SlideShare a Scribd company logo
1 of 9
 
Solutii de finantare in cadrul proiectelor de izolare termica a locuintelor   Romica Adam - Director Sucursala CEC Bank Bacau Bacau, 13 mai 2011
Credite reabilitare termica -  Cadrul legislativ  - OUG nr. 18/2009 privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte   OUG nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare  cu garanţie guvernamentală a) 50% din alocatii de la bugetul de stat b) 30% din fonduri aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetele locale  c) 20% din fondul de reparatii al asociatiei de proprietari a) din sursele proprii ale beneficiarilor, reprezentând minimum 10% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie; b) din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie. Finantarea executarii lucrarilor de interventie   Copyright © CEC Bank 2011 www.cec.ro
CEC Bank 2010 www.cec.ro pagina 8 Credite reabilitare termica - caracteristici Perioada de creditare Valoarea creditului Contributia proprie Moneda creditului Dobanda Comisioane Maxim 60 de luni max. 90%  din devizul de executare a lucrarilor, dar nu mai mult decat echivalentul in lei, inclusiv TVA a 1.850 EUR/camera de locuit min. 10%  din valoarea de executie a lucrarilor din devizul general LEI Subventionata integral de stat. Dobanda va fi incasata de CEC Bank de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
Avantajele reabilitarii termice a cladirilor de locuit - OUG 69/ 2010 AUTORITATI  LOCALE ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],ASOCIATII DE PROPRIETARI ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],Copyright © CEC Bank 2011 www.cec.ro
Copyright © CEC Bank 2011 www.cec.ro Destinatia creditului ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
CEC Bank 2011 www.cec.ro Pasii pentru obtinerea unui credit Verificarea eligibilitatii pentru accesarea finantarii Efectuarea expertizelor necesare   (Expertizarea tehnica, certificarea energetica si auditul   energetic al cladirii existente) Elaborarea proiectului pentru reabilitare termica   ( Selectarea unui proiectant autorizat pentru realizarea proiectului de reabilitare termica, contractarea lucrarii de proiectare si receptia proiectului tehnic ) Efectuarea procedurii de contractare a lucrarii   ( Conform OUG nr. 34/2006 prin solicitarea a minim 3 oferte de la constructori      i ncheie cu constructorul selectat Contractul de executie lucrari de reabilitare termica) Solicitarea si obtinerea finantarii   ( Beneficiarul pune la dispozitia CEC Bank toate informatiile si documentele solicitate   Analiza eligibilitate beneficiar    Analiza eligibilitate constructor    Aprobare finantare )   Obtinerea garantiei de la FNGCIMM   (CEC Bank transmite catre FNGCIMM solicitarea de garantare  FNGCIMM transmite CEC Bank Contractul de garantare    Semnarea Contractului de garantare/Contractului de finantare) Executia lucrarilor de reabilitare termica   – ( Constructorul intocmeste  lunar  Situatia   de lucrari executate fizic si valoric  ( lei )    Este  verifica ta  de dirigintele de santier autorizat, reprezentant al AP      Este insusita de  reprezentantul AP prin semnatura si impreuna cu factura aferenta se depune la CEC Bank ) 1 2 3 4 5 6 7
Reabilitare termica cu sprijinul CEC Bank  -  Studiu de caz: bloc din Drumul Taberei P + 4E  cu 4 tronsoane si 60 de apartamente -   ,[object Object],Terasa Distributie agent termic / instalatii Cheltuieli neprevazute 285.000 130.000 65.000 15.000 Tamplarie Audit Cost proiect Anvelopare 35.000  ,[object Object],7500 Inclus in costul executiei ,[object Object],Copyright © CEC Bank 2011 www.cec.ro
Vă mulţumim CEC Bank 2011 www.cec.ro [email_address]

More Related Content

Viewers also liked

Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010
Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010
Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010Agora Group
 
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010Agora Group
 
Power back-up - 27mai2011
Power back-up - 27mai2011Power back-up - 27mai2011
Power back-up - 27mai2011Agora Group
 
Ager Leasing - 31mart2011
Ager Leasing - 31mart2011Ager Leasing - 31mart2011
Ager Leasing - 31mart2011Agora Group
 
CEC 1 - 13mai2011
CEC 1 - 13mai2011CEC 1 - 13mai2011
CEC 1 - 13mai2011Agora Group
 
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010Agora Group
 
Soluţii Software pentru Business-11martie2010
Soluţii Software pentru Business-11martie2010Soluţii Software pentru Business-11martie2010
Soluţii Software pentru Business-11martie2010Agora Group
 
Atc 2febr2008 constantin_teodorescu
Atc 2febr2008 constantin_teodorescuAtc 2febr2008 constantin_teodorescu
Atc 2febr2008 constantin_teodorescuAgora Group
 
Star Storage - 8dec2010
Star Storage - 8dec2010Star Storage - 8dec2010
Star Storage - 8dec2010Agora Group
 
Cio Council - 9iun2011
Cio Council - 9iun2011Cio Council - 9iun2011
Cio Council - 9iun2011Agora Group
 
Fngcimm 5mai2011
Fngcimm 5mai2011Fngcimm 5mai2011
Fngcimm 5mai2011Agora Group
 
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010Agora Group
 
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010Agora Group
 
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010Agora Group
 

Viewers also liked (16)

Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010
Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010
Alternative Open Source pentru mediul de afaceri-19mar2010
 
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010
Soluţii eficiente de stocare - Fujitsu-8sept2010
 
BCR - 17feb2011
BCR - 17feb2011BCR - 17feb2011
BCR - 17feb2011
 
Power back-up - 27mai2011
Power back-up - 27mai2011Power back-up - 27mai2011
Power back-up - 27mai2011
 
Ager Leasing - 31mart2011
Ager Leasing - 31mart2011Ager Leasing - 31mart2011
Ager Leasing - 31mart2011
 
CEC 1 - 13mai2011
CEC 1 - 13mai2011CEC 1 - 13mai2011
CEC 1 - 13mai2011
 
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010
SUN unified communications powered by Mitel - 10febr2010
 
Soluţii Software pentru Business-11martie2010
Soluţii Software pentru Business-11martie2010Soluţii Software pentru Business-11martie2010
Soluţii Software pentru Business-11martie2010
 
Atc 2febr2008 constantin_teodorescu
Atc 2febr2008 constantin_teodorescuAtc 2febr2008 constantin_teodorescu
Atc 2febr2008 constantin_teodorescu
 
Star Storage - 8dec2010
Star Storage - 8dec2010Star Storage - 8dec2010
Star Storage - 8dec2010
 
Cio Council - 9iun2011
Cio Council - 9iun2011Cio Council - 9iun2011
Cio Council - 9iun2011
 
Apc - 8dec2010
Apc - 8dec2010Apc - 8dec2010
Apc - 8dec2010
 
Fngcimm 5mai2011
Fngcimm 5mai2011Fngcimm 5mai2011
Fngcimm 5mai2011
 
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010
Data Protection Manager – Soluţie Enterprise pentru Backup-Microsoft -8sept2010
 
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010
Reduceţi costurile de comunicare cu Microsoft Unified Communications-10febr2010
 
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010
De la ePrescription la eHealth – strategia eHealth Slovacia-ehealth-8iulie2010
 

More from Agora Group

How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...
How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...
How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...Agora Group
 
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe procese
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe proceseMicroservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe procese
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe proceseAgora Group
 
The role of BPM in Paradigms Shift
The role of BPM in Paradigms ShiftThe role of BPM in Paradigms Shift
The role of BPM in Paradigms ShiftAgora Group
 
Prezentare Ensight_BPM-20171004
Prezentare Ensight_BPM-20171004Prezentare Ensight_BPM-20171004
Prezentare Ensight_BPM-20171004Agora Group
 
Curs Digital Forensics
Curs Digital ForensicsCurs Digital Forensics
Curs Digital ForensicsAgora Group
 
The next generation of Companies management: state of the art in BPM
The next generation of Companies management: state of the art in BPMThe next generation of Companies management: state of the art in BPM
The next generation of Companies management: state of the art in BPMAgora Group
 
Speed Dialing the Enterprise
Speed Dialing the EnterpriseSpeed Dialing the Enterprise
Speed Dialing the EnterpriseAgora Group
 
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de Sănătate
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de SănătateArhitectura proceselor în Sistemul Informațional de Sănătate
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de SănătateAgora Group
 
IBM’s Smarter Process Reinvent Business
IBM’s Smarter Process Reinvent BusinessIBM’s Smarter Process Reinvent Business
IBM’s Smarter Process Reinvent BusinessAgora Group
 
eHealth 2014_Radu Dop
eHealth 2014_Radu DopeHealth 2014_Radu Dop
eHealth 2014_Radu DopAgora Group
 
Importanța registrelor pentru pacienți
Importanța registrelor pentru paciențiImportanța registrelor pentru pacienți
Importanța registrelor pentru paciențiAgora Group
 
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...Agora Group
 
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...Agora Group
 
UTI_Dosarul electronic de sanatate
UTI_Dosarul electronic de sanatateUTI_Dosarul electronic de sanatate
UTI_Dosarul electronic de sanatateAgora Group
 
Class IT - Enemy inside the wire
Class IT - Enemy inside the wireClass IT - Enemy inside the wire
Class IT - Enemy inside the wireAgora Group
 
Infologica - auditarea aplicatiilor mobile
Infologica - auditarea aplicatiilor mobileInfologica - auditarea aplicatiilor mobile
Infologica - auditarea aplicatiilor mobileAgora Group
 
Agora Securitate yugo neumorni
Agora Securitate yugo neumorniAgora Securitate yugo neumorni
Agora Securitate yugo neumorniAgora Group
 
Security threats in the LAN
Security threats in the LANSecurity threats in the LAN
Security threats in the LANAgora Group
 

More from Agora Group (20)

How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...
How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...
How to Digitally Transform and Stay Competitive with a Zero-code Digital Busi...
 
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe procese
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe proceseMicroservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe procese
Microservicii reutilizabile in arhitecturi bazate pe procese
 
The role of BPM in Paradigms Shift
The role of BPM in Paradigms ShiftThe role of BPM in Paradigms Shift
The role of BPM in Paradigms Shift
 
Prezentare Ensight_BPM-20171004
Prezentare Ensight_BPM-20171004Prezentare Ensight_BPM-20171004
Prezentare Ensight_BPM-20171004
 
Curs OSINT
Curs OSINTCurs OSINT
Curs OSINT
 
Curs Digital Forensics
Curs Digital ForensicsCurs Digital Forensics
Curs Digital Forensics
 
The next generation of Companies management: state of the art in BPM
The next generation of Companies management: state of the art in BPMThe next generation of Companies management: state of the art in BPM
The next generation of Companies management: state of the art in BPM
 
Speed Dialing the Enterprise
Speed Dialing the EnterpriseSpeed Dialing the Enterprise
Speed Dialing the Enterprise
 
ABPMP Romania
ABPMP RomaniaABPMP Romania
ABPMP Romania
 
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de Sănătate
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de SănătateArhitectura proceselor în Sistemul Informațional de Sănătate
Arhitectura proceselor în Sistemul Informațional de Sănătate
 
IBM’s Smarter Process Reinvent Business
IBM’s Smarter Process Reinvent BusinessIBM’s Smarter Process Reinvent Business
IBM’s Smarter Process Reinvent Business
 
eHealth 2014_Radu Dop
eHealth 2014_Radu DopeHealth 2014_Radu Dop
eHealth 2014_Radu Dop
 
Importanța registrelor pentru pacienți
Importanța registrelor pentru paciențiImportanța registrelor pentru pacienți
Importanța registrelor pentru pacienți
 
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...
CYBERCRIME AND THE HEALTHCARE INDUSTRY: Sistemul de sănătate, noua țintă a at...
 
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...
Perspective naționale și internaționale ale informaticii și standardelor medi...
 
UTI_Dosarul electronic de sanatate
UTI_Dosarul electronic de sanatateUTI_Dosarul electronic de sanatate
UTI_Dosarul electronic de sanatate
 
Class IT - Enemy inside the wire
Class IT - Enemy inside the wireClass IT - Enemy inside the wire
Class IT - Enemy inside the wire
 
Infologica - auditarea aplicatiilor mobile
Infologica - auditarea aplicatiilor mobileInfologica - auditarea aplicatiilor mobile
Infologica - auditarea aplicatiilor mobile
 
Agora Securitate yugo neumorni
Agora Securitate yugo neumorniAgora Securitate yugo neumorni
Agora Securitate yugo neumorni
 
Security threats in the LAN
Security threats in the LANSecurity threats in the LAN
Security threats in the LAN
 

CEC 2 - 13mai2011

  • 1.  
  • 2. Solutii de finantare in cadrul proiectelor de izolare termica a locuintelor Romica Adam - Director Sucursala CEC Bank Bacau Bacau, 13 mai 2011
  • 3. Credite reabilitare termica - Cadrul legislativ - OUG nr. 18/2009 privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte OUG nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală a) 50% din alocatii de la bugetul de stat b) 30% din fonduri aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetele locale c) 20% din fondul de reparatii al asociatiei de proprietari a) din sursele proprii ale beneficiarilor, reprezentând minimum 10% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie; b) din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie. Finantarea executarii lucrarilor de interventie Copyright © CEC Bank 2011 www.cec.ro
  • 4.
  • 5.
  • 6.
  • 7. CEC Bank 2011 www.cec.ro Pasii pentru obtinerea unui credit Verificarea eligibilitatii pentru accesarea finantarii Efectuarea expertizelor necesare (Expertizarea tehnica, certificarea energetica si auditul energetic al cladirii existente) Elaborarea proiectului pentru reabilitare termica ( Selectarea unui proiectant autorizat pentru realizarea proiectului de reabilitare termica, contractarea lucrarii de proiectare si receptia proiectului tehnic ) Efectuarea procedurii de contractare a lucrarii ( Conform OUG nr. 34/2006 prin solicitarea a minim 3 oferte de la constructori  i ncheie cu constructorul selectat Contractul de executie lucrari de reabilitare termica) Solicitarea si obtinerea finantarii ( Beneficiarul pune la dispozitia CEC Bank toate informatiile si documentele solicitate  Analiza eligibilitate beneficiar  Analiza eligibilitate constructor  Aprobare finantare ) Obtinerea garantiei de la FNGCIMM (CEC Bank transmite catre FNGCIMM solicitarea de garantare  FNGCIMM transmite CEC Bank Contractul de garantare  Semnarea Contractului de garantare/Contractului de finantare) Executia lucrarilor de reabilitare termica – ( Constructorul intocmeste lunar Situatia de lucrari executate fizic si valoric ( lei )  Este verifica ta de dirigintele de santier autorizat, reprezentant al AP  Este insusita de reprezentantul AP prin semnatura si impreuna cu factura aferenta se depune la CEC Bank ) 1 2 3 4 5 6 7
  • 8.
  • 9. Vă mulţumim CEC Bank 2011 www.cec.ro [email_address]