Acatist la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea “Dintr-un lemn”Stea emy
La Mănăstirea Dintr-un Lemn (cu hramul Naşterea Maicii Domnului) din județul Vâlcea este cinstită în mod special icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ajutătoare” în prima duminică a lunii octombrie.
Sfântul apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan evanghelistul, unul din cei doi...Stea emy
A fost supranumit Sfântul Iacob cel mare sau cel bătrân, spre a-l deosebi de Sfântul apostol Iacov (fiul lui Alfeu) și de apostolul cu același nume dintre cei șaptezeci, Sfântul Iacov cel drept (primul episcop al Ierusalimului) supranumit Iacov cel mic sau Iacov, fratele Domnului. Părinții lui au fost Zevedeu și Maria-Salomeea. A fost - potrivit tradiției - fratele mai mare al apostolului Ioan, evanghelistul. Sfântul Iacov este primul mucenic dintre cei 12 apostoli, fiind ucis în anul 44, la ordinul lui Irod Agripa (Fapte 12-1;2). Biserica Ortodoxă română îl pomenește pe Iacov al lui Zevedeu la 30 aprilie și la 30 iunie (împreună cu ceilalți 12 apostoli), iar în Biserica catolică la 25 iulie.
Sfinţii cuvioşi Onufrie cel mare şi Petru Atonitul (12 iunie)Stea emy
Sfântul cuvios Onufrie cel mare a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând: Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi şi Ţie foame. Iată, primeşte partea mea şi mănâncă. E pâine proaspătă. Şi Pruncul Hristos din icoană întindea mânuţa Sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie. După ce a stat o vreme într-o mănăstire din părţile Tebaidei, a plecat în pustie, unde 60 de ani nu a văzut faţă de om. L-a găsit aici Sfântul cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor. Onufrie i-a spus că a găsit în pustie pacea inimii, bucuriile rupte din bucuria cerească, rugăciunea fierbinte şi că a trăit din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie. După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat. În icoane, Sfântul Onufrie este reprezentat îmbrăcat foarte sumar, el însuşi fiind o icoană a simplităţii şi smereniei.
***
Sfântul cuvios Petru Atonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră. Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile. A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „din Ahtîr” fost descoperită în ziua de 2 iulie 1739 în oraşul Ahtîrka, gubernia Harikovului (în prezent - regiunea Sumsk, Ucraina). Preotul bisericii a cumpărat o coasă nouă şi a vrut să o probeze pe iarba ce a crescut alături de biserică. De cum a început să cosească, deodată el a văzut în iarbă o icoană strălucitoare. Înmărmurit de această întâmplare, cu mare evlavie el a luat icoana şi a aşezat-o în casa sa
Icoana Maicii Domnului „Ahtîrskaia” este una mai neobișnuită, care nu are un prototip înaintea sa. Aceasta este pictată în stil occidental, Maica Domnului fiind zugrăvită cu capul descoperit. În partea stângă a fecioarei este zugrăvită scena Răstignirii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, iar Fecioara pare că privește înduioșată spre Fiul Său. Mâinile îi sunt strânse la piept în poziție de rugăciune, atipică pentru iconografia ortodoxă. În copiile ulterioare, Maica Domnului este zugrăvită conform tradiției bizantine, cu capul acoperit.
O copie făcătoare de minuni a icoanei „Ахтырская” se află în mănăstirea de maici Sfânta fericită Xenia din satul Bănceni, regiunea Cernăuți, la care credincioșii, închinându-se cu credință, primesc tămăduiri de boli și neputințe.
Prăznuirea icoanei Maicii Domnului “Ahtârskaia” are loc în ziua de 2 iulie, stil vechi (15 iulie).
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea “Dintr-un lemn”Stea emy
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, judeţul Vâlcea, este una dintre cele mai cinstite icoane din ţară, atât pentru vechimea şi măiestria cu care este lucrată, cât mai ales pentru nenumăratele minuni săvârşite înaintea ei. Icoana Maicii Domnului este minunată şi prin dimensiunile acesteia: 1,50 metri înălţime şi 1,10 metri lăţime. Minunata icoană se afla astăzi în biserica de piatră a mănăstirii, în partea stângă, în locul icoanei împărăteşti a Maicii Domnului, pe catapeteasmă. Cât despre particularitatea icoanei cu două feţe, aflăm că a fost îmbrăcată în argint în anul 1812 şi a stat ferecată până în 2002, când a fost restaurată şi i s-a scos ferecătura. Atunci s-a descoperit că, pe spate exista o a doua faţă a icoanei făcătoare de minuni, ce reprezintă scena „Judecăţii de Apoi”. Acesta este şi motivul pentru care, astăzi, icoana este încastrată în sticlă pentru a fi admirată în totalitate.

Icoana Maicii Domnului "Caută la smerenia" sau „Ajutătoarea celor smeriți” (1...Stea emy
La 22 noiembrie 1995 Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a decis ca icoana "Caută la smerenia", în urma acestei minuni precum şi a nenumăratelor vindecări săvârşite prin ea, să fie considerată făcătoare de minuni şi prăznuită pe 16 septembrie/ 29 septembrie. Pe icoană Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul Ei, iar în stânga ţine globul - simbol al stăpânirii asupra lumii. Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispărut. Una dintre copiile acestei icoane „care plânge pentru lume” se află la Mănăstirea Vvedensky (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) din Kiev. Această copie a icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” datează din secolul al XIX-lea.
Sfântul sfințit mucenic Pangratie, episcopul Taorminei (9 februarie/9 iulie)Stea emy
Sfântul sfințit mucenic Pangratie a trăit chiar în timpul Mântuitorului Iisus Hristos când, după tradiția antiohiană, copil fiind, a fost adus de către părinții săi ca să asculte învățătura de pe Muntele Fericirilor. Ajuns la maturitate, Pangratie a păstrat în inima sa cuvântul lui Dumnezeu, manifestând dragoste pentru cei aflați în suferință și nevoie. În această stare a fost găsit de creștinii care au fost nevoiți să părăsească Ierusalimul, din pricina persecuțiilor evreilor. Așa a avut loc și întâlnirea dintre Sfântul apostol Petru și Pangratie. Venind în cetatea Pontului, Sfântul Petru dorea să vestească Evanghelia, neștiind de unde să pornească. Pangratie s-a apropiat de bătrânul Petru fără să-l cunoască, întrebându-l dacă are unde să locuiască. Apostolul, văzând râvna lui Pangratie, l-a sfinţit episcop al Tavromeniei din Sicilia (astăzi oraşul Taormina). În urma propovăduirii Evangheliei de către Pangratie, însuşi dregătorul împărătesc Bonifatie s-a botezat, ridicând şi o biserică. Dar, cu toată râvna Sfântului Pangratie, mulţi dintre locuitori nu au renunţat la păgânism. Profitând că Bonifatie era plecat din cetate, păgânii l-au prins pe Pangratie şi l-au ucis. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie împreună cu Sfinţii mucenici Marcel, episcopul Siciliei şi Filagriu, episcopul Ciprului.
Icoana Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată" (9 decembrie, 25 ianuarie şi 1 mai)Stea emy
Icoana Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată” prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie şi 1 mai este pictată în amintirea unei minuni săvârşite în faţa icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Povestea acestei icoane este legată de pocăinţă. Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.
Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 mai)Stea emy
Sfântul cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie.
Sfântul cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănă-stirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie.
Sfântul cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan.
În ședința din 6-7 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotă-rât trecerea în rândul Sfinților a mitropolitului Iacob putneanul al Moldovei, cu zi de prăznuire 15 mai, și a colaboratorilor săi: cuvioșii Sila, Paisie și Natan, cu zi de prăznuire 16 mai. Acești trei sfinți cu adevărat alcătuiesc o treime de slujitori, așa cum spune acatistul lor.
Sfântul mucenic Lup din Novae (†304) (23 august/ 5 septembrie)Stea emy
Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trăit la sfârşitul veacului al treilea şi începutul celui de-al patrulea şi a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (prăznuit la 26 octombrie). Fiind de faţă la moartea stăpânului său, Sfântul Lup şi-a muiat hainele în sângele lui şi a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, Sfântul Lup a făcut multe vindecări şi minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus şi mulţi idoli păgâneşti, aşa încât a început să fie urmărit şi persecutat de păgâni, dar puterea lui Hristos l-a păzit nevătămat. Sfântul Lup s-a predat pe sine însuşi în mâinile chinuitorilor săi şi din porunca împăratului Maximian Galerius, i s-a tăiat capul cu sabia.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Lup (23 august)Stea emy
Sionul cel de sus, mitropolia celor aleşi cu bucurie poartă duhul tău şi Biserica celor întâi-născuţi se luminează; iar noi, credincioşii, te cinstim pe tine, prea fericite, cerând ca să ne mântuim prin rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte mucenice Lup.
Icoana Maicii Domnului de la Trifeşti, RomanStea emy
Sfânta icoană făcătoare de minuni de la Trifeşti o întruchipează pe Maica Domnului împreună cu pruncul Iisus, fiind cunoscută de către credincioşi sub numele: “Sfânta” sau “Sfânta de la Trifeşti”. Este singura icoană făcătoare de minuni din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului aflată într-o biserică de mir. Această icoană este ca tipologie teologică „odighitria”, adică cea care călăuzește, călăuzitoarea.
La icoana Maicii Domnului s-au făcut multe minuni și se fac și astăzi. Astfel aici își găsesc alinarea cei care au fost păgubiți. Icoana mai este vestită și pentru minunea de a aduce ploi cu rod peste ținuturile unde se făcea procesiune cu ea.
Mulţi creştini merg cu multă evlavie în pelerinaj la “Sfânta”, pentru a-i cere Maicii Domnului sănătate şi belşug în case.
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Teodora din Alexandria (11 septembrie)Stea emy
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă maică Teodora, duhul tău.
Sfintele mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (10 septembrie)Stea emy
Sfintele muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora erau trei surori originare din Bitinia (Asia Mică). Ele s-au retras în timpul împăratului Maximian (285-305), pe un deal înalt, ca la două stadii de apele calde ce ieşeau pe atunci la Pitia, unde trăiau în post şi rugăciune. În timpul persecuţiei declanşate de împăraţii Diocleţian şi Maximian, guvernatorul oraşului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece au refuzat să aducă jertfă idolilor. După ce au fost judecate, le-au supus la multe şi grele chinuri. Sfintele fecioare au rămas statornice în credinţă şi îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească. Pe locul unde au fost îngropate sfintele muceniţe s-a ridicat un locaş de cult închinat lor în vremea Sfântului împărat Constantin cel mare. Mulţi oameni care au cerut ajutorul Sfintelor muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora au fost tămăduiţi în mod minunat.
Lucrarea de fata poate fi considerata un manual de spovedanie pentru toti crestinii. Axata pe o bibliografie euxaustiva , are un stil aparte, stilat dovedind multa eleganta in tratarea subiectului propus, lasandul pe fiecare dintre noi sa ne regasim, dar ne si calauzeste pasii spe unirea cu Hristos.
Sfântul mucenic Calistrat şi a celor împreună cu dânsul 49 de Sfinţi mucenici...Stea emy
Sfântul mucenic Calistrat († 304) - S-a născut în orașul Cartagina din Africa din părinți creștini. Tânărul Calistrat a intrat în armată, într-una dintre legiunile Romei, sub comanda lui Persentin, în timpul persecuțiilor împăraților Dioclețian și Maximian. Într-o noapte, pe când Sfântul mucenic Calistrat se ruga, câțiva ostași îl aud pronunțând numele Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care a doua zi l-au adus în fața tribunalului. Fiind pus să jertfească idolilor, acesta refuză și este băgat într-un sac de piele și aruncat în mare. Pentru că scapă în mod miraculos, alți 49 de ostași se alătură Sfântului mucenic, pătimind alături de acesta, fiind omorâți noaptea în temniță.

Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa) are o caracteristică remarcabilă: este acoperită de un văl din colțul din stânga sus până în dreapta jos, astfel încât nimeni să nu poată vedea fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos. Această icoa-nă este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă cu icoana „Axion es-tin” (Vrednică eşti) a Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului „Milostiva” este prăznuită pe 12/25 noiembrie și 26 decembrie/8 ianuarie.
Icoana Maicii Domnului de la Cernigov, Eletskaya (11 ianuarie şi 5 februarie)Stea emy
Această icoană a Maicii Domnului mai este numită și „icoana din brad”, deoarece a apărut în anul 1060 într-un brad de lângă catedrala cu hramul „icoana Maicii Domnului din Smolensk”, din orașul Eleț, provincia Orlov, Rusia. Icoana Maicii Domnului din Eleț este prăznuită pe 11 ianuarie / 24 ianuarie.
Mai există o altă icoană a Maicii Domnului ce se numește „Eleț-Cernigov”, prăznuită pe 5 februarie. Icoana Maicii Domnului «Eleţkaia» din Cernigov s-a găsit într-un brad de unde şi-a căpătat şi denumirea. În urma acestei descoperiri a icoanei, în acelaşi an pe locul sfânt a fost construită biserica «Adormirea Maicii Domnului» de către cneazul Cernigovului, Iaroslav. Prăznuirea în cinstea icoanei Maicii Domnului “Eleţkaia” din Cernigov se săvârşeşte pe 18 februarie (5 stil vechi).
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Galaktotrofusa” (cea care alăpt...Stea emy
Icoana Galaktotrofusa (cea care alăptează, hrănitoarea Vieţii) înfăţişează smerenia nepătrunsă: Pruncul Mântuitor primeşte hrană ca oricare alt copil. Aflată iniţial în Lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim, icoana minunată a Maicii Domnului, Galaktotrofusa, a fost dăruită mânăstirii Hilandar. Ca o particularitate, icoana Maicii Domnului “Galaktotrofousa” de la Chilia “Typikario” din Karyes (Mt. Athos) este aşezată în partea dreaptă a Uşilor împărăteşti, iar Mântuitorul în partea stângă. Datele în care se sărbătoreşte icoana Galaktotrofusa sunt: 3 iulie şi 12 ianuarie.
Sfântul prooroc Naum (s.v. 1 decembrie / s.n. 14 decembrie)Stea emy
Sfântul proroc Naum, al cărui nume înseamnă ,,mângâiere’’originar din Elcheseea, localitate aflată de cealaltă parte a Iordanului, aproximativ în dreptul Vegavariei a prorocit ninivitenilor, după Sfântul proroc Iona, cum că, dacă nu se pocăiesc, cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc, ceea ce s-a şi întâmplat. Ninivitenii, întorşi la faptele lor cele rele dintâi, nu l-au mai ascultat pe proroc şi, în consecinţă, o parte din cetate, făcându-se cutremur mare, s-a scufundat în lacul ce o înconjura, iar o parte a fost arsă de focul venit din pustie. Sfântul proroc Naum a mai prorocit şi altele care s-au adeverit şi a adormit cu pace la 45 de ani de la naşterea sa, fiind îngropat cu cinste în pământul său.
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Kazan (Kazanskaya) (8/21 iulie...Stea emy
Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaya) este o icoană făcătoare de minuni foarte cunoscută în Biserica Ortodoxă Rusă, ce a fost considerată de-a lungul veacurilor ocrotitoarea oraşului Kazan şi a poporului rus. Această icoană a Maicii Domnului cu Pruncul este unică prin faptul că în ea este reprezentată o singură mână, cea a lui Hristos care binecuvântează. Mâinile Maicii Domnului şi mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veşminte. Două mari catedrale, în Moscova şi în Sankt Petersburg, sunt închinate Maicii Domnului din Kazan şi alte numeroase biserici din întreaga Rusie. Icoana este sărbătorită pe 8/21 iulie şi 22 octombrie/4 noiembrie.
Sfântul ierarh Dionisie din Zakynthos (17 decembrie / 24 august)Stea emy
Sfântul Dionisie este protectorul insulei Zakynthos, fiind născut aici în 1547. Părinţii săi s-au îngrijit să primească o educaţie aleasă şi fiind înstăriţi, i-au angajat un profesor care îi preda italiana, latina şi greaca veche, dar şi cursuri de teologie. Îndrăgind viaţa călugărească, a intrat în mănăstire; râvnitor spre cele sfinte şi evlavios, a fost găsit vrednic de a fi hirotonit episcop, întâi al Aeginei, apoi al Zakynthosului şi Strofadelor. Smerit fiind însă, a părăsit scaunul episcopal la o vreme şi s-a reîntors la nevoinţa din chilie. În anul 1622, în 17 decembrie, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat după dorinţa sa în biserica Sfântul Gheorghe Strofades, locul în care a fost hirotonit preot. După trei ani, trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună-mireasmă şi apoi mutat în biserica ce îi poartă numele, construită în anul 1708 în cinstea lui. Sfântul Dionisie este socotit un sfânt al dragostei şi iertării, o pildă de iubire şi nejudecare a aproapelui. Este sărbătorit de două ori pe an: pe 24 august (ziua mutării moaştelor sale) şi pe 17 decembrie (ziua trecerii sale la Domnul).
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIAFlorinaTrofin
olaborarea la nivel transfrontalier prin împărtășirea opiniilor, practicilor, metodelor și strategiilor de lucru cu cadrele didactice din Republica Moldova și România pentru îmbunătățirea procesului educațional cu finalități comune.
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Acatistul sporirea mintii
1. "Icoana Sporirea Mintii" - Icoana facatoare de minuni !
(15 / 28 august)
Condacul 1:
Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei cerului si a pamantului, celei ce intregii lumi
vindecarea duhovniceasca ii daruieste, cantare de multumire ii aducem pentru comoara dumnezeiascace ne-a daruit-o,
facatoarea de minuni a ei icoana, numita "Sporirea mintii", cu care ingraditi fiind, cu luminoasa bucurie slavim si cu
dragoste glasuim: Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Icosul 1:
Ingerul vestitor in cetatea Nazaret a fost trimis catre Preacurata Prunca Maria, ca sa-i graiasca: Bucura-Te! Iar
Preacurata, auzind a arhanghelului buna vestire, in smerenia inimii ei, asa i-a raspuns: Iata roaba Domnului, fie mie
dupa cuvantul tau. Atunci Dumnezeu-Cuvantul in pantecele ei S-a intrupat. Iar noi, pacatosii, pe Maica lui Hristos
Dumnezeul nostru cu evlavie cinstind-o, asa cum ingerul ne-a invatat, cu smerenie sa-i cantam Celei pline de har:
Bucura-Te, ceea ce esti binecuvantata intre femei;
Bucura-Te, ceea ce de la Domnul har ai aflat;
Bucura-Te, ea adumbrita de puterea Celui Preainalt ;
Bucura-Te, ceea ce de Duhul Sfant ai fost sfintita;
Bucura-Te, roaba credincioasa a Domnului;
Bucura-Te, Prunca de Dumnezeu aleasa;
Bucura-Te, ceea ce pe Mantuitorul lumii ai nascut;
Bucura-Te, Maica Luminii, ceea ce pe toti ii luminezi;
Bucura-Te, ceea ce intreci mintea celor intelepti;
Bucura-Te, ceea ce rosturile credinciosilor le deslusesti;
Bucura-Te, Imparateasa cerului si a pamantului;
Bucura-Te, ca pe tine te fericesc toate neamurile;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 2:
Vazand, Preaneprihanita, dorirea poporului celui nou, pe binevestitorul evanghelicelor taine, Apostolul Luca, l-ai
blagoslovit, preacurat chipul tau sa-l zugraveasca si, privind la acesta, cu putere cu putere ai grait: Cu acest chip
zugravit vor fi harul meu si puterea. De aceea, in fata sfintelor tale icoane, cu care intreaga lume crestina ai impodobit,
cu evlavie ne inchinam si, multumindu-I lui Dumnezeu pentru tine Ii cantam Aliluia!
Icosul 2:
Ceea ce cereasca intelepciune o deslusesti, Fecioara Preacurata, tuturor credinciosilor ai binevoit a le descoperi ca in
lume lucreaza voia lui Dumnezeu, buna, bineplacuta si desavarsita, care depasaste orice minte. Cauta spre noi,
Nascatoare de Dumnezeu atotlaudata si cu lumina adevarului lumineaza-ne, mangaie-ne ca o Maica, pe calea cea
dreapta ne calauzeste, ca astfel sa-ti strigam, cei ce ne rugam tie:
Bucura-Te, ceea ce pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu o ai nascut;
2. Bucura-Te, ceea ce pe Dumnezeucu cu omul L-ai unit;
Bucura-Te, ceea ce sufletele noastre cu lumina mintii le luminezi;
Bucura-Te, vas negrait al slavei lui Dumnezeu;
Bucura-Te, incepatoare a cinstirii sfintelor icoane;
Bucura-Te, datatoarea comorilor duhovnicesti;
Bucura-Te, ceea ce sfintelor tale icoane har le daruiesti;
Bucura-Te, caci privind la icoanele tale, tie ne inchinam;
Bucura-Te, ceea ce prin sfintele tale icoane intregii lumi vindecari daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce mintile si inimile noastre la cer le ridici;
Bucura-Te, ceea ce intreaga zidire cu raza harului tau ai luminat;
Bucura-Te, ceea ce impreuna cu Fiul tau Dumnezeu de-a pururi imparatesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 3:
Adumbriti fiind de puterea harului, niste crestini evlaviosi in cetatea Nazaretului au ajuns si acolo casa Nascatoarei de
Dumnezeu au aflat, unde Preacurata s-a nascut si binevestirea arhanghelului a primit, si au mutat Sfanta Casa in
pamantul Italiei, in orasul Loreto. Pana in zilele noastre, in catul de sus al Sfintei case icoana Nascatoarei de
Dumnezeu, din lemn faurita, se pastreaza, pe care cerestile puteri ingeresti nevazut o inconjoara si cu cucernicie o
cinstesc, cu bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3:
Milostivire de maica avand spre tot neamul crestinesc, toate colturile lumii le chemi la mantuire, Preacurata Nascatoare
de Dumnezeu, de aceea in casa ta felurite neamuri din multe tari sosesc si in fata icoanei tale isi marturisesc pacatele.
De aceea, de la rasarit si pana la apus icoana ta se slaveste si credinciosii izbaviti de boli, de dureri si de necazuri
multumire iti aduc, strigand catre tine:
Bucura-Te, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi si-a zidit;
Bucura-Te, cetate dumnezeiasca, ce din mica cetate a Nazaretului ai venit;
Bucura-Te, ceea ce prin nasterea ta casa lui Dumnezeu ai luminat;
Bucura-Te, Prunca, mai inalta decat Sfanta Sfintelor;
Bucura-Te, ceea ce cu dumnezeiescul Prunc De-dinainte-de-veci in Nazaret ai sosit;
Bucura-Te, ceea ce tainei mantuirii neamului omenesc ai slujit;
Bucura-Te, scara, pe care de la pamnat la cer ne suim;
Bucura-Te, minunat acoperamant al intregii lumi;
Bucura-Te, caci cu credinta preacuratului tau chip zugravit ne inchinam;
Bucura-Te, caci de la el daruri pline de har pentru mantuirea sufletelor noastre luam;
Bucura-Te, ceea ce semne minunate prin icoanele tale savarsesti;
Bucura-Te, puternica aparatoare a neamului crestinesc;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 4:
Un oare care zugrav de urgia unei boli cumplite fiind stapanit si la tulburarea mintii ajungand, de la doctorii pamantesti
nici un folos nu a aflat. Atunci Preacurata Nascatoare bolnavului i s-a aratat si sa-i zugraveasca icoana, care sfinteste
casa ei din orasul Loreto i-a poruncit. Acestea implinind, zugravul s-a vindecat si, din acea zi, icoana pictata "Sporirea
3. mintii" o numit-o, cantand in fata ei cantare de lauda lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Crestinii din tara Rusiei auzind ca, spre bucuria si mangaierea lor, Preacurata Nascatoare sa le dea icoana sa numita
"Sporirea mintii" a binevoit, cu multe chipuri ale ei bisericile si casele si-au impodobit, de la care multime de semne
negraite si minuni din belsug se savarseau pentru toti cei ce cu credinta se apropiau si ii cantau Preabinecuvantatei
Nascatoare asa:
Bucura-Te, ceea ce cinstita icoana a chipului tau spre mangaiere si sfintire ne-ai daruit;
Bucura-Te, ceea ce durerile sufletesti si trupesti cu icoana ta grabnic le tamaduiesti;
Bucura-Te, ceea ce pamantul Rusiei cu acoperamantul milostivirii tale l-ai adumbrit;
Bucura-Te, ceea ce pe iubitorii si cinstitorii icoanei tale de toate necazurile ii izbavesti;
Bucura-Te, ceea ce in chip nevazut, impreua cu sfintele tale icoane, in casele noastre patrunzi;
Bucura-Te, ceea ce binecuvantare si bucurie astfel ne daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce pe cei parasiti de doctori in preaputernicile tale brate ii primesti;
Bucura-Te, vindecatoare a celor ce mintile, din pricina bolii, si-au ratacit;
Bucura-Te, nadejdea celor fara de nadejde;
Bucura-Te, luminarea cugetelor noastre;
Bucura-Te, oglinda curata a cunostintei adevarului;
Bucura-Te, caci de la rasarit pana la apus numele tau se fericeste;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 5:
Asemeni unei stele calauzite de Dumnezeu s-a aratat icoana ta, Maica a Domnului: tara Rusie si orasele ei le sfinteste,
pe cei aflati in intunericul nestintei cu lumina cunostintei dumnezeiesti ii lumineaza, mintea noastra cea intunecata de
pacate o limpezesti, pe cei rataciti pe calea poruncilor Fiului tau si Dumnezeu ii indruma, Caruia spre multumire Ii
cantam: Aliluia!
Icosul 5:
Vazand comoara dumnezeiasca, icoana minunata a Maicii Domnului, catre aceasta cu sarguinta sa alergam, pentru ca in
neputinte vindecare, in mahniri mangaiere, innecazuri izbavire sa primim si cu bucuie sa-i cantam Aparatoarei noastre:
Bucura-Te, ceea ce cu ivirea icoanei tale pe credinciosi i-ai luminat;
Bucura-Te, caci prin tine Soarele Dreptatii, Dumnezeul nostru in intuneric a stralucit;
Bucura-Te, Maica a Luminii Mintii, care au harul intreaga lume ai luminat-o;
Bucura-Te, ceea ce cu zorile harului ne inteleptesti;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina ta intunericul nestintei noastre il risipesti;
Bucura-Te, Fecioara, caci prin tine lumina cunostintei dumnezeiesti tuturor le-a stralucit;
Bucura-Te, candela nestinsa, ceea ce flacara credintei o aprinzi;
Bucura-Te, ceea ce calea virtutilor o deslusesti;
Bucura-Te, izvorul sfinteniei;
Bucura-Te, puternica noastra Aparatoare de necazuri si de urgii;
Bucura-Te, faclie neostoita a iubirii dumnezeiesti;
Bucura-Te, ceea ce prin stralucirea minunilor tale primavara mantuirii o binevestesti;
4. Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 6:
Intreaga lume propovaduieste milostivirea ta, o, Maica a Domnului nostru, caci in toate orasele si satele de pe pamantul
Rusiei icoana ta, cea numita "Sporirea mintii" cu raze de minuni straluceste, luminand sufletele noastre cu lumina
harului dumnezeiesc si indemnandu-ne sa-I cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslavit: Aliluia!
Icosul 6:
Stralucit-a in cinstita ta icoana, Preacurata, lumina mantuirii celor rataciti in bezna pacatelor si a patimilor si toti cei ce
cu credinta si evlavie se roaga in fata ei grabnic ajutor primesc. Intunecimea mintilor noastre cu lumina ta risipeste-o,
Atotlaudata, si da-le sa vada lumina cea adevarata tuturor celor ce cu dragoste iti canta asa:
Bucura-Te, stea neapusa, ceea ce Soarele dreptatii in lume l-ai adus;
Bucura-Te, Maica Luminii celei adevarate, care lumineaza sufletele credinciosilor;
Bucura-Te, povatuitoarea invataturii celei pline de har;
Bucura-Te, ceea ce cu luminosul tau acoperamant mintea noastra tulbura o luminezi;
Bucura-Te, zare neinserata, ce risipesti pacla pacatelor noastre;
Bucura-Te, ceea ce ne izbavesti de intuneric si de vesnicele cazne;
Bucura-Te, ceea ce de cursele vramasilor ne slobozesti;
Bucura-Te, ceea ce nebunia lumii acesteia o biruiesti;
Bucura-Te, doborarea invataturilor stricatoare de suflet;
Bucura-Te, daruitoarea invataturilor folositoare;
Bucura-Te, ceea ce mangaiere cu icoana ta ne daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina bucuriei sufletele ni le intaresti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 7:
Vrand ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, preamilostivul Dumnezeu si Ziditorul nostru
i-a daruit Maicii Sale pentru noi icoana "Sporirea mintii", pentru ca toti cei ce cu credinta se roaga in fata ei, sa
primeasca puterea cuvantului, minte si intelepciune si in linistea cugetului lor sa-I cante Domnului sa Imparatului
nostru: Aliluia!
Icosul 7:
Noi si preaslavite minuni credinciosilor le descoperi, Maica a lui Dumnezeu, prin sfanta ta icoana: cu puterea harului
lui Hristos pe cei cu mintea tulburata ii luminezi, de nebunie ne feresti, slabiciunile le intremezi si tuturor ce alearga la
tamaduitoarea ta icoana grabnica vindecare le daruiesti, indemnandu-i sati cante:
Bucura-Te, ceea ce ne scoti din adancul nestintei;
Bucura-Te, ceea ce mintea multora o luminezi;
Bucura-Te, ceea ce cuvantul intelepciunii celor ce il cer, il daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce mintile celor fara de minte le intregesti;
Bucura-Te, izgonitoarea cugetelor pacatoase;
Bucura-Te, imblanzitoarea inimilor invartosate;
5. Bucura-Te, ceea ce mintea spre Dumnezeu ne-o inalti;
Bucura-Te, inteleptitoarea neinteleptilor;
Bucura-Te, povatuitoarea noastra spre evlavie;
Bucura-Te, ceea ce rugaciunile binecredinciosilor spre Fiul tau si Dumnezeu le aduci;
Bucura-Te, ceea ce insati neincetat pentru noi toti te rogi la Prestotul Atottiitorului;
Bucura-Te, ceea ce vesnica bucurie ne-o harazesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 8:
Nespus este a privi la icoana ta pe lemn zugravita, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, care, cu
dumnezeiasca ta putere, duhurile intunericului le risipesti si celor slabi la minte si cu greutate la invatatura minte le
daruiesti. Si noi, cei ce pierim in pacate, cu lacrimi te rugam, izbaveste-ne de dusmanii vazuti si nevazuti, de intunericul
nechibzuinte, pentru ca intodeauna sa-I cantam Domnului si Mantuitorului nostru: Aliluia!
Icosul 8:
Tot pamantul Rusiei este plin, ca de niste astri luminati de Dumnezeu, de facatoarele de minuniale tale icoane,
Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, printre care si icoana "Sporirea mintii", care cu har straluceste si inimile noastre
inghetate cu semnele milostivirii tale fata de noi, pacatosii, le incalzeste. Pentru aceasta in fata sfant chipului tau
genunchii plecandu-ne, tie iti cantam, Preacurata, asa:
Bucura-Te, ceea ce necazurile noastre in bucurii le prefaci;
Bucura-Te, ceea ce de sagetile aprinse ale vicleanului ne ocrotesti;
Bucura-Te, invatatoarea pruncilor si pazitoarea lor cea plina de har;
Bucura-Te, Ocrotitorea si Calauzitoarea preainteleapta a tineretii;
Bucura-Te, ceea ce copiilor cu greutati la invatatura minte le daruiesti;
Bucura-Te, ceea ce strici cursele vrasmasilor;
Bucura-Te, ceea ce luminezi cugetele credinciosilor;
Bucura-Te, ceea ce-i rusinezi pe necredinciosi;
Bucura-Te, vindecatoarea celor stapaniti de intunecarea mintii;
Bucura-Te, ca harul icoanei tale alunga pe demoni;
Bucura-Te, Maica milostivirii si a bunatatilor;
Bucura-Te, nadejdea mantuirii noastre;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 9:
Toate fintele ingeresti tie cu evlavie iti slujesc, o, Craiasa a cerului si a pamantului, neamul omenesc lauda iti aduce si
sfsanta ta icoana o cinsteste, pe care spre bucurie si mangaiere ne-ai daruit-o. Invata-ne, Preabuna, cu vrednicie sa te
slavim si Mantuitorului lumii, Celui din tine nascut sa-I cantam: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii Omenesti nu se pricep a cunoste taina slujirii tale neamului crestinesc, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, nici
nu pot intelege puterea minunata de la icoanele tale izvorata pentru toata trebuinta sufleteasca si trupeasca a oamenilor.
Iar noi, crestinii drept slavitori, cu lacrimi de bucurie in ochi in fata sfintei tale icoane stand, te slavim, Fecioara plina
6. dee har, si graim:
Bucura-Te, bucuria ingerilor;
Bucura-Te, cea careia arhanghelii i se inchina;
Bucura-Te, ceea ce heruvimi in vazduh esti intampinata ;
Bucura-Te, cea careia lauda ii aduc serafimii;
Bucura-Te, podoaba stralucitoare a Bisericii ceresti si pamantesti;
Bucura-Te, ceea ce esti mai inalta decat toate puterile ceresti;
Bucura-Te, ceea ce esti cinstita de ostirile ceresti;
Bucura-Te, slava tuturor pamantenilor;
Bucura-Te, ceea ce mintile noatre cu icoana ta spre Cel Preainalt le ridici;
Bucura-Te, Calauzitoarea noastra spre Patria cereasca;
Bucura-Te, ceea ce cu lumina sufletului tau tot pamantul il imbratisezi;
Bucura-Te, ceea ce in fata Crucii Fiului Tau pe toti ne-ai infiat;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 10:
Dorind sa mantuiasca lumea de nebunie si de amagirea vrajmasului, Domnul Cel iubitor e oameni ne-a daruit minunata
ta icoana, Nascatoare de Dumnezeu. In fata ei cei tulburati la minte se tamaduiesc, cei chinuiti de demoni se izbavesc,
suferinzii mangaiere si bucurie dobandesc. Pentru aceasta slavind pe Dumnezeu, Cel ce astfel de milostiviri ne
daruieste, sa-I cantam cantare de multumire: Aliluia!
Icosul 10:
Zid nebiruit si Acoperamant fii noua, Preacurata, impotriva navalirii vrajmasilor vazuti si nevazuti, ocrotindu-ne de
orice boala si napasta. Pentru aceasta, cu credinta cazand la icoana ta "Sporirea mintii", pentru haric ajutor si
tamaduirea tuturor neputintelor trupesti si sufletesti, cu bucurie iti cantam asa:
Bucura-Te, Pazitoare noastra de caile pierzarii;
Bucura-Te, indrumatoarea credinciosilor spre tot lucrul cel adevarat;
Bucura-Te, izgonitoarea duhului bolii si al leneviei ;
Bucura-Te, dobandirea duhului intelepciuni si al puterii;
Bucura-Te, ceea ce pe vrajmasii cu puterea lui Dumnezeu ii rusinezi;
Bucura-Te, ceea ce destrami sfaturile necinstitorului;
Bucura-Te, ceea ce sanatate demonizatilor le daruiesti;
Bucura-Te, tamaduitoara cumplitelor neputinte;
Bucura-Te, izbavitoarea noastra de moarte duhovniceasca;
Bucura-Te, ceea ce cu lacrimile tale pacatele noastre le curatesti;
Bucura-Te, ceea ce cu bucurie duhovniceasca in chip minunat ne indestulezi;
Bucura-Te, ceea ce in veacul viitor vesnic bucurii ne harazesti;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 11:
Cantare de multumire iti aducem in fata preacinstitului tau chip, o, Preacurata, pentru negraita ta milostivire catre noi si
ne rugam, Ceea ce esti plina de har: pazeste mintile si inimile noastre de invataturile stricatoare, de necredinta si de
7. superstitii, apara tara Rusiei de toata neoranduiala iscata in patria noatra de potrivnicii credintei si invredniceste-ne cu
inima curata sa-L slavim pe ziditorul nostru cantand-i cantarea: Aliluia!
Icosul 11:
Ca pe o faclie purtatoare de lumina vedem icoana ta, Maica a Domnului, cu stralucirea minunilor tale pamanul nostru
luminandu-l, pe calea mantuirii indrumandu-ne si inimile noastra catre tine, Preacurata cu dragoste aprinzandu-le. Iar
noi, cunoscand puterea harului tau, cu cantari de bucurie te proslavim asa:
Bucura-Te, ceea ce il intreci cu intelepciunea pe Solomon;
Bucura-Te, ceea ce ascunsele taine dumnezeiesti le descoperi credinciosilor;
Bucura-Te, ceea ce pe neintelepti preaintelepti ii arati;
Bucura-Te, fulger, ce luminezi sufletele;
Bucura-Te, ceea ce rusinezi intelepciunea desarta a veacului acestuia;
Bucura-Te, ceea ce in ceasul descumpanirii gandul cel bun in inima ni-l daruiesti;
Bucura-Te, descoperirea intelepciunii si bunatatii lui Dumnezeu;
Bucura-Te, frumusetea lumii de sus;
Bucura-Te, ceea ce minunata ta icoana ca pe un dar ceresc ne-ai descoperit;
Bucura-Te, izvorul bucuriei neincetate;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
Condacul 12:
O, Preabuna, cere pentru noi harul dumnezeiesc de la fiul tau si Dumnezeu, intinde-ne o mana de ajutor, ca sa nu
murim nepocaiti; cu iubirea ta incalzeste-ne, curateste mintile npoatre de gandurile pacatoase, limpezeste ochii inimii
noastre ca sa vada calea mantuirii si invredniceste-ne ca si in viata aceasta si in Imparatia cereasca sa-i cantam
Ziditorului si facatorului nostrui: Aliluia!
Icosul 12:
Cantand minunile tale prin icoana ta savarsite, pe tine te laudam, Craiasa, te slavim, ceea ce cu adevarat esti mai
cinstita decat heruvimii si mai slavita, fara de asemanare decat serafimii. Cauta din cer catre cei ce stau in fata sfintei
tale icoane si harul tau trimite-ne noua, izbaveste de tot necazul si ispitele vrajmasilor pe cei ce te canta pe tine ca pe
Aparatoare, si Ocrotitoarea noastra, asa:
Bucura-Te, ceea ce cu rugaciunile tale intreaga lume o mantuiesti;
Bucura-Te, mangaierea amarnicului veac de acum;
Bucura-Te, Maica Luminii, cea ce cu lumina curatiei tale pe toti ii luminezi;
Bucura-Te, ceea ce ne descoperi tainele voii lui Dumnezeu;
Bucura-Te, ceea ce pamantul Rusiei ca mostenire ti l-ai ales;
Bucura-Te, ceea ce cu icoanele tale facatoare de minuni pamantul Rusiei ai binecuvantat;
Bucura-Te, ceea ce in chip minunat prin icoana ta in chip nevazut ne acoperi;
Bucura-Te, ceea ce bucurie harica versi in inimile iubitorilor de Dumnezeu;
Bucura-Te, ceea ce usile milostivirii dumnezeiesti cu mijlocirea ta le deschizi.
Bucura-Te, ceea ce darurile Sfantului Duh ne ajuti a le dobandi;
Bucura-Te, una curata si binecuvantata intre femei;
Bucura-Te, Craiasa preamilostiva, ceea ce minte si intelepciune credinciosilor tai le daruiesti!
8. Condacul 13:
Maica Atotlaudata a Luminii Peste-tot-fiitoare si a Parintelui Intelepciunii, Tu esti lumina mahnitilor, sporirea mintii si
bucuria inimilor noastre; auzi-ne pe noi si primeste rugaciunea noastra, a pacatosilor, intelepteste-ne pe noi, neinteleptii
si povatuieste-ne sa cantam si sa ne rugam in fata icoanei Tale, "Sporirea mintii" numita. Nu inceta a Te ruga pentru
noi, nevrednicii robii Tai, cei ce Te slavim si Fiului Tau si Dumnezeu Ii cantam: Aliluia!(Acest condac se zice de trei
ori.)
Apoi se zice iarasi Condacul 1 si Icosul 1.
Rugaciune la icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii
Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi Si-a zidit-o, datatoarea darurilor
duhovnicesti, ceea ce de la cele lumesti la cele dinainte de lume mintea noastra o inalti si pe toti la cunostiinta
intelepciunii ii ridici! Primeste aceasta cantare de rugaciune de la noi, nevrednicii robii Tai, care cu credinta si cu
smerenie ne inchinam in fata Preacinstitei Tale icoane! Indupleca-L pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa le de-a mai
marilor nostri intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata omului, pastorilor intelepciune
duhovniceasca, ravna si buna paza a sufletelor noastre, invatatorilor smerita intelepciune, fiilor ascultare si noua tuturor
Duhul chibzuintei si al evlaviei, duhul smereniei si al blandetii, duhul curatiei si al adevarului. Si acum, maica
prealaudata, da-ne buna sporire a mintii, pe cei aflati in vrajba si in dezbinare impaca-i, uneste-i si pune intre ei o
legatura de iubire nedespartita, pe cei rataciti din nesocotinta intoarce-i spre lumina adevarului lui Hristos, povatuieste-i
frica de Dumnezeu, infranarea si harnicia, da-le cuvantul intelepciunii si cunostiinte folositoare de suflet celor ce le cer,
lumineaza-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Iar
noi, vazand faptele minunate si preachibzuita intelepciune a lui Dumnezeu in lume si in viata noastra, sa ne instrainam
de desertaciunea pamanteasca si de prisositoarele griji lumesti si sa ne ridicam mintile si inimile noastre spre cer, pentru
ca, prin ocrotirea si ajutorul Tau, lauda, multumire si inchinare pentru toate sa-i aducem Intreit Slavitului Dumnezeu si
Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Acatistul catre Prea Sfantul si de viata facatorul Duh, Dumnezeul nostru§
(Aducator de multa intelepciune si luminarea mintii pentru invatatura si reusita la examene, spor in casa)
9. POVATUIRE:
Acest acatist al Prea Sfantului Duh a fost tradus in limba romana pentru prima data in anul 1997 si are o importanta
deosebita pentru formarea personalitatii, pentru intelepciunea noastra, pentru luminarea mintii si reusita la examene.
Observam la foarte multi copii sau chiar maturi ca nu pot tine minte nici cele mai elementare lucruri, nu pot invata, nu
pot avea o coerenta in gandire si prin aceasta intampina foarte multe greutati in viata. Motivele pot fi si datorita firii
reduse a insului, datorita pacatelor parintilor lui, dar pot fi si datorita lipsei prezentei Duhului Sfant in viata si fiinta sa.
Aceasta lipsa a Duhului Sfant in viata si fiinta noastra este datorata lipsei noastre de impartasire cu tainele Bisericii.
Tainele Bisericii si slujbele ce se fac de catre preot sunt posesoarele acelor energii ale Duhului Sfant. Sfantul Serafim
de Sarov, la intrebarea lui Motovilov: “Care este sensul vietii omului pe pamant?”, acesta i-a raspuns: “Dobandirea
Duhului Sfant”. Sfintii de aceia au devenit Sfinti, au intrat in perceptia reala a lucrurilor; deoarece au fost luminati de
Duhul Sfant pe care il dobandisera. A dobandi Duhul Sfant in viata noastra inseamna a dobandi totul. Implinirea
umanului inseamna aceasta dobandire a Duhului Sfant. Duhul Sfant este a Treia Persoana din Sfanta Treime. Biserica
noastra ortodoxa invata ca Tatal este Creatorul, Fiul Iisus Hristos este Mantuitorul lumii si Duhul Sfant este Sfintitorul
Lumii. Duhul Sfant purcede de la Tatal si se odihneste in Fiul. Prin Duhul Sfant ne vine toata intelepciunea si luminarea
desavarsita a mintii noastre. Rugaciunea de invocare a Duhului Sfant, pe langa Acatistul ce urmeaza in continuare, este
urmatoarea rugaciune: “Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si pe toate le
implinesti, Vistiernicul bunatatilor si Datatorule de viata vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata
intinaciunea si mantuieste Bunule, sufletele noastre.” Aceasta rugaciune trebuie sa o invatam pe de rost si sa o spunem
din toata inima noastra cand ne apucam sa invatam, cand mergem la examene. Cand ne sculam dimineata, sa-l rugam
pe Duhul Sfant sa ne lumineze pentru a nu gresi in ziua ce urmeaza. Foarte importanta este aceasta rugaciune sa o
rostim incepand de la copii si elevi si pana la cei batrani. Toti avem nevoie de luminare in fiecare clipa a vietii. Daca
suntem luminati de Duhul Sfant, nu gresim. Acest Acatist al Duhului Sfant poate fi citit in genunchi sau in picioare de
catre oricine. Atunci cand avem examene si cand invatam pentru examen sa sacrificam in fiecare zi 15-20 minute
pentru citirea acestui Acatist. Sa-l citim din toata inima noastra, sa imploram Duhul Sfant Mangaietorul sa vina si sa
locuiasca in inima noastra. Pe langa cel care are examen, pot sa il citeasca si cei din familia lui si apropiatii lui. Este
foarte recomandabil sa ne rugam pentru aproapele nostru care are nevoie de ajutor. Puterea si efectul rugaciunii sunt
mai mari. Cel care are examene sa aiba pomelnice la cat mai multe manastiri si biserici unde se face slujba zilnica
pentru a fi pomenit. Sa se spovedeasca inainte de inceperea examenelor pentru a fi dezlegat de preot si pentru a curati
camara inimii, sa-i faca loc Duhului Sfant. Sfantul Duh vine numai acolo unde gaseste locul pregatit si curatit. Acatistul
Duhului Sfant se citeste nu numai atunci cand avem nevoie de ajutorul lui numai temporar (la examene, invatatura), ci
in tot timpul vietii noastre, deoarece luminarea inseamna desavarsire. Desavarsirea in lumea aceasta este un urcus
continuu si infinit. Cand primim luminarea de la Duhul Sfant, primim noi puteri care la randul lor ne duc la infinitatea
Dumnezeirii. Este dureros cand vezi un om inaintat in varsta ca nu este luminat, nu are intelepciune divina; acel om nu
a cerut niciodata Duhul Sfant in viata sa-l lumineze. De aceea socotim o mare binecuvantare de la Dumnezeu
traducerea acestui Acatist al Duhului Sfant in limba romana si speram sa lumineze cat mai multe inimi si minti ca sa
aduca rod insusit si inmiit in Imparatia lui Dumnezeu.
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si
datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule,
sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
10. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte,
cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant.
Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor
nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra
Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata
facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga:
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!
Icosul 1:
Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si
Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale
cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:
Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 2:
In chipul limbilor de foc, intru lumina si suflare de vant de bucurie facatoare, pogorandu-Se Duhul cel Sfant peste
Apostoli si de vapaia lui fiind cuprinsi, chemat-au pescarii intreaga lume la biserica lui Hristos; necazuri si nevoi
ranband cu bucurie pe pamant si pe ape, de morsile cele cumplite nu se spaimantau, in tot pamantul iesind vestirea
cantarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icosul 2:
Potir de ploaie datator, izvorator de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Tie cantare iti aducem,
pe Tine Te binecuvantam si iti multumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfant esti Biserica si o pazesti pre Dansa:
Vino si da un suflet si o inima celor ce cred in Tine;
Vino si aprinde evlavia noastra cea rece si neroditoare;
Vino si risipeste negura necredintei si a rautatii, care se indeseste pe pamant;
Vino si calauzeste pe toti pe drumul vietii celei drepte;
Vino si ne povatuieste la tot adevarul;
Vino, Intelepciune neajunsa, si cu judecatile cele de Tine stiute, mantuieste-ma;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 3:
O, Prea Adanca Taina! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul toate le-ai zidit! Tu
care ai impodobit cetele ingerilor de sus, intru lacasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinta, cu stralucirea
11. slavei, cetele de foc ale luminatorilor ceresti. Unind Tu trupul si sufletul intr-o minunata alcatuire, zidita-i neamul
omenesc; pentru aceasta toata suflarea Ta lauda si canta: Aliluia!
Icosul 3:
Alfa si Omega, Inceputurile si Sfarsiturile, Tu, Vesnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtarii deasupra apelor si cu
infricosata Ta imbratisare ai adus pe toti si pe toate la viata. Din suflarea Ta cea de viata facatoare a rasarit, din genunea
cea fara de chip, frumusetea lumii celei intai zidite, pentru care iti strigam:
Vino la noi Prea inteleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare in micuta floare, ca si in luminatorii cerului;
Vino, Felurime negraita si frumusete vesnica;
Vino si lumineaza intunecata netocmire a sufletului meu;
Vino si ne arata pe noi zidire noua in Hristos;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste in noi!
Condacul 4:
O, Duhule Prea Bun si Neajuns, din care izvoraste sfintenia! Tu ai invesmantat-o pe Prea Curata Fecioara Maria cu
stralucire orbitoare si neapropiata a Dumnezeirii tale, facand-o Maica a lui Dumnezeu Cuvantul, Imparateasa a
ingerilor, spre mantuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci si apostoli, Tu i-ai
purtat pana in al treilea cer, Tu le-ai ranit inimile cu frumusetea cea de sus, punand in graiul lor indemn inflacarat, cu
care aducem pe oameni la Dumnezeu. Tu ii preschimbi pe cei pacatosi, iar ei, plini fiind de arzatoare bucurie, iti canta:
Aliluia!
Icosul 4:
Prin Duhul Sfant totul viaza, si cu puterea Lui se va scula spre invierea cea de obste toata zidirea, in ceasul de pe urma
al veacului acesta si cel dintai al veacului ce va sa vie. Ridica-ne atunci din groapa Prea bunule, Mangaietorule, nu spre
osanda, ci spre a ne impartasi de fericire, intru Dumnezeiasca lumina, cu Sfintii toti, cu rudele si apropiatii nostri.
Vino dar, si de a sufletului moarte ne izbaveste;
Vino si, inainte de sfarsitul nostru, ne indestuiasca cu trupul si sangele Mantuitorului Hristos;
Vino si da-ne sa adormim in pace, cu cuget neintinat;
Vino si luminoasa fa scularea noastra din somnul mortii;
Vino si ne invredniceste ca sa privim cu bucurie la norii vesniciei;
Vino si fa-ne fii ai nestricaciunii;
Vino si lumineaza atunci ca un soare, trupurile noastre cele fara de moarte;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!
Condacul 5:
Auzind glasul Tau: “Daca cineva inseteaza, sa vina la mine si sa bea”, rugamu-te, Fiule al lui Dumnezeu, astampara-ne
setea de viata duhovniceasca si da-ne apa vietii. Revarsa asupra-ne unda harului Duhului Sfant, Celui ce impreuna cu
Tine are izvor in Tatal, ca sa nu mai insetam in veac, toti cei ce cantam cu umilinta: Aliluia!
Icosul 5:
Nestricaciosule si Neziditule, Vesnicule, Prea Induratule Duh, Aparatorule al celor drepti, Curatitorule al pacatosilor,
slobozeste-ne de orice intinaciune, ca stralucirea luminii harului Tau sa nu se strice intru noi, cei care Iti cantam:
Vino, Prea Bunule si da-ne umilinta si izvoare de lacrimi;
Vino si ne invata sa ne inchinam tie in Duh si in adevar;
Vino, Prea Inaltule Adevar, si lamureste indoialile saracacioasei mele intelegeri;
Vino, Viata Neimbatranitoare, si ne primeste din stramtoarea veacului acesta pamantesc;
Vino, Lumina Vesnica, si se vor risipi toate nalucirile si spaimele;
Vino, Putere vesnic noua, improspatandu-i pe copii tai cei osteniti;
Vino, Nemarginita Bucurie, si uitate vor fi vremelnicele intristari;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 6:
Salta, fiica a luminii, Sionule, Sfanta Maica! Impodobita, Marita Mireasa, cu cerurile deopotriva, stralucitoare Biserica
12. soborniceasca a lui Hristos! Asupra-ti odihneste Duhul Cel prea Sfant, Care tamaduieste neputintele, implineste
lipsurile, daruieste viata celor morti si ii aduce la viata vesnica pe toti cei ce cu cuviinta si cu dreptate striga: Aliluia!
Icosul 6:
“In lume necazuri veti avea”, a zis Mantuitorul. Unde vom afla alinare si cine ne va Mangaia? Tu, Duhule Mangaietor,
Insuti dezleaga intristarea noastra! Mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite si usureaza inimile celor care te roaga:
Vino, Dulce racoare a celor osteniti si impovarati;
Vino, Impreuna Graitorule cu cei intemnitati si Adapostul celor prigoniti;
Vino, si miluieste pe cei slabanogiti de saracie si de foamete;
Vino si tamaduieste patimile trupurilor si sufletelor noastre;
Vino si cerceteaza pe toti cei care inseteaza de lumina ta;
Vino si alina intristarea noastra cu nadejdea vesnicei bucurii;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 7:
“Celui care huleste impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta aceasta nici in veacul acesta, nici in cel viitor”, a spus
Domnul. Ascultand acest cuvant strain ne cutremuram, ca nu cumva sa fim judecati cu cei neascultatori si cu luptatorii
impotriva lui Dumnezeu. Nu lasa, Duhule Sfinte, inima noastra sa plece spre cuvinte de viclesug. Intoarce din schisme,
eresuri si necredinta pe toti cei rataciti, iar pe intai nascutii Bisericii Tale invredniceste-i sa cante in vecii vecilor:
Aliluia!
Icosul 7:
Cand S-a indepartat Duhul Sfant de la Saul, atunci spaima si nelinistea l-au cuprins, iar intunericul deznadajduirii l-au
coborat in cele mai de dedesubt; asa mi s-a intamplat si mie in ziua intristarii si impietririi cugetului meu, caci m-am
indepartat de la lumina Ta; ci da-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu pana ce lumina Ta ma va lumina
pe mine, cel imputinat la suflet:
Vino dar, si nu ma lepada pentru cartirea si nerabdarea mea;
Vino si potoleste cumplita vijelie a tulburarii si aprinderii;
Vino si odihneste pe cei necajiti de stramtorile vietii;
Vino si imblanzeste inima in ziua impietririi si a maniei;
Vino si surpa urzelile, tulburarile si spaimele duhurilor intunericului;
Vino si da-ne cu suflarea Ta, inima zdrobita, ca prin rabdare sa mantuim sufletele noastre;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!
Condacul 8:
Mantuieste-ma, Cerescule Parinte!
Saraci suntem, neputinciosi si orbi, si goi duhovniceste!
Daruieste-ne aurul Tau, cel curatit in foc, cu vesmant alb acopera rusinea noastra, vindeca ochii nostri cu alifia Ta.
Pogoara si in vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul prea Sfantului Tau Duh, Cel de viata facator,
invrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nasteri pe toti cei ce cantam: Aliluia!
Icosul 8:
Ca turnul Babel se prabuseste fericirea pamanteasca. Jalnice sunt toate stradaniile omenesti. Bine imi este mie ca m-ai
smerit, ca in pacate si in caderi mi-ai acoperit toata slabiciunea si nimicnicia. Fara de Tine nimic nu putem face, dar
nadajduim ca ne vom mantui prin harul Tau, graind:
Vino dar, Unule Prea Inteleptule Ziditor al vietii;
Vino si lamureste-ne caile Tale cele neintelese;
Vino precum un fulger si lumineaza sfarsitul vietii pamantesti;
Vino si binecuvinteaza tot inceputul bun pe care il punem;
Vino si fii noua ajutator la fapte bune;
Vino si lumineaza mintea noastra in ceasul descumpanirii;
Vino si daruieste duh de pocainta, ca sa se risipeasca prin aceasta scarbele ce stau sa vina asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
13. Condacul 9:
Atat a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a dat , Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din
Maria Fecioara, si si-a intins pe Cruce mainile Sale de Ziditor al lumii, iar prin sangele Sau rascumparat-a din pacat si
din moarte intreaga lume! Pentru aceea, toata zidirea asteptand libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu, canta Tatalui Care
a iubit, Fiului care a rascumparat si Duhului Care sfinteste: Aliluia!
Icosul 9:
Duhul Cel Facator de viata, Care S-a pogorat asupra lui Hristos la Iordan, in chip de porumbel a odihnit si asupra mea,
cand ma aflam la scaldatoarea Sfantului Botez; s-a intunecat insa lucrarea bunatatii Sale din pricina greselilor mele.
Pentru aceea, precum asteapta zorii drumetul ratacit noaptea in padure, asa si eu insetez de razele tale, Bunule, ca sa nu
pier cu totul:
Vino dar, la cel Pecetluit cu numele Tau cel infricosat;
Vino dar si usureaza cugetul chinuit si parjolit fara crutare;
Vino si innoieste intru mine chipul Tau ce S-a intunecat;
Vino si risipeste nalucirile cele nascute din pacat;
Vino si ma invata sa impartasesc durerile cele straine;
Vino si pleaca-ma sa iubesc intreaga Ta zidire;
Vino si da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 10:
Duhul Sfant naste a doua oara pe om spre viata vesnica. Duhul Sfant insufleteste pe mucenici, sfinteste preotii,
incununeaza pe cei drepti, face din paine si vin Insusi Dumnezeiescul Trup si Sange. O, adancul bogatiei si
intelepciunii lui Dumnezeu! Da-ne cununa darurilor Tale: Dragostea vesnica si atotiertatoare, care se intristeaza pentru
vrajmasi si vrea ca toti sa fie mantuiti fiind prin ea, ca niste fii ai luminii si strigam: Aliluia!
Icosul 10:
Cine ne va desparti de dragostea lui Dumnezeu? Scarba, sau stramtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau golatatea, sau
nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pamant, avem mostenire nepieritoare in ceruri: ci da-ne,
Doamne, sa Te iubim nu cu cuvantul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasa si cu nevointa intregii vieti:
Vino, Atotputernicule Duh, si ne sporeste credinta atotbiruitoare;
Vino si ne da indrazneala in rugaciune;
Vino si incalzeste inimile, ca sa nu se raceasca dragostea noastra din pricina prea multor faradelegi;
Vino si da-ne sa nu cadem in vreme de prigoana si de batjocorire a credintei;
Vino si ne pazeste de ispite peste puteri si de sminteli;
Vino si inviaza inimile noastre prin inrourarea Ta;
Vino, tamaduieste-ne, sfinteste-ne si ne ridica, Bunule, cu harul Tau;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!
Condacul 11:
Acestea zice Domnul: “Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri visuri
vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii”. Duhule Prea Dorit, da-ne doar o faramitura de la masa fiilor celor alesi ai
Mangaierilor Tale, celor care cu umilinta strigam: Aliluia!
Icosul 11:
Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata este
frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura
cea din tina. Invredniceste-ne Bunule Mangaietor, inca din viata pamanteasca sa Te vedem cu inima curata, noi, cei care
strigam:
Vino, Fulger Datator de lumina vesniciei;
Vino si lumineaza-ne cu stralucirea cea neinserata;
Vino, Vistiernicul smereniei si Veselia celor blanzi;
Vino, Apa Vie, racoreste-ne arsita patimilor;
14. Vino, ca departe de Tine nu aflam liniste si tihna;
Vino, ca impreuna cu Tine pretutindeni este Imparatia Cerurilor;
Vino si intipareste-ne in suflet chipul Tau cel ca de soare;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 12:
Rau nesecat al harului, Cela Ce ierti pacatele, Duhule Sfinte! Primeste rugaciunea noastra pentru intreaga lume, pentru
cei credinciosi si pentru cei necredinciosi fiii neascultarii; si pe toti aduna-i in Imparatia Sfintei Treimi, ca sa se
rusineze de Tine si cel din urma vrajmas - moartea - iar lumea, renascuta din focul cel curatitor, sa cante cantarea cea
noua a nemuririi: Aliluia!
Icosul 12:
Vad cu duhul cetatea lui Dumnezeu - Ierusalimul Ceresc - ca pe o mireasa impodobita, cu chip de soare, in sarbatoare.
Aud saltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile ingerilor si pe prea luminatul nostru Domn intre alesii Sai, iar
durerea, intristarea si suspinarea fug. Imparate Ceresc, Duhule Sfinte, invredniceste-ne prin inseptita cununa a darurilor
Tale sa ne impartasim in Domnul de bucuria vesnica, noi, cei care strigam:
Vino, Bunule, si trezeste in noi setea de viata de dincolo de mormant;
Vino si aprinde in inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevarat;
Vino si ne descopera bucuria Imparatiei celei ce va sa vina;
Vino si da-ne stralucirea ca zapada a curatiei;
Vino si umple-ne cu stralucirea Dumnezeirii;
Vino si ia-ne la nunta mielului;
Vino si ne invredniceste sa impartim in slava Ta cea vesnica;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, noian purtator de lumina al iubirii celei mantuitoare, Duhule Facator de viata! Incalzeste cu suflarea venirii Tale
neamul omenesc cel inghetat intru faradelegi, grabeste pieirea raului cu nepatrunsele Tale judecati si ne descopera cum
sa praznuim in vesnicie adevarul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul intru toate, si cele ceresti si cele
pamantesti si cei izbaviti din iad, dimpreuna sa cante: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si
Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale
cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:
Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
si Condacul 1:
Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra
Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata
facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga:
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!
Apoi se face otpustul.