D Povestire pusă în proză, după un caz real...de însăși autoarea textului/cărții!

1. 1
Antoaneta Rădoi
Prigonitorilor mei din Sinod,
cu dragoste!!!...
(„Spovedania unui învins!“)
"Să se dea poporului în mînă, înainte
de toate şi mai presus de orice carte din lume,
spre citire, gîndire şi îndreptare, SFÎNTA
SCRIPTURĂ, căci este lăsată de la
Dumnezeu pentru hrănirea duhovnicească a
tuturor!"
(Biblia Sinodală 1936 –
Mitropolit Andrei Şaguna )

2. 2

3. 3

4. 4
Imaginea de pe coperta întîi a fost preluată de pe google și
prelucrată de Antoaneta Rădoi
ISBN 978-973-0-16972-0

5. 5
Cuvînt înainte
Tulburătoarea mărturisire
„... Şi ne iartă, Doamne, pe noi, pe toţi, pe mine şi pe
semenii mei, pentru toate cîte le-am greşit unii faţă de alţii şi
toţi înaintea TA! Fiidcă TU, Doamne, ştii toate neputinţele
noastre şi îl ştii şi pe vrăjmaşul nostru, care, cu vicleniile lui,
ne pune în ceartă cu fraţii noştri! Dar, întrucît TU eşti,
Doamne, CEL ATOTPUTERNIC, te rugăm: Izbăveşte-ne de
cel viclean!”
Cu această rugă se încheie tulburătoarea mărturisire a
Antoanetei Rădoi, care a încredinţat tiparului „Spovedania” ei
sfîşietoare, pe care am parcurs-o cu sufletul lăcrimînd de
durere, văzînd cîtă suferinţă poate îndura o fiinţă nevinovată
din partea unor slujitori ai Bisericii.
În aceste vremuri cumplite, fiecare muritor simte
strivitoarea povară a crucii unei sorţi nefericite, urcînd Golgota
asumată spre devenire a spiritului. Noi, creştinii cei dintîi,
acceptăm cu demnitate toate chinurile îndurate, căci
întotdeauna ne gîndim la Bunul, Înţelegătorul şi Marele
Iubitor de oameni, al nostru Iisus, care a suportat, tot
nevinovat, cele mai crunte dureri şi batjocuri, astfel căpătînd şi
noi puterea de a le duce, ca fiind calea spre mîntuire.

6. 6
Tot în numele Blîndului şi Înţeleptului nostru Învăţător
aşteptăm de la slujitorii Săi, de la preoţii Bisericii, înţelegere şi
milă. Mila fiind cel mai complex sentiment coborît din Ceruri,
de la Dumnezeu-Tatăl, în sufletele noastre. Astfel sîntem
înnobilaţi/îndumnezeiţi cu Iubire, Iertare, Toleranţă, Ajustare,
Jertfire, întru înălţarea noastră, spre a fi demni de Dumnezeul
din noi.
„Noi, ce din mila Sfîntului/Umbră facem pămîntului”
(aşa ne numea Mihail Eminescu în a sa „Rugăciune”), am
înţeles mila creştină, pe care o trăieşte şi trebuie să o trăiască
şi să şi-o manifeste fiecare, faţă de semenul aflat în nevoi şi
lovit de nenorociri. Cu atît mai mult aşteptăm mila şi ajutorul
de la cei ce se cred aleşii lui Dumnezeu, de la mai-marii
Bisericii, căci aşa am fost învăţaţi de strămoşii noştri şi aşa
ştim, că preotul este cel care vindecă sufletul bolnav,
neajutorat, fiind el considerat doctor de suflete. Uneori tot
preotul vindecă trupul, prin rugăciunea făcută pentru cel
bolnav şi învăţătorul - tot preot - îmbogăţeşte mintea, pe care o
luminează cu credinţă şi cunoaştere. Aşadar, în întregul fiinţei
preotului sălăşluiau trei piloni susţinători ai OMULUI - cea
mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu, modelată „după chipul
şi asemănarea” Părintelui Ceresc.
Astfel de aşteptări avea şi Antoaneta Rădoi de la
învăţătorii şi păstorii Bisericii, de la mai-mari, de la „sinodali”.
Ea care, artist plastic fiind, înzestrată cu talent, şi-a concretizat
priceperea şi iubirea de frumos creînd obiecte de cult, întru
Slava lui Iisus Christos, şi care, încercînd apoi să le vîndă, şi-a
deschis un micuţ Magazin, o Prăvălioară, undeva în apropierea
Dealului Mitropoliei. Spre marea ei nefericire însă, a trebuit să
închidă mica ei Prăvălie - singura sursă de venit -, clădită cu
eforturi supraomeneşti şi înrobitoare împrumuturi - neachitate
încă, după ani de muncă - din pricini pe care Antoaneta le-a
mărturisit în amănunt în „spovedania” ei.

7. 7
Autoarea „Spovedaniei” a traversat perioade de viaţă
negre, marcate de moartea unor fiinţe dragi, de despărţirea de
un suflet din suflet, de boală cruntă, de pagube şi pierderi
culminînd cu desfiinţarea micuţului ei Magazin, ceea ce, e de
înţeles ce a generat această tulburătoare mărturisire, făcută cu
sufletul la gură, cu lacrimi de sînge, cu revoltă, cu indignare şi
cu zbatere între a înţelege şi a îndura, între a spera şi a
deznădăjdui, între a lupta în genunchi şi a ridica ochii spre Cer,
implorînd ajutor şi iertare.
Cine va parcurge aceste pagini din care reiese o
strivitoare suferinţă, va înţelege zbuciumul nefericitei care n-a
înţeles de ce i s-a interzis să-şi exprime Iubirea faţă de Fiul lui
Dumnezeu, prin ceea ce confecţiona ea cu mîinile şi sufletul ei,
de ce i sa interzis de către mai-marii Bisericii, să-şi cîştige
dreptul la o bucată de pîine obţinută din munca ei!
Indignarea şi revolta Antoanetei Rădoi izvorăsc cu atît
mai tumultuos, cu cît ea este o creştină adevărată - dovadă fiind
mulţimea de citate, înserate în text, din Cartea Cărţilor, Cartea
de Căpătîi a fiinţei ei.
După lecturarea acestor dramatice zbateri, ne întrebăm
cu îndreptăţire: „Nu se putea, oare, găsi o modalitate de a fi
ajutată, şi nu distrusă o astfel de fiinţă nevinovată?”
Este evidentă opulenţa multora dintre slujitorii Bisericii,
deşi noi ştim că Învăţătorul Iisus Christos (Sfîntul Model), trăia
modest, cumpătat, fiindu-ne nouă pildă şi exemplu. De aceea,
ne întrebăm: Îi va fi oare pe plac Tatălui, Fiului, Sfîntului Duh,
Maicii noastre, această uriaşă bogăţie materială a Instituţiei ce
se numeşte Biserica lui Iisus Christos?
Noi ştim şi credem că, dimpotrivă, avuţia plăcută
Creatorilor şi Învăţătorilor noştri este cea spirituală! Şi atunci,
cum se împacă aceste contrarii în chiar incinta ce ar trebui să
fie sacră, neatinsă de lăcomie, ură, duşmănie şi alte manifestări
incompatibile cu tot ce este sfînt?

8. 8
Punîndu-ne întrebări, găsim şi un posibil răspuns şi
înţelegem de ce din fiecare celulă din fiinţa Antoanetei Rădoi
picură sînge. Înţelegem că s-a prăbuşit întregul ei edificiu
interior, clădit pe încrederea în slujitorii Bisericii lui Iisus şi nu
ai bisericii, instituţie administrativă, preocupată de ban -
cîndva considerat „ochiul...”
Îngenunchem, odată cu tine, Antoaneta, şi ne rugăm
Preasfîntului Tată Ceresc, să-i ierte pe toţi cei care te-au
prigonit cu atîta răutate şi ne-au dezamăgit pe noi, care
credeam în misiunea lor pe pămînt!
Doamne, iartă-ne şi luminează-ne, ocroteşte-ne cu mare
mila Ta! Amin.
Prof. Floarea Necşoiu

9. 9
O experienţă de viaţă netrucată
Mi se cere părerea asupra unui conflict extraordinar,
dintre o femeie şi Înaltul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Nu am nici o competenţă şi nici o pornire justiţiară, într-o
asemenea confruntare aproape incredibilă. Cum să poţi să te
amesteci într-o asemenea ceartă? Poţi fi martor de pe margine
sau, cel mult, spectator neimplicat.
Deseori, sensul şi valoarea existenţelor umane vor fi
acordate de luptele pe care oamenii le-au dat în chiar viaţa lor
repede trecătoare. Unii s-au luptat cu duşmănii feroce, alţii s-
au confruntat cu vecinii, alţii au moştenit luptele strămoşilor şi
le-au continuat pentru o casă, pentru o palmă de pămînt, sau
pentru un nume pe care îl meritau... Şi se întîmplă că, de multe
ori, oamenii sînt evaluaţi ori judecaţi chiar după valoarea
inamicului. Este puternic cine are duşmani puternici!
Înseamnă ceva cineva care a îndrăznit să înfrunte inamici mult
mai răi şi mai înverşunaţi decît îi recomandau condiţia lor
umană.
Am citit - aş zice - cu interes crescut de la o pagină la altă
pagină, şi am rămas stupefiat de mizeriile şi adversităţile pe
care le-a înfruntat Antoaneta Rădoi pentru a-şi supune
adversarul şi a-şi revendica dreptul ei în faţa unei instituţii cu
care nimeni nu îndrăzneşte să lupte, pentru că se presupune
avînd o protecţie divină, deşi mulţi dintre exponenţii ei au
arătat deficienţe de comportament, slăbiciuni şi insuficienţe
umane uriaşe. Poate că femeia era pornită dintr-un avînt
interior spre luptă. Dar alt adversar nu şi-a găsit?! Or, poate
şi-o fi zis vorba ceea: Dacă e vorba de luptă - luptă să fie! Miza?
E un oponent neimportant. O cocioabă care stătea în calea
„dezvoltării” uriaşe a unei instituţii colos, care nu se încurcă
cu mici oprelişti ce stau în faţa tăvălugului lor instituţional.

10. 10
Să admitem că sinodalii au ordonat desfiinţarea
micuţului Magazin cu Obiecte de Cult, ca urmare a aşa-zisei
Legi 1o3/92, Legea Monopolului Bor asupra obiectelor de cult,
dar se putea găsi şi alte modaliăţi de abordare, prin care o
femeie, o familie, un grup de credincioşi îşi puteau asigura
traiul de azi pe mîine.
Credinţa, iubirea de Dumnezeu au călăuzit-o pe
Antoaneta Rădoi spre aflarea binelui, după multe căutări. Şi
binele s-a identificat (şi se identifică în continuare) cu lupta, cu
înfruntarea uriaşei instituţii care patronează credinţa în
Dumnezeu, a unui popor întreg. E un mare păcat, dar nu pot
să nu-i zic: Iartă-ne, Doamne, greşelile noastre, că noi nu
putem să iertăm geşelile greşiţilor noştri!...
Cine oare ar putea să o ajute? Cine ar trece sufleteşte de
partea ei? Dacă cineva ar ridica un deget, şi-ar atrage
adversitatea colosului instituţional. Noroc că Biserica Orto-
doxă Română nu a ars pe nimeni pe rug. E un bun prilej însă
să se nască precedentul...
O experienţă de viaţă netrucată, o situaţie-limită a
existenţei care, fără îndoială, a îmbogăţit şi întărit personalitatea
neînfricatei luptătoare pentru drepturile sale minimale.
Orice s-ar zice, să admitem că lupta nedreaptă, nedorită
şi inegală, pe care trebuie s-o ducă Antoaneta Rădoi pentru a-
şi salva mica sa afacere, e o formă de eroism, discret, raţional,
înălţător prin proiecţia simbolică. Sigur că această femeie e
prima pe lista celor care trebuie arşi pe rug, ca adversar
incorigibil al unei instituţii naţionale. Pe Antoaneta, fie că
vrea, fie că nu vrea, o paşte ironizarea veninoasă a adversarilor
BOR, în balanţă cu chiar afurisania înaltei instituţii. Opţiunea
luptei produce dileme de conştiinţă, iar cine trece de partea ei
poate suferi, anatemizarea...
Confruntarea aceasta inegală - Şi asta cînd? De reţinut
că 2012 fusese Anul Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor!
-, nu i-a modificat credinţa şi nici apartenenţa intimă,
sufletească la acea instituţie cu care, inegal, incredibil, trebuie
să se confrunte!
Am uitat să vă spun că Antoaneta Rădoi a relatat pas cu
pas confruntarea ei cu sinodalii BOR, rezultînd un text, greu

11. 11
de catalogat, un fel de „mixtum”, de amestec între jurnalul
intim, un pamflet ironic şi zdrobitor despre situaţia ei umană,
poate şi un fel de roman de tipul „dosarelor autenticităţii” sau
chiar un scenariu de film. Să mai adăugăm că textul conţine
bune pagini de proză şi chiar incantaţii lirice cu substanţă
sufletească.
Această relatare care vrea (şi poate) să devină o carte -
de aici s-a generat şi posibilitatea prezenţei mele în această
confruntare în care, logic, nu-mi găsesc locul - e un fel de
strigăt în pustiu, un pamflet fără obiect sau, poate, un denunţ
către... oficialităţi: Primărie, Guvern sau... Dumnezeu!
Farmecul ei constă în faptul că e ceva din toate genurile
invocate mai sus şi din toate la un loc, divagînd şi insistînd în
toate direcţiile, fără să rămînă exclusiv într-o singură limitativă
calificaţie.
Am rămas impresionat de strigătul de dreptate al acestei
femei, de nefericirea citită în glas, de invocaţia dreptăţii
dumnezeieşti care i-ar putea aduce liniştea, dreptatea şi
libertatea ei - materială şi insituţională - în aceste vremuri
tulburi în care statul şi instituţiile fură de la cetăţean.
Eu nu ştiu unde e dreptatea, eu nu pot să fac dreptate, eu
nu pot să mă amestec, dar vorbesc despre strigătul acestei
femei, aflată în luptă cu instituţia celor mai sensibile senti-
mente creştineşti. Mi se pare o luptă atît de disproporţionată
încît verdictul cu victoria celui mic nu mai pare verosimilă,
decît în cîteva proverbe optimiste, romîneşti, şi în arhetipul
victoriilor disproporţionate dintre David şi Goliath.
S-ar putea ca femeia chiar să nu aibă dreptate, dreptatea
să fie de partea celor puternici, a sinodalilor, dar şi aşa glasul
ei înfrînt să taie ca un jungher conştiinţele martorilor, martori
care nu pot, nici nu vor să se implice pentru că se tem. Dar, iată
şi pe cineva, care nu se teme!
Eu, şi acum, după finalul confruntării, o povăţuiesc pe
femeie să găsească o cale de împăcare, un mod fericit de
încheiere a diferendului, cu ambele părţi mulţumite, dar nu
cred să găsesc înţelegere pentru împăcare, nici la femeia cu

12. 12
orgoliul şi, mai ales, cu sufletul rănit, nici la înalţii funcţionari
ai credinţei.
Nu sînt eu cea mai potrivită persoană care să judece (sau,
mă rog, să arbitreze) un asemenea diferend disproporţionat, şi
nici nu judec, ci caut nişte căi de împăcare sau consolare
pentru partea păgubită, sărăcită şi nefericită.
Faptul că femeia, prinsă în inegala confruntare, a ales
calea textului şi argumentele scrisului dovedesc o bogăţie
cognitivă, o conştiinţă puternică, activă şi o împăcare supe-
rioară, în chiar sensul învăţăturilor sacerdotale.
Nu doar a scris această carte, dar a fost animată de
puternice sentimente care au explodat în forme... poetice:
„Făcutu-mi-am un Magazin/ de mare preţ,/ un Magazin cu.../
Artă sacră!/ Şi-n loc de beneficii/ am cules,/ doar... poamă acră/
şi „dulce-binecuvîntarea”/ păstorilor din... Deal!/ Strîns-am în
mine lacrimi/ cît pentru nouă vieţi!/ Strîns-am în mine lacrimi,/
în zori/ şi în amiezi,/ şi-n seară/ şi-n nopţi fără de somn,/ dar
astăzi... s-a sfîrşit!/ Deschis-am stăvilarul/ să curgă toate... val,/
căci s-a umplut paharul/ şi iat’/ a dat pe-afar’!/ Deschid azi
stăvilarul,/ mîhnirile să-mi curgă! Din suflet tot amarul,/ afar’
să mi se scurgă!/ Să fie gol... paharul,/ Şi lacrimii hotar!”
Acum, să nu se supere pe mine autoarea, dar mie - care
nu mă pricep în afaceri juridice de patrimoniu şi monopol, dar
mă bag ca musca-n lapte în chestiunea asta - mi se pare firesc
ca BOR să aibă exclusivitate de producţie şi vînzare de produse
bisericeşti pe undeva prin zona Dealului Mitropoliei, iar faptul
că Antoaneta Rădoi a reuşit să deschidă un Magazin în spaţiul
privilegiat, iarăşi mi se pare o mare faptă de vitejie – prima –
dar vor urma şi următoarele, în care a provocat la luptă întreg
Aliotmanul...
Eu însumi care am scris multe prefeţe, sute, mii, am avut
o strîngere de inimă cînd am început-o pe aceasta, şi mi-am
făcut o cruce mare...
Aş vrea ca toată lumea să aibe dreptate în confruntarea
aceasta, şi să iasă bine pentru toţi creştinii.
Aureliu Goci
(critic literar, scriitor)

13. 13
Despre mine...
Motto: „Dacă stai în genunchi îna-
intea lui Dumnezeu, te poţi
ridica în picioare în faţa lu-
mii, şi o poţi înfrunta!”
Despre mine, mi-aş fi dorit să-i las pe alţii, pe cei din jur,
să vorbească. Însă, am să spun doar cîteva cuvinte, strict
necesare pentru cei care, încă, nu mă cunosc. De profesie sînt:
Artist Plastic. Mai exact, designer vestimentar. Diploma o am de
la Şcoala de Artă, iar talanţii de la Dumnezeu! Binecuvîntat fie!
De profesat, nu mai profesez demult, ceea ce v-ar face să
credeţi despre mine că sînt un Artist Plastic, un designer… ratat!
Ei, n-ar fi fost de mirare să fiu, dacă mai profesam! Mai ales cu
stilurile astea post-moderniste, absolut indescifrabile pentru
gusturile mele artistice, cu „artişti” şi cu „maeştri designeri”,
cu aceşti designeri struţo-cămile gen Iulia Albu, care „se
exprimă” cu gura pînă la urechi în modă, plimbîndu-şi, „cu
still”, găina pe Calea Victoriei, şi punîndu-şi sîrmă ghimpată,
răsucită pe trei rînduri, în jurul capului pe post de diademă!!!
Nu! Eu nu pot să mă ridic la… elevaţia aceasta!...
Dar nu, dragii mei! Nu sînt un designer ratat. Zic. Deşi nu
mai fac haine ca înainte, nu stau. Ci fac! Fac. Fac... ce pot, după
binecuvîntarea lui Dumnezeu!
O vreme, am pictat. Am pictat la început nişte… cai vezi pe
pereţi! Ca orice începător. Mai apoi, pentru că iubesc foarte mult
caii, dîndu-mi eu seama că superbele necuvîntătoare, atît de

14. 14
măiestrit zămislite de către Creatorul Suprem-Dumnezeu, nu merită
batjocorite într-un asemenea hal, în care eu, neisprăvita, o făceam,
am schimbat caii pe… cămile. Măcar cămila e sluţită ea, sărăcuţa,
din naştere, de la mama ei. Aşa că, dacă o poceam, ce mare lucru îi
făceam?? Sluţeala mea, asupră-le, nu ar fi sensibilizat pe nimeni.
Zic. Şi, tot cămilind eu aşa, prin pîrjolul deşertului, m-a pocnit ceva-
n tărtăcuţă! Mi-a venit o străluminare. M-am aşezat! Şi-am poposit
un pic... mai mult. Am luat o pauză. O binecuvîntată pauză! După
care, venindu-mi eu în fire, m-am reorientat, spre... Lumina ce-o
primisem! Şi uite-aşa, o vreme, am pictat Icoane.
Dar, cum Arta Sacră, a fost, şi ea (?...), confiscată de către
mai-marii Bor (Biserica Ortodoxă Română), a trebuit, de bună
voie şi nesilită de nimeni, să renunţ la… pictat Icoane!!!, deşi
talentul de la Dumnezeu cît şi Diploma de la Scoala de Artă, mă
îndeamnă, mă îndreptăţesc şi mă obligă totododată să o fac în
continuare. Şi o fac, dar, nu atît de des, pe cum o făceam
înainte!...
Acum, spre exemplu, mai mult, scriu. DA, scriu! De ce
scriu? Pentru că simt nevoia să mă exprim. Pentru că... am ceva
de spus! Zic eu. Deşi alţii spun că, mai bine-ar fi... să tac! Şi sînt
unii care şi-ar dori să tac… pe vecie! Ca să le dau lor şansa să-
mi poată cînta: veşnica pomenire! Este vorba, evident, despre
sinodalii Bor. Dar nu le voi da eu şansa aceasta! Nu le voi da
ocazia să mai beneficieze ei de niciun crăiţar de la mine. Şi nu
le-o voi da, din două motive, şi anume: 1) Pentru că eu, sînt
Lefterica Popescu (stare în care, ei – scumpii de ei!!!,
„sfinţişorii din Deal” –, m-au adus). 2) Pentru că, şi de n-aş fi
Lefterica Popescu, tot n-ar mai vedea ei de la mine niciun şfănţuc
chior, fiindcă am renunţat de multişor la obiceiul acesta – prost –
al meu, de a mai da bani la popi. Şi cum preoţi ai lui Dumnezeu nu
se prea mai găsesc cu una-cu două, mira-m-aş dacă s-ar mai găsi
vreunul pentru înmormîntarea mea, care să-mi cînte o Veşnica
Pomenire mai acătării, după pofta inimii mele!!! Şi, cum nu am de
gînd să mor – pentru că-s datoare vîndută şi nu am de gînd să mor
înainte de a-mi achita datoriile, ca măcar pe lumea cealaltă să nu
mai aud strigătele creditorilor mei!!! –, scriu! Şi printre altele scriu
şi despre dualismul, despre fariseismul ce-i caracterizează pe aceşti

15. 15
tătuci, pe mai-marii Bor, dar scriu şi despre preoţii lui Dumnezeu –
puţini la număr; dar, Slavă lui Dumnezeu! – pe care-am avut
binecuvîntata bucurie de a-i fi întîlnit, şi scriu despre Sfinţii care
„au lucrat” în viaţa mea şi despre Maica Domnului. Şi, desigur, vă
voi da ocazia să mă cunoaşteţi! Pînă atunci... Doresc să fac o urare,
tuturor celor care vor citi Cărţile mele, şi anume: Dumnezeul Păcii,
să vă întărească în tot lucrul bun, ca să faceţi voia Lui, şi să
lucreze în toţi ceea ce este bine-plăcut Lui, prin Iisus Hristos,
Domnul nostru! (Evrei 13, 20-21); Harul şi Pacea să vă fie
înmulţite, prin cunoaşterea lui Dumnezeu!, dragii mei.
De asemeni, doresc să împărtăşesc cu voi o binecuvîntare
pe care eu am primit-o de la dragul, scumpul şi sfîntul meu
Părinte, Nicodim Bujor, un ilustru necunoscut! – dar care este,
Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica – şi care mi-a dat
binecuvîntarea cu porunca să o împărtăşesc tuturor. Vă rog,
aşadar, s-o primiţi! Iat-o: „Duhul înţelepciunii, duhul blîndeţii,
al răbdării, al smereniei, al gîndului curat... şi toată darea cea
bună, de la Dumnezeu, de la Părintele luminilor, să fie peste
voi toţi!”, dragii mei. Amin!
Antoaneta Rădoi
Bucureşti, 12 mai, 2014

16. 16
Preambul
Agenţia de Ştiri Basilica, Ziarul Lumina şi Televiziunea
Trinitas Tv (Toate, proprietate privată a Patriarhiei.Ro!, dar
susţinute financiar de către toată ortodoximea română), aceste
prea-ţipătoare şi prea-zornăitoare „voci” - înainte-mergătoa-
rele sinodalilor -, anunţau cu surle şi trîmbiţe că anul 2014 a fost
proclamat, de către PREA (...) FERICITUL patriarh, „Anul
Omagial al Spovedaniei!...” Ce fain!!! Ce oportunitate!!! Cred
că ar fi un moment prielnic să o fac şi eu! Să mă spovedesc!, mi-
am zis. Şi profitînd de această unică „şansă”, am decis să vin în
faţa voastră, a tuturor, să fac: O Spovedanie! Publică. Să mărtu-
risesc ceva ce-mi ardea sufletul. Căci multă mîhnire-am acumulat
în sufletul meu din pricina supărării pe care mi-au făcut-o
sinodalii (sau... poate că eu le-am făcut-o lor!!! Nu ştiu! Voi veţi
analiza! Eu nu voi face altceva decît să fac mărturisirea
„evenimentelor” întîmplate, deloc... întîmplător!!!, şi coordonate
de orchestra sinodală a Bor, condusă de oficialii: episcopul C
Cîmpineanu şi de către conştiinciosul său secretar sinodal, I G
Corduneanu, de încă un „slujbaş conştiincios” al cărui nume îmi
scapă, cît şi, neoficial, din culise!!! - păpuşarii, cum se zice -, de
încă două-trei nume sonore şi cu trecere mare, în Sinod!!!, dintre
care unul, V Goreanu, „coleg şi bun tovarăş întru năstruşnicii”
- în loc de binecuvîntări! - cu IGC), îmi macină sufletul şi nu-mi
mai găsesc pacea! Căci m-au rănit pînă la sîngerare, „mîngîierile
de bici” pe care sinodalii mi le-au administrat vreme de mai mult

17. 17
de trei ani, prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi-s toată o
rană deschisă de la „graţioasele binecuvîntări”, pe care scumpii
mei „tătici” le „pecetluiau” cu semnul Crucii” (??...), ori de cîte
ori treceau pe trotuarul din faţa Magazinului meu! Şi cum treceau
zilnic, vă daţi seama cam cît de „binecuvîntată” eram! Ei „au
trudit” din greu ca eu să ajung o deznădăjduită şi o muritoare de
foame - „aşa, ca un semn al părtăşiei lor cu mine, ca-ntre
fraţi!!!...” -, iar eu nu pot să las nemărturisit cum ei, sinodalii,
mai-marii Bisericii mele, în timp ce-mi şopteau la ureche, în
văzul lumii, de la Amvon, „cîntecelele lor „tandre” despre
„iubirea de semeni şi întrajutorarea frăţească”, îmi puneau, mai
apoi, mişeleşte, „cuţitul la gît!”
Şi dacă tot au proclamat, tătucii mei din Deal, acest an
„Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis „să-l omagiez” şi eu,
cum se cuvine, ca tot creştin-ortodoxul, cu ce altceva, dacă nu
cu o... spovedanie!! Şi iată-mă-s!
Pregătiţi-vă patrafirele, scumpi sinodali!
Făcutu-mi-am un Magazin
de mare preţ,
un Magazin cu...
Artă Sacră!
Şi-n loc de beneficii
am cules,
doar... poamă acră
şi „dulce-binecuvîntarea”
păstorilor din... Deal!!
Strîns-am în mine lacrimi
cît pentru nouă vieţi!
Strîns-am în mine lacrimi,
în zori
şi în amiezi,
şi-n seară,
şi-n nopţi fără de somn,

18. 18
dar astăzi... s-a sfîrşit!
Deschis-am stăvilarul
să curgă toate... val,
căci s-a umplut paharul
şi iat’
a dat pe-afar’!
Deschid, azi, stăvilarul,
mîhnirile să-mi curgă!
Din suflet tot amarul,
afar’ să mi se scurgă!
Să fie gol... paharul,
Şi lacrimii hotar!
Antoaneta Rădoi
18 oct 2014, Bucureşti

19. 19
Cap 1
Prigonitorilor mei din Sinod,
cu dragoste!!!...
(”Spovedania unui învins!”...)
„Ghidîndu-se după Legea
Spartană, cei puternici, îi eli-
mină pe cei slabi!, dar le va veni
şi lor timpul!!!”...
...”Rămîne de văzut pînă unde sînt un învins!”
Ştiu că textul acestei Cărţi, îmi va aduce nenumărate
„elogii” de la „fraţii” creştin-ortodocşi! Însă am decis să fac ceea
ce am de făcut, ca un „gest de recunoştinţă”, faţă de sinodali,
„păstorii şi învăţătorii” mei, de la care „am învăţat” să mă port
„creştineşte”, într-o mică măsură, comparativ cu ceea ce am
văzut la ei şi după felul cum ei s-au purtat cu mine! Le cer
iertare că „nu s-a prins” mai mult de mine! Deh’, mai e „de
lucru” pînă să ajung la „măsurile lor!”...
Dat fiind faptul că Patriarhia.Ro a proclamat anul 2014,
„Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis să purced şi eu, ca
orice creştin-ortodox care se respectă, la o mică-mare SPOVE-
DANIE. Ca măcar la acest capitol să fiu şi eu, o dată, sub...
ascultare!!!
Numele meu este fără importanţă. Dar pentru că-i
spovedanie vi-l voi spune deschis, pe parcursul mărturisirii!
Pentru început am să vă spun că, sînt doar un „miel rătăci” (fost
administrator al unui... fost Magazin cu Obiecte de Cult), pe care
„scumpii tătici”, „păstorii cei mari” ai Bisericii mele, sinodalii

20. 20
BOR (Biserica Ortodoxă Română), s-au „ostenit” - „trudind, la
greu şi asudînd” -, să-l ţină sub... ”ascultare!” Şi întru aceasta,
pentru că, în „înţelepciunea” lor, aceea de păstori şi învăţători,
de îndrumători spirituali, cum se vor ei a fi - dar, din păcate, nu
le iese decît, poate, teoretic!!!; la teorie, tre’ să recunosc: sînt buni
„băieţii în sutană!” -, n-au găsit altă cale, drept pentru care, cu
„avînt duhovnicesc” şi cu „sporită rîvnă”, „l-au gratulat”, pe
„mieluşelul rătăcit” în mai multe rînduri, cu „BINE-CUVÎN-
TĂRI” (a se citi: reclamaţii, delaţiuni, turnătorii) către Garda
Financiară, pe motiv că, prin activitatea firmei sale, „mielul
rătăcit”, ar încălca Legea 103/’92, o aşa-zisă Lege care pune
Monopol pe producerea şi comercializarea Obiectele de Cult. O
„Lege” care a fost promulgată de Guvernul din 1992, pe vremea
cînd alţii erau diriguitorii Bisericii Ortodoxe din/în România, dar
care, deşi au emis nişte idei de monopol, idei ce au fost transpuse
într-o „lege” (a fărădelegii, dacă ne gîndim că ei, sinodalii acelei
vremi; ca şi cei de azi, dealtfel!!, se voiau şi se vor a fi Ucenicii
lui Hristos şi Păstori de suflete!...). Legea promulgată de către
guvernul vremii respective, nu a fost pusă în aplicare niciodată
de către patraihul Teoctist, deşi sub tutela lui se emisese ideea de
Monopol! Patriarhul Teoctist (fie-i ţărîna uşoară!) nu a emis nicio
„Bulă Patriarhală!” prin care să-i oblige pe preoţii parohi din
vremea sa la fapte neortodoxe! Acum însă, sinodalii de după
patriarhul Teoctist Arăpaşu, au emis o „Bulă Patriarhală”,
„Circulară”, o numesc sinodalii!!! (Oare de la ce să vină
termenul acesta? Cumva de la circul care urmează emiterii
Circularei??? De la circul care emană din însuşi textul ei?? Sau
de la faptul că Circulara circulă într-un permanent circuit,
peste/prin toate eparhiile, parohiile de pe întreg pămîntul
românesc???) Circulară care, circulînd prin întreaga Românie
(aşa cum îi stă bine unei... circulare!!) pe la toate „drept-
măritoarele” eparhii, face o trimitere spre aducere-aminte
tuturor „uitucilor” de interdicţia care reiese din Lege - aceea ca
nicio persoana fizică sau juridică să nu producă şi/sau să
comercializeze Obiecte de Cult, fără binecuvîntare sinodală!
Binecuvîntare pe care nimeni dintre muritorii de rînd n-o va

21. 21
primi de la prea... fericirea sa, Daniel patriarhul, nici de la Sinod!
Pentru simplul motiv că... nu-i aşa?, Patriarhia Română „are
multe guri de hrănit”, multe limuzine de-ntreţinut, muuulteee,
extrem de multe, „Asociaţii Filantropice şi Aşezăminte Sociale”
care au nevoie de fonduri pentru a... - mă abţin de la comentarii -,
şi cîte multe „alte nevoi” nu au, sinodalii??!! Plus „cinstita
Catedrală a Neamului” (cui?), ditai Faraonicul Mausoleu!!
Doamne, iartă-mă! Măcar de-ar fi să fie acesta, acel „TEMPLUL
SFÎNT” ori acea „Casa a MEA”, aşa cum au numit-o proorocii
Tăi, Enoh şi Isaia! Aşa că, vînzarea exclusiv de către
Patriarhia.Ro, a colportajului, le-ar fi extrem de... în folosul
semenilor (Dar semenul lor să nu fiu eu!!!, ci ei înşişi)! Drept
pentru care, Circulara, atenţionîndu-i pe „neaveniţi”, pune „sub
ascultare” tot ce mişcă! Atît preoţi cît şi mireni!...
LEGEA promulgată, dar nepusă în aplicare mult timp, a
fost scoasă de la naftalină, la scurt timp după înscăunarea lui
Daniel patriarhul şi a instalării în scaunele Sinodale şi în „alte
saune” ale „unşilor” lui! Şi după ce unul dintre „haiducii
deştepţi” din Ceata patriahului a citit mai atent conţinutul
aberaţiei cu titlu’ pompos de Lege şi a văzut că tare bine le măi
dă lor la socoteală şi că tare bine mai fusese întocmită „Legea
103” în favoarea lor, l-a „sfătuit” pe patriarh să convoace
Sinodu’ „sfînt”, ceea ce se şi făcu! ORDINEA de ZI: implemen-
tarea Legii pe întreg teritoriul ţării! S-au strîns, aşadar,
ÎNVĂŢAŢII, în Sinod, au ţinut sfat şi au luat măsuri ca să tragă
spuza pe turta SRL-ului lor numit pompos Patriarhia.Ro sau cum
îmi place mie de la o vreme să le spun: Bor Srl! O aşa-zisă Lege,
inventată şi emanată de minţile „luminate” ale potentaţilor
sinodali şi promulgată de „aliaţii lor”, guvernanţii corupţi -
parteneri loiali (întru... năstruşnicii legislative) ai sinodalilor
Bor!! -, Lege care, ea însăşi, prin Textul şi aplicarea ei, încalcă
FLAGRANT, Dreptul Constituţional al cetăţeanului român,
întrucît, după cum se ştie, România este o ţară democrată, cu un
Stat de Drept, în care drepturile cetăţeanului la liberă asociere şi
liberă practică sînt garantate prin Constituţie. Se pare însă că
sîntem deficitari şi la acest capitol. Altfel nu înţeleg cum s-a putut

22. 22
strecura, printre atîtea alte aberaţii legislative, încă o şi mai mare
aberaţie, Legea 103/92 cu toate revizuirile, adăugirile şi
refasonările ulterioare!!! Lege care PERMITE şi FAVORI-
ZEAZĂ, totodată - în mod cu totul excepţional -, Patriarhia.Ro
să desfăşoare activităţi neimpozabile!!! - în mare parte -, în
timp ce un întreg popor român plăteşte împozite cu nemiluita,
pînă şi pe aerul respirat...
Aţi remarcat, că am zis: fost Magazin! Da, fost! Pentru
că... „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am decis - cu
„revărsare de bucurie!!!” - să-l închid şi să închei „afacerea”
(... lu’ Peşte, îmi vine să zic!)! Am luat decizia aceasta grea din
pricina presiunilor care s-au făcut asupra mea, în mod repetat, de
către Patriarhia.Ro - prin sinodalii sîrguincioşi în a da „bine-
cuvîntari!” (Tare-mi mai vine să zic precum zisese personajul
principal al lui Cezar Petrescu, Ion Săracu, în Romanul:
„Războiul lui Ion Săracu”, şi anume: „hiene cuprinse de nebunie
şi însătoşate de sînge”; Doar că Ion Săracu vorbea despre
politicienii vremii, în timp ce eu vorbesc aici, despre... clerici,
mai exact despre sinodalii care, deşi ei zic că slujesc lui
Dumnezeu şi semenilor, sfîrtecă şi înfulecă cu lăcomie, carnea
oiţelor din turma pe care ei, sinodalii, se prefac că o păstoresc)
Şi au dat „binecuvîntări” - scrise - Gărzii Financiare, să se facă
presiuni asupra mea, iar ei, sinodalii, au făcut „după putinţă” alte
cele ori „lobby” la adresa firmuliţei mele. Ceea ce a prins rapid
printre... supuşii lor, ”credincioşii” ortodocşi, potenţialii mei
clienţi, „evlavioşii” care îngurgitează tot, absolut tot, ce dezgur-
gitează... sinodalii Bor, fiindcă deh’, „tre’ să facem... ascultare
de mai-marii noştri!”, că, na!, bun le este „evlavioşilor” ceea ce
mai-marii lor din Bor, sinodalii, dezgurgitează!!!... Şi asta fără
discernămîntul pe care Bunul Dumnezeu, în mărinimia Sa, ni l-a
dat spre a cunoaşte şi a deosebi duhurile!...
Cîţiva ani buni, vreo trei, de prin 2010 pînă în octombrie
2013 (cînd am decis să închid Magazinul şi să abandonez lupta -
nu şi războiul!! - la care ei, sinodalii, m-au obligat!!!; luptă căreia
eu i-am făcut faţă cu greu şi cu mari sacrificii financiare, afectiv-
emoţionale, psihice şi... spirituale!!!) -, „scumpa Patriarhie”,

23. 23
prin reprezentanţii ei, sinodalii zeloşi, unul mai zelos decît altul,
mi-a purtat un aprig război! Şi în acest sens, străduitu-s-au
sinodalii zeloşi foarte!!! Astfel, episcopul C Cîmpineanu a
semnat şi şi-a pus, cu largheţe, parafa - cu satisfacţia împlinirii
datoriei sale de „păstor înduhovnicit ” -, peste delaţiunile întoc-
mite, pentru Garda Financiară, de „înduhovnicitul” său subal-
tern, I G Corduneanu şi de „sfinţia sa” vicarul Iordache - vicar la
acea vreme, că acum, în octombrie 2014, cînd scriu rîndurile de
faţă, aud cum că... ar fi fost detronat! Ce rău îmi pare!!! -, şi de
alţi „buni samariteni” din „sfîntul Sinod!” Delaţiuni care au fost
întocmite la uneltirea şi solicitarea expresă, din culise, a celui
mai „samaritean” dintre „samaritenii sfîntului Sinod” - unul
care avea o „mare dragoste” pentru mine şi şi-o manifesta făţiş,
aşa încît nici maşina mea nu avea voie să staţioneze cumva pe
trotuarul public din faţa Bisericii unde slujea!!! -, un anume VG
- un înfiat care, acum, după ce s-a văzut înfiat de către sinodali
şi de Biserica Ortodoxă Română, bine înfipt fiind el în... Sinod,
”taie şi spînzură”, cu putere multă, prin ortodoxia română... şi
de a cărui putere, mulţi se tem şi se cutremură... fără a înţelege
de unde-i vine acestui haiduc ortodox, puterea! Şi cuprinşi de
pizmă mi-au purtat, aşadar, un aprig război! Război ce mi-a creat
un real discomfort financiar, afectiv-emoţional şi psihic! Război
care m-a adus într-o stare de stres soră cu... disperarea, cu
deznădejdea cu... necredinţa, ducîndu-mă pînă în pragul falimen-
tatului spiritual!
Nu-i de neglijat şi de trecut cu vederea, faptul că, din cauza
supărării şi a stresului acumulat, cît şi a lipsurilor materiale, a
grelelor datorii pe care nu le puteam achita - pentru că eram
nevoită să achit amenzi emise pe Legea 103/92, în timp ce
vînzările mele deveniseră insignifiante - am fost pusă, o vreme,
chiar la pat, pe toată perioada verii lui 2013. Starea de stres
continuu la care am fost supusă timp îndelungat, urmare a
controalelor Gărzii Financiare şi a OPC-ului - care aveau loc la
trimestru, la ordinul mai-marilor Bisericii (Biserică al cărei copil
eram şi sînt...) -, era cît pe ce să mă culce la pămînt... Fiindcă mi-
au administrat, „scumpii mei tătici”, lovituri în stare să doboare

24. 24
pînă şi un elefant! Doar că mila lui Dumnezeu este mare şi nu a
îngăduit mai mult... aşa că... cu chiu cu vai, m-am ridicat din
patul bolii şi a deznădejdii şi am rămas la verticală, chiar dacă nu
într-o perfectă verticalitate (căci sciaticul mă îndoaie ori de cîte
ori îşi aduce aminte că există... şi-şi cam aduce!!!, iar
deznădejdea îmi dă tîrcoale neîncetat...). Dar, Slavă lui Dum-
nezeu! Avînd în vedere că putea fi şi mai rău (după modelul din
2004-2005, cînd am fost complet paralizată!)!!!...
Încă din 2011, începînd cu luna aprilie şi, mai apoi, în mod
repetat, comisarii Gărzii Financiare şi ai Oficiului pentru
Protecţia Cumpărătorului, au venit asupra mea, cu asalt, cu surle
şi trîmbiţe, cu toate „pîrghiile de drept” - dreptu’ mamii lor!,
vorba lu’ Ion Săracu al lui Cezar Petrescu - „legale” - legea ma-
mii lor (iartă-mă, Doamne, dar mai răsuflu şi io!)! -, „gra-
tulîndu-mă” repetat cu controale peste controale şi para-
controale şi amenzi, aplicate mie, pentru „nerespectarea Le-
gii”, Legea Monopolului Bor!; Legea FĂRĂDELEGII!!! - zic
eu -, pusă în aplicare, asupra mea, cu maximum de efecienţă -
„din dragoste” pentru mine cît, poate, şi pentru alţi creştin-
ortodocşi -, de inchizitorii sinodali, via GF, inadmisibil de
des!!! Ceea ce mi-a creat un stres de nedrescris, o mîhnire fără
margini şi un gust amar şi m-a determinat să închid Magazinul!
Deşi, din punct de vedere economic, contabiliceşte,
comisarii GF nu mi-au găsit nimic în neregulă, la niciun control,
nimic pentru care să fiu sancţionată, eu încasam amenzi cu multe
zerouri pentru că „încălcam” nuş-ce-Lege. La început n-am ştiut
care-i rostul acestor controale şi nu ştiam nici despre ce Lege-i
vorba. Dar n-a durat prea mult şi, cînd controalele s-au înteţit...
„m-am luminat!!!” Slavă, Ţie, Doamne!!!...
Era vorba despre o aşa-zisă lege - 103/92 - despre care eu
nu ştiusem nimic pînă atunci. Nu ştiam despre existenţa ei. Apoi,
am aflat şi, mai apoi, am descoperit că, deşi ea există, este totuşi
neconstituţională! Dar... cui îi păsa? Şi cui îi pasă? Sinodalilor
Bisericii mele, în niciun caz! Ei doar îşi savurează VICTORIA
asupra mea!!! Sacrificîndu-mă, oferindu-mă „drept miel spre

25. 25
junghiere” - din pricina ”neascultării mele!!!” -, pe „altarul
Jerfei”... cainice.
Am descoperit, în timp, prin voia Domnului, că „sfîntul
Sinod” bazîndu-se pe subterfugiile aşa-zisei Legi, a încheiat cu
GF un PACT (drăcesc zic, iertat să-mi fie!, dar nu am cum altfel
să-l definesc, nr 89344 din 20 nov 2012), şi în baza acestui
PACT, sinodalii - fraţii mai mari, păstorii mei, chipurile, tăticii
- m-au oferit pe tavă, cu bucurie nemărginită, cu şampanie, trabuc
şi cu fundiţă roşie, comisarilor GF, drept ofrandă! Un miel spre...
junghiere!!!... Numele mielulului: Antoaneta Rădoi!...
Nu m-au dat drept jertfă comisarilor, ci m-au jertfit - pe
mine, un copil al Bisericii Ortodoxe -, ZEULUI lor, celui căruia
ei, sinodalii în frunte cu PREA... fericitul lor domn şi stăpîn,
patriarhul, slujesc! Aceluia m-au jetfit! Căci acel stăpîn încă
mai cere slujitorilor lui, slugilor sale credincioase: JETRFĂ de
SÎNGE!...
Hristos Domnul nostru, ne-a dat PORUNCĂ şi ne cere:
„să vă iubiţi unul pre altul, precum v-am iubit Eu!”(Ioan 13,
34). Întru aceasta îndrăznesc să vă-ntreb:
În virtutea cărei „iubiri” m-aţi vîndut, voi sinodalilor, pe
mine, Gărzii Financiare??? În virtutea cărui deziderat aţi
încheiat, voi sinodalilor, PACTUL - 89344 din 20 nov 2012 - cu
Garda Financiară???
În virtutea cărei „iubiri de semeni”, batjocoriţi, după
„bunul” vostru plac, preoţii din subordine şi pe credincioşii
ortodocşi, împunîndu-le taxe fără precedent în Istoria Bise-
ricii??? Iudelor!!... V-aţi multiplicat şi v-aţi modernizat meto-
dele/armele şi armatele/ tehnicile de luptă/tacticile, şi nu înce-
taţi să-L răstigniţi, iar şi iar, pe Hristos Domnul! Cel Care v-a
îmbrăcat în hainele LUMINII!, dar voi, precum porcii vă
bălăciţi în lături şi în întuneric umblaţi, deşi, făcînd pe
luminaţii, nu încetaţi a propovădui fariseic, de la Amvon,
„iubirea de semeni”, „smerenia”, „întrajutorarea frăţească!”
şi altele de gen. Despre ce întrajutorare frăţească vorbiţi?,
amicilor. A, DA! Asta DA „întrajutorare frăţească!” Să mă daţi

26. 26
pe mine, „sora voastră”, pe mîna Gărzii, „fraţii mei!!” Halal
frăţietate! N-am ce zice!!!..
Făţarnicilor, NU ÎNCETAŢI a mă numi pe mine (tot de
la Amvon!): „sora noastră!”... în timp ce, în realitate, dacă v-
ar fi stat vouă întru totul în putinţă, m-aţi fi jupuit de vie,
precum au jupuit turcii, pe Brîncoveni! Deşi turcii aveau o
scuză, fiindcă erau... păgîni, pe cînd voi, sinodalilor, nu mai
conteniţi a vă bate cu palma-n piept, numindu-vă, voi înşivă, pe
voi: creştini şi... sfinţi!!! Aşa... a… a... ”cu sfinţenie”... m-aţi fi
jupuit de vie!!! Şi asta, dintr-o prea multă... ”smerenie”, „din
dragoste” şi din „nevoia” voastră de a-mi arată mie, cît de mult
„mă iubiţi!!”... şi cîtă „ascultare!!!” faceţi voi, sinodalilor, de
cuvîntul Mîntuitorului Hristos, pe Care vă prefaceţi că-L slu-
jiţi!!!...
I-am tot văzut şi auzit în timp - cu toţii cred c-aţi auzit şi
văzut - pe sinodali, cît şi pe prea... fericitul patriarh, vorbind
despre iubirea de semeni, despre smerenie, despre întrajutorare
frăţească, despre... frica de Dumnezeu, despre roade pe care -
ne povăţuiesc ei pe noi -, cu toţii ar trebui să le cultivăm, să le
creştem şi să le facem să rodească în grădinile inimilor noastre.
Frumoase vorbe! Doar că, în tot acest timp, de cînd se războiesc
ei cu mine - şi nu numai cu mine, ci şi cu preoţii din subordine,
pe mulţi batjocorindu-i în fel şi chip, iar pe alţii caterisindu-i fără
temei!!!, numai că preoţii, în proporţie de 99%, au gura pecetluită
de frica de a nu fi ei caterisiţi, dacă vor vorbi! Am observat că,
multora dintre ei, le este mai frică de sinodali decît de Dumnezeu
şi de Legile Lui!!!! Din laşitate, aşadar, sau... motivînd aşa-zisa...
ascultare „canonică!!!”, ei tac (prin aceasta nefăcînd în fapt, în
opinia mea, altceva, decît să propage, printre credincioşi,
fariseismul, făţărnicia, laşitatea, în locul adevărului şi a
demnitaţii umane cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu)! -,
am observat că foarte puţin din cele pe care ei le propovăduiesc,
prin vorbăria de Amvon, a fost pus în practică de către aceşti
mai-mari... ”fraţi!” Şi asta doar aşa ca să ne mai scoată nouă
ochii, că uite ce mare treabă fac ei!...

27. 27
M-am tulburat şi mult s-a mîhnit inima mea, pentru cele ce
mi-au făcut! Mult a lăcrimat sufletul meu! Dar, cui i-a păsat?
Păstorilor Bisericii mele? Nicidecum!
Prin educaţie, prin cuminţenia părinţilor mei (creştin-
ortodocşi din neam în neam), mama şi tata, care au ostenit la
formarea mea ca om, printr-o aşezare sufletească şi prin Harul
lui Dumnezeu - pe Care-L simt lucrînd asupra mea, şi-L măr-
turisesc! -, îmi place să cred că: eu sînt situată în Rai. Doar că
vin unii şi-mi tulbură... aşezarea!!! Şi culmea, cei care-mi
tulbură aşezarea - făcîndu-mi supărare (şi au făcut-o cam des şi
peste măsura răbdării mele) - sînt cei care-mi spun mie, suav, de
la Amvon: „sora noastră!”...
De cum mi-au descoperit aceşti „fraţi” mai-mari,
Magazinul şi obiectul lui de activitate, de cum au văzut fru-
museţea Magazinului meu, pe sinodali i-a cuprins pizma şi furia,
turbarea chiar şi îndată „s-au înarmat şi s-au încins pentru
luptă” declarîndu-mi RĂZBOI! Şi dintr-o dată, ca la un semn,
Magazinul meu a devenit un CÎMP de LUPTĂ continuă, eu fiind
asediată şi lovită din toate părţile, de către aceşti... puternici din
„Jandarmeria Ortodoxă!”
Mai întîi, chiar în vara lui 2009, pe cînd amenajam, a venit
„în treacăt” episcopul Bucureştiului (la acea vreme!) şi a încercat
„să afle” de la o amică a mea (care mă ajuta la amenajare), al cui
este Magazinul. Apoi au tot venit, pe rînd „trimişii” lui. După
care, la scurt timp, o trupă de „arcaşi înarmaţi”, „soldaţi” ai
„Jandarmeriei sinodale”, mi-au trecut pragul, într-una din zilele
anului 2010, în frunte cu vicarul de la acea vreme, Iordache!
Cinci la număr! Au intrat în biroul meu în şir indian, şi fără să se
legitimeze, fără să-şi decline identitatea şi calitatea în care-mi
trecuseră pragul, m-au întrebat de... ”binecuvîntare
patriarhală!” Întrebare retorică, evident! Pentru că ei ştiau că eu
nu am ceea ce ei nu-mi dăduseră! Ş-apoi, a început prigoana cea
mare! Aprilie 2011!
N-au mai venit ei sinodalii sau adminii, aceşti jandarmi ai
Bor, în persoană, să se lupte cu mine - fiindcă deh’, ei sînt nişte
„sfinţi”; că de aia sînt în „sfîntul Sinod!” -, ci şi-au băgat la

28. 28
înaintare „aliaţii”... partenerii de bisnis... Adică: GF-ul şi OPC-
ul, cu care au încheiat Pact!!! Iar ei, sinodalii, s-au spălat pe
mîini precum Pilat din Pont la Răstignirea lui Iisus! Ei, sinodalii,
nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase!!!... numai că
faptele lor urîte vorbesc despre ei!!!... Cică, vezi Doamne, ei au
încheiat Protocoale!!!... Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’!...
Dureros şi jenant este aceea că sinodalii, aceşti aşa-zişi
mai-mari fraţi iubitori ai mei, se luptau cu mine, din „înălţimea”
lor! Şi că însuşi patriarhul, tăticul, s-a dedat la fapte neortodoxe,
necomforme cu statutul de patriarh şi, totodată, de Păstor al unei
Biserici care se vrea a fi creştină! „Cea mai creştină dintre toate
cîte există!!!” Şi mi-am dat seama că mult adevăr exprimă
vorbele lui Petre Ţuţea, care zicea că: „sinodalii n-au vocaţie în
ceea ce priveşte gîndirea şi trăirea teologică, ci ei teologhisesc
NEGUSTOREŞTE şi ÎL invocă pe Dumnezeu doar ca să le
binecuvînteze lor Prăvăliile!” Ei teologhisesc negustoreşte,
doar în favoarea lor! Cît despre ”prostime”: „ducă-se dra-
cului!”, în zisa lor...
Doamne, iartă-mă, Tu Hristoase al meu şi, TE ROG, nu
mă înscrie la mai multe păcate! TU ştii, Doamne, că nimeni nu
şi-ar sacrifica nici măcar un fir de păr ca să spună lucrurilor pe
nume, legat de „bunele obiceiuri” ale sinodalilor şi ale sus-
puşilor clerici BOR! [Fiindcă au fost îndoctrinaţi creştinii, după
cum Tu Însuţi ştii, cu-n citat din poveţele Părinţilor Cleopa ori
Argatu (nu mai ştiu care dintre ei a spus, că eu îi cam încurc!),
citat care le place foarte mult clericilor, şi anume: „pe preot chiar
şi în şanţ dacă l-ai vedea, beat-mort, să-i săruţi mîna! Că el, şi
acolo, în şanţ, beat-mort - sau mort de beat!!! -, este preotul lui
Hristos!” Haida de! Auzi tu, creştinule, ce ţi „se serveşte!!” Să-
i săruţi mîna beţivului căzut în şanţ!!! Şi să-l cinsteşti ca pe
Hristos!!! Păi aşa ne învaţă Hristos? Să ne îmbătăm ca porcii???
O, voi sinodalilor, voi care ne daţi nouă „aceste poveţe, uitaţi ce
spune Hristos? Auzi tu! Să-i sărutăm mîna beţivului! Ca şi cum
n-ar fi atîţia preoţi care, cu sfinţenie, cu credincioşie seamănă,
ară şi cu sîrguinţă treieră în cîte-o ŢARINĂ a lui Hristos, ca să
culeagă şi să-I adune Domnului cît mai multe suflete! Preoţi

29. 29
cărora noi creştinii, sărutînd cu sfială mîinile lor sfinţite de truda
în Ogorul Domnului, să le urmăm exemplul! Ferice de ei! Păcat
însă că atîţia preoţi şi atîţia monahi (călugări) care-s plini de
evlavie şi de frică de Dumnezeu, o mulţime de clerici sînt
batjocoriţi de către cîţiva haiduci din Sinod! Îi batjocoriţi, voi
neisprăviţilor, cînd ar trebui, nici privirea să v-o ridicaţi în faţa
lor! Ci în genunchi să le staţi, voi care faceţi Biserica de rîs şi-i
batjocoriţi, în fel şi chip, pe cei care vor să-I slujească lui
Dumnezeu cu credincioşie!
Hristos a zis: „beţivii nu vor intra în Impărăţia
Domnului!” Aşadar, cum mă învăţaţi voi să-i sărut mîna celui
ce, preot fiind, s-a bălăcit în băutură precum porcul în mocirlă?
Păi dacă îi sărut mîna acestuia, celor cucernici, sfinţilor lui
Dumnezeu, ce-ar mai rămîne să le sărut?...
Domnul Hristos, ca să priceapă toată lumea - inclusiv voi,
scumpici sinodali! -, a spus clar aşa: „După faptele lor îi veţi
cunoaşte că sînt Ucenicii Mei!” Aşadar, al cui ucenic este, oare,
cel ce se îmbată ca un porc, pînă cade în şant, preot fiind???...
Unuia ca acesta, nu i-aş săruta mîna, ci i-aş sugera: dezbrace-se
singur de haina ce-a îmbrăcat-o! Spele-se, curăţească-se şi...
întoarcă-se, cu mare căinţă, la cele ale lui Hristos! Căci
Hristos, n-are nevoie de porci, de preoţi beţi căzuţi prin şanţuri,
ci de SFINŢI, care prin exemplul lor personal, să ne arate nouă
Calea către Hristos!]
Eu am avut şi am îndrăzneala să aduc, să arăt pe cele rele
pe care sinodalii le-au săvîrşit asupra mea şi cîte ceva din ce-am
mai văzut pe ici-pe colo. Nu o fac cu bucurie! Deloc!
Dimpotrivă! Dar o fac, în speranţa că mai-marii Bisericii se vor
ruşina şi îi va cuprinde, într-o bună şi binecuvîntată zi, Frica de
Dumnezeu şi li se vor umple inimile, în mod real, de dragostea
pentru semeni, pentru cei care le-au căzut lor la împărţeală! Atît
faţă de credincioşi cît şi faţă de preoţii din subordine! Sper că îşi
vor descuia inimile spre primirea Duhului de Pocainţă şi se vor
întoarce de la „năstruşniciile” lor! Eu încă mai cred că va veni o
zi cînd le va părea rău pentru delaţiunile pe care le-au făcut
împotriva mea, către GF şi pentru toate cele ce-au decurs din

30. 30
acestea! Şi nădăjduiesc să le pară rău pentru toate cele de
batjocură pe care le-au săvîrşit asupra preoţilor parohi! Pentru cei
pe care i-au caterisit fără temei ori cărora le-au „subtilizat”
Biserici la cheie, construite de parohi cu sudoarea ostenelilor lor
şi cu banul văduvei, Biserici pe care, sinodalii, le-au „donat” mai
apoi, preferaţilor lor! Nădăjduiesc să nu-mi poarte ranchiună
pentru îndrăzneala mea, nici cu vreo „binecuvîntare” să mă
gratuleze, deşi-i cam şubredă nădejdea mea!
Doamne, ajută-ne!
........................................................................................
Dragi sinodali, pentru cele ce le-am scris aici despre voi
(puţine faţă de cîte altele ar mai fi putut fi adăugate şi despre care
voi înşivă ştiţi că le aveţi în cont şi ştiţi că v-au fost contorizate
în Cartea Vieţii), nu mă aştept la clemenţă, drept pentru care nici
n-o să vă solicit aşa ceva! Doar nădăjduiesc că veţi ciţi, şi citind
şi descoperindu-vă voi printre rînduri - fiecare după al său nume,
fiecare după cum vă ştiţi „bunele obiceiuri” ori după cum i-o
deschide Dumnezeu mintea spre chibzuinţă şi inima spre
despietrire şi întoarcere -, să vă pară rău şi să vă căiţi în inimile
voastre pentru toată durerea ce mi-aţi pricinuit mie, poate şi altor
creştini, precum şi preoţilor din subordine! Şi părîndu-vă rău, să
îngenuncheaţi înaintea Domnului şi să-I cereţi iertare cu zdrobire
de inimă! Şi, smerindu-vă voi, să nu mai faceţi rău, niciunuia
„dintre aceştia mici ai MEI!”, care „v-au căzut vouă la
împărţeală”...
Amintiţi-vă ce vă spune Sfîntul Antonie de la Iezerul
Vîlcii: „Dumnezeu ne-a încredinţat bunurile Sale, nu pentru a
ne înălţa şi slăvi noi pe noi înşine, nu pentru a avea noi putere
şi a oprima pe ceilalţi, ci pentru a fi recunoscători lui
Dumnezeu pentru grija şi iubirea ce ne-o poartă!”
Cît despre mine, în legătură cu cele pe care le-am scris în
această carte - şi în altele -, cît şi despre faptul că mi-am permis
să scriu despre voi, scumpi sinodali, trag nădejde că Domnul
Hristos va înţelege durerea mea, şi o va lua ca pe un semnal de

31. 31
alarmă, ca pe un S.O.S, lansat de către unul dintre ...
naufragiaţi!!! Unul care-a fost, în fapt, aruncat peste bord de către
Căpitanul neiscusit al Navei! Un naufragiat care, salvîndu-se
(el singur, sub îndrumarea Duhului Sfînt): V-A IERTAT!
Al vostru sac de box,
Antoaneta.
Dragi Sinodali
Motto: ”Luaţi-aminte la strălucirea
hainei cu care aţi fost îm-
brăcaţi!”
Ceea ce am să spun aici, acum, se vrea a fi o
SPOVEDANIE sau un fel de... Scrisoare deschisă, dacă vreţi,
adresată în primul rînd vouă, „iubiţii mei”... „fraţi mai mari!”
Vouă sinodalilor! Prea mult m-aţi batjocorit! Prea mult m-aţi
prigonit! Iar eu... prea mult am tăcut! Deşi am suferit precum un
cîine prins în laţul prea strîns al hingherilor! Iată că a sosit vremea
să vă spun ceea ce simt şi ceea ce gîndesc, raportat la voi
„preţioşii” mei... păstori!
Am să mărturisesc, aici, toate „facerile voastre de bine”,
pe care le-aţi revărsat, „cu largheţe sufletească şi cu maximă
generozitate”, începînd din 2011 asupra mea, şi-am să spun, ca
să afle toţi creştinii, cîtă „grijă” aţi avut pentru mine, cîte „sfinte
Masluri” „aţi organizat” (împreună „cu-n întreg sobor” de
arhierei, cu vicari şi secretari patriarhali, cu întreg „Sinodu’
Sfînt”) pentru mine în 2012 - „Anul Omagial al Sfîntului
Maslu” -, cîte „binecuvîntări” „mi-aţi administrat”, cu „lar-
gheţe duhovnicească”, voi „scumpii mei tătici”, voi „învăţători
şi povăţuitori”, voi împărţitori şi diriguitori cu „dreaptă
socoteală” a... ”harului”! „Binefacere” la care „osteneaţi” cu
mult mai înainte de 2011 (doar că mai înainte, nu v-aţi exprimat

32. 32
foarte făţiş, iar eu v-am descoperit „isprăvile”, abia în 2011, deşi
voi... ”lucraţi” demult la răstignirea mea chiar în Altarele în care
slujeaţi)... dintr-o „nemărginită iubire de semeni”, faţă de...
”sora voastră”, care chiar la acele Altare vă aducea, ca lui
Hristos, darul ei! Şi poate voi face trimitere şi la alte, ale voastre
„faceri de bine” faţă de alti... confraţi şi faţă de cei care v-au
căzut, la împărţeală... vouă, „filantropilor!!!”...
Şi fiindcă voi mai-marii BOR aţi decretat anul 2014,
ANUL SPOVEDANIEI, mi-am zis că ar fi păcat să las să treacă
în necunoscut, atîta „iubire de semeni” de care am avut „binecu-
vîntata bucurie” de-a „mă bucura„ atîţia „binecuvîntaţi” ani,
graţie prea-plinului vostru de „duhovnicească iubire” pe care,
constant aţi revărsat-o asupra mea „cu prisosinţă!”
Nu puteam să fiu eu atît de ingrată încît să las să treacă
neobservată „generozitatea” voastră de „buni creştini”, „auten-
tici” chiar, de „păstori şi învăţători iscusiţi” şi plini de „rîvnă”
în a vă manifesta „nemărginita dragoste” ce-mi purtaţi şi pe
care-o purtaţi multora dintre cei care „”v-au căzut la împăr-
ţeală!”
Nu puteam să las să se piardă în necunoscut „dragostea şi
căldura” voastră, pe care aţi revărsat-o, cu largheţe, asupra
„fiicei” voastre „duhovniceşti”, „scumpii mei tătici”, întrucît mă
ardea, şi încă mă arde cumplit căldura... inimilor voastre! E-
atît de fierbinte!!! Permiteţi-mi, acum, să mă răcoresc!!! Căci
vreau să vă-ntorc, fie şi cu oarecare întîrziere, RESPECTUL pe
care vi-l datorez. Primiţi-l, aşadar!
Voi mărturisi public cum m-aţi pus la „canon aspru” timp
de 3 ani, cum m-aţi „hărţuit” în tot acest timp, prin intermediul
comisarilor GF şi OPC, care au fost asmuţiţi asupra mea de către
voi „Păstorii” Bisericii mele, sinodalii, pe motiv că nu m-am
supus aşa-zisei Legi 103/92 (acea lege a Monopolului Bor
asupra Obiectelor de Cult!!!; o lege a fărădelegii, aş zice! Şi nu
Legea în sine cît Circulara 1064!!!, care instigă pe fraţi contra
fraţi!, în opinia mea.), şi cum, „graţie” acestor interminabile
„hărţuiri”, am intrat, înainte de toate, în faliment... spiritual!!!,
după care a urmat şi celălalt faliment, cel material, căci, din
pricina stresului şi a sănătăţii fizice precare, am clacat şi nu m-

33. 33
am mai putut ocupa cum se cuvenea de administrarea firmei
mele. Plus că presiunea făcută în mod repetat asupra mea, cît şi
amenzile pe care le-am plătit comform „Legii 103/’92” m-au
determinat, fără drept de apel, să închid Magazinul... şi să ajung,
mai apoi, „sprijinită” de „păstorii cei mari” din BISERICA
mea, o muritoare de foame... o deznădăjduită!
Ştiu că această „spovedanie” îmi va aduce nenumărate
„elogii” din partea „fraţilor” creştin-ortodocşi, din partea „evla-
vioşilor” îndoctrinaţi cu sloganul: NU JUDECA! Dar, de-aşa
„fraţi”, mă lipsesc bucuroasă!!!
Ştiu, din experienţă, că mulţi or să-şi umple buzunarele cu
pietre şi vor sta gata pregătiţi să... arunce cu ele în mine, pe motiv
că le denigrez idolii, şi totuşi... o voi face! Voi mărturisi! Şi,
tuturor acelora, care şi-au pregătit pietrele, le spun că: îi aştept cu
bucurie! Nu mă tem de lapidare, întrucît, sînt deja antrenată, după
cum veţi constata din „spovedania” ce urmează! M-au bătucit,
vreme de mai mult de trei ani, „mîngîierile de bici” ale sino-
dalilor, administrate prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi,
poate şi graţioasele lor „binecuvîntări” „pecetluite” cu
SEMNUL CRUCII (?!...), ori de cîte ori treceau pe trotuarul din
faţa Magazinului meu! La asta se pricep ei cel mai bine! Voi
mărturisi cum, în timp ce-mi şopteau, suav, în ureche, de la
Amvon, „cîntecelele tandre” ale „înfrăţirii” şi-ale... ”iubirii de
aproapele!!!”... sinodalii „îmi puneau cuţitul la gît” fără nicio
jenă!
Scumpii sinodali!!!...
...Dragilor, faţă de cele ce le-am spus undeva mai sus, m-
am răzgîndit oarecum într-o privinţă şi am decis să vă cer iertare,
prea... iubiţii mei! „Scumpii mei tătici!!!”... Vă cer iertare,
vouă, cei atît de... ”iubitori” faţă de mine - ingrata -, care v-am
pricinuit atîta amar de „supărare” prin... ”neascultarea” mea!!!
Vă cer iertare, „scumpi şi sfinţi” sinodali, vouă, celor atît de
„iubitori” faţă de cei care „v-au căzut la împărţeală!!!”... printre
care, întîmplător sau nu, m-am numărat şi eu! Vă cer iertare că
am îndrăznit să vreau să mă ating de firimiturile ce ar fi putut
cădea de la masa voastră îmbelşugată! Vă cer iertare pentru că,

34. 34
neştiind că aţi pus Monopol pe Hristos, am îndrăznit să mă
apuc, cu mîinile tremurînde, de poala hainei Lui!...
Vă cer iertare şi voi face „spovedania”, aşa că…
deschideţi-vă bine urechile! Mai ales voi, cei ale căror urechi
sînt deprinse cu şuşoteala de prin spatele uşilor Altarelor... şi cu
şuşoteala din culisele Consiliilor Sinodale... cînd şuşotiţi şi
şuşoteaţi spre uneltire a răului... şi spre surparea - cu vicleşug -
a celor „mici ai Mei!”...
Este vorba, evident, despre „spovedania unui învins”.
Adică, a mea! Învinsă într-un RĂZBOI dur, mişelesc, pe care,
„atotputernicii şi omniprezenţii” admini ai „scumpei şi dreptei
Patriarhii”, sinodalii, unindu-se cu toţii, în „credinţă, în cuget
şi-n simţiri”, cu „credincioşie neştirbită”, l-au pornit şi l-au dus
împotriva mea, pînă ce... m-au biruit (Spre nemărginita lor,
orgasmică bucurie!!! Iertaţi!!!...)!
În fapt, ei au declanşat un război împotriva firmei pe care
eu o administram, dar consecinţele, urmările devastatoare ale
RĂZBOIULUI, s-au răsfrînt asupra mea, aducînd prejudicii
majore psihicului şi sufletului meu! Nemaisocotind prejudiciile
colaterale care rezultă în urma oricărei crîncene lupte!...
Despre falimentul spiritual, n-aş vrea să vorbesc, sau, mai
degrabă, n-aş vrea să vorbesc prea mult, întrucît am nădejde că
Domnul „se va îngriji de mine!” Dumnezeu, Singurul în Care:
Eu CRED şi Care este: NEMINCINOS! Slavă, Ţie, Doamne!
De ce aşa şi nu altfel?
Iată de ce:
M-aş fi dus în Deal, să mă „spovedesc” la PREA...
fericitul patriarh, să mă plîng „tăticului iubitor”, mai-marele
Bisericii mele, însă, după cum se ştie, nu se poate ajunge cu una-
cu două la „măria-sa”, din pricina „portăreilor”, care îl păzesc,
pe acest Prea... Fericit (vai fericirea lui!!!), mai ceva decît
păzesc Sfintele Moaşte ale Sfîntului Dimitrie Basarabov! Îl

35. 35
păzesc pe patriarh, cu străşnicie, ca nu cumva să li-l fure careva
şi să rămînă ei, sinodalii, fără „comoara lor cea de mare preţ!”...
Să nu cumva să rămînă ei fără „boţul lor de aur!!!”... Şi, cum
sînt destui „pitt-bulli de Curte”, prin Deal, care-ţi arată colţii de
cum te adulmecă prin zonă, te laşi lipsit, îţi iei picioarele la
spinare şi te duci să-ţi spovedeşti apăsările pe unde-apuci! Şi,
dacă eşti un pic mai slab de Înger, te „sminteşti” şi poţi ajunge
la... eretici sau pe la „lupii” din „bisericile paralele!!”... Că-s
precum ciupercile după ploaie...
Dar, nu e cazul meu. Nu mă duc eu la de-alde ăştia, căci aş
prefera mai degrabă să mă spovedesc la vreun copac, decît să mă
duc la „paraleli”... pe care-i ştiu, pe mulţi, ca pe propriul meu
buzunar gol... aşa cum îi cunosc, acum, pe mulţi dintre fraţii lor
întru „năstruşnicii”, din Deal!
Aş fi putut merge să mă spovedesc la un arhiereu, că, Slavă
Domnului, sînt destui! Bogat îi Sinodu’ în înalţi şi înalt-PREA-
sfinţiţi!!! Însă, dat fiind faptul că mă dusesem la unul, odată, şi-
l rugasem să-mi facă o „dezlegare”, iar acesta, după ce mă
pusese, firesc, la postire pentru o vreme, cînd a sosit sorocul
(timpul stabilit de către „sfinţia sa”, arhiereul), PREA... sfinţitu’,
se tot codea să mă mai primească, dar primindu-mă el, într-un
final - după vreo 30 de apeluri telefonice pe care i le
„administrasem” atît lui cît şi supuşilor lui -, m-a ţintuit în pragul
uşii de la reşedinţa sa, şi acolo, fix în prag, mi-a citit „lepă-
dările!!”
Toţi cei care ieşeau de la închinare, din Biserică, se uitau
la SCENĂ, ca la nişte măscărici de la Circul Globus, care
„executau” un număr de... ”magie”... nemaivăzută...
Eu stînd îngenuncheată, ghemuit, pe treptele reşedinţei
arhiereului şi alături de mine martora mea, stînd şi ea în genunchi
- înghesuite amîndouă în canatul uşilor de la intrarea în Palatul
Episcopal sau cum s-o numi el! -, iar „sfinţia sa”, episcopul, în
ţinută şi-n papuci de casă, cu mîinile puse deasupra capetelor
noastre, ritorisind „dezlegarea!”... Ce să-i faci, noi - păcătoasele
- aveam nevoie să fim smerite... de către unul.. ”prea-înalt”... şi...
”curat ca lacrima”...

36. 36
M-am ridicat din genunchi, de-acolo, din pragul acela şi,
cînd întorcîndu-mă să plec, am văzut cîtă lume participase la
„taina” noastră, nu ştiam dacă e cazul să mă bucur sau dacă... să
mă întristez! Ştiu doar că m-am adunat cu greu şi am reuşit să
îngaim şi să adresez un cuvînt, un mulţumesc, PREAsfinţitului,
cuvînt deabia perceptibil mie însămi!
Am plecat de-acolo mai încărcată decît mă dusesem şi am
rămas, după „incursiunea” mea la episcop, cu un gust amar şi cu
sufletul şi mai afundat în durere! Şi eu care mă dusesem să mă
eliberez!!!... (Mai tîrziu am aflat, în mod miraculos, de la cineva
care se spovedea la el - care mi-a redat cu lux de amănunte
spovedania!!!, ce nu a fost o spovedanie propriu-zisă, ci o…
chestionare legată de Magazinul meu!!! - că în fapt, acest
PREA... sfinţit purta sîmbetele... Magazinului meu... Ierte-l
Domnul!, că poate n-o fi ştiut ce face! Ei, arhiereii ăştia, nu prea
ştiu ei ce fac!!!... Sînt tare… nevinovaţi!!!...)
M-am simţit asemenea unui lepros de care fuge toată
lumea!...
M-am dus să mă spovedesc, în mai multe rînduri, la
duhovnic (am avut şi eu unul!) şi am încercat, de mai multe ori,
să mă sfătuiesc cu el dar şi cu alţi preoţi ai Bisericii al cărei copil
eram, la nişte confidenţi ai mei (la acea vreme!). Apoi, după o
vreme, am decis să nu mai merg la niciunul, deoarece la oricare
aş fi mers, cînd încercam să-i vorbesc despre zdroabele mele -
care pe mine mă ardeau pînă-n străfundul sufletului, fiindcă eram
falită din toate punctele de vedere -, ei preoţii, începeau a da,
fiecare, din colţ în colţ, evitînd „subiectul”, de parcă-i ardeam cu
ceară fierbinte!! Căci preoţilor, le era frică de mai-marii lor...
mai mult decît de Hristos! I-am înţeles într-o oarecarea măsură.
Şi, încet-încet, mi-am dat seama că nu are niciun rost să mai bat
drumurile pe la preoţii Bor, nici să-mi mai bat gura de pomană.
Rănile mele se adînceau, cu fiecare „înfăţişare” a mea înaintea
„micului Tribunal!” Foarte mulţi preoţi cunoşteau „problema”
mea, ştiau despre „nesupunerea” mea (care în parte, fusese, pînă
la un anumit punct, şi „nesupunerea„ lor, doar că ei, preoţii, se
„dăduseră pe brazdă”, căci de nu, riscau... caterisirea!!!). Nu

37. 37
prea mai puteam spera în a-mi găsi la ei alinare, întrucît ei îşi
trăiau propria lor dramă, legată de „ascultarea” pe care
trebuiau s-o facă faţă de mai-marii lor! Fiind ei înşişi „spionaţi”,
„vămuiţi”, prigoniţi, umiliţi, caterisiţi fără motiv! Căci „Bula
Patriarhală”, cea care conţinea „termenii şi condiţiile ascul-
tării”, devenise din ce în ce mai... absurdă şi exclusiv materială,
dar bine mascată sub fardul „duhovniciei”... ”a ascultării”...
Mulţi dintre preoţi, poate că erau obligaţi, şi sigur erau - reiese
asta clar din textul Circularei 1064/2013 -, să facă „lobby” îm-
potriva mea. Ei bine, nu ştiu cîţi şi dacă au făcut-o! Eu ştiu unul
singur, un arhimandrit, care s-a ţinut de capul meu pînă m-a...
”terminat!” Pînă am închis Magazinul şi după... Ierte-l Domnul!
Unora dintre preoţi, puţini, care erau scutiţi de a face
ascultare (poate că-şi luaseră cu de la sine acest... pogorămînt!!;
nu ştiu, zic doar!), care erau, va să zică, nişte oameni liberi (vai
libertatea lor!), cu care aş fi putut sta eu de vorbă şi le-aş fi putut
spune despre durerea mea, cărora le mai puteam încă vorbi prin
2011-2013, căci mai erau printre clerici, destui preoţi cu frica lui
Dumnezeu şi care-l puneau pe om şi sufletul lui, inaintea banilor
şi a marii frici de sinodalii Bor, şi care, ştiind ei de necazul meu,
de războiul pe care-l duceau sinodalii împotriva mea, ar fi vrut să
mă mîngîie, măcar cu o vorbă, însă aveau o... oarecare sfială...
se temeau ei, ca nu cumva, văzîndu-i careva dintre „pionii” (a se
citi cu „s” în faţă) sinodalilor - era „la lucru”, prin 2011-2013,
cel puţin unul, în fiecare Biserică!!! - stînd de vorbă cu mine, să
creadă cumva că ei, preoţii aceia, fac „niscai afaceri” cu firma
mea [deşi NIMENI, niciun preot paroh nu-şi permitea să mişte-
n front!!!, exceptîndu-i, evident, pe... acoliţi, la care, oricum,
nu aveam acces, fiind eu persona non-grata!!! Ăştia, acoliţii,
aveau/au Pangarele pline de „lucruri” - colportaj din afară -,
inclusiv din cele lucrate la fraţii lor budiştii, taoişti, adică: made
în China, India, etc..!!!... (Ale mele, spre exemplu, Icoanele -
pe care eu le pictam - „nu erau canonice”, pentru simplul moriv
că ei, sinodalii, comfiscaseră Arta Sacră şi o ţineau sub obroc.
Iar pictarea Icoanelor, ca să fie ele declarate canonice - valide,
de uz ortodox, politic-corecte, cum se zice -, trebuiau pictate

38. 38
numai şi numai de către cei acreditaţi în/din Deal!!!) Lor le era
permis!!... iar credincioşii/cumpărătorii fuseseră... ”informaţi
şi puşi la curent” cu decizia sinodalilor, erau bine îndoctrinaţi,
şi ei, credincioşii, „ştiau” acum, ce-i „canonic” şi ce nu!!! Şi
erau „ghidaţi”, prin „săgeţi orientative” bine plasate şi prin
„ghizi dibaci”, către Magazinele acreditate pentru vînzarea de
„artă sacră”, adică spre magazinele Patriarhiei.ro. Aşa că... nu
prea mai aveau ce căuta în Magazinul meu, întrucît li se suflase
bine în urechi!!!]. Nu mi-au spus-o confidenţii mei niciodată,
dar le citeam pe chip temerea, îi simţeam crispaţi cînd le treceam
pragul şi, dîndu-mi seama de temerile lor, am realizat pericolul
care-i poate paşte pe preoţii respectivi, pentru prezenţa mea în
Biserica pe care aceştia ÎNCĂ o mai păstoreau (Se ştie deja că,
decum se înălţa o Biserică într-un Cartier, degrab era trimis, din
Deal, un „doctor docent” - în Teologie! - să ia locul parohului
care-o construise cu sudoarea frunţii şi cu oamenii cartierului -
care-şi dăduseră bănuţii pentru Biserică, rupînd pîinea de la gura
copiilor, din dragoste pentru bunul lor învăţător şi pentru
Hristos!)! Şi, ca nu cumva să le pricinuiesc eu vreo supărare
mare, sau, Doamne Fereşte!, caterisirea, cu durere în suflet… m-
am retras! M-am retras, fără să le spun vreun cuvînt! Pentru că
erau nişte preoţi ai lui Dumnezeu la care ţineam şi nu le-aş fi
făcut supărare, pentru nimic în lume! Şi, din pricina urii, a
vicleniei şi a lăcomiei pe care prigonitorii mei, sinodalii, o
revărsau asupra mea necontenit, am fost nevoită să... fug! Şi, m-
am refugiat departe de... Biserica mea! Am fugit în ... ”Egipt”.
Loc în care, asemenea Pruncului Iisus odinioară, să-mi fie unul
mai sigur decît în Biserica ce devenise, cînd era vorba de încasări,
proprietatea exclusivă a patriarhului - şi a vasalilor lui Sinodali!
Biserică pe ai cărei păstori nu-i mai sinţeam ca fiind ai mei!
Fiindcă nimănui, absolut nimănui din Sinod, nu-i păsase de mine!
Niciunul dintre „cei mari” ai Bisericii mele nu venise la mine să
mă-ntrebe cum îmi este sau ce mă doare. Dar toţi, la unison,
votaseră în Sinod (chiar dacă vreunul a făcut-o doar prin tăcere)
„răstignirea mea!!!”... Nici măcar un sinodal, unul singur, nu s-
a ridicat împotriva „propunerii canonico-juridice” şi a

39. 39
DECIZIEI ca eu să fiu „KILLĂRITĂ!” cu mîinile comisarilor
Gărzii!...
M-a durut şi mă doare, deoarece am crezut şi cred că BOR
e şi Biserica mea! Şi că, şi eu, ca şi ei - sinodalii, clerul -, am
dreptul „să mă folosesc” de ea, să respir, să mă exprim, să mă
hrănesc, să simt şi să exist prin ea şi pentru ea! Întrucît ştiam că
Domnul Hristos a lăsat Biserica, pentru ca ea să fie adăpost lumii
ostenite! Şi că în Biserică trebuie să trăim în comuniune, iar la
păstori să ne găsim mîngîiere în necazuri! Numai că în timp, mi-
am dat seama că „cineva” a pus stăpînire pe Biserică şi a
transformat-o, făcînd din ea, biserică! Fără majusculă! Doar Zid!
Fără suflare de viaţă! Fără Duhul lui Dumnezeu, Care zideşte...
Fără acea frăţietate, pe care o tot trîmbiţează, „păstorii cei mari”
de la Amvon... cînd ne spun nouă, dulceag: „frăţiile voastre!”
Niciunuia dintre mai-marii Bor nu i-a păsat de sufletul
meu! Dimpotrivă, m-au trîntit la pămînt şi m-au călcat în
picioarele lor, strivindu-mă ca pe un gîndac nefolositor!...
„Hărţuirea” ce s-a săvîrşit asupra mea de către Sinodali,
via GF, în mod repetat, începînd cu 2011, m-a afectat profund,
din toate punctele de vedere. M-a durut şi am suferit şi m-am
simţit, precum un cîine prins şi hăituit în laţul prea strîns al
hingherilor! M-a durut şi am suferit! Însă... nimănui nu i-a păsat
de durerea şi de necazul meu! Nici prea... fericitului, nici sino-
dalilor, nici duhovniclui meu - de la un punct încolo, căci vai lui!,
că şi el era, în felul lui prigonit şi asuprit peste măsură de prea
multele biruri la care era supus şi de umilinţele pe care era nevoit
(?!??) să le îndure (pe motiv de... „ascultare!!!”) -, nici preoţilor
sau monahilor (care, şi ei, erau în aceeaşi liberă... ”bătaie a
puştii”)! Creştin-ortodocşilor, nici atît! Ei măcar, unii dintre ei,
erau binecuvîntaţi cu necunoaşterea acestor „scîrbavnice preo-
cupări” ale păstorilor lor şi a multor „scîrbavnice îndeletniciri”
ale acestora. Ferice de ei! De neştiutori...
..................................................................................................

40. 40
Rănită de atîtea biciuiri sinodale (deh’ „tăticii” au dreptul
să-şi „bată” copiii, spre „educare!!!” Ăştia n-au auzit de
DREPTUL UMAN!!! Ei trăiesc în... lumea lor!... Lumea banu-
lui, a lăcomiei, a asupririi semenului, a aburirii neamului
ortodox şi a nesimţirii fără margini...), împovărată şi mîhnită
peste măsură de greaua povară a „binecuvîntărilor Sinodale” şi
de necontenita revărsare „de dragoste” a mai-marilor Bisericii
mele, faţă de mine, după vreo trei ani de luptă, de rezistenţă, de
lacrimi şi zdroabă, de sărăcire, de deznădejde (pentru că nu
întrezăream nicio revenire a sinodalilor la nişte gînduri mai bune
pentru „sora lor mai mică”), cînd în loc să zic Doamne ajută! şi
să respir uşurată că reuşisem să încropesc micuţul Magazin şi
poate, să am şi eu un cîştig după atîta cheltuială, nemaiputînd
lupta, nici lucra, l-am închis! Deşi eram datoare vîndută, căci îl
făcusem cu împrumuturi de mari sume băneşti şi cu efort psiho-
fizic însumînd o muncă de peste 14-16-18 ore pe zi ! Muncisem
mult, căci sperasem că, după atîta amar de trudă şi după atîtea
cumplite repetate încercări ale vieţii, voi avea asigurată măcar
bucata zilnică de pîine! Dar, „parcă dinadins, ca să se
împlinească întru totul URSITA aşa cum ţi-e scris din veac” -
pentru că, prea mult mă prigoniseră „îngerii vărsărilor de sînge,
care dezlănţuiseră cumplitul încaier” asupra mea - şi, nemai-
putînd îndura eu, o femeie singură, să mai lupt cu mişeii din Deal
- bărbaţi puternici, bine hrăniţi din banul văduvei -, am decis,
„de bună voie şi nesilită de nimeni”, să închei „afacerea mea”:
Ermant Art! Am închis Magazinul şi, mai apoi, am abandonat,
pentru o vreme, Biserica! Nu mai puteam îndura să-i privesc în
faţă pe făţarnicii care una îmi propovăduiau de la Amvon şi alta
îi vedeam făcînd în viaţa de zi cu zi! Nu mai suportam să aud
apelativul: „sora noastră!” Nu mai puteam vedea în faţa ochilor
mei „cuierele de haine”... N-am mai simţit nevoia de o „so-
cializare îngrădită!!” şi, am ieşit din „ţarc!”...
Nemaiputînd lupta cu monştrii „sacri” ai „Ministerului
iubirii”, „lovită şi zdrobită” sufleteşte, mîhnită, am căzut în
deznădejde! Am fost nevoită să renunţ la luptă, să abandonez
Magazinul ce cu multă trudă l-am ridicat din... nimic şi pe care îl

41. 41
îngrijisem, îl amenajasem şi-l apărasem de intemperii ca pe o
floricică de colţ! Am renunţat, aşadar, la „afacerea mea” şi... m-
am întors la casa mea... unde, cu sufletul contorsionat de durere,
mă străduiesc să-mi ung singură „cu untdelemn”, rănile ce-mi
sîngerază profund în urma „sfintelor Masluri” săvîrşite, „cu
credincioşie”, de către sinodali, asupra mea!!!
Le-am lăsat lor, sinodalilor, bucata mea de pîine!
Era prea amară!!! Dar ei, sinodalii, credeau că eu
mănînc... cozonaci!! Să nu le facă lor parte, Dumnezeu, de
„cozonacii” pe care eu i-am mîncat preţ de 5 ani, acolo în...
strada Şerban-vodă 18-20, nici să le împartă lor, careva,
„cozonaci” ca aceia din care ei „mi i-au servit” mie cu atîta
mărinimie! Ci să le dea lor Domnul inima bună şi cuget curat!
Şi, să le dea Domnul OGLINDĂ sufletului, ca, uitîndu-se-n ea,
să vadă ei, adevărul despre ei!...
Mi-am „strîns catrafusele” - în zisa „păstorului” Tănă-
sache şi spre bucuria multor scîrbavnici sinodali, - şi strîngîndu-
mi şi inima-n dinţi, cu zdroabă mare, m-am retras! Îi mulţumesc
lui Dumnezeu, că m-aştepta să mă mîngîie! L-am regăsit acolo
unde-L lăsasem atunci cînd am plecat în căutarea Lui prin
Biserica ce, iată îi transformată-n Rece Zid... de către sinodalii
ale căror inimi sînt îngheţate şi împietrite! Această biserică, ce a
fost cîndva „Templul Sfînt”, „Casă a Tatălui Meu” și a ajuns să
fie departe de Apostoleasca... BISERICĂ a Sfinţilor Părinţi,
care-şi vindeau averile şi împărţeau banii la săraci! Eu văd că
aceia care o conduc, nu sînt DELOC Apostoli ai lui Hristos, ci
doar nişte „unşi” preferenţial, ai patriarhului, care stăpîniţi de
„duhul finanţist” fac „apostolia banului şi a înavuţirii lor”,
lansînd de la Amvon, slogane lacrimogene, plîngăcioase gen:
reclama pentru strîngerea de fonduri întru construirea...
Catedralei... Mîntuirii!!!, şi multe alte sloganuri, întru...
ABURIREA şi AMEŢIREA... neamului românesc! Şi-şi
umilesc în fel şi chip subordonaţii, asuprindu-i maxim pe bunii şi
blînzii păstori reali, care-şi duc preoţia cu cinste! Auzi tu! Unde
s-a mai pomenit să „scoţi la pensie” pe preot? În toată Istoria
Bisericii, preotul „n-a ieşit la pensie” decît pe... năsălie! Atunci

42. 42
cînd a fost chemat la Domnul! Şi-a ieşit cu „picioarele-nainte!”
Pe cînd acum, în anii de „domnie” ai prea... fericitului Daniel, mi
ţi-i scoate „la pensie”, mai cu seamă pe cei care au Biserici
bănoase ori pe cei „incomozi”, cu-n picior în... dos!!! Iar pe cei
rămaşi, îi încarcă, la greu, cu colportaj: marca BOR srl şi/sau cu
vrafuri de maculatură gen „Lumina” ori „alte cele canonico-
juridice”, de „uz ortodox” ori cu niscai... ”obligaţii pastorale” ce
decurg din Circulare, gen 1064/2013, ș.a.m.d...
[Chiar acum cînd scriu textul cărţii acesteia, primesc un
telefon de la un preot dintr-un sătuc dintr-o zonă îndepărtată a
ţării, undeva, unde eu credeam că nu a ajuns „jugul sinodal” şi
care-mi spune mîhnit, că a fost chemat la Protoierie, la Episcopia
zonală, şi i s-a făcut „apostolia implementării” în garderoba
personală a unui rînd de veşminte , marca „made by Episcopia
locală” cu ordin de la „împărăţia regională”, după „chipul şi
asemănarea Arihepiscopiei Bicureştilor” - unde totul „se bagă
pe gît” preoţilor - că na!, acum doară nu era să rămînă episcopii
zonalii mai prejos decît „fraţii” lor de la Centru (Peştele de la
cap se-mpute!!!) Şi... după acest model, au fost sau vor fi
„implementaţi” OBLIGATORIU, într-un viitor foarte apropiat,
toţi preoţii, cu cîte un veşmînt preoţesc în valoare de 1400, 00 lei,
că deh’, chipurile să aibă toţi la fel... uniformă, să fie la fel
îmbrăcaţi!!! Găselniţă mare, dom’le!!! Cîtă duhovnicie!!!
Amărîtul acela de preot care nu şi-a luat leafa de nu-mai-ţine-
minte, fiindcă tot ce avea de încasat a dat pe colportajul obli-
gatoriu pe care TREBUIA să-l achite la „Serviciul colportaj” al
Episcopiei, pentru cele multe „canonico-juridice” printre care,
cel-mai-cel-mai dintre „canonice” fiind ziarul „Lumina, Ediţia
de... Beep-Beep”, pe care nu i-l cumpără nimeni, şi i se pune în
faţă situaţia de a mai achita şi una bucată veşmînt preoţesc!! Îl
„liniştesc” spunîndu-i că şi la Bucureşti îi la fel. Şi la Bucureşti
tronează ziarele pe mesele din Biserici, în colecţii întregi,
aproape neatinse, căci oamenii nu le bagă-n seamă, dară-mi-te să
le mai şi citească, ci arar vreun bătrîn care n-are, poate, cu ce-şi
aprinde focu-n sobă, îşi mai „însuşeşte” cîte-un exemplar-două,

43. 43
uitîndu-se pe furiş ca nu cumva să-l vadă cineva că a luat ziarul
şi n-a pus banu’ în cutiuţa destinată acestuia, ori şi mai rar, cîte
un „nabab evlavios” mai aruncă „generos”, cîte o bancnotă
consistentă în Cutia pt Bani, pusă anume lîngă „colecţia
Lumina”, fără ca măcar să ia vreun exemplar să-l citească!
(Acu’, sincer! La ce bun? Ce-i trebe generosului citeală? A pus
omu’ banu? L-a pus! Ura şi la gară!) Am văzut asta cu ochii mei
şi... m-am crucit! Altfel, „generosul samaritean” - tiii, ce
pleonasm!! -, n-ar fi dat unui sărac de pe lîngă uşa Bisericii, nici
măcar un covrig!
Se vînd ori nu, preotul paroh, din fiecare Parohie de pe
teritoriul întregii ţări, e obligat să le achite contravaloarea! Niciun
preot nu le solicită la Protoierie, ci i se trimit şi îi sînt băgate pe
gît, ca mai apoi, „ziariştii” Bor, să se mîndrească cu „medalii” şi
cu „recolte” mari obţinute la... ”hectar”, că deh’, mare-i „Gră-
dina Bor SRL” şi „generoşi” îs cei ce tac şi... înghit, dintr-o
eronată înţelegere a evlaviei creştine!]
M-am retras, aşadar! Pierdusem Lupta cu ei! Mulţam
Domnului că nu şi Războiul!
Nu mai am Magazinul, dar mi-a rămas Hristos! L-am găsit,
la loc sigur, în cămăruţa Lui din casa mea şi în cămăruţa inimii
mele...
M-am retras, aşadar! Şi rugîndu-mă, plîngînd şi
suspindînd cu amar, m-am străduit din răsputeri să-mi oblojesc
şi să-mi vindec singură rănile provocate de către cei din...
Biserica mea, de „tăticii mei!” Cei ce-şi zic loruşi: păstori de
suflete!... Dar, care, în fapt, nu păstoresc decît propria lor afacere
şi propriile lor ineterese, sub egida BOR (cel mai mare SRL din
România..), lansînd repetat, plîngăcios „propovăduiri lacrimo-
gene” pentru urechi sensibile la aberaţii gen spotul publicitar
referitor la „Catedrala Neamului”, lansat obsedanto-obsesiv de
la „amvonul” Postului lor privat de Televiziune - TiVi întreţinut
şi finanţat tot din „banul văduvei” şi din grelele biruri puse pe
cap de creştin-ortodox şi de paroh, toate avînd un UNIC scop:
„subtilizarea banului văduvei!”...

44. 44
În tot acest timp, cît s-au războit cu mine sinodalii - via GF
-, dar şi acum, de cînd am abandonat lupta, şi-am avut şi am mai
multă vreme pentru cugetare, pentru ANALIZĂ de VALOARE,
m-am tot întrebat şi întreb (retoric, evident):
Cînd vor cere, sinodalii - şi acoliţii lor -, iertare celor pe
care i-au supărat? Că mulţi sînt!!!
Cînd vor vrea sinodalii să se împace cu mine, cu preoţii
parohi din subordine (pe care-i umilesc şi-i batjocoresc în fel şi
chip), cu alţii şi cu Dumnezeu?
Cînd vor veni să-mi şteargă lacrimile, pe care mi le-au
pus pe suflet şi pe obraz?
Cînd vor veni să-mi ungă, spre tămăduire, cu untdelemn
sfinţit, rănile-mi sîngerînde? (Răni pe care ei mi le-au provocat
şi adîncit!... ”cu grijă şi responsabilitate”, chiar în anul
„proclamat” de ei „Anul Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolna-
vilor - 2012!”)
Cînd îmi veţi arăta o REALĂ iubire de fraţi? Voi care nu
aţi încetat nicio clipă să mă numiţi pe mine, în discursurile
voastre de Amvon: „sora noastră”, în acelaşi timp în care mă
înjunghiaţi pe la spate!
Cînd vă veţi aduce aminte cu zdrobire de inimă, că aveţi
CEVA asupra cuiva şi, cînd, aducîndu-vă aminte de lucrul
acesta, veţi lăsa darul vostru - cel afierosit lui Hristos -, în faţa
Altarului şi veţi merge să vă împăcaţi cu acest... cineva? Ca
apoi, întorcîndu-vă, să duceţi lui Hristos jertfa cea bine-plăcută
Lui...
Cînd veţi merge voi „să spălaţi picioarele” celor pe care
i-aţi prigonit, pe care i-aţi umilit, i-aţi jecmănit şi i-aţi batjocorit
în fel şi chip?
Cînd veţi merge la văduvă să-i înapoiaţi crăiţarul
„subtilizat” în preţul prea mare - pentru posibilităţile lor - al
lumînărilor „marca BOR?”
Cînd veţi îngenunchea în faţa bătrînilor de la care „aţi
împrumutat haiduceşte” - prin şmecheria numită „donaţie” -
banii din vistieria Bugetului Primăriilor de pe întreg teritoriul
României? Şi cînd vă veţi ruşina de lacrimogenele voastre
slogane, gen: „daţi un bănuţ” pentru... ”Catedrala Neamului?”

45. 45
Transformîndu-vă în cerşetori profesionişti! Aburindu-i, în
fapt, pe creştini...
Cînd aveţi de gînd să nu-i mai innebuniţi de cap, pe bieţii
creştini, cu nelipsita voastră „COLECTĂ?” Ca să vă dea ei
vouă, nababilor, bănuţii lor de sicriu şi de colivă, pe care să-i
depuneţi voi sub formă de cărămizi în faraonicul MAUSOLEU,
numit, şi el, lacrimogen - de impresie, ca mai toate
amăgitoarele voastre PROIECTE!!! -, „Catedrala Mîntuirii
Neamului...!” Dar măcar de i-aţi fi depus acolo! Că tare mi-i că,
vorba lui Cezar Petrescu, „gura voastră bogată, v-a adus vouă
bun bănet în sipetul de fier ferecat cu tari încuietori, ale căror
chei le zornăiţi mereu în lanţ ca să dezmierde auzul vostru
lacom şi avid după clinchetul bine-plăcut urechilor voastre...”
Cînd vă veţi smeri şi voi în mod real şi veţi sluji celor mai
mici decît voi? Aşa cum vă porunceşte Hristos, Cel Căruia
pretindeţi că slujiţi!
Cînd vă veţi vinde colosalele voastre averi, aşa cum au
făcut înaintaşii voştri: Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul,
Vasilie cel Mare şi mulţi alţi Sfinţi Părinţi (pe care nu vă sfiiţi
să-i pomeniţi în discursurile voastre), ca să daţi săracilor de sub
Deal de mîncare şi să-i alinaţi cu-n acoperiş deasupra capului
pe cei sărmani...?
Cînd vă vom cunoaşte după faptele voaste bune că sînteţi
Apostoli ai lui Hristos, buni învăţători şi demni de urmat?
Cînd veţi merge să cereţi iertare - pînă nu apune soarele
peste supărarea ce aţi făcut - semenilor? Aşa cum porunceşte
Hristos, Căruia, voi sinodalilor şi voi mai-marii Bor, pretindeţi
că slujiţi!
Cînd vă veţi ruşina pentru că, de mult-prea-multă-vreme,
vi-L asumaţi, în voi, cu mult-prea-multă-neruşinare, pe
Hristos? În timp ce nouă, muritorilor, ni-L interziceţi cu
desăvîrşire!!! Îndrăznesc să vă-ntreb şi mă minunez totodată: Ce
Împărtăşire-I aceasta?!!! Cînd chemarea sună aşa: „Cu
credinţă, cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu să vă apropiaţi!”
Unde vă este CREDINŢA! Unde Dragostea! Unde... Frica de
Dumnezeu?... Unde-i Părtăşia? Cînd vom simţi în mod real că
ne sînteţi păstori şi tătici iubitori? Şi cînd vom simţi, în mod

46. 46
real, că sîntem cu toţii fraţi ÎNTRU HRISTOS? Şi că petrecem
în PĂRTĂŞIE şi în... FRÎNGEREA PÎINII!
Cînd? Cînd? Cînd?... dragii noştri.. .scumpi sinodali!
Cînd Învăţătorilor?!! Cînd Păstorilor?... Cînd Înalţilor şi
PREA... ÎNALŢILOR?... Cînd PREASFINŢIŢILOR??? Cînd,
PREAFERICITE Patriarh?
Pînă cînd mai aveţi de gînd să-L răstigniţi pe Hristos,
răstignindu-i pe cei care v-au căzut la împărţeală?!! Pînă cînd
vă mai bateţi joc - voi o mînă de clerici sus-puşi - de preoţii, de
diaconii, de slujitorii care, cu rîvnă vor să slujească lui Hristos
şi semenilor, dar nu-i lăsaţi???
Pînă cînd mai „subtilizaţi” voi,”haiduceşte”, „Biserici la
cheie” - făcute cu trudă de către creştini şi parohi, din banul
văduvei cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de credinţa stră-
moşească - şi pînă cînd vi le mai însuşiţi cu neruşinare, ca, mai
apoi, să le împărţiţi voi, după placul vostru şi să le daţi în dar şi
în stăpînire acoliţilor voştri, cu creştini cu tot? Ca şi cum şi
aceştia v-ar aparţine, exclusiv, precum o marfă, ca şi cum Bise-
ricile ar fi ale voastre, construite din sudoarea frunţii voastre!!
Acestor „doctori docenţi în Teologie”, cărora nici că le pasă de
Hristos!!!... Pînă cînd să mai plîngă poporul acesta şi din
pricina aceasta?
Pînă cînd?...
Pînă cînd Îl mai RĂSTIGNIŢI, iar şi iar, pe Hristos, voi
„farisei şi cărturari făţarnici???”... Pînă cînd... sinodalilor?
Cînd mă veţi mîngîia (fără baston şi şuturi în...)?
Cînd îmi veţi reda voi mie, somnul, tihna, odihna,
sănătatea, nădejdea, credinţa?
Cînd veţi veni să-mi alinaţi durerea ce doare atît de...
dureros?
Cînd mă veţi întreba ce mai fac şi cum îmi e?
Cînd o veţi face, iubiţi păstori ai... Bisericii mele?
..................................................................................................
Dragi sinodali, vorbiţi deseori despre Sfinţii Închisorilor
comuniste şi/sau despre Martirii Neamului, vorbiţi despre

47. 47
Dumnezeu şi despre Sfinţii Lui! Vorbiţi despre omenie, despre
sfinţirea omului şi despre sfinţenie! Vorbiţi despre smerenie şi
vorbiţi despre iubirea de semeni!
V-ascult şi eu şi... v-aud!!! Sau... v-aud şi v-ascult, uneori
cu luare-aminte! Mă uit la voi, cît de bine ştiţi voi mînui cuvîntul,
încît să pară autentic! Şi să pară că: vă pasă! Dar NU! Vouă nu
vă pasă de NIMIC şi de NIMENI! Vouă nu vă pasă decît de
voi! Şi de CONTurile voastre! Iar dacă se-ntîmplă să vorbiţi de
aceşti răstigniţi, de Sfinţii Închisorilor şi de Martirii Neamului
(care şi-au vărsat sîngele lor luptînd pentru DREAPTA
CREDINŢĂ şi pentru LIBERTATEA şi DEMNITATEA
neamului românesc - de care voi vă bateţi joc, cu neruşinare!!!)
nu o faceţi decît doar ca să vă aduceţi vouă înşivă laudă. Că, vezi
Doamne, iată s-a vorbit despre... Şi „vai!!! Cît de frumos şi
cursiv-elogios a vorbit arhiereul, Preasfinţitul X sau Y despre...
Ori ÎnaltPREAsfinţitu’-nu-ştiu-care!” „Vai!!!, cîtă duhov-
nicie!!!... Vai!!, cu cîtă pioşenie a evocat Preafericitul Patriarh
amintirea, comemorarea Martirilor Neamului!!!...” Pfuiii!!!
Să leşini, nu alta!... Îmi vine să sparg televizorul sau să-l arunc
pe geam, cînd vă văd înzorzonaţi şi îmbăţoşaţi cum vă îmburiciţi
călare pe... situaţie... cît şi pe ecranul lat al televizorului... care-
mi face-n duşmănie parcă, afişîndu-vă ostentativ opulenţa
costisitoarelor veşminte şi a nepreţuitelor vostre engolpioane şi
pectorale trase peste burdihanele voastre neostoite de lăcomie, şi
cînd văd limuzinele voastre de lux, dotate cu mulţi cai putere,
prin ale căror portiere de-abia mai puteţi pătrunde (bieţii de voi!
Atît de slăbiţi de atîta postire!!!...), cît or fi ele de luxoase şi de
comfortabile... Cînd vă văd pelerinînd, strategic, de la un Hram
la altul, îndemnîndu-ne pe noi, cei care-am venit înghesuiţi pe
scara vreunui tramvai şi, poate, mulţi cu burta goală, să mai
cotizăm un bănuţ pentru... UNA sau ALTA, ori să mai
participăm, „frăţeşte” la vreo... COLECTĂ!...
Vorbiţi despre eroi şi martiri! Ei, DA! Vorbiţi! Şi dacă
vorbiţi, ce lucru bun faceţi? O faceţi doar ca să vă aduceţi vouă
înşivă sporire de capital în faţa unui auditoriu, mult-prea-obişnuit
cu spusul vorbelor voastre - lipsite de conţinut autentic, conţinut

48. 48
lipsit de trăire, ca să zic aşa -, un auditoriu mult-prea... neatent la
vorbăria voastră goală!!! Întrucît, vouă, chiar nu vă pasă! Vouă
nu vă pasă de un Iustin Pîrvu, spre exemplu, de acest mare
duhovnic, răstignit prin temniţele comuniste! Căci dacă vă păsa,
nu-l mai „răstigneaţi” şi voi încă o dată sau chiar de mai multe
ori cu nepăsarea voatră! Şi nu vă pasă de niciunul dintre Martirii
Neamului! Decît doar în ideea în care aţi putea stoarce ceva
părăluţe-n cont (sau... mă rog!, la CUTIA MILEI) de pe urma
poveştilor destinului lor tragic, pus în pagină de vreun scriitoraş
slugarnic, dornic să vă satisfacă poftele voastre lacome de
cîştig, şi de ce nu, şi un titlu în plus în palmaresul său, plus ceva
bănuţi agonisiţi în punguţa sa de pe urma lacrimogenelor
evocări despre... ”martirii neamului/ Sfinţii Închisorilor
comuniste!!!” Deja ştiu cîţiva „sportivi de performanţă” în ale
scrisului...
Vouă, sinodalilor, nu vă pasă de Hristos, nici de Biserica
Lui! Nu vă pasă de preoţii parohi (decît cu arare excepţii, de cei
care vă cîntă-n strună şi vă fac jocul!! Şi, mai ales de cei care, vă
cîntă osanale!!!, deşi, şi ăştia, parol!!, că v-ar cînta bucuroşi o...
veşnica pomenire!!!)! Nu vă pasă de credincioşii care v-au căzut
la împărţeală! Nu vă pasă de săracii lumii! Săracii lumii sînt
pentru voi doar un subterfugiu. Sînt, dacă vreţi, o... ”vacă de
muls”... fonduri de la Statul Roman (complicele vostru!, prin
mijlocirea guvernanţilor corupţi care fac pe evlavioşii cînd nu-i
cazul) şi de la... ”prostime” - în zisa voastră! Că, pe necazul, pe
sărăcia şi pe jalea săracilor lumii vă întemeiaţi „Asociaţiile
Filantropice” şi Asociaţiile de aşa-zisă Caritate, mult-prea-
multe la număr pentru insignifiantele acte de caritate înfăptuite!
Asociaţii care fac... mult-prea-mult zgomot pentru... NIMIC!
Sau... mă rog, mai nimic!...
Vouă nu vă pasă de om şi de sufletul lui! Decît doar cînd
acesta, sufletul omului, a părăsit trupul celui pe care, unul
dintre voi, îl va duce, cu satisfacţie, în locul unde-i va cînta:
„veşnica pomenire”, şi de unde, cel ce o va face, va pleca
satisfăcut financiar, că... şi-a mai adăugat ÎN CONT, iată... un
ORT dat Popii... după datina din străbuni... ca să aibă bietul

49. 49
răposat cu ce trece „vămile”, să-şi găsească „contra-cost”, ca
la Piaţă, liniştea mult dorită... şi să-l acopere... ”pacea Dom-
nului!”, ce-a fost „administrată” cu „spirit de răspundere...
frăţească” de către... ”omul lui Dumnezeu”… preotul..., fără
de a cărui VĂMUIRE... ”nu putem” ajunge în Rai...
Dragi teoreticieni, scumpi sinodali, aceasta este
concluzia la care am ajuns după parcurgerea multor ani în
Biserica Ortodoxă - pe care voi aţi comfiscat-o şi o folosiţi după
placul vostru şi nu după cele plăcute ale lui Dumnezeu! Cu
mîhnire v-o spun! Şi mă doare că am fost nevoită şi că
TREBUIE să v-o spun! Deoarece sînt copil creştin-ortodox,
plămădit într-un neam, seminţie după seminţie, din tată-n fiu,
pînă la al nouălea neam şi mai mult decăît atît, un copil al cărei
mamă a slujit lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cu credincioşie şi
dragoste, punîndu-şi la lucru - fără plată, dar cu dăruire -,
talanţii, în strana unei Biserici, pînă în ziua în care a plecat la
Domnul!
E dureros şi jenat, totodată, pentru mine, să constat CĂ
NU VĂ OPRIŢI ÎN A FACE RĂUL!... Şi că NU VĂ RUŞI-
NAŢI! Şi, totodată este jenant şi dureros că, printre credincioşi,
nimeni nu are demnitatea să vă tragă de mînecă! Şi, în acest
context, eu vin şi îndrăznesc să vă-ntreb (retoric, evident!):
Cînd, oare, veţi înţelege voi sinodalilor (cît şi voi guvernanţii
care le cîntaţi în strună „partenerilor” voştri întru năstruşnicii,
emiţînd şi promulgînd aberante, „constituţionale”, legi fărăde-
lege, ce obstrucţionează şi încalcă flagrant libertatea constitu-
ţională a cetăţeanului, care încalcă flagrant Legile lui Dum-
nezeu, cum ar fi Legea Iubirii şi a Dragostei, pe care voi
sinodalilor o tot propovăduiţi gol, plîngăcios, tactic, de la
Amvon!), cînd veţi înţelege, vă-ntreb, că poporul acesta CREŞ-
TIN-ortodox, nu-i un popor de CRETINI? Şi vă-ntreb: De cînd
are BOR drept de proprietate intelectuală asupra lui Iisus? Nu,
nu vă osteniţi să-mi răspundeţi! Nu vă mai osteniţi să inventaţi
şi să emiteţi aberaţii lexicale, care să vă avantajeze şi care-s
numa’ bune de ameţit „evlavioşii” care îngurgitează, fără

50. 50
discernămînt, tot ceea dezgurgitaţi voi, „preaiubiţilor!” Fiind-
că: NU! Bor NU ARE, nici NU POATE AVEA drept de
proprietate pe Iisus!
Iată argumentul:
Iisus nu este o „marcă înregistrată” a vostră,
„scumpilor”, oricît v-aţi dori voi să fie aşa! Pe Iisus nu-L puteţi
duce voi la OSIM!, că... tare L-aţi mai fi dus!!!
Iisus nu este un CONCEPT menit să aducă fonduri
pentru elitele BORului, cu precădere sinodalilor şi unui GRUP
restrîns de acoliţi! Nu! Iisus este DOMNUL şi STĂPÎNUL
lumii! Este CREATORUL meu şi-al tău, sinodalule! Iar după
ce ne-a creat, ne-a dat: PORUNCA IUBIRII! Poruncă de care
voi sinodalilor - şi acoliţii vostri - aţi uitat cu desăvîrşire!! Şi aţi
uitat că Iisus este Cel Care a creat totul şi toate spre folosul
nostru, al tuturor! De la Iisus şi prin Iisus ne hrănim toţi! Atît
cu cele de trebuinţă pentru viaţa ACEASTA cît şi pentru cea
VIITOARE!
Să fim înţeleşi domnilor! Nu autenticitatea „obiectului”
în sine (a Icoanei, a Crucii, a candelei, a obiectelor de cult peste
care aţi pus voi labele voastre murdare, punînd Monopol Bor!)
v-a interesat pe voi emitenţii şi promulgatorii LEGII
FĂRĂDELEGII, a aşa-zisei Legi 103/92, cînd aţi conceput
TEXTUL neconstituţionalului MONOPOL asupra Obiectelor
de Cult! Nu rîvna şi dragostea voastră pentru ca Hristos să nu
fie pîngărit de mîinile trudite de muncă ale vreunui meşter
oarecare, lucrător la lutul candelei, v-a animat pe voi în
emiterea şi promulgarea Legii 103/92, ci EXCLUSIVITATEA
ÎNCASĂRILOR din vînzarea acestora! Ca totul să vă aparţină,
în mod exclusiv, şi nimeni să nu se poată atinge de nicio
firimitură - ce-ar fi putut cădea, prin absurd!!! - de la... ”masa
voastră!” Şi ca să fiţi siguri că nimeni nu o va face, că NIMENI
nu va avea curajul de a se atinge de vreo eventuală firimitură
ce-ar fi putut să cadă de la masa voastră - bine păzită, de pittbuli
bine dresaţi -, v-aţi luat drept acoperămînt: „ascultarea
canonică!” Apoi v-aţi luat parteneri întru NĂSTRUŞNICII,
mai întîi pe legiuitor (ca să promulge „legea”) iar mai apoi,
printr-un PACT - drăcesc!; altfel nu-i pot spune!, deşi voi îl

51. 51
numiţi elegant, PROTOCOL!!!; păi dacă nu v-aţi pricepe voi
la cuvinte, atunci cine??? -, pe comisarii GF! Şi aşa, v-aţi luat
„pogorămînt” (că, na!, voi „faceţi legea!!!”, după modelul cel
de odinioară al lui Irod) şi i-aţi asmuţit asupra mea - fiindcă eu
v-am fost cea mai la îndemînă!!, şi v-am căzut la zar, cum se
spune! - falimentîndu-mă spiritual şi... material!!! Nădăjdu-
iesc că-s singura, deşi... mîna voastră-i destul de lungă iar
pizma şi răutatea voastră, fără limite! Ştiu - pe surse - că preoţii
voştri gem de durere! De-atîta asuprire! De-atîta umilire!!!
Doar că ei... tac! Încă tac! Pînă cînd?...
Şi, în acest context, m-am întrebat şi mă-ntreb: Ce fel de
creştini şi, mai ales, ce fel de PĂSTORI sînt aceştia, ai căror
diabolice minţi emană şi pactizează la aberaţii gen Legea
103/92? Şi ce fel de PĂSTORI CREŞTINI sînt aceia ale căror
minţi ordonă comisarilor Gărzii Financiare... ”UCIDEREA
PRUNCILOR”..., emiţînd Bule Patriarhale, gen Circulara cu
nr 1064/2013?
Păstorii mei...
„Grait-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte
de ură m-au înconjurat”
Eu nu pot face nimic împotriva lor dar... Dumnezeu i-a
auzit şi i-a văzut pe ei şi le va răsplăti lor, după faptele lor!... Şi
eu nu mă îndoiesc de aceasta, numai că, dacă vom tăcea, la
infinit, pe motiv de... evlavie - prost înţeleasă -, ei, sinodalii, ne
vor încălca, la plus infinit, libertarea şi demnitatea pe care ni
le conferă atît Dumnezeu cît şi Constituţia Romîniei! Plus că
fac de batjocură şi Biserica! Şi-apoi, tot ei se plîng că alţii din
afară o batjocoresc! Nu, nu domnilor sinodali! Faptele voastre,
aceste urîciuni despre care, doar în parte am amintit aici, fac
ca cei din afară să vorbească de rău Biserica Ortodoxă.
Sînt extrem de mîhnită să constat că mai-marii Bisericii
Ortodoxe, au învăţat şi pun în aplicare PRACTICI NEOR-
TODOXE! Ruşinaţi-vă, aşadar, sinodalilor (şi voi acoliţii
lor!!!) pînă mai aveţi vreme! „Luaţi-aminte la strălucirea
hainei cu care aţi fost îmbrăcaţi!”...