1. TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNĂ
Manual GRIVEL MONT-BLANC
Traducere: Raluca GIURGIU
Adaptare tehnică şi tehnoredactare: Adrian GLĂVAN
Preambul: Cristophe Moulin
Autori:
Partea tehnică: Maurizio Gallo, Paolo Mantovani, Alberto Paleari
Partea istorică: Gioacchino Gobbi
Desene: Gianni Bersezio
Materiale:Grivel Mont Blanc
Pentru redactarea acestui îndrumător tehnic am luat exemplu din tot ceea ce a fost realizat, într-o
manieră similară, în schi şi alte discipline sportive. De obicei, în manualele de alpinism se explică cum se
escaladează un perete, o creastă, un gheţar. E ca şi cum un manual de schi ar explica cum se coboară pe o
pistă de dificultate medie sau dificilă, fără să dea informaţii privind plugul, virajul paralel, cristiana şi fără să
permită elevului să adapteze stilul său la teren şi în funcţie de propriile sale capacităţi.
În acest îndrumător vor fi descrise în câteva cuvinte mişcările. Astfel, se porneşte de la exerciţii simple
cum ar fi mersul pe zăpadă pentru a ajunge la tehnici mai dificile, cum ar fi folosirea pioletului şi a colţarilor.
Trebuie să luăm în considerare faptul că zăpada şi gheaţa sunt materiale schimbătoare: “Muntele nu e un
teren de tenis pe care mingea sare la fel”.
După efectuarea tuturor exerciţiilor pe terenul cel mai potrivit (fiecare exerciţiu fiind prezentat în
mediul cel mai potrivit), elevul va putea să se regăsească în munte şi va avea mijloacele necesare pentru a se
adapta la zăpadă tare sau moale, la gheaţa care se sparge, la cornişe, la furtună, la oboseală, la lipsa de
antrenament şi alte situaţii mai mult sau mai puţin dificile care îngreunează sau chiar fac imposibilă punerea
în practică a exerciţiului respectiv.
Elevul va decide, datorită experienţei, sensibilităţii, capacităţii de a se adapta, după ce a evaluat
muntele şi pe sine însuşi, ce metodă să aplice, respectând normele de prudenţă sau să renunţe.
1

2. Nivel 1.Tehnica clasică
Exerciţiul
1. Cum se poartă pioletul şi colţarii în rucsac
2. Cum se merge pe zăpadă moale fără colţari
3. Cum se merge pe zăpadă tare fără colţari cu toată talpa
4. Cum se coboară cu faţa la vale fără colţari, prin alunecare controlată
5. Înaintare pe toată talpa cu colţari. “Pioletul baston”
6. Înlăturarea zăpezii de pe bocanci
7. Înaintare cu colţari pe colţii frontali. “Sprijin pe piolet”
8. Alunecare pe zăpadă şi cum se face oprirea. “Alunecare prin ghemuire”
Nivel 2.Înaintare clasică în traversee
1. Înaintare în traverseul oblic pe toată talpa fără colţari
2. Înaintare în traverseu pe toată talpa cu colţari
3. Schimbarea direcţiei în amonte
4. Înaintare cu picioarele încrucişate cu colţari. “Piolet adunat”
5. Schimbarea direcţiei cu faţa la vale.
6. Tăierea urmelor.
Nivel 3.Înaintarea clasică
1. Înaintarea cu picioare încrucişate pe pantă maximă (înclinată la maximum)
2. Înaintare în “tehnică mixtă”
3. Înaintare cu faţa la vale pe pantă abruptă. “Piolet balustradă”
4. Înaintare cu “tracţiune în piolet”
5. Înaintare cu două puncte de sprijin
6. Înaintare “în şir indian” (cu un picior în faţa celuilalt)
7. Înaintare pe teren mixt
Textul emis de Comisia Tehnică a Ghizilor Alpini – Profesori de Alpinism a fost adoptat ca text oficial în
cadrul cursului de formare pentru obţinerea diplomei de Ghid Alpin Italian.
2

3. Nivel 1.Tehnica clasică
Exerciţiul 1: CUM SE POARTĂ PIOLETUL ŞI COLŢARII ÎN RUCSAC
Deoarece nu folosim colţarii, îi punem de preferinţă în interiorul rucsacului într-un înveliş de pânză tare
sau plastificată. Pioleţii scurţi pot rămâne în rucsac, iar cei lungi sunt ţinuţi în mână.
Dacă avem nevoie de mâini (ex. pe teren mixt), pioletul va fi prins în bretelele rucsacului: lărgim
breteaua cu degetul mare şi introducem vârful pioletului între umăr şi bretea. (fig.1), trecem mânerul
pioletului pe umăr şi îl aranjăm între spate şi rucsac, cu ciocul îndreptat spre spate şi lopăţica spre
umăr.(fig.2)
Fig.1 Fig.2
Exerciţiul 2: CUM SE MERGE PE ZĂPADĂ MOALE FĂRĂ COLŢARI
Loc: Pantele înzăpezite în care piciorul se afundă puţin
Înclinaţie: 20º - 25º
Descriere: Panta se urcă direct, cu faţa spre munte, şi se coboară direct, cu faţa spre vale. Elevul
trebuie să îşi găsească echilibrul, menţinându-şi corpul perfect vertical, având grijă să nu se aplece prea mult.
Picioarele sunt depărtate, vârfurile puţin spre exterior. La coborâre, bustul trebuie aplecat în faţă.
Evitaţi o poziţie prea rigidă sau aplecat în spate. Pasul trebuie să fie constant, nu prea lung pentru a nu
pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus să se prăbuşească peste cel de jos. Piciorul
se pune cu încredere în zăpadă. Ritmul mersului depinde de condiţia fizică. Dacă zăpada e inconsistentă,
trebuie bătătorită, apăsând cu piciorul de mai multe ori înainte de a se lăsa cu toată greutatea corpului.
Utilizarea beţelor de schi reprezintă un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun şi pentru a reduce
efortul membrelor inferioare.
Exerciţiul 3: CUM SE MERGE PE ZĂPADĂ TARE FĂRĂ COLŢARI, PE TOATĂ TALPA
Loc: Pante cu zăpadă tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor
Înclinaţie: maxim 25º
Descriere: Încercăm să păşim în aşa fel încât să lăsăm toată urma bocancului în zăpadă. Corpul rămâne
vertical. Pasul trebuie să fie scurt, cu picioarele puţin depărtate, vârfurile puţin deschise. Piciorul de sprijin
(posterior) rămâne întins (întinderea tendonului lui Ahile) (fig.3). Tălpile sunt paralele cu panta, deci gleznele
trebuie îndoite la maximum.
3

4. Atunci când panta creşte, ajunge să mărim depărtarea picioarelor.
Dacă zăpada e cu adevărat prea tare, putem să lovim zăpada cu piciorul
pentru a putea pune mai bine talpa. Acesta e un exerciţiu pregătitor foarte
bun pentru tehnica utilizării colţarilor. Utilizarea beţelor de schi e
folositoare pentru coordonarea mişcărilor picioarelor şi a beţelor.
Greşeli tipice:
 elevul pune picioarele pe marginile bocancului
 elevul ridică picioarele prea mult şi face paşii prea mari.
Corectare:
Fig.3  exerciţii de mobilitate a gleznei
 faceţi exerciţii pe dos, la urcare şi la coborâre
 păşiţi pe urmele unui ghid alpin.
Exerciţiul 4: COBORÂRE CU FAŢA LA VALE FĂRĂ COLŢARI PRIN ALUNECARE CONTROLATĂ
Loc: Pantă cu zăpadă dură, dar care poate fi penetrată de talpa bocancului.
Înclinaţie: 20º - 35º
Descriere: Coborârea se face înfigând călcâiele în zăpadă, gleznele şi genunchii sunt îndoiţi, centrul de
greutate vertical pe picioare, bustul e uşor aplecat înainte. Elevul îşi va pune progresiv picioarele paralel pe
pantă pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe călcâi pe tot piciorul, provocând astfel alunecarea. Pentru
a-şi menţine echilibrul elevul controlează viteza alunecării variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e
menţinut prin potrivirea mai în faţă sau mai în spate a centrului de greutate.
Se recomandă folosirea beţelor de schi atât pentru menţinerea echilibrului cât şi pentru accelerarea
vitezei, când alunecarea e slabă.
După ce aţi prins încredere, repetaţi exerciţiul într-o manieră mai dinamică, ca la schi: fără să patinaţi,
să viraţi, să frânaţi sau să săriţi.
Greşeli tipice:
 în momentul în care sprijinul e pe călcâi, picioarele rămân întinse, iar bazinul în faţă
Sfaturi:
 scopul acestui exerciţiu este de a obişnui elevul, mai întâi cu derapajul, apoi cu alunecarea
controlată.
Exerciţiul 5: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ PE TOATĂ TALPA CU COLŢARI. “PIOLETUL BASTON”
Loc: Zăpadă tare sau gheaţă moale, pante nu prea abrupte. Urcare şi
coborâre.
Colţarii tradiţionali aveau colţi doar în talpă, cei frontali fiind inexistenţi
sau în stare embrionară. Colţarii moderni, dotaţi cu colţi şi în faţă nu exclud
înaintarea pe toată talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai
mare, o viteză de deplasare mai mare şi o economie de energie.
Descriere: Urcarea se face cu picioarele uşor desfăcute pe pante nu
foarte înclinate având grijă să folosiţi toţi colţii colţarilor. Pe măsură ce
înclinaţia pantei creşte, deschideţi progresiv picioarele îndreptate spre exterior
şi îndoiţi gleznele. (Fig. 4)
Fig.4
4

5. Se obişnuieşte transferarea greutăţii corpului pe piciorul de sprijin înainte de a-l
odihni pe celălalt; transferul greutăţii se obţine potrivind bazinul deasupra piciorului de
sprijin. De la un pas la altul întindeţi tendonul lui Ahile al piciorului de sprijin. Piciorul
este pus cu încredere pe gheaţă. La fiecare pas, ridicaţi piciorul astfel încât colţarii să nu
agaţe gheaţa/solul. Se recomandă folosirea beţelor de schi pentru a ajuta trecerea
greutăţii de pe un picior pe altul. Repetaţi exerciţiul fără beţe pentru a vă îmbunătăţi
coordonarea şi echilibrul. Introduceţi utilizarea pioletului pe post de băţ (pioletul
baston) în cazul pantelor mai abrupte.
Coborârea: Bustul aplecat în faţă, picioarele uşor depărtate, semi-îndoite,
vârfurile îndreptate spre exterior.
Ca şi la urcare, înainte de a face pasul, puneţi greutatea corpului pe piciorul de
sprijin, aducând bazinul într-o poziţie verticală pe acesta. Încărcaţi toată talpa piciorului
Fig.5 uniform, nu doar vârful sau călcâiul. (fig.5)
Greşeli tipice:
 elevul nu poziţionează bazinul pe piciorul de sprijin provocând în timpul pasului un dezechilibru
constant (centrul de greutate se află în afara poligonului de susţinere)
 elevul se împiedică din cauza colţilor din faţă.
Corecţie:
 a se utiliza procedeele pedagogice: de exemplu o coardă dublă întinsă pe pământ precum
şinele, la o distanţă de 30 cm. Elevul va merge cu picioarele în exteriorul şinelor
Greşeală tipică:
 În timpul înaintării cu vârfurile picioarelor îndreptate spre exterior, doar colţii interiori sau din
faţă penetrează gheaţa.
Corecţie:
 Întindeţi călcâiul lui Ahile şi depărtaţi genunchiul piciorului de sprijin înainte de a mişca celălalt
picior.
UTILIZAREA “ PIOLETULUI BASTON ”
Pioletul e alcătuit dintr-un vârf, din coadă şi din cap (alcătuit din lamă şi
lopăţică). Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomandă utilizarea unui
piolet relativ lung.
Descriere: Poziţia verticală a corpului, braţele relaxate de-a lungul corpului,
pioletul prins de cap, cu lama în faţă, iar palma
poziţionată pe lopăţică. (fig.6)
Vârful trebuie să se înfigă în zăpadă; pioletul este înfipt în
zăpadă pe măsură ce păşim, la al doilea pas. Pioletul e
înfipt când piciorul opus e în faţă. În cadrul înaintării Fig. 6
frontale, pioletul se ţine în mâna cea mai abilă.
La coborâre, pioletul se ţine cu lama în spate (fig.7) La coborâre, dacă
nu aveţi un piolet destul de lung, nu îl înfigeţi în zăpadă, ci ţineţi-l pur şi simplu în
mână, de cap sau de coadă.
Fig. 7
5

6. Exerciţiul 6: ÎNLĂTURAREA ZĂPEZII DE PE BOCANCI.
Fie că aveţi sau nu colţari, anumite tipuri de zăpadă favorizează formarea
unei copite de zăpadă pe bocanci care deranjează, iar uneori e periculoasă.
Înlăturaţi zăpada lovind scurt bocancul cu coada pioletului în timpul
mersului, în timp ce laba piciorului e ridicată şi piciorul îndoit. (fig.8)
În timpul exerciţiului, dacă sunt dificultăţi cu menţinerea echilibrului, se
recomandă folosirea unui băţ de schi în mâna liberă.
Pe o pantă abruptă unde ridicarea pioletului din zăpadă poate fi periculoasă,
înlăturarea zăpezii de pe bocanc poate fi efectuată lovind piciorul de care s-a prins
zăpada de călcâiul piciorului aflat pe sol.
Fig. 8
Exerciţiul 7: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU COLŢARI, PE COLŢII DIN FAŢĂ. “PIOLETUL SPRIJIN”.
Loc: Pereţi de gheaţă, panta să nu depăşească 50º
Descriere: poziţia de bază, faţa la perete, picioarele uşor depărtate şi îndoite
şi poziţia echilibrată.
Doar colţii din faţă ai colţarilor se înfig în gheaţă. Talpa bocancului e
orizontală, braţele semi-îndoite în faţa bustului, mâna cea mai puternică ţine
pioletul de cap în poziţia “piolet-sprijin” (fig.9) cealaltă mână se află pe gheaţă la
înălţimea umărului.
Înainte de a face primul pas treceţi centrul de
greutate pe piciorul de sprijin printr-o mişcare laterală
a bazinului, apoi ridicaţi celălalt picior, punându-l mai
Fig. 9 sus decât piciorul de plecare.
Colţii colţarilor se înfig o singură dată cu o
lovitură scurtă şi bine dozată. Înaintaţi câţiva metri, apoi coborâţi în aceeaşi
manieră.
Repetaţi exerciţiul de mai multe ori pe distanţe din ce în ce mai lungi şi
mai abrupte. Fig. 10
Greşeli tipice:
 Nu treceţi greutatea pe piciorul de sprijin înainte de a face pasul
 Apropierea prea mare a bustului de pantă
 Paşii prea mari
 Călcâie prea ridicate (fig.10)
 Picioare la acelaşi nivel
 Prea multe lovituri de colţari care sensibilizează gheaţa, făcând-o mai puţin solidă.
UTILIZAREA “ PIOLETULUI -SPRIJIN”
Apucaţi pioletul de cap, având braţele semi-îndoite de-a lungul bustului, cu
palma mâinii pe lopăţică cu ciocul îndreptat în faţă; ciocul atinge gheaţa la
nivelul centurii, doar ca un sprijin pe pantă. Pioletul e sprijinit şi nu înfipt, şi va fi
sprijinit la fiecare al doilea pas, în momentul în care piciorul opus e mai sus.
(fig.11)
Greşeli tipice:
 Încercarea de a înfige pioletul în loc de a-l sprijini cu forţă.
Fig. 11
6

7. Exerciţiul 8: ALUNECAREA PE ZĂPADĂ ŞI CUM SE FACE OPRIREA. “ALUNECAREA GHEMUITĂ”
Loc: Pantă cu zăpadă nu prea tare
Înclinaţie: Între 30º şi 40º care se termină după câţiva zeci de metri printr-o parte plană, fără un
pericol anume.
Descriere: Coborând cu faţa la vale, cu pioletul prins de lopăţică (fig.7), ciocul orientat spre perete, vă
aşezaţi şi alunecaţi câţiva metri.
Vă întoarceţi cu faţa la perete, prindeţi pioletul de mâner cu cealaltă mână apoi
înfigeţi ciocul pioletului în zăpadă la înălţimea pieptului.
Greutatea corpului se află pe piolet care taie suprafaţa, încetinind căderea.
Picioarele sunt desfăcute, putând ajuta la frânare.
În cazul în care elevul are colţarii în picioare,
picioarele nu trebuie înfipte în timpul alunecării
pentru a evita blocajul şi răsturnarea. În acest caz
frânarea se va efectua doar cu pioletul (fig.12).
În timpul alunecării e important să ţineţi capul
îndreptat în sus. Încercaţi să repetaţi exerciţiul Fig. 12
plecând de la o cădere pe spate, cu capul în jos. În acest caz, întoarceţi-vă
imediat pe burtă şi folosiţi coada pioletului pentru a pivota şi îndreptaţi capul în sus, apoi începeţi să frânaţi
cu ciocul pioletului. E posibil să alunecaţi pe zăpadă folosind pioletul ca sprijin. Această tehnică se numeşte
“Alunecare în poziţia ghemuit”.
Din poziţia de alunecare cu faţa la vale, staţi ghemuit, prindeţi pioletul în tehnica “ghemuit” dar pe o
parte, şi folosiţi greutatea corpului pentru a frâna în zăpadă. Păstraţi poziţia ghemuită şi controlaţi
alunecarea prin dozarea sprijinului pe călcâie şi vârful pioletului.
7

8. Nivelul 2.Înaintarea clasică în traverseu
Exerciţiul 1: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU OBLIC, FĂRĂ COLŢARI, PE TOATĂ TALPA
Loc: Pantă de zăpadă tare de aproximativ 25º
Descriere: Plecând de la o anumită înclinaţie, îndoirea gleznei ajunge la maxim, deci înaintarea directă va fi
imposibilă. Astfel va fi necesară adoptarea unei tehnici de înaintare în traverseu. Picioarele sunt uşor
depărtate spre exterior, piciorul de sus îndreptat spre sensul deplasării, iar cel de jos perpendicular pe linia
pantei (fig.13).
Deoarece suprafaţa de zăpadă e prea tare, puteţi să loviţi scurt cu
piciorul la fiecare pas, pentru ca o parte din talpa bocancului să se înfigă în
zăpadă şi să aibă aderenţă. Corpul trebuie echilibrat în poziţie verticală,
genunchii şi gleznele uşor îndoite şi uşor îndreptate spre vale. Pioletul e
utilizat ca sprijin la urcare şi înfipt atunci când greutatea corpului se află pe
piciorul dinspre vale.
Erori tipice:
 Elevul se apleacă spre munte şi picioarele alunecă.
Corectare:
 Măriţi orientarea gleznelor şi genunchilor spre vale. Exersaţi
Fig. 13 într-o manieră mai relaxată. Nu vă sprijiniţi în piolet.
Exerciţiul 2: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU PE TOATĂ TALPA CU COLŢARI
Loc: Zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu înclinaţie de aproximativ 30º
Descriere: Urcaţi în diagonală apăsând cu putere toată talpa bocancului şi deci
toţi colţii colţarilor pe zăpadă. Pentru a efectua acest lucru e necesară îndoirea
laterală a gleznei spre vale.
Poziţia picioarelor: Piciorul de sus – în direcţia deplasării, piciorul de jos – în
jos. Sprijinul pe piciorul de sus se realizează printr-o răsucire progresivă a gleznei,
astfel încât toţi colţii colţarilor să se înfigă în sol în momentul de sprijinire maximă.
Genunchiul piciorului respectiv e uşor îndreptat spre vale.
Poziţia bustului: Uşor aplecat înainte, umerii îndreptaţi spre vale, bazinul
Fig. 14 îndoit. Cu cât panta urcă mai mult, cu atât mai mult e necesar să orientaţi vârful
piciorului de jos înspre vale, pentru a înfige toţi colţii colţarilor (fig.14).
Pioletul e utilizat ca sprijin în mâna dinspre perete, iar în cealaltă mână puteţi avea un băţ de schi, sau
poate fi pusă pe coapsa dinspre vale. Pioletul e înfipt în acelaşi timp în care piciorul de jos se sprijină pe
zăpadă. E important să efectuaţi exerciţiul în ritm: doi paşi, înfigeţi pioletul, etc.
Greşeli tipice:
 Elevul nu se apleacă.
Corectare:
 Ghidul corectează poziţia corpului elevului ţinându-l de mâini şi trăgându-l la vale. Elevul
poate să se ţină de genunchiul de la vale cu mâna dinspre perete.
8

9. Greşeli tipice:
 Colţii colţarilor nu se înfig toţi în zăpadă şi picioarele calcă pe
marginea bocancilor.
 Îndoirea gleznei piciorului de sus nu e suficientă, vârful
piciorului de jos nu e orientat destul spre vale (fig.15).
Corectare:
 Concentraţi-vă atenţia asupra înclinării genunchilor spre vale.
Exerciţiul 3: SCHIMBAREA DIRECŢIEI SPRE VÂRF Fig. 15
Loc: Ca şi exerciţiul precedent
Descriere: O dată ajuns la capătul traverseului, vă poziţionaţi cu faţa la perete, cu
picioarele depărtate şi orientate spre exterior, apoi orientaţi piciorul de sus spre
direcţia dorită.
Schimbarea mâinii pe piolet se efectuează atunci când picioarele sunt îndreptate
spre exterior (fig.16)
Fig. 16
Exerciţiul 4: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU CU PICIOARELE ÎNCRUCIŞATE CU COLŢARII. “PIOLET ADUNAT”
Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 35º-40º.
În cadrul înaintării din traverseul clasic, piciorul de jos este orientat sub piciorul
de sus (picioarele sunt paralele), iar în cadrul înaintării încrucişate piciorul se pune în
faţa celuilalt (picioarele se încrucişează) (fig.17).
De la poziţia de plecare: piciorul de jos cu vârful orientat spre vale, piciorul de
sus puţin mai sus şi în faţă, cu vârful orientat în sensul deplasării, încrucişaţi piciorul
de jos trecându-l mai sus de piciorul de sus, cu vârful îndreptat spre vale; regăsiţi
poziţia de plecare punând piciorul de jos în faţa celuilalt şi mai sus.
Fig. 17 Exteriorul piciorului trece în faţa vârfului celuilalt picior, iar interiorul piciorului
în spatele călcâiului exteriorului piciorului.
Forţa spre vârf se află în principal în piciorul exterior. Muşchiul solicitat de această înaintare
încrucişată este cvadricepsul exteriorului piciorului.
Bustul, uşor îndoit şi aplecat în faţă, e orientat spre vale, bazinul spre perete, genunchii îndoiţi în
direcţia văii.
Pioletul este înfipt atunci când picioarele sunt încrucişate.
Greşeli tipice:
 Când se încrucişează picioarele se înfig doar colţii interiori ai colţarilor.
Corectare:
 înclinaţi genunchiul spre vale şi îndoiţi mai mult glezna.
9

10. UTILIZAREA “ PIOLETULUI ADUNAT ”:
În traverseu, atunci când panta devine abruptă, pioletul se ţine cu două
mâini orizontal în faţa voastră. Mâna dinspre perete ţine mânerul pioletului
aproape de vârf şi îl împinge în zăpadă. Mâna din exterior ţine capul pioletului,
cu lama în faţă şi efectuează o tracţiune în sus.
Pioletul e înfipt de fiecare dată când sprijinirea se face pe piciorul din
exterior. (fig.18) Fig. 18
Exerciţiul 5: SCHIMBAREA DIRECŢIEI CU FAŢA ÎN JOS
Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă cu înclinaţia de
aproximativ 35º.
Descriere: La capătul diagonalei vă întoarceţi de bună
voie cu faţa în jos, având picioarele desfăcute, genunchii şi
şoldurile îndoite. Din această poziţie, mutaţi pioletul şi plecaţi
spre direcţia dorită încrucişând paşii. Această metodă e foarte
utilă pentru ghid deoarece acesta nu pierde niciodată din
vedere elevul şi în plus nu trebuie să treacă peste coardă.
(fig.19, 20, 21, 22, 23)
Exerciţiul 6: TĂIEREA URMELOR
Zăpada tare fără colţari: Se taie cu lopăţica pioletului,
ţinând pioletul în mâna cea mai puternică. În funcţie de
obişnuinţă se pot sincroniza tăierea cu ritmul pasului, un pas, o
tăiere etc. Pentru a se evita lovirea tibiilor cu pioletul, se
recomandă efectuarea unei rotaţii a pioletului spre vale, înainte Fig. 19, 20, 21, 22, 23
de a tăia zăpada.
Gheaţa: Vă aşezaţi de-o parte şi tăiaţi cu lopăţica ţinând pioletul de capătul mânerului şi cu mâna din
exterior.
Tăierea urmelor se începe de jos (lovituri orizontale) şi se termină cu lovituri verticale
(fig.24).
Priză de mână: E o tăiere care se efectuează în gheaţă.
Ea serveşte prinderii cu mâna atunci când trebuie escaladaţi
mici pereţi de gheaţă cu un singur piolet. În funcţie de tipul
de gheaţă şi pioletul folosit aceste prize de mână se taie prin
lovituri scurte de piolet (fie cu ciocul fie cu lopăţica). Se
recomandă tăierea mai multor prize de mână pentru a avea
mai multe prize în pasaj. (fig.25)
ATENŢIE! Dacă pasajul trebuie coborât e necesară
efectuarea unor urme ca şi în desenul de alături, altfel Fig. 24
coborârea va fi dificilă, chiar imposibilă.
Fig. 25
10

11. Nivelul 3.Înaintare clasică
Exerciţiul 1: ÎNAINTAREA CU PICIOARELE ÎNCRUCIŞATE PE TOATĂ TALPA, PE PANTĂ MAXIMĂ
Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă până la 40º.
Descriere:
 Încrucişare anterioară – Se procedează ca şi în cazul înaintării
încrucişate pe diagonală exagerând direcţia vârfurilor în jos. Chiar şi
piciorul de sus va avea vârful orientat în jos.(fig.26)
 Încrucişare posterioară – Corpul e aşezat în profil,
bustul uşor aplecat înainte spre vale, bazinul îndoit spre
perete şi genunchii îndoiţi. Fig. 26
Piciorul de jos trece în spatele pulpei piciorului de sus, la acelaşi nivel, cu vârful
dirijat în jos (acesta e practic mersul înapoi). Forţa
spre vârf e dată de piciorul care se încrucişează
(fig.27).
Muşchii solicitaţi de această mişcare sunt în
principal cvadricepşii.
Pentru a reduce oboseala e posibilă alternarea
Fig. 27 piciorului care se încrucişează, dar în general fiecare
are o parte la îndemână.
Pioletul se foloseşte ca sprijin în perete sau în poziţia adunat (fig.18). Fig. 18
Această metodă e convenabilă pentru ghid, deoarece nu îl pierde din vedere pe elev în timpul
mersului.
Greşeli tipice:
 Piciorul nu e întors destul spre vale
 Corpul e prea aplecat spre perete.
Exerciţiul 2: ÎNAINTAREA ÎN “TEHNICĂ MIXTĂ”
Loc: Pantă susţinută şi lungă cu zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu o
înclinaţie de aproximativ 45/50º.
Schimbarea sensului la fiecare 10 paşi pentru a distribui efortul muscular.
Piciorul pus pe toată talpa trebuie să fie perpendicular pe linia pantei.
Ca în cazul înaintării pe colţii din faţă, picioarele nu se află la acelaşi nivel.
Pioletul poate fi utilizat şi ca sprijin şi ca tracţiune (vezi exerciţiul 4) şi e
ţinut în mâna situată de aceeaşi parte cu piciorul aşezat pe toată talpa.
Înfigem pioletul în acelaşi timp cu vârful piciorului. Mâna liberă se sprijină
pe gheaţă la nivelul pieptului (fig.28). Fig. 28
Această tehnică permite relaxarea pulpei piciorului care foloseşte toţi colţii
colţarilor deoarece această tehnică solicită continuu amândouă picioarele în acelaţi timp.
11

12. Greşeli tipice:
 pioletul e înfipt la fiecare pas
 piciorul aşezat pe toată talpa nu e aşezat destul de orizontal şi doar colţii interiori penetrează
gheaţa.
Corectare:
 împingeţi genunchiul spre exterior.
Exerciţiul 3: COBORÂREA CU FAŢA LA VALE PE PANTĂ ABRUPTĂ (“PIOLET BALUSTRADĂ”)
Loc: Pantă de zăpadă tare sau gheaţă până la 50º
Descriere: Coborâre cu faţa la vale, cu picioarele puţin mai desfăcute
decât şoldurile, pe de o parte pentru a evita pericolul agăţării colţarilor în
parazăpezi sau chingă şi pe de altă parte pentru a avea o mai bună stabilitate;
picioarele paralele sau uşor îndreptate în exterior.
Toţi colţii trebuie să penetreze gheaţa. Gleznele şi genunchii îndoiţi,
bustul aplecat (fig.29).
Picioarele sunt puse pe gheaţă energic. Înainte de a muta celălalt picior
toată greutatea piciorului trece progresiv pe piciorul de sprijin. Trecerea
greutăţii se efectuează printr-o deplasare laterală a bazinului.
Fig. 29
Dacă vârful pioletului poate să penetreze gheaţa, utilizaţi pioletul ca
baston, altfel, prindeţi pioletul în tehnica adunată orizontal înaintea voastră
fiind pregătiţi să înfigeţi ciocul pentru a stopa o eventuală cădere.
Dacă panta e prea abruptă, se recomandă folosirea tehnicii “pioletul balustradă”.
Greşeli tipice:
 tendinţa de a se apleca prea mult.
 picioarele nu sunt depărtate destul.
 tendinţa de a apăsa călcâiele în loc de a le înfige
 sprijinul piciorului urmat de derapaj
 lipsa de decizie când se face sprijinirea pe picior
 lipsa de încredere în ţinuta colţarilor.
“PIOLETUL BALUSTRADĂ ”:
Înfigeţi ciocul pioletului la înălţimea picioarelor. Coborâţi, lăsând mâna de-a lungul pioletului ca pe o
balustradă şi efectuaţi tracţiunea în sus aproape de capul pioletului. Coborâţi picioarele până când ciocul
pioletului ajunge la nivelul şoldului, extrageţi ciocul prin mişcări scurte de du-te – vino, prinzând pioletul de
cap, apoi prindeţi pioletul de capătul cozii şi înfigeţi-l din nou.
Exerciţiul 4: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU “TRACŢIUNEA ÎN PIOLET”
Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 50/55º
Descriere: În acest exerciţiu utilizarea colţarilor e la fel ca şi înaintarea cu
sprijinirea în piolet (vezi exerciţiul 5, nivel 1).
Fig. 30
12

13. Pe gheaţă, sprijinirea în piolet nu permite penetrarea suficientă a ciocului, în schimb utilizarea
tracţiunii în piolet prezintă o siguranţă mai mare (chiar dacă se pierde din rapiditate la extragerea ciocului).
Apucaţi pioletul de baza cozii (aproape de vârf) şi înfigeţi ciocul deasupra nivelului feţei (fig.30) (vezi
nivelul 4 tehnica de bază a tracţiunii în piolet). Mâna liberă este sprijinită pe gheaţă sau poate fi pusă de
asemenea pe capul pioletului, lângă mâna care e pe coadă.
Urcaţi efectuând paşi mici însoţiţi de deplasări laterale ale bazinului, pentru a lua greutatea de pe
piciorul pe care îl ridicaţi. Opriţi-vă cu picioarele la aceeaşi înălţime şi cu pioletul la înălţimea pieptului
înainte de a-l înfige din nou mai sus.
Pentru a depăşi pasajele mai abrupte e necesar să pregătiţi prize pentru mâna liberă având grijă să nu
vă aflaţi în poziţia de a dezancora sau de a vă croi drum fără nici o priză.
Exerciţiul 5: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU DOI PIOLEŢI CA SPRIJIN.
Loc: Pantă de zăpadă dură sau gheaţă moale de aproximativ 50º
Descriere: Acest exerciţiu presupune pentru prima dată în cadrul
înaintării folosirea a 4 articulaţii. Schema avansării este mână – mână, picior
– picior.
De la poziţia de bază, picioarele la aceeaşi înălţime, uşor depărtate,
braţele semi-îndoite sprijinite pe pioleţi, la înălţimea şoldurilor, ridicaţi
fiecare din cele patru sprijine înfigându-le mai sus. Ridicaţi câte un picior nu
Fig. 31
înainte de a trece bazinul pe piciorul de sprijin. Înfigeţi al doilea picior la
înălţimea primului pentru a regăsi poziţia de bază. Înlănţuiţi mişcările
pentru a obţine o avansare ritmată. (fig.31).
Greşeli tipice:
 Călcâiul prea sus
 Pioleţii sunt înfipţi în loc să fie aşezaţi
 Bustul prea înclinat spre perete
 Paşi prea lungi
 Pioleţi aşezaţi prea sus.
Exerciţiul 6: ÎNAINTARE “ÎN ŞIR INDIAN”
Loc: Pantă de zăpadă dură de aproximativ 45/50º
Descriere: Dacă în exerciţiul precedent, se deplasau mai întâi membrele
inferioare apoi cele superioare, în acest exerciţiu se deplasează alternativ braţul şi
piciorul corespondent (de pe aceeaşi parte).
Piciorul drept şi mâna dreaptă se ridică simultan şi vice-versa, picioarele nu
se regrupează, ele rămân decalate, unul deasupra celuilalt, iar pioleţii se folosesc
de obicei ca sprijin dar şi ca tracţiune. (fig.32)
Fig. 32
Acest exerciţiu include o problemă fundamentală de echilibru, insă, oferă
rapiditate în înaintare şi necesită o condiţie fizică optimă.
Greşeli tipice:
 Nu se ridică simultan mâinile şi picioarele asociindu-se astfel cele două dezavantaje: încetineală
în înaintare şi dezechilibru.
13

14. Notă: Se întâmplă ca pe gheaţă să vă căţăraţi alternativ: mâna stângă/picior drept, deplasând doar
câte un membru.
Exerciţiul 7: ÎNAINTARE PE TEREN MIXT. (CUM SE MERGE PE ROCĂ CU COLŢARII)
Loc: Morenă sau loc cu pietre mari, stabile.
Descriere: Obişnuiţi-vă să mergeţi pe pietre cu colţarii, folosind tehnica picioarelor pe toată talpa,
pioletul este utilizat ca baston.
Dobândiţi sensibilitate în lucrul cu colţarii.
CĂŢĂRARE PE STÂNCĂ CU COLŢARII
Loc: Lungime uşoară, eventual în faleză, cu asigurare de sus.
Descriere: Obişnuiţi-vă să puneţi întotdeauna colţarii pe vârfuri, pe prize şi în fisuri.
Aveţi încredere în poziţia colţarilor din faţă, aşa cum nu trebuie niciodată să vă sprijiniţi pe partea
interioară a bocancilor.
Greşeli tipice: Răzuirea stâncii cu colţii sau interiorul bocancului.
CĂŢĂRARE MIXTĂ CU PIOLET ŞI COLŢARI
Loc: Perete de gheaţă şi stâncă
Descriere: Pe gheaţă, ca şi pe stâncă, utilizăm tehnica colţilor din faţă, pioletul putând fi utilizat fie
pentru a curăţa prizele de gheaţă fie pentru a înfige ciocul, înţepenind coada, înţepenind sau înfigând ciocul
în fisurile din stâncă.
Atunci când stânca e lipsită de gheaţă, pioletul, nefolosit, trebuie prins în breteaua rucsacului.
14