SlideShare a Scribd company logo
1 of 2
Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles.
Începând cu luna septembrie 2020 până în luna august 2022 la Școala Gimnazială
Romanu se va derula parteneriatului strategic „Les civils dans les guerres, XXe-XXIe
siècles.”, proiect cu numarul de referință 2020-1-FR01-KA229-080388 și finanțat de Comisia
Europeană, prin programul Erasmus+, Acțiunea KA2, parteneriate strategice doar între școli,
prin Agenția Națională de Programe Comunitare și Dezvoltare Profesională. Proiectul
reunește școli din 3 țări europene: Franta - Collège Alain Fournier (coordonator), România -
Școala Gimnazială Romanu și Germania - Herderschule Giessen. Coordonatorul proiectului
este d-na prof. Lidia Nistor.
Participanții directi la mobilitățile de proiect vor fi 95 de elevi și 24 de cadre didactice.
Fiecare țară parteneră va fi gazdă, având astfel posibilitatea de a-și prezenta exemplele de
bună practică și de a realiza activități de lucru împreună cu participanții la mobilități.
Obiectivele proiectului sunt de a promova valorile europene, de a reduce abandonul
școlar, de a încuraja educația interculturală și intergeneratională și de a promova învățarea
limbilor straine.
Elevii vor întelege importanța și necesitatea respectării demnității umane, libertății,
democrației, egalității, statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului. Pornind de
la aceste valori, Uniunea Europeana a reușit să reunească țări, comunități și oameni într-un
proiect politic unic, care a asigurat Europei cea mai îndelungată perioadă de pace de până
acum, ceea ce, la rândul său, a favorizat stabilitatea socială și prosperitatea economică. Este
important ca elevii implicati in proiect sa fie constienti de aceste valori care constituie
trăsătura distinctă a identității și modului de viață europene și oferă Uniunii Europene un loc
pe scena mondială. În cadrul proiectului va fi realizata o expozitie care va conține mărturii
colectate de elevi implicați în proiect, mărturii care vor arata ce reprezinta Europa pentru
diferiți europeni. Un alt produs al proiectului este reprezentat de colecția de scrisori ale unor
persoane din comunitatea locală care își vor povesti călătoria din generație în generație de-a
lungul secolelor al XX lea și al XXI lea. Aceasta colectia va face posibilă înțelegerea vieții de
zi cu zi a civililor europeni și mai precis în timpul războaielor.
Acest proiect de tip Erasmus+ este o confirmare a faptului ca mobilitatea și contactele
transfrontaliere sunt o modalitate eficientă de a experimenta identitatea europeană. Proiectul
va îmbina mobilitățile fizice cu cele virtuale realizate prin intermediul platformei e-Twinning.
Proiectul va da și o dimensiunea europeană predării, materialele create putând fi folosite în
cadrul orelor de Educatie Interculturală, disciplină studiată la clasa a VI-a. Astfel, elevii vor
putea utiliza materiale create de catre colegii lor europeni, materiale care vor avea drept
obiectiv să îi ajute pe elevi să învețe ce înseamnă identitatea europeană în toată diversitatea ei,
precum și să-si întărească sentimentul de apartenență la Europa și să promoveze o mai bună
înțelegere a Uniunii Europene și a statelor sale membre.

More Related Content

Similar to Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles.

Comenius multilateral 2010 2012 butea
Comenius multilateral 2010 2012 buteaComenius multilateral 2010 2012 butea
Comenius multilateral 2010 2012 buteaggreta
 
Prezentarea proiectului scoli implicate
Prezentarea proiectului   scoli implicatePrezentarea proiectului   scoli implicate
Prezentarea proiectului scoli implicatecameliatimofte
 
Abordarea integrat a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...
Abordarea integrat  a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...Abordarea integrat  a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...
Abordarea integrat a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...Francisco Perez
 
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroom
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroomLansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroom
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroomCristian Ghinghes
 
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013Georgiana Stoica
 
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019Newsletter ed maramures-iul_aug 2019
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019Radu Big
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius Maria ŢUCA
 
Platforma e twinning drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...
Platforma e twinning   drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...Platforma e twinning   drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...
Platforma e twinning drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...Ana Tudor
 
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...Mariana Radulescu
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7adriana_bonciu
 
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”Cimpeanemese
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...NicoleBejinariu
 

Similar to Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles. (20)

Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate PortimaoProiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
 
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
 
Comenius multilateral 2010 2012 butea
Comenius multilateral 2010 2012 buteaComenius multilateral 2010 2012 butea
Comenius multilateral 2010 2012 butea
 
Prezentarea proiectului scoli implicate
Prezentarea proiectului   scoli implicatePrezentarea proiectului   scoli implicate
Prezentarea proiectului scoli implicate
 
Abordarea integrat a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...
Abordarea integrat  a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...Abordarea integrat  a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...
Abordarea integrat a pred rii-înv___rii în cadrul parteneriatului strategic ...
 
Let's in scape into Europe
Let's in scape into EuropeLet's in scape into Europe
Let's in scape into Europe
 
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroom
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroomLansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroom
Lansarea proiectului comenius cultural identity in a worldwide classroom
 
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013
Diseminare Proiect Comenius - ”Le Grand Tour en Europe...”, Tours, iunie 2013
 
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019Newsletter ed maramures-iul_aug 2019
Newsletter ed maramures-iul_aug 2019
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius
 
Platforma e twinning drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...
Platforma e twinning   drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...Platforma e twinning   drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...
Platforma e twinning drumul spre o colaborare interşcolară europeană de suc...
 
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...
Platforma eTwinning - drumul spre o colaborare interşcolară europeană de succ...
 
Infocus 15
Infocus 15Infocus 15
Infocus 15
 
Club Europe
Club EuropeClub Europe
Club Europe
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7
 
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”
Simpozion „eTwinning - creativity and innovation”
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
 
Diseminare - ultima reuniune de proiect
Diseminare - ultima reuniune de proiectDiseminare - ultima reuniune de proiect
Diseminare - ultima reuniune de proiect
 
Buletin de informare Mai 2016
Buletin de informare Mai 2016Buletin de informare Mai 2016
Buletin de informare Mai 2016
 
2. octombrie 2018
2. octombrie 20182. octombrie 2018
2. octombrie 2018
 

More from worked as: time traveller

SinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzung
SinCRoMInD – Compendium - Deutsche ÜbersetzungSinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzung
SinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzungworked as: time traveller
 
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE”
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE” SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE”
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE” worked as: time traveller
 
Awareness raising campaign “Stop domestic violence”
Awareness raising campaign  “Stop domestic violence”Awareness raising campaign  “Stop domestic violence”
Awareness raising campaign “Stop domestic violence”worked as: time traveller
 
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...worked as: time traveller
 
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizon
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' HorizonSave E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizon
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizonworked as: time traveller
 

More from worked as: time traveller (20)

SinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzung
SinCRoMInD – Compendium - Deutsche ÜbersetzungSinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzung
SinCRoMInD – Compendium - Deutsche Übersetzung
 
Wellbeing Tool
Wellbeing ToolWellbeing Tool
Wellbeing Tool
 
SHE: Collection of stories
SHE: Collection of storiesSHE: Collection of stories
SHE: Collection of stories
 
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE”
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE” SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE”
SHE: Awareness Raising Campaign “STOP DOMESTIC VIOLENCE”
 
ATENEA_Newsletter 4_EN.pdf
ATENEA_Newsletter 4_EN.pdfATENEA_Newsletter 4_EN.pdf
ATENEA_Newsletter 4_EN.pdf
 
ATENEA_Newsletter 4_DE.pdf
ATENEA_Newsletter 4_DE.pdfATENEA_Newsletter 4_DE.pdf
ATENEA_Newsletter 4_DE.pdf
 
ATENEA_Newsletter 3_EN.pdf
ATENEA_Newsletter 3_EN.pdfATENEA_Newsletter 3_EN.pdf
ATENEA_Newsletter 3_EN.pdf
 
ATENEA_Newsletter 3_DE
ATENEA_Newsletter 3_DEATENEA_Newsletter 3_DE
ATENEA_Newsletter 3_DE
 
ATENEA_Newsletter_English version
ATENEA_Newsletter_English versionATENEA_Newsletter_English version
ATENEA_Newsletter_English version
 
ATENEA_Newsletter no. 2
ATENEA_Newsletter no. 2ATENEA_Newsletter no. 2
ATENEA_Newsletter no. 2
 
Awareness raising campaign “Stop domestic violence”
Awareness raising campaign  “Stop domestic violence”Awareness raising campaign  “Stop domestic violence”
Awareness raising campaign “Stop domestic violence”
 
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...
AUTOBIOGRAPHISCHE THEATERFICTION ALS INNOVATIVES WERKZEUG, UM DIE MENSCHLICHE...
 
SHE project
SHE projectSHE project
SHE project
 
Research, discuss, grow: Becoming Citizens
Research, discuss, grow: Becoming CitizensResearch, discuss, grow: Becoming Citizens
Research, discuss, grow: Becoming Citizens
 
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizon
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' HorizonSave E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizon
Save E.A.R.T.H. Environmental Awareness Reforming Teenagers' Horizon
 
30 Days 30 Challenges
30 Days 30 Challenges30 Days 30 Challenges
30 Days 30 Challenges
 
Are you interested in web 2.0 tools
Are you interested in  web 2.0 tools Are you interested in  web 2.0 tools
Are you interested in web 2.0 tools
 
INSIDE OUT eTwinning project
INSIDE OUT eTwinning projectINSIDE OUT eTwinning project
INSIDE OUT eTwinning project
 
Active citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritageActive citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritage
 
ICT tools for teaching
ICT tools for teachingICT tools for teaching
ICT tools for teaching
 

Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles.

  • 1. Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles. Începând cu luna septembrie 2020 până în luna august 2022 la Școala Gimnazială Romanu se va derula parteneriatului strategic „Les civils dans les guerres, XXe-XXIe siècles.”, proiect cu numarul de referință 2020-1-FR01-KA229-080388 și finanțat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus+, Acțiunea KA2, parteneriate strategice doar între școli, prin Agenția Națională de Programe Comunitare și Dezvoltare Profesională. Proiectul reunește școli din 3 țări europene: Franta - Collège Alain Fournier (coordonator), România - Școala Gimnazială Romanu și Germania - Herderschule Giessen. Coordonatorul proiectului este d-na prof. Lidia Nistor. Participanții directi la mobilitățile de proiect vor fi 95 de elevi și 24 de cadre didactice. Fiecare țară parteneră va fi gazdă, având astfel posibilitatea de a-și prezenta exemplele de bună practică și de a realiza activități de lucru împreună cu participanții la mobilități. Obiectivele proiectului sunt de a promova valorile europene, de a reduce abandonul școlar, de a încuraja educația interculturală și intergeneratională și de a promova învățarea limbilor straine. Elevii vor întelege importanța și necesitatea respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului. Pornind de la aceste valori, Uniunea Europeana a reușit să reunească țări, comunități și oameni într-un proiect politic unic, care a asigurat Europei cea mai îndelungată perioadă de pace de până acum, ceea ce, la rândul său, a favorizat stabilitatea socială și prosperitatea economică. Este
  • 2. important ca elevii implicati in proiect sa fie constienti de aceste valori care constituie trăsătura distinctă a identității și modului de viață europene și oferă Uniunii Europene un loc pe scena mondială. În cadrul proiectului va fi realizata o expozitie care va conține mărturii colectate de elevi implicați în proiect, mărturii care vor arata ce reprezinta Europa pentru diferiți europeni. Un alt produs al proiectului este reprezentat de colecția de scrisori ale unor persoane din comunitatea locală care își vor povesti călătoria din generație în generație de-a lungul secolelor al XX lea și al XXI lea. Aceasta colectia va face posibilă înțelegerea vieții de zi cu zi a civililor europeni și mai precis în timpul războaielor. Acest proiect de tip Erasmus+ este o confirmare a faptului ca mobilitatea și contactele transfrontaliere sunt o modalitate eficientă de a experimenta identitatea europeană. Proiectul va îmbina mobilitățile fizice cu cele virtuale realizate prin intermediul platformei e-Twinning. Proiectul va da și o dimensiunea europeană predării, materialele create putând fi folosite în cadrul orelor de Educatie Interculturală, disciplină studiată la clasa a VI-a. Astfel, elevii vor putea utiliza materiale create de catre colegii lor europeni, materiale care vor avea drept obiectiv să îi ajute pe elevi să învețe ce înseamnă identitatea europeană în toată diversitatea ei, precum și să-si întărească sentimentul de apartenență la Europa și să promoveze o mai bună înțelegere a Uniunii Europene și a statelor sale membre.