2. Societatea informaţională şi revoluţia tehnologică - care contribuie la creşterea gradului de flexibilitate a oamenilor, companiilor şi teritoriilor. Existenţa reţelelor de telecomunicaţii presupune că oamenii, indiferent de locaţie, pot avea acces la Know-how, inovare şi instruire de o calitate superioară.
3.
4. promovarea unor măsuri adecvate care să asigure cadrul general de dezvoltare a mediului de afaceri;
34. Competitivitate Regională şi Ocupare (sprijinind regiuni, altele decât cele rămase în urmă că dezvoltare, pentru atingerea ţintelor Agendei Lisabona). Obiectivul "Competitivitate regionala şi ocuparea forţei de muncă" este destinat să consolideze competitivitatea şi atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de ocupare a forţei de muncă, printr-o abordare duala. Aceasta constă, mai întâi, în introducerea de programe de dezvoltare pentru a ajuta regiunile să anticipeze şi să fie favorabile schimbărilor economice stimulând inovarea, societatea bazată pe cunoaştere, spiritul antreprenorial şi protecţia mediului şi îmbunătăţind accesabilitatea, iar apoi, în creşterea numărului şi calităţii locurilor de muncă prin adaptarea forţei de muncă şi prin efectuarea de investiţii în materie de resurse umane. într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre, această situaţie este valabilă pentru 68 de regiuni, ceea ce reprezintă 314 milioane de locuitori. 13 dintre acestea, cu alte cuvinte 19 milioane de locuitori, sunt în etapa de instituire progresivă a ajutorului ("phasing în") şi fac obiectul unor alocări financiare speciale datorită fostului lor statut de regiuni sub incidenţa "Obiectivului 1". Suma de 55 de miliarde de euro, din care 11,4 miliarde pentru regiunile care se afla în etapa de instituirea progresivă a ajutorului, reprezintă ceva mai puţin de 16% din alocarea totală. Acest obiectiv se aplică regiunilor din 19 state membre.
39. modificarea modelului de distribuţie a disparităţilor geografice, dat fiind că 25% din populaţia UE va trăi în regiuni cu PIB mai mic de 75% decît media comunitară, din care 60% va fi reprezentată de populaţia noilor state membre;
45. Miron, Dumitru, Drăgan, Gabriela - Economia integrarii europene, Editura ASE, Bucureşti, 2002
46. European Commision - Second progress Report on Economic and Social Cohesion, COM (2003)/4
47. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală finanţat prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
![Politica regională a Uniunii Europene <br />Cuprins<br />Rezumat2Introducere3Evoluţia politicii de dezvoltare regională4Instrumentele financiare ale politicii regionale 8Reforma politicii de dezvoltare regională pentru 2007-201311Concluzii 13Bibliografie 15<br />,[object Object],Conceptul de quot;
Politică regionalăquot;
defineşte un ansamblu de politici menite să reducă diferenţele economice şi sociale existente între regiunile statelor membre, în scopul asigurării unei dezvoltări armonioase a întregului spaţiu comunitar. <br />Deşi Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate zone de pe glob, există diferenţe considerabile între regiunile sale sub aspectul veniturilor şi al oportunităţilor. Prin politica sa regională, UE transferă resurse din zonele prospere în cele mai sărace. Scopul constă în modernizarea regiunilor mai puţin dezvoltate pentru a le da posibilitatea să ajungă la nivelul celorlalte regiuni din Uniunea Europeană.<br />În această lucrare, încercăm să înţelegem conceptual de politică regională, evoluţia şi reformele politicii de dezvoltare regionale a U.E. şi instrumentele financiare ale politicii regionale a Uniunii Europene.<br />Analizăm, de asemenea, aspectele problematice, tendinţele şi provocările întâlnite în cadrul politicii regionale a Uniunii Europene.<br />Cuvinte cheie: dezvoltare regională, fonduri de coeziune, instrumente financiare, fond european.<br />,[object Object],Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în scopul asigurării unei dezvoltări socio-economice dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local.<br />Obiectivele politicii de dezvoltare regională sunt următoarele:<br />Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;<br />Corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora;<br />Stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun.<br />Obiectivele dezvoltării regionale sunt abordate la 3 niveluri teritoriale:<br />A. la nivelul Uniunii Europene<br />- este nivelul general de abordare, prin care se stabilesc principiile şi obiectivele unei politici de dezvoltare regională supra-naţionale, care urmăreşte să creeze un nivel mai bun al coeziunii sociale şi economice între cele 27 de state membre.<br />B. la nivelul fiecărui stat membru al UE<br />- este o abordare specifică fiecărui stat membru.<br />C. la nivelul regional propriu-zis<br />- este o abordare care se bazează pe obiective şi ţinte specifice, în concordanţă cu nevoile şi potenţialul caracteristic fiecărei regiuni în parte.<br />Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ o treime din bugetul UE). De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.<br />În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă.<br />Astfel, coeziunea economică şi socială nu numai că este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanţa sa este reflectată prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale UE, a patru State Membre mai puţin dezvoltate: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Principiul subsidiarităţii - care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare- este prezent şi la nivelul altor politici. În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negocierea finanţării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de priorităţile naţionale şi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord. Strategia<br />dezvoltării durabile este prezentă ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecţia mediului şi pe dezvoltarea de măsuri în această direcţie.<br />Însă această strategie nu este numai europeană, ci există ca strategie globală promovată în toată<br />lumea prin variate acorduri internaţionale, ceea ce subliniază o dată în plus caracterul complex al politicii de dezvoltare regională şi coerenţa internă a obiectivelor comunitare.<br />,[object Object],Competeţia în creştere dintre diferite regiuni, implicit activităţile desfăşurate în cadrul acestora, atât în interiorul Uniunii Europene cât şi în afara acesteia reprezintă o stare de fapt a lumii quot;
globalizatequot;
în care trăim. Nota distinctă pe care UE o realizează, în tot acest peisaj, constă în atenţia pe care o acorda faptului că nu toate regiunile se bucura de aceleaşi condiţii economice, geografice şi sociale şi, ca urmare a acestei realităţi, nu toate pot concura de pe aceleaşi poziţii.<br />Principiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel European încă din 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 ţări semnatare (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puţin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide şi unitare.<br />Această nevoie a fost concretizată în 1958, prin înfiinţarea Fondului Social European (FSE) ca<br />principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaţa muncii.<br />În 1962, în momentul atingerii unui conses în privinţa dezvoltării unei politici agricole comune a fost înfiinţat Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), în scopul finanţării politicii agricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale şi îmbunătăţirea structurilor agricole. În 1964 a fost împărţit în 2 secţiuni principale - una de Orientare şi alta de Garantare - care contribuie la implementarea unei politici susţinute de reforme în agricultură şi la promovarea unor noi forme de dezvoltare rurală.<br />Ulterior, s-au pus bazele Fondului Social European şi a Băncii Europene de Investiţii. Alte instrumente au fost create în timp, concomitent construcţiei europene şi creşterii numărului de noi State Membre.<br />Pentru mulţi ani, disparităţile regionale din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare şi al calităţii vieţii făceau obiectul politicilor naţionale ale Statelor Membre. Multe îmbunătăţiri au putut fi observate din momentul în care Uniunea Europeană a iniţiat politica de reducere a lor.<br />După aderarea la Uniunea Europeană a Marii Britanii, a Irlandei şi a Danemarcei, în 1973, anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu scopul de a redistribui o parte a contribuţiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Menirea iniţială a acestui fond a fost de a sprijini regenerarea regiunilor industriale aflate în declin din Marea Britanie şi de a compensa fondurile reduse pe care Marea Britanie le primea prin intermediul Politicii Agricole Comune. Integrarea Greciei şi, ulterior a Spaniei şi Portugaliei, au făcut că, treptat, fondul să se adreseze tuturor acelor regiuni rămase în urmă, din punctul de vedere al dezvoltării. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiţii productive (pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile) şi în investiţii în infrastructură.<br />Un moment important în dezvoltarea politicii regionale este reprezentat de adoptarea Actului<br />Unic European, în 1986, prin care se introduce conceptul de coeziune economică – adică a eliminării diferenţelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni - şi se crează premisele unei politici de coeziune economică şi socială ca politică de sine stătătoare şi avînd drept scop facilitarea aderării la piaţa unică europeană a ţărilor din sudul Europei.<br />În februarie 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operaţiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menţionate anterior şi numite acum Fonduri structurale – mai precis creşte considerabil alocaţiile acestora din bugetul comunitar. Astfel, este recunoscută şi declarată oficial importanţa acestor instrumente pentru reducerea disparităţilor regionale la nivel comunitar.<br />Un element de noutate în cristalizarea politicii regionale îl reprezintă crearea programului Phare, în 1989, în scopul sprijinirii Poloniei şi Ungariei (abia ieşite din spaţiul blocului comunist) în<br />efortul de reconstrucţie a economiilor lor naţionale şi revizuirea acestuia, în anul 2000, în scopul susţinerii dezvoltării regionale în ţările candidate.<br />Tratatul de la Maastricht a transformat coeziunea economică şi socială într-unul dintre obiectivele prioritare ale Comunităţii, alături de o uniune economică şi monetară şi o piaţă unică europeană. Prin crearea de criterii pentru convergenta economică şi bugetară a Statelor Membre, TUE a impus un control mai riguros al deficiturilor publice. Pentru ţările mai puţin bogate, aceasta a însemnat o politică bugetară strictă coroborata cu investiţii în infrastructura, necesare accelerării procesului de dezvoltare. Acesta a fost momentul în care Uniunea a decis crearea Fondului de Coeziune cu scopul de a sprijini ţările membre mai puţin dezvoltate să se integreze în Uniunea Economică şi Monetară în cele mai bune condiţii, prin cofinanţarea proiectelor de investiţii din domeniile transport şi mediu.<br />Consiliul European de la Edinburgh din decembrie 1992 a decis creşterea fondurilor alocate în perioada 1994 - 1999 cu peste 40%. Anul următor a fost creat Instrumentul Financiar de Orientare în Pescuit, ca răspuns la criza din sectorul pescuitului de la începutul anilor 90, cu scopul de sprijin restructurarea acestui domeniu.<br />Odată cu ratificarea Tratatului Uniunii Europene în 1993, problema coeziunii economice şi<br />sociale apare din nou în agenda comunitară şi devine unul dintre principalele obiective ale Uniunii, alături de uniunea economică şi monetară şi de piaţa unică europeană. De asemenea, duce şi la crearea unui nou fond – Fondul de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din domeniului protecţiei mediului şi infrastructurii de transport în Statele Membre mai puţin dezvoltate (Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda).<br />În anul 1994 este înfiinţat un nou fond structural, al patrulea - Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente la acel moment. IFOP a fost creat în perspectiva extinderii UE către nord, odată cu aderarea Finlandei şi Suediei în 1995. În acelaşi an devine activ şi Comitetul Regiunilor - organ consultativ înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht, cu rolul de a emite opinii în procesul de decizie şi de a sprijini Comisia Europeană în activităţile sale din sectorul dezvoltării regionale.<br />Tratatul de la Amsterdam a subliniat, încă o dată, importanta coeziunii, incluzând şi titluri speciale pentru ocupare, accentuând nevoia de acţiona la nivel european pentru reducerea şomajului.<br />La Consiliul European de la Berlin, din martie 1999, şefii de Guvern ai Statelor Membre au ajuns la un consens în privinţa Agendei 2000, un plan de acţiune iniţiat de Comisie pentru întări Politicile Comunitare şi pentru a oferi Uniunii un cadru financiar, ce a ţinut cont de extinderea din mai 2004. Agenda 2000 a inclus de asemenea reforma fondurilor structurale.<br />Un nou (şi ultim) instrument de solidaritate a fost creat în 2002, în urma inundaţiilor majore<br />suferite de ţările Europei Centrale. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene avea scopul de a interveni în cazul dezastrelor naturale majore şi cu repercusiuni puternice asupra condiţiilor de viaţă în regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora. Aportul acestuia a fost resimţit în reconstrucţia infrastructurilor şi relansarea economică a regiunilor afectate de inundaţii, în Estul Europei (2002) (dar şi în Portugalia, în 2003, în cazul deversării de petrol de la Prestige).<br />În prezent Politica Regionala a Uniunii Europene se confruntă cu trei mari provocări:<br />,[object Object]](https://image.slidesharecdn.com/ref-101010051507-phpapp02/85/ref-1-320.jpg)
