SlideShare a Scribd company logo
1 of 24
SUA   2012
Preşedintele Statelor Unite ale Americii este ales prin vot indirect
Scrutinul prezidenţial este organizat în prima marţi a lunii
  noiembrie. Sistemul electoral american este bazat pe vot dublu.
  Mai întâi votează cetăţenii, după care se pronunţă cei 538 de
  electori desemnaţi. Anume cei din urmă vor nominaliza, pe 17
  decembrie, preşedintele şi vicepreşedintele SUA.
Din partea fiecărui stat este desemnat un anumit număr de
  electori, în funcţie de numărul populaţiei. Statele care joacă un
  rol      crucial      în     alegerea        preşedintelui      sunt
  Colorado, Florida, Iowa, Ohio, Carolina de Nord, New
  Hampshire, Nevada, Virgina, Winsconsin.
Paradoxul sistemului electoral american constă în faptul că un
  candidat, pentru care a votat majoritatea cetăţenilor, poate să
  piardă cursa, dacă nu obţine cel puţin 270 din voturile electorilor.
  Noul lider de la Casa Albă va fi învestit în funcţie la 20 ianuarie
           Mitt Romney
         Multimilionar, fost guvernator, cu o carieră politică activă, marcată de
  visul de a ajunge preşedinte al Statelor Unite. Candidatul republicanilor, Mitt
  Romney spune că are un plan de schimbare a Americei şi este la un pas de a obţine
  cheia de la Casa Albă.
Mitt Romney născut în 1947 în Detroit a crescut cu discuţii despre politică şi
  credinţă, două subiecte care i-au dominat întreaga viaţă. Păşind pe urmele tatălui
  său, fost businessman şi guvernator al statului Michigan, Romney a avut aceeaşi
  pasiune pentru afaceri şi politică. El s-a mutat în Franţa pe când era doar student, în
  calitate de misionar mormon, religie care acceptă poligamia, după care se întoarce
  acasă şi face dreptul la Universitatea Harvard.
Mitt Romney acumulează o avere de 250 de milioane de dolari, dintr-o afacere
  proprie. Însă el a avut întotdeauna ambiţii politice. Aşa că în 1994 s-a înscris în
  cursa pentru Senat împotriva veteranului democrat, Ted Kennedy. Suferă o
  înfrângere, dar creşte în ochii republicanilor. Americanii îl observă însă cu adevărat
  pe Romney abia în 2002, când salvează de la un dezastru financiar Jocurile
  Olimpice de iarnă din Salt Lake City.
    În 2003 devine guvernatorul statului Massachussetts, iar patru ani mai târziu este
    prins în febra cursei pentru Casa Albă. Renunţă însă la aceasta, privind de la
    distanţă cum Barack Obama este ales preşedinte. În ciuda eşecului, el nu şi-a
    ascuns interesul pentru o a doua încercare, de data aceasta la alegerile prezidenţiale
    din 2012.
                Economie: susţine reducerea cheltuielilor bugetare la
    nivel federal şi se mândreşte cu experienţa sa mixtă, în
    domeniul privat şi public.
     Sănătate: a promis că va abroga legea sănătăţii, pe care o
    numeşte Obamacare, dar ca guvernator de Massachusetts a
    semnat o lege locală care îi penalizează pe locuitorii ce nu deţin
    asigurare medicală.
     Imigraţie: soluţia lui Romney pe termen lung include
    securizarea frontierelor, inclusiv construirea unui zid la
    graniţă, oferirea cetăţeniei pentru cei care au luptat în armata
    SUA şi pentru copiii care au ajuns în Statele Unite „fără vina lor”
     Politică externă: susţine aplicarea unor sancţiuni, crearea unor
    coaliţii şi demersuri diplomatice. Pentru Siria, face apel la aliaţi
    pentru înarmarea rebelilor, dar nu sprijină implicarea militară a
    SUA, ceea ce este similar cu ce a făcut Obama până acum.
         1) Aproximativ 67% dintre telespectatorii intervievaţi în cadrului
    unui sondaj telefonic l-au preferat pe Romney lui Obama în cadrul acestei
    prime dezbateri. Numai 25% dintre telespectatori i-au dat câştig de cauză
    lui Obama.
         Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, 61% dintre cei chestionaţi au
    considerat că Obama s-a prezentat sub aşteptările lor, în timp ce 82% au
    apreciat că Romney a vorbit mai bine decât se aşteptau, transmite
    Agerpres.
    În acelaşi timp, 58% dintre intervievaţi au considerat că reprezentantul
    Partidului Republican s-a manifestat ca un lider puternic şi numai 37% au
    exprimat o opinie similară despre Obama.În plus, publicul spectator a
    remarcat că fostul guvernator de Massachusetts l-a atacat mai frecvent pe
    adversarul său.
         Sondajul telefonic a fost realizat pe un eşantion de 430 de persoane.
    Prima dezbatere televizată ce a durat o oră şi jumătate dintre cei doi
    principali concurenţi la fotoliul de la Casa Albă s-a desfăşurat pe scena
    universităţii din Denver (Colorado). Principala temă a confruntării a fost
    economia, printre subiectele abordate figurând impozitele, sănătatea şi
    soarta guvernului federal.
    Potrivit aprecierilor unor analişti americani, Romney a părut mult mai
    hotărât şi mai bine pregătit decât adversarul său.


             2)
        Tensiunea, deja puternică, a crescut şi mai mult când cei
    doi candidaţi au încercat să îşi valorifice argumentele privind
    politica energetică. Obama l-a acuzat pe adversarul său că vrea
    să lase companiile petroliere "să scrie politica energetică" a
    Statelor Unite. Amândoi s-au întrerupt unul pe celălalt de şase
    ori.
   Potrivit sondajului citat de CNN, 46 la sută dintre repondenţi
    au declarat că Obama a câştigat dezbaterea, în timp ce 39% au
    apreciat că Romney este învingătorul. Sondajul are o marjă de
    eroare de plus sau minus 4,5 la sută.
   Barack Obama şi Mitt Romney s-au confruntat de pe poziţii de
    egalitate în cadrul celei de-a doua dezbateri, marcate de
    schimburi de replici vehemente
                 3)
             Candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney
    a apreciat că "nu doar omorându-i" vor ajunge Statele Unite
    să elimine ameninţarea teroristă şi Al-Qaida, în cadrul celei
    de-a treia dezbatere cu Barack Obama de la Boca Raton.
   "Nu doar omorându-i vom ieşi din această problemă. Va
    trebui să stabilim o strategie completă şi solidă pentru a
    ajuta lumea musulmană şi alte zone ale lumii să respingă
    extremismul radical violent", a declarat Romney.
   De la începutul dezbaterii consacrată politicii externe şi
    apărării, republicanul a salutat decizia lui Barack Obama de
    a îl elimina pe liderul Al-Qaida în cadrul unui îndrăzneţ raid
    commando pe teritoriul pakistanez în 2011, eveniment pe
    care preşedintele îl aminteşte cu fiecare ocazie ca dovadă a
    calităţilor sale de lider.
Romney a criticat dur bilantul mandatului lui Barack
  Obama, pledand pentru "renasterea visului american".
Insa investirea oficiala a lui Romney in functia de candidat
  republican la presedintie a fost eclipsata de un eveniment
  neprevazut - prestatia incoerenta a actorului Cint
  Eastwood, in varsta de 82 de ani. Actorul a incercat sa
  realizeze un discurs imaginar, de circa 30 de minute, cu un
  scaun gol pe care ar fi stat Barack Obama, numindu-l de
  cateva ori "nebun" pe presedintele SUA. De multe
  ori, discursul lui Eastwood a fost de neinteles.
Barack Obama a ironizat pe Twitter prestatia lui Eastwood:
  "Scaunul este ocupat".
Reprezentantii unei patiserii din Minnesota au dorit sa faca aceasta zi
  mai dulce si au preparat prajitura Obama si prajitura Romney pentru
  a vedea care dintre cele doua prind mai bine la americani.
                     Romney: 830        Obama: 730

   Republicanul Mitt Romney a platit de patru ori mai mult decat presedintele
    reales Barack Obama pentru spoturile de promovare din campania electorala
    din Ohio, stat-cheie in ultimele alegeri prezidentiale.
    Business Insider arata ca, in Ohio, campania lui Romney a platit peste 21,5
    milioane de dolari pentru spoturi electorale, insa tabara Obama a cheltuit 5,3
    milioane.
    Diferenta de costuri dintre cele doua campanii este data de felul in care s-a difuzat
    spotul electoral. In vreme ce Romney s-a orientat spre spoturile difuzate la ore
    fixe, ce sunt scumpe, dar nu pot fi declalate de nimeni si nimic, Obama a optat
    pentru spoturile ieftine, care sunt teoretic difuzate la ore dinainte stabilite, insa pot
    fi mutate daca vine un alt doritor si plateste o taxa suplimentara exact pentru acel
    interval orar.
    Calea aleasa de campania lui Obama a implicat mai mult timp si energie din partea
    celor ce au facut cercetari pe piata pentru a vedea unde sunt timpi de difuzare mai
    ieftini, insa economiile au fost substantiale.
   1) Mitt Romney inspiră încredere potrivit
    sondajelor, ceea ce trebuie să genereze o
    activitate politică centrată pe electoratul vast
    care l-a susținut. Campania electorală a eșuat
    datorită unor greșeli de ordin comucațional și
    de strategie. Campania a avut o conotație
    agresivă, ceea ce a determinat finalitatea
    negativă pentru Romney.
   1) campanie centrată pe social media
   2) spoturi care ar fi trebuit să pună în valoare
    persoana lui Mitt Romney, dar nu să
    denegreze imaginea contracandidatului.
   3) strategii reformatoare bine constituite, ce
    ar veni cu o schimbare și nu ar ilustra faptul
    că au fost inspirate din programul de
    campanie a lui Obama.
   4) administrarea eficientă a site-lui personal

More Related Content

Featured

PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsKurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summarySpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentLily Ray
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best PracticesVit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementMindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...RachelPearson36
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Applitools
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at WorkGetSmarter
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...DevGAMM Conference
 

Featured (20)

Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work
 
ChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slidesChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slides
 
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike RoutesMore than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
 

Campania electorală sua

  • 1. SUA 2012
  • 2. Preşedintele Statelor Unite ale Americii este ales prin vot indirect Scrutinul prezidenţial este organizat în prima marţi a lunii noiembrie. Sistemul electoral american este bazat pe vot dublu. Mai întâi votează cetăţenii, după care se pronunţă cei 538 de electori desemnaţi. Anume cei din urmă vor nominaliza, pe 17 decembrie, preşedintele şi vicepreşedintele SUA. Din partea fiecărui stat este desemnat un anumit număr de electori, în funcţie de numărul populaţiei. Statele care joacă un rol crucial în alegerea preşedintelui sunt Colorado, Florida, Iowa, Ohio, Carolina de Nord, New Hampshire, Nevada, Virgina, Winsconsin. Paradoxul sistemului electoral american constă în faptul că un candidat, pentru care a votat majoritatea cetăţenilor, poate să piardă cursa, dacă nu obţine cel puţin 270 din voturile electorilor. Noul lider de la Casa Albă va fi învestit în funcţie la 20 ianuarie
  • 3.
  • 4. Mitt Romney Multimilionar, fost guvernator, cu o carieră politică activă, marcată de visul de a ajunge preşedinte al Statelor Unite. Candidatul republicanilor, Mitt Romney spune că are un plan de schimbare a Americei şi este la un pas de a obţine cheia de la Casa Albă. Mitt Romney născut în 1947 în Detroit a crescut cu discuţii despre politică şi credinţă, două subiecte care i-au dominat întreaga viaţă. Păşind pe urmele tatălui său, fost businessman şi guvernator al statului Michigan, Romney a avut aceeaşi pasiune pentru afaceri şi politică. El s-a mutat în Franţa pe când era doar student, în calitate de misionar mormon, religie care acceptă poligamia, după care se întoarce acasă şi face dreptul la Universitatea Harvard. Mitt Romney acumulează o avere de 250 de milioane de dolari, dintr-o afacere proprie. Însă el a avut întotdeauna ambiţii politice. Aşa că în 1994 s-a înscris în cursa pentru Senat împotriva veteranului democrat, Ted Kennedy. Suferă o înfrângere, dar creşte în ochii republicanilor. Americanii îl observă însă cu adevărat pe Romney abia în 2002, când salvează de la un dezastru financiar Jocurile Olimpice de iarnă din Salt Lake City. În 2003 devine guvernatorul statului Massachussetts, iar patru ani mai târziu este prins în febra cursei pentru Casa Albă. Renunţă însă la aceasta, privind de la distanţă cum Barack Obama este ales preşedinte. În ciuda eşecului, el nu şi-a ascuns interesul pentru o a doua încercare, de data aceasta la alegerile prezidenţiale din 2012.
  • 5.
  • 6. Economie: susţine reducerea cheltuielilor bugetare la nivel federal şi se mândreşte cu experienţa sa mixtă, în domeniul privat şi public.  Sănătate: a promis că va abroga legea sănătăţii, pe care o numeşte Obamacare, dar ca guvernator de Massachusetts a semnat o lege locală care îi penalizează pe locuitorii ce nu deţin asigurare medicală.  Imigraţie: soluţia lui Romney pe termen lung include securizarea frontierelor, inclusiv construirea unui zid la graniţă, oferirea cetăţeniei pentru cei care au luptat în armata SUA şi pentru copiii care au ajuns în Statele Unite „fără vina lor”  Politică externă: susţine aplicarea unor sancţiuni, crearea unor coaliţii şi demersuri diplomatice. Pentru Siria, face apel la aliaţi pentru înarmarea rebelilor, dar nu sprijină implicarea militară a SUA, ceea ce este similar cu ce a făcut Obama până acum.
  • 7. 1) Aproximativ 67% dintre telespectatorii intervievaţi în cadrului unui sondaj telefonic l-au preferat pe Romney lui Obama în cadrul acestei prime dezbateri. Numai 25% dintre telespectatori i-au dat câştig de cauză lui Obama. Astfel, potrivit rezultatelor sondajului, 61% dintre cei chestionaţi au considerat că Obama s-a prezentat sub aşteptările lor, în timp ce 82% au apreciat că Romney a vorbit mai bine decât se aşteptau, transmite Agerpres. În acelaşi timp, 58% dintre intervievaţi au considerat că reprezentantul Partidului Republican s-a manifestat ca un lider puternic şi numai 37% au exprimat o opinie similară despre Obama.În plus, publicul spectator a remarcat că fostul guvernator de Massachusetts l-a atacat mai frecvent pe adversarul său. Sondajul telefonic a fost realizat pe un eşantion de 430 de persoane. Prima dezbatere televizată ce a durat o oră şi jumătate dintre cei doi principali concurenţi la fotoliul de la Casa Albă s-a desfăşurat pe scena universităţii din Denver (Colorado). Principala temă a confruntării a fost economia, printre subiectele abordate figurând impozitele, sănătatea şi soarta guvernului federal. Potrivit aprecierilor unor analişti americani, Romney a părut mult mai hotărât şi mai bine pregătit decât adversarul său. 
  • 8.
  • 9. 2) Tensiunea, deja puternică, a crescut şi mai mult când cei doi candidaţi au încercat să îşi valorifice argumentele privind politica energetică. Obama l-a acuzat pe adversarul său că vrea să lase companiile petroliere "să scrie politica energetică" a Statelor Unite. Amândoi s-au întrerupt unul pe celălalt de şase ori.  Potrivit sondajului citat de CNN, 46 la sută dintre repondenţi au declarat că Obama a câştigat dezbaterea, în timp ce 39% au apreciat că Romney este învingătorul. Sondajul are o marjă de eroare de plus sau minus 4,5 la sută.  Barack Obama şi Mitt Romney s-au confruntat de pe poziţii de egalitate în cadrul celei de-a doua dezbateri, marcate de schimburi de replici vehemente
  • 10.
  • 11. 3)  Candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney a apreciat că "nu doar omorându-i" vor ajunge Statele Unite să elimine ameninţarea teroristă şi Al-Qaida, în cadrul celei de-a treia dezbatere cu Barack Obama de la Boca Raton.  "Nu doar omorându-i vom ieşi din această problemă. Va trebui să stabilim o strategie completă şi solidă pentru a ajuta lumea musulmană şi alte zone ale lumii să respingă extremismul radical violent", a declarat Romney.  De la începutul dezbaterii consacrată politicii externe şi apărării, republicanul a salutat decizia lui Barack Obama de a îl elimina pe liderul Al-Qaida în cadrul unui îndrăzneţ raid commando pe teritoriul pakistanez în 2011, eveniment pe care preşedintele îl aminteşte cu fiecare ocazie ca dovadă a calităţilor sale de lider.
  • 12.
  • 13.
  • 14.
  • 15.
  • 16.
  • 17.
  • 18. Romney a criticat dur bilantul mandatului lui Barack Obama, pledand pentru "renasterea visului american". Insa investirea oficiala a lui Romney in functia de candidat republican la presedintie a fost eclipsata de un eveniment neprevazut - prestatia incoerenta a actorului Cint Eastwood, in varsta de 82 de ani. Actorul a incercat sa realizeze un discurs imaginar, de circa 30 de minute, cu un scaun gol pe care ar fi stat Barack Obama, numindu-l de cateva ori "nebun" pe presedintele SUA. De multe ori, discursul lui Eastwood a fost de neinteles. Barack Obama a ironizat pe Twitter prestatia lui Eastwood: "Scaunul este ocupat".
  • 19.
  • 20. Reprezentantii unei patiserii din Minnesota au dorit sa faca aceasta zi mai dulce si au preparat prajitura Obama si prajitura Romney pentru a vedea care dintre cele doua prind mai bine la americani. Romney: 830 Obama: 730
  • 21.
  • 22.   Republicanul Mitt Romney a platit de patru ori mai mult decat presedintele reales Barack Obama pentru spoturile de promovare din campania electorala din Ohio, stat-cheie in ultimele alegeri prezidentiale. Business Insider arata ca, in Ohio, campania lui Romney a platit peste 21,5 milioane de dolari pentru spoturi electorale, insa tabara Obama a cheltuit 5,3 milioane. Diferenta de costuri dintre cele doua campanii este data de felul in care s-a difuzat spotul electoral. In vreme ce Romney s-a orientat spre spoturile difuzate la ore fixe, ce sunt scumpe, dar nu pot fi declalate de nimeni si nimic, Obama a optat pentru spoturile ieftine, care sunt teoretic difuzate la ore dinainte stabilite, insa pot fi mutate daca vine un alt doritor si plateste o taxa suplimentara exact pentru acel interval orar. Calea aleasa de campania lui Obama a implicat mai mult timp si energie din partea celor ce au facut cercetari pe piata pentru a vedea unde sunt timpi de difuzare mai ieftini, insa economiile au fost substantiale.
  • 23. 1) Mitt Romney inspiră încredere potrivit sondajelor, ceea ce trebuie să genereze o activitate politică centrată pe electoratul vast care l-a susținut. Campania electorală a eșuat datorită unor greșeli de ordin comucațional și de strategie. Campania a avut o conotație agresivă, ceea ce a determinat finalitatea negativă pentru Romney.
  • 24. 1) campanie centrată pe social media  2) spoturi care ar fi trebuit să pună în valoare persoana lui Mitt Romney, dar nu să denegreze imaginea contracandidatului.  3) strategii reformatoare bine constituite, ce ar veni cu o schimbare și nu ar ilustra faptul că au fost inspirate din programul de campanie a lui Obama.  4) administrarea eficientă a site-lui personal