SlideShare a Scribd company logo
Imaginea de Ansamblu

De ce este importantă pentru noi Imaginea de Ansamblu?

Cunoscând Imaginea de Ansamblu ne ajută să răspundem la întrebarea „Despre ce spune
Dumnezeu că este viaţa?”

De asemenea, ne ajută să răspundem la unele din Întrebările mari ale vieţii :
   1. De ce m-a creat Dumnezeu?
   2. Care este scopul vieţii?
   3. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine?
   4. Cum decid ce este important în viaţă?

Dacă nu ştim Imaginea de Ansamblu vom fi confuzi şi dezorientaţi de multe ori datorită
aglomerării vieţii, supraîncărcarii cu informaţii şi datorită lumii haotice în care trăim.

Imaginea de Ansamblu ne ajută să vedem ceea ce este important cu adevărat, astfel încât să
putem face cele mai înţelepte şi cele mai bune alegeri în toate zonele vieţii noastre.

Pericole de considerat

Înainte să privim la „Imaginea de Ansamblu” există câteva pericole de care trebuie să fim
conştienţi, pericole care ne pot împiedica să trăim viaţa în modul pe care Dumnezeu doreşte.

Sindromul broaştei în apa fierbinte
O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas cu
apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va muri.

Există influenţe din cultura şi vremurile în care trăim care au acelaşi efect spiritual asupra noastră.

Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi cultura în
care trăim.

Influenţe periculoase
    1. Materialism
    2. Individualism
    3. Relativism
    4. Pragmatism
    5. Consumatorism

Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire lumească şi egocentrică.

Dacă suntem focalizaţi în acest mod, rezultatul este că vom fi interesaţi de istoria noastră şi vom
dori ca Dumnezeu să devină parte din istoria noastră pentru a o face mai bună. Dar nu asta a
intenţionat Dumnezeu!

Romani 11:36
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Marcu 8:35
Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa8, o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru
Evanghelie, o va salva.
1 Corinteni 6:19-20
…şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu
în trupul (şi în duhul) vostru (,care sunt ale lui Dumnezeu).

2 Corinteni 5:15
El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit
şi a fost înviat pentru ei.

Galateni 2:20
şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc
prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Paul Tripp
„Am fost creaţi să trăim pentru ceva, pentru cineva mai mare decât noi înşine. Am fost creaţi să
trăim cu, pentru şi prin Domnul. Dumnezeu trebuie să fie motivaţia şi speranţa în tot ceea ce
facem. Am fost creaţi să trăim pentru plăcerea, onoarea şi voia Lui. Dar nebunia păcatului ne face
să ne reducem vieţile doar la mărimea şi forma a ceea ce noi ca oameni putem trăi.”

                                      Imaginea de ansamblu

                                             Isus
                                                 
                                                   
                              Evanghelia  Biserica  Misiunea

Poveste
  1. Veșnicia trecută
  2. Creația
  3. Rebeliunea
  4. Salvarea
  5. Întruparea
  6. Răscumpărarea - Crucea
  7. Împăcarea
  8. Restaurarea
  9. Isus revine
  10. Reînnoirea

În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El Însuşi şi
pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim proprii noştri
dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap.

După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus! Chiar Isus a spus acest lucru!

Ioan 5:39
Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt
cele care depun mărturie despre Mine!

Luca 24:25-27
El le-a zis: „O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au
spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui?” şi,
începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate
Scripturile.
                                                                                                          2
Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus

            Biblia
              
          Evanghelia
              
             Isus

Evrei 1:2-3
… însă în aceste zile de pe urmă, El ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor
lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. El este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii
Lui. El susţine toate lucrurile prin Cuvântul Său puternic. După ce a realizat curăţirea de păcate, S-
a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi...

Matei 25:31-33, 46
Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El se va aşeza pe tronul
slavei Sale şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum
desparte păstorul oile de capre şi va pune oile să stea la dreapta lui, iar caprele la stânga. Şi
aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.

Filipeni 2:9-11
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus de
orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de
sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este
Domnul.

                                                                                       Simbolul
Totul este despre Isus !!!                                                             Trinităţii
   1.Isus a creat universul
                                                     Isus
   2.Isus ţine toate lucrurile
                                                         
   3. Isus va moşteni toate lucrurile
                                                           
   4. Isus va judeca pe toţi oamenii
                                      Evanghelia  Biserica  Misiunea
   5. Isus va fi Rege peste toate

Amintiţi-vă! Oriunde îl vedeţi pe Isus să ştiţi că Tatăl şi Duhul Sfânt sunt implicaţi de
asemenea. Ei sunt Trinitatea şi sunt întotdeauna în unitate şi armonie.

Trintatea şi Evanghelia
   1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Său.
   2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om.
   3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus.

                                                                                                         3

More Related Content

What's hot

2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi BisericaWilliam Anderson
 
1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite
William Anderson
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițeWilliam Anderson
 
Imaginea de ansamblu
Imaginea de ansambluImaginea de ansamblu
Imaginea de ansamblu
William Anderson
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre EvanghelieWilliam Anderson
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notiteWilliam Anderson
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite
10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite
10. Cum primim mântuirea prin Isus? NotiteWilliam Anderson
 
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lume
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lumeBiblia cea-mai-citita-carte-din-lume
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lume
dan danu
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?William Anderson
 
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
William Anderson
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?William Anderson
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
William Anderson
 
02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?
William Anderson
 
07. Ce a facut isus pentru noi? Notite
07. Ce a facut isus pentru noi? Notite07. Ce a facut isus pentru noi? Notite
07. Ce a facut isus pentru noi? NotiteWilliam Anderson
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notiteWilliam Anderson
 
03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notiteWilliam Anderson
 
04. care este planul mantuirii notite simplu
04. care este planul mantuirii notite   simplu04. care este planul mantuirii notite   simplu
04. care este planul mantuirii notite simpluWilliam Anderson
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - MisiuneaWilliam Anderson
 
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulPr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulComoriNemuritoare.RO
 
What's hot (20)

2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica
 
1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite1. De ce este evanghelia importanta? notite
1. De ce este evanghelia importanta? notite
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie notițe
 
Imaginea de ansamblu
Imaginea de ansambluImaginea de ansamblu
Imaginea de ansamblu
 
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
13. Recapitulare a studiului despre Evanghelie
 
Bazele Evangheliei
Bazele EvanghelieiBazele Evangheliei
Bazele Evangheliei
 
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
06. Ce a realizat Isus pentru noi notite
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite
10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite
10. Cum primim mântuirea prin Isus? Notite
 
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lume
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lumeBiblia cea-mai-citita-carte-din-lume
Biblia cea-mai-citita-carte-din-lume
 
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
10. Cum îmi împărtăşesc mărturia?
 
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
1. Ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus? Keynote
 
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?10. Cum primim mântuirea prin Isus?
10. Cum primim mântuirea prin Isus?
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
 
02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?02. Ce este Evanghelia?
02. Ce este Evanghelia?
 
07. Ce a facut isus pentru noi? Notite
07. Ce a facut isus pentru noi? Notite07. Ce a facut isus pentru noi? Notite
07. Ce a facut isus pentru noi? Notite
 
01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite01. De ce este evanghelia importanta notite
01. De ce este evanghelia importanta notite
 
03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite03. Ce nu este evanghelia notite
03. Ce nu este evanghelia notite
 
04. care este planul mantuirii notite simplu
04. care este planul mantuirii notite   simplu04. care este planul mantuirii notite   simplu
04. care este planul mantuirii notite simplu
 
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
3. Imaginea de ansamblu - Misiunea
 
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnulPr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
Pr iosif trifa__sa_crestem_in_domnul
 
Similar to 1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe

1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - IsusWilliam Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
William Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPTWilliam Anderson
 
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
William Anderson
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițeWilliam Anderson
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
William Anderson
 
02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notiteWilliam Anderson
 
2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?
William Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
William Anderson
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
William Anderson
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?

07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? NotiteWilliam Anderson
 
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui DumnezeuAdevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
PROADVENT .
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notiteWilliam Anderson
 
Romani 1.ppt
Romani 1.pptRomani 1.ppt
Romani 1.ppt
ssuser5dfe80
 
Holy Resurrection Parish - Dumnezeu
Holy Resurrection Parish - DumnezeuHoly Resurrection Parish - Dumnezeu
Holy Resurrection Parish - Dumnezeuguestf3ec
 
Similar to 1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe (17)

1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PDF
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? PPT
 
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
18. De ce să crezi în Dumnezeu notite
 
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
2. Imaginea de Ansamblu - Evanghelia şi Biserica - notițe
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
3. Ce este fundamental în ucenicie? notite
 
02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite02. Ce este Evanghelia notite
02. Ce este Evanghelia notite
 
2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?2. Ce este Evanghelia?
2. Ce este Evanghelia?
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? notite
 
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
2. Cum încep să ucenicesc pe cineva? Keynote
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
15. Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?
 
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
07. Ce trebuie să facem să fim salvaţi de păcat? Notite
 
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui DumnezeuAdevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
Adevarul Scripturii despre Fiul lui Dumnezeu
 
08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite08. De ce sa evanghelizam notite
08. De ce sa evanghelizam notite
 
Romani 1.ppt
Romani 1.pptRomani 1.ppt
Romani 1.ppt
 
Holy Resurrection Parish - Dumnezeu
Holy Resurrection Parish - DumnezeuHoly Resurrection Parish - Dumnezeu
Holy Resurrection Parish - Dumnezeu
 
More from William Anderson

Nu am fost creat
Nu am fost creatNu am fost creat
Nu am fost creat
William Anderson
 
I Was Not Designed
I Was Not DesignedI Was Not Designed
I Was Not Designed
William Anderson
 
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
William Anderson
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your Testimony
William Anderson
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia Handout
William Anderson
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel Handout
William Anderson
 
Follow Your Heart
Follow Your HeartFollow Your Heart
Follow Your Heart
William Anderson
 
Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?
William Anderson
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2
William Anderson
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3
William Anderson
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
William Anderson
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1
William Anderson
 
Întrebări despre Isus
Întrebări despre IsusÎntrebări despre Isus
Întrebări despre Isus
William Anderson
 
Questions about Jesus
Questions about Jesus Questions about Jesus
Questions about Jesus
William Anderson
 
Becoming a Better Speaker
Becoming a Better SpeakerBecoming a Better Speaker
Becoming a Better Speaker
William Anderson
 
Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!
William Anderson
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished Club
William Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red Pill
William Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
William Anderson
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4
William Anderson
 
More from William Anderson (20)

Nu am fost creat
Nu am fost creatNu am fost creat
Nu am fost creat
 
I Was Not Designed
I Was Not DesignedI Was Not Designed
I Was Not Designed
 
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon HandoutMake Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
Make Jesus Known (Part 1) Sermon Handout
 
How to Share Your Testimony
How to Share Your TestimonyHow to Share Your Testimony
How to Share Your Testimony
 
Ce este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia HandoutCe este Evanghelia Handout
Ce este Evanghelia Handout
 
What is the Gospel Handout
What is the Gospel HandoutWhat is the Gospel Handout
What is the Gospel Handout
 
Follow Your Heart
Follow Your HeartFollow Your Heart
Follow Your Heart
 
Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?Why Believe in Christmas?
Why Believe in Christmas?
 
Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2Commit Connect Change Part 2
Commit Connect Change Part 2
 
Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3Commit Connect Change Part 3
Commit Connect Change Part 3
 
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
Brașov Toastmasters Club Vision 2016 2017
 
Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1Commit Connect Change Part 1
Commit Connect Change Part 1
 
Întrebări despre Isus
Întrebări despre IsusÎntrebări despre Isus
Întrebări despre Isus
 
Questions about Jesus
Questions about Jesus Questions about Jesus
Questions about Jesus
 
Becoming a Better Speaker
Becoming a Better SpeakerBecoming a Better Speaker
Becoming a Better Speaker
 
Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!Get Rid of the Noise!
Get Rid of the Noise!
 
How to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished ClubHow to Be a Distinguished Club
How to Be a Distinguished Club
 
The Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red PillThe Blue Pill or The Red Pill
The Blue Pill or The Red Pill
 
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sizedThe Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
The Blue Pill or The Red Pill - Letter sized
 
The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4The Blue Pill or The Red Pill - A4
The Blue Pill or The Red Pill - A4
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus notițe

  • 1. Imaginea de Ansamblu De ce este importantă pentru noi Imaginea de Ansamblu? Cunoscând Imaginea de Ansamblu ne ajută să răspundem la întrebarea „Despre ce spune Dumnezeu că este viaţa?” De asemenea, ne ajută să răspundem la unele din Întrebările mari ale vieţii : 1. De ce m-a creat Dumnezeu? 2. Care este scopul vieţii? 3. Care este voia lui Dumnezeu pentru mine? 4. Cum decid ce este important în viaţă? Dacă nu ştim Imaginea de Ansamblu vom fi confuzi şi dezorientaţi de multe ori datorită aglomerării vieţii, supraîncărcarii cu informaţii şi datorită lumii haotice în care trăim. Imaginea de Ansamblu ne ajută să vedem ceea ce este important cu adevărat, astfel încât să putem face cele mai înţelepte şi cele mai bune alegeri în toate zonele vieţii noastre. Pericole de considerat Înainte să privim la „Imaginea de Ansamblu” există câteva pericole de care trebuie să fim conştienţi, pericole care ne pot împiedica să trăim viaţa în modul pe care Dumnezeu doreşte. Sindromul broaştei în apa fierbinte O broască pusă într-un vas cu apă fierbinte va încerca să iasă, dar dacă este pusă într-un vas cu apă rece la o temperatură care creşte încet, aceasta nu va observa şi va fierbe până va muri. Există influenţe din cultura şi vremurile în care trăim care au acelaşi efect spiritual asupra noastră. Ce lucruri au acelaşi efect asupra noastră, din punct de vedere spiritual, în vremurile şi cultura în care trăim. Influenţe periculoase 1. Materialism 2. Individualism 3. Relativism 4. Pragmatism 5. Consumatorism Aceste influenţe rezultă într-o orientare şi o gândire lumească şi egocentrică. Dacă suntem focalizaţi în acest mod, rezultatul este că vom fi interesaţi de istoria noastră şi vom dori ca Dumnezeu să devină parte din istoria noastră pentru a o face mai bună. Dar nu asta a intenţionat Dumnezeu! Romani 11:36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. Marcu 8:35 Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa8, o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va salva.
  • 2. 1 Corinteni 6:19-20 …şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu în trupul (şi în duhul) vostru (,care sunt ale lui Dumnezeu). 2 Corinteni 5:15 El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit şi a fost înviat pentru ei. Galateni 2:20 şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. Paul Tripp „Am fost creaţi să trăim pentru ceva, pentru cineva mai mare decât noi înşine. Am fost creaţi să trăim cu, pentru şi prin Domnul. Dumnezeu trebuie să fie motivaţia şi speranţa în tot ceea ce facem. Am fost creaţi să trăim pentru plăcerea, onoarea şi voia Lui. Dar nebunia păcatului ne face să ne reducem vieţile doar la mărimea şi forma a ceea ce noi ca oameni putem trăi.” Imaginea de ansamblu Isus       Evanghelia  Biserica  Misiunea Poveste 1. Veșnicia trecută 2. Creația 3. Rebeliunea 4. Salvarea 5. Întruparea 6. Răscumpărarea - Crucea 7. Împăcarea 8. Restaurarea 9. Isus revine 10. Reînnoirea În loc să fim creaţi pentru a avea propria noastră poveste, Dumnezeu ne-a creat pentru El Însuşi şi pentru a lua parte la povestea Lui, dar noi ne-am îndepărtat de la El ca să fim proprii noştri dumnezei şi în felul acesta totul s-a dat peste cap. După cum vedem, nu e vorba despre noi, este vorba despre Isus! Chiar Isus a spus acest lucru! Ioan 5:39 Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Luca 24:25-27 El le-a zis: „O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au spus profeţii! Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui?” şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile. 2
  • 3. Cum ajungem să Îl cunoaştem pe Isus Biblia  Evanghelia  Isus Evrei 1:2-3 … însă în aceste zile de pe urmă, El ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. El este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui. El susţine toate lucrurile prin Cuvântul Său puternic. După ce a realizat curăţirea de păcate, S- a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi... Matei 25:31-33, 46 Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El se va aşeza pe tronul slavei Sale şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile să stea la dreapta lui, iar caprele la stânga. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică. Filipeni 2:9-11 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul. Simbolul Totul este despre Isus !!! Trinităţii 1.Isus a creat universul Isus 2.Isus ţine toate lucrurile    3. Isus va moşteni toate lucrurile    4. Isus va judeca pe toţi oamenii Evanghelia  Biserica  Misiunea 5. Isus va fi Rege peste toate Amintiţi-vă! Oriunde îl vedeţi pe Isus să ştiţi că Tatăl şi Duhul Sfânt sunt implicaţi de asemenea. Ei sunt Trinitatea şi sunt întotdeauna în unitate şi armonie. Trintatea şi Evanghelia 1. Tatăl a stabilit planul veşnic de mântuire şi L-a trimis pe Fiul Său. 2. Isus a dus planul la îndeplinire şi a înfăptuit răscumpărarea pentru om. 3. Duhul atribuie credincioşilor beneficiile ispăşirii lui Isus. 3