Documentul prezintă metodele de separare și purificare a amestecurilor de substanțe chimice, inclusiv tehnici precum sedimentarea, centrifugarea, filtrarea, recristalizarea, distilarea și extracția cu solvenți. Se detaliază principiile de funcționare ale acestor metode, importanța alegerii solventului în purificare și aplicațiile acestora în laborator. De asemenea, sunt discutate caracteristicile diferitelor materiale filtrante utilizate în laborator pentru a asigura eficiența separării.

1. CUPRINS:
1.Metode de separare a amestecurilor de substante
2.Metode de purificare a substantelor chimice
3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic.
4. Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in farmacii pentru glucoza si
fructoza.
5.Importanta lipidelor in alimentatie.LDL ssi HDL
6.Vitamine.Surse.Rol biochimic si fiziologic.Forme de prezentare in farmacii
( combinatii de vitamine si contraindicatii)
7.Rolul enzimelor digestive in etapele digestiei (bucala,gastrica,intestinala).Bolile
metabolismului gastric
8.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de sange.Sistemul
OAB.Sistemul RH.
9.Explorarea secretiilor digestive.Tehnici de ionometrie.
10.Analize de urina.Examenul fiziologic al urinei.Examenul chimic al urinei.
1.Metode de separare a amestecurilor de substante
Principalele metode de separare ,purificare ori concentrare a componentelor din
amestecuri omogene sau eterogene care se utilizeaza frecvent in cadrul analizelor de laborator
sunt :
Metode mecanice :
-separarea sub lupa sau microscop
-sedimentare si decantare
-centrifugare
-filtrare
Metode fizice :
-distilare si rectificare
-extractie
-absorbtie
-adsorbtie
-sublimare

2. Metode chimice :
-precipitare
-cristalizare.
Metode mecanice de separare. Acestea se utilizeaza in cazul necesitatii separarii unor
amestecuri eterogene l-s sau l-l sau l-g,cazuri in care densitatea diferita a fazelor componente
este proprietatea pe baza careia se realizeaza separarea.
Separarea sub lupa sau microscop
Separarea sub lupa sau microscop ,se poate utiliza cand cantitatea de cristale amestecate
este relativ mica , si se relizeaza manual,cu ajutorul unei pensete.Bineinteles ca aceasta metoda
se poate aplica daca substantele solide de separat au cristale de culori ,sau dimensiuni ,sau
proprietati optice diferite.
Separarea prin sedimentare si decantare .
Sedimentarea este operatia de separare a unei suspensii in cele doua faze
componente,prin depunerea substantelor solide sub influenta gravitatiei. Daca suspensia s-a
format prin dispersarea unui solid in masa unui lichid ,prin sedimentare se separa fazele :solidul
se depune la baza vasului ,iar lichidul de deasupra devine limpede.
Operatia de indepartare a lichidului de deasupra sedimentului se numeste
decantare.Operatia de decantare se foloseste mai mult in industrie. In laborator se foloseste doar
in scopul purificarii unor reactivi tehnici.O astfel de separare se poate utiliza si dupa o reactie de
precipitare,intr-o analiza calitativa.
Separarea prin centrifugare
Separarea prin centrifugare se foloseste atunci cand suspensiile de separat sunt fine,iar
sedimentarea ar dura mult . Prin centrifugare intelegem operatia de separare care utilizeaza un
aparat de laborator numit centrifuga, si care se utilizeaza pentru separarea s-l sau l-l.
Centrifugarea presupune supunerea amestecului unei miscari de rotatie cand sub actiunea
fortei centrifuge partea solida a suspensiei se depune la fundul vasului,lichidul putand fi
indepartat ulterior prin decantare.In cazul centrifugarii,separarea particuleleor solide se
realizeaza in vase spaciale din sticla de forma unor eprubete ingustate la partea inferioara si
gradate.
Dupa introducerea acestor vase in lacasurile centrifugei,aceasta se pune in functiune
aproximativ 10 minute ,apoi se opreste micsorandu-se treptat turatia si se noteaza nivelul

3. substantei sedimentate . Centrifugarea se repeta pe intervale de timp mai scurte pana cand nivelul
sedimentului in eprubeta ramane constant.
Dupa centrifugare lichidul de deasupra se indeparteaza prin decantare sau cu o pipeta.In
laborator separaea prin centrifugare se aplica in special suspensiilor fine (lacuri, vopsele,
cerneluri ) la care filtrarea este mai dificila .
Separarea prin filtrare .
Filtrarea este operatia de separare a fazei solide de cea lichida sau gazoasa. In practica
curenta filtrarea se foloseste pentru indepartarea impuritatilor mecanice din lichide,pentru
separarea cristalelor sau a precipitatelor,la spalarea substantelor solide .Filtrarea gazelor
urmareste indepartarea impuritatilormecanice inainte de introducerea gazelor in mediul de reactie
sau pentru retinerea particulelor antrenate de produsele gazoase de reactie.
Eficacitatea filtrarii,caracterizata prin gradul de separare a fazelor si prin viteza de filtrare
depinde de o serie de factori ,dintre care :
-marimea suprafetei filtrante
-temperatura de lucru
-vascozitatea fazei lichide
-diametrul porilor suprafetei filtrante
-diferenta de presiune intre cele doua suprafete ale materialului filtrant.
Pentru ca operatia de filtrare sa fie eficienta ,ea trebuie sa asigure :
-o puritate inaintata a filtratului
-o puritate avansata a precipitatului
-umiditate cat mai scazuta a precipitatului
Filtrarea se realizeaza de obicei in patru etape :
-retinerea fazei solide de catre suprafata filtranta
-filtrarea cantitatilor ulterioare de amestec l-s pe un strat suplimentar de material filtrant
constituit chiar din primele cantitati de precipitat separate pe suprafata filtranta
-spalarea precipitatului separat in vederea indepartarii filtratului retinut
-regenerarea suprafetei filtrante prin :indepartarea precipitatului,spalarea suprafetei
filtrante,destuparea porilor.
Materialele filtrante utilizate trebuie sa retina cat mai complet faza solida a suspensiei,sa
permita viteze mari de filtrare, sa nu se infunde porii,sa ctiunea coroziva a suspensiei si sa

4. permita evacuarea completa a prcipitatului. Alegerea materialului filtrant se face in functie de
diametrul particulelor de faza solida de separat,astfel ca aceste particule sa nu treaca prin porii
materialului filtrant.
In laboratoare se folosesesc : hartie de filtru de diferite porozitati, panza, sticla
poroasa,site din fire metalice (Cu, bronz, Ag, Pt ) , vata de sticla,sau din fibre sintetice,silice
poroasa naturala sau sintatica.
Hartia de filtru utilizata in laboratoare poate fi de diferite calitati si compozitii. Hartia de
filtru calitativa nu se foloseste indeterminari analitice ,ci cea calitativa
care lasa reziduu minim si constant la calcinare. Acest tip de hartie se denumeste :
-hartie de filtru banda neagra , cu pori mari, folosita la separarea precipitatelor cu particule
mari,filtrarea fiind rapida ; ambalajul ei este marcat cu o banda neagra.
-hartie de filtru banda alba ,cea mai folosita, cu pori de diametre medii.
hartia de filtru banda albastra are porii foarte fini si se foloseste pentru precipitatele ale
caror particule au diametre foarte mici . Filtrarea unui astfel de precipitat este lenta.
Exista de asemenea hartie de filtru speciala cu adaosuri silicioase cu efect de limpezire a
filtratului sau cu adaos de carbune activ pentru decolorarea filtratului.
Placile de sticla poroasa au avantajul unei bune rezistente la coroziune si se monteaza in
diverse dispozitive de filtrare.
In tabelul de mai jos sut mentionate dimensiunile porilor materialelor filtrante:
Materialul filtrant Dimensiunea porilor ,μ
Sita de par 33
Filtre de sticla poroasa 100-5
Hartie de filtru obisnuita 5-2
Hartie de filtru compacta 1,7-0,8
Filtre de portelan sau argila 0,5-0,2
Pergament 0,025-0,021
Materiale ajutatoare la filtrare sunt substante care se adauga in amestecul de filtrat in
scopul maririi vitezei de filtrare si imbunatatirii claritatii solutiei de filtrat. Aceste materiale
trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic si sa ramana in amestecul de filtrat in stare de
suspensie.

5. Dintre aceste materiale , cele mai folosite sunt carbunele animal sau vegetal ,folosit
pentru purificarea si decolorarea prin adsorbtie a lichidelor nepolare,dar si compusi silicici
folositi la filtrarea uleiurilor siropurilor si eztractelor vegetale.
Pentru grabirea filtrarii se poate realiza in unele cazuri o prefiltrare care consta in
separarea particulelor mari de faza solida,fie folosind filtre rare,fie folosind substante
coagulante(gelatina,tanin,albus de ou ),sau substante care sa modifice pH-ul ,imbunatatindu-se
astfel viteza de filtrare si calitatea fazelor separate.
2.Metode de purificare a substantelor chimice
Recristalizarea
Substanţele organice pe care le obţinem prin sinteză sau cele extrase din produşi naturali sunt
amestecuri complexe din care izolăm, de obicei, componentul care ne interesează.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de impurităţile ce-l însoţesc sau de
alte substanţe care ne interesează în mod egal.Se pune problema separării amestecului de substanţe
în substanţe chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la îndemână două metode
de separare eficiente: recristalizarea şi distilarea.
Principii generale.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separă din amestecul
respectiv. Purificarea substanţelor solide se face, de obicei, folosind diferenţa de solubilitate a
substanţei respective într-un dizolvant dat, la cald şi la rece şi anume substanţa se dizolvă în
cantitate
mai mare la cald, iar prin răcire precipită cantitativ.
Un factor esenţial în recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie să îndeplinească o
serie de condiţii, ca de exemplu: să dizolve o cantitate de substanţă mai mare de substanţă la cald,
decât la temperatura obişnuită.
Deoarece la dizolvarea unei substanţe pentru recristalizare, lichidul se încălzeşte la fierbere, la
alegerea solventului trebuie avut în vedere ca punctul său de fierbere să fie mai coborât decât
punctul
de topire al suubstanţei de purificat. În caz contrar, substanţa se poate separa sub formă de ulei,
ceea
ce dăunează purificării. Solvenţii dfe laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic, alcool metilic, eter
etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.
Sublimarea

6. Prin sublimare se înţelege transformarea unei substanţe din stare solidă în stare de
vapori.Sublimarea poate avea loc atât la temperatura camerei – mai lent, cât şi la temperatură
ridicată,
prin încălzirea substanţei – mai rapid.
Unele substanţe solide pot fi purificate datorită proprietăţilor de a se transforma direct din stare de
vapori în stare solidă. Această proprietate poartă numele de sublimare. Substanţele rezultate prin
sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substanţe, punctul de sublimare se găseşte deasupra
punctului de topire şi substanţa se topeşte înainte de a sublima. Pentru unele substanţe, punctul de
sublimare este mai scăzut decât cel de topire. (naftalină, iod).
În laborator, sublimarea se poate executa aşezând substanţa pe o sticlă de ceas care se acoperă cu
o hârtie de filtru, iar deasupra se aşează o pâlnie de sticlă. Se incălzeşte foarte uşor pe sită.
Substanţa
solidă se transformă în vapori care condensează pe pereţii reci pâlniei sub formă de cristale.
Impurităţile, având alt punct de sublimare, vor rămâne pe sticla de ceas. În felul acesta se poate
sublima naftalina, acidul benzoic etc.
Puritatea substanţei purificate prin sublimare se verifică prin determinarea punctului de topire,
care este o constantă caracteristică.
Extracţia cu solvenţi
Extracţia este o operaţie cu multiple aplicaţii la purificarea substanţelor solide sau lichide.
Operaţia constă în dizolvarea, cu ajutorul solvenţilor, a uneia sau a mai multor substanţe dintr-un
amestec. Extracţia se bazează pe diferenţa de solubilitate a componentelor amestecului într-un
anumit solvent. Pentru efectuarea extracţiei, se alege de obicei un solvent care să dizolve una
dincomponentele amestecului, iar soluţia se separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei
pâlnii de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracţie.
Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaţia are largi aplicaţii în practică, de exemplu la
obţinerea unor substanţe naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanţele organice pot fi conţinute în ţesuturile vegetale sau animale de unde urtmează a fi
extrase cu ajutorul solvenţilor potriviţi. Substanţele pot exista în amestec sau pot fi chiar
amestecuri de substanţe organice cu substanţe anorganice, în care caz, de asemenea este necesară
o
separare bazată pe diferenţa de solubilitate.

7. Aparatele folosite permit un contact îndelungat între substanţă şi dizolvant. De cele mai multe
ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde substanţa este acoperită treptat de solventul care
curge prin refrigerentul ascendent; extractul se scurge printr-un sifon în balonul în care iniţial a fost
introdus solventul.
Aparatul Soxhlet se compune din trei părţi: un balonaş (1), un extractor (2) şi un refrigerent
ascendent (3).
Distilarea
Distilarea fracţionată la presiune normală (atmosferică)
Distilarea este operaţia de purificare a substanţelor organice lichide, care se bazează pe
diferenţa dintre punctele de fierbere ale componentelor unui amestec.
Când avem un amestec de două sau mai multe substanţe lichide cu presiuni de vapori diferite,
care au puncte de puncte de fierbere diferite, le putem separa prin distilare fracţionată sau
succesivă.
În cazul unui amestec de două substanţe cu puncte de fierbere foarte îndepărtate, fierberea
incepe la o temperatură apropiată de temperatura de fierbere a componentei mai volatile şi apoi
urcă până atinge punctul de fierbere al componentei mai puţin volatile. În felul acesta se culege o
fracţiune corespunzătoare compusului cu punct de fierbere mai scăzut, o fracţiune corespunzătoare
compusului cu punct de fierbere mai ridicat şi una sau mai multe fracţiuni intermediare. Acestea
din urmă se supun din nou distilării, când iarăşi se separă două fracţiuni intermediare, iar operaţia
se repetă până la obţinerea substanţelor unitare.
Această operaţie se simplifică mult prin folosirea coloanelor de fracţionare, numite şi
deflegmatoare sau rectificatoare.Coloanele de fracţionare sunt de diferite forme, toate se bazează
însă pe acelaşi principiu, de a realiza un contact intim între vaporii care urcă în coloană şi lichidul
care coboară, provenit din condensarea parţială a vaporilor în partea de sus a coloanei.
O coloană de fracţionare constituie un sistem de dispozitive de condensare prin care trebuie să
treacă vaporii înainte de a ajunge în refrigerent. Datorită mediului ambiant, mai rece, are loc o
condensare parţială a vaporilor, iar în consecinţă se formează o pătură de ˝condensat˝ prin care
care
vor trebui să treacă vaporii care vin în coloană din vasul în care fierbe amestecul de substanţe.
Trecând prin pătura de ˝condensat˝, vaporii componentelor mai puţin volatile se condensează, în
timp ce componentele mai volatile din ˝condensat˝ se evaporă. Fenomenul se petrece ca şi cum în

8. coloana de fracţionare ar avea loc mai multe distilări fracţionate.
Distilarea simplă
Distilarea este una din metodele de purificare a substanţelor lichide. Ea se bazează pe
transformarea substanţelor lichide în vapori, pe baza diferenţei dintre punctele lor de fierbere,
condensarea acestora şi culegerea lor într-un recipient. În stare pură lichidele fierb la o anumită
temperatură bine determinată care se menţine constantă pe tot timpul fierberii (la presiune
constantă). Punctul de fierbere variază într-un anumit interval, după natura şi cantitatea
impurităţilor.
Distilarea se poare realiza la presiune atmosferică sau la presiune redusă. Se distilă, în general,
la presiune atmosferică compuşii organici relativi simpli şi cu punct de fierbere scăzut, ca de
exemplu: hidrocarburile, alcoolii, esterii, acizii inferiori, aminele.
Pentru substanţele care se descompun usor şi pentru acelea a căror temperatură de fierbere este
prea ridicată, se coboară temperatura de fierbere prin scăderea presiunii în timpul distilării.
Distilarea, fie la presiune atmosferică, fie la presiune redusă, nu se face numai în scopul de a
obţine un produs pur prin eliminarea impurităţilor solide, ci foarte des se întrebuinţează pentru
separarea unui amestec de substanţe volatile, utilizând puntele lor de fierbere diferite. (este cazul
distilării fracţionate).
Distilarea prin antrenare cu vapori de apă
Există multe substanţe organice care nu pot fi distilate la presiune atmosferică, deoarece se
descompun parţial sau total. Ele pot fi însă purificate datorită proprietăţilor lor de a fi antrenate cu
vapori de apă. Astfel de substanţe, cu punct de fierbere mai ridicat decât al apei, se pot volatiliza
când sunt încălzite într-un curent de vapori de apă şi se distilă cu aceştia din urmă.
Prin antrenarea cu vapori de apă se poate face şi o separare a substanţelor dintr-un amestec,
deoarece nu toate substanţele organice pot fi antrenate cu vapori de apă. Antrenarea constituie un
mijloc de purificare a substanţelor respective, în special pentru compuşii practic insolubili în apă.
În acest caz, antrenarea cu vapori de apă se explică prin aceea că presiunea vaporilor unui amestec
de două lichide nemiscible este egală cu suma presiunilor maxime pe care le-ar avea dacă ar fi
substanţe individuale. Amestecul bine agitat va fierbe la temperatura la care suma presiunilor
maxime ale celor două lichide va fi egală cu presiunea atmosferică. Este evident că temperatura de
fierbere a unui asemenea amestec va fi inferioară temperaturii de fierbere a lichidului celui mai

9. volatil din amestec. Putem astfel distila unele substanţe lichide la o temperaturăcu mult inferioară
punctului lor de fierbere.
Practic, distilarea lichidelor nemiscibile cu apa se face trecând un curent de vapori prin masa
lichidului de distilat. Vaporii de apă vor antrena moleculele lichidului prin care trec şi va distila un
amestec de apă şi de substanţă ce trebuie purificată. Impurităţile din lichid, având o altă tensiune
de vapori decât substanţele ce ne interesează, vor rămâne neantrenate în balonul de distilare.
Antrenarea se consideră terminată când distilatul nu mai curge sub formă de emulsie (lichidul
devine limpede datorită faptului că vaporii nu mai au ce antrena).
Uscarea şi calcinarea
Uscarea este o operaţie frecvent utilizată, ce are ca scop îndepărtarea umidităţii substanţelor
obţinute în laborator prin sinteză, fără ca acestea să sufere transformări.Operaţia de uscare se poate
face la temperatura mediului ambiant şi la cald. Uscarea la temperatură obişnuită se poate face
utilizând următoarele procedee:
a) substanţa solidă separată prin filtrare se întinde în strat subţire pe o hârtie de filtru; se
reînnoiesc hârtiile de filtru până ce nu se mai umezesc.
b) hârtia de filtru cu substanţa separată prin filtrare se aşează pe o sticlă de ceas şi se lasă să
se usuce la aer;
c) substanţa se întinde în strat subţire pe o placă de porţelan poros, se presează cu o spatulă
de sticlă sau porţelan să se lasă să se usuce.
Substanţele higroscopice se usucă în exicator, aşezate pe o sticlă de ceas sau cristalizator. În
exicator se introduce un agent deshidratant (acid sulfuric concentrat, clorură de calciu anhidră),
astfel încât să nu reacţioneze cu substanţa ce trebuie uscată.
Dacă substanţa nu este volatilă la temperatura obişnuită, pentru a accelera uscarea, se poate
utiliza un exicator de vid, din care aerul se evacuează cu ajutorul trompei de apă sau pompei de
vid.
Uscarea la cald se efectuează în etuve încălzite electric, prevăzute cu termometru. Se
utilizează etuve termoreglabilecare permit o încălzire până la 200-250ºC.
Nu este permisă uscarea în etuvă a substanţelor care conţin urme de solvenţi inflamabili.
Calcinarea
În analiza calitativă se face calcinarea reziduurilor, în vederea îndepărtării sărurilor de amoniu
sau a distrugerii unor substanţe sau impurităţi organice. Operaţia se execută în capsule sau creuzete

10. de porţelan, prin încălzire direct la flacăra becului de gaz. După răcire, reziduul se reia cu apă sau
cu o soluţie acidulată, în funcţie de împrejurări.
În cazul determinărilor gravimetrice, se calcinează precipitatele până la obţinerea unei mase
constante. Calcinarea precipitatelor se poate face la flacăra unui bec de gaz sau în cuptoare
speciale de calcinare, cu temperatură reglabilă.
Cuptoarele de calcinare sunt căptuşite cu materiale refractare şi se utilizează, mai ales, pentru
calcinări la temperaturi ridicate (500-1200ºC).
Atât după calcinare cât şi după uscare, creuzetele se aduc în exicator, se lasă să se răcească şi
apoi se cântăresc. În partea de jos a exicatorului se pun substanţe cu proprietăţi absorbante
(deshidratanţi).
Substanţele deshidratante, după capacitatea lor de a reţine apa, se clasifică în:
- substanţe cu capacitate absorbantă ridicată (clorura de calciu anhidră, percloratul de
magneziu, acidul sulfuric concentrat);
- substanţe cu capacitate absorbantă moderată (clorura de calciu tehnică, oxidul de calciu,
sulfatul de calciu, sulfatul de cupru, oxidul de bariu, oxidul de magneziu, hidroxidul de sodiu);
- substanţe cu capacitate absorbantă scăzută ( oxidul de aluminiu, pentaoxidul de fosfor, gel
de siliciu).
Determinarea punctului de topire
În cazul în care substanţa de analizat are un punct de topire mai scăzut de 200ºC, pentru
stabilirea punctului de topire se foloseşte dispozitivul Thiele (fig)
Substanţa solidă, căreia i se determină punctul de topire se mojarează fin într-un mojar cu
pistil şi se introduce într-un tub capilar de sticlă foarte subţire cu o lungime de circa 7-9 cm, închis
la un capăt.
Tubuşorul cu substanţă se introduce într-o baie de lichid greu volatil (acid sulfuric, ulei de
parafină, ulei de silicon, glicerină).Aşezarea tubuşorului cu substanţă se face astfel încât porţiunea
în care se află substanţa să ajungă în dreptul rezervorului cu mercur al termometrului cu care se
determină punctul de topire.
Se încălzeşte treptat baia de acid sulfuric cu ajutorul uni bec de gaz, astfel încât temperatura să
crească cu 1-2ºC pe minut.În momentul în care substanţa se topeşte complet (atunci când în capilar
apare un menisc), se citeşte temperatura, aceasta reprezentând punctul de topire al substanţei
respective.

11. Dacă substanţa de analizat are un punct de topire mai mare de 200ºC, pentru determinarea lui
se utilizează un microscop cu placă încălzitoare numit microscop Boetius.
Determinarea punctului de topire se foloseşte la controlul şi verificarea purităţii substanţelor
solide. Se fac o serie de cateva determinări succesive ale punctului de topire (5-6 determinări) prin
metoda descrisă mai sus. Dacă se obţine aceeaşi valoare a punctului de topire sau acelaşi interval
de topire (pentru unele substanţe solide) la sfârşitul determinărilor, atunci substanţa analizată este
pură. În cazul în care valorile punctului de topire diferă, atunci substanţa solidă purificată încă mai
conţine impurităţi sau urme de alte substanţe străine si este supusă din nou purificării prin metoda
aleasă, până când se obţine aceeaşi valoare a punctului de topire (sau interval de valori).În acel
moment substanţa analizată este într-adevăr pură.
3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic
PROTEINE
Proteinele sunt constituent chimici ai organismelor vii cu cel mai inalt grad de complexitate,de
varietate molecular si care prezinta specificitate de specie,de organ.Denumirea lor deriva de la
cuvantul grecesc “proteios” care inseamna “de prim rang,cel dintai”.
Proteinele sunt substante macromoleculare de natura polipeptidica.La constructia proteinelor
participa 20 de aminoacizi functionali,aceiasi la toate vietuitoarele,de la cea mai simpla bacteria
pana
la om.Prin legare in lanturi polipeptidice variate ca lungime si succesiune a unitatilor se poate obtine
un numar nesfarsit de combinatii.Cu toata multiplicitatea posibilitatilor de combinare a
aminoacizilor
in lanturi peptidice,la un anumit organism nu se realizeaza decat anumite secvente,acelea care sunt
specificate de materialul genetic,de AND parental.Proteinele sunt macromolecule informationale,cu
secvente specific de aminoacizi,sunt expresia epigenetica a genomului cellular.
Proteinele indeplinesc functii fundamentale,specific organismelor vii.
Exemple de proteine si functii indeplinite de acestea
Proteina Functia
Colagenul Principala protein a tesuturilor conjunctive
Histona Proteina nuclear asociata de ADN
Spectrina Proteina eritrocitara cu rol in mentinerea formei celulare
Amilaza Enzima,participa la digestia amidonului
Pepsina Enzima,participa la digestia proteinelor

12. Glicogen sintaza Enzima,participa la digestia glicogenului
Lactat dehidrogenaza Enzima,catalizeaza oxidarea lactatului la piruvat
Actina Proteina contractila din muschi
Miozina Proteina contractila din muschi
Insulina Hormon pancreatic hipoglicemiant
Hormonul de crestere Hormon hipofizar
Serumalbumina Proteina plasmatica,transporta ioni,vitamine,hormoni
Hemoglobina Transporta oxigenul in sistemul circulator
Transferina Transporta ioni de fier in plasma
Proteinele au un rol structural major,ele constituie materialul din care sunt construite toate
structurile celulare,membrane,organite celulare ca si materialul intercelular al tesuturilor si
organelor.
Proteinele exista intr-o varietate molecular foarte mare si ele asigura diversitatea si specificitatea de
forma a tuturor fiintelor vii.
Proteinele exercita actiuni catalitice,determinand varietatea nesfarsita de reactii biochimice si
specificul transformarilor chimice din organismele vii.
Proteinele indeplinesc functii reglatoare,ele pot stoca si transmite mesaje chimice diverse.
Proteinele indeplinesc functii de transport si de depozitare a unor compusi chimici cu ioni
metalici,vitamine,oxygen,dioxid de carbon.
Proteinele au sarcina de a apara organismul impotriva unor corpi
straini,macromoleculele,virusuri,bacteria.Reactiile imunologice sunt mediate de o clasa de proteine
specializate-imunoglobulinele.
CLASIFICAREA PROTEINELOR
Dupa natura gruparii prostetice se deosebesc urmatoarele clase de proteine:
-Fosfoproteine,grupare prostetica,este constituita din restul fosforil (-PO Hᶾ ₂) legatesteric la
grupari hidroxilici ale resturilor seril,treonil,tirozil.
Glicoproteine,proteine ce cuprind unitati monozaharidice sau oligozaharidice atasate de lantul
polipeptidic.
Lipoproteinele sunt asociatii intre proteine (apolipoproteine) si una sau mai multe grupe de
lichide amfipatice.
Cromoproteinele sunt proteine colorate din cauza gruparii prostetice pe care o cuprind.

13. Metaloproteinele,proteine care cuprind ioni metalici sau combinatii simple ale metalelor associate
direct cu apoproteina.
Nucleoproteinele sunt alcatuite din acizii nucleic si proteine ,in general proteine bazice associate
prin legaturi saline.
AMINOACIZI
Aminoacizii sunt compusi cu functiune mixta (compusi care au grupe functionale diferite in
molecula lor) care contin in molecula gruparile -NH₂ si –COOH.
Formula generala a aminoacizilor este:
Sunt cei mai important nutrient din corp,de multe ori mentionati ca “elemete care neformeaza
viata”.Acest lucru se datoreaza faptului ca aminoacizii stau la baza formarii tuturorproteinelor.
Corupul este alcatuit in proportie de 75% din proteine-nelind in considerare apa si
grasimea,proteinele reprezinta 3 sferturi din ceea ce tamane.
Aminoacizii suntin vintaminele si mineralele pentru a functiona corect si eficient in organismul
uman.Daca aminoacizii lipsesc,alimilarea si utilizarea altor nutrienti vor avea de suferit.Daca aportul
orcaruia dintre aminoacizi este prea mic pentru a indeplini nevoile corpului,niciunul dintre ceilalti
aminoacizi nu poate fi folosit pentru dezvoltarea si mentinerea sanatatii tesuturilor.
Toti aminoacizii sunt esentiali pentru o sanatate optima.Lipsa chiar si a unui aminoacid poate duce
la aparitia anumitor afectiuni.Cateva dintre efectele unei diete deficitare in aminoacizi include nivel
scazut de energie,insomnia,oboseala cronica,afectiuni digestive,caderea parului,dar si schimbari de
natura psihologica precum nervozitate,anxietate,depresie,iritabilitate,scaderea capacitatii de
concentrare.
Proteinele sunt formate din aminoacizi,in numar,asezare diferita,ordine pentru fiecare
proteina.Aminoacizii sunt baza constructiei (“caramiziile”),insa constructia finala a unei proteine
cuprinde nu doar o insiruire de aminoacizi,ci mai multe elemente de structura care ii cofera calitatea
de proteina.
ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN:
1.Plastic
2.Functional ( participa la echilibrul acido-bazic,participa la constituirea
enzimelor,hormonilor,constituie receptor membranari etc.)
3.Aparare ( refacerea tesuturilor lovite,anticorpi,creste rezistenta fata de actiunea nociva a unor
substante toxice:Pb,Hg,Cd,Cr,Se,As,benzene,toluene,amine,sulfamide,antibiotic toxice-tetraciclina

14. etc.) 4.Energetic –prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet dand nastere unor substante
toxice( amine toxice,triptamina,histamina) care cer un effect hepatic suplimentar.
NECESARUL DE PROTEINE:
Depinde de necesitatea organismului:
1.Cantitativ:
Copii: 0-6 ani:3-3g prot/kg corp/24h
7-12 ani:2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani:1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kg c/zi (ex:75 kg: 85-105 g protein/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2g/kg c/zi
Sportivi,muncitori,refaceri muscular: 2-3 g/kgc/zi.
SURSE DE PROTEINE
PROTEINE ANIMALE
Proteinele din sange
Sangele este o suspensie a unor corpuscule mari,vizibile la microscop,globulele albe si rosii,intrun
lichid omogen numit plasma.Globulele rosii contin toata protein colorata
rosie,hemoglobin.Plasma contine in solutie fibrinogenul,globuline si albumine.Lichidul ramas la
indepartarea globulelor si fibrinogenului se numeste ser sangvin.Coagularea sangelui se datoreaza
transformarii fibrinogenului intr-un fel ireversibil,fibrin.
Globulinele din ser pot fi separate in 3 functiuni:L,B si Z.O importanta deosebita o constituie
Zglobulinele,care s-au dovedit identice cu anticorpii din serul sangvin.
Proteinele din muschi
Muschii vertebratelor contin 15-20% protein.Au fost isolate:miogenul,miosina,globulina
X,stroma musculara,tropomiosina,actina.
Miogenul este un ameste cde cel putin 3 proteine,cu character de albumin si globuline.Miogenul
contione enzime esentiale ale muschiului: fosforilaza,fosforiglucomutaza etc.
Miosina si actina sunt protein care asigura functiunea contractila a muschiului.Tropomiosina este
o proteina unitara.
PROTEINE VEGHETALE
Globulinele vegetale sunt mult raspandite in natura,alaturi de albumine (de exemplu:edesina din
samanata de canepa,excelsina din nuca braziliana,amandine din migdale si corilina din
alone(,globuline din legume(de exeplu:faseolina din fasole,legumina din mazare,globulinele din

15. cartofi,tomate spana).Toate au configuratii globulare.
Proteine din cereal
Proprietatea graului de a da o faina panificabila se datoreaza caracterului special al proteinelor din
endospermul,bogat in amidon,al semintelor acestor cerale.Proteina din rau,glutenul,se obtine prin
framantarea fainei intr-un current de apa.Spre deosebire de celelante proteine vegetale,glutenul
este
insolubil in aoa si in solutii saline.
-Produse animale :lapte,branzeturi(100g branza=25-30 g proteine),carne(20
%),oua,viscere(ficat,rinichi,inima,splina).
-Leguminoase:mazare,soia(35%),fasole(20-25%)
-Cereale: paine (8%)
-Nuci,arahide,alone,cartofi,ciuperci,fructe
4.Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in
farmacii pentru glucoza si fructoza.
CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC
Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul zaharului din
sange(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un alimnt,comparative cu o cantitate similara de
glucoza in solutie sau cu paine alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de
carbohidrant ajunge in sange sub forma de glucoza.Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele
glicemic este cat este mai mare,si invers.
Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede,cu atat corpul (pancreasul) este
obligat sa produca mau multa insulin.Pentru ca in sange avem doar cateva garme de
glucoza,excesul acestui nnutrient essential este toxic,in special pentru sistemul nervos.
Glicogenul poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati.Insulina este un hormone
asemuit cu cheia care deschide portile celuleor pentru ca glucoza sa intre in ele sis a fie arsa sau
transformata.
In timp,epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic
(sindromul X sau diabetul de gradul II) si chiar la diabet de tip I.O serie de boli grave sunt puse
in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidranti cu indice glicemic
mare>obezitate,diabet,ateroscleroza,atac vascular cerebral,boli de inima si multe altele.
Putem spune ca indicele glicemic masoara biodispozitia carbohidrantilor sau rata de

16. absorbtie intesinala.Daca rata de absorbtie este ridicata atunci si nivelul zaharului in sange va
creste foarte rapid.In comparative ,carbohidrantii cu un indice glicemic mic genereaza o rata a
glicemiei foarte mica.In general,alimentele cu IG scazut au nevoie de un timp mai lung pentru a
fi digerate ceea ce determina reducerea senzatiei de foame si apoi scadere ponderata.
FORME DE PREZENTARE IN FARMACII PENTRU FRUCTOZA SI GLUCOZA
FRUCTOZA
Glucid present in organism si in alimente.Fructoza face parte din glucidele simple,de tip
hexoza.Ea poate exista ca atre sau sub forma de zaharoza,formata prin asocierea de molecule de
fructoza si a unei molecule de glucoza.
Fructoza adusa prin alimentative este continuta in zahar,in fructe(mar,para,strugure),in
miere.In organism,ea este transformata in glucoza.
FRUCTOZA,SOLUTIE INJECTABILA.
Compozitie:Fiole a 100ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta,participa la
metabolismul glucidic chiar in absenta insulinei,se transforma in glycogen,reface rezervele
energetic,protejeaza proteinele de catabolizare.
Indicatii:Aport caloric in cadrul alimetatiei parentale.
Contraindicatii:Intolerenta la fructoza-sorbita,deficit de fructoza,hiperlactemie,intoxicatie
acuta cu alcool metilic;la diabetici trebuie stabilita in prealabil tolerant la fructoza.
Reactii adverse:Congestia fetei,epigastralgii,sudoratie(dozele mari),in caz de intolerant
poate provoca hipoglicemie,leziuni hepatice si renale,tromboflebita locala.
Mod de administrare:In perfuzie intravenoasa lenta,dozata dupa caz(a nu se depasi 800mg
fructoza/kilocorp si ora).
GLUCOZA
Glucoza este compusul organic,apartinand clasei zaharidelor,care are formula chimica
C6H12O6.Desi are aceeasi formula chimica,fructoza este diferita fata de glucoza prin modul de
legare a atomilor.Astfel,glucoza are o singura grupare de alcool primar,pe cand fructoza are doua
grupari de alcool primar.
Exista mai multe forme de comercializare si folosire a glucozei,dintre care cele mai
importante sunt:

17. -contine glucoza in concentratie de 32,40%
-cu o concentratie de 75%
izata(tablete)-concentartie de 99%
Glucoza este o substanta intalnita in mod natural in lichidul din jurul articulatiilor.Este un
compus format din glucoza si aminoacidul glutamine si produce o molecula utilizata in formarea
si repararea cartilajului,precum si al altor tesuturi.
Producerea de glucoza inceteaza odata cu varsta.Aceasta joaca un rol vital in ceea ce
priveste construirea cartilajului si poate fi consumata sub forma de subliment alimentar de catre
persoanele care sufera de osteoartrita.
Suplimentele pe baza de glucozamina sunt utilizate pe scara larga impotriva osteoartritei.In
ceea ce priveste osteoartrita,cartilajul care amortizeaza articulatiile devine rigid di idi pierde
elasticitatea.Astfel,devine predispus la umflare,deteriorare etc.De vreme ce glucozamina intalnita
in mod natural in organism repara cartilajul articular,in momentul in care este administrate ca
supliment alimentar ajuta la aprovizionarea organismului.Exista dovezi conform carora
glucozamina reduce simptomele osteoarticulare la genunchi si incetineste progresia,reduce
rigiditatea,precum si umflarea articulatiilor.
GLUCOZA,SOLUTIE PERFUZABILA.
Compozitie:Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40%;solutie apoasa
perfuyabila de glucoya 5%,10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 120 si 500ml.
Actiune terapeutica:Monozaharida fiziologica,reprezinta o sursa de energie
disponibila;solutia irotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia hipertona,injectata
intravenos,realizeaza dezhidratrea tisulara.
Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti;vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidrare;solutiile concentrate dunt contraindicate
in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica;la bolnavii cu
tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul
glicemiei;atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita;injectarea
paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie si necroza,iar injectarea

18. intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in ijectii lente sau perfuzii,pana la 1l/zi pentru solutia
5%;pana la 550ml/zi pentru solutiile 33% si 40%
GLUCOZA,SOLUTIE INJECTABILA
Compozitie:Fiole continand solutie apoasa ijectabila 20%(glucoza pro.inj. 2g,clorura de
sodiu 0,0026g,apa distilata pana la 10 ml),30%(glucoza pro,inj, 3,3g,clorura de sodiu
0,0026g,apa distilata pana la 10ml),40%(glucoza pro.inj. 4g, clorura de sodiu 0,0026g,apa
distilata pana la 10ml).
Actiune terapeutica:Monozaharida fizologica,reperzinta o sursa de energie
disponibila;solutia izotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia hipertona,injectata
intravenos,realizeaza dezhidratarea tisulara.
Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti,vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidratare,solutiile concentrate sunt
contraindicate in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza
metabolica;la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemie.
Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provocarea
iritatie si necroza,iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de
tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in injectii lente pana la 550 mlpe zi pentru solutiile 33% si
40%
Dextran 70-glucoza 5%,solutie perfuzabila.
Forma de prezentare:Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%;ct x 6
fl.x500ml
Indicatii:Soc hipovolemic,insuficienta cirulatorie,arsuri intinse cu dezhidratare si
hemoconcentratie,profilaxia socului chirurgical,trombozelor postoperatorii.
Doze si mod de administrare:Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500ml/zi
sau la 2 zile.
Contraindicatii:Trombocitopenie marcata,IC congestiva grava,IR,EP.

19. Atentionari:Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:Rar,inrosirea fetei,ueruptie urticariana,frison.Exceptional,spasm bronsic sau
HTA.
5.Importanta lipidelor in alimentative.LDL si HDL
Lipide
Lipidele sunt constituent ai organismelor vii,plante sau animale,care se
aseamana prin caractere commune de solubilitate,sunt greu solubile in apa dar se
dizolva usor in solvent nepolari (eter,benzen etc).Aceasta insusire este datorita
prezentei in moleculele lipidelor a unor intinse regiuni hidrocarbonate,hidrofobe.
Sunt compusi foarte raspanditi in lumea vie si indeplinesc functii importante:
-sunt principal forma de depozitare si de transport a rezervelor energetic ale
organismelor
-au rolul de izolatori electrici,termici si mecanici
-unele lipide au roluri importante in procesele de comunicare si recunoastere
intercelulara
-sunt vitamine,hormone etc.
Lipidele confera rezistenta membranelor celulare,capacitatea
elastic,permeabilitate selective data de interactiunea cu substantele.Pe langa rol
structural lipidele mai indeplinesc si un rol de rezerva energetic.Acestea poseda
cea mai mare densitate caloric,in comparative cu celeante principia nutritive.
Jumatate din lipide se gasesc in tesutul subcutanat,restul fiind depozitat in
jurul sau in interiorul organelor interne.
Alimentatia omului modern a inregistrat modificari serioase in ceea ce
priveste lipidele,prin cresterea procentului de calorii provenite din pricina
calitatilor gustative ale produselor bogate in grasimi,cresterea consumului de
produse rafinate lipidice de natura vegetala (uleiuri) si animala
(unt,branza,smanatana),cresterea consumului de colesterol ca urmare a cresterii
consumului de grasimi animale.
Solubilitatea in alcool si esteri si insolubilitatea in apa sunt caracteristici
care defines cel mai bine lipidele.Lipidele mai sunt denumite si corpi grasi sau
substante organice grase.Lipidele au un continut energetic mare in raport cu

20. greutatea lor.
Inca nu a fost stabilit cu exactitate necesarul de lipide in alimentai.Este
firesc ca in perioada de crestere ,perioada in care necesarul caloric este foarte
crescut,si aportul caloric al lipidelor sa fie crescut.La fel ca in cazul
adultului,daca vorbim de o activitate fizica mai semnificativa,poate creste
procentul caloric al lipidelor.
Nu este bine ca lipidele sa lipseasca din alimentatia zilnica.O cantitate care
sa asigure aportul de acizi grasi esntiali si de vitamine liposolubile este
nesesara,deoarece organismul nu este capabil sa sintetizeze singur o cantitate
suficienta.Se apreciaza ca aportul de lipide la un adult este bine sa fie in jur de
30% din aportul energetic total.
TIPURI DE LIPIDE
Lipidele alimentare pot fi de origine animal,vegetala sau mixte.
Lipidele de origine animal se gasesc in carne,lapte si derivate
unt,smantana,branzeturi,untura,seu,peste,ulei de peste,ou.
Lipidele de origine vegetala se gasesc in floarea
soareului,soia,porumb,masline,nuci,alone,seminte de
dovleac,cereal,legume,fructe.
Lipidele mixte se gasesc in diferite tipuri de margarina.
ROLUL LIPIDELOR IN ORGANISM
Necesitatea asigurarii unui anumit nivel de lipide inrelatia alimentara este demonstrate de
functiile lor in organism, si anume:
-Lipidele reprezinta o sursa de energie concentrate.Prin arderea in organism a 1g de lipide se
elibereaza 9,0 kcal,adica de doua ori mai multa enrgie decat la arderea proteinelor.
-Influenteaza procesele de termoliza(diminueaza termoliza)
-Protejeaza organelle interne,rotunjesc formele corpului.
-Aporta vitaminele liposolubile A,D,E,K,contribuie la asimilarea lor (grasimea laptelui si
uleiul de peste).
-Influenteaza functia tubului digestive(inhiba secretia HCI)
-Asigura un gust mai placut mancarurilor,stimuleaza contractile cailor biliare.
-Influenteaza asimilarea sarurilor minerale(Ca,Mg)

21. -Influenteaza functia sistemului nervos central(fosfolipidele).
Influenteaza functia sistemului endrocrin-inhiba functia pancreasului,glandei tiroide.
-Micsoreaza motilitatea stomacului si a intestinelor(senzatie indelungata de sat)
-Formeaza apa endogena-sporeste rezistenta organismului la sete.
LDL,HDL
Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat in acest
articol si anume LDL “lipoproteine cu densitate scazuta” si HDL” lipoproteinecu densitate
ridicata”. Dupa cum observati, diferenta intre cele doua substanteeste reprezentata de
densitatea acestora. Densitatea lor este data de raportuldintre proteine si lipide
compusii ce contin mai multe lipide decat proteine au o densitate mai mica decat cele ce
au un continut mare de proteine.
LDL-lipoproteinele de joasa densitate transporta 65% din totalul de
colesterol sangvin,acest complex determina depunerea de colesterol in
interiorul venelor.Acest tip de colesterol este asa-numitul colesterol rau.
HDL-lipoproteine de inalta densitate transporta 20% din totalul de
colesterol sangvin.Fiind compuse in principal de lecitina,lipoproteinele de
inalta densitate sunt eroii cei buni care distrug depozitele de colesterol de pe
vasele sangvine si asigura circulatia colesterolului fara a bloca arterele.Acest
colesterol este asa-numitul cholesterol bun.
In acest context,este important raportul dintre LDL(colesterol rau) si
HDL(colesterol bun).Nivelul total de acest colesterol sangvin nu trebuie sa
depaseasca valoarea de 200mg/dl.Daca aceasta valoare creste,ar trebui sa luam
masuri preventive inainte sa se ajunga la un nivel riscant de colesterol (mai
mare de 250mg/dl).Mentinerea ratei zilnice de grasimi ingerate sub valoarea de
20%,maximum 30% din totalul caloriilor este vitala pentru pastrarea nivelului
de cholesterol in limite normale.
COLESTEROL VALOARE
Colesterol total 190-200 mg/dl
LDL colesterol Mai mic de 115 mg/dl
HDL colesterol Mai mare de 40 mg/dl
In cazul bolnavilor de diabet,al cardiacilor,al persoanelor cu cholesterol

22. crescut,ultimele ghiduri europene recomanda chiar valori mai mici pentru
colesterol,respective cholesterol total de 175 mg/dl,LDL colesterol -100 mg/gl.
Organismul produce singul cholesterol.
Organismul isi fabrica singur atat colesterol cat ii este necesar si nu are
nevoie de nici un aport alimentar de colesterol.Daca alimentele consummate
contin o cantitate prea mare de grasimi,apar depunerile de colesterol pe vasele
de sange.Depunerile de colesterol de pe vasele sangvine provoaca ingustarea
arterelor.In final,se poate ajunge la ischemie,infarct miocardic si la AVC
(accident vascular cerebral) pe fon de cholesterol ridicat.
Doar 25-30% din colesterol ajunge in organism prin aport alimetar,restul
este produs in ficat (aproape 1000mg pe zi).Cantitatea totala de colesterol din
organism este de aproximativ 145 grame.
Un nivel normal de colesterol in organism este essential pentru piele,unde
este transformat in vitamina D sub actiunea razelor ultraviolet.De
asemenea,despre colesterol se stie ca favorizeaza metabolizarea
carbohidrantiolr si este necesar pentru sinteza hormonilor suprarenali (cortizol)
si a celor sexuali.
6.Vitamine.Surse.Rol biologic si fiziologic.Forme de
prezentare in farmacii (combinatii de vitamine si
contraindicatii)
VITAMINE
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice natural,necesare organismului,pentru
realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.Vitaminele,prin moleculele
lor,nu elibereaza energie si nu au nici rol plastic,insa sunt esentiale in generarea
acesteia.Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre organism,acestea trebuie
sa le primeasca prin dieta.Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea
normal a organismului):A,C,E,K,tiamina(B1),riboflavin(B2),niacin(B3),acidul
pantotenic,biotina,vitamina B6,vitamina B12,acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe,incluzand aici:functia de hormone sau
hormone/like(vitamina D),antioxidanti(vitamina E).rol in crestere si dezvoltarea
tisulara(vitamina A).

23. Vitaminele sunt grupate iin doua categorii:
-liposolubile(A,D,E,K),acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat.
-hidrosolubile(C,P,B) pe care organismul le foloseste imediat,astfel se pierd prin
urina.Singura vitamina hidrosolubila ce poate realize depozite este vitamina B12,aceste depozite
mentionandu-se ani de zile.Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa,iar
utilizarea deinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimenare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestive,insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric.Excesul lor este eliminate urinar,organismul
nerealizand,cu o singura exceptie,deja amintita,depozite.
SURSE ALIMENTARE DE VITAMINE
VITAMINE LIPOSOLUBILE
Vitamina A:oua,carne,lapte,branza,smantana,viscere(ficat,rinichi),peste(cod),ulei de peste.
Vitamina D:branza,unt,margarina,lapte fortificat,peste,stridii,cereale.
Vitamina E:grau,cereale(seminte),porumb,nuci,masline,spanac,ulei vegetal,paine
neagra,fasole uscata,mazarea.
Vitamina K:legume verzi(salata verde,ceapa
verde,ierburi:marar,patrunjel,leustean),cereal,galbenus de ou.
VITAMINE HIDROSOLUBILE
Folat:legume Frunze verzi,alimente suplimentare,viscere(ficat),carne,paine neagra.
Niacina:produse lactate,carne de pasare,peste si preparate din peste,oua,legume,nuci,cereal
imbogatiote cu B3
Acidul pantotenic si biotina:oua,peste,lactate,cereal integrale,legume,dtojdie,broccoli si
alte legumedin aceasta familie:varza,salata.
Tiamina:cereal,paste,paine neagra si intermediara,preparate din carne de porc,fasole
usca,mazare,peste,soia,produse lactate,fructe (mai ales banana),drojdie de bere.
Vitamina B2:cereal pentru micul dejun,paste,branzeturi,lactate fortificate,sucuri de
fructe,bauturi energizante.
Vitamina B12: carne,in special viscere(ficat),produse de origine animala(oua,lapte,carne de
pasare,si peste).
Vitamina B6:vegetale,in special avocado,nuci,drojdie,fasole verde,produse animale-carne
de pui,peste si ficat.

24. Vitamina C:citrice,capsuni,rosii,broccoli,napi,ceapa verde,cartofi.
Principala sursa este reprezentata de fructe si legume,continutul vitaminic al acestora
depinzand in functie si de partea consumata(Frunze,radacina,tubercul).
Fiecare vitamina are un rol bine stabilit in economia organismului.
Viatmina A-este un nutrient essential si se gaseste in natura sub mai multe forme chimice,in
functie de compozitie si structura indeplinesc anumite functii.In general,se considera ca vitamina
A intra in structura pigentiilor retinieni responsabili de vederea la lumina slaba si distingerea
culorilor.Este esentiala pentru mentinerea integritatii si sanatatii tegumentelor si mucoaselor,dar
are si importanta in metinerea sanatatii oaselor,dintilor.Studii recente au demonstrate ca are roluri
trofice genital.
Vitamina B6-se prezinta sub 3 forme:piridoxina,piridoxal,piridoxamina,insa specialist au
integrat toate formele sub denumirea de piridoxina.Vitamina B6 face parte din complexe
enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor.Alte roluri associate vitamine
B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii,cresterea capacitatii de aparare impotriva
infectiilor,favorizarea activitatii cerebrale.
Vitamina B12-se mai numeste ciancobalamina si,ca si restul vitaminelor din grupul
B,indeplinesc roluri in complexe enzimatice asociate diverselor metabolisme.De
asemenea,promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive, stimuleaza dezvoltarea si intretine
activitatea maduvei hematoformatoasre.
Vitamina C-acidul ascorbic este un antioxidant cu important in dezvoltarea normala a
dintiilor si gingiilor,in procesul de mineralizare a sheletului.Ea promoveaza vindecarea si
cicatrizarea plagilor si ranilortegumentare,fortifica sistemul imun,asigurand astfel protectie
impotriva infectiilormicrobiene si virale.Este implicate in facilitarea absorbtiei fierului si in
cresterea rezistentei organismului fata de diverse substnate toxice din mediu.
Vitamina D-forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolet asupra unui
constituient al sebumului secretat de piele.Expertii sunt de parere ca expunerea de
3ori/saptamana la soare timp de 10-15 minute,este suficienta pentru a stimuli sinteza aceste
vitamine,cu asigurarea cantitatii neceasre organismului.Vitamina D faciliteaza absorbtia calciului
si depunerea sa in oase si dinti si intervine in hemostazia fosforului.
Vitamina E-sau tocoferol,este o substanta cu importante proprietati antioxidante.Este o
vitamina cu rol in mentinerea structurii si functiei natural a organelor de reproducere,in

25. asigurarea troficitatii sistemului muscular.Are dovedit effect hepatoprotector,rol de a stimuli
proliferarea celulara si de a forma hematiile ,si faciliteaza utilizarea vitamine K in organism.
Vitamina K-desi nu este o vitamina esentiala,rourile sale in procesul coagularii o fac
indispensabila organismului.Studii recente demonstreaza ca vitamina K este implicate in
mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la persoanele in varsta.
Biotina-sau Vitamina B7,face parte din grupul vitaminei B si are rol esential in
metabolismul proteinelor si carbohidrantilor,in process de gluconeogeneza,precum si in
producerea unor hormone si sinteza de cholesterol si acizi grasi.Alte functii importante ale
biotinei sunt:mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor.
Niacina-sau Vitamina PP(B3) apartine complexului B.Apartenenta la familia B explica
functiile ei in procesele metabolice,avand rol essential in eliberarea energiei din moleculele de
glucide,lipide si proteine.Printre alte functii se numara: scaderea nivelului colesterolului din
sange,mentinerea sanatatii pielii .
Acidul folic-folatul functioneaza in organism in stranasa legatura cu vitamina B12,fiind
implicat in formarea hematiilor.Prezenta lui este necesara si sintezei de AND.Acidul folic are
roluri protectoare pentru fat,pe care il protejeaza impotriva apartie diverselor anomalii
congenital,de aceea femeile insarcinate ar terbui sa fie foarte atente la nivelul acestei
vitamine.Printre cele mai frecvente malformatii legate de insuficenta acidului folic se numara si
spina bifida.
Acidul pantotenic-sau Vitamina B5,este o vitamina hidrosolubila esentiala,implicate in
metabolismul si sinteza carbohidrantilor,proteinelor,lipidelor, in special colesterolului.Prezenta
lui este important in sarcina ,acesta promovand evolutia normal a gestatie.
Riboflavina (vitamina B2)-este o vitamina hirosolubila ce se inactiveaza rapid la
lumina.Este parte constitutiva a unor enzyme cu rol in eliborarea energiei necesare fiecarei
celule.Acest lucru o face indispensabila organismului.Este implicate in cresterea osmatica si in
formarea hematiilor.
Tiamina (vitamina B1)- este o vitamina hidrosolubila instabila termic.Ea se combina cu
diferite protein si formeaza astfel,enzime ce metabolizeaza glucidele.Este esentiala pentru
procesul fiziologic de crestere si participa la mentinerea functionarii optime a sistemului
cardiovascular,nervos dar si digestive.
FORME DE PREZENTARE IN FARAMCII

26. VITAMINA B6- fiole
Forma de prezentare :
fiole
ATC: A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Sincomed
VITAMINA C 10%- fiole
Forma de prezentare: fiole
ATC:A11GA,ACID
ASCORBIC(VITAMINA C)
Producator:Sincomed
VITAMINA D2-solutie
buvabila
Forma de prezentare: solutie
buvabila
ATC:A11CC ,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Biofarm
VITAMINA D2-solutie
injectabila
Forma de prezentare:
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA
D SI ANALOGI
Producator:Biofarm
VITAMINA D2-solutie
pentru uz intern
Forma de prezentare:
solutie pentru uz intern
ATC:A11CC,VITAMINA D
SI ANALOGI

27. Producator:Biofarm
VITAMINA D2-solutie
buvabila
Forma de prezentare: solutie
buvabila
ATC:A11CC ,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Sincomed
VITAMINA D2-solutie
injectabila
Forma de prezentare:
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA
D SI ANALOGI
Producator:Sincomed
VITAMINA D3-solutie
injectabila
Forma de prezentare :
solutie injectabila
ATC:A11CC,VITAMINA D
SI ANALOGI
Producator:Sincomed
VITAMINA E-capsule
gelatinoase
Forma de prezentare:
capsule gelatinoase
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Pharco
Pharmaceuticals
VITAMINA E FORTEfiole

28. Forma de prezentare:fiole
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm
VITAMINA E FORTEcapsule
Forma de
prezentare:capsule
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm
VITAMINA F-capsule
Forma de prezentare:capsule
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm
VITAMINA F – solutie
pentru uz intern
Forma de prezentare:
solutie pentru uz intern
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Biofarm
VITAMINA PP-fiole
Forma de prezentare : fiole
ATC:A11HA,ALTE
VITAMINE
Producator:Sincomed
VITASPOL-solutie
buvabila
Forma de prezentare: solutie
buvabila

29. ATC:A12CC,MAGNEZIU
SI COMBINATII
Producator:Biofarm
7.Rolul enzimelor in etapele digestiei
(bucala,gastrica,intestinala).Bolile metabolismului glucidic.
Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor.Acesta are un aspect
fizic sau mechanic si,mai ales-pentru ca acestea ne intereseaza aici-un aspect chimic.
In digestive se disting patru etape principale,legate de:
1. Gura
2. Stomac
3. Intestine subtire
4. Intestin gros
1. Gura
Rolul mecanic:
-masticatia
-deglutitia
Rolul chimic:
-secretia salivara
Saliva contine o enzima foarte importanta,numita ptialina,ce are proprietatea de a transforma
amidonul in maltaza,adica intr-un zahar complex,a carui digestive se va prelungi pana in
intestine.
De fapt,in cavitatea bucala,nu are loc nimic mai important decat formarea bolului
alimentar.Singurul care isi incepe transformarea aici,sub efectul ptialinei,este amidonul.De unde
rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii sanatoase.
2.Stomacul
Rolul mecanic.
Ca si in cazul intestinului,acest rol este pur peristaltic.Adica stomacul este animat-in
momentul digestiei-de contractii muscular al caror scop este evacoarea continutului sau in
intestine.
Rol chimic
Stomacul va secreta,mai intai sucuri digestive(acid clorhidic,mucina) pentru a crea un mediu

30. acid,permitand,astfel,pepsinei sa-si indeplineasca misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carea si pestele) si va incepe transformarea acestora.
Lipidele (grasimile) fac obiectul unui inceput de hidroliza care va continua in intestine.
3.INTESTINUL SUBTIRE
Actiune mecanica
-peristaltica
Actiune chimica
Amidonul,devenit maltoza,se transforma-multumita enzimelor din secretia pancreatica-in
glucoza (zahar simplu).
Lipidele sunt transformate in acizi grasi.
Proteinele sunt transformate in aminoacizi.
Daca totul s-a petercut bine in intestinal subtire,substantele nutritive prelucrate vor putea fi
direct asimilate de catre organism.
Glucoza ,aminoacizii si acizii grasi vor fi asimilati prin eliberare in sange.
4.INTESTINUL GROS ( colonel drept,ascendant,transvers,stang si descendent)
Actiune mecanica
-peristaltica
Actiune chimica
Bacteriile din intestinal gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul
fermentatiei,asupra resturilor de amidon si de celuloza,iar prin intermediul putrefactiei
actioneaza asupra rezidurilor protidice.In acest stadiu, are loc absorbtia elementelor asimilabile si
formarea materiilor fecale,cu o eventual productie de gaze.
Amestecurile alimentare.
Cand omul cavernelor pleaca la vanatoare,el se hranea toata ziua cu fructele salbatice pe
care le culegea pe parcurs.Intors la adapostul lui,consuma carnea vanatului pe care il ucisase.
Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa ce le-a amestecat. Se pare ca acesta
este unul dintre motivele esentiale pentru care sufera atat de des de tulburari intestinale.
Tulburarile intestinale datorare unei digestii perturbate in mod constant sau-deseori la
originea unui mare numar de boli,fara ca legatura clara dintre cauza si effect sa poata fi
stabilita.
Cand sunt asociate cu o alta hrana ,fructele perturba efectiv digestia intregului si,cu aceeasi

31. ocazie,isi pierd proprietatile benefice pentru care au fost integrate
Bolile metabolismului glucidic
Diabetul zaharat
Pe plan mondial, diabetul afecteaza peste 250 milioane persoane, dintre care peste 50
milioane insulinotratate. La acestea se adauga un procent de 8.2% de persoane cu GBM. In
Romania prevalenta in populatia generala este de ~4.2% (prevalenta din cele mai scazute in
Europa). In 2005 erau inregistrate 450.000 persoane cu diabet, numarul real fiind probabil
aproape 1 milion. Dintre acestea, ~90% reprezinta tipul 2. Diabetul tip 1 are in Romania o
incidenta mică: 3/100.000 (Epidiab, 1990, grupa de varsta 0-14 ani). Diabetul are un impact
epidemiologic, biologic, socio-profesional, economic, politic deosebit de important. Este a 5-a
cauza de mortalitate, explicand ~5% din totalul deceselor (pondere subevaluata datorita
modalitatii de completare a certificatelor de deces). In cadrul diabetului, 50-80% din mortalitate
se datorează bolilor cardiovasculare. Chiar la diagnosticul diabetului, afectiunile associate sunt
prezente intr-o pondere mare: HTA ~50%, dislipidemii ~50%, suprapondere/obezitate ~90%, boli
aterosclerotice ~33%. Economic, diabetul consuma 5-10% din bugetele de sanatate in tarile
dezvoltate. Politic, se recunoaste prin rezolutia ONU din 2006 amenintarea globala a unei boli
neinfectioase cu consecite devastatoare. Pe perioada urmatoare se estimeaza o crestere a
numarului cazurilor de diabet pe plan mondial (cu ~50% pana in 2025) (cu ~50% pana in 2025).
Prezentarea clinica a diabetului zaharat este heterogena. Principalele 2 tipuri de diabet (tip 1
si tip 2) au caracteristici generale distincte, prezentate in tabel (dupa Guja)
Tabel 1. Caracteristici generale DZ tip 1 si DZ tip 2
Tipuri specifice de diabet: diabetul MODY are in general un debut in copilarie, cu
hiperglicemie usoara, la un copil/tânăr fara obezitate, si cu istoric de diabet pe 3 sau mai multe
generatii. Nu necesita insulina pentru supravieturie.
Tabel 2. Caracteristici MODY comparativ cu DZ tip 2
Diabetul LADA are debut sub 50 ani la persoane cu IMC<25, fara cetoacidoza, dar cu
markeri de autoimunitate, si istoric personal/familial de boli autoimune. Progresia diabetului
devine in cativa ani asemanatoare cu a DZ1.
Diabetul instabil (brittle diabetes) se caracterizează prin oscilatii glicemice mari
(hiperglicemii alternate cu hipoglicemii in perioade scurte de timp) datorate unor dezechilibre
endocrine, unor cause infectioase, psiho-sociale, sau este atribuit unui tratament necorespunzător.

32. Dintre complicatiile unui diabet necorespunzător tratat la tânăr se numara: infantilismul diabetic
si tulburările de sexualizare (tulburări de crestere, amenoree), sindromul Mauriac (statura mică
<1.50, încărcare hepatica, obezitate cushingoida).
Diabetul gestational se datorează unei cre teri a necesarului insulinic indus hormonal, la care ș
pancreasul nu face fa ă. Diabetul gestational se manifestă printr-un profil glicemic particular, si ț
se asociază cu riscuri pentru mama (preeclampsie) sau fat (macrosomie, hipoglicemie sau
tulburări respiratorii in perioada neonatală).
8.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de
sange.Sistemul OAB .Sistemul RH
Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale.Cresterea acestor
valori sau scaderea lor sub limitele normalului suntconsiderate anormale sau patologice. Sunt
frecvent intalnite situatiile, exceptandboala in sine, care pot modifica valorile normale ale
analizelor. Cunoastereaacestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat
simedicului care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale aleanalizelor trebuie
interpretate si in raport de conditiile locale, de obiceiurilealimentare, de factori climatici si
geografici si chiar in raport cu factorii genetici.Este foarte important de subliniat ca in
majoritatea cazurilor analizele medicalesingure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea
sunt doar un instrument tajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce
lastabilirea diagnosticului.In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale
analizelor medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora milimoli/l (a mia partedintr-un
mol/l)sau micromole/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de
substanta analizata la un ml, la 100 ml sau la 1 l de produs lichid analizat. De la un laborator la
altul, in functie de metoda folosita la determinare, aceste valori normale pot varia usor.
Valori in sange
Substanta
analizata
Valori normale
in grame si
submultiplii
Factorul
demultiplicare

33. Valori normale
in moli si
submultiplii
Acidul uric 0.020-0.050
g/l2.0- 5.0 mg/100ml
mg/1X5.95
mg/100mlX59.5
119-297 mmol/l
Amoniacul 0.1-0.3 mg/l mg/1X58.55.8 5-17.55 mmol/l
Bilirubina
indirect
0.008-0.010 g/l
0.8-1 mg/100ml
mg/1X1.71 13.6-17.1 mmol/l
Bilirubina directa 0-0.0025 g/l 0-
0.25 mg/100ml
mg/1X1.71 0-4.30 mmol/l
Bilirubina totala 0.008-0.0125 g/l
0.8-1.25mg/100ml
mg/1X1.71
mg/100mlX17
13.68-21.30
mmol/l
Calciul 0.090-0.110 g/l 9-
11mg/100ml
mg/1X0.025 2.25-2.75 mmol/l
Clorul 3.34-3.95 g/l 334-
395mg/100ml
lg/1X28.2
mg/100mlX0.282
94-111 mmol/l

34. Colesterolul 1.2-2.6 g/l 120-
260mg/100ml
g/1X2.58
mg/100mlX0.258
3.1-6.7 mmol/l
Creatinina 0.0005-0.012 g/l
0.5-1.2 mg/100ml
mg/1X8.85
mg/100mlX88.5
44-106 mmol/l
Fierul 0.5-1.8 g/l 50-180
mg/100ml
mg/1X17.9
mg/100mlX0.179
9-32 mmol/l
Fosforul 0.030-0.045 g/l
3.0-4.5 mg/100ml
mg/1X0.032
mg/100mlX00.320
96-1.44 mmol/l
Glucoza 0.65-1.10 g/l 65-
110mg/100ml
g/1X5.56
mg/100mlX0
3.6-6.0 mmol/l
Hemoglobina 12-16 mg/100ml g/1X0.621 7.45-9.93 mmol/l
Magneziul 0.020-0.040 g/l 2-
4 mg/100ml
mg/1X0.041
mg/100mlX0.410
82-1.64 mmol/l

35. Potasiul 0.160-0.200 g/l
16-20 mg/100ml
g/1X25.6
mg/100mlX0.2564
5-5.1 mmol/l
Sodiul 3.1-3.5 g/l 310-
350 mg/100ml
g/1X43.5
mg/100mlX0.435
135-152 mmol/l
Trigliceridele 0.5-1.5 g/l 50-150 g/1X1.14 57-1.71 mmol/l
mg/100ml mg/100mlX0.01140
Ureea 0.2-0.5 g/l 20-50
mg/100ml
mg/1X16.6
mg/100mlX0.1163
30-8.30 mmol/l
Hematocritul
Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul
consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta
si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o
centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si
stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%.
Hemoglobina
Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care

36. contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a
fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la
celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii
continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni
cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie
care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care
cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii
numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange,
fie in grame la 100 ml sange
Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange.
Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de
sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de
sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.
Valori normale ale numarului de globule rosii:
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
Numaratoarea globulelor albe
Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor
rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm
Numaratoarea trombocitelor
Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce
coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine,
trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si

37. inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. Scaderea trombocitelor sub 80
000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte
mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea
accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea
de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc. Timpul de coagulare
(T.C.)
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in
vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura
de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut
pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui timp (T.C.
crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari,
la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand
duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii
microbiene.
Timpul de sangerare (T.S.) Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de
coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului.
Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se
cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la
hemoragie
Analiza grupelor de sange
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se
deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care
se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in
compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit,
in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH.

38. Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii
contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu
exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua
aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective
(anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte
important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii
anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B. Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand
antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost
numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care
poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar
persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine)
care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de
aceea au fost numiti "primitori universali" de sange. Stabilirea grupelor sanguine este necesara
pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau
accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta
cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa
sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si
ABIV.
Grupele umane sanguine in sistemul OAB
Denumireagr
upei sanguine
Prezenta
anigenului pe
globulele rosii
Prezenta
anticorpilor in
ser
De la cine se
poate primi
sange

39. La cine se
poate da sange
0 sau I Nu are Anti-A si
Anti-B
Numai de la
grupa 0
La toate
grupele (donator
universal)
A sau II A Anti-B
De la grupa 0 si
A
Numai la
grupa Asi AB
B sau III B Anti-A De la grupa
0 si B
Numai la
grupa B si AB
AB sau IV A si B Nu are De la toate
grupele (primitor
universal)
Numai la
grupa AB
Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe
carnetul de conducere auto sau pe pasaport. Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti
si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar
pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face
numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit
ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa
sau alta de sange.
Sistemul Rh

40. Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris
prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua
tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest
antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si
reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se
numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care
sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale
persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele
Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii
(aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o
persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh,
care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale
donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa
este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.
Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele
mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai
mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter
si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil. De
asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici
un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da
nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca
copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar
daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze
mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In
acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De
aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele
sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate
in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea
apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care
urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange
identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor

41. actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil
Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se
contraindica alaptarea copilului.
9.Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie.
Explorarea secretiilor digestive
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici
de investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului
gastric. Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica,
prin care se pot evidentia fractiunile de HCl:
o fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer) ;
o fractiunea combinata;
o fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor
clasici:
a). puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b). debit de HCl sau debit acid orar (QH + )
QH+(mEq/h)=
debit acid orar(ml)×aciditateatitrabila(mEq/l)
1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc
gastric recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c). debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric
recoltata dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui
excitant gastric.

42. Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc
gastric/ h).
d) debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza
maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii
ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e) virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din
cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f) virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei
gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari
de patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
Diagn
ostic
Debit
bazal
DAB Debit
stimulat
DAM
Norm
al
60 ml /
h
2 +/_ 2
(mEq/ h)
250
(ml/ h)
18 +/_

43. (mEq/ l)
Ulcer
gastric
60 1, 2
+/_ 1, 5
240 14 +/_
10
Ulcer
duodenal
80 4 +/_ 4 330 34 +/_
13
Sdr.
Zollinger
200 34, 5
+/_ 30
360 47 +/_
20
Cance
r gastric
45 0, 3
+/_ 1
240 2, 5
+/_ 5
Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa
exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin
intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de
endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul
gatului, pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului. Aceasta investigatie
poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract digestiv superior
este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea ulceratiile,
inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot

44. preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al
tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul
radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirurgicale
exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de
reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul Barrett
(definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste riscul dezvoltarii
cancerului esofagian.
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor sau a
altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi depistate initial la
examenul radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv superior iar endoscopia este
facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor descoperite .
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva) .
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de
balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei
varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate.
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri .
- verificarea vindecarii ulcerului gastric .
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala .
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului) .
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:
- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita
ingestiei de substante chimice, otravitoare .
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett .
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se
crede ca este cauza principala a ulcerului gastric.
- indepartarea polipilor gastro-intestinali .
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele
esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea portala) .

45. - extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite .
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza tehnicile
radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si de mijloc
a tractului digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu (o
substanta de contrast). Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la inghitire,
varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile gastrice sau
durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afectiuni printre care
si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al
diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic) ;
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor
pilorice ;
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie sau a
tulburarilor de motilitate intestinala ;
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei ;
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor digestive, pHul acetor
secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici
electrochimice de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la
introducerea unui electrod metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal.
Tehnica presupune utilizarea unei celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil la
ion si altul de referinta) conectati prin fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi
Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential culeasa este proportionala cu concentratia
(activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in conformitate cu legile electrochimice (
legea Nernst ):
E=E 0+
RT
zF

46. ∈c
unde: E - este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de voltmetru);
E 0 - este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F- sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T- este temperatura absoluta;
z, c - sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si afisat in
unitati conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si
cuantificarea refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux Disease ),
aceasta investigatie reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv si / sau
diferential al afectiunii ( cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o varianta
modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval de 24 de
ore a variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi intraesofagieni
din sticla sau antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical, Sweden) Se poate
identifica nu numai refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric (electrozi plasati
intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit stocarea
semnalului util pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat este apoi
livrat unui computer si supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si
predictiv (DeMeester, Boix- Ochoa, etc.) .
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si
posibilitatea verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux.
10.Analize de urina.Examenul fiziologic al

47. urinei.Examenul chimic al urinei.
Analiza urinii
Metodele de explorare a rinichilor au la baza evaluarea functiilor cu
ajutorul carora acest organ isi indeplineste rolul sau in mentinerea
homeostaziei mediului intern.
Rinichiul,in conditii normale,elibereaza o urina care reflecta starea
fiziologica a organisumului.
Alterarea functiilor renale se traduce prin incapacitatea rinichiului de a
pastra homeostazia mediului intern.In aceste conditii se pot modifica
proprietatiile fizico-chimice ale urinii,aparand diferite substante cu
semnificatie patologica.
Recoltarea urinii
In vederea efectuarii unui examen de urina este necesar ca aceasta sa fie
corct recoltata si conservata.
Recoltarea probelor de urina se face in functie de felul urinei.
Pentru recoltarea sumarului de urina se recolteaza prima urina de
dimineata intr-un vas curat,la barbate,in special la cei in varsta,in
ortostatism,iar la femei dupa o perfecta toaleta vaginala.Recoltarea urinii
prin sondaj se va face numai in cazuri de stricta necessitate (adenoma si
prostata) si in conditii de perfecta sterilitate.
Analiza se poate efectua si pe urina de 24 de ore pentru determinari
cantitative.In acest scop recoltarea urinii se face astfel:prima urina de
dimineata se arunca,se recolteaza apoi urina din 24 de ore cu exceptia urinii
de a doua zi dimineata care se recoleaza in vas separate si pe aceasta se va
determina sumarul de urina.
In cazul in care se lucreaza pe urina de 24 de ore este necesar sa se
adauge un conservant (timol 1-2 g,chloroform 5-10 ml).
Daca se determina glicozuria sau acetonuria se evita adaugarea
cloroformului.
CARACTERISTICI GENERALE FIZICE SI CHIMICE ALE URINII
In conditii normale in urina din 24 ore se elimina aproximativ 35 g

48. substante oragnice si 25 g substante minerale. Alaturi de acestea in conditii
special sau patologice mai pot apare: medicamente,metabolite ai acestora
sau o serie de elemente patologice.
Volumul urinar
Volumul de urina emis in 24 ore este curins intre limite destul de largi si
depinde de asntitatea de lichide ingerate,de pierderile de apa prin
transpiratie,de temperature mediului ambient,activitatea fizica,de starile
psihice.
Volumul de urina / 24 ore variaza si cu varsta astfel:
Copii 1-2 zile 30-60 ml
Copii 10-60 zile 250-450 ml
Copii 2-12 luni 400-500 ml
Copii 3-5 ani 600-700 ml
Copii 5-8 ani 650-1000 ml
Copii 8-14 ani 800-1400 ml
Adulti si copii peste 14 ani 1000-1600 ml
Cantitatea de urina variaza si cu sexul: la barbate: 1500-2000 ml/24 ore;
la femei:1200-1700 ml/24 ore.
Variatii de volum ale diurezei.
Ele sunt rezultatul unui dezechilibru glomerulo-tubular,adica a unui
dezechilibru intre filtrarea glomerulara si reabsorbtia tubular a apei.Acest
dezechilibru poate duce la cresterea (poliurie),scaderea (oligurie) sau
suspendarea (anurie) diurezei.
Aspectul
Urina normal trebuie sa fie limpede ,transparent. O urina tulbure in
momentul emisiei poate contine: saruri (urati,oxalate,fosfati sau
carbonate),mucus,puroi,epidemii,microbe.
Uneori dupa mictiune ,prin racirea urinii apare un nor numit
“nubeculm”,alcatuit din mucus si cellule epiteliale descuamate.Acesta nu
prezinta semnificatie patologica.
Dupa mictiune urina este tulbure,aceasta se poate datora fie prezentei in

49. cantitate mare a unor saruri,fie prezentei puroiului in cazul infectiilor urinare.
Pentru a stabili care este cauza prezentei opalescentei se fac urmatoarele
determinari:
-prin incalzirea urine dispar uratii;
-incalzirea cu adaugare de cateva picaturi de acid acetic dizolva
fosfatii,uratii,catabolitii;
-prin adaugarea de solutii de HCl 12,5 % se dizolva oxalatii.
Culoarea
Urina normal prezinta o culoare galben-deschis pana la galben-auriu
datorita prezentei unor pigmenti ca: urocromul,urobilina si profirina.Dintre
acestia urocromul reprezinta factorul principal de culoare.Culoarea urinii
depinde si de concentratia si de natura substantelor dizolvate in
ea.Astfel,prima urina de dimineata fiind mai concentrate are o culoare mai
inchisa.Culoarea galben-inchis mai prezinta si urinele dupa afectiuni febrile
acute sau transpiratii profuse.
O urina incolora sau aproape incolora intalnim in: diabetul insipid,diabetul
zaharat,scleroza renala,faza poliurica a insuficientei renale acute.
Culoarea brun-verzuie in afectiuni hepato-colecistice; rosu-brun in
prezenta eritocitelor,hemoglobinei,mioglobinei; brun-inchis in alcaptonurie;
verde dupa ingestia de albastru de metal.
Mirosul
Mirosul urinii normale este “sui generis”.El se poate schimba in cursul
infectiilor urinare cand este amoniacal,in stari de cidoza si diabet zaharat
miros de acetone.Mirosul poate fi modificat si prin ingestia unor alimente
ca:sparanghel,usturoi,hrean sau prin administrarea de substante ca
eucalyptol,terebentina etc.
Densitatea
Densitatea urinara are valori dependente atat de factorii fiziologici cat si
patologici,fiind invers proportional cu columul,cu exceptia urinii provenite de
la diabetic care au poliurie si elimina in acelasi timp cantitati mari de
glucoza. Limitele normale sunt cuprinse intre 1015-1030-normostenurie-fiind

50. dependente de cantitatea de substante dizolvate.
In conditii patologice,rinichiul poate pierde capacitatea de concentrare cu
scaderea densitatii-hipostenurie (diureza apoasa) caracterizata prin
elaborarea unei urini cu o concentratie mai mica decat a plasmei asa cum se
intalneste in hiperhidratari,diabet insipid,insuficienta renala acuta (reluarea
diurezei),insuficienta renala cronica (faza compensate). Pierzand apoi si
capacitatea de diluare,densitatea urinii oscileaza in jurul valorii 1010-
izostenurie-corespunzatoare densitatii sangelui dezalbumina,intalnita in
insuficienta renala cronica.
Reactia urinii
Reactia urinii (pH-ul) se determina pe urina proaspata care are in general
o reactive slab acida, 5,0-7,0.
Reactia urinii depinde de alimentaie.Un regim bogat in proteine scade
pH-ul urinar,iar un regimm predominant vegetarian creste pH-ul.
In conditii patologice pH-ul urinar se modifica.El devine puternic acid in
cursul diabetului,insuficientei renale grave si puternic alcalin in:infectii
urinare,dupa varsaturi,in perioade de reabsorbtie a edemelor.
Compozitaia chimica a urinii normale
Urina contine in compozitia sa normal atat substante anorganice cat si
organice.
Prezenta acestor component in urina da posibilitatea de investigare a
ritmului de eliminare a sarurilor si a produsilor finali,putandu-se urmari
echilibrul hidro-mineral si metabolismul intermediar.
Albumina din urina (albuminuria)
Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se
gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc
sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele
persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica.
Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa
mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care
dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari

51. emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii.
Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor
urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza
renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum
sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau
virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin
urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului
organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in
raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si
albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu,
medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului
prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din
diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina
prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu,
dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile
gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe
diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se
datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu
influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de
laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si
alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii

52. grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in
cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie
falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie.
In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar
din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina.
Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile
de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli
ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica,
constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3
plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e
mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din
organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de
asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece
analiza sangelui ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita
solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii
urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. Analiza calculilor se
face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie
luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi"
(colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce
la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul
trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata
de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim

53. alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate
in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma
mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele
care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne. Indiferent de compozitia
chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor
trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.
Analiza microscopica a urinei
Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot observa
numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar
cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui diagnostic. La femei unele din aceste
elemente pot proveni nu numai din urina ci si din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele
confuzii, la femei se recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa
toaleta prealabila.
Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului
pot deveni numeroase.
Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange (leucociturie) de
obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).
Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la nivelul
cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita, pielocistita),
infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumorile, bolile de sange,
hipertensiunea arteriala, etc., sunt insotite de eliminari de sange in urina (hematurie). Uneori
hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu
ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci datorita
unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).
Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are
rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).
Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele. Insa sunt
persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de calciu,
mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se forma litiaza
renala (piatra la rinichi). Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de
cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate

54. sa previna formarea de cristale in urina.
Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se observa la
microscop.
Sedimentul urinar (proba Addis)
Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numaratoarea la microscop
(proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus
la pat trei ore. Apoi se recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina
se examineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente celulare
gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.
Bibliografie:
-Biochimie Clinica-Denisa Mihele- Ed. Medicala,2006
-Biochimie-mic tratat-V. Dinu,E. Trutia,A. Popescu,Ed. Medicala
200
-Biochimie clinica-fundamentare fiziopatologica- Luminita
Plesca-Manea,M. Cucuianu,I. Crisnic,Ioana Brudasca,Ed. Argonaut