3. 3
CAPITOLUL I
în care este vorba desp re o în-
ştiinţare adresată lumii întregi
de către societatea „North Po-
lar Practical Association".
— Care va să zică, domnule M aston, dumneata
susţii că niciodată o femeie n-ar fi în stare să contri-
buie la p rogresul ştiinţelor matematice sau exp erimen -
tale !
— Sp re marea mea p ărere de rău, mistress Scor-
bitt, sînt obligat s-o cred, răsp unse J. T. M aston. Re-
cunosc, mă rog, că au existat sau că există unele
matematiciene celebre, mai ales în Rusia ; dar, ţi-
nînd* seama de conformaţia creierului femeii, ea nu
p oate ajunge niciodată un Arhimede sau cu atît mai
p uţin un Newton.
— Vai, domnule M aston, te rog să-mi dai voie să
p rotestez. în numele sexului femenin !...
;— ...care este cu atît mai fermecător, mist ress
Scorbitt, cu cît nu-i de loc p otrivit p entru studii ab-
stracte.
— Prin urmare, domnule M aston, dumneata eşti
de p ărere că o femeie, văzînd cum cade un măr,
n-ar fi p utut să descop ere legea atracţiei universale,
4. aşa cum a făcut ilustrul savant englez la sfîrşitul
celui de al XVII-lea secol.
— Văzînd cum cade un măr, mistress Scorbitt,
unei femei nu i-ar fi trecut p rin cap decît gîndul să-l
mănînce... urmînd p ilda mamei noastre, Eva 1
— Dup ă cum văd, dumneata crezi că femeile n -au
nici o ap titudine p entru sp eculaţii intelectuale.
— Nici o ap titudine ?... Nu sp un asta, mistress
Scorbitt I îmi iau totuşi îngăduinţa să observ că, de
cînd' există oameni p e p ămînt şi deci şi femei, nu s -a
p omenit încă vreun creier de femeie, căruia să-i da-
torăm vreo descop erire în domeniul ştiinţific, asemă-
nătoare celor ale lui Aristotel, Euclid,Kep ler sau La-
p lace.
— Ei, şi aceasta p oate constitui o dovadă ? Trecu -
tul hotărăşte irevocabil şi viitorul ?
■— De !... Ceea ce nu s-a întîmp lat de mii de ani
încoace, n-o să se întîmp le... fără îndoială... nici de
acum înainte...
— Atunci, dup ă cîte văd, domnule M aston, nu ne
mai rămîne altceva de făcut decît să ne resemnăm ;
nu sîntem bune decît...
— Decît să fiţi geniile noastre bune! răsp unse
J. T. M aston cu amabilitatea curtenitoare a unui sa-
vant cu cap ul împ uiat de X -uri. De altfel, mistress
Evangelina Scorbitt era disp usă să se mulţumească
şi cu atît.
— Ei bine, domnule M aston, reluă ea, fiecare ^u
rolul lui în lumea asta. Dumneata rămîi calculatorul
extraordinar care eşti ! Dăruieşte-te în întregime p ro
blemelor ridicate de această op eră uriaşă, căreia sîn -
teţi p e cale, dumneata şi p rietenii dumitale, să vă în
chinaţi viaţa. Cît desp re mine, eu am să fiu geniul bun,
p rin concursul bănesc p e care vi-l voi da.
—■ Ceea ce o să-ţi asigure recunoştinţa noastră veş -
nică ! răsp unse J; T. M aston.
Obrajii doamnei Scorbitt se împ urp urară de p lă-
cere, p entru că avea — dacă nu p entru toţi savanţii
în general — cel p uţin p entru J. T. M aston, o sim-
p atie cu totul deosebită. Oare inima femeii nu-i o
p răp astie adîncă ?
5. Era într-adevăr uriaşă op era aceasta, în care bogata
văduvă americană se hotărîse să învestească un cap i-
tal însemnat.
Iată desp re ce întrep rindere era vorba şi ce scop
urmăreau iniţiatorii ei.
Ţinuturile arctice p rop riu-zise cup rind, dup ă M alte-
brun, Reclus, Saint M artin şi cei mai autorizaţi geo-
grafi :
1. Devonul nordic, adică insulele acop erite de ghe-
ţuri din M area Baffin şi strîmtoarea Lancaster ;
2. Georgia nordică, formată din Ţara lui Banks şi
dintr-un mare număr de insule, ca insulele Sabine,
By am-M artin, Griffith, Gornwallis şi Bathurst;
. 3. Arhip elagul lui Baffin-Parry , comp us din diferite
regiuni ale continentului p olar, ca Southamp ton, Cum-
berland, James-Sommerset, Boothia-Felix, M elville şi
altele, ap roap e necunoscut e.
În ţinutul acesta nordic, împ rejmuit de p aralela 78,
uscatul se întinde p e 1.400.000 de mile p ătrate, iar
marea p e .700.000 de mile p ătrate.
Dincolo de această p aralelă, îndrăzneţi exp loratori
moderni au reuşit să înainteze p înă ap roap e de p ara-
lela 84, descop erind cîteva ţărmuri p ierdute în sp atele
unui lanţ înalt de banchize şi dînd astfel nume cap u -
rilor, p iscurilor, golfurilor sau golfuleţelor de p e
aceste ţinuturi întinse, care ar p utea fi numite Podişul
Arctic. Dincolo de p aralela 84 domneşte sin gură tai-
na, irealizabilul desideratum al cartografilor; nimeni
nu ştie încă dacă îngrămădirea de netrecut de gheţuri
de la Polul Nord ascunde sub ea, p e o întindere de
6° latitudine, p ămînturi sau mări.
Şi iată că, în 189..., guvernul Statelor Unite avu
năstruşnica idee isă p rop ună lumii întregi scoaterea la
mezat a regiunilor din jurul Polului Nord, neexp lo -
rate 'încă. Concesionarea regiunilor p olare era solici-
tată de o societate americană, care se constituise în
vederea cump ărării acestei tichii boreale a globului
p ămîntesc.
Este drep t că, mai înainte cu vreo cîţiva ani, Confe-
rinţa de la Berlin alcătuise un cod sp ecial, sp re folo -
sinţa marilor p uteri care vor să p ună mîna p e bunul
6. 6
altuia sub p retextul colonizării sau al deschiderii de
noi debuşee p entru comerţ - Totuşi, se p are că acest
cod nu se p utea ap lica în cazul de faţă, deoarece te-
ritoriile p olare nu erau locuite. Cum, însă, ceea ce
nu-i al nimănui este şi al tuturor, noua societate nu
p retindea să „ocup e", ci să „dobîndească", p entru ca
să fie la adăp ost de eventualele p retenţii ulterioare
asup ra acestor teritorii.
In Statele Unite nu există p roiect, oric.it de îndrăz -
neţ — fie el chiar ap roap e irealizabil — care să nu
găsească atît adep ţi atraşi de laturile lui p ractice, cît
şi bani p entru a fi tradus în fap t. Se văzuse asta
destul de bine cu cîţiva ani mai înainte, cînd Gun -Club
(Clubul artileriştilor) din Baltimore se hotăr'îse să
trimită un p roiectil în lună, sp erînd să obţină astfel o
linie de legătură directă cu satelitul nostru. Oare nu
tocmai întrep rinzătorii y ankei furnizaseră cele mai
mari sume de care avea nevoie această încercare inte-
resantă ? Şi dacă încercarea a p utut avea loc, fap tul
nu se datoreşte oare celor doi membri ai clubului
amintit mai sus, care au îndrăznit să înfrunte ris -
curile unei asemenea exp erienţe sup raomeneşti ?
Dacă vreun nou Lessep s 1
ar p rop une îmtr-o bună zi
să se taie un canal cu un p rofil adînc de-a curmez işul
Europ ei şi Asiei, de la ţărmurile Atlanticului p înă la
mările Chinei, dacă vreun genial inginer de foraj s -ar
oferi să sfredelească p ămîntul ca să atingă straturile
fluide de silicaţi, care se găsesc la sup rafaţa materiei
feroase top ite, p entru a scoate căldură din însuşi foca-
rul aflat în centrul p ămîntului, dacă vreun electrician
întrep rinzător ar voi să adune la un loc curenţii elec-
trici împ răştiaţi p e toată sup rafaţa p ămîntului, p entru
a forma din ei un nesecat izvor de căldură şi lumină,
dacă vreunui inginer îndrăzneţ i-ar trece p rin minte
să înmagazineze în rezervoare imense surp lusul de
căldură din timp ul verii, p entru a-l înap oia iarna zo-
nelor bîntuite 'de ger, dacă vreun excep ţional inginer
hidrolog ar încerca să folosească forţa vie a flu xului
1
Lesseps — inginer francez, constructorul Gannlului Suez.
(N. T.)
S
7. şi refluxului p entru a p roduce, dup ă bunul lui p lac,
căldură sau forţă — cîte societăţi anonime sau în co-
mandită nu s-ar forma p entru a duce. la bun sfîrşit
sute de asemenea p roiecte ! În fruntea celor care ar
subscrie s-ar găsi americanii, şi itorente de dolari ar
da năvală în casele de bani ale societăţilor, asemenea
marilor fluvii din America de Nord, ce se revarsă în
oceane.
Este deci firesc să admitem că op inia p ublică a fost
afectată cînd s-a răsp ândit vestea — cel p uţin ciudată
— că ţinuturile arctice urmau să fie scoase la mezat,
sp re a deveni p rop rietatea celui ce va oferi un p reţ
mai mare. De altfel, nu se deschisese nici o subscrip -
ţie p ublică în vederea acestei cump ărări. Cap italul
era strîns dinainte, aşa curn o să vedem cînd va fi
vorba de folosirea domeniului intrat în p osesia cum-
p ărătorilor.
Să tragi foloase de p e urma ţinuturilor arctice ? !...
Zău că' o asemenea idee nu p utea să se nască decît în
cap ul unor nebuni!
Şi, totuşi, proiectul era foarte serios.
într-adevăr, o notă fusese adresată în acelaşi timp
ziarelor europ ene, africane, australiene şi asiatice ca
şi celor americane. Nota conţinea'o informare din
p artea celor interesaţi. Ziarul „New -York Times" p u-
blicase p rimul această notă, aşa că abonaţii lui Gordon
Bennett p utură citi la 7 noiembrie următoarea ştire,
care p ătrunse ca fulgerul în lumea savanţilor şi în
lumea industriaşilor, stîrnind ecouri diferite.
„În atenţia locuitorilor globului p ămîntesc!
Regiunile de la Polul Nord, situate dincolo de p ara-
lela 84 latitudine boreală, nu au fost p use în exp loa-
tare din simp lul motiv că nu au fost descop erite.
într-adevăr, p unctele extreme însemnate p e hărţi de
către navigatorii de naţionalităţi diferite sînt urmă-
toarele :
82°45', atins de englezul Parry , în iulie 1847, p e cel
de-al 28-lea meridian vestic, la mord de Sp itzberg ;
83°20'28", atins de M arkham, din exp ediţia engleză
a lui sir John Georges Nares, în mai 1876, p e al
50-lea meridian vestic la nord de Ţara lui Grinnel;
8. 8
83°35' latitudine, atins de Lockwood şi Brainar d,
din exp ediţia americană a locotenentului Greely , în
mai 1882, p e cel de-al 42-lea meridian vestic, la nord
de Ţara lui Nares.
Aşadar, regiunea care se întinde între p aralela
84 şi p ol, p e o distanţă de 6 grade, p oate fi socotită
drep t un domeniu neîmp ărţit între diferitele state de
p e glob, şi deci suscep tibil de a deveni p rop rietate
p articulară, în urma unei licitaţii p ublice.
Dar, p otrivit p rincip iilor de drep t, nimeni nu are
p uterea de- a împ iedica împ ărţirea unui teritoriu. În
consecinţă, Statele Unite ale Americii, întemeindu-se
p e aceste p rincip ii, au hotărît să p rovoace alienarea
acestui domeniu.
La Baltimore a fost întemeiată o societate sub de-
numirea „North Polar Practicai Association" („So -
cietatea p ractică Polul Nord") ca rep rezentant oficial
al Statelor Unite. Această societate îşi p rop une să
cump ere sus-zisa regiune cu acte încheiate în regulă,
care să-i conifere drep tul -absolut de p rop rietate asup ra
continentelor, insulelor, ostroavelor, stîncilor, mări-
lor, lacurilor, fluviilor, rîuriJor, torentelor şi, în gene-
ral, asup ra a tot ceea ce formează acum bunul imobil
de la Polul Nord, fie că este acop erit de gheţuri
veşnice, fie că aceste gheţuri ' se top esc în timp ul
verii.
Se atrage atenţia în mod sp ecial că acest drep t de
p rop rietate nu va p utea fi socotit p rescris, chiar dacă
în situaţia geografică şi meteorologică a globului p ă-
mîntesc ar surveni modificări — indiferent de natura
lor.
Prezenta se aduce Ia cunoştinţa locuitorilor celor
două emisfere ale p ămîntului, p entru ca toate statele
să p oată p articip a la licitaţie, în cadrul căreia drep -
tul de p rop rietate va fi obţinut de cel ce va oferi p re-
ţul cel mai mare.
Data şi locul licitaţiei au fost stabilite p entru ziua
de 3 decembrie a anului curent, în „Sala licitaţiilor"
din Baltimore, statul M ary land, Statele Unite ale
Americii.
9. Pentru alte amănunte, a se adresa lui William S.
Forster, agent p rovizoriu al lui „North Polar Practi-
cai Association", High-Street or. 93, Baltimore".
Fireşte, o asemenea înştiinţare p utea fi socotită
drep t o nerozie ! Trebuie recunoscut însă că nu lăsa
nimic de dorit în p rivinţa clarităţii şi a sincerităţii.
De .altfel, seriozitatea ei era întărită de fap tul că gu -
vernul Statelor Unite ale Americii îi şi concesionase
teritoriile arctice, în cazul că ar fi reuşit să le cum-
p ere la licitaţie.
Părerile erau foarte împ ărţite. M ulţi nu voiau să
vadă în această chestiune decît una din acele uluitoare
„bombe" americane, care ar întrece limitele reclamei
comerciale, dacă reclama n-.ar ifi fără limite. Alţii erau
de p ărere că p rop unerea merita să fie p rivită cu
toată seriozitatea. Aceştia insistau mai ales asup ra
fap tului că noua societate comercială nu se adresa de
loc p ungii p ublicului. Ea voia să cump ere regiunile
nordice cu banii ei p rop rii. Aşadar, nu căuta să sugă
dolarii, bancnotele, aurul şi argintul gogomanilor, ca
să-şi ump le casa ei de bani ! Nu ! Ea nu căuta decît
să cump ere cu fonduri p rop rii bunui imobil din ju -
rul Polului Nord.
Oamenii obişnuiţi să-şi drămuiască.fiecare p ărăluţă
erau de p ărere că societatea ar face mult mai bine
dacă s-ar folosi, p ur şi simp lu, de drep tul „p rimului
ocup ant" şi ar p une mîna p e acest teritoriu, a cărui
scoatere în vînzare o iniţiase. Dar tocmai aici stă-
tea dificultatea, deoarece p înă în ziua aceea se p ărea
că omulnu are p osibilitatea să ajungă la Polul Nord.
Şi ap oi, admiţînd că Statele Unite ar fi devenit p ro -
p rietarul acestor teritorii, concesionarii voiau să aibă
un act în regulă, p entru ca nimeni să nu se p oată
ridica mai tîrziu împ otriva drep tului lor. Nimeni nu
i-ar fi p utut învinui p entru ăsta. Oamenii acţionau cu
p rudenţă şi, cînd e vorba să faci un asemenea con -
tract, ap oi p recauţiunile legale luate nu sînt nici-
odată p rea multe.
De altfel, anunţul includea o clauză, care avea
scop ul să înlăture neînţelegerile ce s-ar fi putut ivi
10. 10
în viitor. Clauza aceasta a avut darul să dea loc la
multe interp retări contradictorii, fiindcă sensul ei
p recis nu era înţeles nici' de minţile cele mai ascuţite.
Era vorba de ultima clauză, care sp unea că „acest
drep t de p rop riet ate nu va p utea fi socotit p rescris,
chiar dacă în situaţia geografică şi meteorologică a
globului p ământesc ar surveni modificări — indife-
rent de natura lor".
Ce însemna fraza aceasta ? Ce eventualitate avea
în vedere ? Cum ar fi p utut p ămîntul să sufer e vreo-
dată o modificare, în stare să influenţeze geografia şi
meteorologia — în sp ecial în teritoriile scoase la
mezat ?
„Cu siguranţă că trebuie să fie ceva la mijloc "
sp uneau cei ce se socoteau bine informaţi.
Semnificaţia acestei clauze dădu multora destulă
bătaie de cap , p unînd la încercare p ersp icacitatea
unora sau curiozitatea altora.
Astfel, ziarul „Ledger" din Philadelp hia p ublică
imediat următoarea notiţă glumeaţă :
„Cu siguranţă că numeroase calcule aritmetice au
arătat cump ărătorilor ţinuturilor nordice că o cometă
cu nucleu solid se va izbi curînd de Pămînt, în ase-
menea condiţii, încît izbitura ei va p rovoca acele
schimbări geografice şi meteorologice de care se p reo -
cup ă clauza ,în chestiune".
Fraza era ceva cam lungă, aşa cum se cuvine un ei
fraze care se p retinde ştiinţifică, dar nu lămurea ni-
mic. De altfel, eventualitatea ciocnirii Pămîntului cu
o asemenea cometă.nu p utea fi luată în serios. În
orice caz, nu se p utea admite că concesionarii s -ar fi
gîndit la o eventualitate atît de p uţin sigură.
„Oare să fie doar o întîmp lare — se întreba ziarul
„Delta" din New Orleans — sau noua societate îşi
închip uie că p recesiunea echinocţiilor 1
ar p utea p ro-
1
PrecpsitMicm echinocţiilor : denumirea uncia din .mişcările
Pămîntului : axa Pămîntului descrie, în decurs de 2G.00O de ani,
un con. Datorită acestui fapt, diferite st ele mile cerului polar
apar rînd pe rîmd ca stele polare ale P ămînt ului. N. T.)
11. 11
duce cîndva modificări care să favorizeze exp loatarea
domeniului său ?"
„Şi de ce nu, odată ce această mişcare modifică
p aralelismul axei sferoidului nostru ?" interveni
„Hamburger-Korresp ondent".
„Chiar aşa, răsp unse „Revista ştiinţifică" din Pa-
ris. Oare n-a p reconizat Adhemar !, în cartea sa „Re-
volta mărilor", că p rocesiunea echinocţiilor, combinată
cu mişcarea de secole a axei mari a orbitei Pămîntu -
lui, ar p utea, de-a lungul unei p erioade lungi de
timp , să aducă schimbări în temp eratura medie din
'diferite locuri de p e Pămînt şi în cantitatea de ghe-
ţuri de la cei doi p oli ?"
„Dar aşa ceva nu-i de loc sigur", răsp unse „Re-
vista Edimburgului", continuînd : „Şi chiar dacă ar
fi aşa, ar trebui să treacă 12.000 de ani, p entru ca,
în urma fenomenului amintit mai sus, steaua Vega
să devină steaua p olară a Pămîntului, iar teritoriile
arctice să sufere o schimbare din p unct de vedere al
climei".
„Atunci e bine ! interveni „Dagblad" din Cop enha-
ga. Peste douăsp rezece mii de ani, p oftim, p utem vărsa
fondurile necesare. Dar p înă atunci, nu merită să ris -
căm nici măcar o coroană !"
Indiferent dacă „Revista Ştiinţifică" avea drep tate
sau nu cu teoria lui Adhemar, dar era ap roap e sigur că
„North Polar Practicai Association" nu se bizuia nici-
decum p e .modificarea p ricinuită de p recesiunea echi-
nocţiilor.
De fap t, nimeni nu reuşea să afle ce înseamnă
această clauză a faimosului document şi nici ce vi-
itoare schimbare cosmică avea ea în vedere.
Pentru soluţionarea p roblemei, p oate că ar fi fost
de ajuns o întrebare p usă noii societăţi şi mai ales
p reşedintelui. Dar nimeni nu ştia cine-i p reşedinte ! Şi
tot atît de necunoscuţi erau şi secretarul şi membrii
consiliului de administraţie. Nu se ştia nici măcar de
i Adhemar (1797—1862) : matematician francez, autorul teo-
riei periodicităţii epocilor glaciale şi a deplasării treptate a
gheţurilor 'de pe o emisferă ia Pămîntului pe cealaltă. (N. T.)
12. 12
unde a p lecat nota. Ştirea fusese adusă la redacţia
ziarului „New-York Herald" de un oarecare William
S. Fonster, din Baltimore, misiit onorabil al societăţii
„Ardrinell şi Co.", din Tenra-Nova, care se ocup a cu
comerţul de batog. Un „om de p aie", evident, şi mut
în ce p riveşte această chestiune, aidoma p eştelui p e
care îl comercializa în magazinele sale, aşa că nici
cei mai curioşi şi mai dibaci rep orteri n -au p utut
scoate nimic de la el. Pe scurt, această „North Polar
Practicai Association" era într-adevăr o societate atît
de anonimă, Încît nu se p utea vorbi de nici un nume.
Pe drep t era considerată „ultimul cuvint al anonima-
tului".
Şi totuşi, deşi cei "din fruntea acestei întrep rinderi
se încăp ăţînau să-şi învăluie identitatea într-un mister
absolut, scop ul lor era arătat limp ede şi p recis în nota
adusă la cunoştinţa locuitorilor Întregului Pămînt.
Era vorba p ur şi simp lu de a deveni stăp îni dep lini
p e p artea din regiunea nordică îngrădită de p aralela
84 şi care avea Polul Nord ca p unct central.
Lucru foarte normal, de altfel, deoarece exp lorato -
rii moderni ■ — Parry , M arckham, Lockwood şi Brai-
nard — care se ap rop iaseră cel mai mult de acest
p unct inaccesibil, rămăseseră totuşi în aifara p aralelei
84. Cît p riveşte p e ceilalţi navigatori din mările nor-
dice, ei ajunseseră de abia la o latitudine simţitor infe -
rioară. Astfel : Pay ez, în 1874, la 82°15 la nord de
Ţara lui Frantz -Iosep h şi de Noua Zemlie ; Leout, în
1870, la 72°47', deasup ra Siberiei ; De Long, în exp e-
diţia făcută p e corabia „Jeannette", în 1879, la 78°45',
în p reajma insulelor care îi p oartă numele. Ceilalţi
ajunseseră dincolo de Noua Siberie şi Groenlanda, la
înălţimea cap ului Bis.marek, dar nu trecuseră de p ara-
lele 76, 77 şi 79. Lăsînd deci o distanţă de 35 minute
de arc între p unctul — să zicem 83°35' — unde Lock-
wood şi Brainard p useseră p iciorul şi cea de a 84 -a
p aralelă, aşa cum arăta nota — „North Polar Practi-
cai Association" nu atingea cu nimic drep turile cîş -
tigate p rin descop eririle de p înă atunci. Societatea
13. 13
aceasta se referea la un teritoriu p e care nu călcase
niciodată p icior de om.
întinderea acestei p orţiuni a globului p ămîntesc în -
grădită de p aralela 84 este ceva mai mare decît de
două ori sup rafaţa Franţei, sau cam a zecea p arte din
întreaga Europ ă ; o p orţie destul de bună !
Dup ă cum s-a văzut, nota exp unea p rincip iul că
aceste regiuni, nefiind încă exp lorate geograficeşte şi
deci neap arţinînd nimănui, ap arţineau, p rin chiar
acest fap t, întregii lumi. Se p utea p resup une că celor
mai multe dintre statele p ămîntului nici n -avea să le
treacă p rin minte să ridice vreo p retenţie. Era însă
ap roap e sigur că statele învecinate au să socotească
aceste regiuni ca o p relungire a p osesiunilor lor sp re
nord şi, în consecinţă, să se folos ească de drep tul de
p rop rietate, cu atît mai mult cu cît p retenţiile lor -erau
întemeiate, căci descop eririle din regiunile arctice se
datorau în cea mai mare p arte curajului cetăţenilor ţă-
rilor resp ective. Guvernul american, rep rezentat p rin
noua societ ate, soma toate ţările să-şi exp ună acum
p retenţiile, p entru a fi dezdăunate cu p reţul obţinut la
licitaţie. Oricum, p artizanii noii societăţi „North Polar
Practicai Assoeiation" strigau sus şi tare : p rop rieta-
tea nu ap arţine nimănui, aşadar nimeni nu p o ate să
se op ună la scoaterea la mezat a acestui domeniu în -
tins.
Statele ale căror drep turi nu p uteau fi p use de loc
în discuţie, fiind vecine cu aceste teritorii, erau în nu
măr de şase şi anume : America, Anglia, Danemarca,
Suedia-Norvegia1
, Olanda şi Rusia. Dar şi alte state
p uteau să ridice p retenţii p e baza descop eririlor geo -
grafice făcute de marinarii şi călătorii lor.
De p ildă, ar fi p utut să intervină Franţa', deoarece
cîţiva dintre fiii' ei luaseră p arte la exp ediţiile p ornite
p entru cucerirea ţinuturilor din jurul Polului Nord.
Dar Franţa a socotit că este mai bine să nu se -ames-
tece în aceasta întrep rindere mai mult comercială de-
cît ştiinţifică, aşa că a renunţat la drep tul ei la p lăcin-
Pe atunci, aceste două ţări constituiau un singur stat.
(N. R.)
14. 142
ta p olară, în care alte state riscau să-şi rup ă dinţii.
Poate că a avut drep tate şi bine a făcut că s -a gîndit
aşa !
Tot aşa şi Germania. Ea avea la activul ei, încă
din 1671, călătoria hamburghezului Frederic M artens
la Sp itzberg, iar în 1869—1870 exp ediţiile făcute de
vasele „Germania" şi „Hansa" comandate de Kolder -
vey şi Hegeman, care ajunseseră p înă la cap ul Bis -
marck, navigînd de-a lungul coastelor Groenlandei.
Dar în ciuda acestui trecuF de descop eriri glorioase, a
găsit şi ea de cuviinţă că nu trebuie să mărească im-
p eriul german cu o bucăţică din regiunea p olară.
Acelaşi lucru s-a p etrecut şi cu Austro-Ungaria, deşi
acest imp eriu era p rop rietar al insulei Frantz -Josep h,
situată la nordul ţărmului Siberiei.
Italia, care n-avea nici un drep t să se amestece, nici
nu s-a amestecat, oricît de ciudat iar p utea să p ară un
asemenea lucru.
Este drep t că mai existau iacuţii şi celelalte p op oare
din Siberia, eschimoşii, care sînt răsp îndiţi mai ales
p e teritoriile Americii de Nord, băştinaşii din Groen-
landa, Labrador, arhip elagul, Behring, insulele Aleu -
tinc, grup ate între Asia şi America, în sfîrşit cei care,
sub numele de ciucci, locuiesc vechea Alaskă rusă,
devenită americană dup ă anul 1867Dar aceste
p op oare — la urma urmei adevăraţii băştinaşi, locui-
torii absolut fireşti ai regiunilor nordice — nu aveau
drep tul să sp ună nici un cuvînt în legătură cu această
chestiune. Şi ap oi, cum ar fi p utut aceste p op oare să-
race să dep ună o cauţiune, oricît de mică, la licitaţia
cerută de societatea „Polul Nord" ? Şi cum ar fi
p utut să p lătească ? Cu scoici, cu dinţi de morsă sau
untură de focă ? Şi totuşi, lor le ap arţinea, p otrivit
drep tului p rimului ocup ant, acest teritoriu scos la
mezat de americani. Ei, dar aceştia nu erau decît
nişte iacuţi, ciucci, eschimoşi — aşa că nici măcar
n-au fost întrebaţi... %
Aşa e lumea !
1
în 1867, guvernul Rusiei ţariste, neţinînd seamă de inte-
resele (arii, la vîndut Statelor Unite peninsula Alaska pentru
suma derizorie de 7 milioame de dolari. (N. R.)
15. 15
C APITO LUL II
în care cititorul face cunoştinţă
cu delegaţii Olandei, Danemar-
cei, Suediei, Rusiei şi Angliei.
Nota p ublicată nu p utea rămîne fără răsunet. în -
tr-adevăr, dacă noua societate ar fi cump ărat regiu -
nile boreale, ele ar fi devenit p rop rietatea dep lină a
Americii sau, mai bine zis, a Statelor Unite, care în
ultima vreme tindeau mereu sp re noi cuceriri. încă de
cîţiva ani, Rusia le cedase teritoriul de nord -vest, de
la Cordilierii nordici p înă la strîmtoarea Behring,
ceea ce -adăugase un teritoriu destul de mare la Lu-
mea Nouă. Se p utea p resup une deci că celelalte state
mari n-au să p rivească cu ochi buni anexarea terito -
riilor nordice la Statele Unite.
Totuşi, aşa cum am mai sp us, diferite state din Eu -
rop a şi din Asia, care nu se învecinau cu aceste re-
giuni, au refuzat să ia p arte la această licitaţie ciu -
dată, deoarece rezultatele ei li se p ăreau p roblema-
tice. Numai statele ale căror graniţe se ap rop iau de
p aralela 84 au hotărît să-şi valorifice drep turile p rin
intermediul unor rep rezentanţi oficiali.
De altfel, are să se vadă că aceste state nu aveau
p retenţia să le cump ere decît la un p reţ convenabil,
p entru că era vorba de un domeniu a cărui luare în
p osesiune era îndoielnică. Numai nesăţioasa Anglie a
crezut că trebuie să acorde agentului său un credit
destul de mare. Este necesar să mai sp unem că achi-
ziţionarea acestor teritorii nu ameninţa în nici un fel
„echilibrul europ ean" şi nu urma să determine nici o
comp licaţie internaţională. Domnul Bismarck, marele
cancelar — mai trăia p e vremea aceea — nici măcar
n-a încruntat sp rîncenele sale de Jup iter german.
Rămîneau deci în horă Anglia, Danemarca, Sue-
dia-Norvegia, Olanda şi Rusia, care trebuiau să fie
admise să liciteze împ otriva Statelor Unite, în faţa
comisarului-p reţuitor din Baltimore.
16. 162
„Calota p olară", a cărei valoare comercială era cel
p uţin îndoielnică, urma să ap arţină acelei ţări care
avea să ofere un p reţ mai mare decît celelalte.
Vom arăta motivele p ersonale p entru care cele cinci
state europ ene doreau cu destulă drep tate ca adjude-
carea să se facă în favoarea lor.
Suedia-Norvegia, p rop rietara Cap ului Nord, situat
dincolo de p aralela 70, nu ascundea de loc fap tul că
ea socoteşte că ar avea drep turi asup ra teritoriilor
care se întind p înă la Sp itzberg şi chiar ceva mai în -
colo, p înă la Pol, Oare nu norvegianul Kheilhau şi
celebrul suedez Nordenskjold contribuiseră la p rogre-
sul geografic în ce p riveşte aceste regiuni ? Ba da !
Danemarca sp unea că încă de p e acum stăp înea
Islanda şi insulele Feroe, situate ap roap e de linia Cer -
cului Polar. De asemenea, îi ap arţineau colonii situate
foarte dep arte în regiunile arctice, ca insula Disko
în strîmtoarea D.avis, p unctele Holsteinborg, Proven,
Godfravn şi Up p ernavik în marea Baffin şi p e coasta
de ap us a Groenlandei. În p lus, faimosul navigator
Behring, de origină daneză, deşi se găsea de acum
în serviciul Rusiei, nu a trecut el, oare, încă din 1728,
p rin strîmtoarea care-i p oartă astăzi numele, iar dup ă
13 ani nu a murit în chinuri, împ reună cu cei 30 de
oameni din echip aj, p e ţărmul unei insule care-i
p oartă şi ea numele? Şi cu mult înainte, în 1619, nu
exp lorase navigatorul Jean M unk coasta de răsărit a
Groenlandei, trecînd p e hărţi cîteva p uncte cu totul
necunoscute p înă la el ? Aşadar, Danemarca era p e
dep lin îndrep tăţită să ia p arte la licitaţie.
Olanda vorbea desp re marinarii săi Barentz şi
Heemskerk, care vizitaseră Sp itzbergul şi Noua Zem-
lie încă de p e la .sfîrşitul veacului al XVI -lea. De ase-
meni, unul dintre fiii Olandei, Jean M ay en, făcuse o
călătorie îndrăzneaţă în nord, la 1611, aducînd ţării
sale p osesiunea insulei care-i p oartă numele, situată
dincolo de p aralela 71. Aşadar, trecutul îi dădea şi ei
anumite drep turi.
Cît desp re Rusia, ca p rezenta un şir lung de nume
de navigatori şi descop eriri încep ute încă din p rima
jumătate a veacului al XVII-lea. De p ildă : Alexei
17. Cirikov, sub comanda căruia se afla Behring, împ re-
ună cu Pavluţki, ca şi căp itanul M artîn Sp anberg şi
locotenentul Valton au luat p arte imp ortantă la ex-
p lorările făcute în strâmtoarea care desp arte Asia de
America. 1
Dar, mai ales, p rin însăşi aşezarea terito -
riilor siberiene, întinse p e 120° p înă la limitele extreme
ale p eninsulei Kamciatka, de-a lungul acestui ţărm
nesfîrşit, unde trăiesc samoiezii, iacuţii, ciuccii şi alte
neamuri ale statului rus, nu dominau oare ruşii jumă-
tate din Oceanul îngheţat de Nord ? Şi ap oi, p e p a-
ralela 75 nu p osedau ei oare insulele şi insuliţele nu -
mite Noua Siberie şi insulele arhip elagului Liatkov,
descop erite la încep utul secolului al XVIII -lea ? În
sfîrşit, încă din 1764, înaintea englezilor, înaintea
americanilor, înaintea suedezilor, nu căutase oare
navigatorul Ciciagov un drum p e la miazănoap te,
p entru a scurta calea dintre cele două continente ?
Totuşi, la urma urmelor, se p ărea că americanii sînt
cei mai interesaţi să devină p rop rietarii aces tui p unct
inaccesibil de p e globul p ămîntesc. încercaseră şi ei
de multe ori să atingă p olul, trimiţând p e rînd în
căutarea lui şir John Franklin p e Grinnel, Kane,
Hay es, Greely , De Long şi alţi navigatori îndrăz -
neţi. Puteau şi ei să vină cu p retextul situaţiei geo-
grafice a ţării lor, care se întinde p înă dincolo de Cer -
cul Polar, de la strâmtoarea Behring p înă lâ golful
Hudson. Toate aceste teritorii, toate aceste insule —
Wollaston, p rinţul Albert, Victoria, regele Wilhelm,
M elville, Cockburne, Banks , Baffin — fără a mai
p une la socoteală miile de insule ale acestui arhi-
p elag, nu erau ca o* p relungire care lega Statele
Unite de cei de al 90-lea grad ? Şi ap oi, dacă Polul
Nord se leagă p rintr-o linie ap roap e neîntrerup tă de
teritorii cu unul dintre marile continente, ap oi acest
continent nu este America, mai degrabă decît p relun -
girile Asiei sau Europ ei ? Deci, nimic mai firesc ca.
p rop unerea de cump ărare făcută de guvernul ameri-
can în favoarea unei societăţi americane, fiindcă dacă
1
Lista exploratorilor ruşi ai Americii de Nord-Vest trebuie
începută cu numele remiarciab.ilului explorator rus Semiton Dej-
nev, din veacul al XVII-lea, descoperitorul Alaskăi, (N. R.)
18. 18
vreo p utere avea drep turile cele mai indiscutabile
p entru a p oseda domeniul p olar, ap oi aceasta era
Statele Unite ale Americii.
Trebuie să recunoaştem însă că Anglia, care p oseda
Canada şi Columbia engleză şi care număra mulţi ma-
rinari ce se distinseseră în camp aniile p olare, avea
motive temeinice p entru a dori să anexeze această
p arte a globului la vastul său imp eriu colonial. Zia-
rele engleze discutau p roblema de multă vreme şi cu
mare p asiune.
„Da, fireşte, — răsp unse marele geograf englez KHp -
tringan p rintr-un articol p ublicat în ziarul „Times",
■— da ! Suedezii, danezii, olandezii, ruşii şi americanii
p ot p rea bine să facă p aradă de drep turile lor ! Dar
Anglia ar greşi dacă ar lăsa să-i scap e acest teritoriu.
Oare nu-i ap arţine Angliei încă de p e acum p artea
nordică a noului continent ? Teritoriile, insulele care
o comp un, n-au fost ele cucerite de descop eritori en-
glezi, încep înd cu Willoughi, care a vizitat Sp itzbergul
şi Noua Zemlie în 1739, şi p înă la M ac Clure, a cărui
corabie a străbătut în 1853 trecătoarea către nord-
vest ?"
„Şi ap oi, — declară ziarul „Standard" p rin p ana
amiralului Fize, — oare Frobisher, Davis, Hali, Wey -
mouth, Hudson, Baffin, Cook, Ross, Parry , Beeliey ,
Belcher, Franklin, M ulgrave, Scoresby , M ac Clintock,
Kennedy , Nares, Collinson, Archer n-au fost de ori-
gină anglo-saxonă ? Şi atunci, care ţară ar p utea să
aibă o mai justă revendicare asup ra p orţiunii din re-
giunile arctice, p e care aceşti navigatori nu au reuşit
încă să le atingă ?"
„Fie şi aşa ! răsp unse ziarul american „Curierul d in
San Diego". Să sp unem lucrurilor p e nume şi, de-
oarece este o chestiune de amor p rop riu între Statele
Unite şi Anglia, să p recizăm : dacă englezul M arkham
din exp ediţia lui Nares a ajuns p înă la 83° 20' latitu -
dine nordică, americanii Lockwood şi Brainard din
exp ediţia Greely l-au dep ăşit cu 15 minute de grad,
făcînd să strălucească cele 38 de stele ale drap elului
Statelor Unite p e p aralela 83° 35'. Lor li se cuvine
19. 19
toată cinstea de a se fi ap rop iat cel mai mult de Polul
Nord !"
În sfîrşit, p rintre p rimii navigatori care s-au aven-
turat ,în mijlocul regiunilor arctice, se cuvine să cităm
şi p e veneţianul Cabot, în 1498, şi p e p ortughezul Cor -
tereal, în 1500, care au descop erit Groenlanda şi La-
bradorul. Dar nici Italia şi nici Portugalia nu s -au
gîndit să ia p arte la licitaţia p roiectată şi nici nu le
p ăsa de statul care urma să p ună mîna p e acest teri-
toriu.
în consecinţă, se p utea p revedea că lup ta cea mai
crîncenă se va da între Anglia şi America, între lira
sterlină şi dolar.
în acest timp , p rop unerea formulată de societatea
„Polul Nord" fusese discutată în ţările vecine cu re-
giunile nordice, în diferite congrese de industriaşi
şi savanţi. Dup ă dezbateri, aceste state hotărîseră să
ia p arte la licitaţia fixată p entru data de 3 decembrie
la Baltimore, acordînd delegaţilor resp ectivi un credit
care nu p utea fi dep ăşit. Cît desp re suma rezultată din
vînzare, ea urma să fie împ ărţită între cele cinci state
ieşite din cursa licitaţiei şi care urmau să o împ artă
între ele ca desp ăgubire, renunţînd la orice p retenţii
în viitor.
Chiar dacă n-a mers totul fără discuţii, p înă la
urmă s-a ajuns la un acord. Pe de altă p arte, statele
interesate au accep tat ca licitaţia să se ţină la Balti-
more, aşa cum arătase guvernul Statelor Unite. Dele-
gaţii, înarmaţi cu scrisori de recomandare, p lecară de
la Londra, Haga, Stockholm, Cop enhaga, Petersburg
şi ajunseră în Statele Unite cu trei săp tămîni înainte
de ziua licitaţiei,
în ep oca aceea, rep rezentant al Statelor Unite ale
Americii rămăsese tot omul societăţii „Po lul Nord",
acelaşi William S. Forster, singurul om al cărui nume
figura p e nota ap ărută la 7 noiembrie, în ziarul „New -
York Herald".
Cît desp re delegaţii ţărilor europ ene, îi vom descrie
în cîteva trăsături :
Pentru Olanda : Jacques Janscn, fost consilier al
Indiilor Olandeze ; cincizeci şi trei de ani, gras, scund,
20. 20
cu p iep tul lat, braţe mici, p icioare scurte şi arcuite,
ochelari de aluminiu, faţa rotundă şi roşcovană, p ărul
ca o aureolă în jurul cap ului, favoriţi cărunţi — un om
cumsecade şi p uţin cam scep tic în ce p riveşte această
întrep rindere, ale cărei urmări p ractice nu le p utea p ri-
cep e.
Pentru Danemarca : Eric Baldenak, fost vice-guver-
nator al p osesiunilor groenlandeze, talie mijlocie, ume-
rii unul ceva mai mare ca celălalt, avea p uţină burtă,
un cap enorm şi mereu în mişcare ; atît de miop încît
îşi tocea vîrful nasului p e caiete şi cărţi, nep ricep înd
în rup tul cap ului cum de sînt nesocotite drep turile
p atriei sale, p e care o considera p rop rietara legitimă
a regiunilor din nord.
Pentru Suedia-Norvegia : Jah Harald, p rofesor de
astronomie la Christiania, unul dintre cei mai înfocaţi
p artizani ai exp ediţiei lui Nordenskjold, om tip ic al
nordului, roşcovan, cu barba şi p ărul de un blond care
amintea grîul p rea cop t, şi care, fiind sigur că tichia
p olară nu era formată decît din M area Paleochristică,
era tot atît de sigur că regiunea aceasta mii" are nici o
valoare. Era, deci, destul de dezinteresat şi nu se ducea
la licitaţie decît aşa, p entru a resp ecta un p rincip iu.
Pentru Rusia : colonelul Boris Karkov, jumătate
militar, jumătate dip lomat, înalt, băţos, p ăros, bărbos,
mustăcios, turnat p arcă dintr-o bucată, p ărînd jenat de
costumul său civil şi căutînd fără să vrea minerul să-
biei p e care o p urta altădată. Era foarte intrigat şi do-
rea în p rimul rînd să afle ce anume se ascunde în
sp atele p rop unerii făcute de „North Polar Practicai
Association" şi dacă ea n-ar p utea fi în viitor cauza
unor neînţelegeri internaţionale..
În sfîrşit, p entru Anglia : maiorul Donellan şi se-
cretarul său, Dean Toodrink. Aceştia doi rep rezentau
ei singuri toate p oftele, toate asp iraţiile ţării lor, in -
stinctele ei comerciale şi industriale, tendinţa de a
considera ca fiind ale sale, p otrivit unei legi a naturii,
toate teritoriile de la Polul Nord, Polul Sud sau ecua-
tor, care încă nu ap arţineau altcuiva.
Era un adevărat englez acest maior Donellan, înalt,
slab, uscat, nervos, colţuros, cu gît ca de sitar, umerii
21. 21
aduşi, p icioare ca de barză, încă destul de tînăr la cei
şaizeci de ani ai săi, neobosit — aşa cum o dovedise
destul de bine p e vremea cînd lucra la delimitarea
frontierei.dintre India şi Birmania. Nu rîdea niciodată
şi p oate că nici nu rîsese vreodată. La ce bun ?... A
văzut cineva rîzînd o locomotivă, un elevator, un
vap or ?
în p rivinţa aceasta, maiorul se deosebea fundamen-
tal de secretarul său, Dean Toodrink — un om vorbă-
reţ, glumeţ, inteligent, cu p ărul fluturîndu -i p e frunte,
cu ochi mici şi cu riduri. Scoţian de origină, era foarte
cunoscut p rin restaurante şi cafenele p entru veselia
şi glumele lui. Cu toată veselia, însă, nu era mai p uţin
exclusivist şi intransigent cînd era vorba de revendi-
cările, oricît de neîndrep tăţite, ale M arii Biitanii.
Evident că aceşti doi delegaţi aveau să fie cei mai
înverşunaţi adversari ai societăţii americane. Polul
Nord era al lor — le ap arţinea din timp uri p reisto-
rice, ca şi cînd creatorul lumii ar fi încredinţat engle-
zilor misiunea de a asigura mişcarea de rotaţie a Pă-
mîntului în jurul axei sale şi ei — p entru nimic în
lume — n-ar fi lăsat -o să treacă în mîinile altora.
Se cuvine să mai semnalăm că, deşi Franţa soco -
tise că nu e cazul să trimită un delegat nici în mod
oficial şi nici în mod oficios, un inginer francez ve -
nise „p entru amorul artei" să urmărească de ap roap e
această afacere curioasă. îl vom vedea ap ărînd cînd îi
va veni rîndul.
Aşadar, rep rezentanţii ţărilor nordice din Europ a
sosiseră la Baltimore, p e vap oare diferite, ca nişte
oameni care nu ţineau să se influenţeze unii p e alţii.
Erau rivali. Fiecare avea în buzunar creditul necesar
cu care ^să lup te. Trebuie însă să sp unem că ei nu
intrau în lup tă cu arme egale. Unul p utea să aibă la
disp oziţie o sumă care să nu treacă de un milion, altul
o sumă mult mai mare. De altfel, nimeni nu voia să
p lătească p rea scump o bucată din sferoidul nostru,
unde p ărea cu nep utinţă să ajungă cineva. În reali-
tate, cel mai bine înarmat din acest p unct de vedere
era delegatul englez, căruia Anglia îi deschisese un
credit destul de însemnat. M ulţumită acestui credit,
22. 22
maiorul Donellan n-avea de întîmp inat p rea multe
dificultăţi, ca să-şi învingă adversarii: suedez, danez,
olandez şi rus. Cu America, însă, era altă p oveste :
era mai greu să fie bătută p e tărîmul dolarilor.
Ap roap e sigur că misterioasa societate avea la disp o -
ziţie fonduri considerabile. Probabil că lu p ta cu mili-
oanele avea să se dea între M area Britanie şi Statele
Unite. !
Odată cu sosirea delegaţilor europ eni, op inia p u -
blică deveni din ce în ce mai p asionată. Ziarele erau
p line de cele mai ciudate p oveşti. Se făceau cele mai
stranii ip oteze în legătură cu cump ărarea Polului
Nord. Ce voiau să facă cu acest teritoriu ? Şi ce p u -
teau să facă cu el ? Nimic — afară dacă nu cumva
aveau de gînd să ap rovizioneze toate frigoriferele de
p e cele două emisfere ale Pămîntului ! Ba un ziar,
„Le Figaro", susţ inea chiar în glumă această p ărere,
numai că p entru aşa ceva tot trebuia ca omul să
treacă dincolo de p aralela 84.
Între timp , delegaţii, deşi se ocoliseră unii p e alţii
cu p rilejul călătoriei p este Atlantic, încep ură să se
ap rop ie între ei, dup ă ce ajunseră la Baltimore.
Şi iată p entru care motive :
încă de la încep ut, fiecare dintre ei încercase se-
p arat şi p e ascuns să intre în legătură cu societatea
„Polul Nord". Voiau să afle motivele ce se ascundeau
în sp atele acestei afaceri şi ce p rofit sp era societatea
să realizeze. Dar, p înă acum, nimic nu arăta că această
societate şi-ar fi stabilit vreun birou la Baltimore.
Nici un birou, nici un funcţionar. „Pentru orice lămu -
riri, a se adresa domnului William S. Forster, din
High-Street". Se p ărea însă că p rea cinstitul rep re-
zentant al comerţului de batog nu ştia desp re această
chestiune nimic mai mult decît ultimul hamal din oraş.
Aşadar, delegaţii nu p utură afla nimic, rămînînd
doar la p resup uneri mai mult sau mai p uţin absurde,
sau la zvonuri. Oare taina aceasta avea să rămînă de
nep ătruns atîta vreme cît societatea nu voia să sp ună
desp re ce e vorba ? Fără îndoială că ea n -avea să-şi
iasă din muţenie decît dup ă ce va cump ăra domeniul
la licitaţie.
23. 23
Urmarea a fost că delegaţii au încep ut să nu se
mai ocolească, ci să se lîntîlnească, să-şi dea tîrcoale
şi, în sfîrşit, să intre în legături unii cu alţii — p oate
gândind în sinea lor să formeze o ligă împ otriva duş -
manului comun, adică a societăţii americane.
Şi Într-o bună zi, în seara de 22 noiembrie, se
adunară toţi la hotelul „Wolesley ", în ap artamentul
ocup at de maiorul Donellan şi secreta'rul său, Dean
Toodrink. De fap t, acest p rim p as către o înţelegere
comună se datora în p rimul rînd activităţii duse cu
dibăcie de colonelul Boris Karkov, dip lomat cunos cut
p rin fineţea lui.
La încep ut, conversaţia s -a învîrtit în jurul avan-
tajelor comerciale sau industriale p e care societatea
p retindea să le tragă p rin achiziţionarea domeniului
arctic. Profesorul Jan Harald întrebă dacă vreunul
dintre colegi a reuşit să-şi p rocure vreo informaţie în
această p rivinţă şi, încet -încet, recunoscură cu toţii
că au încercat să-l descoase p e William S. Forster,
căruia, dup ă cum se sp unea în notă, trebuiau să i se
adreseze comunicările.
— Dar am dat greş, sp use Eric Baldenak.
—■ Iar eu n-am avut nici un succes, adăugă Jacques
Jan sen.
— Cît desp re mine, ■ — sp use Dean Toodrink, —
cînd m-am p rezentat în numele maiorului Donellan
la magazinele din High-Street, am dat p este un om
gras, cu surtuc negru, cu joben şi încins cu un şorţ
alb, care-l acop erea din tălp i p înă sub bărbi-e. Iar
cînd i-am cerut amănunte asup ra acestei chestiuni,
mi-a răsp uns că vap orul „Steaua Sudului" tocmai
sosise din Terra-Nova, cu încărcătura p lină, şi că are
p osibilitatea să-mi livreze o cantitate bună de batog
p roasp ăt în contul casei „Ardrinell şi Co."
— De ! intră în vorbă fostul consilier al Indiilor
Olandeze, scep tic ca totdeauna ; p oate că ar fi mai
rentabil să cump eri un vap or cu batog, decît să
arunci banii în fundul Oceanului îngheţat de Nord T
— Ne-am dep ărtat de subiect! sp use atunci maio -
rul Donellan, cu glas tăios şi asp ru. Nu este vorba
de batog, ci de tichia p olară...
24. 24
— Pe care America ar vrea să şi-o p ună p e cap I
adăugă Dean Toodrink, rîzînd de gluma lui.
— Asta ar face-o să cap ete guturai, int erveni
Boris Karkov.
— Ne-am dep ărtat de subiect! rep etă maiorul Do -
nellan. Nu ştiu ce caută o p roblemă de guturai în
conferinţa noastră. Lucru sigur este că, p entru un
motiv sau altul, America, rep rezentată de „North
Polar Practicai Association" — fiţi atenţi la cuvîn-
tul „p racticai", domnilor — vrea să cump ere o su-
p rafaţă de 407.000 mile p ătrate din jurul Polului
Nord, sup rafaţă mărginită în p rezent — fiţi atenţi
la cuvintele „în p rezent", domnilor — de. p aralela
84 latitudine nordică.
— Ştim şi moi asta, şi încă destul de bine, maior
Donellan ! îl [întrerup se Jan Harald. Ceea ce nu ştim
însă nici p e dep arte, este cum sus -zisa societate în-
ţelege să exp loateze din p unct de vedere industrial
aceste teritorii — dacă sînt teritorii, sau aceste mări
— dacă sînt mări...
— Ne-am dep ărtat de subiect! obiectă p entru a
treia oară maiorul Donellan. Un stat oarecare vrea
să p ună mîna, cu p lată, p e o p arte din globul nostru
p ămîntesc, p arte care, p rin situaţia ei geografică,
p are că ap arţine mai mult Angliei...
— Rusiei, sp use colonelul Karkov.
— Olandei, sp use Jacques Jansen.
—■ Suediei-Norvegiei, spuse Jan Harald.
— Danemarcei, sp use Eric Baldenak.
Cei cinci delegaţi deveniseră ameninţători şi con -
vorbirea lor era cît p e-aci să ajungă la cuvinte ne-
p lăcute urechii, cînd Dean Toodrink încercă să in-
tervină :
— Domnilor, — zise el cu glas împ ăciuitor, —
ne-am dep ărtat de subiect, aşa cum sp une adesea
şeful meu, maiorul Donellan. Deoarece s -a hotărît în
p rincip iu ca regiunile din jurul Polului Nord să fie
scoase în vînzare, ele vor deveni, în mod sigur, p ro-
p rietatea .aceluia dintre statele rep rezentate de dv.,
care va oferi mai mult la licitaţie. Prin urmare, odată
ce Suedia-Norvegia, Rusia, Danemarca, Olanda şi
25. 25
Anglia au deschis credite p e seama delegaţilor res -
p ectivi, mu ar fi nimerit ca ei să formeze un sindicat 1
care să le dea p osibilitatea să disp ună, la un loc, de
o sumă atît de mare, încît societatea americană să nu
mai p oată lup ta împ otriva lor ?
Delegaţii se uitară unii la alţii. Poate că acest
Dean Toodrink a găsit soluţia. Un sindicat...
În vremurile noastre cuvîntul acesta e bun p entru
toate. Oamenii se sindicalizează aşa cum resp iră,
cum beau, cum mănîncă, cum dorm. Nimic mai mo -
dern — atît în p olitică, cît ş i în afaceri !
Totuşi, era nevoie să se aducă o obiecţie sau, mai
bine zis, să se ceară o "exp licaţie, şi Jacques Jansen
exp rimă sentimentele tuturor colegilor săi cînd în -
trebă :
— ...Şi dup ă aceea ?
Ei, da ! Ce urma să se p etreacă dup ă ce sindicatul
va fi făcut achiziţia ?
— M i se p are că Anglia!... zise maiorul cu
asp rime.
— Ba Rusia, sp use colonelul, încruntîndu -şi sp rîn-
cenele.
— Ba Olanda ! exclamă consilierul.
— De cînd dumnezeu a dat Danemarca danezilor...
încep u Eric Baldenak.
— Vă rog să mă iertaţi, — sp use Dean Toodrink,
— dar nu există decît o singură ţară care a fost dată
de dumnezeu — şi aceasta este Scoţia !
— De unde aţi scos asta ?... făcu delegatul suedez.
— Păi, n-a sp us poetul :
„Deus nobis haec otia feclt".
rip ostă farsorul, traducînd în felul său sfîrşitul celui
de-al şaselea vers al p rimei egloge a lui Virgiliu.
încep ură cu toţii să rîdă, în afară de maiorul Do -
nellan, ceea ce stăvili a doua oară discuţia care ame-
ninţa să se sfîrşească destul de rău.
Şi atunci, Dean Toodrink p utu să adauge :
i Si nd i ca t ' ca p i t a l i s t : O asociere de întreprinderii capitaliste
oare-şi pierd independenta totală. Ele produc independent, dar
îşi desfac produsele în comun prin mijlocirea unei societăţi
anonime. (N, R,)
26. 26
:— La ce bun să ne certăm, domnilor ? M ai bine
să trecem la înfiinţarea sindicatului !
— Şi ap oi, ce-o să se întîmp le ? întrebă din nou |
Jan Harald.
—■ Ce-o să se întîmp le ? răsp unse Dean Toodrink.
Nimic mai simp lu, domnilor. Dup ă ce veţi fi cump ă-
rat acest domeniu, el sau va rămâne p rop rietate indi-
viză, sau va fi cedat unuia dintre statele coacbizi-
toare, celelalte p atru p rimind în schimb o anumită
indemnizaţie. în felul acesta va fi atins scop ul p rin -
cip al şi anume : excluderea definitivă a rep rezentan -
ţilor Americii.
Era bună p rop unerea aceasta — cel p uţin p entru
moment — căci n-ar mai fi trecut mult p înă cînd
delegaţii s-ar fi luat de p ăr — şi se 'ştie ce p ăroşi
erau — dacă ar mai fi discutat cine să rămînă p ro -
p rietar definitiv al acestui teritoriu, tot atît de disp u -
tat p e cît era de inutil. în orice caz, aşa cum subli -
niase cu atîta înţ elep ciune Dean Toodrink, Statele
Unite urmau să fie eliminate din cursă.
— M i se p are că p ropunerea e chibzuită, spuse
Eric Baldenak.
— Dibace, încuviinţă colonelul Karkov.
— Isteaţă, întări Jan Harald.
— Potrivită, zise Jacques Jansen.
— Tip ic englezească, spuse maiorul Donellan.
Sp unîndu-şi cuvântul, fiecare gîndise că mai târziu
âşi va trage colegii p e sfoară.
— în consecinţă, domnilor, — reluă Boris Karkov,
— rămînem bine înţeleşi că, chiar dacă ne constituim
în sindicat, fiecare stat îşi va rezerva drep tul de a
acţiona indep endent în viitor.
Toţi erau de acord.
Nu mai rămînea de aflat decît ce credite p useseră
aceste state la dispoziţia reprezentanţilor lor. Credi-
tele urmau să fie totalizate, şi fără îndoială că toate ]
laolaltă rep rezentau o sumă atât de imp ortantă, încît
nu p utea fi dep ăşită de resursele societăţii „Polul
Nord".
întrebarea cu p rivire la creditele de care disp une ]
fiecare fu p usă tot de Dean Toodrink. Dar atunci se
27. 27
întîmp lă altceva : tăcere de mormînt 1 Nimeni nu voia
să răsp undă. Să-şi arate p unga ? Să-şi golească bu-
zunarele în casa de bani a sindicatului ? Să dea în
vileag înainte de vreme suma p înă la care ar fi vrut
să liciteze ? Nici o grabă la aşa ceva ! Dar dacă mai
tîrziu s-ar ifi ivit o neînţelegere între membrii noului
sindicat ? Dacă împ rejurările l-ar fi obligat totuşi să
intre în lup tă fiecare p e seama lui ? Dacă dip lomatul
Karkov s-ar simţi şocat de şurubăriile lui Jacques
Jansen, care s-ar sup ăra de şiretlicurile lui Jan Ha-
rald, care ar refuza să accep te p retenţiile ar ogante
ale maiorului Donellan, care, la rîndul lui, nu s -ar
jena cîtuşi de p uţin să facă tot felul de intrigi împ o -
triva colegilor săi ? în sfîrşit, a p reciza suma de care
disp ui înseamnă a-ţi da cărţile p e faţă, cînd de fap t
trebuie să le ţii ascunse.
Fără îndoială că nu erau decît două căi ca să răs -
p unzi la justa dar indiscreta întrebare a lui Dean
Toodrink : fie să exagerezi suma —■ lucru care ar fi
p utut să aducă destule încurcături cînd ar fi venit
scadenţa vărsămîntului — fie să sp ui o sumă atît de
ridicol de mică, încît totul să p ară o glumă şi nimeni
să nu se mai gîndească să răsp undă serios la p ro -
p unere.
Ideea aceasta îi trecu p rin cap întîi fostului consi-
lier al Indiilor Olandeze, care — trebuie s-o recu-
noaştem — nu era om p rea serios, şi toţi colegii lui
îi călcară p e urmă.
— Domnilor, — cuvîntă Olanda p rin glasul lui, —
îmi p are rău, dar p entru achiziţionarea teritoriului
arctic, eu nu p ot disp une decît de 50 de riksdaleri.
— Eu de 35 de ruble, sp use Rusia.
— Eu de 20 de cronori, sp use Suedia-Norvegia.
— Eu de 15 crone, sp use Danemarca.
— Ei bine, — răsp unse maiorul Donellan, cu un
glas în care se simţea toată acea atitudine de disp reţ
care i se) p are atît de firească M arii Britanii, — dom-
nilor, licitaţia se va hotărî în favoarea dumnea-
voastră, fiindcă Anglia nu p oate să p articip e decît cu
un şiling şi jumătate.
Şi conferinţa delegaţilor bătrînei Europ e luă sfîr -
şit odată cu această declaraţie ironică.
28. 28
C APITO LUL III
în care se face adjudecarea teri-
toriilor de la Polul Nord.
Deci urma ca această scoatere în vînzare de la
3 decembrie să aibă loc în obişnuita sală de licitaţii,
unde nu se vindeau decît obiecte mobiliare ca : mo -
bile, unelte, instrumente etc, sau obiecte de artă ca :
tablouri, statui, medalii, antichităţi ? De ce — odată
ce era vorba de o licitaţie imobiliară — ea nu era fă-
cută fie în faţa notarului, fie la bara tribunalului ins -
tituit sp ecial p entru asemenea soiuri de op eraţii ? In
sfîrşit, de ce era nevoie de intervenţia unui comisar -
p reţuitor, cînd scop ul licitaţiei era p unerea în vînzare
a unei p ărţi a globului p ămîntesc ? Era oare cu p utinţă
ca această bucată a sferoidului nostru să fie asimi-
lată cu un bun mobil mişcător, cînd de fap t era cel
mai nemişcat imobil din lume ?
Este drep t: toate astea p ăreau lip site de logică. Şi
totuşi, aşa se p rezentau lucrurile. în aceste condiţii ur-
mau să fie vîndute regiunile arctice în totalitatea lor,
fap t din p ricina căruia contractul n-ar fi fost mai puţin
valabil. Dar, dacă stăm şi ne gîndim mai bine, aceasta
nu arăta oare că în mintea conducătorilor societăţii
„Polul Nord", imobilul de care era vorba semăna cu
ceva mobil, ca şi cum ar fi fost cu p utinţă să fie de-
p lasat ? M ai trebuie să sp unem că această ciudăţenie
a cam intrigat unele sp irite ascuţite, e drep t, foarte
rare chiar în Statele Unite.
De altfel, exista un p recedent. O altă p orţiune a
p lanetei noastre fusese adjudecată într-o sală de lici-
taţii p rin intermediul unui comisar-p reţuitor. Chiar în
America.
într-adevăr, cu cîţiva ani înainte, o insulă, din
Oceanul Pacific, insula Sp encer, fusese vîndută la San -
Francisco din California bogătaşului William W. Kol-
derup , care a oferit cu 500 de mii de dolari mai mult
decît concurentul său, I. R. Taskinar din Stockton.
Insula Sp encer a fost p lătită cu 4 milioane de dolari.
29. 29
Este adevărat, era o insulă locuită, situată numai la
cîteva grade de coasta californiană, cu p ăduri, cursuri
de ap ă, sol p roductiv şi solid, cîmp ii şi livezi care p u -
teau fi cultivate — şi nu o regiune vagă, p oate o mare
acop erită de gheţuri veşnice, înconjurată de banchize
de netrecut şi p e care, dup ă toate p robabilităţile,
nimeni n-ar fi p utut s-o ocup e vreodată. Era deci de
p resup us că domeniul nesigur de la p ol, p us la licitaţie
n-avea să atingă niciodată un p reţ atît de mare.
Totuşi, în ziua aceea, ciudăţenia cazului atrăsese,
dacă nu mulţi amatori serioşi, cel p uţin un număr de
curioşi, dornici să afle deznodămîntul. În definitiv,
nu se p utea ca lup ta să nu fie foarte interesantă.
Imediat dup ă sosirea lor la Baltimore, delegaţii eu -
rop eni deveniră foarte căutaţi şi, bineînţeles, asaltaţi
de ziarişti. Intrucît licitaţia avea loc în America, nimic
mai firesc ca op inia p ublică să fie interesată în cel mai
înalt grad. În consecinţă, au urmat p ariuri nechibzuite
— forma cea mai obişnuită în care se traduce sup ra-
înfrigurarea în Statele Unite — din p ăcate, exemp lu
contagios care a încep ut să fie adop tat din ce în ce mai
mult şi în Europ a. Dar, deşi cetăţenii Confederaţiei
Americane — atît cei ai Noii Anglii, cît şi cei din sta-
tele centrale, din vest şi din sud — se împ ărţeau în
diferite grup uri de op inii, toţi, fireşte, ţineau ca ţara
lor să învingă. Ei sp erau din tot sufletul ca Polul
Nord să se adăp ostească sub faldurile drap elului cu
38 de stele. Erau, totuşi, destul de neliniştiţi. Nu se
temeau nici de Rusia, nici de Suedia-Norvegia, nici
de Danemarca şi nici de Olanda. Dar intrase în horă
şi Anglia, cu p oftele ei teritoriale, cu tendinţa ei de a
înghiţi totul, cu . faimoasa ei încăp ăţînare, cu p rea
cotrop itoarele sale bancnote. În consecinţă, p ariurile
s-au ridicat la sume mari. Pariau p e America şi p e
M area Britanie, ap roap e la p aritate, ca şi cum s -ar
fi p ariat p e doi cai de curse. Cît desp re Danemarca,
Suedia, Olanda şi Rusia, deşi eventualul cîştig ar fi
fost mare, totuşi nu p rea găseau amatori.
Licitaţia era anunţată p entru ora 12. încă în cursul
dimineţii, îmbulzeala mulţimii întrerup se circulaţia de
p e Bolton-Street. Publicul aştep ta înfrigurat încă din
30. ajun. Prin cablul transatlantic, ziarele fuseseră înştiin -
ţate că majoritatea p ariurilor p rop use de americani fu-
seseră accep tate de englezi — şi Dean Toodrink
afişase imediat această cotă în sala licitaţiilor. Circu -
la zvonul că guvernul Angliei p usese la disp oziţia ma-
iorului Donellan sume considerabile... La ministerul
britanic al marinei — anunţa ziarul ,,New-York He-
rald", lorzii amiralităţii susţineau cu tărie cump ărarea
ţinuturilor arctice, destinate de mult să fie trecute p e
lista coloniilor engleze. Şi cîte şi mai cîte...
Cît, adevăr cup rindeau aceste, ştiri, cîte p robabilităţi
erau în aceste zvonuri ? Nu ştia nimeni. Dar în ziua
aceea, la Baltimore, oamenii care gîndeau ceva mai
adînc se temeau că, dacă ,,North Polar Practical As-
sociation" va fi lăsată să lup te numai cu p rop riile sale
fonduri, lup ta s-ar p utea termina p rea bine în favoa-
rea Angliei. Urmarea a fost că y ankeii cei mai înfocaţi
au încercat să facă p resiuni asup ra guvernului din
Washington. în mijlocul acestei fierberi generale, noua
societate întruchip ată în modesta p ersoană a agen -
tului său William S. Forster nu p ărea să se sinchi-
sească de vîlva crescîndă stîrnită în rîndurile op iniei
p ublice, ca şi cum ar fi fost de p e acum sigură de
succes.
Pe măsură ce se ap rop ia ora deschiderii licitaţiei,
mulţimea se îmbulzea tot mai mult p e Bolton -Street.
Cu trei ore înaint e de deschiderea uşilor, era cu nep u-
tinţă să ajungi în sala de vînzare. Locul rezervat
p ublicului era arhip lin ; zidurile p ăreau gata să crap e.
Doar cîteva locuri, împ rejmuite de o bară, fuseseră
rezervate p entru delegaţii europ eni. Cel p uţin să aibă
de unde urmări fazele adjudecării şi să-şi strige sumele
oferite p entru licitaţie.
Acolo stăteau Eric Baldenak, Boris Karkov, Jacques
Jansen, Jan Harald, maiorul Donellan şi secretarul
său, Dean Toodrink. Ei formau un grup comp act,
strînşi unul lîngă altul, ca nişte soldaţi în coloană de
atac. Ai fi zis că ap roap e sînt gata să p ornească la
asaltul Polului Nord !
Din p artea Americii nu se p rezentase nimeni, dacă
trecem cu vederea p e rep rezentantul batogului ; chip ul
31. 31
lui vulgar exp rima o indiferenţă totală. Cu siguranţă
că omul acesta p ărea cel mai p uţin emoţionat din toată
asistenţa şi fără îndoială că nu se gîndea decît la p la-
sarea încărcăturilor de batog p e care le aştep ta să so -
sească p e vasele p lecate din Terra-Nova. Dar cine
erau cap italiştii rep rezentaţi de acest om cumsecade,
care avea să p ună în mişcare p oate milioane de dolari?
Iată un lucru care p rovoca în cel mai înalt grad curio -
zitatea p ublicului.
E drep t că nimănui nu i-ar fi trecut p rin cap că
.1. T. M aston şi mistress Evangelina Scorbitt ar p utea
avea vreun amestec în chestiunea aceasta. De altfel,
cum ar fi p utut bănui aşa ceva ? Şi totuşi, aceste două
p ersoane se găseau aci, în sală, dar p ierdute în mul-
ţime, fără un loc sp ecial, înconjurate de cîţiva din
p rincip alii membri ai „Clubului art ileriştilor", colegi
de-ai lui J. T. M aston. Păreau nişte simp li sp ectatori,
absolut dezinteresaţi. Nici William S. Forster nu p ărea
să-i cunoască.
Nu mai e nevoie să sp un că, contrar obiceiurilor
folosite în sala licitaţiilor, obiectul vînzării nu p utea
fi ţinut la disp oziţia p ublicului. Polul Nord nu p utea să
fie trecut din mînă în mînă, nici examinat p e toate
feţele, nici p rivit cu lup a, nici frecat cu degetul p entru
a se vedea dacă p atina este reală sau artificială, aşa
cum ai face cu un bibelou antic. Şi totuşi, p olul era
destul de antic. El exista cu mult înaintea ep ocii
de fier, a ep ocii de bronz, a ep ocii de p iatră, adică a
ep ocilor p reistorice — el exista de cînd lumea 1
Dar dacă p olul nu figura p e masa comisarului-p re-
ţuitor, în schimb, o hartă' mare, p usă la vedere,
arăta celor interesaţi, p rin culorile ei ţip ătoare, con -
figuraţia teritoriilor arctice. La 17° deasup ra Cercului
Polar, o linie roşie, foarte vizibilă, trasă de-a lungul
p aralelei 84, închidea într-un cerc p artea din globul
p ămîntesc, a cărei scoatere la mezat o p rop usese
„North Polar Practicai Association". Era ap roap e si-
gur că în această regiune se întinde o mare acop e-
rită cu o carap ace de gheaţă considerabil de groasă.
Dar asta era treaba cump ărătorilor. Cel p uţin să nu se
înşele cu p rivire la natura mărfii.
3( — Inttmplări' neobişnuite 33
32. La douăsp rezece p unct, comisarul-p retuitor Andrea
R. Gilmour intră p rin uşa care se găsea în p eretele di^
fund acop erit cu ornamente de lemn şi se aşeză la bl
rou. Flint — ap rodul, omul care urma să anunţe cu
glas de tunet p reţurile oferite — se p limba greoi, C Î
un urs în cuşcă, de-a lungul barierei ce desp arte;
p ublicul de birou. Amîndoi aceşti oameni erau veseli
gîndindu-se că vînzarea le va p rocura un p rocen
enorm, p e care aveau să-l încasez e cu p lăcere. E d<
la sine înţeles că, p otrivit formulei americane, vînzare;
trebuia să se facă cu bani p eşin. Cît desp re sumă, oricî
de imp ortantă ar fi fost, ea urma să fie dep usă îr
întregime în mîinile delegaţilor, în contul statelor re
trase din cursa licitaţiei.
Deodată, în sală răsună dangătul p uternic al clop o -
tului, anunţînd celor ce nu erau p rezenţi — am p utea
sp une chiar lumii întregi — că licitaţia este p e cale SĂ
înceap ă.
Ge clip ă solemnă ! Inimile tuturor oamenilor din
acest cartier şi din oraş încep ură să bată mai rep ede
Larma mulţimii de p e Bolton-Street şi de p e străzile
învecinate p ătrunse p înă în sală, p urtată p arcă de
murmurele celor p rezenţi în încăp ere.
Andrew R. Gilmour trebui să aştep te ca murmurul
mulţimii dinăuntru şi dinafară să s e p otolească şi nu-
mai dup ă aceea să ia cuvîntul.
El se ridică în p icioare şi îşi p limbă p rivirea în cerc
p este p ublic. Ap oi, lăsînd ochelarii, p rinşi de un şnur,
să-i cadă p e p iep t, sp use cu un glas în care se simţea
oarecare emoţie :
— Domnilor, la p rop unerea guvernului Statelor
Unite şi mulţumită accep tării acestei p rop uneri de că-
tre diferite state din Lumea Nouă şi chiar din Lumea
Veche, vom scoate în vînzare teritoriul situat în jurul
Polului Nord, în situaţia în care se găseşte şi delimitat
de p aralela op tzeci şi p atru, indiferent dacă este com-
p us din continente, mări, strîmtori, insule, ostroave,
banchize, p ărţi solide sau lichide...
Ap oi continuă, arătînd cu degetul p e hartă :
— Vă rog să aruncaţi o p rivire asup ra acestei hărţi,
care a fost întocmită p otrivit ultimelor descop eriri.
33. 3* 33
Observaţi că sup rafaţa acestui lot se întinde — cu
mare ap roximaţie — p e vreo p atru sute şap te mii de
mile p ătrate. De aceea, p entru uşurarea op eraţiunilor
de vînzare, s-a hotărît ca licitaţia să se ţină luîndu-se
ca bază mila p ătrată. Un cent — mila va însemna,
deci, în sumă rotundă, p atru sute şap te mii cenţi, iar
un dolar — p atru sute şap te mii dolari. Vă rog, p uţină
tăcere, domnilor !
Recomandarea nu era inutilă, deoarece nerăbdarea
p ublicului se manifesta p rintr-un tumult, p e care stri-
garea p reţurilor la licitaţie nu l-ar fi p utut întrece.
Cînd se făcu oarecare tăcere, datorită mai ales răc-
netelor lui Flin.t, care mugea ca o geamandură de
alarmă p e vreme de ceaţă, Andrcw R. Gilmour con -
tinuă :
— înainte de a încep e, trebuie să mai amintesc una
din clauzele adjudecării : regiunea p olară va ap arţine
definitiv şi va fi înafara oricărei p osibilităţi de con -
testaţie din p artea vînzătorilor, aşa cum se găseşte ea
îngrădită în p rezent p e p aralela op tzeci şi p atru lat i-
tudine nordică, indiferent de modificările de natură
geografică sau meteorologică ce ar p utea să se p roducă
în viitor 1
M ereu şi mereu această disp oziţie stranie introdusă
în notă şi care, dacă p e unii îi făcea să rîdă, altora
le atrăgea atenţia.
— Licitaţia încep e! strigă p reţuitorul cu glas tre-
murător.
Şi, în vreme ce bîţîia în mînă ciocănaşul de fildeş,
se lăsă furat de obiceiurile şi jargonul vînzărilor
p ublice, adăugînd p e nas :
— Avem client la zece cenţi mila p ătrată !
Zece cenţi sau a zecea p arte dintr-un dolar — asta
însemna suma de p atruzeci de mii şap te sute de dolari
p entru întregul domeniu arctic.
Fie că licitatorul Andrew R. Gilmour ar fi avut sau
nu cump ărător la acest p reţ, oferta fu acop erită ime-
diat de către Eric Baldenak, p e seama guvernului
danez.
— Douăzeci de cenţi ! spuse el.
34. 34
— Treizeci de cenţi! sp use Jacques Jansen în ri§
mele Olandei.
— Treizeci şi cinci, zise Jap Harald, în numele S m
diei-Norvegiei.
— Patruzeci, zise colonelul Boris Karkov, în nuincl
Rusiei.
Asta rep rezenta încă de p e acum suma de o sută
şaizeci şi două de mii op t sute de dolari şi licitaţia
era abia la încep ut.
Se cuvine să subliniem că rep rezentantul M arii
Britanii nu deschisese încă gura şi nici măcar nu -
descleştase buzele, p e care.şi le muşca mereu.
Cît p riveşte pe William S. Forster, reprezentantul
batogului, rămînea mut ca p eştele. Şi chiar în clip ele
acestea el p ărea cufundat în lectura ziarului „Mere
rialul Terra-Novei", care anunţa sosirea vapoarelor
p reţurile zilei p e diferite p ieţe ale Americii.
— La p atruzeci de cenţi mila p ătrată ! repetă Fiin
cu glas tunător, la p atruzeci de cenţi !
Cei p atru colegi ai maiorului Donellan se uitar ă
unii la alţii. Să-şi fi' ep uizat ei oare fondurile încă de
la încep utul licitaţiei ? Urmau să amuţească de p e
acum ?
— Haideţi, 'domnilor, încep u din nou Andrew R!
Gilmour la p atruzeci de cenţi ! Cine dă mai mult ? Pa
truzeci de cenţi!... Calota p olară face mai mult
Şi p arcă era gata să adauge :
— ... gheaţă p ură, garantată.
Dar delegatul danez interveni:
— Cincizeci de cenţi !
Iar delegatul olandez îl sup ralicita cu zece cenţi
— La şaizeci de cenţi mila p ătrată ! răcni FlintJ
Şaizeci de cenţi ! Nimeni nu mai sp une nimic ?
Aceşti şaizeci de cenţi reprezentau suma respecta
bilă de două sute p atruzeci şi patru de mii două sute]
de dolari.
Asistenţa primi cu un murmur de satisfacţie anun-
ţarea sumei oferite de Olanda. Lucru ciudat şi totuşi
omenesc : nenorociţii cokney, fără un ban, care erau
de faţă, săracii aceia cu buzunarele goale, p ăreau s ă
35. 35
arate cel mai mare interes faţă de această lup tă cu lo-
vituri de dolari.
În acest timp , dup ă intervenţia lui Jacques Jansen,
maiorul Donellian seiuită, ridicîndu-şi cap ul, la secre-
tarul său, Dean Toodrink. Dar cum acesta îi făcu un
semn negativ ap roap e nevăzut, maiorul rămase mut.
36. Wiilliam S. Forster rămînea mai dep arte cufundat
în citirea p reţurilor p ieţei şi făcea însemnări cu creio-
nul p e marginea ziarului.
Cît desp re J. T. M aston, acesta răsp unse cu o scurt ă
ap robare din cap la zâmbetul doamnei EvangelinJ
Scorbitt.
— Hai, domnilor !... M ai multă însufleţire !... O s ă
adormim !... Slabă mişcare !... Poftiţi ! Nimeni mu mai
sp une nimic ?... Trecem la adjudecare ? încep u din
nou Andrew R. Gilmour, bîţîind mereu în mînă ciocă-
naşul de fildeş.
— Şap tezeci de cenţi ! sp use p rofesorul Jan Harald
cu oarecare tremur în glas.
— 'Op tzeci ! răsp unse ap roap e imediat colonelul Bo
ris Karkov.
— S-au oferit op tzeci de cenţi ! răcni Flint, ochi
lui bulbucaţi scăp ărînd s cîntei din p ricina înflăcărări
cu care încep use să se desfăşoare licitaţia.
Un gest al lui Dean Toodrink îl făcu p e maiorul
Donellan să sară ca ars de p e scaun, de p arcă era
marionetă p e arcuri.
— O sută de cenţi ! sp use scurt rep rezentantul M a
rii Britanii.
Cuvintele acestea angajau Anglia cu p atru sut e
şap te mii de dolari.
Cei ce p ariaseră p e mîna Angliei începură să strige
„ura !", la care o p arte din p ublic răspunse ca un
ecou.
Cei ce p ariaseră p e mîna Americii se uitară unii la
alţii, descurajaţi. Patru sute şap te mii de dolari ! Iată
o sumă cam p rea mare p entru o regiune ca Polul
Nord. Patru sute şap te mii de dolari p entru munţi de
gheaţă, cîmp de gheaţă şi banchize !
Şi în timp ul acesta, omul societăţii „Polul Nord"
nu sp unea un cuvînţel, nici măcar nu-şi ridica niţeluş
cap ul. Oare n-avea să se hotărască odată să ofere ş i
el o sumă mai mare ? Dacă a voit să aştep te ca dele-
gaţii Danemarcei, Suediei-Norvegiei, Olandei şi Rusiei
să ajungă la cap ătul creditului, ei bine, momentu
37. 37
acesta ip ărea'Vcă venise. într-adevăr, p e chip urile Lor
citeai că, în faţa celor ,,o sută de cenţi" ai maiorului
Donellan, se cam hotărîseră să p ărăsească lup ta.
— La o sută de cenţi mila p ătrată ! rep etă de două
ori p reţuitorul.
— O sută de cenţi !... O sută de cenţi !... O sută de
cenţi !... rep etă ap rodul Fiint, făcîndu-şi mîinile p îlm'e
la gură.
—■ Nimeni nu mai oferă nimic ?... Sînteţi toţi de
acord?... N-aveţi nimic de zis?... N -o să vă p ară
rău ?... Terminăm licitaţia ? încep u din nou Andrew
R. Gilmour, ridicînd mîna cu care bălăbănea ciocă-
naşul şi aruncînd o p rivire p lină 'de îndemnuri asup ra
asistenţei, ale cărei murmure se p ierdeau tot mai mult,
p înă cînd se lăsă o linişte ap ăsătoare.
■— O dată 1... De două ori !... reluă el.
— O sută douăzeci de cenţi! sp use liniştit William
S. Forster, fără măcar să ridice ochii de p e ziarul că-
ruia tocmai îi întorcea p agina.
— Hip ! Hip ! Hip ! strigară cei ce p ariaseră p e
mîna Statelor Unite ale Americii.
M aiorul Donellan se ridicase în p icioare. Gîtu -l lung
se bălăbănea mecanic de la unghiul făcut cu umerii,
iar buzele i se ţuguiaseră de p arcă erau un cioc de
p asăre. Îl fulgeră cu p rivirea p e mult p rea liniştitul
rep rezentant al societăţii americane, dar fără să-l
facă să-i răsp undă măcar cu o p rivire. Diavolul de
William S. Forster stătea nemişcat ca o stană.
— O sută p atruzeci, zise maiorul Donellan.
— O sută şaizeci, spuse Forster.
— O sută op tzeci, ţipă maiorul.
— O sută nouăzeci, şopti Forster.
— O sută nouăzeci şi cinci de cenţi, răcni delegatul
M arii Britanii, încrucişîndu-şi braţele şi p ărînd că sfi-
dează cele treizeci şi op t de state ale Confederaţiei
Americane.
Se lăsă o linişte adîncă. Ai fi p utut auzi cum p ă-
şeşte o furnică, cum înoată un p eştişor, cum zboară
un fluture, cum se tîrăşte un viermuşor, cum se mişcă
38. un microb. Inimile tuturor băteau să sp argă coş ul
p iep turilor. Ochii tuturor erau aţintiţi -sp re buzele
maiorului Donellan. Cap ul lui, de obicei foarte mobil
acum rămăsese ţeap ăn. Alături, Dean Toodrink se
scărp ina cu atîta foc la ceafă, de p arcă ar fi vr ut
să-şi smulgă p ielea p ăroasă.
Andrew R. Giilimouir lăsă să se scurgă cîteva clip e
care — cum se sp une în cărţi — p ărură lungi cît
veşnicie. Rep rezentantul comerţului cu batog citea mai
dep arte gazeta, . tot însemnînd p e marginea ei nişt e
numere care, cu siguranţă, nu aveau nici iîn clin nic i
în mînecă cu regiunea p olară. Oare să-şi fi terminat
şi el creditul ? Se hotărîse să nu mai sup raliciteze
Oare această sumă de o sută nouăzeci şi cinci d e
cenţi p e mila p ătrată, adică p este şap te sute nouă
zeci şi trei de mii de dolari p entru întregul teritoriu
i se p ărea că a ajuns la culmea absurdului ?
■— O sută nouăzeci şi cinci de cenţi ! începu din
nou şeful licitaţiei. Terminăm acum...
Şi se p regătea să bată cu ciocănaşul în masă.
— O sută nouăzeci şi cinci! repetă aprodul.
— Gata ! Gata !
Această intervenţie fusese făcută de cîţiwa sp ecta-
tori nerăbdători, p entru a da: ghes lui Andrew Rl
Giilmouir, care p ărea că se codeşte să încheie licitaţia.
— O dată ! De două ori ! încep u acesta să strige.
Privirile tuturor se îndrep tară către omul societăţii
„Polul Nord".
Ei bine : omul acesta ciudat tocmai îşi sufla liniş -
tit nasul într-o batistă cu p ătrăţele, ap ăsîmdu-şi p uter-
nic nările.
Totuşi, ochii lui J. T. M aston, ca şi ai doamnei
Evangelina Scorbitt erau îndrep taţi asup ra lui. Chi-
p urile celor doi, p alide ca ceara, arătau emoţia p e care
încercau să şi-o stăp înească. De ce se codea Williaim
S. Forster să ofere mai mult decît maiorul Donellan?
Wiilliam S. Forster îşi suflă nasul a doua oairă, ap oi
a treia oairă, de p arcă ar fi p lesnit nişte p etarde, dar
între cea de ia doua şi cea de a treia ev^lwie nazală
şop ti blînd şi modest:
— Două sute de cenţi 1 . .
39. 39
Un fior străbătu p e toţi cei din sală. Ap oi. p artiza-
nii americanilor încep ură să urle „lup ! Hiip !", de zbîr-
nîiră geamurile.
M aiorul Donellan, cop leşit, zdrobit, uluit, căzuse
lîngă Dean Toodrink, nu mai p uţin năucit. La un ase-
menea p reţ p e mila p ătrată se ajungea la suma uriaşă
de op t sute p atrusp rezece mii de dolari şi era evident
că creditul britanic nu-i dădea voie să ofere o sumă
mai mare.
— Două sute de cenţi! repetă Andrew R. Gilmour.
— Două sute de cenţi ! răcni după el şi Flint.
— O dată... de două ori ! reluă comisarul-p reţuitor.
Nimeni nu mai oferă nimic ?
Fără să-şi dea seama ce face, maiorul Donellan se
ridică din nou m p icioare şi se uită la ceilalţi delegaţi.
Numai In el îşi p useseră aceştia toată nădejdea că p ro-
p rietatea Polului Nord nu va scăp a din mîna europ e-
nilor. Dar acest efort al delegatului britanic a fost ul-
timul. M aiorul căscă gura, ap oi o închise şi, p rin el,
Anglia se p răbuşi din nou p e scaun.
— Trei! strigă Andrew R. Gilmour, lovind în masă
cu ciocănaşul de fildeş.
— Flip !... Hip !... Hip !... p entru Statele Unite, iz -
bucniră în urlete cei ce p ariaseră p e victoria ameri-
cană.
Cît ai clip i din ochi, vestea 'cump ărării se răsp îndi
în tot oraşul Baltimore, ap oi p rin firele aeriene în
toată ţara şi p rin firele submarine năvăli în Lumea
Veche.
Prin omul său de p aie, William S. Forster, „North
Polar Practicai Association" devenise p rop rietara re-
giunii arctice, mărginită de p aralela 84.
A doua zi, cînd William S. Forster se duse să facă
declaraţia cerută de legile americane p entru p unerea
în p osesie, numele declarat fu cel al lui Kmp ey Bar -
bicane, care rep rezenta sus -zisa societate p rin firma
„Barbicane şi Co."
40. 40
C APi tO LUL IV
în care apar vechi cunoştinţe
ale tinerilor noştri cititori.
„Barbicane şi Co. !" Preşedintele unui cerc de arti-
lerişti!... Ce amestec p uteau să aibă nişte tunari în -
tr-o asemenea chestiune ?... O să vedem curînd.
M ai este oare nevoie să p rezentăm oficial p e Imp ey
Barbicane, p reşedintele „Clubului artileriştilor" din
Baltimo're, p e căp itanul Nicholl, p e J. T. M aston, p e
Tom .Hunter ■ — cel cu p icioarele de lemn — p e
'neobositul Bilsby , p e colonelul Bloomsberry şi p e cei-
lalţi colegi ai lor ? Desigur că nu ! Persoanele aces -
tea ciudate erau cu vreo douăzeci de ani mai bătrîM ne
ca p e vremea cînd uimiseră lumea întreagă cu p la-
nul lor de a ajunge la Lună ; încolo, însă, rămăseseră
aceiaşi oameni, tot atît de schilozi în ce p riveşte
trup ul, dar şi tot atît de gălăgioşi, de îndrăzneţi, de
înfocaţi cînd era vorba să se avînte într-o nouă aven-
tură extraordinară. Timp ul nu-şi p usese p ecetea p e
această legiune de tunari în retragere, ci îi resp ectase
aşa cum se resp ectă tunurile scoase din funcţiune şi
care mobilează muzeele vechilor arsenale.
Dacă. „Clubul artileriştilor" număra la înfiinţare o
mie op t sute treizeci şi trei de membri (să ne înţele-
gem : este vorba de p ersoane şi nu de membre ale
corp ului, ca mîirii şi p icioare, de care cei mai mulţi
duceau lip să), dacă treizeci de mii cinci sute şap te-
zeci şi cinci de coresp ondenţi se mîndreau că au le-
gături cu clubul — ap oi aceste cifre nu se micşora-
seră, ci dimp otrivă. Ba chîar, datorită încercării de
necrezut de a stabili o comunicaţie directă între Pă-
mînt şi Lună faima acestui club crescuse enorm.
Lumea îşi mai aducea aminte de uriaşul ecou p rici-
nuit de memorabila exp erienţă, p e care se cuvine să
o rezumăm în cîteva rînduri.
Încercarea descrisă în lucrarea „De la Păm-înt la Lună" de
acelaşi autor. (Nota ediţiei franceze.)
41. 41
La cîţiva ani dup ă războiul civil, unii membri ai
„Clubului artileriştilor", p lictisiţi de lîncezeala în care
urmau să trăiască, şi-au făcut p lanul să trimită un
p roiectil p înă în Lună, cu ajutorul unui tun uriaş.
Tunul, lung de nouă sute de p icioare şi cu un diame-
tru de nouă p icioare între ghinturi, fusese turnat
în cadrul unor mari solemnităţi în City -M oon , p e
solul p eninsulei Florida, şi ap oi încărcat cu p atru sute
de mii de livre de fulmicolon. Aruncat de acest tun,
un obuz cilindro-conic de aluminiu îşi luase zborul
către astrul nop ţilor, sub p resiunea a şase miliarde
de- litri de gaz. Dup ă ce făcuse înconjurul Lunii, în
urma unei devieri a traiectoriei, p roiectilul îşi luase
din nou drumul sp re Pămînt, scufundîndu -se în Ocea-
nul Pacific, într-un p unct situat la 27°7' latitudine
nordică şi'41°37' longitudine vestică. Tn acea regiune,
fregata „Susquehanna" din marina americană p es -
cuise p roiectilul la sup rafaţa mării, sp re marele no -
roc al călătorilor din p roiectil.
In acest p roiectil-vagon luaseră loc doi membri ai
„Clubului artileriştilor" — p reşedintele clubului, Im-
p ey Barbicane, şi căp itanul Nicholl ■ — însoţiţi de un
francez, faimos p entru îndrăzneala lui aventuroasă.
Toţi trei se înap oiaseră vii şi nevătămaţi din această
călătorie. Dar dacă cei doi americani erau mereu la
p ost, gata să-şi p ună viaţa în joc în vreo nouă aven-
tură, francezul M ichel Ardan dăduse bir cu fugiţii.
Se p are că dup ă ce se înap oiase în Europ a, se îmbo -
găţise —- fap t care mirase p e mulţi ■ — şi acum răsă-
dea varză, mîneînd-o tot el şi chiar mistuind-o —
dup ă cum sp uneau ziariştii bine informaţi.
Dup ă această aventură, care zguduise lumea ca
un trăsnet, Imp ey Barbicane şi Nicholl trăiseră de p e
urma faimei lor, p uşi oarecum la adăp ost de neca-
zuri. Dar frămîntaţi într-una de dorul unor fap te
măreţe, visau altă aventură, de acelaşi fel. De bani
nu duceau lip să. De p e urma ultimei lor afaceri le
rămăseseră ap roap e două sute de mii de dolari, din
cele cinci milioane şi jumătate p e care le adunaseră
1
Ciity-Mooii — Oraşul Lunii. (N. R.)
42. 42
p rin subscrip ţie p ublică în lumea întreagă. Pe de
altă p arte, strînseseră bani buni doar lăsîndu -se să
fie exp uşi în p roiectilul lor de aluminiu, p rin diferite
oraşe ale Statelor Unite — aşa cum se exp un la
p îlciuri, în cuşcă, vieţuitoarele ciudate. Erau scăldaţi
într-o celebrit ate de care ar fi fost mulţumită şi cea
mai ambiţioasă fiinţă omenească.
Care va să zică, Imp ey Barbieane şi căp itanul Ni-
choll ar fi p utut să-şi p etreacă viaţa în linişte, dacă
n-ar fi simţit cum îi roade p lictiseala. Fără îndoială
că numai p entru a termina odată cu lîncezeala cum-
p ăraseră ei regiunile p olare.
Să nu uităm însă că, dacă achiziţia p utuse să fie
făcută cu p reţul a op t sute de mii de dolari şi mai
bine, ap oi asta se datora fap tului că mistress Scorbitt
adusese în această afacere ceea ce-i mai lip sea :
banii 1 Numai datorită generozităţii acestei femei,
Europ a fusese învinsă de America.
Iată acum şi exp licaţia generozităţii ei :
Dacă, dup ă ce s-au înap oiat p e p ămînt, p reşedintele
Barbioane şi căp itanul Nicholl s -au trezit bucurîndu-se
de o faimă nemaip omenită, ap oi mai era un ins care
se bucura şi el de o bună p arte din această celebri-
tate. Aţi ghicit : este vorba de J. T. M aston, înfoca-
tul secretar al „Clubului artileriştilor". Oare nu aces -
tui calculator măiestru i se datorau socotelile matema-
tice care făcuseră cu p utinţă marea exp erienţă de
care am vorbit mai sus ? Şi dacă el nu însoţise p e
cei doi colegi ai săi în călătoria lor ext ra-p ămîn-
tească, ap oi asta nu s-a întîmp lat din p ricină că i-ar
fi fost cumva frică, fir-ar să fie de ghiulea ! Vedeţi
însă că viteazul artilerist nu numai că era ciung de
mîna dreap tă, diar avea şi o bucată din scăfîrlie fă-
cută din gutap ercă, datorită unui accident destul de
obişnuit într-un război. Şi zău, dacă ar fi ap ărut aşa
în faţa locuitorilor lunii, ar fi însemnat să se dea
acestora. p rilejul să-şi facă o imp resie cam jalnică
desp re 'locuitorii Pămîntului. Şi nu se cădea aşa ceva,
fiindcă la urma urmei Luna nu-i decît un umil sate-
lit al Pămîntului.
43. 10
Sp re marea lui p ărere de rău, J. T. M aston trebu ise,
deci, să se resemneze şi să nu p lece şi el în această
călătorie, ceea ce nu înseamnă însă că s -a culcat p e-o
ureche. Dimp otrivă. Dup ă ce a p us să i se constru -
iască un telescop uriaş p e vîrîul Long's Peak, situat
p e unul dintre cei mai înalţi munţi s tîncoşi, se sur-
ghiuni şi el acolo. Iar din clip a cînd p roiectilul a
fost semnalat descriind p e cer traiectoria lui măreaţă,
M aston nu şi-a mai p ărăsit p ostul de observaţie. îşi
luase de bună- voie sarcina ca, de aci, din faţa ocu -
larului acestui instrument uriaş, să-şi urmărească
p rietenii care călătoreau p rin sp aţiul ceresc în vehi-
culul lor aerian.
S-ar fi p utut crede că Pămîntul p ierduse p entru
vecie p e îndrăzneţii călători. într-adevăr : nu era oare
îndrep tăţită teama ca p roiectilul, odată intrat în tr-o
nouă orbită, din p ricina atracţiei Lunii, să se învîr -
tească în vecii vecilor împ rejurul acestui astru al
nop ţilor, ca un sub-satelit ? Dar nu ! Direcţia p roiec-
tilului fusese modificată de o deviere care ar p utea fi
numită p rovidenţială. Dup ă ce făcuse înconjurul Lu-
nii, în loc să cadă direct în ea, p roiectilul intrase
într-o cădere p rogresivă accelerată şi se înap oiase p e
sferoidul nostru cu o viteză de 57.600 leghe p e oră,
p răbuşindu-se în străfundurile Oceanului Pacific.
Din fericire, masele lichide ale Pacificului amor-
tizaseră lovitura p ricinuită de cădere. Echip ajul fre-
gatei americane „Susquehanna" fusese martor la cele
p etrecute. Vestea a fost transmisă imediat lui J. T.
M aston. Secretarul „Clubului artileriştilor" coborî
în grabă de la observatorul de p e vîrful Long's Peak
p entru a lua p arte la op eraţiile de'salvare. In locul
unde se p răbuşise p roiectilul au fost făcute numeroase
sondaje şi devotatul J. T. M aston nu s -a codit mă-
car o clip ă să îmbrace costumul de scafandru p en -
tru a da de urma p rietenilor săi.
De fap t, însă, el n-ar fi trebuit să se obosească
atîta, fiindcă dislocînd o cantitate de ap ă sup erioară
greutăţii lui, p roiectilul de aluminiu se urcase singur
la sup rafaţa oceanului, dup ă ce făcuse un p lonjon
de toată frumuseţea. Aşa se face că p reşedintele
44. 44
Barbicane, căp itanul Nicholl şi M ichel Ard an au fost
găsiţi la sup rafaţa oceanului jucînd domino în închi-
soarea lor p lutitoare.
Şi acum, ca să vorbim iarăşi de J. T. M aston, tre-
buie să sp unem că rolul jucat de el în aceste aven-
turi extraordinare fusese mult scos în evidenţă.
Cu craniul fals şi cu un cîriig de metal în locul
antebraţului drep t, el nu era, fireşte, un p m frumos.
De altfel, nu era nici tînăr, la cei cincizeci şi op t de
ani bătuţi de muchie p e care-i avea în timp ul cînd se
p etrece p ovestirea de faţă. Dar originalitatea caracte-
rului său, vioiciunea inteligenţei, flacăra care-i însu-
fleţea p rivirea, p asiunea p e care o p unea în toate
acţiunile lui făcuseră ca p entru mistress Scorbitt să
p ară omul ideal. În sfîrşit, creierul său împ achetat
cu grijă în scufia de gutap ercă era nevătămat, şi
M aston trecea, încă, şi p e bună drep tate, drep t unul
dintre cei mai vestiţi calculatori ai vremii sale.
Iar mistress Evangelina Scorbitt (deşi o .ap ucau
durerile de cap cînd era vorba de cea mai simp lă
socoteală), avea o înclinaţie deosebită p entru mate-
maticieni, dacă nu p entru matematică. îi socotea drep t
o sp ecie deosebită şi sup erioară a neamului omenesc.
Gîndiţi-vă ! Oamenii în ale căror cap ete X -urile se
rostogolesc ca nişte nuci într-un sac, ai căror cre-
ieri se joacă cu semnele algebrige, ale căror mîini
jonglează cu integralele trip le ca un scamator cu
p aharele şi sticlele, minţile care înţeleg ceva din for -
mule de soiul acesta :
/// <P (x
V z
) d x d - y d z
îi p rovocau totdeauna cea miai mare admiraţie.
Calda simp atie arătată de mistress Scorbitt — tre-
buie s-o mărturisim — îl cam p usese p e gînduri p e
J. T. M aston, care nu căutase niciodată fericirea în
căsătorie. De altfel, doamna Evangelina Scorbitt nu
mai era nici ea la p rima tinereţe, ba nici-chiar la a
doua, cu cei p atruzeci şi cinci de ani ai ei, cu p ărul
cărunt p e la tîmp le, ca o p înză vop sită şi ap oi deco -
45. 10
lorată, cu gura p arcă mobilată de dinţi cam p rea
lungi, cu talia fără formă şi mersul fără graţie. În-
tr-un cuvînt, p ărea o fată bătrînă, deşi fusese căsă-
torită — e drep t, doar cîţiva ani. Dar era o femeie cum-
secade şi du şi-ar fi mai dorit altă fericire p e p ă-
mînt decît să se p oată anunţa în saloanele din Balti-
more sub numele de mistress M aston.
Averea acestei văduve era foarte mare. E drep t
că nu era nici p e dep arte atît de bogată ca alde Gould 1
,
M aekay , Gordon Bennett, Vanderbilt, a căror avere-
trecea de un miliard şi p e lîngă care alde Rotschild
p uteau fi socotiţi nişte cerşetori ! Nu avea nici tr ei
sute de milioane ca mrs. M oses Carp er, două sute
de milioane ca mrs. Stewart, op tzeci de milioane ca
mrs. Crocker — toate trei văduve -—nici nu era atît de
bogată ca mrs. Hammersley , mrs. Helly Green, mrs.
M af'fitt, mrs. M arshall, mrs. -Para Stevcns, ■ mrs.
M intury şi alte cîteva. Ar fi avut totuşi drep tul să
cap ete un loc la acel faimos banchet de la hotelul
Fifth Avenue din New-York, la care nu fuseseră ad-
mişi decît oasp eţi de cel p uţin cinci ori milionari.
M istress Scorbitt disp unea, în realitate, d e mai bine
de p atru milioane de dolari, rămaşi de la răp osatul
ei soţ, John P. Scorbitt, care se îmbogăţise făcînd
negoţ atît cu articole de modă,'cît şi cu carne de
p orc sărată.
Ei bine, generoasa văduvă a răp osatului nu ar fi
stat o clip ă p e gînduri să folosească moştenirea p en-
tru gloria lui J. T. M aston, căruia i-ar fi adus şi o
comoară de dragoste, şi mai inep uizabilă.
Pînă una alta, la cererea acestuia, mistress Scor -
bitt accep tase din toată inima să arunce cîteva sute
de mii de dolari în afacerea p usă la cale de societa-
tea „Polul Nord", fără să ştie măcar desp re ce este
vorba. Este drep t că, odată ce era amestecat şi J. T.
M aston, întrep rinderea nu p utea fi decît măreaţă,
sublimă, sup raomenească. Trecutul secretarului „Clu -
bului artileriştilor" era o chezăşie p entru viitor.
Iar dup ă licitaţie, cînd înscrierea titlului de p rop rie-
tate i-a arătat că consiliul de administraţie al noii
societăţi urma să aibă în frunte p e p reşedintele „Clu -
46. 46
bului artileriştilor", sub firma „Barbieane şi Co.", în-
crederea ei s-a întărit şi mai mult. Odată ce J. T.
M aston era înglobat în ,,şi Co.", nu avea ea toate
motivele să se simtă cît se p oate de fericită că are
cele mai multe acţiuni în această societate ?
Aşadar, mistress Evangelina Scorbitt se trezi p ro -
p rietara celei mai mari p ărţi din regiunile nordice
îngrădite de p aralela 84. Foarte bine! Dar ce să
facă cu ea sau, mai bine zis, cum p utea să tragă
societatea vreun p rofit oarecare din lacest domeniu
unde nu p utea ajunge p icior de om ?
M ereu şi mereu aceeaşi întrebare, care, dacă p e
doamna Evangelina Scorbitt o interesa nesp us de
mult din p ricina banilor băgaţi în întrep rindere, in -
teresa tot atît de mult lumea întreagă, nesp us de cu -
rioasă.
De altfel, această femeie minunată încercase de
mai multe ori, destul de discret, de altfel, să-l
tragă de limbă p e J. T. M aston, înainte de a-şi p une
banii la disp oziţia p rincip alilor membri ai societăţii.
Dar J. T. M aston rămăsese mereu mut cînd venea
vorba de aşa ceva. O să vadă în curîntl mistress
Scorbitt desp re ce este vorba — dar asta numai atunci
cînd va bate ceasul, adică atunci cînd lumea întreagă
va rămîne cu gura căscată de mirare, aflînd scop ul
noii societăţi !
Fără îndoială că el se gîndea la o întrep rindere
care — aşa cum sp unea scriitorul francez Jean
Jacques Rousseau — „nu a avut vreun exemp lu p înă
atunci şi nu va avea nici imitatori", o op eră care avea
să lase cu mult în urmă încercarea făcută de mem-
brii „Clubului artileriştilor" de a intra în legătură
directă cu Luna.
'Cînd doamna Scorbitt insista, J. T. M aston îşi
ducea cîrligul de fier la buze şi sp unea doar atît :
— Dragă mistress Scorbitt, te rog să ai încredere
în mine !
E uşor de închip uit că, dacă doamna Evangelina
Scorbitt a avut încredere „înainte", ce bucurie uri-
aşă a cup rins-o „dup ă", cînd clocotitorul secretar
al „Clubului artileriştilor" îi sp use că numai şi nu -
47. 474
ai ei i se datoreşte victoria Statelor Unite asup ra
ţărilor nordice din Europ a.
—■ Şi nici măcar acum nu p ot să aflu cît de cît
desp re ce este vorba ? întrebă ea zîmbind p e J. T.
M aston.
— Ai să afli îndată ! îi răsp unse acesta scuturîn -
du-i mîna p uternic —■ „americăneşte".
Efectul imediat al acestei scuturături a fost că
doamna Evangclina Scorbitt s -a liniştit.
Dup ă cîteva zile, atît Lumea Nouă, cît şi Lumea
Veche au fost şi ele scuturate de un fior straşnic —■
fără să mai vorbim de scuturături le ce le aştep tau
de-acum încolo — cînd au aflat de p lanul de-a drep -
tul nebunesc p entru realizarea căruia „North Polar
Practicai Association" făcea acum un ap el la toată
lumea, ca să subscrie acţiuni.
Ca să nu mai lungim vorba : societatea cump ărase
acele teritorii din jurul p olului numai şi numai p entru
a exp loata... zăcămintele de cărbuni de la Polul Nord!
CAPITOLUL V
în care mai întîi se pune între-
barea dacă există sau nu zăcă-
minte de cărbuni la Polul Nord.
întrebarea aceasta şi-a p us-o imediat fiece om cu
Judecată.
— De ce-ar exista zăcăminte de cărbuni în -p reajma
Polului Nord ? sp useră unii.
— Şi de ce n-ar exista ? răsp unseră alţii.
Se ştie că straturile de cărbuni, răsp îndit e în nu-
meroase p uncte ale sup rafeţei p ămîntului, abundă în
diferite regiuni ale Europ ei. Asemenea straturi se gă-
sesc şi în cele două Americi şi p oate că Statele Unite
sînt cele mai bogate în astfel de zăcăminte, care nu
lip sesc de altfel nici din Africa, Asia sau Oceania.
Pe
măsură
ce
exp lorar
ea
globului
p ămînte
sc p ro-
gresează
, se
descoper
ă
asemene
a
zăcămin
te în
toate
straturil
e
geologic
e :
antracitu
l se
48. găseşte
în
stratu-
rile cele
mai
vechi,
huila în
terenuril
e
carbonif
ere su-
p erioare
, lignitul
în
terenuril
e
terţiare.
De
combust
i-
bil nu
vom
duce
lip să
sute de
ani de
acum
înainte.
Şi
totuşi,
extracţia
de
cărbune
este de
400
milioane
de tone
în lumea
întreagă,
dintre
care 160
de
milioane
se
extrag
în
Anglia.
Dar
odată cu
necesităţ
ile tot
mai
mari ale
industrie
i, creşte
p rop orţi
onal şi
consunu
l
de
cărbune.
Chiar
dacă
electrici
tatea ar
lua locul
abu-
rului ca
forţă
motrice,
ar fi
totuşi
necesară
o
cheltuial
ă
egală de
huilă
p entru
p roducer
ea
acestei
forţe.
Sto-
macul
industrie
i mistuie
numai
cărbune
; nu-i
p lace
să
mănînce
nimic
altceva
!.
Industri
a este un
animal
„carboni
vor" şi
trebuie
hrănită
bine.
Şi
ap oi,
cărbunel
e este nu
numai
un
combust
ibil, ci
şi acea
substanţ
ă
telurică,
din care
ştiinţa
extrage
acum
sumeden
ie de
p roduse
şi sub-
p roduse,
folosite
p entru
nevoile
cele mai
diferite.
Prin
transfor
mările
p e care
le suferă
în
creuzete
le
laborato
arelor,
cărbu-
nele
p oate fi
folosit
la
49. vop sit,
îndulcit,
p arfuma
t, eva-
p orat,
curăţat,
încălzit,
luminat
şi chiar
la
împ odob
it.
—
p utînd fi
transfor
mat în
diamant.
Cărbune
le este
tot atît
de
folositor
ca
fierul,
ba chiar
mai
mult. .
Dar
dacă
consumu
l de fier
este
asigurat
în veci
vecilor,
nu se
p oate
sp une
acelaşi
lucru şi
desp re
căr-
bune. În
consecin
ţă,
oamenii
p revăzăt
ori., cei
p e care-
i
p 'reocup
ă
viitorul
— chiar
dacă
este
vorba de
un vii-
tor de
p este
cîteva
secole
—
trebuie
să caute
zăcămin
te
de
cărbuni
p este tot
unde ele
s-au
format
în
ep ocile
geologic
e.
—
Foart
e bine
!
sp une
au
adver
sarii.
Şi în
Statele
Unite,
ca
p retutin
deni, se
găsesc
destui
oameni,
cărora,
din
invidie
sau din
ură, le
p lace să
defaime,
fără a
mai
p une la
socoteal
ă p e cei
care sînt
împ otriv
ă numai
ca să nu
fie de
acord.
—
Foa
rte bine
!
sp uneau
aceşti
adversar
i, dar de
ce
trebuie
să existe
neap ărat
cărbuni
la Polul
Nord ?
— De
ce ?
răsp und
eau
p artizani
i
p reşedin
telui
Bar-
)icanc.
Pentru
că, dup ă
1
Capitolul acesta a fost scris înainte de folosirea Largă a
energiei produsă prin căderea apelor pentru scopuri industriale.
50. toate
p robabil
ităţile,
în ep oca
formaţiil
or
geologic
e,
volumul
soarelui
era atît
de
mare,
încît,
p otrivit
teoriei
lui
Blandet,
diferenţ
a din-
tre
temp erat
ura de la
ecuator
şi cea de
la p oli
era
oarte
mică. Pe
vremuril
e acelea,
cu mult
înainte
de
ap ariţia
omului,
cînd
p laneta
noastră
era
sup usă
ac-
ţiunii
p ermane
nte a
căldurii
şi
umezelii
, p ăduri
uriaşe
acop erea
u
regiunil
e
nordice
ale
globului
.
Iată
ceea ce
demonst
rau
ziarele,
revistele
, în
slujba
societăţi
i „Norlh
Polar
Practicai
Associat
ion", în
mii
p e
articole
de tot
felul,
cînd sub
formă
de
glumă,
cînd
p e un
ton
serios.
Cu
siguranţ
ă că
aceste
p ăduri,
în-
ghiţite
de
p ămînt
p e
vremea
.formida
bilelor
zvîrcolir
i
care au
zguduit
globul
nostru
înainte
de a fi
luat
forma
de azi,
s-au
transfor
mat în
zăcămin
te de
cărbuni,
sub
acţiunea
timp ului
, a
ap elor şi
a
căldurii
interioar
e.
Prin
urmare,
nimic
mai
firesc ca
teoria
p otrivit
căreia
ţinutul
p olar ar
fi bogat
în
zăcămin
te de
cărbune,
aştep tîn
d doar
tîrnăcoa
p ele
51. minerilo
r.
În
p lus, în
favoarea
acestei
teorii
p uteau
fi citate
fap te de
netăgăd
uit.
Oamenii
p ractici,
care nu
mi-
zează pe
simp le
p robabil
ităţi, nu
p uneau
la
îndoială
aceste
fap te,
care le
arătau
că p ot
p orni cu
siguranţ
ă
în
căutarea
a
diferite
varietăţi
de
cărbune
la sup ra-
faţa
regiunil
or
nordice.
Şi
tocmai
desp re
acest
lucru
vorbeau,
cu
cîteva
zile
mai
tîrziu,
maiorul
Donella
n şi
secretar
ul său,
aşezaţi
în colţul
cel mai
întuneco
s al
restaura
ntului
„La cei
doi
p rieteni"
.
— Oa
re
Barbica
ne —
vedea-l-
aş
sp înzura
t — să
aibă
drep tate
cu
p resup u
nerile
lui ?
întrebă
Toodrin
k.
— Se
p rea
p oate,
ba chiar
aş sp une
că-i
ap roap e
sigur !
răsp unse
maiorul
Donella
n.
— Da
r atunci
o să
cîştige o
avere
exp loatî
nd re-
giunile
p olare.
— C
u
siguranţ
ă !
răsp unse
maiorul.
Dacă
America
de Nord
este
foarte
bogată
în"
zăcămin
te de
combust
i-
bil
mineral
şi dacă
în
fiecare
zi sînt
descoper
ite zăcă-
