1. STUDENT :ManoleIonela
An universitar:II
Disciplina:DOGMATICA
PROFESOR COORDONATOR: DRD.B.V. BRÎNZA
DINAMISMUL CUNOASTERII LUI DUMNEZEU
„OMUL ESTEUN INFINITIN VIRTUALITATE,OMULESTEFACUT PENTRUINFINIT,DAR NU ESTEINFINITINSINE.
DEVINEINFINITIN LEGATURACU DUMNEZEU.„ ( PR.DUMITRUSTANILOAE)
2. Iasi, 2019
Noi nu cunoaştem atributele lui Dumnezeu - afirmă Părintele Stăniloae -
decât în dinamismul lor şi în măsura în care ne împărtăşim de ele. [...] însuşirile lui
Dumnezeu, aşa cum le cunoaştem noi, îşi dezvăluie bogăţia lor în mod treptat, pe măsură ce
noi devenim apţi să ne împărtăşim de ele. Dar, ca fiinţă subzistentă personal, Dumnezeu
rămâne totdeauna mai presus de ele, deşi, într-un fel oarecare, El este izvorul lor” .
Aşadar, dinamismului Revelării de Sine a lui Dumnezeu, prin lucrările Sale,
trebuie să-i corespundă un dinamism al înţelegerii noastre, care sporeşte neîncetat prin
participarea sau împărtăşirea de aceste lucrări divine (harul divin), dar care simte şi doreşte ca
prin ele să cuprindă sau să primească tot mai mult din viaţa şi iubirea lui Dumnezeu, ceea ce
echivalează cu o unire tot mai strânsă cu Mântuitorul Hristos Cel înviat.
Distincţia dintre fiinţă, energii necreate şi Persoane în Sfânta Treime, proprie
doar teologiei ortodoxe şi absentă în celelalte teologii creştine, reprezintă, în domeniul
cunoaşterii lui Dumnezeu, un factor de dinamism, deoarece accesul credinciosului la harul
divin (energiile divine necreate) nu echivalează cu accesul la fiinţa divină, care depăşeşte
orice posibilitate de cunoaştere umană. Pe de altă parte, accesul, prin har, la Persoana lui
Hristos şi la Persoana Duhului Sfânt, nu epuizează taina Persoanei divine şi, cu atât mai mult,
taina fiinţei divine. Cu cât înaintează mai mult în cunoaşterea-participare şi în cunoaşterea-
unire cu Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, cu atât mai mult se simte atras credinciosul de El
ca Persoană, în fond de iubirea şi viaţa Lui, care i se împărtăşesc, înnoindu-i viaţa,
cunoaşterea, fiinţa.
O a doua cauză, de natură antropologică, rezidă în distincţia dintre chip şi
asemănare cu privire la teologia chipului divin din om, specifică şi ea doar teologiei ortodoxe.
Transformarea chipului lui Dumnezeu din om în asemănare cu El, ce poate fi definită drept
hristificare şi pnevmatizare, dar şi înfiere din partea Tatălui, implică o dinamică neîncetată,
izvorâtă din lucrarea comună a harului, a credinţei şi a faptelor bune, pe care persoana umană
trebuie s-o întrupeze neîncetat, din momentul primirii Botezului, până în momentul trecerii în
veşnicie, adică întreaga viaţă. Datorită acestei dinamici, persoana umană se consolidează şi se
umple spiritual de o tot mai plenară cunoaştere-trăire a lui Dumnezeu, prin împroprierea, tot
mai conştientă, a harului divin şi prin creşterea în virtuţi.
A treia cauză a dinamismului cunoaşterii lui Dumnezeu, de factură gnoseologică,
are la bază transparenţa oricărui concept despre Dumnezeu, fiindcă, prin toate conceptele,
noţiunile sau ideile despre El, noi trebuie să străvedem Persoana sau Persoanele divine
apofatice şi dincolo de orice posibilitate de definire umană:
„Orice înţeles referitor la Dumnezeu trebuie să aibă o fragilitate, o transparenţă, o lipsă de
fixitate, trebuie să ne îndemne la revocarea lui şi la stimularea spre un altul, dar pe linia lui.
Dacă înţelesul rămâne fix, în mintea noastră, mărginim pe Dumnezeu în frontierele lui, sau
chiar uităm de Dumnezeu, toată atenţia noastră concentrându-se asupra înţelesului respectiv
sau asupra cuvântului care-L exprimă. In acest caz «înţelesul» respectiv devine un «idol»,
adică un fals dumnezeu. înţelesul sau cuvântul folosit trebuie să tacă mereu transparent pe
Dumnezeu, ca neîncăput în el, ca depăşind orice înţeles, ca punându-se în evidenţă când un
aspect, când altul, al infinitei Lui bogăţii”89.
In efortul ascetic de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, „din făpturi şi din Scripturi”
accentul trebuie în permanenţă pus pe relaţia personală, comunională cu El, care, atunci când
3. este autentică, verificabilă în calitate de experienţă duhovnicească, este marcată de dinamism,
deoarece ea implică un urcuş spiritual neîncetat, mereu reînnoit, hrănit prin Tainele Bisericii.
![Iasi, 2019
Noi nu cunoaştem atributele lui Dumnezeu - afirmă Părintele Stăniloae -
decât în dinamismul lor şi în măsura în care ne împărtăşim de ele. [...] însuşirile lui
Dumnezeu, aşa cum le cunoaştem noi, îşi dezvăluie bogăţia lor în mod treptat, pe măsură ce
noi devenim apţi să ne împărtăşim de ele. Dar, ca fiinţă subzistentă personal, Dumnezeu
rămâne totdeauna mai presus de ele, deşi, într-un fel oarecare, El este izvorul lor” .
Aşadar, dinamismului Revelării de Sine a lui Dumnezeu, prin lucrările Sale,
trebuie să-i corespundă un dinamism al înţelegerii noastre, care sporeşte neîncetat prin
participarea sau împărtăşirea de aceste lucrări divine (harul divin), dar care simte şi doreşte ca
prin ele să cuprindă sau să primească tot mai mult din viaţa şi iubirea lui Dumnezeu, ceea ce
echivalează cu o unire tot mai strânsă cu Mântuitorul Hristos Cel înviat.
Distincţia dintre fiinţă, energii necreate şi Persoane în Sfânta Treime, proprie
doar teologiei ortodoxe şi absentă în celelalte teologii creştine, reprezintă, în domeniul
cunoaşterii lui Dumnezeu, un factor de dinamism, deoarece accesul credinciosului la harul
divin (energiile divine necreate) nu echivalează cu accesul la fiinţa divină, care depăşeşte
orice posibilitate de cunoaştere umană. Pe de altă parte, accesul, prin har, la Persoana lui
Hristos şi la Persoana Duhului Sfânt, nu epuizează taina Persoanei divine şi, cu atât mai mult,
taina fiinţei divine. Cu cât înaintează mai mult în cunoaşterea-participare şi în cunoaşterea-
unire cu Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, cu atât mai mult se simte atras credinciosul de El
ca Persoană, în fond de iubirea şi viaţa Lui, care i se împărtăşesc, înnoindu-i viaţa,
cunoaşterea, fiinţa.
O a doua cauză, de natură antropologică, rezidă în distincţia dintre chip şi
asemănare cu privire la teologia chipului divin din om, specifică şi ea doar teologiei ortodoxe.
Transformarea chipului lui Dumnezeu din om în asemănare cu El, ce poate fi definită drept
hristificare şi pnevmatizare, dar şi înfiere din partea Tatălui, implică o dinamică neîncetată,
izvorâtă din lucrarea comună a harului, a credinţei şi a faptelor bune, pe care persoana umană
trebuie s-o întrupeze neîncetat, din momentul primirii Botezului, până în momentul trecerii în
veşnicie, adică întreaga viaţă. Datorită acestei dinamici, persoana umană se consolidează şi se
umple spiritual de o tot mai plenară cunoaştere-trăire a lui Dumnezeu, prin împroprierea, tot
mai conştientă, a harului divin şi prin creşterea în virtuţi.
A treia cauză a dinamismului cunoaşterii lui Dumnezeu, de factură gnoseologică,
are la bază transparenţa oricărui concept despre Dumnezeu, fiindcă, prin toate conceptele,
noţiunile sau ideile despre El, noi trebuie să străvedem Persoana sau Persoanele divine
apofatice şi dincolo de orice posibilitate de definire umană:
„Orice înţeles referitor la Dumnezeu trebuie să aibă o fragilitate, o transparenţă, o lipsă de
fixitate, trebuie să ne îndemne la revocarea lui şi la stimularea spre un altul, dar pe linia lui.
Dacă înţelesul rămâne fix, în mintea noastră, mărginim pe Dumnezeu în frontierele lui, sau
chiar uităm de Dumnezeu, toată atenţia noastră concentrându-se asupra înţelesului respectiv
sau asupra cuvântului care-L exprimă. In acest caz «înţelesul» respectiv devine un «idol»,
adică un fals dumnezeu. înţelesul sau cuvântul folosit trebuie să tacă mereu transparent pe
Dumnezeu, ca neîncăput în el, ca depăşind orice înţeles, ca punându-se în evidenţă când un
aspect, când altul, al infinitei Lui bogăţii”89.
In efortul ascetic de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, „din făpturi şi din Scripturi”
accentul trebuie în permanenţă pus pe relaţia personală, comunională cu El, care, atunci când]()