Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie)

Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă
a Mirelui ceresc († 310)
(25 iunie)
Fiica unui senator roman, Sfânta Fevronia a ales calea monahală pe când avea 20
de ani, intrând în mănăstirea din apropierea orașului Nisibi, din Mesopotamia de
Sus. Și ajungând acolo guvernatorul Selin al împăratului Dioclețian, a luat-o doar
pe Sfânta Fevronia la judecată și i-a propus să slujească idolilor și să se căsă-
torească cu nepotul lui. Cum sfânta a refuzat, a fost supusă unui lung chin: a fost
biciută, i-au spart dinții, i-au tăiat sânii și apoi mâinile și picioarele. Primind
moartea martirică, trupul ei a fost dus la mănăstire. Sfânta Fevronia a continuat,
astfel, să facă minuni după trecerea ei la cele veșnice, arătându-se maicilor la
rugăciunea de noapte și în ziua prăznuirii sale.

Index
Evanghelia şi Apostolul zilei ................................................................................3
În această lună (iunie), ziua a douăzeci și cincea - Sfânta prea cuvioasa muceniță
Fevronia (Minei) .................................................................................................6
Canon de rugăciune către Sfânta mare muceniţă Fevronia................................28
Acatistul Sfintei muceniţe Fevronia...................................................................37
Rugăciune......................................................................................................48
Imnografie........................................................................................................50
Vieţile Sfinţilor - Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioara................................52
Sfânta mare muceniță Fevronia - drumul spre sfințenie....................................75
Sinaxar - Pomenirea Sfintei prea cuvioasei muceniţe şi mult-pătimitoarei
Fevronia............................................................................................................76
Arhid. Ștefan Sfarghie - Sinaxar - Sfânta cuvioasă muceniţă Fevronia................79
Pr. Ciprian Apetrei - Sinaxar: Fevronia, muceniţa care s-a logodit cu Hristos.....81
Iulian Dumitraşcu - Calendar ortodox - Sfânta muceniță Fevronia.....................83
Proloage - Pomenirea Sfintei prea cuvioasei mult pătimitoarea Fevronia (†334)
.........................................................................................................................85
Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida - Pomenirea Sfintei
muceniţe Fevronia............................................................................................88
Cântare de laudă la Sfânta muceniţă Fevronia ...............................................90
Pr. asist. dr. Ioan Valentin Istrati - Cântările Ortodoxiei: Sfânta Fevronia şi-a
amestecat „sângele muceniciei cu sudorile sihăstriei“ ......................................92
Odoarele Mănăstirii „Sfântul Pavel” - Athos .....................................................94
Icoana Maicii Domnului „Oglinda” - Mănăstirea „Sfântul Pavel”, Athos.........96
Icoane...............................................................................................................97

Evanghelia şi Apostolul zilei
Evanghelia
Ev. Luca 7, 36-50

36.Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa
fariseului, a şezut la masă.
37.Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi aflând că şade la masă, în casa
fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38.Şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi
picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le
ungea cu mir.
39.Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar
şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
40.Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule,
spune, zise el.
41.Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar
celălalt cu cincizeci.
42.Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei
îl va iubi mai mult?
43.Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El
i-a zis: Drept ai judecat.
44.Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am
intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat
picioarele şi le-a şters cu părul ei.
45.Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute
picioarele.
46.Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
47.De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se
iartă puţin, puţin iubeşte.
48.Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.
49.Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta
care iartă şi păcatele?
50.Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

Apostol
Epistola către Efeseni a Sfântului apostol Pavel
Ap. Efeseni 5, 8-19
8. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii
ai luminii!
9. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.
10. Încercând ce este bineplăcut Domnului.
11. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă,
osândiţi-le pe faţă.
12. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi.
13. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină,
14. Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te
cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos".
15. Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei
înţelepţi,
16. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.
17. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.
19. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi
cântând Domnului, în inimile voastre.

În această lună (iunie), ziua a douăzeci și cincea - Sfânta prea cuvioasa
muceniță Fevronia (Minei)
La Vecernie
La Doamne strigat-am..., Stihirile, pe 6. Şi cântăm 3 Stihiri ale Mergătorului
înainte, glasul al 4-lea, însuşi glasul:
Dezlegat-a tăcerea Zahariei Ioan născându-se, că nu se cădea să tacă tatăl, venind
glasul; ci precum limba ceea ce nu crezuse mai-nainte o a legat, așa arătându-se a
dat părintelui său dezlegare; căruia și bine s-a vestit și s-a născut glasul Cuvântului
și Mergătorul înaintea Luminii, care se roagă pentru sufletele noastre. (de două ori)
Astăzi glasul Cuvântului, glasul părintesc cel oprit pentru necredință îl dezleagă, și
arată bună rodirea de fii ai Bisericii, dezlegând legătura sterpiciunii maicii sale;
sfeșnicul luminii înainte merge, raza Soarelui dreptății vestește venirea Lui, spre
înnoirea tuturor, și mântuirea sufletelor noastre.
A lui Anatolie: Cuvântul lui Dumnezeu vrând să Se nască din Fecioară, îngerul din
coapse sterpe a ieșit, cel mai mare între cei născuți din femei, și cel mai presus de
prooroci, că se cădea să fie prea mărite începăturile dumnezeieștilor lucruri, naș-

terea afară de vârstă, și zămislirea fără sămânță; cela ce faci minuni spre izbăvirea
noastră, slavă Ție.
Alte Stihiri ale Sfintei, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn...
Răbdat-ai chinuri de potriva luptelor tale, Fevronia prea lăudată, amestecând
sângele muceniciei cu sudorile sihăstriei; pentru aceasta şi cunună îndoită ţi-a dat
ție Făcătorul de bine, către care te-ai şi suit, împodobită cu luminile ca o fecioară
curată, şi ca o muceniță nebiruită.
Frumuseţea sufletului tău cea îndumnezeită, s-a potrivit cu frumuseţea trupului,
căci ai strălucit ca un crin înălbit în lăcaşurile cuvioşilor, şi roşită cu curgerile
sângelui, mireasă curată. Pentru aceea te-a şi primit cămara de Mire cea cerească şi
veselitoare, şi casă de taină nestricată, ca pe o fecioară şi muceniță.
Împrejurul tău a tăbărât îngerul cel izbăvitor, Fevronia prea lăudată, căci din
pruncie te-ai arătat temătoare de Domnul, şi dată ca o danie veselitoare, păstrată
pentru Atotțiitorul. Pentru aceea ai şi călcat nebunia lui Selin, şi încununându-te, ai
alergat către Hristos Mirele tău.
Slavă..., glasul al 6-lea
Elisabeta a zămislit pe Mergătorul înaintea Domnului, iar Fecioara pe Domnul sla-
vei; sărutatu-s-au amândouă maicile, și pruncul a săltat, că înlăuntrul sluga a lăudat
pe Stăpânul; minunându-se maica Mergătorului înainte a început a striga: De unde
mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine, ca să izbăvească pe norodul
cel deznădăjduit, Cela ce are mare milă.
Şi acum...
Stihoavna din Octoih.
Slavă..., Şi acum..., glasul al 8-lea
Vezi pe Elisabeta grăind către Fecioara Maria: Ce ai venit la mine Maica Domnu-
lui meu ? Tu pe Împăratul porţi şi eu pe ostaşul; tu pe Dătătorul de lege, iar eu pe
puitorul de lege; tu pe Cuvântul, şi eu glasul, cel ce a propovăduit Împărăţia
Cerurilor.

Tropar, glasul al 4-lea: Proorocule și Mergătorule înainte, al venirii lui Hristos,
după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim;
că nerodirea celeia ce te-a născut, și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat întru slă-
vită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu, lumii se propo-
văduieşte.
Slavă..., al sfintei, asemenea.
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iu-
besc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună
mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi
mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe
mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv,
mântuieşte sufletele noastre.
Şi acum..., al Născătoarei
La Utrenie
Canoanele din Octoih unul pe 6, şi din Minei, Canoane două pe 8.
Canonul Mergătorului înainte
facere a lui Ioan monahul
Cântarea 1
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israiliteanul
striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Având pe îngerul cel ceresc mai-nainte, slăvit înseninător al naşterii tale celei
dumnezeieşti, te-ai arătat înger pământesc şi om ceresc, Mergătorule înainte.
Cu înălţimea vieţii celei mai presus de fire, ca un Cer şi ca o tărie cuvântătoare te-
ai arătat, câştigând pe Hristos ca pe un soare în mijloc, şi bunătăţile ca nişte stele.
Scumpă este moartea ta, înţelepte, înaintea Domnului, celui ce S-a jertfit pentru
noi, şi partea cea bărbătească ca un miel cuvântător ai purtat.
A Născătoarei

Sălăşluindu-se întru tine Mântuitorul, pruncă, ai izgonit păcatul cel cu adevărat de
multe lucrări, cel ce s-a sălăşluit în mine, şi m-a arătat pe mine locuitor Raiului.
Alt Canon, al Sfintei
facere a lui Teofan
Cântarea 1
Ceea ce ai fost părtinitoare slavei lui Hristos, Fevronie, dă-mi mie dar şi luminare,
să laud cu cântări, prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi cinstită.
Cu cugetarea morţii cea de-a pururea luminându-ţi sufletul, muceniță Fevronia, ai
alergat către înălţimea muceniciei, aducându-te lui Hristos prin mulţimea muncilor.
Slavă...
Cu ostenelile sihăstriei arătat ogorând holda inimii tale, muceniţă, ai cules cu chi-
nuire cununile mucenicilor, cântând Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.
Şi acum..., a Născătoarei
Cel ce toate zideşte cu ameninţarea, din tine Maica lui Dumnezeu S-a întrupat; de
care cu bună credinţă poftind fecioara Fevronia, prin mucenicie s-a adus către
Dânsul.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Bise-
rica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi
credincioşilor întărire, «Unule, iubitorule de oameni».
Odrasla cea cu multe flori a pântecelui celui neroditor, arată sufletul meu cel fără
de rod mult-roditor de odraslele cele bune, ca o vie prăsitoare, ce izvorăşte stru-
gurii cei dulci ai bunătăţilor.

Din rădăcina cea cu adevărat sfinţită, şi din sămânţa cea curată a odrăslit ramură
înfrumuseţată, şi roditoare de sfinţenie, şi pe Hristos, cel ce a răsărit din Iesei
rădăcina cea dumnezeiască, odrasla cea purtătoare de viaţă o ai botezat, fericite.
Suspinurile cele neîncetate şi lacrimi dese, şi inimă înfrântă, şi duh smerit, şi plan-
gerea cea lucrătoare de lumină, şi căldura umilinţei, şi pururea viitoare dorire
dăruieşte-mi-le mie, prea lăudate.
A Născătoarei
Odrăslind din rădăcina cea de pe pământ, odrasla cea pururea înfloritoare, şi înfru-
museţată odraslă a firii, ai odrăslit pe Hristos floare a Dumnezeirii, prea curată
Stăpână, căci te însemna pe tine toiagul lui Aaron.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti întărirea celor ce...
Putut-ai întru Duhul a surpa sprânceana cea tirănească şi nedumnezeirea a multor
dumnezei, mărită Fevronia.
Tu ai întărit acum Stăpâne cu mâna Ta cea tare pe mărita Fevronia, care s-a trudit
ca o muceniță.
Slavă...
Tăindu-ţi-se trupul pentru Hristos, prea înţeleaptă curată, muceniceşte ogorai des-
fătarea Raiului.
Lăudata muceniță Fevronia te-a aflat pe tine Maica lui Dumnezeu prea curată,
ajutor, şi pe tirani i-a ruşinat.
Irmosul: Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor
întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Condacul sfintei, glasul al 6-lea:

Podobie: Ceea ce eşti folositoare...
Mirele meu cel prea dulce, Hristoase, a strigat Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie
a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a într-aripat sufletul meu cu nă-
dejdea, şi frumuseţea milostivirii Tale a îndulcit inima mea, ca să beau paharul
pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu
fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta prea cuvioasă răbdătoare de chinuri,
cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te, să nu ni se închidă şi
nouă uşile cămării.
Sedealna Mergătorului, glasul al 8-lea:
Podobie: Porunca cea cu taină luând-o întru cunoştinţă, cel fără de trup, în casa lui
Iosif degrab a stătut înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă: Cel ce a plecat cu
pogorârea cerurile încape, fără schimbare, tot întru tine. Pe care şi văzându-L în
pântecele Tău, luând chip de rob, mă spăimântez a striga către tine: Bucură-te,
Mireasă, pururea Fecioară.
Rodul Zahariei, floarea celei neroditoare, s-a născut nouă astăzi din făgăduinţă,
cinstitul Ioan înainte Mergătorul lui Hristos, şi săltând în pântecele maicii lui
înaintea naşterii, propovăduieşte pe Ziditorul tuturor. Acesta a descoperit dumne-
zeiască arătarea cea negrăită şi mântuitoare, pe acesta toţi să-l cinstim.
Slavă...
Sedealna sfintei, glasul 1:
Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de
strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor Învierea. Pe Tine Te
mărim, Pierzătorul stricăciunii, la Tine cădem, cel ce ai înviat din mormânt la Unul
Dumnezeul nostru.
Dorind pe Hristos cel frumos întru podoabă, degrab ai mers către luptele cele prea
mari, prin care de tot ai omorât pe începătorul răutăţii; dintru ale cărui curse cu
multe vicleniri, izbăveşte-mă prin rugăciunile tale Fevronia, îndreptându-mă către
dumnezeiasca pocăinţă.

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cea fără de mire, prea curată, care singură eşti
părtinitoare şi acoperământ credincioşilor, pe toți cei ce către tine avem nădejde,
mântuieşte-ne de primejdii, şi de scârbe, şi de cumplite nevoi, cu rugăciunile tale,
împreună cu cinstitul înainte Mergătorul.
A Crucii, a Născătoarei
Mieluşeaua cea nespurcată văzând pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe lemn,
plângând zicea, şi ca o Maică tânguindu-se striga: Cum voi suferi smerenia Ta cea
mai presus de cuvânt Fiul meu, şi patimile cele de bunăvoie, prea bunule Dum-
nezeule.
Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu, şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu,
bucuria mea, Cel ce n-ai părăsit sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-
o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubi-
torule de oameni.
Nu ajunge gura omenească a te lăuda pe tine, pe care te-a lăudat gura lui Hristos
cea dulce şi izvorâtoare de miere, şi plină de viaţă şi dătătoare de cuvânt tuturor;
primeşte dar cântarea mea, cel ce ştii dragostea, şi însăşi această rugăciune, căci
este nescăpată.
Curată s-a arătat inima ta, Mergătorule înainte, încăpere de mir al Duhului celui
Sfânt, care frumos miroase cu faptele cele bune, cu tămâia înţelegerii, cu dulceaţa
facerilor de bine; deci fericiţi sunt câţi sunt curaţi cu inima, că pe Dumnezeu zice Îl
vor vedea aceia.
Tăierea securii lângă rădăcină se apropie, şi se mărturiseşte, cum că tot pomul, care
nu face roadă bună, cu tăietorul se taie şi în focul gheenei se aruncă. Pentru aceea
suflete al meu cutremură-te, şi adă roduri de pocăinţă.
Ca cela ce ai avut viaţa în ceruri, dobândit-ai cetatea, care îşi are temelia neclintită;
că nu ai poftit cetate aici, ci pe Ierusalimul cel petrecător, pe cel slobod aievea, pe
maica lui Pavel, pe Sionul cel de sus.
A Născătoarei

Credinţa cea fierbinte se propovăduiește, iar nu spunerea înfricoşatei tainei tale
Doamnă; că socotindu-se aceea, nicidecum este grăită, şi privindu-se este neajunsă,
că cu tine se depărtează, şi ajunsă fiind, fuge şi arată-se, şi puţin ceva îşi se desco-
peră.
Cântarea a 4-a
o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale,
Iubitorule de oameni.
Nicicum nu este prihană întru tine prea lăudată Fevronia, căci tu despre două părţi
te-ai silit a plăcea Mântuitorului tău şi iubitului Celui dorit fiind împodobită cu
ostenelile sihăstriei, şi cu chinurile mucenicilor, cugetătoare de Dumnezeu, prea
fericită.
Din vremea unghiilor celor prea crude, ai dorit de izvorul cel pururea curgător al
dragostei, care este dorit la toate cele cuvântătoare, de care dorind, ai suferit dure-
rile chinurilor, arzându-te cu foc, şi lipsindu-te de mădulare, muceniță Fevronia,
lauda fecioarelor.
Slavă...
Fiind hrănită cu cuvintele lui Dumnezeu, înţelepţită de Dumnezeu, purtând sfinţit
Scripturile cele sfinte, dumnezeieşte ai întins cuvântul mântuirii, celor ce doreau de
dânsul şi ţi-ai luat plăţile învăţăturii, îmbogăţindu-te cu măririle mucenicilor,
muceniţă.
Uşă luminii te-ai arătat tuturor celor dintru întuneric, Preacurată, căci ai strălucit pe
Soarele dreptăţii, pe Hristos lumina cea necuprinsă, cuprins în trup, cu ale căruia
luminări întărindu-se Fevronia, a câştigat acum lauda mucenicilor.
Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti lumină neapusă? Că m-a
acoperit întunericul cel vrăjmaş pe mine, ticălosul. Ci, Te rog, întoarce-mă şi la
lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Limba cea ritoricească şi cuvintele celora ce tună filozofește, şi puterile graiurilor
cele ce cu numărul aleargă, şi cu aşezare, şi înţelegerea cea cu împletituri înalt glă-
suitoare, nu pot după vrednicie a te lăuda pe tine.
Nor purtător de grăsime, care stropeşti ploaia înţelegerii, şi pe cei topiţi de văpaia
necunoştinţei de tot, îi rourezi cu rouă neîncetat, înainte Mergătorule, Hristos te-a
arătat pe tine.
Cu harurile neputrejunii şi cu dumnezeieşti faceri de bine, şi cu daruri mă îmbo-
găţeşte pe mine, care am sărăcit, şi sunt gol de tot felul de faptă bună, şi mă îm-
bracă cu mântuitorul tău acoperământ, ca cu o haină dumnezeiască.
Gânduri spurcate, şi cugete făcătoare de putrejune, odrăslind sufletul meu, cu
mărăcinii patimilor s-a împădurit; pe care materie, cu focul rugăciunilor tale celor
învăpăiate, fericite, curăţindu-o, frica lui Dumnezeu seamănă-o întru dânsul.
A Născătoarei
Fecioară cea numită cu numele domniei, cetatea Împăratului Hristos, care se vese-
leşte de repejunile râului celui înţelegător; unde este locaşul tuturor celor ce se
veselesc, aşează pe ticălosul meu suflet.
Cântarea a 5-a
Înfrumuseţatu-te-ai, ţesându-ţi ţie porfiră din sângiurile tale, muceniţă, despuiatu-
ţi-s-a trupul şi ai lepădat haina patimilor, stând înaintea divanurilor la judecată,
râvnind goliciunii lui Hristos, o Fevronia.

Aprinzându-ţi-se sufletul de dragostea Mirelui tău celui înţelegător, şi înduple-
cându-te de frumuseţile Lui cele nepieritoare, muceniţă, ai răbdat tăierea mâinilor,
şi durerile bătăilor, Fevronia, lauda mucenicilor.
Curgerile sângiurilor tale au stins văpaia mulţimii dumnezeilor, iar dinţii tăi dezră-
dăcinându-se, au smuls toată rătăcirea idolilor, şi ți-au pricinuit ţie veselia cea veş-
nică a desfătării, Fevronia.
Slavă...
Tăindu-ţi-se picioarele tale ai alergat pe calea dumnezeieştilor mărturii, şi te-ai
mutat către Cel născut din Sfânta Fecioară, intrând cu veselie în Rai, Fevronia,
fecioară mireasă a lui Dumnezeu.
Din milostivire ai luat milostivire asupra omenirii, Cela ce eşti împodobit cu înăl-
ţările cele prea înalte ale dumnezeieştii slave, luând din pântecele Fecioarei trup
însufleţit şi cuvântător, prin care ai omorât pe moarte.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa, către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele,
că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă
rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Ca un netrupesc Botezătorule şi nematerialnic, nemurirea celor nematerialnici
învăţându-te, întru muritorul şi materialnicul trupul tău, cu desăvârşita iubire de
înţelepciune te-ai împodobit postindu-te, şi firii celei îngereşti şi celei omeneşti
te-ai făcut părtaş.
Prea luminos este între stele soarele, iar între vremi mai dulce este primăvara, iar
întru toată adunarea sfinţilor tu eşti ca un soare deasupra stelelor, cu neasemănată
mărime, peste toată fiinţa îmbogăţindu-te.
Mare apărătorule al creştinilor, căldurosule mângâietor al păcătoşilor, ritore al
Împărăţiei Cerurilor, ducătorule înlăuntru întru botejunea cea dumnezeiască, pro-
povăduitorule al pocăinţei, cu chipurile pocăinţei, pe mine mă întăreşte.

A Născătoarei
Tu scară eşti Stăpână deopotrivă cu Cerul, de la pământ până la Cer fiind întinsă, tu
întru adevăr eşti uşa cea neumblată, şi mai vârtos năstrapă cu totul de aur, şi pod,
care treci la ceruri şi deschizi suirile la viaţă.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa...
Surpatu-s-a cruzimea cea fără de Dumnezeu şi semeață a lui Selin celui rău cre-
dincios, şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toți, a cerut sângele tău, mărită,
şi prin răbdarea ta, s-a mântuit dumnezeiescul Lisimah.
Slavă...
Înţelepţita şi purtătoarea de Dumnezeu Vriena, îndreptându-te pe tine fecioară cu
învăţături, te-a arătat luminătoare arătătoare de Dumnezeu, şi nicicum nu şi-a greşit
nădejdea, căci te-a adus pe tine către Hristos mireasă nespurcată, Fevronia.
Cămara de Mire cea însufleţită a Stăpânului, care luminat străluceşte cu razele cele
luminoase ale fecioriei, strălucind ca crinul în mijlocul tulburării spinilor, Născă-
toarea de Dumnezeu cea prea curată, şi cu bună podoabă după vrednicie să se
slăvească.
Irmosul: Rugăciunea mea voi înălţa, către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele,
Condac, glasul al 3-lea:
Podobie: Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera
Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călă-
toresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci.

Ceea ce mai-nainte era stearpă, astăzi pe Mergătorul înainte al lui Hristos naşte, şi
el este plinirea a toată proorocia. Că pe care proorocii mai-nainte L-au propo-
văduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu,
prooroc propovăduitor, împreună şi înainte Mergător.
Icos: Pe Iisus Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, Isaia odinioară, şi toţi proo-
rocii întru chipuri şi în umbre L-au văzut, iar acesta mai mare prooroc a fost decât
aceştia, precum scrie: Că pe Dumnezeu Cuvântul, pe care aceia L-au proorocit,
acesta L-a văzut în trup, şi L-a pipăit, şi mai-nainte de naştere prin săltările sale
vesteşte bucurie la toată lumea, că mai-nainte de venirea Cuvântului s-a arătat
prooroc propovăduitor, împreună şi înainte Mergător.
Sinaxar
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei prea cuvioasei
mucenițe şi mult pătimitoarei Fevronia.
Stih: Frumuseţii femeieşti a Fevroniei zestre fiind,
Tăierea capului, o femei!
Cât de bună zestre eşti având.
Întru această lună în a douăzeci şi cincea zi
Fevronia prin tăierea capului se săvârşi.
Această fericită şi prea cuvioasă din mică vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului
Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa subt canonul mănăstirii, care se află la
hotarele Perşilor şi ale Romanilor în cetatea numită Nisibi, care se cheamă Antio-
hia Migdoniei, în care s-a făcut monahie, deci a întrecut pe toate cele ce erau cu
dânsa, atâta la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor
Scripturi. Şi egumenă tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.
Deci în zilele lui Diocleţian, un oarecare guvernator anume Selin gonea pe creştini,
pentru aceasta celelalte călugăriţe ieşiră din mănăstire, grăbind ca să scape de
moartea ce le sosise; iar fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă, neputând să
fugă, zăcea pe pat, şi şedea lângă dânsa Vriena, şi alta ce o chema Ieria Singlitica.
Deci venind ostaşii lui Selin, sparseră porţile cu topoarele, şi intrând înlăuntru,
îndată scoţând săbiile, vrură să taie pe Vriena, iar Prim nepotul lui Lisimah, ară-
tându-se pururea cu blândeţe spre creştini, n-a lăsat să o taie.

După aceea luând pe Fevronia, o aduseră către guvernatorul Selin, mergând după
dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărindu-o în credinţă şi învăţându-o să nu se
teamă de munci, nici să vândă credinţa lui Hristos. Îndemnându-o ca să-şi aducă
aminte de Livia şi de Leonida surorile şi de Eutropia. Dintru care, Liviei adică i s-a
tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a tost băgată în foc. Iar copila Eutropia,
auzind de la maică-sa zicându-i, nu fugi fiică, ea îşi puse mâinile înapoi, şi îşi plecă
grumazii la muncitori, şi muri cu osârdie.
Deci, Vriena după ce o învăţă din destul, se întoarseră la mânăstire plângând şi tân-
guindu-se şi temându-se pentru neştiinţa sfârşitului. Pentru aceasta se rugă lui
Dumnezeu, ca să se biruiască diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria îmbrăcându-
se cu port bărbătesc, urmau după sfânta, amestecate cu slugile.
Şi dacă o duseră, întâi stătu de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care o a
întrebat ca să spuie cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc
de toate a zis, cum că este creştină.
Apoi după acestea Selin moşul acestuia, ispitindu-o cu amăgiri şi cu momeli, ca să
o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de
patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni
şi de focul ce o ardea căruia se înălţa văpaia de untdelemn ce aruncă într-însul, se
topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ.
După aceea porunci de o spânzurară şi o bătură cu toiege de fier, şi o arseră cu foc,
apoi îi tăiară limba, pe care o întinse sfânta cu îndrăzneală multă, şi-i dezră-
dăcinară dinţii, apoi îi tăiară sânii amândoi, şi i-a dat cu foc peste tăieturi. Pe urmă
îi tăiară mâinile şi picioarele, şi în sfârşit şi capul.
Deci Lisimah poruncind, a luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-a adus în
mănăstirea ei prin Firm-comitul, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul, şi puseră
la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei, şi aşa adunându-se epis-
copii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude,
făcând priveghere de toată noaptea, o îngropară.
Se zice însă, că: Atunci când se făcea pomenirea sfintei la mânăstire în toţi anii, se
vedea Sfânta muceniță, şi se află de faţă aievea, şi cânta împreună cu celelalte fe-
cioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune, pe care ispitind odată Vriena ca să
o pipăie, îndată se făcu nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa, iar de
Lisimah spun: Că socotind grea nenorocire aceea ce s-a întâmplat, adică mucenicia
sfintei, una căci era din mamă creştină, şi alta căci s-a arătat crud şi sălbatic Selin

moşul lui către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om,
rămase atunci nemâncat, şi se mâhni foarte de moartea muceniţei, şi plânse cu
amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi primii
dumnezeiescul Botez. Iar Selin ieşindu-şi din minte, se uită la Cer, şi zbierând tare
ca un bou, se lovi cu capul de un stâlp de piatră, şi aşa cel râu, rău şi-a lepădat su-
fletul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume
Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.
Stih: Orentie din adâncul mării scapă cu viaţă,
Şi pe pământ săvârşindu-se la Cer se înalţă.
Farnachie din pământul de lut s-a ridicat,
Şi spre al casei Domnului prag a alergat.
Eros cereasca frumuseţe iubind,
La care precum dorea se mută vesel fiind.
Firmin şi Firm înţelegătoare scaune sunt,
Întru care împăratul îngerilor este şezând.
Pe Chiriac şi Longhin ca cei întocmai cu îngerii.
Dumnezeu îi pune de o cinste cu dânşii.
Aceşti Sfinţi şapte fraţi mucenici, erau în vremea lui Diocleţian şi Maximian împă-
raţilor, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu o mie două sute de Tironi,
subt ascultarea lui Rodon Cuvicularie, în cetatea Antiohiei. Care au trecut şi spre
părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron.
Deci făcându-se pe vremile acelea răzmeriță, trecând sciţii Dunărea, au prădat
Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian,
intră la mare grije şi mâhnire mai vârtos că Marot, care era căpetenie mai mare
sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chemă pe dânsul,
sau pe altul cineva dintr-ai lui, să se lupte cu sine şi a cui va fi izbânda, aceluia să
se închine toţi.
Drept aceea dară aflându-se împăratul în mare mirare, ca cela ce nu-i cuteza
nimenea să-i meargă împotrivă, şi să se lovească cu barbarul, se îndemnă Sfântul
Orentie, cu socoteala tuturor, să iasă la luptă cu acela, căci era viteaz, şi ştia
rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, se va putea lovi
cu vrăjmaşul, şi-l va omorî, care punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la
război, şi luptându-se cu Marot, îl lovi cu suliţa de trecu printr-însul, şi tăindu-i
capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă.

Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, era aducând pentru biruinţa aceasta
jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisii cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul
lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor dumnezei.
Ci însă atunci îi îngădui împăratul, ca să se veselească, şi să se îndulcească de cin-
stirile cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi
brâul acelui barbar, ce-l ucisese, care era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l, şi
el nevrând să se plece, ca să se despartă de Hristos, îl trimise cu cei şapte fraţi ai lui
la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi
de vor vrea să se plece să jertfească la dumnezei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu
vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiei şi Zachiei.
Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se cheamă Parem-
voli, Eros fratele cel mai mare adormi, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie. Iar
Sfântul Orentie sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare,
pentru că aşa s-a fost dat răspunsul pentru dânsul, şi ieşi de acolo sănătos prin
arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde
făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi se îngropă acolo în douăzeci şi patru ale ace-
stei luni.
Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, către Domnul se mută în
trei zile ale lui iulie.
Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, îşi aflară şi ei sfârşitul acestei vieţi
trecătoare.
Iar Sfântul Chiriac aducându-se în ţara Lăzilor, la locul ce-i zic Ziganea, adormi în
Domnul în patrusprezece ale lunii lui iulie.
Asemenea şi fericitul Longhin, pe urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi,
lovindu-i furtună mare pe mare, şi făcând rugăciune, şi-a dat sufletul la Dumnezeu,
şi a fost îngropat la Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă după patru zile.
Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată
nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, prin rugăciunile Celei ce fără sămânţă l-a născut pe Dânsul, asupra
celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjurase împărăteasa cetăţilor, au fost daţi spre
pierzare de tot şi stingere desăvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cuvioaselor mucenițe Leonida, Livia şi
Eutropia, una adică prin foc; iar celelalte prin sabie s-au săvârşit.
Stih: În focul cuptorului Leonida sare,
Ca o leoaică foarte flămândă spre mâncare.
Ca o prea frumoasă vopsea mireasa Domnului având,
Te-ai vopsit Livie, grumazul tău la sabie dând.
Cel ce se mândrea ca de o podoabă, că ţinea în culcuşul său izbândirea.
Se batjocoreşte de Eutropia ceea ce a suferit tăierea.
Tot în această zi, Sfântul Simon, care cu pace s-a săvârşit.
Stih: Lui Simon mormântul este aşezarea trupului,
Iar cerul îi este locuinţa sufletului.
Tot în această zi cuviosul Dionisie, ctitorul Sfintei mănăstiri a Mergătorului
înainte din muntele Aton, care cu pace s-a săvârşit.
Stih: Făcându-te tu ctitor mănăstirii celui prea mare înainte Mergător,
Acum în lăcaşurile cereşti te afli locuitor.
Tot în această zi, cuviosul şi purtătorul de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul
împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleaşi mănăstiri, care cu
pace s-a săvârşit.
Stih: Trecând tu Dometie lăcaşurile pământeşti,
Acum întru împărăteşti curţile cele de sus locuieşti.
Tot în această zi, Sfântul noul cuvios mucenic Procopie, care s-a nevoit la anul o
mie opt sute unsprezece.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii,
văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: «Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti
cuvântat».

Vârful proorocilor, pecetea apostolilor, şi începerea pustnicilor; săvârşirea drep-
ţilor, întărirea mucenicilor, Hristos te-a arătat pe tine, fericite, adevăratul cap a
toată Biserica.
Din pântecele maicii te-ai umplut de Duhul Sfânt înainte Mergătorule, şi băutură
beţivă şi vin nu ai băut, precum a zis părintelui tău îngerul; pentru aceea, înaintea
lui Dumnezeu te-ai numit mare.
Cel ce a botezat pe oameni în foc cu Duhul Sfânt mai înainte, numai cu focul
gheenei îi va boteza mai pe urmă, pe cei ce nu cred Lui, de a cărora amară bote-
june, Botezătorule, mântuieşte-mă.
A Născătoarei
Năstrapa cea neînsufleţită de demult pe tine năstrapa cea însufleţită te-a cuvântat
Stăpână, că ai purtat pe Hristos, mana vieţii, care amărăciunea morţii o ridică, şi dă
lumii, adevărată dulceaţă şi luminare.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evrei în cuptor au călcat văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au
schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeule, în veci!
Râuri de tămăduiri izvorăşti, celor ce cu credinţă aleargă la Biserica ta, Fevronia
cinstită, şi strigă lui Hristos: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă...
O, cât este de bună neguţătoria ta, cugetătoare de Dumnezeu! Căci în loc de o
mână de sânge a trupului, ai luat schimb Împărăţia lui Dumnezeu, prea lăudată,
strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.
Împreună cu cetele fecioarelor, dănţuieşti fecioară Fevronia, vrednico de laudă,
strigând către Fecioara şi Maica lui Dumnezeu: Bine este cuvântat, Rodul pânte-
celui tău, prea curată.

Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cins-
titorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcă-
torului şi Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi- L, popoare
prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Apă dulce de băut, le-a izvorât noroadelor lui Israil celor neplecate şi neînţele-
gătoare, prin lovirea toiagului, piatra cea fără de umezeală, şi vârtoasă şi netăiată;
iar din coapsele cele sterpe şi neroditoare, nouă ne-a curs râul vindecărilor.
Cu laude săvârşesc pomenirea ta proorocule, soborul drepţilor, mulţimea proo-
rocilor, oştile mucenicilor, şi alcătuirea pustnicilor, cetele prea cuvioşilor, şi ale
tuturor Sfinţilor, că pomenirea drepţilor adevărat este cu laude.
Cerul cel însufleţit, cel înfrumuseţat cu faptele cele bune ca cu stelele, soarele cel
cu strălucirile de aur şi cel cu razele de aur, sfeşnicul darului, comoara Duhului,
marele propovăduitor al împărăţiei, de Dumnezeu insuflatul, ritorul, limba cea
glăsuitoare ca tunetul, trâmbița cea mare, Mergătorul înainte să se laude.
A Născătoarei
Străină, de mirare, şi spăimântată este povestirea naşterii tale celei cu cuviință de
înstrăinare şi prea slăvită, Marie întrutot lăudată; că pe Domnul slavei, înaintea
căruia stau Heruvimii şi Serafimii, pe Unul din Treime neschimbat, neamestecat L-
ai născut fără de sămânţă, întrupat dintru tine.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul...
Luminat se săvârşeşte acum pomenirea ta Fevronia, luminând cu străluciri lumi-
noase, căci te-ai împreunat cu Lumina, şi te-ai făcut purtătoare de lumină, strigând
Făcătorului de lumină, şi Dătătorului de lumină: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi
lăudaţi-L, noroade prea înălţaţi-L întru toţi vecii.

Arătatu-te-ai minunată mai înainte întru sihăstrie, şi mai pe urmă te-ai luminat mu-
ceniceşte, prea lăudată, căci tu ai alergat pe urma doritului tău, tinerică luminată;
sânii tăi sunt mai buni decât vinul, tăindu-se pentru buna credinţă, Fevronia, şi cu
mirosul mirurilor tale, bine înmiresmezi pe credincioşi.
Binecuvântăm pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Fiind îngreuiat de greşeli şi înconjurat de întreitele valuri ale patimilor, scap la
acoperământul tău Fevronia prea lăudată, căutând dezlegare amânduror, ci ca o
minunată ce eşti, şi aleasă Stăpânului, nu mă trece cu vederea, când strig; ci prin
rugăciunile tale răpeşte-mă din cursele cele pierzătoare de suflet, cugetătoare de
Dumnezeu.
Limbile cele ritoriceşti nu pot să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Marie,
Mireasă dumnezeiască, că tu Fecioară prea curată, din pântecele tău cel fecioresc,
şi neispitit de nuntă, ai născut pe Dumnezeu, cel ce este peste toate, căruia acum
Fevronia strigă, cântând: Noroade prea înălţati-L întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi prea înăl-
ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de
Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi
Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi- L, popoare prea înăl-
ţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minumat, că
Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat
decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor
îngereşti şi omeneşti te slăvim.

Iată ţie Stăpânului meu şi căldurosului sprijinitor al sufletului meu, îţi adusei
proasta aducerea aceasta, slujirea cea de rob, fericite, cu bună înţelegere împlinin-
du-o, spre care ia aminte, mai-nainte de fapte năravul iubindu-l, şi mai-nainte de
dar voinţa.
Pe tine, fericite, care eşti prea curată rudenie a prea curatei Fecioare, cu spurcate şi
necurate buze te rog, spală-mi trupul cel spurcat şi necurat, şi întinat cu desfătările,
curăţeşte-mi duhul şi sufletul meu mi-l sfinţeşte.
Tăinuitorule al cămării celei cereşti, al Mirelui Hristos, adevăratule prietene, care
stai, şi-i auzi glasul cel de bucurie şi vrednic de Mire, împreună cu cei bine-
cuvântaţi ai glăsuit Celui frumos, arată-mă moştean şi pe mine al Dumnezeului,
care ne cheamă întru moştenirea împărăţiei.
A Născătoarei
Preacurată Fecioară Maica lui Dumnezeu, însufleţitul cleştele cel serafimic al Căr-
bunelui celui nematerialnic, care arde pădurea sufletelor, şi scaunule cel purtător de
văpaie, al celui ce Se poartă de Heruvimi, pădurea sufletului meu arde-o cu focul
cel nematerialnic, şi din focul cel nestins mă mântuieşte.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul...
Dumnezeiasca porumbiţă a Stăpânului, poleită cu străluciri de feciorie, la trup
luminată cu chinurile, cea cu aripile aurite, prin razele cele cu chip de aur, ale
mărturisirii tale, şi ale dumnezeieştilor tale sângiuri; luminează deplin, pe cei ce te
laudă pe tine.
Prin cuget gol, împreunându-te cu gândul, Fevronia, cugetătoare de Dumnezeu, ai
ajuns dorirea cea desăvârşită, şi te-ai învrednicit a dobândi sfârşitul cel fericit,
luminat împărăţind acum împreună cu Hristos, Mirele tău, în cămări de nuntă ne-
grăite, petrecând întru veselie.
Slavă...

Ca nişte râuri pornite cu sunet, izvorăşti tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă la
cinstitul tău sicriu, Fevronia cea cu chip dumnezeiesc, ceea ce însăţi eşti chip fe-
cioriei, floare firii veselitoare, fiică Împăratului, care ai întru tine frumuseţea Dum-
nezeieştii slave.
Îndreptat-ai Fecioară alunecarea femeilor, născând pe Cuvântul, cel ce poate ca un
bun şi puternic a îndrepta pe cei căzuţi, de care Fevronia cea bine lăudată dorind
neîncetat, cu bucurie a strigat: După Tine voi alerga.
Irmosul: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minumat,
că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat
Luminânda
Podobie: Femei auziţi glas...
Naşterea Mergătorului înainte cea făcătoare de bucurie, astăzi dezleagă întristarea
amuţirii părintelui său, şi sterpiciunea celeia ce l-a născut, şi vesteşte această bu-
curie şi veselie de acum; pentru aceasta, şi toată făptura luminat o prăznuieşte.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei
Ceea ce ai născut pe înţelepciunea cea ipostatnică şi pe Cuvântul cel pururea
înfiinţat, şi pe tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte putrejunile şi
rănile cele cumplite şi vremelnice ale sufletului meu, şi alină durerea inimii mele,
Fecioară.
Stihoavna din Octoih.
Slavă..., a Mergătorului, glasul al 2-lea.
Pe proorocul cel din prooroc, şi odrasla celei sterpe, pe cel mai presus decât toţi cei
născuţi din femei, pe locuitorul pustiei, pe Ioan slăvitul, cu psalmi şi cu laude şi cu
cântări duhovniceşti să-l lăudăm, strigând către dânsul: Botezătorule al Mântui-
torului, şi înainte Mergătorule, ca cela ce ai îndrăznire întru cinstită naşterea ta,
roagă pe Hristos, să dăruiască pace lumii, şi sufletelor noastre mare milă.

Necazurile şi asuprelile celor rele şi feluri de patimi, viforăsc smeritul meu suflet
Fecioară neispitită de nuntă, Maica lui Hristos Dumnezeu, ocârmuitoare mie te
arată în marea vieţii, şi potoleşte viforul ce-mi stă asupra, la limanul cel lin al po-
căinţei şi al răsuflării povățuindu-mă pe mine, cel ce alerg spre acoperământul tău.
A Crucii, a Născătoarei
Podobie: Când de pe lemn, mort Te-ai pogorât, cel din Arimateea pe Tine, viaţa
tuturor, cu smirnă şi cu giulgiu Te-a înfăşurat, Hristoase şi cu dragoste s-a
îndemnat a săruta, cu inima şi cu buzele, trupul Tău cel nestricat. Însă fiind cuprins
de frică, se bucura strigând către Tine: Slavă smereniei Tale, iubitorule de oameni!
Când te-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, pe Tine Mielul său pătrunzându-Te cu cu-
ie, spăimântându-se foarte se tânguia, şi lăcrimând, zicea: Fiul meu cum mori,
vrând să rupi zapisul lui Adam celui întâi zidit, şi din moarte să mântuieşti tot
neamul omenesc; Slavă iconomiei Tale, Iubitorule de oameni.
Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială şi Otpustul.

Canon de rugăciune către Sfânta mare muceniţă Fevronia
Troparul Sfintei mari muceniţe Fevronia, glasul al 4 lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse,
Fevronia, striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându -
Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul
Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să
viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu
dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele
noastre!
Cântarea 1
Stih: Sfântă muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ceea ce ai fost părtinitoare slavei lui Hristos, Sfântă Fevronia, dă-mi mie dar şi
luminare, să laud cu cântări, prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi cinstită.

Cu grija continuă a morţii celei de-a pururea luminându-ţi sufletul, muceniţă Fe-
vronia, ai alergat către înălţimea muceniciei, aducându-te lui Hristos prin mulţimea
chinurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu ostenelile sihăstriei arătat ogorând holda inimii tale, muceniţă, ai cules cu chi-
nuire cununile mucenicilor, cântând Dumnezeului nostru, că S-a prea slăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel ce toate zideşte cu ameninţarea, din tine Maica lui Dumnezeu S-a întrupat. De
care cu dreaptă credinţă dorind fecioara Fevronia, prin mucenicie s-a adus către
Dânsul.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti întărirea celor ce...
Au putut întru Duhul a coborî sprânceana cea tiranică şi necredinţa multor zei,
mărită Fevronia.
Tu ai întărit acum, Stăpâne, cu mâna Ta cea tare pe vestita muceniţă Fevronia, care
s-a trudit ca o muceniţă.
Tăindu-ţi-se trupul pentru Hristos, prea înţeleaptă curată, muceniceşte ogor ai des-
fătarea Raiului.
Lăudata muceniţă Fevronia, te-a aflat pe tine Maica lui Dumnezeu, prea curată,
ajutor şi pe tirani i-a ruşinat.

Irmosul: Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor
întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a
o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubi-
torule de oameni.
Nicicum nu este prihană întru tine, prea lăudată Fevronia, căci tu despre două părţi
te-ai silit a plăcea Mântuitorului tău şi Iubitului celui dorit, fiind împodobită cu
ostenelile sihăstriei şi cu chinurile mucenicilor, cugetătoare de Dumnezeu, prea
fericită.
Din vremea unghiilor celor prea crude, ai dorit de Izvorul cel pururea Curgător al
dragostei, care este dorit de toate cele cuvântătoare, de care dorind, ai suferit
durerile chinurilor, fiind arsă cu foc şi lipsită de mădulare, muceniţă Fevronia,
lauda fecioarelor.
Fiind hrănită cu cuvintele lui Dumnezeu, înţelepţită de Dumnezeu, purtând sfinţit
Scripturile cele sfinte, dumnezeieşte ai întins cuvântul mântuirii, celor ce doreau de
Dânsul şi ţi-ai luat plăţile învăţăturii, îmbogăţindu-te cu măririle mucenicilor,
muceniţă.
Uşă Luminii te-ai arătat tuturor celor dintru întuneric, Preacurată, căci ai strălucit
pe Soarele dreptăţii, pe Hristos, Lumina cea necuprinsă, Cuprins în trup; cu ale
cărui luminări întărindu-se muceniţa Fevronia, a câştigat acum lauda mucenicilor.
Cântarea a 5-a

Înfrumuseţatu-te-ai, ţesându-ţi porfiră din sângiurile tale, muceniţă; despuiatu-ţi-s-
a trupul şi ai lepădat haina patimilor, stând înaintea divanurilor la judecată, râvnind
goliciunii lui Hristos, o Fevronia.
Aprinzându-ţi-se sufletul de dragostea Mirelui tău celui Înţelegător şi înduple-
cându-te de frumuseţile Lui cele nepieritoare, ai răbdat muceniţă, tăierea mâi-nilor
şi durerile bătăilor, Sfântă Fevronia, lauda mucenicilor.
Curgerile sângiurilor tale au stins văpaia mulţimii zeilor, iar dinţii tăi dezrădăcinaţi
fiind, au smuls toată rătăcirea idolilor şi ţi-au pricinuit ţie veselia cea veşnică a
desfătării, Sfântă muceniţă Fevronia.
Tăindu-ţi-se picioarele ai alergat pe calea dumnezeieştilor mărturii şi te-ai mutat
către cel Născut din Sfânta Fecioară, intrând cu veselie în Rai, muceniţă Fevronia
fecioară, mireasă a lui Dumnezeu.
Din milostivire ai luat milostivire asupra omenirii, Cel ce eşti Împodobit cu
înălţările cele prea înalte ale dumnezeieştii slave, luând din pântecele Fecioarei
Trup însufleţit şi cuvântător, prin care ai omorât moartea.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa...

Surpatu-s-a cruzimea cea fără de Dumnezeu şi semeaţă a lui Selin cel rău cre-
dincios şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toţi a cerut sângele tău, mărită şi
prin răbdarea ta, s-a mântuit dumnezeiescul Lisimah.
Înţelepţita şi purtătoarea de Dumnezeu Vriena, îndreptându-te pe tine, fecioară, cu
învăţături te-a arătat luminătoare arătătoare de Dumnezeu şi nicidecum nu şi-a
greşit nădejdea, căci te-a adus pe tine către Hristos, mireasă nespurcată, Sfântă
muceniţă Fevronia.
Cămara de Mire cea însufleţită a Stăpânului, care a luminat, străluceşte cu razele
cele luminoase ale fecioriei, strălucind ca şi Crinul în mijlocul tulburării spinilor,
Născătoarea de Dumnezeu cea prea curată şi cu bună podoabă după vrednicie să
fie slăvită.
Irmosul: Rugăciunea mea voi înălţa, către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele,
Condac, glasul al 6-lea. Podobie: Ceea ce eşti folositoare...
Mirele meu cel Preadulce, Hristoase, a strigat muceniţa Fevronia, nu-mi este mie
cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a într-aripat sufletul
meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau
paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară
împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, prea cuvioasă răbdătoare de
chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se
închidă şi nouă uşile cămării.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evrei în cuptor au călcat văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au
schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeule, în veci!

Râuri de tămăduiri izvorăşti celor ce cu credinţă aleargă la biserica ta, Fevronia
prea cinstită şi strigă lui Hristos: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.
O, cât este de bună neguţătoria ta, cugetătoare de Dumnezeu: căci în loc de o mână
de sânge a trupului, ai luat în schimb împărăţia lui Dumnezeu, prea lăudată,
strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci!
Împreună cu cetele fecioarelor dănţuieşti, fecioară Fevronia, vrednică de laudă,
strigând către Fecioara şi Maica lui Dumnezeu: Bine este cuvântat Rodul pân-
tecelui tău, prea curată.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul...
Luminat se săvârşeşte acum pomenirea ta, Sfântă muceniţă Fevronia, luminând cu
străluciri luminoase, căci te-ai împreunat cu Lumina şi te-ai făcut purtătoare de
lumină, strigând Făcătorului de lumină şi Dătătorului de lumină: Tineri bine-L
cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Arătatu-te-ai minunată mai înainte în sihăstrie şi mai pe urmă te-ai luminat muce-
niceşte, prea lăudată, căci tu ai alergat pe urma Celui dorit al tău, fecioară lumi-
nată; sânii tăi sunt mai buni decât vinul, tăindu-se pentru dreapta credinţă, Sfântă
Fevronia şi cu mirosul mirurilor tale, aduci bun miros celor credincioşi.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Fiind îngreunat de greşeli şi înconjurat de întreitele valuri ale patimilor, scap la
acoperământul tău, muceniţă Fevronia prea lăudată, căutând dezlegare amân-
durora; ci ca o minunată ce eşti şi aleasă Stăpânului, nu mă trece cu vederea, când
strig; ci prin rugăciunile tale răpeşte-mă din cursele cele pierzătoare de suflet,
cugetătoare de Dumnezeu.

Limbile cele retoriceşti nu pot să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Marie,
Mireasă Dumnezeiască, că tu, Fecioară prea curată, din pântecele tău cel fecioresc
şi neispitit de nuntă, ai născut pe Dumnezeu, cel ce este peste toate, căruia acum
Sfânta Fevronia strigă, cântând: popoare prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi prea înăl-
ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de
Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi
Mântuitorului a strigat: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi- L, popoare prea
înălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul...
O, dumnezeiască porumbiţă a Stăpânului, poleită cu străluciri de feciorie, la trup
luminată cu chinurile, cea cu aripile aurite, prin razele cele cu chip de aur ale
mărturisirii tale şi ale dumnezeieştilor tale sângiuri; luminează deplin pe cei ce te
laudă pe tine.
Prin cuget gol, împreunându-te cu gândul, Sfântă Fevronia, cugetătoare de Dumne-
zeu, ai ajuns dorirea cea desăvârşită şi te-ai învrednicit a dobândi sfârşitul cel
fericit, luminat împărăţind acum împreună cu Hristos Mirele tău, în cămări de
nuntă negrăite, petrecând întru veselie.
Ca nişte râuri pornite cu sunet, izvorăşti tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă la
cinstita ta raclă, muceniţă Fevronia cea cu chip dumnezeiesc, ceea ce însăţi eşti

chip fecioriei, floare firii veselitoare, fiică Împăratului, care ai întru tine frumuseţea
dumnezeieştii slave.
Îndreptat-ai, Fecioară, alunecarea femeilor, născând pe Cuvântul, cel ce poate ca
un Bun şi Puternic a îndrepta pe cei căzuţi, de care Sfânta Fevronia cea lăudată
dorind neîncetat, cu bucurie a strigat: după Tine voi alerga.
Irmosul: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minumat,
că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat
Sedelna, glasul 1: Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l,
morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor
Învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii, la Tine cădem, cel ce ai înviat
din mormânt la Unul Dumnezeul nostru.
Dorind de Hristos cel frumos întru podoabă, degrab ai mers către luptele cele mari,
prin care ai omorât de tot pe începătorul răutăţii; din ale cărui curse cu multe
vicleniri izbăveşte-mă prin rugăciunile tale, Sfântă muceniţă Fevronia, îndre-
ptându-mă către dumnezeiască pocăinţă.
Sedelna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău,
Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a
arătat, care a vestit femeilor Învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii, la
Tine cădem, cel ce ai înviat din mormânt la Unul Dumnezeul nostru.
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce eşti fără de mire, prea curată, care sin-
gură eşti părtinitoare şi acoperământ credincioşilor, pe toţi cei ce către tine avem
nădejde, izbăveşte-ne de primejdii şi de scârbe şi de cumplite nevoi, cu rugăciunile
tale, împreună cu cinstitul Înaintemergător.
Sedelna Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie:
Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea
îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor Învierea. Pe Tine Te mărim, Pier-
zătorul stricăciunii, la Tine cădem, cel ce ai înviat din mormânt la Unul Dumnezeul
nostru.

Mieluşeaua cea nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe lemn,
plângând zicea şi ca o Maică, tânguindu-se, striga: cum voi suferi smerenia Ta cea
mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumne-
zeule?

Acatistul Sfintei muceniţe Fevronia
Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi
toate le implineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te
sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată intinăciunea, şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi;
Doamne, curăţeşte păcatele noastre;
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte !
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta
este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un
răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi,
miluieşte-ne pe noi.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi
foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne
izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem
poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide-o nouă,binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să
nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu
eşti mântuirea neamului creştinesc.
Crezul
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămân-
tului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din
Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.S-a pogorât din ceruri Şi
S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să
judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin
prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
***
Troparul: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, striga cu mare glas: pe Tine, Mirele
meu, Te iubesc şi pe Tine căutându -Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi
împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc
întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană,
primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca
un milostiv, mântuieşte sufletele noastre!
&&&
Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Adunaţi-vă iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult
pătimitoarei marii muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul
sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-
te, prea înţeleaptă fecioară, mare muceniţă Fevronia!
Icosul 1
Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfântă mănăstire şi ca un crin plin de
mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi
noi, nevrednicii, cinstind patimile sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;

Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripuri le-ai învăţat;
Bucură-te, că din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe, bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe, duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, prea înţeleaptă fecioară, mare muceniţă Fevronia!
Condacul 2
Văzând fericita stareţă Vreina că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească
înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe forţe înfloreai, în taina inimii sale
lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi strigai: Aliluia!
Icosul 2
Înţelegând tu, prea înţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea
lui Dumnezeu şi suferinţa cea pentru faptă bună, pe Dumnezeu din tot sufletul
te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi,
pentru care şi noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului
cu mare sfinţenie le-ai păstrat;
Bucură-te, că prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;
Bucură-te, că pe o scândură îngustă, deşi ostenită, te odihneai;
Bucură-te, că alteori, pământul gol în loc de pat îl aveai;
Bucură-te, că odată la două zile tu hrană primeai;
Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;
Bucură-te, că pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;
Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;
Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;
Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;
Condacul 3
Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate
săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui
Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-i cânta: Aliluia!

Icosul 3
Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin gânditoarea
rugăciune a inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor
înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile
Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:
Bucură-te, că din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai
păstrat;
Bucură-te, căci cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;
Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;
Bucură-te, că auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu laţuri păzindu-te te-au legat;
Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;
Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;
Bucură-te, căci cu ultimile ei sfaturi ai fost întărită;
Bucură-te, că la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;
Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei, spre mucenicie ai pornit;
Condacul 4
Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la
despărţirea de tine, fericită fecioară şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la
pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru
Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi Să-ţi dea răbdare până la sfârşit spre a-
l cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia!
Icosul 4
Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă în privelişte înaintea chinuitorului
Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au
înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:
Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;
Bucură-te, că toate muncile lui cele viclene le-ai defăimat;
Bucură-te, că în privelişte de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, căci cu toiege de către ostaşi, carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste rănile proaspete, cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, căci cu darul Lui, spre mari chinuri te pregăteai;
Bucură-te, că având în inimă dragostea Lui, focul cel simţit în seamă, nu-l luai;
Bucură-te, că inima ta arzând de focul Duhului era cuprinsă;
Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;

Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;
Condacul 5
Stea prea luminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara
cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii
Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia!
Icosul 5
Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia
focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşi-
nată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te
lăudăm, zicând:
Bucură-te, că în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;
Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;
Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;
Bucură-te, că la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;
Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;
Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;
Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;
Bucură-te, că din a lui poruncă, spânzurată pe lemn ai fost;
Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;
Bucură-te, că mulţi nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, de la acea pri-
velişte s-au dus;
Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;
Condacul 6
Mărturisind prin tăcere vitejia cugetului tău, răbdai fericită fecioară Fevronia, cu
dragoste izvodirile muncilor pentru Mirele tău cel ceresc şi în taina inimii tale îl
lăudai pe El, strigând: Aliluia!
Icosul 6
Strălucit-a în inima ta raza cea prea dulce a Duhului Sfânt cu care te-ai sprijinit
a suferi cu veselie şi mângâiere muncile care urmau. Iar noi, nevrednicii, slăvind
darul lui Dumnezeu care te întărea pe tine, sluga Sa cea înţeleaptă, te lăudăm,
strigând aşa:
Bucură-te, că de la strujirea trupului, spre tăierea limbii pregătită te-ai arătat;
Bucură-te, că dezrădăcinarea dinţilor, cu inima tare ai răbdat;

Bucură-te, că după scoaterea dinţilor, sângele cel feciorelnic, ca un izvor din gura
ta curgea;
Bucură-te, că dinţii cei frumoşi ca nişte mărgăritare erau semănaţi pe pământ;
Bucură-te, că după aceste chinuri, chinuitorul iarăşi spre închinarea de idoli te-a
îndemnat;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bărbăţie l-ai înfruntat;
Bucură-te, că pe el slugă a iadului l-ai numit;
Bucură-te, că asupra ta alte chinuri a rânduit;
Bucură-te, că sânii tăi cei feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că după tăiere, ca doi struguri pe pământ erau aruncaţi;
Bucură-te, că pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Condacul 7
Vrând cumplitul Selin să aducă dureri peste dureri feciorelnicului tău trup, a
poruncit cu foc să ardă rănile cele sângerânde ale sânilor tăi. Iar tu, vitează fe-
cioară, pe Cel nevăzut, care cu darul Său te întărea, îl lăudai din inimă, strigând:
Aliluia!
Icosul 7
Arătându-s-a întru tine, sfântă fecioară, puterea şi lucrarea darului Cel de sus, care
inima ta o întărea în durerile cele nesuferite şi în chinuri; pentru care şi noi slăvind
pe Hristos Dumnezeu şi pe tine, roaba Sa, cu evlavie şi cu umilinţă zicem aşa:
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci cu al său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că iarăşi Selin s-a tulburat ca un turbat;
Bucură-te, că iarăşi pentru tine ardere a poruncit;
Bucură-te, că şi de astă dată nebiruită ai rămas;
Bucură-te, că pentru Hristos, trupul iarăşi până la măruinţare l-au ars;
Bucură-te, că în această muncă, cruzimea lui Selin o ai defăimat;
Bucură-te, că rănile lui Hristos pe trupul tău le-ai purtat;
Bucură-te, că arderea trupului cu dar dumnezeiesc ai răbdat;
Bucură-te, că prin ardere, jertfă vie şi fără prihană Mirelui Hristos te aduceai;
Condacul 8

Văzând cuvioasele femei Tomaida şi Ieria marile chinuri pe care le răbdai, pe sta-
reţa ta Vriena la mănăstire o au înştiinţat; iar fericita bătrână, auzind, cu lacrimi de
bucurie pe Dumnezeu, cel ce te întărea, Îl lăuda, strigând: Aliluia!
Icosul 8
Cu toată credinţa, cu durere de inimă şi cu multe lacrimi, se ruga fericita Vriena
către Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca să-ţi dea răbdare până la ceasul de sfârşit,
în această a ta alergare spre cer; iar noi, aducându-ne aminte de suferinţele tale, cu
umilinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că pentru mărturisirea dreptei credinţe pe roată spre chinuire legată ai
fost;
Bucură-te, că şi întru aceste chinuri ai proslăvit pe Hristos;
Bucură-te, că după dezlegarea după roată, slăbind de multă durere, ai căzut la
pământ;
Bucură-te, că prim-comitul şi Lisimah au privit la chinurile tale;
Bucură-te, că în taina inimii lor se tânguiau cu jale;
Bucură-te, că prin pătimirea ta, ei s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
Bucură-te, că blestematul Selin, biruit văzându-se, iarăşi spre alte munci s-a pornit;
Bucură-te, că iarăşi, prin darul lui Hristos, pe el l-ai biruit;
Condacul 9
Toată adunarea poporului care privea spre chinurile tale blestema cruzimea şi
nebunia tiranului Selin; iar cei binecredincioşi pe Hristos Dumnezeu, care te întă-
rea, în taina inimilor lor, îl lăudau, zicând: Aliluia!
Icosul 9
Ritorisind cineva cu toată priceperea, nu va putea spune îndeajuns durerile şi
suferinţele tale, fecioară, pe care cu dragoste le-ai răbdat pentru Mirele tău cel din
ceruri; iar noi, neputincioşii, îndrăznim a aduce ţie aceste smerite cântări:
Bucură-te, că mâinile tale cu securea au fost tăiate;
Bucură-te, căci ca două mlădiţe la pământ erau aruncate;
Bucură-te, căci cu aceste mâini sfinţitele cărţi tu le ţineai;
Bucură-te, că acele sfinte mâini spre rugăciune adeseori le-ai ridicat;
Bucură-te, că acum, pentru dragostea lui Hristos jertfă vie le-ai dat;
Bucură-te, că tăindu-ţi mâinile, mintea şi inima spre cer le ridicai;
Bucură-te, că în aceste dureri ajutor de sus cereai;

Bucură-te, căci cu sete dumnezeiască dezlegarea de trup o doreai;
Bucură-te, că în cămara cea de Mire, de fecioarele cele înţelepte aşteptată erai;
Bucură-te, că tu, fericită fecioară, cu ochii inimii spre cer priveai;
Bucură-te, că după tăierea mâinilor, spre tăierea picioarelor pregătită erai;
Condacul 10
Vrând purtătorul de armă să taie piciorul cel drept, luând securea a lovit cu mare
putere în gleznă însă nu a putut să-l taie; şi a doua oară lovind, nimic n-a sporit. Şi
văzând acest lucru, a luat un lemn şi punându-l sub picior, a repezit cu furie secu-
rea şi abia l-a tăiat. Iar tu, sfântă fecioară, de mare durere din tot trupul te cutre-
murai şi cu inima zdrobită pe Hristos Îl lăudai, strigând: Aliluia!
Icosul 10
Zid de diamant ai rămas, sfântă fecioară, în faţa tuturor durerilor celor mari şi
amare, căci în inima ta odihneai prin credinţă, nădejde şi dragoste pe Hristos
Dumnezeu, care te întărea a le răbda; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi,
cei ce te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul tău cel drept şi pe cel stâng spre tăiere îl întin-
deai;
Bucură-te, că tăindu-ţi amândouă picioarele, de fericitul sfârşit te apropiai;
Bucură-te, că după tăierea sfintelor tale picioare şi mâini, în jalnică privelişte te
aflai;
Bucură-te, că sângele tău cel feciorelnic curgând, pământul l-a adăpat;
Bucură-te, că sfântul tău sânge pe pământ se vedea închegat;
Bucură-te, că de pe feciorescul tău trup, ca de pe un arbore tânăr ramurile se
vedeau tăiate;
Bucură-te, că sfintele părţi ale trupului tău pe pământ erau înşirate;
Bucură-te, căci cu sufletul tău cel sfânt, ca o pasăre din laţ, dezlegarea o doreai;
Bucură-te, căci clipa despărţirii de trup, cu bucurie o aşteptai;
Bucură-te, că acum în inimă şi în cap sufletul tău locuinţă îşi avea;
Bucură-te, că ultimile bătăi ale inimii tale, spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimile tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
Condacul 11
Împăratul cerului şi al pământului privind din cer la nevoinţele tale, sfântă fecioară,
cu darul Său te întărea spre săvârşirea alergării tale. Iar tu, cu necurmata ta privire
a inimii spre El căutând, îi cereai ajutorul strigând: Aliluia!

Icosul 11
Făclie picioarelor tale a fost ţie Legea Domnului şi lumină cărărilor tale celor
cereşti. Pentru aceasta, prin darul celui ce te-a ales şi te-a chemat, te-ai făcut
făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos pentru care auzi şi de la
noi acestea:
Bucură-te, că prin vitejia cea duhovnicească pe nelegiuitul Selin l-ai ruşinat;
Bucură-te, că el, văzându-se biruit, hotărâre de moarte asupra ta a dat;
Bucură-te, că din porunca lui, ostaşii, sfântul tău cap l-au tăiat;
Bucură-te, că alergarea spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că acum fericitul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, că Sfintele Puteri cu bucurie l-au întâmpinat;
Bucură-te, că la cămara veşnicului tău Mire ai fost dusă;
Bucură-te, că acum cununa muceniciei şi a fecioriei ai primit de la mirele tău,
Hristos;
Bucură-te, că în hora fecioarelor, acolo veşnic ai dănţuit;
Bucură-te, că după învierea cea de obşte, plată desăvârşită pentru nevoinţele tale
vei primi;
Bucură-te, că prin sfârşitul tău cel mucenicesc, prea fericita ta stareţă Vriena foarte
s-a bucurat;
Bucură-te, că fericitele tale moaşte cu cinste aducându-le, în mănăstire le-a
îngropat;
Condacul 12
Vrând blestematul Selin după a ta ucidere să prânzească, s-a dus la palatul său şi a
fost cuprins deodată de o spaimă aşa de mare rămânând mut, şi-a ieşit din minte,
şi-a lovit capul tare de un stâlp şi, căzând pe pământ, rău a pierit. Iar poporul cel
binecredincios, auzind aceasta, slavă mare a dat lui Dumnezeu pentru dreapta Sa
izbăvire, zicând: Aliluia!
Icosul 12
Cântare de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu au cântat toate monahiile şi
surorile sfintei mănăstiri la înmormântarea sfântului tău trup. Pentru aceasta te
rugăm, auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, că mulţi dintre păgâni, văzând aceste minuni şi crezând în Hristos, se
botezau;
Bucură-te, că lăsând şi deşertăciunile cele lumeşti, viaţa monahicească au îmbră-
ţişat;
Bucură-te, că după a ta săvârşire, pe vieţuitoarele acestei mănăstiri le cercetai;

Bucură-te, că la priveghile cele de toată noaptea, în mijlocul lor te arătai;
Bucură-te, că trei ceasuri împreună cu ele la soborniceasca slavoslovie petreceai;
Bucură-te, că la arătarea ta te veseleai;
Bucură-te, că feciorescul şi slăvitul tău trup din mănăstire nu a voit să fie luat;
Bucură-te, că preasfinţitul episcop, spre mângâiere, un singur dinte i s-a dat;
Bucură-te, că acel sfinţit dinte al tău, cu mare cinste în biserica cea nouă şi l-a
aşezat;
Bucură-te, că prin acest fecioresc dinte, multe minuni s-au arătat;
Condacul 13 (de trei ori)
O, prea înţeleaptă şi Sfântă mare muceniţă a lui Hristos, Fevronia, primeşte de
la noi nevrednicii şi păcătoşii, aceste smerite cuvinte spre lauda sfintelor tale
nevoinţe şi fii mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu la ceasul sfârşitului
nostru şi în ziua Judecăţii de apoi; ca, fiind noi miluiţi prin sfintele tale
rugăciuni, să cântăm şi noi împreună cu tine slavă lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi se zice iarăşi:
Icosul 1
Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfântă mănăstire şi ca un crin plin de
mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi
noi, nevrednicii, cinstind patimile sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripuri le-ai învăţat;
Bucură-te, că din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe, bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe, duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Condacul 1
Adunaţi-vă iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult
pătimitoarei marii muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul

sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-
te, prea înţeleaptă fecioară, mare muceniţă Fevronia!
Rugăciune
O, Sfântă slăvită mare muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi
smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugă-
ciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de
acum.
Sfântă mare muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus,
Mirele tău cel dorit, în a cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-l pe El, cu dra-
gostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor
săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în scârbele şi ispitele noastre,
care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către prea sfânta şi de viaţa
cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ.
Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai
plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai
pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.

Deci, ca o slugă bună şi prea înţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi
Dumnezeul nostru îmblânzeşte-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedep-
sească pe noi, care în toate zilele şi ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu
al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de
veşnicile munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin.

Imnografie
Troparul Sfintei mari muceniţe Fevronia: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, striga
cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc
şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc
pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;
ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc
Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre!
Condacul Sfintei mari muceniţe Fevronia: Mirele meu cel Preadulce, Hristoase, a
strigat muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci
dulceaţa dragostei Tale a într-aripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea
milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca
să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte.
Pentru aceasta, prea cuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor
tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se închidă şi nouă uşile cămării.

Sinaxar - Sfânta cuvioasă muceniță Fevronia - 25 iunie:
https://www.trinitas.tv/sfanta-cuvioasa-mucenita-fevronia-25-iunie/

Vieţile Sfinţilor - Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioara
Pe vremea păgânului împărat Diocleţian, era în Roma un eparh cu numele Antim.
Acela avea un fiu, anume, Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a
unui senator, care se numea Prosfor. Acel eparh, îmbolnăvindu-se de moarte, a
chemat pe un frate al său, anume Selin, şi i-a zis: "Iubitul meu frate, eu o să mă
duc din viaţa omenească şi îţi încredinţez pe Lisimah, fiul meu; tu să-i fii tată în
locul meu, iar el să-ţi fie fiu; deci, să grăbeşti după sfârşitul meu, să-i faci nuntă
cu mireasa cu care l-am logodit, fiica lui Prosfor".
Antim poruncind astfel, după trei zile s-a sfârşit. După aceea, împăratul Diocleţian
a chemat pe Lisimah, fiul lui Antim, la el şi pe Selin, unchiul lui, şi, luându-i de o

parte, a zis către Lisimah: "O, tinere, eu, aducându-mi aminte de dragostea tatălui
tău, am voit să te pun eparh în locul lui; dar de vreme ce am auzit că iubeşti
credinţa creştinească, am lăsat acest gând, aşteptând până ce mă voi încredinţa
dacă este adevărat sau nu ceea ce se vorbeşte despre tine. Deci, acum voiesc să te
trimit în părţile Răsăritului, ca să pierzi credinţa creştinească; iar când te vei
întoarce, vei lua de la noi cinstea de eparh". Lisimah, auzind aceasta, n-a îndrăznit
să răspundă nimic împăratului, pentru că era tânăr, având numai douăzeci de ani.
Dar Selin, unchiul lui, căzând la picioarele împăratului, a zis: "Mă rog măriei tale
să-i dai voie lui Lisimah să mai stea câteva zile aici ca să-şi săvârşească nunta, iar
după nuntă mă voi duce şi eu cu dânsul şi vom face tot ceea ce porunceşte
stăpânirea ta".
Împăratul a zis către ei: "Duceţi-vă mai întâi în calea în care v-am poruncit şi
pierdeţi pe creştini, iar după ce veţi rândui bine toate, vă veţi întoarce aici şi
atunci vă voi ajuta şi eu a dănţui la nuntă".
Ei, auzind aceasta, n-au mai îndrăznit să-l cheme a doua oară, ci s-au supus voinţei
lui. Apoi, luând poruncile lui şi cu mulţime de ostaşi, s-au dus spre răsărit. Lisimah
a luat cu el pe un bărbat oarecare cu numele Prim, care îi era şi rudenie, fiul surorii
maicii sale, şi a voit să încredinţeze acelui Prim purtarea de grijă a oastei.
Deci, mergând spre Răsărit şi ajungând în părţile Mesopotamiei, în oraşul ce se
numea Palmira, au pierdut cu diferite pedepse pe creştinii care erau acolo. Pe unii
i-au aruncat în foc, pe alţii i-au dat la fiare, iar pe alţii i-au tăiat cu sabia şi trupurile
cele muceniceşti le-au aruncat câinilor spre mâncare; pentru că Selin, unchiul lui
Lisimah, era foarte sălbatic şi fără de omenie.
De aceea, frica cuprinsese toate părţile Răsăritului, pentru sălbăticia nemilostivului
Selin; dar lui Lisimah îi era foarte milă de creştini, deoarece maica lui fusese
creştină şi el învăţase de la dânsa cunoştinţa lui Hristos. El a chemat într-o noapte
pe rudenia sa, comitul Prim, şi a zis către dânsul: "Prime, prea cinstitule bărbat,
tu ştii că tatăl meu era elin cu credinţa şi în acea credinţă s-a sfârşit, însă maica
mea a adormit în creştinătate. Ea, în viaţa ei, s-a sârguit foarte mult să fiu şi eu
creştin, dar, de frica împăratului şi de teama tatălui meu, n-a putut face aceasta;
însă am poruncă de la dânsa să nu ucid nici un creştin, ci mai ales să mă
sârguiesc să fiu prieten lui Hristos. Acum văd pe creştini foarte munciţi şi ucişi
de pierzătorul Selin, unchiul meu, de care lucru sufletul meu pătimeşte foarte
mult. Deci, voiesc să-i miluiesc în taină şi pe cei ţinuţi în legături să-i eliberez să
fugă şi să se ascundă unde vor putea".

Comitul s-a învoit cu dânsul şi au întărit între dânşii sfatul acesta, ca să cruţe pe
creştini. Astfel, unde auzeau de biserici şi de mănăstiri creştineşti, trimiteau în
taină şi îi înştiinţau de venirea muncitorului, sfătuindu-i să se ascundă. Unor ostaşi
ce erau de un gând cu ei, comitul le-a poruncit să nu prindă pe creştini şi să-i
aducă la muncire, ci mai ales celor prinşi să le dea drumul.
Petrecând ei în Palmira multă vreme, după muncirea multor creştini, au voit să se
ducă în Sivapol, care se afla în hotarele asirienilor şi care era rânduită sub
stăpânirea Romei. Într-acea cetate era o mănăstire de femei, care avea cincizeci de
pustnice. Între ele era o egumenă, cu numele Vriena, uceniţă a fericitei Platonida,
diaconiţă şi egumenă, a cărei rânduială şi canon l-a păzit bine până la sfârşitul
vieţii sale. Iată care era rânduiala Platonidei în mănăstirea aceea: În ziua de vineri,
nici una din surori nu avea voie să lucreze vreun lucru de mână, ci toate se adunau
în biserică, şi de dimineaţa până seara, o parte se îndeletnicea cu rugăciunile, iar
altă învăţa citirea cărţilor sfinte. Deci, mai întâi diaconiţa Platonida singură ţinea o
carte în mâini şi citea surorilor cuvinte insuflate de Dumnezeu, până la ceasul al
treilea, apoi dădea cartea în mâinile Vrienei să o citească până seara.
Astfel, Vriena, luând egumenia, după sfârşitul povăţuitoarei sale, urma întru
toate bunătăţile ei. La acea egumenă, erau două fecioare crescute de dânsa şi
povăţuite la viaţa monahicească. Numele uneia era Procla, iar al celeilalte
Fevronia.
Procla avea douăzeci şi cinci de ani de la naşterea sa, iar Fevronia douăzeci şi
era nepoata Vrienei, adică fiica fratelui său. Ea era atât de frumoasă, încât nici
zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumuseţea feţii ei cea înflorită.
Vriena, văzând o frumuseţe ca aceea a Fevroniei, se îngrijea foarte mult de dânsa
cum s-o păzească în întreaga înţelepciune şi nevătămată de amăgirile lumii
acesteia. Şi, fiindcă toate surorile în toate zilele primeau numai odată puţină hrană
şi aceea spre seară, ea poruncise Fevroniei să postească până în ziua cealaltă, adică
să ţină o zi întreagă fără să mănânce; şi numai în ziua cealaltă spre seară să guste
puţin; voind ca astfel să-i veştejească floarea tinereţii. Dar şi Fevronia singură
voia să se înfrâneze pe sine. Ea se îndeletnicea la atâta postire şi înfrânare, încât
niciodată nu mâncase pâine să se sature, ci totdeauna se lupta cu foamea şi cu
setea; şi astfel îşi obosea trupul cu multe nevoinţe şi osteneli, primind numai
puţin somn. Patul ei era o scândură goală fără aşternut, în lungime de trei coţi,
iar în lăţime de o palmă şi jumătate.

Deci, pe acea scândură şi uneori şi pe pământul gol îşi pleca mult ostenitul său trup
pentru puţină odihnă. Dar diavolul de câte ori voia să o ispitească în vis prin
nălucirile lui, ea îndată se scula, se arunca la pământ în chipul Crucii şi cu multe
lacrimi se ruga înaintea lui Dumnezeu, ca să gonească de la dânsa pe ispititor; apoi
lua o carte, cu dinadinsul Sfintele Scripturi şi astfel se îndulcea duhovniceşte
dintr-însele. Ea era foarte iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte, lucru de
care Vriena se mira foarte mult.
Deci, în ziua de vineri, când toate surorile se adunaseră în biserică, egumena
Vriena a poruncit Fevroniei să citească la surori cuvintele cele de Dumnezeu
insuflate. Dar, de vreme ce vinerea veneau la dânsele în biserică şi femei de neam
bun ca să se îndulcească de învăţăturile cele duhovniceşti, Vriena a poruncit Fe-
vroniei să citească de după o perdea, ca femeile mireneşti să nu vadă chipul şi
podoabele pe care nu le văzuseră nimeni niciodată. Vestea despre fericita
Fevronia se răspândise în toată cetatea şi era lăudată învăţătura ei cea
folositoare şi podoaba feţii ei. Asemenea era lăudat şi obiceiul ei cel bun, fiindcă
era blândă, înţeleaptă şi împodobită cu toate faptele bune, având smerita
cugetare.
Auzind de dânsa o femeie oarecare, care era de neam de senator, cu numele Ieria,
s-a îndemnat cu mare dorinţă să vadă pe Fevronia şi să vorbească cu dânsa. Acea
femeie, Ieria, era cu credinţa elină, tânără de ani, văduvă, care numai şapte luni
trăise cu bărbatul ei şi, rămânând văduvă, petrecea în casa părinţilor săi, care se
ţineau şi ei de păgânătatea cea elinească. Deci, venind Ieria la mănăstire şi, cu
smerenie, spunându-şi dorinţa sa egumenei Vriena, aceasta când a ieşit înaintea ei,
Ieria a căzut la picioarele ei şi, apucând-o, o rugă pe dânsa, zicând: "Te jur cu
Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, să nu te scârbeşti de mine, păgâna,
care până acum am fost batjocura diavolilor. Nu mă lipsi pe mine de învăţătura şi
de vorba surorii voastre Fevronia, ca prin voi să mă povăţuiesc pe calea mântuirii
şi să aflu pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi ceea ce s-a pregătit creştinilor.
Izbăveşte-mă de deşertăciunile veacului acesta şi de necurata slujire de idoli.
Părinţii mei voiesc ca, prin a doua nuntă, să mă împărtăşesc, iar eu doresc să-mi
petrec viaţa după învăţătura Fevroniei şi după vorba ei cea folositoare de suflet;
pentru că este destul timp de când am petrecut în neştiinţă şi în necurăţie".
Acestea grăindu-le Ieria, cu lacrimi uda picioarele egumenei Vriena, pornind-o pe
ea spre milostivire. Atunci Vriena a grăit către dânsa: "Doamnă Ierio, Dumnezeu
ştie că de la doi ani am luat în mâinile mele în mănăstirea aceasta pe Fevronia
fecioară şi iată acum sunt optsprezece ani de când petrece în mănăstire fără să fi
văzut până acum chip bărbătesc, nici feţe de femei mirene, nici haine, nici

Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie)

Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie)

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie)

Similar to Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie) (20)

More from Stea emy

More from Stea emy (20)

Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc († 310) (25 iunie)