platform local development network 2020

2. Cuprins
Dezvoltarea comunitară ca soluţie la problemele lumii contemporane
1. Explozia demografică
2. Dezechilibrele mondiale şi sărăcia
3. Indicele dezvoltării umane
4. Căderea comunismului
5. Globalizarea
6. Mutaţiile valorice postmoderne
7. Degradarea mediului ca problemă globală
8.Construirea societăţii civile europene prin dezvoltare comunitară
Dezvoltarea comunitară ca generatoare de capital social
1. Capitalul dezvoltării
2. Capitalul social - resursă a dezvoltării
3. Dezvoltarea capitalului social comunitar
4. Principii ale construcţiei instituţionale în domeniul dezvoltării comunitare
5. Paşi în conturarea unui grup comunitar
6. Construirea unei organizaţii comunitare

3. Dezvoltarea comunitară
ca soluţie la problemele lumii contemporane

4. 1. Explozia demografică
 Începutul erei creştine – 250 milioane de locuitori
 1850 – 1 miliard
 1940 – 2,2 miliarde
 1980 – 4,4 miliarde
 2020 – 7,8 miliarde
Această creştere exponenţială a populaţiei nu este uniformă. În timp ce în statele dezvoltate
are loc o stagnare sau chiar un regres demografic, creşterile spectaculoase se înregistrează
în ţările sărace, care şi aşa aveau destule probleme sociale. În mod paradoxal, sărăcia pare
a fi direct proporțională cu conducerea politică discreționară și corupția. În aceste
condiţii este necesar nu doar un ajutor financiar sau material, ci şi capacitarea
comunităţilor pentru autoguvernare activă şi responsabilă.
În martie 2020 populația globului pământesc a fost estimată la 7,8 miliarde de oameni. A fost nevoie de peste 200.000 de ani
de istorie umană pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard și doar de 200 de ani pentru a ajunge la 7 miliarde
Pe planeta noastră trăiesc 7,8 miliarde de oameni, iar la fiecare cinci zile se nasc încă un milion. În prezent, populația globului
este de 10 ori mai mare decât acum 400 de ani. Explozia demografică a avut loc datorită îmbunătățirii standardelor de trai
și medicale, ceea ce a permis oamenilor să trăiască mai mult decât în secolele anterioar

5. 2. Dezechilibrele mondiale şi sărăcia
Statisticile mondiale arată că:
 850 milioane de persoane suferă de foame
 30 milioane mor anual de subnutriţie
 1 miliard de oameni nu au acces la apă potabilă
 200 cele mai bogate persoane au venituri cât 41% din populaţia planetei
 Primii 3 dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei au venituri cât 600 milioane de semeni
 În timp ce speranţa de viaţă în Japonia e de 81 de ani, în Siera Leone este de doar 37 de ani
 În ultimii ani aceste statistici ale inechității arată că lucrurile se agravează.
În aceste condiţii, filosofia organismelor internaţionale e simplă: “îţi dau un peşte azi, dar de
mâine ar trebui să înveţi să pescuieşti. Eu te ajut, dar nu pot face treaba în locul tău”.

6. 3. Indicele dezvoltării umane
 Conform ONU, prin dezvoltarea comunităţilor umane se înţelege „procesul de lărgire a
posibilităţilor prin care generaţiile prezente şi viitoare îşi pot manifesta deplin opţiunile în
domeniul social, cultural sau politic, fiinţa umană în sine fiind aşezată în centru acţiunilor
destinate dezvoltării”.
 După cum putem constata, conceptul dezvoltării comunităţii are în vedere toate aspectele ce
ţin de calitatea vieţii şi demnitatea existenţei umane, cuprinzând domeniul social, economic,
politic şi cultural. Calitatea vieţii este măsurată prin intermediul unor indicatori ce vizează
sănătatea populaţiei, profilul sărăciei, nivelul mediu de educaţie, accesul la informaţie,
posibilitatea participării la decizie ş.a. Aceşti indicatori corelaţi exprimă Indicele Dezvoltării
Umane – IDU.
 Indicele dezvoltării umane (IDU, Human Development Index) este o măsură comparativă a
speranţei de viaţă, alfabetizării, învăţământului şi nivelului de trai. În acest fel, este folosit pentru a
compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei ţări decât PIB-ul pe cap de locuitor, care măsoară doar
prosperitatea materială şi nu alţi indicatori socioeconomici. Indicele a fost inventat de economistul
pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltării umane, pentru majoritatea statelor membre ONU,
este actualizat în fiecare an de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite şi publicat în Raportul de
Dezvoltare Umană.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Indicele_dezvolt%C4%83rii_umane
 În 2001 analiza a vizat 162 de state, grupate în trei nivele valorice:
 grupa superioară, cu indice cuprins între 1 - 0,8, în care sunt incluse 48 de comunităţi dezvoltate;
 grupa medie, cu indice cuprins între 0,799 - 0,5, incluzând 78 de state şi
 grupa inferioară, cu indice între 0,499 - 0, cu 36 de comunităţi sărace.
 România, situată în grupa mijlocie, ocupa în anul 1999 locul 58.

7.  În 2006, utilizând date din 2004, România a avut un IDU de 0,805, însemnând că ţara are
un nivel avansat de dezvoltare umană şi este situată pe locul 60 din lume. Era pentru
prima oară când România a atins acest nivel, dat fiind că în 2003, IDU-ul era de 0,796
(locul 64), adică dezvoltare umană medie.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Indicele_dezvolt%C4%83rii_umane
 În Raportul din 2009, Romania este pe locul 63 în lume din 182 de ţări (în coborare cu o
poziţie faţă de 2008).
 Prima clasată, Norvegia, a devansat Australia, Islanda şi Canada în clasamentul stabilit
potrivit datelor din 2007, adică înainte de izbucnirea crizei economice şi financiare
globale. Cea mai slab cotată ţară este Nigeria, iar pe penultimul loc este Afganistan.
În randul primelor zece ţări clasate sunt puţine modificări faţă de anul trecut. Franţa a
urcat pe locul 8 de pe 11, iar Luxemburgul părăseşte plutonul primelor 10. China a avut
cele mai mari progrese, urcând şapte locuri pană pe poziţia 92, în timp ce Jamaica a avut
cea mai mare cădere, opt poziţii până pe locul 100.
 Iată primele zece clasate: 1) Norvegia 2) Australia 3) Islanda 4) Canada 5) Irlanda 6)
Olanda 7) Suedia 8) Franţa 9) Elveţia 10) Japonia
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6243803-romania-locul-63-clasamentul-privind-
dezvoltarea-umana-cel-mai-bine-traieste-norvegia.htm
Polonia şi Ungaria au ranguri de dezvoltare superioare (41, respectiv 43) celor pentru
Bulgaria (61) si Romania (63).
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6420429-raportul-dezvoltarii-umane-2009-romanii-
stau-bine-educatia-dar-prost-sanatatea.htm

8. 4. Căderea comunismului
Câteva observaţii geopolitice:
 Căderea comunismului a dus la “sfârşitul istoriei” (Fukuyama) şi la victoria singurului
model politic, cel capitalist, cu supremaţia unei singure forţe militare, cea americană;
 Dificultăţile tranziţiei fostelor ţări comuniste în noua ordine a capitalismului feroce în
care “scapă cine poate”; vechile structuri securiste şi-au dat mâna cu bişniţarii exersaţi
rezultând clasa oamenilor de afaceri prosperi și a politicienilor (cu excepţii, desigur).
 Ascensiunea economică a Orientului;
 Intoleranţa şi recrudescenţa fundamentalismului islamic; noua (dez)ordine teroristă;
Statul Islamic!
 Butoiul cu pulbere (şi petrol) al Caucazului

9. 5. Globalizarea
 S-a născut sub presiunea celor 37.000 de societăţi transnaţionale, în interesul
maximizării profitului: pieţe de desfacere, mână de lucru ieftină;
 Polarizare socială; centralizarea capitalului cu falimentarea firmelor autohtone;
 Omogenizare culturală; aceleaşi modele, aceleaşi gusturi; mecanizarea universală a
condiţiei umane;
 Americanizare, Coca-colonizare – 1 mld. clienţi pe zi/mcdonaldizare
 Disneyland – Cernobâlul cultural
 Democraţia şi liberul schimb; GATT şi clauza naţiunii
 Nesfânta treime: OMC, FMI şi BM
 Obama, un Nobel pentru Pace!
 Noul Razboi Rece. Politica putinistă și ezitările occidentale. Nostalgia marilor imperii

10. 6. Mutaţiile valorice postmoderne
 Secularizare
 Individualizare
 Libertate personală
 Pierderea solidarităţii
 Atomizare şi alienare
 Neîncredere în metapovestiri
 Diseminare şi jocuri aleatoare
Din această perspectivă, dezvoltarea comunitară apare deopotrivă ca o revoltă la adresa
anarhiei postmoderne şi, în acelaşi timp, ca un efect al postmodernismului critic la
adresa oricărui etatism, centralism sau dirijism.

11. 7. Degragarea mediului ca problemă globală
 Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării de la Rio de Janeiro (1992),
pune problema dezvoltării durabile, iar Reuniunea la vârf de la Copenhaga (1995),
consacră termenul de dezvoltare cu finalitate socială. Cei doi termeni sunt utilizaţi în
suprapunere parţială cu „dezvoltarea comunitară”. Ideea unei dezvoltări „durabile”, cu
„finalitate umană”, exprimă nevoia întâlnirii unei gândiri globale cu opţiunea şi acţiunea
locală. Este un apel la responsabilizarea comunităţilor locale pentru propria dezvoltare.
(Toate statele mari, cu excepţia SUA, au ratificat respectivele angajamente).
Concluzie: În condiţiile acestor tensiuni planetare, asumarea propriului destin de dezvoltare
este una dintre căile cele mai eficiente ale ridicării standardului de viaţă comunitară.

12. 8.Construirea societăţii civile europene prin
dezvoltare comunitară
 Imperativul dezvoltării comunitare este generat de caracteristicile lumii mondiale, dar şi
de cerinţele exprese ale Uniunii Europene
 În anul 2004 a avut loc la Budapesta Conferinţa axată pe construirea societăţii civile
europene prin dezvoltare comunitară, sponsorizată de Asociaţia Internaţională pentru
Dezvoltare Comunitară, Biroul European Combinat pentru Dezvoltare socială şi
Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară din ţara gazdă. Conferinţa s-a finalizat cu o
declaraţie comună, prin care se prevedea, printre altele:
 Necesitatea dezvoltării comunitare pentru facilitarea participării cetăţenilor şi pentru construirea
capitalului social;
 Numirea de către fiecare guvern a unui ministru cu responsabilităţi specifice în crearea şi
implementarea politicii de dezvoltare comunitară, până în anul 2006;
 Implementarea planurilor de acţiune, începând cu 2007.
 În documentul final mai sunt prevăzute măsuri pentru: pregătirea dezvoltării comunitare,
cercetarea în domeniu, problematica rurală, regenerarea urbană, dezvoltarea durabilă a
mediului, învăţarea permanentă, dezvoltarea economică locală, minorităţi, migraţie, rasism şi
discriminare.
(vezi întreaga Declaraţie în D. Sandu, 2005, pp. 102 – 106).

13. Probleme recapitulative
 Enumeraţi tensiunile lumii contemporane ce impun necesitatea dezvoltării
comunitare
 Caracteristicile demografice ale planetei
 Dezechilibrele mondiale şi sărăcia
 Evoluţia IDU pentru România
 Căderea comunismului şi globalizarea
 Mutaţiile valorice postmoderne
 Declaraţia de la Budapesta

14. Dezvoltarea comunitară ca
generatoare de capital social

15. 1. Capitalul dezvoltării
Cea mai importantă resursă a dezvoltării unei comunităţi este reprezentată de resursa
umană, denumită în jargon economic şi capital uman:
 Capitalul uman este reprezentat de membrii comunităţii, care posedă specii ale
diferitelor forme de capital. Membrii comunităţii au anumite caracteristici de vârstă, de
sănătate, de educaţie şi pregătire profesională, anumite abilităţi de comunicare, resurse
de solidaritate, un anumit habitus (Bourdieu) concretizat în scheme de acţiune şi
decodificare simbolică a realităţii;
 Capitalul cultural aflat în formă obiectivată în diplome, cărţi, tablouri, sau în formă
încorporată în structuri mentale, scheme de gândire şi acţiune;
 Capitalul economic se referă la resursele naturale (bogăţii ale solului şi subsolului, poziţie
geografică) materiale şi financiare de care dispune populaţia;
 Capitalul social este o specie aparte a capitalului uman, ce constă în ţesătura relaţională
în care este implicat un individ sau o comunitate (relaţii de vecinătate, rudenie, prietenie,
colaborare), resursă ce se dovedeşte a fi din ce în ce mai importantă;
 Capitalul simbolic reprezintă resursele de prestigiu (onoare, reputaţie) în care se
convertesc celelalte specii legitime ale capitalului.
În spaţiul social global agenţii sunt distribuiţi (clasaţi) pe diverse poziţii ierarhice ale unui
câmp social în funcţie de volumul total al capitalurilor pe care le posedă, în raport cu
structura şi ponderea diferitelor specii de capital în capitalul total. Viaţa socială este o
competiţie pentru ocuparea poziţiilor superioare. Acelaşi lucru e valabil şi pentru
comunităţi.

16. 2. Capitalul social - resursă a dezvoltării
Dacă despre celelalte forme ale capitalului s-a vorbit mult în literatura economică, în
ultimele două decenii analiza capitalului social dobândeşte o tot mai mare consistenţă.
Capitalul social se referă la reţelele sociale dezvoltate de un individ sau la densitatea
reţelelor funcţionale într-o comunitate.
În vechea societate, o persoană era bine poziţionată social dacă avea “pile, cunoştinţe,
relații”; în termeni actuali, dacă deţinea un capital social semnificativ. Capitalul social este
produsul unor “strategii de investire, individuale sau colective, conştiente sau inconştiente,
menite a stabili sau a reproduce relaţii sociale” (Bourdieu, 1986).
Dacă ne gândim la “noile elite”, îmbogaţiţii postdecembrişti, putem constata că ei fac parte
din foştii activişti de partind, securişti sau “bişniţari” la colţ de stradă (fără a generaliza,
desigur). Ce aveau în comun aceşti indivizi? Erau (printre altele) deţinători de capital social,
o reţea densă de relaţii şi cunoştinţe, care exploatată ingenios a constituit trambulina
oligarhică.
Cercetările de teren evidenţiază faptul, uşor de intuit, de altfel, că săracii deţin reţele sociale
mult mai restrânse decât ceilalţi, limitate deseori la proprii vecini. Prin urmare, o soluţie
pentru ameliorarea condiţiei o constituie dezvoltarea capitalului social, incluziunea,
facilitarea accesului la reţele. Dezvoltarea comunitară vizează şi acest aspect.

17. 3. Dezvoltarea capitalului social comunitar
 Dezvoltarea comunitară presupune construirea unor ample reţele sociale în care
interacţionează o multitudine de instituţii, de la cele guvernamentale la cele ale societăţii civile:
 administraţie centrală, prin programe şi proiecte;
 administraţie locală;
 organizaţii nonguvernamentale (ong-uri);
 organizaţii comunitare;
 asociaţii profesionale;
 organizaţii politice;
 cluburi civice;
 sindicate;
 organizaţii filantropice;
 cluburi sociale şi sportive;
 instituţii culturale;
 organizaţii religioase;
 mişcări ecologiste;
 sponsori economici;
 media etc.

18. 4. Principii ale construcţiei instituţionale în
domeniul dezvoltării comunitare
Profesorul D. Sandu (2007, p. 12) formulează simplu şase principii ale construcţiei
instituţionale în domeniul dezvoltării comunitare:
1. Învaţă de la orcine!
2. Pune la îndoială şi (mai ales) propriile fapte!
3. Nu judeca în clişee!
4. Nu pierde din vedere pădurea din cauza copacilor, subiectivul din cauza
obiectivului!
5. Practica eficientă vine din dialogul practică-teorie!
6. Schimbarea de jos în sus, în mod participativ, se dezvoltă din credinţele sociale!

19. 5. Paşi în constituirea unui grup comunitar
În constituirea unui grup comunitar, sarcină primară a facilitatorului social, ar trebui parcurşi
următorii paşi:
 Pasul 1. Identifică problema ce are o anumită importanţă pentru comunitate. Fii clar în
legătură cu impactul potenţial al acesteia asupra dezvoltării comunităţii.
 Pasul 2. Colectează numele oamenilor din comunitatea locală care ar putea fi interesaţi. De
exemplu, poţi merge la persoanele-cheie din comunitate şi îi poţi întreba despre cei pe care ei îi
cunosc şi cred că ar putea fi abordaţi în privinţa problemei respective. Cereţi celor care v-au dat
liste să îi întrebe pe cei trecuţi pe listă dacă tu, ca agent comunitar, îi poţi vizita. Asigură-te că
reuşeşti să contactezi o mare varietate de oameni. Nu uita că şi tinerii sunt membri ai
comunităţii.
 Pasul 3. Mergi şi bate la uşa celor listaţi. Găseşte timp de discutare a problemei şi fii clar în
legătură cu interesul manifestat de fiecare persoană. Observă modul în care aceştia se exprimă
cu privire la problemă, pe ce aspecte se centrează şi dacă sunt alte probleme pe care le percep ca
fiind foarte importante.
 Pasul 4. Evaluează întreaga informaţie. Notează, reflectează şi revino la cei care iniţial au
furnizat listele. Discută cu ei modul în care poate fi constituit grupul. Discută despre rolul pe
care tu şi ei îl veţi juca în constituirea grupului.
 Pasul 5. Revino la cel care te-a angajat. Explică-i direcţia în care intenţionezi să mergi şi
motivul pentru care ai o astfel de intenţie.
 Pasul 6. Decide dacă vei continua sau nu. Dacă decizi să nu mergi mai departe, mergi la toţi pe
cei care i-ai contactat şi explică-le motivul. Dacă decizi continuarea, anunţă oamenii.
(Harris, cf. D. Sandu, 2007, p. 212)

20. 6. Construirea unei organizaţii comunitare
Dacă grupul dobândeşte o anume consistenţă funcţională, el poate fi considerat o
organizaţie.
6.1. Organizaţiile reprezintă grupuri de persoane, structurate formal sau informal, care
acţionează pentru atingerea unor obiective comune.
Teorii asupra organizaţiilor: teoria birocratică/teoria relaţiilor umane
Tipologie:
 Organizaţii formale/informale
 Organizaţii guvernamentale/nonguvernamentale
 Organizaţii nonguvernamentale/comunitare
6.2.Organizaţiile nonguvernamentale: sunt asociaţii cetăţeneşti care îşi propun o anumită
misiune
 Caracteristici:
- sunt independente în raport cu statul, stabilindu-şi singure priorităţile;
- se susţin prin activităţi proprii, prin fonduri primite de la donatori, autorităţi
guvernamentale sau internaţionale;
- sunt organizaţii non-profit;
- depind de energia şi dăruirea membilor

21. 6.3. Organizaţii comunitare
Dacă ţinta proceselor de organizare sau dezvoltare comunitară este aceea de a contribui la
formarea şi consolidarea unor sisteme sociale care să se autosusţină, să fie autonome
(Randell, apud Sandu, 2009), atunci acest lucru se poate realiza prin construirea unei
organizaţii comunitare.
 Organizaţia comunitară poate avea un statut informal (fără recunoaştere juridică) sau
formal (cu personalitate juridică). În ambele cazuri este vorba de un grup constituit din
membrii comunităţii, care se asociază (informal sau formal) pentru a iniţia acţiuni ce
răspund unor nevoi comunitare.
 Caracteristici:
- Sunt constituite din membrii comunităţii la iniţiativa unor lideri locali;
- Reprezintă interesele comunităţii pentru o viaţă mai bună;
- Au o abordare participativă;
- Sunt implicate în livrarea de servicii pentru comunităţile lor.
 Legal sunt asimilate organizaţiilor nonguvernamentale, non-profit, ce cad sub incidenţa
Ordonanţei 26/2000, respectiv a Legii 129/1998.
 Practic, din perspectiva Băncii Mondiale organizaţiile comunitare oferă spaţiul
instituţional pentru participarea beneficiarilor la realizarea unor proiecte de dezvoltare
comunitară

22. 6.4. Paşi în constituirea organizaţiei
 Definirea viziunii organizaţiei
 Formularea misiunii
 Constituirea echipei
 Managementul organizaţiei
- analiza nevoilor comunitare şi stabilirea priorităţilor
- realizarea planului de acţiune
- managementul voluntarilor
- dezvoltarea parteneriatelor
- strângerea de fonduri
- comunicarea publică
6.5. ONGuri suport pentru organizaţiile comunitare
Organizaţiile comunitare sunt sprijinite de numeroase ONGuri, denumite organizaţii suport:
 Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară (www.ardc.ro)
 Centrul de Asistenţă Rurală (www.rural-center.org)
 Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (www.edrc.ro)
 Centrul de Resurse pentru Comuităţile de Romi (www.romacenter.ro)
 Centrul de Resurse CREST (www.crest.ro)

23. Probleme recapitulative
 Enumeraţi formele capitalului dezvoltării
 Caracterizaţi capitalul social
 Cum contribuie dezvoltarea comunitară la dezvoltarea capitalului social?
 Enumeraţi paşii în constituirea unui grup comunitar
 Caracteristicile organizaţiei comunitare
 Paşi în constituirea organizaţiei comunitare
 ONG-uri suport pentru organizaţiile de dezvoltare comunitară

24. Bibliografie
Lucrări fundamentale:
 1. Alexiu, M.; Anastasoaei, T., Dezvoltare comunitară, Waldpress, Timisoara, 2001;
 2. Ciumăgeanu, D., Kolumban, G., Ile, L., Misaroş, G., Predescu, S., Sălăgeanu, D., Introducere în dezvoltarea comunitară prin
intermediul Telecentrului, Centrul de dezvoltare rurală, Timişoara, 2002;
 3. Ionescu, I., Sociologia dezvoltării comunitare, Ed. Institutul European, Iaşi, 2004;
 4. Sandu, D., Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 2005;
 5. Sandu, D., (coord.), Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iaşi, 2007;
 6. Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Polirom, Iaşi, 2006;
 7. Zamfir, E., (coord.), Strategii antisărăcie şi de dezvoltare comunitară; Editura Expert, Bucureşti, 2000;
 8. Zamfir, E., Preda, M., Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz, Editura Expert, Bucureşti, 2000;
Alte lucrări utile:
 1. Amado, G.; Guittet, A., Psigologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
 2. Barry, N., Bunăstarea, Editura DuStyle, Bucureşti, 1998.
 3. Istrate, Ion, (coord.), Comunităţi în mişcare: Programe şi intervenţii sociale, Bucureşti, Editura Agata, 2004;
 4. Guéguen, N., Psihologia manipulării şi supunerii, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
 5. Neculau, A., Dinamica grupului şi a echipei, Polirom, Iaşi, 2007.
 6. Neculau, A.; Ferréol, G., Aspecte psihosociale ale sărăciei, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
 7. Orford, J., Psihologia comunităţii. Teorie şi practică, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998;
 8. Peretti, A; Legrand,J.-A; Boniface, J., Tehnici de comunicare, Polirom, Iaşi, 2001.
 9. Pescaru, M., Matricea comunitară. Cunoaştere, comunicare şi acţiune comună în satul contemporan, Presa Universitară
Clujeană, Cluj- Napoca, 2003;
 10. Putnam, R.D. et all, Cum funcţionează democraţia, Polirom, Iaşi 2001;
 11. Rughiniş, C., Cunoaştere incomodă. Intervenţii sociale în comunităţi defavorizate în România anilor 2000, Editura Printech,
Bucureşti, 2004;
 12. Sandu, D., Spaţiul social al tranziţiei, Polirom, Iaşi, 1999;
 13. Sandu, D., Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării. Încredere, toleranţă şi reţele sociale, Polirom, Iaşi, 2003;
 14. Pop, L., M., (coord.), Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002;
 15. Zani, B; Palmonari, A., (coord.), Manual de psihologia comunităţii, Polirom, Iaşi, 2003 ;