SlideShare a Scribd company logo
1 of 18
Compozitor
Pavel Anton
expoziţie de documente
de muzică tipărită
Biblioteca de Arte “Tudor Arghezi”
elaborat de Natalia Ciorbă
Pavel Anton – compozitor, dirijor, conferenţiar
universitar, s-a născut la 19 septembrie 1936 in satul
Horodişte judetul Bălti. După absolvirea şcolii medii din satul
Zăicani al aceluiaşi judeţ, îşi continuă studiile la Conservatorul
de Stat din Chişinău „Gavriil Musicescu" din Chişinău. Timp de
25 de ani, lucrează la Institutul Pedagogic „Alecu Russo" din
Bălţi în calitate de conferenţiar universitar, profesor de cor,
dirijat cor, folklor, aranjament coral şi iniţiere în compoziţie.
În aceşti ani conduce corul popular studenţesc, cu care
participă în oraşul Vilnus (Lituania) la sărbătoarea artei corale
studenţeşti „Gaudeamus 4" (1968), apoi în 1969 ia parte la
jubileul de 100 de ani ai sărbătorilor artei corale organizate
de Republica Estonia în oraşul Tallinn.
17 ani conduce corul popular al cadrelor didactice din oraşul Bălţi, deţinător al
medaliilor de aur la concursul creatiei populare unionale. Este autor de manuale de
muzică pentru şcoala generală pentru clasele a V-a, culegeri de note pentru orele de
Educaţie muzicală, indicaţii metodice la muzică, articole metodico-ştiinţifice, lucrări
originale şi prelucrări de muzică populară pentru cor.
Din 1989 până în 2002 lucrează la Academia de Muzică „Gavriil Muzicescu" în
calitate de profesor de dirijat coral şi metodica predării muzicii. Este autorul
următoarelor culegeri de cîntece: „Te caut, iubire" (romanţe) 2002, „Foaie verde
lămIite" (cîntece pentru preşcolari şi şcolari) 2003, „Mânat de credintă şi dor" (cîntece
despre Ştefan cel Mare şi Sfânt) 2005, „Codrule, măria-Ta" (culegere de coruri pentru
şcolari şi tineret) 2005. Pentru realizările remarcabile obtinute în domeniul muzicii i-a
fost decernată Medalia de aur şi eminent în învăţământ şi cultură în Republica
Moldova. A fost trecut în cartea de Onoare a talentelor Republicii Moldova.
Contribuţia profesorului dirijor Pavel Anton a fost şi este considerabilă la
edificarea spiritului cultural românesc.
•Romanţe
•Balade
•Cântece
Cine are dor de plai : [doine, balade; cântece şi melodii scrise în stil popular] /
Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2007. – V. 1. – 198 p.
CUPRINS: Doine şi balade: Dor de ţară / versuri popul.; Voinicul şi balaurul / versuri popul.; Străinel, străin...; Decebal / versuri V.
Romanciuc ; Doina dorului / versuri Ş. Beldiceanu ; Sandruleasa / versuri popul. ; Doina / versuri N. Dabija ; Visul lui Petru Rareş /
versuri V. Alecsandri ; Petru Vodă ; Marşul lui Dragoş / versuri C. Negruzzi ; Rău îi şade codrului / versuri popul. ; Să-mi văd
sătişorul meu / versuri popul. ; Numai inimi îngropate (piesa „Ion Vodă cel Viteaz”, tablou 30) / versuri D. Matcovschi ; În munţii
Tatra / versuri* ; Balada strămoşilor / versuri A. Davilă ; Nevasta vîndută : baladă / versuri popul. ; Voinicel ; Doina ţării / versuri
N. Nasta ; Iarba dorului / versuri Gr. Vieru ; Bucuraţi-vă / versuri R. Avornic / muz. P. Anton. Frunză verde grîu de vară : Ce e
ţărişoara mea / versuri L. Bujor ; La moară la Făgădău / versuri popul. ; Vino, bade, la Orhei / versuri D. Matcovschi ; Mai am
azi... / versuri popul. ; Foaie verde de doi bani / versuri popul. adaptate ; Cînd oi ţese eu la pînză / versuri popul. ; Doar femeia /
versuri D. Matcovschi ; Cine are dor de plai / versuri popul. ; Dragă mi-i de plaiul meu / versuri popul. ; Scumpă ţară şi frumoasă /
versuri V. Alecsandri ; Firicel de floare rară : vol. 2 / versuri A. Busuioc ; Am avut drăguţ în sat / versuri popul. selectat ; Nici
decum nu este bine ; Toamna / versuri E. Zubenschi ; Tot pe loc... / versuri popul. ; Sîrba flăcăilor / versuri popul. ; Cine-a făcut
horele / versuri popul. ; Tu, lele, te-i mărita ; Pasăre galbenă-n pene / versuri popul. bănăţene ; Cucul : variantă ; Ce ar face astă
lume / versuri G. Sion ; Cînd iau frunza / versuri T. Iancu ; Mama : cîntecul din frunză... / versuri T. Iancu ; Cîntă, cuculeţe, cîntă ;
Cucuşor cu pană sură / versuri popul. ; Cîntarea Chişinăului / versuri A. Ursu ; Laudă păcii / versuri Gh. Calamanciuc ; Mama /
versuri N. Costenco ; Măi, bădiţă, floare dulce / versuri popul. din colecţia Gr. Vieru ; Foicică de cicoare / versuri Gr. Vieru ; Frunză
verde ca lipanu / versuri popul. ; Foaie verde şi-o sipică / versuri Gh. Vodă ; Frunzuliţă foi de fag / versuri popul. ; Şi de-atunci,
bădiţă, zău / versuri popul. ; Cînd eram la mama fată / versuri P. Cărare ; Toată vara fără treabă ; Mor de dorul lui Ionică ; Pleacă
băieţii-n armată / versuri popul. adaptate de Iu. Gîrlea ; Astăzi joc la nunta mea / versuri popul. ; Foaie verde, foaie lată / versuri
popul. ; Aşa joacă pe la noi / versuri popul. ; Hai la joc ; Mîndre-s fetele la noi / versuri P. Cărare ; Nu căta că-s mărunţică / versuri
P. Cărare ; Foaie verde stuh de baltă / versuri popul.; Foaie verde grîu de vară (var. 2) / versuri A. Mateevici ; Frunză verde de
pelin / versuri popul. ; Foaie verde de cicoară / versuri M. Criva ; Dorul (var. 1) / versuri A. Busuioc ; Lăsaţi hora-ncetişor / versuri
popul. ; Fa, Ileană, ce nu spui / versuri popul. ; Ies flăcăii pe toloacă / versuri popul. ; Hanghiţa (var. 1) / versuri M. Vâlcu ;
Hanghiţa (var. 2) / versuri M. Vâlcu ; Cununiţa grîului / versuri popul. ; Cerne luna / versuri popul. ; Presurată fii tu, floare /
versuri L.Bujor ; Eram copil pe-atunci ; Bucuraţi-vă / versuri L. Bujor ; Mîndre-s fetele la noi / versuri P. Cărare ; Hora mare /
versuri M. Virtanu ; Ţara noastră / versuri L. Lari ; Concertul primăverii / versuri V. Alecsandri ; 1 iunie / versuri Iu. Constantinescu
; Unu iunie / versuri Iu. Constantinescu ; Ce frumoasă-i viaţa ; O primăvară nouă / versuri V. Militaru ; Am strîns toamnă după
toamnă ; Urare de pahar / versuri Iu. Filip ; Mama / versuri M. Vâlcu ; Hai la iarbă măi băieţi / versuri P. Cărare ; Cîntecul
străinătăţii / versuri G. Cretzeanu ; Cîntec de leagăn / versuri Gr. Vieru ; Bate vîntul vălurele / muz. P. Anton. Azi e zi de
sărbătoare : Hop în dreapta, apoi stînga ; Uşurel, uşurel ; La hora satului ; Joc ; Ea vine ; Lauda miresei ; Perechi, perechi ;
Sărbătoarea copiilor ; Şi în stînga şi în dreapta ; Tot pe loc ; Una-n stînga, alta-n dreapta ; Tot pe loc şi mai cu foc ; Tendiţă spre... ;
Dans bărbătesc ; Dansează druştele ; Dans-glumă ; Cîntă bucuria ; Cu gîndul acasă ; Azi e zi de sărbătoare ; Dansul druştelor ; La
culesul poamei ; Hai la joc băieţi ; Înverzeşte lunca ; Hai la joc, nevestelor ; Scurgerea vinului ; Dans în stil bănăţean ; Joc bătrînesc
; În poiană ; În amurg ; Hai al joc ; Dragostea ta, Lenuţo ; Drag mi-au fost horele-n sat ; Veselie mare ; Dansul vulturilor ; Dansul
fluturaşilor ; Ca la noi ; Dansînd, te simţi întinerit ; Cad frunzele ; Poftirea la nuntă ; Sfîrşit de toamnă ; Numai în doi ; Uşor, uşor,
mai uşor ; Gingăşie ; Dansul satului ; Foaie verde de trifoi ; Jumătate de pas ; Nistrule, tot curgi la vale ; Joc ; Pe toloacă ; Plai natal
; Hai, hai, hai cu toţi la horă ; Hora picilor ; Murmur de izvor ; Dansul fetiţelor ; În poiana din pădure ; Mi-e trist ; Lumina
dimuneţii ; Numai luna ştie ; Hora ; Hora fetelor ; Hai la joc ; Hora mare ; Frunzele galbene cad ; Floare de cireş ; Dus pe gînduri ;
Visând ; Ce frumoasă-i viaţa ; Dansul florilor ; Te dansez prima dată ; Dansul frunzelor ; Hora satului ; Stînd pe gînduri ; Dansul
Foaie verde lămâiţe : cântece pentru preşcolari şi şcolari / Pavel Anton ; pref.
Anton Popov ; cuv. înainte Ion Gagum. – Timişoara : S. n., 2003. – 85 p.
CUPRINS: Foaie verde lămîiţă / versuri popul. ; Scrisoare-cîntec către copii / versuri Gr. Vieru ;
Pentru nou-născut ; Rugăciune* ; Ruga / versuri P. Popa ; Îngeraşul* ; Mama* ; Poveste / versuri L.
Deleanu ; Cîntec de leagăn / versuri Iu. Filip ; Noapte Bună / versuri V. Nedelcu ; Copăcel stau
bine-bine / versuri Iu. Filip ; Anotimpuri / versuri N. Costenco ; Ce anotimp e oare? / versuri Gr.
Vieru ; Toamna / versuri A. Cibotaru ; Poezia cucoşului / versuri Gr. Vieru ; Broscuţa cea isteaţă /
versuri P. Cărare ; Căţeluş cu părul creţ (din folc. copiilor) ; Păsărică albă-n cioc (din folc. copiilor) ;
Leul la menagerie / versuri Iu. Colesnic ; Necazul Ariciului / versuri Iu. Colesnic ; Vine Iarna /
versuri P. Cărare ; Început de toamnă / versuri I. Bolduma ; Fulg de nea / versuri P. Cărare ; Fulgii /
versuri Gr. Vieru ; Ce-aţi văzut păstori* ; Iată vine Anul Nou / versuri Gr. Vieru ; Iepuraşul Rou /
versuri Gr. Vieru ; Lui Moş Gerilă / versuri P. Cărare ; Cu Semănatul / versuri Gr. Vieru ; La mulţi
ani / versuri P. Anton ; Mugur Mugurel / versuri Iu. Filip ; Mărţişor / versuri Iu. Filip ; Mărţişor / N.
Costenco ; Martie / versuri E. Dragomir ; Primăvara* ; Dimineaţa pe colină / versuri N. Ţurcanu ;
Rîndunica / versuri Iu. Colesnic ; Puiii / versuri Iu. Colesnic ; La moară* ; Vin Floriile* ; Salcia /
versuri Iu. Colesnic ; Scrânciobul / vers Iu. Filip ; Ce-i cu nasul lui Dănuţ / versuri Iu. Filip ; Musafirul
/ versuri Gr. Vieru ; Umbra / versuri Iu. Colesnic ; Fluieraşul / versuri Gr. Vieru ; Izvoraşul / versuri
Gr. Vieru ; Telefonul / versuri Iu. Colesnic ; Leneşul / V. Roşca ; Din neamul lui Păcală / versuri Iu.
Filip ; Plăcinţele cum mărar / versuri Iu. Filip ; Ha, ha, ha / versuri E. Bivol ; Pe o floare romaniţă /
versuri Iu. Filip ; Pomul / versuri Gr. Vieru ; Joaca / versuri Iu. Colesnic ; De ce fugi… / versuri Iu.
Colesnic ; Pe la noi / versuri Gr. Vieru ; Plouă / versuri V. Certan ; Ploaia cade / versuri Gr. Vieru ;
De vânt se clatină pămîntul / versuri V. Romanciuc ; Curcubeul / versuri Gr. Vieru ; Coşul cu stele /
versuri Gr. Vieru ; Murele / versuri V. Lebedinschi ; Fluturaşii / versuri Gr. Vieru ; Făguraşi / versuri
Gr. Vieru ; Mamă de-ai fi o stea / versuri Gr. Vieru ; Casa lui Ion Creangă / versuri Iu. Colesnic ; La
revedere grădiniţă / versuri F. Mironov ; Plaiul meu / versuri Gr. Vieru (3 variante) ; Ce dulce-mi
este cîntul / versuri V. Romanciuc ; Întîi Iunie / versuri Gr. Vieru ; Frumoasă-i limba noastră / /
versuri Gr. Vieru ; Micii actori / versuri A. Marconi-Ionescu ; Fapte bune / versuri A. Marconi-
Ionescu ; Cuvînt de mulţumire / versuri A. Marconi-Ionescu ; Doi bătrîni învăţători / versuri Gr.
Vieru
Foaie verde lămîiţe : culegere de cîntece pentru cl. 1-11 ale şc. de cultură
generală : [pentru voce fără acompaniement] / Pavel Anton ; cuv. înainte Anton
Popov. – Bălţi : Presa universitară bălţeană, 2008. – Vol. 2. – 109 p.
1 iunie / versuri I. Socol ; 8 martie / versuri Gr. Vieru ; Fulguşorul / versuri A. Lozan ; Alege / versuri V. Barbu ; Are Gicu un căţel / versuri I. Ţurcanu ; Avem sortite
patimi grele / versuri M. Salcuţan ; Azi-n artă / versuri I. Vatamanu ; Baba Dochia / versuri O. Cazemir ; Barcarola / versuri A. Călugăru ; Berbecul / versuri I.
Ţurcanu ; Bradul / versuri B.P. Haşdeu ; Broscuţa / versuri A. Lozan ; Buburuzele / versuri G. Dimitru ; Bursucul / versuri I. Ţurcanu ; Bunica / versuri Ş.O. Iosif ;
Busuioc verde de masă / versuri P. Anton ; Cip, cirip / (din focl. copiilor) ; Busuiocul / versuri A. Lozan ; Ca acasă / versuri I. Filip ; Cerbul / versuri V. Romanciuc ;
Călăreţul / versuri L. Deleanu ; Cetatea Sorocii / versuri N. Dabija ; Mu, mu, mu / (din folc.copiilor) ; După scăldat (după I. Creangă) ; Cîine rău / versuri I. Ţurcanu ;
Cinci răţuşte / versuri Gh. Dimitriu ; Ce culoare are vîntul / versuri P. Cărare ; Cine e de vină / versuri I. Ţurcanu ; Ce-aşa vesel / versuri Iu. Filip ; Cel mai... bunic /
versuri C. Firan ; Ce-mi place mai mult / versuri Iu. Filip ; Cerbul / versuri I. Ţurcanu ; Vrăbiuţa (din folc. copiilor) ; Cine şi ce vrea / versuri Iu. Filip ; Cina va cînta /
versuri M. Isanos ; Cine-i singurel cu sine / versuri D. Matcovschi ; Zgîrcitul / versuri A. Lozan ; Cîntă-mi doina, lăutare/ versuri D. Matcovschi ; Cîntec sfînt / versuri
St. O. Iosif ; Cîntă-n dulce limba sa / versuri N. Sfetu ; Ciocîrlia / versuri V. Romanciuc ; Cîntă-ne, bătrîn rapsod : versuri popoul. ; Copăcel, copăcel! / versuri Iu.
Filip ; Cîntecul bardului / versuri V. Toma ; Coţofana / versuri I. Ţurcanu ; Cîntecul mamei / versuri Gr. Vieru ; Crăciunul copiilor / versuri O. Goga ; Cloşca ; Cu
penetul / versuri M. Eminescu ; Colind ceresc / versuri R. Gyr ; Cucurigu boieri mari (din povestea lui I. Creangă) ; Cucoşelul (din folc. copiilor) ; Cuc-uituc / versuri
I. Ţurcanu ; Cucul şi cucoşul / versuri Gr. Vieru ; Daţi-mi mie... / versuri A. Calugaru ; Floarea tatei floare / versuri E. Plugaru ; De 8 martie / versuri P. Anton ; De
ziua mamei / versuri M.Gany ; De dimineaţă / versuri Iu. Filip ; De-a prinselea / versuri A. Lozan ; Florile / versuriV. Rusnac ; Dimineaţa / versuriF. Mironov ;
Dimineaţa / versuriP. Cărare ; Doamne Sfinte Împărate ; Doi ieduţi / versuriV. Romanciuc ; Doi lei / versuriI. Ţurcanu ; Dorinţa / versuriP. Anton ; Drumul /
versuriV. Romanciuc ; E ziua ta / versuriV. Voiculescu ; Ea cîntă ¸Eleva silitoare ; Elevele / versuriM. Beniuc ; Iese soarele/ versuriGr. Vieru ; Eu aici rămîn şi cînt /
versuriC. Dragomir ; Eu o viaţă am doinit / versuri Iu. Filip ; Fie Pace pe pămînt / versuri P. Cărare ; Flori tîrzii / versuri E. Farago ; Floricica / versuri E Dragoş ;
Florile / versuri Vl. Rusnac ; Florile dalbe / versuri L. Botnaru ; Fraţii / versuri Gh. Dumitru ; Foaie verde lămîiţe ; Frăţiorul meu mai mic / versuri P. Cărare ; Fulgul /
versuri A. Lozan ; Gara / versuri A. Păunescu ; Garderoba anului / versuri I. Anton ; Ghiocelul / versuri A. Lozan ; Gîza / versuri I. Ţurcanu ; Gospodina / versuri O.
Cazimir ; Ham, ham, ham (din folc. copiilor) ; Grai matern / versuri I. Vatamanu ; Greieraşul / versuri Gr. Vieru ; Hai copii, cîntaţi, jucaţi / versuri popul. ; Hai la joc ;
Hristos s-a înălţat ; Mama / versuri F. Ciobanu ; Ia sculaţi, boieri mari ; Hai păşeşte / versuri Iu. Filip ; Hipopotamul / versuri I. Ţurcanu ; Iepuraşii şi leul / versuri P.
Cărare ; Hultanul / versuri O. Cazimir ; Leneşul / versuri Gh. Dimitriu ; Iepuraş cu coada scurtă ; Iepuraşul la cosit (din folc. copiilor) ; În pădure / versuri M. Peneş ;
Întristare / versuri Iu. Filip ; Iubirea mea, Moldova / versuri N. Costenco ; Joc de cuvinte / versuri I. Filip ; Jocul degetelor ; La şcoală / versuri M. Peneş ; Mama /
versuriE. Farago ; Legenda lăcrimioarei / versuri V. Alecsandri ; Limba noastră / versuri V. Carionopol ; Mărţişor / versuri An. Ciocanu ; Mama / versuri T. Dancea ;
Lumea lor / versuri Ft. O. Iosif ; Leul / versuri I. Ţurcanu ; Lupul / versuri I. Ţurcanu ; Maimuţica / versuri I. Ţurcanu ; Mama / versuri E. Dragoş ; M-aş dori
privighetoare / versuriE. Dragoş ; Mama şi feciorul / versuri Gr. Vieru ; Mărgelele / versuri I. Ţurcanu ; Mama / versuri F. Ciobanu ; Iată vene Moş Gerilă / versuri
O. Cazimir ; Mamei mele / versuri I. Stoiţ ; Oaspeţi primăverii / versuri V. Alecsandri ; Marea Mediterană / versuri V. Alecsandri ; Melcul / versuri Iu. Cîrchelan ;
Melcul / versuri L. Damian ; Clopoţelul ghiocel / versuri A. Lozan ; Meseriile / versuri I. Ţurcanu ; Mîine anul se-noieşte ; Moş Crăciun / versuri X. Covas ; Moş
Crăciun / versuri I. Filip ; Pod de aur / versuri D. Matcovschi ; Mugurel / versuri A. Lozan ; Musca la arat / versuri A. Donici ; Nădejdea creştinilor ; Nani, nani, na /
(versuri popul.) ; Necazuri / versuri I. Filip ; Nu lăsa (un adevăr care nu are abateri) ; Noaptea de Crăciun / versuri O. Cazimir ; Poetul / versuri Vl. Zbîrciog ; Noul an
de şcoală ; Numai aici / versuri A. Cibotaru ; Nu dea Domnul nimănui / versuri I. Anton ; Nucul / versuri Gr. Vieru ; O vărguţă pentru ied ; Oaspetele nepoftit /
versuri P. Cărare ; O stea mare... / versuri A. Bălan ; Oraşul meu / versuri I. Turcanu ; Pacea este cea mai sfîntă / versuri P. Cărare ; Prima lună de toamnă / versuri
I. Filip ; Păsărică, păsărea / versuri S. Grosu ; Scoală-odată măi băiete / versuri I. Filip ; Patria / versuri V. Romanciuc ; Paznicul / versuri I. Bolduma ; Piţigoiul taie
lemne : din folc. copiilor ; Pomul / versuri Gr. Vieru ; Pomul meu / versuri E. Bucov ; Porumbiţa / versuri M. Roman ; Soare de iarnă / versuri V. Alecsandri ;
Primăvara / versuri I. Ţurcanu ; Puişorii / versuri Gr. Vieru ; Rapsodii de toamnă / versuri Gh. Topîrceanu ; Rîndunele / versuri A. Donici ; Rîndunică, frumuşică /
versuri C. Scripca ; Şcoala / versuri A. Lozan ; Toamna / versuri A. Lozan ; Rugă / versuri P. Popa ; Rugăciune de dimineaţă ; Rugăciune de ieşire din clasă ;
Rugăciune la intrarea în clasă ; Rugăciunea pentru părinţi ; Rugăciunea mamei / versuri A. Bărbieu şi T. Neculce ; S-ar însura bietul / (versuri popul.) ; Scăunel cu
şapte trepte / versuri I. Filip ; Teleguţa / versuri I. Ţurcanu ; Scrisoare mamei / versuri P. Cărare ; Se prăbuşeşte totul în jur / versuri Vl. Zbîrcoig ; Soare, soare
(versuri popul.) ; Şi era odat’ un moş / versuri P. Anton ; Şoricelul educat / versuri I. Ţurcanu ; Uţa, uţa cu crenguţa ; Trece-un melc / versuri L. Damian ; Vai şi vai
de burta ta / versuri P. Anton ; Toamna / versuri G. Coşbuc ; Vine ploaia / versuri G. Coşbuc ; Zilele săptămînii ; Toamna / versuri O. Goga ; Toamna / versuri A.
Cibotaru ; Toba ; Tot ce faci i-o bucurie / versuri P. Anton ; Tremură valul / versuri A. Călugăru ; Unirea / versuri A. Lozan ; Ultimul sunet / versuri A. Bălan ; Vă
mulţumim / versuri M. şi A. Gavriliţă ; Urare de pahar / versuri I. Filip ; Urare de Anul Nou / versuri A. Bălan ; Un bîtlan lîngă pian / versuri I. Ţurcanu ; Vine iarna /
versuri A Bălan ; Valsul rozelor / versuri A. macedonski ; Ziua copiilor (2 variante) / versuri V. Voiculescu ; Fraţii : poem / versuri D. Bolintineanu
Împărăţia visului : cântece pe versurile elevilor din Liceul teoretic "Iulia
Hasdeu" Chişinău / Pavel Anton ; cuv. înainte : Eleonora Goncear, Iu. Gârlea.
– Ch. : Pontos, 2009. – 82 p. : fot.
CUPRINS: Către Hebe / versuri Iu. Hasdeu ; Unei file / versuri Iu. Hasdeu ; Cîntecul
cosaşului / versuri Iu. Hasdeu ; Să-mi cânţi, frumoasă primăvară / versuri Iu. Hasdeu ;
Bucuraţi-vă prieteni / versuri E. Totomir ; Întâi iunie / versuri E. Totomir ; Copilărie / versuri E.
Totomir ; Copilărie, dulce gînd / versuri I. Proca ; Copilăria e poveste / versuri V. Cerbu ;
Copilărie, frumoasă poezie / versuri V. Ionel ; Mi-e dor de tine copilărie / versuri I. Patraşcu ;
Copilărie, pură ca lacrima / versuri R. Chemerov ; La sărbătoare / versuri r. Baian ; Toţi
suntem copii / versuri D. Chihai. O frumoasă amintire : O frumoasă amintire / versuri D.
Zâmbreanu ; Un trandafir abia ivit / versuri I. Creţu ; Un suflet de poet / versuri D. Lungu ;
Frumoasă floarea tinereţii / versuri C. Jărdan ; O, scumpă domnişoară / versuri D. Pâslaru ;
Numele cel mai frumos / versuri N. Tăburceanu ; ... Dragă scriitoare / versuri I. Găbjilă ; Un
vis neîmplinit / versuri E. Vascan ; Ea a fost şi este / versE. Matragun ; Suava Iulia Hasdeu /
versuri A. Tărnău. Cu primăvara-n suflet : Viaţa e o clipă (v. I) / versuri R. Avornic ; Viaţa e o
clipă (v. II) / versuri R. Avornic ; Bunica (II) / versuri R. Avornic ; Curcubeul / versuri R.
Avornic ; Primul fulg / versuri R. Avornic ; Plouă / versuri R. Avornic ; / versuri R. Avornic ;
Muzică / versuri R. Avornic ; O lumânare / versuri R. Avornic ; Piramida tristeţii / versuri R.
Avornic ; Imn / versuri R. Avornic ; Frunzele / versuri A. Târnău ; Rândunica / versuri A.
Târnău ; Desculţ / versuri M. Coropcean ; Primăvara e în ţară / versuri E. Chiorescu ;
Învăţătorule iubit / versuri V. Afanasiu ; Moş Crăciun / versuri X. Covaş ; Poveste de
Crăciun / versuri X. Covaş ; Sunt o clipă trecătoare / versuri L. Plămădeală ; An nou / versuri
M. raţă ; Apus Maritim / versuri I. Popa ; Bucuraţi-vă / versuri R. Avornic. Pasărea iubirii :
Bunica / versuri R. Avornic ; Eu sunt / versuri R. Avornic ; Viaţa / versuri I. Bunduchi ; În
nefiinţă / versuri I. Bunduchi ; Te-ai dus în Rai / versuri R. Ţurcanu ; De ea te bucuri... /
versuri I. Popa ; Copilă-ai fost / versuri M. Popa ; Nu mă uita / versuri M. Raţă ; Pasărea
iubirii / versuri Cr. Chiosa
Mânat de credinţă şi dor : [compozitorul a înscris prin acest volum o filă
de istorie la trecutul neamului, o muzică caldă pe versurile dedicate lui
Ştefan cel Mare] / Pavel Anton ; pref. : Romulus Zaharia, Ioan Gheorghe
Oltean. – Timişoara : Pardon, 2005. – 70 p.
CUPRINS: Ţara florilor / versuri M. Roman ; Moldova mea cea dulce / versuri D. Bolintineanu ; Avem
o ţară / versuri I. Ţurcanu ; Cîntec de leagăn / versuriT.A. Bogdan ; Legămîtul lui Ştefan / versuri E.
Marcu ; La Suceava în cetate / versuri T. Robeanu ; Inima ta-i o grădină / versuri N. Moldoveanu ;
La poartă la Ştefan-Vodă / versuri popul. ; Ştefan cel Mare / versuri M. Eminescu ; Mulţi flăcăi... /
versuri polul. ; Ceasul rău / versuri V. Alecsandri ; Trec puhoaile de tătari / versuri popul. ; Vodă
Ştefăniţă / versuri popul. ; Foaie verde ca limanu’ ; Daniel Sihastru / versuri D. Bolintineanu ; Codru
Cosminului / versuri D. Bolintineanu ; Altarul mănăstirei Putna / versuri V. Alecsandri ; Codrul ;
Codrule, măria-ta ; Ştefan-Vodă şi codrul / versuri V. Alecsandri ; Vodă Ştefăniţă / versuri popul. ;
Căpriana / versuri E. Marcu ; Ţara-i mică, ţara-i tare / versuri popul. ; Cînd a fost să moară Ştefan /
versuri popul. ; Cînd a fost să plece domnul / versuri E. Marcu ; Porunca / versuri E. Marcu ; Mă
duc, mă duc / versuri I. Golescu ; Plînsul clopotelor / versuri E. Marcu ; Ruga lui Ştefan / versuri E.
Marcu ; Testamentul lui Ştefan cel Mare : fragment din poemul dramatic din epoca lui Ştefan cel
Mare / versuri L. Damian ; Balada Putnei (la înmormîntarea lui Ştefan cel Mare şi Sfînt) / versuri Gh.
Păşescu ; Cine moare pentru ţară / versuri D. Matcovschi ; Icoana lui Ştefan cel Mare / versuri T.
Paladi ; Cerne luna / versuri popul. ; Rîu bătrîn / versuri popul. ; Ştefan-Vodă rugîndu-se pentru
neam / versuri V. Romanciuc ; Valea Albă / versuri popul. ; La Suceava în cetate / versuri popul. ;
Dumnezeu să vă-nţeleagă / versuri G. Zararu, I. Toderaşcu, L. Olteanu, Gh. Suciu ; Jurămînt la
Putna / versuri A. Păunescu ; Bateţi clopote-n hotare / versuri T. Paladi ; Cîntă-ne, bătrîn rapsod /
versuri popul. ; Povestea neamului / versuri Vl. Zbîrciog ; Moldova, eu te iubesc / versuri D.
Matcovschi ; Eu aici rămîn şi cînt / versuri C. Dragomir ; Mărite Ştefan... / versuri N. Dabija ; Ştefan
cel Mare / versuri T. Oancea ; Blestemat să fie / versuri D. Matcovschi ; Ziua eroilor / versuri E.
Farago ; Iubeşte-ţi patria, copile / versuri M. Bentea ; Cu crucea-n suflet / versuri M. Dornescu ;
Slava lui Ştefan Vodă ; Ştefan cel Mare şi Sfînt ; Ţara de vis / versuri S. Berghi ; Cupa lui Ştefan /
versuri D. Bolintineanu ; Auzi valea cum răsună / versuri popul.
Mereu de tine-mi este dor... : [culegere de cîntece pentru voce fără
acompaniament] / Pavel Anton. – Ch. : Moldpres, 2009. – 104 p.
CUPRINS: Precum Hristos ; Ca doi îngeraşi ; Precum vrea soarta ; Şi plînge-o
lumînare ; Mereu de tine-mi este dor ; Două inimi ; Iubita mea ; Mi-e dor de
mîngîierea ta ; De ce ; Aş da orice ; Eu nu ştiu ; Am inima... ; De-ar fi... ; Cine eşti... ;
Dulce este amintirea ; Cînd noaptea ; Eroare ; Şi din nou... ; Oglinda ; Nimic nu am
de regretat ; Şi viscolului ; De limba mea mi-e dor ; Să fim alături ; Într-un amurg ; O
floare eşti ; Pustie este casa ; Picăturile de rouă ; Eu nu pot altfel ; Coboară lin
(varianta 1) ; Coboară lin (varianta 2) ; Destin ; Eu te aştept ; De lacrimi mari ;
Rămîne numai (varianta 1) ; Rămîne numai (varianta 2) ; De-atîta dor ... ; Nu te-am
pierdut ; Aşteptarea ; Dragostea imaginară ; Moştenire ; Să nu-ţi faci, barzo... ; De ce
eşti tristă ; Destăinuire ; Icoana din geam ; O tristă linişte ; Disperare ; Nimic înapoi
nu se întoarce ; Speranţa ; Aşa-i cînd bătrîneţea vine ; De ziua ta, amice.
Romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronica Micle / Pavel
Anton ; cuv. înainte : Mihai Vîlcu. – Ch. : Pontos, 2009. – 70 p.
CUPRINS: Mihai Eminescu: La steaua ; Departe sunt de tine (2 variante) ; Atât de fragedă ;
De-or trece anii ; Lacul (2 variante) ; Din valurilr vremii... : romanţă ; O, mamă ; Ziua, ceasul
despărţirii ; Tu ceea ce-mi tulburi mintea ; Şi dacă ; Dragoste adevărată ; Te duci ; Ce e
amorul. Veronica Micle: Ai plşecat ; Am plecat ; Nu plânge ; Am urât ; De-ai şti ; Când îmi
plec ; Luminează-n cerurui luna ; De ce-ţi mai numeri anii ; Şi pulbere, ţărâna ; Povestea
rozei ; Povestea lăcrămioarelor ; Povestea crinului ; De dorul tău ; Pasăre cu pene-
albastre ; Pe-al meu gând ; Singurul noroc ; Ar fi destul ; Fugi ; Stă ascuns ; Şi cum s-a
stins ; Rămâi tu dar ; Vin pe tine să te-asculte ; Deşteaptă-te, iubita mea ; Pe seruri ; Şi te
urăsc ; Să ştii că oriunde ; S-a pus valul ; Drag mi-ai fost ; Tot gîndindu-mă la tine ;
Amintirea doare
Sărut lacrima ta : romanţe pentru voce fără acompaniament / Pavel
Anton ; postf. Romulus Zaharia. – Chişinău : S.n., 2006. – Vol. 2. – 96 p. :
portr.
CUPRINS: Inimă, nu fi haină ; Sărut lacrima ta / vers. V. Zbîrciog ; La malul înserării / vers. V.
Zbîrciog ; Dragostea dintîi / vers. N. Dabija ; Cîntec pentru puia / vers. V. Militaru ; Să vii / vers. E.
Zubenschi ; Adio / vers. B. Druţă ; Ziua ceasul despărţirii / vers. Gh. Asachi ; Romanţa-ţi nu va fi
uitată / vers. I. Prodan ; De dorul tău / vers. V. Micle ; Pasăre cu pene-albastre / vers. V. Micle ; Pe-
al meu gînd / vers. V. Micle ; Singurul noroc / vers. V. Micle ; Ar fi destul / vers. V. Micle ; Fugi... /
vers. V. Micle ; ... stă ascunsă / vers. V. Micle ; Şi cum s-a stins... / vers. V. Micle ; Rămîi tu dar... /
vers. V. Micle ; Cîntec de fericire / vers. V. Alecsandri ; Cîntec de fericire / vers. V. Alecsandri ;
Dorul / vers. V. Alecsandri ; De-aş fi iubito... / vers. V. Alecsandri ; Măriuca-i româncuţă (din opereta
„Horta razaşul” scena XII) / vers. V. Alecsandri ; Sărut, iubito, mîna ta / vers. D. Matcovschi ; Murea
pe scenă cineva / vers. D. Matcovschi ; Domniţele / vers. D. Matcovschi ; Adio / vers. D. Matcovschi
; Femeie, tu vei rămîne un dor / vers. D. Matcovschi ; Bătrînul lăutar / vers. D. Matcovschi ; Ai strîns
tot ceru-n ochii tăi / vers. P. Cărare ; Eu te-am iubit / vers. P. Cărare ; Nu pot să-ţi spun anume /
vers. P. Cărare ; Adio, scumpă libertate / vers. P. Cărare ; Ce scumpă e iubirea / vers. P. Cărare ;
Leac pentru iubirea mea / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / vers.
Ia. Ţurcanu ; Femie, numai ţie Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / Cînd plopi... / vers. Ia.
Ţurcanu ; N-am mai văzut / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînta-o strună / vers. G. Furdui ; De tine cel ce-ai
fost... / vers. G. Furdui ; Tu dormi... / vers. D. Bolintineanu ; Nu mai este / vers. D. Bolintineanu ;
Regăsire / vers. A. Păunescu ; Acasă / vers. A. Păunescu ; Sara pe deal / vers. A. Păunescu ;
Urcă-te, dulceo / vers. A. Păunescu ; Bătrîn şi singur / vers. A. Păunescu ; Simplă scrisoare de
dragoste / vers. A. Păunescu ; Suferinţa / vers. A. Călugăru ; Pămînt / vers. A. Călugăru ; În grădină
/ vers. A. Călugăru ; Îmi place ritmul / vers. A. Călugăru ; a să nu sufăr / vers. A. Călugăru ;
Tremură valul / vers. A. Călugăru (2 variante) ; Primăvara-i o fecioară / vers. A. Călugăru ; Stelele
(trad. de A. Călugăru) ; Visarea cea din urmă / vers. A. Călugăru ; Cîntecul unui om / vers. I.
Mînulescu ; Ce fericiţi am fi-mpreună / vers. A. Vlahuţă ; Păpuşa / vers. M. Codreanu ; Doar toate
numai tu le ai / vers. R. D. Rosetti ; Mă duc te las / vers. N. Scheletti ; Mai ţii tu minte / vers. Şt.
Petică ; Lumină din lumină / vers. I. Caliman ; De ce? / vers. D. Mahu ; Am strîns flori / vers. I.
Bulibaş ; Adoi din adio / vers. Traianus ; Doamne cît este de bine (din folc. copiilor ; Nu e frumos să
fii celebru / vers. B. Pasternak, trad. în rom. M. Sorescu ; Sosit-a vara înapoi / vers. D. Zamfirescu ;
Femeie / vers. T. Groza-Delacodru ; Acelaşi amor / vers. A. Berlogea ; Adînc visînd / vers. T.
Şerbănescu ; Leagănă-ă, Dunăre / vers. Şt. V. Iosif ; Adă-l Damne / vers. A. Balan ; Plînge-un pui
de rîndunică / vers. L. Bujor ; Tot gîndindu-mă la tine ; Stînd pe gînduri ; Cu gîndul la tine ;
Amintirea mă doare ; Romanţă (3 variante) ; Sub tei, în doi ; Te-aştept mereu ; Privind la cer ; Mi-e
trist
Te caut iubire : romanţe / Pavel Anton ; cuv. înainte : Iulia Gîrlea. – Ch. :
S.n., 2002. – 57 p. : portr.
CUPRINS: La steaua ; Departe sînt de tine ; Atît de fragedă / versuri M. Eminescu. Ai
plecat ; Nu plînge ; Am plecat ; Am urît ; De-ai şti ; Cînd îmi plec ; Luminează-n ceruri
luna ; De ce-ţi mai numeri anii ; Şi pulbere ţărînă ; Povestea rozei , Povestea
lăcrămioarelor / versuri V. Micle. Dorul ; Frumoasă copiliţă ; Te iubesc ; De-aş trăi /
versuri V. Alecsandri. Lumina toamnei ; Maica feţişoara ta / versuri Gr. Vieru. Cîntecul
fusului ; Veniţi cu bine / versuri G. Coşbuc. Rozele de august / versuri A.
Macedonschi ; Sub meri / versuri I. Minulescu ; Te duci tinereţe ; Mamei / versuri P.
Cărare ; Romanţă ; Pentru sine însuşi ; Limba noastră cea română / versuri N. Dabija ;
Te caut iubire / versuri V. Zbîrciog ; Mereu te chem, te-aştept / versuri V. Zbîrciog ; Am
fost şi eu / versuri / versuri M. Anton ; Ziua s-a dus / versuri D. Kuts ; Pe pământ eşti
doar una ; O amintire scumpă ; Iubirea mea / versuri adoptate de P. Anton ; Zile, zile,
zilişoare ; Vine noaptea ; Şi mamă am avut / versuri Iu. Filip. Şoapte de dor / versuri S.
Berghi ; Ce tristă zi / versuri I. Stavschi ; Un trandafir s-a scuturat ; Poate-l voi scrie
mîine / versuri D. Matcovschi ; Mama / versuri E. Rotaru.
Când a fost să moară Ştefan :
[baladă pentru voce şi pian] / Pavel
Anton. – Ch. : Pontos, 2008. – 4 p.
Mioriţa : baladă popul. mold. în
prelucrare pentru declamator, solist şi
cor mixt / Pavel Anton. – Ch. : Pontos,
2008. – 12 p.
Trandafirul miroase-mbătător :
vocalize pentru două voci / Pavel
Anton. – Ch. : Pontos, 2010. – 8 p.
Vreau să te văd : romanţă pentru tenor
şi mezzo soprano / Pavel Anton ; versuri :
Gr. Vieru. – Ch. : Pontos, 2010. – 4 p.
Ea era frumoasă : poem pentru
Bariton, Tenor şi Altistă / Pavel Anton ;
versuri de Vasile Alecsandri. – Ch. :
Pontos, 2010. – 12 p.
Astă seară pe când lună... :
romanţe pe versurile lui Vasile
Militaru / Pavel Anton. – Ch. :
Pontos, 2010. – 27 p.
CUPRINS: Astă seară, pe când luna ; Icoana scumpă ;
Când vor fi ; Povestea mea, v. I ; Povestea mea, v. II ;
Soarele-a tivit cu pară ; Un flăcău şi-o fată mare ; Zorea
ciudatului călător ; De ziua ta ; După mure, v. I ; După
mure, v. II ; Cântec pentru Puia ; Pe drumuri lungi; Zboară
trenul ; Pe câmp ; În bordeiul ce se pierde ; Dorinţa ; An
nou ; Lunca râde.
Muzică instrumentală
Romanţă : pentru vioară şi pian / Pavel
Anton. – Ch. : Pontos, 2011. – 4 p.
În liniştea serii : piesă pentru pian /
Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2011. – 4
p.
Piese pentru pian / Pavel Anton. – Chişinău : Pontos, 2010. –
Chişinău : Pontos, 2010. – 55 p.
CUPRINS: Trei iezi / melodie T. Popovici, prel. P. Anton ; Menuet (2 variante) ; De-a
mijatca ; La tulpina unui nuc ; În câmpie ; Venind acasă ; În poiana verde ; Cânduri
rătăcite ; La plimbare ; Cântec popular polonez ; Copilărie ; La apusul soarelui ;
Graţioasa pupăză ; Studiul Nr. 1 ; Pe holm ; În ziua de paşti ; Gorunul ; Reîntors la
baştină ; La vânătoare ; Eşti frumoasă ; Un roi de-albine ; La poalele holmului ; Pe
câmpul cu flori ; Preludiu ; Casa mare ; Obosit şi-ngândurat ; Studiul Nr. 2 ; Drum
cotit; Tanghem ; Studiul Nr. 3 ; Picură a ploaie ; Exerciţiu ; Studiul Nr. 4 / P. Anton ;
Dacă vesel se trăieşte : din folclorul copiilor ; Să-mi cînţi cobzar / aranj. pentru pian P.
Anton ; Ici în vale la izvoare : cîntec popul. / aranj. P. Anton ; Floricele : cîntec popul. /
aranj. P. Anton.
Vă mulţumim

More Related Content

More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi

Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 

More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi (20)

Igor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plasticIgor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plastic
 
Nelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptxNelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptx
 
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena AbramoviciCu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
 
WIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele suroriWIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele surori
 
Achiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul ArteiAchiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul Artei
 
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabeanTeodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
 
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
 
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuriSărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
 
Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!
 
Achiziii noi
Achiziii noiAchiziii noi
Achiziii noi
 
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştereAurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
 
Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4
 
Revista nr.4
Revista nr.4Revista nr.4
Revista nr.4
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
 
Surse de cercetare.
Surse de cercetare.Surse de cercetare.
Surse de cercetare.
 
Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3
 
Tudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literarTudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literar
 
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismuluiDramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
 

Compozitor Pavel Anton

  • 1. Compozitor Pavel Anton expoziţie de documente de muzică tipărită Biblioteca de Arte “Tudor Arghezi” elaborat de Natalia Ciorbă
  • 2. Pavel Anton – compozitor, dirijor, conferenţiar universitar, s-a născut la 19 septembrie 1936 in satul Horodişte judetul Bălti. După absolvirea şcolii medii din satul Zăicani al aceluiaşi judeţ, îşi continuă studiile la Conservatorul de Stat din Chişinău „Gavriil Musicescu" din Chişinău. Timp de 25 de ani, lucrează la Institutul Pedagogic „Alecu Russo" din Bălţi în calitate de conferenţiar universitar, profesor de cor, dirijat cor, folklor, aranjament coral şi iniţiere în compoziţie. În aceşti ani conduce corul popular studenţesc, cu care participă în oraşul Vilnus (Lituania) la sărbătoarea artei corale studenţeşti „Gaudeamus 4" (1968), apoi în 1969 ia parte la jubileul de 100 de ani ai sărbătorilor artei corale organizate de Republica Estonia în oraşul Tallinn. 17 ani conduce corul popular al cadrelor didactice din oraşul Bălţi, deţinător al medaliilor de aur la concursul creatiei populare unionale. Este autor de manuale de muzică pentru şcoala generală pentru clasele a V-a, culegeri de note pentru orele de Educaţie muzicală, indicaţii metodice la muzică, articole metodico-ştiinţifice, lucrări originale şi prelucrări de muzică populară pentru cor. Din 1989 până în 2002 lucrează la Academia de Muzică „Gavriil Muzicescu" în calitate de profesor de dirijat coral şi metodica predării muzicii. Este autorul următoarelor culegeri de cîntece: „Te caut, iubire" (romanţe) 2002, „Foaie verde lămIite" (cîntece pentru preşcolari şi şcolari) 2003, „Mânat de credintă şi dor" (cîntece despre Ştefan cel Mare şi Sfânt) 2005, „Codrule, măria-Ta" (culegere de coruri pentru şcolari şi tineret) 2005. Pentru realizările remarcabile obtinute în domeniul muzicii i-a fost decernată Medalia de aur şi eminent în învăţământ şi cultură în Republica Moldova. A fost trecut în cartea de Onoare a talentelor Republicii Moldova. Contribuţia profesorului dirijor Pavel Anton a fost şi este considerabilă la edificarea spiritului cultural românesc.
  • 4. Cine are dor de plai : [doine, balade; cântece şi melodii scrise în stil popular] / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2007. – V. 1. – 198 p. CUPRINS: Doine şi balade: Dor de ţară / versuri popul.; Voinicul şi balaurul / versuri popul.; Străinel, străin...; Decebal / versuri V. Romanciuc ; Doina dorului / versuri Ş. Beldiceanu ; Sandruleasa / versuri popul. ; Doina / versuri N. Dabija ; Visul lui Petru Rareş / versuri V. Alecsandri ; Petru Vodă ; Marşul lui Dragoş / versuri C. Negruzzi ; Rău îi şade codrului / versuri popul. ; Să-mi văd sătişorul meu / versuri popul. ; Numai inimi îngropate (piesa „Ion Vodă cel Viteaz”, tablou 30) / versuri D. Matcovschi ; În munţii Tatra / versuri* ; Balada strămoşilor / versuri A. Davilă ; Nevasta vîndută : baladă / versuri popul. ; Voinicel ; Doina ţării / versuri N. Nasta ; Iarba dorului / versuri Gr. Vieru ; Bucuraţi-vă / versuri R. Avornic / muz. P. Anton. Frunză verde grîu de vară : Ce e ţărişoara mea / versuri L. Bujor ; La moară la Făgădău / versuri popul. ; Vino, bade, la Orhei / versuri D. Matcovschi ; Mai am azi... / versuri popul. ; Foaie verde de doi bani / versuri popul. adaptate ; Cînd oi ţese eu la pînză / versuri popul. ; Doar femeia / versuri D. Matcovschi ; Cine are dor de plai / versuri popul. ; Dragă mi-i de plaiul meu / versuri popul. ; Scumpă ţară şi frumoasă / versuri V. Alecsandri ; Firicel de floare rară : vol. 2 / versuri A. Busuioc ; Am avut drăguţ în sat / versuri popul. selectat ; Nici decum nu este bine ; Toamna / versuri E. Zubenschi ; Tot pe loc... / versuri popul. ; Sîrba flăcăilor / versuri popul. ; Cine-a făcut horele / versuri popul. ; Tu, lele, te-i mărita ; Pasăre galbenă-n pene / versuri popul. bănăţene ; Cucul : variantă ; Ce ar face astă lume / versuri G. Sion ; Cînd iau frunza / versuri T. Iancu ; Mama : cîntecul din frunză... / versuri T. Iancu ; Cîntă, cuculeţe, cîntă ; Cucuşor cu pană sură / versuri popul. ; Cîntarea Chişinăului / versuri A. Ursu ; Laudă păcii / versuri Gh. Calamanciuc ; Mama / versuri N. Costenco ; Măi, bădiţă, floare dulce / versuri popul. din colecţia Gr. Vieru ; Foicică de cicoare / versuri Gr. Vieru ; Frunză verde ca lipanu / versuri popul. ; Foaie verde şi-o sipică / versuri Gh. Vodă ; Frunzuliţă foi de fag / versuri popul. ; Şi de-atunci, bădiţă, zău / versuri popul. ; Cînd eram la mama fată / versuri P. Cărare ; Toată vara fără treabă ; Mor de dorul lui Ionică ; Pleacă băieţii-n armată / versuri popul. adaptate de Iu. Gîrlea ; Astăzi joc la nunta mea / versuri popul. ; Foaie verde, foaie lată / versuri popul. ; Aşa joacă pe la noi / versuri popul. ; Hai la joc ; Mîndre-s fetele la noi / versuri P. Cărare ; Nu căta că-s mărunţică / versuri P. Cărare ; Foaie verde stuh de baltă / versuri popul.; Foaie verde grîu de vară (var. 2) / versuri A. Mateevici ; Frunză verde de pelin / versuri popul. ; Foaie verde de cicoară / versuri M. Criva ; Dorul (var. 1) / versuri A. Busuioc ; Lăsaţi hora-ncetişor / versuri popul. ; Fa, Ileană, ce nu spui / versuri popul. ; Ies flăcăii pe toloacă / versuri popul. ; Hanghiţa (var. 1) / versuri M. Vâlcu ; Hanghiţa (var. 2) / versuri M. Vâlcu ; Cununiţa grîului / versuri popul. ; Cerne luna / versuri popul. ; Presurată fii tu, floare / versuri L.Bujor ; Eram copil pe-atunci ; Bucuraţi-vă / versuri L. Bujor ; Mîndre-s fetele la noi / versuri P. Cărare ; Hora mare / versuri M. Virtanu ; Ţara noastră / versuri L. Lari ; Concertul primăverii / versuri V. Alecsandri ; 1 iunie / versuri Iu. Constantinescu ; Unu iunie / versuri Iu. Constantinescu ; Ce frumoasă-i viaţa ; O primăvară nouă / versuri V. Militaru ; Am strîns toamnă după toamnă ; Urare de pahar / versuri Iu. Filip ; Mama / versuri M. Vâlcu ; Hai la iarbă măi băieţi / versuri P. Cărare ; Cîntecul străinătăţii / versuri G. Cretzeanu ; Cîntec de leagăn / versuri Gr. Vieru ; Bate vîntul vălurele / muz. P. Anton. Azi e zi de sărbătoare : Hop în dreapta, apoi stînga ; Uşurel, uşurel ; La hora satului ; Joc ; Ea vine ; Lauda miresei ; Perechi, perechi ; Sărbătoarea copiilor ; Şi în stînga şi în dreapta ; Tot pe loc ; Una-n stînga, alta-n dreapta ; Tot pe loc şi mai cu foc ; Tendiţă spre... ; Dans bărbătesc ; Dansează druştele ; Dans-glumă ; Cîntă bucuria ; Cu gîndul acasă ; Azi e zi de sărbătoare ; Dansul druştelor ; La culesul poamei ; Hai la joc băieţi ; Înverzeşte lunca ; Hai la joc, nevestelor ; Scurgerea vinului ; Dans în stil bănăţean ; Joc bătrînesc ; În poiană ; În amurg ; Hai al joc ; Dragostea ta, Lenuţo ; Drag mi-au fost horele-n sat ; Veselie mare ; Dansul vulturilor ; Dansul fluturaşilor ; Ca la noi ; Dansînd, te simţi întinerit ; Cad frunzele ; Poftirea la nuntă ; Sfîrşit de toamnă ; Numai în doi ; Uşor, uşor, mai uşor ; Gingăşie ; Dansul satului ; Foaie verde de trifoi ; Jumătate de pas ; Nistrule, tot curgi la vale ; Joc ; Pe toloacă ; Plai natal ; Hai, hai, hai cu toţi la horă ; Hora picilor ; Murmur de izvor ; Dansul fetiţelor ; În poiana din pădure ; Mi-e trist ; Lumina dimuneţii ; Numai luna ştie ; Hora ; Hora fetelor ; Hai la joc ; Hora mare ; Frunzele galbene cad ; Floare de cireş ; Dus pe gînduri ; Visând ; Ce frumoasă-i viaţa ; Dansul florilor ; Te dansez prima dată ; Dansul frunzelor ; Hora satului ; Stînd pe gînduri ; Dansul
  • 5. Foaie verde lămâiţe : cântece pentru preşcolari şi şcolari / Pavel Anton ; pref. Anton Popov ; cuv. înainte Ion Gagum. – Timişoara : S. n., 2003. – 85 p. CUPRINS: Foaie verde lămîiţă / versuri popul. ; Scrisoare-cîntec către copii / versuri Gr. Vieru ; Pentru nou-născut ; Rugăciune* ; Ruga / versuri P. Popa ; Îngeraşul* ; Mama* ; Poveste / versuri L. Deleanu ; Cîntec de leagăn / versuri Iu. Filip ; Noapte Bună / versuri V. Nedelcu ; Copăcel stau bine-bine / versuri Iu. Filip ; Anotimpuri / versuri N. Costenco ; Ce anotimp e oare? / versuri Gr. Vieru ; Toamna / versuri A. Cibotaru ; Poezia cucoşului / versuri Gr. Vieru ; Broscuţa cea isteaţă / versuri P. Cărare ; Căţeluş cu părul creţ (din folc. copiilor) ; Păsărică albă-n cioc (din folc. copiilor) ; Leul la menagerie / versuri Iu. Colesnic ; Necazul Ariciului / versuri Iu. Colesnic ; Vine Iarna / versuri P. Cărare ; Început de toamnă / versuri I. Bolduma ; Fulg de nea / versuri P. Cărare ; Fulgii / versuri Gr. Vieru ; Ce-aţi văzut păstori* ; Iată vine Anul Nou / versuri Gr. Vieru ; Iepuraşul Rou / versuri Gr. Vieru ; Lui Moş Gerilă / versuri P. Cărare ; Cu Semănatul / versuri Gr. Vieru ; La mulţi ani / versuri P. Anton ; Mugur Mugurel / versuri Iu. Filip ; Mărţişor / versuri Iu. Filip ; Mărţişor / N. Costenco ; Martie / versuri E. Dragomir ; Primăvara* ; Dimineaţa pe colină / versuri N. Ţurcanu ; Rîndunica / versuri Iu. Colesnic ; Puiii / versuri Iu. Colesnic ; La moară* ; Vin Floriile* ; Salcia / versuri Iu. Colesnic ; Scrânciobul / vers Iu. Filip ; Ce-i cu nasul lui Dănuţ / versuri Iu. Filip ; Musafirul / versuri Gr. Vieru ; Umbra / versuri Iu. Colesnic ; Fluieraşul / versuri Gr. Vieru ; Izvoraşul / versuri Gr. Vieru ; Telefonul / versuri Iu. Colesnic ; Leneşul / V. Roşca ; Din neamul lui Păcală / versuri Iu. Filip ; Plăcinţele cum mărar / versuri Iu. Filip ; Ha, ha, ha / versuri E. Bivol ; Pe o floare romaniţă / versuri Iu. Filip ; Pomul / versuri Gr. Vieru ; Joaca / versuri Iu. Colesnic ; De ce fugi… / versuri Iu. Colesnic ; Pe la noi / versuri Gr. Vieru ; Plouă / versuri V. Certan ; Ploaia cade / versuri Gr. Vieru ; De vânt se clatină pămîntul / versuri V. Romanciuc ; Curcubeul / versuri Gr. Vieru ; Coşul cu stele / versuri Gr. Vieru ; Murele / versuri V. Lebedinschi ; Fluturaşii / versuri Gr. Vieru ; Făguraşi / versuri Gr. Vieru ; Mamă de-ai fi o stea / versuri Gr. Vieru ; Casa lui Ion Creangă / versuri Iu. Colesnic ; La revedere grădiniţă / versuri F. Mironov ; Plaiul meu / versuri Gr. Vieru (3 variante) ; Ce dulce-mi este cîntul / versuri V. Romanciuc ; Întîi Iunie / versuri Gr. Vieru ; Frumoasă-i limba noastră / / versuri Gr. Vieru ; Micii actori / versuri A. Marconi-Ionescu ; Fapte bune / versuri A. Marconi- Ionescu ; Cuvînt de mulţumire / versuri A. Marconi-Ionescu ; Doi bătrîni învăţători / versuri Gr. Vieru
  • 6. Foaie verde lămîiţe : culegere de cîntece pentru cl. 1-11 ale şc. de cultură generală : [pentru voce fără acompaniement] / Pavel Anton ; cuv. înainte Anton Popov. – Bălţi : Presa universitară bălţeană, 2008. – Vol. 2. – 109 p. 1 iunie / versuri I. Socol ; 8 martie / versuri Gr. Vieru ; Fulguşorul / versuri A. Lozan ; Alege / versuri V. Barbu ; Are Gicu un căţel / versuri I. Ţurcanu ; Avem sortite patimi grele / versuri M. Salcuţan ; Azi-n artă / versuri I. Vatamanu ; Baba Dochia / versuri O. Cazemir ; Barcarola / versuri A. Călugăru ; Berbecul / versuri I. Ţurcanu ; Bradul / versuri B.P. Haşdeu ; Broscuţa / versuri A. Lozan ; Buburuzele / versuri G. Dimitru ; Bursucul / versuri I. Ţurcanu ; Bunica / versuri Ş.O. Iosif ; Busuioc verde de masă / versuri P. Anton ; Cip, cirip / (din focl. copiilor) ; Busuiocul / versuri A. Lozan ; Ca acasă / versuri I. Filip ; Cerbul / versuri V. Romanciuc ; Călăreţul / versuri L. Deleanu ; Cetatea Sorocii / versuri N. Dabija ; Mu, mu, mu / (din folc.copiilor) ; După scăldat (după I. Creangă) ; Cîine rău / versuri I. Ţurcanu ; Cinci răţuşte / versuri Gh. Dimitriu ; Ce culoare are vîntul / versuri P. Cărare ; Cine e de vină / versuri I. Ţurcanu ; Ce-aşa vesel / versuri Iu. Filip ; Cel mai... bunic / versuri C. Firan ; Ce-mi place mai mult / versuri Iu. Filip ; Cerbul / versuri I. Ţurcanu ; Vrăbiuţa (din folc. copiilor) ; Cine şi ce vrea / versuri Iu. Filip ; Cina va cînta / versuri M. Isanos ; Cine-i singurel cu sine / versuri D. Matcovschi ; Zgîrcitul / versuri A. Lozan ; Cîntă-mi doina, lăutare/ versuri D. Matcovschi ; Cîntec sfînt / versuri St. O. Iosif ; Cîntă-n dulce limba sa / versuri N. Sfetu ; Ciocîrlia / versuri V. Romanciuc ; Cîntă-ne, bătrîn rapsod : versuri popoul. ; Copăcel, copăcel! / versuri Iu. Filip ; Cîntecul bardului / versuri V. Toma ; Coţofana / versuri I. Ţurcanu ; Cîntecul mamei / versuri Gr. Vieru ; Crăciunul copiilor / versuri O. Goga ; Cloşca ; Cu penetul / versuri M. Eminescu ; Colind ceresc / versuri R. Gyr ; Cucurigu boieri mari (din povestea lui I. Creangă) ; Cucoşelul (din folc. copiilor) ; Cuc-uituc / versuri I. Ţurcanu ; Cucul şi cucoşul / versuri Gr. Vieru ; Daţi-mi mie... / versuri A. Calugaru ; Floarea tatei floare / versuri E. Plugaru ; De 8 martie / versuri P. Anton ; De ziua mamei / versuri M.Gany ; De dimineaţă / versuri Iu. Filip ; De-a prinselea / versuri A. Lozan ; Florile / versuriV. Rusnac ; Dimineaţa / versuriF. Mironov ; Dimineaţa / versuriP. Cărare ; Doamne Sfinte Împărate ; Doi ieduţi / versuriV. Romanciuc ; Doi lei / versuriI. Ţurcanu ; Dorinţa / versuriP. Anton ; Drumul / versuriV. Romanciuc ; E ziua ta / versuriV. Voiculescu ; Ea cîntă ¸Eleva silitoare ; Elevele / versuriM. Beniuc ; Iese soarele/ versuriGr. Vieru ; Eu aici rămîn şi cînt / versuriC. Dragomir ; Eu o viaţă am doinit / versuri Iu. Filip ; Fie Pace pe pămînt / versuri P. Cărare ; Flori tîrzii / versuri E. Farago ; Floricica / versuri E Dragoş ; Florile / versuri Vl. Rusnac ; Florile dalbe / versuri L. Botnaru ; Fraţii / versuri Gh. Dumitru ; Foaie verde lămîiţe ; Frăţiorul meu mai mic / versuri P. Cărare ; Fulgul / versuri A. Lozan ; Gara / versuri A. Păunescu ; Garderoba anului / versuri I. Anton ; Ghiocelul / versuri A. Lozan ; Gîza / versuri I. Ţurcanu ; Gospodina / versuri O. Cazimir ; Ham, ham, ham (din folc. copiilor) ; Grai matern / versuri I. Vatamanu ; Greieraşul / versuri Gr. Vieru ; Hai copii, cîntaţi, jucaţi / versuri popul. ; Hai la joc ; Hristos s-a înălţat ; Mama / versuri F. Ciobanu ; Ia sculaţi, boieri mari ; Hai păşeşte / versuri Iu. Filip ; Hipopotamul / versuri I. Ţurcanu ; Iepuraşii şi leul / versuri P. Cărare ; Hultanul / versuri O. Cazimir ; Leneşul / versuri Gh. Dimitriu ; Iepuraş cu coada scurtă ; Iepuraşul la cosit (din folc. copiilor) ; În pădure / versuri M. Peneş ; Întristare / versuri Iu. Filip ; Iubirea mea, Moldova / versuri N. Costenco ; Joc de cuvinte / versuri I. Filip ; Jocul degetelor ; La şcoală / versuri M. Peneş ; Mama / versuriE. Farago ; Legenda lăcrimioarei / versuri V. Alecsandri ; Limba noastră / versuri V. Carionopol ; Mărţişor / versuri An. Ciocanu ; Mama / versuri T. Dancea ; Lumea lor / versuri Ft. O. Iosif ; Leul / versuri I. Ţurcanu ; Lupul / versuri I. Ţurcanu ; Maimuţica / versuri I. Ţurcanu ; Mama / versuri E. Dragoş ; M-aş dori privighetoare / versuriE. Dragoş ; Mama şi feciorul / versuri Gr. Vieru ; Mărgelele / versuri I. Ţurcanu ; Mama / versuri F. Ciobanu ; Iată vene Moş Gerilă / versuri O. Cazimir ; Mamei mele / versuri I. Stoiţ ; Oaspeţi primăverii / versuri V. Alecsandri ; Marea Mediterană / versuri V. Alecsandri ; Melcul / versuri Iu. Cîrchelan ; Melcul / versuri L. Damian ; Clopoţelul ghiocel / versuri A. Lozan ; Meseriile / versuri I. Ţurcanu ; Mîine anul se-noieşte ; Moş Crăciun / versuri X. Covas ; Moş Crăciun / versuri I. Filip ; Pod de aur / versuri D. Matcovschi ; Mugurel / versuri A. Lozan ; Musca la arat / versuri A. Donici ; Nădejdea creştinilor ; Nani, nani, na / (versuri popul.) ; Necazuri / versuri I. Filip ; Nu lăsa (un adevăr care nu are abateri) ; Noaptea de Crăciun / versuri O. Cazimir ; Poetul / versuri Vl. Zbîrciog ; Noul an de şcoală ; Numai aici / versuri A. Cibotaru ; Nu dea Domnul nimănui / versuri I. Anton ; Nucul / versuri Gr. Vieru ; O vărguţă pentru ied ; Oaspetele nepoftit / versuri P. Cărare ; O stea mare... / versuri A. Bălan ; Oraşul meu / versuri I. Turcanu ; Pacea este cea mai sfîntă / versuri P. Cărare ; Prima lună de toamnă / versuri I. Filip ; Păsărică, păsărea / versuri S. Grosu ; Scoală-odată măi băiete / versuri I. Filip ; Patria / versuri V. Romanciuc ; Paznicul / versuri I. Bolduma ; Piţigoiul taie lemne : din folc. copiilor ; Pomul / versuri Gr. Vieru ; Pomul meu / versuri E. Bucov ; Porumbiţa / versuri M. Roman ; Soare de iarnă / versuri V. Alecsandri ; Primăvara / versuri I. Ţurcanu ; Puişorii / versuri Gr. Vieru ; Rapsodii de toamnă / versuri Gh. Topîrceanu ; Rîndunele / versuri A. Donici ; Rîndunică, frumuşică / versuri C. Scripca ; Şcoala / versuri A. Lozan ; Toamna / versuri A. Lozan ; Rugă / versuri P. Popa ; Rugăciune de dimineaţă ; Rugăciune de ieşire din clasă ; Rugăciune la intrarea în clasă ; Rugăciunea pentru părinţi ; Rugăciunea mamei / versuri A. Bărbieu şi T. Neculce ; S-ar însura bietul / (versuri popul.) ; Scăunel cu şapte trepte / versuri I. Filip ; Teleguţa / versuri I. Ţurcanu ; Scrisoare mamei / versuri P. Cărare ; Se prăbuşeşte totul în jur / versuri Vl. Zbîrcoig ; Soare, soare (versuri popul.) ; Şi era odat’ un moş / versuri P. Anton ; Şoricelul educat / versuri I. Ţurcanu ; Uţa, uţa cu crenguţa ; Trece-un melc / versuri L. Damian ; Vai şi vai de burta ta / versuri P. Anton ; Toamna / versuri G. Coşbuc ; Vine ploaia / versuri G. Coşbuc ; Zilele săptămînii ; Toamna / versuri O. Goga ; Toamna / versuri A. Cibotaru ; Toba ; Tot ce faci i-o bucurie / versuri P. Anton ; Tremură valul / versuri A. Călugăru ; Unirea / versuri A. Lozan ; Ultimul sunet / versuri A. Bălan ; Vă mulţumim / versuri M. şi A. Gavriliţă ; Urare de pahar / versuri I. Filip ; Urare de Anul Nou / versuri A. Bălan ; Un bîtlan lîngă pian / versuri I. Ţurcanu ; Vine iarna / versuri A Bălan ; Valsul rozelor / versuri A. macedonski ; Ziua copiilor (2 variante) / versuri V. Voiculescu ; Fraţii : poem / versuri D. Bolintineanu
  • 7. Împărăţia visului : cântece pe versurile elevilor din Liceul teoretic "Iulia Hasdeu" Chişinău / Pavel Anton ; cuv. înainte : Eleonora Goncear, Iu. Gârlea. – Ch. : Pontos, 2009. – 82 p. : fot. CUPRINS: Către Hebe / versuri Iu. Hasdeu ; Unei file / versuri Iu. Hasdeu ; Cîntecul cosaşului / versuri Iu. Hasdeu ; Să-mi cânţi, frumoasă primăvară / versuri Iu. Hasdeu ; Bucuraţi-vă prieteni / versuri E. Totomir ; Întâi iunie / versuri E. Totomir ; Copilărie / versuri E. Totomir ; Copilărie, dulce gînd / versuri I. Proca ; Copilăria e poveste / versuri V. Cerbu ; Copilărie, frumoasă poezie / versuri V. Ionel ; Mi-e dor de tine copilărie / versuri I. Patraşcu ; Copilărie, pură ca lacrima / versuri R. Chemerov ; La sărbătoare / versuri r. Baian ; Toţi suntem copii / versuri D. Chihai. O frumoasă amintire : O frumoasă amintire / versuri D. Zâmbreanu ; Un trandafir abia ivit / versuri I. Creţu ; Un suflet de poet / versuri D. Lungu ; Frumoasă floarea tinereţii / versuri C. Jărdan ; O, scumpă domnişoară / versuri D. Pâslaru ; Numele cel mai frumos / versuri N. Tăburceanu ; ... Dragă scriitoare / versuri I. Găbjilă ; Un vis neîmplinit / versuri E. Vascan ; Ea a fost şi este / versE. Matragun ; Suava Iulia Hasdeu / versuri A. Tărnău. Cu primăvara-n suflet : Viaţa e o clipă (v. I) / versuri R. Avornic ; Viaţa e o clipă (v. II) / versuri R. Avornic ; Bunica (II) / versuri R. Avornic ; Curcubeul / versuri R. Avornic ; Primul fulg / versuri R. Avornic ; Plouă / versuri R. Avornic ; / versuri R. Avornic ; Muzică / versuri R. Avornic ; O lumânare / versuri R. Avornic ; Piramida tristeţii / versuri R. Avornic ; Imn / versuri R. Avornic ; Frunzele / versuri A. Târnău ; Rândunica / versuri A. Târnău ; Desculţ / versuri M. Coropcean ; Primăvara e în ţară / versuri E. Chiorescu ; Învăţătorule iubit / versuri V. Afanasiu ; Moş Crăciun / versuri X. Covaş ; Poveste de Crăciun / versuri X. Covaş ; Sunt o clipă trecătoare / versuri L. Plămădeală ; An nou / versuri M. raţă ; Apus Maritim / versuri I. Popa ; Bucuraţi-vă / versuri R. Avornic. Pasărea iubirii : Bunica / versuri R. Avornic ; Eu sunt / versuri R. Avornic ; Viaţa / versuri I. Bunduchi ; În nefiinţă / versuri I. Bunduchi ; Te-ai dus în Rai / versuri R. Ţurcanu ; De ea te bucuri... / versuri I. Popa ; Copilă-ai fost / versuri M. Popa ; Nu mă uita / versuri M. Raţă ; Pasărea iubirii / versuri Cr. Chiosa
  • 8. Mânat de credinţă şi dor : [compozitorul a înscris prin acest volum o filă de istorie la trecutul neamului, o muzică caldă pe versurile dedicate lui Ştefan cel Mare] / Pavel Anton ; pref. : Romulus Zaharia, Ioan Gheorghe Oltean. – Timişoara : Pardon, 2005. – 70 p. CUPRINS: Ţara florilor / versuri M. Roman ; Moldova mea cea dulce / versuri D. Bolintineanu ; Avem o ţară / versuri I. Ţurcanu ; Cîntec de leagăn / versuriT.A. Bogdan ; Legămîtul lui Ştefan / versuri E. Marcu ; La Suceava în cetate / versuri T. Robeanu ; Inima ta-i o grădină / versuri N. Moldoveanu ; La poartă la Ştefan-Vodă / versuri popul. ; Ştefan cel Mare / versuri M. Eminescu ; Mulţi flăcăi... / versuri polul. ; Ceasul rău / versuri V. Alecsandri ; Trec puhoaile de tătari / versuri popul. ; Vodă Ştefăniţă / versuri popul. ; Foaie verde ca limanu’ ; Daniel Sihastru / versuri D. Bolintineanu ; Codru Cosminului / versuri D. Bolintineanu ; Altarul mănăstirei Putna / versuri V. Alecsandri ; Codrul ; Codrule, măria-ta ; Ştefan-Vodă şi codrul / versuri V. Alecsandri ; Vodă Ştefăniţă / versuri popul. ; Căpriana / versuri E. Marcu ; Ţara-i mică, ţara-i tare / versuri popul. ; Cînd a fost să moară Ştefan / versuri popul. ; Cînd a fost să plece domnul / versuri E. Marcu ; Porunca / versuri E. Marcu ; Mă duc, mă duc / versuri I. Golescu ; Plînsul clopotelor / versuri E. Marcu ; Ruga lui Ştefan / versuri E. Marcu ; Testamentul lui Ştefan cel Mare : fragment din poemul dramatic din epoca lui Ştefan cel Mare / versuri L. Damian ; Balada Putnei (la înmormîntarea lui Ştefan cel Mare şi Sfînt) / versuri Gh. Păşescu ; Cine moare pentru ţară / versuri D. Matcovschi ; Icoana lui Ştefan cel Mare / versuri T. Paladi ; Cerne luna / versuri popul. ; Rîu bătrîn / versuri popul. ; Ştefan-Vodă rugîndu-se pentru neam / versuri V. Romanciuc ; Valea Albă / versuri popul. ; La Suceava în cetate / versuri popul. ; Dumnezeu să vă-nţeleagă / versuri G. Zararu, I. Toderaşcu, L. Olteanu, Gh. Suciu ; Jurămînt la Putna / versuri A. Păunescu ; Bateţi clopote-n hotare / versuri T. Paladi ; Cîntă-ne, bătrîn rapsod / versuri popul. ; Povestea neamului / versuri Vl. Zbîrciog ; Moldova, eu te iubesc / versuri D. Matcovschi ; Eu aici rămîn şi cînt / versuri C. Dragomir ; Mărite Ştefan... / versuri N. Dabija ; Ştefan cel Mare / versuri T. Oancea ; Blestemat să fie / versuri D. Matcovschi ; Ziua eroilor / versuri E. Farago ; Iubeşte-ţi patria, copile / versuri M. Bentea ; Cu crucea-n suflet / versuri M. Dornescu ; Slava lui Ştefan Vodă ; Ştefan cel Mare şi Sfînt ; Ţara de vis / versuri S. Berghi ; Cupa lui Ştefan / versuri D. Bolintineanu ; Auzi valea cum răsună / versuri popul.
  • 9. Mereu de tine-mi este dor... : [culegere de cîntece pentru voce fără acompaniament] / Pavel Anton. – Ch. : Moldpres, 2009. – 104 p. CUPRINS: Precum Hristos ; Ca doi îngeraşi ; Precum vrea soarta ; Şi plînge-o lumînare ; Mereu de tine-mi este dor ; Două inimi ; Iubita mea ; Mi-e dor de mîngîierea ta ; De ce ; Aş da orice ; Eu nu ştiu ; Am inima... ; De-ar fi... ; Cine eşti... ; Dulce este amintirea ; Cînd noaptea ; Eroare ; Şi din nou... ; Oglinda ; Nimic nu am de regretat ; Şi viscolului ; De limba mea mi-e dor ; Să fim alături ; Într-un amurg ; O floare eşti ; Pustie este casa ; Picăturile de rouă ; Eu nu pot altfel ; Coboară lin (varianta 1) ; Coboară lin (varianta 2) ; Destin ; Eu te aştept ; De lacrimi mari ; Rămîne numai (varianta 1) ; Rămîne numai (varianta 2) ; De-atîta dor ... ; Nu te-am pierdut ; Aşteptarea ; Dragostea imaginară ; Moştenire ; Să nu-ţi faci, barzo... ; De ce eşti tristă ; Destăinuire ; Icoana din geam ; O tristă linişte ; Disperare ; Nimic înapoi nu se întoarce ; Speranţa ; Aşa-i cînd bătrîneţea vine ; De ziua ta, amice.
  • 10. Romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronica Micle / Pavel Anton ; cuv. înainte : Mihai Vîlcu. – Ch. : Pontos, 2009. – 70 p. CUPRINS: Mihai Eminescu: La steaua ; Departe sunt de tine (2 variante) ; Atât de fragedă ; De-or trece anii ; Lacul (2 variante) ; Din valurilr vremii... : romanţă ; O, mamă ; Ziua, ceasul despărţirii ; Tu ceea ce-mi tulburi mintea ; Şi dacă ; Dragoste adevărată ; Te duci ; Ce e amorul. Veronica Micle: Ai plşecat ; Am plecat ; Nu plânge ; Am urât ; De-ai şti ; Când îmi plec ; Luminează-n cerurui luna ; De ce-ţi mai numeri anii ; Şi pulbere, ţărâna ; Povestea rozei ; Povestea lăcrămioarelor ; Povestea crinului ; De dorul tău ; Pasăre cu pene- albastre ; Pe-al meu gând ; Singurul noroc ; Ar fi destul ; Fugi ; Stă ascuns ; Şi cum s-a stins ; Rămâi tu dar ; Vin pe tine să te-asculte ; Deşteaptă-te, iubita mea ; Pe seruri ; Şi te urăsc ; Să ştii că oriunde ; S-a pus valul ; Drag mi-ai fost ; Tot gîndindu-mă la tine ; Amintirea doare
  • 11. Sărut lacrima ta : romanţe pentru voce fără acompaniament / Pavel Anton ; postf. Romulus Zaharia. – Chişinău : S.n., 2006. – Vol. 2. – 96 p. : portr. CUPRINS: Inimă, nu fi haină ; Sărut lacrima ta / vers. V. Zbîrciog ; La malul înserării / vers. V. Zbîrciog ; Dragostea dintîi / vers. N. Dabija ; Cîntec pentru puia / vers. V. Militaru ; Să vii / vers. E. Zubenschi ; Adio / vers. B. Druţă ; Ziua ceasul despărţirii / vers. Gh. Asachi ; Romanţa-ţi nu va fi uitată / vers. I. Prodan ; De dorul tău / vers. V. Micle ; Pasăre cu pene-albastre / vers. V. Micle ; Pe- al meu gînd / vers. V. Micle ; Singurul noroc / vers. V. Micle ; Ar fi destul / vers. V. Micle ; Fugi... / vers. V. Micle ; ... stă ascunsă / vers. V. Micle ; Şi cum s-a stins... / vers. V. Micle ; Rămîi tu dar... / vers. V. Micle ; Cîntec de fericire / vers. V. Alecsandri ; Cîntec de fericire / vers. V. Alecsandri ; Dorul / vers. V. Alecsandri ; De-aş fi iubito... / vers. V. Alecsandri ; Măriuca-i româncuţă (din opereta „Horta razaşul” scena XII) / vers. V. Alecsandri ; Sărut, iubito, mîna ta / vers. D. Matcovschi ; Murea pe scenă cineva / vers. D. Matcovschi ; Domniţele / vers. D. Matcovschi ; Adio / vers. D. Matcovschi ; Femeie, tu vei rămîne un dor / vers. D. Matcovschi ; Bătrînul lăutar / vers. D. Matcovschi ; Ai strîns tot ceru-n ochii tăi / vers. P. Cărare ; Eu te-am iubit / vers. P. Cărare ; Nu pot să-ţi spun anume / vers. P. Cărare ; Adio, scumpă libertate / vers. P. Cărare ; Ce scumpă e iubirea / vers. P. Cărare ; Leac pentru iubirea mea / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; Femie, numai ţie Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînd plopi... / Cînd plopi... / vers. Ia. Ţurcanu ; N-am mai văzut / vers. Ia. Ţurcanu ; Cînta-o strună / vers. G. Furdui ; De tine cel ce-ai fost... / vers. G. Furdui ; Tu dormi... / vers. D. Bolintineanu ; Nu mai este / vers. D. Bolintineanu ; Regăsire / vers. A. Păunescu ; Acasă / vers. A. Păunescu ; Sara pe deal / vers. A. Păunescu ; Urcă-te, dulceo / vers. A. Păunescu ; Bătrîn şi singur / vers. A. Păunescu ; Simplă scrisoare de dragoste / vers. A. Păunescu ; Suferinţa / vers. A. Călugăru ; Pămînt / vers. A. Călugăru ; În grădină / vers. A. Călugăru ; Îmi place ritmul / vers. A. Călugăru ; a să nu sufăr / vers. A. Călugăru ; Tremură valul / vers. A. Călugăru (2 variante) ; Primăvara-i o fecioară / vers. A. Călugăru ; Stelele (trad. de A. Călugăru) ; Visarea cea din urmă / vers. A. Călugăru ; Cîntecul unui om / vers. I. Mînulescu ; Ce fericiţi am fi-mpreună / vers. A. Vlahuţă ; Păpuşa / vers. M. Codreanu ; Doar toate numai tu le ai / vers. R. D. Rosetti ; Mă duc te las / vers. N. Scheletti ; Mai ţii tu minte / vers. Şt. Petică ; Lumină din lumină / vers. I. Caliman ; De ce? / vers. D. Mahu ; Am strîns flori / vers. I. Bulibaş ; Adoi din adio / vers. Traianus ; Doamne cît este de bine (din folc. copiilor ; Nu e frumos să fii celebru / vers. B. Pasternak, trad. în rom. M. Sorescu ; Sosit-a vara înapoi / vers. D. Zamfirescu ; Femeie / vers. T. Groza-Delacodru ; Acelaşi amor / vers. A. Berlogea ; Adînc visînd / vers. T. Şerbănescu ; Leagănă-ă, Dunăre / vers. Şt. V. Iosif ; Adă-l Damne / vers. A. Balan ; Plînge-un pui de rîndunică / vers. L. Bujor ; Tot gîndindu-mă la tine ; Stînd pe gînduri ; Cu gîndul la tine ; Amintirea mă doare ; Romanţă (3 variante) ; Sub tei, în doi ; Te-aştept mereu ; Privind la cer ; Mi-e trist
  • 12. Te caut iubire : romanţe / Pavel Anton ; cuv. înainte : Iulia Gîrlea. – Ch. : S.n., 2002. – 57 p. : portr. CUPRINS: La steaua ; Departe sînt de tine ; Atît de fragedă / versuri M. Eminescu. Ai plecat ; Nu plînge ; Am plecat ; Am urît ; De-ai şti ; Cînd îmi plec ; Luminează-n ceruri luna ; De ce-ţi mai numeri anii ; Şi pulbere ţărînă ; Povestea rozei , Povestea lăcrămioarelor / versuri V. Micle. Dorul ; Frumoasă copiliţă ; Te iubesc ; De-aş trăi / versuri V. Alecsandri. Lumina toamnei ; Maica feţişoara ta / versuri Gr. Vieru. Cîntecul fusului ; Veniţi cu bine / versuri G. Coşbuc. Rozele de august / versuri A. Macedonschi ; Sub meri / versuri I. Minulescu ; Te duci tinereţe ; Mamei / versuri P. Cărare ; Romanţă ; Pentru sine însuşi ; Limba noastră cea română / versuri N. Dabija ; Te caut iubire / versuri V. Zbîrciog ; Mereu te chem, te-aştept / versuri V. Zbîrciog ; Am fost şi eu / versuri / versuri M. Anton ; Ziua s-a dus / versuri D. Kuts ; Pe pământ eşti doar una ; O amintire scumpă ; Iubirea mea / versuri adoptate de P. Anton ; Zile, zile, zilişoare ; Vine noaptea ; Şi mamă am avut / versuri Iu. Filip. Şoapte de dor / versuri S. Berghi ; Ce tristă zi / versuri I. Stavschi ; Un trandafir s-a scuturat ; Poate-l voi scrie mîine / versuri D. Matcovschi ; Mama / versuri E. Rotaru.
  • 13. Când a fost să moară Ştefan : [baladă pentru voce şi pian] / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2008. – 4 p. Mioriţa : baladă popul. mold. în prelucrare pentru declamator, solist şi cor mixt / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2008. – 12 p.
  • 14. Trandafirul miroase-mbătător : vocalize pentru două voci / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2010. – 8 p. Vreau să te văd : romanţă pentru tenor şi mezzo soprano / Pavel Anton ; versuri : Gr. Vieru. – Ch. : Pontos, 2010. – 4 p.
  • 15. Ea era frumoasă : poem pentru Bariton, Tenor şi Altistă / Pavel Anton ; versuri de Vasile Alecsandri. – Ch. : Pontos, 2010. – 12 p. Astă seară pe când lună... : romanţe pe versurile lui Vasile Militaru / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2010. – 27 p. CUPRINS: Astă seară, pe când luna ; Icoana scumpă ; Când vor fi ; Povestea mea, v. I ; Povestea mea, v. II ; Soarele-a tivit cu pară ; Un flăcău şi-o fată mare ; Zorea ciudatului călător ; De ziua ta ; După mure, v. I ; După mure, v. II ; Cântec pentru Puia ; Pe drumuri lungi; Zboară trenul ; Pe câmp ; În bordeiul ce se pierde ; Dorinţa ; An nou ; Lunca râde.
  • 16. Muzică instrumentală Romanţă : pentru vioară şi pian / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2011. – 4 p. În liniştea serii : piesă pentru pian / Pavel Anton. – Ch. : Pontos, 2011. – 4 p.
  • 17. Piese pentru pian / Pavel Anton. – Chişinău : Pontos, 2010. – Chişinău : Pontos, 2010. – 55 p. CUPRINS: Trei iezi / melodie T. Popovici, prel. P. Anton ; Menuet (2 variante) ; De-a mijatca ; La tulpina unui nuc ; În câmpie ; Venind acasă ; În poiana verde ; Cânduri rătăcite ; La plimbare ; Cântec popular polonez ; Copilărie ; La apusul soarelui ; Graţioasa pupăză ; Studiul Nr. 1 ; Pe holm ; În ziua de paşti ; Gorunul ; Reîntors la baştină ; La vânătoare ; Eşti frumoasă ; Un roi de-albine ; La poalele holmului ; Pe câmpul cu flori ; Preludiu ; Casa mare ; Obosit şi-ngândurat ; Studiul Nr. 2 ; Drum cotit; Tanghem ; Studiul Nr. 3 ; Picură a ploaie ; Exerciţiu ; Studiul Nr. 4 / P. Anton ; Dacă vesel se trăieşte : din folclorul copiilor ; Să-mi cînţi cobzar / aranj. pentru pian P. Anton ; Ici în vale la izvoare : cîntec popul. / aranj. P. Anton ; Floricele : cîntec popul. / aranj. P. Anton.