Lucrarea analizează economia socială în România, subliniind importanța sa în generarea de dezvoltare economică și socială, precum și diversitatea organizațiilor din acest sector. Studiul evidențiază diferențele între subsectorul de piață și cel de non-piață, în ceea ce privește utilizarea resurselor și obiectivele sociale. Metoda de cercetare folosită include interviuri semi-structurate cu reprezentanți ai organizațiilor economiei sociale, concluzionând asupra potențialului sectorului în contextul unui cadru legislativ favorabil.

1. UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
LUCRARE DE LICENȚĂ
Laura Catană
Iunie 2011

2. UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ
SOCIALĂ
ECONOMIA SOCIALĂ
RESURSE ȘI FORME DE ORGANIZARE
ÎN ROMÂNIA
Conducător științific Absolventă
Prof. univ. dr. Septimiu Chelcea Laura Catană
Iunie 2011

3. CUPRINS
Mulțumiri / 4
Rezumat / 5
Lista tabelelor, figurilor și casetelor / 6
Introducere / 7
Capitolul 1. ECONOMIA SOCIALĂ. ANALIZĂ CONCEPTUALĂ / 9
1.1. Apariția conceptului / 9
1.2. Definirea economiei sociale și a formelor sale / 10
1.3. Importanța economiei sociale / 14
1.4. Resursele economiei sociale / 16
Capitolul 2. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV / 18
2.1. Problema diferențelor naționale și poziția României / 18
2.2. Stare de fapt. România socială în mileniul trei / 20
2.3. Implicații ale legislației naționale și internaționale / 21
Capitolul 3. RESURSELE ȘI FORMELE ORGANIZAȚIILOR ECONOMIEI
SOCIALE / 25
3.1. Obiectivul cercetării /25
3.2. Metodologia cercetării /25
3.2.1. Operaționalizarea conceptelor /26
3.2.2. Culegerea datelor / 27
3.3. Analiza și interpretarea datelor / 28
3.3.1. Subsectorul de piață / 28
3.3.2. Subsectorul de non-piață / 30
3.3.3. Analiză comparativă / 31
3.3.4. Modele de organizații hibrid ale ES / 34
3.4. Concluziile studiului, recomandări și proiecte de dezvoltare / 35
Concluzii finale, recomandări și proiecte de dezvoltare / 36
Bibliografie / 38
Lucrări consultate / 38
Lucrări identificate / 42
Anexe / 45

4. Mulțumiri
Doresc să mulțumesc reprezentanților celor șase organizații participante în cercetarea de față
pentru disponibilitate și deschidere și directorului federației cooperativelor sociale din Italia,
care mi-a oferit informații valoroase cu privire la cadrul legislativ și practic de desfășurare a
activității acestor organizații. Nu în ultimul rând, mulțumesc profesorilor mei, precum și
familiei mele, pentru înțelegere și sprijinul permanent.

5. Rezumat
Economia socială se impune în secolul XXI drept unul dintre sectoarele cu cel mai mare
potențial de a genera dezvoltare economică și socială, venind în întâmpinarea unor cereri
sociale ieșite de sub acoperirea sectorului public și a celui privat. Diversitatea organizațiilor
economiei sociale și a scopurilor sale, precum și existența a două subsectoare, de piață și de
non-piață determină necesitatea unei analize a acestora în termeni comparativi.
Obiectivele acestei lucrări sunt de a evalua măsura în care organizațiile economiei
sociale în România utilizează cele trei tipuri de resurse - de piață, monetare și non-monetare
(Evers (2004a); Laville și Nyssens (2004, 325)) – și de a analiza existența asocierii între
forma juridică adoptată de organizațiile și mixul de resurse. Apelând la metoda calitativă,
ancheta pe baza interviului semi-structurat, am intervievat șase reprezentanți ai organizațiilor
economiei sociale din București, corespunzând formelor juridice recunoscute oficial de
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (2010). Rezultatele investigației relevă
diferențe semnificative între resursele utilizate de subsectorul de non-piață (asociații,
fundații) și de cel de piață (cooperative, case de ajutor reciproc). În timp ce primul și casa de
ajutor a pensionarilor din al doilea mixează cele trei tipuri de resurse, cooperativa și casa de
ajutor reciproc a salariaților folosesc drept sursă majoră sau chiar unică de finanțare veniturile
provenite din vânzarea de produse și furnizarea de servicii (resurse de piață). În plus,
organizațiile economiei sociale se diferențiază și prin grupul țintă căruia se adresează și prin
dimensiunea socială a obiectivului propus. În contextul unui cadru legislativ deschis spre
sprijinirea acestor organizații, se impune analiza comparativă a celor două subsectoare prin
natura scopului și activităților lor, precum și a posibilității plății dividendelor.

6. Lista tabelelor, figurilor și casetelor
Lista tabelelor
Tabelul 1. Mixul de resurse al organizațiilor economiei sociale / 32
Tabelul 2. Incluziunea persoanelor dezavantajate în organizațiile economiei sociale / 33
Tabelul 3. S.W.O.T. Resurse predominante ale organizațiilor economiei sociale / 33
Lista figurilor
Figura 1. Întreprinderile sociale, la intersecția dintre sectoarele cooperative și non-profit
(Defourny, f.a., 18) / 13
Lista casetelor
Caseta 1. Legea cooperativelor sociale în Italia / 24
Caseta 2. Fundația A / 34
Caseta 3. C.A.R.P. / 34

7. 7
Introducere
În Europa anilor 1970, furnizarea serviciilor sociale era realizată aproape integral de sectorul
public. În 2007, organizațiile economiei sociale ofereau 6% din locurile de muncă în cele
două milioane de companii din UE (EP, 2009). Astăzi se distinge puterea crescândă a
societății civile prin organizațiile non-guvernamentale transnaționale, a economiei sociale în
ansamblu și mai recent, a întreprinderilor sociale (Defourny, f.a.) și a afacerilor sociale
(Grameen Bank în Yunus, 2010). Economia socială (ES) sau cel de-al treilea sector reprezintă
actori socio-economici activi care se disting de companiile tradiționale pentru profit, dar și de
organizațiile non-profit, fiind totodată aflați în afara subordonării statului. Scopul lor este de a
crește utilitatea socială prin întâlnirea nevoilor cetățenilor mai degrabă decât prin
remunerarea investitorilor, iar autonomia, libertatea de asociere, caracterul privat și formal
sunt trăsăturile lor fundamentale (CIRIEC, 2007, 9-14).
Întreprinderile economiei sociale (cooperative, case de ajutor reciproc, asociații și
fundații, la care se adaugă noile întreprinderi sociale sub diverse denumiri) își desfășoară
activitatea cu precădere în domeniul protecției sociale, serviciilor, sănătății, serviciilor
bancare, asigurărilor, producției agricole, meșteșugurilor, educației și trainingului, culturii,
sportului și activităților de timp liber (CEPCMAF, 2002). Conform Comisiei Europene
(2007), economia socială facilitează crearea unor noi locuri de muncă și generarea de venituri
pentru comunităților locale, oferind servicii comunitare și comerciale menite să satisfacă
necesitățile locale (din care privatul fie s-a retras ca urmare a profitabilității scăzute, sau se
dorește înlăturat - împiedicarea privatizării). Comunitizarea serviciilor și folosirea resurselor
umane locale pentru dezvoltarea proiectelor, dar mai ales incluziunea persoanelor slab
calificate sau a celor cu dizabilități reprezintă elemente cheie ale celui de-al treilea sector.
Tendințele de autonomizare ale sectorului serviciilor publice și creșterea relaționării
dintre stat și privat, odată cu accentul pus pe noile forme de participare în societatea civilă
reprezintă motorul hibridizării organizațiilor (Evers, 2004b, 4). Sfera publică, în care cetățenii
se pot exprima și menține într-un mod civilizat rivalitatea dintre diversele grupuri de interes,
precum și „rețelele” sunt esențiale noilor organizații, accentuând atât participarea politică, cât
și acțiunea voluntară și managementul eficient, specific sferei private (Evers, 2004b, 12-14).
Problematica pusă în discuție de această lucrare își are originile în experiența mea de
voluntar în diverse organizații și grupuri informale din ultimii cinci ani, atât în calitate de

8. 8
coordonator și inițiator de proiecte, cât și de co-echipier. Astfel, am avut ocazia să constat în
mod direct lipsurile sectorului neguvernamental, așa cum este el cunoscut în România, și am
identificat ca fiind cele mai importante dependența de fonduri externe și incapacitatea de a
transfera programele în alte comunități datorită resurselor umane limitate sau slab pregătite
(în majoritate voluntari) și a resurselor scăzute.
Motivez alegerea acestei teme atât prin actualitatea și importanța oferită de instituțiile
europene și naționale, cât și de potențialul său orientat spre dezvoltare socială și economică.
Economia socială și antreprenoriatul par să răspundă lipsurilor sectorului non-guvernamental,
dar consider fundamental să analizăm modul în care acestea se impun pe plan internațional și
local, cum se formează discursul european, cine stă în spatele acestor organizații și dacă
obiectivele promovate devin în practică rezultate.
Consider că furnizarea serviciilor sociale în contextul insuficienței resurselor publice
necesită procese inițiate și derulate de chiar de comunitate, stabilindu-și propriile nevoi și
ritmul de lucru. Cercetarea-acțiune (Lewin, 1943, Greenwood și Levin, 1998,7, Chelcea,
2001/2007) poate constitui o metodă adecvată acestui tip de demers, accentuând importanța
participării (Mosse, 2005), reflexiei (Sandu, 2007,11) și inovației (Yunus, 2010). Un
exemplu concret este microcreditul, o noutate economico-socială capabilă să abiliteze
(empower) cetățenii și prin ale cărui rezultate s-a dovedit că rolul cercetătorului nu este doar
cel „de a produce cunoștințe, ci și de a se implica în procesele de schimbare socială”
(Chelcea, 2001/2007, 201).
În contextul oferirii unei importanțe tot mai mari economiei sociale de către
autoritățile publice europene și naționale (diverse rapoarte și cercetări, Charta Economiei
Sociale, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă Orizonturi 2013-2020-2030, Legea
Cadru Privind Economia Socială aflată în dezbatere, multitudinea de fonduri structurale
POSDRU DMI 6.1 – Economie Socială), pornind de la tipologia resurselor realizată de
Adalbert Evers (2004a) și Laville și Nyssens (2004), în această lucrare îmi propun să
analizez: a) măsura în care cele trei tipuri de resurse sunt folosite de organizațiile economiei
sociale în România și b) existența unei asocieri între forma juridică de organizare și utilizarea
diversificată a resurselor. Consider că studiul formelor de organizare și a resurselor specifice
economiei sociale constituie subiecte de interes atât pentru factorul politic și legislativ, cât și
pentru societatea civilă, cercetarea atrăgându-mă prin necesitatea unei abordări
multidisciplinare și comparative.

9. 9
Capitolul 1. Economia socială. Analiză conceptuală
1.1. Apariția conceptului
Conform unei publicații a Comisiei Europene (EC, Introduction to Corporate Social
Responsibility for Small&Medium-Sized Entreprises, f.a.), sursa de inspirație a economiei
sociale contemporane are la bază ideile filosofice ale secolului al XIX-lea și începutul
secoului XX, în structurile sociale și relațiile de muncă de tipul ”falansterelor” lui Fourier
sau ”satelor lui Owen”, ori în ”republica cooperatistă” a lui Charles Gide, menite să răspundă
nu nevoilor indivizilor, ci ale claselor, pregătind astfel conștiința socială pentru revoluția
proletară.
Termenul de „economie socială” a fost pentru prima dată folosit de Charles Dunoyer,
în „Noul tratat de economie socială” apărut în anul 1930 (Arpinte et al., 2010). Acest ”pan-
cooperatism” utopic ce viza transformarea evoluționistă a comunităților locale, caracterizate
prin ajutor reciproc și diverse forme de cooperative sublinia „rolul de autoorganizare a
societăţii, al fraternităţii, al solidarităţii sociale, al democraţiei, al justiţiei sociale şi învingere
a excluziunii sociale” (EC, op.cit.). Dacă liberalismul (și mai apoi neoliberalismul) susținea
autonomia individuală și dreptul de a satisface interesul personal al proprietarilor prin
reducerea conflictelor și cooperare economică, determinând bunăstare și noi locuri de muncă
și pentru cei săraci, solidaritatea creștină a pus accentul pe diviziunea muncii, atinsă prin
corporații ce permit inserția socială și economică a indivizilor și familiilor în societate (EC,
op.cit.).
Astfel, economia socială făcea referire la o economie corectă, care contribuia la
ameliorarea condițiilor de viață ale tuturor oamenilor din societate, nu doar ale celor
privilegiați (Deraedt, 2009). Cu toate acestea, deși secolul XIX „a deschis porțile” unei astfel
de economii sociale, secolul XX au adus în prim plan creșterea veniturilor sectorului privat,
odată eșuat, statul fiind nevoit să intervină pentru echilibrarea socială și economică.
Apariția statului bunăstării în Europa Occidentală pentru corectarea sistemului
capitalist a deteminat o încetinire a dezvoltării economiei sociale, în timp ce în statele
comuniste activitatea economică a fost derulată central, cooperativele pierzându-și caracterul
voluntar și democratic. După 25 de ani, datorită ratei mari de șomaj și a nevoii de locuri de
muncă, a afirmării politicilor neo-liberale și reducerii bugetului public ce lasă descoperit un

10. 10
număr mare de oameni, economia socială își reia rolul (Arpinte et al., 2010, 2-3). Trendul
actual (de după 1970) se îndreaptă spre descentralizare și transfer în bunăstarea socială în
Europa. Noul management public accentuează logica organizării muncii, investiției,
finanțării, personalului și performanței specifice sferei private (Pollitt, 2000, apud Evers,
2004b, 5).
Pe scurt, schimbările în configurația istorică a pieței, a statelor bunăstării și a societății
civile au condus către emergența organizațiilor hibrid, ale căror trăsături pun în discuție
claritatea conceptului de „cel de-al treilea sector”.
1.2. Definirea economiei sociale și a formelor sale
Importanța economiei sociale a început să fie pusă în discuție și de instituțiile europene
începând cu finalul deceniului opt al secolului XX, odată cu prima publicație și finanțarea
primei Conferințe Europene a Economiei Sociale la Paris în anul 1989. In 1997, în urma
summitului de la Luxembourg, a fost recunoscut rolul ES în dezvoltarea locală și în crearea
de locuri de muncă, fiind lansat pilotul de acțiune „Al treilea sistem și angajarea”. Din 1990
funcționează și intergrupul de economie socială în Parlamentul European, iar Comitetul
European Economic și Social (EESC) publică frecvent rapoarte și opinii cu privire la
contribuția economiei sociale în atingerea diferitelor obiective ale politicilor publice
(CIRIEC, 2007, 9). Conform aceleiași surse, definiția economiei sociale propusă pentru
încadrarea în sistemele naționale este
setul de întreprinderi private, organizate formal, cu autonomie de decizie și libertate de
asociere, create să întâlnească nevoile membrilor lor prin piață, prin producerea bunurilor și
furnizarea serviciilor, asigurărilor și serviciilor financiare, unde luarea deciziei și orice
distribuire a profiturilor sau surplusurilor între membri nu este direct legată de capital sau de
taxele de contribuție ale fiecărui membru, fiecare având câte un vot. ES include, de
asemenea, organizații private, organizate formal, cu autonomia deciziei și libertatea de
asociere care produc servicii gospodărești non-piață și ale căror surplusuri, dacă există, nu
pot fi apropriate de către agenții economici care le creează, controlează sau le finanțează.
Astfel, conceptul de „economie socială” este unul cuprinzător, iar în practică, relativ vag,
formele sale purtând diverse denumiri și intrând sub incidența unor reglementări diferite.

11. 11
Elementele principale ale organizațiilor ES fac apel la organizare autonomă, justiție
economică și participare democratică, prin dezvoltarea solidarității și implicării individuale
în procesul cetățeniei active (EC, op.cit.).
Discuția despre cel de-al treilea sector urmărește două perspective, fiind poziționat la
polul utilității sociale între privat și public, cu două subsectoare: cel de piață (cooperative,
societăți mutuale) și cel de non-piață/non-profit (asociații și fundații) (CIRIEC, 2007).
Analiza economiei sociale din „Charta Principiilor Economiei Sociale” (CEPCMAF,
2002) și definiția dată organizațiilor non-profit în „Manualul despre instituțiile non-profit în
sistemul contabilității naționale” al Națiunilor Unite, împărtășesc patru criterii (CIRIEC,
2007), cel privat, organizat formal, al autonomiei deciziei și libertății asocierii (participare
voluntară). Diferențele constau în modul de distribuire a profitului, criteriul democrației (ce
poate lipsi din definiția non-profitului, cum se întâmplă în școli, spitale) și al obiectivului
social (ce apare drept obligatoriu doar în economia socială). Dacă sectorul terțiar vizează, din
perspectiva organizațiilor non-profit, principiul non-distributivității dividentelor, economia
socială nu îl conține, întrucât organizațiile sale se bazează pe distribuirea surplusului
membrilor sau/și reinvestirea sustenabilă (Arpinte et al, 2010, Defourny et al, 1999, 18).
Filantropia și activitatea caritabilă prin care perspectiva organizațiilor non-profit definește
sectorul terțiar sunt înlocuite în cea a economiei sociale cu solidaritatea reciprocă și
activismul, cetățenii fiind protagoniștii propriului lor destin.
Conform CIRIEC (2007, 14-15), ES are ca target individul, familia și gospodăria, în
timp ce sectorul non-profit poate oferi servicii corporațiilor care le controlează și/sau le
finanțează, fără a defini individul drept prioritate. Astăzi, dezbaterile europene urmăresc tot
mai mult o unificare a acestor definiții sub umbrela sectorului terțiar, după cum teoretizează
și diferențiază și Yunus afacerile sociale (Yunus, 2010, 23).
Din perspectiva economiei solidare (filieră franceză), acest sector nu este unul
rezidual, ce corectează erorile pieței și sectorului public prin satisfacerea nevoilor sociale (așa
cum prevede perspectiva non-profit), ci unul instituțional, dezvoltând inițiative cu dublu sens
și rezolvând prin activism probleme precum excluziunea socială, șomajul, inegalitățile.
Prima și cea mai răspândită formă de economie socială (Spear, 2006 apud Cace,
Sorin, 2010a, 18), asociațiile, sunt definite prin Ordonanța de urgență 26/2000 (articolul 1),
alături de fundații, drept „persoane fizice și juridice care urmăresc desfășurarea unor activități
de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal

12. 12
nepatrimonial”. Diferența majoră între asociații și fundații se referă la active, prezente în
cazul fundațiilor. Ambele tipuri de organizații respectă întocmai principiile stabilite prin
Charta Principiilor Economiei Sociale.
În ceea ce privește cooperativele și asociațiile mutuale, sectorul de piață al economiei
sociale europene, în România există cooperativele de gradul I și II (formate din persoane
fizice, respectiv din persoane juridice) și Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor și ale
Salariaților, care funcționează ca asociații non-profit, fiind astfel un hibrid între asociațiile
mutuale europene și organizațiile non-profit. Conform CIRIEC (2006, 36), cooperativele sunt
întreprinderi private, organizate formal, democratice și cu autonomie de decizie și libertate de
asociere, create pentru a întâlni nevoile membrilor lor prin piață, prin producerea de bunuri și
oferirea de servicii, asigurări sau capital financiar, în cadrul cărora modul de luare a deciziilor
și orice distribuire a profiturilor sau surplusurilor între membri nu sunt direct legate de capital
sau de cotizațiile cu care fiecare membru a contribuit, ci de numărul de tranzacții dintre
membru și organizație. O cooperativă este o entitate legală al cărei obiectiv principal este de a
satisface nevoile sau de a avansa activitățile sociale sau economice ale membrilor prin
beneficiul mutual și distribuirea profitului în funcție de participare (membrii pot fi clienți,
angajați sau furnizori) (CIRIEC, 2006, 42), principiul auto-ajutorării fiind baza activității lor
(ca și în cazul asociațiilor mutuale).
Față de cooperative, asociațiile mutuale nu răspund principiilor acțiunilor sau părților
sociale și nici obiectivelor exclusive de obținere de profit, scopul principal fiind cel de
asigurare, grijă și îngrijire, sănătate sau alte activități, precum cele bancare, supuse puternic
competiției (Cace, 2010a, 33).
În categoria economiei sociale, pe plan național trebuie incluse și alte organizații,
precum Unitățile Autorizate Protejate (ce angajează peste 30% persoane cu handicap și
beneficiază de anumite facilități fiscale în baza Legii nr. 448/2006, modificată prin OUG nr.
86/2008 și Ordinul 60/2007), Asociațiile de pensionari (Legea 502/2004), Cooperativele de
credit – bănci populare.
În Europa, conceptul de economie socială cuprinde, pe lângă cele patru forme majore
amintite, incluzând și alți actori sociali, precum: întreprinderile sociale/societăți în beneficiul
comunității, societățile amicale, cele reciproce, cooperativele de producție, cooperative /
companii / întreprinderi comunitare, cooperative de vecinătate, trusturi comunitare, afaceri /
firme sociale, trusturi / asociații / corporații pentru dezvoltare comunitară, întreprinderi

13. 13
voluntare, cooperative de locuințe (housing co-operatives), uniuni de creditare, iniţiative
financiare pentru dezvoltare comunitară (EC, op. cit.). În ultimii ani, dezvoltarea acestui
sector a condus la includerea unui al treilea grup de întreprinderi sociale (social entreprises),
Figura 1. Întreprinderile sociale, la intersecția dintre sectoarele cooperative și non-profit (Defourny, f.a., 18)
cu o mai mare focusare pe rolul antreprenorului, precum afacerile sociale, instituțiile de
microfinanțare etc. (Deraedt, 2009, Defourny, f.a.) - locul lor în acest sector poate fi văzut în
figura de mai jos.
În ceea ce privește întreprinderile sociale (sau organizațiile hibrid, după cum le mai
numește Evers), Defourny afirmă încă de la început că acestea nu înlocuiesc și nici nu
concurează cu economia socială, ci completează peisajul, realizând o mai bună legătură între
componentele celui de-al treilea sector (Defourny, f.a., 4), contribuind la dezvoltarea
economică prin inovație, sau la ceea ce Schumpeter numea ”procesul găsirii noilor
combinații” (1934, 66, apud Defourny, f.a., 4).
Cu toate acestea, inițiatorul micro-creditului și laureatul premiului Nobel pentru Pace
în 2006, Muhammad Yunus, are un punct de vedere diferit, argumentând că modelul său de
afacere socială se distinge de cel al organizațiilor non-profit, de cel al cooperativelor, dar și de
cel al antreprenoriatului convențional sau chiar social prin specificitate: "o companie fără
pierderi și fără dividente, dar cu un obiectiv social" (Yunus, 2010, 25).

14. 14
Întreprinderile sociale, conform lui Defourny (2001, 11-16), combină armonios
trăsăturile noului antreprenoriat, caracterizat prin introducerea unor noi produse sau calități, a
unor noi metode de producție, a deschiderii unor noi piețe și noi relații și prin achiziționarea
unor noi surse de materii prime și reorganizarea sectorului (noi forme de organizare), cu cele
ale ale sectorului social, definit în termenii scopului activității și a metodelor particulare de
organizare. Astfel, întreprinderea socială dezvoltă o activitate continuă de producere și/sau
vânzare de servicii, are un grad ridicat de autonomie și risc economic, lucrează cu un nivel
minim de muncă plătită, dar are un scop explicit de servire a comunității, nefiind doar o sumă
a indivizilor serviți, este lansată de un grup de cetățeni, puterea deciziei nu depinde de
capitalul deținut, are o natură participatorie, implicând beneficiarii în activitatea sa și având o
distribuire a profitului limitată (op. cit., 16-18).
1.3. Importanța economiei sociale
Conform discursului european, economia socială, având o experiență de peste un secol,
contribuie activ la o economie de piaţă modernă şi pluralistă şi se dovedeşte a fi un
partener de bază al societăţii din punct de vedere economic, social, civil și participativ. Așa
cum este menționat și în Chartă (CEPCMAF, 2002), succesul întreprinderilor din economia
socială nu poate fi măsurat în primul rând prin performanţa economică, ci şi prin
contribuţia sa la dezvoltarea solidarităţii, a coeziunii sociale şi a legăturilor
teritoriale/regionale.
Din punctul de vedere al autonomiei teritoriale și dezvoltării locale și regionale,
CIRIEC (2006, 2007) afirmă că economia socială constituie un motor strategic, având un
potențial uriaș de activare a proceselor endogene de dezvoltare în ariile rurale, cele
industriale aflate în declin, sau pentru reabilitarea și revitalizarea ariilor urbane. ES
reinstaurează competitivitatea și facilitează integrarea acestor arii pe piața națională și
internațională prin corectarea inechităților rezultate din negocierea aplicării politicilor
publice. ES nu doar promovează efectele de împrăștiere, dar le și minimizează pe cele de
regresie (sau backwash):
a) datorită logicii sale de distribuire autentică a profitului și a surplusului, arată o mare
propensitate de reinvestire a acestora în aria geografică unde au fost generate;

15. 15
b) este capabilă să mobilizeze nu doar agenții cei mai competenți și în cea mai bună poziție
pentru a iniția acțiuni adecvate, dar și resursele locale;
c) este capabilă să creeze și să distribuie cultura antreprenorială;
d) poate determina generarea sau expansiunea unor activități economice adaptate la nevoile
locale;
e) poate menține activități economice ce riscă să dispară datorită lipsei de profitabilitate (de
exemplu meșteșugurile) sau competiției puternice (industriile tradiționale);
f) poate genera capital social, înțeles drept fundația instituțională fundamentală pentru
mobilizarea unei dezvoltări economice sustenabile, așa cum a fost el înțeles de fondatorul
conceptului, Putnam.
Datorită formelor de control și de luare a deciziei bazate pe principii democratice și
participare cetățenească, economia socială tinde să păstreze procesele economice în interiorul
societății civile locale (spre deosebire de investitorii privați), ancorând întreprinderile mai
bine în comunitate și oferind localului o mai mare autonomie în definirea propriului model de
dezvoltare (CIRIEC, 2007, 30). Astfel, dacă se dorește urmarea modelului european de
dezvoltare de către statele membre într-un mod rapid și adecvat, sugestia Comitetului este de
a integra acest „al treilea pilon” (CIRIEC, 2007, 32).
Punctele forte ale acestui sector, așa cum argumentează Parlamentul European (2009)
în Rezoluția din februarie 2009, constau în „nivelul ridicat de servicii, produse și locuri de
muncă generate”, capacitatea de anticipare și inovare socială, tehnologică și de mediu. Nu în
ultimul rând, fiind un model de întreprindere în care predomină IMM-urile, ce nu poate fi
delocalizat, contribuie la o creștere stabilă și durabilă, având o mare capacitate de ameliorare
a statutului social al persoanelor dezavantajate (lucru demonstrat de cooperativele de
microcreditare create de Profesorul Muhammad Yunus, care, prin incluziunea financiară, au
sporit influența femeilor).
În acest fel, economia socială contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la
Lisabona, rectificând „trei dezechilibre majore de pe piața muncii: șomajul, instabilitatea
locurilor și muncă și excluderea socială și de pe piața muncii a șomerilor”, apelând la
reflecție și acțiune locală, promovând și cetățenia activă și legătura dintre cetățeni și
autorități. Concluzia rezoluției semnalează răspândirea unor activități comparabile pe tot
teritoriul european, fiind necesar un concept unificator (PE, 2009).
Astfel, economia socială și noile trenduri antreprenoriale ce combină scopul social,

16. 16
profitabilitatea și autosustenabilitatea într-un hibrid social independent și democratic par a fi
o provocare. Cea de-a „treia cale” (Giddens, 2000, apud Gledhill, 2005), reprezintă o
alternativă apropiată prin scop și metode de sectorul economiei sociale, militând pentru o
întărire a societății civile pentru a dresa puterea corporațiilor globale și pentru a întâmpina
potențialul rol al rețelelor globale de ONG-uri și organizații de voluntari ale ”celui de-al
treilea sector” în promovarea „capitalismului responsabil” (Giddens 2000, 144 în Gledhill,
2005, 382). Astfel, în locul vechilor politici de ajutare a celor săraci, care au avut drept efecte
perverse creșterea criminalității și a delincvenței juvenile, Giddens propune o „a treia cale” ce
favorizează propriile eforturi ale celor săraci sau ale celor cu dizabilități de a ieși din cercul
dependenței, prin noi politici de investiții în capitalul uman, micro-credite și scheme de lucru.
1.4. Resursele economiei sociale
Astăzi, sub-sectoarele serviciilor sociale reprezintă un mixaj de mecanisme de ierarhie, rețele
și piețe, numite organizații hibrid (Evers, 2004b, 6) sau întreprinderi sociale, după Borzaga și
Defourny (2001) și Evers (2001). Acestea se definesc prin patru trăsături: tipul de resurse
variate folosite (care înglobează capitalul social – voluntariat și donații, legăturile cu fundații,
parteneriate public-privat, impactul structurilor de suport de tipul asociațiilor etc.), scopurile
organizației și mecanismele de conducere (privite în conjuncție), precum și noua identitate de
corporație (Evers, 2004b, 9).
Așa cum arată și Defourny (f.a., 3), se vorbește tot mai mult de un mix al bunăstării și
tot mai puțin despre statul bunăstării. Abordarea tri-polară plasează sectorul terțiar într-un
spațiu mai larg, la limita dintre cei trei actori principali ai economiei, întreprinderile private,
statul și gospodăria, folosindu-se atât de resurse de piață, non-piață, cât și de cele non-
monetare. Mai mult, Evers argumentează că diferențierea clară între sectoare și tipul de
resurse utilizate este desuetă, soluția creativă de rezolvare a problemelor sociale stând tocmai
în hibridizare și implicarea tot mai mare a capitalului social de care dispun aceste organizații.
Realizând o unificare într-o perspectivă proprie a lucrărilor cercetătorilor Evers
(2004a), Laville și Nyssens (2004), resursele de piață se referă la veniturile provenite din
activitatea de producere și vânzare de bunuri și servicii, specifică întreprinderilor capitaliste
tradiționale ce urmăresc profitul prin atragerea clientului. Resursele non-piață sunt cele
redistributive, prin care instituțiile statului sau municipalitățile recunosc contribuția sectorului

17. 17
terțiar la binele public și se concretizează în granturi, subvenții și facilități fiscale, scutirea de
taxe. Cel de-al treilea tip de resurse, cele non-monetare, studiate de obicei prin prisma
donațiilor, sponsorizărilor și voluntarilor, le includ și pe cele referitoare la capitalul social,
înglobând astfel elemente precum ”încredere, spirit civic, solidaritate și promptitudinea de
asociere și construire și menținere a comunităților” (Evers, 2004a, 297, apud Putnam 1993,
1995). Astfel, capitalul social trebuie înțeles mai degrabă ca un co-produs și mai puțin ca o
precondiție a politicilor statale, fiind un bun indicator al gradului de dezvoltare a societății
civile și instrument de dezbatere asupra angajamentului civic, urmărind îndeaproape
dezvoltarea economică și guvernarea (op.cit., 299). Evers susține propria abordare prin
termenul de capital civic, argumentat prin prisma legăturilor atât de strânse cu dezvoltarea
democrației, a comunității și intervenția politicilor statale (op.cit., 298). Înrădăcinarea și
fixarea în interiorul comunității a organizației, stabilirea unui nivel optim de încredere,
construirea unor parteneriate cu diverși actori sociali sunt factori cheie pe care economia
socială îi promovează și îi utilizează pentru atingerea obiectivelor sociale propuse (spre
exemplu, reinserția grupurilor vulnerabile pe piața muncii). Organizațiile economiei sociale
reușesc să supraviețuiască chiar în absența primelor două tipuri de resurse, sau cu un sprijin
public minimal, doar prin resursele capitalului social, datorită specificului obiectivelor sale
(spre deosebire de alți actori economici dependenți de resurse de piață sau non-piață) (Evers,
2004a, 301).

18. 18
Capitolul 2. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV
2.1. Problema diferențelor naționale și poziția României
Deși cadrul legal variază de la o țară la alta, întreprinderile ce fac parte din economia socială
se disting de celelalte companii prin primatul individului, muncii și obiectivulului social
asupra capitalului, asocierea deschisă și voluntară, controlul democratic, combinarea
interesului membrilor cu cel general și aplicarea și promovarea principiilor solidarității și
responsabilității. Sunt organizații autonome și independente față de autorități, majoritatea
surplusurilor fiind folosite în scopul obiectivelor dezvoltării sustenabile, a serviciilor de
interes pentru membri sau de interes general (CEPCMAF, 2002, apud CIRIEC, 2007, 8).
Tendința întreprinderilor sociale de a alege statusul de cooperativă sau organizație non-profit
depinde de țară, alegând primul dacă se află în Finlanda, Portugalia, Spania sau Italia și pe al
doilea în restul țărilor europene (Defourny et al., 1999, 19).
ES există în fapt, dar nu și în drept, diferențele regionale și naționale nepermițând o
definiție precisă, aspect ce nu trebuie, în opinia instituțiilor europene, văzut ca un obstacol, ci
ca o bogăție. Totuși, manualul redactat de CIRIEC în 2006 pentru Comisia Europeană cu
privire la cooperative și societăți de ajutor reciproc („Manual for drawing up the satellite
accounts of companies in the social economy: co-operatives and mutual societies”), menit să
acopere aceste două tipuri de întreprinderi necuprinse în manualui Națiunilor Unite cu privire
la sectorul non-profit, are rolul de a accelera recunoașterea oficială a acestui sector în
sistemele economice naționale, după cum remarcă și Arpinte etal (2010).
Există state, precum Italia, Franța, Spania, Belgia și Anglia unde s-au adoptat noi legi
pentru recunoașterea diferitelor forme de economie socială, a „cooperativelor sociale” (Italia,
Spania)/ cu interes general (Franța) / a întreprinderilor cu scopuri sociale (Belgia) / a
companiilor cu interes comunitar (CIC, Anglia), toate combinând aspectul comercial al unei
cooperative cu cel social al unei organizații non-profit (Defourny et al., 1999, 19).
În România, procesul legislativ privind economia socială este lent datorită faptului că
economia socială este încă un concept necunoscut. Prin Strategia Națională pentru
Dezvoltare Durabilă Orizonturi 2013-2020-2030 statul român prevede pe termen scurt (2013)
„crearea unui cadru legislativ, instituțional şi participativ modern pentru reducerea riscurilor
de sărăcie şi excluziune socială, promovarea coeziunii sociale, egalității de şanse şi

19. 19
diversității culturale, precum şi pentru gestionarea responsabilă a fenomenelor demografice şi
migrației” (Guvernul României, Punctul 1.4., „Incluziunea Socială, Demografia și Migrația”,
2008, 72).
Astfel, primul domeniu de intervenție prevăzut este „dezvoltarea economiei sociale
prin implicarea activă a tuturor actorilor relevanți (instituții publice, asociații patronale sau
profesionale, sindicate etc.) şi prin încurajarea cu precădere a acțiunii sociale a
organizațiilor neguvernamentale şi a altor formațiuni ale societății civile (cooperative
sociale, asociații de ajutor reciproc, fundații şi asociații de caritate şi voluntariat)” (ibidem).
Rezultatele așteptate sunt definite prin: dezvoltarea unei comunități locale puternice,
furnizarea unor servicii utile pentru populație, cetățenie activă, dar și prin apariția unor noi
actori economici ce vor oferi noi oportunități de ocupare pentru grupurile vulnerabile şi prin
realizarea coeziunii şi solidarității sociale (Guvernul României et al., 2008, 72).
Proiectul de lege cadru privind economia socială a fost propus de șase grupuri de
specialiști și coordonat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (2010) prin
proiectul Economia socială – model inovator de promovare a incluziunii sociale a grupurilor
defavorizate. Acesta definește economia socială prin respectarea cumulativă a următoarelor
principii (art. 2, paragraful 1):
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de obţinerea de profit;
b) urmărirea interesului general, intereselor unei colectivităţi şi/sau unor interese personale
nepatrimoniale;
c) asociere liberă şi deschisă, cu excepţia cazului fundaţiilor care desfăşoară activităţi
economice;
d) drept egal de vot al membrilor, independent de aportul de capital sau de valoarea
cotizaţiilor, cu excepţia cazului fundaţiilor care desfăşoară activităţi economice;
e) autonomie decizională, prin capacitatea deplină de alegere şi revocare a organelor de
conducere, de punere în executare şi de control al propriilor activităţi;
f) organizare de sine-stătătoare, prin statutul de persoană juridică;
g) independenţa faţă de domeniul public, prin calitatea de persoane juridice de drept privat;
h) în cazul distribuirii profitului către membri, realizarea acesteia proporţional cu activitatea
lor în cadrul organizaţiei, şi nu cu aportul de capital sau valoarea cotizaţiilor, cu excepţia
cazului societăţilor cooperative de gradul 1 și a cooperativelor de credit.
Sunt incluse astfel în sectorul economiei sociale toate persoanele juridice de drept privat care

20. 20
desfășoară activități cu caracter social și economic și respectă principiile de mai sus, de la
societăţile cooperative de gradul 1, cooperativele de credit, asociaţiile şi fundaţiile care
desfăşoară activităţi economice, până la casele de ajutor reciproc ale salariaţilor şi ale
pensionarilor, precum și orice alte persoane juridice care respectă principiile menționate.
De asemenea, proiectul Legii economiei sociale prevede: a) o nouă linie bugetară
pentru susținerea activităților în care sunt implicate persoane vulnerabile, b) subvenții pentru
angajarea persoanelor cu dizabilități, c) acordarea unui punctaj suplimentar (5%) în procesul
de contractare realizat de aceste organizații care angajează persoane vulnerabile, precum și d)
scutirea de la plata impozitelor dacă profitul este reinvestit complet în crearea și
îmbunătățirea locurilor de muncă pentru aceste persoane (Parlamentul României, 2010,
capitolul IV). Consider că aceste măsuri pot conduce la un mai mare succes al rezultatelor
acestor organizații, dar, așa cum menționa un respondent, trebuie realizate odată cu
simplificarea proceselor birocratice prin care se pot obține aceste beneficii. În plus,
concomitent cu organizarea de competiții de proiecte și parteneriatele pe termen lung pot
constitui surse de noi venituri, aceste organizații hibrid fiind adevărate mecanisme de
solidaritate socială, după cum afirmă și Putnam (1993/2001, 190).
2.2. Stare de fapt. România socială în mileniul trei
În 2001, conform Cărții Albe a Cooperației Meșteșugărești, s-au înregistrat 3437 de
cooperative românești în cadrul Alianței Cooperative Internaționale (UCECOM, 2003, 20).
Deși subsectorul de non-piață este mai bogat (62680 unități în ianuarie 2010, din care
aproximativ 2519 C.A.R.-uri, conform FDSC (2010, 21-53)), există foarte puține organizații
care se încadrează în sectorul economiei sociale, lipsindu-le activitatea economică. Cu toate
acestea, în ambele subsectoare, numărul real este mult mai mic, multe unități nemaiavând
activitate, dar continuând să fie înregistrate la oficiile și autoritățile competente. Scăderea
constantă a numărului cooperativelor (Arpinte et al, 2010b, 69) reprezintă o amenințare la
adresa economiei românești, multe județe, mai ales din sudul țarii, depinzând de activitatea
acestora, reprezentând chiar 50% din economia județeană (ibidem, 67).
În ceea ce privește inițiativele antreprenoriale ale societății civile românești, acestea
apar încă din anii 1990, un astfel de exemplu în România fiind firma Motivation SRL deținută
de Fundația Motivation și finanțată inițial de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare

21. 21
Internațională și alți parteneri britanici. În plus, sunt organizate competiții precum cea a RBS
și NESst, au apărut diverse programe de cercetare și dezvoltare a economiei sociale,
implementate în diverse colaborări de Institutul de Cercetare a Calității Vieții („PROACTIV -
de la marginal la incluziv”, „INTEGRAT- Resurse pentru femeile si grupurile Roma excluse
social”), Fundația SOROS România („RURES. Spațiul Rural şi Economia Socială în
România”), Agenția Națională pentru Romi („Împreună pentru o societate mai bună”),
Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite în România („Social Economy – a solution for
the development of Roma communities in Romania”) și multe altele.
2.3. Implicații ale legislației naționale și internaționale
Una dintre problemele referitoare la economia socială este atomizarea exagerată a sectorului
și inițiativelor și rezistența structurală în formarea grupurilor. În plus, transformarea treptată a
trăsăturilor organizațiilor și trecerea acestora spre sectorul tradițional sau dependența lor de
corpuri guvernamentale, cunoscută drept izomorfism organizațional, este o altă limită
analizată de CIRIEC (CIRIEC, 2007, 31). Din punct de vedere microeconomic, atragerea
capitalului pentru finanțarea investițiilor și activităților și tensiunea în captarea resurselor
umane strategice constituie cea mai mare provocare a celui de-al treilea sector, iar limitările
legislative sau lipsa reglementărilor pot constitui obstacole în dezvoltarea acestor actori
socio-economici (CIRIEC, 2007, 32-34). De aceea, organizațiile europene propun și dezbat
niște scheme legale (prin oferirea de granturi sau deduceri de taxe) care să compenseze
costurile sociale, cele ale procesului de luare a deciziei în mod democratic, a modului cum
este distribuit profitul și naturii bunurilor și serviciilor sociale și de interes general,
promovând în acest fel dezvoltarea sectorului. Un caz fericit pe plan național este scutirea
organizațiilor neguvernamentale de la plata T.V.A.-ului și impozitului pe profit, dacă acesta
nu depășește 15000 Euro (Cace, 2010b, 64).
Un aspect important în atenția organizațiilor europene este asigurarea prin diverse
mecanisme că agenții economici nu adoptă aceste forme doar pentru a beneficia de
granturi/deduceri (CIRIEC, 2007, 35). În majoritatea țărilor vestice, dar și în România, există
anumite deduceri pentru asociații, fundații, diverse tipuri de cooperative sau unități protejate
(România, Finlanda, sub numele de întreprindere socială). Profesorul Yunus are însă o altă
opinie cu privire la aceste forme de sprijin, motivând că scutirea de taxe a companiilor sociale

22. 22
ar putea constitui un motiv lipsit de sinceritate pentru angajarea într-un astfel de proiect și nu
ar fi de folos economiei naționale. Modelul propus de el este cel al implicării totale, cu toate
drepturile și toate obligațiile în competiția economică, singura variație fiind scopul afacerii,
care este social și implică nedistribuirea dividendelor, ci investirea lor în afacere și în fonduri
de investiții (Yunus, 2010, 123).
Analiza cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea organizațiile economiei
sociale din România relevă aspecte ce pot intra în conflict cu principiile acestui sector.
O primă implicație a legislației asupra practicii constă în numărul redus de organizații
al sectorului de non-piață care desfășoară activități economice. În timp ce pentru subsectorul
de piață activitatea economică este intrinsecă, pentru cel de non-piață, aceasta este opțională
- cu observația că asociațiile de tipul caselor de ajutor reciproc se situează între cele două
subsectoare, având la bază Ordonanța 26/2000, dar organizându-și activitatea – preponderent
economică - în conformitate cu alte legi speciale. În lipsa unui cadru legal național de sprijin
al activității economice în sectorul de non-piață, dezvoltarea redusă a acesteia este un
fenomen normal.
Una dintre diferențele semnificative între cele două subsectoare constă în principiile
pe care își bazează activitatea, cel al reciprocității și solidarității în cazul celui de piață,
respectiv cel al interesului general, colectiv, sau personal nepatrimonial, în cazul celui de
non-piață. Această distincție aduce în practică activități diferite, destinate unor grupuri țintă
diferite ca trăsături și dimensiuni, ceea ce conduce la o înțelegere diferită a conceptului de
„scop social”. Mai mult, folosirea conjuncției „sau” în textul Ordonanței 26/2000 privind
asociațiile și fundațiile largește raza de acțiune a acestora, fără a ramâne, însă, în sfera
economiei sociale (exemplul unui club sportiv cu scop recreativ, ce nu implică și nu
integrează persoane vulnerabile, ci doar organizează concursuri sportive).
O altă distincție o constituie plata dividendelor. CIRIEC (2006, 40) specifică faptul că
principiul nedistribuirii profitului între membri nu este o trăsătură esențială a companiilor
economiei sociale, acesta putând fi împărțit între membri în funcție de numărul tranzacțiilor
CIRIEC (2006, 36) și nu de numărul de părți sociale deținute. Cu toate acestea, Charta
Principiilor Economie Sociale enunță drept trăsătură esențială faptul că „surplusul este folosit
pentru îndeplinirea unor obiective de dezvoltare durabilă, a unor servicii în interes general
sau al membrilor” (CEPCMAF, 2002), în timp ce alți autori pledează pentru o distribuire
limitată a profitului (Cace et al., 2010a, 39).

23. 23
În România, toate aceste caracteristici sunt respectate de subsectorul de non-piață și
de casele de ajutor reciproc. Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 privind asociațiile și
fundațiile (modificată în 2003, 2004, 2005, 2006, 2008, 2009) prevede obținerea de venituri
din „dividendele societaților comerciale înființate de asociații sau de federații” sau din
activități economice directe (articolul 46, punctele c și d) fără aproprierea și dividerea
profitului între membri. Diferențele apar în rândul cooperativelor.
Pe site-ul Comisiei Europene, capitolul Întreprindere și Industrie, subcapitolul
Cooperative, este menționat că „profiturile (care uneori sunt permise) trebuie întotdeauna să
fie subordonate altor interese (de exemplu, integrării persoanelor cu dizabilități)”. Conform
articolului 7 (pct. c) al Legii nr.1 din 25 februarie 2005 privind cooperativele românești,
principiul participării economice a membrilor cooperatori explică modul divers în care poate
fi folosit profitul, incluzând „dezvoltarea societăţii cooperative, recompensarea membrilor
cooperatori în raport cu participarea la activitatea societăţii cooperative sau sprijinirea altor
activităţi aprobate de către membrii cooperatori”.
Cu toate acestea, după constituirea rezervei legale de minimum a cincea parte din
capitalul social (se preia 5% din profitul brut în fiecare an, art. 66), cooperativele nu au limită
exactă în plata dividendelor, aceasta fiind fixată de adunarea generală (art. 40), urmând ca
dividendele să fie împărțite proporțional cu participarea la capitalul social (art.31) (conceptul
de „capital social” trebuie înțeles potrivit Legii nr. 1/2005 și se referă la veniturile
cooperativelor).
Conform legii, principala diferență între cele două tipuri de societăți, pe lângă forma
de organizare juridică și principiile de funcționare diferite (democrație, libertate de asociere
etc.), o poate constitui scopul asocierii. Membrii cooperatori urmăresc promovarea
intereselor lor economice, sociale, culturale (de exemplu: obţinerea de dividende, facilităţi,
servicii), în timp ce asociaţii din societatea comercială urmăresc realizarea şi împărţirea
numai de beneficii. În plus, un asociat al unei cooperative nu poate deține mai mult de 20%
din părțile sociale cu valoare nominală egală, stabilită prin actul constitutiv (nu mai mică de
10 lei (Parlamentul României, 2005, Legea 1/2005, art. 11, respectiv art. 9). Totuși, în
practică, activitatea unei cooperative românești se apropie și prin scop și prin mijloace de o
societate comercială, după cum arată și Găină (f.a.) și afirmă și directorul cooperativei
investigate.
Deși paleta de alternative în ceea ce privește folosirea profitului cooperativelor este

24. 24
diversă, consider că perioada comunistă a determinat o diminuare a dimensiunii sociale de
altădată, după cum amintește și Sorin Cace (2010a, 16). În trecut, acestea au fost lipsite de
„apartenența și organizarea lor tradițională pe bază de voluntariat și democrație”, urmând ca
apoi, politicile neoliberale să le conducă spre o orientare economică, de piață, în detrimentul
scopurilor sociale. În situația oferirii unor facilități fiscale și ajutoare, includerea tuturor
cooperativelor de gradul I în categoria economiei sociale fără a limita plata dividendelor
și/sau fără a stabili un număr minim de persoane vulnerabile sau dezavantajate integrate în
muncă, poate constitui o amenințare la adresa scopului și eficienței utilizării fondurilor, în
ciuda potențialului social al cooperativelor.
Caseta 1. Legea cooperativelor sociale în Italia
Pentru evaluarea comparativă a cooperativelor și a cooperativelor sociale, propun o analiză a cadrului
legislativ italian cu privire la cele din urmă, organizații de tipul O.N.L.U.S. (organizații non-lucrative de
utilitate socială) reglementate printr-o lege specială, nr. 381 din 8 noiembrie 1991. În articolul 1, ele sunt
definite drept organizații ale căror scop este acela de a urmări interesul general al comunității prin
promovarea umană și integrarea socială a cetățenilor. Modalitățile de a atinge scopul propus sunt fie de a
administra servicii socio-sanitare și educative, fie prin derularea de activități diverse (agricole, industriale,
comerciale sau de furnizare de servicii) cu inserarea în muncă a persoanelor dezvantajate, în care sunt
incluse pesoane cu dizabilități fizice, mentale sau senzoriale, foștii pacienți ai institutelor psihiatrice sau
indivizi aflați sub tratament psihiatric, de dezalcoolizare, sau dependență de droguri, copii cu vârsta minimă
apți pentru muncă în condiții familiale dificile și condamnați cu pedepse alternative la închisoare (art 4, al.
1). Numărul minim de persoane dezavantajate este de 30% din totalul membrilor, iar toate costurile pentru
aceștia (plata salariilor, asigurări) sunt reduse la zero (art.4, al. 2 și 3). O altă facilitate constă în reducerea
cu o pătrime a taxelor cadastrale și ipotecare realizate la semnarea diverselor contracte pentru activitatea
socială (art. 7, al. 2). Articolul 11 enunță posibilitatea participării ca membri a persoanelor juridice, publice
sau private, în ale căror statut este prevăzută finanțarea și dezvoltarea unor astfel de cooperative sociale. În
anul 2005, erau înregistrate 7363 de cooperative sociale în Italia, conform Institutului Național de Statistică
Italian (ISTAT, 2008, 58), o creștere substanțială a acestui sector în doar 14 ani. În urma unui interviu cu
directorul unei federații ce are în subordine peste 20 de cooperative sociale din nordul Italiei, am aflat că
această lege fost adoptată din nevoia creării unui sector care să se ocupe de categoria dezavantajată a
populației și de a diferenția două scopuri diferite: cel colectiv, al cooperativelor tradiționale și cel social, al
cooperativelor sociale, ce urmăresc interesul general, public, nu pe cel al membrilor cooperatori.

25. 25
Capitolul 3. RESURSELE ȘI FORMELE ORGANIZAȚIILOR
ECONOMIEI SOCIALE
3.1. Obiectivul cercetării
În această lucrare îmi propun să analizez resursele utilizate de cele patru forme de organizare
ale economiei sociale în România prin grila lui Adalbert Evers (2004a) și a lui Laville și
Nyssens (2004), compusă din: resurse de piață, non-piață și non-monetare. De asemenea, voi
evalua existența asocierii între resursele folosite și forma juridică adoptată de organizațiile
economiei sociale.
Înainte de a începe acest demers, am participat în calitate de operator de interviu în
cercetarea „INTEGRAT- Resurse pentru femeile si grupurile Roma excluse social”, realizată
de Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Mi-au fost distribuite zece cooperative cărora
trebuia să le aplic mai multe chestionare (două cu managerul și două cu angajați), astfel că
acest prim contact cu mediul cooperatist mi-a oferit o serie de învățături cu privire la cum
trebuia să îmi planific propria investigație. Prima lecție s-a referit la deschiderea acestor
organizații spre institutele de cercetare și participarea într-un demers științific. Aveam să aflu
că din cele zece cooperații, doar patru existau, iar dintre acestea doar două au răspuns
afirmativ cererii noastre. A doua lecție se referea la abordarea metodologică. Având
experiența unui chestionar și a lipsurilor acestui instrument, am apelat la un interviu, chiar
dacă structurat, oferind posibilitatea respondentului să „își spună povestea”, ghidat de
întrebările cercetării. Însăși tema acestei lucrări a fost clarificată în cadrul acestui proiect.
Aflându-mă pe teren, în subsectorul de piață, ce-mi era la acea vreme total necunoscut, am
înțeles ceea ce Putam (1993/2001) numește capital social, în cazul cooperativelor este unul
dezvoltat intern, însă mai deloc extern, în discordanță cu subsectorul de non-piață, în care
activasem și pe care îl cunoșteam suficient de bine.
3.2. Metodologia cercetării
Metoda de cercetare folosită a fost una calitativă, exploratorie, folosind ancheta pe baza
interviului structurat, aplicat cel puțin câte unei organizații reprezentând fiecare formă majoră
recunoscută oficial ca aparținând acestui sector în România (MMPFS, 2010, 38). Am ales

26. 26
această tehnică din dorința de a înțelege logica de funcționare a acestor organizații, interviul
oferindu-mi deschiderea spre diverse povești și relatări ale celor intervievați cu privire la
activitatea și istoria respectivei unități. Totuși, structurarea interviului mi-a asigurat aflarea
acelor informații esențiale pentru cercetare, respectiv cele referitoare la resursele folosite și
procentul fiecăreia din total. Ancheta s-a desfășurat la nivelul municipiului București. Una
dintre limitele acestei cercetări este lipsa reprezentativității datorată numărului mic de
organizații. Cu toate acestea, lucrarea constituie un punct de plecare pentru viitoare cercetări
în domeniul economiei sociale, al resurselor și formelor sale de organizare, oferind un prim
pas spre crearea unor tipologii.
3.2.1. Operaționalizarea conceptelor
Selectarea organizațiilor s-a realizat în concordanță cu criteriile economiei sociale, adaptate
României. Conform Raportului de cercetare privind economia socială în România realizat
de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în 2010, formele majore ale economiei
sociale sunt:
• organizații non-profit are au activitate economică,
• case de ajutor reciproc,
• cooperative de credit,
• cooperative de gradul I.
Pe lângă acestea, având în vedere diversitatea organizațiilor non-profit și a caselor de
ajutor reciproc, am decis să realizez cel puțin un interviu cu o asociație, o fundație, un C.A.R.
de pensionari și unul de salariați. Toate organizațiile cuprinse în cercetare, non-profit sau
cooperative, au răspuns criteriului esențial, cel de a fi întreprins până la momentul
intervievării cel puțin o activitate economică.
Pentru realizarea instrumentului, am definit resursele în termenii lui Adalbert Evers
(2004a) și lui Laville și Nyssens (2004, 325) , prin persoanele, obiectele și mijloacele ce pot
fi valorificate pentru realizarea scopului unei organizații, compunându-se din:
1. resurse non-piață: subvenții, scutiri de taxe și impozite, finanțări rambursabile și
nerambursabile, donații, sponsorizări, direcționări ale impozitului,
2. resurse de piață: comercializare produse și servicii, cotizații, părți sociale,
3. resurse non-monetare: donații și sponsorizări în natură, voluntari, parteneriate cu alte

27. 27
organizații și autorități publice, integrarea în diverse rețele, angajarea unor persoane
din grupuri vulnerabile.
Temele cuprinse în interviuri au fost organizate într-o ordine logică, pornind de la
câteva întrebări referitoare la istoricul constituirii organizației în cauză, apoi continuând cu
detalii despre scopul organizației, grupul țintă ale cărui nevoi tinde să le satisfacă, raza de
acțiune, modul de integrare a activității economice. Cea de-a treia temă a abordat proiectele
sau activitatea de bază a organizației și modul în care aceasta activitate vine în sprijinul
grupului țintă. În fine, ultima temă se referea la tipul de resurse folosite, întrebările urmând
întocmai cele trei tipuri de resurse explicate mai sus (ghidul de interviu - Anexa 1).
3.2.2. Culegerea datelor
Nedispunând de date statistice pentru selectarea acestor organizații, lotul investigat a fost ales
în urma unei analize a site-urilor web ale organizațiilor și a cunoașterii acestora prin
participarea la diferite conferințe de specialitate. Organizațiile au fost contactate pe rând și în
funcție de disponbilitate, au fost intervievați managerii sau directorii acestora. Dezavantajele
în selectare au constat în piața redusă ca dimensiuni a economiei sociale în România, fiind
puține organizații care să răspundă tuturor criteriilor și rata mică de răspuns. Deși în ceea ce
privește subsectorul de non-piață reprezentat de asociații și fundații nu am întâmpinat
probleme, primele trei contactate răspunzând afirmativ cererii mele, am înregistrat patru
refuzuri în rândul caselor de ajutor reciproc. Cât despre subsectorul de piață reprezentat prin
cooperative, în urma cercetării pentru proiectul „INTEGRAT”, una dintre cooperativele care
a răspuns chestionarului a dorit să participe și în această investigație. Cu toate astea, în acest
stadiu al cercetării nu am reușit să stabilesc o legătură cu o cooperativă de credit, obținând fie
refuzuri, fie informații conform cărora acestea nu mai funcționează.
Astfel, grupul de organizații selectate se constituie dintr-o cooperativă
meșteșugărească de gradul I (cel mai răspândit tip de cooperativă), o asociație, două fundații
(una dintre ele fiind și atelier protejat), o casă de ajutor reciproc a salariaților și o casă de
ajutor reciproc a pensionarilor. Interviurile au avut loc în perioada 11 martie 2011 – 8 aprilie
2011, și au variat ca durată între 27 și 58 de minute.
În plus, aflându-mă într-o vizită în orașul Monza din Italia, am avut ocazia să
intervievez directorul unui consorțiu de cooperative sociale pentru a înțelege diferențele
dintre cooperativele tradiționale și această noua formă de organizare din statul italian.

28. 28
3.3. Analiza și interpretarea datelor
În urma celor șase interviuri a reieșit că există diferențe semnificative în ceea ce privește
resursele folosite de organizațiile economiei sociale din București.
În timp ce subsectorul de non-piață beneficiază de un adevărat mixaj de resurse, doar
C.A.R.-ul de pensionari (C.A.R.P.) din rândul sub-sectorului de piață se aseamănă acestui
profil, cooperativa meșteșugărească și C.A.R.-ul de salariați (C.A.R.S.) corespunzând unui alt
profil, bazat în totalitate pe auto-finanțarea din vânzarea de produse și servicii (a se consulta
Anexa 2 pentru o analiză completă a specificului fiecărei organizații).
Un aspect interesant surprins de această investigație constă în istoria fiecărei
organizații, rezultatul final demonstrând o traiectorie lungă în cazul cooperativei și a caselor
de ajutor reciproc, înființate între anii 1947 – 1952 și una scurtă în cazul subsectorului de
non-piață, cele trei organizații fiind înființate între anii 1995 - 2008. Aceste diferențe se pot
explica prin interzicerea organizațiilor non-profit în perioada comunistă și reapariția lor după
1989.
Pentru claritatea expunerii, voi analiza o parte din date comparativ, pe subsectoare.
3.3.1. Subsectorul de piață
Scop și activități. Astfel, subsectorul de piață, în conformitate cu legislația care
reglementează diversele organizații ce îl compun, are la bază principiul într-ajutorării, astfel
că scopurile urmărite de C.A.R.-urile și Cooperativa investigate urmăreau ajutorarea
membrilor prin acordarea de împrumuturi și ajutoare nerambursabile în cazuri de deces, sau
prin oferirea de asistență socială și medicală și organizarea de evenimente și activități
turistice la prețuri reduse în cazul C.A.R.P.-ului. Cooperativa se distinge prin scop,
răspunzând nevoii unui loc de muncă și ocazional, oferind posibilitatea recalificării
membrilor cooperatori. În ceea ce privește activitățile acestor organizații, C.A.R.P.-ul oferă
diverse servicii membrilor, precum credite, activități lucrative și recreative în cadrul unui
centru de zi, prestări de servicii la prețuri reduse, oferirea unor produse gratuite pentru
membrii cu venituri sub 600 de lei pe lună și a ajutoarelor nerambursabile în caz de deces.
C.A.R.S.-ul se distinge printr-o paletă de activități strict economice, de oferire de credite,
consiliere economică personalizată și ajutoare nerambursabile de deces, în timp ce
Cooperativa se adresează pieței, membrii prestând diverse servicii și realizând comerț pentru

29. 29
clienți publici și privați. Încă din acest punct se poate observa o altă logică a demersului
social și economic realizat de aceste organizații. Zona în care își desfășoară activitatea este
București și împrejurimile sale.
Grup țintă. Profilul grupului țintă vizat diferă, de la pensionari, la angajați și membri
cooperatori în general, condițiile pentru a adera la o cooperativă sau C.A.R. nefiind
dependente de apartenență la un grup vulnerabil. Deși în cazul pensionarilor se specifică
diverse ajutoare adiționale destinate celor cu venituri mai mici de 600 de lei pe lună și grupul
în sine constituie un grup vulnerabil în România, în cazul cooperatorilor și membrilor
C.A.R.S.-ului nu este specificată nicio astfel de dimensiune, putând înțelege din profilul
activității că este vorba de persoane potențial vulnerabile (mici meșteșugari, cizmari, croitori,
tapițeri etc.). Aderarea ca membru se face fie prin plata unei cotizații lunare (C.A.R.-uri), fie
prin cumpărarea unei părți sociale (maxim 20% din totalul cooperativei).
Resurse. Tema cercetării, resursele utilizate, relevă și ele diferențe, C.A.R.P.-ul
remarcându-se printr-un mixaj abundent de resurse monetare, non-monetare și non-piață, ce îi
susține activitățile sociale, în timp ce unitatea de salariați și Cooperativa utilizează exclusiv
resurse de piață, prin păstrarea dobânzilor de la împrumuturi, respectiv vânzare de produse și
servicii. Astfel, nu doar finanțările în bani sau produse, ori donațiile și sponsorizările, dar și
parteneriatele cu autoritățile publice, firme private și organizații similare, sau aderarea în
federații sau rețele ori folosirea voluntarilor, sunt reduse sau chiar nule în rândul celor două
organizații, C.A.R.P.-ul fiind singurul activ din acest punct de vedere, implicând 40 de
voluntari în teritoriu și beneficiind de sprijinul multor instituții. Se observă, deci, că legăturile
„puternice” (Granovetter, 1982, apud Putnam, 1993/ 2001), deseori de rudenie, se regăsesc
mai ales în cadrul cooperativelor, în timp ce legăturile „slabe” sunt caracteristice
subsectorului de non-piață sau, mai general, a celui non-profit, în care sunt incluse și C.A.R.-
urile.
Dividende. Unica organizație a subsectorului de piață care poate împărți profitul între
membri, conform legii, este Cooperativa, care plătește dividende în funcție de părțile sociale
deținute, nefiind însă diferențe mari între părțile fiecărui membru. C.A.R.-urile, în schimb,
dacă înregistrează profit, îl revinvestesc, însă din interviurile realizate a reieșit că sunt într-o
continuă pierdere, în ciuda numărului mare de membri contribuitori.

30. 30
3.3.2. Subsectorul de non-piață
Subsectorul de non-piață, compus din două fundații și o asociație, se diferențiază de cel de
piață atât prin grupul său țintă, în acest caz nemaifiind membrii/asociații, ci societatea în
ansamblu sau anumite grupuri sociale dezavantajate, cât și prin resursele utilizate, mixându-
le într-o mare măsură.
Scop și activități. Scopul acestor organizații este de a dezvolta comunitatea sau o parte a sa,
fie prin sprijinire și reintegrare socio-profesională a persoanelor cu handicap (Fundația A),
acompaniere individualizată a persoanelor excluse din dispozitivele de asistență socială sau
dependente de ele (Asociația), fie prin programe educaționale și susținerea socială a copiilor
și tinerilor cu diverite probleme economice sau de sănătate (Fundația B) - pentru o descriere
completă, a se consulta Anexa 2- .
În funcție de scopul propus, fiecare organizație desfășoară diverse activități. Astfel,
Fundația A se remarcă printr-un program de viață independentă pentru persoanele cu
dizabilități (realizat în cadrul unui S.R.L. al cărui acționar este), crearea a trei case de tip
familial pentru 37 de copii dezinstituționalizați și a unui centru de zi, precum și un program
de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilități. Fundația B are ca activitate de bază un
atelier de inserțiune ce se ocupă cu recondiționarea și reciclarea aparaturii și echipamentelor
IT urmată de donarea și vinderea lor, o activitate de confecții textile și un program de
acompaniere individualizată, ce presupune consilierea, orientarea, formarea / calificarea și
medierea unui loc de muncă pentru beneficiarii atelierului de inserțiune. Asociația se distinge
prin scopul educativ propus, de consiliere și școlarizare specială / normală a tinerilor
seropozitivi dintr-un centru de plasament (proiect în cadrul căruia a elaborat și un atelier de
confecții ce reprezintă componenta economică a activității) și de susținere a copiilor cu
potențial intelectual ridicat, dar care provin din familii sărace, prin crearea unor centre de zi
și oferirea de servicii, materiale și mese calde, dar și prin programe de burse. De asemenea,
Asociația realizează și un program internațional de teatru social în parteneriat cu o
organizație din Olanda.
Nivelul la care își desfășoară activitatea este național sau chiar internațional, aceste
trei organizații adresându-se tuturor cetățenilor, chiar dacă sediile principale sau chiar unice
sunt în București – Fundația A are 12 puncte de lucru în țară, Fundația B administrează un
centru de zi în altă regiune, iar Asociația are beneficiari proveniți din alte județe.
Grup țintă. Grupul țintă căruia se adresează acest subsector este compus din

31. 31
persoane cu dizabilități fizice sau intelectuale, persoane marginalizate sau excluse (Asociația
- 9 criterii) sau persoane și tineri cu probleme economice, sociale sau de sănătate.
Componenta economică vine în sprijinul îndeplinirii scopurilor sociale, în eventualitatea unui
profit, acesta fiind reinvestit în activitate de bază.
Resurse. Resursele utilizate provin din toate sferele, atât de piață, non-piață, cât și
non-monetare, atrăgând sponsori și donatori străini, locali, persoane fizice și juridice, dar și
finanțări europene și internaționale, beneficiind de unele facilități fiscale datorate activității
de includere a persoanelor dezavantajate, de parteneriate cu autorități locale, dar și de
parteneriate inter-organizaționale. Voluntarii, parteneriatele cu organizații similare și rețelele
constituie componente esențiale.
Activitate economică și dividende. În ceea ce privește activitatea economică, doar în
Fundația A aceasta e realizată în exterior, prin crearea unei societăți comerciale, celelalte
două înglobând-o în structura internă. Dacă în cazul Fundației B această opțiune a fost
justificată prin faptul că nu este puternic dezvoltată, dar că intenționează să înființeze o
unitate separată, directorul Asociației a declarat că este mai facilă urmărirea valorilor prin
această formă juridică.
Așa cum amintește și CIRIEC, sursa majoră de finanțare a cooperativelor, spre
deosebire de subsectorul de non-piață, este cea provenită din afacerea pe care ei o operează
pe piață (2006, 43). Ele nu folosesc resursa non-monetară de tipul voluntarilor în activitatea
de bază, în timp ce asociațiile, fundațiile și întreprinderile sociale se bazeză în mare măsură
pe ea (CIRIEC, 2007, 27). Fondurile rambursabile (de tipul împrumutului) sunt singurele
resurse neutilizate de nicio organizație.
3.3.3. Analiză comparativă
Resurse. Folosind datele aproximative oferite de respondenți privind tipul de resurse folosite
de organizațiile lor, mai jos poate fi urmărit mixajul de resurse folosite de fiecare organizație
intervievată.
Parteneriatele încheiate de sectorul de non-piață cu instituții și organizații naționale și
internaționale, publice și private constituie un punct tare și indispensabil pentru creșterea lor.

32. 32
Tabelul 1. Mixul de resurse al organizațiilor economiei sociale
Formă de C.A.R. C.A.R. Cooperativă Fundație A Fundație B Asociație
organizare / pensionari salariați meșteșugărească
resurse
Resurse de ***** ********* ********** **** ** *
piață
Resurse non- *** 0 0 **** ***** *******
piață
Resurse non- ** * 0 ** *** **
monetare
Scop social – incluziune. În ceea ce privește componenta socială a activității -
includerea și sprijinirea persoanelor dezavantajate, obiectiv urmărit de instituțiile europene și
folosit în discursul referitor la importanța economiei sociale -, se observă că nu se poate face
o analiză exactă, întrucât scopurile sociale, grupurile țintă, beneficiarii și angajații
funcționează după o logică diferită în cadrul fiecărei organizații.
Chiar dacă în cazul sectorului de piață unele organizații nu implementează activități
sociale, ele generează beneficii sociale unui grup mare de beneficiari, după cum
argumentează și Arpinte et al. (2010b, 19). De asemenea, nici vulnerabilitatea nu este definită
la fel în fiecare organizație. Cu toate acestea, într-o schemă largă a conceptului, toate au un
impact social asupra unor grupuri dezavantajate din varii puncte de vedere sau grupuri
potențial dezavantajate. În această cercetare, am numit doar câteva aspecte pe care le consider
a fi indicatori ai stării de vulnerabililitate în România anului 2011, respectiv dizabilitatea (de
diverse forme), etnia rromă, detenția și creșterea într-un centru de plasament. Pe pagina
următoare pot fi urmărite datele oferite de fiecare organizație investigată.
Din păcate, datele referitoare la numărul de beneficiari nu este exact, organizațiile
oferindu-mi fie numărul actual, fie cel total, deseori scuzându-se la momentul interviului că
se află în curs de redactare a raportului pe anul 2010 și nu cunosc datele exacte. Cu toate
acestea, se poate observa că numărul de beneficiari ai subsectorului de piață este mai mare,
datorându-se C.A.R.-urilor. Trebuie însă amintit că sunt organizații bazate pe reciprocitate, în
timp ce subsectorul de non-piața conține organizații ce se adresează oricărui cetățean, fiind
mai apropiate de caracteristica celor publice. Cât despre angajarea persoanelor vulnerabile,
fără a lua în considerare motivul vulnerabilității, suma este semnificativ mai mare în rândul
subsectorului de non-piață.

33. 33
Tabelul 2. Incluziunea persoanelor dezavantajate în organizațiile economiei sociale
Formă de C.A.R.P. C.A.R.S. Cooperativă Fundație A Fundație B Asociație
organizare /
item
Număr 30000 membri 9000 membri 64 membri la Peste 4000 76 la 43 angajați de la
beneficiari la momentul la momentul momentul de la momentul înființare
interviului interviului interviului înființare interviului *sute de P.C.-uri
donate în instituții
publice și O.N.G.-
uri
Număr 70 14 64 120 (+12 în 18 30 de angajați
angajați S.R.L)
Angajați cu 3 0 0 Peste 26. 3 Peste 3 angajați
dizabilități
Angajați de Sunt 0 0 Doar 1 0 Sunt nedeclarați
etnie rromă nedeclarați declarat
Angajați foști 0 0 0 0 (2 0 2 angajați
deținuți voluntari)
Angajați din 0 0 0 1 3 Există, dar nu se
centre poate determina
plasament numărul
Analiza S.W.O.T. a resurselor utilizate de organizațiile ES. Tendința diverselor
forme de economie socială spre un anumit tip de resurse este o temă de studiu interesantă, ce
trebuie înțeleasă prin analiza contextului social, legislativ și economic.
La o trecere rapidă în revistă, există anumite puncte tari și puncte slabe ale formelor
de finanțare în viziunea respondenților, iar pentru a le expune am folosit schema S.W.O.T.
Tabelul 3. S.W.O.T. Resurse predominante ale organizațiilor economiei sociale
Resurse / Resurse de piață Resurse non-monetare
item și non-monetare
Puncte tari - Independență financiară și transparență, dacă se optează pentru crearea - Dezvoltarea
unei unități economice externe (în cazul subsectorului de non-piață, parteneriatului public-
excluzând C.A.R.-urile). privat.
- Autonomie, democrație.
- Sustenabilitate, specifică oricărei activități economice.
Puncte - Deseori neprofitabilitate, neajunsuri și neputința unei autofinanțări - Consum mare de
slabe totale (pierderi ~25% annual). resurse umane pentru
- lipsa capacității de a oferi produse competitive provenită din identificarea
echilibrarea scopului social cu cel economic. potențialilor
finanțatori.
Amenințări - Politice și economice (schimbări legislative). - Lipsa unei finanțări
- Dependența beneficiarilor de serviciile organizației. constante.
Oportunități - Apelarea la alte resurse, precum fondurile europene și alte parteneriate. - Noi finanțări.

34. 34
(strengths, weaknesses, opportunities, threats), împărțind resursele în două categorii: cele de
piață și cele non-monetare și non-piață. Am ales această variantă de lucru datorită realității
terenului, a doua categorie dezvoltându-se pe baza celor două componente, finanțările private
sau europene fiind în strânsă legătură cu capitalul social dezvoltat și numărul de voluntari.
3.3.4. Modele de organizații hibrid ale ES
Consider că două organizații dintre cele investigate constituie exponenți de succes ai
modelului de economie socială. Pe de-o parte se află C.A.R.P.-ul, ce se distinge prin mixajul
resurselor și oferirea de servicii sociale unui grup mare de beneficiari, și Fundația A, fiind și
cea mai eficientă organizație investigată, înregistrând profituri considerabile, în timp ce restul
organizațiilor – fără a include cooperativa, care constituie un caz special – nereușind să își
susțină decât mici activități cu fondurile provenite din activitatea financiară.
Caseta 3. C.A.R.P.
C.A.R.P.-ul are o altă traiectorie a folosirii resurselor, fiind înființat în anul 1952 cu scopul într-ajutorării
membrilor prin împrumuturi cu dobânzi reduse și alte ajutoare economice. După 1989, în contextul unei
cereri tot mai mari de produse și servicii de către membri și a diverselor oportunități de finanțare, C.A.R.P.-ul
și-a extins activitatea, oferind diverse alte pachete sociale. Treptat, a trecut printr-un proces de hibridizare, în
care activitatea de bază, cea a oferirii de credite, a căpătat o valoare mai mică comparativ cu restul
activităților sociale furnizate.
Caseta 2. Fundația A
Fundația A a apărut în 1995 cu scopul de a dezvolta și implementa proiecte în vederea sprijinirii și
reintegrării socio-profesionale a persoanelor cu handicap locomotor prin ameliorarea necesităților fizice,
funcționale și materiale ale persoanelor cu dizabilități, ulterior, printr-un parteneriat extern, extinzându-și
activitatea și spre tinerii cu dizabilități intelectuale. În anul 2001 a creat o societate comercială cu răspundere
limitată al cărei unic acționar este pentru a păstra transparența activității comerciale, concretizată în vânzarea
de scaune cu rotile (decontate de Stat) adaptate individualizat și alte instrumente și echipamente specifice
(adaptoare pentru automobil, vase pentru toaletă, prezervative speciale etc.). La început, aceste produse erau
donate, dar prin crearea contextului legal favorabil de decontare a unui scaun o dată a cinci ani, Fundația a
decis să își dezvolte activitate în acest sens comercial și să adauge și alte produse. Ulterior, fabricarea
acestor scaune nu a mai fost profitabilă, astfel ca Fundația a păstrat doar statutul de comerciant. Pentru a
putea răspunde nevoilor pieței reglementate de Legea 448/2006 prin care costurile produselor și serviciilor
cumpărate de la o unitate protejată pot fi deduse integral de companii în limita taxei datorate statului în cazul
în care acestea aleg să nu angajeze persoane cu dizabilități, firma și-a extins activitatea prin crearea unei
tipografii.
De asemenea, firma a deschis și o seră, îngrijită și administrată de copiii din casele familiale organizate de
Fundație. O alta componentă este centrul de tehnologie asistivă, în care oferă consultanță persoanelor cu
diverse handicapuri, specialiștii fiind și ei persoane cu dizabilități, deseori foști beneficiari ai proiectelor
Fundației și actualmente angajați.

35. 35
3.4. Concluziile studiului
Rezultatele cercetării demonstrează că sursele de proveniență ale unicității organizațiilor
economiei sociale sunt pluralitatea surselor de finanțare și scopul de servire a oamenilor sau a
altor organizații ale ES, concluzie confirmată și de cercetarea lui Sorin Cace (2010a, 26). Cu
toate acestea, se observă două trenduri diferite în cazul celor două subsectoare, cel de piață și
cel de non-piață. Deși principiile organizării private, formale, autonomiei decizionale,
libertății de asociere și democrației sunt reglementate și aplicate în toate formele de ES în
România, am identificat variații mari între organizații, atât din punctul de vedere al resurselor
predominant folosite, cât și în ceea ce privește scopurile și obiectivele propuse, principiile de
alocare (solidaritate și reciprocitate sau deschise spre toți cei în nevoie) și distribuirea
profitului.
Folosind o metodă calitativă, nereprezentativă, rezultatele nu pot fi generalizate, însă
constituie un prim pas în descoperirea acestui nou teritoriu al sectorului terțiar, fiind
prezentate drept cazuri revelatoare și deschizătoare de noi teme sociologice. Rezultatele
investigației relevă faptul că resursele de piață și non-piață sunt cele mai utilizate de
economia socială, deși se accentuează tot mai mult rolul esențial al celor non-monetare. Cele
doua subsectoare, cel de piață și cel de non-piață apelează predominant la resursele de piață
(sau chiar exclusiv), respectiv la cele de non-piață și non-monetare, fapt ce conduce la
diferențe în cea ce privește modurile de lucru, accentuarea importanței anumitor sectoare de
activitate și a relațiilor externe.
Ajutorul național public prin finanțări, subvenții sau facilități fiscale este minim,
înregistrându-se mai degrabă diverse forme de parteneriate pentru facilitarea unor activități.
În plus, factorul politic și legislativ este identificat mai degrabă negativ decât pozitiv, în ciuda
obiectivelor propuse în diverse strategii naționale.
Urmărind istoricul celor două organizații-model prezentate în casete, constatăm că
flexibilitatea și capacitatea de adaptare la cerințele pieței, precum și cadrul legal reprezintă
premise fundamentale pentru succes. Îmbinarea inteligentă a tuturor resurselor disponibile,
cooperarea bazată pe încredere și transparență și reinvestirea profitului constituie bazele unei
astfel de organizații hibrid ce urmărește scopuri sociale.

36. 36
Concluzii finale, recomandări și proiecte de dezvoltare
În urma studiului întreprins, a analizei conceptuale și a legislației, precum și a realizării
cercetării empirice, finalizez prin a accentua importanța continuării acestui studiu de către
autorități competente, folosind date reprezentative. Diferențele între organizațiile economiei
sociale din România pot constitui adevărate surse de conflict în lupta pentru fonduri și resurse
limitate. De aceea, sunt necesare noi cercetări naționale reprezentative ce pot crea tipologii
ale organizațiilor economiei sociale în funcție de scopuri, grupuri țintă, resurse folosite și
posibilitatea plății dividendelor.
Primul pas însă, este crearea unor baze de date statistice naționale ample, precise,
actualizate și gratuite, conținând informații generale și specifice cu privire la aceste
organizații și activitatea lor economică. Numai astfel putem derula cercetări cât mai valide și
putem acte legislative funcționale, bazate pe cercetări riguroase. Structurarea transparentă a
sectorului economiei sociale va conduce, cu siguranță, la rezultate favorabile dezvoltării
economice și sociale. În plus, așa cum arată și Putnam (1993/2001, 198), existența unor rețele
de angajament civic fundamentate pe încredere (tranzitivă) și norme sociale autoimpuse,
specifice economiei sociale (și mai ales sectorului non-piață în cazul României), nu fac decât
să întărească instituțiile publice și eficiența lor, grăbind creșterea economică.
Deși ambele subsectoare sunt fundamentale pentru dezvoltarea socială și economică a
României, legăturile interpersonale „slabe”, specifice subsectorului de non-piață, susțin într-o
mai mare măsură coeziunea unei comunități sau a acțiunilor colective, determinând cooperări
între organizații și solidaritate socială.
Totuși, în ciuda acestor contraverse și a celor legate de plata dividendelor în cazul
cooperativelor, subsectorul de piață al economiei sociale este o componentă importantă a
succesului acesteia în atingerea obiectivelor de coeziune socială și economică propuse.
Astfel, se impune necesitatea unor mecanisme de sprijin a acestor organizații și
crearea de parteneriate locale și naționale cu autoritățile publice care să conducă la
dezvoltarea unor proiecte sustenabile, de interes general.
Consider că reglementarea expresă a economiei sociale este o necesitate, însă trebuie
atent construită, cu observarea experienței altor state și în concordanță cu legile specifice
fiecărei organizații incluse, fiind un teritoriu aflat la limita între cele două sectoare, cel public
și cel privat. De asemenea, proiectul Legii cadru privind economia socială (Parlamentul

37. 37
României, 2010) reprezintă o inițiativă legislativă cu un mare potențial de succes, cu condiția
definirii clare a tuturor organizațiilor care intră sub incidența sa și a caracteristicilor pe care
acestea trebuie să le îndeplinescă referitor la obiectivele urmărite și distribuția profitului.

38. Bibliografie
Lucrări consultate
Arpinte, Daniel, Cace, Sorin și Scoican Nicoleta Andreia (coord.). (2010b). Economia
socială în România – două profiluri regionale-. București, editura Expert.
Arpinte, Daniel, Cace, Sorin, Theotokatos, Harry și Koumalatsou, Eleftheria. (2010). “The
Social Economy in the European Union” în Calitatea Vieții, 21, 1–2, 2010, 137–160.
Briciu, Cosmin. (2007). „Măsurarea dezvoltării sociale: indicatori ai dezvoltării sociale” în C.
Zamfir și S. Stănescu (coord.). Enciclopedia dezvoltării sociale (pp.354-358). Iași, editura
Polirom.
Cace, Sorin (coord.). (2010a). Economia socială în Europa. București, editura Expert.
CEPCMAF (Conference Europeenne Permanente des Cooperatives, Mutualites, Associations
et Fondations). (2002). Charter of Principles of the Social Economy. Brussels.
(Disponibil online: http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/2007_08_20_EN_
charte-2.pdf). [Accesat: 31.01.2011].
Chelcea, Septimiu. [2001] (2005). Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat,
un articol științific pn domeniul științelor socio-umane (ediția a III-a). București,
Comunicare.ro.
Chelcea, Septimiu. [2001] (2007). „Tipuri de cercetări sociologice. Cercetarea-acțiune.” În
S. Chelcea. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (ediţia
a III-a, revăzută şi adăugită) (pp. 200-204). Bucureşti, Editura Economică.
CIRIEC (Centre Internationale de Recherches et de l´Information sur l´Économie Sociale et
Coopérative). (2006). Manual for drawing up the satellite accounts of companies in
the social economy: co-operatives and mutual societies. În numele Comisiei
Europene, Directoratul General al Industriei și Întreprinderilor.
CIRIEC. (2007). The Social Economy in the European Union. Bruxel. (Disponibil online:
http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/eesc-2007-11-en.pdf0. [Accesat: 31.01.11].
Comisia Europeană (2010). Communication from the Commission to the European
Parliament, The Council, The Economic and Social Committee and the Committee of
the Regions: Towards a Single Market Act. For a highly competitive social market
economy. 50 proposals for improving our work, business and exchanges with one
another. Bruxel. (Disponibil online: http://ec.europa.eu/internal_market/smact/docs/
single- market-act_en.pdf. [Accesat: 01.02.2010].
Comisia Europeană, Directorate-General for Enterprise. Introduction to Corporate

39. Social Responsibility for Small & Medium-Sized Enterprises. (Disponibil online:
http:// www.uniqueprint.ro/economia-sociala/). [Accesat: 31.02.2011].
Comisia Europeană. (2010). Europe 2020. (Disponibil online: http://ec.europa.eu/europe20
20/index_en.htm). [Accesat: 31.02.2011].
Defourny, Jacques. (2001). “Introduction” în C. Borzaga și J. Defourny (eds). (2001). The
Emergence of Social Enterprise (pp.1-29). London, editura Routledge.
Defourny, J., Develtere, P. și Fonteneau, B. (1999). „The Social Economy: The worldwide
making of a third sector” în J. Defourny, P. Develtere și B. Fonteneau. (1999).
L’économie sociale au Nord et au Sud. (Disponibil online: http://www.emes.net/file
admin/emes/PDF_files/Articles/Defourny/Defourny.Develtere_SE_NorthSouth_Chap
1_ EN.pdf. [Accesat: 24.01.2011].
Defourny, Jacques. Social entreprise in an enlarged Europe: concept and realities. Emes
European Research Network. (Disponibil online: http://www.emes.net/fileadmin/
/emes/PDF_files/Articles/Defourny/Defourny.Soc.ent.CEE.3.06.pdf). [Accesat:
01.02.2011].
Deraedt, Eva. (2009). Social Enterprise: A conceptual Framework. Conceptual Discussion
Paper for the ILO Social Enterprise Development Targeting Unemployed Youth in
South Africa (SETYSA) project. Catholic University Leuven.
Evers, Adalbert. (2004a). “The significance of social capital in the multiple goal and resource
structure of social enterprises” în C. Borzaga, și J. Defourny (eds). (2001). The
Emergence of Social Enterprise (pp. 296-312). London, editura Routledge.
Evers, Adalbert. (2004b). “Mixed Welfare Systems and Hybrid Organisations – Changes in
the Governance and Provision of Social Services”. Articol prezentat la Sixth
International Conference of the International Society for Third-Sector Research,
Toronto, Canada, July 11 – 14, 2004. (Disponibil online: http://www.istr.
org/conference/toronto/workingpapers/evers.adalbert.pdf). [Accesat: 25.02.2011].
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. (2010). România 2010. Sectorul neguverna-
mental – profil, tendințe, provocări. (coord. Mihaela Lambru și Ancuța Vameșu).
București. (Disponibil online: http://www.fdsc.ro/library/conferinta%20vio%207%
20oct/Romania%202010_Sectorul%20neguvernamental1.pdf). [Accesat: 15.04.2011].
Găină, Viorel și Găină, Alexandru. [f.a.]. Societatea cooperativă reglementată de Legea nr. 1/
2005. Delimitări şi interferenţe în raport cu alte tipuri de societăţi comerciale sau
necomerciale. (Disponibil online: http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2008/RSJ3/
05Gaina.pdf). [Accesat: 25.02.2011].

40. Giddens, Anthony. (2000). The Third Way and Its Critics. Cambridge: Polity Press.
Gledhill, John. (2005). Disappearing the Poor?: A Critique of the New Wisdoms of Social
Democracy in an Age of Globalization. În M. Edelman și A. Haugerud (eds.). (2005).
The anthropology of development and globalization: from classical political
economy to contemporary neoliberalism (pp. 382-390). London, editura Blackwell
Publishing Ltd.
Greenwood, Davydd J. și Levin, Morten. (1998). Introduction to action research: Social
research for social change. Thousand Oaks, editura Sage Publications, Inc.
Guvernul României. (2008). Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă Orizonturi
2013-2020-2030. București.
Guvernul României. (2008). Ordonanta nr. 26/2000 din 30/01/2000 cu privire la asociații și
fundații. (modificată în 2003, 2004, 2005, 2005, 2008, 2009). Monitorul Oficial,
numărul 855 din 19/12/2008.
Instituto Nazionale di Statistica (ISTAT). (2008). Le cooperative sociali in Italia. Anno 2005.
Informazione numero 4. (Disponibil online: http://www.istat.it/dati/catalogo/
20080807 _03/inf_08_04le_cooperative_sociali_italia05.pdf. [ Accesat: 15.04.2011].
Institutul de cercetare a calității vieții (ICCV). [f.a.]. Conferinţa naţională "Economia socială
în Europa şi România". (Disponibil online: http://iccv.ro/node/198). [Accesat:
01.02.2011].
Institutul de cercetare a calității vieții (ICCV). [f.a.]. INTEGRAT- Resurse pentru femeile si
grupurile Roma excluse social.(Disponibil online: http://iccv.ro/node/196). [Accesat:
01.02.2011].
Laville, Jean-Louis și Nyssens, Marthe. (2004). „The social enterprise. Towards a theoretical
socio-economic approach” în C. Borzaga, și J. Defourny (eds). (2001). The
Emergence of Social Enterprise (pp. 312-332). London, editura Routledge.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (2010). Raport de cercetare privind
economia socială în România. Material realizat în cadrul programului: „Economia
socială - model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor
defavorizate”. București. (Disponibil online: http://www.mmuncii.ro/pub/
imagemanager/images/file/Rapoarte-Studii/301210Raport%20de%20cercetare_ES.
pdf). [Accesat: 01.03.2011].
Mosse, David. (2005). Cultivating development: an ethnography of aid policy and practice.
London: Pluto Press.
Ostrom, Elinor. [1990] (2007). Guvernarea bunurior comune: evoluția instituțiilor pentru

41. acțiunea colectivă. Traducere de Doina Tonner. Iași, Editura Polirom.
Parlamento Italiano. (1991). Legge 8 novembre 1991, n. 381 "Disciplina delle cooperative
sociali". Gazzetta Ufficiale, 3 decembrie 1991, n. 238. (Disponibil online:
http://normativo.inail.it/bdninternet/docs/l38191.htm). [Accesat: 15.04.2011].
Parlamentul European. (2009). Rezoluţia Parlamentului European din 19 februarie 2009
referitoare la economia socială (2008/2250(INI). (Disponibil online: http://www.
europarl. europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA- 2009-0062
+ 0+DOC+ XML+V0//RO. [Accesat: 31.01.2011].
Parlamentul României. (2010). Lege cadru privind economia socială. Proiect de lege elaborat
în cadrul proiectului ”Economia socială – model inovator de promovare a incluziunii
sociale a grupurilor defavorizate”, coordonat de Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale și sprijinit în cadrul POS DRU. (Disponibil online:
http://www.economiesociala.net/m5-1-4-en-). [Accesat: 26.02.2011].
Parlamentul României. (2005). LEGEA nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei. Monitorul Oficial, numărul 172 din 28 februarie 2005.
Putnam, Rober D. [1993] (2001). Cum funcționează democrația. Tradițiile civice ale Italiei
moderne. Trad. Dana Istrățescu. Iași, editura Polirom.
RBS. Competiția pentru întreprinderi sociale. (Disponibil online: https://www.rbs.ro/despre-
noi/ responsabilitate-corporativa/nesst.) [Accesat: 01.02.2011].
Sandu, Dumitru, Câmpean, Cosmin, Marina, Lucian, Peter, Mihaela și Șoflău, Vasile. (2007).
Practica dezvoltării comunitare. Iași, editura Polirom.
Social Enterprise Coalition. [f.a.]. Social Enterprise Awards. (Disponibil: http://www.social
enterprise.org.uk/pages/social-enterprise-awards.html). [Accesat: 01.02.2011].
UCECOM (Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești). (2003). Cartea Albă a
Cooperației Meșteșugărești din România, 1990-2001. București, editura Curtea
Veche.
UNPD. [f.a.]. Social Economy – a solution for the development of Roma communities in
Romania. (Disponibil online: http://www.undp.ro/projects.php?project_id=58).
[Accesat: 01.02.2011].
Yunus, Muhammad, în colaborare cu Weber, Karl. (2010). Dezvoltarea afacerilor sociale:
noua formă a capitalismlui, menită să răspundă celor mai presante nevoi ale
umanității. București, Curtea Veche.
Zamfir, Cătălin. (2007). Dezvoltare socială. În C. Zamfir, S. Stănescu (coord.),

42. Enciclopedia dezvoltării sociale (pp.173-177). Iași: Polirom.
*** Împreună pentru o societate mai bună. [f.a.]. (Disponibil online: http://economiesocia
la.org.ro/ro/ despre-proiect).[ Accesat: 01.02.2011].
*** Motivation Romania. [f.a.]. (Disponibil online: http://motivation.ro/). [Accesat:
01.02.2011].
*** Rures. [f.a.]. (Disponibil online: http://rures.ro/). [Accesat: 01.02.2011].
*** Social Business Tour. [f.a.]. (Disponibil online: http://www.socialbusinesstour.com).
[Accesat: 01.02.2011]
Lucrări identificate:
Coleman, James S. 1988. "Social Capital in the Creation of Human Capital" în American
Journal of Sociology, Vol. 94, pp. 95 - 120.
Gide, Charles. (1905). Économie sociale. Les institutions du progrès social au début du XXe
siècle. Paris, editura Larose.
Gide, Charles. [1905] (2001). Coopération et économie sociale 1886-1904 (1905). Patrice
Devillers, editura L’Harmattan.
Dunoyer, Barth Charles. (1830). Nouveau traite d'economie sociale. Vol I-II. Bruxel, editura
H. Fournier.
Fourier, Charles. (1966 – 1968) Oeuvres complètes de Charles Fourier. 12 vol. Paris, editura
Anthropos.
Giddens, Anthony. (1998). The third way. The renewal of social democracy. Cambridge,
editura Polity Press
Spear, Roger. (2006). "Social entrepreneurship: a different model?" în International Journal
of Social Economics, Vol. 33 nr: 5/6, pp.399 – 410. Emerald Group Publishing
Limited
***. [f.a.]. Robert Owen and New Lanark. A man ahead of his time.(Disponibil: http://www.
robert-owen.com/). [Accesat: 16.05.2011].

43. ANEXA 1
Ghid de interviu
Teme de discuție Sugestii de întrebări
Istoricul • Când a fost înființată organizația pe care o conduceți?
constituirii • Vă rog să descrieți contextul în care a apărut această organizație (Cine a avut ideea, cum s-a format echipa,
organizației existența unor posibili parteneri, organizarea formală).
• Care era scopul acestei organizații la înființare? Au existat modificări în timp? Dacă da, din ce cauză? Când?
• De ce ați ales această formă de organizare juridică? Care sunt beneficiile și constrângerile?
Despre • La ce nivel își desfășoară activitatea organizația dvs. - local/ județean/ regional/ național, rural/ urban?
organizație • Care sunt valorile oficiale menționate în statutul organizației ? Au suferit schimbări în timp?
• La ce nevoi sociale răspunde organizația dvs.?
• Prin ce mijloace vă atingeți scopul propus? Care este activitatea de bază?
• Asociații și fundații: În ceea ce privește activitatea economică, face aceasta parte din activitatea organizației dvs.,
sau ați constituit o unitate separată?
Proiecte • Vă rog să descrieți cele mai importante trei proiecte (dacă este cazul) pe care le aveți în derulare? - scop,
obiective, grup țintă.
• Cum urmăresc aceste proiecte interesul general/colectiv/al grupului țintă?
Resurse • Care sunt sursele de finanțare de care beneficiază organizația dvs. și care este cea mai importantă?
Opțional, în funcție de detalierea răspunsului, se pot întreba următoarele:

44. • Primiți finanțare de la bugetul de stat sau bugetul local? Dar finanțări externe (UE, alte state/guverne/programe
internaționale) nerambursabile sau/și rambursabile?
• Beneficiați de donații și/sau sponsorizări în bani? Dar în produse? De unde vin acestea? De la firme private,
fundații filantropice, cetățeni? Beneficiați de direcționări de 2% din impozit?
• Beneficiați de reduceri sau scutiri la plata taxelor și impozitelor sau facilități fiscale pentru angajarea de
personal? Considerați că sunt importante pentru organizația dvs.? Dacă beneficiați de reduceri sau scutiri, în ce
măsură sunt ele eficiente?
• Cât reprezintă venitul provenit din activitatea economică din bugetul total alorganizației dvs. (estimativ)? Dar
celelalte surse de finanțare?
• Câți angajați are organizația dvs.? Dar voluntari? Dintre aceștia, există persoane aparținând grupurilor
vulnerabile – persoane cu dizabilități sau alte forme de handicap, persoane de etnie rromă, persoane eliberate din
detenție, tineri proveniți din centre de plasament?
• Aveți parteneriate cu alte organizații, autorități locale sau firme private? Dacă da, vă rog să descrieți tipul de
parteneriat și beneficiile aduse.
• Ați coordonat sau ați făcut parte dintr-un proiect realizat în colaborare cu alte organizații?
• Faceți parte dintr-o rețea/uniune/federație locală, regională, națională sau internațională?
• Cum este folosit profitul activității economice în cadrul organizației dvs.?
Cooperativă : Sunt plătite dividende asociaților? Dacă da, cum se face împărțirea lor?
• Care sunt avantajele și dezavantajele acestei modalități principale de finanțare?
• Cu ce amenințări se confruntă organizația dvs. din punctul de vedere al resurselor?
• Ce fel de oportunități credeți că se vor ivi pe viitor?