SlideShare a Scribd company logo
1 of 6
Omul, libertatea şi
destinul
Ce este destinul ?
• Termenul “destin” se referă la un ansamblu de evenimente consecutive care
au loc independent de voinţa unui om şi care compun viata lui.
• Conceptul de destin, respectiv soartă, este proeminent în majoritatea
religiilor si a fost aprofundat de-a lungul timpului de la Epictet, un filozof
grec ce susţine: “Ca şi convingere adânc înrădăcinată, soarta este cea mai
rea formă de sclavie; pe de altă parte, există o oarecare uşurare ştiind că
Dumnezeu poate fi înduplecat de rugăciunile tale” până la Friedrich
Nietzsche : “Ar trebui să confruntăm destinul cu curaj.”
Ce este libertatea ?
• Libertatea, ca noţiune pură, reprezintă posibilitatea de a acţiona în viaţă
după propria voinţă, după dorinţă, dar în sens filosofic reprezintă un
ansamblu de idei, opinii adoptate în special în epoca în care trăim,
indisolubil legată de necesităţi pentru că exprimă raportul dialectic în care
se află activitatea umană faţă de legile naturii, precum şi cerinţele impuse
de societatea în care trăim.
• Noţiunea de libertate este uşor abstractă, la fel ca fericirea, dacă ne
raportăm la individualitate, pentru că nu toţi avem aceeaşi viziune despre
ea, nu toţi suntem capabili să discernem dacă avem libertatea de a alege sau
dacă nu cumva suntem gândiţi. De aici rezidă şi ideea că destinul ne este
trasat încă dinainte de a ne naşte, că el este inclus inevitabil în om, atât la
interior, cât şi la exterior.
Friedrich Nietzsche şi libertatea
• Celebrul filosof Friedrich Nietzsche, susţinea ideea că nu toţi oamenii sunt
egali, că ei se împart în două categorii: cei cu voinţa slabă şi cei cu voinţă de
putere, numindu-i pe aceştia din urmă supraoameni. Supraoamenii au
capacităţi mai profunde de sinteză, sunt mai deştepţi şi se autopropun ca
suprem etalon de inteligenţă şi aptitudini. Filosoful ajunge la concluzia că
biserica şi slujitorii ei au avut nevoie de religie şi credinţă pentru a-şi crea
dreptul de a pedepsi. Preoţii admiteau libertatea ca pe o calitate a fiinţei
umane, pentru ca în virtutea acestui fapt să poată fi judecaţi, declaraţi
vinovaţi şi pedepsiţi. Dacă Dumnezeu este mort, atunci totul este posibil, în
locul divinităţii fiind postulată ideea supraomului.
Jean-Paul Sartre şi libertatea
• Pe de altă parte, contemporanul său Jean-Paul Sartre, vine cu o perspectivă
inovatoare, că omul este condamnat la libertate, că are capacitatea de a face
singur alegeri şi că, în funcţie de alegerile sale, îşi poate trasa propriul
destin. Din această libertate, deci responsabilitate uriaşă se naşte şi
neliniştea, disperarea pentru că angajăm toată umanitatea în acţiunile
noastre, ceea ce este fals. Acest aspect general generează ideea că liberul
arbitru există în totalitate şi anihilează noţiunea de destin, ca parte dintr-
un plan inteligent superior pe care creştinătatea îl adoptă şi şi-l însuşeşte.
Omul crede că e liber când face ceea ce doreşte, dar niciodată nu
menţionează că are şi o responsabilitate şi că ar trebui să aibă grijă la
consecinţele propriilor acte.
Note finale
• Aşadar, contradicţia dintre libertatea umană şi existenţa unor constrângeri
impuse de zei, divinitate sau destin va rămâne o problemă deschisă pentru
gândirea filosofică a epocilor următoare. Creştinismul a dezvoltat doctrina
liberului arbitru pentru a da sens responsabilităţii omului în faţa lui
Dumnezeu, determinându-l să creeze mijloace tehnice şi tehnologii care să-i
schimbe rolul şi statutul în Univers. Libertatea apare aici privită din două
perspective diferite, dar amândouă o leagă de responsabilitate.
• Fie că există o divinitate sau nu, omul este liber, dar este şi responsabil în
aceeaşi măsură pentru faptele sale. Fie că privim libertatea ca pe un dar sau
ca pe o condamnare, cert este că o deţinem, mai mult sau mai puţin, mai
filosofic sau mai real.

More Related Content

Similar to omulsidestinul.pptx

Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...
Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...
Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...PFA Breda Olivian-Claudiu
 
Carte crestinism si globalizare
Carte   crestinism si globalizareCarte   crestinism si globalizare
Carte crestinism si globalizareMiu Alexandru
 
66281703 curs-filosofie-1[1]
66281703 curs-filosofie-1[1]66281703 curs-filosofie-1[1]
66281703 curs-filosofie-1[1]Koziol Eugen
 
Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată
 Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată
Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparatăRadu Teodorescu
 
Secularizarea şi manifestarea religioasă, azi
Secularizarea şi manifestarea religioasă, aziSecularizarea şi manifestarea religioasă, azi
Secularizarea şi manifestarea religioasă, aziPop Adrian
 
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...AndreiDirlau
 
Binele în religia comparată radu teodorescu
Binele în religia comparată radu teodorescuBinele în religia comparată radu teodorescu
Binele în religia comparată radu teodorescuRadu Teodorescu
 
Despre arta si felurile in care privim lumea
Despre arta si felurile in care privim lumeaDespre arta si felurile in care privim lumea
Despre arta si felurile in care privim lumea47loath
 
Raport anual drd. dăianu marian geroge
Raport anual drd. dăianu marian gerogeRaport anual drd. dăianu marian geroge
Raport anual drd. dăianu marian gerogeMarianGeorgeDaianu1
 
De la om la dumnezeu sefiroti si ierarhii ingeresti
De la om la dumnezeu   sefiroti si ierarhii ingerestiDe la om la dumnezeu   sefiroti si ierarhii ingeresti
De la om la dumnezeu sefiroti si ierarhii ingerestiAdrian Ionescu
 
Religie si morala articol
Religie si morala   articolReligie si morala   articol
Religie si morala articolMiu Alexandru
 
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingeresti
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingerestiOmraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingeresti
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingerestiSorina Iacob
 
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptx
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptxTransumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptx
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptxpetro70
 
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologie
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologiePsihologia cuantică – noua paradigmă în psihologie
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologieMaricica Botescu
 
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXEXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXRadu Teodorescu
 
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...Oana Nasui
 

Similar to omulsidestinul.pptx (20)

Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...
Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...
Prof.dr. Nicolae M. CONSTANTINESCU - Stiinta fara constiinta este ruina sufle...
 
Carte crestinism si globalizare
Carte   crestinism si globalizareCarte   crestinism si globalizare
Carte crestinism si globalizare
 
66281703 curs-filosofie-1[1]
66281703 curs-filosofie-1[1]66281703 curs-filosofie-1[1]
66281703 curs-filosofie-1[1]
 
Creationism
CreationismCreationism
Creationism
 
Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată
 Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată
Mantuirea ca şi ortodoxie în religia comparată
 
Secularizarea şi manifestarea religioasă, azi
Secularizarea şi manifestarea religioasă, aziSecularizarea şi manifestarea religioasă, azi
Secularizarea şi manifestarea religioasă, azi
 
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...
Andrei Dirlau - Schita de critica morala a transumanismului din perspectiva b...
 
Binele în religia comparată radu teodorescu
Binele în religia comparată radu teodorescuBinele în religia comparată radu teodorescu
Binele în religia comparată radu teodorescu
 
Apologetica net
Apologetica netApologetica net
Apologetica net
 
Despre arta si felurile in care privim lumea
Despre arta si felurile in care privim lumeaDespre arta si felurile in care privim lumea
Despre arta si felurile in care privim lumea
 
Enigma vieti si a morti
Enigma vieti si a mortiEnigma vieti si a morti
Enigma vieti si a morti
 
Enigma vieti si a morti
Enigma vieti si a mortiEnigma vieti si a morti
Enigma vieti si a morti
 
Raport anual drd. dăianu marian geroge
Raport anual drd. dăianu marian gerogeRaport anual drd. dăianu marian geroge
Raport anual drd. dăianu marian geroge
 
De la om la dumnezeu sefiroti si ierarhii ingeresti
De la om la dumnezeu   sefiroti si ierarhii ingerestiDe la om la dumnezeu   sefiroti si ierarhii ingeresti
De la om la dumnezeu sefiroti si ierarhii ingeresti
 
Religie si morala articol
Religie si morala   articolReligie si morala   articol
Religie si morala articol
 
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingeresti
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingerestiOmraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingeresti
Omraam mikhael-aivanhov-de-la-om-la-dumnezeu-sefiroti-si-ierarhii-ingeresti
 
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptx
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptxTransumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptx
Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el.pptx
 
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologie
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologiePsihologia cuantică – noua paradigmă în psihologie
Psihologia cuantică – noua paradigmă în psihologie
 
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXEXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
 
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...
Perspective ale spatiului sacru, lucrare master Universitatea de Arhitectura ...
 

omulsidestinul.pptx

  • 2. Ce este destinul ? • Termenul “destin” se referă la un ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de voinţa unui om şi care compun viata lui. • Conceptul de destin, respectiv soartă, este proeminent în majoritatea religiilor si a fost aprofundat de-a lungul timpului de la Epictet, un filozof grec ce susţine: “Ca şi convingere adânc înrădăcinată, soarta este cea mai rea formă de sclavie; pe de altă parte, există o oarecare uşurare ştiind că Dumnezeu poate fi înduplecat de rugăciunile tale” până la Friedrich Nietzsche : “Ar trebui să confruntăm destinul cu curaj.”
  • 3. Ce este libertatea ? • Libertatea, ca noţiune pură, reprezintă posibilitatea de a acţiona în viaţă după propria voinţă, după dorinţă, dar în sens filosofic reprezintă un ansamblu de idei, opinii adoptate în special în epoca în care trăim, indisolubil legată de necesităţi pentru că exprimă raportul dialectic în care se află activitatea umană faţă de legile naturii, precum şi cerinţele impuse de societatea în care trăim. • Noţiunea de libertate este uşor abstractă, la fel ca fericirea, dacă ne raportăm la individualitate, pentru că nu toţi avem aceeaşi viziune despre ea, nu toţi suntem capabili să discernem dacă avem libertatea de a alege sau dacă nu cumva suntem gândiţi. De aici rezidă şi ideea că destinul ne este trasat încă dinainte de a ne naşte, că el este inclus inevitabil în om, atât la interior, cât şi la exterior.
  • 4. Friedrich Nietzsche şi libertatea • Celebrul filosof Friedrich Nietzsche, susţinea ideea că nu toţi oamenii sunt egali, că ei se împart în două categorii: cei cu voinţa slabă şi cei cu voinţă de putere, numindu-i pe aceştia din urmă supraoameni. Supraoamenii au capacităţi mai profunde de sinteză, sunt mai deştepţi şi se autopropun ca suprem etalon de inteligenţă şi aptitudini. Filosoful ajunge la concluzia că biserica şi slujitorii ei au avut nevoie de religie şi credinţă pentru a-şi crea dreptul de a pedepsi. Preoţii admiteau libertatea ca pe o calitate a fiinţei umane, pentru ca în virtutea acestui fapt să poată fi judecaţi, declaraţi vinovaţi şi pedepsiţi. Dacă Dumnezeu este mort, atunci totul este posibil, în locul divinităţii fiind postulată ideea supraomului.
  • 5. Jean-Paul Sartre şi libertatea • Pe de altă parte, contemporanul său Jean-Paul Sartre, vine cu o perspectivă inovatoare, că omul este condamnat la libertate, că are capacitatea de a face singur alegeri şi că, în funcţie de alegerile sale, îşi poate trasa propriul destin. Din această libertate, deci responsabilitate uriaşă se naşte şi neliniştea, disperarea pentru că angajăm toată umanitatea în acţiunile noastre, ceea ce este fals. Acest aspect general generează ideea că liberul arbitru există în totalitate şi anihilează noţiunea de destin, ca parte dintr- un plan inteligent superior pe care creştinătatea îl adoptă şi şi-l însuşeşte. Omul crede că e liber când face ceea ce doreşte, dar niciodată nu menţionează că are şi o responsabilitate şi că ar trebui să aibă grijă la consecinţele propriilor acte.
  • 6. Note finale • Aşadar, contradicţia dintre libertatea umană şi existenţa unor constrângeri impuse de zei, divinitate sau destin va rămâne o problemă deschisă pentru gândirea filosofică a epocilor următoare. Creştinismul a dezvoltat doctrina liberului arbitru pentru a da sens responsabilităţii omului în faţa lui Dumnezeu, determinându-l să creeze mijloace tehnice şi tehnologii care să-i schimbe rolul şi statutul în Univers. Libertatea apare aici privită din două perspective diferite, dar amândouă o leagă de responsabilitate. • Fie că există o divinitate sau nu, omul este liber, dar este şi responsabil în aceeaşi măsură pentru faptele sale. Fie că privim libertatea ca pe un dar sau ca pe o condamnare, cert este că o deţinem, mai mult sau mai puţin, mai filosofic sau mai real.