cheltuielile sunt reprezentate de asigurările şi protecţia
socială concretizate în pensii, indemnizaţii, ajutoare.
Balanţa BASS este de regulă deficitară ( V < C ) dar se echilibrează prin
redistribuiri cu caracter de transferuri din bugetul de stat. Structura BASS ca
balanţă financiară se prezintă după cum urmează:

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Venituri Cheltuieli
Contribuţiile
persoanelor fizice
şi juridice la
fondurile de
asigurări sociale
Plăţi privind:
- pensiile de toate tipurile;
- indemnizaţiile şi ajutoarele;
- - alocaţiile etc.
Figura 1.3. Structura bugetului asigurărilor sociale de stat
Gestiunea acestui buget revine Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale ca
autoritate centrală în domeniu. La nivel teritorial acest minister are o structură
organizatorică care trebuie să soluţioneze problemele cu privire la:
înregistrarea forţei de muncă active; evidenţierea şomerilor; înregistrarea şi
calculul pensiilor persoanelor îndreptăţite să se pensioneze sub o formă sau alta
de pensii; calificarea şi formarea profesională a şomerilor, stimularea agenţilor
economici să angajeze şomeri; oferirea de bilete de odihnă şi tratament pentru
pensionari.
Toate aceste obiective sunt îndeplinite prin intermediul unei structuri
organizatorice proprii compuse din: Inspectoratul teritorial de muncă, Agenţia
pentru ocuparea şi formarea profesională a şomerilor, Casa de pensii.
Bugetele fondurilor speciale exprimă fluxurile de fonduri cu concretizare în
balanţe financiare distincte. Sursele de formare sunt strict delimitate, iar
destinaţia cheltuielilor vizează obiective economice sau social-culturale bine
definite.
Ca balanţă financiară, fondurile speciale nu pot fi niciodată deficitare (V>C),
deoarece cheltuielile se angajează cel mult la nivelul fondurilor constituite şi se
execută pe măsură ce încasările la aceste fonduri s-au realizat.
BUGETUL FONDULUI SPECIAL
Venituri Cheltuieli
Colectarea
fondurilor din
taxele instituite
prin deschiderea
fondului special
Cheltuieli ocazionate de lucrările
prevăzute a se realiza din acest fond
special constituit
Figura 1.4. Structura bugetului fondului special

Fondurile speciale se creează în momentul apariţiei unei nevoi care se
manifestă foarte acut şi a cărei rezolvare nu este prevăzută în bugetul de stat.
Pentru aceasta, se abilitează, prin lege, un organ executiv care să încaseze şi să
utilizeze fondul special creat pentru eliminarea efectelor produse de nevoia
respectivă. Exemple de fonduri speciale: pentru drumurile publice, pentru
protecţia asiguraţilor, pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei de
stat a României etc.
Administrarea fondurilor speciale este dată de Guvern, cu acordul
Parlamentului către instituţiile centrale reprezentative domeniului în care s-au
constituit aceste fonduri.
Totalitatea bugetelor prezentate sunt sistematizate în cadrul unui singur
document numit bugetul general consolidat. Conform legii finanţelor publice,
acesta este definit ca „ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar,
agregate şi consolidate pentru a forma un întreg”.
Sarcina de lucru 2
Analizaţi cu atenţie caracteristicile fiecărui buget prezentat şi menţionaţi
care sunt asemănările şi deosebirile dintre acestea din punct de vedere al
echilibrului bugetar.
1.3. Caracteristicile procesului bugetar românesc
Problematica bugetului poate fi abordată din mai multe unghiuri. Astfel, într-o
primă interpretare procesul bugetar este ansamblul de mijloace, instrumente,
acte normative pe baza cărora cei implicaţi îşi manifestă competenţe,
responsabilităţi în sensul angajării de obligaţii băneşti, şi de solicitare şi
utilizare de fonduri de la nivel central.
Procesul bugetar mai poate fi interpretat şi ca o succesiune de momente, faze şi
stadii prin care trece balanţa financiară operativă, având ca moment de început
calcule previzionale asupra indicatorilor de venituri şi cheltuieli, iar ca moment
final realizarea acestora;
Cea mai des utilizată este interpretarea proprie legislaţiei finanţelor publice,
potrivit căreia procesul bugetar reprezintă succesiunea următoarelor faze:
elaborarea proiectului de buget, aprobarea bugetului, execuţia bugetului,
încheierea execuţiei bugetare, controlul şi aprobarea contului de execuţie
bugetară.
Perioada de timp pe care se întinde procesul bugetar este mai mare decât un an
calendaristic. De exemplu, pentru procesul bugetar al bugetului pe anul N
etapele au următoarea succesiune:
A. elaborarea proiectului de buget: aprilie-octombrie N-1;
B. aprobarea bugetului: octombrie-decembrie N-1;

C. execuţia bugetului: 01.01-31.12. N;
D. încheierea exerciţiului bugetar: 31.12.N (dările de seamă contabile se pot
depune până la 25.03.N+1);
E. controlul execuţiei bugetare: ianuarie N - octombrie N+1;
F. aprobarea contului de execuţie bugetară se face odată cu aprobarea bugetului
pentru perioada viitoare: octombrie-decembrie N+1.
După cum se poate observa procesul bugetar se întinde pe o perioadă mai mare
de un an, el debutând, în cazul de faţă, în aprilie N-1 şi finalizându-se, conform
legii, abia în decembrie N+1, ceea ce înseamnă aproape trei ani calendaristici.
Evoluţia întreprinderii este marcată de interdependenţele faţă de mediul în care
îşi desfăşoară activitatea. Întreprinderea ia naştere şi se dezvoltă în cadrul
economiei naţionale, iar aceasta se dezvoltă în cadrul economiei mondiale.
Procesul bugetar presupune deci parcurgerea următoarelor etape:
1. elaborarea proiectului de buget;
2. aprobarea (adoptarea) bugetelor publice;
3. execuţia bugetelor publice;
4. încheierea execuţiei bugetare;
5. controlul execuţiei bugetare;
6. aprobarea execuţiei bugetare
Elaborarea cu caracter de proiect a bugetelor publice presupune calcule
previzionale anticipative cu privire la un an bugetar folosind anumite elemente
de susţinere în plan economic şi în plan juridic.
Pentru toţi cei implicaţi în procesul bugetar metodologia de acţiune are ca
suport principal norme elaborate în numele Guvernului de către Ministerul
Finanţelor Publice. Acestea pot şi completate de dispoziţii legale specifice
diferitelor sectoare ale economiei naţionale.
Elaborarea proiectului de buget cuprinde 3 etape:
A. Fundamentarea proiectului de buget;
B. Întocmirea lucrărilor pregătitoare;
C. Elaborarea propriu-zisă.
Fundamentarea proiectelor de bugete publice are la bază 4 repere de referinţă:
1. identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifice pe activităţi
şi acţiuni;
2. situaţia anului de bază;
3. folosirea de norme şi normative financiare;
4. cadrul juridic de acţiune.
Prima etapă, identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifice pe
activităţi şi acţiuni, presupune o anume sistematizare a datelor fizice şi
valorice care conturează sectoare şi domenii de activitate. Acţiunea este
concepută, sub îndrumarea Ministerului Finanţelor Publice, de fiecare minister
şi instituţie ce are răspundere în domeniul respectivului domeniu de activitate.

Indicatorii fizici specifici reprezintă, la venituri sursele de constituire a
fondurilor financiare, iar la cheltuieli consumurile ce urmează a fi efectuate
pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.
Situaţia anului de bază apare prezentă în fundamentarea bugetelor publice în
cuantificarea indicatorilor bugetari pe anul următor prin continuarea unor
activităţi şi acţiuni din anul de bază. Situaţia este exprimată la nivelul
indicatorilor financiari realizaţi din anul de bază de la care se porneşte în
sensul creşterii sau diminuării în anul de plată..
Situaţia anului de bază are două componente:
- execuţia certă – realizările efective consemnate în documentele
justificative;
- execuţia preliminată – aprecierile estimative cu privire la realizarea
indicatorilor bugetari cuprinşi în bugetul aprobat până la finele anului de
bază.
În practica fundamentării bugetare din România situaţia anului de bază
reprezintă cel mai important indicator de fundamentare deoarece celelalte
elemente de fundamentare sunt eliminate.
Folosirea de norme şi normative presupune folosirea unor dimensiuni
(valorice, fizice, convenţionale) de către instituţiile publice în determinarea
cheltuielilor. Aceste norme sunt de două categorii: obligatorii şi indicative.
Normele obligatorii se referă la limitele valorice fixe cu privire la consumul de
fonduri pe indicator fizic, având ca arie de manifestare instituţiile de acelaşi fel
(alocaţia de hrană pe zi, bursa unui student pe lună etc.).
Normele indicative reprezintă exprimări valorice şi fizice cuprinse într-un
interval cu limite minime şi maxime în care se poate încadra o cheltuială la o
instituţie publică sau alta (salariul de încadrare, consumul mediu de materiale
de curăţenie etc.).
Cadrul juridic. Toţi cei implicaţi în cuantificarea de venituri şi cheltuieli în
bugetele publice au obligaţia de a folosi acte normative care produc efecte
direct sau indirect în dimensiunile propuse. În domeniul bugetar, actele
normative sunt de două feluri:
· acte normative generale - care produc efecte cu caracter indirect –
implică răspunderi şi proceduri care obligă la atitudine din partea
societăţilor comerciale şi persoanelor fizice în raportul cu statul (legea
privind înfiinţarea societăţilor comerciale, legea contabilităţii etc.);
· acte normative specifice - produc efecte directe asupra nivelului
cheltuielilor şi veniturilor bugetare (legea impozitului pe profit, legea
impozitului pe veni etc.).
Implicarea în procesul bugetar se realizează diferenţiat, potrivit cu poziţia
ocupată de fiecare instituţie în aparatul de stat, precum şi cu poziţiile celorlalţi
participanţi la relaţiile bugetare. Implicarea informaţională cu suport juridic în
procesul bugetar presupune un flux de date cu caracter ascendent unde
implicarea este treptată, potrivit cu anumite răspunderi şi competenţe precum şi
cu consemnări de date în documente specifice.

La baza sistemului informaţional, în sensul implicării în procesul bugetar, se
regăsesc următoarele entităţi: instituţii publice de bază conduse de persoane
care poartă denumirea de Ordonatori Terţiari de Credite (OTC), unităţi
administrative, populaţia, societăţi comerciale şi regii autonome. La acest nivel
sunt prefiguraţi indicatorii fizici specifici pe fiecare unitate în parte atât la
venituri, cât şi la cheltuieli constituindu-se bugetul propriu de venituri şi
cheltuieli al instituţiei publice conduse de ordonatorii terţiari de credite (de
exemplu: şcoli, licee, spitale, teatre, biblioteci etc.)
Informaţiile bugetare cu caracter previzional circulă pe orizontală de la agenţi
economici şi populaţie la administraţia locală. Pe baza lor sunt determinaţi şi
indicatorii de venituri şi cheltuieli înscrişi în bugetul local.
La al doilea nivel informaţional se regăsesc în structură ierarhică instituţiile
publice intermediare conduse de persoane care îndeplinesc funcţia de
Ordonatori Secundari de Credite (OSC). Aceste instituţii sunt entităţi
organizatorice ierarhic superioare instituţiilor de bază şi au misiunea de a
coordona, îndruma şi supraveghea activitatea din domeniu care se desfăşoară
în localităţile arondate după criteriul administrativ teritoriale (de exemplu:
Direcţia de sănătate publică, Inspectoratul şcolar judeţean, Direcţia generală
judeţeană a finanţelor publice etc.).
La acest nivel se realizează bugete centralizatoare care cuprind bugetul propriu
al ordonatorului secundar de credite şi totalitatea bugetelor ordonatorilor
terţiari subordonaţi. Preluarea datelor de la aceştia din urmă presupune
realizarea unei analize comparative a propunerilor din bugetele proprii ale
tuturor instituţiilor subordonate.
La nivelul al treilea (central) reprezentat de ministere sau alte instituţii centrale
conduse de persoane care poartă denumirea de Ordonatori Principali de Credite
(OPC) centralizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli primite de la eşalonul
inferior. După analiza comparativă a acestor bugete se realizează bugetul
propriu şi rezultatul global se transmite organului abilitat în realizarea
bugetului de stat şi anume Ministerul Finanţelor Publice.
Privite în dinamică fluxurile de date privind lucrările pregătitoare necesare
fundamentării proiectului de buget de stat la nivel macroeconomic sunt
surprinse de Figura nr. 1.5. Sensul raportărilor de date este ascendent, de la
eşalonul de bază spre organele centrale cu atribuţii exprese în domeniul
bugetar.
Ministerul învãtãmântului
Inspectoratul scolar judetean Vaslui Inspectoratul scolar judetean Sibiu
Scoala nr. ... Liceul "X"
Guvernul României
Ministerul finantelor publice
Ministerul justitiei
Tribunalul Bacãu
Judecãtoria Onesti Judecãtoria Bacãu
Ministerul sãnãtãtii
Directia de sãnãtate publicã Cluj
Directia de sãnãtate publicã Iasi
Spitalul "Sf. Spiridon"
Figura 1.5. Fluxul informaţional în întocmirea lucrărilor pregătitoare

Documentele bugetare cu caracter de proiect sunt preluate de Guvern unde se
finalizează unele din proiectele de bugete publice, realizându-se astfel
elaborarea propriu-zisă.
Întrucât în activitatea de înscriere a veniturilor şi cheltuielilor în proiectul
bugetului de stat pot apare divergenţe între Ministerul Finanţelor Publice şi
celelalte instituţii, răspunderea cade în sarcina Primului Ministru.
Tot aici se procedează şi la sistematizarea documentelor bugetare în două părţi:
- proiecte de legi referitoare la estimările veniturilor, a cheltuielilor, a
deficitului sau excedentului bugetar, după caz şi a reglementărilor
specifice exerciţiului bugetar;
- anexele la legile bugetare cuprinzând: situaţii, tabele şi sinteze cu
privire la veniturile şi cheltuielile bugetare aşezate pe capitole şi
subcapitole, precum şi pe sectoare şi titulari.
Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către
Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
- prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3
ani;
- politicilor fiscale şi bugetare;
- prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de
înţelegere sau ale unor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii
financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
- politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea
propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
- propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
- programelor întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul
finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate
obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt
însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care
trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite,
rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin
indicatori precişi, a căror alegere este justificată;
- propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului statului,
precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei
publice locale pentru echilibrarea bugetelor acestora;
- posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor
fondurilor speciale se realizează după un scenariu asemănător, cu diferenţa că
structura organizatorică este mult mai restrânsă faţă de cea a bugetului de stat
deoarece aici avem un singur domeniu, deci un singur ordonator principal de
credite cu o structură ierarhică unitară la nivelul întregii ţări. În fapt proiectul
bugetului asigurărilor sociale de stat şi toate proiectele bugetelor fondurilor
speciale sunt înglobate în proiectul bugetului de stat care urmează a fi votat de
parlament sub titulatura Legea bugetului de stat pe anul 200x. Tot aici sunt
cuprinse şi valoarea transferurilor de la bugetul de stat către fiecare buget local
pentru echilibrarea acestora.

Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorul principal de
credite (primarul şi preşedintele consiliului judeţean, respectiv primarii de
sector şi primarul general în cazul Municipiului Bucureşti) pe baza bugetelor
proprii ale administraţiei publice locale, ale instituţiilor şi serviciilor publice de
subordonare locală. Fluxul informaţional este asemănător celui prezentat la
bugetul de stat, cu menţiunea că toate instituţiile sunt de interes local.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului local prezintă până la data de 1
iulie proiectul de buget la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instituţie care
centralizează şi transmite datele Ministerului Finanţelor Publice până la data de
15 iulie. Negocierile între organele centrale şi cele locale ale administraţiei
publice se încheie până la data de 1 august. Ministerul Finanţelor Publice
comunică sumele finale ce vor fi transferate de la bugetul de stat către toate
bugetele locale pentru echilibrare în termen de 5 zile de la publicarea bugetului
de stat în Monitorul Oficial.
Proiectul de buget de stat este votat de Parlament, iar proiectul bugetelor locale
de către Consiliile locale.
Documentele care constituie proiectul Legii bugetului de stat sunt transmise
spre Parlament la comisiile de specialitate, nivele la care sunt analizate din
punct de vedere juridic, economic, social şi politic. Din analiză pot să reiasă
anumite probleme cu care comisiile de specialitate să nu fie de acord şi să
retransmită guvernului aceste documente în vederea revizuirii lor.
În comisiile de specialitate se fac şi amendamente şi se înaintează plenului
camerelor reunite pentru dezbatere. Dezbaterea are mai multe etape:
- expunerea de motive făcută de primul ministru sau de ministrul de
finanţe în care se face referire la execuţia bugetară din anul de bază şi la
dimensiunile veniturilor şi cheltuielilor perioadei viitoare precum şi la
obiectivele a căror realizare a stat la baza construcţiei bugetare (rata
inflaţiei, dinamica şomajului, mărimea produsului intern brut şi evoluţia
acestuia, deficitul bugetar etc.);
- prezentarea poziţiei comisiei de specialitate a Parlamentului privind
avizarea proiectului;
- dezbaterea şi votarea fiecărui proiect de lege din buget şi apoi a
întregului pachet care defineşte legea bugetului de stat (bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi
repartiţiile de fonduri bugetare către bugetele locale pentru echilibrare).
Votul nefavorabil a legii bugetului de stat conduce la schimbarea guvernului,
ceea ce conferă un caracter special acestei legi.
Procedura de adoptare a BL cunoaşte două momente:
a) primul este legat de adoptarea legii bugetului de stat;
b) al doilea îl reprezintă votul Consiliului judeţean respectiv Consiliului
Local al fiecărei localităţi.
Până la vot, proiectele de bugete locale, elaborate în maxim 10 zile de la
publicarea legii anuale a bugetului, trebuie supuse dezbaterii publice timp de 15
zile. Momentul votului trebuie să se situeze „în termen de maximum 45 de zile
de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial.”

După expirarea acestui termen direcţiile generale ale finanţelor publice sistează
plăţile din sumele transferate de la bugetul de stat, urmând ca autorităţile locale
să poată efectua plăţi doar din veniturile proprii încasate.
În cazul neaprobării bugetului de în termenele legale (adică cu minim 3 zile
înainte de expirarea anului bugetar) se aplică prevederile bugetului curent
realizându-se cheltuieli lunare în limita a 1/12 din bugetul încheiat.
După aprobare bugetele au caracter operativ, adică reprezintă obligaţii de
realizat.
Execuţia bugetelor publice se constituie ca cea mai importantă fază a
procesului bugetar pentru care în planul practic poate fi folosită expresia de
gestiune bugetară. Este faza în care sunt organizate şi administrate pe bază de acte
normative relaţiile specifice în sensul mobilizării de mijloace băneşti şi repartizării lor
pe destinaţii. În timp, execuţia bugetară se situează în intervalul de timp 01.ianuarie –
31.decembrie a fiecărui an.
Spre deosebire de celelalte faze ale procesului bugetar, execuţia vizează o
perioadă de timp şi o adresare în spaţiu mult mai exacte care obligă la
respectarea rigorilor disciplinei financiare. Dacă pentru celelalte etape sunt
prevăzute doar termene finale obligatorii de respectat, pentru etapa execuţiei
calendarul este mult mai exact de la începutul şi până la sfârşitul anului.
Execuţia bugetului poate fi privită ca etapa procesului bugetar în care se
realizează indicatorii financiari specifici: veniturile şi cheltuielile pe
componente bugetare.
Etapa execuţiei bugetare poate fi definită ca un ansamblu de măsuri, metode,
tehnici proceduri şi acte normative prin intermediul cărora instituţiile
specializate ale statului procedează la gestionarea mijloacelor băneşti
degajate de relaţiile bugetare.
De pe poziţie de balanţă financiară, un buget public poate să redea circuitul
mijloacelor băneşti degajate de relaţiile bugetare, exprimând în fond execuţia
bugetară. Gestiunea mijloacelor bugetare parcurge următoarele etape:
1. înscrierea veniturilor în buget (fundamentarea);
2. vărsarea şi încasarea propriu- zisă a venitului bugetar;
3. depersonalizarea veniturilor bugetare (veniturile provenite dintr-o
anumită sursă nu pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor unei
destinaţii precizate);
4. stabilirea creditelor bugetare;
5. efectuarea plăţile de casă din creditele bugetare deschise;
6. înregistrarea cheltuielilor efective.
Această etapă a procesului bugetar este una pur tehnică din punctul de vedere
al statului deoarece sunt stabilite responsabilităţi precise atât către Ministerul
Finanţelor Publice prin Trezoreria finanţelor publice pentru gestionarea
fondurilor bugetare, cât şi către instituţiile publice privind cheltuielile
efectuate.
Execuţia bugetului poate fi concepută la nivelul balanţei financiare în care sunt
consemnate dimensiunile aprobate ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Aici
abordarea gestiunii se poate face separat pe venituri şi separat pe cheltuieli,
datorită tehnicilor diferite de lucru.

În execuţia părţii de venituri sunt folosite anumite instrumente potrivit unor
metode şi tehnici de lucru cu reflectare în actele institutoare şi care au
continuitate în actele normative complementare care fac referire la aşezarea,
calcularea, vărsarea şi plata obligaţiilor băneşti către bugetele publice.
Cu referire la execuţia părţii de cheltuieli a bugetului apare în evidenţă o
noţiune specifică – credite bugetare. Acestea sunt sume de bani cu titlu
definitiv fără rambursabilitate primite de la buget şi folosite pentru plata
cheltuielilor efectuate. Utilizarea creditelor bugetare se face de către
conducătorii instituţiilor publice care funcţionează pe bază de buget public
care poartă denumirea de Ordonatori de credite bugetare.
Realizarea prevederilor pentru cheltuieli se face prin respectarea următoarelor
etape: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În acest
moment orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi
ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită se vor încasa sau se
vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul viitor.
Dacă în momentul încheierii execuţiei bugetare ordonatorii de credite mai deţin
în contul de la Trezorerie credite bugetare neutilizate, acestea sunt anulate de
drept.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale
echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor
consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se regularizează la
sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul statului, în limita subvenţiilor primite.
În cazul bugetelor locale, excedentul anual rezultat la încheierea exerciţiului
bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita transferurilor de la bugetul de
stat, se utilizează, în ordine, pentru:
- rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a
comisioanelor aferente acestora;
- constituirea fondului de rulment. Execuţia bugetară se încheie la data de
31 decembrie a fiecărui an. În acest moment orice venit neîncasat şi orice
cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor
bugetare, şi neplătită se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul
bugetului pe anul viitor.
Controlul financiar asupra execuţiei bugetare reprezintă punerea în practică a
funcţiilor finanţelor publice. (funcţia de repartiţie şi cea de control) În
conformitate cu acestea controlul are, din punct de vedere temporal, 3 variante:
- control preventiv;
- control concomitent;
- control ulterior.
Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra operaţiunilor
care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate
conform reglementărilor legale în vigoare.
Controlul concomitent se realizează pe măsura executării etapelor cheltuielilor
publice. Astfel, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea se fac cu acordul
ordonatorului de credite, iar plata se face de către contabil. În acest mod se

verifică legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea cheltuielilor
bugetare.
Controlul financiar ulterior se realizează în momentul realizării lucrărilor
contabile de sinteză şi raportare (dările de seamă contabile trimestriale şi
anuale).
Legea finanţelor publice prevede şi realizarea unui control financiar delegat
exercitat de Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, Parlamentul
urmăreşte realizarea prevederilor legilor bugetare prin intermediul unui
organism de control direct subordonat Curtea de Conturi.
Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, prezentate şi analizate,
Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a
bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe
conturile de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor
principali de credite.
Conturile generale anuale de execuţie se întocmesc în structura bugetelor
aprobate şi sunt prezentate de către Guvern Parlamentului până la data de 1
iulie a anului următor celui de execuţie. Conturile anuale se aprobă prin lege
după verificarea acestora de către Curtea de Conturi în forma următoare:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive,
încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive, plăţi
efectuate.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă spre aprobare
consiliilor judeţene şi consiliilor locale, după caz, până la dat de 31 mai a
anului următor, conturile anuale de execuţie a bugetului local în structura
specifică acestor conturi.
Enumeraţi şi analizaţi succint etapele procesului bugetar.
1.4. Procesul bugetar – participanţi
Sarcina de lucru 3
Participanţii la relaţiile financiare publice din cadrul procesului bugetar sunt pe
de o parte organele statului, iar pe de altă parte persoanele fizice şi juridice. În
timp ce agenţii economici şi populaţia participă doar la anumite etape ale
procesului bugetar, atunci când sunt constrânşi să o facă, instituţiile publice
parcurg, după un program bine definit, toate etapele acestui proces.

Sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, în limita cărora se pot efectua
cheltuieli, reprezintă credite bugetare, care nu pot fi depăşite. Angajarea
cheltuielilor din aceste bugete se poate face numai în limita creditelor
bugetare anuale aprobate.
Dreptul de a utiliza creditele bugetare este acordat prin lege numai
conducătorilor instituţiilor publice, care în această calitate, poartă denumirea de
ordonatori de credite.
Ordonatorii de credite se grupează în funcţie de două criterii, şi anume:
a) în raport de bugetul de la care sunt finanţate instituţiile pe care le conduc;
b) în funcţie de drepturile şi obligaţiile ce le revin în procesul execuţiei
bugetare.
Structurarea ordonatorilor de credite în funcţie de bugetul din care sunt
finanţaţi prevede:
- ordonatori de credite finanţaţi de la bugetul de stat,
- ordonatori de credite finanţaţi din bugetul asigurărilor sociale de stat,
- ordonatori de credite finanţaţi din bugetele fondurilor speciale,
- ordonatori de credite finanţaţi din bugetele locale.
În funcţie de drepturile şi obligaţiile ce le revin în procesul execuţiei bugetare,
ordonatorii de credite se grupează în trei categorii, şi anume:
a) ordonatori de credite principali sau de gradul unu;
b) ordonatori de credite secundari ori de gradul doi;
c)ordonatori de credite terţiari sau de gradul trei.
Ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităţilor
publice, miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale. La Camera Deputaţilor şi la Senat, calitatea de
ordonatori principali de credite este deţinută de secretarii generali ai acestor
instituţii.
Asemenea ordonatori repartizează creditele bugetare aprobate, prin bugetele
centrale de la care sunt finanţaţi, pe unităţile ierarhic inferioare, în raport cu
sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, în bugetele respective. De asemenea
acestor persoane le revine sarcina de a aproba efectuarea cheltuielilor din
bugetul propriu, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii principali de credite, în condiţiile legii, pot delega dreptul de a
aproba folosirea şi repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept,
asigurându-se astfel continuitatea activităţii.
Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice
finanţate din bugetele centrale cărora ordonatorii principali de credite le
repartizează credite bugetare atât pentru acoperirea cheltuielilor acestora, cât
şi pentru a fi distribuite ordonatorilor terţiari de credite din subordine. Ei sunt
îndreptăţiţi să aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din
bugetele fondurilor speciale, cu respectarea dispoziţiilor legale, şi să
repartizeze creditele bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare, ai căror
conducători sunt ordonatori terţiari de credite.

La nivelul bugetelor locale ordonatorii secundari de credite sunt mult mai
puţini prezenţi în desfăşurarea procesului bugetar. Aceştia apar uneori la
nivelul bugetelor judeţene, când pentru buna organizare a activităţii este
necesară existenţa unei direcţii cu personalitate juridică care să aibă atribuţii de
coordonare a ordonatorilor terţiari de credite.
Subvenţiile de orice fel, prevăzute potrivit legii a se acorda din bugetul de stat
regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital de stat, se cuprind şi se
execută prin bugetele ordonatorilor principali sau secundari de credite, după
caz, potrivit normelor metodologice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu
personalitate juridică din subordinea ministerelor şi a celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale finanţate din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale. Ei
utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate de către ordonatorii
principali sau secundari de credite, după caz, numai pentru nevoile unităţilor
pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile
stabilite prin dispoziţiile legale.
Toţi ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict
legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea
dispoziţiilor legale. Angajarea şi efectuarea de cheltuieli din sumele aprobate
prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau prin bugetele
fondurilor speciale se aprobă de ordonatorul de credite şi se efectuează numai
cu viza prealabilă de control financiar preventiv intern. Operaţiunile de
angajare a cheltuielilor supuse controlului preventiv exercitat de Curtea de
Conturi se efectuează cu viza acesteia.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza trimestrial necesitatea
menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a
altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi de a propune
Ministerului Finanţelor anularea creditelor respective.
Curtea de Conturi poate bloca, iar Ministerul Finanţelor poate bloca sau reduce
utilizarea unor credite constatate ca fără temei legal sau fără justificare în
bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale. Cu creditele
bugetare anulate sau reduse la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din
bugetul de stat în condiţiile menţionate, se majorează Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat.
Ordonatorii de credite, potrivit legii, pe parcursul derulării procesului bugetar
au următoarele atribuţiuni:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şi aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a
rapoartelor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi
execuţiei bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi
a programului de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, judeţ,
respectiv Municipiul Bucureşti, întocmeşte buget propriu, în condiţii de
autonomie. Între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene nu
există relaţii de subordonare.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor
judeţene, primarul general al Municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte
unităţi administrativ-teritoriale. Şi ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale pot delega dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor
bugetare înlocuitorilor lor de drept.
La nivelul activităţii practice din întreprindere este dificil a se face o delimitare
precisă privind conţinutul diferitelor funcţiuni, întrucât în activitatea de
ansamblu a întreprinderii, funcţiunile se împletesc strâns, au legături de
condiţionare reciproce, în aşa fel încât una şi aceeaşi activitate poate fi uşor
inclusă într-o funcţiune sau alta. Oricare ar fi profilul, întreprinderea grupează
cinci funcţiuni:
· cercetare-dezvoltare, respectiv, proiectarea produselor, realizarea şi
testarea proiectelor, proiectarea investiţiilor, dezvoltarea capacităţilor de
producţie, etc.;
· funcţia de producţie are în vedere programarea, lansarea şi urmărirea
producţiei, fabricaţia, întreţinerea şi repartizarea utilajelor, controlul
tehnic de calitate, metodologia, etc.;
· funcţia comercială, respectiv: studiul pieţii, vânzarea, reţeaua de
desfacere, încheierea şi urmărirea contractelor, gestiunea stocurilor,
transportul extern, etc.;
· funcţia financiar-contabilă are în atenţie: planificarea financiară,
execuţia financiară, controlul financiar intern, sursele de finanţare,
stabilirea preţurilor, etc.;
· funcţia de personal are ca obiective: analiza şi evaluarea posturilor,
planificarea forţei de muncă, recrutarea personalului, salarizarea,
formarea şi perfecţionarea personalului, etc.
· dintre ele şi integrarea lor în activitatea întreprinderilor pentru obţinerea
performanţelor.
Sarcina de lucru 4
Prezentaţi caracteristicile care diferenţiază cele trei categorii de
ordonatori de credite.

1.5. Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare
Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare reprezintă o grupare a
veniturilor şi cheltuielilor înscrise în balanţele financiare operative. Este un
instrument de lucru în sistemul informaţional prin intermediul căruia sunt
grupate veniturile şi cheltuielile în orice moment al execuţiei bugetare.
Clasificaţia îşi atinge scopul dacă îndeplineşte următoarele cerinţe:
a) claritate în exprimare – în sensul evidenţierii indicatorilor financiari şi
consemnarea lor în documente, fără nici un echivoc. Aceasta impune folosirea
unui limbaj specific care conţine termeni exacţi.
b) unitatea clasificaţiei – este dată de consemnarea într-un singur document a
tuturor indicatorilor implicaţi în relaţiile bugetare, folosind subdiviziunile.
c) comparabilitatea – vizează atât timpul cât şi spaţiul, în sensul că, se doreşte
prin modul cum sunt structuraţi indicatorii financiari să se permită o analiză
comparativă de la o perioadă la alta precum şi realizarea centralizării datelor;
d) obligativitatea – angajează răspunderea în sensul de a respecta exact
intitulările şi direcţionarea către utilizare în ceea ce priveşte indicatorii de
venituri şi cheltuieli care trebuie să reflecte, în evidenţa celor implicaţi în
procesul bugetar, dimensiunile exacte asupra obligaţiilor şi drepturilor băneşti
din bugetele publice.
Pentru a răspunde cerinţelor amintite în structurarea clasificaţiei bugetare au
fost avute în vedere criteriile:
- Criteriul financiar
- Criteriul administrativ.
Primul criteriu grupează veniturile după provenienţă şi cheltuielile după
destinaţie, folosind subdiviziunile: capitole şi subcapitole pentru venituri; părţi,
capitole şi subcapitole pentru cheltuieli.
Cel de al doilea criteriu precizează ce unităţi au răspunderi cu privire la un
anumit venit sau o cheltuială desemnată. Subdiviziunile folosite de acest
criteriu sunt sectoarele şi titularii la venituri şi sectoarele şi titularii la
cheltuieli.
Cumulate cele două criterii de structurare a clasificaţiei bugetare formează
cadrul comun al clasificaţiei bugetare.
Pentru cheltuieli clasificaţia bugetară mai utilizează criteriul economic care
împarte cheltuielile pe tipuri de activităţi folosite::
· cheltuieli curente: de personal, materiale, transferuri;
· cheltuieli de capital;
· împrumuturi acordate şi plăţi de dobânzi.
Subdiviziunile folosite sunt cele de titluri, articole şi alineate de cheltuieli.
Definirea subdiviziunilor folosite la partea de venituri: capitolele sunt
dimensiuni cu caracter de generalitate a economiei naţionale din care provin
veniturile. Exemple: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, vărsăminte din
profitul net al RA etc. Subcapitolele sunt incluse în capitole şi reprezintă
detalieri ale acestora. Exemple: la taxa pe valoarea adăugată subcapitolele sunt:
TVA încasată şi TVA restituită; la capitolul vărsăminte de la instituţiile publice

subcapitolele sunt: taxe de metrologie, taxe consulare, taxe şi alte venituri din
protecţia mediului, venituri din operaţiuni de menţinere a păcii etc.
Definirea subdiviziunilor folosite la cheltuieli: părţile sunt domenii generale
ale economiei naţionale care definesc funcţiile statului. Exemple: partea I
servicii publice generale; partea a II-a apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională; partea a III-a acţiuni social-culturale etc. Postul este cea mai simplă
subdiviziune organizatorică a întreprinderii, respectiv ansamblul obiectivelor,
sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor ce revin spre exercitare unui
salariat al unei societăţi.
Obiectivele postului se realizează prin intermediul sarcinilor. Sarcina este un
proces de muncă simplu sau o componentă de bază a unui proces complex.
Responsabilitatea este obligaţia ce revine titularului postului pe linia realizării
obiectivelor individuale şi a efectuării sarcinilor. Responsabilitatea înseamnă şi
răspundere pentru utilizarea competenţei formale asociate postului.
Capitolele reprezintă dimensiuni macroeconomice ale cheltuielilor bugetare pe
domenii de activitate. Exemple: preşedinţia, autorităţile judecătoreşti, poliţia,
învăţământul, cultura, industria etc.
Subcapitolele detaliază domeniul definit de capitol. De exemplu, capitolul
învăţământ are ca subcapitole: învăţământul preşcolar, învăţământul gimnazial,
cel liceal, profesional şi superior.
Sectoarele sunt subdiviziuni în gruparea instituţiilor pe ministere, autorităţi
centrale, judeţene, locale, iar titularii sunt instituţiile centrale din cadrul
ministerelor.
Titlurile semnifică principalele categorii de cheltuieli prezente la nivelul
instituţiilor publice: cheltuieli de personal, materiale, transferuri etc.
Articolele reprezintă finalitatea cheltuielilor cu o destinaţie mai exactă decât
titlurile: cheltuieli cu salariile, burse, alte drepturi cu caracter social, hrană,
reparaţii curente etc.
Alineatele sunt detalieri ale articolelor şi semnifică exact ce cheltuieli se
efectuează. De exemplu la cheltuielile salariale sunt alineatele: salarii de bază,
indemnizaţii de conducere, sporul de vechime, alte sporuri, premii etc.
Clasificaţia bugetară prevede pentru fiecare subdiviziune o codificare numerică
cu cifre romane pentru părţi (de la I la XIII)şi cu cifre arabe pentru celelalte
(capitolele de venituri de la 01 la 49, iar cele de cheltuieli de la 50 la 99).
Sarcina de lucru 5
Menţionaţi care sunt criteriile generale de clasificaţie a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare.

Rezumat
Instrumentul cel mai important de îndeplinire a funcţiilor finanţelor îl
constituie bugetul. Acesta este definit ca ansamblul de conturi care descriu,
pentru un an financiar, totalitatea resurselor şi cheltuielilor statului. Sistemul
bugetar funcţionează dacă fiecare din componentele ale acţionează în
conformitate cu o serie de principii, şi anume: principiul universalităţii,
principiul publicităţii; principiul unităţii; principiul anualităţii; principiul
specializării bugetare; principiul unităţii monetare. Ansamblul si totalitatea
relaţiilor economice sub formă bănească care apar cu prilejul constituirii şi
repartizării de fonduri alcătuiesc sistemul bugetar. Acesta este format din mai
multe subsisteme si anume: bugetul statului, bugetele locale, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale. Perioada de timp pe
care se întinde procesul bugetar in România este mai mare de un an
calendaristic, procesul bugetar presupunând parcurgerea mai multor etape:
elaborare, aprobare, execuţie, încheiere, control şi aprobare. Dreptul de a
utiliza creditele bugetare este acordat prin lege numai conducătorilor de
instituţii publice, care în aceasta calitate poartă denumirea de ordonatori de
credite.
Teste de autoevaluare
1. Relaţiile economice sub formă bănească care apar în procesul repartiţiei PIB, cu
ocazia constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la, şi de la dispoziţia
statului şi descentralizate la şi de la dispoziţia agenţilor economici, în scopul
satisfacerii unor nevoi publice, reprezintă:
a) bugetul de stat;
b) bugetul de stat consolidat;
c) finanţele publice.
2. Instrumentul cel mai important de îndeplinire a funcţiilor finanţelor îl constituie:
a) ordonatorul principal de credite;
b) bugetul;
c) ordonatorul de credite.
3. Relaţii economice în formă bănească care apar în repartizarea venitului naţional cu
prilejul constituirii de fonduri la nivelul instituţiilor publice şi utilizarea acestora
pentru satisfacerea unor nevoi generale constituie:
a) bugetele locale;
b) finanţele publice;
c) bugetele de publice.
4. Ansamblul de conturi care descriu, pentru un an financiar, ansamblul resurselor şi
cheltuielilor statului defineşte:
a) bugetul;
b) curtea de conturi;
c) planul de conturi general.
5. Bugetul este:
a) realizat de Guvern si aprobat de Parlament;
b) aprobat de Guvern şi realizat de Parlament;

c) realizat si aprobat de Guvern si Parlament.
6. Bugetul este:
a) expresia financiară a programului de acţiune a statului pe o perioadă de un
an;
b) expresia financiară a programului de acţiune a Guvernului pe o perioadă de
un an;
c) expresia financiară a programului de acţiune a Parlamentului pe o perioadă
de un an.
7. Interpretarea bugetului se poate face din următoarele perspective:
a) economic, politic şi juridic;
b) economic, juridic şi tehnic;
c) juridic, tehnic, economic şi politic.
8. Instrumentul principal prin intermediul căruia se verifică şi se analizează execuţia
cheltuielilor, eficacitatea gestiunii activităţilor publice şi proiectarea activităţilor
statului este:
a) Guvernul;
b) Comisia de buget finanţe din Parlament;
c) Bugetul.
9. Bugetul reprezintă:
a) o balanţă financiară a statului;
b) o balanţă financiara a activităţii Guvernului;
c) o balanţă financiară a activităţii Parlamentului.
10. Înscrierea veniturilor în bugetul de stat se face:
a) în cifre maximale globale;
b) în cifre minimale globale;
c) în cifre reale, realizate în anul precedent.
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
1. c; 2. b; 3. c; 4. a; 5. a; 6. a; 7. c; 8. c; 9. a; 10. b.
Bibliografie minimală
Bulgariu, C. (1999). Managementul prin bugete, Anuarul Universităţii „P. Andrei”.
Secţiunea Economie.
Manolescu, Gh. (1997). Buget, abordare economică şi financiară. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică.
***Hotărârea de Guvern nr. 16/2003 privind modificarea structurii şi componenţei
Guvernului, Monitorul Oficial al României nr. 436/19 iunie 2003.
***Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
***Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, Monitorul
Oficial al României nr.431/19 iunie 2003.

Buget si trezorerie .pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Buget si trezorerie .pdf

Similar to Buget si trezorerie .pdf (20)

Buget si trezorerie .pdf