BROSURA_PARINTI_FINAL.pdf

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI
INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL AL
POLIŢIEI ROMÂNE
AGENŢIA NAŢIONALĂ
ANTIDROG
MINISTERUL EDUCAŢIEI,
CERCETĂRII,TINERETULUI ŞI
SPORTULUI
„EU ŞI COPILUL MEU”
Broşură pentru părinţi realizată în cadrul proiectului RO-0047 „Formare familială în abilităţi
educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”
finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European
Inspectoratul General al Poliţiei Române,
Agenţia Naţională Antidrog,
Bucureşti, aprilie 2011
ISBN.............
Acest material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a
Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European

Broşură pentru părinţi realizată în cadrul proiectului
RO-0047 „Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”
finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE
2
Moto: „Singura cale de a forma copii buni este să devenim mai întâi părinţi mai buni”
Zig Ziglar
Cea mai grea meserie este cea de părinte. Din clipa în care ne hotărâm să aducem pe lume un
copil, apar primele griji. Suntem suficient de pregătiţi? Nu va fi prea greu, prea copleşitor? Vom
reuşi să fim părinţi buni? Nimic nu este mai important pentru un copil decât să se simtă în
siguranţă. Iar acest sentiment nu îl capătă decât în familie, unde ar trebui să fie protejat fizic şi
emoţional. Dacă familia nu îl protejează, copilul se simte înstrăinat şi va căuta iubire şi
protecţie în altă parte. Pe acest fond apar comportamente deviante. Copilul începe să mintă, să
fure, să fumeze, să consume alcool sau droguri.
Modul în care ne purtăm, vorbim cu copiii, regulile pe care le stabilim şi consecvenţa cu care le
respectăm, timpul petrecut împreună sunt esenţiale! De aceea e atât de important să dăm
exemple bune, să fim modele pozitive pentru copii!
Copiii care învaţă de la părinţii lor despre pericolul consumului de alcool, tutun, medicamente
sau al altor substanţe dăunătoare sănătăţii, sunt mai puţin predispuşi să devină consumatori de
droguri decât cei care află din alte surse.
Pe parcursul programului „Eu şi copilul meu”, un program adresat părinţilor, vom învăţa cum să
găsim împreună cele mai bune modalităţi de comunicare şi relaţionare cu copiii.
Aşa cum probabil aţi remarcat, părinţii nu sunt singurele modele pe care copiii aleg să le
urmeze. În multe situaţii, copiii sunt influenţaţi de anturaj, de grupul de prieteni, luând uneori
decizii greşite. De multe ori, alegerile copiilor nu sunt pe placul nostru, şi astfel apar conflictele
în familie. La această vârstă, copiii sunt destul de sensibili atunci când încercăm să le interzicem
sau să le impunem anumite lucruri. Dacă îi vom încuraja să vorbească oricând despre propriile lor
temeri şi sentimente, dacă le vom oferi afecţiune şi sprijin, îi vom ajuta să fie mai încrezători în
propriile lor decizii.
Programul „Eu şi copilul meu” ne propune, pe parcursul celor 9 activităţi, alternative de
comunicare şi relaţionare cu copiii, astfel încât aceştia să poată lua decizii responsabile şi să
adopte un stil de viaţă sănătos.
Succesul copiilor noştri depinde de noi!

3
Cuprins
ACTIVITATEA 1: SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ ......................................................................4
ACTIVITATEA 2: NEVOILE COPILULUI MEU.....................................................................7
ACTIVITATEA 3: CE FEL DE PĂRINTE SUNT? ................................................................. 11
ACTIVITATEA 4: CUM COMUNICĂM EFICIENT CU COPIII.................................................... 17
ACTIVITATEA 5: CUM CONTROLĂM CONFLICTELE DIN FAMILIE ........................................... 22
ACTIVITATEA 6: CUM STABILIM REGULI ŞI PEDEPSE........................................................ 25
ACTIVITATEA 7: CUM SUPRAVEGHEM ANTURAJUL COPILULUI ............................................ 31
ACTIVITATEA 8: CUM AFECTEAZĂ FAMILIA CONSUMUL DE TUTUN, ALCOOL ŞI DROGURI ............. 34
Preocupări frecvente ale părinţilor.......................................................................... 36
Mituri legate de droguri ....................................................................................... 38
Semne, simptome şi efecte ale consumului de droguri................................................... 38
PRINCIPALELE DROGURI ŞI EFECTELE LOR................................................................... 39
1. Nicotina..................................................................................................... 39
2. Alcoolul..................................................................................................... 39
3. Marijuana................................................................................................... 39
4. Heroina ..................................................................................................... 40
5. Cocaina ..................................................................................................... 40
6. Amfetamina................................................................................................ 40
7. MDMA (Ecstasy)............................................................................................ 40
8. Benzodiazepine............................................................................................ 40
9. Inhalantele ................................................................................................. 41
10. Substanţele etnobotanice............................................................................. 41
ACTIVITATEA NR. 9: GALA DE PREMIERE A ABSOLVENŢILOR PROIECTULUI „EU ŞI COPILUL MEU” .. 42
Dicţionar ......................................................................................................... 43
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ...................................................................................... 44

4
ACTIVITATEA 1: SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ

Argument
Pentru o bună implicare în programul „Eu şi copilul meu” şi pentru a garanta succesul
activităţilor, e important să cunoaştem care sunt caracteristicile şi obiectivele programului. De
asemenea, trebuie să stabilim împreună un regulament de participare.
¯
¯
¯
¯Obiectivele activităţii
Pentru astăzi ne propunem:
Ø Să ne cunoaştem;
Ø Să stabilim împreună regulile de grup;
Ø Să ne familiarizăm cu activităţile proiectului „EU ŞI COPILUL MEU”;
Ø Să semnăm acordul de parteneriat.
Reguli de participare în grup
1. Oprim telefoanele mobile!
2. Păstrăm confidenţialitatea! Nu comentăm în afara grupului despre opiniile personale sau
ale celorlalţi participanţi. Astfel, toată lumea se va simţi confortabil şi îşi va putea exprima
deschis punctele de vedere.
3. Ascultăm şi respectăm toate opiniile celorlalţi, chiar dacă nu coincid cu cele proprii.
Totuşi, ne putem exprima dezacordul, folosind un limbaj decent.
4. Vorbim pe rând! Nu intervenim până când nu a terminat de vorbit celălalt.
5. Ne implicăm! Participăm la discuţiile de grup cât şi în cele din cadrul exerciţiilor.
6. Ne facem tema pentru acasă. Punem în practică acasă ce am învăţat la întâlniri şi povestim
grupului cum ne-am descurcat.
7. Participăm la toate întâlnirile grupului de părinţi. Încercăm să venim împreună cu
partenerul.
8. Ajungem cu 5 minute mai devreme de începerea activităţii.
9. Alte reguli propuse de grup…

5
Calendarul activităţilor programului „Eu şi copilul meu”
În cadrul fiecărei activităţi vom învăţa cum să ne comportăm într-o anumită situaţie astfel
încât, la finalul programului, să comunicăm mai bine cu copiii. Aceste comportamente nou
învăţate le vom exersa şi acasă, cu copiii, ca temă.
Programul nu îşi propune să rezolve problemele individuale ale fiecărui participant, ci oferă
modele de comportament utile în educaţia copiilor.
ACTIVITATEA DATA, ORA şi LOCAŢIA
1. Să facem cunoştinţă
2. Nevoile copilului meu
3. Ce fel de părinte sunt
4. Cum comunicăm eficient cu copiii
5. Cum controlăm conflictele din familie
6. Cum stabilim reguli şi pedepse
7. Cum supraveghem anturajul copilului
8. Cum afectează familia consumul de tutun, alcool şi droguri
?
?
?
?Acord de parteneriat
Încheiat în data de _________________între consilier şcolar ______________________, în calitate
de aplicant al proiectului „Eu şi copilul meu” în şcoala_________________ din
localitatea_________________ judeţul_____________________ şi ______________ în calitate de
părinte al copilului _______________________________, din clasa ____, şcoala______________
localitatea ________________, judeţul ___________________.
Obligaţiile părţilor:
1. Obligaţiile consilierului şcolar
1.1. Să organizeze cele 9 activităţi din cadrul proiectului „Eu şi copilul meu”, conform
standardelor impuse de proiect;
1.2. Să furnizeze informaţiile şi materialele specifice proiectului tuturor părinţilor participanţi;
1.3. Să ofere sprijin şi consiliere părinţilor în relaţia cu copilul;
1.4. Să respecte calendarul activităţilor, întocmit împreună cu părinţii;
1.5. Să stabilească, de comun acord cu părinţii, regulile de desfăşurare a activităţilor.
2. Obligaţiile părintelui
2.1. Să participe la toate întâlnirile conform calendarului de activităţi;
2.2. Să realizeze temele pentru acasă după fiecare întâlnire;

6
2.3. Să respecte regulile stabilite de comun acord cu grupul de participanţi;
2.4. Să trateze cu seriozitate activităţile proiectului;
2.5. Să aplice în mod constant în familie ce a învăţat în cadrul activităţilor;
2.6. Să nu se prezinte la activităţi în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor legale şi
sau ilegale.
CONSILIER ŞCOLAR PĂRINTE

Tema pentru acasă
Transmitem copiilor informaţii primite în cadrul acestei întâlniri.
Ne gândim împreună cu toată familia la un set de „Reguli de comportare în bucătărie şi la masă”
(cine şi ce atribuţii are în bucătărie, cum ne comportăm la masă etc.) pe care le scriem pe o
foaie de hârtie şi le prezentăm data viitoare în faţa grupului.
Fiecare părinte va veni la întâlnirea următoare cu un obiect reprezentativ pentru copilul lui. La
începutul Activităţii 2, vor explica de ce au ales acel obiect şi ce anume îl face reprezentativ
pentru copilul lor.

7
ACTIVITATEA 2: NEVOILE COPILULUI MEU

Argument
„Exprimarea consecventă a iubirii faţă de copil stă la baza educaţiei eficiente. Nu contează dacă
ea variază ca formă de exprimare în funcţie de timp şi spaţiu. Ceea ce contează cu adevărat este
ca părinţii să satisfacă nevoile copilului şi ca acesta să se simtă iubit cu adevărat....”
¯
¯
¯
Ø Să înţelegem particularităţile de vârstă specifice preadolescenţei;
Ø Să înţelegem rolul familiei în educaţia copiilor, în formarea deprinderilor de viaţă;
Ø Să înţelegem importanţa legăturilor afective puternice dintre părinţi şi copii;
Ø Să identificăm problemele de comportament ale copiilor.
„Portretul robot al preadolescentului”
Citiţi cu atenţie textul, notând în dreptul fiecărei idei unul din semnele de mai jos:
+ - ! ?
Sunt de acord Nu sunt de acord Este ceva nou pentru
mine!
Doresc să aflu mai
multe despre acest
aspect
Portretul robot al preadolescentului
Are între 10 şi 13 ani.
A crescut dintr-odată (peste noapte, ca din apă) în înălţime şi greutate. Uneori se plânge de
dureri osoase şi musculare, pare anemic şi stângaci în mişcări, mâinile fiind mai lungi decât
trunchiul, nasul disproporţionat în raport cu faţa, întreaga conformaţie lăsând impresia unei
fiinţe deşirate. Din cauza hainelor veşnic mici are o stare de disconfort.
Poate să aibă coşuri, transpiră foarte mult şi miroase neplăcut. Îi apare părul pubian şi are
vocea în schimbare.
Dacă e fată, au început să-i crească sânii, apare prima menstruaţie (sau urmează…).
Dacă e băiat este foarte preocupat de mărimea penisului propriu, fiind interesat să se
compare cu alţi băieţi, părerea acestora având o mare influenţă.
A devenit mai ruşinos, mai pudic faţă de părinţi sau persoane de sex opus, când se discută
despre aspecte „delicate” ale înfăţişării sale sau ale modificărilor fizice apărute.
E foarte preocupat de felul cum arată: se spală mai des, uneori exagerând grija pentru freză

8
şi vestimentaţie (se schimbă de mai multe ori înainte de a pleca de acasă).
Cum se simte
Uneori e foarte vesel, râde din orice, iar alteori are momente de oboseală, de apatie.
Trăieşte intens atât bucuriile, cât şi nereuşitele.
Copilul seamănă cu un cactus. Are mare nevoie de afecţiune, dar îşi ascunde sentimentele,
apărându-se de lumea exterioară. Deseori e anxios (are frici fără motiv), are aversiune faţă
de (anumiţi) colegi, poate fi instabil, iritabil şi exploziv în manifestarea emoţiilor.
Uneori are reacţii violente, de furie sau de plâns, pentru ca ulterior, dacă este ajutat de
adulţi, să redevină calm.
Simte nevoia de a-şi exterioriza propriile trăiri, de cele mai multe ori prin imagini şi idei
artistice, prin poezii, schiţe sau povestiri.
Cum învaţă
Începe să gândească logic, analizează situaţiile, evenimentele persoanele sau propria
persoană, mai mult şi mai profund, dar acest proces este puternic influenţat de mediul în
care se dezvoltă.
Nu mai învaţă mecanic, nu mai „toceşte”, învaţă doar ce îi face plăcere (fie datorită
subiectului sau materiei, fie datorită calităţilor profesorului care predă).
Poate avea rezultate mai proaste la şcoală, îşi poate pierde interesul faţă de învăţătură.
Acordă mai mult, timp, interes şi atenţie pasiunilor şi activităţilor de timp liber (sport, dans,
muzică, jocuri pe calculator, modă, internet etc.)
Cum se comportă cu părinţii
Total diferit! Nu mai vrea să stea de vorbă, nu mai spune tot părinţilor. Nu le mai
împărtăşeşte nimic, zicând că oricum nu vor pricepe. E introvertit (închis în el), negativist,
se ceartă din orice şi vrea să-şi impună propriile reguli. Se eschivează de la îndeplinirea
obligaţiilor elementare.
Suportă cu greu autoritatea părinţilor, cu care se contrazice chiar şi în cele mai banale
situaţii. Poate fi foarte îndărătnic, chiar şi atunci când înţelege că nu are dreptate.
A devenit irascibil, agresiv şi greu de controlat. La orice replică răspunde grosolan. La orice
sfat reacţionează invers.
A devenit „incomod”, cu el te poţi înţelege greu, nu-ţi este foarte clar cum să procedezi în
anumite situaţii.
Vorbeşte mai tot timpul la telefon. Casa e plină de prieteni permanent. Ascultă muzică cu
volumul dat la maximum, deranjând vecinii.
Este foarte curios faţă de tot ce îl înconjoară, are o puternică nevoie de a cunoaşte şi de a
înţelege fenomenele lumii naturale şi sociale.
Este foarte independent, are iniţiative personale pozitive sau negative, în ultima categorie
fiind incluse absenteismul sau abandonul şcolar, comportamentul agresiv (violenţa fizică şi
sau verbală), fuga de acasă etc.
Simte nevoia de a lua hotărârile singur.

9
Este deseori nemulţumit, aspect datorat dorinţei sale de „a arde etapele” de a se maturiza
şi de a fi „cineva” de aici rezultând pendularea între nehotărâre şi luarea de decizii.
Se teme de: animale, abandon, întuneric, schimbări de aspect fizic (obezitate, disproporţii
datorate creşterii naturale, coşuri etc.), critica părinţilor.
Cine sunt prietenii lui
Relaţiile de prietenie devin mai trainice şi mai apropiate, având cel mult 2 - 3 prieteni şi
fiind trăite foarte intens, orice rupere a prieteniilor fiind resimţită ca o adevărată tragedie.
Prin relaţiile de prietenie pe care le stabileşte, preadolescentul îşi satisface de fapt unele
trebuinţe precum cele de integrare socială, de apartenenţă la grup, de supunere sau de
dominare şi nevoia de a fi afectuos cu ceilalţi.
Este mult mai sensibil şi mai receptiv la influenţele grupului de prieteni sau a persoanelor de
aceeaşi vârstă, în detrimentul familiei.
Dacă simte că este neglijat, neînţeles sau ignorat, reacţionează violent faţă de grup şi faţă
de membrii acestuia, pentru a atrage atenţia asupra lui.
Dacă este respins de un grup, se poate îndrepta spre alte grupuri, inclusiv către cele
predispuse la comportamente antisociale (infracţiuni, agresivitate, consum de droguri),
situaţie în care copilul se conformează la regulile grupului, indiferent dacă acestea sunt în
acord sau nu cu propriile convingeri sau cu părerea familiei.
„Copiii învaţă ceea ce trăiesc”
Dacă un copil trăieşte în critică, Învaţă să condamne.
Dacă un copil trăieşte în duşmănie, Învaţă să se bată.
Dacă un copil trăieşte în ridicol, Învaţă să fie timid.
Dacă un copil trăieşte în ruşine, Învaţă să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăieşte în înţelegere, Învaţă să fie răbdător.
Dacă un copil trăieşte în încurajare, Învaţă ce este încrederea în sine.
Dacă un copil trăieşte în adevăr, Învaţă să aprecieze.
Dacă un copil trăieşte în nepărtinire, Învaţă ce este dreptatea.
Dacă un copil trăieşte în siguranţă, Învaţă să aibă încredere.
Dacă un copil trăieşte în aprobare, Învaţă să fie mulţumit de sine.
Dacă un copil trăieşte în acceptare şi
prietenie,
Învaţă să găsească dragostea în lume…

Tema pentru acasă
Citiţi şi discutaţi împreună cu copiii „Portretul robot al preadolescentului” şi „Copiii învaţă
ceea ce trăiesc”.

10
Preocupări frecvente ale părinţilor
„Toată ziua stă în oglindă. Mereu se vaită că nu are cu ce să se îmbrace...”
Preadolescenţii se preocupă foarte mult de felul cum arată. Dacă ei sunt convinşi că tutunul,
alcoolul şi drogurile le vor afecta aspectul fizic şi sănătatea, este puţin probabil că vor consuma.
Arată-i cum consumul de droguri afectează aspecte importante pentru un adolescent, cum sunt
sportul, obţinerea şi păstrarea permisului auto, sănătatea şi modul cum arată, viaţa socială sau
relaţia cu sexul opus.
„Copilul meu are dificultăţi şcolare (lipseşte din când în când de la şcoală, notele sunt mai mici
decât în semestrul trecut, iar diriginta îmi spune că deranjează orele de curs)….Pot aceste
dificultăţi să-l împingă spre consumul de tutun, alcool şi chiar droguri?”
Dificultăţile şcolare şi problemele sociale creează sentimentul de neîncredere în propria
persoană, tristeţe, însingurare şi uneori, complexe de inferioritate. Astfel, copilul devine
vulnerabil în faţa consumului de droguri, care îl face să evadeze din viaţa reală şi să se desprindă
de problemele pe care le are.

11
ACTIVITATEA 3: CE FEL DE PĂRINTE SUNT?

Argument
Uneori părinţii sunt foarte severi (interzic multe lucruri copilului, fără să explice de ce, aplică
pedepse severe),alteori sunt foarte toleranţi (totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic
în schimb) sau sunt inconsecvenţi în educaţia copilului, trecând de la o extremă la alta. În aceste
condiţii, copiii sunt nesiguri, confuzi, fiind mai uşor tentaţi să găsească relaxare şi rezolvarea
problemelor cu părinţii în consumul de tutun, alcool sau droguri.
Existenţa regulilor familiale de comportament clare şi stabile, reprezintă în schimb factori
familiali de protecţie, faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri.
¯
¯
¯
Ø Să descoperim ce stiluri educative pot avea părinţii;
Ø Să înţelegem care este rolul părinţilor în educaţia copiilor;
Ø Să aflăm ce este şi cum să reformulăm comportamentul problematic al copilului;
Ø Să învăţăm cum să acţionăm pentru a schimba comportamentul problematic al copilului.
Ce fel de părinte sunt?
Să ne imaginăm următoarea situaţie:
„Copilul dvs. a fost prins de către profesorul de serviciu bătând un coleg. Acesta vă sună şi vă
invită la şcoală ca să vă spună ce a făcut copilul. Cum reacţionaţi?”
Răspunsuri posibile Bifează
1. Îmi pedepsesc imediat copilul şi îi trag o bătaie zdravănă, ca să se înveţe minte şi să
nu mai bată altădată copiii, să vadă şi el ce înseamnă să fii bătut. Îl ameninţ cu o
pedeapsă şi mai mare dacă mă mai face de ruşine. Îi spun că e un neruşinat, un
derbedeu, îl fac în toate felurile, ca să-i intre bine în cap şi să nu mai facă aşa ceva.
2. Mă preocup dacă copilul este bine, dacă a fost cumva rănit în bătaie. Eventual îl duc
la doctor să îi facă un consult amănunţit şi să mă asigur că nu are nimic... De ce s-a luat
la bătaie? O fi şi vina mea că nu l-am supravegheat suficient? Discut cu copilul şi sunt de
acord să îl iert de data aceasta, pentru că a fost prima oară.
3. Îi spun „Neruşinatule! Te aduc eu pe calea cea bună!”, şi întrucât fapta este foarte
gravă, nu mai stau la discuţii cu el şi îl pedepsesc 3 luni fără bani de buzunar. A doua zi,
pentru că a luat o notă bună la şcoală, îl iert pentru ce a făcut cu o zi înainte şi îi dau
bani să-şi cumpere ceva, pentru a-l încuraja să înveţe şi mai bine.
4. Nu a făcut mare lucru. Exagerează profesorii. Toţi copiii fac prostii din când în când
şi e mai bine să-i bată el pe alţii decât să vină el acasă bătut. Aşa învaţă să se descurce

12
în viaţă. Voi discuta altă dată cu copilul pentru că am atâtea probleme, că numai de
asta nu-mi ardea mie acum.
5. Vorbesc cu copilul faţă în faţă, acasă, în linişte, încercând să înţeleg ce anume l-a
determinat să ajungă la bătaie. Încerc să îi înţeleg motivele, după care îi voi spune că
acestea nu îi dau dreptul să lovească pe cineva. Vom căuta împreună argumente care
fac acest comportament inacceptabil. După aceasta, îi stabilesc o pedeapsă rezonabilă,
(după faptă şi răsplată) pe măsura greşelii şi îi voi spune că e de datoria lui să vorbească
cu celălalt copil, să-şi ceară scuze dacă a greşit şi să se împace.
În funcţie de răspunsul dat, vă veţi regăsi în una din caracterizările de mai jos:
1. Părintele autoritar (Domnul sau Doamna Perfecţiune). Controlează tot timpul copilul, fără a-
l sprijini suficient, îl sancţionează, îl critică şi îl ceartă pentru orice greşeală, oricât de mică.
Vrea să ajungă cineva în viaţă, aşa că nu trebuie să-i iasă din cuvânt. Copilul trebuie să respecte
tot ce a stabilit părintele că altfel e pedepsit aspru. Prin centrarea excesivă a părintelui pe reguli
şi norme, acest stil parental conferă părintelui o falsă impresie de confort şi siguranţă.
Copilul este timid, fricos, nu are iniţiativă, nu prea ştie să comunice cu ceilalţi. Îi este frică de
eşec, îi e teamă să nu dezamăgească şi trăieşte cu convingerea că ar fi putut să facă lucrurile mai
bine. Dacă e criticat permanent, copilul va greşi, va eşua şi nu va avea încredere în propriile
forţe, simţindu-se mai slab, mai nepregătit decât ceilalţi copii.
Relaţia dintre părinte şi copil este unidirecţională, ca un drum cu sens unic!
2. Părintele hiperprotectiv (Cloşca). Oferă copilului sprijin în toate situaţiile, chiar şi când ar
trebui să-l lase să se descurce singur. Răsfaţă exagerat copilul, este posesiv şi exagerat de
implicat în viaţa acestuia. Îi este foarte frică de un pericol care s-ar putea să apară în orice
moment în care copilul nu e supravegheat. De multe ori este nehotărât, neştiind care e cea mai
bună decizie pentru copilul său. De obicei mama are acest rol, influenţând dezvoltarea
armonioasă a personalităţii copilului.
Copilul va deveni tot mai dependent de adulţii din jur, mai fricos când va fi confruntat cu situaţii
şi experienţe noi şi mai puţin dornic să facă ceva singur. Dacă e lăsat să-şi asume responsabilităţi,
va fi incapabil să devină un adult responsabil, va avea o slabă încredere în forţele proprii şi în
ceilalţi.
Relaţia dintre părinte şi copil este controlată numai de părinte!
3. Părintele inconsecvent (Cănuţă om sucit). Când controlează excesiv copilul, când îl lasă de
capul lui, acum îl ceartă şi îl pedepseşte, iar după 5 minute îi pare rău că l-a certat şi îl iartă.
Copilul este foarte stresat, este confuz şi se teme în permanenţă că va greşi. Copilul se
adaptează cu greu şi confundă deseori realitatea cu fantezia.
Relaţia dintre părinte şi copil este foarte fragilă, ca un drum cu suişuri şi coborâşuri.
4. Părintele dezinteresat, indiferent. Nu controlează copilul şi nici nu-l protejează. Oricum
copilul se descurcă şi singur.
Copilul ia singur decizii, nu ştie cum să îşi controleze comportamentul, are un autocontrol slab,
poate avea probleme de sănătate.
Relaţia dintre părinte şi copil este inexistentă, fiecare face ce vrea!

13
5. Părintele democrat. Controlează suficient copilul fixând reguli clare, sprijină copilul şi îl
încurajează să fie independent, discută acţiunile cu copilul.
Copilul ştie să se descurce singur, are deprinderi sociale, este încrezător în forţele proprii, este
responsabil.
Relaţia dintre părinte şi copil este stabilă şi bine sudată!
Rolul părinţilor în educaţia copiilor
Deseori credem că educaţia este responsabilitatea şcolii. Acest lucru este adevărat în ceea ce
priveşte dobândirea unor abilităţi (a citi, a scrie, a face calcule matematice etc.) şi cunoştinţe
(istorie, ştiinţe naturale etc.). Totuşi există cunoştinţe şi abilităţi care nu se pot dobândi doar
în şcoală, cum ar fi:
Ø Ce înseamnă respectul;
Ø Ce obligaţii avem (să respectăm proprietatea celorlalţi; să ne implicăm în treburile casnice;
să-i ajutăm pe ceilalţi membrii ai familiei atunci când au probleme);
Ø Ce drepturi avem (orice drept al tău dispare atunci când încalci dreptul altuia);
Ø Cum să ne comportăm în societate („cei 7 ani de acasă”).
Părinţii au două roluri cheie în educarea copiilor astfel încât, atunci când aceştia vor fi adulţi,
să poată fi persoane capabile să trăiască în societate, autonome şi sănătoase. Aceste roluri sunt
de sprijin şi de control:
1. Sprijin. Toţi avem nevoie de sprijin din partea familiei, mai ales în situaţii critice, ca atunci
când unul dintre membrii familiei este bolnav, are probleme la locul de muncă etc. Astfel,
familia asigură atât bunăstarea fizică a copiilor (alimentaţie, îmbrăcăminte, protecţie), cât şi
cea emoţională (afecţiune, înţelegere şi aprobare).
2. Control. De când copiii sunt foarte mici, părinţii încearcă să-i disciplineze, să-i înveţe care
sunt regulile de comportare în viaţa zilnică.
Multe dintre dificultăţile pe care trebuie să le depăşească părinţii în educaţia copiilor lor apar în
încercarea de a găsi un punct de echilibru între aceste două funcţii, cea de control şi cea de
sprijin. Astfel, o familie care oferă doar sprijin, însă nu are nici un fel de control asupra copiilor,
va fi superprotectivă, răsfăţând copiii. O familie care controlează, fără a oferi suficient sprijin,
va fi autoritară şi represivă.
Atunci când părinţii oferă sprijin copiilor şi îi controlează într-un mod echilibrat, familia
are rol benefic, ajutând astfel pe copii să devină autonomi şi responsabili.
Concluzie: multe dintre dificultăţile cu care se confruntă părinţii în educaţia copiilor apar
atunci când încearcă să găsească un punct de echilibru între aceste două roluri, cel de control şi
cel de sprijin.
Problemele de comportament ale copiilor în familie
Majoritatea părinţilor ştiu cum să-şi crească copiii, cum să se comporte cu ei, cum să-i sprijine şi
să-i înţeleagă, dar sunt şi situaţii când bunele intenţii nu sunt suficiente. Copiii au nevoie de

14
dragoste, protecţie, securitate materială şi de un comportament constant din partea
părinţilor. Părinţii îşi pun mereu întrebări: „am procedat bine?”, „cum ar trebui să mă comport
cu copilul meu?”, „de ce se poartă copilul meu aşa?”…
Notaţi în tabelul de mai jos 3 probleme de comportament ale copilului:
1.
2.
3.
Cum reformulăm comportamentul problematic al copilului
Pentru a rezolva problemele de comportament ale copiilor este necesar să ne propunem
obiective de schimbare:
a) Realizabile, realiste. De exemplu, dacă copilul abia reuşeşte să treacă clasa, nu ne propunem
să fie premiant în următorul an şcolar!
b) Adecvate. De exemplu, nu împiedicăm copilul să îşi vadă prietenii, pentru că nu este adecvat
să fie privaţi de o necesitate socială, dar îi putem cere să vină acasă la o anumită oră.
c) Observabile. Schimbările dorite în comportamentul copiilor trebuie să fie vizibile pentru
părinţi, direct sau indirect. Astfel, nu putem să vedem dacă copilul este atent în clasă, dar
putem verifica dacă dedică timp studiului, dacă ia note bune sau putem întreba profesorii
despre comportamentul copilului în clasă etc.
d) Măsurabile. Aceasta înseamnă că se poate spune dacă au fost realizate sau nu. De exemplu,
dacă vrem să ajungă mai devreme acasă, trebuie să stabilim ora maximă de intrare în casă.
Exemple de reformulare a comportamentelor problematice ale copiilor:
PROBLEMA REFORMULARE
„Nu faci nimic în casă!” „Mi-ar plăcea să mă ajuţi să pun masa.”
„Aş dori să-ţi pui hainele murdare în coşul de
rufe.”
„Eşti foarte dezordonat!” „Vreau ca în fiecare sâmbătă să îţi faci
curăţenie în cameră.”
„Eşti un bătăuş. Niciodată nu eşti cuminte!”. „Aş vrea să te stăpâneşti mai mult.”
„Stai toată ziua la televizor sau calculator!” „Mi-ar plăcea să stai doar 3 ore la televizor sau
calculator!”

Tema pentru acasă

15
Vă rugăm să identificaţi încă 2-3 situaţii problematice şi să le scrieţi în broşură, pe pagina alocată
temei acestei activităţi. Vă rugăm să ţineţi cont, în realizarea acestui exerciţiu, de tot ceea ce aţi
învăţat astăzi.
La întâlnirea următoare vom discuta tema pentru acasă.
„I-am făcut toate poftele, i-am dat orice a vrut, a făcut ce a vrut şi totuşi...”
O educaţie excesiv de tolerantă îl poate face pe copil să creadă că totul îi este permis, că totul i
se cuvine fără prea mari eforturi şi că tot ceea ce îşi doreşte trebuie să i se îndeplinească cu orice
preţ. Sumele mari de bani date zilnic copiilor, fără a cunoaşte exact cum vor fi cheltuite, pot
constitui o tentaţie în a-şi face rost de ţigări, alcool sau droguri, mai ales dacă în anturajul lor
există deja consumatori de tutun, alcool sau droguri.
În plus, o astfel de educaţie transformă dorinţele copilului în ceva ieftin. După ce s-a lăudat cu
mobilul, apoi cu hainele, cu banii, ce lucru deosebit îi mai rămâne de făcut? Dacă primeşte tot
timpul imediat ceea ce solicită, obţinerea unui lucru interzis este cu atât mai atractivă. Copilul va
încerca să facă lucruri ieşite din comun, fie pentru a câştiga atenţia părinţilor, fie pentru a-i
pedepsi.
„Sunt la serviciu toată ziua; câştig bani muncind din greu, dar nu vreau să-i lipsească nimic
copilului meu!”
În zilele noastre părinţii sunt din ce în ce mai ocupaţi şi nu mai au timp să stea de vorbă cu copiii
lor. Lipsa de comunicare poate da copilului sentimentul că nu este înţeles, că părinţii lui nu sunt
interesaţi de ceea ce se întâmplă cu el, mai ales că la această vârstă oscilează între sentimente
de încredere şi neîncredere, între stări de tristeţe şi bucurie, nu pune la îndoială ceea ce află de
la alţii şi vrea să experimenteze, să încerce lucruri noi, chiar dacă asta înseamnă să-şi rişte viaţa.
La această vârstă apar probleme legate de identitatea de sine, de locul pe care îl ocupă în grupul
de prieteni şi sunt puţine persoane cu care poate să discute aceste dificultăţi, iar când părinţii nu
au timp să vorbească cu copilul, totul se desfăşoară înăuntrul lui. În astfel de situaţii poate căuta
înţelegere în altă parte şi sprijin în altceva.
De aceea, este important să acordăm copiilor cât mai mult timp, să stăm chiar şi 5 minute zilnic
de vorbă, să îi ascultăm, să le înţelegem stările prin care trec, să îi ajutăm să depăşească mai
uşor situaţiile dificile.
Chiar dacă le oferim copiilor tot ce-şi doresc, tot ce au nevoie, ca să nu le lipsească nimic,
trebuie să nu uităm că de cele mai multe ori copiii nu au nevoie doar de bani, ci de dragostea
părinţilor, de prezenţa lor, de o privire înţelegătoare. Au nevoie să fie ascultaţi, au nevoie să ştie
că într-adevăr ne preocupă situaţiile de viaţă prin care uneori trec şi că suntem alături de ei. Vor
şti toate lucrurile astea doar dacă îi vom înconjura de sprijinul şi de dragostea de care au nevoie.
„Îmi cresc singur(ă) copilul …”
Într-o familie în care există un singur părinte, ca urmare a divorţului sau a decesului celuilalt,
consumul de tutun, alcool sau droguri poate să apară foarte uşor. Copilul se poate simţi vinovat
pentru divorţul părinţilor sau pentru decesul acestora. Se întâmplă de multe ori ca părintele cu

16
care a rămas să nu fie cel mai apropiat de copil sau, mai grav, să-l considere vinovat pe acesta
pentru evenimentele din familie.
Această situaţie este la fel de grea, atât pentru părinte cât şi pentru copil. Părintele se simte
depăşit, are sentimente de vinovăţie, se simte singur şi deprimat. Dar nu trebuie să treacă singur
prin toate aceste încercări ale vieţii, mai ales când copilul are acum atâta nevoie ca părintele să-i
fie aproape.
Dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, puteţi apela la specialişti (consilier şcolar, psiholog,
serviciile de protecţia copilului şi cele de asistenţă socială), care vă pot ajuta să treceţi mai uşor
peste astfel de dificultăţi. În plus, chiar dacă pare nedrept, trebuie să fiţi responsabil pentru
bunăstarea copilului, deci trebuie să reuşiţi să faceţi faţă situaţiei cât mai bine pentru amândoi.

17
ACTIVITATEA 4: CUM COMUNICĂM EFICIENT CU COPIII

Argument
Comunicarea şi interacţiunea deficitară între părinţi şi copii reprezintă factori familiali de risc, în
timp ce comunicarea şi interacţiunea bună între părinţi şi copii, relaţiile apropiate, deschise şi
afectuoase din familie sunt factorii familiali de protecţie faţă de consumul de tutun, alcool şi
droguri.
¯
¯
¯
Ø Să descoperim temele de discuţie cu copiii şi dificultăţile întâlnite;
Ø Să înţelegem care sunt modalităţile ineficiente de comunicare;
Ø Să exersăm alternative, forme şi căi eficiente de comunicare cu copilul.
Vorbim suficient cu copiii?
Despre ce vorbim? Ce dificultăţi întâmpinăm? Este foarte important să comunicăm deschis în
familie (atât între parteneri, cât şi între părinţi şi copii). Atunci când familia este unită, există
şi o bună relaţie între membri, iar comunicarea şi implicit educarea copiilor este mai eficientă.
Unele subiecte sunt mai incomode sau mai dificil de discutat cu copiii decât altele. În acelaşi
timp, despre aceste subiecte, adesea importante, contează mai mult să primim informaţii reale
sau semnificative de la copii: ce cred cu adevărat, ce simt, ce îi atrage, de ce le este teamă, ce
preocupări au etc. Astfel ne este mai uşor să îi orientăm în luarea deciziilor.
Vă rugăm să completaţi tabelul de mai jos.
Despre ce aţi vorbit ultima dată cu copiii?
Cât de des discutaţi cu copiii?
Aproape în fiecare
zi
O dată pe
săptămână
O dată pe lună Rareori
În ultimele trei luni, aţi vorbit vreodată cu copilul despre:
prietenii săi (ce
relaţie are, cum îşi
petrec timpul)
Subiecte mai
delicate precum sex,
SIDA (de ex. cum se
poate infecta şi cum
se poate proteja)
tutun, alcool sau
alte droguri
muzică, filme,
computer (de ex.:
un tip de muzică sau
o formaţie care îi
place, filme, jocuri
sau programe pe
calculator preferate)
şcoală (ce-i place
sau ce nu-i place
la şcoală etc.)?

18
Ce anume este
important să
vorbim cu copilul?
De ce este
important să-i
ascultăm CU
ATENŢIE?
Reflectaţi acasă asupra răspunsurilor date!
Copilul chiuleşte şi fumează
Să ne imaginăm următoarea situaţie: Primiţi un telefon de la doamna dirigintă care vă spune
că l-a prins pe copilul dvs. fumând în curtea şcolii, în timpul unei ore de curs. Cum reacţionaţi?
Vă regăsiţi în răspunsurile de mai jos?
1. „Tu întotdeauna îmi faci probleme”, „tu niciodată nu eşti cuminte”, „nici nu înveţi, nici nu
ajuţi în casă, nu faci nimic!” (generalizăm).
2. „Eşti un chiulangiu şi un derbedeu (criticăm persoana în loc să-i criticăm comportamentul).
3. Strig, ridic vocea pentru a mă impune, pentru a mă face auzit.
4. „Nenorocitule, numai prostii faci, eşti un nemernic, vin la şcoală şi te fac de râs în faţa
clasei...”.(îl acuzi, îl insulţi, îl faci de ruşine, îl ameninţi, îi reproşezi).
5. „Eu ştiu că tu chiuleşti tot timpul de la şcoală ca să fumezi cu toţi golanii de pe stradă...”
(ghiceşti, faci presupuneri).
6. „Până şi tu ai putut să o faci. Nici nu te-a dus mintea să te ascunzi. Cum de numai pe tine te
prinde că faci prostii?” (eşti sarcastic sau ironic).
Obiceiuri negative de comunicare
ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:
Generalizăm, îi reproşăm ce ne deranjează în general la comportamentul lui. Ex.: „tu
întotdeauna”, „tu niciodată...”, „nici nu înveţi, nici nu ajuţi în casă, nu faci nimic!”.
Criticăm copilul în loc să-i criticăm comportamentul. Ex.: „Eşti un leneş!” în loc de „Nu ţi-ai
făcut treaba şi nici măcar nu ţi-ai făcut patul”.
Ne enervăm, ridicăm vocea, strigăm la copil pentru a ne face auziţi.
Acuzăm, insultăm copilul, îl facem de ruşine, îl ameninţăm, îi reproşăm, îl umilim, îl
ridiculizăm. Ex.: „mă vei termina”, „prostii, nu ştii ce vorbeşti...”.
Facem presupuneri, ghicim: „eu ştiu că tu...” sau „ceea ce vrei tu este să...”.
Suntem ironici: „până şi tu ai putut să o faci”.

19
ATUNCI CÂND ASCULTĂM CE NE SPUNE COPILUL:
Ne gândim la altceva (ex. „ce să fac de mâncare, ce trebuie să cumpăr, ce am făcut la serviciu”
etc.).
Ne gândim la două lucruri în acelaşi timp: la ceea ce îmi spune copilul şi la o altă activitate care
necesită atenţia mea: gătim, citim ziarului, ne uităm la televizor etc.
Nu suntem atenţi.
Nu avem răbdare să ascultăm până la capăt, îl întrerupem, nu-l lăsăm să termine ce are de spus.
Obiceiuri pozitive de comunicare
ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:
Îi spunem clar motivul pentru care vrem să vorbim cu el, ce anume ne îngrijorează şi ce vrem
să facă în continuare. Ex.: „Azi ai lipsit la trei ore. Mă îngrijorează faptul că ai început să
chiuleşti. Vreau să înţelegi că nu sunt de acord să lipseşti de la ore”.
Vorbim despre o singură problemă de comportament. Nu amestecăm subiectele. „Vreau să
discut cu tine despre faptul că ai început să fumezi.”
Ne centrăm pe situaţia prezentă. Vorbim despre comportamentul care ne deranjează acum,
în prezent. Nu îi reproşăm şi alte comportamente, care ne-au deranjat în trecut. Evităm să
cădem într-o „avalanşă” de învinuiri.
Spunem copilului cum ne face să ne simţim comportamentul lui. „Sunt foarte îngrijorat(ă) de
faptul că ai lipsit de la ore la fel ca şi semestrul trecut.” Îi explicăm cum ne simţim din cauza
comportamentului său. „Sunt foarte preocupat de faptul că ai lipsit de la şcoală la fel ca şi
semestrul trecut”. „Mă îngrijorează foarte mult faptul că ai început să fumezi.”
Verificăm dacă am fost înţeleşi de copil. În cazul în care nu ne-a înţeles bine, vom explica
acelaşi lucru, cu alte cuvinte.
Încurajăm copilul să-şi exprime punctul de vedere sau opinia. Îi dăm posibilitatea să vorbească!
Facem pauze, îi lăsăm suficient timp să înţeleagă, să se gândească şi apoi să ne răspundă.
Punem întrebări potrivite! Ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce a vrut să ne spună.
Folosim propoziţii deschise care invită la dialog („Pari supărat azi…” sau „Spune-mi ce se
întâmplă…”, „Poţi să-mi spui mai multe...”, „Înţeleg că...”).
Folosim un limbaj simplu şi cald, evităm ameninţările, jignirile, cuvintele dure. Nu ridicăm
tonul!
Încercăm să-i vorbim despre experienţe personale, similare cu ale lui. Îi spunem ce am simţit,
cum am ieşit din acea situaţie şi ce am învăţat din experienţa respectivă.
Creăm o atmosferă în care copilul să se simtă confortabil! Limbajul non-verbal este uşor de
înţeles de copil, aşa că e bine să fim atenţi la tonul vocii, la privire şi la expresia feţei.
ATUNCI CÂND ASCULTĂM CE NE SPUNE COPILUL
Ascultăm cu atenţie! Încercăm să ne dăm seama ce îl preocupă cu adevărat.
Suntem atenţi. Ne uităm în ochii copilului, îl aprobăm dând din cap etc.

20
Suntem înţelegători cu copilul atunci când ne spune cum se simte.
Rezumăm din când în când mesajul copilului pentru a-i arăta că am înţeles şi pentru a verifica
dacă am înţeles bine: „Dacă am înţeles bine, te preocupă reacţia prietenilor tăi atunci când le
vei spune că trebuie să pleci pentru că părinţii tăi...”.
Avem răbdare şi-l ascultăm până la capăt înainte de a-i răspunde.
Ne concentrăm pe conţinut, nu pe formă. Încercăm să ignorăm greşelile gramaticale sau de
comportament. Ceea ce vrea să ne spună e mai important!

Tema pentru acasă
Completaţi tabelul de mai jos cu 3 obiceiuri pozitive de comunicare şi 3 obiceiuri negative de
comunicare, întâlnite în familia dvs.
Nr.
Crt
Obiceiuri pozitive de comunicare Obiceiuri negative de comunicare
1.
2.
3.
Vă reamintim să reflectaţi asupra răspunsurilor notate de dvs. în tabelul de la exerciţiul „Vorbim
suficient cu copiii?”
Copilul meu mi-a spus: Prietenul meu a început să fumeze, dar părinţii lui nu ştiu. Prima mea
reacţie a fost să îi spun că o sun imediat pe mama copilului! Cineva trebuie să-i spună şi asta o
să fac!” Un răspuns mai bun ar fi fost „Ce crezi despre faptul că prietenul tău a început să
fumeze, iar părinţii lui nu ştiu?”
„Copilul meu mi-a spus că marijuana nu poate fi chiar atât de nocivă şi că are prieteni care
consumă şi nu au nimic. Prima mea reacţie a fost să îi spun: „Va fi vai de capul lor, dacă află
părinţii îi omoară cu bătaia. Or să înfunde puşcăria!” Un răspuns mai bun ar fi fost: „Aş vrea să
vorbim despre nişte lucruri pe care le-am citit în legătură cu efectele pe care le dă în timp
fumatul de marijuana. Tu ce crezi?”
„Copilul meu mi-a spus: „Tu ai trăit în anii 70! De ce nu mă laşi să trăiesc şi eu fără să te
bagi?!”. Prima mea reacţie a fost să îi spun: „Nu vreau să faci aceleaşi greşeli pe care le-am
făcut şi eu!” Un răspuns mai bun ar fi fost: „Aş vrea să-ţi spun cum era pe vremea mea treaba
cu fumatul şi cu alcoolul. Despre droguri nici nu se auzise. Poate îmi spui tu ce se întâmplă
acum...”

21
„Copilul meu mi-a spus: „Nimeni nu mai are părinţi atât de restrictivi. Parcă ai trăi încă pe
vremea comuniştilor!”. Prima mea reacţie a fost să îi spun: Ai să vezi tu când o să fii ca mine!
Într-o zi o să-mi mulţumeşti pentru asta! Un răspuns mai bun ar fi fost: „Tu ce ai face în locul
meu?”
„Copilul meu mi-a spus: Cum poţi să-mi spui să nu fumez, când tu fumezi două pachete de ţigări
pe zi? Nu crezi că eşti ipocrit?” Prima mea reacţie a fost să îi spun: Să nu îndrăzneşti să vorbeşti
aşa cu mine! Un răspuns mai bun ar fi fost: „Ştiu că nu-ţi dau un exemplu bun. Îmi este foarte
greu, dar vreau foarte mult să mă las...”

22
ACTIVITATEA 5: CUM CONTROLĂM CONFLICTELE DIN FAMILIE

Argument
În relaţiile dintre părinţi şi copii apar frecvent conflicte. Cele mai frecvente şi mai intense
apar când părinţii controlează comportamentul copiilor, iar copiii încearcă să scape de sub
control. Acest aspect atinge un punct maxim la adolescenţi.
Este foarte important să reducem conflictele în familie (între părinţi, între copii, între părinţi şi
copii), atât în intensitate cât şi ca număr. În cazul în care conflictele apar zilnic sau sunt foarte
intense, pot afecta într-un mod negativ relaţiile din familie. Comunicarea se deteriorează, iar
copiii nu mai apelează la sprijinul părinţilor atunci când au dificultăţi.
Relaţia dintre părinţi este de asemenea un model de comportament pentru copii. Dacă părinţii
se ceartă mereu, nu se înţeleg şi nu îşi controlează furia, există o probabilitate mai mare ca şi
copiii să imite aceste modele de comportamente conflictuale ca: bătăi, absenţe la şcoală,
randament şcolar scăzut, toţi aceştia fiind factori de risc, în timp ce relaţiile apropiate,
afectuoase dintre părinţi şi copii sunt factori de protecţie ce previn consumul de tutun, alcool
şi droguri.
¯
¯
¯
Ø Să înţelegem ce este un conflict;
Ø Să descoperim cauzele care duc la apariţia conflictelor;
Ø Să învăţăm şi să exersăm cum să aplanăm conflictele.
Cauzele conflictului
Fiecare persoană a trăit o situaţie conflictuală sau poate chiar o trăieşte acum. Este ceva
normal, chiar dacă majoritatea dintre noi nu recunoaşte acest lucru. Auzim de multe ori „eu nu
mă cert cu nimeni, nu am niciun conflict, nu am nicio problemă cu ceilalţi...”, dar vedem
comportamentul, care contrazice această afirmaţie. De asemenea, avem prieteni, membrii ai
familiei, vecini, care mereu sunt în conflict cu cineva, şi, la fel de bine, sunt persoane pe care nu
le-am văzut să se certe vreodată. Uneori altcineva a început cearta, iar alteori aţi provocat-o,
dar de fiecare dată v-aţi implicat.
Dar ce anume ne face să intrăm în conflict cu cineva, care sunt cele mai frecvente motive pentru
care ne trezim deja implicaţi în miezul unui conflict? Ce anume poate duce la apariţia unui
conflict sau chiar poate provoca un conflict?
„Ferestrele conflictului”

23
Gândiţi-vă la ultimul conflict (ceartă) în care aţi fost implicat, conflict rezolvat sau pe cale a se
rezolva şi completaţi fiecare din cele 4 ferestre. Conflictul poate fi cu oricine, nu numai cu
copilul.
Analizaţi conflictul nu numai din perspectiva personală, ci şi din perspectiva celeilalte persoane
implicate.
Cum să gestionăm conflictele din familie?
Să ne imaginăm următoarea situaţie:
Mama ajunge acasă deja nervoasă din cauza faptului că a avut o discuţie aprinsă la serviciu.
Intrând în casă, constată că fiul său nu şi-a făcut lecţiile, pentru că s-a jucat la calculator de
când a venit de la şcoală, iar în camera sa este o dezordine de nedescris. Se înfurie, reproşându-i
copilului că niciodată nu este în stare să facă ceva decât împins de la spate, că întotdeauna lasă
pe ultimul moment temele sau curăţenia din cameră, că aşa este el mereu, un copil rău şi
neascultător, care o va face pe ea să se îmbolnăvească. Copilul, la rândul său ripostează, ţipând
că toată ziua îl cicăleşte, că nici ea nu este mereu lângă el să vadă şi lucrurile bune pe care le
face, de exemplu când a spălat vasele lăsate în chiuvetă. Conflictul degenerează şi copilul iese
plângând din cameră.
Ce comportamente ineficiente ale mamei au
dus la creşterea conflictului?
Ce aţi face într-o situaţie asemănătoare
pentru a diminua sau a preveni creşterea
conflictului?
Tema pentru acasă
Gândiţi-vă la un conflict care a apărut în familia dumneavoastră şi pe care l-aţi rezolvat.

24
Completaţi în broşură cele patru căsuţe din „fereastra conflictului”. La următoarea întâlnire veţi
prezenta tema şi celorlalţi părinţi.
„Copilul meu face frecvent adevărate crize de nervi dacă nu obţine ce vrea. Ţipă, urlă şi aruncă
cu obiecte. Nici nu ştiu cum să-i mai intru în voie...”
Încercaţi să rămâneţi calmi. Nu ajută la nimic să faceţi şi dumneavoastră o criză. Nu cedaţi şi nu
faceţi nimic care să dea impresia copilului că au obţinut o victorie. Când totul s-a terminat,
puneţi-l să facă ordine după el şi reluaţi-vă treburile obişnuite.
„Soţul meu nu mă ajută cu nimic în treburile casnice. Aseară, spre exemplu, nu a spălat vasele
ca să-mi facă în ciudă...”
Atunci când ne deranjează comportamentul unei persoane, nu suntem, de cele mai multe ori,
obiectivi. Din contră, adeseori reacţionăm în funcţie de interpretările pe care le facem cu privire
la comportamentul altei persoane (ghicim motivele sale), fără a ne pune şi în locul celeilalte
persoane. Astfel, putem să ne gândim la lucruri cum ar fi: „Nu a spălat vasele ca să-mi facă în
ciudă” – şi să reacţionăm conform acestei suspiciuni – când, de asemenea, puteam să ne gândim
că: „Nu a spălat vasele, pentru că a trebuit să ia copilul de la şcoală, deoarece eu aveam mult de
lucru”.
Comportamentul nostru îl influenţează pe al celorlalţi şi, atunci când suntem nervoşi, de obicei,
ceilalţi reacţionează sau ne răspund pe acelaşi ton, deoarece ei înşişi s-au simţit afectaţi de
comportamentul nostru. Dacă ne gândim înainte la reacţia pe care comportamentul nostru şi
răspunsurile noastre le pot provoca la ceilalţi, vom evita multe conflicte şi ne va ajuta să avem o
discuţie pozitivă. În schimb, dacă nu ţinem cont de aceasta putem „face din ţânţar – armăsar” şi
putem afecta negativ relaţia cu copiii şi cu partenerul.
Pentru a evita acest lucru, putem folosi două strategii:
1. Să comunicăm pozitiv.
2. Să ne controlăm şi să evităm exploziile de furie.
Dacă nu ne controlăm exploziile de furie când vorbim cu copilul sau cu partenerul, atunci:
În loc să atragem atenţia celuilalt asupra comportamentului său care ne deranjează sau ne
preocupă, îl vom determina să nu mai reacţioneze deloc (se limitează la a suporta scandalul)
sau să riposteze agresiv (insultă, înjură, ne reproşează, ne ameninţă etc.).
Copilul (sau partenerul) va fi de asemenea dezgustat şi poate reacţiona cu provocări verbale
(„Dacă asta e ceea ce crezi, atunci plec de acasă”, „Să văd dacă îndrăzneşti”) sau non-verbale
(ex.: pleacă trântind uşa).
Aceasta ne irită şi mai mult şi putem pedepsi copilul sau ne putem manifesta mânia într-un mod
exploziv (ţipând pe scară că nu trebuie să se întoarcă, aruncând cu ceva în uşă etc.). De
asemenea, putem să nu facem nimic şi să ne limităm la a acumula mânia.

25
ACTIVITATEA 6: CUM STABILIM REGULI ŞI PEDEPSE

Argument
Atunci când stabilim reguli şi modele de comportament clare şi coerente, oferim copiilor
protecţie împotriva consumului de tutun, alcool sau droguri. În schimb, o educaţie foarte
severă sau inconsecventă, reprezintă un factor de risc pentru consumul de droguri şi alte
comportamente problematice, datorită faptului că generează conflict, distanţează părinţii de
copii şi împiedică supravegherea comportamentului.
Noi, părinţii, preferăm să impunem anumite reguli şi sancţiuni din obişnuinţă, chiar dacă
funcţionează sau nu, cu toate că observăm că acestea provoacă opoziţia sau revolta copilului şi,
adesea, ele sunt încălcate sau ocolite. Din acest motiv, copilul nu trebuie să fie un spectator
pasiv al încercărilor de educare ale părinţilor, ci un actor activ şi responsabil, care nu doar
respectă regulile de teama sancţiunilor, ci contribuie la instituirea acestora (reguli şi sancţiuni),
înţelegându-le şi asumându-şi-le.
¯
¯
¯
Ø Să înţelegem rolul regulilor în comportamentul copiilor;
Ø Să exersăm cum să stabilim reguli de comportament copiilor;
Ø Să ne familiarizăm cu modalităţi eficiente de comunicare a regulilor de comportament;
Ø Să conştientizăm necesitatea aplicării de consecinţe (recompense, pedepse) adecvate
comportamentului copiilor.
De ce este necesar să stabilim reguli în comportamentul copiilor
La fel cum jocul de fotbal are un regulament care reglementează comportamentul jucătorilor şi
le arată ce pot face şi ce nu pot face, şi în familie este important să stabilim reguli, care le
arată copiilor ce comportamente aşteaptă părinţii de la ei, ce au voie şi ce nu au voie să facă în
viaţa de zi cu zi.
Cum stabilim reguli de comportament
Atunci când stabilim o regulă în comportamentul copiilor este bine să ţinem seama de
următoarele:
I. CUM STABILIM O REGULĂ?
Atunci când stabilim o regulă în comportamentul copiilor este bine să ţinem seama de
următoarele:
1. La început stabilim o singură regulă. După ce copilul o înţelege şi o respectă, mai putem
introduce o nouă regulă, astfel încât să nu zăpăcim copilul impunând brusc o serie de reguli noi.

26
2. Precizăm clar şi explicăm copilului motivele pentru care este necesar să stabilim o
regulă. Motivele trebuie să fie bine justificate, să nu fie arbitrare („uite-aşa” sau„de-aia”), să
nu se bazeze pe autoritate („pentru că aşa spun eu care sunt tatăl tău”) şi nici pe tradiţie
(„pentru că aşa e bine”).
3. Stabilim regula împreună cu copilul şi luăm în considerare posibilitatea de a o negocia sau
modifica, dacă aduce argumente suficiente. Totuşi, dacă nu suntem de acord, ca părinţi, ne
asumăm responsabilitatea în educaţia copilului şi impunem regulile pe care le considerăm
potrivite.
4. Explicăm încă o dată copilului regula stabilită.
5. Stabilim împreună ce sancţiune primeşte dacă încalcă regula.
6. Odată fixate, regulile nu se schimbă şi respectarea lor este urmărită consecvent şi
permanent, pe cât posibil de ambii părinţi. De asemenea, în cazul în care copiii nu respectă o
regulă, ar fi de preferat ca ambii părinţi să aplice sancţiunea prevăzută pentru încălcarea
regulii. Nu pedepsim copilul de două ori pentru aceeaşi greşeală.
7. În cazul încălcării regulii aplicăm de fiecare dată pedeapsa stabilită!
8. Nu schimbăm regulile decât atunci când nu mai sunt valabile! Astfel, ora la care se poate
întoarce acasă, timpul de joacă şi de odihnă sau timpul alocat studiului trebuie să varieze şi în
funcţie de vârsta copilului. Însă, nu pot fi schimbate în fiecare săptămână! Un semestru cel puţin
sau un an şcolar reprezintă o perioadă rezonabilă de valabilitate.
9. Model de stabilire şi negociere a regulilor de comportament:
Vreau să vorbesc cu tine despre (comportamentul problemă)
..........................................................................................................
ca să ştii cum doresc să te comporţi în legătură cu această problemă.
Eu consider că (regula)
.........................................................................................................,
pentru că (motivele regulii)
..........................................................................................................
Astfel, poţi să (comportamentul în cadrul limitelor)
.........................................................................................................,
însă nu poţi să (comportamentul în afara limitelor)
..........................................................................................................
Dacă respecţi această regulă, atunci (recompensa pe care o vei primi)
..........................................................................................................
Dacă nu respecţi această regulă, atunci (sancţiunea pe care o vei primi)
..........................................................................................................
Ai înţeles?.................
Eşti de acord? (spaţiu pentru negociere)

27
..........................................................................................................
Negociem?............................................................................................
Nu 1) TOTUL ESTE CLAR FINAL
Da 2) NU SUNT DE ACORD CU NEGOCIEREA REPET REGULA FINAL
Da 1) SUNT DE ACORD CU MODIFICAREA
2) REDEFINESC REGULA
3) FINAL
Acest model poate fi unul verbal sau poate fi transformat într-un „contract scris” între
părinte şi copil, semnat de fiecare şi pus la vedere.
10. Exemplul 1: „Vrem să vorbim (vreau să vorbesc) cu tine despre ora la care trebuie să
ajungi acasă în cazul în care mergi la o zi onomastică. Credem că eşti suficient de responsabil
pentru a te întoarce mai târziu de ora obişnuită de până acum. Însă, de asemenea credem că nu
trebuie să îţi petreci noaptea în afara casei şi nici să te întorci mai târziu de orele 23.00.
Credem (cred) acest lucru pentru că, odată ce s-a întunecat afară, persoanele care rămân pe
stradă pot fi mai agresive, pentru că unele dintre ele au băut prea mult. În plus, trebuie să
dormi, chiar dacă mergi la petrecere. Astfel, poţi ajunge acasă cel târziu la 23.00. Dacă ajungi
mai târziu, asta înseamnă că nu eşti atât de responsabil cum credeam şi următoarea seară
specială va trebui să te întorci la aceeaşi oră ca în orice sâmbătă obişnuită. Ai înţeles?
Cum stabilim şi cum aplicăm o pedeapsă
Deşi impunem copiilor reguli bine justificate, deşi adaptăm permanent regulile la
comportamentul copiilor şi deşi am căzut de acord cu ei la început, uneori copiii nu respectă
regulile stabilite. Acest lucru este normal până la un punct. Cu toate acestea, trebuie să-i
sancţionăm de fiecare dată când încalcă o regulă. Dacă nu îi sancţionăm de fiecare dată, deşi
îi ameninţăm că data viitoare pedeapsa va fi mai severă, copiii vor fi şi mai tentaţi să încalce
regulile.
Niciunui părinte nu îi face plăcere să îşi pedepsească copilul. Aşa că, deseori, copilul nu este
pedepsit dacă nu respectă o regulă, iar atunci când se văd însă obligaţi să o facă, părinţii
improvizează devenind inconsecvenţi (o dată îl pedepsim şi altă dată nu, pentru acelaşi
comportament) sau impunând pedepse foarte aspre.
Atunci când stabilim o regulă împreună cu copiii, este necesar să stabilim şi pedeapsa pe care
o primeşte în cazul în care o încalcă, evitând reacţiile de tipul: „nu mă aşteptam”.
Până nu demult se obişnuia lovirea copiilor atunci când trebuiau pedepsiţi, atât acasă cât şi la
şcoală. Astăzi, la şcoală acest lucru nu se mai întâmplă; totuşi, în multe familii, părinţii continuă
să aplice pedepse fizice copiilor. Din punct de vedere educativ, această modalitate de a corecta
comportamentul copilului nu este indicată, deoarece:
1. Îl învaţă pe copil să folosească el însuşi forţa şi violenţa fizică atunci când vrea să obţină
ceva sau când doreşte să-şi rezolve conflictele cu ceilalţi.
2. Se poate transforma în tratamente rele – mai ales când suntem foarte nervoşi şi nu ne
putem controla – atât pentru copil (leziuni grave, resentimente, tulburări emoţionale etc.), cât

28
şi pentru părinţi (remuşcări, respingere socială, probleme juridice).
CUM STABILIM O PEDEAPSĂ?
Când stabilim o pedeapsă corespunzătoare încălcării unei reguli, este bine să ţinem seama de
următoarele:
1. Aplicăm pedepse mici, dar le aplicăm de fiecare dată când se încalcă regula. Este mai
eficient şi mai uşor de realizat să aplicăm pedepse mici, în mod consecvent (întotdeauna atunci
când copilul are un comportament greşit), decât să aplicăm pedepse severe în mod inconsecvent
(o dată da, o dată ba).
2. Aplicăm pedepse pe măsura gravităţii comportamentului. Ca să nu devină un abuz asupra
copilului, intensitatea pedepsei trebuie să fie pe măsura gravităţii comportamentului pedepsit.
În cazul unui comportament greşit, pentru care nu am stabilit o regulă, trebuie să aşteptăm să
ne liniştim înainte de a stabili şi impune o pedeapsă.
3. Stabilim pedeapsa în funcţie de comportamentul problemă. Acest lucru arată copiilor
legătura dintre comportamentul problemă şi consecinţele acestuia (dacă….atunci….). De
asemenea, pedeapsa are o mai mare valoare educativă, este mai uşor de înţeles şi de acceptat de
către copil.
Exemplu: Ce pedeapsă poate primi un copil care vine acasă într-o sâmbătă mai târziu decât i se
permite?
a) Părinţii lui nu îl vor lăsa să iasă ziua următoare sau,
b) Părinţii îl vor pedepsi punându-l să facă curat în toată casa în ziua următoare.
Evident, are mai mult sens prima decât cea de-a doua variantă, pentru că întreţinerea curăţeniei
în casă nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci mai degrabă ca o responsabilitate a fiecăruia. În
schimb, dacă în loc să ajungă acasă târziu, ar fi organizat o petrecere în casă cu un grup de
prieteni, fără a cere permisiunea părinţilor, iar apartamentul ar fi rămas un dezastru după
aceasta, atunci ar fi avut mai mult sens (mai multă legătură cu comportamentul problemă) ca
ziua următoare să îl pună să facă curat în casă, şi nu să facă curat părinţii, iar pedeapsa lui să fie
interdicţia de a ieşi din casă.
4. Nu pedepsim în plus şi alţi membri ai familiei. Unele pedepse care pot fi impuse copiilor
sunt de asemenea o pedeapsă pentru părinţi şi pentru ceilalţi membri ai familiei. O pedeapsă de
două săptămâni de stat în casă poate fi un chin şi pentru părinţi, mai ales dacă este vorba despre
un preadolescent. Curând vor apărea rugăminţi insistente, promisiuni de schimbare, discuţii,
negocieri.
5. Urmărim eficienţa pedepsei şi nu revanşa. Pedepsirea unui comportament greşit ajută la
corectarea comportamentului copilului. O pedeapsă a fost eficientă dacă se reduc consecinţele
sau se evită repetarea comportamentului, fără ca pedeapsa să aibă consecinţe negative şi nici
„dureroase” pentru copil. Este suficient să fie doar „nerecompensatoare”.
Retragerea sau limitarea unui privilegiu (sau a accesului la un lucru apreciat) este o bună metodă
de a asocia consecinţe „ne-recompensatoare” pentru încălcarea regulilor de către copii. Evident,
privilegiul retras sau limitat trebuie să fie în funcţie de controlul părinţilor şi să fie suficient de
apreciat de copii.
Exemplu: O fată de 13 ani vine acasă într-o sâmbătă cu o oră mai târziu decât i se permite.
Părinţii îi interzic să iasă ziua următoare cu prietenii, aşa cum obişnuia să facă duminica.

29
Aceasta ar fi, probabil, o pedeapsă eficientă dacă, pe lângă faptul că poate fi destul de
important pentru ea că petrece duminica cu prietenii, părinţii pot controla îndeplinirea
pedepsei. În schimb, dacă părinţii nu sunt acasă în ziua următoare, nu o pot verifica dacă
pedeapsa a fost respectată. De asemenea, ar putea să nu fie o pedeapsă eficientă dacă, deşi
părinţii rămân acasă, o lasă să îşi invite prietenele să îşi petreacă întreaga zi la ea acasă.
Cum comunicăm copiilor pedeapsa stabilită?
Când comunicăm copilului pedeapsa este important să ţinem cont de următoarele aspecte:
1. Discutăm pe ton ferm, dar calm.
2. Dacă ne dăm seama că nu va respecta regula stabilită (se face târziu şi încă nu a început să
înveţe, se apropie ora mesei şi nu pune masa etc.), îi dăm două sau trei avertismente înainte
de a-l pedepsi.
3. Reamintim copilului regula şi pedeapsa pentru încălcarea regulii stabilite.
4. Aplicăm pedeapsa.
5. Nu intrăm în discuţii şi negocieri.
Exemplu: „Ştii că ai obligaţia de a merge la toate orele. Dacă lipseşti, vei rămâne în urmă cu
şcoala şi îţi va fi mult mai greu să recuperezi materia pierdută, iar în următorul an şcolar vei
avea mari dificultăţi. Din acest motiv, considerăm că doar dacă mergi la toate orele, vei putea
continua să joci fotbal. În schimb, dacă vei lipsi de la ore, nu vei avea voie să ieşi la fotbal timp
de o săptămână. În consecinţă, nu poţi să mergi la fotbal în următoarele opt zile, astfel că va
trebui să rămâi acasă şi când ai antrenamente şi în timpul meciurilor.”
Cum recompensăm copilul pentru că a respectat regulile
Este important ca părinţii să pedepsească copiii de fiecare dată când încalcă regulile. Dar când
copiii dau dovadă de responsabilitate şi respectă regulile stabilite, trebuie să-i încurajăm, să
întărim comportamentul pozitiv, în special prin laudă şi recunoaştere verbală (recomandăm
ca recompensa materială să fie aplicată cu moderaţie, iar părintele să găsească şi alte
modalităţi de a recompensa faptele bune ale copilului). În acest fel, vom crea un climat
favorabil pentru discuţii. Exemple:
„Sunt mulţumit(ă) să văd că respecţi ceea ce am stabilit şi că în fiecare seară îţi faci temele când
vii de la şcoală. Cum te simţi? Te descurci mai bine acum? Te pot ajuta cu ceva?” sau,
„Suntem mulţumiţi să vedem că nu ne-am înşelat când am considerat că eşti suficient de
responsabil pentru a veni mai târziu decât de obicei, când mergi la o petrecere şi că vei veni la
ora stabilită. Ieri ai ajuns chiar mai devreme. Te-ai distrat? Cum a fost?”
„Cred că eşti mândru de tine că ai reuşit să-ţi corectezi nota la matematică.”

Tema pentru acasă
Până la următoarea întâlnire, stabiliţi şi comunicaţi copilului o regulă de comportament,
recompensa pentru respectarea ei, precum şi sancţiunea pe care o va primi dacă încalcă regula.

30
De asemenea, stabiliţi împreună cu copilul o regulă privind comportamentul dumenavoastră ca
părinte: de exemplu, respectarea intimităţii copilului prin a bate la uşa camerei copilului înainte
de a intra; evitarea discuţiilor conflictuale la masă cu oricare din membrii familiei.
La următoarea întâlnire, vom discuta împreună tema pentru acasă.
„Mi-e teamă să nu fiu prea strict dacă impun reguli copilului meu…”
O educaţie excesiv de severă poate crea copilului sentimentul că nu este iubit. Copilul va avea
sentimente de inferioritate, va crede că nimic din ceea ce face nu este bine şi că faptele lui nu
valorează prea mult. El va căuta să evadeze din familie pentru a-şi găsi un grup de prieteni care
să-l accepte aşa cum este.
Stabiliţi un set de reguli şi pedepse împreună cu copilul. În acest fel, el va fi responsabilizat şi va
respecta într-o mai mare măsură regulile. Afişaţi aceste reguli şi nu faceţi excepţie de la nici una!
„Soţul meu nu este de acord cu regulile stabilite de mine. Mă consideră prea severă…”
Inconsecvenţa părinţilor în educaţie îl fac pe copil confuz şi să nu mai ştie ce să creadă, cum să se
comporte. Este probabil ca el să caute stabilitatea în altă parte, şi anume în grupul de prieteni
care are un set de reguli precise, pe care, în general, toţi le respectă.
„Copilul meu e foarte dezordonat. Camera lui arată în ultimul hal. Mi-e şi ruşine să-l las să
invite alt copil acasă la noi...”
E o greşeală. În general, copiii ţin cont de părerea celor de-o seamă cu ei. Când un prieten le
spune că au o cameră ca o cocină, mesajul are de vreo zece ori mai multă forţă decât cea mai
inspirată intervenţie părintească. Dacă orice altceva eşuează, puteţi insista să ţină uşa închisă.
Asta îl învaţă că ceea ce face îi afectează şi pe alţii.

31
ACTIVITATEA 7: CUM SUPRAVEGHEM ANTURAJUL COPILULUI

Argument
Supravegherea copilului permite părinţilor să-i cunoască mai bine comportamentul. De
asemenea, copilul trebuie să ştie că părinţii se interesează de el şi sunt preocupaţi de locul unde
se află şi ce face de-a lungul zilei acasă, la şcoală (în clasă şi în curtea şcolii, cum învaţă, dacă
îşi face temele, dacă chiuleşte de la şcoală), la activităţile extraşcolare (cultural-artistice,
sportiv-turistice, tehnico-ştiinţifice, în cluburi şi palate ale copiilor, cluburi sportive şcolare,
şcoli de artă, after-school etc.), în timpul liber (unde merge şi cu cine, ce anturaj are, ce
comportament au prietenii săi etc.). Lipsa de supraveghere a copilului este un factor de risc
pentru consumul de tutun, alcool şi droguri.
Preadolescenţii pot aluneca uşor către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai
potrivit. Îndoiala îi poate face vulnerabili faţă de „rezolvarea imediată a problemei” pe care ei
cred că le-o oferă ţigările, alcoolul sau drogurile.
¯
¯
¯
Ø Să înţelegem cum poate fi influenţat copilul de anturaj;
Ø Să învăţăm cum să supraveghem comportamentul copilului.
Cum este influenţat copilul de anturaj
Este important ca ambii părinţi să fie de acord nu numai atunci când stabilesc reguli, pedepse
şi recompense, ci şi atunci când supraveghează comportamentul general al copilului: în casă,
la şcoală, pe stradă, cu prietenii, cu vecinii etc.
La această vârstă (preadolescenţa), copilul se simte foarte apropiat de grupul din care face parte
(sau din care şi-ar dori să facă parte). Prin urmare, copilul poate fi tentat să facă diverse lucruri,
chiar dacă ştie că nu e bine ce face, doar din dorinţa de a fi acceptat de ceilalţi membri ai
grupului.
Să ne imaginăm următoarea situaţie: „Săptămâna trecută, două eleve au chiulit de la şcoală o
zi întreagă, anunţând telefonic dirigintele că nu se simt bine. Între timp, au mers la barul din
apropierea casei, dorind să îşi cumpere un suc. Acolo s-au întâlnit cu câţiva colegi mai mari care
le-au propus să le facă cinste cu bere. Fetele au acceptat şi au consumat destul alcool cât să se
ameţească, fiind necesar să fie duse acasă de către colegi. Seara, când s-au întors părinţii de la
serviciu, fetele au spus că nu se simt bine. A doua zi, directorul şi dirigintele au aflat ce s-a
întâmplat de la alţi copii. Părinţii, care nu ştiau ce se întâmplase, au fost chemaţi de urgenţă la
şcoală, unde au aflat cum au petrecut fetele lor ziua.”
Cum abordăm copilul într-o astfel de situaţie?
Unele cuvinte încurajează conversaţia, în timp ce altele îl fac pe copil să bată în retragere. Când
o întrebare începe cu „De ce...” copilul se simte de parcă ar fi ameninţat sau obligat să facă un

32
anumit lucru. De exemplu „De ce nu ai fost la şcoală?” sună mai mult a comandă decât a
întrebare. Dă impresia că părintelui nu-i pasă prea mult de răspuns, iar copilul va răspunde
probabil apărându-se, invocând o scuză.
Dacă ne dorim să avem o discuţie autentică şi apropiată cu copilul, ar fi bine să punem alte
întrebări decât cele care încep cu „De ce...”. De exemplu, putem întreba „Care sunt motivele
pentru care nu ai fost la şcoală?” Întrebarea sună mai prietenos şi oferă mai multe căi pentru a
se răspunde la ea.
Cum supraveghem comportamentul copiilor
Vom supraveghea mai eficient copilul dacă:
1. Organizăm programul copiilor.
Ne implicăm direct. Ne este cunoscut programul şcolar al copilului (orele de curs, disciplinele
şcolare, activităţile extraşcolare), deci ştim în care zile din săptămână copilul depune un efort
fizic şi intelectual mai intens. Aşadar, ne putem interesa sau observa dacă el alocă timpul optim
necesar pregătirii activităţilor din ziua următoare.
Afişăm programul şcolar şi extraşcolar al copilului într-un loc vizibil din casă (pe uşa camerei
copilului, pe frigider, pe cuier, pe oglinda de la baie etc.).
Ne interesăm dacă în comunitate există posibilitatea implicării copilului în activităţi
plăcute de timp liber, care să nu interfereze cu programul şcolar, să-i placă şi lui, dar să nu
fie suprasolicitant.
Discutăm cu copilul condiţiile favorabile studiului. Explicăm influenţa negativă, distragerea
atenţiei produsă de televizor, telefon, radio, calculator în timpul învăţării sau efectuării
temelor de casă, generând regula. Stabilim împreună cu copilul timpul necesar parcurgerii
drumului de la şcoală – acasă şi generăm regula “după terminarea activităţilor şcolare,
venim direct acasă”.
2. Observăm comportamentul copilului.
Ştim unde este şi ce face într-un anumit moment, unde urmează să meargă după şcoală şi cu
cine, dacă învaţă sau dacă îşi îndeplineşte îndatoririle atunci când spune etc.
Verificăm din când în când dacă este unde ar trebui să fie, vorbim periodic cu dirigintele
copilului pentru a afla cum se descurcă la şcoală, dacă lipseşte etc.
Invităm prietenii copilului acasă. Creăm o atmosferă relaxată şi plăcută, intrăm cât mai discret
în discuţie cu prietenii săi, abordând teme precum vestimentaţia, timpul liber, planuri de viitor,
sportul, evenimente interesante şi inedite din comunitate, de la şcoală. Recomandăm ca
abordarea acestor discuţii să fie cât mai naturală, fără a lăsa impresia forţată a unui interviu sau
interogatoriu. Încercăm să aflăm un minimum de informaţii despre situaţia socio-familială a
prietenilor copilului: unde locuiesc, şcoala pe care o frecventează, date despre părinţi.
Îl supraveghem atent. Copilul trebuie să ştie că părinţii se interesează de el şi sunt preocupaţi
de locul unde se află şi ce face de-a lungul zilei acasă, la şcoală (în clasă şi în curtea şcolii, cum
învaţă, dacă îşi face temele, dacă chiuleşte de la şcoală), la activităţile extraşcolare (cultural-
artistice, sportiv-turistice, tehnico-ştiinţifice, în cluburi şi palate ale copiilor, cluburi sportive
şcolare, şcoli de artă, after-school, activităţi de voluntariat etc.), în timpul liber (unde merge şi
cu cine, ce anturaj are, cum se comportă prietenii săi etc.).

33
Să nu confundăm însă, o atentă supraveghere cu o lipsire totală de libertate sau cu sufocarea
copilului; acesta simte nevoia să poată lua decizii în legătură cu timpul lui liber; sarcina noastră
ca părinţi este să-l ajutăm să ia decizii corecte, să le pună în aplicare şi nu să-i dictăm modul în
care îşi organizează timpul. Trebuie să găsim, în timp, un echilibru între atenţia acordată
copilului prin supraveghere (de care copilul are nevoie şi pe care o apreciază, chiar dacă uneori
lucrurile par a sta invers) şi o oarecare doză de libertate, dată cu creşterea în vârstă a copilului,
importantă în dezvoltarea autonomiei.

Tema pentru acasă
Alegeţi o zi din săptămâna următoare în care să discutaţi cu copilul despre prietenii lui, unde
merg şi ce fac când sunt împreună, ce locuri frecventează, cum le-au ales etc. Notaţi în broşură
ce aţi aflat.
„Copilul meu are un anturaj foarte dubios de prieteni...”
Copiii de vârstă şcolară sunt nerăbdători să crească şi să devină independenţi. Prietenii devin tot
mai importanţi, iar ei par să ţină cont numai de opiniile acestora. Acceptarea într-un grup şi
respectarea regulilor impuse de acesta sunt foarte importante. Astfel, opiniile grupului despre
consumul de alcool, tutun şi alte droguri, pot intra în conflict cu cele ale părinţilor.
Fără a le denigra prietenii, explicaţi-le care sunt adevăratele valori şi de ce sunt importante
deciziile pe care le luaţi pentru binele lor. Vorbiţi cu părinţii prietenilor copiilor. Asiguraţi-vă că
şi ei au aceleaşi reguli în privinţa consumului de tutun, alcool sau droguri.
Între 10 şi 15 ani, e caracteristic copiilor să treacă uşor de la o stare la alta. Uneori au o părere
bună despre ei, se adaptează uşor, îşi fac repede prieteni, respectă regulile etc., alteori au
sentimente de insecuritate, frustrare, îndoială şi revoltă sau au o părere proastă despre ei.
Din cauza schimbărilor majore care au loc în această perioadă, preadolescenţii caută sprijin la cei
de vârsta lor. „Grupul” hotărăşte cum să se îmbrace, ce muzică să asculte şi ce să facă în timpul
liber. Poate părea ameninţător pentru părinţi să vadă că valorile grupului de prieteni au o
importanţă atât de mare în viaţa copiilor. Deşi preadolescenţii nu renunţă uşor la ideile lor,
părinţii îi pot ajuta să încerce să vadă lucrurile din mai multe perspective.
Preadolescenţii pot aluneca uşor către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai
potrivit. Îndoiala îi poate face vulnerabili faţă de „rezolvarea imediată a problemei” pe care ei
cred că le-o oferă ţigările, alcoolul sau drogurile. Bazaţi-vă pe fapte şi nu pe ameninţări când le
vorbiţi despre consecinţele consumului de droguri.
Este important să cunoaşteţi toţi prietenii copiilor, să ştiţi unde îşi petrec timpul liber, să ştiţi pe
ce cheltuiesc banii.

34
ACTIVITATEA 8: CUM AFECTEAZĂ FAMILIA CONSUMUL DE TUTUN,
ALCOOL ŞI DROGURI

Argument
Traiul într-un mediu social în care se consumă frecvent tutun, alcool sau chiar droguri, anturajul
de consumatori, absenteismul, chiulul sau chiar abandonul şcolar, dezinteresul părinţilor faţă de
educaţia copiilor sau exemplul negativ pe care îl dau părinţii, influenţează semnificativ
consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite de către copii.
Dimpotrivă, dezaprobarea familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri, exemplul pozitiv
al părinţilor, prin abţinerea de a consuma alcool şi de a fuma în faţa copiilor, reprezintă factori
familiali de protecţie care ţin copilul departe de aceste obiceiuri.
¯
¯
¯
Ø Să înţelegem de ce e necesar să stabilim reguli clare cu privire la consumul de tutun, alcool
şi droguri;
Ø Să identificăm factorii de risc şi de protecţie referitori la consumul de tutun, alcool şi
alte droguri.
Importanţa regulilor familiale
Aşa cum un părinte cumpără haine frumoase sau încălţăminte de calitate pentru copilul său, tot
aşa el trebuie să se preocupe pentru a câştiga afecţiunea şi respectul acestuia, să descopere în el
partea pozitivă. Părintele trebuie să-şi observe cu atenţie copilul, să se apropie de el. Cine
poate, mai bine decât un părinte, să observe schimbările care apar la propriul copil? Iată de ce,
atunci când observă aceste prime semne îngrijorătoare, el trebuie să intervină cu tandreţe, fără
violenţă. Părintele trebuie să cunoască cercul de prieteni şi locurile pe care copilul le
frecventează, pentru că alunecarea în prăpastia drogurilor se realizează rapid. Nu este nevoie
decât de un pas pentru ca un copil sau un tânăr inocent să cadă în capcană. În general, părinţii
nu au experienţă în problematica antidrog. Trebuie să ştim că nu există numai experienţe
definitive, fără întoarcere. Este posibil ca, atunci când intervenim la timp, să îl readucem pe
calea cea bună. Şi cine poate face mai bine acest lucru decât un părinte, decât propria familie?
Din aceste motive, părinţii trebuie să stabilească reguli clare cu privire la ce pot şi ce nu pot
face copiii lor în legătură cu consumul de tutun, alcool şi alte droguri.
Multe din aceste reguli au legătură cu activităţi din viaţa zilnică, cum ar fi ora la care trebuie să
se întoarcă acasă sau îndeplinirea activităţilor şcolare (să meargă la şcoală, să îşi facă temele la
timp, să înveţe etc.).
Deşi este ştiut că discuţiile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri sunt foarte
importante pentru viaţa copiilor, uneori este dificil să vorbeşti despre aceasta sau să stabileşti
nişte reguli.

35
Factori de risc şi de protecţie în familie
Consumul de tutun, alcool sau droguri este un subiect care îi preocupă pe mulţi părinţi. În
schimb, uneori nu cunoaştem suficient riscurile pe care le reprezintă abuzul de alcool sau
obiceiul de a fuma între adolescenţi, două comportamente care pot avea un impact negativ
asupra sănătăţii şi bunăstării sale pentru tot restul vieţii.
Experimentarea consumului de tutun, alcool şi droguri începe de obicei în adolescenţă. De fapt,
nu există practic niciun consumator adult de astfel de substanţe care să nu fi început să consume
înainte de 18 ani. Copiii care încep foarte devreme să consume tutun şi alcool prezintă un risc
mai mare de a încerca şi de a consuma alte droguri ulterior. Astfel, dacă se evită consumul de
tutun şi alcool la vârste foarte fragede, se reduce şi riscul de a ajunge să consume alte droguri.
Există mulţi factori de risc care pot determina un copil să înceapă să consume tutun, alcool sau
alte droguri, cum ar fi:
• curiozitatea şi dorinţa de a face lucruri noi (caracteristici ale adolescenţei);
• influenţa grupului de prieteni;
• influenţa publicităţii;
• influenţa familiei (ex. părinţi care au consumat sau sunt consumatorii de tutun, alcool sau
alte droguri).
Este cunoscut faptul că există anumite aspecte ale vieţii de familie care cresc riscul apariţiei
unei probleme legate de consumul de tutun, alcool sau droguri. Astfel, lipsa de supraveghere a
copiilor, comunicarea ineficientă între părinţi şi copii, reguli insuficiente sau neclare, stilul
educativ inconsecvent, neadaptat nevoilor copiilor, conflictele din familie şi, nu în ultimul
rând, atitudinile şi comportamentele familiale favorabile consumului de tutun, alcool şi
droguri, sunt factori de risc în debutul consumului de droguri.
Pe de altă parte, există factori de protecţie care reduc riscurile apariţiei de comportamente
nesănătoase în familie. Relaţiile apropiate dintre părinţi şi copii, oferirea sprijinului copiilor
atunci când au nevoie, încurajarea copilului să vorbească despre propriile opinii şi sentimente;
reguli clare şi stabile în familie, metode de educare pozitive, implicare în viaţa copiilor.
Părinţii sunt cele mai importante persoane pentru copiii lor, iar copiii vor ţine seama de opinia
părinţilor cu privire la ce este bine sau rău, sănătos sau periculos, atunci când există o bună
comunicare între părinţi şi copii.

Tema pentru acasă
Fiecare pereche părinte – copil va face acasă un proiect „Eu şi copilul meu”; proiectul poate lua
forma unui poster sugestiv, a unui material audio-video, a unui obiect sau artizanat, desen,
pictură, poezie etc.
La ultima întâlnire, fiecare diadă părinte - copil prezintă în faţa celorlalte perechi, timp de 3
minute, proiectul său.

36
„Mi-e greu să vorbesc cu copilul despre droguri...”
E dificil să vorbim cu copiii despre droguri, şi, de multe ori, ne simţim nepregătiţi când trebuie să
vorbim despre acest subiect. Nu ştim cum o să reacţioneze, dacă explicaţiile pe care i le dăm sunt
suficient de convingătoare. Totuşi, dacă nu discutăm cu copiii pe această temă, gândiţi-vă că
oricum vor afla de la altcineva!
Dacă vă este greu să abordaţi acest subiect în faţa copiilor, trebuie să ştiţi că nu este nimic greşit
să spuneţi copiilor că este un subiect despre care vă este greu să discutaţi. Oricum vor sesiza
acest lucru. Astfel, copiii vor înţelege că disconfortul nu este determinat de ceea ce au făcut sau
au zis şi că vă preocupă cu adevărat această problemă.
Pentru a vă fi mai uşor, ar fi de preferat să împărţiţi această responsabilitate cu partenerul. Aşa
va fi foarte clar pentru copii că amândoi consideraţi acest subiect foarte important.
„Mi-e teamă să nu-i dau idei...”
Vă preocupă faptul că, discutând cu copiii despre droguri aţi putea chiar să-i faceţi curios în
această privinţă? Nu vă îngrijoraţi, discuţiile nu-i transformă pe copii în consumatori. De fapt, aşa
sunteţi siguri că i-aţi avertizat asupra consecinţelor pe care le poate avea consumul de alcool,
tutun sau alte droguri. Discutând despre acest subiect, se clarifică informaţiile pe care le au şi
copiii află şi care este părerea părinţilor, iar acest lucru nu-i încurajează să consume.
Când vorbim cu copiii despre consumul de droguri, să nu uităm că lor le este greu să se gândească
la consecinţele pe termen lung, pentru că prezentul (aici şi acum) este mai important pentru ei.
Oricum, copiii nu înţeleg motivul pentru care li se impun anumite reguli. Stabiliţi împreună cu
copiii reguli clare, astfel încât să ştie ce le este permis să facă şi ce nu, atât acasă cât şi la
şcoală.
„Nu vreau să par ipocrit...dar şi eu fumez şi beau câte un pahar din când în când...”
Părinţii sunt primele modele pentru copiii lor. Simplul fapt de a fuma o ţigară sau de a bea o bere
în faţa copilului e un model care poate fi imitat cu uşurinţă. De cele mai multe ori, copiii sunt
oglinda părinţilor. În familie copilul învaţă ce e bine şi ce e rău, învaţă să respecte regulile,
oamenii, învaţă să iubească, să ajute, să dăruiască sau, dimpotrivă, învaţă cum să fie egoist, cum
să evite sau să încalce regulile, cum să fie rău şi cum să urască.
Dacă fumaţi, vă face plăcere să consumaţi băuturi alcoolice ocazional sau chiar aţi încercat
droguri, atunci vorbiţi deschis cu copilul din experienţa personală. Nu trebuie să fii perfect
pentru a putea comunica eficient! Suntem oameni şi uneori mai greşim, iar acesta este un mesaj
important pe care trebuie să-l transmitem copiilor.
Dacă însă fumaţi mult sau consumaţi zilnic băuturi alcoolice, dacă în familie sunt certuri
frecvente, o atmosferă tensionată şi tristă, există o probabilitate mai mare ca şi copiii să preia
acest model, chiar fără să fie conştienţi de asta.
Dacă sunteţi fumător, cel mai bun lucru pe care puteţi face este să vă lăsaţi de fumat şi să
oferiţi un model pozitiv copiilor!
Evitaţi să fumaţi în faţa copiilor! Sunteţi primul model pe care copiii îl imită, iar în acest mod,
copiii devin fumători pasivi!
Evitaţi să fumaţi în casă sau în maşină!

37
Nu ţineţi ţigări „de rezervă” în casă! Nu împrăştiaţi scrumiere, brichete peste tot prin casă!
În cazul în care copiii vă văd fumând (din neatenţie), plângeţi-vă de tutun şi de cât de rău vă face
tutunul, de cât de greu vă este să renunţaţi, ce urât vă miroase gura, cât de repede obosiţi, cum
vi s-au îngălbenit degetele şi dinţii de la nicotină, cât de urât vă miros hainele, cum nu mai puteţi
face sport ca înainte.
Nu oferiţi ţigări nimănui! Nu încurajaţi consumul la alţii!
Nu trimiteţi copiii să vă cumpere ţigări! Legea interzice vânzarea de ţigări către minori.
Dacă obişnuiţi să consumaţi alcool, evitaţi să consumaţi alcool în faţa copiilor.
Nu daţi copiilor să guste băuturi alcoolice! Vor crede că sunteţi de acord cu acest
comportament.
Nu trimiteţi copiii să vă cumpere băuturi alcoolice! Legea interzice acest lucru.
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool! Este o infracţiune şi te pui pe tine şi pe ceilalţi
pasageri din maşină în mare pericol. Nu veţi aprecia bine viteza şi distanţele şi nici nu veţi evalua
corect riscul.
„Cred că a consumat droguri…”
Este greu pentru oricine să-şi imagineze că propriul copil poate deveni consumator de droguri.
Totuşi, mulţi adolescenţi se vor confrunta cu întrebarea „Să încerc sau să nu încerc?” Dacă
suspectaţi copilul de consum de droguri, trebuie să luaţi imediat măsuri! Întrebaţi-l direct dacă
ia droguri. Dacă neagă, iar explicaţiile pe care vi le dă nu sunt convingătoare, atunci trebuie să
găsiţi o altă cale de a verifica dacă ceea ce spune e adevărat.
Trebuie să fiţi deschis la explicaţiile pe care vi le dă copilul dar, în acelaşi timp, trebuie să fiţi
intolerant faţă de consumul de droguri şi să stabiliţi o serie de reguli foarte clare în acest
sens! Ex. „Dacă eşti la o petrecere şi vezi că se consumă alcool sau droguri, regula este să pleci
imediat! Sună-mă şi o să vin să te iau.”
Cereţi ajutor! Discutaţi cu partenerul, cu prietenii, cu profesorii, cu specialiştii în domeniu.
„Se vând droguri la colţul străzii. Mai pot eu să fac ceva?”
Dacă ştiţi că se vând droguri la colţul străzii, în primul rând trebuie să anunţaţi poliţia. Puteţi să
discutaţi cu vecinii care au copii de aceeaşi vârstă şi să le atrageţi atenţia.
Discutaţi cu copiii şi avertizaţi-i în această privinţă. Puteţi folosi această situaţie pentru a începe
o discuţie cu copiii despre drogurile ilegale, consumul lor, ce înseamnă traficul de droguri şi alte
forme de a câştiga bani mai uşor în mod ilegal, ce urmări pentru sănătatea şi libertatea persoanei
aduc consumul şi traficul de droguri.
E bine să ştiţi că dacă drogurile sunt uşor accesibile (copiii cunosc persoane care consumă şi chiar
distribuitori de droguri în jurul locuinţei sau şcolii, frecventează locuri în care se consumă
droguri), atunci tentaţia de a consuma droguri creşte, mai ales că adolescenţii sunt atraşi, în
general, de ceea ce le este interzis.
„Reclamele TV sunt mult prea multe şi incită la consumul de alcool şi tutun…”
Reclamele deja fac parte din viaţa noastră şi este greu să le controlăm. Cel mai bun lucru pe care
putem să-l facem este să discutăm cu copiii despre diferenţele dintre realitate şi ficţiune,
avantajele şi dezavantajele consumării produsului căruia i se face reclamă (avantajele şi
dezavantajele consumului de tutun sau alcool). Reclamele prezintă întotdeauna un personaj

BROSURA_PARINTI_FINAL.pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to BROSURA_PARINTI_FINAL.pdf

Similar to BROSURA_PARINTI_FINAL.pdf (20)

BROSURA_PARINTI_FINAL.pdf