2. Traditiile nu mor
OBICEIUL DE NUNTĂ
Nunta este la dispoziţia vornicului, care dă indicaţii
ce trebuie să se cânte. Socrii mari se aşează pe
scaune, afară sau în casă, după cum este vremea.
La comanda vornicului, muzica cântă dansul mirelui.
Nunii şi mirele, în frunte cu vornicul, prinşi de mâini,
înconjoară în pas de dans, după muzică, pe socrii
care aşteaptă aşezaţi pe scaune. După ce termină
dansul, mirele merge în faţa socrilor mari. Vornicul
întreabă socrii mari dacă vor să primească pe fiul lor
să-şi ceară iertare şi binecuvântare, la care părinţii
răspund afirmativ.
3. La îndemnul vornicului, mirele se aşează în
genunchi, apoi începe oraţia ce aminteşte de Adam şi
Eva şi, prin aceasta, că întemeierea familiei este un
dar de la Dumnezeu. Această oraţie se încheie cu
cuvintele: „Fraţilor, care nu v-a spune noroc,
o să-l băgăm într-un poloboc
şi-l vom muta din loc în loc
până va zice noroc.
Care nu va zice Amin!
îl vom înţepa cu un spin
până va striga Amin! Amin!
ca la urmă să servească
şi vornicul un pahar de vin
şi o năfrămioară de in.
4. Părinţii primesc rugămintea,
îl iartă pe fiu şi-l sărută. Astfel s-a
terminat luarea iertăciunii din
partea mirelui. Apoi alaiul nunţii, în
frunte cu muzica şi cu mirele, se
îndreaptă spre locuinţa miresei. La
poarta acesteia nunta se opreşte.
Vornicul şi doi cavaleri de onoare
merg la portar, pe care-l roagă să
deschidă. Acesta deschide porţile,
iar alaiul aşteaptă să intre în curte,
unde se găseşte o masă întinsă cu
mâncare şi băuturi. Toţi se vor
ospăta şi se vor cinsti cu băutură
care se găseşte din belşug.
5. Apoi, cu porţile deschise, vornicul începe oraţia:
„Am dat bună dimineaţa, fraţilor, şi vă întrebăm de trai
şi de viaţă”, iar gazda (vornicul miresei) răspunde:
„Viaţa noastră e bună, dar cu a dumneavoastră
împreună este şi mai bună”.
Vornicul mirelui continuă: „Nu ne întrebaţi ce căutăm?”,
la care i se răspunde: Ce căutaţi, seama bine vă daţi
pentru că aţi trecut de şapte ani”.
6. Apoi vornicul mirelui continuă:
„Ceea ce căutăm seama bine noi ne dăm. Cred
că aţi auzit că tânărul nostru împărat de dimineaţă s-a
sculat, pe ochi negri s-a spălat, la icoane s-a închinat,
mândru bucium a luat şi în trei părţi a buciumat, mândră
oaste a adunat şi-a plecat de-a colindat câmpiile cu
pădurile şi cu toate podoabele iar la mijloc de cale a dat
de-o urmă de fiară. Atunci s-au strâns toţi sfetnicii şi
logofeţii care ziceau că orice urmă de zână o să fie a
împăratului soţie. Alţii ziceau că e urmă de căprioară şi
să fie împăratului soţioară, să stea la masă cu dânsa
chiar diseară. Ne-am luat după aceasta, chiuind şi
veselind i am văzut că s-a lăsat o stea luminoasă chiar
pe această casă – crăiasă. Noi vă întrebăm dacă
somnul ni-l daţi ori drumul ni-l arătaţi?”
7. Vornicul miresei răspunde:
„Drumul, fraţilor, dar ce
semn ne arătaţi?”
Vornicul mirelui răspunde:
„Semnul nostru este un
colac cât o roată dintr-o
obadă, lucrat de nişte
meşteri galantoni care nu
poartă pantaloni, meşteri
mari care poartă iţari, copt
la brutărie şi adus de noi
la veselie, căci acela e
bun de mâncare şi la toţi
dă poftă mare”.
8. Gazdele servesc cu un pahar de vin, se dă un
colac mirelui care-l sărută şi-l rupe împărţindu-l celor
din jur. Muzica cântă un marş şi se intră în curtea
socrilor mici. Mireasa îşi cere iertare de la părinţi cu
acelaşi ceremonial ca şi la mire.
După ce ospătează nuntaşii veniţi cu mirele, mireasa
este urcată în căruţă sau în trăsură şi pleacă îndărăt la
casa mirelui unde se continuă petrecerea pentru tineret
până seara, când începe masa cea mare la care iau
parte numai oamenii căsătoriţi.
9. Dansurile populare au fost reprezentate
ani de-a rândul de către un grup local ce a
participat la numeroase manifestări.
Actualmente, există câteva încercări firave de
a reînvia această tradiţie în şcoli, prin diverse
proiecte locale, care, sperăm noi, să trezească
interesul tinerei generaţii şi să readucă dansul
popular la loc de cinste între preocupările
oamenilor şi, de ce nu, să ridice prestigiul
comunei prin valorificarea folclorului local.
