SlideShare a Scribd company logo
1 of 18
Vânzarea bunurilor societăților 
în insolvență 
www.rominsolv.ro 1
Legenda Meșterului Manole 
Legea insolvenţei este o procedură a jertfei şi a compromisurilor care se 
preocupă de viitorul construcţiei şi nu de soarta constructorului. 
Există un singur interes al comunităţii, cel de a ridica “Monastire naltă/ Cum 
n-a mai fost altă” astfel că patrimoniul nefinalizat este luat din mâinile care 
l-au plămădit şi este predat spre creştere şi desăvârşire unui alt Meşter 
Manole.
• Malinvestiţia generală se manifestă prin următoarele: 
• numeroase bunuri de capital rămân nefolosite, multe procese 
investiţionale nu pot fi terminate, iar bunurile de capital produse 
sunt întrebuinţate într-un mod iniţial neprevăzut. 
• Mare parte din resursele rare ale societăţii au fost irosite, iar ca 
urmare a acestui fapt societatea are parte de o sărăcire generalizată şi 
standardul de viaţă scade în termeni relativi. 
Jesús Huerta de Soto 
“Moneda, creditul 
bancar şi ciclurile 
economice” 
Particularități de mediu
Odată ce, la nivelul societății, suma alocată 
consumului scade 
O serie de bunuri destinate comercializării 
rămân nevândute, 
Iar o sumă echivalentă cu totalul valorilor lor la 
momentul ultimei tranzacții, rămâne blocată 
între participanții la mediul economic.
24,76 mld 
euro, adică 
valoarea 
creanțelor la 
31.12. 2011 
total sume 
rambursate + 
ștergerea de 
creanțe + valoarea 
creanțelor neplătite 
în procedurile 
închise în 2012 
creanțe 
nou 
intrate în 
anul 2012 
29,92 mld 
euro, adică 
valoarea creanțelor 
la 31.12.2012
Distincţia fundamentală dintre 
societăţile bogate şi societăţile sărace 
nu provine din efortul mai ridicat pe 
care primele îl dedică muncii, nici 
măcar din cunoaşterea tehnologică mai 
amplă pe care o deţin cele dintâi. 
Jesús Huerta de Soto - Moneda, creditul 
bancar şi ciclurile economice 
Dimpotrivă, aceasta este imputabilă în principal faptului că naţiunile bogate deţin 
o reţea mult mai extinsă de bunuri de capital, investită în mod adecvat din punct 
de vedere antreprenorial. Aceste bunuri constau în maşini, unelte, computere, 
clădiri, bunuri semi-fabricate, software etc., ele existând datorită economisirii 
anterioare efectuate de cetăţenii naţiunii.
Un practician în insolvență vinde orice, de la simple obiecte de inventar, 
la hale industriale, vapoare sau utilaje complexe. 
Bunurile trebuie să fie vândute, deci prețul va scădea până va fi acceptat 
de piață. 
Cel mai frecvent tip de vânzare este licitația publică.
Practicianul în insolvență are misiunea de a 
maximiza averea debitoarei, în acest sens urmând 
să asigure: 
transparența și 
echidistanța 
informațiilor 
accesul neîngrădit al 
participanților la 
licitații 
să garanteze libera 
competiție
Cine sunt astăzi cumpărătorii? 
Intermediarii (persoane fizice și juridice), pentru majoritatea 
bunurilor de larg consum (autovehicole, apartamente, case, terenuri 
pentru construit în zone rezidențiale) și pentru o parte a bunurilor de 
capital; 
Apropiați (interpuși) ai debitorului pentru active necesare 
continuarii activității pe altă firmă sau pentru bunuri cu valoare 
sentimentală; 
Creditorul garantat sau SPV-ul acestuia, pentru active valoroase, cu 
rată mare de depreciere.
”E nebunie să faci aceleași lucruri într-una și să te aștepți la 
rezultate diferite” 
Albert Einstein 
Începând de astăzi, vom căuta direct utilizatorul final, întrucât: 
• Are nevoie de bunul respectiv și dorește să-l cumpere 
• Este dispus să plătească prețul corect (mai mare cu cel puțin 20-30% față de 
prețul oferit de intermediar) 
• Nu este jucător, așa că nu dorește complicații juridice 
• Va produce plusvaloare imediat și va reface un lanț economic
Procesul decizional de achiziție al utilizatorului final 
(Phillip Kotler, Managementul marketingului) 
Recunoașterea nevoii 
Căutarea informațiilor 
Evaluarea variantelor 
Decizia de achiziție 
Comportamentul post-achiziție
Căutarea informațiilor 
Surse: 
Surse publice (mass media) 
Surse personale (familie, prieteni, vecini, cunoștințe) 
Surse de experiență directă (propriile experiențe anterioare) 
Surse comerciale (publicitate, reprezentanți de vânzare, diverse materiale expuse)
Internet 
Mass media 
Surse 
personale
Internetul - mediu de propagare a informației 
În România, la mijlocul anului trecut, erau 9,6 milioane de utilizatori 
de Internet (cu un milion mai mulți față de 2011), ceea ce reprezinta o 
penetrare de 50,5%. 
Dintre ei, 
• 40% sunt tineri intre 14 si 29 de ani; 
• 45,3% aparțin grupei de vârstă 30 – 49 de ani; 
• 14,7% au peste 50 de ani 
Sursa: wall-street.ro, citând datele InternetWorldStats
“Utilizarea Internetului nu este, în opinia mea, o chestiune de opțiune 
personală. În foarte scurt timp cei care nu se vor conecta la sistem se vor 
autoexclude de pe piață.” 
Arin Octav Stănescu 
Președinte UNPIR 
De astăzi, vom folosi infrastructura de top a României: 
• suntem pe locul doi în lume în ceea ce priveşte cea mai rapidă viteză de 
navigare pe Internet (15 Mbs); 
• avem cei mai mulţi specialişti în IT certificaţi la nivelul Uniunii Europene şi 
ne clasăm pe locul 6 în lume la acest capitol; 
• avem cu 150 mai mulţi informaticieni pentru fiecare locuitor, în comparaţie 
cu SUA. 
Sursa: www.foxnomad.com
Mulțumim!

More Related Content

Featured

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by HubspotMarius Sescu
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTExpeed Software
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsPixeldarts
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthThinkNow
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfmarketingartwork
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsKurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summarySpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentLily Ray
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best PracticesVit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementMindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...RachelPearson36
 

Featured (20)

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPT
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 

Vânzarea bunurilor societăților în insolvență

  • 1. Vânzarea bunurilor societăților în insolvență www.rominsolv.ro 1
  • 2. Legenda Meșterului Manole Legea insolvenţei este o procedură a jertfei şi a compromisurilor care se preocupă de viitorul construcţiei şi nu de soarta constructorului. Există un singur interes al comunităţii, cel de a ridica “Monastire naltă/ Cum n-a mai fost altă” astfel că patrimoniul nefinalizat este luat din mâinile care l-au plămădit şi este predat spre creştere şi desăvârşire unui alt Meşter Manole.
  • 3. • Malinvestiţia generală se manifestă prin următoarele: • numeroase bunuri de capital rămân nefolosite, multe procese investiţionale nu pot fi terminate, iar bunurile de capital produse sunt întrebuinţate într-un mod iniţial neprevăzut. • Mare parte din resursele rare ale societăţii au fost irosite, iar ca urmare a acestui fapt societatea are parte de o sărăcire generalizată şi standardul de viaţă scade în termeni relativi. Jesús Huerta de Soto “Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice” Particularități de mediu
  • 4. Odată ce, la nivelul societății, suma alocată consumului scade O serie de bunuri destinate comercializării rămân nevândute, Iar o sumă echivalentă cu totalul valorilor lor la momentul ultimei tranzacții, rămâne blocată între participanții la mediul economic.
  • 5.
  • 6. 24,76 mld euro, adică valoarea creanțelor la 31.12. 2011 total sume rambursate + ștergerea de creanțe + valoarea creanțelor neplătite în procedurile închise în 2012 creanțe nou intrate în anul 2012 29,92 mld euro, adică valoarea creanțelor la 31.12.2012
  • 7.
  • 8. Distincţia fundamentală dintre societăţile bogate şi societăţile sărace nu provine din efortul mai ridicat pe care primele îl dedică muncii, nici măcar din cunoaşterea tehnologică mai amplă pe care o deţin cele dintâi. Jesús Huerta de Soto - Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice Dimpotrivă, aceasta este imputabilă în principal faptului că naţiunile bogate deţin o reţea mult mai extinsă de bunuri de capital, investită în mod adecvat din punct de vedere antreprenorial. Aceste bunuri constau în maşini, unelte, computere, clădiri, bunuri semi-fabricate, software etc., ele existând datorită economisirii anterioare efectuate de cetăţenii naţiunii.
  • 9. Un practician în insolvență vinde orice, de la simple obiecte de inventar, la hale industriale, vapoare sau utilaje complexe. Bunurile trebuie să fie vândute, deci prețul va scădea până va fi acceptat de piață. Cel mai frecvent tip de vânzare este licitația publică.
  • 10. Practicianul în insolvență are misiunea de a maximiza averea debitoarei, în acest sens urmând să asigure: transparența și echidistanța informațiilor accesul neîngrădit al participanților la licitații să garanteze libera competiție
  • 11. Cine sunt astăzi cumpărătorii? Intermediarii (persoane fizice și juridice), pentru majoritatea bunurilor de larg consum (autovehicole, apartamente, case, terenuri pentru construit în zone rezidențiale) și pentru o parte a bunurilor de capital; Apropiați (interpuși) ai debitorului pentru active necesare continuarii activității pe altă firmă sau pentru bunuri cu valoare sentimentală; Creditorul garantat sau SPV-ul acestuia, pentru active valoroase, cu rată mare de depreciere.
  • 12. ”E nebunie să faci aceleași lucruri într-una și să te aștepți la rezultate diferite” Albert Einstein Începând de astăzi, vom căuta direct utilizatorul final, întrucât: • Are nevoie de bunul respectiv și dorește să-l cumpere • Este dispus să plătească prețul corect (mai mare cu cel puțin 20-30% față de prețul oferit de intermediar) • Nu este jucător, așa că nu dorește complicații juridice • Va produce plusvaloare imediat și va reface un lanț economic
  • 13. Procesul decizional de achiziție al utilizatorului final (Phillip Kotler, Managementul marketingului) Recunoașterea nevoii Căutarea informațiilor Evaluarea variantelor Decizia de achiziție Comportamentul post-achiziție
  • 14. Căutarea informațiilor Surse: Surse publice (mass media) Surse personale (familie, prieteni, vecini, cunoștințe) Surse de experiență directă (propriile experiențe anterioare) Surse comerciale (publicitate, reprezentanți de vânzare, diverse materiale expuse)
  • 15. Internet Mass media Surse personale
  • 16. Internetul - mediu de propagare a informației În România, la mijlocul anului trecut, erau 9,6 milioane de utilizatori de Internet (cu un milion mai mulți față de 2011), ceea ce reprezinta o penetrare de 50,5%. Dintre ei, • 40% sunt tineri intre 14 si 29 de ani; • 45,3% aparțin grupei de vârstă 30 – 49 de ani; • 14,7% au peste 50 de ani Sursa: wall-street.ro, citând datele InternetWorldStats
  • 17. “Utilizarea Internetului nu este, în opinia mea, o chestiune de opțiune personală. În foarte scurt timp cei care nu se vor conecta la sistem se vor autoexclude de pe piață.” Arin Octav Stănescu Președinte UNPIR De astăzi, vom folosi infrastructura de top a României: • suntem pe locul doi în lume în ceea ce priveşte cea mai rapidă viteză de navigare pe Internet (15 Mbs); • avem cei mai mulţi specialişti în IT certificaţi la nivelul Uniunii Europene şi ne clasăm pe locul 6 în lume la acest capitol; • avem cu 150 mai mulţi informaticieni pentru fiecare locuitor, în comparaţie cu SUA. Sursa: www.foxnomad.com