SlideShare a Scribd company logo
1 of 4
Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte
în Dobrogea, România și parțial în Ucraina,
este a doua ca mărime și cea mai bine
conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul
mondial al UNESCO în 1991, este clasificată
ca rezervația a biosferei la nivel național în
România și caparc național în taxonomia
internațională a IUCN.
Delta Dunării este limitată la sud-vest
de podișul Dobrogei, la nord de cel
al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea
Neagră. Delta Dunării este traversată
de paralela de 45° latitudine N și de meridianul
de 29°, longitudine E. La nord,
brațele Chilia și Musura formează granița
cuUcraina. Delta ocupă, împreună
cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km²,
din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei
românești revenindu-i o suprafață de 2540 km².
Pesti
STIUCA (Esox lucius)
Rapitorul numarul unu,
stiuca isi pandeste nemiscata
prada care se apropie, pentru
ca in momentul oportun sa
atace fulgerator.
SOMNUL (Silurus glanis)
Somnul este cel mai mare
peste care traieste in apele
dulci din Romania, in Delta
recordul fiind de 400 de kg.
CRAPUL (Cyprinus carpio)
Este un peste de talie mare care poate
ajunge si la 40 de kg. Crapul are corpul
alungit si putin aplatizat, acoperit cu solzi
mari.
SALAUL (Stizostedion lucioperca)
Asemanarea salaului cu stiuca si bibanul
sunt exprimate si in numele sau latinesc
lucio si perca. Salaul are o culoare verde-
cenusie, iar corp sau este alungit si
rotunjit.
CARASUL (Carassius auratus)
Carasul are corpul plat, iar solzii mari au o
culoare argintie. Foarte prolific acest peste
din familia ciprinidelor are o larga
raspandire, fiind apreciat pentru gustul
deosebit de bun al carnii sale.
CARACUDA (Carassius carassius)
Seamana foarte mult cu carasul, avand
aceleasi caracteristici, insa prefera apele mai
limpezi si mai oxigenate.
AVAT (Aspius aspius)
Avatul este un peste rapitor cu corpul alungit
si plat. Solzii de dimensiuni medii sunt de
culoare argintie.
ROSIOARA (Scardinius
erythrophthalmus)
Numele rosioarei vine de la culoare rosie a
inotatoarelor. Corpul un pic alungit si plat
are solzi argintii. Este un peste care face
parte din familia ciprinidelor.
LINUL (Tinca tinca)
Descriere: Este un peste care face parte din
familia ciprinidelor.

More Related Content

What's hot

Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedestefan08
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptxMadaZailic
 
Parcul Naţional Retezat
Parcul Naţional RetezatParcul Naţional Retezat
Parcul Naţional RetezatBako Gabor
 
Rezervatia Si Parcul National Retezat
Rezervatia Si Parcul National RetezatRezervatia Si Parcul National Retezat
Rezervatia Si Parcul National Retezatguest7a6dd
 
Lacurile si marea neagra
Lacurile si marea neagraLacurile si marea neagra
Lacurile si marea neagra1oredana
 
Marea neagra[gurzun & parfenie]
Marea neagra[gurzun & parfenie]Marea neagra[gurzun & parfenie]
Marea neagra[gurzun & parfenie]Aniela Radoi
 
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02sllamone
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romaniaStildeviata .com
 
Marea neagra 11 b ppt
Marea neagra 11 b pptMarea neagra 11 b ppt
Marea neagra 11 b pptOaNa Gabriela
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniamarysssa1
 

What's hot (17)

Dunarea
DunareaDunarea
Dunarea
 
Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umede
 
Marea neagră
Marea neagrăMarea neagră
Marea neagră
 
Dunarea
DunareaDunarea
Dunarea
 
Dunarea
DunareaDunarea
Dunarea
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
 
Parcul Naţional Retezat
Parcul Naţional RetezatParcul Naţional Retezat
Parcul Naţional Retezat
 
Marea Neagra
Marea NeagraMarea Neagra
Marea Neagra
 
Delta Dunarii
Delta DunariiDelta Dunarii
Delta Dunarii
 
Rezervatia Si Parcul National Retezat
Rezervatia Si Parcul National RetezatRezervatia Si Parcul National Retezat
Rezervatia Si Parcul National Retezat
 
Lacurile si marea neagra
Lacurile si marea neagraLacurile si marea neagra
Lacurile si marea neagra
 
Marea neagra[gurzun & parfenie]
Marea neagra[gurzun & parfenie]Marea neagra[gurzun & parfenie]
Marea neagra[gurzun & parfenie]
 
Delta dunarii leo
Delta dunarii leoDelta dunarii leo
Delta dunarii leo
 
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02
Lacurilesimareaneagra 120205093559-phpapp02
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania
 
Marea neagra 11 b ppt
Marea neagra 11 b pptMarea neagra 11 b ppt
Marea neagra 11 b ppt
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romania
 

Similar to Delta dunarii

Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilorPestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilorIulian Iulian 1
 
Păsări pe cale de dispariție
Păsări pe cale de disparițiePăsări pe cale de dispariție
Păsări pe cale de disparițiececiliapopa
 
Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)emiliaciocan
 
Arii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianaArii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianamarysssa1
 
Mari si oceane
Mari si oceaneMari si oceane
Mari si oceanefs38
 
Delta dunarii
Delta dunariiDelta dunarii
Delta dunariimihanea
 
Arii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianaArii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianamarysssa1
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniamarysssa1
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniamarysssa1
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romaniaMircea Tivadar
 
Omul si mediulinconjurator
Omul si mediulinconjuratorOmul si mediulinconjurator
Omul si mediulinconjuratorTiuAni
 
Bariera de corali din austrlia
 Bariera de corali din austrlia Bariera de corali din austrlia
Bariera de corali din austrliavalentinagrigore96
 
România 7 minuni ale naturii
România   7 minuni ale naturiiRomânia   7 minuni ale naturii
România 7 minuni ale naturiiMaria ŢUCA
 
Despre pesti AdrianP
Despre pesti AdrianPDespre pesti AdrianP
Despre pesti AdrianPMaria
 
Rezervații naturale
Rezervații naturaleRezervații naturale
Rezervații naturalestefanmoraru
 

Similar to Delta dunarii (20)

Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilorPestii din bazinul dunarii   enciclopedia copiilor
Pestii din bazinul dunarii enciclopedia copiilor
 
pp atestat-marea neagra.pptx
pp atestat-marea neagra.pptxpp atestat-marea neagra.pptx
pp atestat-marea neagra.pptx
 
DELTA DUNARII
DELTA DUNARIIDELTA DUNARII
DELTA DUNARII
 
Pestii
PestiiPestii
Pestii
 
Păsări pe cale de dispariție
Păsări pe cale de disparițiePăsări pe cale de dispariție
Păsări pe cale de dispariție
 
Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C
 
Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)Lumea din adancuri (miniatlas)
Lumea din adancuri (miniatlas)
 
Arii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianaArii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu mariana
 
Marea Neagra.pptx
Marea Neagra.pptxMarea Neagra.pptx
Marea Neagra.pptx
 
Mari si oceane
Mari si oceaneMari si oceane
Mari si oceane
 
Delta dunarii
Delta dunariiDelta dunarii
Delta dunarii
 
Arii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu marianaArii protejate din_romania.barbu mariana
Arii protejate din_romania.barbu mariana
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romania
 
Arii protejate din_romania
Arii protejate din_romaniaArii protejate din_romania
Arii protejate din_romania
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania
 
Omul si mediulinconjurator
Omul si mediulinconjuratorOmul si mediulinconjurator
Omul si mediulinconjurator
 
Bariera de corali din austrlia
 Bariera de corali din austrlia Bariera de corali din austrlia
Bariera de corali din austrlia
 
România 7 minuni ale naturii
România   7 minuni ale naturiiRomânia   7 minuni ale naturii
România 7 minuni ale naturii
 
Despre pesti AdrianP
Despre pesti AdrianPDespre pesti AdrianP
Despre pesti AdrianP
 
Rezervații naturale
Rezervații naturaleRezervații naturale
Rezervații naturale
 

Delta dunarii

  • 1.
  • 2. Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervația a biosferei la nivel național în România și caparc național în taxonomia internațională a IUCN. Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cuUcraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km².
  • 3. Pesti STIUCA (Esox lucius) Rapitorul numarul unu, stiuca isi pandeste nemiscata prada care se apropie, pentru ca in momentul oportun sa atace fulgerator. SOMNUL (Silurus glanis) Somnul este cel mai mare peste care traieste in apele dulci din Romania, in Delta recordul fiind de 400 de kg.
  • 4. CRAPUL (Cyprinus carpio) Este un peste de talie mare care poate ajunge si la 40 de kg. Crapul are corpul alungit si putin aplatizat, acoperit cu solzi mari. SALAUL (Stizostedion lucioperca) Asemanarea salaului cu stiuca si bibanul sunt exprimate si in numele sau latinesc lucio si perca. Salaul are o culoare verde- cenusie, iar corp sau este alungit si rotunjit. CARASUL (Carassius auratus) Carasul are corpul plat, iar solzii mari au o culoare argintie. Foarte prolific acest peste din familia ciprinidelor are o larga raspandire, fiind apreciat pentru gustul deosebit de bun al carnii sale. CARACUDA (Carassius carassius) Seamana foarte mult cu carasul, avand aceleasi caracteristici, insa prefera apele mai limpezi si mai oxigenate. AVAT (Aspius aspius) Avatul este un peste rapitor cu corpul alungit si plat. Solzii de dimensiuni medii sunt de culoare argintie. ROSIOARA (Scardinius erythrophthalmus) Numele rosioarei vine de la culoare rosie a inotatoarelor. Corpul un pic alungit si plat are solzi argintii. Este un peste care face parte din familia ciprinidelor. LINUL (Tinca tinca) Descriere: Este un peste care face parte din familia ciprinidelor.