SlideShare a Scribd company logo
1 of 10
Alimentele, leacuri sau otravuri? - Stelian Catalin Fulga
02.septembrie.2007
"Mi-am invins propria moarte"
Dupa propria vindecare, domnul Stelian Fulga a emigrat cu familia in Statele
Unite, a colindat lumea (52 de tari) si a adunat de peste tot unde ajungea retete
naturiste si leacuri din batrini. Avea o promisiune facuta lui Dumnezeu ca, daca
scapa de boala, va face orice ca sa ajute oamenii. In cartea sa, domnul Stelian
Fulga ne spune: "Gindul si dorinta lui Valeriu Popa au fost ca eu sa ajung in
Tibet. In 1991 am ajuns acolo. Printr-un miracol, am fost unul din cei trei oameni
alesi din multimea sosita (peste 4.000 de pelerini) pentru initiere in tratamentele
naturale facute de calugarii shaolin. Am stat patru ani intr-o manastire din
faimoasa vale Hunza, situata undeva intre Tibet si Nepal, unde este interzis
accesul strainilor. Am intilnit calugari in virsta de peste 150 de ani. Am vazut cu
ochii mei cazuri de levitatie si de "mers" pe apa si cum acesti calugari vindecau in
citeva minute boli considerate incurabile. Le-am copiat obiceiurile, respectat
invataturile si mi-am notat retetele folosite de ei pentru vindecare. Am acumulat in
fiecare zi noi cunostinte despre plante si diverse tehnici de preparare a lor.
Sihastrii shaolin traiesc in pesterile din munti, se hranesc cu legume, fructe si
radacini crude. Acesta este secretul longevitatii lor!". Scoala tibetana a insemnat
momentul de cotitura in viata domnului Stelian Fulga, devenit el insusi terapeut.
Astazi, tratamentele sale sint cu totul spectaculoase, iar efectele miraculoase se
simt dupa foarte scurt timp, uneori chiar din a doua zi. "Nu exista nici boli si nici
bolnavi. Toate bolile vin de la o alimentatie necorespunzatoare. Viata si moartea
se afla in intestinul gros. De aceea, orice tratament naturist sau alopat trebuie sa
inceapa prin dezintoxicarea organismului".Metoda s-ar putea numi bio-energo-
terapie. In Tibet, de la calugarii shaolin, am invatat ca boala este un dezechilibru
energetic care impiedica eliminarea pe cai naturale a infectiilor si toxinelor din
organism. Eu cred ca esentiale in procesul de mentinere a sanatatii sint digestia
si puritatea singelui. Mi-am dat seama ca la baza oricarei afectiuni sta o
problema digestiva. Tot tractul digestiv, de la limba pina la rect, se incarca in
timpul vietii cu toxine care genereaza boli. Constipatia este cel mai mare dusman
al omului, pentru ca are loc un proces rapid de trecere a toxinelor in singe. Cind
singele are prea multe toxine, devine viscos, irigarea creierului nu se mai face
cum trebuie, iar creierul nu mai are capacitatea sa coordoneze optim procesele
metabolice din organism. Nu poti elimina boala daca nu scoti toxinele din corp!
Eu incep toate tratamentele cu o cura de dezintoxicare digestiva, iar taierea sub
limba este un procedeu care ma ajuta la purificarea singelui.
Dezintoxicarea totala a tractului digestiv dureaza numai o singura zi, preparatul
meu elimina toxinele din corp, ceea ce inseamna inceputul vindecarii. Este ca un
dus interior care "spala" tractul digestiv si organele anexe: pancreas, bila, ficat,
rinichi. Se elimina tot, fie ca sint infectii, toxine, reziduuri, calculi biliari si renali.
Eu le recomand mereu pacientilor mei sa-si controleze fecalele dupa ce iau
preparatul, ca sa vada si ei ce pot elimina din organism. Nici nu va inchipuiti!
Acest preparat elimina pina si colesterolul din singe. Preparatul contine un extract
din Arborele de Camerun, care este cel mai puternic laxativ din lume, ulei din
seminte de in, care protejeaza mucoasa intestinala si regenereaza celula
hepatica si ulei din seminte de struguri, care ajuta la drenarea bilei, rinichilor si
ficatului. Prin acest tratament, constipatia, durerile de cap, problemele digestive
si problemele biliare se vindeca intr-o singura zi. Se pot vindeca orice fel de boali
in afara de psoriazis si cancer de oase. Totul sta scris in fisele pacientilor mei. Ca
sa enumar acum toate bolile vindecate de mine ar fi o lista prea lunga. Ciroza se
vindeca intr-o luna, cel mult doua. Conditia este ca pacientul sa mearga singur si
sa ajunga la mine pe picioarele lui. Pentru fiecare afectiune in parte fac
tratamente bazate pe extracte din plante, argila, pe o dieta corespunzatoare si, in
cazul bolnavilor de cancer, pe clisme cu rostopasca si cafea.
Domnul STELIAN FULGA va invita la cabinetul medical din Bucuresti, str. Mihai
Bravu nr. 227, corp 1B, ap. 2, sector 3 (zona metrou Muncii), tel. 01/225.02.91 .
PLASTURELE DETOX PATCH
05.mai.2007
Pe masura ce raspunderea noastra fata de propria sanatate creste, eliminarea
toxinelor din organism devine, in mod evident, tot mai importanta. Restabilirea
echilibrului natural al sistemului imunitar "secatuit" este vitala pentru ca, mai apoi,
cu forte proaspete, sa-si poata relua activitatile de protectie a vietii. De secole,
medicina orientala sustine ca, in timpul zilei, toxinele din organism se deplaseaza
in jos, pentur a fi "depozitate" departe de organele vitale, de exemplu, in talpi.
Tamaduitorii orientali au inteles, de asemenea, ca acumularea toxinelor
cauzeaza numeroase afectiuni degenerative. De exemplu, cauza aparitiei
reumatismului dureros si a artritei o constituie acumularea fluidelor acide in
articulatii. Un proverb din Asia spune ca batranetea incepe de la talpi. in
reflexologia orientala, pe talpa (care este supranumita "a doua inima") pot fi
gasite peste 60 de puncte de acupunctura, care corespund principalelor organe
vitale din organism. in general, treimea superioara a talpii corespunde organelor
situate in treimea superioara a corpului, arcul talpii - celor aflate la mijlocul
corpului, iar calcaiul - organelor care se afla in partea inferioara a corpului. Pana
nu de mult, plasturi detoxifianti pentru talpa se puteau gasi doar in Asia, unde
lunar se vand mai mult de 10 milioane!
Cum actioneaza Detox Patch?
Cei care au conceput Detox Patch, imbinand in mod fericit medicina traditionala
cu provocarile tehnologiei moderne, au ales cu grija 14 plante si alti compusi
benefici, care amelioreaza degenerarile cauzate de toxine si, in multe cazuri, le
stopeaza complet. Multe persoane au ramas uluite de eficienta produsului Detox
Patch in calmarea durerilor locale si eliminarea simptomelor datorate stresului si
tensiunii.
Ce asigura efectul benefic al Detox Patch?
Studiile stiintifice si controlul permanent al calitatii. Suntem convinsi ca si
dumneavoastra veti aprecia proprietatile unice ale Detox Patch.
Detox Patch, aliniindu-se cerintelor pietei occidentale, poate fi procurat si in
cadrul retelei CaliVita, cu o compozitie calitativa si un ambalaj atractiv. Astazi,
milioane si milioane de persoane din intreaga lume se pot bucura de efectele
benefice ale acestui plasture fantastic.
Detox Patch se bucura de popularitate datorita faptului ca ajuta organismul sa
invinga epuizarea, stimuleaza circulatia, creste metabolismul si imbunatateste
calitatea somnului. Reduce durerile locale, elimina toxinele, creste nivelul
energetic.
Detox Patch isi exercita efectul in mod natural, timp ce dumneavoastra dormiti.
Toxinele acumulate in organism nostru provin din numeroase surse. Printre
acestea putem enumera: pesticidele sau diferitele ingrasaminte chimice, care
ajung in alimentele pe care le consumam, aerul poluat pe care il respiram, apa
contaminata pe care o bem, reactiile la stresul provocat de stilul de viata modern
si agitat. Omul a creat milioane de substante chimice dintre care, zilnic, mai multe
mii ajung in comert. Consecintele consumului de toxine sunt: stari dese de
slabiciune, dureri, boala. Pentru mentinerea sanatatii este foarte important sa
indepartam sistematic toxinele din organism.
Exista nenumarate modalitati de detoxifiere a organismului. Putem utiliza
detoxifianti pe baza de plante care pot fi procurati fara reteta si, de asemenea,
putem tine post sau dieta, in paralel cu consumul unor suplimente alimentare sau
medicamente. Toate acestea pot fi deosebit de utile, mai ales sub indrumarea
unui specialist.
Dar cel mai greu de indepartat sunt toxinele care adera la tesuturi, printre care se
afla si metalele grele (arsenul provenit din apa, mercurul, plumbul, platina etc.).
Chelatarea poate constitui un mijloc de reducere a nivelului de intoxicare cu
mercur (provenit din amalgamul de la plombele dentare si consumul de peste
contaminat), arsen si plumb.
Dar organismul poate fi detoxifiat mult mai simplu si mai eficient prin talpa.
Deoarece Detox Patch se aplica local, nu exista efecte secundare. in schimb,
inlatura substantele nedorite.
Toate acestea devin evidente la prima utilizare a Detox Patch. Daca il aplicati
seara (cu ajutorul plasturelui pe care il primiti impreuna cu produsul la fiecare
comanda), pana dimineata pernitele albe si uscate se coloreaza in maro inchis
sau negru, se umezesc si, de multe ori, devin urat mirositoare.
Detox Patch ofera o detoxifiere usoara, blanda, naturala
Fiecare pernita Detox Patch este prevazuta cu un plasture ce poate fi inlaturat
usor, pentru a se fixa direct pe piele. Detox Patch se poate aplica pe regiunile
dureroase si problematice ale corpului, pentru a indeparta toxinele din acele
zone. insa, pentru un efect maxim, trebuie aplicat si pe talpa.
Perioada de detoxifiere difera de la persoana la persoana, putand dura de la
doua-trei zile pana la doua-trei saptamani sau chiar mai mult, iar in cazul unor
boli mai grave sau a unei stari toxice. Rezultatele vor fi vizibile a doua zi
dimineata, cand vom controla pernitele.
Pe masura ce pernitele de pe talpa se incalzesc, porii se dilata, facand posibila
eliminarea prin piele a toxinelor din sange si sistemul limfatic, sub presiunea
osmotica. Pernitele le putem aplica oricand, dar cel mai indicat este noaptea. in
cazul unor probleme cu vederea, se pot plasa dupa ureche, dar niciodata pe
ochi. Daca sunt aplicate pe contuzii (exceptand plagile deschise sau leziunile
oculare), pernitele reduc inflamatia si durerea. in cazul unor probleme ale cavitatii
bucale sau ale urechii, se plaseaza cate o pernita de fiecare parte a coloanei
vertebrale, in spatele urechii, dar deasupra ganglionilor limfatici.
Cum se utilizeaza Detox Patch?
Se aplica pernita deasupra plasturelui.
Pernita trebuie sa fie plasata la mijlocul bandei de lipit.
Cu miscari hotarate, se apasa pe talpa sau pe zona dureroasa a corpului.
A nu se utiliza Detox Patch daca ambalajul este deschis sau deteriorat.
Daca este deschis, trebuie utilizat.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Exclusiv pentru uz extern.
Nu se utilizeaza pe portiuni de piele lezate sau pe rani.O cutie contine 12 bucati
de Detox Patch.Calitatea Detox Patch se datoreaza plantelor din compozitie:
CIUPERCA AGARICUS ORGANICa
Contine beta-flucan, care are un rol important in reducerea diviziunii celulelor
cancerigene.
TURMALINa
in mod natural, emite la distanta o lumina infrarosie care are efect relaxant.
GINSENG SIBERIAN
Ajuta la functionarea sanatoasa a metabolismului.
RaDaCINa DE ACHYRANTIS
imbunatateste circulatia sanguina.
PLATICODON GRANDIFLORUM
Protejeaza plamanii si gatul.
SEVa DE BAMBUS
SEVa DE EUCALIPT
Componentii obtinuti din cei trei arbusti formeaza detoxifiantul si sterilizantul cel
mai natural, comod si eficient.
Efectul acestor componenti este, intr-adevar, uimitor. Detox Patch este metoda
cea mai eficienta de detoxifiere naturala, calmare a durerilor si eliminare a
stresului, pe care trebuie s-o incercati si dumneavoastra.
NU CONtINE SUBSTANtE DE PROVENIENta ANIMALa.
Liquid Chlorophyll
13.ianuarie.2007
Verde in interior, curat in interior!
Toxinele
Ce sunt toxinele? Practic, substanta care exercita un efect iritant si/sau daunator
asupra organismului uman, ne pericliteaza sanatatea sau modifica functiile
biochimice ori functionarea organelor. Toate acestea pot apareaa din mai multe
cauze, printre care si alimentatia neadecvata sau efectul secundar al
medicamentelor.
Toxicitatea, in secolul 21, este mult mai ridicata decat in trecut. Astazi exista noi
substante chimice, mult mai diverse si mai puternice, ca sa nu mai mentionam
poluarea tot mai ridicata a aerului, apei, radiatiile si centralele nucleare. In
organismul nostru ajung acum noi substante chimice, consumam diferite tipuri de
medicamente, mult mai mult zahar si alimente procesate si ne distrugem
sanatatea folosind zilnic diferite sedative si energizante.
Liquid Chlorophyll
Liquid Chlorophyll, noul produs CaliVita International, reprezinta solutia potrivita
la toate aceste probleme, contine clorofilina (saruri de sodiu si cupru ale clorofilei)
derivata din alfalfa.
Clorofila are un puternic efect alcalinizant asupra sistemului digestiv, ajuta la
indepartarea mirosurilor corporale neplacute, elimina respiratia urat mirositoare,
optimizeaza circulatia sanguina, digestia, reduce senzatia de oboseala,
imbunatateste si sprijina sanatatea. Pe langa multe alte efecte benefice, ajuta si
la mentinerea unei activitati intestinale optime.
Alfalfa este una din plantele cel mai intens studiate si reprezinta una din cele mai
potrivite surse de proteine, clorofila, carotina, vitamina A (retinoli), vitamina D
(calciferol), vitamina E (tocoferol), vitamina B (piridoxina) si vitamina K
(filochinona), precum si o sursa adecvata de enzime digestive.
Alfalfa este utilizata pe intreg globul de sute de ani ca fortifiant general. Conform
rezultatelor experimentelor, aceasta poate neutraliza efectele substantelor
daunatoare din alimente care patrund in ficat si in intestinul subtire, inainte ca
acestea sa isi exercite actiunea negativa. Poate ajuta la eliminarea toxinelor si la
neutralizarea acizilor. Nutrientii care contin o mare cantitate de clorofila
alcalinizeaza si detoxifica organismul, in special ficatul.
Rolul clorofilelor
Clorofilinele joaca un rol important in detoxifierea interna a organismului, pentru
mentinerea vietii si sanatatii. Detoxifierea interna se refera la procesele care
neutralizeaza, transforma sau elimina toxinele din organism, prin intermediul
urmatoarelor sisteme sau organe:
- respirator - plamani, bronhii, trahee, sinusuri si nas
- gastrointestinal - stomac, ficat, vezica biliara, colon si intregul tract
gastrointestinal
- urinar - rinichi, uretere, vezica urinara, uretra
- tegument si glande - glande sudoripare, sebacee si lacrimale
- limfatic - canalele limfatice si nodulii limfatici
Dar de ce este atat de important sa en?unc?a optima ! sistemelor de detoxifiere a
organismului?
Pentru ca silnic suntem expu?i efectelor negative ale toxinelor, provenite atat din
surse externe (exogene), cat ?i interne (endogene). Toxicitatea apare in
momentul in care toxinele depassc cantitatea care poate fi metabolizata si
eliminata in organism. Homeostaza reprezinta unc?a echilibrata si armonioasa !
organismului. Acest echilibru este distrus daca onsuma mai multe alimente decat
putem digera ?i utiliza sau cand in organism paund substan?ce. Toxicitatea
depinde de doza de toxine, de frecven?are acestea ajung in organism ?i de cat
de puternice sunt. Un anumit tip de toxine, de exemplu insecticidele ?i anumite
medicamente, pot cauza imediat o serie de simptome, cu toate ca ajoritatea au
efecte pe termen lung (de exemplu azbestul, care cauzeaza ancer de
plaamp;acirc;ni).
Atentie!
Clorofilele naturale nu sunt toxice.
Clorofila administrata oral poate colora urina si fecalele in verde, iar limba in
galben sau negru.
Pe durata administrarii orale a clorofilei poate aparea senzatia de greata.
In urma administrarii clorofilei, testul gaiacol poate da rezultate fals pozitive.
Deoarece nu a fost testata siguranta administrarii clorofilei si clorofilinei la femeile
insarcinate si la cele care alapteaza, acestea pot consuma produsul doar la
recomandarea medicului.
In cadrul experimentelor pe cobai, clorofilina a ameliorat anumite efecte
secundare ale ciclofosfamidei.
Nu au fost inregistrate cazuri de supradozare
Condimente si plante
26.noiembrie.2006
Numeroase plante, utilizate deja in antichitate, au un puternic efect
antilipidperoxidazic. Printre acestea se numara cuisoarele, scortisoara, chimenul,
piperul negru si schinduful, dar un efect deosebit in conservarea carnii il au
salvia, rozmarinul si maghiranul. Este interesant de observat ca, in acest scop,
ceapa rosie este mai eficienta decat usturoiul. Cateva mirodenii importante, care
aproape au intrat in folclorul popular, sunt: anisonul, dafinul, busuiocul, ghimbirul,
cimbrul, coriandrul, menta, sofranul, tarhonul, gentiana si semintele de telina.
ZenThonic
26.noiembrie.2006
Ingredientele din sucul ZenThonic sunt: Garcinia Mangostana - fructul minune
originar din Asia - si un amestec de fructe indigene. Mangostana este un fruct
ultra-tropical, originar din regiunile de sud-est ale Asiei, deosebit de bogata in
antioxidanti, enzime, vitamine si oligoelemente. Se distinge prin cantitatea mare
de xantone - flavonoide cu un puternic efect antioxidant - pe care le contine, dar
abunda si in alti polifenoli cu efect antioxidant, precum si in catechine. In afara de
mangostana sucul este imbogatit cu un concentrat de struguri negri, afine negre
sau albastre, capsuni, zmeura, mere si pireu de mere. Fructele contin cantitati
deosebit de mari de acid elagic, fitic, clorogenici, antocianine precum si fibre
vegetale esentiale. Fiecare din aceste fructe este si un concentrat de energie
solara si sursa unor substante protectoare si nutritive. Impreuna contin aproape
toate vitaminele, enzimele si fibrele vegetale de care are nevoie organismul.
Componentii produsului ZenThonic ajuta la mentinerea capacitatilor de
autovindecare a organismului sau la redobandirea acesteia.
Enterita, bucuria turistului
04.iulie.2006
Cum facem deosebirea dintre o enterita acuta si o simpla diaree a calatorului,
cum o evitam, sau, la nevoie, cum o tratam, este problema care preocupa pe
multi dintre cei plecati In calatorii si concedii, noteaza ziarul austriac Der
Standard. Bucuria legata de calatoria cea atat de mult asteptata este uneori de
scurta durata, caci multe din voiajele In zonele sudice sfarsesc temporar, In
cateva zile, pe colacul toaletei. Insa, chiar daca prin aceste neplaceri se pierd zile
pretioase de concediu, rareori Imbolnavirile sunt atat de grave Incat sa fie nevoie
de un medic.
In ceea ce priveste "rata de diaree" exista deosebiri clare Intre destinatiile de
calatorie. Cei care calatoresc, spre exemplu, In tari din Europa de Sud, America
Centrala si de Sud, Africa sau Sud-Estul Asiei sunt expusi celui mai ridicat risc de
Imbolnavire diareica. Spectrul agentilor cauzatori de diaree este extrem de larg.
Cele mai multe infectii intestinale (50 la suta) sunt cauzate de enterotoxina
produsa de bacteriile din specia Escherichia Coli. Insa si enterotoxinele eliberate
de bacterii din speciile Campylobacter, Shigella sau Salmonella Enteritidis sunt
considerate cauzatoare de infectii la nivelul tractului intestinal. Virusii sau parazitii
(protozoarele), de genul amibei sau lambliei (Giardia Lamblia), sunt mai rar
cauzatori de "diaree de calatorie".
Pentru a stabili despre ce este vorba exact trebuie luate In considerare atat
consistenta si culoarea scaunelor diareice cat si frecventa cu care respectiva
persoana viziteaza "buda" cea de toate zilele. Asta pentru ca o "diaree" nu este
neaparat o diaree. Abia daca la cel In cauza manifestarile intestinale ale
Imbolnavirii sunt caracterizate prin scaune pastoase, lichide sau apoase, se
poate vorbi despre diaree din punct de vedere medical. In mod clasic, o diaree de
calatorie debuteaza cu extrem de neplacutele crampe abdominale si cu evacuari
intestinale cu aspect lichid. Simptomatologia poate fi completata de starea
generala de slabiciune, voma si uneori chiar stari febrile. Vestea buna Insa este
aceea aceea ca diareile sunt autolimitante, adica, dupa cateva zile Inceteaza de
la sine, fara sa mai fie nevoie de o terapie speciala. Imediat ce starea generala
se normalizeaza, scaunele neregulate nu mai reprezinta, pe termen lung, o
situatie care sa provoace Ingrijorare.
Daca Insa starea febrila se mentine, iar scaunele, Insotite de crampe
abdominale, raman zile Intregi lichide, fara vreun semn ca situatia se
amelioreaza, atunci singurul lucru de facut este o vizita la medicul din tara
respectiva. Melenele (scaune sanguinolente), febra si o stare generala de
slabiciune sunt semnale de alarma pentru o Imbolnavire serioasa. Cel In cauza
se simte slabit si nu mai este In stare sa ingere cantitati suficiente de lichid pentru
a compensa pierderile cauzate de diaree. La copii se recomanda In acest caz sa
se mearga la medic fara Intarziere, existand aici posibilitatea instalarii exsicozei
(deshidratare), ceea ce poate pune In pericol viata bolnavului.
In momentul cand se ajunge la interventia medicului ceea ce urmeaza este o
examinare pentru depistarea bacteriilor cauzatoare ale Imbolnavirii, fie ele
Salmonella, Shigella, Campylobacter sau alti paraziti. In caz de existenta a febrei,
malaria trebuie exclusa din diagnostic. Diareile cu depozite sanguinolente pot
indica o infectie cu amibe sau Shigella. Aici, o indicatie pretioasa este data de
perioada de incubatie. Daca, de exemplu, o excursie In zone tropicale a avut loc
cu ceva mai mult timp In urma iar pacientul revine cu diaree sanguinolenta,
atunci diagnosticul cel mai probabil este acela de infectie cu amibe. Infectia cu
Shigella are de obicei o evolutie mai rapida. La infectiile cauzate de
microorganisme din clasa protozoare (organisme unicelulare), cele mai des
Intalnite infectii sunt cele provocate de Giardia, desi ele joaca un rol secundar In
ce priveste agentii cauzatori ai diareii de calatorie. De asemenea, pericolul ca un
calator sa contracteze vibrionul holeric este relativ redus.
In cazul variantelor benigne de diaree, printre primele masuri care trebuie luate
se afla dieta specifica si un aport suficient de lichide. In cel mai bun caz pacientul
bea un suc de portocale sau un ceai negru, Imbogatit cu zahar, miere sau ceva
saruri, pentru a compensa pierderile electrolitice care au avut loc prin scaunele
diareice. Doar In cazuri rare, atunci cand aportul de lichide prin ingestie orala nu
este suficient, se recurge la infuzii. Pentru copii sub doi ani sunt necesare solutii
gata preparate (Normolyt sau altele), deoarece In acest caz cantitatea necesara
de electroliti este dozata In mod exact. Dintre medicamentele cel mai frecvent
Intalnite In farmacii fac parte inhibitorii de motilitate si peristaltism din clasa
Loperamid (Imodium) care, de multe ori sunt ingerate cu prea mare usurinta si
prea multa vreme. Recomandabil este ca durata de administrare a acestor
medicamente sa nu depaseasca 48 de ore, cel putin atunci cand nu este
prezenta febra. Practicarea unei terapii cu antibiotice la aceasta forma de
Imbolnavire intestinala este Inca controversata. Fiecare tratament cu antibiotice
ascunde In sine riscul unei idiosincrazii a organismului fata de medicamentul
respectiv, existand pericolul ca, prin alegerea unui antibiotic necorespunzator, sa
se prelungeasca starea de boala. Uzul necorespunzator al unui antibiotic poate
duce In cele din urma la crearea unei rezistente la tratament a organismului. In
mod general, folosirea medicamentelor cu efecte antibiotice ar trebui sa aiba loc
cu mare precautie si sa reprezinte chiar ultima forma de tratare a Imbolnavirii,
atunci cand este vorba de tratamentele autoaplicate.
Chiar si foarte cunoscutele pastile cu carbune trebuie folosite cu precautie, dat
fiind ca ele pot Inlesni ramanerea In organism a agentilor cauzatori de diaree.
Trebuie tinut cont de faptul ca diareea elibereaza pacientul, In adevaratul sens al
cuvantului, de agentii patogeni cauzatori. Cele mai bune rezultate In ce priveste
reducerea duratei de manifestare a diareii au pe moment inhibitorii ADN de tip
Azithromycina si Aztreonam, antibiotice al caror efect se face simtit abia dupa 72
de ore de la administrarea lor. Actiunea lor generala este Insa inferioara celei
Inregistrate In cazul folosirii medicamentelor cu actiune inhibitorie la nivel de
peristaltism intestinal. www.postamedicala.ro
Femeile care nasc tarziu sunt predispuse la boli cardiovasculare !
08.aprilie.2006
Femeile care nasc la varste Inaintate sunt predispuse bolilor de inima, conform
unui nou studiu, preluat de agentia de presa ANI. Potrivit studiului, realizat de
cercetatori din cadrul Duke Medical Centre din North Carolina, femeile In varsta
care se decid sa aiba un copil sunt mult mai vulnerabile In fata bolilor de inima,
intrucat arterele nu mai sunt la fel de flexibile ca la tinerete, iar inima are o
capacitate redusa de a trece cu bine peste stresul provocat de sarcina.
In cadrul studiului, au fost analizate 12 milioane de femei gravide, constandu-se
ca atacurile cardiace afecteaza aproximativ sase din 100.000 de femei, 5% dintre
acestea murind.
Cercetatorii au precizat ca riscul unui atac cardiac In timpul sarcinii la femeile de
40 de ani este de 30 de ori mai mare decat In cazul mamelor de 20 de ani. La
femeile de 30 de ani acest risc este de sapte ori mai mare.
acestea murind.
Cercetatorii au precizat ca riscul unui atac cardiac In timpul sarcinii la femeile de
40 de ani este de 30 de ori mai mare decat In cazul mamelor de 20 de ani. La
femeile de 30 de ani acest risc este de sapte ori mai mare.

More Related Content

What's hot

Restabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolicRestabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolicCodrut Tutu
 
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturale
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturaleVindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturale
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturalerasaritfeeric
 
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritz
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritzScapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritz
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritzsemy1
 
Tratamentul obezitatii 2015
Tratamentul   obezitatii  2015Tratamentul   obezitatii  2015
Tratamentul obezitatii 2015Marius Vancioc
 
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneTerapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneFrumoasa Verde
 
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnavi
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnaviValeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnavi
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnaviBaciu Mircea Corneliu
 
Secretele plantelor vindecari miraculoase
Secretele plantelor vindecari miraculoaseSecretele plantelor vindecari miraculoase
Secretele plantelor vindecari miraculoasetarzan1a
 
Og 8 nou
Og 8 nouOg 8 nou
Og 8 noudinuza
 
Universitatea elta omul sistem energetic
Universitatea elta   omul sistem energeticUniversitatea elta   omul sistem energetic
Universitatea elta omul sistem energeticNelu Nemesniciuc
 
Produsele Tiens - prezentare generala (romana)
Produsele Tiens -  prezentare generala (romana)Produsele Tiens -  prezentare generala (romana)
Produsele Tiens - prezentare generala (romana)Silvana Preda
 
Medicina traditionala in zona balcanica
Medicina traditionala in zona balcanicaMedicina traditionala in zona balcanica
Medicina traditionala in zona balcanicaCodrut Tutu
 
Tratamente cu-argila
Tratamente cu-argilaTratamente cu-argila
Tratamente cu-argilaPerlite Noir
 
Boarim, daniel - manual practic de tratamente naturiste
Boarim, daniel  - manual practic de tratamente naturisteBoarim, daniel  - manual practic de tratamente naturiste
Boarim, daniel - manual practic de tratamente naturisteGeorge Cazan
 
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popa
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popaCauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popa
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popaLaurentiu Decu
 
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului   a goris -a liot -p gorisArgila ingerul pamantului   a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goriszfrunzescu
 
Cum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiCum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiBiro Bela
 
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Cardas Tuta
 
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidTao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidra1965
 

What's hot (20)

Restabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolicRestabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolic
 
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturale
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturaleVindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturale
Vindecarea bolilor-incurabile-prin-metode-naturale
 
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritz
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritzScapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritz
Scapa de-pietre-la-ficat-si-fie-andreas-moritz
 
Tratamentul obezitatii 2015
Tratamentul   obezitatii  2015Tratamentul   obezitatii  2015
Tratamentul obezitatii 2015
 
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneTerapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
 
Cartoful
CartofulCartoful
Cartoful
 
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnavi
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnaviValeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnavi
Valeriu popa recomandari-pentru-cei-grav-bolnavi
 
Gunter Ernst-hrana-vie
Gunter Ernst-hrana-vieGunter Ernst-hrana-vie
Gunter Ernst-hrana-vie
 
Secretele plantelor vindecari miraculoase
Secretele plantelor vindecari miraculoaseSecretele plantelor vindecari miraculoase
Secretele plantelor vindecari miraculoase
 
Og 8 nou
Og 8 nouOg 8 nou
Og 8 nou
 
Universitatea elta omul sistem energetic
Universitatea elta   omul sistem energeticUniversitatea elta   omul sistem energetic
Universitatea elta omul sistem energetic
 
Produsele Tiens - prezentare generala (romana)
Produsele Tiens -  prezentare generala (romana)Produsele Tiens -  prezentare generala (romana)
Produsele Tiens - prezentare generala (romana)
 
Medicina traditionala in zona balcanica
Medicina traditionala in zona balcanicaMedicina traditionala in zona balcanica
Medicina traditionala in zona balcanica
 
Tratamente cu-argila
Tratamente cu-argilaTratamente cu-argila
Tratamente cu-argila
 
Boarim, daniel - manual practic de tratamente naturiste
Boarim, daniel  - manual practic de tratamente naturisteBoarim, daniel  - manual practic de tratamente naturiste
Boarim, daniel - manual practic de tratamente naturiste
 
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popa
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popaCauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popa
Cauzele spirituale-ale-bolilor-valeriu-popa
 
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului   a goris -a liot -p gorisArgila ingerul pamantului   a goris -a liot -p goris
Argila ingerul pamantului a goris -a liot -p goris
 
Cum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iiiCum sa ne redobandim tineretea iii
Cum sa ne redobandim tineretea iii
 
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
Valeriu popa-vindecarea-prin-gandire-121125032543-phpapp02
 
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reidTao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
Tao carte completa de medicina traditionala chineza -daniel reid
 

Viewers also liked

Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-a
Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-aCodul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-a
Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-aCapsuna Buzoianu
 
Tehnici de negociere
Tehnici de negociereTehnici de negociere
Tehnici de negociereBonea Crina
 
20364475 erich-fromm-frica-de-libertate
20364475 erich-fromm-frica-de-libertate20364475 erich-fromm-frica-de-libertate
20364475 erich-fromm-frica-de-libertateElena Marinescu
 
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPA
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPACum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPA
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPAMadalina Buzdugan
 
Inchizand Cicluri Paulo Coelho
Inchizand Cicluri Paulo CoelhoInchizand Cicluri Paulo Coelho
Inchizand Cicluri Paulo CoelhoMihail Musat
 
Vol II - a Zecea viziune
Vol II - a Zecea viziune Vol II - a Zecea viziune
Vol II - a Zecea viziune George Popescu
 
11 metode de eliminare a epuizării nervoase
11 metode de eliminare a epuizării nervoase11 metode de eliminare a epuizării nervoase
11 metode de eliminare a epuizării nervoaseAlexandra Zavtur
 
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-amv77
 
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminineElena Marinescu
 
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborg
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel SwedenborgDespre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborg
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborgbillydean
 
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloae
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloaeChipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloae
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloaeadyesp
 
Judecata de Apoi - Emanuel Swedenborg
Judecata de Apoi - Emanuel SwedenborgJudecata de Apoi - Emanuel Swedenborg
Judecata de Apoi - Emanuel Swedenborgbillydean
 

Viewers also liked (19)

Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-a
Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-aCodul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-a
Codul manierelor-in-afaceri-ed-a-ii-a
 
Tehnici de negociere
Tehnici de negociereTehnici de negociere
Tehnici de negociere
 
Armonia interioara
Armonia interioaraArmonia interioara
Armonia interioara
 
Negociere in afaceri
Negociere in afaceriNegociere in afaceri
Negociere in afaceri
 
Cod bune maniere copii
Cod bune maniere copiiCod bune maniere copii
Cod bune maniere copii
 
Dumitru staniloae ascetica si mistica
Dumitru staniloae   ascetica si misticaDumitru staniloae   ascetica si mistica
Dumitru staniloae ascetica si mistica
 
20364475 erich-fromm-frica-de-libertate
20364475 erich-fromm-frica-de-libertate20364475 erich-fromm-frica-de-libertate
20364475 erich-fromm-frica-de-libertate
 
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPA
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPACum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPA
Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan TPA
 
Inchizand Cicluri Paulo Coelho
Inchizand Cicluri Paulo CoelhoInchizand Cicluri Paulo Coelho
Inchizand Cicluri Paulo Coelho
 
Personalitatea
PersonalitateaPersonalitatea
Personalitatea
 
Vol II - a Zecea viziune
Vol II - a Zecea viziune Vol II - a Zecea viziune
Vol II - a Zecea viziune
 
Aura ghidului spiritual
Aura ghidului spiritualAura ghidului spiritual
Aura ghidului spiritual
 
11 metode de eliminare a epuizării nervoase
11 metode de eliminare a epuizării nervoase11 metode de eliminare a epuizării nervoase
11 metode de eliminare a epuizării nervoase
 
Enigma vieti si a morti
Enigma vieti si a mortiEnigma vieti si a morti
Enigma vieti si a morti
 
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
6108313 evanghelii-apocrife-literatura-esenian-invturile-alesului-
 
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine
7502943 wilhelm-stekel-psihologia-eroticii-feminine
 
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborg
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel SwedenborgDespre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborg
Despre Domnul Iisus Hristos - Emanuel Swedenborg
 
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloae
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloaeChipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloae
Chipul nemuritor a lui Dumnezeu.vol 1 dumitru staniloae
 
Judecata de Apoi - Emanuel Swedenborg
Judecata de Apoi - Emanuel SwedenborgJudecata de Apoi - Emanuel Swedenborg
Judecata de Apoi - Emanuel Swedenborg
 

Similar to Alimentele

Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala - Imbatranirea II
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala  - Imbatranirea IITratamentul afectiunilor in medicina traditionala  - Imbatranirea II
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala - Imbatranirea IICodrut Tutu
 
Ceaiuri 130826101536-phpapp02
Ceaiuri 130826101536-phpapp02Ceaiuri 130826101536-phpapp02
Ceaiuri 130826101536-phpapp02crstnechifor
 
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULIN
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULINRemedii naturiste - Valeriu CIUCULIN
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULINTudorache Liviu
 
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdf
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdfSa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdf
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdfmotorgatamara
 
Despre banane nuci-orz-verde
Despre banane nuci-orz-verdeDespre banane nuci-orz-verde
Despre banane nuci-orz-verdeDia Daria
 
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala Imbatranirea I
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala   Imbatranirea ITratamentul afectiunilor in medicina traditionala   Imbatranirea I
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala Imbatranirea ICodrut Tutu
 
Prezentare OrGanoGold
Prezentare  OrGanoGoldPrezentare  OrGanoGold
Prezentare OrGanoGolddinuza
 
Bucuria s n t ii-perfecte
Bucuria s n t  ii-perfecteBucuria s n t  ii-perfecte
Bucuria s n t ii-perfecteLaurentiu Decu
 
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatos
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatosPeter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatos
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatosElena Cristina Jingoi
 
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Biro Bela
 
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireValeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireviola_ro
 
Valeriu popa vindecarea prin gandire
Valeriu popa   vindecarea prin gandireValeriu popa   vindecarea prin gandire
Valeriu popa vindecarea prin gandireCodrina Grecu
 
086 esti ceea ce mananci
086  esti ceea ce mananci086  esti ceea ce mananci
086 esti ceea ce mananciBiro Bela
 
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...George Cazan
 
Cum să mâncăm sănătos
Cum să mâncăm sănătosCum să mâncăm sănătos
Cum să mâncăm sănătosRosu Florian
 

Similar to Alimentele (20)

Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala - Imbatranirea II
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala  - Imbatranirea IITratamentul afectiunilor in medicina traditionala  - Imbatranirea II
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala - Imbatranirea II
 
Postul un-miracol
Postul un-miracolPostul un-miracol
Postul un-miracol
 
Ceaiuri
CeaiuriCeaiuri
Ceaiuri
 
Ceaiuri 130826101536-phpapp02
Ceaiuri 130826101536-phpapp02Ceaiuri 130826101536-phpapp02
Ceaiuri 130826101536-phpapp02
 
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULIN
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULINRemedii naturiste - Valeriu CIUCULIN
Remedii naturiste - Valeriu CIUCULIN
 
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdf
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdfSa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdf
Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine-Robert-Morse.pdf
 
Descriere tabara master detox - editia a ii - a
Descriere   tabara master detox - editia a ii - aDescriere   tabara master detox - editia a ii - a
Descriere tabara master detox - editia a ii - a
 
Despre banane nuci-orz-verde
Despre banane nuci-orz-verdeDespre banane nuci-orz-verde
Despre banane nuci-orz-verde
 
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala Imbatranirea I
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala   Imbatranirea ITratamentul afectiunilor in medicina traditionala   Imbatranirea I
Tratamentul afectiunilor in medicina traditionala Imbatranirea I
 
Prezentare OrGanoGold
Prezentare  OrGanoGoldPrezentare  OrGanoGold
Prezentare OrGanoGold
 
Dieta de curatare
Dieta de curatareDieta de curatare
Dieta de curatare
 
Bucuria s n t ii-perfecte
Bucuria s n t  ii-perfecteBucuria s n t  ii-perfecte
Bucuria s n t ii-perfecte
 
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatos
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatosPeter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatos
Peter deunov spirit-sanatos-in-corp-sanatos
 
Obezitatea
ObezitateaObezitatea
Obezitatea
 
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
 
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandireValeriu Popa vindecarea-prin-gandire
Valeriu Popa vindecarea-prin-gandire
 
Valeriu popa vindecarea prin gandire
Valeriu popa   vindecarea prin gandireValeriu popa   vindecarea prin gandire
Valeriu popa vindecarea prin gandire
 
086 esti ceea ce mananci
086  esti ceea ce mananci086  esti ceea ce mananci
086 esti ceea ce mananci
 
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...Mirahorian, dan   articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
Mirahorian, dan articolul acesta va poate salva viata vindeca te de cancer ...
 
Cum să mâncăm sănătos
Cum să mâncăm sănătosCum să mâncăm sănătos
Cum să mâncăm sănătos
 

More from Capsuna Buzoianu

More from Capsuna Buzoianu (14)

nCroitorie
nCroitorienCroitorie
nCroitorie
 
Extrasistole
ExtrasistoleExtrasistole
Extrasistole
 
Durerile de ficat
Durerile de ficatDurerile de ficat
Durerile de ficat
 
Aciditatea si bolile
Aciditatea si bolileAciditatea si bolile
Aciditatea si bolile
 
Tehnici de-negociere
Tehnici de-negociereTehnici de-negociere
Tehnici de-negociere
 
Planul de afaceri
Planul de afaceriPlanul de afaceri
Planul de afaceri
 
Plan de afaceri examen final
Plan de afaceri examen finalPlan de afaceri examen final
Plan de afaceri examen final
 
Plan de afaceri hotel
Plan de afaceri hotelPlan de afaceri hotel
Plan de afaceri hotel
 
Plan de afaceri
Plan de afaceriPlan de afaceri
Plan de afaceri
 
Plan de afaceri (2)
Plan de afaceri (2)Plan de afaceri (2)
Plan de afaceri (2)
 
Marketing eficient pentru afacerea 2.0 handout
Marketing eficient pentru afacerea 2.0 handoutMarketing eficient pentru afacerea 2.0 handout
Marketing eficient pentru afacerea 2.0 handout
 
Managementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriManagementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceri
 
Imaginea.magazinului
Imaginea.magazinuluiImaginea.magazinului
Imaginea.magazinului
 
Cum trebuie sa arate un plan de afaceri
Cum trebuie sa arate un plan de afaceriCum trebuie sa arate un plan de afaceri
Cum trebuie sa arate un plan de afaceri
 

Alimentele

  • 1. Alimentele, leacuri sau otravuri? - Stelian Catalin Fulga 02.septembrie.2007 "Mi-am invins propria moarte" Dupa propria vindecare, domnul Stelian Fulga a emigrat cu familia in Statele Unite, a colindat lumea (52 de tari) si a adunat de peste tot unde ajungea retete naturiste si leacuri din batrini. Avea o promisiune facuta lui Dumnezeu ca, daca scapa de boala, va face orice ca sa ajute oamenii. In cartea sa, domnul Stelian Fulga ne spune: "Gindul si dorinta lui Valeriu Popa au fost ca eu sa ajung in Tibet. In 1991 am ajuns acolo. Printr-un miracol, am fost unul din cei trei oameni alesi din multimea sosita (peste 4.000 de pelerini) pentru initiere in tratamentele naturale facute de calugarii shaolin. Am stat patru ani intr-o manastire din faimoasa vale Hunza, situata undeva intre Tibet si Nepal, unde este interzis accesul strainilor. Am intilnit calugari in virsta de peste 150 de ani. Am vazut cu ochii mei cazuri de levitatie si de "mers" pe apa si cum acesti calugari vindecau in citeva minute boli considerate incurabile. Le-am copiat obiceiurile, respectat invataturile si mi-am notat retetele folosite de ei pentru vindecare. Am acumulat in fiecare zi noi cunostinte despre plante si diverse tehnici de preparare a lor. Sihastrii shaolin traiesc in pesterile din munti, se hranesc cu legume, fructe si radacini crude. Acesta este secretul longevitatii lor!". Scoala tibetana a insemnat momentul de cotitura in viata domnului Stelian Fulga, devenit el insusi terapeut. Astazi, tratamentele sale sint cu totul spectaculoase, iar efectele miraculoase se simt dupa foarte scurt timp, uneori chiar din a doua zi. "Nu exista nici boli si nici bolnavi. Toate bolile vin de la o alimentatie necorespunzatoare. Viata si moartea se afla in intestinul gros. De aceea, orice tratament naturist sau alopat trebuie sa inceapa prin dezintoxicarea organismului".Metoda s-ar putea numi bio-energo- terapie. In Tibet, de la calugarii shaolin, am invatat ca boala este un dezechilibru energetic care impiedica eliminarea pe cai naturale a infectiilor si toxinelor din organism. Eu cred ca esentiale in procesul de mentinere a sanatatii sint digestia si puritatea singelui. Mi-am dat seama ca la baza oricarei afectiuni sta o problema digestiva. Tot tractul digestiv, de la limba pina la rect, se incarca in timpul vietii cu toxine care genereaza boli. Constipatia este cel mai mare dusman al omului, pentru ca are loc un proces rapid de trecere a toxinelor in singe. Cind singele are prea multe toxine, devine viscos, irigarea creierului nu se mai face cum trebuie, iar creierul nu mai are capacitatea sa coordoneze optim procesele metabolice din organism. Nu poti elimina boala daca nu scoti toxinele din corp! Eu incep toate tratamentele cu o cura de dezintoxicare digestiva, iar taierea sub limba este un procedeu care ma ajuta la purificarea singelui. Dezintoxicarea totala a tractului digestiv dureaza numai o singura zi, preparatul meu elimina toxinele din corp, ceea ce inseamna inceputul vindecarii. Este ca un dus interior care "spala" tractul digestiv si organele anexe: pancreas, bila, ficat, rinichi. Se elimina tot, fie ca sint infectii, toxine, reziduuri, calculi biliari si renali. Eu le recomand mereu pacientilor mei sa-si controleze fecalele dupa ce iau preparatul, ca sa vada si ei ce pot elimina din organism. Nici nu va inchipuiti! Acest preparat elimina pina si colesterolul din singe. Preparatul contine un extract din Arborele de Camerun, care este cel mai puternic laxativ din lume, ulei din seminte de in, care protejeaza mucoasa intestinala si regenereaza celula
  • 2. hepatica si ulei din seminte de struguri, care ajuta la drenarea bilei, rinichilor si ficatului. Prin acest tratament, constipatia, durerile de cap, problemele digestive si problemele biliare se vindeca intr-o singura zi. Se pot vindeca orice fel de boali in afara de psoriazis si cancer de oase. Totul sta scris in fisele pacientilor mei. Ca sa enumar acum toate bolile vindecate de mine ar fi o lista prea lunga. Ciroza se vindeca intr-o luna, cel mult doua. Conditia este ca pacientul sa mearga singur si sa ajunga la mine pe picioarele lui. Pentru fiecare afectiune in parte fac tratamente bazate pe extracte din plante, argila, pe o dieta corespunzatoare si, in cazul bolnavilor de cancer, pe clisme cu rostopasca si cafea. Domnul STELIAN FULGA va invita la cabinetul medical din Bucuresti, str. Mihai Bravu nr. 227, corp 1B, ap. 2, sector 3 (zona metrou Muncii), tel. 01/225.02.91 . PLASTURELE DETOX PATCH 05.mai.2007 Pe masura ce raspunderea noastra fata de propria sanatate creste, eliminarea toxinelor din organism devine, in mod evident, tot mai importanta. Restabilirea echilibrului natural al sistemului imunitar "secatuit" este vitala pentru ca, mai apoi, cu forte proaspete, sa-si poata relua activitatile de protectie a vietii. De secole, medicina orientala sustine ca, in timpul zilei, toxinele din organism se deplaseaza in jos, pentur a fi "depozitate" departe de organele vitale, de exemplu, in talpi. Tamaduitorii orientali au inteles, de asemenea, ca acumularea toxinelor cauzeaza numeroase afectiuni degenerative. De exemplu, cauza aparitiei reumatismului dureros si a artritei o constituie acumularea fluidelor acide in articulatii. Un proverb din Asia spune ca batranetea incepe de la talpi. in reflexologia orientala, pe talpa (care este supranumita "a doua inima") pot fi gasite peste 60 de puncte de acupunctura, care corespund principalelor organe vitale din organism. in general, treimea superioara a talpii corespunde organelor situate in treimea superioara a corpului, arcul talpii - celor aflate la mijlocul corpului, iar calcaiul - organelor care se afla in partea inferioara a corpului. Pana nu de mult, plasturi detoxifianti pentru talpa se puteau gasi doar in Asia, unde lunar se vand mai mult de 10 milioane! Cum actioneaza Detox Patch? Cei care au conceput Detox Patch, imbinand in mod fericit medicina traditionala cu provocarile tehnologiei moderne, au ales cu grija 14 plante si alti compusi benefici, care amelioreaza degenerarile cauzate de toxine si, in multe cazuri, le stopeaza complet. Multe persoane au ramas uluite de eficienta produsului Detox Patch in calmarea durerilor locale si eliminarea simptomelor datorate stresului si tensiunii. Ce asigura efectul benefic al Detox Patch? Studiile stiintifice si controlul permanent al calitatii. Suntem convinsi ca si dumneavoastra veti aprecia proprietatile unice ale Detox Patch. Detox Patch, aliniindu-se cerintelor pietei occidentale, poate fi procurat si in cadrul retelei CaliVita, cu o compozitie calitativa si un ambalaj atractiv. Astazi, milioane si milioane de persoane din intreaga lume se pot bucura de efectele benefice ale acestui plasture fantastic. Detox Patch se bucura de popularitate datorita faptului ca ajuta organismul sa invinga epuizarea, stimuleaza circulatia, creste metabolismul si imbunatateste
  • 3. calitatea somnului. Reduce durerile locale, elimina toxinele, creste nivelul energetic. Detox Patch isi exercita efectul in mod natural, timp ce dumneavoastra dormiti. Toxinele acumulate in organism nostru provin din numeroase surse. Printre acestea putem enumera: pesticidele sau diferitele ingrasaminte chimice, care ajung in alimentele pe care le consumam, aerul poluat pe care il respiram, apa contaminata pe care o bem, reactiile la stresul provocat de stilul de viata modern si agitat. Omul a creat milioane de substante chimice dintre care, zilnic, mai multe mii ajung in comert. Consecintele consumului de toxine sunt: stari dese de slabiciune, dureri, boala. Pentru mentinerea sanatatii este foarte important sa indepartam sistematic toxinele din organism. Exista nenumarate modalitati de detoxifiere a organismului. Putem utiliza detoxifianti pe baza de plante care pot fi procurati fara reteta si, de asemenea, putem tine post sau dieta, in paralel cu consumul unor suplimente alimentare sau medicamente. Toate acestea pot fi deosebit de utile, mai ales sub indrumarea unui specialist. Dar cel mai greu de indepartat sunt toxinele care adera la tesuturi, printre care se afla si metalele grele (arsenul provenit din apa, mercurul, plumbul, platina etc.). Chelatarea poate constitui un mijloc de reducere a nivelului de intoxicare cu mercur (provenit din amalgamul de la plombele dentare si consumul de peste contaminat), arsen si plumb. Dar organismul poate fi detoxifiat mult mai simplu si mai eficient prin talpa. Deoarece Detox Patch se aplica local, nu exista efecte secundare. in schimb, inlatura substantele nedorite. Toate acestea devin evidente la prima utilizare a Detox Patch. Daca il aplicati seara (cu ajutorul plasturelui pe care il primiti impreuna cu produsul la fiecare comanda), pana dimineata pernitele albe si uscate se coloreaza in maro inchis sau negru, se umezesc si, de multe ori, devin urat mirositoare. Detox Patch ofera o detoxifiere usoara, blanda, naturala Fiecare pernita Detox Patch este prevazuta cu un plasture ce poate fi inlaturat usor, pentru a se fixa direct pe piele. Detox Patch se poate aplica pe regiunile dureroase si problematice ale corpului, pentru a indeparta toxinele din acele zone. insa, pentru un efect maxim, trebuie aplicat si pe talpa. Perioada de detoxifiere difera de la persoana la persoana, putand dura de la doua-trei zile pana la doua-trei saptamani sau chiar mai mult, iar in cazul unor boli mai grave sau a unei stari toxice. Rezultatele vor fi vizibile a doua zi dimineata, cand vom controla pernitele. Pe masura ce pernitele de pe talpa se incalzesc, porii se dilata, facand posibila eliminarea prin piele a toxinelor din sange si sistemul limfatic, sub presiunea osmotica. Pernitele le putem aplica oricand, dar cel mai indicat este noaptea. in cazul unor probleme cu vederea, se pot plasa dupa ureche, dar niciodata pe ochi. Daca sunt aplicate pe contuzii (exceptand plagile deschise sau leziunile oculare), pernitele reduc inflamatia si durerea. in cazul unor probleme ale cavitatii bucale sau ale urechii, se plaseaza cate o pernita de fiecare parte a coloanei vertebrale, in spatele urechii, dar deasupra ganglionilor limfatici. Cum se utilizeaza Detox Patch?
  • 4. Se aplica pernita deasupra plasturelui. Pernita trebuie sa fie plasata la mijlocul bandei de lipit. Cu miscari hotarate, se apasa pe talpa sau pe zona dureroasa a corpului. A nu se utiliza Detox Patch daca ambalajul este deschis sau deteriorat. Daca este deschis, trebuie utilizat. A nu se lasa la indemana copiilor. Exclusiv pentru uz extern. Nu se utilizeaza pe portiuni de piele lezate sau pe rani.O cutie contine 12 bucati de Detox Patch.Calitatea Detox Patch se datoreaza plantelor din compozitie: CIUPERCA AGARICUS ORGANICa Contine beta-flucan, care are un rol important in reducerea diviziunii celulelor cancerigene. TURMALINa in mod natural, emite la distanta o lumina infrarosie care are efect relaxant. GINSENG SIBERIAN Ajuta la functionarea sanatoasa a metabolismului. RaDaCINa DE ACHYRANTIS imbunatateste circulatia sanguina. PLATICODON GRANDIFLORUM Protejeaza plamanii si gatul. SEVa DE BAMBUS SEVa DE EUCALIPT Componentii obtinuti din cei trei arbusti formeaza detoxifiantul si sterilizantul cel mai natural, comod si eficient. Efectul acestor componenti este, intr-adevar, uimitor. Detox Patch este metoda cea mai eficienta de detoxifiere naturala, calmare a durerilor si eliminare a stresului, pe care trebuie s-o incercati si dumneavoastra. NU CONtINE SUBSTANtE DE PROVENIENta ANIMALa. Liquid Chlorophyll 13.ianuarie.2007 Verde in interior, curat in interior! Toxinele Ce sunt toxinele? Practic, substanta care exercita un efect iritant si/sau daunator asupra organismului uman, ne pericliteaza sanatatea sau modifica functiile biochimice ori functionarea organelor. Toate acestea pot apareaa din mai multe cauze, printre care si alimentatia neadecvata sau efectul secundar al medicamentelor. Toxicitatea, in secolul 21, este mult mai ridicata decat in trecut. Astazi exista noi substante chimice, mult mai diverse si mai puternice, ca sa nu mai mentionam poluarea tot mai ridicata a aerului, apei, radiatiile si centralele nucleare. In organismul nostru ajung acum noi substante chimice, consumam diferite tipuri de medicamente, mult mai mult zahar si alimente procesate si ne distrugem sanatatea folosind zilnic diferite sedative si energizante. Liquid Chlorophyll
  • 5. Liquid Chlorophyll, noul produs CaliVita International, reprezinta solutia potrivita la toate aceste probleme, contine clorofilina (saruri de sodiu si cupru ale clorofilei) derivata din alfalfa. Clorofila are un puternic efect alcalinizant asupra sistemului digestiv, ajuta la indepartarea mirosurilor corporale neplacute, elimina respiratia urat mirositoare, optimizeaza circulatia sanguina, digestia, reduce senzatia de oboseala, imbunatateste si sprijina sanatatea. Pe langa multe alte efecte benefice, ajuta si la mentinerea unei activitati intestinale optime. Alfalfa este una din plantele cel mai intens studiate si reprezinta una din cele mai potrivite surse de proteine, clorofila, carotina, vitamina A (retinoli), vitamina D (calciferol), vitamina E (tocoferol), vitamina B (piridoxina) si vitamina K (filochinona), precum si o sursa adecvata de enzime digestive. Alfalfa este utilizata pe intreg globul de sute de ani ca fortifiant general. Conform rezultatelor experimentelor, aceasta poate neutraliza efectele substantelor daunatoare din alimente care patrund in ficat si in intestinul subtire, inainte ca acestea sa isi exercite actiunea negativa. Poate ajuta la eliminarea toxinelor si la neutralizarea acizilor. Nutrientii care contin o mare cantitate de clorofila alcalinizeaza si detoxifica organismul, in special ficatul. Rolul clorofilelor Clorofilinele joaca un rol important in detoxifierea interna a organismului, pentru mentinerea vietii si sanatatii. Detoxifierea interna se refera la procesele care neutralizeaza, transforma sau elimina toxinele din organism, prin intermediul urmatoarelor sisteme sau organe: - respirator - plamani, bronhii, trahee, sinusuri si nas - gastrointestinal - stomac, ficat, vezica biliara, colon si intregul tract gastrointestinal - urinar - rinichi, uretere, vezica urinara, uretra - tegument si glande - glande sudoripare, sebacee si lacrimale - limfatic - canalele limfatice si nodulii limfatici Dar de ce este atat de important sa en?unc?a optima ! sistemelor de detoxifiere a organismului? Pentru ca silnic suntem expu?i efectelor negative ale toxinelor, provenite atat din surse externe (exogene), cat ?i interne (endogene). Toxicitatea apare in momentul in care toxinele depassc cantitatea care poate fi metabolizata si eliminata in organism. Homeostaza reprezinta unc?a echilibrata si armonioasa ! organismului. Acest echilibru este distrus daca onsuma mai multe alimente decat putem digera ?i utiliza sau cand in organism paund substan?ce. Toxicitatea depinde de doza de toxine, de frecven?are acestea ajung in organism ?i de cat
  • 6. de puternice sunt. Un anumit tip de toxine, de exemplu insecticidele ?i anumite medicamente, pot cauza imediat o serie de simptome, cu toate ca ajoritatea au efecte pe termen lung (de exemplu azbestul, care cauzeaza ancer de plaamp;acirc;ni). Atentie! Clorofilele naturale nu sunt toxice. Clorofila administrata oral poate colora urina si fecalele in verde, iar limba in galben sau negru. Pe durata administrarii orale a clorofilei poate aparea senzatia de greata. In urma administrarii clorofilei, testul gaiacol poate da rezultate fals pozitive. Deoarece nu a fost testata siguranta administrarii clorofilei si clorofilinei la femeile insarcinate si la cele care alapteaza, acestea pot consuma produsul doar la recomandarea medicului. In cadrul experimentelor pe cobai, clorofilina a ameliorat anumite efecte secundare ale ciclofosfamidei. Nu au fost inregistrate cazuri de supradozare Condimente si plante 26.noiembrie.2006 Numeroase plante, utilizate deja in antichitate, au un puternic efect antilipidperoxidazic. Printre acestea se numara cuisoarele, scortisoara, chimenul, piperul negru si schinduful, dar un efect deosebit in conservarea carnii il au salvia, rozmarinul si maghiranul. Este interesant de observat ca, in acest scop, ceapa rosie este mai eficienta decat usturoiul. Cateva mirodenii importante, care aproape au intrat in folclorul popular, sunt: anisonul, dafinul, busuiocul, ghimbirul, cimbrul, coriandrul, menta, sofranul, tarhonul, gentiana si semintele de telina. ZenThonic 26.noiembrie.2006 Ingredientele din sucul ZenThonic sunt: Garcinia Mangostana - fructul minune originar din Asia - si un amestec de fructe indigene. Mangostana este un fruct ultra-tropical, originar din regiunile de sud-est ale Asiei, deosebit de bogata in antioxidanti, enzime, vitamine si oligoelemente. Se distinge prin cantitatea mare de xantone - flavonoide cu un puternic efect antioxidant - pe care le contine, dar abunda si in alti polifenoli cu efect antioxidant, precum si in catechine. In afara de mangostana sucul este imbogatit cu un concentrat de struguri negri, afine negre sau albastre, capsuni, zmeura, mere si pireu de mere. Fructele contin cantitati deosebit de mari de acid elagic, fitic, clorogenici, antocianine precum si fibre vegetale esentiale. Fiecare din aceste fructe este si un concentrat de energie solara si sursa unor substante protectoare si nutritive. Impreuna contin aproape toate vitaminele, enzimele si fibrele vegetale de care are nevoie organismul. Componentii produsului ZenThonic ajuta la mentinerea capacitatilor de autovindecare a organismului sau la redobandirea acesteia. Enterita, bucuria turistului 04.iulie.2006 Cum facem deosebirea dintre o enterita acuta si o simpla diaree a calatorului,
  • 7. cum o evitam, sau, la nevoie, cum o tratam, este problema care preocupa pe multi dintre cei plecati In calatorii si concedii, noteaza ziarul austriac Der Standard. Bucuria legata de calatoria cea atat de mult asteptata este uneori de scurta durata, caci multe din voiajele In zonele sudice sfarsesc temporar, In cateva zile, pe colacul toaletei. Insa, chiar daca prin aceste neplaceri se pierd zile pretioase de concediu, rareori Imbolnavirile sunt atat de grave Incat sa fie nevoie de un medic. In ceea ce priveste "rata de diaree" exista deosebiri clare Intre destinatiile de calatorie. Cei care calatoresc, spre exemplu, In tari din Europa de Sud, America Centrala si de Sud, Africa sau Sud-Estul Asiei sunt expusi celui mai ridicat risc de Imbolnavire diareica. Spectrul agentilor cauzatori de diaree este extrem de larg. Cele mai multe infectii intestinale (50 la suta) sunt cauzate de enterotoxina produsa de bacteriile din specia Escherichia Coli. Insa si enterotoxinele eliberate de bacterii din speciile Campylobacter, Shigella sau Salmonella Enteritidis sunt considerate cauzatoare de infectii la nivelul tractului intestinal. Virusii sau parazitii (protozoarele), de genul amibei sau lambliei (Giardia Lamblia), sunt mai rar cauzatori de "diaree de calatorie". Pentru a stabili despre ce este vorba exact trebuie luate In considerare atat consistenta si culoarea scaunelor diareice cat si frecventa cu care respectiva persoana viziteaza "buda" cea de toate zilele. Asta pentru ca o "diaree" nu este neaparat o diaree. Abia daca la cel In cauza manifestarile intestinale ale Imbolnavirii sunt caracterizate prin scaune pastoase, lichide sau apoase, se poate vorbi despre diaree din punct de vedere medical. In mod clasic, o diaree de calatorie debuteaza cu extrem de neplacutele crampe abdominale si cu evacuari intestinale cu aspect lichid. Simptomatologia poate fi completata de starea generala de slabiciune, voma si uneori chiar stari febrile. Vestea buna Insa este aceea aceea ca diareile sunt autolimitante, adica, dupa cateva zile Inceteaza de la sine, fara sa mai fie nevoie de o terapie speciala. Imediat ce starea generala se normalizeaza, scaunele neregulate nu mai reprezinta, pe termen lung, o situatie care sa provoace Ingrijorare. Daca Insa starea febrila se mentine, iar scaunele, Insotite de crampe abdominale, raman zile Intregi lichide, fara vreun semn ca situatia se amelioreaza, atunci singurul lucru de facut este o vizita la medicul din tara respectiva. Melenele (scaune sanguinolente), febra si o stare generala de slabiciune sunt semnale de alarma pentru o Imbolnavire serioasa. Cel In cauza se simte slabit si nu mai este In stare sa ingere cantitati suficiente de lichid pentru a compensa pierderile cauzate de diaree. La copii se recomanda In acest caz sa se mearga la medic fara Intarziere, existand aici posibilitatea instalarii exsicozei (deshidratare), ceea ce poate pune In pericol viata bolnavului. In momentul cand se ajunge la interventia medicului ceea ce urmeaza este o examinare pentru depistarea bacteriilor cauzatoare ale Imbolnavirii, fie ele Salmonella, Shigella, Campylobacter sau alti paraziti. In caz de existenta a febrei, malaria trebuie exclusa din diagnostic. Diareile cu depozite sanguinolente pot indica o infectie cu amibe sau Shigella. Aici, o indicatie pretioasa este data de perioada de incubatie. Daca, de exemplu, o excursie In zone tropicale a avut loc cu ceva mai mult timp In urma iar pacientul revine cu diaree sanguinolenta,
  • 8. atunci diagnosticul cel mai probabil este acela de infectie cu amibe. Infectia cu Shigella are de obicei o evolutie mai rapida. La infectiile cauzate de microorganisme din clasa protozoare (organisme unicelulare), cele mai des Intalnite infectii sunt cele provocate de Giardia, desi ele joaca un rol secundar In ce priveste agentii cauzatori ai diareii de calatorie. De asemenea, pericolul ca un calator sa contracteze vibrionul holeric este relativ redus. In cazul variantelor benigne de diaree, printre primele masuri care trebuie luate se afla dieta specifica si un aport suficient de lichide. In cel mai bun caz pacientul bea un suc de portocale sau un ceai negru, Imbogatit cu zahar, miere sau ceva saruri, pentru a compensa pierderile electrolitice care au avut loc prin scaunele diareice. Doar In cazuri rare, atunci cand aportul de lichide prin ingestie orala nu este suficient, se recurge la infuzii. Pentru copii sub doi ani sunt necesare solutii gata preparate (Normolyt sau altele), deoarece In acest caz cantitatea necesara de electroliti este dozata In mod exact. Dintre medicamentele cel mai frecvent Intalnite In farmacii fac parte inhibitorii de motilitate si peristaltism din clasa Loperamid (Imodium) care, de multe ori sunt ingerate cu prea mare usurinta si prea multa vreme. Recomandabil este ca durata de administrare a acestor medicamente sa nu depaseasca 48 de ore, cel putin atunci cand nu este prezenta febra. Practicarea unei terapii cu antibiotice la aceasta forma de Imbolnavire intestinala este Inca controversata. Fiecare tratament cu antibiotice ascunde In sine riscul unei idiosincrazii a organismului fata de medicamentul respectiv, existand pericolul ca, prin alegerea unui antibiotic necorespunzator, sa se prelungeasca starea de boala. Uzul necorespunzator al unui antibiotic poate duce In cele din urma la crearea unei rezistente la tratament a organismului. In mod general, folosirea medicamentelor cu efecte antibiotice ar trebui sa aiba loc cu mare precautie si sa reprezinte chiar ultima forma de tratare a Imbolnavirii, atunci cand este vorba de tratamentele autoaplicate. Chiar si foarte cunoscutele pastile cu carbune trebuie folosite cu precautie, dat fiind ca ele pot Inlesni ramanerea In organism a agentilor cauzatori de diaree. Trebuie tinut cont de faptul ca diareea elibereaza pacientul, In adevaratul sens al cuvantului, de agentii patogeni cauzatori. Cele mai bune rezultate In ce priveste reducerea duratei de manifestare a diareii au pe moment inhibitorii ADN de tip Azithromycina si Aztreonam, antibiotice al caror efect se face simtit abia dupa 72 de ore de la administrarea lor. Actiunea lor generala este Insa inferioara celei Inregistrate In cazul folosirii medicamentelor cu actiune inhibitorie la nivel de peristaltism intestinal. www.postamedicala.ro Femeile care nasc tarziu sunt predispuse la boli cardiovasculare ! 08.aprilie.2006 Femeile care nasc la varste Inaintate sunt predispuse bolilor de inima, conform unui nou studiu, preluat de agentia de presa ANI. Potrivit studiului, realizat de cercetatori din cadrul Duke Medical Centre din North Carolina, femeile In varsta care se decid sa aiba un copil sunt mult mai vulnerabile In fata bolilor de inima, intrucat arterele nu mai sunt la fel de flexibile ca la tinerete, iar inima are o capacitate redusa de a trece cu bine peste stresul provocat de sarcina. In cadrul studiului, au fost analizate 12 milioane de femei gravide, constandu-se ca atacurile cardiace afecteaza aproximativ sase din 100.000 de femei, 5% dintre
  • 9. acestea murind. Cercetatorii au precizat ca riscul unui atac cardiac In timpul sarcinii la femeile de 40 de ani este de 30 de ori mai mare decat In cazul mamelor de 20 de ani. La femeile de 30 de ani acest risc este de sapte ori mai mare.
  • 10. acestea murind. Cercetatorii au precizat ca riscul unui atac cardiac In timpul sarcinii la femeile de 40 de ani este de 30 de ori mai mare decat In cazul mamelor de 20 de ani. La femeile de 30 de ani acest risc este de sapte ori mai mare.