Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie )

Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila
(13 februarie/14 iulie )
https://www.academia.edu/43091790/Sfin%C5%A3ii_apostoli_%C5%9Fi_mucenici_Acvil
a_%C5%9Fi_Priscila_13_februarie_14_iulie_
sau
https://www.edocr.com/v/xqyv885x/steaemy/Sfintii-apostoli-si-mucenici-Acvila-si-Priscila-
13
***
Sfântul apostol Achila (Acvila), împreună cu soţia sa, Priscila, a fost printre iudeii
care au plecat din Roma în urma poruncii împăratului Claudiu şi s-a stabilit în
Corint, lucrând ca ţesător de corturi. Aici a găzduit pe Sfântul apostol Pavel. În
urma predicii lui Pavel, în sufletele celor doi s-a aprins dragostea faţă de Hristos şi

după primirea botezului, au ajutat la răspândirea Evangheliei lui Hristos, alături de
Sfântul apostol Pavel. Datorită acestei râvne, Sfântul apostol Achila a fost hirotonit
episcop în cetatea Heracleea din Pont, convertind pe păgâni, sfărâmând idolii,
ridicând biserici şi hirotonind preoţi, fapt pentru care, împreună cu soţia Priscila, a
suferit martiriul în timpul primei prigoane. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Acvila
pe 14 iulie şi pe 13 februarie, împreună cu Sfânta Priscila.
Index
Evanghelia şi Apostolul zilei .......................................................................... 4
În această lună (iulie), ziua a paisprezecea - Sfântul apostol Achila, unul
din cei şaptezeci (Minei)................................................................................. 7
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Achila, unul din cei şaptezeci 17
Imnografie .....................................................................................................25
Viaţa Sfinţilor apostoli şi mucenici Acvila şi soţia sa, Priscila..................26
Sinaxar - Pomenirea Sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila (13
februarie) .......................................................................................................29
Sinaxarul zilei - Apostolii Acvila şi Priscila.................................................30
Sinaxar - Pomenirea Sfântului apostol Achila (14 iulie) ............................. 31
Sinaxar - Sfântul apostol Achila - 14 iulie...................................................32
Arhid. Ștefan Sfarghie - Sinaxar - Sfântul apostol Achila (14 iulie) ...........34
Calendar ortodox - Sfântul apostol Achila, Sfântul cuvios Nicodim
Aghioritul.......................................................................................................35
Proloage - Pomenirea Sfântului apostol Acvila unul din cei şaptezeci (14
iulie)...............................................................................................................39
Sfântul Nicolae Velimirovici -Proloagele de la Ohrida - Pomenirea Sfântului
apostol Acvila (14 iulie) ................................................................................43
Cântare de laudă la Sfinţii Acvila şi Priscilla ...........................................44
Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila şi unde sunt amintiţi in
Scriptură........................................................................................................46
Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre viaţa de
familie - „Îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila” şi cele următoare - Cuvântul 1
.......................................................................................................................52
Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre viaţa de
familie - Despre Aquila şi Priscilla; şi că nu se cuvine să grăim de rău pe
preoţii lui Dumnezeu - Cuvântul 2 ...........................................................62
Sfântul Ioan Gură de Aur - Sfaturi pentru soţie.......................................76
Pomenirea Sfinţilor mucenici Acvila şi Priscilla.........................................80
Sfințenia în cuplu, Sfinții Acvila și Priscila .................................................89
Pr. George Papavarnavas - Sfinţii Priscilla şi Acvila, ca modele pentru
viaţa noastră..................................................................................................90
Ioan-Lucian Radu - Sfinţii Acvila şi Priscila - o familie în slujba lui
Dumnezeu......................................................................................................93
Sfânta Prisca (Priscilla) martiră ...................................................................96

Catacombele Priscillei din Roma .................................................................98
Icoane ..........................................................................................................102

Evanghelia şi Apostolul zilei
Evanghelia
Matei 9, 36-38; 10, 1-8
36.Şi văzând mulţimile, Is-a făcut milădeele că erau necăjiteşi rătăciteca nişte
oi care n-au păstor.
37. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini.
38. Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lurcători la secerişul Său.

1. Chemândla Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra
duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice
neputinţă.
2. Numelecelor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru,
şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui;
3. Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se
zice Tadeu;
4. Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.
5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea
păgânilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi;
6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.
7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor.
8.Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe
demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.
Apostol
Epistola către Efeseni a Sfântului apostol Pavel
Efeseni 4, 7-13
Fraţilor,
7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri
oamenilor".
9. Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decâtcă S-a pogorât în părţile cele mai
de jos ale pământului?
10. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca
pe toate să le umple.

11. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii
păstori şi învăţători,
12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
13.Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui
Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui
Hristos.

În această lună (iulie), ziua a paisprezecea - Sfântul apostol Achila, unul din
cei şaptezeci (Minei)
La Vecernie
La Doamne strigat-am..., Stihirile glasului 1:
Podobie: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti şi pe pământ oamenilor tare folo-
sitoare, prea curată Fecioară miluieşte-ne pe noi cei ce scăpăm la tine. Că nădejdile
noastre, după Dumnezeu, întru tine le-am pus, Născătoare de Dumnezeu.
Pavel cugetătorul de Dumnezeu, soarele cel mare al lumii, pe tine fericite te-a tri-
mis ca pe o rază luminoasă la toată zidirea, ca cu luminile cuvintelor tale cele
strălucitoare, să luminezi pe cei ce se primejduiau odinioară în noaptea necu-
noştinţei.
Inima ta cea curată luminându-se din destul cu razele cele luminoase ale Dumne-
zeiescului Duh, Achila de Dumnezeu grăitorule, cu adevărat te-ai făcut cu chip
luminos şi întunericul cel cumplit al elinilor l-ai risipit cu darul cel dumnezeiesc.
Cei ce cu credinţă aleargă la dumnezeiescul tău lăcaş, şi într-însul ţi se roagă
fericite, se mântuiesc de tot felul de boli şi de primejdii şi de scârbe, prin sfinţitele
tale rugăciuni, şi cu mijlocirile tale cele către Dumnezeu, prea sfinţite Achila.

Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei
De Dumnezeu fericită Pruncă, aducând Ziditorului rugăciunile noastre, ca o păr-
tinitoare blândă credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, dă răsplătire robilor tăi
iertare, ca una ce eşti mântuirea, şi iertare desăvârşită sufletelor noastre, ceea ce
eşti cu totul fără prihană.
A Crucii, a Născătoarei
Stând lângă Crucea Fiului şi Dumnezeului tău, şi uitându-te la îndelungă răbdarea
Lui, ziceai tânguindu-te Maică curată: Vai mie dulcele meu Fiu! De ce pătimeşti
acestea fără dreptate? Fiule al lui Dumnezeu, ca să mântuieşti neamul omenesc.
Tropar, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte Achila roagă pe Milostivul Dumnezeu ca
să dea iertare de greşale sufletelor noastre.
Slavă..., Şi acum..., al Născătoarei
La Utrenie
Canoanele amândouă ale Octoihului şi al apostolului pe 4.
Canonul apostolului
facere a lui Iosif
Cântarea 1
Irmos: Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, celui ce a
despărţit marea, şi a trecut pe norodul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că
S-a prea slăvit .
Preasfinţitul Achila să-l lăudăm cu sfinţite cântări, şi să strigăm: Îndurătorule mân-
tuieşte pe toţi cu rugăciunile lui, ca Unul ce eşti prea bun.
Făcutu-te-ai cu totul pe sineţi fericite luminos lăcaş al Duhului, strălucindu-te cu
luminile Lui. Pentru aceea ai luminat pe cei din întuneric.
Întărindu-ţi gândul cu legile lui Hristos, ai surpat toată trufia celor fărădelege, şi
capiştile idolilor a le răsturna te-ai nevoit, de Dumnezeu fericite.

Slavă...
Cu adaosuri curăţitoare ale rugilor tale, curăţeşte mărite patimile trupurilor şi ale
sufletelor noastre, celor ce săvârşim cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.
Şi acum..., a Născătoarei
Prin cuvânt ai zămislit Preacurată în pântecele tău pe Cuvântul, cel ce a zidit toate
cu cuvântul. Pentru aceea cu cuvinte dumnezeieşti te lăudăm pe tine, ceea ce eşti
de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 3-a
Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...
Dorit-ai mărite precum se cade pe Dumnezeu cel singur Stăpân şi Împărat, şi dum-
nezeiască voirea Lui cu inimă neîndoită o ai săvârşit.
Cu puterea cinstitului şi Dumnezeiescului Duh, ai surpat toată puterea lui veliar,
vitejeşte nevoindu-te, prea sfinţite Achila prea lăudate.
Slavă...
Cu minte curată văzând ca prin oglindă slava Domnului, mai desăvârşit te-ai îm-
părtăşit de dânsa, fericite, mutându-te de la aceste vremelnice la cele stătătoare.
Cela ce singur este curat şi singur este Domn, dacă te-a cunoscut că singură eşti
mai curată decât toată zidirea, s-a întrupat din curate sângiurile tale, Preacurată.
Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât
păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim când vrăj-
maşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, pier-
de cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa drept-

măritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de
oameni.
Luminându-te la suflet de cuvintele lui Pavel, ca soarele ai strălucit cu lumina
cunoştinţei de Dumnezeu, fericite Achila, şi ţi-ai împletit cununa muceniciei după
lege. Drept aceea izvorăşti râuri de vindecări, celor ce prăznuiesc cu credinţă po-
menirea ta, fericite.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei
Degrab primeşte Stăpână rugăciunile noastre, şi le du pe ele Fiului tău şi Dumne-
zeu, Fecioară prea curată. Surpă semeţiile barbarilor, ca să cunoască puterea ta nea-
murile, cele iubitoare de războaie, păzeşte-ne pe toţi cu ameninţarea ta.
A Crucii, a Născătoarei
Dacă te-a văzut pe Cruce înălţat Maica Ta cea curată, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca
o Maică tânguindu-se a grăit: Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiul meu?
Cum Cela ce eşti viaţa tuturor, Te împărtăşeşti cu moartea ? Vrând să înviezi pe cei
morţi ca un Milosârd.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am prea slăvit pe Tine,
Unule, Iubitorule de oameni.
Pe cei ce dormeau cu somnul necredinţei celei rele, i-ai deşteptat către lumina bu-
nei credinţe, Achila.
Ai surpat trufia cea mândră a vrăjmaşului, împlătoşându-te cu smerire dumne-
zeiască, Achila.
Slavă...
Vărsându-ţi sângele fericite, te-ai nevoit pentru Hristos, făcându-te preot şi măr-
turisitor patimilor Lui.

Palat neînţeles şi scaun înalt al Împăratului te numim, Născătoare de Dumnezeu
Stăpână.
Cântarea a 5-a
Irmos: Învăţătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina po-
runcilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
Ca un tainic sfinţit izvorând totdeauna cuvântul cel prea dulce, cu bună credinţă
prea înţelepte, ai îndulcit sufletele celor supuşi la rătăcirea cea amară, Achila prea
lăudate.
Cu adevărat ţi-a scris ţie laudele Luca de Dumnezeu grăitorul, căci te-ai făcut
ucenic, şi dumnezeiesc primitor de străini sfinţitului Pavel, înţelepţeşte învăţându-
te cele dumnezeieşti.
Slavă...
Aflând pe sfinţitul Pavel ca pe o stea luminoasă, care lumina cinstita propovăduire,
luminându-te foarte de dânsul, ai luat strălucirea Cuvântului.
Maică şi roabă te-ai făcut lui Hristos, celui ce din tine s-a întrupat pentru noi. pe
care neîncetat roagă-L pururea, să ne mântuim noi cei ce te numim pe tine Născă-
toare de Dumnezeu prea curată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Întru adâncul greşelilor...
Vărsatu-s-a darul în buzele tale fericite, prea sfinţite, de care s-a binecuvântat
Domnul tuturor în veci, Achila de Dumnezeu insuflate.
Rugăciunea ta fericite Achila, de Dumnezeu purtătorule, este ştergere tuturor bo-
lilor, şi curăţire sufletelor celor ce păcătuiesc.
Slavă...

Cărările tale pornindu-se dumnezeieşte, şi către căile lui Dumnezeu îndreptându-
se, s-a arătat celor rătăciţi povăţuire şi cărare de mântuire.
Fecioară prea curată cea cu numele de Doamnă, ca una ce ai născut pe Dătătorul de
bine Dumnezeu, mântuieşte totdeauna de tot felul de supărări pe cei ce te laudă pe
tine.
Irmosul: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale
cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Condac, glasul al 4-lea:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta, Doamne s-a însemnat peste noi
care cu cunoştinţă Te lăudăm, venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Împreună cu apostolii pe scaun şezător, şi împreună călător fiind apostole, lumea
cu învăţăturile şi cu minunile o ai luminat, cununa slavei Achila luând.
Sinaxar
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului apostol Achila.
Stih: Întins-a Pavel ca mreaja cuvântul,
Pe Achila ca pe dumnezeiesc vânat vânându-l.
Pe Achila în a patrusprezecea zi,
Mormântul ascunzându-l îl acoperi.
Acestuia i-a scris laudele la Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca, pentru că
fiind ucenic şi gazda fericitului Pavel, a fost învăţat de dânsul dumnezeieştile învă-
ţături. Pentru aceasta şi scuipând rătăcirea lui veliar, şi făcându-se preot, şi muce-
nic patimilor Domnului, a luat de la dânsul cununa.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Iust.
Stih: Iust jertfă a pune pe focul jertfelnicului nu s-a plecat
Ci însuşi ca o străină jertfă în foc a fost aruncat.

Acesta a fost din Roma, ostăşindu-se în ceata numerilor, sub Claudie tribunul. Deci
întorcându-se odată de la războiul barbarilor, împotriva cărora s-a fost luptat ostaşii
săi, s-a făcut întru o uimire, şi vedea o Cruce în chip de cristal, iar din Cruce a ieşit
un glas, care l-a învăţat taina dreptei credinţe.
Pentru aceasta mergând la Roma, şi-a împărţit averea sa la săraci, şi aflându-se
slobod, se bucura că a dobândit credinţa cea în Hristos.
Deci după ce i s-a descoperit tribunului Claudie, cum că sfântul a crezut în Hristos
luându-l acela l-a sfătuit ca să-şi miluiască tinereţele sale, şi să se lepede de
credinţa lui Hristos. Şi de vreme ce n-a putut a-l pleca, pentru aceasta l-a trimis cu
scrisoare la ighemonul Magnentie.
Deci întrebându-se de ighemonul, şi spunându-i că se află statornic în credinţa lui
Hristos, îl întinseră foarte, şi-l bătură cu vine crude. Apoi primii în capul său un
coif ars, şi sub subţiori măciuci de fier arse, şi îl întinseră pe un grătar de fier ars, şi
apoi băgându-l într-un cuptor de foc, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, nestricându-l
focul nici măcar la păr.
Tot în această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru, şi făcătorul de
minuni Onisim.
Stih: Sarcina ta cea uşoară, cu dulceaţă am fost ridicând,
Cu care împreună şi cu Onisim al tău, Cuvinte la tine sunt venind.
Tot în această zi, Sfinţii muceniciAchila şi Ilarie, care împroşcaţi cu pietre s-au
săvârşit.
Stih: Pe Ilarie şi pe Achila cu pietre i-au fost ucigând,
Bărbaţii înşelăciunii ai cărora dumnezei pietre sunt.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru cel nou, care tăindu-i-se picioarele s-a
săvârşit.
Stih: Pe dumnezeiescul Petru care umbla fără şchiopătare.
L-a păgubii cu despărţirea de picioare.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Iraclie, care cu ciomege fiind bătut, s-a să-
vârşit.

Stih: Iraclie pentru zdrobirile cele de ciomege se va îngâmfa,
Precum se mândrea Iraclie pentru ciomagul ce purta.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a
Irmos: Chipul cel de aur fiind cinstit în câmpul Deira, cei trei tineri au defăimat
porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au
cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Ţesându-ţi ţie podoaba nestricăciunii prin Dumnezeiescul Duh, cu totul te-ai făcut
frumos, şi pe vrăjmaşul l-ai golit, şi pe cei dezbrăcaţi de el i-ai îmbrăcat cu po-
doabă luminoasă, şi cu lumină mântuitoare, Achila.
Noroadele cele ce erau cuprinse de foamete înţelegătoare, şi se primejduiau, le-ai
hrănit cu pâinea cuvintelor înţelepciunii tale, vrednicule de minune, şi le-ai făcut
părtaşe mesei celei cereşti, fiind tainic sfinţit cu chip dumnezeiesc.
Slavă...
Cei ce aleargă la Sfântul tău lăcaş, prea lăudate, dobândesc sănătate, se mântuiesc
de patimi, şi se curăţă de boli, lăudându-te cu dragoste, şi strigând: Bine eşti
cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
S-a omorât odinioară Adam cu mâncarea cea făcătoare de stricăciune, iar tu prea
curată Fecioară născând pe Viaţa noastră, l-ai înviat pe el. Drept aceea ca pe una ce
eşti pricină bunătăţilor, lăudându-te strigăm: Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut
pe Dumnezeu cu trup.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Dumnezeu, care S-a pogorât...
Cel ce cu bucurie locuieşti în ceruri dimpreună cu dumnezeieştii ucenici şi slugi, şi
însăşi văzători Cuvântului, şi eşti îndumnezeit după dar Achila, adu-ţi aminte de
cei ce cu credinţă, şi cu dragoste te cinstesc.

Izvoarele sudorilor tale fericite, ne izvorăsc nouă râuri de minuni dumnezeieşti, şi
totdeauna usucă supărările patimilor celor necuvioase, şi îneacă taberele înşelă-
torului.
Binecuvântăm pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cel ce te apropii de Dumnezeu cu gând fără materie, îndumnezeindu-te pururea
după dar, cu totul te faci lumină ca un om fără de trup, şi vezi cele ce văd îngerii,
mărite Achila, sfinţite tăinuitorule al lui Hristos.
Ca una ce cu adevărat mai presus de toată pricina ai zămislit Preacurată în pântece
pe Dumnezeu pricinuitorul tuturor, şi l-ai născut pentru noi asemenea ca noi, pe
acela roagă-L, pentru cei ce te laudă pe tine prea curată.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea
înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia
în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L prea înălţaţi întru
toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...
Pe tine cel ce eşti sfinţit şi cinstit odor al Cuvântului şi prea înţelept propovăduitor
al Lui, şi luminător lumii, şi întărire credinţei noastre, adunându-ne toţi cu cântări
prea slăvite dintr-un glas te fericim Achila.
Ca un surpător înşelăciunii, şi povăţuitor limbilor, şi dumnezeiesc pătimitor al
Mântuitorului, şi dimpreună cetăţean, şi locuitor cu sfinţii îngeri Achila grăitorule
de cele dumnezeieşti, cu ei dimpreună roagă-te Stăpânului, să se mântuiască su-
fletele noastre.

Cunoscându-te pe tine Achila ucenic lui Pavel, şi luminător lumii nerătăcit, şi mu-
cenic prea sfinţit, şi surpător idolilor, şi învăţător cunoştinţei lui Dumnezeu, cu
cuget bine credincios, cugetătorule de Dumnezeu te fericim.
Slavă...
Prea sfântă pomenirea ta răsărind în lume, ca soarele luminează sufletele celor
ce cu bună credinţă te laudă pe tine; întru care roagă-te fericite, să se dea tutu-
ror iertare de păcate, şi pace adâncă, şi mare milă.
Sfeşnic luminător te-a văzut pe tine mai-nainte proorocul, Fecioară Maică, purtând
Lumina cea răsărită din Lumină; care cu luminile Dumnezeirii Sale celei nespuse a
luminat din destul, cele ce erau întunecate mai-nainte prea curată Fecioară.
Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune
a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare întru stricăciune, din
Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se, pentru noi, credincioşii, cu un
gând întru laude Îl slăvim.
Luminânda
Podobie: Cu ucenicii să ne suim în muntele Galileei, prin credinţă să vedem pe
Hristos zicând: Că a luat putere a celor de sus şi a celor de jos; să ne învăţăm cum
învaţă, a boteza toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi
a petrece cu tăinuitorii, precum S-a făgăduit până în sfârşitul veacului.
Fiind ucenic prea fericite lui Pavel verhovnicul apostolilor, împreună cu el ai
înconjurat tot pământul, întărind cu cuvântul inimile cele slăbănogite de înşe-
lăciunea vrăjmaşului, şi săvârşindu-ţi călătoria, împreună cu îngerii stai de faţă în
ceruri înaintea lui Hristos, rugându-te pentru lume, Achila prea fericite.
A Născătoarei
Ceea ce eşti dulceaţa îngerilor, bucuria celor necăjiţi, folositoarea creştinilor,
Fecioară Maica Domnului, apără-ne pe noi, şi ne mântuieşte de muncile cele veş-
nice.
Şi cealaltă, slujbă a Utreniei după rânduială şi Otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul apostol Achila, unul din cei şaptezeci
Troparul Sfântului apostol Achila, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea: Apostole
sfinte Achila, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli
sufletelor noastre.
Cântarea 1
Irmos: Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, cel ce a
despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, căci
cu slavă S-a prea slăvit.
Stih: Sfinte apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe sfinţitul apostol Achila să-l lăudăm cu sfinţite cântări şi să zicem: Îndurătorule,
mântuieşte pe toţi cu rugăciunile lui, ca Unul care eşti Prea bun.
Făcutu-te-ai cu totul pe tine, fericite, luminos locaş al Duhului, strălucindu-te cu
luminile lui. Pentru aceea, ai luminat pe cei din întuneric.

Întărindu-ţi gândul cu legile lui Hristos, ai surpat toată trufia celor fără de lege şi
capiştile idolilor a le răsturna te-ai nevoit, de Dumnezeu fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu adaosuri curăţitoare ale rugăciunilor tale, curăţeşte, mărite, patimile trupurilor
şi ale sufletelor noastre, celor ce săvârşim cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin cuvânt ai zămislit, Preacurată, în pântecele tău pe Cuvântul, cel ce a zidit toate
cu cuvântul. Pentru aceea, cu cuvinte dumnezeieşti te lăudăm pe tine, ceea ce eşti
de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 3-a
Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...
Dorit-ai, mărite, precum se cade, pe Dumnezeu cel singur Stăpân şi Împărat şi
dumnezeiască voirea Lui cu inimă neîndoită o ai săvârşit.
Cu puterea cinstitului şi dumnezeiescului Duh ai surpat toată puterea lui veliar,
vitejeşte nevoindu-te, prea sfinţite apostole Achila, prea lăudate.
Cu minte curată văzând ca prin oglindă slava Domnului, mai desăvârşit te-ai
împărtăşit de dânsa, fericite, mutându-te de la aceste vremelnice la cele stătătoare.
Cel ce singur este curat şi singur este Domn, dacă te-a cunoscut că tu singură eşti
mai curată decât toată zidirea, S-a întrupat din curate sângiuirile tale, Preacurată.
Irmosul: Întareşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, cel ce prin lemn ai omorât
păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am prea slăvit pe Tine,
Pe cei ce dormeau cu somnul necredinţei celei rele, i-ai trezit către lumina dreptei
credinţe, Sfinte apostole Achila.
Ai surpat trufia cea mândră a vrăjmaşului, împlătoşându-te cu smerenie dumne-
zeiască, Sfinte apostole Achila.
Vărsându-ţi sângele, fericite, te-ai nevoit pentru Hristos, făcându-te preot şi măr-
turisitor al patimilor Lui.
Cămară neînţeleasă şi scaun înalt al Împăratului te numim, Născătoare de Dumne-
zeu, Stăpână.
Cântarea a 5-a
Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina
poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
Ca un tainic sfinţit izvorând totdeauna cuvântul cel prea dulce, cu bună credinţă,
prea înţelepte, ai îndulcit sufletele celor supuşi la rătăcirea cea amară, sfinte Achi-
la, prea lăudate.

Cu adevărat ţi-a scris ţie laudele Sfântul Luca de Dumnezeu grăitorul, căci te-ai
făcut ucenic şi dumnezeiesc primitor de străini sfinţitului apostol Pavel, înţele-
pţeşte învăţându-te cele dumnezeieşti.
Aflând pe sfinţitul apostol Pavel ca pe o stea luminoasă, care lumina cinstita pro-
povăduire, fiind luminat de el, ai luat strălucirea Cuvântului.
Maică şi roabă te-ai făcut lui Hristos, cel ce din tine S-a Întrupat pentru noi. Pe
care neîncetat roagă-L pururea să ne mântuim noi, cei ce te numim pe tine Năs-
cătoare de Dumnezeu, prea curată.
Cântarea a 6-a
Irmos: În adâncul greşelilor...
Vărsatu-s-a darul în buzele tale, fericite, prea sfinţite, de care s-a binecuvântat
Domnul tuturor în veci, sfinte apostole Achila, de Dumnezeu însuflate.
Rugăciunea ta, fericite Achila, de Dumnezeu purtătorule, este vindecare a tuturor
bolilor şi curăţire a sufletelor celor ce păcătuiesc.
Cărările tale fiind pornite dumnezeieşte şi către căile lui Dumnezeu îndreptându-se,
s-au arătat celor rătăciţi povăţuire şi cărare de mântuire.
Fecioară prea curată, cea cu numele de Doamnă, ca singura ce ai născut pe Dătă-
torul de bine, Dumnezeu, miluieşte totdeauna de tot felul de supărări pe cei ce te
laudă pe tine.

Irmosul: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel
neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Condac, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta,
Doamne s-a însemnat peste noi care cu cunoştinţă Te lăudăm, venit-ai şi Te-ai ară-
tat, Lumina cea neapropiată.
Împreună cu apostolii pe scaun şezător şi împreună călător fiind, apostole, lumea
cu învăţăturile şi cu minunile o ai luminat, luând cununa slavei, Sfinte Achila.
Cântarea a 7-a
Irmos: Chipul cel de aur fiind cinstit în câmpul Deira, cei trei tineri au defăimat
porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au
cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Ţesându-ţi ţie podoaba nestricăciunii prin Dumnezeiescul Duh, cu totul te-ai făcut
frumos şi pe vrăjmaşul l-ai golit, iar pe cei dezbrăcaţi de el i-ai îmbrăcat cu
podoabă luminoasă şi cu lumină mântuitoare, sfinte apostole Achila.
Popoarele cele ce erau cuprinse de foamea înţelegerii şi se aflau în primejdie, le-ai
hrănit cu pâinea cuvintelor înţelepciunii tale, vrednicule de minune şi le-ai făcut
părtaşe mesei celei cereşti, fiind tainic sfinţit cu chip dumnezeisc.
Cel ce aleargă la sfântul tău locaş, prea lăudate, dobândesc sănătate, se mântuiesc
de patimi şi se curăţă de boli, lăudându-te cu dragoste şi grăind: Binecuvântat eşti,
Dumnezeul părinţilor noştri.
S-a omorât odinioară Adam cu mâncarea cea făcătoare de stricăciune, iar tu, prea
curată Fecioară, născând Viaţa noastră, l-ai înviat pe el. Drept aceea, ca pe una ce
eşti pricina bunătăţilor, lăudându-te, grăim: Binecuvântată eşti, ceea ce ai năs-cut
pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Dumnezeu, care S-a pogorât...
Cel ce cu bucurie locuieşti în ceruri, împreună cu dumnezeieştii ucenici şi slujitori,
ei înşişi văzători Cuvântului şi eşti îndumnezeit după dar, Sfinte apostole Achila,
adu-ţi aminte de cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc.
Izvoarele sudorilor tale, fericite, ne izvorăsc nouă râuri de minuni dumnezeieşti şi
totdeauna usucă supărările patimilor celor necuvioase şi îneacă taberele înşelă-
torului.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Cel ce te apropii de Dumnezeu cu gând fără de materie, îndumnezeindu-te pururea
după dar, cu totul te faci lumină ca un om fără de trup şi vezi cele ce văd îngerii,
mărite Achila, sfinţite tăinuitorule al lui Hristos.
Ca una ce cu adevărat mai presus de toată pricina ai zămislit, Preacurată, în
pântece pe Dumnezeu, Pricinuitorul tuturor şi L-ai născut pentru noi asemenea ca
noi, pe Acela roagă-L, pentru cei ce te laudă pe tine, prea curată.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea
înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia
în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L prea înălţaţi întru
toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Pe tine cel ce eşti sfinţit şi cinstit odor al Cuvântului şi prea înţelept propovăduitor
al Lui, luminător lumii şi întărire credinţei noastre, adunându-ne toţi, cu cântări
prea slăvite, într-un glas te fericim, sfinte apostole Achila.
Ca un surpător al înşelăciunii şi povăţuitor al limbilor, dumnezeiesc pătimitor al
Mântuitorului şi împreună cetăţean şi locuitor cu sfinţii îngeri, Sfinte Achila, grăi-
torule de cele dumnezeieşti, cu ei împreună roagă-te Stăpânului să se mântuiască
sufletele noastre.
Cunoscându-te pe tine, apostole Achila, ucenic al Sfântului apostol Pavel şi lumi-
nător neînşelător al lumii, mucenic prea sfinţit şi surpător idolilor şi învăţător al
cunoştinţei lui Dumnezeu, cu cuget bine credincios, cugetătorule de Dumnezeu, te
fericim.
Prea sfântă pomenirea ta răsărind în lume, ca soarele luminează sufletele celor ce
cu dreaptă credinţă te laudă pe tine; întru care roagă-te, fericite, să se dea tuturor
iertare de păcate, pace adâncă şi mare milă.
Sfeşnic luminător te-a văzut pe tine mai înainte proorocul, Fecioară Maică, purtând
Lumina cea răsărită din Lumină; care, cu luminile Dumnezeirii Sale celei nespuse,
a luminat din destul cele ce erau întunecate mai înainte, prea curată Fecioară.
Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune
a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare întru stricăciune, din
Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se, pentru noi, credincioşii, cu un
gând întru laude Îl slăvim.
Sedealna, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce
nu ne robim când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase,
Dumnezeul nostru, pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască

cât poate credinţa dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,
Luminându-te la suflet la cuvintele sfântului apostol Pavel, ca soarele ai strălucit
cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, fericite Achila şi ţi-ai împletit cununa muce-
niciei, după lege. Drept aceea, izvorăşti râuri de vindecări celor ce prăznuiesc cu
credinţă pomenirea ta, fericite.
Sedealna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne
întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine
şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, pierde cu Crucea Ta pe cei ce
se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa dreptmăritorilor, pentru
rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
Degrab primeşte, Stăpână, rugăciunile noastre şi le du Fiului tău şi Dumnezeu, Fe-
cioară prea curată. Surpă semeţiile celor ce iubesc războaiele, ca să cunoască
puterea ta şi ne păzeşte pe noi cu acoperământul tău.
Sedelna Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.
Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim când vrăj-
maşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru,
pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa
dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule
de oameni.
Dacă Te-a văzut pe Cruce înălţat Maica Ta cea curată, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca
o maică, tânguindu-se, a grăit: ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiul meu?
Cum Tu, cel ce eşti Viaţa tuturor, Te împărtăşeşti cu moartea, vrând să înviezi pe
cei morţi, ca un Milosârd?

Imnografie
Condacul Sfântului apostol Achila, unul din cei şaptezeci: Împreună cu apostolii
pe scaun şezător şi împreună călător fiind, apostole, lumea cu învăţăturile şi cu
minunile o ai luminat, luând cununa slavei, Sfinte Achila.
Troparul Sfântului apostol Achila, unul din cei şaptezeci: Apostole Sfinte Achila,
roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Viaţa Sfinţilor apostoli şi mucenici Acvila şi soţia sa, Priscila
Sfântul apostol Acvila, unul din cei şaptezeci de apostoli, a fost ucenicul
Sfântului apostol Pavel şi a fost aşezat episcop de acesta. El era de neam iudeu,
din părţile Pontului, locuind în Italia cu femeia sa, Priscila, mai înainte de a
crede ei în Hristos.
Când Claudiu Cezarul a poruncit ca toţi iudeii să fugă din Roma, atunci Acvila cu
soţia sa au trecut în Corint. Pricina acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost
aceasta: începându-se propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos în Roma şi
Sfântul apostol Petru venind şi el acolo, au primit Sfânta credinţă în Hristos, dar
mai mulţi petreceau întru necredinţă. Dar ei aveau multe certuri între dânşii, căci

unii mărturiseau că Hristos este adevăratul Mesia, iar alţii se lepădau de El,
hulindu-L.
Necredincioşii iudei, precum cei din Ierusalim şi din celelalte părti, tot astfel şi din
Roma, de multe ori se sculau cu răutate împotriva creştinilor. Ei nu sufereau nici să
audă de numele lui Iisus Hristos, dar şi pe păgâni îi îndemnau spre aceasta, gonind
pretutindeni pe cei credincioşi. Dar cei care se întorseseră la Hristos, aceia apărau
pe iudeii ce crezuseră, de iudeii cei necredincioşi; din această pricină se ridica între
dânşii ceartă. De acest lucru s-a dat de ştire lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce
Hristos se numea de creştini că este Fiul lui Dumnezeu şi împărat al lui Israel,
pentru aceea Cezarul s-a temut să nu se ridice vreo tulburare în popor şi să se arate
între dânşii un alt împărat, care să-i ia stăpânirea lui. Deci, el a poruncit ca pe toţi
iudeii cei credincioşi şi necredincioşi, să-i izgonească din Roma şi din toată Italia.
Se mai povestesc încă şi alte pricini ale izgonirii acelora. Iudeii cei necredincioşi
amăgiseră la credinţa lor mozaică pe împărăteasa Agripina, femeia lui Claudiu.
Deci iudeii, fiind izgoniţi de acolo, Acvila s-a dus în Corint, hrănindu-se din
osteneala mâinilor sale, pentru că era cu meşteşugul făcător de corturi.
Pe vremea aceea, Sfântul apostol Pavel, propovăduindpe Hristos între neamuri,
a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei şi aflând acolo pe Acvila
cu soţia sa, Priscila, a găzduitla dânşiişi fiind de acelaşi meşteşug cu ei, lucrau
împreună corturi. Deci, învăţându-i pe ei a crede în Hristos, i-a botezat.
Petrecând Pavel în Corint o vreme, se întreba cu iudeii şi cu elinii despre Hristos.
Astfel, i-a învăţat pe ei cuvântul lui Dumnezeu un an şi şase luni. Apoi, plecând cu
corabia în Siria, a luat cu dânsul pe Acvila şi pe Priscila. Sfântul apostol Pavel a
sosit împreună cu dânşiişi cu ceilalţiurmători ai luila Efes şi voind ca să fie în
Ierusalim de praznicul Paştelui, au lăsat în Efes pe Acvila şi pe Priscila, ca să
înveţe pe efeseni Sfânta credinţă cea în Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la
Ierusalim, făgăduindu-le ca iarăşi o să se întoarcă la dânşii în Efes.
După ce Pavel s-a dus în calea cea socotită de dânsul, a venit la Efes iudeul Apolo,
de neam alexandrin, bărbat înţelept şi tare în Scripturi. Acesta era învăţat în calea
Domnului şi arzând cu duhul, grăia şi învăţa cu dinadinsul cele pentru Domnul.
Însă nu ştia încă de botezul cel în Sfânta Treime, ci numai de botezul lui Ioan.
Auzind Acvila şi Priscila de această învăţătură a lui Apolo, l-au primit pe el la
dânşii şi mai cu încredinţare i-au spus calea Domnului. După aceasta, Sfântul
apostol Pavel s-a întors de la Ierusalim la Efes şi a scris de acolo Întâia Epistolă

către Corintenii care crezuseră în Hristos. Iar la sfârşit le grăieşte: „Închină-se
vouă întru Domnul Acvila şi Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adică cu
slugile lor)”.
După aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarăşi s-a dat libertate iudeilor să vieţuiască
în Roma. Deci, iudeii se întorceau fiecare la locul lor cel dintâi, la averile lor, adică
în Italia. Atunci şi Acvila cu Priscila s-au întors în Roma.
Când Sfântul apostol Pavel s-a întors iarăşi la Corint şi a scris de acolo epistola
către Romani, n-a uitat ca într-însa să trimită sărutarea sa, către aceşti iubiţi ucenici
ai săi, zicându-le în capitolul cel mai de pe urmă, astfel: „Sărutaţi pe Acvila şi
Priscila, ajutătorii mei în Iisus Hristos, care pentru sufletul meu şi-au pus
grumajiilor, cărora nu eu singurlemulţumesc, ci toate Bisericile neamurilor.”
Sfântul Acvila, zăbovind o vreme în Roma, s-a dus iarăşi în Asia, cu soţia sa.
Pentru că a fost rânduit de învăţătorul său, Sfântul apostol Pavel, la propovăduirea
cuvântului lui Dumnezeu. Mergând el la Efes, ajuta întru osteneli pe Sfântul
apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, pe care, punându-l episcop, l-a
lăsat acolo, precum grăieşte în cea dintâi Epistolă scrisă către dânsul din
Laodiceea: „Te-am rugat pe tine să rămâi în Efes, când mergeam în Mace-
donia...”
După aceasta, când Sfântul apostol Pavel a fost izgonit de evrei din Ierusalim şi a
fost dus la Roma în lanţuri, a scris de acolo a II-a Epistolă către Timotei. În aceeaşi
epistolă vorbeşte de aceşti iubiţi ucenici ai săi, zicând: „Sărută pe Priscila şi pe
Acvila...”.
Sfântul apostol Acvila, propovăduindpeHristos în Asia, în Ahaia şi în Eracleea,
a adus la mântuire mulţime mare de suflete omeneşti. Pe mulţi i-a întors de la
idoleasca nebunie la dumnezeiască cunoştinţa, botezându-i.
El a trecut şi prin alte ţări diferite, binevestind pretutindeni Împărăţia lui
Dumnezeu şi luminând pe mulţi cu Sfânta credinţă. A sfărâmat mulţi idoli şi a
ridicat multe biserici, punând preoţi şi suferind multe ispite.
În urmă a fost ucis de cei necredincioşi şi a aflat odihnă la ceruri cu ceilalţi Sfinţi
apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci.
Amin.

Sinaxar - Pomenirea Sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila (13
februarie)
Tot în această zi (13 februarie ), pomenirea Sfinţilorapostoli şi mucenici Achila
şi Priscila.
Sfântul Achila era cizmar de meserie şi auzind de Sfântul apostol Pavel, s-a dus la
el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe
lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună
primejduindu-se în toate ispitele.
Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor şi pentru credinţa
cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale.
Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în
urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele.
Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.

Sinaxarul zilei - Apostolii Acvila şi Priscila
Sfinţii, slăviţii şi mult lăudaţii apostoli Acvila şi Priscila se numără printre cei
şaptezeci de apostoli. Acvila (sau Achila) era un evreu din Italia, care s-a mutat în
Corint împreună cu soţia sa Priscila, atunci când împăratul roman Claudiu i-a
alungat pe evrei din Italia. Apostolul Pavel i-a întâlnit în Corint, i-a convertit şi le-a
botezat întreaga casă, apoi a rămas cu ei timp de un an şi jumătate.
Acvila şi Priscila au mers împreună cu Sfântul Pavel în Efes, unde acesta a scris
prima sa Epistolă către Biserica din Corint, în care el îi menţionează pe Sfinţii
Acvila şi Priscila (I Corinteni 16,19). Când a murit împăratul Claudiu, evreilor li s-
a permis să se reîntoarcă la Roma, ceea ce Sfinţii Acvila şi Priscila au şi făcut.
Astfel, atunci când Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Roma, el i-a salutat
pe vechii săi prieteni în Epistola sa (Romani 16,3-4). Mai târziu, aceşti sfinţi au
mers încă o dată la Efes, împreună cu Apostolul Timotei, iar Sfântul Apostol Pavel
îi menţionează iarăşi în a doua Epistolă către Timotei (II Timotei 4,19).
Ca episcop, Sfântul Acvila a construit numeroase biserici, a distrus mulţi idoli, a
hirotonit mulţi preoţi şi a propovăduit Evanghelia cu multă vigoare. El a fost
martirizat pentru numele lui Hristos, săvârşindu-se de sabie. Biserica îl pomeneşte
pe Sfântul Acvila pe 14 iulie şi pe 13 februarie, împreună cu Sfânta Priscila.

Sinaxar - Pomenirea Sfântului apostol Achila (14 iulie)
În această lună (iulie), în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului apostol
Achila.
În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca (18 octombrie) a scris laude pentru
Sfântul Achila, pentru că, fiind acesta ucenic şi gazdă al fericitului Pavel (29
iunie), a fost învăţat de acesta dumnezeieştile învăţături. Pentru aceasta şi scuipând
rătăcirea lui Veliar, şi făcându-se preot şi mucenic al patimilor Domnului, a luat de
la Dânsul cununa.

Sinaxar - Sfântul apostol Achila - 14 iulie
https://www.trinitas.tv/sfantul-apostol-achila-14-iulie/
***
Atunci când ne gândim la misiunea de a converti la credința creștină un imperiu și
chiar lumea întreagă, ne vine în minte Sfântul apostol Pavel. Dar alături de el ne
gândim și la toți cei care l-au ajutat, sau au fost inspirați de pilda acestuia. Între
colaboratorii săi apropiați se numără și alți sfinții misionari. Astăzi pomenim pe
Sfântul apostol Aquila. El a lucrat ca misionar însoțit de Priscilla, soția sa.
Sfântul apostol Pavel i-a întâlnit în Corint. Fugiseră de curând din Roma, alungați
de împăratul Claudiu. Știm de la istorici că acesta a expulzat în anul 49 toți evreii
din Roma. A făcut-o din cauza unor tulburări apărute între evrei cu privire la un
anume Chrestus. Chrestus, adică Hristos. Creștinii, deci, erau certați și prigoniți de
confrații lor evrei pentru credința lor, iar această tulburare le-a adus tuturor
expulzarea din Roma.
Aquila era evreu de neam, născut în Pont, iar Prisca sau Priscilla, cum era alintată,
era soția sa. Amândoi acești creștini practicau în Corint aceeași îndeletnicire ca și a
Sfântului Pavel, făceau corturi. Totodată, lucrarea lor era să facă cort și Dumne-
zeului celui Viu, adică zideau Biserica prin lucrarea lor de propovăduire.

Prietenia întru Domnul și unirea în slujirea misionară i-au făcut să îl urmeze pe
Sfântul Pavel. Din Corint l-au acompaniat la Efes, un alt loc unde casa lor a
devenit biserică, iar de acolo au plecat apoi la Roma.
Îmbrățișați pe Priscilla și Aquila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus,
transmite Sfântul Pavel în Epistola către Romani, care și-au pus grumazul lor
pentru viața mea și cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile dintre
neamuri.
Ne putem întreba ce trebuie să facem noi, creștinii de astăzi, ca să urmăm exemplul
acestor sfinți? Atunci când noi nu mai facem misiune precum primii creștini, cum
putem fi misionari? Să privim la exemplul lor. Sfântul Pavel îi găsește dând
mărturie despre Hristos în Corint. De ce este important locul? Pentru că cetatea
Corintului era vestită pentru depravarea multora dintre locuitori. Tocmai în acest
loc, Aquila și Priscilla vin și propovăduiesc Cuvântul Evangheliei.
Noi unde trebuie să propovăduim astăzi? În lumea în care trăim. O societate
corinteană, a lipsei valorilor morale, este o societate care are nevoie de Cuvântul
lui Hristos. Sfinții de astăzi ne învață, întâi de toate, ce înseamnă să gândim
mărturisitor și misionar.
Și tot exemplul lor ne arată că nu suntem singuri. Dumnezeu a rânduit prietenia lor
sfântă cu apostolul Pavel, prietenie izvorâtă din dragostea propovăduirii credinței.

Arhid. Ștefan Sfarghie - Sinaxar - Sfântul apostol Achila (14 iulie)
Sfântul apostol Achila, unul dintre cei 70 de apostoli ai Domnului, a fost ucenic al
Sfântului apostol Pavel. Era iudeu, din părţile Pontului şi locuia în Italia, împreună
cu soţia sa, Priscila. Nu au stat multă vreme în Italia, deoarece împăratul Claudiu
(41-54) a poruncit ca toţi iudeii să fie alungaţi, şi aşa Achila şi Priscila s-au stabilit
în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, căci erau făcători de corturi.
Sfântul apostol Pavel, venind de la Atena, s-a oprit în Corint şi a fost găzduit de ei.
Şi a stat acolo, învăţându-i să creadă în Hristos, apoi i-a botezat.
Lucrând apostolul în Corint un an şi şase luni, a pornit cu corabia spre Siria, urmat
de Achila şi Priscila. Sosind la Efes, i-a lăsat pe cei doi să-i înveţe pe efeseni
credinţa în Hristos, iar Pavel s-a dus la Ierusalim.
Murind Claudiu, s-au întors la Roma şi apostolul îi saluta din Corint, în Epistola sa
către Romani, ca pe nişte ajutători ai săi, care şi-au pus viaţa în primejdie pentru
lucrul lui Hristos.
Mai târziu, Achila a fost rânduit episcop la Efes de către Sfântul apostol Pavel.
Tradiţia Bisericii spune că Achila a fost ucis de necredincioşi, aflând odihnă
împreună cu ceilalţi apostoli.

Calendar ortodox - Sfântul apostol Achila, Sfântul cuvios Nicodim Aghioritul
Sfântul apostol Achila, împreună cu soţia sa, Priscila, au fost printre iudeii care au
plecat din Roma în urma poruncii împăratului Claudiu şi s-a stabilit în Corint,
lucrând ca ţesător de corturi. Aici a găzduit pe Sfântul apostol Pavel.
În urma predicii lui Pavel, în sufletele celor doi s-a aprins dragostea faţă de Hristos
şi, după primirea botezului, au ajutat la răspândirea Evangheliei lui Hristos alături
de Sfântul apostol Pavel.
Datorită acestei râvne, Sfântul apostol Achila a fost hirotonit episcop în cetatea
Heracleea din Pont, convertind pe păgâni, sfărâmând idolii, ridicând biserici şi
hirotonind preoţi, fapt pentru care, împreună cu soţia Priscila, a suferit martiriul în
timpul primei prigoane.
***
Sfântul cuvios Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749, în insula Naxos, Gre-
cia.

În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obştea Mănăstirii Dionisiu din Sfântul
Munte Athos şi la puţin timp, a fost făcut călugăr. Primind ascultarea de secretar şi
citeţ, el devine curând un model pentru toţi fraţii, atât în ascultarea pe care o îndep-
linea cu supunere fără murmur şi cu râvnă, cât şi în râvna pentru rugăciune şi
nevoinţă. El sporea în fiecare zi, pregătindu-se pentru luptele vieţii isihaste.
După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte şi l-a însăr-
cinat să corecteze şi să pregătească pentru tipar „Filocalia„ acest manual ortodox al
rugăciunii şi vieţii duhovniceşti.
Sfântul a trecut la Domnul în data de 14 iulie 1809.
El este cunoscut pentru activităţile sale de traducere şi tipărire. Cu purtarea sa de
grijă au apărut următoarele lucrări:
 Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcuşul duhovnicesc al su-
fletului către Dumnezeu - anul l782;
 Everghetinos, ce cuprinde texte patristice şi fapte ale unor sfinţi - anul 1783;
 Din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog - anul 1790;
 Carte foarte folositoare de suflet - anul 1794;
 Cunună pururea Fecioarei sau Noul Theotocarion - anul 1796;
 Războiul nevăzut - anul 1796;
 Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului şi împăratului David, anul
1799;
 Noul martirologiu - anul 1799;
 Pidalionul - anul 1800;
 Deprinderi duhovniceşti - anul 1800;
 Paza celor cinci simţiri - anul 1801;
 Culegere nouă (Sinaxar) - anul 1803;
 Hristoitia - Cartea bunelor moravuri creştine;
 Tâlcuire la cele şapte Epistole soborniceşti ale Sfinţilor şi prea lăudaţilor
apostoli Iacob, Petru, Ioan şi Iuda - anul 1806;
 Cartea Sfinţilor Varsanufie şi Ioan - anul 1816;
 Sinaxar - anul 1819;
 Tâlcuirea Epistolelor Sfântului apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei -
anul 1819;
 Grădina harurilor - anul 1819;
 Mărturisire de credinţă - anul 1819;
 Tâlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului şi regelui David - anii 1819-
1821;

 Eortodromionul sau Comentariu la canoanele sărbătorilor - anul 1836;
 Scara cea nouă, adică „Tâlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din di-
feriţi scriitori bisericeşti” - anul 1844;
 Introducerea Sfântului Nicodim la scrierile Sfântului Grigorie Palama - anul
1883;
 Despre dumnezeiasca împărtăşanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;
 Opera poetică a Sfântului Nicodim.
***
Tot astăzi, Biserica ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii mucenici Iust şi Iraclie.
Sfântul mucenic Iust era din Roma, fiind ostaș sub Claudiu tribunul. Odată, întor-
cându-se de la războiul împotriva barbarilor, a văzut o cruce în chip de cristal, iar
din cruce a ieșit un glas care l-a învățat taina dreptei credințe.
Mergând la Roma, și-a împărțit averea la săraci și se bucura că a dobândit credința
în Hristos.
Tribunul Claudiu l-a sfătuit să se lepede de credința în Hristos. Neputând să-l în-
duplece, l-a trimis cu scrisoare la hegemonul Magnentie, care l-a chinuit cumplit,
timp în care mucenicul și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Sfântul mucenic Iraclie, fiind bătut cu ciomege, s-a săvârșit.

Proloage -Pomenirea Sfântului apostol Acvila unul din cei şaptezeci (14 iulie)
Luna iulieîn 14 zile: pomenireaSfântuluiapostol Acvila unul din cei şaptezeci.
Sfântul apostol Acvila, unul din cei şaptezeci de apostoli ai Domnului, a fost
ucenic al Sfântului apostol Pavel. Era iudeu de neam, din părţile Pontului şi,
înainte de a crede în Hristos, locuia în Italia, împreună cu femeia sa, Priscila. Nu au
stat multă vreme acolo, căci împăratul Claudiu (41,54) a poruncit ca toţi iudeii să
fie alungaţi din Italia. Şi aşa, Acvila, şi soţia sa, au părăsit Italia şi s-au aşezat la
Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, pentru că erau, cu meşteşugul,
ţesători de corturi.
În acelaşi timp, Sfântul apostol Pavel, propovăduind pe Hristos, printre neamuri, a
mers, de la Atena, la Corint. Şi, aflând în Corint pe Acvila şi Priscila, a găzduit la
dânşii, având acelaşi meşteşug, adică lucrând, ca şi dânşii, la ţesutul pânzelor de
corturi. Şi, acolo, învăţându-i pe ei să creadă în Hristos, i-a botezat.
Şi atât de mare a fost dragostea lor pentru noua credinţă, încât, de îndată l-au
însoţit, pe Sfântul Pavel, la lucrul răspândirii cuvântului lui Dumnezeu, nu numai
printre iudeii şi elinii din Corint, dar şi în părţile Asiei.
Şi, lucrând apostolul în Corint, timp de un an şi şase luni, a pornit, apoi, cu corabia
spre Siria, urmat de Acvila şi Priscila, cei legaţi de el prin fierbinte şi duhov-

nicească dragoste. Şi, a sosit Pavel, însoţit de dânşii, la Efes, unde, lăsându-i pe ei
să-i înveţe pe efeseni credinţa cea în Hristos, apostolul s-a dus la Ierusalim.
Şi, Într-adevăr, peste o vreme, fiind şi Pavel la Efes, apostolul salută, din Efes, pe
corinteni, "împreună cu Acvila şi Priscila şi cu Biserica din casa lor". (I Cor 16,
19).
Murind însă Claudiu împăratul, Acvila şi Priscila s-au întors la Roma. Şi apostolul
îi salută, acolo din Corint, în Epistola sa către romani, ca pe nişte ajutători ai săi,
care şi-au pus viaţa în pericol, pentru lucrul lui Hristos, şi cărora el le mulţumeşte
în numele tuturor Bisericilor şi în numele său însuşi.
Şi puţină vreme zăbovind la Roma, Sfinţii Acvila şi Priscila s-au dus, iarăşi, la
Efes, în Asia, Acvila fiind rânduit, acolo, episcop propovăduitor, de către Sfântul
apostol Pavel.
Şi, mergând la Efes, Acvila ajuta Sfântului Timotei, în ostenelile sale, străduindu-
se, neobosit, şi pentru răspândirea credinţei printre păgânii din Asia, Ahaia şi
Iraclia, ridicând biserici, şi pe mulţi păgâni aducându-i la mântuire.
Tradiţia Bisericii ştie că, în cele din urmă Acvila a fost ucis de cei necredincioşi şi
a aflat odihna în ceruri, cu ceilalţi apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia I se cuvine slavă în veci! Amin.
Întru această zi, cuvânt despre pocăinţă.
Spunea un oarecare părinte, zicând că în Tesalonic, este o mănăstire de fecioare.
Iar una dintre acestea, din lucrarea vrăjmaşului, a vrut să plece din mănăstire.
Şi, plecând, a căzut în desfrânare, că aşa a amăgit-o vrăjmaşul. Şi, după ce a căzut
în păcat, a petrecut, câtăva vreme în desfrânare, apoi, iarăşi, aducându-şi aminte de
Dumnezeu, se gândea la pocăinţă. Şi, pornindu-se să vină spre mănăstirea din care
era, dorea, din tot sufletul, să se pocăiască. Dar, ajungând acolo a căzut înaintea
porţii şi a murit.
Deci, a arătat Dumnezeu, unui episcop, moartea ei. Şi a văzut episcopul pe Sfinţii
îngeri venind şi luându-i sufletul ei, iar pe draci, mergând în urma lor şi certându-
se cu ei.
Şi Sfinţii îngeri le-au zis: "Nouă ne-a slujit atâţia ani: al nostru este sufletul."

Iar, certându-se ei multă vreme, ziceau dracii: "Şi la mănăstire a mers cu lenevire,
deci cum ziceţi că s-a pocăit?"
Şi au răspuns îngerii şi au zis: "Dumnezeu, văzându-i gândul ei plecat, acum spre
pocăinţă, măcar că n-a mai avut vreme de pocăinţă şi de mărturisire, din pricina
morţii, i-a primit pocăinţa ei. Că, a se pocăi, stătea în puterea ei, pe când viaţa
fiecăruia. Atotţiitorul Dumnezeu o stăpâneşte."
Şi, aşa ruşinându-se, dracii au fugit. Pentru aceea, cu pază să umblăm şi să vieţuim,
că nu ştim în care ceas ne va lua pe noi moartea, care, facă Domnul, să ne găsească
în pocăinţă şi cu păcatele mărturisite.
Întru această zi, învăţătura despre cele opt gânduri, din capetele Sfântului Nil
Vezi, fiule, că opt sunt gândurile, din care pornesc toate răutăţile:
 îndrăcirea pântecelui,
 desfrânarea,
 iubirea de arginţi,
 mânia,
 întristarea cea fără de vreme,
 trândăvirea,
 slava deşartă,
 mândria.
Acestea se luptă cu toţi oamenii. Iar tu, fiule,
 dacă vrei să biruieşti îndrăcirea pântecelui, iubeşte înfrânarea şi ai frică de
Dumnezeu. Şi aşa o vei birui.
 Dacă vrei să biruieşti desfrânarea, iubeşte flămânzirea şi setea şi prive-
gherea şi adu-ţi aminte de moarte şi niciodată să nu vorbeşti cu femei, şi o
vei birui.
 De vrei să biruieşti iubirea de arginţi, iubeşte sărăcia şi simplitatea.
 De vrei să biruieşti mânia, câştigă-ţi blândeţeşi îndelunga răbdareşi adu-ţi
aminte de câte răutăţi au făcut iudeii Domnului nostru Iisus Hristos, iar
Iubitorul de oameni nu se mânieasupra lor, ci, mai mult, se ruga pentru ei,
zicând: "Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac."
 Dacă vrei să biruieşti grija cea lumească, niciodată nu te îngriji de
lucrurile vremelnice şi, măcar de te-ar bate sau te-ar necinsti, sau te-ar
goni, nu te îngriji, nici nu te întrista, ci mai mult bucură-te şi, numai atunci

să te întristezi, când greşeşti, dar şi atunci, cu măsură, ca să nu cazi în
deznădăjduire şi să pieri.
 De voieşti să biruieşti trândăvia, fă puţin lucru de mână, orice ar fi, şi
citeşte dumnezeieştile cărţi şi te roagă deseori.
 De vrei să biruieşti deşarta slavă, să nu iubeşti laudele, nici cinstea, nici
hainele cele bune, nici întâietăţile, nici şederile mai sus, ci, mai mult, să
iubeşti ca să te ocărască şi să te defaime şi să te necinstească, clevetindu-
te, şi să te socoteşti pe tine mai păcătos decât toţi păcătoşii.
 Dacă vrei să biruieşti mândria, orice vei face, să nu zici, că, din osteneala
sau din bărbăţia ta, se face. Ci, ori de posteşti, ori de priveghezi, ori, de te
rogi, ori de te culci pe pământ, ori cânţi, ori slujeşti, ori metanii multe faci,
să zici: "Nu dintru a mea sârguinţă, şi, din dumnezeiescul ajutor şi sprijin,
le fac."
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici -Proloagele de la Ohrida - Pomenirea Sfântului
apostol Acvila (14 iulie)
Sfântul Acvila a fost unul dintre cei şaptezeci de apostoli mai mici. El era evreu şi
a locuit mai întâi la Roma, împreună cu soţia lui, Priscilla. Când împăratul
Claudius a decretat izgonirea evreilor din Roma şi din Italia, Acvila s-a dus şi s-a
sălăşluit în Corint.
Acolo 1- a cunoscut întâi Sfântul apostol Pavel şi a rămas în casa lui timp de un an
şi jumătate, botezându-1 atât pe el cât şi pe soţia lui.
Arzând de râvna pentru Sfânta credinţă, Acvila şi Priscilla 1-au însoţit pe Sfântul
apostol Pavel la Efes şi i-au slujit lui în nevoinţele apostoleşti.
La Efes, Sfântul Pavel a scris întâia Epistolă către Corinteni, în care zice: Vă
îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvilaşi Priscila, împreună cu Biserica din casa
lor (I Corinteni 16: 19).
După moartea împăratului Claudius, evreilor li s-a permis să se întoarcă la Roma şi
astfel Acvila şi Priscila s-au întors şi ei în vechea cetate.
Când mai târziu Sfântul apostol Pavel a scris Epistola către Romani din Corint, el
i-a salutat şi pe prietenii şi împreună-nevoitorii lui: îmbrăţişaţi pe Priscila şi
Acvila,împreună-lucrători cu mineîn Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor
pentru viaţa mea şi cărora nu numaieu le mulţumesc, ci şi toate Bisericiledintre
păgâni şi Biserica din casa lor (Romani 16: 3-4).

Îl aflăm peste un oarecare timp pe Acvila la Efes, unde se nevoieşte împreună cu
Sfântul Timotei.
Înlănţuit fiind la Roma, Pavel îi scrie lui Timotei la Efes: îmbrăţişează pe Priscila
şi pe Acvila (II Timotei 4: 19).
Ca episcop, Sfântul Acvila a botezat pe mulţi şi pe mulţi a luminat cu credinţa; el a
dărâmat idoli, a zidit biserici, a sfinţit preoţi şi a vestit oamenilor slava Fiului lui
Dumnezeu întrupat.
El a fost la sfârşit asasinat de păgânii cei plini de toată răutatea şi s-a strămutat la
locaşurile cereşti ale împărăţiei lui Dumnezeu.
Cântare de laudă la Sfinţii Acvila şi Priscilla
Făclia luminii cereşti s-a pogorât mai întâi
în inimile apostolilor,
Iar apostolii cu aceasta
pe oameni i-au luminat.
Ei cu aceasta pe ai lor
urmaşi i-au întărit,
Trnasmiţîndu-le harul.

Cu această torţă Sfântul Acvila
De către Sfântul Pavel s-a luminat,
Asemenea Priscilla, credincioasa lui soţie:
Casa lor de către Pavel s-a botezat
Şi s-a umplut cu putere de sus.
Ei au lepădat apoi toate lumeştile petreceri,
Şi în lume au ieşit, la lucrarea lui Dumnezeu.
Ei lui Pavel i-au slujit, întemniţatului singuratic.
Ei cu grăbire şi cu râvnă Sfântului Apollos i-au slujit,
Şi fratelui Timotei, al lui Pavel duhovnicesc fiu.
Ei toţi împreună Biserica lui Hristos o au sporit.
Binecuvântate sunt ale Priscillei jertfe!
Binecuvântate ale lui Acvila răni!
Ei s-au proslăvit pretutindeni şi roadă multă au adus,
Ei adevăraţi lucrători au fost
Şi moştenitori ai Împărăţiei Cereşti.

Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila şi unde sunt amintiţi in Scriptură
Sfinţii Acvila şi Priscila au fost evrei din Roma, iar după ce au fost expulzaţi prin
edictul lui Claudius, s-au stabilit în Corint unde l-au întâlnit pe Sfântul apostol
Pavel şi au devenit ucenici ai săi.
Sfântul apostol Pavel îi pomeneşte de mai multe ori în epistolele sale, de asemenea
şi Sfântul apostol şi evanghelist Luca le aduce laude în Faptele Sfinţilor Apostoli.
Iată locurile unde sunt amintiţi:
(a) FA 18, 1-28
(b) I Cor.16, 19
(c) Rom 16, 3-5
(d) 2 Tim 4,19
Faptele Sfinţilor Apostoli
1. După acestea Pavel, plecând din Atena, a venit la Corint.
2. Şi găsind pe un iudeu, cu numele Acvila, de neam din Pont, venit de curând din
Italia şi pe Priscila, femeia lui, pentru că poruncise Claudiu ca toţi iudeii să plece
din Roma, a venit la ei.
3. Şi pentru că erau de aceeaşi meserie, a rămas la ei şi lucrau, căci erau făcători de
corturi.

4. Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini.
5. Iar când Sila şi Timotei au venit din Macedonia, Pavel era prins cu totul de
cuvânt, mărturisind iudeilor că Iisus este Hristosul.
6. Şi stând ei împotrivă şi hulind, el, scuturându-şi hainele, a zis către ei: Sângele
vostru asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum înainte mă voi duce la
neamuri.
7. Şi mutându-se de acolo, a venit în casa unuia, cu numele Titus Iustus, cinstitor al
lui Dumnezeu, a cărui casă era alături de sinagogă.
8. Dar Crispus, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa
sa şi mulţi dintre corinteni, auzind, credeau şi se botezau.
9. Şi Domnul a zis lui Pavel, noaptea în vedenie: Nu te teme, ci vorbeşte şi nu
tăcea,
10. Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău.
Căci am mult popor în cetatea aceasta.
11. Şi a stat în Corint un an şi şase luni, învăţând între ei cuvântul lui Dumnezeu.
12. Dar pe când Galion era proconsulul Ahaiei, iudeii s-au ridicat toţi într-un cuget
împotriva lui Pavel şi l-au adus la tribunal,
13. Zicând că acesta caută să convingă pe oameni să se închine lui Dumnezeu,
împotriva legii.
14. Şi când Pavel era gata să deschidă gura, Galion a zis către iudei: Dacă ar fi vreo
nedreptate sau vreo faptă vicleană, o, iudeilor, v-aş asculta precum se cuvine;
15. Dar dacă sunt la voi nedumeriri despre învăţătură şi despre nume şi despre
legea voastră, vedeţi-vă voi înşivă de ele. Judecător pentru acestea eu nu voiesc să
fiu.
16. Şi i-a izgonit de la tribunal.
17. Şi punând mâna toţi pe Sostene, mai-marele sinagogii, îl băteau înaintea
tribunalului. Dar Galion nu lua în seamă nimic din acestea;
18. Iar Pavel, după ce a stat încă multe zile în Corint, şi-a luat rămas bun de la fraţi
şi a plecat cu corabia în Siria, împreună cu Priscila şi cu Acvila, care şi-a tuns
capul la Chenhrea, căci făcuse o făgăduinţă.
19. Şi au sosit la Efes şi pe aceia i-a lăsat acolo, iar el, intrând în sinagogă, discuta
cu iudeii.
20. Şi rugându-l să rămână la ei mai multă vreme, n-a voit,
21. Ci, despărţindu-se de ei, a zis: Trebuie, negreşit, ca sărbătoarea care vine s-o
fac la Ierusalim, dar, cu voia Domnului, mă voi întoarce iarăşi la voi. Şi a plecat de
la Efes, cu corabia.
22. Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi îmbrăţişând Biserica, s-a
coborât la Antiohia.
23. Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia,
întărind pe toţi ucenicii.

24. Iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt,
puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes.
25. Acesta era învăţat în calea Domnului şi arzând cu duhul, grăia şi învăţa drept
cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan.
26. Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l, Priscila şi
Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul calea lui Dumnezeu.
27. Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au scris ucenicilor să-l
primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră;
28. Căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că
Iisus este Hristos. (Faptele Sfinţilor Apostoli 18, 1-28)
Epistola I către Corinteni
19. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi
Priscila, împreună cu Biserica din casa lor. (I Cor.16, 19)
***
„Închină-sevouă întru Domnul mult, Achila şi Priscila“, căci şi apostolul a stat
la dânşii în gazdă, fiind Achila curelar. „împreună cu biserica cea din casa lor“.
Şi aceasta nu este o mică virtute, de a face şi casa lor biserică. (Sfântul Ioan Gură
de Aur - Tâlcuiri la Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel)
Epistola către Romani
3. Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună lucrători cu mine în Hristos Iisus,
4. Care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mul-
ţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri,
5.Şi Biserica din casa lor. (Rom 16, 3-5)
***
„Îmbrăţişaţi, zice, pe Priscila şi Acvila, împreună lucrători cu mine în Hristos
Iisus…” (16, 3). Virtutea şi vrednicia acestora o mărturiseşte şi Luca, când zice:
„Şi pentru că erau de aceeaşi meserie, a rămas (Pavel) la ei şi lucrau, căci erau
făcători de corturi” (Faptele Apostolilor 18, 3). Aceasta mai ales o arată Luca
când spune cum această femeie, Priscila, a luat pe lângă ea pe Apolo, acel învăţat
alexandrin şi l-a catehizat, adică l-a învăţat mai lămurit calea Domnului. Mari,
desigur, sunt faptele spuse de Luca, însă cu mult mai mari sunt cele spuse de Pavel,
căci ce zice el? Mai întâi îi numeşte „împreună lucrători” cu el, arătându-i prin
aceste cuvinte părtaşi ai acelor necazuri nespuse şi al tuturor primejdiilor, iar după
aceea zice: „… care şi-au pusgrumazullorpentru viaţa mea”(16, 4). Ai văzut că

aceştia au fost mucenici desăvârşiţi? Căci era firesc lucru ca în timpul lui Nero să
fie mii de primejdii, mai ales că poruncise de a fi alungaţi toţi iudeii din Roma.
„Cărora nu numai eu le mulţumesc, zice, ci şi toate Bisericile dintre neamuri”.
Aici el face aluzie la ospitalitatea lor şi la ajutorul bănesc, admirându-i că şi
sângele lor şi l-ar fi vărsat, şi că averea lor o au pus întreagă spre folosinţa
obştească. Ai văzut femei curajoase, care nimic din natura lor cea slabă nu le-a
putut împiedica în calea virtuţii? Şi cu drept cuvânt, căci: „În Hristos Iisus nu mai
este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28). Şi ceea ce a spus de
cea dintâi, aceeaşi o spune şi de aceasta. Ce-a spus el de cea dintâi? „Căci şi ea
(Febe) a ajutat pe mulţi şi pe mine însumi”, zice. Şi ce spune de aceasta de pe
urmă? „Cărora nu numai eu le mulţumesc, zice, ci şi toate Bisericile dintre
neamuri”. Dar ca nu cumva să se creadă că el îi linguşeşte prin aceste vorbe, iată
că mai jos aduce ca martori mai multe femei: „Şi biserica din casa lor” (16, 5),
zice.
Atât de cinstiţi şi de lăudaţi erau de toţi, încât chiar şi casa lor o făcuseră biserică,
pe de o parte fiindcă îi făcuse pe toţi credincioşi, iar pe de alta, spre a o deschide şi
a fi la îndemână tuturor străinilor. Nu ar fi numit el casele „biserici”, dacă cei ce
locuiau în ele nu ar fi avut o mare evlavie şi dacă frica de Dumnezeu n-ar fi fost
înrădăcinată în ei.
De aceea şi corintenilor le scria: „Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi
Priscila, împreunăcu biserica din casa lor” (I Corinteni 16, 19). De asemenea şi
în epistola cea către Filimon, scriindu-i de Onisim, zicea: „Pavel… iubitului
Filimon… şi surorii Apfia,… şi bisericii din casa ta” (Filimon 1, 2). Este dar cu
putinţă ca şi însurat fiind cineva, să fie admirat şi minunat în cele duhovniceşti,
căci iată pe aceştia că fiind în căsătorie au strălucit foarte mult, deşi breasla lor nu
era atât de strălucită, de vreme ce erau făcători de corturi. Cu toate acestea
vrednicia lor totul a astupat, şi i-a arătat mai presus de soare. Nici meşteşugul lor,
şi nici căsătoria nu i-au împiedicat, sau i-a vătămat cu ceva, ci au arătat dragostea
aceea, pe care Hristos a cerut-o. „Mai mare dragoste decât aceasta, zice, nimeni
nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Aşadar,
ceea ce face semnul distinctiv al ucenicului lui Hristos, aceea dânşii au avut, adică
au luat crucea şi i-a urmat lui. Dar dacă ei s-au obosit atâta pentru Pavel, apoi cu
atât mai mult pentru Hristos ar fi arătat o asemenea bărbăţie.
Acestea audă-le şi cei bogaţi, şi cei săraci. Căci dacă cei ce trăiau cu mâinile şi din
meşteşugul lor, şi dau dovadă de o atât de mare dărnicie, şi erau folositori
Bisericilor, apoi ce iertare vor avea cei bogaţi, care trec cu vederea pe cei săraci?

Aceia, pentru ca să placă lui Dumnezeu, nu cruţau nici chiar sângele lor; şi tu cruţi
puţini bani, în timp ce de multe ori nu-ţi cruţi sufletul? Pentru dascăl astfel erau
aceia; apoi pentru ucenici oare nu erau tot aşa? Nici aceasta nu se poate spune, căci
„şi toate Bisericile dintre neamuri, zice, le mulţumesc”. Deşi ei erau dintre iudei,
cu toate acestea crezuse cu atâta nevinovăţie cuvântului Evangheliei, încât şi
neamurilor slujeau cu toată bunăvoinţa. Astfel trebuie să fie femeile, „nu din păr
împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ” (I
Timotei 2, 9), ci împodobite cu astfel de succese.
Care împărăteasă a strălucit atâta, spune-mi, ca această femeie a făcătorului de
corturi? Ea este în gurile tuturor şi toţi vorbesc cu drag de ea, nu în timp de zece
sau douăzeci de ani, ci până la venirea lui Hristos, şi toţi o laudă pentru aceasta,
ceea ce o împodobeşte mai mult decât o diademă împărătească. Ce poate fi mai
mare? Ce poate fi deopotrivă cu a deveni apărătoarea şi sprijinitoarea lui Pavel, şi
cu propria sa primejduire să apere pe dascălul lumii? Căci tu gândeşte-te: câte
împărătese sunt date uitării, şi nu se mai vorbeşte nimic despre ele, pe când femeia
făcătorului de corturi pretutindeni este purtată împreună cu bărbatul ei, şi pe cât
timp soarele va privi pământul, pe atâta şi slava acelei femei va înconjura lumea
întreagă! Şi perşii, şi sciţii, şi tracii, şi cei ce locuiesc pe la marginile pământului,
cu toţii cântă şi fericesc înţelepciunea acestei femei. Câtă bogăţie, câte diademe şi
porfire împărăteşti nu ai arunca de la tine, numai ca să poţi lua o astfel de mărturie?
Şi nici nu poate spune cineva că dacă în primejdii erau atât de curajoase şi atât de
darnice în bani, nu erau tot aşa şi în propovăduire, fiindcă apostolul le numeşte
împreună slujitoare şi împreună lucrătoare cu dânsul. Şi nu se ruşinează vasul
alegerii de a le numi împreună cu el, ci încă se şi mândreşte cu aceasta. Ce poate fi
oare deopotrivă cu o asemenea nepreţuită podoabă?
La ce vă slujeşte bogăţia ce se împrăştie de către voi pretutindeni? La ce
împodobirea voastră de pe dinafară? La ce slava aceea deşartă? Află acum care
este adevăratapodoabăa unei femei: este acea podoabă care nu stă pe trup, nu
înfăşoară trupul, ci împodobeşte sufletul; acea podoabă care nu se leapădă
niciodată,care nu se strânge în ladă, ci este hotărâtă mai dinainte să stea în cer.
Uită-te la truda lor pentru propovăduirea Evangheliei, uită-te la cununa lor
mucenicească, la dărnicia lor în bani, la dragostea lor către Pavel, la dragostea lor
cea nemărginită către Hristos. Acum tu compară cele ale tale cu faptele acelor
fericite suflete; compară osârdia ta pentru bani, întrecerea cu femeile cele
desfrânate, ambiţia şi pofta ta pentru lucruri de nimic, şi atunci vei vedea cine au
fost aceia şi cine eşti tu. Sau, mai bine zis, nu numai să te compari, ci imită pe o
asemenea femeie, lepădând de pe tine acea sarcină de uscături - căci aceasta

înseamnă luxul în materie de veşminte - şi luând podoaba aceea din ceruri, şi caută
să afli cum de au devenit aşa cei de pe lângă Priscila.
Deci cum au devenit aşa? Doi ani întregi au ospătat în casa sa pe Pavel, şi în timp
de doi ani cum n-ar fi îmbunătăţit sufletul lor? „Dar ce să fac - zici tu - dacă nu am
şi eu pe Pavel?”. Dacă voieşti, mai mult îl vei avea decât aceia, căci nici pe dânşii
nu i-a făcut aşa privirea lui Pavel, ci cuvintele lui. Aşa că dacă ai voi, ai putea avea
şi pe Pavel, şi pe Petru, şi pe Ioan, şi pe prooroci, şi în fine pe întreaga ceată a
apostolilor ai putea-o avea, vorbind cu tine necontenit. Ia, deci, cărţile acestor
fericiţi, şi îndeletniceşte-te necontenit cu scrierile lor, şi vor putea să te facă şi pe
tine, ca şi pe femeia făcătorului de corturi. Şi ce spun eu de Pavel? Dacă voieşti,
vei avea chiar şi pe Stăpânul lui Pavel, căci prin limba lui Pavel şi Acela va vorbi
cu tine. (SfântulIoan Gură de Aur - Tâlcuiri la Epistola către Romani a Sfântului
Apostol Pavel)
Epistola a doua către Timotei
19. Îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila şi casa lui Onisifor. (2 Tim 4,19)
Îmbrăţişează pePriscila şi pe Acvila şi casa lui Onisifor. (4, 19) Acesta era atunci
în Roma, precum zice: „Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la
Domnul” (1, 18), prin care salutare îi face mai cu bunăvoinţă pe cei din casa lui,
spre faptele cele bune săvârşite de Onisifor. „Îmbrăţişează, zice, pe Priscila şi pe
Acvila.” Aceştia sunt aceia pe care necontenit îi pomeneşte şi la care a fost găzduit,
cei ce-l luaseră cu ei pe Apollo.
O pune pe femeie înainte, mi se pare, ca fiind mai însemnată şi mai vrednică de
credinţă, căci şi dânsa îl primise pe Apollo, deşi a făcut aceasta fără nici un interes.
Nu puţină mângâiere era salutarea adresată lor, ci avea în sine dovada de dragoste
şi de mult har, căci era de ajuns numai o simplă salutare a sfântului şi fericitului
aceluia, ca să-l umple de har pe cel ce primea acea salutare. (Extras Sfântul Ioan
Gură de Aur - Tâlcuiri la Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei,
Tit şi Filimon)

Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre viaţa de familie
- „Îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila” şi cele următoare - Cuvântul 1
Astăzi îi prăznuim pe Sfinţii apostoli şi mucenici Aquila şi Priscilla, care s-au
arătat pe măsura vredniciei Sfântului apostol Pavel, cel care i-a botezat şi i-a născut
duhovniceşte, fiind găzduit în Corint chiar în casa lor. Pornind de la salutarea pe
care Apostolul neamurilor le-o face în Epistola sa către romani, mărturie a faptului
că îi purta la loc ales în inima sa, Sfântul Ioan Gură de Aur ne înfăţişează cu
pătrundere duhovnicească virtutea excepţională a acestor soţi apostolici:
1. Cred că mulţi dintre voi vă minunaţi de pericopa ce s-a citit din Apostol şi
socotiţi că această parte a epistolei este în plus şi de prisos, din pricină că are doar
adresări interminabile ale unora către alţii. De aceea şi eu, astăzi, deşi eram pornit
să vă vorbesc despre altceva, o să las deoparte acea pricină şi mă voi pregăti să mă
îndrept către ceea ce s-a citit, ca să aflaţi că nimic nu este de prisos în Sfânta
Scriptură, nimic nu este în plus, chiar de-ar fi o singură iotă ori virgulă, ci şi cea
mai sărăcăcioasă adresare ne deschide un ocean de înţelesuri. Dar ce zic eu de
adresare sărăcăcioasă, căci adesea şi o singură literă adăugată ne introduce în
întreaga putere a înţelesurilor! Şi acest lucru se poate vedea în cazul schimbării
numelui lui Avram.
După cum cel care primeşte o scrisoare de la un prieten nu citeşte doar corpul
epistolei, ci şi salutarea scrisă la sfârşit, şi de acolo, mai ales, află dispoziţia
sufletească a celui ce i-a scris-o, aşa şi Pavel, scriind – ba nu Pavel, ci mai degrabă
harul Duhului Sfânt fiind cel ce vorbeşte prin epistolă întregului oraş şi la atâta

popor, şi prin aceia, lumii întregi – cum nu este lucru necuvenit să socotim că este
ceva de prisos între cele scrise şi peste care putem trece pur şi simplu şi la care să
nu luăm aminte. Fiindcă pe toate acestea, de la început până la sfârşit, [harul] le-a
scris. Căci aceasta înseamnă, aceasta arată, că ne-am umplut de multă uşurătate şi
nu mai scrutăm cu râvnire întreaga Scriptură, ci pe cele care le socotim mai clare,
pe acestea le alegem, iar cu celelalte nu ne batem defel capul.
Acest lucru a adus şi eresurile: faptul că nu vrem să ne avântăm către tot conţinutul
Scripturii şi socotim că există lucruri de prisos şi peste care se poate trece. De
aceea toate celelalte ni se par nu numai de prisos, ci şi nefolositoare şi chiar
vătămătoare. Iar de cercetarea Scripturilor nu purtăm grijă şi o trecem cu vederea.
Dar cei ce sunt înnebuniţi după spectacolele de curse hipice pot să spună cu cea
mai mare exactitate şi numele, şi herghelia, şi rasa, şi locul de provenienţă, şi
modul de hrănire a cailor, şi vârsta lor, şi cum s-au comportat la curse, şi cine cu
cine se întrece pentru a răpi premiul, şi care cal pleacă de pe fiecare pistă, şi care
este călăreţul fiecăruia, care e favoritul alergării şi rivalul pe care trebuie să-1
întreacă.
Iar cei care sunt preocupaţi de cele de pe scenele de spectacole nu sunt mai prejos
decât aceştia, ba chiar arată mai multă nebunie pentru cei ce fac necuviinţe în teatre
– adică pentru actori şi formaţii de muzică – şi le cunosc neamul şi de unde sunt şi
cum au crescut şi toate celelalte.
Iar noi, dacă întrebăm câte şi care sunt epistolele lui Pavel, nici măcar numărul lor
nu ştim să-1 spunem. Iar dacă totuşi ştim care sunt şi numărul lor, oraşele care au
primit epistolele nu le cunoaştem. Iar eunucul acela barbar (Fapte 8), tras de mii de
griji şi mii de treburi, aşa stăruia în citirea Bibliei, că nici în vremea călătoriei nu
înceta, ci şezând în trăsură, cerceta cu mare stăruinţă şi amănunţime Scripturile. Iar
noi, neavând aproape nimic din îndatoririle aceluia, [care să ne cheltuie timpul],
suntem străini şi de numele epistolelor, deşi le citim aici în fiecare duminică şi ne
bucurăm de dumnezeiasca ascultare a lor. Dar ca să nu-mi cheltui cuvântul doar
spre a vă certa, hai să aducem spre cercetare însăşi salutarea, care pare a fi de
prisos şi care ne tulbură.
Căci dacă o vom explica şi se va arăta cât câştig dobândesc cei ce iau aminte în
amănunţime la ea, mai mare va fi atunci osânda celor ce nu se grijesc de atâta
comoară şi care azvârlă chiar din mâinile lor bogăţia duhovnicească.

Aşadar, ce este cu adresarea: „îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila, cei împreună
lucrători ai mei întru Domnul” (Rom 16, 3)? Oare nu pare că este o salutare
simplă, neavând să ne arate nimic important, nici ceva demn de luat aminte? Hai să
discutăm doar despre ea; ba, mai mult, chiar dacă ne sârguim, nici nu ne va ajunge
ziua de azi ca să strângem toate înţelesurile ce zac în aceste puţine cuvinte. Ci este
necesar ca să punem şi într-o altă zi în vistieriile voastre prisosul celor
contemplate, ivite din această mică salutare. Căci nu mă pregătesc să v-o ofer
toată, ci doar o parte din ea, doar începutul, şi anume: „îmbrăţişaţi pe Priscilla şi
Aquila”.
2. Mai întâi, trebuiesă ne minunăm devirtutea lui Pavel, că având grija a toată
lumea şi purtând întru sineşi pământşi mare, şi toate oraşele de sub soare, şi pe
barbari, şi pe elini şi atâta amardepopoare, se frământă atât de mult pentru un
bărbat şi o femeie.
Iar al doilea lucru de care să ne uimim este cum de avea sufletul treaz şi purta de
grijă nu numai de toate la un loc, ci îşi amintea în parte de fiecare dintre cei
probaţi şi cu suflet nobil.
Căci azi nu e nici o minune că întâi stătătorii elinilor fac acest lucru, căci cel care
se ocupă de tulburările [poporului] nu primeşte în grijă decât un singur oraş.
Atunci însă nu erau doar primejdii mari, ci şi distanţe mari şi mulţime de griji şi
furtuni peste furtuni şi faptul că nu putea pururea să stea necontenit cu toţi şi multe
altele mai grozave decât acestea, suficiente să scoată din amintirea [lui Pavel] chiar
şi lucrurile foarte necesare, însă el nu le-a scos din mintea sa.
Cum denu au fost uitate? Din pricina mărimiidesuflet a lui Pavel şi a dragostei
sale caldeşi adevărate. Căci aşa îi avea pe ei în cugetul său, încât şi în epistole
adesea îi pomeneşte.
Dar să vedem care şi cum erau aceştia pe care Pavel îi avea în grijă şi de care îi
era atât de dor. Erau oarecare generali şi conducători de oşti ori guvernatori sau în
altă funcţie strălucită sau înconjuraţi de multă bogăţie, ori dintre cei ce conduc
oraşul? Nimic din toate acestea nu se poate spune, ci dimpotrivă, cu totul altceva:
erau săraci şi strâmtoraţi, trăind din munca mâinilor lor. Căci zice că erau
făcători de corturi (Fapte 18, 3).
Şi nu s-a ruşinat Pavel, nici nu a socotit lucru de ocară pentru prea împărătescul
oraş şi pentru nişte oameni care cugetau măreţ, poruncindu-le să îmbrăţişeze pe

acei meşteşugari şi nici nu a crezut că îi va dezonora pe ei prin dragostea pentru
aceia. Şi aşa i-a învăţat pe toţi atunci să filosofeze.
Iar noi, adesea având neamuri doar cu puţin mai sărace, ne rupem de legătura
firească cu ele şi socotim că ne este spre ocară dacă am fi surprinşi în compania
acelora. Iar Pavel nu aşa a făcut, ba s-a şi lăudat nu numai celor de atunci, ci şi
tuturor celor de atunci încoace, vădindu-le că acei făcători de corturi au fost cei
dintâi care au plinit faţă de el dragostea.
Şi să nu-mispună miecareva:„Cemareşi uimitorlucru a făcut şi ăsta, că nu s-
a ruşinatde cei de o breaslă cu el, că doar avea aceeaşi meserie?” Ce zici tu? Păi
chiar acest fapt este mai mare şi mai minunat. Fiindcă în acest fel se întâmplă cu
cei care au slava de mai înainte [şi nu au dobândit-o mai pe urmă]. Unii ca aceştia
dispreţuiesc pe cei mai jos decât ei. Dar nu fac aceasta cei care au fost cândva în
aceeaşi mizerie, iar mai apoi, deodată, se suie în mare strălucire şi slavă. Iar decât
Pavel, nu era nimicmai strălucit şi mai slăvit; căci şi decât înşişi împăraţii era
mai vestit, fiind cunoscut pretutindeni. Căci cel ce poruncea diavolilor şi învia
morţii, şi îmbolnăveadoar prin poruncă, şi putea să vindece pe cei bolnavi, ale
cărui haine şi umbră tămăduiau orice fel de boală, de bună seamă că nu era
socotit a fi om, ci vreun înger coborât din cer. Şi, bucurându-se de atâta slavă şi
fiind admiratîn tot locul, încât oriundes-ar fi arătat îi aducea la Hristos pe toţi,
nu s-a ruşinat de un făcător de corturi, nici nu i-a socotit mai prejos de cei ce
erau în funcţii atât de mari.
Căci de bună seamă că în Biserica romanilor erau mulţi oameni de vază pe care i-a
silit să-i îmbrăţişeze pe acei sărmani [făcători de corturi]. Căci ştia, ştia în chip
limpede că nobleţea nu o dă strălucirea avuţiilor, nici prisosul bunurilor, ci
blândeţea şi dragostea felului de a fi. Fiindcă cei ce sunt lipsiţi de acestea cugetă
înalt din pricina slavei părinţilor lor, fiind de bun neam doar cu numele, dar nu se
pot lăuda că sunt [de bun neam] şi prin faptă. Ba adeseori şi numele este de prisos
dacă scormoneşte cineva în „ilustra” lor genealogie. Căci pe cel ilustru şi strălucit,
având tată vestit şi bunic la fel, dacă-1 cercetezi pe-ndelete, adesea afli că
străbunicul era unul de condiţie umilă şi un necunoscut. După cum şi cei care par
de neam umil, dacă cercetăm în amănunt tot neamul de înaintaşi, vom găsi adesea
guvernatori şi conducători de oşti, chiar dacă cineva ar vedea că ei sunt acum
păzitori de cai şi porcari.
Prin urmare, ştiind Pavel toate acestea, nu s-a prea sinchisit de ele, ci îl interesa
nobleţea sufletului şi învăţa şi pe alţii să admireaceasta. Nu puţin rod am strâns
până acum: că nu trebuie să dispreţuim pe cei mai jos decât noi; să căutăm

virtutea sufletului, să le socotim pe toate cele ce le avem în exterior de prisos şi
nefolositoare.
3. Este şi un alt câştig de scos de aici, nu mai mic decât cele dinainte şi care mai cu
seamă susţine viaţa noastră, îndreptându-o. Care este? A nu osândi nunta, nici a
socoti piedică şi poticneală sprecalea ce duce la virtutefaptul de a avea femeieşi
a creşte copii şi a cârmui case şi a te îndeletnici cu o meserie şi au arătat o
vieţuire filosoficească mult mai riguroasă decât cei ce trăiesc în mănăstiri.
De unde ştim aceasta? Din cele pe care le-a grăit Pavel către ei, ba mai mult, nu
din cele pe care le-a grăit, ci şi din cele pe care le-a mărturisit [chiar el] după aceea.
Căci zicând „îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila”, a adăugat şi vrednicia lor. Care
era aceasta? Nu a zis: pe cei bogaţi, pe cei străluciţi, pe cei de bun neam. Dar ce?
„Pe cei împreună-lucrători cu mineîntru Domnul”. Nimicnu ne arată mai mult
decât acest lucru virtutea lor. Şi nu numai de aici se vede, ci şi din faptul că a
rămas la ei nu o zi sau două, sau trei, ci doi ani întregi; de aici se poate vedea
virtutea lor.
Căci după cum stăpânitorii cei din afară nu aleg niciodată să fie găzduiţi la cineva
dintre cei de condiţie joasă şi smerită, ci caută conacele strălucite ale oarecăror
bărbaţi slăviţi, ca nu cumva sărăcia celor ce-i primesc să le întunece mărimea
vredniciei lor, tot aşa făceau şi apostolii. Nu găzduiau la care se întâmpla, ci, după
cum aceia căutau case strălucite, aşa şi aceştia căutau suflet virtuos. Şi căutând cu
cercetare adâncă pe cei ce se potriveau cu ei, la aceia rămâneau. Căci şi legea lui
Hristos porunceşte aceasta. Fiindcă zice: „în care oraş sau casă veţi intra,
întrebaţi cine este vrednic, şi acolo să rămâneţi” (Mt 10, 11). Aceştia erau
vrednici dePavel, iardacă erau vrednici de el, erau vrednici şi de îngeri. Iar eu
voi îndrăzni să numesccăsuţa aceea a lor şi cer şi Biserică. Căci undeera Pavel,
acolo era şi Hristos. „Iar de căutaţi probare – zice – Hristos este Cel Ce grăieşte
în mine” (II Cor 13, 3). Iar unde era Hristos, acolo şi îngerii neîncetat erau de
faţă.
Iar cei care mai înainte de a-1 primi pe Pavel erau vrednici de slujirea lui,
gândeşte-te că după ce au vieţuit doi ani împreună cu el, au deprins să fie atenţi şi
la înfăţişarea lor, şi la mers, şi la privire, şi la felul îmbrăcămintei, şi la intrări, şi la
ieşiri, şi la toate celelalte. Căci în cazul sfinţilor, nu numai cuvintele, nici doar
învăţăturile şi îndemnurile, ci şi tot restul modului lor de trai este îndeajuns să dea
învăţătura filosofici celor care iau aminte.
Gândeşte-te câtă vreme 1-au văzut pe Pavel făcând Liturghie, şi certând, şi
mângâind, şi rugându-se, şi plângând, ieşind şi intrând. Căci dacă noi, care

avem doar paisprezece epistole şi ne agităm să ni le procurăm de oriunde,
[putem deveni asemenea lui Pavel], cei care au avut izvorul epistolelor, limba
întregii lumi, lumina Bisericilor, temelia credinţei, stâlpul şi întăritura
adevărului, cum nu vor avea oare aceeaşi vieţuire cu un asemenea înger? Căci
dacă haina lui era înfricoşătoare demonilor şi avea atâta putere asupra lor, oare
împreună-locuirea cu el cum nu atrăgea mulţime de har al Duhului? Oare a
vedea patul lui Pavel, oare a-i vedea aşternutul, încălţările, nu era pricină
îndestulătoare pentru ei ca să aibă pururea în inimă străpungerea? Căci dacă
demonii văzându-i hainele se înfricoşau, cu mult mai mult aceştia, credincioşi fiind
şi împreună-vieţuitori cu el, se umileau la inimă privindu-le.
Apoi, vrednic lucru este şi să cercetăm pentru ce, atunci când îi salută, pe Priscilla
o pune înaintea bărbatului ei. Căci nu zice: „îmbrăţişaţi pe Aquila şi Priscilla”, ci
„pe Priscilla şi Aquila”. Nici aceasta nu a făcut-o pe degeaba, ci mie îmi pare că
era conştient că ea avea mai multă evlavie decât bărbatul ei. Şi că nu este ceva
ipotetic ceea ce am spus, ne învaţă şi Faptele Apostolilor.
Căci pe Apollo, bărbat învăţat şi puternic în Scripturi şi care cunoştea doar botezul
lui Ioan, ea 1-a luat şi 1-a învăţat calea lui Dumnezeu şi 1-a făcut învăţător
desăvârşit. Căci femeile creştine de pe vremea apostolilor nu se îngrijeau de
aceste lucruri de care se îngrijesc cele de acum: să îmbrace haine strălucite, să-şi
înfrumuseţeze faţa cu farduri şi încondeieri ale ochilor, să devină povară pentru
bărbaţii lor, să se silească să-şi cumpere haine mai scumpe decât vecina sau decât
cele de acelaşi rang, să aibă cai albi şi frâie de aur, mulţi eunuci care să le
slujească, cârd de slujnice, şi toate celelalte închipuiri deşarte şi vrednice de
batjocură. Ci scuturând toate acestea şi lepădând îngâmfarea lumească, un
singurlucru căutau:cum să se facă părtaşe apostolilor şi să aibă parte chiar de
plata lor. De aceea, nu numai aceasta era aşa, ci şi toate celelalte.
Căci şi despre o oarecare Persida zice: „care mult s-a ostenit pentru noi”. Iar pe
Maria şi Trufaina le admiră pentru aceste osteneli fiindcă se osteniseră împreună
cu apostolii şi s-au adâncit în lupta pentru ei.
Dar atunci, cum de-i scrie lui Timotei: „Femeii nu-i îngădui să înveţe pe altul,
nici să stăpânească pebărbat” (I Tim 2,12)? Aceasta se întâmplă când bărbatul
este evlavios şi are aceeaşi credinţă ca şi femeia şi aceeaşi înţelepciune. Dar
când bărbatul este necredincios şi înşelat, nu o lipseşte apostolul de autoritatea
de a-l învăţa. Căci, scriindu-le corintenilor, zice: „Iar femeia care are bărbat
necredinciossă nu-1 lase. Că ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?” (I
Cor 7, 16). Cum să-1 mântuiască femeia credincioasă pe bărbatul necredincios? De

bună seamă, catehizându-1 şi învăţându-1 şi aducându-1 la credinţă, după cum a
făcut şi această Priscilla cu Apollo. De altfel, când zice: „femeii nu-i îngădui să
înveţe”, vorbeşte de învăţăturace se dă de la amvon, despre discuţiile publice şi
despre învăţătura ce ţine de raţiunea preoţiei. Dar în particular nu o opreşte să
îndemne şi să sfătuiască. Căci dacă acesta era lucru oprit, nu ar fi lăudat-o pe
Priscilla că a făcut aceasta.
4. Să audă bărbaţii, să audă acestea şi femeile! Acelea, ca s-o urmeze pe cea care
este de acelaşi sex şi neam cu ele. Aceştia, ca să nu se arate mai neputincioşi decât
o femeie. Ce apărare vom avea, ce iertare, văzând că femeile arată atâta dispoziţie
răvnitoare şi atâta filosofie, iar noi pururea suntem legaţi de lucrurile lumii
acesteia? Acestea să le înveţe atât conducătorii, cât şi cei conduşi, şi cei din tagma
preoţească şi laicii, încât aceia să nu-i mai admire pe cei bogaţi, nici să caute cu
dinadinsul casele strălucite, ci să caute virtutea împreunată cu sărăcia şi să nu se
ruşineze de fraţii lor mai sărmani şi nici să nu treacă cu vederea pe făcătorul de
corturi, pe tăbăcar, pe vânzătorul de purpură, pe arămier, ca să slujească
puternicilor [lumii acesteia]. Iar cei conduşi [să ia aminte] să nu socoată că există
vreo piedică pentru a-i primi [în casa lor] pe sfinţi. Ci, gândindu-se la văduva care
1-a primit pe Ilie, deşi avea numai un urcior de făină, şi la aceştia care 1-au găzduit
pe Pavel doi ani de zile, să deschidă casele lor celor ce au trebuinţă şi toate câte le
au să le împartă cu străinii.
Să nu-mi spui mie că nu ai robi care să slujească. Căci şi dacă ai avea mii de robi,
Dumnezeu ţie îţi porunceşte să strângi roada iubirii de străini. De aceea şi Pavel,
vorbind despre femeia văduvă şi poruncindu-i să primească pe străini, i-a spus să
facă asta prin osteneala ei, nu a altora. Căci zicând: „dacă a primit pe străini”, a
adăugat: „dacă a spălat picioarele sfinţilor” (I Tim 5, 10). Nu a zis „dacă şi-a
cheltuit averile”, nici „dacă a poruncit slugilor să facă aceasta”, ci „dacă a lucrat ea
însăşi această faptă”.
 De aceea şi Avraam, având acasă 318 slugi, singur a alergat la turmă şi a
luat viţelul şi a slujit in toate celelalte şi a făcut-o şi pe femeia lui părtaşă
roadelor iubirii de străini.
 De aceea şi Domnulnostru Iisus Hristos S-a născut în iesle – şi după ce S-a
născut, a fost crescut în casă, şi după ce a crescut nu avea unde să-Şi plece
capul – ca să te înveţe prin toate [câte a făptuit] să nu căşti gura la lucrurile
strălucite ale acestei lumi, ci în tot locul şi vremea să fii doritor de
simplitate şi să urmezi cu sârguinţă sărăcia şi să fugi de orice este de prisos
şi să te înfrumuseţezi pe dinăuntru.

Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie )

Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie )

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie )

Similar to Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie ) (20)

More from Stea emy

More from Stea emy (20)

Sfinţii apostoli şi mucenici Acvila şi Priscila (13 februarie/14 iulie )