În data de 4 mai am participat la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” din Bacău la dialogul socio-cultural „The lust...for money from old to new times”. Scopul activității a fost acela de a dezbate impactul schimbărilor socio-economice în mentalul generației tinere precum și de a viziona o piesă de teatru intitulată „Avariția”, o preluare după Moliére și Plaut. Prezentarea a fost realizata de elevele Maria Marchis si Cristina Cojocaru. Aflați mai multe detalii aici http://goo.gl/qLaTqZ

1. THE LUST… FOR
MONEY

2. CENTRUL EUROPE
DIRECT BACAU
In colaborare cu:
Colegiul
National
Gheorghe
Vranceanu
Bacau

3. OMUL ESTE MĂSURA TUTUROR LUCRURILOR, A
CELOR CE SUNT PENTRU CĂ SUNT ŞI A CELOR
CE NU SUNT PENTRU CĂ NU SUNT
Faimosul principiu Homo modus omnium rerum, formulat de filozoful grec
Protagoras

4. Astfel, pentru Protagoras nu există nici un standard mai
înalt decât OMUL cu referire la care pretenţiile de adevăr
şi de cunoaştere să poată fi judecate.
Aşadar, Protagoras admite că individul este măsura
tuturor lucrurilor: a celor existente întrucât exista, iar a
celor inexistente întrucât nu există si că „orice obiect dat
este pentru mine aşa cum îmi apare mie, şi pentru tine,
aşa cum îţi apare ţie”. Protagoras susţine astfel că fiecare
din noi este măsura a ceea ce este şi a ceea ce nu este.

5. ÎN TOATE TIMPURILE S-A RECUNOSCUT
FARMECUL, ATRACŢIA PE CARE O ARE
BANUL ASUPRA OMULUI BOGAT DAR ŞI
FAPTUL CĂ ÎL ÎMPINGE SĂ DEVINĂ
LACOM, ZGÂRCIT. LĂCOMIA LOVEŞTE ŞI
BOGAŢII ŞI SĂRACII, PENTRU CĂ
IZVORĂŞTE DIN SENTIMENTUL OMULUI:
“Lăcomia (zgârcenia) este iubirea
exagerată de a poseda, de a avea în
stăpânire” (Cicero)

6. De fapt, omul lacom uită care este scopul vieţii sale pe
pământ şi astfel îşi pierde libertatea, demnitatea şi viaţa,
atunci când se preocupă exclusiv de avere. In fapt, i se
întâmplă exact pe dos faţă de ceea ce se aştepta: pierde
pacea, liniştea, fericirea, familia. Pierde totul!
“Dacă banul nu este o slugă pentru
tine, va deveni stăpânul tău. Omul
lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei,
ci bogăţia îl stăpâneşte pe el” (F.
Bacon).

7. De-alungul timpului, omul a influeţat prin această dorinţă de depăşire a
oricăror limite materiale atât negativ cât şi pozitiv demersul lumii.

8. Tot din această dorinţă a ajuns însă să
influenţeze total negativ demersul normal al
omenirii, atribuind istoriei bătălii, războaie,
pierderi însemnate de vieţi şi par să nu se
mai oprească...Banii prea mulţi constituie sursa de întreţinere a
războiului.
Nervus bellu-pecunia infinita.- Cicero

9. Şi care este factorul ce dă naştere acestor evenimente

10. Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i
folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerţ. Depăşindu-şi
atribuţiile, banul a invadat întreaga minte a omului şi a inversat toate
valorile. Totul se petrece în funcţie de câştig. Banul nu mai este un fel de
ajutor pentru om, ci un patron al omului.

11. In Aulularia avem un tablou sugestiv al avarului si al avaritiei. Euclio, un batran
zgarcit, a gasit ascunsa in pamant o ulcica de galbeni. Din aceasta clipa nu mai are
liniste; norocul i-a zdruncinat mintea. Traieste tot timpul cu teama ca i se va fura
comoara si cerceteaza necontenit locul unde a ascuns-o. Devine banuitor fata de toti
si intra in panica usor, la orice gest, la orice miscare. Nu mai iese afara din casa si
devine temator, pana si fata de copilul sau. Din nemiscarea ei, in locul unde a
ascuns-o, ulcica blestemata domina toata activitatea casei. Lyconides, pentru a
obtine ca Euclio sa-si dea consimtamantul la casatoria lui cu Phaedria, fiica
acestuia, pune la cale furtul comorii. Scena de disperare a avarului, in momentul
cand nu mai gaseste ulcica la locul ei, a devenit celebra:

12. “Sunt pierdut, m-au ucis, am murit! Unde sa alerg? Unde sa nu alerg? Stai! Stai! Dar pe cine
sa opresc? Nu stiu, nu mai stiu nimic sunt orb! Unde sa ma duc? Unde ma aflu? Cine sunt?
Nu-mi mai am capul pe umeri, nu mai stiu ce e cu mine. Ah! va rog, va implor, va cad in
genunchi, veniti-mi in ajutor, aratati-mi pe acela care m-a furat Iata-l, iata-l colo! Voi, voi,
astia care va ascundeti sub hainele voastre albe si care va asezati pe banca, vreti sa pareti
oameni cinstiti Tu, tu, vorbeste! Hei, vreau sa te cred: chipul tau imi spune ca ai fi om
cumsecade. Ce? De ce radeti? Va cunosc eu pe toti; stiu bine ca aici sunteti multi hoti. Ce?
Nu? Nimeni nu a furat-o? Ma sufoci, ma omori Spune, spune o data, cine e? A, nu stii? Vai,
vai nenorocitul de mine! Sunt pierdut. S-a sfarsit cu mine!”.

13. Din păcate, nu putem spune că în zilele noastre omul dezaprobă păcatul lăcomiei, deoarece
societatea se bazează pe bani şi evaluează totul în funcţie de câştig. Azi omul a făcut din ban un
“rege” care-i stăpâneşte inima şi viaţa. Atenţia pe care mass media o acordă vip-urilor confirmă
această afirmaţie. Se pare că acestea constituie modele ale zilelor noastre, iar lumea face tot
posibilul să le urmeze.
În realitate, prestigiului economic şi
social li se alătură foarte rar o bogăţie
morală, spirituală şi umană, la fel de
mare. Rar, mass-media ne informează
cu privire la preţul pe care aceste
persoane l-au plătit pentru succesul lor.
Ne pot ajuta câteva exemple în acest sens:
Marco Aristotel Onassis, cel mai bogat om din
sec. XX, Elvis Presley, Michael Jackson, Benito
Mussolini, Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu,
Giovanni Agnelli, cel mai bogat om din Italia,
Luciano Pavarotti. Succesul momentan al
acestor oameni le-a adus, pe lângă un sfârşit
tragic şi distrugerea a ceea ce un om poate
avea mai sfânt pe pământ: familia.

14. Aceasta este tragedia zgârcitului. El se teme că va trebui
să împartă cu alţii lucrurile pe care le are. Strânge în
braţe averea sa, fără să priceapă că tocmai în aceasta
constă distrugerea, falimentul său. Omul lacom este
preocupat de două lucruri: sporirea bogăţiei şi frica de a o
pierde. Posibilitatea de a se îmbogăţi şi frica de a pierde
sunt gânduri care ocupă şi subjugă mintea omului, chiar
mai puternic decât alcoolul şi drogurile. Ultimele au un
efect limitat, pe când zgârcenia (lăcomia) are un efect
nelimitat, fiind o boală sufletească.

15. Foarte rar mass media îi întreabă pe aceşti oameni de succes,
dacă ar recomanda şi altora să-i urmeze şi care este preţul
platit.
Filozofii nu condamnă dorinţa omului de a se îmbogăţi, ci lipsa
de măsură, exagerarea, care schimbă lucrurile din mijloace
aflate la dispoziţia omului, în scopuri pentru viaţa omului şi
astfel omul – din stăpân al lumii – devine sclavul lucrurilor
din lume. Problema este că nu omul stăpâneşte lumea prin
spiritualitatea sa, ci materia, banul îl guverneaza.

16. CELUI ZGÂRCIT NU ÎI PLAC LUCRURILE, CI ESTE ÎNCÂNTAT DE PROIECTELE PE
CARE LE POATE PUNE ÎN PRACTICĂ CU AJUTORUL BANULUI. ARE MULTE
POSIBILITĂŢI SĂ FACĂ BINELE, DAR NU LE REALIZEAZĂ… ŞI AICI STĂ
PERVERSIUNEA PĂCATULUI SĂU. DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, AVARUL ESTE
EXACT OPUSUL CELUI LACOM. (DACĂ LACOMUL GUSTĂ ŞI CONSUMĂ, ZGÂRCITUL
DOAR ADUNĂ ŞI ÎŞI ADMIRĂ AVEREA, CHELTUIND EXAGERAT DE PUŢIN).
OMUL DEVINE MESCHIN, ÎNGUST LA MINTE, MIC LA SUFLET, SINGUR ŞI
NEFERICIT, DEMONSTRÂND VERIDICITATEA PROVERBULUI:
“CEL CARE SE ÎNCREDE ÎN LUCRURI, DEVINE CA ŞI
ELE”.

17. Dostoevski, în “Fraţii Karamazov”, descrie mizeria umană şi spirituală la care îl împinge
zgârcenia (lăcomia) pe om: este vorba de o bătrână căzută în Iad, căreia Dumnezeu
hotărăşte să îi mai dea o şansă, deoarece în viaţa ei, ea a dat o ceapă unui cerşetor. Astfel
îi trimite o ceapă – legată cu un fir de aţă – ca să o tragă în Rai. Celelalte suflete se prind
de ea, dar ea se zbate să le alunge, până când aţa se rupe. Astfel se pierde pe sine şi pe
cei cu care nu a vrut să fie împreună în Rai.

18. -John magee a fost un pilot al Aviaţiei regale canadiene, doborât deasupra
angliei, la vârsta de 19 ani.
-Cum s-a ajuns aici?
-Tot din această dorinţă neajunsă de îmbogăţire, setea de a deţine absolutul, l-a
făcut pe om să nu mai tiNă CONT DE UMANITATEA CARE îL DEFINEşte (şI Să
FIE SACRIFICAT DE MULTE ORI, INUTIL).
-CU PUţIN îNAINTEA MORţII SALE, Magee i-a trimis mamei sale poemul intitulat
„zbor înalt”, ce a fost rapid cunoscut în toată lumea, fiind CONSIDERAT O
pledoarie PENTRU frumuseţEA naturii umane.
ZBOR ÎNALT
Lunecam peste sumbrele lanţuri ale Pământului
Şi în ceruri dansam pe aripi râzând argintiu,
Spre soare urcam, însoţind saltul vesel al norilor
De soare strapunsi – o suta de lucruri faceam,
La care tu nici n-ai visat – mă roteam, m-avântam
Şi mă legănam sus, în însorita tăcere. Planând,
Vânam zglobiul vânt în lung şi-n lat, şi-mi năpusteam
Zelosul şoim prin săli de aer necălcate de picior…
Deasupra, peste-ntinsul frenetic azuriu
Am atins înălţimi graţios mângâiate de vânt,
Unde nici ciocârlie, nici vultur n-a zburat -
Şi cu o minte calmă, înaltă, am păşit
În netulburată sfinţenie a spaţiului,
Am întins mâna şi-am atins faţa lui Dumnezeu.