1. CRIZA IDEII DE ISTORIE ÎN SOCIETATEA POST-
MODERNĂ
Autor: Paraschiv Simona
Coordonator: Gânscă Gabriel
2. Modernitatea a fost numită “epocă a istoriei” (pentru că a
conferit semnificaţie ontologică istoriei) dar şi epocă a “progresului” sau
“viitoristă”. Modernitatea este definibilă înainte de toate, ca fiind epoca
în care circulaţia sporită a mărfurilor şi a ideilor, precum şi mobilitatea
socială sporită focalizează valoarea noului, dispun anticipat condiţiile
pentru identificarea valorii (a fiinţei însăşi) cu noutatea.
3. Ideea de istorie a jucat un rol central în culturile marcate de
tradiţia iudeo-creştină, care concepe timpul având o curgere liniară spre
un scop final, contrar viziunii antice a ciclicităţii lumii.
4. Avem şi aici de-a face cu un concept cheie ce caracterizează
modernitatea: “secularizarea ca modernitate este şi un caracter al unei
anumite epoci (ceea ce s-a întâmplat în epoca respectivă) dar şi “valoarea” ce
domină şi ghidează conştiinţa epocii în discuţie, mai ales ca încredere în
progres (fiind în acelaşi timp o credinţă secularizată şi o credinţă în
secularizare) (G. Vattimo).
5. Se pot lua în considerare mai multe critici la adresa ideii de istorie.
W. Benjamin încearcă să dezvăluie caracterul ideologic al istoriei. Cei
care administrează istoria sunt învingătorii, faptele celorlalţi, ale învinşilor nu fac
istorie. Numai faptele oamenilor care contează şi ale popoarelor care contează
sunt incluse în istorie, aceştia selectând anumite fapte “relevante” doar pentru a se
legitima ca putere.
Cristofor Columb
B. Franklin Antonescu
6. O serie de aspecte ale vieţii sunt însa excluse , de exemplu nu se prezintă
transformările modului de a se hrăni , ale modului de a se îmbraca sau de a
trata bolile psihice , precum şi viaţa oamenilor „ de jos”.
Globuli-Ţăranii romani Coreea India
Fast food
Grecia
7. Istoria poate avea sens, doar dacă are curs unitar, dacă se
îndreaptă spre un scop final, dacă conduce spre un ideal. În modernitatea
târzie acest ideal nu mai este posibil , iar punctul de vedere determinant pus
în centru ( venirea lui Hristos sau Sfântul Imperiu Roman, sau emaniciparea
şi realizarea omului luminat) nu mai pot fi acceptate de toată lumea.
Nu există o istorie unică şi ar fi iluzoriu să credem că există un
punct de vedere atotcuprinzător, capabil să le unifice pe toate celelalte (cum
ar fi Istoria care înglobează istoria artei, a literaturii, a războaielor, a
sexualităţii, etc.).
