virtutea crestina

1. LIBERTATE ȘI OPȚIUNE –
VIRTUTEA CREȘTINĂ

2. Ce este libertatea?
� LIBERTATEA este un dar de la Dumnezeu, fiind sădită în om încă de la creație,
când acesta a primit de la Dumnezeu rațiune, sentimente și voință liberă.
� LIBERTATEA omului, în calitate de fiu al lui Dumnezeu, nu înseamnă să faci
orice dorești, oricând dorești. Aceasta ar fi o libertate potențial periculoasă și este
cunoscută sub numele de libertinaj.
� Înțeleasă astfel, LIBERTATEA este NU DREPTUL DE A FACE CE VREM,
CI DREPTUL DE A ALEGE ÎNTRE BINE ȘI RĂU, BUCURIA DE A NU FI
PRIZONIERUL NIMĂNUI, NICI MĂCAR AL PROPRIILOR TALE
SLĂBICIUNI.

3. Ce este virtutea?
VIRTUTEA este un act de
ÎNCERCARE CONTINUĂ
de a împlini voia lui
Dumnezeu, cu AJUTORUL
HARULUI dumnezeiesc.
Așadar, virtutea este încercarea:
- continuă
- de bunăvoie
- conștientă
de a face binele.
În funcție de direcțiile
către care se îndreaptă voia
lui Dumnezeu și eforturile
noastre, avem anumite tipuri
de virtuți.

4. Clasificarea virtuților
Virtuți teologice (dăruite ca temelie a vieții)
• Atenție, harul divin nu poate face să rodească aceste
virtuți fără voința și lucrarea noastră continuă!
Virtuți morale (dobândite, ordonează viața)
• Ele au legătură cu datoriile civice, însă le depășesc prin
scopul pe care îl au: MÂNTUIREA OAMENILOR! Cu
alte cuvinte, ele trebuie asociate mereu cu IUBIREA .

5. Virtuțile teologice
CREDINȚA
NĂDEJDEA
IUBIREA

6. Credința, virtute teologică
Există două tipuri
de cunoaștere a
realității –
cunoașterea prin
rațiune și cea
prin trăire.
Cunoașterea prin
trăire are alte
„tehnici“ de
lucru.
Cel care
crede înțelege
că nevederea
lui
Dumnezeu
este un mod
special al
prezenței Lui
în lume, o
invitație la o
căutare și în
interiorul
nostru.
„Căci
prin
credință
umblăm,
nu prin
vedere“
(II
Corinteni
5,7)

7. Nădejdea,
virtute teologică
Nădejdea se deosebește de speranță prin conținut. Speranța se
construiește la nivelul vieții pământești și nu depășește hotarele
morții.
Nădejdea își trage conținutul din credința în viața veșnică, așadar
aparține omului care crede într-un viitor veșnic, cu nesfârșite
posibilități.
Temelia nădejdii este dragostea lui Dumnezeu față de om. Prin
nădejde, omul rezistă și rămâne statornic în orientarea lui.
„Când nădejdea îți stăpânește inima, ea devine rugăciune.“(Sf.
Isaac Sirul)

8. Iubirea, virtute teologică
Dumnezeu este iubire. Așadar, iubirea există mai
înainte de om și depășește spațiul și timpul. Este
CAUZA ȘI SCOPUL VIEȚII.
Iubirea lui Dumnezeu este greu de înțeles, căci
este necondiționată și deplină. Iubirea părinților
ne ajută să înțelegem o parte din iubirea
necondiționată și deplină.
Dragostea lui Dumnezeu față de om îl cheamă pe
acesta să învețe să iubească necondiționat
(așadar, chiar și pe vrăjmași) și deplin.

9. Iubirea, virtute teologică
Experiența iubirii este cea mai frumoasă
experiență a vieții.
Prin iubirea necondiționată, omul Îl imită pe
Dumnezeu Însuși, Care S-a jertfit pentru omul
care se lepădase de El.
Testul iubirii este suferința. Crezi că iubești?
Verifică-te! Cât poți suferi pentru ceea ce
iubești?
„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți
ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii
față de alții“ (Ioan 13,35).

10. Virtuțile morale
CURAJUL
DREPTATEA
CUMPĂTAREA
ÎNȚELEPCIUNEA

11. Curajul, virtute morală
Ca să iubești cu adevărat, trebuie să ai curaj să ştii ce înseamnă
suferinţa de a nu fi iubit, trebuie să ai curaj să poţi, dacă este
nevoie, doar să dăruieşti, nu să şi primeşti.
„Cine oare s-ar fi urcat pe Cruce, primind de bună voie una din
morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un
viteaz cu inimă de leu?“ (N. Steinhardt)
„Şi cum altfel decât act de curaj ar putea fi socotită plecarea
Apostolilor la provăduire printre oameni ostili, fară a duce cu ei
nici traistă, nici toiag, nici pâine, nici bani?“ (N. Steinhardt)
Hristos ne îndeamnă: ,,Îndrăzniţi, Eu am
biruit lumea!’’ (Ioan, 16,33).

12. Dreptatea, virtute morală
A fi drept înseamnă doar a da fiecăruia ce i se cuvine?
Sfinţii Părinţi ne spun că nu trebuie să dăm celorlalţi după
cum merită, ci după cum au nevoie.
Dreptatea divină este plină de dragoste și milă ( tâlharul de
pe cruce care s-a pocăit a fost și iertat și mântuit).
Dreptatea trebuie însoțită de iubire, căci numai astfel vom reuși
nu doar să nu luăm ceea ce nu ne aparține, ci și să oferim din
ceea ce avem.

13. Cumpătarea, virtute morală
Cumpătarea, de la a cumpăni, înseamnă a ţine în
echilibru.
Ea este o abţinere nu de la cele interzise, ci de la cele
permise. Abţinerea de la cele interzise nu este cumpătare,
ci este respect față de lege.
Cumpătarea ne ajută să realizăm echilibrul fericit între
suflet şi trup. În acest echilibru, sufletul este dirijorul, iar
trupul este orchestra.
Cumpătarea trebuie înțeleasă de oameni ca un exercițiu de
libertate. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi
sunt de folos” (1Cor. 6,1).

14. Înțelepciunea, virtute morală
Înţelepciunea creştină este priceperea creştinului de a se purta
astfel în viaţă, încât să nu aducă supărare nici aproapelui său,
nici lui Dumnezeu, alegând binele și ferindu-se de rău.
În creştinism, cel mai mare înțelept este sfântul, pentru că el a
înţeles în modul cel mai deplin cum trebuie trăită viaţa (iubind
necondiționat și deplin).
Exemplu de înţelepciune este Iosif, fiul lui Iacov, cel care și-a
iertat frații ce i-au dorit chiar moartea. El i-a iertat și i-a sprijinit.
El nu a cedat ispitei de a se răzbuna, iar frații au fost îndreptați
prin iertarea care le-a dat curajul de a-și recunoaște greșeala.