Documentul examinează principiile de bază ale economiei, subliniind nevoia de a satisface diverse dorințe umane folosind resurse finite. Se discută despre diferitele tipuri de dorințe, bunuri private și publice, precum și importanța alegerilor în utilizarea resurselor disponibile. Costul de oportunitate este un concept esențial în luarea deciziilor economice, ilustrând trade-off-urile dintre diversele opțiuni.

1. HUTCHINSON
MICROECONOMICS
DAVE BLIGHT & TONY SHAFTO

2. 2
1. PROBLEMA ECONOMICA
1.1 Activitatea economica
Preocuparea fundamentala a stiintei economice este de a satisface nevoile umane, cu
ajutorul productiei, folosind resursele disponibile. Aceasta exprimare simpla contine numeroase
implicatii importante. Trebuie sa recunoastem ca nevoile indivizilor si ale comunitatilor sunt
variate si probabil nelimitate, in timp ce resursele sunt finite si de asemenea cunostintele legate
de modul de utilizare a resurselor disponibile este limitat.
Stiinta economica nu poate pretinde sa rezolve principalul dezechilibru al productiei si
cererii dar poate oferi un set de concepte, metode tehnice si analitice care pot clarifica probleme
si pot aduce lumina in numeroase chestiuni care preocupa lumea moderna. Luand in considerare
limitarea resurselor, putem clarifica deciziile fundamentale care trebuie luate in legatura cu
ceeace ar trebui produs, in ce cantitate si in beneficiul cui trebuie angajate prioritatile de
productie. In perfectionarea abilitatilor unui economist, rolul computerului este primordial.
Acesta inlatura truda, erorile si temerile, care in trecut au reprezentat bariere in relatiile care pot
fi exprimate in limbaj matematic. Acum avem posibilitetea obtinerii unor modele si simulari care
sunt foarte apropiate de realitatea pe care cautam sa o intelegem. Calculul a devenit simplu, exact
si rapid, mai important ca niciodata deoarece trebuie sa obtinem o intelegere clara a conceptelor
si relatiilor pe care dorim sa le examinam. Revenind la afirmatia initiala, este necesar sa definim
mai exact principalii termeni pe care ii contine.
Dorintele
Unii cercetatori prefera sa le numeasca nevoi. Noi vom folosi termenul de „dorinte“
deoarece noi vrem sa subliniem ideea ca dorinta economica nu implica o nevoie biologica. O
dorinta exista daca oamenii sunt dispusi sa sacrifice o parte din resursele lor pentru a o satisface.
Nu este nevoie ca aceasta sa fie necesara pentru existenta lor, nici chiar utila. Poate fi chiar
periculoasa sau daunatoare. Economistul, ca atare, nu considera dorintele ca avand la baza
judecati morale sau medicale si nici nu incearca sa le clasifice in ordinea valorii. Daca oamenii
sunt dispusi sa renunte la unele din resursele lor pentru a obtine tabac sau heroina, atunci toate
acestea sunt dorinte care pot fi masurate si analizate.
Noi, in orice caz, clasificam dorintele si marfurile si serviciile produse pentru satisfacerea
acestora, in mai multe moduri. Un mod foarte util este de a face distinctie intre:

3. 3
1. Dorinte personale, abordate prin prisma satisfacerii dorintelor individoale sau ale unei
familii, pentru bunuri, cum ar fi automobile personale, jocuri pe calculator, vacante in
strainatate sau locuinte;
2. Dorinte ale comunitatii, reprezante de satisfacerea cerintelor comunitatii privind ridicarea
nivelului de trai, prin actiuni profitabile cum ar fi: salubritate publica, pavarea drumurilor,
iluminatul strazilor, protectia impotriva incendiilor si prvenirea criminalitatii si a bolilor
contagioase si asa mai departe.
Bunurile si serviciile produse pentru a satisface nevoi personale pot fi numite bunuri
private. Cele care sunt produse pentru satisfacerea dorintelor comunitatii pot fi numite bunuri
publice. Este nevoie de atentie pentru a identifica bunurile publice. De exemplu, unele bunuri sau
servicii, cum ar fi centrele sportive si cursurile municipale de golf, puse la dispozitie de catre
autoritatile locale in folosul public nu sunt cu adevarat bunuri publice. Acestea sunt disponibile
pentru indivizi, pentru a le folosi daca doresc. Cei care nu o fac, nu obtin nici un beneficiu din
aceste bunuri. Un exemplu de bun public veritabil il poate reprezenta un sistem de canalizare
care ajuta la prevenirea izbucnirii unor boli infectioase. Intreaga comunitate beneficiaza de
eradicarea si controlul bolilor cum ar fi holera si difteria.
Resursele
Principala resursa necesara pentru ca productia sa aiba loc, va ramane intotdeauna efortul
uman, atat fizic cat si mental. In plus, oamenii au invatat sa foloseasca multe din resursele
naturii, cum ar fi metalele, forta apei curgatoare, fertilitatea pamantului si altele. Ei au invatat de
asemenea sa realizeze unelte, dintre care unele, cum ar fi roata, motorul cu aburi, motorul
electric si computerul, care avusesera consecinte revolutionare pentru modul de viata al
oamenilor. Aceste resurse -cunoscute ca si factori de productie- constand in munca, pamant si
capital, sunt analizate mai atent mai tarziu.
Productia
Definitia economica generala a productiei include orice parte a activitatii totale sau lant
de activitati intercorelate implicate in satisfacerea dorintelor personale sau ale comunitatii.
Aceasta, asadar, include nu numai fabricare marfurilor -cum ar fi televizoarele-sau furnizarea de
servicii -cum ar fi coafura sau antrenamentul sportivilor- ci si acele activitati necesare sa
identifice dorinte si sa asigure ca bunurile si serviciile create ajung intr-adevar la oamenii care le
doresc. Productia, in acest sens larg include marketingul si finantele, cercetarea si exploatarea,
distributia marfurilor si munca organizatiilor cum ar fi Politia si autoritatile licentiare care
regleaza si mentin ordinea si astfel fac alte activitati zilnice posibile. Observati ca productia
implica transformarea resurselor naturale primare si energia umana intr-un obiect fizic sau
activitate care satisface dorintele individuale sau ale comunitatii.
Aproape toate formele de productie presupun folosirea de resurse si depunerea de efort
uman. Orice avantaj, satisfactie a unei dorinte care este realizata fara acest efort poarta
denumirea de bun liber. Ploaia care cade peste o gradina reprezinta un bun liber in acest sens
dar apa de ploaie colectata intr-un rezervor si pompata prin conducte foloseste resurse si nu mai
este gratuita dar este un bun economic normal. In mod similar, aerul pe care-l respiram intr-o
plimbare la tara este bun liber dar aerul pompat intr-o mina sau aerul din cabina aflata sub
presiune a unui avion presupune resurse si este un bun economic.
Ca si economisti, trebuie sa avem grija sa nu cream impresia ca activitatea productiva
este intr-un fel superioara oricarei alte activitati. Economistul poate indica daca anumite forme

4. 4
de productie sunt capabile de a atinge anumite obiective stabilite. El poate calcula implicatiile
folosirii resurselor intr-un anumit mod mai bine decat in altul. Acest lucru trebuie lasat la
latitudinea institutiilor comunitatii, in cadrul carora, bineinteles, economistul joaca propriul sau
rol, de a decide care sunt obiectivele si ce alegeri trebuie facute. Este esentiala o decizie politica,
de exmplu, resursele sunt folosite fie pentru asigurarea apararii impotriva tarilor ostile, fie pentru
furnizarea de manuale sau computere elevilor.
Alegere si raritate
Productia ofera o varietate de posibilitati. Daca aveti o seara libera, o puteti petrece
mergand la cinema cu un prieten, jucand badminton, vizionand un program la televizor sau sa
studiati stiintele economice. Trebuie sa alegeti intre aceste posibilitati concurente deoarece nu
puteti sa le realizati pe toate in acelasi timp. In mod similar daca exista o parcela de pamant
libera, in centrul orasului, autoritatile locale o pot folosi penrtu o parcare, o cladire cu birouri, o
fabrica, o scoala, un bloc cu apartamente sau pentru un alt scop. Altii s-ar putea sa doreasca
lasarea libera a terenului ca spatiu penrtu flori salbatice. Ceea ce este sigur este faptul ca terenul
nu poate fi folosit pentru toate aceste scopuri impreuna, in acelasi timp. Toate tipurile de resurse
sunt rare in in relatie cu dorintele care par sa fie de nesatisfacut deoarece, atunci cand orice
resurse sunt folosite pentru actvitatea A, ele sunt refuzate de activitatiile B, C, D si asa mai
departe. Daca resursele urmeaza sa fie folosite in totalitate atunci trebuie facute alegeri. Stiintele
economice sunt in mod constant implicate in identificarea si masurarea alegerilor, in utilizarea
cat mai eficienta a resurselor.
Posibilitatile de productie
Productia presupune contributia factorilor de productie. In orice comunitate o oferta data
de factori de productie trebuie sa fie folosita pentru a furniza bunuri si servicii cerute de
comunitate. Am recunoscut deja ca factorii folositi pentru a produce A nu pot, in acelasi timp sa
fie folositi pentru a produce B. Trebuie realizate alegeri.
Aceasta idee poate fi ilustrata mai departe daca simplificam problema si gandim in
termenii produselor concurente sau numai a grupelor de produse. Tabelul care urmeaza arata
productia posibila de combinatii variate de hrana si bunuri de folosinta indelungata ale unei
comunitati, cu ajutorul nivelului existent al dezvoltarii tehnice.
Hrana Bunuri de folosinta indelungata
1000 0
800 500
600 950
400 1180
200 1275
0 1320
Acest tabel reprezinta baza pentru curba posibilitatilor de productie din figura 1.1.
Aceast curba reprezinta limita de productie a comunitatii care poate produce orice combinatie de
hrana si bunuri de folosinta indelungata sau din interiorul ei.
hrana

5. 5
A
10
8 D
6
4 C
2
B
O
2 4 6 8 10 12 14 bunuri
Fig. 1.1. Curba posibilitatilor de productie
Daca ea produce in cadrul curbei –sa presupunem combinatia C (400 milioane unitati de
hrana si 800 milioane unitati de bunuri de folosinta)- comunitatea nu va folosi toate resursele de
care dispune. Vor exista someri. Pe de alta parte, ea nu poate realiza combinatia D (800 milioane
unitati atat de hrana cat si de bunuri de folosinta indelungata) pentru ca aceasta se afla in afara
curbei si deci in afara capacitatilor de productie ale comunitatii, la nivelul actual al stocului de
resurse si cu tehnologia actuala pe care o detine. Daca comunitatea doreste sa realizeze o
combinatie aflata in afara curbei, ea trebuie sa castige mai multi factori si/sau sa-si dezvolte
abilitatile si modalitatile de combinare a factorilor pentru a produce un volum mai mare de
productie.
Observati forma curbei si schimbarile pe care le descrie. Cand productia de hrana scade
de la 1000mil. unitati la 800mil., pierderea de 200mil. unitati este inlocuita de 500mil. unitati
durabile. Oricum in momentul in care 200mil. unitati de hrana sunt sacrificate, castigul de bunuri
de folosinta indelungata este numai de 450mil. unitati. Privind intr-un mod diferit si incepind de
la nivelul (0), nivelul productiei de hrana, fiecare 200mil. unitati de hrana castigate costa in mod
progresiv mai multe unitati durabile.
Implicatia aceasta demonstreaza ca este posibil sa fie transferati factori de la o forma de
productie la alta dar nu cu rezultate egale. Forma curbei sugereaza ca primele resurse care trebuie
transferate de la hrana la bunuri de folosinta indelungata, spre exmplu, sunt cele mai putin
corespunzatoare pentru hrana si mai corespunzatoare pentru productia de bunuri de folosinta
indelungata. Oricum, cu cat se transfera mai mult, reversul devine mai posibil. Costurile de
transfer cresc. Putem spune, de fapt, ca principala presupunere referitoare la aceasta curba este
aceea a cresterii costului de oportinitate. Termenul de „cost de oportunitate“ este explicat in
sectiunea urmatoare. Exista cateva intrebari cu privire la curba posibilitatilor de productie in
sectiunea 1 a intrebarilor de pe computer, iar jocurile (de pe computer) WELLAND si USSR
sunt pe tema alegerii intre revendicari concurente pentru resurse rare.
Cost
Cand o alegere e facuta si resursele sunt angajate pentru o activitate anume, atunci, dupa
cum am observat, activitatea are un cost. Acesta are doua forme, cost absolut si cost de
oportunitate
Costul absolut
Putem masura costul absolut prin cantitatea de resurse folosite. De exemplu, puteti spune
ca ati petrecut 2 ore din timpul dvs. jucand badminton. In mod similar, autoritatea locala poate
spune ca a alocat o jumatate de hectar de pamant pentru construirea unui centru sportiv.

6. 6
Costul de oportunitate
O alta posibilitate este de a masura costul in termenii alegerii celei mai bune alternative
urmatoare sau urmatoarea preferata fata de cea adoptata in prezent. De exemplu, ati putea spune
ca jocul de badminton v-a costat sansa de a urmari un anumit program la televizor.
Partidul din opozitie din cadrul autoritatilor locale ar putea sustine ca costul centrului
sportiv a fost un bloc de apartamente care ar fi fost deja in folosinta comunitatii. Acest cost,
masurat in termenii alternativei sacrificate, poarta denumirea de cost de oportunitate.
Observati ca determinarea costului de oportunitate poate fi dificila si uneori
controversata. De exemplu prietenul dvs. Poate aprecia costul (de oportunitate) partidei de
badminton ca reprezentand vizita la cinema care nu s-a putut materializa. Un al treilea partid din
cadrul autoritatiilor locale ar putea considera costul de oportunitate al centrului sportiv ca
reprezentand o fabrica. Cu toate acestea, costul de oportunitate reprezinta un concept extrem de
important. El se situeaza in spatele tuturor deciziilor guvernamentale, centrale si locale in ceea ce
priveste utilizarea resurselor. Costul de oportunitate reprezinta acel cost care trebuie sa-l
preocupe intodeauna pe manager atunci cand decide sa urmeze o anumita cale de actiune si cand
isi dedica resursele unei anumite lini de productie.
Remarcati ca nu am mentionat banii in nici o definitie a costului. Aceasta deoarece banii
nu reprezinta ei insusi o resursa. Ei reprezinta oricum o unitate de masura si un mijloc de schimb.
Ne ajuta deseori sa comparam costurile. Folosirea valorii banilor ne poate ajuta sa comparam o
serie de resurse cu altele sau un castig cu altul. Totusi, utilizarea banilor, oricat de utila ar fi ea,
nu trebuie sa ne impiedice sa observam adevarata natura a costurilor implicate.
1.2 Realizarea Cererii
Daca deciziile economice implica de cele mai multe ori alegerea intre diferite alternative
de folosire a resurselor, atunci inseamna ca trebuie sa existe un mecanism de efectuare a alegerii
respective. Economistii sunt interesati sa cunoasca mecanismul de luare a deciziilor, nu atat din
cauza proceselor implicate ci pentru ca natura mecanismului este posibil sa influenteze
obiectivele sau avantajele si optiunile alese. Alegerea dvs. de a juca fie badminton fie a merge la
cinema sau de a viziona un film la televizor sau de a studia, depinde de masura in care prietenul
dvs. sau oricine alcineva in afara de dvs. insiva va influenteaza in luarea deciziilor.
Pentru simplificare identificam 2 cai de luare a deciziilor economice. Acestea sunt
reprezentate de: procesul politic de luare a deciziilor si alegerea individuala.
Procesul Politic
Cand mecanismul este controlat de procesul politic, institutiile guvernamentale detin sau
contreoleaza factorii de productie si au puterea de a stabili directiile de angajare a factorilor in
productie. Cei care controleaza institutiile publice aceia controleaza si economia. Daca
institutiile sunt sensibile fata de opinia publica si presiunile posibile, atunci deciziile economice
vor fi la fel de sensibile. Daca ele actioneaza dupa principiul puterii absolute atunci deciziile
economice vor reflecta probabil prioritatile si obiectivele grupului aflat la putere, fara a face

7. 7
referire la dorintele grupurilor lipsite de putere politica.
Totusi cei care iau decizii se confrunta inca cu nevoia de a alege. Ei nu pot pierde din
vedere realitatea resurselor limitate si a dorintelor nelimitate. Partidul National Socialist German
a recunoscut acest lucru atunci cand, in 1930, oferea natiunii germane alegerea intre “arme si
unt“. Alegerea care a fost luata a urmat sa aiba consecinte foarte departe de economia Germaniei.
Un alt sistem politic ar fi putut sa realizeze o alegere diferita.
Daca un sistem politic isi asuma raspunderea de a lua decizii economice atunci acesta va
avea nevoie de aparatura tehnica adecvata pentru a culege informatii referitoare la resursele
disponibile, utilizarile posibile ale acestora si unele mijloace de comensurare a costurilor si
profiturilor. Va trebui sa ia decizii si sa le aplice. S-ar putea sa descopere faptul ca o cantitate
considerabila de resurse trebuie sa fie angajata pentru a face operational mecanismul luarii
deciziilor, inainte ca orice alta productie urmatoare sa fie realizata.
In ciuda dificultatiilor multe societati rezerva, cel putin o parte din deciziile majore cu
privire la resurse, mecanismului politic.
Alegerea individuala
Alegerea individuala actioneaza prin asa numitele forte ale ofertei si cererii care
interactioneaza pe o piata. Aceste notiuni vor fi explicate in detaliu in capitolele urmatoare. La
acest nivel e necesar doar sa cunoastem ca un sistem de alegere pe piata implica faptul ca cererea
totala se formeaza prin combinarea deciziilor unui numar mare de cumparatori. Achizitionarea
marfurilor si serviciilor finale, acelea care satisfac nevoi individuale sau ale unei comunitati,
poarta denumirea de consum. Unitatea care ia decizia de consum este considerata a fi gospodaria
(familia) dar pentru a evita necesitatea evitarii distinctiei intre gospodarii si membrii lor, putem
folosi termenul general de consumator. Consumatorii sunt cei care decid ce sa se cumpere si ce
sa nu se cumpere.
In mod similar, cererea totala este formata din ansamblul deciziilor unitatilor de
productie – pe care pentru simplificare, le putem numi firme – referitor la ce sa se produca si ce
sa nu se produca. Aceste decizii sunt luate de proprietarii firmelor si de manageri.
Aceste forte de consumatie si de productie – pe care le putem privi de asemenea prin
prisma cererii si ofertei de bunuri si servicii – interactionaeaza prin intermediul preturilor pe care
cumparatorii sunt dispusi sa le plateasca si producatorii sunt dispusi sa le accepte. Pretul
reprezinta valoare resurselor pe care cumparatorii sunt dispusi si (in acelasi timp) capabili sa le
sacrifice, pentru a obtine produsul dorit. Acesta reprezinta de asemenea recompensa pe care
ofertantii o primesc in schimbul produselor oferite. Pretul este exprimat de obicei sub forma
banilor dar poate lua si alte forme – de exemplu eforturile deosebite oglindite in note pe care
candidatii la examen-ul de admitere in facultate, trebuie sa le “plateasa” pentru a obtine locurile
pentru care au optat.
Sistemele Economice
Un sistem economic se refera la modul in care sunt controlate si alocate resursele
necesare productiei si in acelasi timp modelul de productie care rezulta, respectiv combinatia de
bunuri si servicii produse. Deasemenea acesta este legat si de standardele de distributie- cine
primeste ceea ce se produce. Acestea sunt intrebarile la care ne-am referit mai devreme: Ce?,

8. 8
Cat?, si Pentru cine?
Exista cateva modalitati de clasificare a sistemelor economice. Una dintre acestea e de a
le clasifica astfel:
a) Proprietatea resurselor si cine controleaza mijloacele de productie si distributie
b) Distributia productiei, indiferent daca distributia are loc prin intermediul
proceselor politice sau prin mecanismul pietei.
Resursele pot fi detinute si controlate de institutii politice ale Statului, de indivizi
(particulari) sau de catre grupuri de indivizi care actioneaza impreuna in scopul intereselor
comune.
Distributia, dupa cum am constatat deja, poate fi controlate de instituitii politice sau de
piata ghidata de preturi. Sistemele care sprijina controlul politic al resurselor au de asemenea
tendinta de a favoriza controlul politic al distributiei, dar pot exista si exceptii. Sistemul National
de Sanatate din Mrea Britanie este controlat prin mijloace politice iar serviciile sunt distribuite in
principal pe baza principiului necesitatii si mai putin ca urmare a capacitatii sau acceptarii de a
plati sau nu un pret. Serviciul medical normal din fiecare zi, este realizat de catre grupuri
independente de medici practicanti (de medicina generala). Pe de alta parte in anul 1988
organizatiile producatoare de electricitate se aflau in proprietatea Statului dar electricitatea era
distribuita prin mecanismul preturilor. Carbunele era extras de catre „British Coal“- organizatie
aflata in proprietatea Statului – si furnizat gospodariilor particulare prin intermediul sistemului
pretului. Intr-adevar Statul a folosit preturile pentru a influenta cererea de combustibil, de
exemplu, prin cresterea pretului gazului metan la inceputul anilor 80 a redus cererea de
combustibil si intensitatea de angajare a resurselor in productia de gaz.
Sistemul de preturi
Cand ne referim la un sistem de preturi, numit si piata sau economie neregulata de piata,
avem in vedere faptul ca deciziile cumparatorilor sunt influentate de preturile de vanzare ale
produselor pe diferite piete de desfacere. Cumparatorul individual nu e preocupat de modul in
care sunt determinate aceste preturi – indiferent daca, spre exemplu, ele sunt fixate de un
producator puternic sau prin interactiunea fortelor cererii si ofertei totale. Individul insusi nu
poate face nimic pentru a schimba preturile, dar decizia lui - cu privire la ce sa cumpere, cat sa
cumpere si ce combinatie de produse sa cumpere – va fi influentata de pret. Pentru individ, pretul
reprezinta sacrificiul pe care trebuie sa-l accepte pentru a obtine produsul dorit si el poate realiza
legatura intre sacrificiu si beneficiu pe care poate sa-l obtina. In acest sens, poate decide daca
beneficiul merita acest sacrificiu.
Cu tote ca, de obicei, nu suntem constienti de acest proces, acesta are loc atunci cand
facem comentarii de genul: “Aceasta rochie nu merita 100 u.m.” sau “Nu sunt de acord sa
calatoresc cu trenul de vreme ce calatoria cu autobuzul este mult mai favorabila “
La acest nivel putem face presupuneri generale cu privire la sistemul preturilor. Unele
dintre acestea sunt examinate indeaproape mai tarziu. Presupunem ca:
1. Cantitatea cumparata dintr-un produs este mai mare daca pretul este mai mic, ceea ce implica
faptul ca cu cat creste pretul unui produs, celelalte conditii ramanand neschimbate, cu atat
scade cantitatea din acel produs, pe care oamenii doresc sa o cumpere.
2. Cand exista pe piate doua sau mai multe produse care ofera avantaje aproximativ egale,

9. 9
oamenii vor prefera produsul care ii costa cel mai putin.
3. Trebuie sa observati ca noi ne referim la valoarea perceputa de diferiti cumparatori. Nu
facem presupuneri cu privire la proprietatile fizice ale produselor alternative. Produsele A si
B pot avea proprietati fizice aproape identice dar daca A este perceput de cumpararori ca
fiind superior lui B – poate datorita reputatiei producatorului – atunci preferinta de a plati un
pret mai mare pentru produsul A, este o dovada ca acesta ofera un avantaj mai mare pentru
cumparatorul respectiv. Economistul adevarat nu judeca preferinta ci pur si simplu observa si
interpreteaza. Analog, el nu judeca nici deciziile luate prin intermediul mecanismului politic.
Economia Planificata
La polul opus sistemului de preturi se situeaza economia complet reglata sau planificata.
Aici, toate deciziile de alegere sunt luate de mecanismul politic al Statului, care este posibil, de
asemenea, sa aiba in proprietate sau sa controleze resursele economice ale comunitatii. Statul, in
consecinta, trebuie sa estimeze costurile si beneficiile diferitelor variante de alegere si sa ia
deciziile in concordanta cu obiectivele sale politice, sociale si economice.
Economia Mixta
In practica, majoritatea sistemelor economice contin o combinatie intre pietele planificate
si cele neregulate – chiar daca pietele nu sunt intodeauna recunoscute oficial de conducerea
politica. Totusi atunci cand are loc o combinare substantiala si recunoscuta oficial, termenul
folosit este cel de economie mixta. Economiile tarilor Europei de Vest reprezinta exemple
elocvente de economii mixte, echilibrate. Gradul in care desfacerea libera si cea controlata de
Stat sunt combinate, poate varia considerabil, de la o tara la alta. Aceasta reprezinta un domeniu
predilect al controverselor politice si de obicei este dificil sa separam chestiunile economice de
cele politice si sociale. Daca economistul isi aduce contributia sa de specialist la aceasta
dezbatere el isi propune sa compare costurile si benficiile rezultate din diferitele sisteme de
detinere a resurselor si luare a deciziilor.
Comparatia Sistemelor
Atunci cand caracterizam “eficienta” unui sistem economic in comparatie cu un alt
sistem economic, trebuie sa fim foarte atenti sa evitam introducerea propriilor aprecieri sau
judecati de valoare – termen obisnuit pentru opinii care exprima sau sugereaza valori relative.
Trebuie sa judecam succesele si insuccesele oricarui sistem prin standardele si obiectivele sale
proprii. Daca obiectivul unui sistem pare a fi acela de a produce o gama larga de bunuri de
consum pentru un numar mare de consumatori potentiali, atunci acesta e criteriul de masure a
succesului sau. Nu putem spune ca sistemul politic al unei tari pasnice a dat gres daca nu
reuseste sa previna invazia respectivei tari de catre un vecin agresiv.
Este dificil, in aceste conditii, pentru economist, sa compare eficienta sau gradul de
succes al diferitelor sisteme. Trebuie sa recunoastem totusi ca sistemele dau gres uneori in
realizarea obiectivelor declarate sau sugerate. De asemenea obiectivele nu sunt intotdeauna
compatibile cu posibilitatea rezultatelor obtinute, avand in vedere resursele disponibile.
Atunci cand comparam problemele care apar in fiecare din sistemele de Stat si de

10. 10
distributie libera pe piata, observam ca acestea sunt deseori similare, cu toate ca simtomele pot fi
destul de diferite. Multe probleme tind sa se inscrie in una din aceste categorii:
1. Modelul dorintelor este diferit de cel al productiei, dand nastere la un surplus de bunuri si
servicii si la o lipsa a altora.
2. Oamenii incearca sa obtina mai multe bunuri si servicii decat se pot produce cu resursele
disponibile.
3. Resursele existente nu pot satisface nevoile unui sistem de productie care se schimba astfel
incat unele surse cautatoare de locuri de munca nu sunt capabile sa le gaseasca. Aceasta este
binecunoscuta problema a somajului – care poate fi mai evidenta intr-un sistem de piata bazat
pe alegerea individuala decat in unul controlat de institutii politice deoarece in cel din urma
este posibila directionarea resurselor – inclusiv munca – spre activitati considerate
indispensabile. Daca incepem sa consideram implicatiile muncii directionate, ne gasim in
situatia de a trata chestiuni care depasesc scopul acestei carti.
Intr-un sistem de preturi liber, care nu este reglat de exterior, se poate pretinde ca oferta
egaleaza de obicei cererea pentru ca pretul se modifica cu scopul echilibrarii acestora. Ceea ce nu
poate fi garantat este faptul ca echilibrul va fi intodeauna la nivelul cantitatii si pretului, care sunt
acceptate de societate si in concordanta cu opiniile actuale despre ceea ce e corect din punct de
vedere moral. Cand aceasta consideratie este luata in calcul, atunci societatea trebuie sa decida
proportia in care e pregatita sa accepte reglementarea, pentru a atinge rezultatul dorit. De
asemenea trebuie sa se asigure ca masurile luate de catre autoritati duc intr-adevar la atingerea
obiectivului dorit. Economistul este capabil sa contribuie cu cunostintele pe care le detine cu
privire la pietele si la procesele de luare a deciziilor – printre consumatori si producatori – pentru
supravegherea acestor procese. Vom vedea mai tarziu ca politicile dezvoltate pentru a atinge
problemele sociale dorite – cum ar fi asigurarea traiului in conditii adecvate – nu au intodeauna
succes.
Pe de alta parte, un sistem de preturi nu poate garanta ca dezechilibrul dintre consumul
dorit si productia actuala nu va aparea niciodata. Productia de hrana este complet neprevazuta si
aceasta reprezinta o alta problema pe care o vom examina mai tarziu atat in carte cat si in
intrebarile de pe computer.
Nu exista raspunsuri usoare nici dorinte magice pentru a ne asigura ca oferta si cererea se
afla intodeauna la un nivel optim. Economistul nu poate oferi utopia dar poate oferi o intelegere
a fortelor care actioneaza si poate spera sa ghideze pe cei care realizeaza politici si pe cei
implicati in luarea deciziilor dificile cu privire la modalitatiile de satisfacere a dorintelor variate
ale comunitatii avand la dispozitie resurse limitate.
Exercitii cu privire la capitolul 1
1. Un economist renumit amintea odata ca atitudinile economice ale propriei tari produc
“bunastare sociala “ si “mizerie publica “. Ce credeti ca dorea sa spuna prin aceste cuvinte?
Care sunt posibilele consecinte ale “mizeriei publice” si ce masuri trebuie intreprinse pentru
a le evita?
2. Discutati, cu exemplu, problemele posibile sa apara atunci cand incercam sa comparam
performanta economica a 2 tari care sunt diferite din punct de vedere politic, social si
cultural.

11. 11
3. In tabelul de mai jos sunt prezentate incasarile si cehltuielile unui Consiliu Local in anul
1983/1984. Presupunem ca acest consiliu dorea sa-si mareasca cheltuielile proprii prin
strangerea deseurilor. Ce posibilitati de actiune are? Explicati conceptele economice
implicate.
VENITURI mil.
u.m.
CHELTUIELI mil.
u.m.
Chirii (pentru casa) si taxe .7 Intretinerea caselor si serviciilor .7
Alocatii guvernamentale si
subsidii
.7 Recrearea, sporturi, parcuri, servicii
culturale si funerare
.9
Taxe generale si plati .6 Sanatate, strangerea deseurilor, curatenia
strazilor, ocrotirea mediului
.7
Taxe locale .6 Planificare, dezvoltare, parcari si alte
servicii
.3
TOTAL 8.6 8.6

12. 12
2. PRODUCTIA
In primul capitol, s-a discutat despre productia in termenii satisfacerii dorintelor prin
intermediul bunurilor si serviciilor, proces care se numeste creare de utilitate. Acest termen
general nu clarifica modul de obtinere a satisfactiei si nici felul satisfactiei obtinuta. De exemplu
daca dl.Jones cumpara un automobil, s-ar putea sa faca acest lucru pentru ca doreste sa aiba un
mijloc de transport spre serviciu sau pentru ca doreste sa-si impresioneze vecinii sau cu scopul
de a beneficia de o excursie cu automobilul prin Europa. Toate aceste forme diferite de satisfactie
pot fi grupate sub termrnul general de utilitate.
2.1 Factorii de Productie
Productia este realizata prin utilizarea unuia sau mai multor factori de productie
Munca
Prin conventie s-a stabilit ca factorul de productie munca se noteaza cu simbolul L.
Munca reprezinta intr-adevar factorul de baza deoarece nimic nu se poate realiza de la sine.
Trebuie sa existe elementul uman care presteaza o activitate – fie fizica, fie intelectuala – si
aceasta reprezinta de fapt factorul munca.
Capitalul
Cpitalul este termenul general folosit pentru a descrie aportul prin munca, al oamenilor la
obtinerea productiei. Acesta este necesar chiar si pentru cele mai simple forme de productie sau
pentru cel mai banal serviciu. Coafeza solicita cel putin o foarfeca; o gazda primitoare intr-un
local are nevoie de o scena si un microfon. Aceste elemente care participa la productie,
echipamentul, masinile, vehicolele si cladirile care ajuta oamenii sa creeze utilitate, sunt incluse
in capital, care se noteaza de obiocei cu simbolul K. Se utilizeaza litera K nu litera C intrucat
aceasta din urma este folosita pentru a nota consumul in procesul de utilizare a productiei.
Observati ca am folosit termenul de capital pentru a face referire la bunurile fizice. Pentru
a evita confuzia, putem accentua acest lucru utilizand notiuni cum ar fi capitalul fizic, capitalul
real sau bunuri. Pot aparea confuzii intrucat oamenii, de obicei atunci cand vorbesc de capital se
refera la mijloace financiare cedate pentru a obtine bunuri fizice. Aceasta reprezinta de fapt
capitalul financiar sau banii. In practica, nu facem intodeauna foarte clar distinctia intre cele
doua deoarece deseori este mai convenabil sa ne referim la capital in termeni generali decat la
notiunile specifice de echipament sau bani.
Resursele naturale si Pamantul
Termenul general de pamant este deseori folosit cu un dublu inteles si anume atat cel de

13. 13
spatiu necesar pentru desfasurarea activitatilor de productie, teren pentru fabrici, magazine etc.
cat si cel de resurse ale naturii care pot fi folosite in productie si care pot fi extrase din pamant,
apa sau aer.
Este de preferat sa facem distinctie intre aceste doua sensuri deoarece pamantul ca si aria
de localizare are trasaturi diferite de cele ale resurselor naturale cum ar fi minereurile, lemnul sau
produsele chimice. Se utilizeaza ca simboluri S pentru asezare si R pentru resurse
Intreprinderea
In multe studii de specialitate, intreprinderea este considerata ca si factorul final esential.
Proprietarul interprinderii este privit ca si principalul izvor al productiei, ca si antreprenor, care
detine initiative, iai asuma riscurile si primeste recompensele productiei. Totusi exista dificultati
in abordarea acestor concepte. In primul rand nu putem fi foarte siguri de intelesul exact al
notiunii de intreprindere. De vreme ce o proportie foarte mare din incercarile de intemeiere a
unei afaceri esueaza in primul an de viata, multe intreprinderi pot fi considerate mai degraba ca
si incercari nesabuite.
Dupa cum vom vedea in acest capitol, in mod normal ne asteptam sa existe o relatie clara
si calculabila intre cantitatea dintr-un factor care alimenteaza o afacere – input-si volumul
productiei obtinute – output. Nu exista nici o certitudine ca aceasta relatie depinde de
intreprindere sau de asumarea riscului. Desigur ca exista riscuri care nu pot fi evitate in afaceri
dar managerul afacerilor de succes reuseste sa reduca sau sa evite cresterea acestor riscuri. In
ansamblul sau, ideea de a considera intreprinderea ca si factor de productie separat creeaza prea
multe probleme si de aceea nu o includem in calculele noastre din aceasta arie de analiza.
2.2 Recompense aduse de factorii de productie
Proprietarii factorilor de productie asteapta o plata in schimbul acordarii permisiunii de
folosire a acestora in productie. Fiecare factor, prin urmare, are o rasplata corespunzatoare.
Aceasta, dupa cum vom vedea mai tarziu, poate fi privita ca si un pret al factorului. La
acest nivel identificam doar rasplata.
Salariul
Salariul esta folosit ca si termen general care sugereaza rasplata pentru factorul munca. El
include toate formele de salarii, prime, comisioane, alte plati similare.
Dobanda
Dobanda reprezinta pretul folosirii capitalului. Dobanda nu poate fi ignorata nici in
situatia in care capitalul este furnizat sau acumulat in cadrul afacerii. Daca nu este folosit de
intreprindere, capitalul poate fi imprumutat altor organizatii in schimbul dobanzii. Amintiti-va de
conceptul economic fundamental de cost de oportunitate. O firma care foloseste propriul capital
acumulat nu trebuie sa piarda din vedere dobanda anterioara, costul de oportunitate de folosire a
capitalului.
Renta
Renta este termenul general folosit pentru pretul folosirii pamantului. La fel ca si in cazul
folosirii capitalului, firma care foloseste propriul pamant si pentru care nu plateste nici o renta la

14. 14
momentul actual nu trebuioe sa ignore costul de oportunitate. Spatiul poate fi pus la dispozitie
altora si in aceasta conditie are un pret. Proprietarii resurselor naturale in mod normal sunt platiti
in schimbul acordarii dreptului de extractie a lor. Astfel de plati pot fi privite ca si o forma de
renta, cu toate ca deseori sunt numite drepturi de autor.
Profitul
Profitul este un castig “rezidual” obtinut de o intreprindere. El reprezinta venitul care
ramane dupa perceperea costurilor cu factorii de productie: pamant, resurse, munca si capital. In
mod traditional se presupune ca acest “reziduu” reprezinta rasplata castigata de intreprinderile
performante, de succes. Totusi noi ne-am confruntat deja cu problema tratarii intreprinderii ca si
factor de productie separat. In plus exista in continuare dificultatea ca profitul castigat de o
companie limitata apartine in mod legal actionariilor obisnuiti ai companiei si, in cazul
companiilor mari, acesti actionari nu au nici un rol in conducerea curenta a afacerii. Aspecte noi
ale profitului si ale modului in care acesta este definit si folosit de un numar de economisti de
prestigiu sunt discutate in anexa la capitolul 8.
Profitul, in consecinta, nu poate fi privit nici macar ca si rasplata a intreprinderii de
succes si a asumarii riscurilor. Recompensele si riscurile speculatiilor de bursa sunt foarte
diferite. In cazul companiilor solide riscurile asumate de actionarii initiali si de membrii
fondatori ai afacerii nu sunt relevante in aceasta chestiune.
Unii, in special adeptii Marxismului, sustin ca profitul rezidual apartine celor care isi
asuma riscurile si muncesc in intreprindere. Ei vor pretinde ca profitul apartine muncii. Evident,
profitul este un concept dificil si important si prezinta probleme, o parte din acestea fiind
discutate ulterior. In acest stadiu, totusi, trebuie sa evitam controversele si sa recunoastem
profitul ca si balanta a castigului obtinut de o firma dupa ce toate platile cu factorii de productie
au fost efectuate.
2.3 Combinarea factorilor de productie
Productia poate fi realizata doar in putine cazuri, prin contributia unui singur factor de
productie. In mod normal, ea presupune combinarea factorilor de productie. O coafeza, de
exemplu, are nevoie de un loc unde clientul sa se poata aseza (S), echipament (K) si de pricepere
si propriul efort (L). O fabrica de taiat sticla – una din putinele organizatii moderne in care
materiile primare intra in fabrica pentru a se transforma in bunuri de consum finale - solicita un
teren S, materiile brute de baza folosite in fabricarea sticlei (R), gama de masini (K) si multi
muncitori cu o inalta calificare (L).
Putem spune, in acest sens, ca productia – pe care din acest moment va trebui sa o
apreciem ca output- este rezultatul combinarii pamantului (S), capitalului (K), si muncii (L) si
uneori, a resurselor de baza (R). Combinarea acestor factori reprezinta functia organizatiei de
productie. Un pas mai departe, foarte important, este cel de a transpune in limbaj matematic si
anume:
Q =f (S, K, L, R)
Aceasta ecuatie exprima faptul ca volumul rezultatelor produse - Q, sunt determinate de
cantitatile de resurse enumerate intre paranteze. Daca cantitatile sau combinarea resurselor se
schimba, atunci se va schimba si nivelul productiei. Relatia exacta care se stabileste intre

15. 15
resursele folosite si productia obtinuta este foarte probabil sa fie diferita pentru fiecare bun. Prin
urmare, simbolul general “f” este folosit ca si preferinta pentru un anumit termen. El reprezinta
totusi un tip special de functie pentru ca presupune ca resursele sa fie combinate in cel mai
eficient mod posibil, la nivelul actual al tehnologiei. Nivelul productiei (Q) este astfel cel mai
ridicat posibil, in conditiile resurselor existente si tehnologiei disponibile.
Aceast lucru sugereaza, de asemenea, faptul ca nivelul tehnologiei are o influenta
considerabila asupra nivelului productiei si ca tehnologia (T) trebuie inclusa intre parantezele
ecuatiei. In mod alternativ trebuie sa privim aceasta ecuatie prin prisma faptului ca afecteaza
relatiile functionale dintre iesirile (output-uri) si intrarile (input-uri) de resurse . Daca sunt
dezvoltate noi procese atunci se poate produce un volum mai mare al iesirilor din aceasi cantitate
de intrari de materii prime. La acest nivel, totusi, tratarea matematica a tehnologiei nu este foarte
importanta, dar este folositoare daca doriti sa intelegeti calculele din cadrul exercitiilor de pe
computer, in special tabloul de productie care e folosit pentru unele intrebari referitoare la
costurile pe termen scurt si cele pe termen lung.
Unitatea de Productie
Nevoia de a lua decizii si de a combina factorii de productie inainte de a produce implica
necesitatea existentei unitatilor de organizare a productiei. Din cand in cand ne-am referit la
firma in termeni generali iar acum trebuie sa examinam mai indeaproape unele aspecte ale
acestor organizatii de afaceri.
Firma in Sectorul Privat
In vremurile de inceput ale activitatii industriale si comerciale, oamenii formau grupuri
care urmareau anumite speculatii comerciale iar cand acestea se terminau, luau sfarsit si
intelegerile incheiate anterior. In ansamblul sau, ritmul comertului si industriei s-a intensificat si
intrucat industria s-a dezvoltat si a devenit dependenta de mori, fabrici si masini tot mai comlexe
si mai scumpe, din ce in ce mai multe structuri organizatorice durabile si formale au devenit
necesare. Oamenii se puteau inca intalnii pentru a incheia propriile lor acorduri personale sau
prin autoritatea directa sau indirecta a Parlamentului, puteau sa formeze entitati economice
separate numite companii sau corporatii, inzestrate sa respecte regulile stabilite de Parlament sau
de organele similare (din afara Marii Britanii). Aceste 2 criterii mari exista inca in cadrul
afacerilor moderne si in prezent. Noi avem sectoarele personal si asociat in cadrul general al
activitatii economice care nu e obisnuita si controlata de stat si care e cunoscuta ca si sectorul
privat al economiei
Sectorul personal
Acest termen este folosit in cadrul conturilor venitului national al Marii Britanii pentru a
descrie acele firme care sunt constituite numai partial sau total din oameni care actioneaza pe
cont propriu, ca si proprietari unici sau in calitate de unici comercianti si pentru care nu exista in
cadrul firmei o separare reala intre proprietate personala si propritetea afacerii. Acest termen de
sector personal are in vedere de asemenea, parteneriate care sunt formate din oameni care sunt de
acord sa se implice impreuna in diverse activitatii economice pentru obtinerea obiectivelor
comune. Cu toate ca un parteneriat presupune de obicei unele acorduri formale, totusi, nu exista

16. 16
o totala separare legala intre proprietatea personala si cea a afacerii. Partenerii si proprietarii
unici risca practic tot ceea ce detin atunci cand se angajeaza in afacere. Termenul de “ sector
personal”, asa cum este folosit aici pentru organizatiile de productie nu trebuie confundat cu
utilizarea lui din cadrul conturilor nationale care are in vedere consumul obisnuit al indivizilor si
gospodariilor.
In perioade de recesiune economica, sectorul personal tinde sa se extinda. Intre 1979 si
1987 anajarea proprie a crescut in Marea Britanie de la 1906000 persoane la 2861000 persoane.
Cu toate ca aceasta sporire a fost generala, principalele cresteri au avut loc in sectorul serviciilor,
in special serviciile bancare, financiare si de asigurari, dar si servicii de sanatate, recreative,
culturale si cele personale. Intr-o singura industre si anume cea a constructiilor, angajarea propie
a crescut cu toate ca angajarea totala a scazut. Unele din marile companii au preferat sa incheie
contracte secundare de munca cu firme mai mici decat sa angajeze ele mai multi muncitori.
Exista cateva diferenta regionale. In sud –vestul Angliei si Wales, angajarea personala a
inregistrat 12% din forta civila de munca dar in nord cifra a fost in jur de 7.5%
Sectorul asociat (corporatiile)
Dezavantajele formelor personale ale structurii afacerii sunt evidente atunci cand este
vorba de marile capitaluri angajate in afacerile moderne. Cea mai cunoscuta organizatie de
afaceri in prezent, este compania limitata (limited company) sau echivalentul ei din celelalta tari.
Compania reprezinta o entitate legala cu drepturi proprii si cu o identitate separata de membrii ei
diferti. Capitalul companiei provine in parte din actiuni, detinatorii acestora fiind proprietarii
legali ai companiei. Actonarii sunt rasplatiti cu un procent din profit numit divident. Alte
capitaluri provin din obligatiuni care sunt imprumuturi constituite si transferate in mod similar cu
actiunile. Mijloacele financiare suplimentare provin din orice alte imprumuturi pe care compania
le poate contracta prin sistemul financiar. Companiile sunt controlate de directori, care sunt
reprezentantii de actionarilor, si sunt conduse de manageri angajati in subordinea directorilor.
Companiile pot fi foarte mici. In cadrul multor dintre ele, un sot si o sotie pot fi unici actionari,
directori si manageri. De asemenea acestea pot fi foarte mari. Ele pot fi formate din intreprinderi
multinationale gigant cum ar fi General Motors, IBM, ICI sau Unilever. Astfel de organizatii
controleaza bugete de milioane de lire si angajeaza mii de muncitori. Daca o companie se declara
a fi publica si e in conformitate cu legea, actiunile si obligatiunile sale pot fi oferite pe piata prin
vanzare publica. Principalele piete pentru vanzare si transferul actiunilor si obligatiunilor
aprobate sun bursele de valori existente in centre financiare intrenationale.
Exista unele organizatii de afaceri- in special societati de constructii si cele cooperative-
care nu se incadreaza exact in cele doua sectoare amintite. Cu exceptia statutului lor legal spacial
care este similar cu cel al societatilor de caritate. Aceste organizatii incep sa fie tot mai
asemanatoare cu marile companii de afaceri ale sectorului asociat (corporatiilor)
Intreprinderea Publica
Ideea conform careia guvernul ar trebui sa se implice foarte putin – sau chiar sa nu se
implice deloc – in activitatiile de productie apartin secolului 19. Guvernele si sistemele de
conducere anterioare erau deseori incantate de posibilitatile de producere a castigurilor in
intreprinderile publice, chiar daca rolul lor era limitat la a vinde anumite monopoluri, un
monopol reprezentand unicul drept de producere, distributie si import al unui produs.
Secolul 20 cunoaste o extindere considerabila a productiei guvernamentale care ia forma
producerii unei game largi de servicii sociale, educationale, de sanatate si ecologice si – in multe

17. 17
tari – preluarea controlului direct si a proprietatii industriilor de baza – cum ar fi transporturile,
producerea de combustibil si energie si unele industrii manufacturiere.
Structura organizatorica actuala a sectorului public variaza foarte mult. Guvernul central
national are o responsabilitate finala in multe cazuri, dar poate actiona prin – sau in cooperare cu
– altii. Acestia sunt reprezentati, spre exemplu, de agentiile regionale, corpurile guvernelor locale
si corporatiile publice intemeiate in Mrea Britanie pentru a conduce industriile nationale.
Motivele extinderii sau reducerii proprietatii ”publice” sunt de cele mai multe ori politice
sau ideologice, dar aceaste motive prezinta interes pentru economist, intrucat sectorul
intreprinderilor publice dispune de o parte substantiala din resursele rare ale natiunii. El e
responsabil de satisfacerea nevoilor in domeniul de baza cum sunt: educatia, activitatea sanitara,
aparare, ocrotire si protectia bolnavilor, batranilor si nevoiasilor ca si prevenirea incendiilor,
politie si alte servicii de protectie. Este dificil sa calculam proportia exacta in care activitatea
economica nationala este controlata de guvern dar avand in vedere influenta considerabila a
deciziilor guvernamentale asupra industriilor – cum ar fi constructia de locuinte, ingineria,
industria electronica – aceasta proportie reprezinta in mod sigur peste 50%, daca nu chiar 66%.
2.4 Procesul de productie
Izocuantele Productiei
Acum trebuie sa avem in vedere cantitatea de output care variaza atunci cand exista
schimbari in cadrul factorilor de productie angajati. In acest scop putem folosi cateva tehnici
simple de analiza grafica.
Probabil ca ati auzit de izobare si izoterme. “Iso” deriva din cuvantul grecesc “isos” care
are sensul de “egal “. Din pacate economistii sunt cateodata vinovati de combinarea radacinilor
grecesti cu cele latine si astfel termenul de izocuanta este folosit pentru a sugera o linie pe un
grafic, care uneste puncte egale ca nivel al productiei totale ce se poate realiza prin diferite
combinatii ale factorilor de productie. Intrucat un grafic normal este bidimensional, trebuie sa
ilustram acest comcept prin intermedul a doi factori (cel putin) si cei mai reali si convenabili sunt
capitalul(K) si munca(L). Functia noastra de productie devine astfel: Q=f(K,L)
Forma exacta a izocuantei trebuie sa depinda de gradul de constituire a factorilor.
Relatiile fixe (stabilite in timp) dintre factori
Variatia proportiilor nu va schimba cantitatea pe care o putem produce. Aceasta e limitata
de capacitatea celuilalt factor. De exemplu, daca avem o masina care nu se poate schimba in
sensul marimii sau complexitatii, si care are nevoie de un operator, atunci nivelul posibil al
productie este determinat de numarul de masini sau de numarul de operatori disponibili.
Daca presupunem ca nu are sens sa avem mai mult de o persoana pentru o masina – sau
mai mult de o masina la o persoana – atunci izocuanta este limitata la un singur punct pe grafic,
corespunzator fiecarui nivel de productie. Putem contura o singura dreapta a productiei pentru a
evidentia cresterile volumului productiei ca urmare a sporirii numarului masinilor si a celui de
muncitori operativi angajati in proportiile constante dictate de conditiile tehnice de baza.

18. 18
Acest grafic ilustreaza 3 drepte care reprezinta 3 combinatii posibile de muncitori si
masini, respectiv munca(L) si capital(K). Consideram o metoda de productie reprezentata de
dreapata B. Aceasta combina munca L si K in proportii egale si fixe. O unitate de capital si o
unitate de munca produce 100 de unitati de output (Q)- astfel incat K=1 si L=1, rezulta in
Q=100. Daca atat K cat si L sunt duble atunci vom obtine o productie Q=200 corespunzator lui
K=2 si L=2. Aceasta reletie a proportiilor fixe este ilustrata in figura urmatoare:
K
6 A
5 B
4
3
2 C
1
0 1 2 3 4 5 6 L
Fig. 2.1. Dreptele productiei
Acestea reprezinte diferite metode de productie folosind diferite combinatii de K si L.
K L Q
1 1 100
2 1 100
3 1 100
1 2 100
1 3 100
2 2 200
3 3 300
4 4 400
Tabelul 1
Punctele sub forma de X marcate pe dreapta B evidentiaza aceasta relatie. Daca totusi
cantitatea dintr-o resursa creste fara ca cealalta cantitate sa creasca in mod proportional, atunci
volumul productiei este limitat de resursele care participa in cantitate mai mica. Daca K=3 si
L=1 cantitatea de output nu poate depasii 100 si 2 unitati de capital sunt irosite.
Fig. 2.2 ilustreaza o izocuanta pentru aceasta relatie de productie. Un nivel al output-ului
de 100 poate fi realizat cu o unitate de capital si o unitate de munca. Cresterea cantitatiilor dintr-
un factor nu duc la nici o crestere a cantitatii de output. Fig. 2.2 ilustreaza de asemenea o
sectiune din harta izocuantei pentru aceasta metoda de productie. Ea indica diferite nivele de
output care rezulta din diferite combinatii de capital si munca. Cu cat izocuanta e mai indepartata
de origine cu ata e mai mare nivelul productiei.
K B
4
3 300

19. 19
2 200
1 100
1 2 3 4 L
Fig.2.2 Izocuanta asociata cu dreapta productiei din fig. 2.1.
Orice combinatie a factorilor de productie alta decat 1L+1K iroseste resurse
Alte doua metode de productie sunt reflectate in Fig. 2.3. Metoda A presupune
combinarea factorilor in nproportie de 2 unitati de K pentru fiecare unitate de L. Metoda C
presupune 1K la 2 L. Un tabel coraspunzator pentru cele 2 metode, poate arata in felul urmator.
Metoda A Metoda C
K L Q K L Q
2 1 220 1 2 230
4 2 440 2 4 460
6 3 660 3 6 690
In acest exemplu se presupune ca productia e realizata folosind o singura metoda in acest
scop. Alegerea a fost A, B sau C. Este posibila totusi, combinarea diferitelor metode de
productie.
In urmatorul exemplu, firma poate folosi oricare dintre cele 3 modele de productie
reprezentate grafic prin dreptele X, Ysi Zsau oricare combinatie a acestora. In metoda X capitalul
si munca trebuie sa fie utilizate in raport de 60 K la 1 L. Metoda Y presupune 20 K la 1L si
metoda Z are nevoie se 10 K la 2L.
Metoda X Metoda Y Metoda Z
K L Q K L Q K L Q
30 0.5 100 20 1 100 10 2 100
60 1 200 40 2 200 20 4 200
90 1.5 300 60 3 300 30 6 300
Presupunem ca firma si-a dorit sa produca 300 unitati. Ea putea realiza acest lucru
combinand metoda Y – pentru a obtine 200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati.
Aceasta presupne 40 K . Ea ar putea realiza acest lucru combinand metoda Y – pentru a obtine
200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati. Aceasta presupne 40 K si 2L –
folosind metoda Y – si 10 K si 4 L – folosind metoda Z – in total 50K si 4L. Pe grafic este
evidentiat R – corespunzator celor 50K si 4L – siutuate pe izocuanta, intre cele doua metode de
productie X si Y. Incercati si alte combinatii posibile, pentru dvs.. Veti observa ca fiecare
izocuanta este formata dintr-o serie de segmente de linie dreapta, care reprezinta diferite
combinatii de metode disponibile.
Substituirea Continua a Factorilor

20. 20
Daca la fig. 2.3. sunt adaugate mai multe metode de productie atunci numarul
segmentelor la fiecare izocuanta, creste cu cat e mai mare numarul metodelor de productie, cu
atat izocuanta ia forma asemanatoare unei curbe.
K
X
90 Y
80
70
60
50 R Z
40
30 300
20 200
10 100
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 L
Fig. 2.3 Izocuantele care reprezinta substituirea limitata a factorilor
Productia este realizata prin oricare din modalitatiile reprezentate de dreptele X, Y si Z
sau o combinatie a acestora cum ar fi R
K
Q
O L
Fig. 2.4. Izocuantele care ilustreaza substitutia contiuna dintre munca L si capitalul K
Raportul in care un factor poate fi substituit cu altul se numeste rata marginala de
substitutie. Termenul de “marginal”, asa cum va fi aplicat in capitolul urmator, este un termen
folosit frecvent in stiintele economice pentru a face referire le schimbarile de la margine sau
dintr-o cantitate totala. Rata marginala de substitutie a muncii pentru capital, in aceste conditii, se
refera la cresterea cantitatii de munca necesara pentru a inlocui reducerea de capital atunci cand
nivelul productiei se mentine constant.
In mod normal ne asteptam sa gasim o rata marginala de substitutie cat mai mica.
Aceasta inseamna ca cu cat se angajeaza o cantitate mai mare dintr-un factor cu atat se
diminueaza cantitatea necesara din celalalt pentru a realiza o substitutie adecvata. De exemplu,
cu cat folosim mai multe masini, cu atat se reduce cantitatea de munca necesara pentru a
compensa orice sporire viitoare de capital sub forma masinilor aditionale. Aici, presupunem ca
toate celelalte influente –inclusiv nivelul tehnologiei- raman constante. Aceasta, dupa cum vom

21. 21
explica in capitolul 3, este o conditie esentiala pe termen scurt.
Principiul este ilustrat in fig 2.5.. Daca pe aceasta izocuanta, la doua unitati de capital
deja angajate, se mai adauga o unitate de capital, atunci se va reduce numarul unitatilor de
munca de la 11 ore pe saptamana la 8, dar in momentul in care capitalul angajat atinge 6 unitati,
o unitate suplimentara inlocuieste numai o ora pe saptamana de munca. Productia totala ramane
neschimbata intr-ucat toate aceste combinatii posibile de capital si munca se gasesc pe aceasi
izocuanta.
K
8
7
6
5
4
3
2 Q
1
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 L
Fig.2.5. Rata marginala de substitutie
Cantitatea de munca L necesara pentru a inlocui 1 K scade pe masura ce creste K angajat
2.5 Resursele si modificarile productiei
Variatia marginala
A sosit momentul sa ne preocupam de schimbarile din productia totala si aceasta ne
aduce in fata unuia dintre cele mai importante concepte din stiinta economica si anume
marginea sau variatia marginala. O schimbare marginala reprezinta masura in care o cantitate
totala dintr-o variabila este afectata de o modificare foarte mica – de obicei o singura unitate – a
altei variabile. Termenul de “marginal “ este folosit pentru ca are in vedere miscari ce au loc la
limita unui total. De exemplu, daca productia totala saptamanala a unei firme creste de la 500 la
600 unitati in cazul in care este angajat un muncitor in plus – aceasta inseamna ca productia
marginala a firmei rezultata din angajarea muncitorului e de 100 unitati pe saptamana.
Conceptul, de sigur, nu e intalnit numai in stiintele economice. Matematicienii vor recunoaste ca
analiza marginala pune la dispozitia economostilor tehnici foarte puternice ale calculului
diferential
Produsul marginal si productia pe termen scurt

22. 22
Schimbarea produsului total sau a productiei totale care are loc atunci cand modificam
volumul unui factor de productie angajat –sau mai multi- poarta denumirea de produs marginal al
factorului – sau mai corect- produsul fizic marginal al acelui factor (MPP –marginal physical
product).
Putem analiza, in primul rand, situatia in care cel putin un factor ramane constant si
angajam in productie cantitati suplimentare dintr-un alt factor. Pentru a simplifica putin
problema, putem considera cazul celor doi factori, capitalul si munaca, si presupunem ca
volumul de munca este sporit iar capitalul este mentinut constant. Perioada in care cel putin un
factor e mentinut constant e cunoscuta sub denumirea de termen scurt astfel incat acuma
examinam modificarile pe termen scurt ale productiei.
Consideram urmatorul tabel si graficul din fig.2.6.
Munca Produsul fizic total
al muncii (unitati)
Produsul fizic marginal
al muncii (unitati)
0 0
1 5 5
2 15 10
3 30 15
4 45 15
5 55 10
6 60 5
7 60 0
8 50 -10
Produsul fizic marginal al muncii (MPP) reprezinta castigul obtinut in produsul fizic total
(TPP – total physical product) ca urmare a angajarii unei unitati de munca in plus. De exemplu,
produsul fizic marginal realizat de a sasea unitate e egal cu produsul total fizic rezultat din
angajarea a 6 unitati minus produsul total fizic realizat prin angajarea a 5 unitati. In acest tabel
MPP= 60-55=5
MPP= TPP –TPP= 60-55=5
Fig.2.6. arata ca cresterile succesive ale unui factor (L) pot determina modificari ale TPP
si MPP atunci cand ceilalti factori (K) sunt mentinuti constanti. Observati ca valorile marginale
sunt evidentiate in punctele de mijloc ale fiecarei modificari unitare. Acest lucru se datoreaza
faptului ca aceste valori marginale au legatura cu modificarea de la o unitate la urmatoarea
unitate.
TPP
5 0
60 10
50 15 TPPL
40 -10
30 15
20 10
10 5
0
1 2 3 4 5 6 7 8 L

23. 23
MPP
15
10
5
0 5 10 15 15 10 5
-5 1 2 3 4 5 6 -10
-10
MPPL
Fig.2.6. Legea proportiilor variabile
Fig:2.6.a. evidentiaza cresteri ale produsului fizic total rezultate din sporirea cantitatii de
munca angajate in produs. Fig. 2.6.b ilustreaza produsul fizic marginal si sugereaza faptul ca
MPP variaza ca rezultat al sporirii cantitatii de munca angajate, presupunand mentinerea
constanta a celorlalti factori. Ne asteptam ca productia fizica marginala sa sporeasca in prima
faza, apoi sa ramana constanta si in continuare sa se diminueze pana cand (TPP) productia totala
atinge valoarea maxima. In acest punct, orice alte adaosuri de munca angajata vor reduce
productia. MPP are in aceasta situatie o valoare negativa. Acesta este continutul asa numitei legi
a proportiilor variabile.
Aceasta lege nu sugereaza faptul ca muncitorii angajati mai tarziu sunt mai putin harnici
decat ceilalti. Aceasta este rezultatul fizic al variatiei proportiei unui factor atunci cand celalalt
este mentinut constant. De exemplu, daca o persoana ar fi angajata intr-un mic atelier ar trebui sa
realizeze intreaga munca, sa aiba grija de echipament si sa aduca materiale necesare, sa pastreze
curatenia si asa mai departe. Sosirea unui ajutor ar fi oportuna intrucat, astfel ar avea timp sa se
ocupe mai mult de echipament. Fiecare muncitor s-ar putea specializa in diferite faze ale muncii
si astfel ar creste nivelul de pricepere si indemanare. Doi muncitori ar putea in acest mod, sa
produca mai mult decat dublul productiei realizata de unul singur. Totusi, incercarea de a angaja,
sa presupunem, 4 muncitori in acelasi spatiu redus, cu acelas echipament si dotare ar putea cauza
probleme. Esta posibil sa-si stea unul altuia in cale si chiar sa efectueze munci suplimentare
neproductive numai pentru a se mentine in totalitate ocupati. Puteti sa va ganditi si dvs. La
exemple si sa va imaginati ce implicatie ar fi avut angajarea unui numar mai mare de masini fara
a spori numarul muncitorilor care sa le utilizeze.
In practica, ne intereseaza mai putin, in mod normal, nivelurile foarte scazute ale
productiei unde MPP este sporit, interes prezentand nivelurile mai ridicate cand acesta se
diminueaza. In acest exemplu, produsul fizic marginal (MPP) al muncii se reduce de la angajarea
celei de-a cincea unitati, evidentiind asa numita lege a diminuarii beneficiilor marginale ale
factorului variabil. Munca e aici factorul variabil pentru ca schimbarile in productie sunt
rezultatul modificarilor numarului de unitati de munca angajate. Nu ne asteptam, desigur, ca
firma – judecand in mod rational- sa angajeze munca dincolo de punctul de nivel maxim al
produsului total.
Reducerea produsului fizic marginal al muncii angajate, va duce la sporirea produsului
total, dar totodata volumul sporirilor succesive ale produsului se va diminua. Acest lucru e
ilustrat in fig. 2.7. in care dreapta orizontala reprezinta cantitatea fixa de capital, unitatile de
munca fiind situate pe pe axa orizontala, si izocuantele reprezinta cantitatiile totale ale productiei
rezultate din fig.2.6.

24. 24
K
60
55
45
30
0
1 2 3 4 5 6 7 L
Fig.2.7. Diminuarea produsului fizic marginal al muncii
Adaosurile constante succesive de munca, la un nivel constant al capitalului, duc la reducerea
beneficiilor din produsul total
Productia pe Termen Lung
Pe termen scurt, cel putin un factor – de obicei capitalul – e mentinut constant. Pe
termen lung toti factorii devin variabili si pot fi sporiti cu scopul obtinerii unor niveluri
ridicate ale productiei. In aceasta perioada lunga factorii pot fi modificati in aceasi proportie sau
in proprtii diferite. Studiile de la acest nivel in mod normal, se concentreaza asupra modificarilor
in aceasi proportie a factorilor iar termenul de economie de scara se refera la productia sporita
realizata in acest fel.
Economiile de Scara
Economiile de scara sunt sporirile productiei care rezulta din sporirea proportiilor tuturor
factorilor angajati in productie. Acestea pot fi constante, in crestere sau in scadere.
Economiile Constante de Scara
In acest caz ne asteptam la o dublare a marimii productiei ca rezultat al dublarii imput-
urilor. Totusi, daca facem apel la legile fizicii, vom observa ca aceasta relatie constanta intre
input si output nu e totdeauna posibila.
Economiile de Scara in Crestere
Termenul de “productie de masa“ este unul familiar. El se refera la angajarea proceselor
de productie care sunt disponibile numai pentru niveluri foarte ridicate ale productiei.
Construirea unei linii de asamblare de motociclete – care costa milioane de lire – are sens doar
daca exista o piata larga in aceasta directie. O data ce este realizat un anumit nivel de productie,
acesta poate fi sporit prin adaugarea unor cantitati foarte mici de inputuri . Totusi e putin
probabil sa se realizeze o injumatatire a productiei daca injumatatim imputurile angajate.

25. 25
Dotarile tehnice de asemenea proportii – de cele mai multe ori- nu pot fi divizate. Managementul
specializat detine, de obicei, aceleasi calitati indivizibilitate. Cu cat se realizeaza o implicare mai
mare in activitatea acestor manageri, productia poate fi sporita mai mult decat proportional cu
factorii angajati.
Economiile de Scara in Scadere
In timp ce managerul poate realiza economii sporite, exista si o cauza a economiilor
reduse. Intrucat organizatiile se dezvolta, tind sa apara probleme de coordonare manageriala.
Luarea deciziilor devine mai artificiala si sistemele comunicationale mai putin eficiente. Pot
exista de asemenea, bariere fizice in fata sporirii contiunue a productiei prin cresterea cantitatii
imputurilor (factorilor angajati).
Ar trebui sa observam ca aceste economii de scara ale productiei sunt in totalitatea lor
interne firmei. Acestea exista datorita proprietatiilor pe care le au instalatiile tehnice de
productie. Alte caracteristici ale productiei la scara larga ale anumitilor factori externi posibili -
impreuna cu influentele lor asupra costurilor- sunt examinate in capitolul urmator.
Exercitii
1. Identificati factorii de productie care ar putea fi angajati de catre firme specializate in
productia de mobila. Explicati beneficiile ce pot fi aduse de utilizarea acestor factori. Ce
diferente posibile pot exista intre o organizatie mare si una mica?
2. Presupunand ca exista 3 metode posibile de productie pentru a fabrica un produs. O firma
utilizeaza capital si munca in raport de 2:1 (unitati fizice), a doua in raport de 3:1 si a treia in
raport de 4:1. Instalatiile tehnice sunt de asa natura incat nerespectarea raporturilor amintite
duce la irosirea de resurse, dar exista posibilitatea angajarii celei de-a doua si celei de-a treia
metode in aceasi fabrica. Trasati diferite forme ale productiei (drepte) si izocuantelor
corespunzatoare acestui exemplu si aratati cum pot fi realizate doua niveluri diferite de
productie. Completati urmatorul tabel:
Unitati de munca Unitati din produsul
fizic total
Produsul fizic
marginal
1 30 7
2 37
3 45
4 53
5 8
6 67
7 5
8 76
Ce lege economica este ilustrata de acest tabel? Ce conditii sunt necesare pentru a aplica
aceasta lege? De ce nu posibila aplicarea ei pe termen lung?

26. 3. COSTURILE DE PRODUCTIE
3.1 Costul pe termen scurt
Costurile si productia
In capitolul 2 am explicat notiunea de termen scurt ca fiind perioada in care unul sau mai
multi factori de productie variaza ca si cantitate, in timp ce nivelurile de productie se modifica.
Observati ca relatia importanta are in vedere mai degraba un sortiment de produse decat numai o
perioada de timp, cu toate ca este probabil ca cele doua sa fie legate intre ele.
Am sugerat faptul ca atat timp cat o serie de factori – sa spunem ca pamantul si capitalul
– raman neschimbati, atunci e posibil ca producatorul sa obtina la inceput beneficii in crestere,
apoi constante pentru ca in final acestea sa se diminueze. Aceasta inseamna ca o crestere
constanta a cantitatii angajate dintr-un factor variabil va conduce la obtinerea, la inceput, a unei
productii marginale in cerestere, apoi constante si in cele din urma in scadere.
In loc sa privim acest lucru prin prisma modificarii produsului marginal, putem avea in
vedere implicatiile asupra modificarilor costurolor atunci cand productia este sporita. In cap.2
am explicat faptul ca atunci cand o firma angajeaza factori de productie, ea va trebui sa plateasca
recompensele corespunzatoare factorilor. Aceste plati reprezinta costuri asumate de firma pentru
a realiza productia. O modificare a costului total, rezultata dintr-o schimbare a nivelului
productiei totale reprezinta o modificare marginala. In consecinta, vom defini costul marginal
ca fiind modificarea costului total rezultata dintr-o variatie foarte mica sau unitara a cantitatii
produse. Observati, desigur, asemanarea cu produsul fizic marginal (MMP) definit in capitolul 2.
Daca privim prin prisma unei sporiri constante a productiei, in aceasta situatie, costurile
marginale – care implica realizarea productiei- trebuie sa depinda de cantitatea factorilor angajati
necesari. Pentru a obtine beneficii marginale, e necesar ca intrariile sa fie in raport constant cu
iesirile (proportie constanta). Costurile marginale, prin urmare, trebuie sa fie constante, de
asemenea. Beneficiile sporite sunt rezultatul unei ceresteri mai mari a productiei (output) fata de
cresterea resurselor angajate in vederea obtinerii ei, astfel incat costurile marginale trebuie sa
scada atunci cand productia creste. Pe de alta parte, beneficiile in scadere au efect opus si trebuie
sa atraga cresterea costurilor marginale.
Un exemplu simplu e oportun in acest sens. Presupunem situatia unei organizatii in care
capitalul si pamantul sunt mentinute constant iar singurul factor variabil este munca – o

27. 27
organizatie de servicii, probabil- care nu foloseste resurse primare.
Costurile factorilor mentinuti ficsi nu se vor schimba ca urmare a modificarii volumului
productiei. Capitalul (K) si pamantul (S), vor da nastere costurilor fixe. Costul muncii(L), in
orice caz, se va schimba atunci cand productia se modifica. Munca e factorul variabil si da
nastere unor costuri variabile.
Presupunem ca putem masura atat intrarile de munca cat si productia, in unitati. Daca
vom sporii intrarile de munca cu o unitate, intr-un anumit interval de timp, rezultatul poate fi cel
prezentat in tabelul urmator.
Observati abrevierile folosite:
L=unitati de munca
TPPL= produsul fizic total rezultat din angajarea unei anumite cantitati de
munca
MPPL= produsul fizic marginal al muncii (unitati suplimentare de productie,
produse de fiecare unitate succesiva adaugata de munca angajata)
PL = pretul unitar al muncii
MCP= costul marginal al productiei.
Acesta reprezinta raportul dintre modificarea costului total si modificarea
TPPL. El se poate determina prin impartirea pretului unei unitati de
munca la (MPP) produsul fizic marginal al acelei unitati (PL/MPPL).
Reprezinta prin urmare o medie si de asemenea, o aproximatie.
1 2 3 4 5
L TPPL MPPL PL MCP
2 4/3
unitati unitati unitati u.m. u.m.
0 0 1000
1 100 100 1000 10.0
2 233 133 1000 7.5
3 400 167 1000 6.0
4 600 200 1000 5.0
5 800 200 1000 5.0
6 100 200 1000 5.0
7 1150 150 1000 6.7
8 1200 50 1000 20.0
9 1225 25 1000 40.0
10 1255 0 1000 X
Simbolul ∆ (literea greceasca) este frecvent folosit pentru a sugera “o schimbare in” si
aici se refera la diferenta dintre un nivel al TPPL la altul. Observati ca intrucat pretul fiecarei
unitati de munca, (ganditi-va la aceasta ca reprezentand “o multime“ de om-ore, daca doriti)
ramane nemodificata, costul productiei adaugata de catre fiecare muncitor depinde de gradul in
care contribuie la realizarea productiei suplimentare. O firma rationala nu va angaja cel de-al
zecelea lucrator chiar daca acesta pretinde salariu minim posibil. Amintiti-va ca aceasta
modificare a productiei obtinute per muncitor nu reprezinta o reflectare a calitatilor lui personale.
Ea este o consecinta a legii proportiilor variabile explicata in capitolul precedent.
Esta foarte util sa cunoastem implicatiile asupra costurilor ca urmare a angajarii
suplimentare de muncitori. Deseori, dorim sa cunoastem, de asemenea si consecintele pe care le

28. 28
are asupra costurilor, modificarea nivelului productiei. In acest scop, folosind acelasi exemplu,
trebuie sa transformam prima coloana din unitati de munca in unitati de productie.
Pentru a evita complicatiile si pentru a pastra datele simple, presupunem ca unitatile de
munca sunt divizibile acolo unde nivelurile “intermediare” ale productiei trebuie sa fie estimate.
Tabelul urmator, prin urmare, se bazeaza pe datele anterioare si utilizeaza abrevierile:
Q = unitati de productie sau TPP
AVC= costul variabil mediu, determinat prin impartirea costului unitatiilor de munca
necesare pentru realizarea unui anumit nivel al productiei, la unitatile de productie la
acel nivel. De exemplu 5 umitati de produs, fiecare unitate de munca costa 100 u.m.,
astfel:
AVC=5000u.m./800= 6.25
FC= costul neschimbat al factorilor fixi capital si munca presupus a fi, in acest caz, in
valoare de 2000u.m.
TC= totalul costurilor fixe si variabile la nivelul relevant al productiei.
ATC=TC+C
Mc = costul marginal, care reprezinta variatia costului total provocata de modificarea cu
o unitate a nivelului productiei.
Ar fi bine sa comparati cele 2 tabele si sa observati faptul ca rezulta costuri marginale
fixe, in mod direct, ca urmare a beneficiilor constante realizate de catre unitatile a patra, a cincea
si a sasea, de munca care urmeaza a fi angajate. Intrucat productia creste de la 400 la 1000
unitati, atunci costurile marginale sunt de asemenea constante.
Costurile medii si marginale
Ambele tabele ne ofera o serie de concepte dar in particular ele introduc 2 etaloane de
masurare a costurilor, foarte importante. Este esential sa intelegem foarte clar notiunea de costuri
fixe si marginale.
Costul mediu
Acest termen e adesea folosit pentru a descrie de fapt termenul mai adecvat de cost total
mediu. Aceasta se determina prin insumarea costurilor fixe (FC)- din coloana 3- si a costurilor
variabile totale (TVC), respectiv produsul dintre AVC (coloana 2) si Q (coloana 1) – la un anumit
nivel dat al productiei- si prin impartirea acestui total la productia (Q) de la acel nivel. Astfel:
ATC=(FC+TVC)/Q
1 2 3 4 5 6
Q QVC FC TC ATC MC
(1*4)+3 4/1 XTC/XQ
Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m.
0 0 0 0 0
100 10.00 2000 3000 30.00 30.00
200 8.57 2000 3714 18.57 7.14
300 7.92 2000 4376 14.58 6.62
400 7.50 2000 5000 12.50 5.00
500 7.00 2000 5500 11.00 5.00
600 6.67 2000 6000 10.00 5.00

29. 29
700 6.43 2000 6500 9.29 5.00
800 6.25 2000 7000 8.75 5.00
900 6.11 2000 7500 8.33 5.00
1000 6.00 2000 8000 8.00 5.00
1100 6.06 2000 8667 7.88 6.67
1200 6.67 2000 10000 8.33 13.33
Costul marginal
Acesta reprezinta modificarea costului total care rezulta dintr-o mica modificare a
nivelului productiei. In situatia in care productia se modifica, se modifica cu pasi mai mari – ca
si in exemplul nostru- ceea ce este cu adevarat necesar este sa gasim modificarea medie a
costurilor de la un nivel la celalalt (TC/Q). Atunci cand reprezentam grafic costul marginal,
acesta se gaseste in punctul situat la mijlocul distantei dintre cele doua nivele ale productiei,
deoarece aceasta reprezinta modificare de la un nivel la celalalt. Tabelele mai reprezinta de
asemenea acest fapt. Matematicienii vor recunoaste costul marginal ca si prima derivata a
costului total respectand modificarile productiei, si anume dC/Dq unde C= costul total si Q =
productia totala. Fig.3.1. ilustreaza costurile totale medii si cele marginale in conformitate cu
tabelul. Fig.3.2 prezinta formele normale ale tuturor curbelor costului mediu utilizate de
economisti, impreuna cu curba costului marginal. Ati putea verifica forma curbei costului fix
mediu pentru dvs. Faceti raportul dintre costurile fixe- 2000u.m. fiecare- si fiecare nivel al
productiei de la 100 la 1200. Curba costului variabil mediu aproximeaza datele din coloana
corespunzatoare a tabelului. Ar trebui, de asemenea, sa intelegeti relatiile diferite care exista intre
aceste curbe.
Observati faptul ca curba costului marginal intersecteaza intotdeauna curba costului total
mediu si curba costului variabil mediu, in punctele in care acestea ating nivelul minim. Puteti
verifica aceasta afirmatie pentru dvs.. Luati orice set de cifre, gasiti media simpla, adaugati inca
o cifra si gasiti noua medie. Daca ultima cifra adaugata este mai mare decat prima medie, atunci
a doua medie va avea o valoare mai mare decat prima. In cazul in care ultima cifra adaugata e
mai mica decat prima atunci si a doua medie va fi mai mica. Numai in situatia in care adaugarea
“marginala” are aceasi valoare cu prima medie, aceasta va ramane neschimbata si nici nu va
creste si nici nu va scadea.
C £
30
25
20
MC
15
10
ATC
5
0 Q

30. 30
2 4 6 8 10 12 14 00
Fig:3.1 Costurile totale medii si marginale
Aceste curbe se bazeaza pe tabelul costurilor. Observati cum curba costului marginal (MC)
intersecteaza curba costului total mediu in punctul minim al acestuia.
C £
MC
AFC
ATC
AVC
AFC
AFC
O Q
Fig.3.2 Modalitatea preferata de catre economisti, de a construi curbele costurilor.
Sa ne intoarcem acum la tabelul costurilor. Daca va amintiti definitia noastra cu privire la
productia pe termen scurt si cea pe termen lung, veti avea posibilitatea de a concluziona ca in
tabel este evidentiata o conditie pe termen scurt. La un nivel al productiei de 1200 unitati,
costurile marginale cresc vertiginos, reflectand reducerea la fel de puternica a productiei
suplimentare obtinute ca urmare a cresterii volumului de munca angajata. La acest nivel, firma a
atins in mod evident, limitele productiei fezabile ce se poate realiza cu ajutorul volumului fix
existent de capital si pamant.
3.2 Costurile pe Termen Lung
Sporirea factorilor ficsi
Daca firma noastra imaginara fictiva doreste sa-si sporeasca in continuare productia,
atunci ea trebuie sa angajeze un numar mai mare din factori ficsi. Ea poate decide sa realizeze
acest lucru prin apelarea la utilajele tehnice suplimentare si astfel vor creste intrarile de capital
fizic. Presupunerea ca firma procedeaza in acest fel la un nivel al productiei de 1200 unitati si, ca
rezultatul isi va creste costurile fixe la 3000 u.m.. In acelasi timp, capitalul aditional ii promite sa
puna in aplicare tehnici noi si mai eficiente, capabile sa reduca costurile variabile ale firmei la un
nivel inferior celui realizat in conditiile costurilor fixe anterioare. Presupunem ca este capabila sa
realizeze costuri variabile medii de 5 u.m. pe unitate de productie in conditiile in care productia
realizata e mai mica de 1500 unitati, dar la un nivel superior acestei productii (de 1500 unitati)
costurile variabile incep sa creasca din nou.
Noua situatie este prezentata in tabelul urmator care utilizeaza coloane si abreviatii ca si
tabelul precedent. Observati ca modificarea efectuata a dat firmei posibilitatea de a reduce

31. 31
costurile totale medii sub nivelul realizat cu ajutorul unei unitati de productie mai mica. De
asemenea, aceasta schimbare a facut posibila, pentru firma, reducerea costurilor totale medii si
dupa cum vom vedea mai tarziu, aceasta valoare a costurilor totale medii este cruciala in
alegerea celui mai profitabil nivel al productiei. In cazul in care numarul de factori ficsi angajati
nu ar fi fost sporit, atunci costurile marginale si costurile totale medii ar fi crescut vertiginos si
firma nu ar fi fost capabila sa-si extinda productia mai departe.
Efectul modificarii cantitatii factorilor ficsi angajati, este ilustrata in continuare, pe
graficul din fig. 3.3.Putem observa o reducere a costurilor medii urmata de o noua crestere
intrucit beneficiile anterioare scazute incep sa reapara.
C£
20
10
ATC
5
0 Q
2 4 6 8 10 12 14 16 18 00
Fig.3.3 Costurile totale medii in situatia in care sunt sporite costurile fixe
Acest grafic se bazeaza pe tabelul costurilor si sugereaza o crestere a costurilor fixe de
la 2000 u.m. la 3000 u.m.
1 2 3 4 5 6
Q AVC FC TC ATC MC
Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m.
1100 6.06 2000 8667 7.88
1200 6.67 2000 10000 8.33
13,33
1100 5.75 3000 9325 8.48 13,25
1200 5.50 3000 9600 8 2,75
1300 5.30 3000 9890 7.61 2,90
1400 5.13 3000 10182 7,27 2,92
1500 5,00 3000 10500 6,87 3,18
1600 5,00 3000 11000 6,87 5,00
1700 5,00 3000 11500 6,76 5,00
1800 5,25 3000 12450 6,92 9,50
1900 5,50 3000 13450 7,08 10,00
Sa presupunem ca firma continua “sa injecteze” cantitati suplimentare de factori ficsi. Pe
termen lung costurile totale medii ale firmei pot arata intr-un mod asemanator celui din fig.3.4.
Aceasta presupune o continuare a procesului ilustrat in fig.3.3 intrucat productia continua sa

32. 32
creasca. Fiecare nivel la care curbele costului pe termen scurt se intersecteaza, reprezinta un
stadiu in care firma trebuie sa ia decizia dificila de a extinde sau nu capacitatea de productie prin
introducerea de noi inputuri sau de factori ficsi, cum este capitalul.
C
SAC
LAC
O
Qa Qb Qc Qd Q
Fig. 3.4.Curba costului mediu pe termen lung
Intrarile permanente de factori de productie ficsi dau firmei posibilitatea sa continue sa
reduca costurile totale medii
Daca, pe baza presupunerii ca factorul fix – capitalul (K) – poate fi sporit in cantitati
mici, netezim curba, asa cum indica si linia punctata, de obicei sub numele de curba costului
mediu pe termen lung in forma de “L “. Aceasta -se sustine deseori- este mai semnificativa, mai
practica pentru firma moderna spre deosebire de curba in forma de “U”, care e acceptata ca o
descriere a termenului lung. De asemenea putem privi curba pe terme lung ca si un indicator al
problemelor planificarii intampinate de firma. Firma trebuie sa decida daca cererea indreptateste
sporirea instalatiilor tehnice. Amintiti-va ca o data ce costurile fixe suplimentare au fost asumate
ele nu mai pot fi indepartate. Daca cererea scade firma trebuie sa produca la un nivel scazut – iar
in fig, 3.4. apare o curba in crestere vertiginoasa, intre punctele Qa si Qb si de asemenea intre Qc
si Qd. Intersectia curbelor alternative pe termen scurt sugereaza alegerea care trebuie facuta de
firma la aceste niveluri critice al productiei. Forma generala a curbei presupune faptul ca firma
este capabila sa obtina castiguri permanente prin introducerea unor masini perfectionate si a unor
mijloace de productie imbunatatite si astfel aceasta reuseste sa invinga efectele diminuarii
beneficiilor marginale pe termen scurt. Aceste beneficii sunt examinate amanuntit in capitolul
urmator.
3.3 Economiile de scara pe termen lung
Ideea ca firma ar putea face economii in utilizarea factorilor de productie – intrucat ea se
dezvolta ca marime- a fost introdusa in capitolul precedent. A sosit momentul sa examinam
chestiunea mai in detaliu. Exista doua tipuri de economii care pot fi realizate si anume: economii
pecuniare sau monetare si economii reale.

33. 33
Economii pecuniare
Acestea reprezinta sume de bani puse deoparte prin achizitionarea de factori la un cost
redus. Aceasta nu reprezinta o utilizare mai eficienta a factorilor, dar produc, desigur, o reducere
a costurilor pentru firma. Firmele mari, spre exemplu, sunt deseori capabile sa utilizeze forta de
piata cu scopul de a obtine discounturi de la furnizori. Muncitorii sunt de multe ori dispusi sa
accepte un salariu mai mic de la o firma mare despre care se stie ca ofera securitate angajatilor si
de asemenea, un grad de prestigiu social.
Economiile reale
Economiile reale se ofera la eficienta adevarata in folosirea factorilor de productie. Prin
urmare, dintr-o anumita cantitate de factori se poate obtine o productie mai mare, intrucit
capacitatiile tehnice de productie se dezvolta ca amploare si marime. A fost identificata o gama
larga de astfel de economii. Principalele tipuri sunrt urmatoarele:
1. Economii de munca
Ele rezulta din multimea oportunitatilor pentru diviziunea muncii care duce la sporirea
priceperii fortei de munca, economiseste timp si permite o mecanizare mai inalta. La nivelul
marginal, aceste procese au condus la automatizarea liniei de ansamblare pentru marfurile de
masa produse si cresteri importante in productia care poate fi realizata de fiecare muncitor.
2. Economii tehnice
Acestea rezulta in mare parte din folosirea echipamentelor de capital specilizat. In
capitolul precedent am vazut cum indivizibilitatile unor echipamente de capital au facut posibile
economiile productiei pe scara larga. Firmele mari sunt de asemenea capabile sa sprijine masini
de rezerva pentru a evita problemele care pot sa apara ca urmare a defectiunilor. O firma mica
care foloseste o masina, isi va dubla costul cu capitalul daca incearca sa aiba o masina de
rezerva. O firma mare care foloseste 20 de masini nu intampina astfel de greutati daca isi
pastreaza o masina de rezerva.
3.Economiile de marketing
Sunt economii foarte substantiale in cadrul publicitatii pe scara larga. Un film publicitar
de televiziune poate costa cateva mii de u.m. dar acestea pot fi vizionate in America, Marea
Britanie, intr-o mare parte din Vestul Europei, poate chiar in tarile Orientului. Pentru companiile
care isi permit cheltuielile initiale mari costul final (costul pe cumparatorul potential care
urmareste reclama) este foarte mic. Companiile mari isi pot permite cercetari de piata de prima
clasa si sa angajeze specialisti in marketing foarte priceputi, performanti. Rezultatul urmeaza sa
asigure o mai mare siguranta in estimarea cererii, determinarea preturilor produselor, si in
realizarea acelor produse care vor corespunde pietelor in schibare actuale.
4.Economii financiare
Firmele mari au acces la surse de finantare care nu sunt acordate firmelor mici. Costurile
administrative de obtinere a banilor de la populatie sunt foarte mari si pot fi justificate doar daca
si cantitatea ce urmeaza sa fie colectata este si ea foarte mare. Cu toate ca aceste economii exista
cu siguranta, trebuie sa fim constienti ca serviciile financiare disponobile firmelor mici s-au
imbunatatit in perioada anilor 1970-80.

34. 34
5.Economii de transport si distributie
Firmele mari pot planifica localizarea depozitelor si distributia marfurilor astfel incat
vehicolele sa fie folosite eficient si stocurile sa fie mentinute la nivele acceptabile. Planificarea
retelelor de transport prezinta probleme matematice interesante dar numai firmele mari pot
beneficia de economiile ce rezulta din gasirea solutiilor acestor probleme.
6.Economiile marginale
Acestea se obtin prin angajarea de manageri specializati (specialisti in management) si
prin mecanizarea comunicatiilor si a aspectelor de rutina din cadrul proceselor de luare a
decizilor. Economiile manageriale sunt cele care au dat nastere celor mai multe controverse si
discutii- in comparatie cu orice alt grup din cele amintite- iar unii autori sustin ca pentru firmele
mari exista o posibilitate mai mare de a suferi in urma lipsei economiilor (“neeconomiilor”)
manageriale decat sa beneficieze de economiile manageriale. Cativa economisti sugereaza ca in
dezvoltarea firmei, exista un moment cand “ neeconomiile” manageriale si ineficientele vor
depasi oricare alte economii. Alti autori nu sunt de acord cu aceasta parere. In timp ce nu exista
nici un dubiu ca toate firmele mari sufera din cand in cand, ca urmare a problemelor
manageriale, acestea pot fi depasite si reprezinta doar o verificare in cresterea continua (si la
scara mai inalta) a economiilor.
Economiile Externe
Asa cum am amintit anterior economiile despre (toate economiile analizate) care am
discutat sunt interne marilor firme si acestea le creaza avantaje asupra firmelor mai mici. Exista
si alt tip de economii, si anume economiile externe firmei si care se realizeaza atunci cand o
industrie dezvoltata sau cand firmele industriale formeaza o congregatie intr-o anume zona
geografica. Economiile externe implica de obicei dezvoltarea seviciilor specializate in
engineering, poate furniza forta de munca suficienta pentru a sustine una sau mai multe firme
care produc unelte. Fiecare companie poate solicita un meserias specilaizat fara a fi nevoie sa
suporte costurile ridicate in cazul solicitarii unui departament specializat. Daca, totusi, una sau
doua dintre aceste companii se dezvolta foarte mult ele isi pot internaliza aceste economii prin
dezvoltare de departamente care produc unelte. Companiile mici care incearca sa supravietuiesca
s-ar putea sa nu reuseasca sa furnizeze munca suficienta pentru a sustine firmele specializate
independenteiar firmele de engineering le ieste tot mai greu sa concureze cu companiile
dominante.
3.4 Alegerea Factorilor si Costul
Substitutia factorilor
In capitolul doi am observat ca producatorul putea varia “amestecul” inputurilor-
ingredientele produsului sau final- dar de asemenea, cantitatea tuturor factorilor angajati. O
resursa poate fi inlocuita de o alta. Masele plastice pot inlocui metalele ; munca si capitalul pot fi

35. 35
combinate in diverse moduri. Un exercitiu pe computer foloseste un exemplu simplu: lichidarea
gropilor angajand diferite combinatii de capital si munca. Nu este greu sa ne gandim si la alte
exemple. O firma de servici de secretariat – care progreseaza de la masini de scris manuale, la
cele electrice si in final la cele electronice – isi va schimba in timp si raportul dintre factorii
capital si munca angajati. Se spune ca isi va modifica si productia totala posibila.
Managementul afacerilor este foarte interesat la toate nivelele de alegere “celei mai
bune” combinari a factorilor de productie angajati. Daca stiinta economica studiaza toate
aspectele legate de satisfacerea nevoilor umane prin alegerea resurselor rare (limitate), adecvate
atunci trebuie sa privim analiza economica prin prisma faptului ca ne ajuta sa intelegem mai bine
mecanismul luarii deciziilor, prin intermediul metodelor oferite (analiza economica ofera
instrumente prin care putem intelege mai bine mecanismul luarii deciziilor).
Trebuie sa recunoastem ca multe din problemele relevante pentru substitutia factorilor de
productie sunt de asemenea foarte complexe si nu trebuie sa ne asteptam sa gasim un ghid
complet de economie manageriala a afacerilor, in cateva pagini de exercitii pe computer. La acest
nivel de invatare trebuie sa ne multumim cu dobandirea catorva concepte de baza.
Stapanind aceste actiuni – oricat de indepartate ar parea ele de problemele practice care
se ivesc in afaceri – ne vom asigura o baza riguroasa pentru studiul de mai tarziu si o intelegere
mai profunda.
Alegerea si Costul
Daca producatorul poate decide cum sa obtina capitalul si munca – sau oricare alte 2
inputuri – in procesul de productie, exista totusi o problema care persista, si anume – cum sa
aleaga cea mai buna combinatie.
Analizam acum aceasta problema si presupunem in aceasta etapa ca scopul firmelor este
de a realiza un anumit nivel de productie dorit cu cel mai mic copst posibil. Acesta, in schimb, va
depinde de rata la care capitalul si munca se pot substitui reciproc indicata de forma izocuantei,
dupa cum am explicat in cap. 2. De asemenea va depinde si de costurile fiecarui factor.
Presupunem ca costul orar al muncii este de 6 u.m. si costul angajarii capitalului e de 1
u.m.. Bugetul disponibil pentru munca si capital e de 90 u.m.. Firma trebuie sa decida acum care
este cea mai favorabila combinatie de munca si capital. Presupunem de asemenea ca cele 90 u.m.
pot fi destinate in intregime muncii, in intregime capitalului sau orice alta combinatie posibila a
acestora care se insumeaza 90 u.m. Nu veti fi surprinsi de faptul ca AB – care reprezinta toate
combinatiile celor doi factori cu acelasi cost total – poarta denumirea de curba sau dreapta
izocostului. Amintiti-va ca termenul matematic de “curba “ presupune linii drepte sau curbe
“liniare”.
K
90 A
78
P
60 120
110
30 100
B
0

36. 36
2 5 10 15 L
Fig: 3.5. Cea mai buna combinatie a factorilor de productie
Avand in vedere costurile cu factorii, reprezentate de linia izocostului AB, cea mai buna
combinatie este P(60K+5L) care corespunde nivelului de 110 unitati, al productiei.
Dreapta AB arata ca daca firma si-ar destina intregul buget capitalului fizic (masini,
echipamente) atunci ar cheltui 90 unitati de capital(K), iar daca si-ar dedica intregul buget
muncii, ar cheltui 15 ore de munca. Fig. 3.5. ilustreaza de asemenea, si 3 izocuante care
reprezinta niveluri de productie de 100, 110 si 120 unitati, de pe o posibila harta a izocuantelor.
Trei ditre combinatiile posibile de capital (K) si munca (L) sunt reprezentate de grafic. Aceste
sunt de 78K+2L; 30K+10L; si in final, punctul P, reprezinta 60K+5L.Toate aceste “combinatii de
factori” au acelasi cost, 90 u.m., dar prima produce un nivel de productie de 100, in timp ce
punctul P reprezinta punctul de tangenta a dreptei costului- AB- cu izocuanta de 100 unitati a
productiei sporite. Un buget limitat la 90 u.m. nu va permite firmei sa atinga nivelul de 120
unitati al productiei. Presupunand ca firma doreste sa realizeze cel mai inalt nivel posibil al
productiei, aceasta ar trebui sa utilizeze combinatia reprezentata de punctul P
In orice situatie in care alegerea presupune 2 factori de productie la un anumit cost – iar
conditiile de productie sunt de asemenea cunoscute – cea mai mare productie la un anumit cost
dat – sau cel mai mic cost pentru a realiza un anumit nivel de productie – se va gasi in punctul in
care curba izocostului este tangenta la izocuanta. Productia maxima, prin urmare va fi realizata
in punctul in care o izocuanta si o dreapta a costului sunt tangente.
In acest punct, raportul dintre produsul fizic marginal al muncii (MPPL) si pretul muncii
(PL) este egal cu raportul dintre produsul fizic al capitalului (MPPK) si pretul ncapitalului(PK):
Aceasta fraza e foarte importanta si de aceea trebuie sa o intelegem foarte bine.
Am aratat deja faptul ca o izocuanta ilustreaza diferite combinatii de munca si capital,
care pot produce acelasi nivel al productiei. Sa analizam ce se intampla daca ne deplasam de la
un punct (A)la un altul (B) de-a lungul izocuantei. Acest lucru e reprezentat in fig. 3.6.
Cateva implicatii ale analizei alegerii
O asemenea deplasare din punctul A si B sugereaza reducerea volumului de capital
folosit. Aceasta e reprezentata de ∆K. Simbolul grecesc ∆ este frecvent utilizat pentru a sugera “o
schimbare in”. Daca reducem capitalul cu o anumita valoare data atunci va rezulta o pierdere in
productie. Pierderea (sau castigul) care rezulta dintr-o reducere (sau sporire) a cantitatii de
capital cu o unitate, reprezinta produsul fizic marginal al capitalului (MPPK). Astfel reducerea
∆K conduce la o pierdere in productie egala cu ∆K*MPPK.
Prin deplasarea intre punctele A si B ale aceleiasi izocuante, nu reducem doar pe K ci il si
inlocuim printr-o crestere a lui L, iar cantitatea de L necesara sa imbunatateasca situatia negativa
a reducerii capitalului este ∆L. In mod similar, urmand acelasi rationament, ca in paragraful
precedent, sporul de productie castigat din creasterea cantitatii de munca folosita (L) este
∆L*MPPL si, intrucat productia totala ramane neschimbata, aceasta (sporul de productie)
compenseaza pierderea din reducerea capitalului. O schimbare pur si simplu o anuleaza pe
cealalta. Aceasta poate fi exprimata foarte simplu, astfel:
∆K*MPPL+∆L*MPPL=0
Astfel putem determina panta izocuantei:
∆K /∆L =-MPPL /MPPK= PANTA IZOCUANTEI

37. 37
K K
D
? K
? L
O E
L O L
Fig: 3.6. Deplasarea de-a lungul unei izocuante si cele mai bune conditii de productie.
Deplasarea din punctul A in punctul B, in fig.3.6.b, presupune inlocuirea unei parti din
capital (∆K) prin munca (L) astfel incat productia totala ramane neschimbata. In cel mai bun
punct al productiei, dreapta izocostului din fig. 3.6.a este tangenta acestei izocuante. Examinam
acum linia izocostului din fig. 3.6.a. Bugetul disponibil cheltuielilor cu munca si capitalul este C.
Punctul D, in care tot bugetul este cheltuit pe capital K este desigur: C /PK
(unde PK este pretul unitar al capitalului). In mod analog puncrul E este C/PL (unde PL
este pretul unitar al muncii). Panta dreptei izocostului este urmatoarea:
(C/PK)/ (C/PL)=-PL / PK
In punctul de tangenta, cele 2 pante a izocuantei si a curbei izocostului trebuie sa fie
egale. Astfel:
MPPL/ MPPK=Pl / PK si MPPK / PK= MPPL / PL
Aceasta sugereaza ca producatorul care urmareste un cost minim, va cauta sa se asigure
ca ultima unitate monetara cheltuita pentru capital va putea rrealiza aceeasi productie
suplimentara ca si ultima unitate monetara cheltuita pentru munca. Daca aceasta conditie nu este
implinita, producatorul va modifica combinarea factorilor de productie, capital si munca. Daca
produsul marginal al capitalului este mai mare decat cel al muncii astfel incat:
MPPK/PK> MPPL/PL
atunci, producatorul ar trebui sa-si sporeasca angajarea de capital si/sau sa reduca
angajarea de munca pana cand produsul marginal al muncii creste suficient pentru ca relatiile sa
ajunga la egalitate.
Consideram urmatorul exemplu in care: produsul fizic marginal al capitalului =400,
pretul unitar al capitalului =20, produsul fizic marginal al muncii=18, pretul unitar al muncii=1.
Atunci: MPPK / PK=400/20> MPPL/PL=18/1
Ca urmare a reducerii beneficiilor marginale, producatorul trebuie sa-si sporeasca
volumul de capital angajat si /sau sa-si reduca volumul de munca pana in momentul in care
produsul marginal al capitalului scade si/sau produsul marginal al muncii creste suficient de mult
pentru a aduce la egalitate cele doua relatii.

38. 38
Sa presupunem ca transferam 20u.m. de la munca la capital. Vom pierde 360 unitati de
productie de la munca (18*20) dar vom castiga 400 unitati rezultate din sporirea capitalului.
Merita sa procedam in acest fel deoarece vom obtine un castig net de 40 unitati de productie.
Continuam asadar sa substituim capitalul prin munca pana cand raporturile dintre produsele
fizice marginale si preturi devin egale. Substitutia va modifica, desigur, produsele fizice
marginale. Amintiti-va legea diminuarii beneficiilor marginale din capitolul 2. Cu cat angajam
mai mult capital, cu atat va scadea produsul fizic al capitalului. Cu cat reducem cantitatea de
munca angajata, cu atat va spori mai mult produsul fizic marginal.
Poate veti privi aceasta analiza ca fiind una foarte teoretica si abstracta si va veti intreba
ce fel de semnificatie practica ar putea avea. Totusi ar fi bine sa aveti in vedere urmatoarele
afirmatii:
1. Intre 1975 si 1980, rata medie a salariilor in industria britanica a crescut mai repede decat
productivitatea marginala a muncii astfel incat costul cu salariile pe unitate de produs fizic a
crescut.
2. In aceasi perioada, au avut loc importante imbunatatiri ale tehnologiei si reduceri ale costului
echipamentului electronic.
3. Incepand cu perioada anilor ’80, somajul a inceput sa creasca vertiginos in Marea Britanie
Ar fi desigur lipsit de sens sa credem ca aceste afirmatii ne ofera explicatii riguroase a
somajului anilor ’80. Dar la fel de gresit ar fi daca am ignora faptul ca producatorii trebuie sa
aleaga cea mai buna combinatie a factorilor de productie si de asemenea, sa inlocuiasca un factor
prin altul, urmarind schimbarile care au loc in costuri.
O alta problema pentru care aceasta analiza este relevanta, este cea a distributiei
industriei in diferite regiuni ale lumii. Costurile cu salariile si cu capitalul difera in diverse tari si
aceste diferente ne ajuta sa intelegem deplasarea industriilor majore dintr-o tara in alta. Trebuie
sa ne amintim, totusi, ca este important raportul dintre produsul fizic marginal si pretul factorului
si nu doar pretul factorului singur. Salariile pot creste fara a provoca somaj daca produsul fizic
marginal al muncii creste sufucient pentru a mentine, sau chiar imbunatati, raportul pe care il are
cu productivitatea marginala a capitalului.
Exercitii cu privire la cap. 3
1. Ce este costul marginal al muncii? Faceti referire la tabelul de la intrebarea nr.3 din capitolul
2. Daca presupunem ca fiecare unitate de munca costa 2000u.m., construiti o coloana
suplimentara pentru a inscrie costul marginal al muncii calculate.
2. Definiti costul marginal al productiei. Cum difera aceasta de costul total al productiei?
Folosind acelasi tabel ca si la intrebarea nr.1, mai adaugati o coloana pentru a evidentia
costul marginal al productiei. Presupunand ca este un cost constant al capitalului de
5000u.m., calculati coloana costului total mediu. Construiti grafic cu ajutorul datelor din
tabelul complet, urmatoarele curbe:
a) curba costului total mediu
b) curba costului total mediu
c) curba costului marginal al productiei

39. 39
Care este relatia dintre curba costului total mediu si cea a costului marginal al productiei.
3. Un celebru economist modern a afirmat ca functia managerului este de a „intinde curba in
forma de U a costului” Expilicati riguros cum se poate realiza de catre manager, pe termen
lung acest lucru. Cum ii va influenta succesul daca va proceda astfel?
4. Urmatorul tabel evidentiaza modalitati de combinare a muncii (L) si capitalului (K) pentru a
obtine un produs (X)
Nivelul productiei 700 unitati
L(unitati) K(unitati)
11 3
9 4
7 5
6 6
4 9
3 12
Nivelul productiei 900 unitati
L(unitati) K(unitati)
11 5
9 6
7 7
6 8
5 10
4 13
Avand in vedere un cost unitar al muncii de 4 u.m. si un cost unitar al capitalului de 3
u.m.si un buget disponibil de 48 u.m., care este nivelul productiei pe care dvs. Il sugerati spre
realizare si ce combinatie de munca si capital ar trebui folosita? Argumentati raspunsul prin
argumentare grafica.
Care ar fi efectul cresterii costului unitar al capitalului la 4 u.m., celelalte conditii
ramanand nemodificate?Argumentati raspunsul.
5. Va asteptati ca – in limina analizei izocostului/ izocuantei din cap. 2 – traile in curs de
dezvoltare sa utilizeze tehnici de productie similare celor din tarile avansate din punct de vedere
industrial atunci cand produc bunuri de natura masinilor agricole, spre exemplu?

40. 4. FIRME, INDUSTRII SI OFERTA
4.1 Obiective orgazationale
Organizatiile sectorului privat
In capitolul doi am conturat o serie de structuri organizatorice diferite care impreuna
alcatuiesc partea care produce intr-o economie. Ar fi surprinzator daca diferitele tipuri de
producatori nu ar avea de asemenea obiective diferite. Aceasta poate parea o afirmatie stranie,
avand in vedere ca teoria traditionala este des criticata pentru faptul ca presupune – pentru
sectorul privat – existenta unui singur scop, adica maximizarea profitului.
Trebuie sa fim atenti in a recunoaste ce implica acest fapt. Maximizarea profitului
inseamna ca este cautat cel mai mare profit posibil. In teoria economica moderna exista des
dezbateri in sensul ca nu trebuie sa privim maximizarea profitului ca fiind singurul sau cel mai
important obiectiv, ci trebuie sa acordam atentie si altora.
Aceasta disputa reprezinta mai mult decat o dezbatere academica. Obiectivele firmei
influenteaza politica de pret, de investitii, de promovare precum si relatiile de munca. Aceste
decizii influenteaza publicul direct in calitate de consumatori si indirect prin utilizarea sau abuzul
se resurse limitate. De asemenea, ele ajuta la determinarea nivelului general si a modelului
activitatii economice si interactioneaza cu politicile economice ale guvernelor. De aceea, fara o
intelegere clara a obiectivelor intreprinderilor, orice studiu al economiei va fi afectat de
neajunsuri majore.
Acceptarea acestei perspective nu inseamna insa ca nu nu vom mai da atentie
maximizarii profitului si nici ca vom abandona intreagul rationament analitic care s-a format in
jurul principiilor maximizarii profitului. Cadrul traditional ramane important din cauza unor
motive foarte importante:
1. Orice premisa care se bazeaza pe optimizarea sau maximizarea unui obiectiv duce
ea insasi la analize matematice exacte si riguroase si ne ajuta sa controlam tehnici care sunt
esentiale pentru studiul viitor al unor premise mai realistice si evident mai complexe.

41. 41
2. Maximizarea profitului e deosebit de folositoare pentru ca ia in considerare atat
costurile cat si incasarile si duce la investigatii mai ample. In particular, conduce la o analiza
atenta a conditiilor marginale care joaca un rol important in luarea decizilor dintr-o intreprindere.
3. Chiar daca acceptam faptul ca in practica, firmele – in special marile trusturi –
urmaresc alte tinte decat maximizarea profitului, trebuie sa existe o constientizare a managerilor
in legatura cu sacrificarea profitului pentru atingerea acestor alte obiective. Observati cum
tindem sa ne intoarcem la conceptul de cost de oportunitate.
4. In unele tipuri de piata – dupa cum vom vedea – maximizarea profitului poate
deveni o conditie pentru supravietuirea firmei, indiferent daca patronii o urmaresc constient sau
nu. Drept urmare, in conditii apropiate acestor structuri, patronul care intelege ce implica
maximizarea profitului are sanse mai mari de succes.
5. Unele practici manageriale pot semana foarte mult – la o analiza mai atenta – cu
aproximari practice ale maximizarii profitului. Daca managerii de succes maximizeaza profitul
intamplator, s-ar putea ca ei sa aiba un succes mai mare daca ar fi constienti de regulile
matematice sau stiintifice pe care le respecta fara vointa lor. In acest sens, ganditi-va la
imbunatatirea performantelor sportive realizate prin aplicarea in antrenamentul individual a unor
cunostiinte stiintifice perfectionate. Cel putin acest lucru sugereaza ca stiinta economica
imbunatatita ar putea fi o completare la antrenamentul conducerii intreprinderilor.
Totusi, daca luam in considerarre existenta altor obiective, atunci acestea trebuie
identificate. O parte au fost deja enuntate. Pentru a urmari implicatiile unor asemenea obiective
sunt necesare analize economice dincolo de nivelul studiilor introductive. La acest nivel vom
enumera doar unele din cele mai importante.
Maximizarea incasarilor
Aceasta e una din cele mai simple asa numite teorii marginale ale firmei. Incasarile sunt
vazute ca fiind o dovada clara a cresterii sau expansiunii unei firme. De aceea sunt considerate a
fi obiectivul urmarit de managerii ”profesionali”. Cerintele necesare pentru realizarea unor
icasari maxime precum si conditiile in care acestea pot aparea sunt examinate detaliat in
capitolul 9. Intelegerea acestora e testata intr-un numar de exercitii pe computer in sectiunea
”Monopol si concurenta” si in jocul ”BOTCH UPS”
Cresterea economica
Aceasta nu reprezinta exact acelasi lucru ca si maximizarea incasarilor si nu duce ea
insasi la analize atata de precise. Totusi, cresterea economica e o recunoastere a importantei
expansiunii spre compania moderna. Ca si in cazul maximizarii incasarilor, cei care cred ca
firmele urmaresc maximizarea cresterii sunt de acord ca managerii trebuie sa atinga si sa mentina
un profit minim impus de piata financiara, inainte de a cauta cresterea.
Utilitatea manageriala

42. 42
Aceasta ar putea suna destul de vag dar – in fapt – ea are un inteles concret si precis si
recunoaste faptul ca managerii obtin satisfactie din cresterea intreprinderii, din extinderea
autoritatii lor asupra oamenilor, din profituri superioare minimului impus de piata financiara si
din savurarea acelor castiguri suplimentare ale biroului managerial care sunt evidente pentru
oricine calatoreste la clasa intai - cu trenul sau cu avionul.
Satisfactia
Acest cuvant nu foarte elegant recunoaste ca manageii s-ar putea sa nu fie in starea sa
maximizeze nimic, dar sunt in intregime angajati in cautarea unor compromisuri pentru un set de
obiective de lupta si dezvoltare. Cel mai bun lucru pe care un manager poate spera sa-l realizeze
e de o masura acceptabila a concordantelor participantilor la piata aflati in concurenta dar care
impreuna formeaza un tot unitar al intreprinderii moderne. In scrierile lui Simon si in teoria
comportamentului firmei elaborata de catre Cyent si March perspectivei satisfactiei luarii
deciziei manageriale i se da o expresie formala si importanta.
Obiectivele organizatiilor sectorului public
Clasificarea obiectivelor organizatiilor industriale si comerciale din sectorul public poate
fi chiar mai putin sigura decat in cadrul sectorului privat. Studii introductive obisnuiau sa contina
afirmatii ca efectul pe care industriile nationalizate intarzaiau sa il aibe asupra realizarii
profitului, acestea fiind libere sa actioneze in ”interes public”. Din nefericire, asemenea afirmatii
nu sunt foarte utile. Nu exista un singur ”interes public”, ci mai multe. Cei care folosesc
serviciile publice doresc preturi scazute, muncitorii si managerii doresc remuneratii personale
ridicate si libertate in actiunile din competitia economica. Managerii ar putea de asemenea sa
urmareasca obiective precum crestera si consolidarea unui ”imperiu” asemanator cu omologii lor
din sectorul privat. S-a afirmat ca managerii din anumite industrii nationalizate au castigat
independenta fata de guvern si parlament in acelasi fel in care managerii din marile companii au
obtinut libertate in fata controlului actionarilor.
Guverne succesive din Marea Britanie au recunoscut problema si o serie de ordonante de
guvern (”White Papers”) emise in 1961, 1967 si 1978 au incercat sa asigure companiilor publice
care controlau industriile nationale obiective financiare si mai ferme. Nevoia de a se realiza un
beneficiu financiar comparabil cu investitiile din sectorul privat – cu ajutorul resurselor limitate
– a fost stabilita si transformata in obiectiv financiar fundamental.
In acelasi timp, obiectivele financiare ale ordonantelor de guvern au fost insa zadarnicite
in mod continuu de guverne care au folosit sectorul public ca vehicul al propriilor obiective
economice si politice. In anumite momente aceste ordonante au impus preturile si salariile,
restrictii la obtinerea creditelor si mentinerea locurilor de munca in regiuni sensibile din punct de
vedere politic. Obiectivele economice si politice au fost astfel amestecate in cursul istoriei
industriilor nationalizate.
Cea mai noua incercare de a ”privatiza” (intoarcerea la sectorul privat) inteprinderile de
stat nu pare a fi o solutie potrivita pentru multe domenii ale industriei. Putinti investitori privati
doresc sa isi riste capitalul in sectorul public care e mult mai dificil si main putin profitabil decat
sectorul privat. Acest lucru s-a vazut clar in esuarea guvernelor de a vinde actiuni ale Britoil la
emisiunea acestora in 1982.

43. 43
Totusi, obiective clare sunt mult mai importante pentru activitatile din sectorul public
decat pentru cele din sectorul privat. Comportamentul unei forte politienesti al carei obiectiv ar fi
sa ”previna crimele” ar fi diferit decat al unei forte care ar avea ca obiectiv ”prinderea
criminalilor”. Puteti aplica un rationament asemanator in cazul servciilor de pompieri si
ambulanta. De asemenea, ati putea intreba diferiti profesori care pot fi considerate obiectivele
unei scoli sau universitati.
4.2 Firma si industria
Firma si mediul pietei
Firma nu exista in izolare. Ea produce bunuri si servicii satisfacand nevoi. Dorinta
producatorilor de a oferi bunuri si servicii trebuie sa interactioneze cu vointa consumatorilor de
a-si sacrifica resursele (reprezentate de bani) pentru a le obtine. Modul cum din aceasta
interactiune rezulta sistemul pretului si sistemul pietei va fi examinat mai tarziu. La acest nivel
recunoastem doar ca extinderea cererii consumatorilor trebuie sa influenteze volumul productiei
care poate fi oferit pietei.
De aceea, putem identifica o serie de factori care pot influenta volumul productiei oferit
de firma. Acestia sunt:
Dimensiunea pietei
O piata poate fi definita ca fiind un spatiu in care cumparatorii si vanzatorii unui anumit
”bun economic” pot comunica si tranzactiona impreuna. Termenul ”bun economic” e potrivit
atunci cand dorim sa il aplicam intr-un sens foarte larg. El include orice produs fizic, serviciu sau
factor de productie al carui utilizare necesita o anumita plata in resurse economice rare.
Dimensiunea oricarei piete depinde de intensitatea cererii – de exemplu, oamenii cumpara mai
multa pasta de dinti decat periute de dinti – si de efectivitatea transportului si comunicatiilor.
Cele mai multe piete de consum sunt acum internationale:in acest moment dvs desigur purtati cel
putin un articol de imbracaminte fabricat in alta tara. Bariere tehnice in calea intrarii pe piata.
Daca procesul de fabricatie implica o cheltuiala mare de capital sau daca productia la
scara larga bazata pe un raport ridicat intre capital si munca permite ca productia sa aibe loc la un
cost unitar (CTM) mult mai scazut decat in cazul productiei la scara mai mica – atunci e foarte
probabil ca producatorii de pe piata sa fie firme mari. ”Costul intrarii” poate fi intr-adevar foarte
ridicat pentru unele piete, ca de exemplu exploatarea si extractia petrolului, productia de
automobile sau avioane. Atunci capitalul necesar e mult, curba costului total mediu (CTM) e
puternic influentata de elementul cost fix mediu (CFM). Figura 4.1. arata cum evolueaza aceasta
curba atunci cand costul total de 1000 u.m. e impartit succesiv la niveluri ale productiei intre 10
si 140 unitati.
C
£00
8
6

44. 44
4
2
AFC
0
20 40 60 80 100 120 140 Q
Fig 4. 1. Curba costului fix mediu.
Curba rezultata la impartirea succesiva a CFM de 1000 u.m. la nivele ale productiei de la 10 la
40 unitati.
Observati caderea abrupta a curbei atunci cand productia se ridica in jurul a 60-80 unitati.
In conseciinta, reducerea costului mediu corespunzatoare cresterii productiei e foarte mica. Acest
fapt sugereaza ca daca firma e capabila sa produca cantitati de 60 unitati atunci ea nu va fi in
stare sa intre pe piata cu sperante de succes. Totusi, deasupra acestei limite a productiei
reducerea costului datorata cresterii productiei nu e prea mare (presupunand ca toate firmele
intampina costuri variabile similare.
Am putea spune ca 80-90 unitati reprezinta nivelul minim eficient al productiei, o
bariera pe care firmele trebuie sa o treaca daca vor sa intre pe o piata anume. In practica e
adevarat – desigur – ca nivelurile productiei sunt influentate de CTM mai mult decat de CFM.
Totusi, in productia moderna si capital-intensiva costurile fixe sunt extrem de importante.
Numarul producatorilor ofertanti pe piata
Daca nivelul minim eficient al productiei e ridicat in comparatie cu cererea totala de pe
piata, atunci pot exista doar relativ putini ofertanti pe aceasta piata. Totusi, daca e scazut in
comparatie cererea totala de pe piata aceasta nu insemna in mod necesar ca va exista un numar
mare de ofertanti deoarece pot exista alti factori care tin numarul acestora scazut.
Alte bariere
Pe langa barierele enuntate mai sus e posibil ca firmele de succes sa manipuleze deliberat
conditiile pietei astfel incat sa faca dificila intrarea pe piata a unor potentiali competitori.
Ofertantii deja existenti si consolidati se vor bucura probabil de avantaje in ceea ce priveste
costul in comparatie cu producatorii noi. Acest fapt creaza oportunitatea de a stabili preturile la
un nivel care sa impiedice noi intrari pe piata dar care sa aduca profituri satisfacatoare. Acestia
ofera deseori ceea ce practic reeprezinta acelasi produs insa sub diferite diferite marci pentru a da
cumparatorilor iluzia de libertate in alegere si concurenta si pentru a face dificila consolidarea
unor produse absolut noi. Promovarea greoaie sporeste de asemenea costurile pentru potentialii
cumparatori si contribuie la impiedicarea intrarii pe piata. Cu toate ca uneori e ilegala, impartirea
pietei e practicata de ofertanti. Pietele pot fi impartite intre producatorii consolidati in functie de
aria de produse. Din aceste motive – dar si din altele – oferta de produse poate fi realizata de
foarte putini producatori, chiar daca conditiile tehnice ale productiei ar fi trebuit sa favoriizeze o
piata competitiva pentru firme mici. De exemplu, tehnic e posibil sa se produca detergenti la un
cost redus intr-un laborator oarecare al unei scoli. Totusi piata britanica a detergentilor e
dominata de doar doua firme puternice. Asadar e clar ca exista mai multi factori care

45. 45
influenteaza structura unei piete decat costul productiei. Acum trebuie sa incepem sa analizam
mai indeaproape influentele asupra ofertei.
Se obisnuieste sa se foloseasca termenul ”industrie” pentru a descrie un grup de firma
care formeaza oferta pentru un anumit produs si pentru o anumita parte a pietei. In acest sens larg
”industria poate fi reprezentata de productie, distributie siprestarile de servicii. Biroul Central de
Statistica pregateste – in scopuri statistice sau din alte motive – o clasificare a industriilor
britanice numita ”Clasificare industriala standard”. Astfel de institutii exista si in multe alte tari.
Sa ne amintim ca o firma mare poate actiona in mai multe industrii si poate furniza
produse pe piete si in tari diferite. Totusi cele mai multe se specializeaza intr-un sector destul de
limltat al productiei si chiar si cele mai mari au un interes dominant intr-o anumita industrie sau
intr-un grup de industrii asemanatoare.
4.3 Oferta
Influente asupra ofertei
In literatura de specialitate se explica modul in care se formeaza oferta industriala prin
agregarea productiei realizata de toate firmele care opereaza in acea industrie. Apoi se sugereaza
posibilitatea deducerii ofertei sau a productiei pentru fiecare firma in parte din conditiile de
maximizare a profitului. In fapt – dupa cum vom arata mai tarziu in carte si in exercitiile pe
computer – aceasta practica porneste de la premisa ca toate firmele cauta sa-si maximizeze
profitul si ca actioneaza intr-o piata cu concurenta perfecta.
Am abordat deja problematica maximizarii profitului care e doar unul din obiectivele
posibile ale firmei. Dupa cum vom vedea mai tarziu – in economia reala – predomina formele de
concurenta imperfecta.
De aceea modul nostru de abordare a ofertei in aceasta carte porneste de la faptul ca
oferta totala dintr-o industrie e rezultatul unei anume influente care afecteaza piata in intregime
si ca firmele individuale trebuie sa ia propriile decizii in cadrul general al pietei
In continuare vom analiza aceste influente. Sa ne amintim ca acestea nu vor afecta doar
fiirmele care ofera bunuri (pt a simplifica exprimarea termenul ”bun” va fi folosit cuu sensul de
bun si/sau serviciu) ci si firmele care dispun de posibilitatile productive pentru a realiza bunurile
respective si ar putea sa le produca, daca ar dori-o.
Pretul
Productia insasi nu reprezinta un punct final. Firmele vor lua decizia de a produce pentru
a-si realiza obiectivele. Va amintiti ca a existat un anumit dubiu asupra acestor obiective. Totusi,
in toate teoriile actuale acestea sunt in principal fie profitul fie venitul. Atat profitul cat si venitul
sunt direct dependente de pretul obtinut pentru bunuri. Vom presupune ca pe masura ce pretul
creste, cantitatea pe care firmele sunt pregatite sa o ofere va creste si ea. Daca pretul scade atunci
si cantitatea oferita va scadea.
Costul factorilor

46. 46
Ar trebui sa va amintiti acum functia generala a productiei introdusa in capitolul
2.Aceasta era: Q(N, C, L, R), sau daca includem nivelul de tehnologizare (T), avem:
Q(N, C, L, R, T).
La acest nivel ar trebui sa identificati cu usurinta factorii de productie notati simbolic
intre paranteze (natura, capital, munca, resurse primare, tehnologie). Productia totala este
dependenta de toate aceste intrari, iar fiecare firma cauta sa gaseasca cea mai buna combinatie de
intrari conform cu preturile lor, cu eficienta relativa care contribuie la realizarea productiei.
De aceea, oferta totala pe piata va fi influentata de disponibilitatea, de productivitatea si
de pretul factorilor de productie. In general presupunem ca – atunci cand pretul scade sau cand
productia ce poate fi obtinuta dintr-un volum dat de factori creste– cantitatea oferita de firma
tinde sa creasca. Rationamentul e valabil si in situatia opusa.
Nivel de tehnologizare
Acesta poate fi considerat un factor separat al productiei sau una din influentele cele mai
pregnante asupra relatiei intrari-iesiri (input-output). Pe masura ce nivelul de tehnologie creste
cantitatea ce poate fi produsa cu un anumit volum de factori va creste.
Alte posibilitati de productie
Cele mai multe firme au posibilitati de productie in functie de resursele si abilitatile
tehnice de care dispun. Daca conditiile dintr-o piata devin nefavorabile firmele pot trece la alta
piata care le ofera sanse mai mari de a-si reliza obiectivele. De exemplu, un fermier poate opta
intre a produce lactate sau mezeluri sau intre cresterea animalelor si cultivarea terenurilor - in
functie de conditiile pietei. Desigur ca si preturile altor produse vor influenta posibilitatile de
productie.
Impozitarea
Indiferent daca guvernul foloseste sistemul de impozitare deliberat pentru a influenta
volumul sau structura productiei, toate impozitele vor avea un anume efect asupra deciziilor
firmei. O analiza mai detaliata este cuprinsa in capitolul 7. Insa trebuie sa retinem ca sistemul de
impozitare poate afecta:
a. Preturile bunurilor– de ex. TVA este impusa producatorilor dar se adauga pretului de
vanzare care e platit de consumatori.
b. Preturile factorilor – de ex. TVA e impusa la toate stagiile productiei astfel incat
pretutile factorilor sunt afectate de contributia salariatului la Casa nationala de asigurari si Pensia
obligatorie, care pot fi privite ca fiind impozite asupra utilizarii factorului munca.
c. Profiturile– unele impozite sunt impuse direct asupra profitului intreprinderilor ;
propietarii si partenerii din sectorul ”Personal” platesc impozite pe profit ca venit normal ;
companiile limitate platesc impozite de corporatie bazate pe profiturile companiei.
Curba ofertei
Influentele de mai sus asupra ofertei pot fi reprezentate prin urmatoare ecuatie generala:

47. 47
Qo=f (P, C, T, A, I)
Unde:
Qo=cantitatea pe care firmele sunt pregatite sa o ofere intr-o perioada data de timp
P=pretul unitar a bunului luat in considerare
C=costul factorilor
T=nivelul de tehnologizare
A=alte posibiliati de productie, inclusiv pretul altor produse
I=impozitele
Economistii privesc in mod normal pretul produsului ca fiind cel mai important factor din
cei enumerati mai sus. Adesea ei doresc sa examineze relatia pret-cantatate pornind de la premisa
ca ceilalti factori sunt constanti. Atunci putem spune ca: Qo=f (P) cu toti celalti factori constanti
Aceasta relatie ne determina sa realizam o schema a ofertei din care sa reiese
cantitatile dintr-un bun pe care firmele sunt pregatite sa le ofere pe piata la un anumit nivel al
preturilor.
Pret unitar Qs (unitati in perioada
de timp)
3 100
4 200
5 300
6 400
7 500
8 600
9 700
Daca survin schimbari la ceilalti factori de influenta atunci intreaga schema pret-cantitate
se va schimba. Aceasta inseamna o mutare a intregii curbe a ofertei. De exemplu, o crestere
cantitativa de 200 unitati la orice nivel al pretului determina o mutare a curbei ofertei dupa cum
este ilustrat in Figura 4.2b.
In scopul unor analize generale in curbele cererii se pot folosi si litere simbolice care vor
inlocui cifrele.
P £ P£
10 10
S1
8 8 S1
6 6 S2
4 4
2 2
0 0
2 4 6 8 00
Q 2 4 6 8 00
Q

48. 48
Fig. 4.2 (a, b) Curba cererii si deplasarea acesteia
Figura 4.2.a arata o miscare dealungul curbei cererii la o crestere a pretului de la 6 la 8
u.m. si a cantitatii de la 400 la 600 unitati. Figura 4.2b arata o modificare a intentilor ofertantilor
astfel incat la un pret de 6 u.m. acestia sunt pregatiti sa sporeasca oferta de la 400 la 600 unitati.
Elasticitatea
Nu este suficient sa cunoastem cum se modifica cererea. Trebuie sa putem masura precis
si practic aceste modificari. pentru a trece peste problema ca orice masura a intensitatii unei
influente asupra cantitatii oferite trebuie exprimata in 2 unitati de masura diferite ve trebui sa
folosim raporturi sau modificari proportionale. Numai asa vom putea compara fractiile intre ele.
Cand punem in legatura raportul modificarii cantitatii sau modificarea procentuala a cantitatii si
raportul influentei considerata a sta la baza acestei modificari - atunci avem de-a face cu
elasticiatea. Aceasta se aplica atat in cazul ofertei, cat si al cererii. In acest capitol ne vom ocupa
cu oferta.
Elasticitatea ofertei
Asadar elasticitatea ofertei este raportul dintre modificarea proportionala sau procentuala
a cantitatii oferite dintr-un produs pe o piata si modificarea procentuala sau proportionala a
influentelor care cauzeaza aceasta schimbare. In practica trebuie sa ne ocupam doar cu efectul
modificarii pretului, astfel incat avem:
proportia (sau % ) de schimbare a cantitatii furnizate
Es=
proportia (sau % ) de modificare a pretului
Elasticitatea ofertei unui bun economic in functie de pret =Modificarea proportionala (sau
%) cantitatii oferite/Modificarea proportionala (sau %) a pretului.
Acest raport poate fi exprimat si astfel: ∆Q/Q: ∆P/P sau ∆Q/Q * P/∆P unde
∆=delta, simbolul folosit pentru a exprima "modificarea", iar
Q si P reprezinta cantitatea respectiv pretul bunului avut in vedere.
S-ar putea sa nu fi observat ca avem o problema in legatura cu masurarea. Masuram
modificarea proportionala dintre cantitatea si pretul initial sau final? Deoarece avem de-a face cu
proportionalitati, alegerea noastra va afecta rezultatul obtinut. Numai daca luam in considerare
un singur punct de pe curba ofertei si daca cunostintele noastre matematice sunt suficiente,
putem utiliza calculul diferential. Problema apare atunci cand suntem preocupati de o miscare
semnificativa de-a lungul curbei, adica un arc de cerc.
O solutie mai buna si mai corecta care are o acceptanta mai generala, este de a folosi ceea
ce in realitate este elasticitatea arc a ofertei, masurand in jurul centrului fiecarei modificari, astfel
incat:
Q=(Q1+Q2)/2 si P=(P1+P2)/2
∆Q=Q1-Q2 si ∆P=P1-P2

49. 49
Unde:
Q1 si P1 sunt cantitatea si pretul inaintea modificarii, iar
Q2 si P2 sunt cantitatea si pretul dupa modificare.
Aceasta metoda ne permite sa realizam acelasi model pentru elasticitatea ofertei atat in
cazul unei cresteri de pret cat si in cazul reducerii acestuia.
Putem ilustra acest fapt intorcandu-ne la exemplul anterior unde erau oferite 400 unitati
la un pret de 6 u.m. si 500 unitati la 7 u.m.: 100/450:1/6.5 = 10/45 * 65/10 = 1.44
Calculati singuri valorile elasticitatii pentru o crestere a pretului de la 1 la 6 u.m. si pentru
o reducere a pretului de la 1 la 7 u.m.
Revenind la calculul nostru, daca rezultatul este mai mare decat 1 spunem ca oferta este
elastica in functie de pret ; daca este mai mic decat 1 spunem ca oferta este inelastica in functie
de pret ; daca este egal cu 1 spunem ca oferta are elasticitatea unitara.
In cazul ofertei presupunem ca directia in care se modifica pretul (crestere sau scadere)
este aceeasi cu cea a modificarii pretului, asfel incat rezultatul obtinut pentru elasticitate ofertei
in functie de pret va fi pozitiv (curba ofertei are o panta pozitiva).
Curbele ofertei si elasticitatea
Este foarte simplu sa observam daca o anumita curba a ofertei este elastica, inelastica sau are
elasticitatea unitara. Pentru curbele liniare se aplica urmatoarele reguli:
1. O curba care (atunci cand este prelungita) trce prin punctul de origine are
elasticitataea unitara.
2. O curba care (atunci cand este prelungita) trece prin axa verticala (axa pretului) este
elastica.
3. O curba care (atunci cand este prelungita) trce prin axa orizontala (axa cantiatii) este
inelastica.
Pentru curbele neliniare se aplica aceleasi reguli asupra tangentei intr-un punct al curbei
respective. Observati ca intreaga curba va fi elastica, inelastica sau cu elasticitate unitara.
Aplicati aceste reguli asupra curbei ofertei din capitolul 6. Demonstratiile acestor reguli sunt date
intr-o scurta anexa la sfarsitul capitolului.
Oferta, elasticitatea si timpul
Elasticitatea ofertei in functie de pret exprima masura in care producatorii sunt capabili sa
raspunda la o modificare a pretului. O astfel de reactie implica luarea deciziilor pentru productie,
cantitatile si proportile factorilor trebuiind schimbate iar marketingul si distributia reorientate.
Aceste schimbari implica timp iar unii producatori vor fi capabili sa le indeplineasca mai repede
decat altii. Oricum, toti producatorii trebuie sa parcurga acelasi proces de adaptare insa nu
concomitent. De aceea, putem afirma ca cea mai mare influenta asupra elasticitatii ofertei o are
timpul si ca oferta devine din ce in ce mai elastica, pe masura ce perioada de timp se prelungeste.
Aceasta afirmatie este ilustrata in Figura 4.3. care arata cum se misca curba ofertei pe masura ce
perioada de timp creste.

50. 50
Exercitii la capitolul 4.
1. Cu ajutorul "Cartii albastre" (Blue Book) a venitului national sau echvalentul ei din tara dvs,
stabiliti contributia sectorului public la PNB (produsul national brut) in decursul ultimului
deceniu. Discutati:
a) motivele evidente care determina un anumit trend in rezultatele gasite;
b) argumentele pentru o extensie sau o contractie a cotei sectorului public in PNB.
2. 2.In ce masura difera obiectivele intreprinderilor din sectorul public de cele ale marilor
corporatii din sectorul privat?
3. Alegeti un bun de consum oarecare. Identificati si discutati influentele asupra:
a) ofertei;
b) elasticitatii ofertei in functie de pret pentru acest bun economic, utilizand conceptele
analitice din capitolul 4.
4. Obtineti bilanturile anuale si conturile a trei mari companii publice. Aratati - pornind de la
acestea - care sunt obiectivele pe care le au aceste companii.
P£
S Sa
Sb
P1
P0
O
Q0Q1Q2 Q3 Q
Fig. 4.3. Elasticitatea ofertei si timpul
Pe termen foarte scurt oferta este inelastica. O crestere a pretului de la P0la P1 are ca
efect cresterea cantitatii oferite de la Q0 la Q1. In perioade de timp succesive producatorii sunt
capabili sa regleze productia iar curba ofertei se deplaseaza la Sa iar apoi la Sb, astfel incat
cantitatea oferita creste la Q2 si Q3 pe masura ce oferta devine mai elastica.
Anexa A: Nota asupra elasticitatii ofertei
Analizati cu atentie Figura 4.4. care reprezinta o curba a ofertei incepand in punctul de
origine al graficului. Consideram ∆P modificarea pretului care determina modificarea cantitatii
∆Q. Putem aplica acum unele reguli geometrice de baza. Elasticitatea ofertei este: ∆Q/Q: ∆P/P =
∆Q/∆P * P/Q, dar geometria ne spune ca: P/Q=tanθ ; de asemenea avem: tanθ=tanθ1=∆P/∆Q,
iar ∆Q/∆P=1/tanθ si tanθ*1/tanθ=1.

51. 51
Asadar, din definitia elasticitatii ofertei aceasta trebuie sa fie 1 indiferent de panta curbei,
cand aceasta trece prin punctul de origine.
Incercati sa va testati intelegerea acestei demonstratii utilizand aceeasi metoda pentru a
demonstra ca atunci cand curba ofertei intersecteaza axa verticala, aceasta trebuie sa fie
inelastica. Va va fi de ajutor sa prelungiti curba ofertei pana va intalni partea negativa a axei
cantitatii - in primul caz - si partea negativa a axei pretului - in al doilea.

52. 52
5. UTILITATEA SI CEREREA DE CONSUM
5.1 Utilitatea
Ce este utilitatea?
Pana la acest nivel am vazut cum productia foloseste factori pentru a satisface nevoi
(dorinte) private si publice. Acum ne vom indrepta atentia asupra consumului si vom examina
cum oamenii obtin satisfactie consumand bunuri si servicii.
Bineinteles ca putem obtine satisfactie din "bunuri libere" - acele bunuri obtinute fara nici
un sacrificiu de resurse limitate. Intr-adevar, nu am putea supravietui fara a respira aer. Oricum,
ca economisti, interesul nostru principal il reprezinta alegerile pe care le facem intre diferitele
"bunurile economice" - acele bunuri ale caror productie necesita un sacrificiu de resurse. Din
motive explicate in capitolul 2 aceasta satisfactie este numita de catre economisti utilitate. In
capitolul 2.productia era definita ca fiind "crearea utilitatii". Aceasta pare o idee destul de simpla
dar ea este deasemenea baza a ceea ce se numeste "teoria cererii de consum".
Utilitatea totala si utilitatea marginala
Masurarea utilitatii a creat de mult timp probleme. Incercari de a-i atribui o masura
definitiva, absoluta (cardinala) nu pot da rezultate satisfacatoare avand in vedere marea
diversitate a nevoilor consumatorilor. Am putea inventa o masura a valorii - sa spunem un "util" -
dar acesta ar avea un sens foarte abstract. Am putea incerca sa-i dam o valoare baneasca, dar
aceasta ar putea fi confundata cu pretul. Ceea ce putem afirma este ca utilitatea obtinuta din
achizitionarea unui anumit bun economic depinde de cantitatea pe care deja o posedam din bunul
respectiv. Pe masura ce obtinem mai mult, utilitatea totala corespunzatoare tuturor achizitiilor
impreuna poate sa creasca, dar masura in care utilitatea creste va scadea cu fiecare achizitie.
Observati ca avem de-a face cu doua aspecte ale utilitatii:
a. Utilitatea totala - obtinuta dintr-o anumita cantitate dintr-un bun economic
b. Modificarea utilitatii totale - rezultata din modificarea cantitatii totale. Aceasta modificare a
utilitatti totale este utilitatea marginala. Astfel putem defini utilitatea marginala ca fiind
modificarea utilitatii totale rezultata din modificarea foarte mica sau unitara a cantitatii
bunului economic consumat. Matematicienii vor recunoaste aceasta ca fiind derivata de ordinul
intai a utilitatii totale raportata la cantitate, adica: dU/dQ, unde U reprezinta utilitatea totala iar Q
cantitatea totala.
Presupunerea logica este ca utilitatea marginala tinde sa descreasca pe masura ce bunul

53. 53
este obtinut. In cele din urma, utilitatea totala va atinge un nivel maxim. De exemplu, orice
familie tanara stie ca nu este confortabil sa ai o casa cu putina mobila. Insa pe masura trecerii
timpului va fi achizitionata tot mai multa mobila si confortul va creste. Totusi, daca va avea loc o
achizitie brusca de multa mobila (de exemplu de la o ruda), atunci cand casa este deja plina,
acest lucru poate fi resimtit drept o povara si o parte din mobila veche - care a fost binevenita la
un nivel mai scazut al posesiei - va trebui sa dispara.
Aceasta presupunere cu privire la utilitatea totala si in special la utilitatea marginala
descrescatoare este prezentata grafic in Figura 5.1. in care modificarea utilitatii totale pe masura
cresterii cantitatii este conturata in "pasi" de-a lungul curbei.
U
80 5
70 10 -5 TU
60
50 15
40 20
30
20
10
0 30 20 15 10 5 Q
1 2 3 4 5 -5 8
MU
Fig. 5.1. Utilitatea marginala descrescatoare.
Pasii descrescatori ai utilitatii totale sunt conturati cu ajutorul curbei utilitatii marginale.
Observati marimea descrescanda a pasilor utilitatii totale pe masura ce cantitatea
creste;de exemplu, consumul primei unitati aduce 30 de unitati de utilitate, al doilea 20 unitati, al
treilea 15 unitati etc. Aceasta reflecta clar ideea de utilitate marginala descrescanda.
Curba utilitatii marginale reprezinta relatia dintre utilitatea marginala si cantitatea
(constanta) care se adauga succesiv. Aceasta la randul ei exprima relatia negativa dintre cantitate
si utilitatea marginala. De exemplu, o crestere de la 3 la 4 unitati consumate aducea 10 unitati de
utilitate totala iar in timp ce cantitatea consumata creste la 5, utilitatea marginala scade la 5
unitati.
Utilitatea si pretul
Daca introducem banii in consideratiile noastre, putem face niste observatii suplimentare.
Banii insisi vor avea o utilitate deoarece pot fi folositi pentru a cumpara alte bunuri. Orice suma
cheltuita pentru bunul A nu mai este disponibila pentru bunul B. Observati din nou conceptul de
cost de oportunitate. Consumatorul rational va cheltui din banii sai pentru a achizitiona un bun
doar atunci cand utilitatea suplimentara obtinuta prin achizitie este mai mare decat utilitatea
banilor cheltuiti. Daca este vorba de cumpararea unui bun sau a unui tip de bunuri, atunci
consumatorul rational va continua sa o faca pana cand cele doua utilitati vor fi egale, adica pana
cand utilitatea marginala a ultimei unitati din bunul achizitionat este egala cu utilitatea marginala
a banilor, inmultit cu cantitatea de bani necesara pentru a cumpara bunul.
Punand acest rationament intr-o forma mai formala, putem spune ca un consumator
rational este pregatit sa cumpere un bun economic (X) pana la nivelul cantitativ la care:

54. 54
UM(X)=P(X)*UM(bani)
unde:
UM(X) - utilitatea marginala obtinuta prin achizitionarea ultimei unitati din bunul X
P(X) - pretul unitar al bunului
UM(bani) - utilitatea marginala a ultimei unitati monetare disponibila consumatorului
P(X)*UM(bani) - cantitatea de bani necesara pentru a cumpara bunul X inmultit cu
utilitatea marginala a banilor, mai exact utilitatea obtinuta prin cheltuirea banilor in
situatia cea mai preferata. Aceasta reprezinta evaluarea monetara a consumatorului pentru
utilitatea obtinuta prin achizitionarea ultimei unitati din bunul respectiv.
Consumatorul este in echilibru numai atunci cand este atins acest nivel deoarece nu mai
exista nici un stimulent care sa-l determine sa-si modifice nivelul de achizitie. Cele doua
elemente concurente -banii si timpul - au pentru consumator valori marginale egale. Acest lucru
poate fi exprimat si astfel:
UM(X)/P(X) = UM(bani) (A)
In mod normal exista desigur o alegere intre diferite bunuri si servicii si intre bunuri si
bani. Problema care il preocupa pe consumator este de a repartiza banii disponibili intre bunurile
concurente astfel incat sa atinga cel mai inalt nivel de utilitate.
Asadar, actionand rational, consumatorul va face acest lucru astfel incat ultima unitate
monetara cheltuita pe fiecare din bunurile disponibile ii va aduce aceeasi utilitate aditionala.
Utilitatea marginala a fiecarei unitati monetare cheltuite va fi acum aceeasi pentru toate bunurile
achizitionate. Daca se realizeaza acest lucru, atunci se instaleaza din nou o stare de echilibru
pentru ca nici o modificare a structurii cheltuielilor nu mai poate duce la cresterea utilitatii.
Utilitatea totala poate sa creasca numai atata timp cat exista posibilitatea alegerii unui alt bun a
carui utilitate marginala per unitate monetara cheltuita sa fie mai mare. Cand toate utilitatiile
marginale per unitate monetara sunt identice acest lucru nu mai este posibil.
Aceasta conditie de echilibru, luand in considerare utilitatea marginala a banilor, poate fi
exprimata formal astfel:
UM(X)/P(X)=UM(Y)/P(Y)=….=UM(bani)/P(bani)
Dar cum P(bani)=1 rezulta:
UM(X)/[P(X)*UM(bani)]=UM(Y)/[P(Y)*UM(bani)]=1
Consumatorii doresc sa se foloseasca de un bun pana la punctul in care utilitatea sa
marginala este zero. Aceasta ar duce la maximizarea utilitatii totale. Totusi acest lucru este
imposibil. Vom arata de ce: ecuatia (A) de mai sus implica faptul ca utilitatea marginal a banilor
trebuie sa fie de asemenea zero. Insa - din pacate - cei mai multi dintre noi nu avem venituri atat
de mari pentru ca acest lucru sa poata avea loc. In consecinta, intotdeauna va exista o restrictie
bugetara care ne va impiedica sa consumam intreaga cantitate dorita din fiecare bun.
Chiar si atunci cand are loc aceasta restrictie, ea il va determina pe consumator sa aleaga acea
forma a consumului in care:
UN(X)/P(X)=UM(Y)/P(Y)
Observati ca aceasta ecuatie este identica cu: UM(X)/UM(Y)=P(X)/P(Y)

55. 55
ceea ce inseamna ca raportul dintre utilitatile marginale ale bunurilor X si Y este egal cu raportul
dintre preturile lor unitare.
Sa consideram urmatorul tabel care va contine utilitatile pentru bunurile X si Y, preturile
acestora fiind 5 u.m. respectiv 6 u.m.
X Y
Unitati
achizitionate
Utilitate
totala
Utilitate
marginala
Utilitate
totala
Utilitate
marginala
0 0 0
1 50 50 80 80
2 90 40 130 50
3 120 30 170 40
4 145 25 206 36
5 160 20 236 30
Presupunem: consumatorul cumpara 5X si 4Y. Raportul utilitate marginala-pret va fi:
UM(X)/P(X)=20/5=4
UM(Y)/P(Y)=36/6=6
Utilitatea totala a acestei combinatii este 160X+206Y=366. Raportul utilitate marginala-
pret este mai mare pentru Y decat pentru X astfel incat argumentul nostru si presupunerea
privind utilitatea marginala descrescatoare arata ca - daca va cumpara mai putin din X si mai
mult din Y - consumatorul va avea un beneficiu mai mare. Sa presupunem ca va modifica
programul de achizitii astfel: 4X+5Y. Raporturile vor fi acum:
pentru X 25/5=5
pentru Y 30/6=5
Utilitatea totala a acestei noi combinatii este 145X+236Y=381, ceea ce reprezinta o
crestere a utilitatii totale cu 15 unitati, realizata prin cheltuirea unei unitati monetare
suplimentare. Daca bugetul consumatorului este limitat la 50 u.m. aceasta va fi cea mai mare
utilitate posibila. Exercitiile pe computer la capitolul Utilitate implica unele calcule simple
bazate pe acest principiu.
Cantitatea din oricare bun cumparat de consumator va fi determinata de restrictiile
bugetare si de evaluarea bunurilor disponibile. Daca ne uitam din nou la conditia de echilibru
UM(X)=P(X)*UM(bani). Atunci - presupunand o utilitate marginala constanta a banilor - este
posibil sa identificam o relatie clara inte pret si cantitatea ceruta.
MU
P£ P£
50
40
30
20 MU
P0

56. 56
10
0
1 2 3 4 5 Q O Q0 Q
Fig. 5.2.Curba cererii Fig. 5.3. Surplusul consumatorului.
Aceasta relatie este relevata de Figura 5.2.care se bazeaza pe utilitatea bunului X.
Presupunand ca UM=P*UM(bani), consumatorul este pregatit sa plateasca 50 u.m. pentru prima
unitate, 40 u.m. pentru a doua, 30 u.m. pentru a treia etc. De aici reiese relatia normala pret-
cantitate de pe curba cererii in forma sa obisnuta.
Surplusul consumatorului
Graficul din Figura 5.2. ilustreaza faptul ca - pentru prima unitate - consumatorul a fost
pregatit sa plateasca 50 u.m., doar 40 u.m. pentru a doua si 30 u.m. pentru a treia. Aceasta reiese
din premisa utilitatii marginale descrescande. In mod normal, atunci cand cumparam produse
platim acelasi pret pentru toate unitatiile achizitionate. Astfel, daca pretul este de 30 u.m. vom
continua sa cumparam atata timp cat evaluarea noastra a produsului este mai mare sau egala cu
pretul. In acest caz vom cumpara 3 unitati, deoarece evaluarea pentru a treia unitate este de 30
u.m. Observati insa ca suntem capabili sa cumparam a doua unitate cu 10 u.m. iar prima cu 20
u.m. mai putin decat am fi fost pregatiti sa platim. Aceasta diferenta dintre ceea ce suntem
pregatiti sa platim pentru un bun si pretul pe care il platim in realitate se numeste surplusul
consumatorului. In Figura 5.3. surplusul consumatorului este reprezentat de zona colorata dintre
linia pretului pietei si curba cererii.
Pana la acest nivel analiza utilitatii ne-a oferit cateva imagini asupra cererii dar s-ar putea
sa aveti unele nelamuriri in legatura cu presupunerile facute. Sunt consumatorii intotdeauna
rationali? Aceasta pare putin probabil insa trebuie subliniat ca am folosit termenul de "utilitate"
intr-un sens foarte restrans - pentru a arata ca un consumator va cauta sa-si maximizeze utilitatea.
Nu am analizat sensul, valoarea sociala si cat este de dezirabila utilitatea obtinuta.
foarte importanta este presupunerea facuta in legatura cu utilitatea marginala a banilor.
Am considerat ca aceasta ramane constanta, indiferent cat de multi sau cat de putini bani avem.
Insa o teorie care afirma ca utilitatea tuturor bunurilor este descrescatoare - cu exceptia celui care
ne permite sa cumparam altele - este afectata de o slabiciune evidenta. Ar fi mult mai bine daca
am putea elimina din analiza noastra incercarea de a da utilitatii o valoare absoluta.
Daca abandonam atribuirea de valori absolute sau cardinale utilitatii, va fi totusi posibila
considerarea unor valori ordinale. Prin acestea intelegem ca putem atribui bunurilor o ordine a
preferintei. Putem spune, de exemplu, ca pretuim bunul Y mai mult decat bunul X, fara sa
definim valoarea lui X sau Y. Aceasta este presupunerea care sta la baza curbei indiferentei.
5.2 Curba indiferentei

57. 57
Trasaturi generale ale curbelor indiferentei
O curba a indiferentei consumatorului este o linie intr-un grafic care arata combinatii de
bunuri sau "cosuri" de bunuri care aduc conumatorului aceeasi utilitate totala. Un exemplu este
dat in Figura 5.4. Curba indiferentei arata ca un consumator ale carui preferinte sunt ilustrate de
curba respectiva este satisfacut in aceeasi masura de urmatoarele combinatii ale bunurilor X si Y:
5Y+2X, 2Y+6X, 1Y+9X
Observati schimbarea valorii relative ale lui X si Y sugerata de catre curba. Atunci cand
consumatorul are numai o unitate din Y, el este pregatit sa renunte la 3 unitati din X pentru a
obtine o alta unitate din Y. Astfel, la un nivel scazut al posesiei are loc relatia 1Y=3X, dar la un
nivel mai ridicat al posesiei valoarea marginala a lui Y s-a diminuat astfel incat 1Y=1X.
Acest principiu este cunoscut sub numele de rata marginala de substitutie descrescatoare.
Daca acceptam acest principiu, atunci trebuie sa acceptam si ideea ca forma curbelor indiferentei
va fi intotdeauna asemanatoare cu cea din Figura 5.4. - convexa in raport cu punctul de origine al
graficului.
Poate ati remarcat deja asemanarea dintre curba indiferentei si izocuanta din capitolele 2
si 3. Intr-adevar, daca folosim aceleasi argumente ca cele din capitolul 3, putem arata ca panta
din orice punct al curbei indiferentei pentru X si Y este: -UM(X)/UM(Y)
O curba arata un nivel al utilitatii totale. Cu cat curba este mai indepartata de origine, cu
atat este mai mare nivelul de utilitate atins. Putem concepe o serie sau o "harta" a curbelor
indiferentei care sa cuprinda nivelurile posibile ale utilitatii totale obtinuta din diferitele
combinatii ale bunurilor disponibile. O parte dintr-o asemenea harta este prezentata in Figura 5.5.
Termenul de curba a indiferentei indica faptul ca un consumator este indiferent sau la fel de
satisfacut de diferitele combinatii ale bunurillor respective.
Y
5
4
3
2
1
I
0

58. 58
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 X
Fig. 5.4. Curba indiferentei
Consumatorul este satisfacut in mod egal si deci este indiferent in alegerea oricarei combinatii
X-Y de pe curba I.
Alegerea optima
Pentru a putea gasi cea mai buna combinatie de bunuri care stau la dispozitia
consumatorului trebuie sa cunoastem:
a. Pretul unitar al fiecarui bun disponibil
b. Venitul sau bugetul consumatorului, adica suma totala disponibila pentru
achizitionarea bunurilor.
Daca luam din nou in considerare doua bunuri, situatia este ilustrata in Figura 5.6.
Sa presupunem ca bugetul nostru este de 36 u.m. si ca il vom putea cheltui pentru
bunurile X si Y. Preturile unitare sunt 3 u.m. pentru X si 2 u.m. pentru Y. In Figura 5.6. AB
reprezinta toate combinatiile posibile dintre X si Y care pot fi obtinute prin cheltuirea a 36 u.m. -
cu conditia ca fiecare bun sa poata fi achizitionat in orice fractiune de unitate.
Observati ca linia AB - pe care noi o numim linia bugetului - este asemanatoare curbei
izocostului din capitolul 3. Din nou, folosind argumente din acel capitol putem arata ca panta
liniei bugetului este: -P(X)/P(Y), unde P(X)=pretul lui X si P(Y)=pretul lui Y.
Y
I2
I1
I0
O X
Fig. 5.5. Harta indiferentei.
Cele 3 curbe ale indiferentei reprezinta 3 niveluri ale utilitatii totale care cresc odata cu
distanta fata de punctul de origine al graficului. I2 reprezinta o utilitate totala mai mare decat I1,
care la randul ei este mai mare decat I0.
Y A
15
Z1 I2
9
I1

59. 59
3 I0
0 B
2 6 10 12 X
Fig. 5. 6. Optimul alegerii.
Cea mai buna combinatie posibila dintre X si Y - data de linia bugetului AB si de
preturile lui X si Y - este 6X+9Y, fiind in punctul in care linia bugetului atinge cea mai ridicata
curba a indiferentei I1.
Trei niveluri ale utilitatii totale sunt reprezentate de I0, I1 si I2.Unul reda un ansamblu de
10X+3Y (30 u.m. +6 u.m.) iar celalalt 2X+3Y (6 u.m. +30 u.m.). Fiecare dintre aceste
ansambluri este posibil si fiecare asigura aceeasi utilitate I0. Este insa acesta cel mai bun rezultat
pe care il poate realiza consumatorul?
Figura 5.6. ne arata ca este posibila atingerea unei curbe a indiferentei superioare - I1.
Linia bugetului atinge (mai exact: este tangenta) aceasta curba in punctul Z1 care asigura un
ansamblu de 6X+9Y (18 u.m. +18 u.m.). O curba a indiferentei mai inalta nu pote fi atinsa (de
ex. I2). Punctul Z1 reprezinta cel mai bun nivel al utilitatii care poate fi atins in conditiile date
precum si ansamblul de produse pe care consumatorul rational il va alege.
Atunci cand o linie a bugetului este tangenta la o curba a indiferentei, pantele lor vor fi
egale. Astfel: UM(X)/UM(Y)=P(X)/P(Y)
Aceasta se aseamana cu argumentul din capitolul 3 in care se precizeaza ca cel mai bun
nivel al productiei se atinge atunci cand panta curbei izocostului este egala cu panta izocuantei.
De asemenea putem face deductia ca un consumator rational care doreste sa realizeze cea mai
buna combinatie de achizitii o va cauta pe aceea care determina:
UM(X)/UM(Y)=P(X)/P(Y) sau UM(X)/P(X)=UM(Y)/P(Y)
Observati ca aceasta ne aduce din nou la concluzia trasa din analiza utilitatii marginale, si
anume ca un consumator va fi in echilibru si va utiliza cel mai bine posibil resursele sale limitate
cand raportul dintre utilitatiile marginale ale bunurilor disponibile este egal cu raportul preturilor
lor, astfel incat el va obtine aceeasi utilitate marginala per unitate monetara cheltuita pe ficare
bun.
Curbele indiferentei si modificarile venitului
Daca are loc o modificare a sumelor pe care consumatorii le cheltuiesc, fara o modificare
a preturilor unitare, atunci va exista o noua linie a bugetului paralela cu cea veche.
In Figura 5.7. se presupune ca venitul a scazut de la 36 u.m. la 24 u.m. iar pretul lui X si
al lui Y au ramas la acelasi nivel, si anume 3 u.m. si respectiv 2 u.m. Noua cantitate maxima din
X ce poate fi cumparata a scazut la 8 iar cea din Y la 12 unitati.
Miscarea liniei bugetului determinata de aceste schimbari va face ca aceasta sa fie
tangenta la o curba a indiferentei I0 inferioara iar ansamblul de bunuri nou ales va fi 6Y+4X (12
u.m. +12 u.m.).

60. 60
Y
18
12
9 Z1
I1
6 Z0
0 I0
4 6 8 12 X
Fig. 5.7. Efectul modificarii venitului.
Un venit inferior determina o noua linie a bugetului care poate atinge doar curba
inferioara a indiferentei I0.
Efectul modificarii pretului
Curbele indiferentei pot fi de asemenea utilizate pentru a ilustra efectul modificarii
pretului. Acesta este reprezentat in Figura 5.8. unde cea mai joasa curba a indiferentei I a fost
lasata deoparte iar o a doua linie a bugetului AC a fost introdusa pentru a arata efectul reducerii
pretului lui X la 2, 25 u.m. Cea mai mare cantitate din X ce poate fi cumparata (la nici un Y
cumparat) creste de la 12 (36:3) la 16 (36:2, 25). Aceasta modificare a pretului aduce noua linie a
bugetului AC tangenta in Z2 la curba superioara a indiferentei I2.Noul ansamblu este format din
6, 75Y+10X. Modificarea pretului a dus asadar la cresterea cantitatii cumparate din X - a carui
pret a scazut - si la reducerea cantitatii cumparate din Y - a carui pret a ramas acelasi.
Curbele indiferentei si curbele cererii.
Curbele indiferentei ne ajuta sa deducem forma curbei cererii care releva relatia pret-
cantitate pentru diferitele bunuri.
Sa analizam din nou Figura 5.8. si ceea ce se intampla cu bunul X. La un pret de 3 u.m.
cantitatea consumata - indicata de punctul Z1 - era de 6 unitati. Cand pretul a scazut la 2, 25 u.m.
cantitatea consumata a crescut la 10 unitati. Aceasta schimbare este ilustrata de graficul din
Figura 5.8. b. unde cantitatea este reprezentata pe axa orizontala iar pretul pe axa verticala.
Y
18
9 Z1
6.75 Z2

61. 61
B C
0 6 10 12 16
Fig. 5.8. a
P
£
3
2.25
D
O
6 10 X
Fig. 5.8. b
Cand pretul lui X scade, cantitatea consumata din X creste de la
6 la 10 unitati. Acest fapt este relevat de relatia pret-cantitate
indicata de curba cererii D.
Bineinteles, aceasta releva doar cantitatile pentru 2 niveluri de pret si avem evident
nevoie de mai mult pentru a putea face o estimare realista a cererii. Totusi, daca acceptam faptul
ca cerera pentru bunul X este liniara pentru un numar limitat de preturi, putem deduce cantitatile
cerute la nivelul preturilor cunoscute - precum si in jurul acestor preturi. Acest fapt este sugerat
de prelungiriile punctate ale liniei.
Efectul de venit si efectul de substituire a modificarii pretului
Sa analizam inca o data Figura 5.8. unde deplasarea liniei bugetului l-a determinat pe
consumaror sa treaca de la ansamblul Z1 la Z2 si sa obtina o cantitate sporita de bunuri la noul
nivel al utilitatii totale. Observati modificarea aparuta in consumul bunului X al carui pret a
scazut. Cantitatea sporita din X este pe de-o parte rezultatul modificarii raportului dintre
utilitatea marginala si pret - determinata de reducerea pretului. Acest fenomen se numeste efectul
de substituire. Pe de-alta parte este rezultatul cresterii puterii de cumparare determinata de
scaderea pretului. De exemplu, sa presupunem ca trebuie cumparam 50 litri de benzina pe
saptamana pentru a ne deplasa la serviciu. Daca pretul benzinei scade cu 0, 10 u.m. per litru
atunci vom avea in plus 5 u. m pe saptamana. Putem folosi acesti bani pentru a cumpara mai
multa benzina destinata altor deplasari de placere. Deoarece venitul disponibil real a crescut,
acesta se numeste efectul de venit.
Putem identifica aceste efecte in Figura 5.9. unde echilibrul initial - inaintea modificarii
pretului - este in A. Dupa modificarea pretului echilibrul este in B.
Sa ne imaginam ca - dupa modificarea pretului lui X - venitul consumatorului a fost redus
astfel incat a fost readus la curba indiferentei initiala I0, anuland astfel efectul de venit al
modificarii pretului. Putem vizualiza aceasta presupunere desenand ceea ce se numeste linia
compensatorie a venitului paralel la noua linie a bugetului astfel incat sa atinga curba indiferentei
in punctul C. In acest punct vor fi cumparate Xc unitati din X. Aceasta indica faptul ca diferenta
Xc-Xa reprezinta cresterea cantitatii care poate fi atribuita efectului de substituire prin deplasarea
dealungul curbei indiferentei rezultata din modificarea relativa de pret. Cresterea cantitatii

62. 62
consumate din X - Xb-Xc unitati - poate fi atribuita deplasarii la un nivel mai ridicat al utilitatii
totale, adica efectului de venit.
Observati ca in aceasta ilustratie exista de asemenea un mic efect al venitului asupra
conumului lui Y, a carui cerere creste usor. Aceasta nu este neobisnuit. De exemplu, daca pretul
benzinei scade putem folosi venitul suplimentar disponibil pentru a cumpara alte bunuri.
Y
P
P1
A B
C
O
Xa Xc Xb Q R1 R X
Fig. 5.9. Efectul de venit si efectul de substituire.
O reducere a pretului lui X deplaseaza linia bugetului de la PQ la PR, permitand
consumatorului sa treaca din punctul A de pe curba indiferentei I0 in punctul B de pe curba
superioara a indiferentei I1. O reducere compensatorie a venitului reprezentata de linia P1R1
determaina o deplasare de-a lungul curbei indiferentei initiale spre punctul C cauzata de
modificarea pretului X si Y. A - C este efectul de substituire. C - B (de pe curba superioara a
indiferentei) este efectul de venit.
Insa trebuie ca efectul de venit si efectul de substitutie sa fie intotdeauna aceleasi?
Efectele combinate ale celor doua vor determina intotdeauna modificarea cantitatii in sens opus
celei determinate de modificarea pretului? Sa privim Figura 5.10. In aceasta ilustratie starea de
echilibru initiala este din nou in A iar noua stare de echilibru care urmeaza dupa scaderea
pretului lui X este din nou in B. Efectul de substitutie rezultat din miscarea de-a lungul curbei
initiale a indiferentei I0 este in Xc dar acum efectul de venit determina o reducere a cantitatii
dorite. Cantitatea Xb se afla la un nivel mai jos decat Xc, insa mai sus decat cantitatea initiala
Xa. In acest caz, ori de cate ori echilibrul final se afla intre cantitatea initiala (Xa) si cresterea
datorata modificarii raportului pretului (efectul de substitutie al Xc-Xa), bunul este descris ca
fiind inferior. Aceasta din cauza ca o crestere a venitului a dus la reducerea cantitatii consumate.
Aceasta tendinta - legata de dorinta de a opta pentru bunuri pe care consumatorul si le poate
permite la noul nivel mai ridicat al venitului - este examinata indeaproape in capitolul 6.
Sa analizam Figura 5.11. Din nou, linia bugetului initiala determina un echilibru in
punctul A iar cantitatea dorita din bunul X este Xa. Pretul lui X scade iar consumatorul se

63. 63
deplaseaza la curba superioara a indiferentei I1, noul echilibru insalandu-se in B. Totusi, in
aceasta situatie cantitatea dorita scade la Xb. Efectul de substitutie (Xc-Xa) este insa tot pozitiv,
dar este depasit ca importanta de efectul de venit, care este foarte puternic (Xc-Xb). Un astfel de
bun este descris ca fiind un bun Giffen. Acest caz foarte rar in care o scadere de pret duce la o
scadere a cantitatii consumate este de asemenea analizata detaliat in capitolul 6.
Totusi, observati ca - cu toate ca efectul de venit poate conduce la o modificare pozitiva
sau negativa a cantitatii consumate - efectul de substitutie are intotdeauna un efect negativ asupra
cantitatii; intotdeauna va determina modificarea cantitatii in sensul opus modificarii pretului.
Y
P
A B
P1
C
0
Xa Xb Xc Q R1 R X
Fig. 5.10. Efectul de venit si efectul de substitutie pentru un bun inferior.
Modificarea pretului si a venitului sunt aceleasi ca si in Fig. 5.9. Insa aici efectul de venit
al deplasarii la B pe curba superioara a indiferentei I1 este reducerea consumului bunului X de la
Xc la Xb. Un bun al carui consum scade odata cu cresterea venitului se numeste bun inferior.
Y
P B
A
P1
C
0

64. 64
Xb Xa Xc Q R1 R X
Fig. 5.11. Efectul de venit si efectul de substitutie pentru un bun Giffen.
Modificarea pretului si a venitului sunt aceleasi ca si in Fig. 5.10. Insa aici reducerea
provocata de efectul de venit este atat de mare incat depaseste cu mult cresterea datorata
efectului de substitutie iar consumul scade ca urmare a reducerii pretului. pentru un asemenea
bun Giffen (rar intalnit) o crestere a pretului duce de asemenea la cresterea consumului.
Exercitii la capitolul 5
1. Completati urmatorul tabel:
Produsul A Produsul B
Unitati
achizitionate
Utilitate
totala
Utilitate
marginala
Utilitate
totala
Utiliate
marginala
1 100 80
2 160 60 50
3 210 170 40
4 45 195
5 295 15
a. Ce combinatie intre A si B ar cumpara un consumator rational daca prtetul unitar al lui A este
9 u.m., cel al lui B este 5 u.m. iar bugetul disponibil pentru a fi cheltuit pe cele doua bunuri este
60 u.m.?
b. Care ar fi efectul reducerii pretului lui A la 8 u.m., toate celelalte conditii ramanand
neschimbate?
Justificati raspunsurile dvs folosind conceptele analitice explicate in capitolul 5.
2.Folosind propriile date si o hartie milimetrica, alcatuiti o curba a cererii cu ajutorul analizei
curbelor indiferentei.
3. In Marea Britanie - intre anii 1955 si 1965 - venitul a crescut dar cantitatea de motociclete
ceruta a scazut. Cum explicati acest lucru? Ilustrati si discutati acest efect cu ajutorul curbelor
indiferentei.
4. Discutati si ilustrati efectul de venit si efectul de substitutie al modificarilor de pret. De ce sunt
acestea importante pentru guverne atunci cand modifica impozitele pe consum?

65. 65
6. CEREREA
6.1 Influente asupra cererii
Analiza utilitatii a sugerat existenta a trei factori majori care influenteaza cererea pentru
un produs. In capitolul 5 am aratat cum atat cererea pentru X cat si cererea pentru Y se pot
modifica drept urmare a modificarii pretului lui X, demonstrand astfel ca cerera pentru un bun
poate fi influentata atat de schimbari ale propriului pret, cat si ale preturilor altor bunuri. In
capitolul 5 am aratat de asemenea cum modificari ale venitului disponibil pot afecta cererea.
Acestea si alte influente asupra cererii necesita o examinare mai detaliata. Pana la acest nivel ne-
am referit la consumator si la consumatori fara a face vreo diferenta intre cei doi termeni.
Unele studii economice afirma ca cererea totala dintr-o piata este suma actiunilor tuturor
cumparatorilor individuali sau agregatul preferintelor de consum individuale. Din punct de
vedere matematic aceasta afirmatie este corecta, dar nu poate fi aplicata practic de catre
economisti, care trebuie sa lucreze cu probabilitati mai complexe decat pot fi relevate de catre
poftele si capricile indivizilor. Nu este posibila determinarea curbelor cererii prin identificarea si
agregarea dorintelor indivizilor. Totusi este posibila si aplicabila la scara larga identificarea si
inregistrarea actiunilor unor grupuri. De exemplu, un manager de magazin nu se poate referi la
fiecare client in parte pentru a prezice ce va cumpara acesta. El poate insa sa prezica suma medie
pe care fiecare 1000 de consumatori care trec prin magazinul sau o vor cheltui si poate repartiza
cheltuielile acestora pe categorii de bunuri - cu o anumita exactitate. Functiile cererii care stau la
baza luarii deciziilor de productie si de orientare a marketingului dintr-o firma sunt derivate din
studiul unor grupuri identificabile de pe piata. Ne vom ocupa in continuare de cerere in acest
sens.
Pretul propriu al bunului si preturile altor bunuri
Am aratat deja cu ajutorul unei demonstratii teoretice cum poate fi determinata o curba a
cererii si ca aceasta ne arata ca - pentru un bun economic - cantitatea ceruta se misca in sens opus
modificarii pretului acestuia. Acest fapt reflecta o relatie normala intre pret si cantitate pentru
care exista o multime de dovezi practice.
Efectul modificarii altor preturi va depinde de relatia existenta intre bunurile luate in
considerarede.

66. 66
Daca bunurile sunt substituibile si daca consumatorii doresc sa cumperere mai mult dintr-
unul pentru a compensa lipsa celuilalt atunci ne putem astepta ca o crestere a pretului la unul din
produse sa determine o crestere a cererii pentru celalalt. Exista o relatie pozitiva intre cantitatea
cumparata din A si pretul lui B atunci cand A si B sunt substituibile. Carnea de vita si cea de oaie
sunt exemple clasice ale acestei relatii dintre bunuri.
Daca bunurile sunt complementare si legate astfel intre ele prin faptul ca utilitatea unuia
depinde cel putin intr-o oarecare masura de disponibilitatea celuilalt - atunci o modificare a
pretului unuia dintre ele va avea un efect asemanator cu modificarea pretului celuilalt. De
exemplu, cei mai multi oameni fac fotografii atunci cand sunt in concediu. Daca pretul
sejururilor scade si mai multi oameni vor profita de ele, atunci cererea pentru filme foto se poate
spune ca va creste.
Nu este intotdeauna necesar sa existe o legatura directa intre bunuri pentru ca schimbarea
pretului unuia sa influenteze cererea pentru celalalt. Daca un bun este un element principal al
cheltuielilor unei gospodarii, atunci o crestere a pretului acestuia va determina reducerea
venitului disponibil pentru celelalte bunuri. Daca pretul benzinei creste, multi oameni nu vor
reusi imediat sa diminueze cantitatea de benzina pe care o consuma. Este nevoie de timp pentru a
readapta modul de viata si obiceiurile de cumparare, pentru a inlocui masina cu una mai mica sau
pentru a se muta mai aproape de serviciu. In timpul acestei perioade de adaptare cererea pentru
bunuri care nu sunt absolut necesare vietii de zi cu zi va scadea, chiar daca aceste nu au nici o
legatura cu benzina si mijloacele de transport.
Venitul
In mod normal ne asteptam ca o crestere a venitului sa duca la o crestere a cererii pentru
majoritatea bunurilor. Totusi, pentru a avea vreun efect venitul afectat de modificari trebuie sa fie
acea parte destinata achizitionarii bunurilor examinate. Intotdeauna ne intereseaza venitul net
care ramane dupa plata impozitelor si a "semiimpozitelor" (contributia la casa nationala de
asigurari si pensia obligatorie). Chiar si o parte a acestui venit nu este cu adevarat disponibila
odata ce s-a adoptat un anumit stil de viata. Cele mai multe gospodarii trebuie sa plateasca
dobanda ipotecara sau chirie si alte cheltuieli precum combustibil si transport intre casa si
serviciu. Suma din venit care ramane dupa efectuarea acestor cheltuieli (daca ramane ceva) se
numeste venitul discretionar. O modificare a ratei ipotecare pentru o gospodarie poate duce la o
modificare semnificativa a venitului discretionar al acesteia, influentand astfel cererea pentru o
larga varietate de bunuri.
Chiar daca in mod normal cererea se modifica in acelasi sens cu pretul bunului exista
exceptii - dupa cum am vazut in capitolul 5. Atunci cand in Marea Britanie veniturile au crescut -
intre anii 1950 si 1960 - cererea pentru motociclete s-a diminuat ca urmare a faptului ca oamenii
au preferat masinile ca mijloace de transport. Astfel, motocicletele ar putea fi numite bunuri
inferioare in comparatie cu masinile. Alcatuiti o lista cu alte exemple si discutati-le cu profesorul
dvs. Acesta poate fi un aspect important al modificarii cererii dintr-o tara in curs de dezvoltare.
Preferintele consumatorului
Stim cu totii ca moda se schimba, uneori foarte repede -de exemplu pentru skateboarduri-
alteori foarte incet - de exemplu pentru alimentele consumate la micul dejun. Unele schimbari
precum purtarea unor haine mai putin formale si renuntarea la fumat reflecta mutatii profunde

67. 67
ale atitudinilor si stilurilor de viata din societate. Altele pot reflecta doar mode trecatoare.
Firmele trebuie sa fie constiente de aceste schimbari oricat de dificila ar fi prezicerera si
masurarea lor.
Marketingul si publicitatea
Multi manageri si economisti nu ar fi de acord cu ideea ca firma exista numai pentru a
satisface dorintele consumatorilor, adaptandu-se la modificarile preferintelor consumatorilor.
Firma de asemenea stimuleaza si dezvolta aceste dorinte. O cale catre succes consta in abilitatea
de a detecta dorinte latente si tendintele si apoi, producand bunuri potrivite si printr-un marketing
viguros, sa le transforme in cerere.
La acest nivel putem simplifica analiza noastra admitand faptul ca cererea va fi
influentata de publicitate. pentru bunuri de pe piete cu concurenta puternica cererea nu va
depinde atat de mult de volumul publicitatii ci mai degraba de modificari ale publicitatii in
comparatie cu firmele competitoare. Daca firma A sporeste publicitatea cu 25% iar competitorii
nu fac nici o schimbare, atunci ne asteptam ca firma A sa reuseasca o oarecare crestere a
vanzarilor.
Dimensiunea pietei potentiale
Cererea totala realizata de o firma trebuie de asemenea sa depinda de numarul clientilor
potentiali. Acest fapt este influentat atat de deciziile firmei, cat si de factori externi. De exemplu,
o firma poate decide sa-si extinda operatiunile de marketing din Europa in Asia. Aceasta decizie
poate avea la baza tendinta generala de extindere a retelelor de televiziune in marile orase din
Asia, permitand firmelor sa foloseasca publicitatea intr-o masura mai mare. Schimbarile din
domeniul telecomunicatiilor si transportului au jucat intotdeauna un rol important in
determinarea dimensiunii pietei.
Pe de-alta parte, unele schimbari nu cad sub sfera de influenta a firmelor. Modificarea
structurii populatiei determinata de cresterea sau scaderea ratei natalitatii si a mortalitatii va
afecta piata potentiala pentru o mare varietate de bunuri si servicii.
Asteptarile privind viitorul
Decizia unei persoane de a cumpara sau de a nu cumpara un bun depinde de reactia sa la
variabilele subliniate mai sus si - in plus - de asteptarile priviind miscarile lor viitoare. Putem sa
ne decidem sa cumparam o masina saptamana aceasta chiar daca pretul ei tocmai a urcat, in
cazul in care credem ca pretul ei ar putea sa mai creasca luna viitoare. Daca facem o achizitie cu
ajutorul unui credit care implica plati viitoare vom fi mai dispusi sa cumparam daca avem motive
sa credem ca venitul nostru va creste in luniile urmatoare. Vom fi insa mai putin inclinati spre
cumparaturi daca ne asteptam ca preturile sa scada sau daca este posibil ca patronul nostru sa
efectueze niste concedieri in viitorul apropiat.
Alte influente
Influentele enumerate mai sus sunt considerate a fi cei mai importanti factori care
influenteaza cererea. Insa exista desigur si altele. De exemplu, daca se imbunatateste calitatea

68. 68
sau increderea intr-un produs autohton - cum ar fi masinile de spalat vase - atunci mai multi
oameni vor dori sa il foloseasca.
6.2 Modificarile cererii
Ecuatia cererii
Putem rezuma influentele majore asupra cererii sub forma unei ecuatii generale, care se
refera la o anumita perioada de timp. Daca dorim sa analizam cererea in perioade diferite de
timp, atunci si aceasta variabila va trebui luata in considerere.
Qd=f(P, P0, Y, G, M, D, V, Z)
In aceasta ecuatie avem:
Qd =cantitatea ceruta dintr-un bun pe o anume piata
P =pretul bunului
P0 =preturile altor bunuri
Y =venitul disponibil
G =gusturile sau preferintele consumatorilor
M =marketingul respectiv publicitatea facuta
D =dimensiunea pietei potentiale
V =asteptarile priviind viitorul
Z =alte influente nespecificate, ca de exemplu modificari ale perioadei de timp analizate sau
starea vremii
Functia f() indica faptul ca cererea depinde de influentele notate simbolic intre paranteze,
dar ca nu dorim sa specificam forma exacta pe care relatia o ia in fiecare caz. O relatie posibila
poate fi:
Q=aP+bP0+cY+dG+gM+mD+pV
Se poate discuta asupra faptului ca expresiile D si E pot fi lasate la o parte din ecuatie
pornind de la constatarea ca acestea influenteaza valorile lui a, b, c si d. Matematic aceasta este
procedura cea mai binevenita dar la acest nivel includerea lor in ecuatie subliniaza importanta
lor.
Aceasta ecuatie ne atentioneaza de asemenea asupra faptului ca diferitele influente pot
actiona in sensuri diferite, in acelasi timp. Preturile ar putea sa scada, dar si veniturile iar
asteptarile priviind veniturile viitoare pot fi pesimiste. Efectul cumulat al acestor influente ar
pute fi reducerea cantitatii cerute; aceasta nu contrazice insa tendinta generala a oamenilor de a
cumpara cantitati mai mari atunci cand preturile sunt mai mici. Asadar, modificarea cererii este
conseciinta tuturor influentelor.

69. 69
Acest tip de relatie arata clar ca exista numeroase influente asupra cantitatii cumparate
dintr-un bun. pentru a intelege foarte bine cum sunt determinate preturile pietei putem modifica o
variabila intr-o anumita perioada de timp, celelalte ramanand constante. Odata ce ne dam seama
cum fiecare variabila poate influenta cererea, putem sa modificam doua sau trei simultan.
Computerul ne ajuta foarte mult in acest sens.
Curba cererii
Ca si in cazul ofertei, factorul principal utilizat pentru a realiza curba cererii unui bun
este pretul acestuia. Presupunand celelalte conditii ca fiind constante (regula ceteris paribus),
putem realiza o schema a cantitatiilor cerute pentru diferite niveluri ale pretului si - pe baza
acesteia - un grafic obisnuit.
Figura 6. 1. reprezinta rezultata din tabelul sau schema de mai jos. O modificare a
pretului de la 5 u.m. la 6 u.m. determina o miscare dealungul curbei cererii si o modificare a
cantitatii cerute de la 700 la 400 unitati - intr-o anumita perioada de timp.
Pret (u.m. per bucata) Q (unitati per perioada de timp)
3 900
4 800
5 700
6 600
7 500
8 400
O modificare a celorlalte influente - ca venitul, pretul altor bunuri, preferintele sau
gusturile consumatorilor etc - determina o deplasare a intregii curbe a cererii, spre alte valori ale
cantitatilor cerute la diferitele preturi. O asemenea modificare este ilustrata in Figura 6. 2.unde
curba cererii se deplaseaza de la D la D1, avand ca rezultat reducerera cantitatiilor pe care
consumatorii sunt pregatiti sa le cumpere la fiecare nivel al pretului. De exemplu, la un pret de 5
u.m. cantitatea ceruta scade de la 700 la 500 unitati.
P£ P£
8 8
7 7
6 6
5 5
4 4
3 3 D
2 D 2 D1
1 1
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 Q 1 2 3 4 5 6 7 8 Q
Fig. 6. 1. Curba cererii Fig. 6. 2.Deplasarea intregii curbe a cererii
Aceasta arata relatia obisnuita pret-cantitate. Modificarea pretului duce la o deplasare

70. 70
dealungul curbei.
Curba se deplaseaza de la D la D1 iar cantitatea pe care consumatorii sunt pregatiti sa o
cumpere scade pentru fiecare nivel al pretului.
Efectul Giffen
Ideea despre efectul Giffen a fost introdusa in capitolul 5. Giffen a sugerat ideea ca ar
putea exista exceptii de la aceasta regula generala. Giffen a observat ca in Irlanda - in timpul
recesiunii - a crescut cererea pentru cartofi in timp ce pretul lor s-a majorat. El a argumentat ca
oamenii au fost determinati de cresterea generala a preturilor sa renunte la alimentele de calitate
superioara si sa-si concentreze atentia asupra cartofilor, care reprezentau alimentul cel mai
raspandit al vremii. In anumite situatii oamenii au demonstrat existenta altor exemple ale asa-
numitului efect "Giffen". Se spune, de exemplu, ca oamenii cumpara de obicei mai multe rosii la
un pret mai mare iar cererea pentru locuri de studiu la scoli particulare scumpe este mai mare
decat pentru cele mai putin costisitoare. Exista insa anumite indoieli cu privinta la originalitatea
acestor bunuri "Giffen". Diferite stari ale bunurilor in cauza pot fi mai degraba privite ca fiind
bunuri diferite avand curbe ale cererii diferite.
6.3 Elasticitatea cererii
Deoarece am identificat principalele influente asupra cererii avem nevoie de instrumente
precise de masurare a efectelor pe care fiecare dintre acestea le are asupra cererii. Aceasta
masurare este posibila cu ajutorul conceptului de elasticitate. Aceasta reprezinta masura in care
cererea se modifica ca urmare a influentelor care o afecteaza. Ea este
modificarea proportionala (sau %) a cantitatii cerute / modificarea proportionala (sau %) a uneia
dintre variabile
Elasticitatea cererii in functie de pret
Daca aplicam acest concept in cazul pretului bunului - care reprezinta una din cele mai
importante variabile - atunci avem de-a face cu elasticitatea cererii in functie de pret. Raportand
modificarile proportionale ale pretului la cele ale cantitatii si folosind ca simbol pentru
elasticitatea cererii in functie de pret Ep, putem afirma ca:
Ep=∆Q/Q: ∆P/P =∆Q/∆P * Q/P
unde ∆ reprezinta modificarea
Deoarece o crestere a pretului duce in mod normal la reducerea cantitatii cerute si vice
versa, majoritatea bunurilor au o elasticitate a cererii in functie de pret negativa. In calcule
oricare dintre cele doua variabile scade, aceasta va fi precedata de semnul minus. Elasticitatea va
fi de asemenea negativa.
Puteti sa va dati seama acum ca daca facem calculele in cazul unei cresteri a pretului vom
obtine un rezultat diferit decat in cazul unei reduceri a pretului - pentru aceleasi niveluri ale
cantitatiilor si preturilor. Aceasta din cauza ca modificarile proportionale vor fi raportate la valori

71. 71
diferite ale pretului initial respectiv cantitatii initiale. pentru a trece peste aceasta problema vom
utiliza ca valori pentru Q si P media modificarii, adica:
Q=(Q1+Q2)/2 si P=(P1+P2)/2
unde Q1 si P1 reprezinta cantitatea si pretul dinaintea modificarii, iar
Q2 si P2 cantitatea si pretul de dupa modificare.
De exemplu, pretul lui X creste de la 2 u.m. la 3 u.m. iar drept urmare cantitatea ceruta
scade de la 60 la 40 unitati pe saptamana. Aici P1=2, P2=3 si deci P=2, 50 si Q1=60, Q2=40 si
deci Q=50.
Astfel: Ed=-20/50: 1/2,5=-2/5*2,5/1 = -1
Calculele efectuate dupa aceasta metoda se refera la elasticitatea arc. Calculele care se
raporteaza la valorile initiale ale cantitatii si pretului se refera la elasticitatea intr-un punct al
cererii.
Calculele intr-un punct al cererii le efectuam atunci cand dorim sa aflam elasticitatea
pentru un anumit pret, adica intr-un anumit punct de pe curba cererii. Elasticitatea arc o vom
utiliza atunci cand dorim sa aflam efectul unei modificari a pretului, adica atunci cand avem de-a
face cu o miscare dealungul curbei cererii.
In explicatiile urmatoare atunci cand avem de-a face cu valori negative vom lua in
considerare valorile pozitive corespunzatoare acestora (matematic este vorba despre modulul
unui numar).
Daca analizam exemplul anterior din acest punct de vedere avem de-a face cu elasticitate
a cererii unitara, modificarile proportionale fiind aceleasi. Daca modificarea proportionala a
cantitatii este mai mare decat cea a pretului atunci spunem ca cererea este elastica in functie de
pret. In caz contrar - atunci cand aceasta este mai mica decat modificarea pretului - spunem ca
cererea este inelastica in functie de pret.
Chiar daca am utilizat modulul valorilor in explicatia de mai sus vom continua sa spunem
ca elasticitatea cererii in functie de pret este negativa.
O alta caracteristica a elasticitatii cererii in functie de pret este faptul ca in majoritatea
cazurilor - atunci cand curba cererii este liniara (adica o dreapta) - elasticitatea se modifica odata
cu modificarea pretului. In mod normal ne asteptam ca cererea sa devina mai elastica pe masura
ce pretul creste. Aceasta din cauza ca oamenii acorda o atentie sporita pretului atunci cand acesta
este ridicat. Acest fapt este ilustrat in Figura 6. 3. unde cererea este elastica in punctul A de pe
curba cererii, in punctul B ea are elasticitate unitara iar in punctul C ea devine inelastica.
O exceptie interesanta de la aceasta regula este aceea unde modificarea proportionala a
cantitatii cerute este egala cu modificarea pretului pentru o intreaga arie de preturi;cererea are
elasticitate unitara pe aceasta arie, ceea ce determina curba P x Q = a, unde a este constant.
Aceasta este ilustrata in Fig. 6. 4. unde produsul pret ori cantitate este 24 u.m. in fiecare punct de
pe curba. Din punct de vedere matematic aceasta este o hiperbola dreptunghiulara. Aceasta
conditie nu se va mentine pentru o arie extinsa de preturi si nici intr-o perioada de timp
indelungata dar ea apare la mai multe bunuri pentru o arie restransa de preturi. De exemplu,
pentru o familie care din obisnuinta plateste aceeasi suma pentru carnea consumata in weekend
cu toate ca pretul ei s-a modificat cererea va fi de elasticitate unitara.
Am vazut ca elasticitatea cererii in functie de pret se modifica odata cu pretul bunului - in
afara de cazurile exceptionale. Ea creste pe masura cresterii pretului. Exista insa si alte influente.
Una dintre acestea este pretul in relatie cu venitul. Este foarte probabil sa fim mai putin
preocupati de o modificare a pretului unui bun care reprezinta o mica parte din venitul
saptamanal decat in cazul unor bunuri foarte importante intr-o gospodarie ale caror preturi

72. 72
reprezinta echivalentul venitului pe mai multe luni. Probabil vom cumpara bunul al carui pret a
crescut dar este posibil sa amanam achizitia pentru mai multe luni ceea ce ar avea influente
majore asupra cererii. S-au facut incercari pentru a distinge intre "necesitati" cu elasticitate
redusa si "luxuri" cu o elasticitate a cererii in functie de pret ridicata. Insa unii analisti - inclusiv
Lispey - au aratat ca exista putine justificari practice in acest sens.
Trebuie de asemenea sa identificam cu precizie natura bunului in legatura cu elasticitatea.
Detergentii, spre exemplu, au o elasticitate scazuta insa detergentul X "cu putere deosebita" s-ar
putea sa aibe o elasticitate mai ridicata deoarece exista inlocuitori pentru el. Disponibilitatea
inlocuitorilor sau a produselor substituibile se dovedeste a fi una din cele mai importante
influente asupra elasticitatii cererii in functie de pret.
P
£
20
18 A
14 B
10 C
6
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q
Fig. 6. 3. Elasticitatea cererii in functie de pret si cererea liniara.
In A Ed=-1/3: 2/14 = -7/3 = 2, 33 Ed>1 (elastica)
In B Ed=-1/5: 2/10 = -5/3 = -1 Ed=1 (unitara)
In C Ed=-1/7: 2/6 = -3/7 = -0, 44 Ed<1 (inelastica)
In A modificarea proportionala a cantitatii este mai mare decat cea a pretului.
In C modificarea pretului este superioara modificarii cantitatii iar in C elae sunt egale.
Elasticitatea incrucisata a cererii
O alta forma a elasticitatii care este relevanta in cazul cererii este elasticitatea incrucusata
a cererii Ex. Aceasta exprima masura in care se modifica cererea pentru un anumit bun atunci
cand are loc o modificare a pretului altui bun. Aceasta poate fi exprimata astfel:
Ex A, B = ∆QA/QA: ∆PB/PB

73. 73
P
L
12 A
10
8
6 B
4
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 Q
Fig. 6. 4. Curba cererii cu elasticitate unitara constanta
In A Ed=-1/3: 2, 67/8 = -1 si venitul total = 24 u.m.
In B Ed=-1/6: 0, 67/4 = -1 si venitul total = 24 u.m.
Modificarea proportionala a pretului = modificarea proportionala a cantitatii in toate
punctele curbei P*Q=24.
O mica rearanjare matematica duce la: Ex A, B = PB/QA *∆QA/∆PB
Calculele se vor baza pe media valorilor modificarii si astfel vor reprezenta o forma a
elasticitatii arc.
Elasticitatea incrucisata a cererii va fi pozitiva (+) sau negativa (-) in functie de relatia
dintre cele doua bunuri. Daca ele sunt substituibile atunci o crestere a pretului lui A va duce la
sporirea cererii pentru B iar Ex va fi pozitiva. Daca bunurile sunt complementare (concedii in
strainatate si filme foto) o crestere a pretului va determina scaderea cantitatii cerute iar Ex va fi
negativa ca si in cazul elasticitatii cererii in functie de pret. Cu cat este mai mare gradul de
substituibilitate sau complementaritate cu atat va fi mai mare valoarea elasticitatii incrucisate a
cererii.
Elasticitatea cererii in functie de venit
Urmand aceeasi procedura putem sa definim elasticitatea cererii in functie de venit (Ey)
ca fiind acea elasticitate care masoara modificarea cererii drept urmare a cresterii sau scaderii
venitului net, disponibil.
Ey=∆Q/Q: ∆Y/Y =∆Q/∆Y * Y/Q

74. 74
Pt majoritatea bunurilor o crestere a venitului duce la o crestere a cererii iar valoarea lui Ey va fi
pozitiva. Asemenea bunuri sunt considerate a fi "normale". pentru bunurile inferioare definite in
capitolul 5 Ey va fi negativa. In acest caz trebuie sa folosim calculul elasticitatii arc. Bunurile
mai scumpe si cele asociate cu cresterea niveluilui de trai vor avea valori mai mari pentru Ey.
Asemenea bunuri sunt obiectele de uz caznic precum frigiderele sau serviciile din categoria
concediilor in strainatate.
Termenii inelastic, elastic si unitar se aplica in cazul elasticitatii incrucisate si elasticitatii
in functie de venit atunci cand valoare acestora este mai mica decat 1, mai mare decat 1 si egala
cu 1.
In exercitiile de mai jos gasiti exemple concrete pentru elasticitatea in functie de pret,
venit si incrucisata in cazul unor bunuri alimentare.
Exercitii la capitolul 6
1. a. Identificati si discutati importanta relativa a difertelor variabile care influenteaza cererea
pentru computere.
b. Ce probleme apar in incercarea de a defini piata computerelor?
c. Tinand cont de faptul ca un computer implica si cumpararea de software, aratati ce
probleme apar in stabilirea "pretului" unui computer.
2.Discutati opinia ca nu exista bunuri Giffen.
3. Mai jos gasiti un tabel cu valori estimative pentru elasticitatea cererii in functie de pret in
cazul unor bunuri alimentare pentru doua perioade.
1967-1974 1973-1980
Lapte sismantana -0, 16 -0, 09
Carne in carcasa -0, 60 -1, 23
Carne -0, 95 -1, 14
Peste -0, 92 -1, 09
Oua -0, 11 -0, 12
Cartofi -0, 18 -0, 18
Fructe -0, 57 -0, 75
Paine -0, 09 -0, 56
Racoritoare -0, 63 -0,43
Tabelul 2
a. Care considerati ca este caracteristica principala a acestor valori?
b. Presupunand ca valorile sunt precise, cum explicati diferentele sau inexistenta acestora intre
cele doua perioade?
c. Utilizand datele din coloana 1973-1980, calculati efectul unei cresteri a pretului cu 10%
asupra cererii de carne in carcasa, peste, oua si lapte - celelalte conditii ramanand constante.
4. Exercitiul acesta se bazeaza pe datele Comisiei Nationale de Supraveghere a Alimentatiei in
privinta elasticitatii incrucisate pe perioada 1973-1980.
a. Comentati valorile si identificati bunurile aparent complementare sau substituibile.

75. 75
b. Calculati efectul unei majorari cu 20% a pretului carnii in carcasa asupra cererii pentru peste si
a laptelui asupra painii.
Elasticitatea incrucisata a cererii
Carne carcasa alta carne 0,58
Alta carne Carne carcasa 0,51
Peste Carne carcasa 0,51
Oua Paine -0,13
Zahar si indulcitori Oua -0,13
Paine Lapte si smantana -0,28
5. In tabelul de mai jos gasiti date estimative pentru anumite elasticitati ale cererii in functie de
venit pentru perioada 1975-1980.
Elasticitatea cererii in functie de venit
Produs 1975 1980
Lapte 0,02 0, 06
Branza 0,26 0,48
Vita 0,25 0,47
Oaie 0,21 0,19
Porc 0,39 0,44
Carnati -0,10 -0,27
Conserve -0,17 -0,27
a. Comentati datele si explicati-le
b. Explicati urmatoarele date reprezentand elasticitatea cheltuielilor unei gospodarii pentru
alimente:
Tipul gospodariei 1975 1978 1980
2 adulti -0, 44 -0,09 -0,03
2 adulti si 3 copii 0,20 0,24 0,19
c. Luand in considerare datele de la acest exercitiu. care considerati ca sunt principalele
influente asupra elasticitatii cererii in functie de venit?

76. 76
7 PIATA, VENITUL SI PRETUL
7.1 Cererea si pretul
Unul din motivele pentru care ne preocupa cererea este importanta sa pentru veniturile
firmelor obtinute din vanzari. Orice modificare a cererii sau a cantitatii cerute va afecta veniturile
ofertantilor pe piata. Studentii au adesea impresia gresita ca orice crestere a cantitatii vandute
duce la cresterea veniturilor. Insa nu este asa. Trebuie sa examinam mult mai atenti efectele
modificarilor survenite.
Venitul total
Venitul total obtinut la orice nivel al pretului sau al cantitatii vandute se calculeaza
inmultind cantitatea vanduta cu pretul (VT=P*Q). In Figura 7. 1b. este prezentat venitul total
corespunzator diferitelor niveluri ale pretului, care rezulta din curba cererii din Figura 7. 1a.
Pret u.m.
(£)
Cantitate vandute
unitati
Venit total u.m.
(£)
16 X 2 = 32
10 X 5 = 50
6 X 7 = 42
Modificarea pretului duce desigur la modificarea venitului total. Aceasta din cauza ca se
modifica nivelul cantitatii vandute astfel incat pentru fiecare nivel al pretului vom avea un alt
venit total. Acest fapt e ilustrat in Figura 7. 1. unde venitul maxim este atins la un pret de 10 u.m.
si o productie de 5 unitati. Nici o alta combinatie pret-cantitate nu da un rezultat mai bun. Acesta
este nivelul la care elasticitatea cererii din Figura 6. 3. este unitara. Dupa cum vom vedea, acest
lucru nu este intamplator.
Venitul marginal si venitul mediu
Dupa ce ati luat la cunostiinta notiunile de utilitate marginala si cost marginal trebuie sa
va dati seama ca venitul marginal se refera la modificarea venitului total ca urmare a modificarii
vanzarilor - de obicei cu cea mai mica unitate identificabila. Din punct de vedere matematic,
venitul marginal este derivata de ordinul intai a venitului total raportata la cantitatea vanduta:
Vmg=δVt/δQ
Unde Vt=venitul total si
q=cantitatea totala vanduta.
Utilizand datele de mai sus putem realiza un tabel pentru a ilustra venitul marginal pentru
fiecare nivel al cantitatii saptamanale vandute - de la 1 la 10 unitati. Observati ca am notat

77. 77
coloana pretului cu "venit unitar" pornind de la premisa ca toate unitatile sunt vandute la acelasi
pret. Venitul total va fi astfel egal cu pretul inmultit cu cantitatea (Vt=P*Q).
1 2 3=(1x2) ∆3
Venit mediu u.m.
(£)
Cantitate
Unitati
Venit total u.m.
(£)
Venit Marginal u.m.
(£)
20 0 0
18 1 18 18
16 2 32 14
14 3 42 10
12 4 48 6
10 5 50 2
8 6 48 -2
6 7 42 -6
4 8 32 -10
2 9 18 -14
0 10 0 -18
Venitul marginal a fost plasat intre cele doua valori ale modificarii cantitatii pentru a
sugera faptul ca face legatura intre doua cantitati. In acest mod trebuie realizat si graficul
venitului marginal.
Priviti cu atentie tabelul si forma graficului din Figura 7.1 b. Ce puteti spune despre
forma curbei venitului total? Daca nu stiti de ce urca pana la un anumit punct si apoi coboara
consultati-va cu profesorul.
Mai departe observati modificarile venitului marginal si mediu pe masura cresterii
cantitatii vandute. Venitul mediu scade cu cate 2 unitati. Venitul marginal scade cu cate 4 unitati.
Acest fapt arata ca curba venitului marginal va avea aceeasi forma ca si a venitului mediu si
ambele vor porni din acelasi punct insa prima va avea o panta de doua ori mai abrupta. Aceasta
reprezinta o regula importanta care trebuie memorata. Ea se aplica atunci cand curba venitului
mediu este liniara. Aceasta aeste reprezentata in Figura 7. 2.Venitul marginal intalneste axa
cantitatii la 5 unitati unde pretul este 10, exact la jumatatea nivelului cantitatii (10) unde venitul
mediu este 0. Demonstratia acestui fapt nu presupune decat aplicarea unor reguli geometrice
simple.Venitul total este egal cu venitul mediu inmultit cu pretul. pentru nivelul cantitatii 5 acest
fapt este reprezentat in Figura 7.2.de dreptunghiul MQRO. Venitul total la acest nivel (5) este de
asemenea suma veniturilor marginale de la 0 la 5 unitati (18+14+10+6+2=50). Drept urmare,
ariile dreptunghiului si triunghiului LRO sunt egale. Deoarece aria marcata MRNO este comuna
amandoura, aria celor doua triunghiuri dreptunghiulare LNM si NQR sunt egale. Geometria
elementara dovedeste ce unghiurile acestor triunghiuri sunt egale. Asadar MN=NQ. Drept
urmare curba venitului marginal trebuie sa intersecteze linia punctata a pretului. Aceasta este
adevarat pentru fiecare nivel al cantitatii astfel incat venitul marginal va intersecat intotdeauna
distanta orizontala dintre axa pretului si curba venitului mediu.
Nivelul cantitatii unde venitul marginal este 0 are o semnificatie aparte.
P a
£
20
TR = £16 x 2 = £ 32

78. 78
16
12
TR = £10 x 5 = £50
8
TR = £6 x 7 = £ 42
4
0 D
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q
TR
L
50
40
30
20
10 TR
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q
b
Fig.7.1 a,b
Relatia pret-cantitate din Figura 7.1a. duce la curba venitului total din Figura 7. 1b.
Aceasta atinge nivelul maxim la jumatatea distantei dintre punctul de origine (0) si punctul in
care cererea=0. Vt este maxim unde Vmg=0 si Ed=-1.
Priviti din nou Fig. 6. 3. Elasticitatea pretului cererii pentru o modificare a pretului de
aproximativ 10 u.m. s-a aratat a avea o valoare unitara. Aceasta nu este surprinzator. Daca
venitul marginal in acest punct cantitativ este 0 atunci o schimbare de pret in jurul sau nu
modifica venitul total. Astfel cand venitul marginal este egal cu 0, o modificare proportionala a
pretului determina aceasi modificare in cantitate si elasticitatea pretului cererii este –1.
Consecvent, venitul total ramane neschimbat si la marime maxima.
Vedem deci de ce se acorda atata importanta nivelului pretului la care venitul marginal
este 0. Acesta este nivelul unde venitul total este maxim si unde elasticitatea pretului cererii
este –1. La un nivel mai mare a pretului cererea este elastica si o reducere a pretului va duce la
cresterea venitului total. La un nivel mai mic al pretului, cerera e inalastica si o reducere a
pretului va atrage dupa sine o reducere a venitului total.
£
20 L
15
M N Q
10
5
R AR
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

79. 79
-5 MR
Fig.7.2
P TR TR
£ £
20 40
15 30
P = AR = MR P = £10
10 20 Q = 4
TR = £10 x 4
5 10 = £40
0 0
1 2 3 4 5 Q 1 2 3 4 5 Q
Fig.7.3a Fig.7.3b
Pana acum am luat in considerare numai cazurile in care firma poate mari vanzarile prin
reducerea pretului. Daca firma furnizeaza numai o mica parte din totalul ofertei care merge pe
piata, atunci e putin probabil ca pretul sa fie afectat de orice schimbare a cantitatii vandute.
Aceasta firma e capabila sa vinda tot ce poate produce la pretul pietei. Fiecare sporire
canrititativa sucesiva cu cate o unitate, se vinde la pretul pietei care are, prin urmare, aceasi
valoare ca si venitul mediu si marginal. Aceasta e reprezentata printr-o curba liniara paralela la
axa cantitatii, conform Fig.7.3.a. Aceasta indica ca cantitatea vanduta nu depinde de pret si nici
nu e o functie a pretului. Aceasta nu inseamna, bineinteles, ca pretul nu se modifica niciodata.
Poate, si se modifica ca un raspuns la influentele mari care afecteaza conditiile ofertei si cererii
pe piata in ansamblu.
Date fiind cererea, pretul firmei si curbele venitului mediu si marginal conform
modelului general din Fig.7.3a., atunci curba venitului total va continua sa creasca o data cu
cresterea vanzarilor firmei. Va continua sa aiba o astfel de evolutie atata timp cat productia firmei
nu afecteaza direct pretul pietei. De aici rezulta curba lineara a venitului total din Fig. 7.3.b.
Conditiile descrise in Fig. 7.3. a si 7.3.b se aplica oricand firma e capabila sa vanda tot ce
poate produce la pretul pietei predominant. De asemenea, se aplica oricand firma este cea care
„accepta pretul“ dintr-o sursa externa, respectiv, cand pretul este stabilit de o firma mare,
dominanta sau daca este controlat da un organ regulator al pretului condus de autoritatea unui
guvern national sau un organism multinational precum Comunitatea Europeana (CE sau de
obicei, EEC)
Cererea industriala
Pana acuma am considerat ca si cand relatiile cererii ar afecte firma si produsele firmei.
Este nevoie sa deosebim cererea pentru un produs al firmei de cea pentru clasa generala a
produsului disponibila cumparatorului.
Putem indentifica cateva trasaturi diferite ale pietei. De exemplu putem discuta despre
cererea pentru transportul personal, pentru masini private, pentru masini de productie britanica,
pentru masini BL Maestro. Fiecare este subiectul unor influente similare largi, dar fiecare este

80. 80
probabil afectata in mod diferit de aceste influente. Fiecare va fi subiectul unui pret care difera,
interferentei (dintre cerere si venit), si elasticitatii cererii in functie de venit. Esta posibil ca
cererea pentru masini in general sa creasca in timp ce cererea pentru masini BL sa scada.
Firma trebuie sa fie constienta de conditiile cererii pentru industria in care isi desfasoara
activitatea, si pentru propriile produse. Intr-adevar conceptul de cota de piata este bine cunoscut
de managerii care adesea sunt tot atata de preocupati de aceasta cat sunt de volumul absolut al
vanzarilor si nivelul venitului total. In unele cazuri firma poate avea putina putere sa influenteze
cerera pentu produsele industriale privite in totalitatea lor, dar ar putea sa-si imbunatateasca
cotele acelei cereri totale prin stategia totala de marketing, respectiv prin preturile produselor,
publicitate si relatiile cu distribuitorii.
Piata si pretul pietei
Piata Economica
Prin conceptul de piata ne referim la o arie in cadrul careia cei doritori sa cumpere un bun
distinct pot efectiv comunica cu cei care sunt capabili sa ofere acel bun spre vanzare. Forta
cererii este deci capabila sa interactioneze cu forta ofertei. Prin pretul pietei ne referim la pretul
care rezulta din interactiunea tuturor influentelor care actioneaza asupra cumparatorilor si
vanzatorilor pe piata.
Nu exista o limita definita a marimii unei piete economice. Poate sa fie la fel de mica ca o
camera sau la fel de larga ca lumea intreaga. Cerinta principala pentru ca o piata sa existe esta ca
comunicarea sa aiba loc intre cumparatorii si vanzatorii actuali si potentiali.
O piata economica ideala sau perfecta exista atunci cand exista o comunicare perfecta
intre fortele ofertei si cererii si cand nimic nu impiedica interactiunea libera intre aceste forte.
Ele, doar, determina termenii si conditiile in care bunul e schimbat intre ofertanti si cei care vor
si sunt pregatiti sa sacrifice propriile resurse pentru a obtine bunul.
Termenii perfecti sau ideali se refera numai la conditiile in care oferta si cererea
interactioneaza. Ei nu implica nici o aprobare sociala sau morala a consecintelor. Intradevar este
posibil sa nu gasim rezultatele din punct de vedere social acceptabile si s-ar putea sa ne dorim sa
le modificam. Daca totusi dorim sa intervenim pe piata economica este de dorit pentru noi sa
intelegem acesta interactiune.
O piata economica perfecta este strans asociata cu o forma particulara a structurii pietei
numita concurenta perfecta. Aceasta va fi analizata in Capitolul 8 si vom identifica atunci alte
cateva trasaturi necesare unei piete pentru a putea fi inclusa in aceasta categorie.
Echilibrul pietei
Se spune ca o piata economica se afla in echilibru la un pret al pietei predomonant unde
cererea pentru un bun este egala cu oferta acestui bun. In acest caz nu exista nici o forta care se
tinda spre modificarea acestui pret. Daca privim din nou influentele atat asupra ofertei cat si
asupra cererii vom vedea ca aceea variabila comuna amandorora este pretul bunului respectiv.
Aceasta variabila serveste la aducerea cererii si ofertei in echilibru pe piata. Conceptul de
echilibru presupune ca toate influentele non- pret care actioneaza asupra ofertei si cererii sunt

81. 81
mentinute constant. Orice modificare in ceea ce le priveste care conduce la schimbare in una sau
ambele planificari-cantitate, bineinteles ca va modifica echilibrul dintre pret si cantitate.
O simpla ilustratie este oferita prin combinarea listelor ofertei si cererii folosite
pentruFig. 4. 2.si 6. 1. in capitolele 4 si 5:
Cantitatea (unitati / perioada timp)Pret unitar
£ ceruta de cumparatori oferita de furnizori
2 1000
3 900 100
4 800 200
5 700 300
6 600 400
7 500 500
8 400 600
9 700
Acest tabel este reprezentat prin graficul din Fig. 7. 4. Ambele, atat tabloul cat si graficul
arata clar ca exista doar un nivel cantitativ unde nevoile cumparatorilor coincid cu intentiile
ofertantiilor. Aceasta este la un pret de 7 u.m. pe unitate unde cantitatea oferita este egala cu
cantitatea ceruta si anume 500 unitati. Acestea sunt pretul de echilibru si nivelul cantitatii de
echilibru. Acest echilibru este realizat printr-un proces plin de greutati si erori. Daca pretul se
intampla sa sa fie 8 u.m. putem observa prin diagrama ca exista un exces de oferta de 200 bucati.
Pentru a evita stocurile care se acumuleaza si care nu se pot vinde, firmele reduc pretul si ca
efect fac sa ”alunece (in jos) curbele ofertei”. In masura in care preturile scad consumatorii fac sa
alunece (in jos) curbele ofertei lor. Daca incepem de la un pret mai mic, de exemplu 6 u.m. are
loc procesul opus. La acest pret cererea e mai mare decat oferta. Consumatorii vor fi dispusi sa
plateasca mai mult iar ofertantii sa ceara mai mult si inca o data pretul tinde spre nivelul de
echilibru.
Sa presupunem ca o autoritate, fara sa ia alte masuri de influentare a dorintelor
cumparatoriilor si a intentiilor ofertantiilor, incerca sa impuna un pret, altul decat 7 u.m. Daca
stabileste un pret de 6 u.m., cumparatorii vor incerca sa cumpere 600 bucati pe saptamana pe o
piata aprovizionata doar cu 400 bucati pe saptamana. Exista un deficit de 200 bucati sau un
excedent de cerere de 200. Autoritatea va trebui sa decida cum sa aloce oferta disponibila si pe
ce baza sa determine ce cumparatori vor fi dezamagiti.
Daca, pe de alta parte, a incercat sa stabileasca un pret de 8 u.m. pe unitate ofretantii au
sa incerce sa vanda 600 unitati unei piete dispuse sa cumpere numai 400 unitati. La acest pret
exista un exces de oferta de 200 unitati. Autoritatea se confrunta din nou cu o problema de
alocare de a decide ce sa faca cu cele 200 unitati pe care nimeni nu vrea sa le cumpere la pretul
predominant.
Ambele conditii conduc la probleme si distorsiuni. Daca cererea e mai mare decat oferta
unii oamneni (aceia pentru care valoarea utilitatii marginale depasesta pretul curent) vor fi
pregatiti sa ofere un pret mai mare chiar daca aceasta este impotriva legii.
Daca oferta e mai mare decat cererea atunci surplusul trebuie sa fie distribuit cumva.
Comunitatea Europeana stie sa transforme merele in vin al carui surplus se va transforma in otet.
Surplusurile nu pot fi depozitate la infinit iar unele ar ajunge sa fie vandute la un pret mult sub
echilibrul pietei. Ceea ce nu va dori sa faca autoritatea, daca din motive politice va dori ca
preturile sa fie mai mari, va fi sa permita surplusului sa se intoarca pe piata unde va ajuta sa
mentina dezechilibrul dintre cerere si oferta. Oricat de imoral ar parea, autoritatii ii este specific

82. 82
sa incerce sa indeparteza complet surplusul de pe aria pietei, daca e necesar si prin distrugere.
Sistemul comunitar care sustine fermele, se bazeaza pe stabilirea preturilor controlate
care, in cea mai mare parte, se aplica atat ofertantilor cat si cumparatorilor. Putem compara
aceasta cu un sistem alternativ care era, de fapt, in fata in Mrea Britanie inaintea intrarii in EEC.
Acesta se bazeaza pe un pret garantat minim acceptat pentru producatori. Guvernul platea o
subventie producatorilor unui produs agricol daca pretul pietei al acelui produs sacadea mai jos
de nivelul minim garantat.
Sistemul Comunitatii stabilea un pret controlat mai mare deca echilibrul pietei astfel
incat, dupa cum s-a explicat mai sus, cererea e mai mica si oferta mai ridicata decat in cazul in
care nu exista aceasta reglementare. Incurajeaza supra-productia iar consumul e descurajat de
preturile mari.
Fostul sistem britanic a permis stabilirea unui pret de echilibru pe piata si acesta, in cea
mai mare parte, era pretul platit de consumator. Orice deficit intre pretul pietei si minimul
garantat era platit producatorului sub forma subventiei. Acest sistem a creat mai putine deformari
pe piata decat acelea produse de pretul de piata reglementat.
Modificarile in Echilibrul Pietei
Modificarea cererii si ofertei
In capitolele anterioare am putut observa ca pot exista modificari in planificarile pret-
canitate ale cererii si ofertei si, consecvent, modificari ale curbelor cererii si ofertei. Acestea pot
apare datorita schimbarilor a oricarei dintre variabilele care afecteaza atat oferta cat si cererea
sau din cauza schimbarilor preturilor altor bunuri.
P S P
9 9 S
£ £
8 8
7 7
6 6
5 5
4 4 D
3 3
2 D 2 D1

83. 83
1 1
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q
Fig. 7. 4. Pretul si cantitatea de echilibru Fig. 7. 5. O modificare a curbei si o
schibare in petul de echilibru
Numai la 7 u.m. intentiile ofertantilor Curba se modifica de la D la D1 si pretul de
coincid cu cele ale cumparatorilor. echilibru scade de la 7 u.m. la 6 u.m
Figurile 7. 5 si 7. 6 ilustreaza efectele unor asemenea modificari. Observati ca Fig. 7. 5.
reprezinta o schimbare care reduce cererea. Aceasta, de exemplu, poate fi determinata de o
scadere a venitlui, o crestere a pretului unui bun complementar sau simplu o schimbare de gust in
defavoare produsului. Rezultatul, oricum, este ca cumparatorii vor dori sa cumpere mai putin din
bun la orice pret. In masura in care planul ofertei ramane neschimbat, pretul de echilibru la care
cantitatea oferita este egala cu cantitatea ceruta scade de la 7 u.m. la 6 u.m.
Fig. 7.6. reprezinta o modificare in influentele asupra ofertei astfel incat oferetantii sunt
de acord sa ofere o cantitate mai mare la orice pret. O astfel de schimbare ar putea fi rezultatul
unei scaderi a preturilor factorilor, o scadere a unei taxe indirecta sau unele schimbari in
conditiile de productie care fac mai putin profitabilproducerea unui produs alternativ. Plata unei
subventii, asa cum este aratata in Fig. 7.7., are un efect similar. Modificarile echilibrului ilustrate
in acest grafic presupun ca influenta cererii ramane neschimbata.
Ar fi putut sa va treaca prin minte faptul ca miscarea pretului si cantitatii de echilibru
depinde nu numai de masura in care cererea si oferta se schimba ci si de pantele curbelor.
Experimentati cu o rigla si observati efectele schimbarii pantei curbei cererii in Fig. 7.6. si a
curbei ofertei in Fig. 7.5.
Ce puteti spune despre efectele asupra schimbarii cererii si ofertei, ca urmare a
modificarii curbelor? Ce combinatie a conditiilor ofertei si cererii rezulta de obicei din cele mai
largi si mai mici modificari a pretului de echilibru?
P S P
9 9 S
8 8
7 7
6 6
5 5
4 4 D
3 3
2 2 D1
1 1
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q
Fig. 7.6 Fig 7.7
Fig. 7.6. O modificare a curbei ofertei si o schimbare a pretului de echilibru
Modificariile curbei ofertei de la S la S1 si pretul de echilibru scade de la 7
u.m. la 5 u.m. Cantitatea de echilibru creste de la 500 la 700.
Fig 7. 7. Efectul unei subventii pe piata de echilibru
O subventie pentru producatori modifica curba ofertei de la S la S1,

84. 84
determinand o reducere a pretului de echilibru si o crestere a ofertei de piata
Scopul interventiei pe piata
In capitolul 1 am observat ca un sistem de productie bazat numai pe preturile pietei a
avut de obicei defecte serioase si ca unele productii deveneau, de obicei, responsabilitatea directa
a statului in numele comunitatii privita in ansamblul ei. In plus fata de unele deficiente in ceea
ce se produce, o piata complet neregulata poate rezulta intr-un model de distributie de bunuri si
servicii –care explica pentru cine este realizata productia – care nu concorda cu vederile
predominante ale justitiei sociale si valorii sociale.
O problema este faptul ca e putin probabil ca toti consumatorii sa aiba un vot egal in
democratia pietei. Oamenii cu cele mai mari venituri vor influenta cel mai mult forta cererii si
vor avea cea mai mare influenta asupra modului in care resursele economice rare sunt utilizate.
Influentele celor mai puternici cumparatori de pe piata pot fi indreptate spre realizarea scopurilor
pur egoiste, avand consecinte daunatoare pentru comunitatea privita in ansamblu. Nici o
societate nu a reusit inca sa indeparteze toate neregularitatile consumului si nu toate ar fi de
acord ca egalitatea totala este de dorit. Totusi, este dificil de justificat toate inegalitatile mari in
consum, in care societatea considera ca bunurile si serviciile elementare ar fi locuinta, hrana,
ocrotirea sanatatii si educatia. Nu e surprinzator, deci, ca multe guverne ar trebui sa caute sa
asigure ca asemenea bunuri economice sa fie disponibile pentru o cat mai mare parte a
populatiei.
Formele interventiei pe piata
Atunci care sunt optiunile deschise spre un guvern care considera ca piata libera sau
nereglementata nu asigura cantitatea acceptabila din punct de vedere social pentru categoriile
societatii? Am vazut ca reglementarea preturilor singura este de cele mai multe ori putin
probabila pentru rezorvarea problemei. Guvernul, fie direct fie prin institutii aflate sub controlul
sau, ar putea intra pe piata ca producator si astfel sa creasca oferta. Guvernul britanic, de
exemplu, a furnizat servicii de sanatate si eductie si, prin autoritatiile guvernamentale locale, a
asigurat locuinte. Ar putea incerca sa redistribuie venitul prin fisc si plati caritabile si astfel sa
realoce “voturile consumatorilor” disponibile. Cele mai multe Guverne Europene din vest
realizeaza plati din impozite catre someri, bolnavi cronici si batrani.
Subventii
Aceste masuri, oricum, ar fi insuficente sau nepotrivite pentru unele bunuri sau servicii.
O alta posibilitate e sa influenteze oferta prin plati catre liferanti pe langa preturile platite de
cumparatori. Aceasta e cunoscuta ca plata unei subventii acordate liferantilor sau producatorilor.
Se presupune ca o subventie de 2 u. m pe unitate este platita liferantilor bunului reprezentat in
Fig. 7. 4.. Subventia este un adaos la pretul pietei astfel incat atunci cand pretul pietei este 6 u.m.
liferantii primesc 8 u.m., cand este 8 u.m. ei primesc 10 u. m, si asa mai departe. Curba ofertei se
deplaseaza acum spre dreapta. La un pret subventionat de 5 u.m., liferantii sunt acum dispusi sa
furnizeze cantitatea (500 unitati) pentru care anterior au avut 7 u.m. La un pret mai scazut 7 u.m.,
ei ofera cantitatea (700 u.m.) pentru care se cerea anterior 9 u.m.. Aceasta este aratata in Fig. 7.
7.
Unii oameni care nu ar fi vrut sau nu ar fi putut cumpara la vechiul pret de echilibru de 7

85. 85
u.m., ar putea deveni cumparatori acum cand pretul de echilibru scade. Presupunand ca intentiile
cererii raman neschimbate – curba cererii ramanand aceasi asa cum este ilustrata in Fig. 7.4 - se
ajunge la un nou echilibru la un pret redus de 6 u.m.. La acest pret nou de echilibru cantitatea pe
care firmele vor sa o furnizeze egaleaza cantitatea pe care consumatorii doresc sa o cumpere la
un nivel de 600 unitati. Cantitatea de fapt furnizata pe piata la pretul de echilibru se ridica astfel
dela 500 la 600 unitati. Observati ca pretul de echilibru pe piata nu scade ca urmare a subventiei.
Aceasta s-ar intampla daca curba cererii ar fi verticala sau daca curba ofertei ar fi orizontala.
Pentru ca curba cererii va avea normal o panta negativa si curba ofertei una pozitiva, cantitatea
modificarii subsidiare are de obicei atat un efect de pret cat si un efect de cantitate. Cu cat e mai
abrupta panta cu atat mai mare va fi efectul asupra pretului. Ar trebui sa experimentati cu o rigla
pentru a descoperii personal rezultatele posibile ale schimbarilor subventiei asupra produsului cu
pante ale ofertei si cererii diferite.
S1
P Tax P
£ S £
9 9 S1
8 8 Tax
7 7 S
6 6
5 D 5
4 4
3 3
2 2 D
1 1
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 Q 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Q
Fig. 7. 8 Efectul unui impozit cheltuit asupra echilibrului de piata
In fiecare caz producatorii platesc o taxa de 2 u.m. pe unitate si curba ofertei se modifica
de la S la S1 indicand faptul ca producatorii sunt dispusi sa vanda mai putin la orice pret. In Fig.
7. 8. a pretul pietei se ridica cu 1 u.m. si oferta pe piata scade cu 100. In Fig. 7. 8. b panta curbei
crerii este in asa fel incat pretul pietei creste cu 1. 50 u.m. si oferta pitei scade doar cu 50. Un
guvern cautand sa apropie pietele taxelor pe venit mai mult de Fig. 7. 8. b decat de Fig. 7. 8. a
Taxele pe cheltuieli
Presupunem ca guvernul doreste sa reduca cantitatea unui bun care intra pe piata. Ar fi
putut, poate considera ca bunul era periculos pentru sanatate sau indezirabil din motive sociale.
In loc de a plati o subventie ar putea impune un impozit la un anumit moment al productiei sau
distributiei. Efectul unui impozit ar fi opusul efectului subventiei si este ilustrata in Fig. 7.8.,
unde se presupune din nou o valoare de 2 u.m. pe unitate.
Plata impozitului este ceruta de la producatorii sau furnizorii de pe piata si acestia acuma
cer pretul plus valoarea impozitului pentru a fi dispusi sa furnizeze cantitatea anterioara. Curba
ofertei se modifica acuma spre stanga si pretul de echilibru pe piata in Fig. 7.8. a creste la 8 u.m.
la un nivel al cantitatii la care cantitatea ceruta egaleaza cantitatea oferita de 400 unitati intr-o
perioada de timp. Din nou pretul de echilibru pe piata nu se ridica la valoarea totala a impozitului

86. 86
pentru ca unii oameni nu sunt dispusi sa plateasca pretul mai mare si inceteaza sa cumpere
produsul. De observat este ca pe aceasta piata, orice incercare de a pastra pretul neschimbat la 7
u.m. dupa impunerea impozitului ar reduce cantitatea oferita la 300 unitati. Daca, pe de alta
parte, furnizorii incearca sa ceara un pret in care sa includa intreaga valoare a impozitului – 9
u.m. – atunci cantitatea ceruta va scadea si ar fi un excedent de oferta de 200 unitati in conditiile
in care firmele ar continua sa ofere vechea cantitate de 500 unitati.
Ar trebui sa consideram de asemenea implicatia impunerii acestui impozit. Am vazut ca,
date fiind conditiile reprezentate de planurile cererii si ofertei exista o reducere in cantitatea
ofertei pe piata. Aceasta ar putea reprezenta o problema pentru firme care anterior au operat cu
limite mici ale profitului sau daca procesele lor de productie implicau in proportie mare costuri
fixe. Reducerea productiei ar putea schimba profiturile in pierderi si unele firme ar putea fi
fortate sa inchida cu pierderea posibilitatilor de angajare.
Taxe de Consumatie, Veniturile si productia Guvernamentala
Sa presupunem, totusi, ca Guvernul nu a vrut sa intervina necorespunzator in productie
dar a vrut in continuare, totusi, sa impuna un impozit pentru ca, sa spunem, a avut nevoie de
venituri suplimentare pentru a-si plati proprii angajati. Ar cauta un produs care nu a fost prea
receptiv la schimbarile de pret, mai concret unul care a avut o inelasticitate mare a pretului.
Reducerea cererii va fi atunci tinuta la un minim. O situatie posibila este ilustrata in Fig. 7.8. b:
Atunci panta curbei este mult mai putin receptiva la schimbarile pretului. Curba ofertei inainte de
impozitare este S, pretul de echilibru este 4 u.m. si cantitatea 400 unitati pe saptaman. Dupa
impozitarea de 2 u.m. pe unitatea taxata, curba ofertei se muta in S1. Graficul ilustreaza faptul ca
pretul de echilibreu creste cu aproape valoarea impozitului (de fapt la 5,50 u.m.) si exista doar o
mica scadere a cantitatii (350 unitati pe saptamana). Guvernul obtine o crestere a venitului de
350 u. m * 2 u.m. = 700 unitati pe saptamana. Daca aceasta pare prea mica pentru a parea
realista, ganditiva la ea ca si cum ar reprezenta milioane de u.m..
Oricum, ar proceda Guvernul corect in presupunerea ca a obtinut propriul venit cu foarte
putina dereglare a productiei? Sigur ca exista o anumita pierdere in productia acestui bun dar
trebuie sa privim putin mai departe la efectele impozitului. Cei 700 u.m. (sau 700 u.m. m) trebuie
sa fie platiti din veniturile consumatorilor care altfel ar fi fost disponibili cheltuielilor pentru alte
bunuri si servicii. Daca toate celelalte conditii raman neschimbate, pierderea venitului de cheltuit
sau disponibil va reduce cererea pe pietele altor bunuri si reducerea va fi cea mai mare pentru
acele bunuri cu elasticitatea cererii in functie de venit mare. Daca, pe de alta parte, oamenii
rezista acestei reduceri a puterii lor generale de cumparare si, in absenta unui somaj ridicat, sunt
capabili sa se straduiasca si sa obtina venituri compensand cresterile salariului, atunci costurile
salariale ale producatorului sunt posibile sa creasca si aceasta va influenta intentia ofertei lor.
Putem vedea apoi ca pot sa existe mai multe urmari a oricarei modificari a impozitarii si
eventualele schimbari in venitul si in productia Guvernului ar putea fi greu de prezis cu mare
exactitate.

87. 87
Exercitii referitoare la capitolul 7
1. Alegeti un model de masina de productie curenta la scara larga si discutati cum cererea
pentru acest model este posibil sa se deosebeasca de cererea pentru masini private in general.
2. Stabiliti obiectivele unui sistem de sustinere a agriculturii(d. ex. sistemul adoptat in EEC sau
in SUA). Descrieti modelele lui de operare si discutati consecintele pentru preturile si taxele
de consum.
3. Discutati cazul tratarii sangelui ca si bun economic normal, lasand oferta si cererea sa-i
determine pretul pe piata.
4. Cumparati, folosind analiza economica, urmarile posibile ale inlocuirii subventiei unei
productii alimentare cu un venit suplimentar pentru grupurile cu venituri mici.
5. “Intr-o piata libera, oferta va egala intodeauna cererea “. Discutati aceasta declaratie si
examinati insemnatatea faptului ca reglementarea pretului pietei nu poate fi justificata.
CAPITOLUL 8
8.1 Concurenta perfecta si monopolul
Maximizarea Profitului
In capitolul 4 am observat ca firma de afaceri moderna ar putea avea si alte scopuri altele
decat maximizarea profitului. Ar trebui, oricum, sa nu abandonam acest obiectiv. Din contra,
ramane punctul de pornire esential al analizei economice. Vom incepe analiza noastra asupra
comportamentului firmei pe piata presupunand ca firma cauta sa realizeze cel mai mare profit
posibil in timpul unei singure perioade de timp. Inainte de a putea actiona in acest mod trebuie sa
ne asiguram ca intelegem conditiile care trebuie indeplinite pentru ca profitul sa fie maximizat.
Importanta maximizarii profitului
In capitolul 2 am definit profitul prin cei mai simpli termeni posibili ca balanta venitului
firmei dupa ce s-au acoperit toate costurile. Deci pentru a putea maximiza profitul firma trebuie
sa realizeze cea mai mare diferenta posibila intre venit si cost. Firma poate continua s-si
mareasca profiturile prin dezvoltarea productiei atata timp cat venitul suplimentar se obtine din
fiecare unitate succesiva de spor in productie care e mai mare decat costul productiei acelei
unitati. Este simplu de spus ca firma va fi rasplatita daca largeste productia atat timp cat venitul
marginal este mai mare decat costul marginal. Daca costul marginal este mai mare decat venitul
marginal atunci firma va obtine un profit bun daca va reduce productia. Deci va trebui sa
procedeze in acest mod pana cand venitul marginal va fi egal cu costul marginal.
Aceasta este ilustrata foarte simplu in Fig. 8.1. unde firma este capabila sa vanda toata

88. 88
productia pe care o poate realiza la pretul predominant (sau reglementat) al pietei. Un pret
neregulat de piata este rezultatul interactiunii fortelor pietei asa cum s-a descris in capitolul 7. Un
pret reglementat ar putea fi stabilit de un guvern sau de o autoritate a pietei care are putere legala
sa procedeze in acest fel: Un exemplu ar fi preturile stabillite prin Politica Agricola Cooperatista
(Common Agricultural Policy, CAP) a EEC –ului.
Presupunand ca firma poate sa vanda produsul sau la acelas pret si ca pretul nu este
influentat de nici o schimbare in productia sa, atunci venitul mediu este egal cu venitul marginal.
Daca firmele produc la nivelul cantitatii Q1 atunci venitul marginal este in continuare mai mare
decat costul marginal crescator si se merita sa se largeasca productia.
P MC
P0 AR = MR = D
Q1 Q0 Q2 Q
Fig. 8.1. Maximizarea profitului pentru cel care accepta pretul
Numai la Q0, unde VM=CM nu se renteaza pentru firma sa modifice nivelul de
productie. Profiturile, deci, sunt maximizate la Q0
Daca se produce la nivelul de cantitate Q2 costul marginal este mai mare decat venitul
marginal si profitul va creste prin reducerea productie. Profitul va fi la nivelul maxim posibil sau,
daca pretul e mai mic decat costul total mediu, pierderea va fi la nivelul sau minim posibil, cand
venitul marginal egaleaza costul marginal la cantitatea Q0.
Exact acelasi argument mntine bunul pentru firma insituatia ilustrata in Fig. 8.2.Aici,
cererea variaza cu pretul cerut de firma. Daca firma reduce pretul produsului va fi capabila sa
vanda o cantitate mai mare. Curbele venitului mediu si marginal launeca amandoua in jos asa
cum s-a explicat ich capitolul 6. Amintiti-va ca am explicat, de asemenea, ca panta curbei
venitului marginal a fost de doua ori mai abrupta decat panta curbei venitului mediu. Mximizarea
profitului sau pierderea minima in cantitate este tot Q0, unde venitul marginal este egal cu costul
marginal dar pretul la acest nivel este P0 asa cum a fost indicat in diagrama. In acest stadiu, ar
trebui sa verificati daca a-ti inteles diferenta dintre profit si venit. Profitul, de asemenea, balanta
venitului dupa ce s-au acoperit toate costurile. In Fig. 8. 2.nivelul cantitatii de maximizare a
venitului este tot Q3 la pretul P3. Daca nu stiti de ce, ar trebui sa recapitulati capitolul 7 foarte
atent. Ce puteti spune despre elastucitatea pretului cererii la preturile P0 si P3? Daca nu sunteti
siguri de raspuns, recurgeti la capitolele 6 si 7 sau consultati-l pe profesorul dvs. Aceste puncte
sunt complet recapitulate in exercitiile din computer, sectiunea 7 de pe disc.
p

89. 89
MC
P0
P3
D
0 Q
- Q1 Q0 Q2 Q3 MR
Fig. 8. 2.Maximizarea profitului pentru cei care fac preturile
Maximizarea profitului este obtinuta la Q0 unde VM=CM. Maximizarea venitului e obtinuta la
Q3 unde VM=0
8.2 Concurenta Perfecta
Conditiile concurentei perfecte
Este o presupunere fundamentala in economie faptul ca comportamentul unei organizatii
de afaceri va fi influentata de structura pietei pe care actioneaza. Prin structura ne referim in
general de exemplu la orice influenteaza cumparatorii sau vanzatorii, masura concurentei
prevazuta de alti ofertanti sau ofertanti posibili a bunului in studiu si relatia existenta intre
ofertanti si cumparatori pe piata. Clar ca exista foarte multe structuri de piata posibile. La nivele
introductive lae firmei, totusi, suntem normal preocupati de un numar limitat de structuri larg
recunoscute, desi mai degraba stilizate.
O forma extrema a structurii pietei este asa numita concurenta perfecta. Pentru ca
aceasta sa existe trebuie indeplinite anumite conditii stricte. Acestea sunt urmatoarele:
1. Numarul ofertantiilor si a potentialilor ofertanti trebuie sa fie mare in raport cu cererea dar
marimea ofertantilor individuali trebuie sa fie mica. Aceasta asigura ca nivelul posibil al
productiei furnizat de orice ofertant individual nu este suficient de unul singur sa influenteze
semnificant oferta totala de piata si, prin aceasta, pretul de echilibru. Este de asemenea
necesar sa se stabileasca ca nu trebuie sa fie posibil pentru grupuri de ofertanti sa se uneasca
cu scopul de a influenta pretul pietei.
2. Conditii similare celor stabilite pentru oferta la punctul 1 trebuie aplicate la cumparatorii
potentiali pe piata.
3. Bunul trebuie sa fie perceput ca fiind acelasi bun cu aceleasi calitati, oricare ar fi sursa
ofertei. Cumparatorii trebuie sa fie indiferenti in cea ce priveste sursa ofertei. Bunurile cu

90. 90
aceasta caracteristica se spune ca sunt omogene.
4. Comunicarea in interiorul pietei trebuie sa fie perfecta. Nici o categorie a ofertei sau cererii
nu trebuie sa aiba acces la informatii care nu sunt de asemenea imediat disponibile tuturor
celorlalte categorii ale pitei. Transportul de asemenea se presupune a fi gratuit si bunul se
presupune a fi accesibil in aceasi masura la tote nivelele din interirul pietei. Este o consecinta
importanta a acestei presupuneri ca nici un ofertant nu dispune de superioritate tehnica sau de
marketing asupra oricarui alt ofertant.
5. Motivatia cimparatorilor si vanzatorilor se presupune a fi pur economica. Aceasta “ motivatie
economica “ este considerata a fi interes personal, exprimata ca dorinta de maximizare a
profitului in favoarea organizatiilor ofertante si de a maximiza utilitatea in favoarea
consumatoriilor sau gospodariilor consumatorilor. Nu exista nici o tulburare a motivelor
“non-economice” cum ar fi dorinta de a servi publicul, patriotismul, simpatia pentru cei
bolnavi sau ambitia pentru prestugiul social sau puterea publica.
6. Nu exista nici o bariera care previne intrarea pe sau iesirea depe piata. Amandoi, ofertantul si
cumparatorul trebuie sa fie liberi sa intre si sa paraseasca piata asa cum doresc ei in
concordanta cu propriile lor interese. Aceasta libertate a intrarii si iesirii trebuie de asemenea
aplicata factorilor de productie angajati de ofertanti. Firmele nu sunt libere sa intre si sa iasa
de pe piata numai daca sunt si ele capabile sa angajeze si sa concedieze factori de producrie,
inclusiv muncitori.
Aceasta, desigur, sunt conditii extreme care sunt improbabile a fi gasite in practica. Din
acest motiv economistii sunt uneori criticati pentru ca continua sa mentina conceptul de
concurenta perfecta. Oricum, prin stabilirea unui model idealist este posibil de studiat efectul
“pur” al fortelor economice. Doar cand acestea sunt intelese cum se cuvine este posibil de
identificat consecinte ale imperfeciunilor diverse gasite in lumea reala. Putem compara aceasta
cu dorintele fizicienilor de a avea un laborator in spatiu unde experimentele pot fi dirijate in
intregime liber de efectelul poluant al atmosferei terestre. Aceste experimente ii pot invata pe
fiziceni multe despre influentele atmosferei terestre asupra comportamentului materialelor.
Studiul economistului asupra concurentei perfecte il ajuta sa inteleaga efectele “poluarii” pe
pietele actuale.
8.3 Firmele in concurenta perfecta
Pe piata cu concurenta perfecta, firma trebuie sa accepte pretul pietei asupra caruia nu are
nici o influenta. De asemenea trebuie sa accepte nivelul pietei, a tehnologiei si a costurilor
factorilor (salarii, grade de interes, renta si pretul de intrare). Asa cum s-a presupus, obiectivul
sau este de a maximiza profiturile, problema sa principala de decizie consta in alegerea nivelului
optim de productie care va fi acolo unde costul marginal este egal cu venitul marginal care, aici,
este de asemenea egal cu pretul. De asemenea consideram adaptarile de scurta durata in asa fel
incat suntem preocupati de conditiile costului de scurta durata. Aceasta scurta durata -ar trebui sa
va amintiti- este aceea peioada de timp cand nu este posibil sa se mareasca toti factorii de
productie astfel incat cel putin unul sa ramana fix.
P S0 S2 S1 P SMC

91. 91
SAC
P0
P= AR
P2 C0
P1
=MR
Q Q1 Q2 Q0 Q
a b
Fig. 8.3. Firma pe o piata perfect competitiva
Numai la pretul de piata P2 cu oferta de piata la S2 exista echilibru cu
costurile marginale de scurta durata ale firmei care sunt egale cu
costurile medii de scurta durata si de asemenea egale cu pretul care
aici este egal cu venitul mediu si marginal
Fig. 8. 3. ilustreaza o piata unde cererea (D) interactioneaza cu curbele ofertei S0, S2 si
S1 pentru a produce o varietate de preturi de echilibreu pe piata P0, P2 si P1. Echilibrul pietei a
fost explicat in capitolul 7. Este definit ca conditie existenta cand pretul pe piata este la un nivel
unde cantitatea oferita pe piata egaleaza cantitatea ceruta. Pretul de echilibru este de asemenea
cunoscut ca si pretul la care oferta acopera cererea totala care exista pe piata (“pretul curat al
pietei”), respectiv pretul la care oferta totala tocmai a fost acceptata de cumparatorii pe piata.
Aceasta este relizata in Fig. 8.3.b care arata pozitia firmei individuale. Aici petul de piata
initial este destul de inalt pentru a permite firmei sa asigure un profit superior recompensarii
tuturor factorilor de productie. In acest stadiu ii vom atribui numele de profit super-normal dar
vedeti anexa de la sfrsitul capitolului, Nota Despre Profit. Veti observa in Figura 8. 3. ca la pretul
P0 firma va realiza productia Q0 si se va bucura de un profit super-normal de P0-C0 pentru
fiecare unitate din bunul vandut. Profitul total, in acest sens, esta reprezentat de suprafata mai
intunecata a Fig.. In analiza traditionala a concurentei perfecte, intreprinderea este considerata
factor de productie si element al “profitului super-normal” ca plata catre intreprindere este inclus
in cost. Astfel orice excedent al venitului mediu (pretul) peste costul mediu este considerat ca
profit super- normal – un surplus apartinand intreprinzatorului.
Daca firma poate castiga profit super- normal, presupunand existanta comunicarii
perfecte, atunci si ceilalti il pot realiza. Existenta unei asemenea piete profitabile va atrage si alti
producatori. Cresterea rezultata in oferta totala va modifica curba ofertei de piata spre dreapta si,
presupunand ca cererea ramane neschimbata, pretul de echilibru va scadea.
Daca pretul dempiata scade sup P2, respectiv P1, va fi sub costul mediu minim si firma
individuala (si toti ceilalti pe piata) va suferi o pierdere de scurta durata. Firmele nu vor sta intr-o
piata unde exista pierderi si aceia cu posibilitati mult mai rentabile in alta parte se vor deplasa in
acel loc. Unii vor iesi cu totul din afacere. Rezultatul va fi o scadere in oferta totala de piata.
Acest proces al modificarii ofertei ca continua pana cand firmele individuale nu vor mai realiza
nici pierderi nici profituri curate. Oferta este in echilibru cand curba costului mediu este tangenta
la pretul pietei asa cum a fost experimentat de firma individuala. Aceasta este la pretul pietei P2,
pretul la care firma relizeaza cantitatea Q2.Deoarece profitul pur si pierderile au fost eliminate
nu mai este nici un stimulent pentru firma de a intra sau parasi aceasta piata distincta. Aici se
poate spune ca firma se afla intr-o pozitie de echlibru deoarece nu mai exista nici o influenta care
sa-i modifice nivelul productiei.
Profitul super- normal este eliminat si la nivelul de echilibru al productiei pentru firma

92. 92
individuala, Q2, pretul pietei egaleaza venitul mediu al firmei. Este de asemenea egal cu venitul
marginal, cu costul mediu si cu costul marginal.
Firma, trebuie sa ne amintim, cauta sa-si maximizeze profitul si pentru a realiza aceasta,
trebuie se produca la acel nivel al productiei unde costul sau marginal este egal cu venitul
marginal care, aici, este pretul pietei.
Daca nu puteti intelege de ce exista aceste egalitati ar trebui sa recapitulati foarte atent
sectiunile capitolului 3.1 si 7.1 care trateaza costurile de scurta durata si venitul. Amintiti-va,
costul mediu este la minimul sau si firma poate vinde tot ce poate produce la pretul pietei.
Mai exista si o alta egalitate in aceasta pozitie de echilibru. Pretul rezultat din
interactiunea fortelor pietei reprezinta echivalentul monetar a utilitatii ultimului consumator sau
a consumatorului marginal- acela care cumpara ultima unitate a ofertei de piata. Putem spune
atunci, ca pretul pitei egaleaza utilitatea marginala. Daca aceasta nu este destul de clar ar trebui
sa revizuiti capitolul 5.
Acum avem conditia unde echivalentul monetar al utilitatii marginale de asemenea este
egal cu costul marginal. Vloarea stabilita a ultimei unitati oferite pe piata este egala cu costul
producerii acelei unitati. Vom arata in Capitolul 11 ca aceasta este adesea privita ca o conditie de
dorit din punct de vedere a bunastarii consumatorului
Se considera, de asemenea, ca piata realizeaza o utilizare eficienta a resurselor de
productie pentru ca firmele sunt fortate sa opereze la o productie unde costurile medii sunt cele
mai mici. Aceasta, uneori, este denumita situatia optima a productiei, datorita utilizarii
eficiente a resurselor – cel putin intr-o perioada scurta.
Retineti ca in situatia de echilibru firma este obligata sa adopte un comportament de
maximizare a profitului si sa caute sa egaleza costul marginal cu venitul marginal pentru ca orice
alt nivel al productiei va conduce la o pierdere. Numai cand produce la Q2 in Figura 8. 3 poate sa
supravietuiasca ppe piata.
Oferta firmei in conditiile concurentei perfecte
Analizele de mai sus pot de asemenea indica cum curba ofertei firmei individuale, care
actioneaza in aceste conditii, poate fi obtinuta. Conditia esentiala pentru maximizarea profitului
este aceea unde venitul marginal ar trebui sa fie egal cu costul marginal. Amintiti-va de
asemenea, ca pe aceasta piata cu concurenta perfecta venitul este egal cu venitul marginal care
este la randul lui egal cu pretul. Firma atunci isi va adapta productia la orice schimbare de pret in
conformitate cu planul costurilor marginale. Priviti din nou Fig. 8.3. La pretul P1firma realizeaza
productia Q1; la pretul P2 cantitatea produsa se ridica la Q2 si la P0 cantitatea este Q0. Daca ar fi
sa reproducem aceasta lista pret-cantitate sub forma unei curbe a oferteipentru firma am
reproduce simplu curba costului marginal. In mod normal suntem preocupati doar de varietatea
preturilor si a cantitatii unde curba crescatoare a costului marginal este deasupra curbei costului
variabil mediu. Este tehnic posibil sa avem o pozitie de echilibru unde curba costului variabil
mediu descreste dar aceasta ar insemna ca pretul era mai mic decat costul variabil mediu si ar fi
mai ieftin sa se inchida decat sa se continue productia. Daca nu sunteti siguri in legatura cu
aceste relatii ale costului ar trebui sa recapitulati Capitolul 3.

93. 93
Consecintele Concurentei Perfecte
Oricat de dezirabila ar parea sa fie piata cu concurenta perfecta din punct de vedere a
consumatorului sau a comunitatii, este o situatie extrem de neconfortabila pentru producator care
trebuie sa ajusteze constant nivelurile de productie si propria sa cerere pentru afaceri. Fig. 8. 3
reprezinta doar un echilibru partial. Este o conditie unde nu exista nici o presiune sa se modifice
oferta. Nu spune nimic desper cerere. O schimbare a cereri de catre oricare din influentele
amintite in Capitolul 6 va tulbura imediat echilibrul pietei. Pretul va raspunde unei modificari in
curba cereri pe piata si firmele pe piata sunt capabile sa realizeze profituri super-normale sau vor
suferii inca o data pierderi. Noi va trebui sa precizam aceasta, urmarind o modificare a cererii si
o schimbare in pretul pietei, procesul de adaptare a ofertei si pretul ilustrat in Fig. 8. 3. va incepe
din nou. Deoarece pretul egaleaza venitul marginal si pentru ca supravietuirea pe piata cere
firmelor sa caute nivelul productiei unde costul marginal este egal cu venitul marginal, fortand
firmele cu putere a pretului sa modifice in continuare productia. Nu este surprinzator faptul ca cu
cat piata se apropie mai mult de concurenta perfecta cu atat pretul este mai volatil. Bursa de
Actiuni si Bursa de Marfuri din Londra sunt adesea mentionate ca exemplu de piete continand
multe trasaturi ale concurentei perfecte. Pe aceste piete preturile sunt adesea fluctuante.
Fabricarea moderna, care cere planificare de lunga durata si care implica costuri fixe
foarte multe, gaseste foarte greu modul de a tolera preturile fluctuante. Daca pretul pietei cade
sub nivelul costurilor medii, firmele, dupa cum am vazutsufera pierderi. Ele pot supravietui in
timpul scurt atata timp cat pretul nu cade sub costul variabil mediu. Unele costuri fixe pot fi
amanate pentru un timp si firmele pot fi capabile sa se foloseasca, intr-o anumita masura, de
rezervele de capital. Oricum pe termen indelungat firmele nu pot supravietui daca nu sunt toate
costurile acoperite, mai concret daca pretul nu e cel putin egal cu minimulcosturile totale medii,
incluzand profitul “normal”.
Intreprinzatorii, in special cei din productie, care actioneaza pe pietele care se apropie de
concurenta perfecta, vor cauta sa schimpe structura pieteiprin toate mijloacele de care dispun ei.
Existenta economiilor de scara interne, substantiale, dupa cum s-a explicat mai devreme in curs,
au tentatia sa rezulte in industriile cu un numar limitat de ofertanti. Cele mai multe piete, deci,
reprezinta niste forme ale “concurentei imperfecte”. Inainte de a examina acestea, oricum, este
de ajutor sa apelam la cealalta extrema a pietei, cea a monopolului.
8.4 Monopolul
Conditiile Monopolului
Monopolul este conditia unde oferta de piata a unui bun este furnizata in intregime de o
singura organizatie sau grup de organizatii care actioneaza conform unor reguli comune.
Punctul de plecare a discutiei despre monopolului este, de obicei cel al modelului

94. 94
traditional in care se presupune ca monopolistul urmareste un obiectiv al maximizarii profitului.
Modelul este pentru un interval scurt de timp si descrie cresterea costurilor marginale. Este
prezentata in graficul Fig. 8. 4.
Firma monopolista
In plus, fata de punctele au realizat deja trasaturile urmatoare ale acestui model ar mai
trebui observat:
1. Firma trebuie sa fie capabila sa-si pastreze pozitia de monopol fata de potentialii
noi veniti pe piata. Trebuie, deci, sa existe niste bariere efective pentru intrarile unor noi firme pe
piata. Aceste bariere pot fi naturale sau artificiale.
P
MC
P0
AC
P1
P2
C0
D=AR
+
0
- Q3 Q0 Q1 Q2 Q
MR
Fig. 8. 4. Monopolul presupund maximizare profitului
Maximizarea profitului se obtine la productia Q0 unde profiturile sunt reprezentate de
aria hasurata Q0*(P0-C0).
Venitul e maximizat la Q1 si profiturile pot fi realizate la orice nivel de productie intre
Q3 si Q2.
Barierele naturale
Acestea apar din conditiile de productie. De exemplu, capacitatea de a oferi un produs
sau serviciu distinct poate depinde de posesia unui ingredient unic, analog o cunostinta sau
indemanare. Productia alternativa presupune capital la o scara asa de larga incat resursele

95. 95
financiare ale unei comunitati pot sa sustina numai un ofertant.
Barierele artificiale
Acestea pot avea o origine legala. Intodeauna guvernele au avut o puterea de a acorda
monopoluri. Regii Angliei au privit intotdeauna aceasta putere ca o sursa importanta de venit
Mult mai recent industriilor si serviciilor li s-au acordat monopolurile. Posta, de exemplu, are
dreptul unic sa ofere cele mai multe forme de scrisori postale. Legile cu privire la patente acorda
(de comun acord) detinatorilor acestora un monopol pentru o perioada limitata cu scopul folosirii
unei anumite inventii. In acest caz monopolul este acordat in schimbul divulgarii cunostiintelor
catre State. Alte bariere pot fi inaltate de monopolist, poate in complicitate cu alti producatori
care sunt de acord sa imparta pietele astfel incat fiecare devine unic ofertant pe o parte a pietei.
Satisfactia acelor economii de scara interne, identificate in capitolele anterioare, in
special economiile de publicitate substantiale, permit unui producator sa extinda si sa conserve
puterea monopolului. Unele dintre aceste bariere create de producator pot avea o remarcabila
durata lunga in ciuda incercarilor oficiale de a le elimina sau de al le face ilegale.
2.Productia firmei este oferita total pe piata. Cererea pietei este de asemenea curba cereri
pentru monopolist si se poata presupune ca are o panta descrescatoare asa cum s-a aratat.
Presupunand ca toate unitatile la orice nivel al cantitatii determinate sunt vandute la acelasi pret,
atunci curba cererii este de asemenea curba venitului mediu. In acest stadiu, ar trebui de
asemenea sa notam ca exsistenta monopolului se leaga intotdeauna de o arie definita a pietei.
Orice schimbare in marimea pietei, rezultand poate dintr-o schimbare in comunicare, poate
ameninta monopolul. Un magazin dintr-un sat va pierde monopolul desfacerii locale cu
amanuntul daca se realizeaza un serviciu de transport eficient spre un oras din apropiere. Un
ofertant national al oricarui produs de consum pierde puterea monopolului daca importurile
devin imediat disponibile si la moda. Firmele mari care actioneaza pe multe piete pot fi
monopoliste in unele dar in altele infrunta o competitie dura.
3. Curba venitului marginal se afla sub curba venitului mediu si, cand e lineara, pantele
sunt de doua ori mai abrupte. si, cand e lineara, pantele sunt de doua ori mai abrupte.
4. Nivelul productiei de maximizare a profitului, unde venitul marginal este egal cu
costul marginal, este la productia Q0 si pretul de piata la care oferta acopera cerere totala pe piata
este P0.
5. De asemenea este posibil pentru un monopolist sa sufere pierderi, mai ales in sectorul
public unde obiectivele, alte decat profitul, pot fi importante, modelul presupune in mod normal
ca monopolistul din sectorul privat nu va mentine un monopol daca acesta nu profitabil. Noi, in
mod normal, aratam ca curba costului mediu se afla sub curba venitului mediu la nivelul
productiei de maximizare a profitului. Pe aceasta se dovedeste ca monopolistul va face profituri
super- normale reprezentate de aria hasurata formata din Q0*(P0-C0). Costul mediu sau pe
unitate la nivelul C0 include profitul normal asa cum s-a definit anterior, astfel incat orice
surplus al pretului pe unitate (P0) peste cost (C0) este egal cu profitul super-normal (P0-C0).
Totalul acesteia va fi numarul unitatilor vandute (Q0)*(P0-C0). Ca si in cazul concurentei
perfecte se presupune ca costurile cuprin recompensele tuturor factorilor de productie, incluzand
un element al profitului normal ca plata pentru capacitatea organizationala si intreprinzatoare.
Profitul super-normal este astfel un surplus care reiese din structura pietei monopoliste si
mentinute atata timp cat barierele intrarii pe piata sunt conservate.

96. 96
Oferta pe piata de monopol
Chiar daca am presupune comportamentul maximizarii profitului nu putem sa identificam
curba ofertei pentru un monopolist. Nu exista doar o singura relatie intre pret si cantitatea oferita
asa cum este cazul concurentei perfecte. Productia de maximizare a profitului depinde de
costurile marginale si venitul marginal si pozitia curbei venitului marginal dpinde de curba
cerere- venit mediu. Pentru a prevedea productia trebuie sa stim atat curba cererii cat si curba
costului marginal. Este posibil sa avem curbe ale cererii diferite unde acelasi pret este asociat cu
diferite niveluri de productie ale maximizarii profitului sau unde acelasi nivel de productie este
asociat cu preturile diferite. Ar trebui sa testati aceasta afirmatie desenand cateva curbe lineare
ale cererii cu pante diferite si calculati preturile si nivelurile productiei ale maximizarii
profitului. Amintiti-va ca curba venitului marginal taie axa cantitatii la mijloc intre origine si
nivelul cantitatii unde venitul mediu (V marg= V mediu)=0
Consecintele monopolului
Pe baza trasaturilor de mai sus monopolistii sunt frecvent acuzati de:
a) realizarea profiturilor pe care nu le-au castigat
b) cererea unor preturi care sunt peste costurile marginale Si cauzand o “pierdere in
greutate a bunastarii” asa cum a fost explicat in Capitolul 11.
Acestea sunt criticile principale pe care se bazeaza politica anti-monopol (cunoscuta si
sub denumirea de anti-trust). Exista pledoarii impotriva acestor critici si cazul impotriva
modelului monopolistic nu e in nici un sens concludent. Mai exact curba costului total mediu
este desenata intr-un mod destul de arbitrar. Pozitia ei nu e obtinuta din curba costului marginal
dar depinde de nivelurile costurilor fixe si de raporturile dintre fixe si variabile. Pentru ca
monopolistul poate prefera economiile de scara ca rezultat al angajarii echipamentului de capital
modern dand nastere costurilor fixe, acestea pot avea o legatura importanta cu orice comparatie a
costului cu pietele competitive care nu au economii de scara.
Ne vom intoarce la aceasta problema in Capitolul 11 cand vom examina politica publica
in legatura cu monopolurile si firmele mari cu putere de piata semnificativa. Exista unele dubii in
legatura cu presupuneri ca monopolistii vor cauta intodeauna sa-si maximizeze profiturile. In
timp ce despre comportamentul de maximizare a profitului, indiferent daca firmele realizeaza
aceasta sau nu, se poate spune ca este o conditie de supravietuire a concurentei perfecte dar
aceasta nu este valabil pentru monopol. Monopolistul poate supravietui la orice nivel al
productiei intre cele doua puncte unde costul mediu egaleaza venitul mediu, punctele Q3 si Q2 in
Fig. 8.4.. Aceasta inseamna ca momopolistul mai poate realiza profituri daca decide sa creasca
productia deasupra nivelului de maximizare a profitului Q0 la Q2. Aceasta ii da libertate sa
urmareasca alte obiective – venitul, mai degraba decat maximizarea profitului, de exemplu. In
modelul din Fig. 8.4. venitul este maximizat la productia Q1 si la pretul P1 unde venitul marginal
e egal cu 0. Un asemenea obiectiv nu ar elimina criticile bazate pe modelul conventional al
monopolului dar ar reduce forta lor. O productie de maximizare a venitului trebuie sa fie mereu
mai inalta si pretul mai mic decat acela cerut pentru maximizarea profitului in afara de cazul
cand costurile marginale sunt egale cu 0, o situatie putin probabila. Stabilitatea monopolului
depinde de cum este conservata si de forta barirelor pentru intrarea pe piata. Daca monopolul a
fost creat prin lege cum este cazul Postei sau al Consiliului National al Carbunelui atunci poate fi
schimbat doar prin procese legale si politice. Un numar al monopolului sectorului public,

97. 97
incluzand unele operate de Telecomul Britanic, au fost deschise competitiei sectorului privat in
anii ’80. Legile referitoare la patente, care dau monopolului drepturi asupra anumitor procese
pentru o perioada limitata, pot fi intodeauna schimbate de un proces guvernamental; in Marea
Britanie aceasta inseamna printr-un act al Parlamentului.
Un monopol al sectorului privat, depinzand de barierele intrarii pe piata, este stabil atata
timp cat barierele raman eficace. In practica ele nu pot fi permanente. Daca stimulentul profitului
este suficient de puternic, firmele vor cauta sa le submineze sau sa le ocoleasca intr-o varietate
de moduri, inclusiv dezvoltarea produselor care sunt fizic diferite de cele oferite de monopolist
dar care ofera utilitate similara; mai exact indeplinesc functii similare. Monopolurile sunt cele
mai vulnerabile intr-o perioada a schimbarii tehnologice cand produsele si procesele noi sunt
dezvoltate si cand barierele pietei sunt extinse prin dezvoltarile in transport si comunicatii.
Traditional monopolurile au tins sa fie considerate in interiorul unui cadru al pietelor
nationale. Astazi, desigur, trebuie sa recunoastem ca un numar crescator de piete sunt
internationale sau se intind la grupuri transnationale cum este CE. Companiile multinationale
foarte mari vor cauta probabil in continuare sa castige putere monopolistica in aceste arii extinse
ale pietei. Aceste tendinte ofera economistilor probleme noi pentru examinarea pietelor si
barierelor de intrare pe piata si de asemenea pun probleme in dezvoltarea legii in ceea ce priveste
afacerile.
Monopolul complet, implicand controlul total asupra ofertei pe o piata este obisnuit in
sectorul privat si majoritatea pietelor se afla intre extremele concurentei perfecte si a
monopolului. Aspecte ale acestor structuri ale pietei imperfecte sunt examinate in Capitolul 3
Exercitii la Capitolul 8
1. Explicati de ce o firma nu poate cere un pret la care cererea pentru produsul sau eate
inelastica si in acelasi timp sa-simaximizeze profiturile.
2. De ce este concurenta perfecta o piata neconfortabila pentru producatori?Cum poate un
producator incerca sa achizitioneze o structura a pietei mult mai confortabila?
3. Explicati cat mai concret, si cu ajutorul diagramelor, de ce nu e posibil sa se prezica o curba a
ofertei pentru un monopolist.
4. “Publicitatea este un semn al concurentei sanatoase “. “Publicitatea este o forta puternica
care protejeaza ofertantii existenti impotriva competitiei posibile”. Discutati aceste afirmatii
aparent contradictorii.

98. 98
Anexa: O Nota asupra Profitului
Profitul este unul dintre acei termeni comuni care prezinta dificultati considerabile cand
incepem sa-l analizam mai profund. La cel mai simplu nivel putem spune ca venit-cost=profit.
Apoi trebuie sa definim costul si aici incep problemele noastre. Trebuie sa decidem daca vom
include sau nu in cost si recompensa pentru un al patrulea factor de productie cum ar fi
intreprinderea. Daca o vom face atunci trebuie sa decidem precis la ce ne referim prin
intreprindere si ce constituie un beneficiu normal al acesteia ca un element in procesul de
productie.
J. Harvey pare a aborda aceasta problema de-a lungul acestor linii in lucrarea sa
“Elemantary Economics” (“Economia Politica Elementara”).
Harvey subliniaza ca o parte din cea ce numim in general “profitul” unui “intreprinzator”
include venitul pentru activitatea sa. Orice surplus este format partial din profit normal pe care il
defineste ca “ceea ce este tocmai suficient pentru a mentine intreprinzatorul in industrie” si
partial din “profitul anormal” care e definit ca un adaos castigat ”pentru ca intr-o perioada scurta,
alte persoane nu pot intra in competitie cu el“. O slabiciune majora al acestui mod de abordare al
profitului anormal ca o rasplata pentru un fel de monopol temporal este in aparenta o neglijenta
totala pentru profiturile comune.
Cateodata, autorii de manuale folosesc termenul de super-normal in loc de anormal. F.
Livesy, de exemplu, in opera sa Manualul Economiei Politice (Textbook of Economics) noteaza
ca analiza marginala, de obicei, include in cadrul costului “un element al profitului (profit
normal)” pe care nu-l defineste, dar continua sa spuna ca “orice surplus (al profitului) este
anormal sau super-normal“. Acelasi scriitor realizeaza o definitie intamplatoare a profitului
normal intr-o alta carte a sa, Economia Politica”, cand examineaza incercarile firmei de a cauta
profituri “mai mari decat nivelul care ar fi considerat normal sau adecvat de majoritatea
firmelor“. Livesey vede clar cautarea profitului super-normal ca o activitate de afaceri normala si
obisnuita nu necesar relationata la monopol.
R. G. Lipsey in larg utilizata sa “Introducere in Economia Politica Pozitiva“
(“Introduction to Positiv Economics”) foloseste inca un termen pentru profit pe langa cel normal
si ofera mai degraba definitii diferite. Scrie de “profitul pur“ si-l defineste ca “orice exces al
venitului peste toate costurile de oportunitate“. In analizele sale, profitul pur este ce ramane cand
din venit este scazut “costul tuturor factorilor de productie altul decat capitalul“. Apoi deduce
mai departe “beneficiul pur al capitalului si orice prima de risc necesara pentru a compensa
detinatorii de capital pentru riscurile asociate utilizarii sale in aceasta firma sau industrie”.
Aceasta este clar o interpretare mai adaptata intreprinderii comune si se misca dincolo de
conceptul dificil al al intreprinzatorului. Profitul trebuie sa ocupe o pozitie legala in cadrul
companiei care e “detinuta” de furnizorii de capital. Este dificil sa ne impacam cu realitatea unei
piete de capital unde productia actiunilor obisnuite este adesea mai mica decat cea obtinuta
pentru scopul fixat suportata de detinatorii capitalului imprumutat care nu au nici un drept de a
detine sau impartii profitul.
O discutie mult mai profunda asupra profitului este continuta in bine cunoscuta
“Economics” a lui Samuelson. Samuelson pune inainte 6 “vederi” separate si recunoaste ca
“profiturile statistice” (R-C) sunt un “amestec al unor elemente diferite”. Primul punct de vedere
consta in “recompensele implicate”ale factorilor, mai bine spus costurile de oportunitate ale
factorului, care este inregistrat mai de graba ca profituri decat ca renta, interes sau salariu

99. 99
datorita capriciilor conventiilor prevazute.
Al doilea punct de vedere este “ recompensa pentru intreprindere si inovatie” despre care
se poate spune ca exista separat de managerul eficient chiar in corporatiile mari. Este o
recompensa pentru monopolul temporal castigat de inovatorul plin de succes care reuseste pentru
un timp sa fie in fata in afaceri.
Al treilea punct de vedere trateaza profitul ca pe o rasplata pentru risc obtinuta pentru
deciziile de afaceri luate. In practica, acest profit poate fi adesea negativ dar fara speranta
realizarii profiturilor se poate considera ca proprietarii de afaceri mai degraba vor evita decat vor
accepta incertitudinea si riscul.
Al patrulea punct de vedere este o modificare a celui de-al treilea. Esta gandit sa se
apeleze la activitatiile mult mai riscante unde costurile totale de lunga durata trebuie sa includa
“un profit pozitiv ca premiu pentru a compensa aversiunea spre risc si sa elimine oferta de
suportare a riscului (capitalul)”. Bancherii negustori vor recunoaste aici, profiturile aditionale pe
care ei le cauta ca furnizori de “capital de risc”.
Al cincilea punct de vedere priveste profitul ca un beneficiu “monopolist” care e
interpretat ca o recompensa pentru “o raritate inventata sau artificiala”. Aceasta pare sa fie
punctul de vedere adoptat de autorii multor manuale scolare care il imbina cu termenul mai
degraba emotiv si discreditat al “profitului anormal”, un termen, intamplator, pe care Samuelson
il evita.
Al saselea punct de vedere recunoaste interpretarea marxiana a profitului ca surplus de
valoare – bogatie creata de activitatea economica dar negata muncitorului de detinatorii de
capital. Acest ultim punct de vedere deschide noi probleme si controverse care sunt dincolo de
scopul acestei carti.
Alizele atente ale lui Samuelson asupra diferitelor elemente continute in profit sunt mult
mai exacte si mai realiste decat cele asupra distinctiilor simple, dar confuze intre “normal” si
“anormal”, “super-normal” sau “profitul pur” predate in mod comun la nivelul introductiv al
studiului. Am evitat deci acesti termeni in exercitiile computerizate dar am recunoscut utilizarea
lor larga in prezentarea capitolului. Speram, oricum, ca aceste note vor incuraja profesorii si
studentii sa acorde problemei mai multa atentie. De asemenea speram ca vor ajuta sa se
depaseasca unele prejudecati impotriva intreprinderilor economice cautatoare de profit ca
asemenea termeni ca “anormal” pot aparea.

100. 100
9. CONCURENTA IMPERFECTA
9.1 Concurenta Monopolistica
Trasaturi ale concurentei monopolistice
Intre extremele concurentei perfecte si monopolului pur exista concurenta imperfecta. O
posibilitate este ca o piata poate avea unele elementa ale concurentei perfecte si unele ale
monopolului. Nu e surprinzator faptul ca aceasta a fost denumita concurenta monopolistica.
Se spune ca o asemenea piata exista cand sunt multi ofertanti concurenti de bunuri
esential similare dar fiecare ofertant a reusit in diferentierea produsului sau la un anumit grad.
Urmatoarele conditii sunt, deci, necesare pentru structura de piata:
1. Produsele sunt similare dar nu homogene. Clientii observa diferenta si isi exprima preferinta
pentru bunurile unor producatori distincti. Aceasta tendinta este probabil incurajata de
ofertanti publicitate, accentuand diferente relative minore si superficiale, deseori ale
ambalajelor, infatisarii sau prezentarii, si dezvoltand imagini distincte ale marcii cu
implicarea ca fiecare marca are trasaturi unice. Este clar faptul ca un ofertant este un
monopolist in oferta propriilor sale marci distincte.
2. Nici un cumparator, sau grup de cumparatori care actioneaza impreuna, nu trebuie sa se afle
in pozitia de a influenta pretul prin simpla lor actiune si de asemenea cumparatorii observa
diferentele dintre produsele diferitiilor ofertanti, ei privesc aceasta ca substitutori apropiati.
Diferentele pretului sunt doar tolerate atata timp cat consumatorul e pregatit sa plateasca in
plus pentru orice caracteristica adaugata, oferita sau asociata cu marca individuala.
3. Un timp ofertantul are o oarecare libertate in a stabili pretul propriei sale marci, aceasta
actiune e foarte limitata pentru ca e restransa la un domeniu ingust in jurul pretului pietei
pentru clasa produsului, si aceasta este determinata de interactiunea fortelor de pe piata ale
cererii si ofertei. Sub concurenta monopolistics, se presupune ca nici un ofertant nu
controleaza o cota a ofertei de piata suficient de mare satfel incat sa fie capabil sa influenteze
pretul pietei. Ofertantul poate fi vazut ca un “ preluator de pret” modificat sau ca un “creator
depret” limitat.
4. Comunicarea pe piata, un timp imperfecta, este buna, astfel incat ofertantii individuali nu pot
realiza nici o superioritate tehnica sau de Marketing asupra rivalilor.
5. Concurenta monopolistica este similara competitiei perfecte in presupunerea ca motivatia
este cautarea profitului maxim.
6. Se presupune de asemenea ca intrarea si iesirea de pe piata nu sunt limitate pentru firme si
factori de productie. Nu exista, deci, nici o bariera efectiva pentru intrarea pe piata.
Rezultatul pentru firma individuala in echilibru este aratata in Fig. 9. 1.. Situatia este
esential similara acelei pentru concurenta perfecta cu exceptia faptului ca firma
individualainfrunta o scadere usoara a curbei cererii individuale si venitului mediu. Competitia

101. 101
monopolistica de asemenea presupune ca firmele au o intrare si o iesire nelimitata pe si de pe
piata si ca ele toate trebuie sa accepte conditii de cost esentiale similare, mai bine spus nici o
firma singura nu are o superioritate tehnica significanta asupra rivalilor sai.
Piata privita in ansamblul ei este suficient de competitiva astfel incat sa produca un pret
de piata general pe care nici o firma individuala nu este de una singura destul de puternica, sa-l
modifice. Firma individuala poate sa se abata intr-o anumita masura de la acest pret general al
pietei pentru propriul sau produs identificabil prin productia varibila.
Pentru ca firma are acum o curba a venitului mediu descrescatoare, curba venitului
marginal este de asemenea descrescatoare, dar de doua ori mai abrupta. Daca presupunem un
obiectiv de maximizare a profitului firma produce cantitatea Q0 si cere un pret de piata de P0 la
care oferta este capabila sa satisfaca cererea totala pe piata.
R MC
C
AC
P0
AR=D
MR
O
Q0 Q
Fig. Concurenta monopolistica in echilibru
Maximizarea profitului este o conditie de supravietuire. Nu sunt posibile profituri super-normale.
La productia Q0 ce maximizeaza profitul curba costului mediu continua sa scada astfel incat
firma nu produce la cel mai mic cost posibil al resurselor.
Daca, la acest profit firma e capabila sa realizeze profituri super-normale asa cum s-a
definit in Capitolul 8, astfel vor reusi si alte firme. In conditiile concurentei monopolistice
experienta firmei individuale este comuna concurentilor sai. Existenta acestor profituri va atrage
oferta suplimentara si aceasta crestere in oferta pietei va tinde sa reduca pretul pietei.
Daca oferta pietei continua sa creasca, pretul va scadea sub nivelul la care profiturile
normale se pot realiza si firmele vor incepe sa paraseasca piata.
Si in cazul concurentei perfecte, acestea sunt conditiile de dezechilibru. Piata poate
realiza echilibrul ofertei daca nu exista stimulenti pentru firme sa intre sau sa paraseasca piata.
Acesta se realizeaza cand profitul super-normal este eliminat si curba costului mediu e tangenta
la curba venitului mediu al firmei. Aceasta este pozitia realizata in Fig. 9. 1.
Pretul de echilibru e P0 la nivelul cantitatii Q0. In ceea ce priveste concurenta perfecta
pretul de maximizare a profitului este un pret de subravieture pe piata. La orice pret sub curba
costului mediu firma nu poate reliza profitul minim de care are nevoie sa supravietuiasca pe
piata.
In concurenta monopolistica, firma a realizat unele masuri mici de influenta asupra
cererii si pretului dar nu suficiente sa se faca posibil ca ea sa poata realiza profituri super-
normale si superioritate tehnica asupra competitorilor. Preturile vor continua sa fie fluctuante ca
raspuns la schimbarile in cerere. Nu exista o piata confortabila pentru ofertanti care vor cauta in
continuare putere de piata sporita.

102. 102
9.2 Oligopolul
Piata oligopolistica
Oligopolul este numele dat acelor pite unde oferta este controlata de relativ putine firme
– putine, inseamna, in rapor cu marimea pietei ca orice crestere a vanzarilor realizata de o firma
are efect asupra vanzarilor celorlalti ofetanti. Exista deci, un grad inalt al independentei intre
oligopolisti. In Mrea Britanie in 1980, oligopolul a devenit cea mai raspandita structura a pietelor
nationale in fabricarea bunurilor si devenea tot mai predominanta in serviciile industriale
importante inclusiv in serviciul financiar. Conditiile economice cele mai competitive pentru
inceputul anilor ’80, cresterea unui grup al “tarilor nou industrializate”, in special acelea in Estul
indepartat si suportului guvernamental si bancar tot mai mare pentru micile intreprinderi se
considera ca au salabit unele oligopoluri. Oricum exista putine dovezi in privinta asta si unele
sectoare, cum ar fi societi de constructii si societati specializate pe comert cu amanuntul au
devenit mai oligopolistice.
Aceasta tendinta a continuat in ciuda incercarilor oficiale de a le controla si limita.
Politica publica si legislatia de obicei se refera la “monopoluri”. Desi este in mare masura
recunoscut ca o descriere mult mai exacta este “oligopol”; Totusi, trebuie de asemenea sa se
recunoasca ca politicile anti-monopoliste (oligopoliste) sau “anti-trust” – termen american- in
cele mai multe tari, inclusiv in Marea Britanie, au fost inefective. Un motiv pentru aceasta ratare
este ca teoria economica moderna nu contine nici un model general al oligopolului acceptat,
capabil de orice, asemanator cu o explicatie completa a implicatiilor principale a acestei structuri
de piata. Exista modele care explica anumite aspecte ale comportamentului si exista multe teorii
si controverse, dar nu exista nici un model al oligopolului in sensul conceptului in mare masura
acceptat al concurentei perfecte.
Masurile oligopolului
Un indiciu al puterii oricarui ologopol este dat de masurarea gradului in care oferta totala
pe o piata data este concentrata in mainile unui numar limitat de firme. O masura este numita
raportul de concentrare al pietei. Astfel un raport de concentrare a 5 firme egal cu 80 ar indica
ca 80% (patru cincimi) din oferta de piata intrena era furnizata de cele mai mari 5 firme interne
in aceea industrie particulara.
Cifrele oficiale britanice a raporturilor celor 5 firme sunt publicate si acestea arata ca
pietele oligopolistice exista in cele mai multe sectoare ale economiei. Aceste masuri, din pacate,
nu indica gradul si consecintele importurilor straine, nici nu arata efectului celui ce se numeste
“monopol vertical”. Aceasta se intampla cand piata pentru un produs este detinuta sau este
controlata de un important imput al pietei sau o iesire cu amanuntul. De exemplu concurenta
intre producatorii de dulciuri este limitata pentru ca pietele celor doua ingrediente principale ale
dulciurilor faina si zaharul, sunt amandoua extrem de concentrate. Mai exista alte cateva unitati
de masura ale concentratiei si toate acestea utilitati importante. Toate au de asemenea defectele
lor astfel incat o masura singura, cuprinzatoare a oligopolului nu a fost inca dezvoltata. Ce

103. 103
sugereaza toate aceste probleme este ca intelegerea noastra a oligopolului ar putea fi largita daca
nu privim numai piata in general ci si structura si comportamentul firmei individuale. Dupa toate
ne preocupam aici cu organisme de afaceri mari, adesea foarte mari. Acestea au de obicei o
libertate considerabila pentru a stabili pretul lor propriu si nivele ale productiei. Daca, apoi, ne
concentram analiza asupra firmei, putem spera sa castigam o imagine mai buna a caracteristicilor
cu adevarat importante a pietei cum ar fi pretul, productia si utilizarea capitalului si a muncii.
9.3 Obiectivele Firmei
Puterea marginala
Daca firmele actioneaza in conditii care sunt asemanatoare conditiilor concurentei
perfecte, nu trebuie sa ne preocupe obiectivele firmei pentru ca acestea sunt impuse de conditiile
pietei. Am aratat mai devreme ca maximizarea profitului este o conditie de supravietuire pe
aceasta piata. Cei care au supravietuit cu succes concurentei perfecte vor fi maximizatori ai
profitului fie ca a fost sau nu in intentia lor.
Pe pietele oligopoliste, oricum, firmele pot alege. Daca presupunem ca un oligopolist
mare poate actiona in conditii asemenatoare conditiilor monopolistului si poate realiza profituri
super-normale sas cum arata Fig. 8. 4, atunci aceasta firma poate alege orice nivel al productiei
intre cele 2 puncte Q3 si Q2.Acestea sunt nivele productiei unde costul mediu este egal cu
venitul mediu astfel incat sa existe o echivalenta intre venit si cost, avand un punct critic al
rentabilitatii. cu costul in legatura cu care noi putem presupune ca include un element al
“profitului normal” (vezi Anexa la Capitolul 8) suficient pentru a mentine firma pe piata. Nu
trebuie sa maximizeze profitul. Aceasta independenta de nevoia maximizarii profitului ii permite
sa urmareasca alte obiective.
Daca luam in considerare natura organizatiei de afaceri mari, largi putem vedea ca
urmarirea obiectivelor altele decat maximizarea profitului devine o posibilitate reala. Multi
observatori au sustinut ca actionarii corporatiei de afaceri mari au pierdut controlul si puterea
efectiva a trecut in posesia managerilor profesionisti care sunt capabili sa-si urmareasca propriile
teluri.
Aceasta afirmatie presupune de obicei “separarea dintre proprietate si control”. Nu sunt
toti de acord ca o asemenea separare este raspandita si de asemenea trebuie sa ne amintim ca in
anii recent trecuti au aparut sub forma fondurilor de pensii si alte “institutii financiare”: Nu
putem sa ne implicam prea mult in aceasta controversa dar pana acum ati realizat ca sunt multe
probleme relationate studiului oligopolului.
Maximizarea Venitului
Exista cateva trasaturi legate de natura acestor scopuri. Toate includ profitul intr-o forma
sau alta dar trebuie sa ne amintim ca urmarirea profitului impreuna cu alte obiective este o
problema foarte diferita de cea a maximizarii profitului. Exista productie, pret, cost si chiar
implicatii investitionale destul de diferite care rezulta dintr-o presupunere a maximizarii
profitului si care trebuie sa fie considerabil modificate o data cu abandonarea cautarii celui mai
bun profit ca unic scop de afaceri
Un economist american, Baumol, a sugerat o simpla alternativa la maximizarea

104. 104
profitului. Presupunaand ca o firma mare a fost “ controlata marginal”, el a afirmat ca era mai
potrivit sa se caute sa se maximizeze venitul o data ce un anumit profit minim a fost realizat.
Profitul minim era necesar pentru a satisface actionarii si institutiile pietelor financiare a caror
bunavointa era necesara cand firma cauta sa obtina fonduri de investiti. O data ce s-a castigat
profitul minim, Baumol afirma ca managerii cauta sa obtina cel mai inalt nivel posibil al
venitului obtinut din vanzari si ca erau pregatiti sa sacrifice din profit in urmarira venitului:
Baumol a privit venitul ca fiind important pentru manageri deoarece foarte de prestigiul
managerial si salariu erau mai degaraba dependente de el decat de profit. Teoria lui a inlocuit
simplu interesul personal al actioanarilor cu interesul personal al managerilor.
Daca ne referim inca o data la Fig. 8. 4. puteti vedea ca efectul asupra productiei si
pretului cand un obiectiv al maximizarii profitului esta inlocuit de maximizarea venitului.
Nivelurile productiei si a pretului necesar pentru a obtine cel mai mare profit posibil este de Q0
si respectiv P0. Acelea necesare producerii celui mai inalt venit sunt Q1 si P1. Productia de
maximizare a venitului este acel nivel la care venitul marginaleste egal cu 0. Daca nu puteti
intelege de ce, ar trebui sa recapitulati Capitolul 7. Putati sa va amintiti de asemenea de valoarea
elasticitatii pretului cererii unde VM = 0 si cand venitul total este la maxim?
Trebuie ca productia pentru maximizarea venitului sa fie intodeauna mai mare decat cea
de care e nevoie pentru maximizarea profitului?Pentru ca cele doua sa fie egale ar fi necesar ca
VM=CM=0;mai concret costul marginal sa fie 0. Aceasta e poate posibil la anumita nivele
esentiale de productie unde economii de scara, respectiv de achizitionare pe scara larga, devin
significante. Este oricum mai degraba neobisnuit. Int6otdeauna este posibil sa existe unele
costuri ale inputului rezultand dintr-o crestere outputului. Daca, presupunem apoi ca
CM >0 putem de asemenea presupune ca firma care maximizeaza venitul va tinde sa
realizeze o productie mai mare la un pret mai mic decat sa cauta profitul cel mai mare posibil.
Este, bineinteles, nevoie sa facem o calificatie. Firma trebuie sa detina unnivel minim al
profitului inainte ca manageri sa fie liberi sa se concentreze pe venitul vanzatorilor. Cu cat e mai
greu obtinerea acestui profit minim cu atat comportamentul se apropie de maximizarea
profitului. Daca profitul actual scade sub nivelul minim atunci recuperarea profitului si presiunea
achizitionariiprofiturilor maxime vor inlocui toate celelalte obiective.
Cand “ teoriile marginale ale firmei” au fost dezvoltate in anii 1950 si 1960 cea mai mare
parte a economiilor industriale a crescuit si a avut succes si scriitorii au putut presupune ca
firmele mai oligopoliste erau capabile sa realizeze profituri fara dificultati. In conditiile mult mai
severe si competitive ale anilor 1980 nu se mai poate face aceasta presupunere. Esta interesant de
notat ca multe intreprinderi mari de productie din Britania si SUA au raspuns conditiilor
schimbate prin reducerea marimii lor. Au vandut reprezentantele au iesit de pe pietele lor mai
putin profitabile si au incetat a mai produce produsele lor mai putin profitabile. Aceasta reactie
sugereaza ca expansiunea a fost favorizata de profituri din perioada anterioara.
Alte Teorii ale Firmei
Mximizarea venitului este probabil cea mai simpla teotie oferita ca un inlocuitor pentru
maximizarea profitului. Alti scriitori au afirmat ca cresterea, care nu este neaparat acelasi lucru
cu urmarirea venitului vanzarilor, este un obiectiv puternic si va fi urmarit pe cheltuiala pofitului
atata timp cat aceasta nu ameninta securitate firmei (si echipa manageriala de conducere), poate
prin permiterea ca pretul actiunilor sa scada pana la o limita astfel incat sa devina posibila.
Unii scriitori au sugerat ca managerii pot fi influentati de cateva obiective astfel incat nici
un obiectiv singur nu poate fi “maximizat” Din punctul lor de vedere, managerii cauta un nivel al

105. 105
achzitiilor satisfacator. Comportamentul firmelor se spune a fi de satisfacere mai degraba decat
de maximizare sau optimizare. Este dificil a gasi un inlocuitor pentru acest termen cam urat si
trebuie sa se admita ca multe decizii ale marilor firme care sunt greu de explicat pe baza teoriilor
economice traditionale sunt in conformitate cu explicatiile satisfacatoare.
Complicitate oligopolistica
Va fi acum vizibil ca exista multe controverse in legatura cu intregul subiect al
oligopolului si nu e posibil sa se puna in fata un singur model general acceptat al acestui tip de
pieta. Totusi, exista unele aspecte ale comportamentului care pot fi deduse din cele mai multe
teorii principale si una dintre acestea este tendinta pentru oligopolist de a se uni, altfel spus de a
urmarii politici si modele ale comportamentului foarte similare. Cele mai multe acorduri intre
firme despre asemenea probleme cum sunt preturile, plata distribuitorilor si ate practici care
limiteaza concurenta sunt acum interzise in SUA si in Europa prin legi anti-trust si de comert
legal sau ale concurentei si regulamentele EEC. Putine dintre aceste legi par a avea efect asupra
concurentei oligopoliste. Climatul economic dur al anilor 1980 probabil a facut mai mult sa
creasca concurenta de afaceri adevarata decat toate legislatiile din ultimi 30 ani.
Unele din incercarile anterioare de a analiza piatele ologopoliste au fost capabile sa arate
ca firmele pot concura una cu alta. Gruparile formale sau simpla infranare a competitiei, va
permite fiecarei firme sa ceara preturi mari si sa obtina mai mult profit Unele teorii moderne ale
comportamentului au indicat ca o influenta puternica asupra firmelor o are dorinta de a evita, sau
reduce, nesiguranta. Concurenta cresta nesiguranta si, de aceea, este evitata sau mentinuta intre
anumite limite bine stabilite. Sensul comun sugereaza, de asemenea, ca daca firmele mari,
folosind tehnologie similara, ofera produse similare pe aceasi piata, orice incercare a uneia de a
reduce pretul va fi urmata de celelalte astfel incat toate vor ramane cu aceleasi cote ale vanzarilor
totale pe pieta dar cu venituri si profituri reduse din acele vanzati. Similar ori ce incercare de a
concura prin publicitate ridicata sau prin oferirea unei reducerio mai mari magazinelor care vand
cu amanuntul va fi de asemenea urmata de actiuni similare din parte celorlalte firme. Din nou toti
se vor confrunta cu costuri marite si profituri reduse.
Suntem lasati sa tragem concluzia ca comlicitatea, si nu concurenta, este mai degraba un
model al comportamentului care este asteptat de la o structura de piata ologopolisa. Firmele mari
existente sunt cele care probabil cauta expansiunea prin fabricarea unor produse noi sau prin
preluarea unor firme mai slabe pe piete noi apoi prin concurenta cu alte firme mari si bine
stabilite.
Beneficiile posibile care reies din aceasta compolicitate pot fi ilustrate prin urmatorul
model foarte simplu apietei pe care pot fi doar doi ofertanti. Aceasta se numeste duopol.
Sa presupunem ca cei doi ofertanti pe aceasta piata sunt Uniwash si Dazzlewhite. Fiecare
firma ofera pe piata detergent de calitate asemanatoare. Cercetarea lor de piata indica ca un
pachet de praf de detergent poate fi vandut la preturi de 1 u.m. sau 1. 50 u.m. Dazzlewhite crede
ca profitul posibil pe care il poate obtine prin vanzarea detergentului la aceste preturi este
reprezentat de urmatoarea matrice:
Uniwash
Pret £1 £1,50
£1 95 120Dazzlewhite
£1,50 85 110

106. 106
Astfel, daca Dazzlewhite cere 1 u.m. si Uniwash cere tot 1 u.m. atunci profitul este 95.
Daca Dazzlewhite cere 1. 50 u. m si Uniwash cere 1 u.m. profitul sacde la 85
Pe de alta patrte Uniwash crede ca matricea profitului sau este:
Uniwash
Pret £1 £1,50
£1 95 85Dazzlewhite
£1,50 120 110
Astfel daca Uniwash cere 1 u.m. si Dazzlewhite 1 u.m. atunci profitul sau este 95, dar
daca cere 1.50 u.m. si Dazzlewhite 1 u.m. atunci profitul scade la 85.
Privind mai atent cele doua matrice putem deduce ca, lasate pe cont propriu, cea mai
sigura strategie pentru fiecare firma este de a cere 1 u.m. astfel incat fiecare obtine un profit de
95. Oricum, daca firmele se unesc si fiecare este de acord sa ceara 1. 50 u.m. atunci fiecare poate
creste profitul la 110. In acelasi timp, vedem ca fiecare firma este tentata sa incalce in secret
acordul. Chiar profituri mai mari de 1200sunt disponibile daca exista o reducere a pretului la 1
u.m. in timp ce cealalta firma ramane la 1. 50. Esta, desigur, neobisnuit ca reducerea secreta de
pret sa ramana un secret pentru mult timp. Consecinta faptului de a fi descoperit prea repede tine
de obicei pactul in forta. Totusi modelul simplu arata instabilitatea existentiala a complicitatii
oligopoliste.
Notati ca, poate, orice discutie despre oligopol ne obliga sa facem presupuneri asupra
comportamentului si obiectivelor firmei oligopoliste. Este firma, deci, care tinde sa devina
focosul atentiei si cand luam aceasta in considerare absenta unui model general al ologopolului
apare mai putin semnificante. In acelasi timp trebuie sa se recunoasca ca majoritatea pietelor
bunurilor si serviciilor in Marea Britanie au devenit acum oligopolistice si foarte concentrate, in
sensul ca o proportie mare a productiei oferite pe o piata este justificata de reletiv putine firme.
Un numar mare a industriilor in tarile industrial dezvoltate pot acuma sa fie corect descrise ca
fiind oligopolistice si mult mai dominate de un numar foarte mic de firme mari a caror decizie
afecteaza destinul firmelor mai mici, dependente. Aceasta ofera o importanta in plus intrebarii
care se refera la comportamentul si obiectivele firmelor mari, un subiect introdus in Capitolul 4.
In oligopol comportamentul firmei este esential acelasi ca si comportamentul unei industrii. Nu
este surprinzator, deci, ca analiza moderna in economia industriala acorda o atentie considerabila
obiectivelor, comportamentului si performantelor firmei mari individuale.
In Marea Britanie, cifre oficiale sunt publicate in legatura cu raportul de concentrare a
industriei bazat pe cele mai mari 5 firme din fiecare industrie. Astfel, daca cele mai mari 5 firme
isi justifica 60%din productie atunci raportul raportul de concentrare este 60(cateodata este aratat
sub forma 0.6). Unele raporturi de concentrare actuale sunt aratate in anexa de la sfarsitul
capitolului.
Exercitii la capitolul 9
1. Explicati de ce posibil de ce e posibil pentru un oligopolist sa urmareasca obiective de afaceri

107. 107
altele decat maximizarea profitului
2. reclama pentru un tip de paine s-a bazat odata pe sloganul “ Nu spune Brrown spune Hovis”.
Explicati scopurile acestei campanii cu ajutorulanalizei economice.
3. Ce firme pot avea o complicitate in afaceri? De ce pot oligopolistii sa se uneasca? De ce sunt
acordurile complicitatii uneori instabile?
4. Din raporturile publicate si relatarile obtinute pentru intrebarea 5 din Capitolul 4 obtineti
detalii despre structura proprietatii actiunilor pentru companii. Cat timp pot aceste cifre
sustine declaratia ca exista o despartire intre control si proprietate a companiilor mari
publice.
5. Identificati o industrie in care firmele mari predomina si alte unde exista multe firme mici.
Discutati cat mai complet cauza aceste diferente.
Anexa: Nivelul Concurentei in Industriile selectate din Marea Britanie
Urmatoarele cifre sunt bazate pe Recensamantul Productiei din 1983 legate de
intreprinderi. (O intreprindere poate fi definita ca o firma de afaceri sau grup de firme care
opereaza o singura preluare chiar daca, totusi, ar putea contine multe companii si organizatii
diferite si sa actioneze din multe locuri):
Industria Numar in
industrie
% detinute de cele mai mari 5
Vanzari Angajari
Zahar si produse din zahar 12 100 100
Fibre sintetice 20 93 93
Ciment, var, ghips 58 91 92
Automobile si motoarele lor 187 91 88
Productia si repararea
echipamentelor aerospatiale
312 79 71
Industria chimica 827 59 53
Sticla, marfuri din sticla 567 48 55
Metale neferoase 591 44 44
Extractia pietrei, pamant,
nisipului si pietrisului
497 39 36
Tiparire si publicare 10210 21 19
Zavoare, piulite, saibare, nituri,
resorturisi lanturi nepretioase
1485 15 13
Aceste masuri sunr serios limitate. Se refera doar la productia din Marea Britanie si de
obicei definesc industria in termeni de productie stricti, neluand in considerare sortimentul
produsului asa cum este perceput de cuparatori. Considerati, de exemplu, produsele alternative
puse la dispozitia unei persoane care doreste sa-si acopere podeaua bucatariei. A incerca, deci, a
masura forta pietei simplu in acesti termeni poate oferii o imagine distorsionata. Bunurile
importate, de exemplu, sunt o forta majora pe multe piete inclusiv autovehicolele si multe
articole de echipament casnic. Intregul concept al ariei de piata se schimba adesea ca rezultat al
ridicarii barirelor comertului national in interirul Comunitatii Europene in 1992.
Totusi, in ciuda tuturor limitelor, masurile de concentrare care se refera la industriile clar
definite sunt in continuare folosituare si furnizeaza un punct de plecare esential pentru studiul
puterii pietei si concurentei in afaceri.

108. 108

109. 109
10. CONCURENTA SI RIVALITATE PE PIETELE
IMPRFECTE
10.1 Atitudini Economice Fata de Concurenta
Adesea se presupune ca economistii sunt superstitiosi in raport cumonopolul si tind sa
favorizeze pietele care se apropie de concurenta perfecta. Aceste presupuneri si dezvoltarea
politicilor publice fata de concurenta sunt examinate mai atent in capitolul 11. In acest stadiu
vom privi mai atent concurenta.
Pietele concurentiale nu sunt intodeauna bine venite pentru cei care trebuie sa actineze pe
ele. Managementul de afaceri a fost descris ca fiind procesul in care se ieu hotarari in conditii de
incertitudine. Cu cat e mai mare gradul de incertitudine cu atat e mai dificil luarea deciziilor
corecte. Concurenta creste nesiguranta mediuluiin care actioneaza orice manager (de afaceri) si,
deci, luarea deciziilor devine mult mai riscanta si rezultatele sunt mult mai dificile de perzis.
Consecvent putem sa ne asteptam ca managerii de afaceri incearca sa reduca acest element al
incertitudinii prin limitarea concurentei pe piata.
Cand maximizam piete de afaceri foarte concentrate interesul nostru se extinde la 2
aspecte importante ale comportamentului in afaceri:
a) modul in care firmele deja stabilesc in cercetarea pietei sa limiteze intrarea unor
posibil noi competitori
b) modul in care firmele existente se comporta una fata de alta facand fata conditiilor
pietei unde nu exista o concurenta a pretului efectiva, dar unde ramane un grad considerabil a
rivalitatii in afaceri intre ofertanti in efortul lor de a mentine sau obtine suprematia pe piata,
sa asigure conducerea marcii sau sa se asigure impotriva luarii prin surprindere de actiunile
rivalilor oligopolisti pe piata.
Actiuni pentru Prevenirea Intrarii Noilor Competitori
Aceste actiuni implica de obicei atat strategii ale pretului cat si strategii non-pret.
Limita stabilirii pretului
Aceasta sugereaza ca firmele sunt capabile sa stabileasca preturi care efectiv descurajeaza
intrarea competitorilor. Se poate realiza un model pentru a ilustra aceasta problemja. Se
presupune ca:
1. Firmele existente se bucura de avantajele costurilor negate celor mai multi noi intrati.
Asemenea avantaje de cost reies de obicei din procese de productie, legaturi stranse cu
distributorii si imagini ale marciicare au castigat acceptul raspandit al cuparatorilor.
2. Firmele existente vor continua sa produca la nivele anterioare cantitatii de intrare a unui nou

110. 110
competitor. Aceasta este de obicei cunoscut sub numele de presupunerea lui Sylos dupa
primul economist care a atras atentia asupra tendintei si a analizat implicatiile sale. Daca noii
intrati, capabili sa realizeze marimea minima eficienta a productiei si curbele costului de
lunga durata a firmelor existente, vinpe piata atunci oferta totala pe piata se va mari si pretul
pitei va scadea.
Consecintele acestori presupuneri sunt aratate in Fig. 10. 1. Daca firmele existenta cer
preturi peste P0 ele risca intrarea. Daca cer sub P1 ele sacrifica profitul. Exista, astfel, o
intelegere intre obtinerea stabilitatii curente cu sansa de a mentine profituri satisfacatoare de
lunga durata, si cresterea profiturilor de scurta durata dar cu un risc mai mare a intrarii. Firmele
capabile sa aleaga intre aceste 2 alternative sunt de obicei influentate de usurinta intrarii pe piata
a noilor firme. Aceasta este acuma cunoscuta ca gradul la care pietele pot fi contestabile si
contestabilitatea depinde de influente asemenea celor pe care le implica metodele productiei, de
exemplu marimea investitiilor de capital au cerut sa se inceapa productia, marimea pietei
potentiale si niveleul la care s-s ajuns in ciclul normal al vietii produsului – intrarea e mai usoara
pe pietele care sunt in crestere decat pe cele care au atins nivelul de saturatie – Profitabilitatea
firmelor existente si gradul satisfacerii clientului si distribuitorului in legatura cu produsele
existente.
Stabilirea prin forta a preturilor
Modelul limitarii stabilirii pretului presupune ca firmele nu-si schimba comportamentul
in fata amenintarii in credinta ca practicile actuale sunt o pierdere efectiva. Modelul stabilirii prin
forta a pretului presupune ca firmele reactioneaza puternic fata de posibilitatea provocariidin
afara pietei.
P£
D
P0
P1
LRAC
d
0
q1 Q0 Q1 Q
Fig. 10. 1 Aceasta se bazeaza pe barierele de intrare rezultat din economiile de scara, cel
mai comun caz presupus. Cantitatea q1 este sacara minima eficienta a productiei. Intrarea este
considerata in cazul firmelor capabile sa produca la acest nivel. Curba costurilor medii de lunga
durata este comuna tuturor firmelor. D este cererea pe piata si se asteapta de la firmele existente
sa mentina productia dupa intrare. Astfel, firmele existente realizeaza o productie Q0. Un nou
intrat adauga productia q1 care creste oferta pietei la Q1(Q1-Q0=q1). Pretul dinaintea intrarii va
scadea la P1 si aceasta descurajeaza efectiv intrarea. P0 este, deci, limita pretului.
Un nou intrat poate fi fortat sa paraseasca piata prin practica cerintei unor preturi foarte
mici, chiar cu costul ca firmele existente sa sufere pierderi. Firmele existente sunt de obicei
destul de puternice pentru a stabili un grad mai inalt a puterii monopolului prin eliminarea
rivalilor a caror practici le displac. Acest tip de comportament este mult mai potrivit a fi asociat

111. 111
cu o piata in traditie decat cu un oligopol existent si foarte concentrat.
Publicitatea Defensiva
Publicitatea, mai ales cand e combinata cu multiple sortimente (marketing care este de
fapt acelasi produs sub diferite si aparent rivale nume de marci) pot fi o bariera in fata
competitorilor. Cand nu exista bariere serioase tehnice sau de cost al productiei pentru intrarea
noilor firme pe o piata, un mod de a descuraja intrarea este de a creste costurile si a reduce
rasplata potentiala a intrarii. Daca erau doar doua marci de detregenti casnici -de la fiecare dintre
cele doua firme care domina pe piata- orice firma noua care ofera un al treilea va castiga repede
o cota a pietei substantiala simplu prin oferta unei varietati consumatorilor plictisiti. De fapt sunt
multe marci, unele dintre ele fiind constant sustinute de o publicitate foarte substantiala. O firma,
in vederea patrunderii pe aceasta piata, va trebui sa cheltuie foarte mult pentru a egala aceasta
publicitate si ar putea spera sa castige o cota mult mai mica deoarece se pare ca exista o varitate
mare de marci, unele dintre ele fiind tinute in rezerva pentru a fi relansate ca “noi” daca se
anticipeaza o concurenta serioasa.
Semnale pentru potentialii intrati ca intrarii i se va opune rezistenta
Oricare dintre potentialii intrati va considera posibilitatea intrarii cu succes, costurile
intrarii si castigurile ulterioare ca se vor realiza ö. Toate tehnicile de limitare a intrarii
considerate pana acum sunt proiectate pentru a ridica costurile sale si a reduce recompensle
potentiale. Esta de asemenea posibil pentru ofertantii existenti sa semnalizeze ca au angajat
resurse sustantiale pe piata si nu se vor retrage fara o lupta dura. Semnale de acest gen pot
cuprinde:
a) cererea unei capacitati mari astfel incat intarii sa i se reziste prin invadarea pietei si
reducerea preurilor produselor.
b) Obtinerea unor aparate inalt specializate fara nici un cost de oportunitate in afara acestei
pieti particulare. Nevoia de a proteja aceste „costuri scazute”indica determinarea de a
ramane pe piata.
c) Un record din trecut al rezistentei cu succes impotriva intrarii, incercari si declaratii din
partea superiorului executiv ca se va rezista intrarii.
Comportamentul fata de rivalii oligopolisti
Una dintre contributiile asa numitei scoli a economistilor din Austria a constat in a arata
ca comportamentul competitiv exista in continuare, chiar si in interiorul pietelor pe care
economistii traditionali nu le-au recunoscut ca fiind competitive. Scopul acestor comportamente
consta in obtinerea unei securitati mai mari, prestigiu sau venit pentru manageri. Totusi dupa
cum „scoala austriaca” a cazut de acord, rezultatul final este adesea producerea unor bunuri noi
sau imbunatatite, ridicarea standardelor serviciilor, introducerea unor noi metode de distributie si
marketing si in general sa se obtina suveranitatea marcii, altfel spus o piata sa recunoasca ca o
marca particulara are cea mai mare cota a pietei. Realizand aceste obiective se obtin beneficii
substantiale practice. Aceasta include accesul la cumparatori in comertul distributiv, alocarea
spatiilor adecvate pe rafturi in magazine si abilitatea de a revendica cele mai atractive locuri pe
rafturi si in expozitiile din magazine. Promovarea unor marci noi de producatorii marcii lider
trebuie de asemenea luate in serios de catre cumoaratorii din magazine. Precis, pentru ca
parteneriatul intr-o anumita marca este atat de dorit, marcilor existente li se permite rareori sa-si
mentina pozitia fara provocari constante din partea marcilor rivale. Este, deci, impotriva acestui

112. 112
cadru al competitiei pemtru favoarea cumparatorului ca noi sa cercetam comportamentul
firmelor pe pietele oligopolistice.
Segmentarea pietei
Daca se rivalizeaza pe un front foarte mare firmele frecvent cauta sa obtina dominanta in
sectoare particulare ale pietei. Inainte ca conditiile pietei sa fie transformate de electronice,
tehnologie de informatii si intrarea ofertantilor puternici straini, piata britanica pentru cantare
decimale casnice a fost divizata in 2. O firma domina oferta cantarelor decimale (majoritar
catarele pentru bucatarie si baie) si rar se abatea la productia echipamentelor pentru organizatiile
de afaceri. Alta firma nu realiza virtual nici un cantar casnic dar domina oferta echipamentelor de
cantarit pentru firmele de afaceri. Divizand piata in acest mod se permite ofertantilor sa obtina
un grad al puterii de monopol in sectorul lor particular in timp ce, in acelasi timp, oprind
capacitatea de a provoca ofertantii din sectoarele invecinate ar trebui sa sugereze ca aceasta ar fi
posibila si profitabila. Careodata este practicata segmentarea geografica. In ciuda practici
comune in serviciile personale, pentru bunurile consumatorului, aceasta e mai degraba de gasit
pe pietele nationale decat pe piata internationala; pe pietele nationale relativ mici asa cum sunt
cele din MB.
Ar trebui sa fiti atenti la dovezile acestei reactii la ce unii manageri de afaceri pot intelege
prin „amenintarea” din partea concurentei ridicate si pierderea dominatiei pe pietele europene
mai largi promise pentru 1992.
Diferentierea produsului
Aceasta e similara din multe puncte de vedere cu segmentarea pietei si poate fi
indeaproape asociata cu ea Ideea diferentierii produsului este de a produce gama sortimentelor de
produse astfel incat toate gusturile si nevoile pe piata sa fie acoperite, sa nu existe nici un gol
evident care sa tenteze concurentii noi posibili si nici sa ofere oportunitati rivalilor sa-si creasca
cota lor totala pe piata. O trasatura interesanta si oarecum enigmatica din practica este ca ripuri
particulare a produsului tind sa devina asociate cu ofertanti particulari si incercarile rivalilor de a
provoca marci existente si de succes prin substitute foarte apropiate sunt rar incununate de
succes. Dezvoltarea industriei dulciurilor din MB in 1988 sugereaza ca e mai usor sa preiei o
companie de productie de mult existenta decat sa lansezi marci noi ca sa provoci liderul pietei.
Publicitatea
Asa cum s-a mai precizat, publicitatea multa poate fi o forma de protectie impotriva
intrarilor dar e de asemenea un instrument foarte puternic pentru a stabili imaginea marcii si
loialitatea si pentru a cauta sa asigura o simnificanta, daca nu dominanta, cota pe piata. Uni
observatoti sugereaza ca da impresia unei competitii cand de fapt nu exista, dar poate de
asemenea fi vazuta ca o forma foarte importanta a rivalitatii prin care ofertantii concureaza
pentru favoarea consumatorului si care ajuta sa se stabileasca realitatea suveranitatii
consumatorului. Distributorii cred clar ca publicitatea produsului este importanta si lanturile de
magazine mari nationale pot refuza acordarea spatiului comercial noilor marci daca nu obtin o
asigurare ca marca va fi sustinuta de un volum garantat de publicitate Cand majoritatea
sortimentelor erau sortimene fabricate, putine companii cu amanuntul se ocupau de publicitate pe
scara larga in randul consumatorilor. O data cu dezvoltarea „sortimentelor proprii”ale
producatorilor cu amanuntul publicitatea efectuata de acestia a luat amploare. Sortimentarea si
publicitatea comunica si avanseaza impreuna

113. 113
Fuziunile
Acesta e un aspect al comportamentului oligopolistic care nu pote fi ignorat. Este ultima
aparare imotriva concurentei si rivalitatii pe piata. Uni economisti sugereaza ca presiunea pentru
fuziune creste alaturi de ostilitatea guvernamentala si actiunii impotriva complicitatii comerciale
(practici comerciale restrictive). Oricum, sunt un element major in politicile publice impotriva
concurentei si sunt examinate mai complet in capitolul urmator.
Discriminarea preturilor
Cu cat e mai mare gradul de putere obtinut de ofertanti, cu atata e mai mare abilitatea lor
de a profita de caracteristicile diferite ale cererii in diferite segmente ale pietei totale a
produsului. Discriminarea pretului este termenul folosit pentru a descrie practicile cererii unor
preturi diferite pentru ceea ce e esential acelasi produs in conformitate cu diferite grupuri de
cumparatori. Este, deci, o forma speciala a segmentarii pietei.
Cand e posibila discriminarea preturlor
Discriminarea preturilor e posibila cand o firma sau un grup de firme care actioneaza
impreuna pot controla oferta pana la o limita pe piata pe post de vanzatori rivali si de asemenea
sa evite resentimentele acelor cumparatori care nu sunt capabili sa obtina preturi preferentiale.
Un grad al puterii monopolului este astfel esential pentru practica discriminarii pretului.
Posibilitatea cererii preturilor discriminatorii creste pentru ca oamenii au utilitati
marginale diferite pentru fiecare produs paticular si pentru ca sunt influentati la grade diferite de
diversi factori care afecteaza cererea. Astfel, unii oameni sunt mai mult influentati de pret decat
altii si o discriminare cu succes a pretului este o problema a exploatarii diferentelor utilitatii
marginale si ale elasticitatii pretului cererii.
Grade ale discriminarii preturilor
Economistii de obicei se disting 3 grade ale discriminarii:
1.Primul Grad sau Discriminarea Perfecta
Cel mai perfect nivel este cautat prin „tocmire”, prin care vanzatotul cauta sa ceara
fiecarui client cel mai mare pret pe care el sau ea e dispus sa-l plateasca, altfel spus pana la
utilitatea marginala a fiecarui cumparator. Sa presupunem ca un vanzator are 10 clianti potentiali
pentru un produs, fiecare cu o evaluare diferita a utilitatii marginale. Impreuna acest grup comun
formeaza ceea ce este efectiv curba cererii pentru produsul aratat in Fig. 10. 2,
P£
15
12
10
8 D

114. 114
4
0
1 2 3 4 5 6 7 clienti
Fig. 10. 2 Daca aceasta „tocmeala” se realizeaza cu succes si obtin vanzari pentru fiecare
client la un pret egal cu valoarea utilitatii marginale a clientului, venitul total este mai mare si
atunci poate fi obtinut la un pret unic intre 10 u.m. si 15 u.m.
Un client e pregatit sa plateasca 15 u.m., al doilea 14 u.m., al treilea 13 u.m. si a, m, d,.
Daca vanzatorul e pregatit sa vanda la orice pret pana la 10 u.m. dar nu mai jos de 10 u.m.
tocmeala poate incepe pentru a incerca sa obtina maximul de la fiecare cumparator. Succesul va
realiza un venit total de 75u. m (15+14+13+12+11+10) care e mai mare decat ce s-ar putea
obtine prin vamzarea cantitatii intregi la orice pret unic pe curba cererii pietei (6*10 u.m. =60
u.m.). Tocmeala individuala poate fi foarte efectiva, prevazand ca vanzatorul este mult mai
calificat decat cumparatorul si prevazand ca nu ridica costurile peste venitul aditional pe care il
produce. Succesul, de obicei, depinde de vanzator care are un sprijin financiar in procesul
afacerii. Nu este o practica potrivita pentru desfacere cu amanuntul de scara larga in care sunt
implicati asistenti mai putin priceputi.
2. Al Doilea Grad al Discriminarii
Aceasta practica apare cand vanzatorul nu incearca sa obtina un numar mare de preturi
individuale dar e pregatit sa ofere concesiuni de preturi unor clienti selectati sau unui grup de
clienti cu o putere de piata speciala.
Pentru ca sa existe o discriminare reala, reducerea pretului trebuie sa fie mai mare decat
poate fi justificata pe bazele cumpararii la scara mare si nu trebuie sa fie oferita gratis nici unui
cumparator pregatit sa intalneasca conditiile unor comenzi mari. Osituatie este ilustrata in Figura
10. 3 unde pretul preferat al ofertantiilor este P0, pretul la care Q0 unitati se pot vinde. Acesta e
pretul general cerut dear clientii favorizati au voie sa plateasca P1 si vanzarile aditionale la acest
pret redus duce la cresterea venitului totala:
(P0*Q0)+P1(Q1-Q0).
P£
P0
P1
D
0
Q0 Q1 Q

115. 115
Fig. 10. 3 Pretul normal e P0 si se achizitioneaza un venit total egal cu P0*Q0. Anumiti
consumatori favorizati au cerut pretul P1, achizitionand un venit aditional egal cu aria colorata.
3. Al Ttreilea Grad al Discriminarii
Aceasta se intampla ca vanzatorul e capabil sa identifice doua sau mai multe piete
distincte cu diferite elasticitati ale pretului cererii la un nivel al pretului in interiorul caruia
vanzariile sunt permise.
Aceasta este ilustrata in Fig. 10. 4 care arata 2 piete separate (A si B) si piata combinata
(A+B). Pentru a simplifica se presupune ca clientela nu face nici o diferenta la costuri astfel incat
costul (Co) este la fel, indiferent daca discriminarea are sau nu loc consecvent. Curba CM arata
costurile productiei pentru fiecare piata. Daca firma incearca sa maximizeze profitul poate sa
faca aceasta prin preturi discriminatorii decit prin preturi uniforme.
P£ P£ P£
Pierdere
Cistig prin
pret inegal
Pa
P0 P0 P0 MC
C0 C0 C0 ARa+b
0 0 0
qa q1 MRa q2 qb MRb Qt MRa+b Q
Fig. 10. 4 Fara discriminarea pretului, pretul pietei comun este P0 si cantitatea totala
vanduta pe piata este Q: Presupunem ca costurile raman neschimbate, discriminarea pretului
schimba cantitatea totala vanduta dar cresterea pretului pe piata A este mai mare decat scaderea
pretului pe piata B. Venitul total castigat e mai mare decat pierderea totala din venit. Cum
costurile raman neschimbate, profiturile cresc. Acest model presupune de asemenea maximizarea
profitului ca un obiectv, prin stabilirea diferentiala a preturilor mai degraba decat prin stabilirea
unui pret pentru toti cumparatorii.
Daca firma stabileste un pret uniform va produce la un nivel al productiei la care costurile
marginale (CM)= venitul marginal agregat (Vma*b). Curba VM agregat este derivata prin
agregarea curbelor venitului marginal a pietei individuale. Efectiv, firma alocheaza productia pe
piata care ofera cel mai inalt venit marginal. Firma va stabili pretul uniform P0 care satisface
cererea totala pe piata cu vanzare totala Q. Acest total e alocat prin vanzarea luiq1 pe piata A si
q2 pe piata B..
Firma ar putea sa-si creasca profiturile prin stabilirea unor preturi diferite pe fiecare piata.
Realizeaza aceasta prin punerea in ecuatie a venitului marginal di fiecare piata cu costul marginal
(C0) la nivelul productiei de maximizare a profitului de Q. Pe piata A firma va vinde qa iar pe
piata B va vinde qb. Pretul de piata la care oferta satisface cererea pe fiecare piata sunt Pa si Pb.
Acest rezultat in cresterea pretului pe piata unde cererea e mai putin elastica (A) ai scaderea pe
piata unde elasticitatea pretului e mai mare (B): Cantitatea redusa in A se potriveste exact cu
cresterea cantitatii in B. Deoarece, oricum, cresterea pretului in A > decat scaderea in B venitul

116. 116
total creste. Cum costurile sunt neschimbate aceasta inseamna ca profitul total e mai mare decat
discriminarea pretului este practica. Pentru a sintetiza, discriminarea pretului e posibila daca:
a) firma are putere monopolistica significanta
b) e posibil sa se indentifice si safie tinute separat cel putin 2 piete
c) in regiunea pretului uniform al maximizarii profitului, elasticitatea pretului cererii pe
fiecare piata separata este diferita.
Cazul special al Capacitatii Suplimentare
Mai exista o forma a discriminarii pretului care poate fi recunoscuta. Aceasta e decizia de
a cere un pret special pentru a castiga o comanda aditionala cand firma are capacitatea de
productie suplimentara.
Firmele frecvent gasesc ca sunt capabile sa ofere comenzi lor „normale” si sa aiba in
continuare masini si timp de munca care poate fi si mai complet utilizat. Ele de obicei stiu
costurile medii ale productiei si nivelul lor normal de productiei si ele pot refuza sa accepte orice
ordini aditionale in afara de cazul in care nu se pot intalni la un pret care acopera costul mediu si
cantitatea asteptata a profitului. Acest refuz ar putea fi gresit. Considerati exemplu urmator:
Firma A produce „suplimente” cu urmatorul model de costuri. (Productia sa normala este de 50000
unitati pe luna).
£
Costuri fixe 10000
Costuri variabile unitare
1£ pe unitate
astfel incat
50000@1£ 50000
Cost total 60000
Cost pe unitate este 60000 u.m. /50000 =1. 20 u.m.
Firma obisnuieste sa produca un adaos comercialde 25% astfel incat pretul va fi compus
din pret mediu (unitar) +0. 30 u.m. rezultand iun pret unitar de 1. 50 u.m.
Venitul total, presupunand ca productia obisnuita lunara, este vanduta la pretul dorit, este:
£
50000@£1.50 75000
Costul total redus 60000
Profitul lunar 15000
Se presupune ca firmei i se ofera un contract aditional in valoare de 10000 unitati la un
pret de 1. 10 u.m.. Managerul respinge cererea pentru ca ar reprezenta o pierdera. Are managerul
dreptate?
Raspunsul depinde de faptul daca contractul poate fi indeplinit fara ca costurile fixe sa
sporeasca. Daca ar scade cantitatea atunci firma ar trebui sa actioneze astfel. Daca se poate,
atunci noul sablon de costuri este dupa cum urmeaza:

117. 117
£
Costuri fixe 10000
Costuri variabile 60000 (60000@1£)
Costuri totale 70000
Venitul total la pretul oferit adaugat la contractele existente:
£
50000@£1.60 75000
10000@1. 10 £ 11000
Venitul total 86000
Cost total scazut 70000
Profit lunar 16000
Profitul va fi cu 1000 u.m. mai mare datorita contractelor, chiar daca pretul unitar este
mai scazut decat costul total marginal. In aceste conditii, deci, si presupunand ca nu exista
posibilitatea vanzarii catre nici unul din clientii existenti si nici nemultumiri din partea clientiilor
existenti, atunci ar trebui acceptata. Putem dovedi de asemenea ca contractul aditional ar putea
duce la o reducere de pret pentru clientii existenti daca ar putea fi valorificata la peste 1. 70 u.m.
– noul cost total mediu pentru o productie ridicata de 60000unitati. La un pret mai mic decat
acesta nici o reducere de pret nu ar fi justificata deoarece contractul nu va contribui in totalitate
la costurile fixe.
Argumentul ca profitul va creste daca se poate obtine un pret mai mare decat costurile
variabile medii se foloseste de conceptul costului de oportunitate. Costul de oportunitate al
utilizarii capacitatii suplimentare a masinilor sau a oamenilor nu reprezinta nimicsi nu trebuie,
deci, sa fie adaugat la costul cresterii productiei.
Daca, bineinteles, managerul considera ca era un pericol ca clientii exdistenti sa fie
nemultuliti si sa reduca pretul cererii daca ar auzi de contractul incheiat la un pret mic, atunci
refuzul ar fi justuíficat. De discriminarea pretului poate beneficia ofertantul doar atunci cand
clientii pot fi tinuti separat si nu exista posibilitatea pierderii afacerilor existente ca rezultat al
discriminarii.
Instabilitatea in Oligopol
Pe pietele oligopoliste existente, se presupune ca la baza comportamentului firmelor
individuale exista 3 scopuri principale. Acestea sunt:
1. Exploatarea puterii pietei cu scopul de a creste profiturile. In acest scop al studiului se
presiúpune in general ca exista un scop al maximizarii profiturilor dar in capitolele 4 si 9 s-a
marit posibilitatea urmaririi altor obiective mai specific manageriale. Daca grupul care
controleaza deciziile majore ale firmei urmareste, de fapt, alta tinta cum ar fi cresterea, atunci
puterea pietei este folosita pentru a o realiza.
2. Obtinerea unui mod satisfacator de convietuire cu rivalii pe piata. Toata modelele de oligopol
indica ca competitia continua non-pret si cea a pretului total pot conduce doar la profituri
care scad si, in multe cazuri, la costuri care cresc. Creaza, de asemenea, un grad neacceptabil
de incertitudine pentru luarea deciziilor manageriale. Atat in afaceri cat si in politica
conflictul este nerealistic. Participantii trebuie sa stabileasca reguli scrise sau nescrise pentru

118. 118
a putea convietui impreuna. Conflictul politic este reglementat prin conventii si intelegeri.
Pare ciudat ca politicenii care inteleg acest mod de convietuire cu conflictele il gasesc
intolerabil in afaceri unde un comportament similar precum complicitatea, este condamnat.
Pe de alta parte, consumatorii pot suferii din cauza complicitatii de afaceri nerestrictionate.
Desigur ca exista o linie foarte subtire intre acel comportament care reprezinta o metoda
acceptabila de restrangere a conflictului distructiv si cel care dauneaza economiei prin
restrictii nepotrivite aplicate asupra competitiei.
3. Prevenirea intrarii pe piata a noilor concurenti. Acesta e unul din aspectele comportamentului
ologopolostic. Unul dintre cele mai serioase efecte a limitarii cu succes a intrariilor pe piata
pentru o perioada lunga de timp este ca firmele existente isi pierd obiceiul de a concura si vor
pierde teren foarte repede daca competitori puternici vor reusi sa intre pe piata.
Nici un oligopol nu este complet sigur pe termen lung, totusi unele reusesc sa
supravietuiasca pentru perioade lungi. Aranjamentele de complicitate, oricum, sunt adesea
nesigure. Trebuie sa faca fata la 2 amenintari. Una este tentatia firmelor existente de a insela ;
aceasta a fost sugeraqta in capitolul 9. Cealalta este aceea ca pe piata vor reusi sa intre noile
firme care sunt ostile dificultatii patrunderii si aranjamentelor care duc la cresterea costurilor.
Firmele care sunt predispuse sa reuseasaca sa intre pe piata sunt acelea care sunt deja mari si
puternice pe pietele strans asociate, firme straine care doresc sa-si exstinda granitele geografice
si firme care realizeaza un avans adevarat in tehnologia productiei sau in tehnicile
marketinguluicare le permite sa realizeze reduceri semnificative in costurile unitare. Tehnologia
noua, care a fost prea des ignorata de oligopolistii existenti care au rezistat schimbarilor, care au
amenintat modelul familiar al comportamentului lor in afaceri, esta probabil cel mai puternic
catalizator pentru schimbarile in structura pietei si natura concurentei pe piata.
Importanta marilor depouri pentru distributia produselor de consum le-a permis mai usor
marilor producatori sa treaca peste limitele pitei traditionale. Transportul modern si
comunicatiile moderne si miscarea spre comertul liber, cel putin in cadrul Comunitatii Europene,
exstind constant granitele geografice ale pietei si schimbarea tehnologica a devenit acum aproape
o trasatura normala a vietii de afaceri. Toate aceste conditii presupun o amenintare pentru orice
oligopol existent care incearca sa ramana imun la dezvoltariile din exteriorul pietei lor proprii.
10.2 Concurenta actuala si potentiala
Chibzuilala asupra linistii sau altfel spus asupra intrarii pe piata de noi concurenti
conduce la unele modificari a conceptiilor traditionale asuale concentratiei industriale si puterii
monopoliste. Nu e suficient sa se numere ofertantii unui produs si sa se estimeze un raport de
concentrare. Comportamentul ofertantiilor existenti va fi tot atat de mult influentat de estimarea
pericolului cel reprezinta noii concurenti ca si de nevoia lor de a urmarii activitatiile rivalilor
existenti pe piata.
Aceasta, de fapt, este baza analizei economice moderne a competitiei folosind conceptul
pietelor contestabile, un concept care datoreaza multe, muncii economistului american, W. J.
Baumol care in trecut a jucat un rol important in dezvoltarea teoriilor marginale ale firmei
schitate in Capitolul 4 al acestei carti.

119. 119
Unele din nivelurile cele mai inalte ale concentratiei industriale se pot gasi pe pietele
intermediare unde componentele sunt oferite altor intreprinderi. Inainte sa se presupuna ca
acestea trebuie sa fie piete foarte necompetitive, trebuie sa ne amintim ca pe asemenea piete
trebuie sa fie foarte usor sa se intre, atat pentru firme care au echipamente si abilitati foarte
asemanatoare celor cerute pentru a produce produsul cat si oentru cumparatorii care au resursele
de capital pentr a produce propria lor oferta daca considera ca este in interesul lor sa actioneze in
acest mod. O intreprindere de hrana pentru animale va cumpara conservele din metal de care au
nevoie de la un intreprinzator specializat in conserve de metal doar atata timp cat acasta este cea
mai buna metoda de operare din punct de vedere al costului. Daca se suspecteaza ca ofertantul de
conserve abuzeaza de puterea lui aparenta pe piata, fabricantul de hrana pentru animale poata sa-
si stabileasca rapid propria instalatie tehnica pentru fabricarea conservelor. Aceasta nu ar elimina
doar un important client ci va produce un nou ofertant competitiv.
Este, de asemenea important sa se ia in considerare natura pietei. Limitele pietei existente
se bazeaza pe conditii asa cum sunt, nu ce pot deveni urmarind schimbarea tehnica. In faza
curenta a cunostintelor tehnice metalul poate fi modul cel mai sigur si mai ieftin de a ambala
hrana pentru animale. Sa presupunem, totusi, ca un fabricant de materiale plastice ar produce un
material care ar avea toate avantajele si calitatile metalului la doar o fractiune din cost.
Fabricantii de conserve din metal sunt constienti de aceasta posibilitate si incearca sa impiedice
oferind stimulente clientilor sa devina ofertanti rivali sau sa incurajeze poetentialii rivali in
sectoarele materialelor plastice pentru a cheltui bani cu cercetarile care ar putea duce la
inlocuirea ulterioara a metalului cu plastic.
Aceste exemple sugereaza ca trbuie sa se aiba mare grija in definirea frontierelor pietelor
si intra-devar in definirea limitelor in care concurenta actuala sau potentiala influenteaza
comportamentul in afaceri. In cele din urma comportamentul firmelor lucrative este problema
principala. Economistul incearca sa afle daca resursele sunt utilizate eficient, cauta sa
imbunatateasca eficienta prin cercetare si avans tehnologic si daca puterea pietei este folosita in
detrimentul consumatorilor. Acestea sunt intrebarile importante, desi trebuie admis ca sunt mai
greu de definit prin conditii de raport decat sa se patrunda in temeliile controlului legal stabilit
decat in masurile traditionale desi acum larg irelevante a puterii monopoliste.
Exercitii la capitolul 10
1. Examinati si discutati notarea barierelor intrarii in relatie cu una dintre pietele urmatoare:
asigurarea contra incendiilor si asigurarea automobilelor ; servicii legale, tururi si vacante in
strainatate ; sapunuri si detergenti; zahar; industria aeronautica ; dulciuri, ciocolata si
cofetaria.
2. Sugerati posibile schimbari tehnice viitoare care ar putea altera conditiile curente ale intrarii
pe o piata aleasa de dvs.
3. Discutatii cu argumente pro si contra punctul de vedere ca publicitatea produsului de consum
curent de scara larga este dovada clara ca pietele de consum sunt foarte competitive.
4. Examinati indicii de concentrare enumerati in anexa Capitolul 9. Cum justificati ultimele trei
si primele trei figuri ale indedexului? Ce alte informatii ati mai cauta inainte de a comenta
gradul competitiei caruia ii fac fata producatorii principali in aceste industrii?
5. La sfarsitul anilor 1930 companiile locale de autobuze in cele mai multe regiuni foloseau
bilete “de intoarcere ale lucratorului” la preturi reduse pentru pasagerii care calatoreau

120. 120
inainte de 9 a. m. in 1988 Caile Ferate Britanice au fost pregatite sa emita bilete la preturi
reduse pasagerilor care calatoreau in afara timpului de munca normal variabil. Discutati
cauza aceste schimbari in politica fata de costul de calatorie redus.

121. 121
11. CONCURENTA, O STRUCTURA IDEALA A PIETEI?
Am examinat diferite aspecte ale principalelor structuri ale pietei general recunoscute de
economisti. Intrebarea care apare in mod frecvent este care dintre acestea este mai apropiata de o
piata “ideala” din punct de vedere al consumatorilor. Conceptia obisnuita este de a compara cele
doua extreme ale concurentei perfecte si ale monopolului iar apoi sa se considere implicatiile
pentru conditiile mult mai comune ale concurentei perfecte si ale monopolului iar apoi sa se
considere implicatiile pentru conditiile mult mai comune ale concurentei imperfecte. Putem
incepe prin a lua in considerare avantajele concurentei perfecte. Inainte de a incepe, totusi,
trebuie sa stabilim unele notiuni ca o baza pentru analiza.
11.1 Bunastarea consumatorilor
Avem nevoie, bineinteles, sa intelegem clar la ce ne asteptam de la piata. Functiunea
oricarei piete este sa aloce putine resurse asa incat o piata ideala este una care indeplineste un
model ideal de alocare a reurselor. Aceasta ar fi de ajuns daca nu ar mai fi mai mult posibil sa
se schimbe modelul in orice directie pentru a pune o persoana intr-o situatie mai proasta. Atata
timp cat ramane posibilitatea de a sporii utilitatea totala simtita de o persoana, fara a reduce
utilitatea simtita de ceilalti nu am atins idealul. Cu toate ca acest sistem este suficient de simplu
de inteles, aplicarea lui prezinta destul de multe dificultati.
Costul marginal si pretul
O abordare a problemei se bazeaza pe egalarea costului marginal de productie cu pretul
platit de consumatori. In capitolul 5 am dovedit ca, in conditiile de echilibru, un consumator ar
cumpara un bun in masura in care evaluarea monetara a bunului, mai bine spus MU(banii) x
MU(bunul) = pretul. Daca am lua acum in considerare curba cererii a bunurilor de pe piata,
presupunand a fi totalul tuturor curbelor individuale, am putea spune ceva despre evaluarea
bunului din punct de vedere a societatii. Fiecare punct de pe curba reprezinta evaloarea
marginala a consumatorilor bunului. Daca pretul ar creste usor acest consumator marginal nu ar
mai fi pregatit sa cumpere, pentru ca pentru el utilitatea ar fi mai scazuta decat pretul. Pe de alta
parte o scadere usoara o pretului ar induce un cumparator aditional cu o evaluare a utilitatii
potrivita de a intra pe piata.
Astfel putem interpreta curba cererii a pietei ca o evaloare sociala a curbei marginale,

122. 122
pentru ca orice punct inclus reprezinta evaluarea marginala a utilizatorului bunului.
Din punct de vedere a ofertei pietei, curba costului marginal reprezinta costul de
productie a oricarei unitati aditionale a bunului pentru piata. Curba costului marginal este la
randul ei dependenta de pretul materilor prime si a factorilor de productie utilizati. Aceste preturi
sunt, la randul lor, influentate de evaluarea societatii a celorlalte posibilitati de folosire a lor.
Curba costului marginal poate fi interpretata atunci, ca curba costului de oportunitate a societatii
sau ca, curba costului social marginal.
Dand forma “normala” a acestei curbe, putem descrie situatia pietei pentru un posibil
produs, spre exemplu automobile private, tratata in Fig. 11. 1. Daca productia totala de
automobile se situeaza la Q1 valoare data de societate ultimului automobil produs, este mai mare
ca cea a utilizarii productiei a resurselor utilizate in productia lui. Societatea va castiga
transferand resursele din alte utilizari in productia mai mare de automobile.
R
C
MC (cost social marginal)
D
O
Q1 Q0 Q2 Q
Fig. 11. 1. Eficienta alocativa
Curba cererii poate fi privita ca o curba a evolutiei sociale marginale iar curba costului
marginal ca curba costului social marginal. Numai la nivelul iesirilor Q0 acestea sunt egale.
Daca totusi ptoductia de automobile private creste la Q2, atunci la acest nivel al iesirilor,
evaluarea sociala pozitionata pe ultima unitate este mai inalta decat cea a altor unitati. Societatea
va castiga producand mai putine automobile. Nivelul ideal al productiei de masini se situeaza in
punctul Q0 unde societatea pune la fel de multa valoare pe automobilul marginal si pe
posibilitatea utilizarii alternative a materiilor prime. Aceasta productie la care petul este egal cu
costul marginal al productiei- costul productiei automobilului marginal.
Daca acceptam acest argument, ar trebui sa fim apti sa oferim acelasi test tuturor
produselor iar modelul ideal de alocare a resurselor va fi obtinut cand toate preturile vor fi egale
cu toate costurile marginale de productie.
Aceasta, bineinteles, priveste “eficienta” din punctul de vedere al alocarii bunurilor
printre membri societatii. Este des numita – eficienta alocarii. Sunt luate in discutie, privind
eficienta alocativa acele bunuri si servicii produse in prezent la cele mai inalte costuri posibile la
nivelul actual al tehnologiei. In practica aceasta nu poate fi presupusa si exista o problema
separata a eficientei tehnologice. Insuccesul din partea unei firme in a obtine eficienta tehnica in
sensul realizarii fiecarui nivel de productie la cel mai mic cost posibil este adesea numit eficienta
X. Ambele concepte sunt relevante pentru examinarea structurii pietei.

123. 123
Acum, daca ne reamintim de modelele de piata examinate in capitolul anterior, si in
particular, examinad Fig. 8. 3 si 8. 4, ne vom aminti ca numai concurenta perfecta creaza
conditiile necesare firmelor de a atinge un nivel al productiei unde costul marginal este egal cu
pretul pietei, aceasta fiind o conditie necesara pentru supravietuirea indelungata pe o piata
concurentiala. Aceasta caracteristica a pietei cu concurenta perfecta este un motiv in plus pentru
atractia sa continua pentru economsti, ca un ideal, in ciuda izolarii pretinse de realitatea
moderna.
In toate celelalte strcturi ale pietei examinate se observa tendinta firmelor de a produce la
un nivel la care pretul se situeaza deasupra costului marginal, spre exemplu la Q1 in Fig. 11. 1,
unde putine resurse sunt dedicate unei productii de produse solicitate de evolutia societatii.
11.2 Monopolul si pierderea bunastarii
Posibilitatea de a obtine pozitia unde pretul este egal cu costul marginal, situatia ideala
sugerata mai curand in acest capitol, sugereaza ca acolo poate apare o “pierdere a bunastarii”
rezultata din alocarea resurselor pe piata. Urmariti acum Fig. 11. 2.Aceasta arata o intreprindere
care, pentru simplitate, putem afirma ca are un “cost marginal de lunga durata”-“long-run
marginal costs” (LRMC). Daca intreprinderea ar fi pur concurentiala pretul de echilibru ar fi Pc
unde nu s-ar putea castiga profit peste cel normal. La acest pret aria consumatorilor aditionali
cuprinde consumatorii din YBPc. Daca nu sunteti siguri ce inseamna consumatori aditionali
revizuiti capitolul 5.
Daca, peste noapte, intreprinderea ar fi transfarmata intr-un monopol ce-si maximizeaza
profitul, pretul va creste la Pm iar aria consumatorilor aditionali va scade la YAPm. Producatorul
monopolist, oricum se va bucura de un profit peste cel normal de PmAXPc.
De notat ca acest surplus numit uneori surplusul producatorului si de care se bucurau
inainte consumatorii a fost acum transferat actionarilor firmei de monopol.
P
Y
Pm A
B
Pc LRMC
X
D
MR
O
Qm Qc Q
Fig. 11. 2. pierderea de bunastare
O schimbare de la concurenta perfecta la monopolul de maximizarea profitului va reduce
productia de la Qc la Qm si va creste pretul de la Pc la Pm. Surplusul de consumatori va scade la
YAPm iar productia surplus la Pm AXPc. Aria triunchiului ABX arata pierderea atat a
consumatorilor cat si a producatorilor si se numeste “pierderea baunastarii”

124. 124
Aria triunghiului ABX nu este inclusa nici in surplusul consumatorilor sau a
producatorului. Este o pierdere din parte amandurora si este cunoscuta sub denumirea de ”
pierderea bunastarii”.
Va puteti testa cunostintele pe acest argument si pe diferenta dintre profit si maximizarea
profitului revazand Fig. 11. 2.aratand schimbarile in surplusul consumatorilor, al producatorilor
si “ pierderea bunastarii” daca firma trece de la profit la obiectivul de maximizare a venitului.
Gasiti de asemenea un numar de intrebari la acest subiect in exercitiile de pe computer,
capitolul 7.
Schimbari in randament
Este des dovedit ca, concurenta furnizeaza un stimulent de crestere a eficientei din cauza
presiunii asupra firmelor de a produce la cele mai scazute preturi ale resurselor. Aceasta le
forteaza sa caute noi metode si noi utilaje si de a intreprinde adevarate cercetari si a le dezvolta
cat se poate de rapid. Concurenta este vazuta ca o cale de reducere a X ineficientei asa cum a fost
definita anterior in acest capitol.
Acest argument este in conflict intr-o oarecare masura cu conditiile cerute de concurenta
perfecta unde cerinta unei perfecte comunicari ar impiedica orice firma sa castige din punct de
vedere tehnic, managerial sau al superioritatii pe piata in fata ofertantilor rivali. Este de
asemenea sugerata necesitatea dobandirii unor profituri peste cele normale sau a unui stimulent
de a obtine un asemenea profit in masura sa conviga firmele sa incerce riscul cercetarii si al
inovatiei.
Intre timp acceptand ca conditiile extreme ale concurentei perfecte poate nu incurajeaza
firmele sa caute superioritatea tehnologica pe care ar fi incapabile sa o exploateze numai in
beneficiul lor propriu, ramane o discutie importanta. Aceasta este intre toti cei care argumenteaza
ca un anumit grad al puterii de piata si abilitaea de a obtine un profit peste cel normal incurajeaza
cercetarea, inovatia si nivelul concurentei de pe piata, inclusiv concurenta preturilor forteaza
firmele sa obtina o eficienta tehnologica maxima. In curand, se va putea sustine ca inovatia si
eficienta tehnologica vor deveni conditii de supravietuire pe pietele concurentiale. Ca de obicei
la acest gen de controverse se dovedeste sustinerea ambelor punte de vedere desi marea
majoritate a parerilor printre economisti tinde sa fie in favoarea concurentei ca un indemn la
eficienta tehnologica.
Economiile de scara
Este de asemenea necesar sa se tina cont ca firmele monopoliste actioneaza la o scara mai
larga decat firmele relativ mici in interiorul pietei concurentiale. Pe masura ce marimea firmei
sporeste ar trebui sa sporeasca avantajul acelei economii a sortimentului ce a fost identificata in
capitolul 3. Aceasta este ilustrata in Fig. 11. 3.
Daca operatia de crestere a sortimentului firmei conduce la economia sortimentului si are
ca urmare reducerea costului unitar, atunci beneficiul asociat cu rezultatul economiei la resurse
terbuie sa fie compensat de “ pierderea bunastarii” In Fig. 11. 3. costul marginal de scurta durata
a unei intreprinderi concurentiale este reprezentat de curba SMCc, asa incat nivelul productiei
intreprinderii de Qc iar pretul pietei de Pc. Daca intreprinderea ar deveni brusc monopol iar
monopolistul se bucura de sortimentul economic atunci costul marginal de scurta durata scade la

125. 125
SM Cm iar profitul maximizarii productiei se misca la Qm cu o tercere a profitului de piata la
Pm.
Urmarind din nou Fig. 11. 3. vom vedea ca o comparatie a nivelului preturilor Pm si Pc
indica o arie a “ pierderii bunastarii” de ABX. Oricum, monopolistul realizeaza un nivel al
productiei Qm la un cost unitar inferior celui ce poate fi obtinut de firmele concurente la acelasi
nivel al productiei. Astfel economia la costul resurselor atinge punctul PcXGJ rezultata din
economia sortimentului ce ar trebui sa fie asezat impotriva “pierderii bunastarii”. In multe cazuri
am astepta ca economiile sa depaseasca pierderea.
P
A
Pm
X B
Pc SMCc
J SMCm
G MR
0
Qm Qc Q
Fig 11. 3. pierderea de bunastare si economia de scara
Daca monopolistul se bucura de economia de scara si reduce costul marginal de scurta
durata de la SMCc la SMCm se observa o economie la costul resurselor de PcXGJ ce ar trebui sa
fie asezata impotriva si posibila depasirea “ pierderii bunastarii”
Alte comparatii viitoare a concurentei perfecte si a monopolului
Exista un numar de noi posibilitati de adaugare la cele deja elaborate, in relatie cu
bunastarea argumentelor inconjuratoare concurentei perfecte si monopolui.
Monopolul, este dovedit, evita dublarea resurselor, inevitabil cand numeroase firme
concureaza pentru aceasi cumparatori si ofera produse foarte similare. Unul dintre organele de
reglementare a pretului din anii 1960 a criticat aparenta risipa a resurselor implicata cand cateva
dube de transport de paine se deplasau de-a lungul si de-a latul acelorasi strazi vanzand aproape
aceasi paine. Pe de alta parte, aceasta critica priveste elementele deservirii consumatorilor
conditionate de vanzatori competitivi care stiu ca, consumatorii nesatisfacuti ar putea trece rapid
la un rival. Inca o data competitia dintre concurenta si monopol apare neconcludenta.
Chiar si aparenta situatie de puternica bunastare, de obtinerea conditiilor la care pretul
este egal cu costul marginal are anumite puncte critice. Este cunoscuta o teorie matematica a
mainii a doua care sugereaza ca, conditiile ideale nu pot fi obtinute pe toate pietele si de a nu
incerca obtinerea unor succese partiale. Deoarece eonomia moderna doreste limitarea
monopolurilor, inclusiv cel din sectorul public, teoria pune la indoiala valoarea incercarii
limitarii numarului intreprinderilor de a deveni perfect concurentiale.

126. 126
Concurenta imperfecta
Majoritatea analizelor din acest capitol au fost facute prin comparatie cu cele doua
structuri extreme ale pietei. Am recunoscut mai inainte ca majoritatea pietelor moderne au
posibilitatea de a cadea intre aceste extreme. Am observat ca, concurenta monopolistica are
multe asemanari cu concurenta perfecta iar cea de oligopol tinde sa aiba multe trasaturi ale
monopolului. Daca ignoram aceste trasaturi am putea spune de obicei, ca, cu cat este mai inalt
gradul de concentratie a pietei comportamentul firmelor se va apropia mai mult de precizia
monopolului. Intr-adevar, in astfel de imprejurari, oligopolistul de pe o piata cu concurenta
ridicata poate trece la monopol prin acordul cu unele regiuni geografice sau prin oferta unor
bunuri specifice.
Oricum, daca analiza economica este incapabila sa ne conduca la definirea concluziilor
disputei dintre concurenta perfecta si monopol este si mai putin probabil sa fie mai concludenta
pentru concurenta imperfecta. Pe de alta parte, pare posibil ca unele forme ale concurentei
imperfecte au posibilitatea de a arata trasaturi mult mai rele ale ambelor structuri. Concurenta
monopolistica, spre exemplu, nu ofera economii semnificative in costul resurselor, iar modelul
introdus in capitolul 9 sugereaza ca productia se va situa la un niivel mai inalt decat costul de
scurta durata, minim si la un nivel al pretului deasupra costului marginal.
Sunt observate multe incertitudini in analiza oligopolului dar am observat puternicele
stimulente ale imprejurarilor. Putem deduce ca firmele sunt mai mult probabil sa se grupeze in
interesul managerilor, a actionarilor si a sindicatelor mai degraba decat de a urmari interesele
consumatorilor.
De aceea, este evident ca teoria economica nu se identifica cu o structura ideala a pietei
care ar fi:
1. posibilitatea aplicarii atat in sectorul privat cat si in cel public a economiei reale a lumii.
2. Interesele de lunga durata a membrilor firmei, altfel spus actionari, manageri si muncitori.
3. Interesele comunitatii care doreste utilizarea eficienta si cat mai redusa a resurselor in ambele
sensuri, atat cel economic cat si tehnic.
In absenta unei definitii clare a structurii pietei pe care un guvern ar putea-o promova ca
un ideal, politica publica devine incerta si deschisa controverselor si intereselor conflictuale.
11.3 Bunastarea si politica publica
Obiectivele politicii publice
In ciuda aparentei lipse a firmelor de la linia indrumatoare a teoriei economice, guvernele
nu au putut ignora efectele daunatoare ale practicilor de afaceri neconcurentiale. Trebuie amintit
ca toate tacticile guvernamentale s-au format atat din motive politice cat si economice astfel

127. 127
incat tacticile specifice guvernelor depind de obiectivele si convingerile lor politice. Este posibil,
oricum, de a identifica un numar de tactici generale ce au avut frecvent o influenta importanta.
(a) Dorinta de a proteja indivizii impotriva puternicelor interese de afaceri si recunoasterea desei
nevoi de a da forta legii, necesitatea oferirii informatiilor, de a incheia acorduri cinstite si de
a proteja indivizii impotriva bunurilor periculoase si a practicilor imorale.
(b) Increderea ca profitul privat nu este cel mai bun sau eficient motiv pentru furnizarea
anumitor bunuri si servicii pentru care sunt cunoscute nevoi individuale si comunitare si
necesitatea folosirii anumitor resurse asa cum au fost planificate si indrumate de organul
politic al statului.
(c) Increderea ca indivizii si comunitatea sunt serviti cel mai bine de nivelul maxim al
concurentei dintre intreprinderile de afaceri private operand pe piete economice
nereglementate care, deci, trebuie sa fie protejate impotriva tendintelor monopoliste ale
organizatiilor mari private sau ale organizatiilor sectorului public.
Desi poate exista o intelegere substantiala asupra politicilor concepute pentru a verifica
abuzurile de scurta durata, exista clar un conflict intre obiectivele b si c, astfel incat un guvern
devotat economiilor de piata libere apropie, probabil, concurenta si politica monopolului din
diferite puncte de vedere de unul dedicat exstensiei planificarii si controlului de stat. Diferentele
in convingerile politice fundamentale care privesc relatiile intre indivizi si stat trebuie luate in
considerare cand revedem orice politici ale tarilor asa cum se leaga ele de concurenta in afaceri
si compotamentul pe piata.
Dezvoltarea politicii in Regatul Unit al Marii Britanii
Pentru a intelege situatia prezenta din Regatul Unit a Marii Britanii este de dorit a contura
principalele evenimente asa cum au avut loc acestea de la functionarii de stat si ministri
responsabili de coordonarea “ eforturilor razboiului” si organizarea productiei din timpul
raszboiului, a devenit constient comlicitatea de afaceri raspandita si implicatiile asupra preturilor
in timpul anilor 1940.
1940 –1973
Prima nevoie a fost increderea si echitabilitatea informatiilor asupra comportamentului
monopolistilor si masura practicilor restrictive. Deci, o comisie a Monopolurilor si a Practicilor
Restrictive a fost infiintata in 1948 iar acestea au elabrat o serie de rapoarte, confirmand
raspandirea restrictiilor asupra concurentei si folosindu-le pe amandoua la stabilirea si sustinerea
puterii monopolurilor in multe sectoare ale industriei. Nevoia actiunii guvernului a fost clara iar
Curtea Practicilor Restrictive a fost infiintata de Actul Restrictiilor Practicilor Comerciale din
1956. Comisia devine Comisia Monopolurilor formata din cativa membri si cu puteri de
investigatie limitate.
Aceasta marcheaza o despartire politica intre politica de monopol ca atare si anume
restrictii ale practicilor comerciale bine definite. Diviziunea a fost o atitudine oficiala cat si una
institutionala. Fata de monopol politica guvernamantala ca atare, apare pentru a ramane in mare
masura neutra si perocupat cu darea mai multor informatii despre anumite firme si intreprinderi.
Pe de alta parte, legislatia din 1965 a introdus principiul ca, acordurile privind practicile de
comert restranse realizate de firme in mod colectiv ar trebui sa se presupuna ca sunt impotriva
interesului public, cu responsabilitatea demonstratiei ca orice acord particular restrictiv ar fi
putut fi o exceptie inselatoare sigura pentru sustintorii acelui acord. In 1964 interesul s-a intors la
intrebarea asupra monopolului, catre un cadru de fuziune, miscare care a fost semnificativa

128. 128
pentru sporirea nivelului concentratiei pietei peste majoritatea sectiunilor industriei si
comertului. Monopolurile si Actele Fuzinilor (1965) au dat Guvernului Britanic puterea de a
controla fuziunile legate de Comisia Monopolurilor. Multe ratiuni au fost propuse pentru
cresterea activitatiilor de fuziune din aceasta perioada. Una dintre propuneri a fost aceea ca
practicile comertului limitate care pe vremuri permiteau firmelor mici sa supravietuiasca si
limitau puterea firmelor mari si eficiente, sa rivalizeze. Aceste practici erau efectiv controlate
astfel incat firmele mici isi pierdeau protectia si erau nerabdatoare sa ajunga sub umbrela
organizatiilor mari, deoarece acestea foloseau fuziunea ca o metoda de recastigare a dominatiei
asupra pietelor pe care anterior le manipulasera in cadrul acordurilor comerciale.
O alta trasatura a acestei perioade a fost cresterea fuziunilor conglomerate, combinand
companii de interese diferite si formand corporatii mari depasind frontierele traditionale ale
industriei. Aceasta poate fi asociata cu convingerea ca esenta afacerilor si managementului
financiar sunt aceleasi indiferent de natura activitatii de productie iar in unele cazuri din dorinta
de a cauta securitate datorita varietatii, intr-o perioada a schimbarilor economice, in principal,
sociale si tehnologice cand unele intreprinderi importante si existente de un imp indelungat
decadeau sau se aflau sub amenintarea declinului. Experientele ulterioare au aratat ca multe
dintre conglomerate care s-au format in decursul acestei perioade nu si-au indeplinit obiectivele
declarate si au fost preluate la randul lor ssau “dizolvate in timpul anilor 1980. Principiile
economice fundamentale ale specializarii au fost restabilite iar acum este intalnita o intelegere
importanta, diferente manageriale importante intre productie si distributie sau inter bunurile de
consum si prevederile serviciilor financiare.
1973 – 1988
Actul Comertului Liber din 1973 aduce la un loc politicile de monopol si practicile
restrictive infiintand Biroul Comertului condus de un Director General al Comertului Liber, cu
responsabilitati generale in recomandarile catre Guvernul Britanic pentru politica concurentiala
si protectia consumatorului. Directorului General ii intra in atributii si responsabilitati directe
pentru “Curtea Practicilor Limitate” devenind efectiv Arhivarul pentru Practicile Comerciale
Restrictive cu puterea de a decide asupra practicilor provocate in Curte. Si-a castigat de
asemenea puterea de a examina fuziunile si a decide care ar trebui recomandate
responsabilitatilor Secretarului de Stat pentru investigare prin Monopolurile si Comisiile de
Fuziune (MMC) redenumite si intarite.
Conform Actului din 1973 si legislatiilor mai vechi, testul principal de a intelege puterea
monopolista se baza pe nivele ale concentratiei orizontale a pietei. Firmele sau grupuri de firme
care actioneaza impreuna, care controneaza cel putin 25% din oferta intr-o industrie nationala
sau regionala, semnalizand precis pentru consideratie desi firmele pot fi luate de asemenea in
considerare daca fuziunea lor implica averi peste o valoare standard. Consideratii speciale s-au
acordat industriei deja foarte concentrata a ziarului.
OFT si Securitatea Statului au castigat mai multa putere prin Actul de Competitie din
1980. Acesta a adus organizatiile sectorului public, cum ar fi autoritatiile care se preocupa de apa
si industriile nationalizate, sub scrutin. Referente speciale “rapide” puteau fi cerute Comisiei sub
forma unor practici “anti-concurentiale” larg definite sau fuziuni gandite probabil cu scopul sa
rezulte in asemenea practici. Consecvent, aproape oricare dintre fuziuni poate fi referita Comisiei
sub forma unuia sau altuia dintre aceste doua Acte daca Securitatea Statului dispune astfel. De
fapt, in 1988, Secretarii de Stat succesivi au stabilit faptul ca pricipiile indrumatoare pentru
referintele fuziuniii par ca afecteaza concurenta pe piata. Guvernul de asemenea a crezut ca, in
cele mai multe cazuri, concurenta era, probabil, cea mai buna garantie a protectiei

129. 129
consumatorului, dar de asemenea a recunoscut nevoia pentru masuri speciale pentru a proteja
utilizatorii serviciilor financiare astfel incat o serie de consilii regulatoare au fost stabilite prin
Actul Serviciilor Financiare (1987).
11.4 Dezvoltari politice posibile
Criticile Politicii Britanice asupra Concurentei
Cele mai multe comentarii asupra Concurentei Britanice au pornit de la credinta ca
masurile luate intre 1948 – 1988 au fost cam ineficiente, de cand aceasta perioada a cunoscut o
crestere aproape continua a nivelului concentratiei de afaceri in toate sectoarele vitale ale
industriei si comertului. A cunoscut un numar de perioade cu activitate de fuziune intensa si prin
1988, aproape toate firmele britanice pareau a fi vulnerabile in fata amenintarii de o fi preluate.
Criticile de afaceri aduse de politica britanica nu provoaca inefectivitatea sa dar afirma ca
este imprevizibila. Desi foarte putine fuziuni sunt serios considerate referinta pentru Comisie mai
putine sunt referite iar si mai putine sunt blocate de Secretarul de Stat la recomandarea Comisiei,
cheltuiala si problemele cauzate celor destul de nenorocosi de a fi selectati sunt facute
considerabile (in jurul la 0. 5 mil.u.m. in cel putin un caz iar intarzierea cauzata de referinta
poate sa aiba consecinte financiare si de piata. Critici similare sunt nivelate impotriva politicilor
monopolurilor. Aici exista mai putina intelegere, oricum, cu conceptia ca schimbarile in politica
trebuie sa aiba loc. O scoala a gandirii doreste sa faca politicile mai sigure, cu conditiile in care
fuziunile sunt permise clar de lege, cu fuziuni definite clar exprimate ca fiind impotriva
interesului public si responsabilitatea demonstrarii acestei erori cu ajutorul companiiilor care
credeau ca cazul lor este exceptional. In acest sens, politicile referitoare la fuziuni ar fi modelate
pe baza aparaturii existente pentru practicile comerciale resprictive. Sustinatorii acestui punct de
vedere citeaza politicile americane si vest germane ca exemple posibile de urmat.
Oponentii acestui punct de vedere argumenteaza, ca, in practica, nici prevederile
americane nici cele vest germane nu au avut mai mult succes in pastrarea competitiei adevarate
decat masurile britanice iar politicile mult mai rigide furnizeaza oportunitati de imbogatire
pentru avocati. Firmele care isi pot permite avocati suficient de inteligenti pot de obicei sa
gaseasca metode de ocolire a anumitor legi astfel incat litera legii este respectata, dar intentiile ei
contrazise. Oponentii masurilor legale cred ca ele nu sunt eficiente si ca vor duce la cresterea
costurilor de afaceri si la complexitatea legala a fuziunilor.
In lumina acestor critici exista cei care afirma ca practicile de afaceri nu sunt un subiect
corespunzator pentru reglementarile guvernamentale si ca aparatele de investigare si
reglementare dezvoltate incepand cu 1948 ar trebui sa fie date la o parte, astfel, lasand piata sa
decida care firme sa fie preluate si care sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Istoria, oricm,
sugereaza ca pietele de afaceri, pe care guvernele semnalizeaza intentiile lor sa nu intervina,
devin mai putin competitive si mult mai organizate sa aduca beneficii ofertantiilor la costuri
substantiale pentru clienti.
O nota la sfarsitul acestui capitol enumera unele Raporturi MMC semnificative, impreuna
cu note asupra deciziilor pe care le contin aceste raporturi.

130. 130
Cazul pentru si impotriva Fuziunilor
Foaia balantei economice in relatie cu fuziunile poate fi sintetizata in urmatorul mod:
1. Amenintarea preluarii, care e de obicei in detrimentul carierelor si venitului managementului
senior a victimei preluate, este un imbold puternic pentru utilizarea eficienta a resurselor de
managerii existenti. S-a afirmat ca aceasta amenintare ofera o verificare semnificativa a
ambitiilor mari a managementului si asigura caratele cresterii sa fie tinute intr-un raport
rezonabil cu ratele profitului. Fara amenintarea preluarii nu ar fi existat nici un mod eficient
de a asigura utilizarea eficienta a resurselor economice de catre industrie. De exemplu, in anii
1950 si inceputul anilor1960 industria de bere nu a reusit sa realizeze valoarea asezarilor
orasenesti sarace, ocupate de casele licentiate cu profit scazut, pana cand berarii au inceput sa
cada victima companiilor de dezvoltare a proprietatii.
2. Desi unele fuziuni au efecte economice folositoare de necontesta, motivul cel mai puternic
pentru fuziune pare sa fie dorinta de a reduce concurenta prin eliminarea competitorilor.
Aceast duce, destul de clar, la utilizarea mai putin eficienta a putinelor resurse economice si
la comportamentul pe piata care favorizeaza producatorii in detrimentul consumatorilor.
Aceasta, de fapt, opusul ideii suveranitatii consumatorului, care intotdeauna a fost pusa in
fata ca unul dintre cele mai importante avantaje a economiei de piata libere.
Recunoscand, ca nu totul a fost bine cu Politica concurentiala, Guvernul Bitanic, in 1988
a intreprins o trecere in revista cu scopul de a introduce noi legi. In general, guvernul si-a
exprimat dorinta sa incurajeze pietele competitive in interesul consumatorilor si promovarea
intreprinderilor de afaceri. Nici o schimbare majora nu parea a fi imaginata pentru principiile
generale fundamentale politicilor de fuziune, dar Monopolurile si Comisia Fuziunilor trebuiau
incurajate sa fie mai rapide si s-a propus o prevedere pentru companii ca sa-si declare intentiile
la Oficiul Comertului Corect (OFT). OFT ar fi putut obtine sarcini proiectate sa inlature orice
amenintare potentiala a competitiei si a obtine decizii de la Secretarul de Stat astfel incat
companiile sa afle cat de repede posibil daca sunt sau nu se plateste ca ele sa fie subiectul
investigatiei Comisiei.
Guvernul planuia sa infraneze legea –practicile comertului restrictiv- si sa urmareasca in
general legea Comunitatii Europene. A propus sa ofere mai multa putere Biroului de Comert
Corect (Office of Fair Traiding) pentru a investiga intelegeri restrictive secrete si suspecte si sa
impuna unele penalizari pentru intelegeri care sunt descoperite. Oricum la timpul cand se sciau
aceste lucrari, se discutau inca schimbarile si ar trebui sa va asigurati ca sunteti la curent cu legea
monopolurilor, furnizorilor si practicilor comerciale restrictive actuale. Desigur nevoia de a
asigura armonia intre lege si procedurile britanice si cele europene a fost marcata de stanjeneala
temporala suferita de Guvernul Britanic cand Comisia Europeana a criticat termenii fuziunii din
1988 intre Rover Group si British Aerospace.
Exercitii referitoare la capitolul 11
1. Este competitia intotdeauna dorita din punct de vedere a bunastarii consumatorului? Sustineti
raspunsul dumneavoastra cu ajutorul analizei economice.
2. In ce mod poate controla guvernul puterea oligopolistica? Este posibil pentru guverne sa
reduca barierele de intrare pe piata?

131. 131
3. Guvernul Statelor Unite, in contrast cu cele mai multe tari europene, a tins sa fie mai mult
preocupat de ocazia impotriva puterii pe piata a grupurilor de afaceri mari. Discutati cauzele
posibile ale acestor diferente in politica.
4. Discutati punctul de vedere ca politicile britanice ale monopolurilor si fuziunilor ar trebui sa
fie modelate asemanator politicilor si practicilor oficiale apeland la practicile comertului
resrictiv.
5. Sunt pietele produselor de consum nereglementate cele mai bune garantii ale suveranitatii
consumatorului si cea mai buna protectie impotriva practicilor de afaceri anti-concurentiale?
6. Alegeti un raport a Comisiei Monopolurilor si Fuziunilor publicat incepand cu 1970.
Subliniati problema investigata; comentati cu propriile cuvinte constatarile Comisiei.
Comentati acestea in lumina oricarei dezvoltari ulterioare relationate cu firmele sau industrile
investigate. De altfel luati in considerare si alte raporturi MMC a caror constatari par sa fie
de acord sau sa contrazica cu cele din raportul pe care l-ati ales.
7. Discutati problema definirii unei piete potrivite pentru scopurile stabilirii limitelor
competitiei, luand in considerare relaxarile barierelor comertului in cadrul Comunitatii
Europene planuite pentru 1992.
Anexa: Comisia Monopolurilor si Fuziunilor (MMC)
In 1988 Comisia Monopolurilor si Fuziunilor a avut trei functii principale, pe care le-a
exercitat la cererea Directorului General a Comertului Corect si Secretarului Statului pentru
Comert si Industrie, actionand in cadrul puterii acordate de Actul Comertului Corect din 1973 si
Actul Concurentei din 1980. Acestea erau:
1. Investigarea cazurilor comportamentului aparent neconcurential si abuzurilor posibile a
puterii monopoliste de firmele dominatoare in cadrul industriilor specifice.
2. Investigarea fuziunilor propuse si a ofertelor de preluare care pareau ca rezulta in cazul
restrictiei competitiei.
3. Investigarea aspectelor conductei si performantei anumitor organizatii din sectorul public.
MMC-ului i se cer recomandari astfel incat orice restrictie a concurentei sau abuz a
puterii monopolistesa fie eliminata sau evitata.
In timp activitatea coimisiei a fost criticata, de obicei pe baza unuia sau mai multor din
motivele urmatoare:
(a) Lipsa rigorii analitice in unele di raporturile sale.
(b) Lipsa consecventei in judecata.
(c) Dispunerea de a accepta rate mari a profiturilor, care se spunea ca rezulta din eficienta
superioara in afaceri.
(d) Abnegatia luarii in considerare a structurii industriilor si pietelor si dispunerea limitarii
atentiei sale asupra comportamentului firmelor.
(e) Pregatirea de a accepta asigurari ale comportamentului schimbat ale firmelor.
(f) Raporturi de preluare in timp a cheltuielilor firmelor implicate si contabilii.
Luand in considerare durata timpului cat a functionat Comisia, numarul industriilor si
firmelor investigate si mediul schimbator, economic si de piata in care a actionat, unele dintre

132. 132
aceste critici nu sunt surprinzatoare. Este corect sa punctam ca exista de asemenea inconsecvente
si dezacorduri printre economisti in evaluarea activitatii Comisiei si influenta ei asupra
comportamentului in afaceri. Cei mai multi sunt de acord ca nu are virtual nici o influenta asupra
structurii pietei.
Comentarii si rezumate a raporturilor principale pot fi gasite intr-un umar de texte
standard despre economia industriei sau manageriala. Raportul anual al Biroului Comertului
Corect ofera detalii asupra problemelor recente si o analiza cuprinzatoare a politicii
Monopolurilor si Fuziunilor din Marea Britanie realizata in Hartia Verde a guvernului. (O
analiza a Politicii Monopolurilor si Fuziunilor, Cmnd 7198) din 1978. In timpul ce se scriau
aceste lucrari, cel mai recent rezumat a propunerilor guvernamentale a fost continut intr-o Hartie
Alba (DTI - Departamentul Intreprinderilor, Cmnd 278) publicata in ianuarie 1988, dar in acest
timp alte Hartii Verzi au fost promise inaintea introducerii unei noi legislatii, promise in
discursul Reginei in 1988.
Studentilor li se recomanda sa studieze unul sau doua rapoarte pentru cunostintele lor.
Toate acestea contin rezumate convenabile a constatarilor. Profesorii au probabil preferintele lor
dar ce urmeaza este o selectie foarte scurta.
A. Comportamentul monopolistic
Anul Firme si piata Problema Constatari si Recomandari
1966 Kodak, filme color Profituri, strategii de
marketing, limite de
vanzare
Reducerea pretului
modificare marketingului,
incurajarea competitiei
1970 Metal Box Metal
containare
Marketing, inghetarea
competitiei
Oprirea practicilor
daunatoare
1973 Kelloggs Breakfast
cereale
Profit, Preturi Mentinerea sub control a
preturilor si profitului
1976 Unilever alimente
ingetate
Discounturi speciale,
intelegeri cu magazinele
Oprirea practicilor
daunatoare
1986 ICI si Staveley (sare
Britanica)
Lipsa competitiei &
fixarea preturilor
Oprirea limitarii preturilor si
mentinerea controlului asupra
industriei
1986 Pachete de vacante in
strainatate
Monopol complex si
prevenirea agentilor de a
face discounturi
Acceptarea unei competitii a
preturilor
1987 TWIL Ltd Steel sarma de
gard
Dominarea pietei, preturi
prohibitive si restrictii
discriminatorii de
vanzare
Nu abuza de puterea pietei ci
imbunatateste comunicarea
cu cumparatorii
B. Fuziuni
Anul Compania Industria Constatarile MMC-ului
1986 P&O European Bacuri de traver- Nu este impotriva intere-
Ferries sare a canalului sului public
(fuziune partiala)
1987 Trusthous Forte Hoteluri, autostr- Nici o reducere signifi-
si Hanson Trust ada si margini de anta a competitiei, nu
sosea (vanzari este impotriva interesu-

133. 133
partialel) public
1988 Book Club Cluburi de carti Ar limita competitia. Per
Associates& (vanzari partiale) mite subiectilor fuziunii
Leisure Circle sa revizuie Concordatul
Dintre vanzatorii de carti
C. Sectorul Public
Anul Organul Problema Constatari
1987 Caile navigabile Eficienta si Lipsurile marginale si
britanice costuri necesitatea imbunatatiri-
lor
1987 Electricitatea cen- Eficienta si Slabiciuner in marketing
trala. Generating costuri control financiar si ma-
Board nagement general; se
Sugereaza imbunatatire
1987 Caile Ferate Eficienta si Imbunatatirea serviciilor
Britanice (SE standardul dar nu satisfacator si im-
Network) serviciilor potriva interesului public

134. 134
12. PIETELE FACTORILOR DE PRODUCTIE
12.1 Pietele factorilor de productie. Generaliati
Cateva caracteristici ale pietelor factorilor de productie
In cadrul pietelor pentru factorii de productie organizatiile care apartin sectorului public
sau privat al economiei, joaca rolul de cumparatori. Acest lucru implica urmatoarele:
1. Aceste piete tind sa fie mai bine organizate in comparatie cu pietele de consum, cu o
incercare mai reusita de a nota “bunnul” care este oferit spre vanzare. Cumparatorii sunt mai
bine informati si mai constienti in legatura cu calitatea produselor.
2. Cererea de factori deriva din cererea pentru produsul care utilizeaza factorii respectivi pentru
a fi realizat.
Intrebarile cu privire la legatura dintre cererea pentru un produs si cereea pentru un
anumit factor sunt foarte importante in cadrul stiintelor economice. Daca luam in considerare
faptul ca firmele angajeaza facftori cu scopul obtinerii profiturilor atunci cantitatea dintr-un
factor angajat va depinde de contributia sa la realizarea profitului. Aceasta, la randul ei, va
depinde de relatia dintre costul angajarii de unitati suplimentare de factori si recompensa in bani
ca urmare a contributiei aduse firmei.
Sa presupunem ca avem un exemplu foarte simplu bazat pe angajarea unor cantitati
diferite dintr-un factor de productie variabil –sa spunem factorul munca- in timp ce ceilalti
factori-sa zicem capitalul- ii mentinem constanti. De asemenea, presupunem ca produsul se
vinde pe o piata cu concurenta perfecta, pe care firma este capabila sa vanda si sa produca la un
pret pe care il poate dirija si influenta. Contributia pe care un factor poate sa o aduca firmei, este
data de produsul fizic marginal (la diferite niveluri posibile de angajare) inmultit cu pretul
produsului si care reprezinta de fapt venitul marginal al firmei. Acesta, reprezinta asadar
modificarea productiei –generata de factorii suplimentari angajati-, inmultita cu venitul marginal
al marfurilor vandute si poate fi numit si productie de venit marginal sau produs de venit
marginal (MRP). O ilustrare, in acest sens, apare in fig 12.1a. Forma curbei presupune ca
produsul fizic marginal al factorilor sugereaza o diminuare.
W W
SL

135. 135
MRPL W0
MRPL
O O
L Q0 L
a b
Fig. 12.1. Cererea si oferta de munca
Fig. 12.1a. ilustreaza cererea de munca a firmei. Fig. 12.1b. arata cererea firmei. La o
anumita oferta data, cererea firmei se va baza pe productia sa de venit marginal al muncii
(MRPL) si va necesita Q0 unitati de munca.
Pana in acest moment, am avut in vedere doar cererea de munca a firmei. Cererea
agregata a tuturor firmelor care sustin o anumita piata competitiva va depinde de curbele
individuale ale cererii dar nu reprezinta rezultatul agregarii acestor curbe individuale. Cand
oferta totala a unui produs creste, pe piata, atunci pretul pe piata al produsului va scadea si acesta
se va reflecta in productia de venit marginal a firmei. Totusi, cererea agregata pe piata dapinde
inca de contributia adusa de unitatile marginale de munca la venitul obtinut de toate firmele care
producpe piata.
Daca abordam ideea unei piete cu concurenta perfecta si presupunem ca curba cererii si
cea a venitului marginal este descrescatoare, -ceea ce inseamna ca pentru a vinde o cantitate mai
mare firma va trebui sa reduca pretul atunci, dupa cum am explicat in capitolul 7, pretul nu mai
este acelasi cu venitul marginal. Totusi, contributia factorului adusa firmei, este reprezentata de
productia de venit marginal care, pentru toate firmele care urmaresc maximizarea profilului,
reprezinta baza de formare a cererii de munca.
Curba productiei de venit marginal (MRP) ilustreaza cantitatile de munca pe care firma
doreste sa le angajeze pentru a-si maximiza profitul, presupunand ca factorul capital este
mentinut constant si de asemenea, sugereaza ca angajarea factorilor se datoreaza doar motivelor
maximizarii profitului. In aceste conditii, putem gasi cantitatea de echilibru care va fi angajata,
presupunand ca ne este cunoscuta curba ofertei de munca. Acest lucru este ilustrat in Fig. 12.1b.
Renta economica
Pretul pe piata al unuifactor de productie reprezinta rezultatul presiuniii fortelor pietei,
respectiv al unei piete neregulate, al interactiunii dintre cereresi oferta pe piata. Pretul de chilibru
al pietei este pretul la care factorul marginal in cantitatea Q1, din Fig. 12.2a., este dispus sa intre
pe piata. Intrucat folosim exemplul muncii, in acest cazpretul pietei reprezinta salariul de pe
piata.
Existenta curbei ofertei presupiune ca exista cativa muncitori, cei care se situeaza pe
curba deasupra de Q1, care vor pretinde un salariu mai mare decat W1, probabil ca urmare a
faptuluica pot castiga pe alte piete un salariu mai mare decat W1.
Pe de alta parte, exista un numar de muncitori care sunt situati pe curba sub Q1 si care ar
accepta sa intre pe piata pentru un salariu mai mic decat W1. Totusi, intrucat pretul pietei este
W1, ei vor primi acest salariu. Disponibilitatea de a intra pe piatala un pret mai mic sugereaza
faptul ca pe alte piete nu se poate castiga un salariu mai bun. Salariul obtinut de unul din acesti
muncitori, sa spunem Q2, prin urmare este format din doua parti. O parte este reprezentata de

136. 136
pretul minim necesar pevtru a-l determina sa intre pe piata; acesta reprezinta castigul transferat
(W2 din Fig. 12.2a.), pentru ca este cel mai bun castig disponibil din afara acestei piete. Cealalta
parte reprezinta excesul peste castigul transferat (W1-W2 din Fig. 12.2a.) rezultat din nevoia de a
stabili pretul pietei la un nivel suficient de ridicat pentru a atrage pe piata muncitori cu castiguri
tansferate mai ridicate. Acest exces este renta economica. Numai castigul muncitorului
marginal are o renta economica cu valoarea zero.
Daca privim piata in ansamblul ei, putem face distinctie intre renta economica si
castigurile transferate. Acest lucru este ilustrat in Fig. 12.2b., in care salariul de echilibru pe piata
este W0, astfel incat renta economica e reprezentata de suprafata W0XM iar castigurile
transferate de MXQ0O. In cadrul unei economii, in aceste conditii, nici un muncitor nu accepta
sa lucreze pentru un salariu mai mic decat M. Veti gasi, in acest sens si exercitii pe computer (in
sectiunea 8 de pe disc)
W W
S SL
W1 W0 X
renta renta
W2 DL
DL
transfer M transfer
O O
Q2 Q1 L Q0 L
a b
Fig. 12.2.renta economica si castigurile transferate
Fig. 12.2a. arata pozitia ocupata de firma. Fig. 12.2b. ilustreaza renta
economica si gastigurile transferate de pe piata muncii.
Conceptul original de renta economica se refera la pamant, intr-o perioada in care cererea
de hrana, in crestere, a dus la angajarea unor suprafete suplimentare de pamant in circuitul
agricol. Sporirea preturilor pentru alimente a dus la specularea acestui lucru astfel incat
properietarii de pamant pretindeau rente ridicate pentru suprafete de pamant neroditoare. De
asemanea, mosierii au putut obtine rente mai ridicate din pamantul care ar fi fost inca folosit
pentru recolte alimentare, chiar daca preturile alimentelor si ale rentelor ar fi fost mai mici.
Conceptul de renta economica arata ca rentele referitoare la pamant au fost rezultatul si nu cauza,
preturilor ridicate ale alimentelor la acest moment de timp.
Cvazirenta
Cvazirenta este termenul folosit pentru a descrie o renta economica in crestere ca urmare
a unei anumite situatii de pe piata. Sportul ne furnizeaza in acest sens un exemplu foarte clar. Sa
presupunem ca un anumit program de televiziune, care are la baza un anumit sport se bucura in
perioada anterioara de o audienta limitata.

137. 137
Popularitatea sportului creste dintr-o data si putinii sportivi profesionisti, dintr-o data, se
bucura de castiguri foarte mari si devin adevarate vedete. Chiar si jucatorii mediocri se pot
bucura de venituri mari intrucat se pot angaja ca si antrenori. Totusi, castigurile mari atrag si alti
oameni de sport. Amatorii talentati gasesc ca merita sa-si dezvolte aptitudinile din punct de
vedere profesianol si astfel standardele incep sa creasca. Dupa un timp, numai cei foarte talentati
sunt capabili de a obtine venituri ridicate. Cei care nu se ridica la nivelul lor, se lupta din greu
pentru a supravietuii. Toate veniturile se intorc la venituri transferate sau raman pe piata in
punctul cel mai de jos al curbei ofertei. La acest nivel, cvasirenta nu mai exista si numai o parte
foarte mica din ei, reusesc sa obtina renta economica din oferta lor de monopol, de inalta
pricepere si aptitudine.
12.2 Piata muncii
Pietele imperfecte ale muncii
Economistii sunt interesati de piata nationala sau de piata macroeconomica a muncii, in
special in situatia dezechilibrului dintre cerere si oferta care poate duce la somaj pe scara larga.
Aceasta problema macroeconomica, totusi, depaseste scopul acestui capitol care se ocupa mai
mult cu pietele individuale ale anumitor industrii, ocupatii, respectiv cu aspectele
microeconomice ale pietelor muncii.
Majoritatea acestor piete sunt imperfecte. Aproape nici o conditie de existenta a pietelor
cu concurenta perfecta, nu poate fi gasita in cadrul pietei muncii. Bunul nmit “munca“, este in
foarte putine situatii omogen. Presupunerile sunt facute pentru a obtine cateva aptitudini ale
muncii. Dactilografele, de exemplu, pot fi platite in functie de viteza cu care bat la masina de
scris, dar foarte putini patroni vor pretinde faptul ca doua dactilografe sunt perfect identice.
Oamenii se deosebesc intre ei prin calitatea muncii prestate si prin interesul manifestat pentru
munca respectiva.
Comunicatiile pe pietele muncii sunt adesea slab dezvoltate. Este posibil ca oamenii sa nu
cunoasca oportunitatile de noi locuri de munca in cadrul firmelor care lucreaza iar cei care au o
anumita slujba nu mai cauta, in mod constant, un nou loc de munca, mai avantajos, intr-o alta
firma. Costurile de transport alaturi de alte costuri explica faptul ca salariul net disponibil al unui
muncitor, difera de cel brut, pe care il plateste patronul. Forta de piata se gaseste atat de partea
cererii cat si de cea a ofertei, in cadrul pietelor. Guvernul, intr-o forma sau alta, este cel care
angajeaza un numar mare de muncitori, inclusiv profesori, electricieni si mineri. Exista inca
destul de putine banci si companii de asigurari, astfel incat este posibil ca unii angajati din
domeniul financiar sa fie preveniti sa nu-si schimbe locul de munca dupa o anumita varsta si
calificare. Pe de alta parte, sindicatele si asociatiile profesionale pot fi capabile de a controla
efectiv angajarile intr-o anumita profesie, prin examinari sau chiar prin intermediul unor
conventii rigide incheiate cu angajatii. In unele cazuri, aceste intelegeri asigura controlul
recrutarilor intr-o profesie, unui singur sindicat. Schimbarea unei operatii cu o alta, sau chiar
deplasarea intre firme fara a schimba ocupatia, poate fi foarte dificila si uneori nu poate fi
posibila peste o anumita varsta.

138. 138
Oamnii nu lucreaza pur si simplu din motive economice. Exista presiuni sociale foarte
puternice care ii determina pe oameni sa munceasca, iar consideratiile sociale influenteaza tipul
de munca pe care oamenii aleg sa il pastreze. O ocupatie, cum ar fi spre exemplu tiparitul poate
fi fascinant chiar daca salariile pot fi in general mai mici decat cele din sectorul industrial, mai
putin atractive din punt de vedere social. Exista oameni care apreciaza inrt-o mai mare masura
destinderea prin munca si capacitatea de a controla munca efectuata decat efectiv castigul care ar
putea fi considerat de un alt angajat total inacceptabil.
Exista de asemenea, un element de timp in cadrul rasplatirii muncii depuse, care este
dificil de inclus in analiza simpla a ratelor de salarizare. Atat patronul cat si angajatul, trebuie sa
priveasca contractul de munca prin prisma unei investitii din care fiecare asteapta sa obtina
beneficii viitoare in schimbul sacrificiului prezent. Un muncitor poate accepta un salariu mai mic
in primii sai ani de activitate in campul muncii, in schimbul antrenarii lui in cadrul unei firme cu
o reputatie deosebita, care il va ajuta sa castige experienta si va deveni priceput in domeniul sau.
Un patron poate plati un tanar muncitor peste valoarea produsului marginal, in speranta ca acesta
se va imbunatatii in viitor. Cand conditiile economice fac acest lucru posibil, unii patroni vor fi
dispusi sa-si plateasca o parte din vechii muncitori cu un salariu mai mare, ca si recunostinta
pentru serviciile aduse de-a lungul timpului. Cu cat este mai priceput un muncitor si cu cat se
implica mai mult in productie, cu atat va avea mai multe sanse ca in timp, sa fie mai bine platit.
Diferentierile salariilor
Ratele de salarizare si sumele de bani reprezentand salariile, difera deoarece exista foarte
multe piete ale muncii, de o mare varietate, fiecare cu conditiile sale proprii de oferta si cerere.
Este totusi, posibil de a identifica unele influente majore care tind sa dea nastere la rate de
salarizare diferentiate:
1. Educatia In general, daca o munca pretinde un nivel de educatie relativ inalt, atunci ea va fi
mai bine platita decat o munca fara o asemenea cerinta. Ca si o consecinta, este general
cunoscut faptul ca in proportie cu marimea timpului rezervat primirii unei educatii
corespunzatoare creste si capacitatea de castig prin munca a unui individ. Aceasta nu
inseamna, desigur, ca o persoana care are o educatie deosebita, va putea obtine si cel mai
mare venit posibil. Legatura dintre educatie si plata muncii reprezinta doar o tendinta
generala, dar exista in acest sens numeroase exceptii.
2. Priceperea Muncitorii care depun o munca manuala vor primi un salariu cu cu atat mai
mare, cu cat sunt mai priceputi.
3. Sexul Cu toate ca exista, de cativa ani, legi care prevad o recompensare egala a muncii
femeilor si barbatilor, totusi castigurile prin munca ale femeilor sunt cuprinse intre doua
treimi si trei patrimi, din cele ale barbatilor. Exista cateva motive in acest sens. Mai multe
femei decat barbati lucreaza cu norma partiala. Femeile au tendinta de a se dedica familiei,
intrerupandu-si cariera, chiar la varsta la care barbatii incearca sa promoveze si sa fie mai
bine platiti. Din punct de vedere social, se asteapta din partea femeilor, ca acestea sa-si
situeze viata de familie in fata carierei iar acest lucru inseamna ca femeile tind sa urmeze
cariera sotilor lor mai degraba si asteptarile patronilor cu privire la prioritatile femeilor pot
influenta judecata lor atunci cand recruteza sau iau decizii de promovare.
4. Geografia Exista inca diferentieri regionale cu privire la recompensarea indivizilor care au
aceeasi profesie cu toate ca acestea nu mai sunt la fel de mari ca in trecut. Exista, de
asemenea, diferente intre costurile locuintelor si cele ale calatoriilor de acasa la locul de

139. 139
munca astfel incat tablourile salariilor brute si nete, difera pe regiuni. Salariul brut este cel
mai mare in Londra, dar aici locuintele si transportul sunt de asemenea cele mai scumpe. Un
functionar de banca care merge pe jos la servici, dintr-o suburbie a Londrei se poate bucura
de un stil de viata net superior spre deosebire de colegul sau din Londra, al carui salariu desi
este mult mai mare, dar acesta trebuie sa suporte costul transportului atat de ridictat. Tendinta
la nivel national a patronilor si sindicatelor, de a stabili un nivel al salariilor la scara
nationala, si de a reduce diferentele regionale ar putea avea ca rezultat cresterea disparitatilor
reale nete in cadrul castigurilor prin munca si a standardelor de viata.
5. Industria Nu trebuie sa uitam faptul ca in ultima instanta cererea pentru munca deriva din
cererea pentru produsul muncii. Cu cat aceasta prezinta o mai mare importanta pentru
comunitate, cu atat este mai mare valoarea produsului fizic marginal al muncii, si acest lucru
se va reflecta in venitul marginal al produsului muncii obtinut de firma. Daca o industrie
prospera, atunci salariile corespunzatoare tuturor tipurilor de munca angajate in acea
industrie vor fi cu siguranta mai mari decat salariile echivalente ale muncitorilor angajati in
industrii aflate in declin.
6. Sindicatele Capacitatea muncitorilor de a se organiza si de a controla conditiile de angajare
si relatiile de munca cu patronii, pot influenta ratele de salarizare. Este, totusi, usor sa
subliniem rolul pe care il are sindicatul. Studentii citeaza deseori, exemplul minerilor care si-
au imbunatatit salariile relative in anii 1970, in mod aparent printr-o actiune militara. Ei tind
sa uite faptul ca sporirile masive ale pretului petrolului incepand cu anul 1973, au crescut
valoarea carbunelui si a produsului marginal al muncitorilor din mine. S-ar putea ca salariile
lor sa fi crescut chiar mai repede in conditii mai apropiate de concurenta perfecta. Intrucat
chestiunea aceasta a influentei sindicatului asupra salariilor este atat de importanta, aspectul
este tratat mai tarziu, in sectiunea urmatoare.
Probabil ati observat faptul ca influentele amintite anterior, sugereaza tendinta de crestere
a salariilor atunci cand cererea este relativ ridicata si consistenta si cand pare sa fie inelastica si
limitata-fie de lipsa de calitati umane deosebite, rare, fie de restrictii artificiale impuse de catre
sindicate sau asociatiile profesionale. In practica, in timp ce oferta si cererea sunt importante in
determinarea salariilor, acestea reprezinta mai mult decat pretul muncii. Cercetari mai avansate
si detaliate indica faptul ca exista multe forte economice si sociale care actioneaza asupra
diferentierilor salariilor, unele dintre acestea au o istorie foarte lunga si nu sunt explicate in
totalitate in termenii pietelor moderne ale muncii. Va prevenim asupra faptului ca acest capitol
furnizeaza doar o introducere intr-o arie foarte ampla de studiu.
Factori determinanti ai influentei sindicatelor
Se considera de obicei, ca sindicatele vor putea foarte usor sa mareasca salariile
membrilor lor fara a le sacrifica slujbele, atunci cand:
1. Cererea pentru munca nu depinde de salarii.
2. Costurile si dificultatile de organizare sunt mici.
Urmatoarele conditii au posibilitatea sa faca salariile inelastice:
a. Un grad scazut al elasticitatii pretului pentru produsul muncii.
b. Putine posibilitati tehnice de substituire intre munca si capital sau alti factori de
productie.
c. Lipsa ofertei disponibile de factori substituibili.
d. Cand costurile muncii reprezinta o proportie relativ mica din costurile totale.

140. 140
Este explicabil astfel faptul ca, succesul unor sindicate abile care au reusit sa pastreze
salariile membrilor lor la un nivel ridicat. Totusi, schimbarile care se petrec in tehnologie pot
reduce barierele de intrare pe diferite piete si astfel se va diminua si puterea sindicatelor oricat ar
fi de abile. Acest lucru a fost sesizat de tipografi in momentul in care au fost introduse metodele
electronice moderne de tiparire.
Costurile organizarii sindicatelor par sa fie scazute atunci cand urmatoarele conditii
corespund fortei de munca:
a. Stabilitatea si continuitatea muncii astfel incat muncitorii nu isi schimba locurile
de munca in mod frecvent.
b. Concurenta ridicata a muncitorilor in cateva firme si stabilimente de munca
c. Un nivel ridicat de concentrare a muncitorilor in cateva zone de productie si arii
geografice.
d. Un grad de loialitate fata de principiile sindicatului si practicile acestuia si de
asemenea identificarea obiectivelor personale cu cele ale sindicatului. Exista, in
unele zone, sindicate de traditie, cu o istorie bogata.
O alta apreciere, cu privire la aceeasi problema, este de a folosi analiza economica
normala pentru a evidentia efectele modificarilor din structura pietei. In situatia in care, spre
exemplu, patronii isi vand productia in conditiile asemanatoare concurentei perfecte, atunci
analiza normala a ofertei si cererii, sugereaza ca un sindicat va avea dificultati in sporirea
salariilor peste nivelul ratei de echilibru a pietei muncii, fara a sacrifica locurile de munca a
catorva membrii. Pe de alta parte, un sindicat puternic care se confrunta cu un patron care detine
monopolul produsului pe piata si probabil un cumparator de monopol dintr-o anumita categorie
de muncitori, poate fi capabil sa creasca -fara a sacrifica locuri de munca- salariile si de
asemenea poate spori chiar si numarul angajatiilor. Ceea ce urmareste sindicatul sa realizeze,
este un profil de monopol corespunzator, al patronului in beneficiul membrilor.
Evident ca exista o multime de chestiuni cu privire la acest aspect al pretului muncii, dar
la acest nivel al studiului nostru, putem indica doar idei generale; va sugeram ca dumneavoastra
sa urmariti mai atent o parte dintre ele. De asemenea, puteti sa va verificati daca ati inteles aceste
argumente, prin consultarea exercitiilor de pe computer din sectiunea a opta.
12.3 Piata capitalului
Cererea de capital
Cererea de capital, in sensul masinilor productive si a echipamentului, deriva din cererea
pentru produsul capitalului. La acest nivel, presupunem ca o firma este foarte posibil sa isi
doreasca obtinerea de capital suplimentar daca ea crede ca reuseste sa isi dezvolte capacitatile de
productie. Pentru firma, decizia de investire –respectiv decizia de a utiliza sau nu capitalul
financiar in scopul de a achizitiona bunuri fizice- are la baza compararea costului capitalului
necesar achizitiilor cu profitul viitor sporit anticipat ca rezultat al achizitionarii acestor bunuri
fizice.
Nu conteaza daca firma are deja capitalul financiar sub forma de rezerva sau daca ea
trebuie sa-l imprumute sau sa il procure in alt mod. Oricare ar fi modalitatea de procurare,

141. 141
capitalul sub forma de bani are intotdeauna un cost de oportunitate. In cazul in care sumele de
bani se afla deja in conturile bancare ale firmei, costul de oportunitate exista totusi si se masoara
in termenii celei mai bune posibilitati viitoare de investire.
Introducere in evaluarea investitiilor
Daca pesupunem ca este cunoscut costul proiectului de investitie propus – si anume un
utilaj tehnic care costa 100 000 u.m. – problema care se pune este de a afla profitul suplimentar
viitor care poate fi obtinut de firma sub forma unor fluxuri de fonduri care vor fi primite la
intervale de timp, in viitor. Presupunem ca putem estima aceste fluxuri, cu o anumita siguranta.
Presupunem ca fluxul anticipat are urmatoarea forma:
Profitul suplimentar rezultat din investitia in noul utilaj tehnic in valoare de 100 000 u.m.
La sfarsitul anului 1 25 000 u.m.
La sfarsitul anului 2 40 000 u.m.
La sfarsitul anului 3 40 000 u.m.
La sfarsitul anului 4 45 000 u.m.
Fluxul total de profit suplimentar este de 15 000 u.m. Putem spune atunci ca la sfarsitul
celor 4 ani, investitia va aduce un castig de 50 000 u.m.
Chiar daca suntem siguri de obtinerea viitoare a acestui castig proiectat, trebuie avute
totusi in vedere doua aspecte importante:
1. 100 u.m. primite astzi nu sunt echivalente cu 100 u.m. primite peste un an. Banii aduc
dobanda. Daca trebuie sa astept un an pentru a fi platit, pierd dobanda pe care suma
respectiva de bani mi-o putea aduce in urma realizarii unui depozit bancar. Cu cat astept mai
mult timp, cu atat pierd o suma mai mare a dobanzii si cu atat este mai mica valoarea
prezenta a platii viitoare.
2. In momentul in care apreciem valoarea unui proiect posibil, trebuie sa avem in vedere si alte
posibilitati disponibile. Trebuie sa decidem ce sacrificii trebuie sa facem daca dorim sa
realizam achizitia in valoare de 100 000 u.m. Care este, de fapt, costul de oportunitate al
sumei de bani angajata in proiectul de investitie?
Primul punct ne avertizeaza ca trebuie sa avem in vedere capacitatea banilor de a aduce
castig atunci cand calculam valoarea unui flux viitor de plati sau profituri. Vom actualiza asadar,
platile viitoare cu scopul de a le actualiza, de a le educe la valoarea prezenta (VP) echivalenta.
Valoarea prezenta a unei plati viitoare reprezinta prin urmare, acea suma care, daca este investita
la o rata a dobanzii echivalenta cu rata de actualizare, va produce o suma echivalenta cu plata
viitoare.
Al doilea aspect arata ca daca rata de actualizare utilizata ca baza de evaluare ar trebui sa
ia in considerare costul suportat de firma pentru capitalul angajat.
Presupunand ca am reusit sa estimam fluxul de venituri (R) si costurile (C) posibile,
generate de proiectul de investitii si de asemenea cunoastem rata corespunzatoare de actualizare
(d) de-a lungul pierioadei de viata a proiectului, putem calcula valoarea prezenta (VP) a fluxului
de venituri nete. In aceste conditii, in urma deducerii costului original suportat la inceputul
proiectului, obtinem valoarea prezenta neta (VPN).
VPN=(R0–C0)+(R1-C1)/(1+d)+(R2+C2)/(1+d)*(1+d)+.. . . . + (Rn-Cn)/(1+d)*n
unde:
(R0–C0) se refera la venitul net de la inceputul vietii proiectului

142. 142
(R1–C1) si (R2–C2).. . . . . (Rn–Cn) se refera la primul an si la urmatorii pana la n
“d” reprezinta rata de actualizare aleasa, exprimata in fractie zecimala, respectiv 15% =
0. 15
Putem observa acum si primele castiguri ce rezulta din investitia initiala de 100 000 u.m. Daca
alegem o rata de actualizare de 10% pentru acea perioada, vom obtine tabelul urmator:
Anul U. M. (mii) Factorul de actua- U. M. (mii) VP
(R- C) lizare
0 -100
1 25 x 1/(1. 1) = 22.727
2 40 x 1/(1. 1)*2 = 33.058
3 40 x 1/(1. 1)*3 = 30. 053
4 45 x 1/(1. 1)*4 = 30. 736
Total VP = 116. 574
VPN (VP – C0) = 16. 574
Determinarea valorilor prezente se realizeaza mult mai usor prin folosirea tabelelor de
actualizare. Presupunem ca rata de actualizare e de 16% si utilizam tabelele pentru a gasi factorul
de actualizare (valoarea prezenta a unei u.m. platita peste “n” ani). Tabelul poate fi prezentat
acum, astfel:
Anul U. M. (mii) Factor de acualizare U. M. (mii) VP
(R- C)
0 -100
1 25 x 0. 862 = 21. 55
2 40 x 0. 743 = 29. 72
3 40 x 0. 641 = 25.64
4 45 x 0. 552 = 24.84
VPN (total VP – C0) = 1. 75
NPV
50
40
30
20
10
0
-10 5 10 15 20 25 d%
-20 NPV
Fig. 12.3. Valoarea prezenta neta si rata interna de revenire
Curba arata ca VPN la rate de actualizare cuprinse intre 0% - 25%. Rata interna de
revenire pentru VPN = 0 este 16. 8%.

143. 143
La aceasta rata de actualizare mai ridicata, VPN scade la 1750 u.m. Observati cum VP
scade atunci cand rata de actualizare creste. Acest lucru, desigur, era de asteptat. Cu cat este mai
mare costul de oportunitate al banilor investiti in prezent cu atat trebuie sa fie mai mare castigul
viitor pentru a compensa sacrificiul actual.
Aceasta relatie poate fi ilustrata grafic. Fig. 12.3. reprezinta baza exemplului nostru.
Observati ca VPN scade la zero atunci cand rata este de 16. 8%. Acum rata de actualizare care
aduce VP a unui flux viitor de plati la egalitate cu costul initial al investitiei, respectiv o VPN
egala cu zero, se numeste rata interna de revenire (RIR).
Firmele care se bazeaza, in luarea deciziilor de investire, pe RIR, isi stabilesc un cost al
capitalului pe care investitiile propuse trebuie sa-l indeplineasca pentru a fi considerate ca si
propuneri practice.
Putem acum sa trecem in revista metodele de evaluare a proiectelor de investitii propuse,
utilizand VPN si RIR:
1. Daca firma poate obtine oferta nelimitata de capital:
a. Orice proiect cu o VPN > 0 ar tebui acceptat.
b. Orice proiect cu o RIR mai mare decat costul capitalului permis de firma trebuie acceptat,
deoarece acest cost se refera la un cost realistic de oportunitate al capitalului.
2. Daca oferta de capital este limitata:
a. Trebuie alese proiectele cu cea mai mare VPN.
b. Trebuie alese proiectele cu cea mai inalta RIR.
Aceasta introducere simpla intr-un subiect atat de important cum este evaluarea
investitiilor, nu poate include o discutie serioasa a problemelor actuale cu care ne confruntam in
alegerea ratelor de actualizare si estimarea profiturilor viitoare. Totusi, la acest nivel, puteti
deduce faptul ca atunci cand ratele de actualizare sunt foarte ridicate, valorile prezente (VP) sunt
foarte mici si numai proiectele cele mai profitabile care aduc castiguri mari in primii ani de viata
vor fi luate in considerare. Puteti concluziona, de asemenea, ca nesiguranta cu privire la cererea
viitoare, ratele viitoare ale dobanzilor, sau masurile economice guvernamentale vor complica
mai departe evaluarea proiectrelor si vor reduce numarul de proiecte posibil de acceptat.
Nesiguranta este intotdeauna vazuta ca si dusmanul de temut al investitiilor in afaceri.
Perioada de amortizare
Firmele de obicei aplica pentru inceput un test simplu proiectelor, pentru a verifica daca
merita sa realizeze in continuare alte calcule si investigatii. In acest sens, apreciaza perioada de
timp care trebuie sa treaca pentru ca veniturile totale sa egaleze costul total initial al proiectului.
Acesta este cunoscut sub denumirea de perioada de amortizare. Numai proiectele care
corespund perioadei de amortizare acceptata de catre firma vor fi luate mai departe, in
considerare. Aceasta metoda nu este potrivita ca si test final al proiectelor intrucat nu se bazeaza
pe valori actuale si ignora fluxurile anticipate de bani care au loc dupa perioada de amortizare.
Pe langa un numar considerabil de intrebari legate de aceasta chestiune, in capitolul 8
exista, de asemenea si un program de evaluare a investitiilor. Acest program va ofera
posibilitatea de a testa proiecte proprii si calculeaza perioade de amortizare, PVN si RIR pe baza
datelor furnizate de dumneavoastra. Cu ajutorul acestui program, puteti observa cu usurinta,
efectul diferitelor rate de actualizare si al diferitelor perioade de viata ale proiectului. Acest
program va usureaza intelegerea mai profunda a aspectelor referitoare la evaluarea investitiilor.

144. 144
In acest capitol, ne-am referit la cateva caracteristici importante ale cererii de capital.
Aspectele referitoare la modul in care cererea de capital si piata financiara afecteaza economia in
ansamblul ei, sunt tratate in profunzime de macroeconomie.
Exercitii referitoare la capitolul 12
1. De ce pietele muncii sunt considerate ca piete economice factoriale, in mod normal
imperfecte?
2. De ce contabilii castiga de obicei mai mult decat secretarele lor?
3. Cum incearca sindicatele sa mareasca salariile membrilor lor?
4. Ar trebui sa se opuna sindicatele negocierii platii in functie de productivitate?
5. Utilizati programul de evaluare a investitiilor (de pe discul 2) pentru a raspunde urmatoarelor
intrebari care se refera la proiectele A si B, de mai jos:
A B
Anul Venitul Anul Venitul
0 -10 000 0 -10 000
1 6 000 1 1 000
2 4 000 2 2 000
3 2 000 3 2 000
4 1 000 4 4 000
5 1 000 5 7 000
a. Presupunand ca o decizie de investire cu privire la alegerea unuia din cele doua proiecte (A
sau B) urmeaza sa se bazeze numai pe VPN, care din cele doua proiecte va fi ales daca rata
de actualizare este: i.) 6% ii.) 12%?
b. Reprezentati grafic VPN pentru A si B la rate de actualizare cuprinse intre 0% si 15%.
c. La ce rata de actualizare (celelalte conditii ramanand neschimbate) decizia ar fi favorabila
atat pentru A cat si pebtru B – daca aceasta se bazeaza pe VPN?
d. Daca o firma dispune de suficiente resurse financiare pentru a investii in ambele proiecte,
care ar fi rata maxima de actualizare pentru care cele doua proiecte ar fi profitabil de realizat?
e. Ce proiect ar fi ales daca se utilizeaza ca si criteriu de decizie, numai perioada de amortizare?
f. Daca o decizie de investitii bazata pe RIR pare sa sugereze un rezultat diferit de cel al unei
decizii bazate pe VPN, credeti ca managerii gresesc daca se gideaza dupa aceste metode?
Justificati raspunsul.
6. Discutati efectele asupra investitiilor intr-o afacere in situatia:
a. a.unei perioade prelungite de inflatie ridicata in care preturile produselor si costurile
factorilor sunt in crestere.
b. unei perioade in care conditiile politice si economice sunt nesigure.

145. 145
13. CATEVA ASPECTE PRACTICE ALE STIINTELOR
ECONOMICE
13.1 Stiintele economice si realitatea
Majoritatea temelor tratate in aceasta carte s-ar putea sa creeze impresia unei legaturi
nesemnificative cu lumea „reala“. Ati auzit probabil afirmatii de genul: „acest lucru, desi e
corect din punct de vedere teoretic, nu poate fi util in practica“. Ati auzit probabil gluma
referitoare la cei 6 economisti carora li s-a cerut sfatul intr-o anumita problema iar in final au
venit 12opinii din partea lor.
Au aparut si alte comentarii care au dat nastere la intrebare legata de modalitatea in care
economistii isi dezvolta si testeaza teoriile. Ce este metodologia normala a stiintelor economice?
Abordarea deductiva a analizei
Economistii –in mod similar altor oameni de stiinta- utilizeaza de obicei o forma
metodologica stiintifica, numita rationament deductiv. Aceasta presupune parcurgerea unor
etape, in ordine cronologica:
Pasul 1: Identificarea problemei sau a fenomenului care se doreste a fi explicat.
Pasul 2: Identificarea acelor variabile care se presupune ca vor putea influenta problema.
Acestea ar putea reprezenta rezultatul analizei teoretice sau a cercetarilor anterioare.
Pasul 3: Selectarea acelor variabile care sunt considerate ca fiind cele mai importante sau
determinante. Aceasta simplificare deliberata presupune respingerea unor anumite detalii de
finete. Cat de departe va merge procesul de simplificare, este deja o chestiune de judecata. Daca
respingem prea mult aceste detalii, ne vom indeparta de realitate; daca vom pastra prea multe
variabile reale atunci o analiza satisfacatoare devine imposibila.
Pasul 4: Combinarea intr-o maniera logica, a presupunerilor retinute, pentru a forma modelul sau
teoria.
Pasul 5: Folosirea modelului cu scopul de a genera unele predictii. De exemplu, putem avea
modelul unei piete economice care afirma ca prin schimbarea unei variabile –sa spunem a

146. 146
pretului- este influentata alta variabila –sa spunem soldul. Aceste predictii pot fi realizate fie prin
rationament oral fie prin modelare matematica –mai des folosita astazi.
Pasul 6: Colectarea de date referitoare la variabilele incluse in model.
Pasul 7: Compararea predictiilor modelului cu experienta actuala. Aceasta poarta denumirea de
testare a modelului. Daca cele doua se gasesc in concordanta, vom afirma ca teoria pe carese
bazeaza modelul, a fost verificata. Aceasta nu inseamna ca este adevarata ci pur si simplu este
sustinuta de datele pe care le-am folosit in comparatie. Daca, totusi predictiile modelului difera
de datele reale atunci spunem ca teoria este incalcata. Aceasta presupune intoarcerea la pasul 2 si
un nou inceput.
Din cand in cand, economistii se pot confrunta cu un numar de modele si teorii care par
sa explice la fel de bine, acelasi lucru. In aceasta situatie, se va alege acel model care foloseste
cat mai putine presupuneri. Modelele sunt, in acest fel ajustate pana in momentul in care contin
un numar minim de presupuneri necesare.
Acesta este un proces logic si poate conduce la dezvoltarea unor teorii importante dar de
asemenea, aceste teorii pot fi acuzate ca nefiind suficient de reale. Ajustarea modelelor in timp,
combinata cu simplificarea chestiunilor de la pasul 2, expun economistul la criticile descrise la
inceputul capitolului. Este intotdeauna foarte dificil sa ai o prajitura si sa o mananci in acelasi
timp.
In acest fel ajungem ajungem la urmatoarea controversa legata de modalitatea de testare a
modeleleor. Ar trebui sa testam si presupunerile sau numai predictiile?
Inca o data repetam faptul ca, nu este simpla solutia problemei si putem raspunde sincer
ca aceasta depinde de obiectivele specifice.
Daca ne intereseaza doar predictiile atunci nu trebuie sa ne facem probleme legate de
presupunerile initiale atata timp cat predictiile sunt exacte si precise. Daca, pe de alta parte,
dorim sa influentam performanta unei parti a economiei, este foarte important sa intelegem
mecanismul prin care sunt generate predictiile. In acest scop avem nevoie de presupuneri reale.
Profesorul Friedman afirma ca este posibil sa facem o predictie exacta cu privire la
performantele unui jucator de biliard, pornind de la presupunerea ca el cunoaste foarte bine legile
miscarii. Atata timp cat el joaca bine, nu conteaza daca detine aceste cunostinte sau daca joaca
din instict foarte bine. Daca el incepe sa joace prost, totusi ar fi bine sa participe la niste cursuri
pe tema legilor miscarii.
13.2 Abordari pozitive si normative
Cea din urma chestiune metodologica pe care trebuie sa o avem in vedere, este diferenta
dintre stiinte economice pozitive si cele normative.
Modelele analizate in acest volum sunt in principal pozitive deoarece ele examineaza
consecintele schimbarii unei variabile sau a mai multora, dintr-un model. Aceleasi concluzii pot
fi trase de catre oricine porneste de la aceleasi presupuneri. Ele sunt rezultatul unor serii de
deductii logice. In momentul in care consecintele unei modificari au fost prezise, este posibil sa
se discute daca acestea sunt bune sau rele. Aceasta intrebare ne plaseaza in domeniul stiintei
economice normative care studiaza ceea ce „ar trebui sa fie“. Stiinta economica pozitiva se
ocupa cu „ceea ce exista“ fara a avea in vedere ceea ce este de dorit sa fie.

147. 147
Urmatoarea precizare ar trebui sa clarifice diferenta dintre stiinta economica normativa si
cea pozitiva. Anumiti proprietari de pamant din Anglia secolului 18, au descoperit faptul ca au
inceput sa dispara pasari si animale de pe mosiile lor. In urma analizarii problemei, s-a ajuns la
concluzia ca unii localnici vanau fara permisiune, ilegal, in acea zona. Solutia la care s-au gandit
proprietarii a fost aceea d a monta capcane destinate oamenilor. Acestea actionau prin ruperea
piciorului celui care calca in ele. Ulterior, generatiile care au urmat au interzis utilizarea unor
astfel de metode de aparare de catre mosieri, pe motivul ca cruzimea fizica fata de fiintele umane
reprezinta o crima mai mare decat furtul. Aceasta introducere a unei consideratii morale sau a
unei judecati de valoare ne conduce in domeniul stiintei economice normative. Aceasta este
preocupata de ceea ce este dezirabil si util pentru bunastarea comunitatii. Daca ignoram toate
aspectele normative ale solutiei capcanei destinate oamenilor pentru vanarea fara permisiune,
atunci singurele chestiuni care ne-ar preocupa ar fi efectivitatea lor si costurile relative ale
pierderilor in comparatie cu costurile de montare a capcanelor.
Acest exemplu radical int-un fel, ne ajuta de asemenea sa explicam de ce sase economisti
pot avea mai mult decat sase opinii. Aceeasi problema poate fi privita din mai multe puncte de
vedere. Pot fi facute presupuneri si interpretari diferite ale acelorasi fapte. In final, predictiile pot
fi rationalizate din punctul de vedere al mai multor judecati de valoare.
Aceasta, desigur, este o introducere foarte sumara cu privire la problemele metodologice
asociate stiintei economice, dar ea va va ajuta sa intelegeti mai bine controversele actuale. Nu are
nici o legatura cu introducerea a ceea ce vom discuta in continuare –si anume vom examina cum
poate fi folosita optiunea de restrangere pentru a trata un model simplu bazat pe analiza din
capitolul 6.
Cererea de automobile
Obiectivul pe care il urmarim este de a explica schimbarile care au avut loc in numarul
total de automobile noi inmatriculate in Marea Britanie intre anii 1967 si 1978. Prin prisma
capitolului 6, ar trebui sa asteptam ca o serie de variabile cum ar fi preturile pentru alte marfuri,
venitul, publicitatea, costurile, pretul petrolului etc. sa influnteze cererea pentru automobile.
Evident ca, numarul variabilelor este prea mare pentru a putea sa-l introducem intr-un simplu
model, si de aceea e necesar sa le identificam pe acelea care le consideram a fi cele mai
importante. La acest nivel, adoptam ipoteza ca cele mai importante sunt pretul si venitul, astfel
incat modelul nostru devine:
Q = f(pret, venit)
Daca urmarim acum sa testam puterea statistica a acestor relatii, trebuie sa recunoastem
ca multe variabile au fost neglijate si ca acestea vor afecta cantitatea vanzarilor. De aceea, vom
introduce in modelul nostru, un termen de eroare „e“, referitor la variabilele neglijate. Modelul
devine astfel:
Q = f(P, Y, e)
unde:
Q = numarul automobilelor inmatriculate
P = pretul automobilelor
Y = nivelul de venit disponibil
e = eroarea
Daca am identificat corect cele mai importante variabile, atunci exista o probabilitate
ridicata ca, de-a lungul perioadei de timp, termenii de eroare vor avea madia zero(0). Aceasta
reprezinta o simpla medie aritmetica, la fel ca media scorului unui jucator de cricket, care este

148. 148
totalul rezultatelor mai multor partide impartite la numarul de partide jucate. Aceasta sugereaza
ca variatiile variabilelor neglijate sunt mici si se anuleaza una pe cealalta.
Pentru a testa modelul, trebuie sa facem explicita relatia dintre variabile. Daca, pentru
simplificare, presupunem ca relatia este lineara, atunci aceasta poate fi exprimata sub forma:
Qd = a + bY + cP + e
unde:
Qd = numarul de inmatriculari de automobile noi
Y, P, e = la fel ca mai inainte
a = nivelul de inregistrari care ar avea loc chiar daca venitul si pretul ar fi zero
b = intensitatea legaturii dintre inregistrari si venituri
c = intensitatea legaturii dintre inregistrari si preturile automobilelor
Aceasta inseamna ca o modificare cu o unitate a venitului va duce la schimbarea
inregistrarilor cu 1xb unitati iar o modificare cu o unitate a pretului, va duce la o modificare a
inregistrarilor cu 1xc unitati.
Pentru a testa daca ati inteles influenta cererii, incercati sa raspundeti la intrebarea: ce
semn (+ sau -) ar trebui sa aive valorile b si c?Sunt b si c sinonime cu elasticitatea cererii in
functie de venit si de pret?
Dupa formularea modeluluipe care dorim sa-l testam, urmatorul pas este de a strange date
legate de cele trei variabile. Informatiile pe care le-am folosit in acest exemplu provin din trei
surse:
1. O patrime din inregistrarile de noi automobile au fost obtinute din rapoartele anuale ale
Societatii Producatorilor si Comerciantilor de Automobile.
2. Datele cu privire la venituri au fost obtinute din ziarul „Tendinte economice“ („Economic
Trends“) si reprezinta venitul disponibil (venitul ramas dupa deducerea taxelor si a
impozitului) ajustat de inflatie, in preturi constante (la nivelul anului 1970)
3. Seriile de preturi trebuie sa fie construite astfel incat sa ia in considerare diferentele dintre
modelele de automobile si dintre preturile lor, mai putin comertul si alte discounturi, platite
de fapt de cumparatori.
Pentru a construi indexul pretului, modelul de baza al preturilor a fost luat de la compania
„Autocar“. Ajustarile au fost facute apoi, astfel incat sa ia in considerare cotele de piata diferite
ale modelelor si schimbarile din nivelul general al preturilor din acea perioada. Necesitatea de a
construi o serie speciala de preturi de automobile, ilustreaza o problema comuna intampinata de
economisti si anume aceea ca informatiile de baza reprezinta deseori o parte majora a oricarei
incercari de testare a unei teorii.
Grupele de date a cate 50 de patrimi au fost introduse in programul discului 2.Programul
identifica valorile pentru a, b, si c care minimizeaza suma tuturor erorilor ridicate la patrat.
Aceste valori formeaza linia celor mai mici patrate. Este necesar ca erorile sa fie ridicate la patrat
pentru a elimina diferentele dintre erori care se afla deasupra (+) sau dedesuptul (-) liniei.
Ridicand la patrat un numar negativ, desigur, acesta va deveni pozitiv si va putea fi utilizat
alaturi de celelalte numere pozitive (ridicate si ele la patrat).
Urmatorul exemplu ilustreaza acest principiu. El foloseste un model cu doua variabile
astfel incat noi vom construi un grafic normal bidimensional. In acest model, vanzarile(Y) sunt
considerate a fi o functie direct dependenta de venit(X). Relatia poate fi exprimata sub forma:
Ý= a + bX
Considerand pe axa verticala vanzarile iar pe cea orizontala venitul, putem marca cu un x
nivelurile vanzarilor care corespund diferitelor niveluri de venituri. Astfel vom obtine Fig. 13.1a.

149. 149
Programul celor mai mici patrate de pe discul 2 va genera o linie dreapta corespunzatoare
ecuatiei Y = a+bX iar aceasta e ilustrata in Fig. 13.1b.
Y x Y Ý=a+bX
x x x Yp
x x x Ýp
x x
x x Ýp Yp
a (prezis) (actual)
O
X O X
Fig. 13.1a. Diagrama norului de puncte Fig. 13.1b. Dreapta regresiei celor mai
mici patrate
Daca privim pe grafic patrimea notata cu p, nivelul actual al vanzarilor este Yp, in timp ce
vanzarile previzionate cu ajutorul modelului au nivelul Ýp Simbolul ° este de obicei folosit
pentru a semnifica un nivel previzionat. Diferenta dintre cele doua niveluri o reprezinta eroare,
exprimata asfel: ep = Yp –Ýp. Dreapta celor mai mici patrate selecteaza aceste valori ale lui a si
b care minimizeaza suma acestor erori ridicate la patrat.
Pentru ca aceasta tehnica sa aiba o semnificatie statistica atunci termenul de eroare
trebuie sa aive anumite proprietati, una dintre aceastea ar fi ca media aritmetica sa fie egala cu
zero. Discutarea altor proprietati ale acestui termen depaseste scopul urmarit de aceasta carte, dar
ele pot fi gasite in orice carte de statistica.
Rezultatele care urmeaza au fost generate pe baza datelor detinute, prin programul de
regresie.
Media Deviatia standard
Y 313.53 65.388
X1 8915.74 994.867
X2 111.13 37. 326
Coeficientii de corelatie
Y X1 X2
Y1 0.485 0.246
X1 0.485 10. 83
X2 0.246 0.831
Dreapta regresiei
Y = -117.112 + 0.59X1 – 0.88X2
t valori (-1. 231) (4.166) (-2.32)
R2 = 0. 314
unde:
Y = inregistrarile de automobile noi (mii)
X1 = venitul real disponibil ajustat in preturi constante(1970)

150. 150
X2 = preturile noilor automobile ajustate la preturi constante(1970)
Cifrele arata ca, in medie, pentru cele 50 de patrimi care au fost examinate, numarul de
masini vandute a fost de 313 530. Deviatia standard ofera informatii in legatura cu imprastierea
valorilor in jurul mediei –aceasta reprezinta o forma a mediei deviatiilor valorilor de la medie
prin utilizarea unei tehnici similare celei de ridicare la patrat pentru a combina semnele pozitive
si negative dupa cum am explicat anterior. Cu cat e mai mare deviatia cu atat e mai mare
imprastierea valorilor in jurul mediei. Valoare de 65 388 ne spune ca pentru doua treimi din
timpul total, noile inregistrari variaza cu + sau –5 388 in jurul mediei vanzaruilor de 313 530.
Matricea de corelatie furnizeaza o indicatie cu privire la gradul de asociere dintre
perechile de variabile. Doua caracteristici ar trebui observate si anume semnul (+ sau -) si
marimea valorilor obtinute prin ridicarea la patrat. Semnul pozitiv (+)sugereaza ca cele doua
variabile cresc sau scad in acelasi sens, dar semnul negativ (-) sugereaza ca o crestre a unei
variabile e asociata cu o scadere a celeilalte si o scadere a uneia cu cresterea celeilalte. Deci daca
o variabila se modofica intr-un sens, cealalta se va modifica in celalalt sens. Patratul
coeficientuluui de corelatie indica procentul din deviatiile unei variabile care se datoreaza
schimbarilor celeilalte variabile.
Coeficientul de corelatie dintre Y si X1 este +0. 485 si indica faptul ca atunci cand venitul
creste, vor creste si noile inregistrari. Coeficientul de corelatie ridicat la patrat este egal cu
(0.485)*2=0.235. Aceata sugereaza ca 23, 5% din modificarile veniturilor se datoreaza
schimbarilor înregistrarilor. Trebuie sa ne amintim faptul ca coeficientul nu ne spune nimic
despre cauzalitate. Într-adevar este posibil sa nu existe nici o relatie directa între doua variabile
cu un coeficient înalt de corelatie. De exmplu, se afirma ca exista o buna corelatie între numarul
berzelor care zboara deasupra orasului Lowestoft in fiecare an si numarul copiilor nascuti anual.
Ecuatia regresiei ne spune ca daca venitul si pretul ar fi nule, ar fi realizate –117112 înregistrari.
Aceste vanzari ar fi generate în practica, de factori care nu sunt influentati de pret sau venit ci de
factori care ramân constanti la un anumit nivel. Coeficientul venitului de +0. 057 sugereaza
faptul ca automobilele sunt un bun obisnuit asa cum am explicat în capitolul 6. Din fericire
pentru teoria cererii normale, sau pentru calculele si programul nostru, semnul negativ (-0,
88X2) indica faptul ca o crestere a indicelui pretului este urmata de o scadere a inregistrarilor de
noi automobile. Sugereaza faptul ca o modificare cu 1% a indicelui, va duce la o scadere a
vanzarilor cu 880. Daca semnele sau marimea coeficientilor ar fi substantial diferite de cele
asteptate, atunci validitatea modelului ar fi indoielnica.
O data ce am considerat semnificatia economica a coeficientilor, trebuie sa examinam
semnificatia statistica a termenului de eroare. E necesar sa cunoastem daca marimea
coeficientului pretului (-0. 88) se datoreaza influentei pretului asupra inregistrarilor sau aceasta
poate fi atribuita valorii intamplatoare generata de termenul de eroare, respectiv atribuita
influentelor cererii pe care nu ne-am propus sa le analizam.
Valorile t, scrise intre paranteze, sub valorile coeficientilor, reusesc intr-o anumita
masura, sa rezolve problema. Daca coeficientii ar fi influentati numai de cauze intamplatoare
atunci ar trebui ca asa numita eroare standard a coeficientului sa fie cuprinsa intre anumite
limite, prin urmare, este impartit la eroarea sa standard si rezultatul este comparat cu un numar
care ar fi obtinut daca ar fi considerate numai influentele intamplatoare. Raportul dintre
coeficient si eroarea standard este cunoscut ca „valoarea t“. Valoarea t reala ar trebui comparata
cu valoarea t standard pentru cei 50 de subiecti analizati, care poate fi gasita in tabelele statistice.
Exista o conventie rezonabila potrivit careia valoarea t standard pentru un numar mai mare de 30
subiecti este aproximativ 2.Pentru mai putin de 30 de subiecti, valoarea creste iar pentru mai

151. 151
mult de 30 aceasta scade, tinzand spre valoarea de 1. 96.
In exemplul nostru, valoarea t pentru venit (X1) este 4.166. Aceasta este mai mare decat
2, deci putem deduce ca coeficientul de 0. 059 este mai mare decat ar fi de asteptat dintr-o
variatie intimplatoare si modificarile veniturilor sunt legate de schimbarile ce au loc in
inregistrarile de noi automobile. Daca acceptam presupunerea ca schimbarile venitului provoaca
schimbari ale cererii de masini atunci putem spune, cu o probabilitate de 95%, ca venitul
influenteaza puternic inregistrarile de noi automobile. O explicatie a acestei probabilitati de 95%
poate fi gasita in orice carte de statistica. Pentru ceea ce ne-am propus in acest exemplu, putem
afirma pur si simplu ca o probabilitate de realizare de 100% este imposibila in realitate si de
aceea trebuie sa lucram cu grade acceptabile de probabilitate. Daca, totusi valoarea t ar fi mai
mica decat 2, atunci coeficientul rezultat nu ar fi fost suficient de mare pentru a ne garanta faptul
ca el nu este rezultatul unei variatii pur intimplatoare. Ar fi trebuit sa concluzionam ca adevaratul
coeficient a fost zero (0), si ca variabila nu a explicat nici una din schimbarile pe care le studiem.
Acesta, este de fapt cazul valorii noastre constante.
In final, coeficientul de regresie (R2) arata proportia schimbarilor inregistrarilor (Y) care
pot fi explicate de pret (X2), venit (X1) si constanta (a). Aceasta presupune, desigur, acceptarea
presupunerilor subliniate in model, si anume ca preturile si veniturile determina cererea pentru
masini. In exmplul nostru, ecuatia explica numai 31. 4% din inregistrarile de masini noi(din cele
50 observate). Acest lucru nu este cu adevarat impresionant si nu este suficient pentru a pretinde
ca modelul a fost verificat. Acest program furnizeaza date care sugereaza ca atat pretul cat si
venitul, reprezinta influente semnificative din punct de vedre statistic, asupra noilor inmatriculari
de autoturisme, dar explica numai 31. 4% din modificari. Pe baza acestui rezultat, ar trebui sa
respingem modelul nostru simplu si sa dezvoltam altul, in care sa includem una sau mai multe
variabile suplimentare.
Acest tip de rezultat nu este neobisnuit daca privim relatiile cererii.
Y S1 S2 S3 S4 Y S1
S2
Ý
D1 D2
D1
O
X O X
a b
Fig. 13.2.Relatii stabile si instabile in timp
Fig. 13.2a. arata o relatie stabila in timp a cererii. Numai curba ofertei se
deplaseaza, iar curba cererii e usor de identificat.
Fig. 13.2b. indica faptul ca atat cererea, cat si oferta se modifica iar linia regresiei (Ý= a+
bX) nu reflecta nici relatia cererii si nici cea a ofertei.
Aceste relatii au loc de oarece pretul este rezultatul fortelor cererii si ale ofertei in egala
masura, iar noi examinam numai o singura parte a relatiei. Problema de identificare ce poate
aparea, este ilustrata in Fig. 13.2a. si 13.2b. care evidentiaza patru observatii posibile cu privire
la pret si vanzari.
In teorie, am spera ca relatia cererii a ramas constanta in decursul celor 4 ani in care sunt

152. 152
facute cercetarile astfel incat acestea ofera informatii legate numai de modificarea ofertei.
Aceasta este ilustrata clar in Fig. 13.2a. Din pacate, deseori ambele relatii se modifica in timp.
Acest lucru este evidentiat in Fig. 13.2b. Ca urmare a acestor variatii, curba regresiei care rezulta
nu reprezinta o reflectare totala a unei relatii cu privire la oferta sau cerere.
Aceasta problema, asa numita problema de identificare, poate fi foarte greu de depasit si
depaseste oricum scopul acestei carti. Cu toate acestea, ar trebui sa fie recunoscuta de ori-si-cine
utilizeaza metoda regresiei.
Concluzie
Aceste 13 capitole prezinta notiunile si conceptele care furnizeaza samburele asa numitei
teorii microeconomice. In acelasi timp, am evidentiat acea parte a teoriei care poate fi aplicata in
lumea reala, in practica si am incheiat cu un exemplu ilustrand unele metode si dificultati
intampinate atunci cand analiza economica este aplicata in conditiile actuale.
Exercitiile si simularile de pe computar va ofera oportunitatea deosebita de a va testa
intelegerea conceptelor si metodelor analitice introduse in aceasta carte. Evaloarea investitiilor si
programelor de regresie ofera facilitati suplimentare pentru a experimenta si cu date furnizate de
dumneavoastra si de asemenea pentru a analiza diferite informatii obtinute din sursele statistice
disponibile acum.
Consideram ca utilizarea cu inteligenta a discurilor si a acestei carti poate sa va asigure o
intelegere a valorii si limitelor economice intr-un mod aparte, care nu este posibil de realizat cu
manuale si carti obisnuite (standard).
Exercitii referitoare la capitolul 13
Pentru acest capitol nu sunt date exercitii detaliate deoarece exista suficiente date
disponibile care pot fi folosite de catre studenti. In acest sens sugeram ca studentii din Marea
Britanie sa se familiarizeze cu seriile „Monitorul Afacerilor“ de statistica industriala si sa caute
informatiicu privire la vanzari, de la firme si asociatii de comert.

153. 153
CUPRINS
HUTCHINSON .................................................................................................................................. 1
MICROECONOMICS......................................................................................................................... 1
DAVE BLIGHT & TONY SHAFTO...................................................................................................... 1
1. PROBLEMA ECONOMICA............................................................................................................ 2
1.1 Activitatea economica.................................................................................................................... 2
Dorintele............................................................................................................................................ 2
Resursele ........................................................................................................................................... 3
Productia ........................................................................................................................................... 3
Alegere si raritate................................................................................................................................ 4
Posibilitatile de productie..................................................................................................................... 4
Bunuri de folosinta indelungata ......................................................................................................... 4
Cost .................................................................................................................................................. 5
Costul absolut..................................................................................................................................... 5
Costul de oportunitate.......................................................................................................................... 6
1.2 Realizarea Cererii .......................................................................................................................... 6
Procesul Politic ................................................................................................................................... 6
Alegerea individuala............................................................................................................................ 7
Sistemele Economice........................................................................................................................... 7
Sistemul de preturi.............................................................................................................................. 8
Economia Planificata........................................................................................................................... 9
Economia Mixta ................................................................................................................................. 9
Comparatia Sistemelor......................................................................................................................... 9
Exercitii cu privire la capitolul 1..........................................................................................................10
2. PRODUCTIA ................................................................................................................................12
2.1 Factorii de Productie .....................................................................................................................12
Munca..............................................................................................................................................12
Capitalul...........................................................................................................................................12
Resursele naturale si Pamantul.............................................................................................................12
Intreprinderea....................................................................................................................................13
2.2 Recompense aduse de factorii de productie ......................................................................................13
Salariul.............................................................................................................................................13
Dobanda ...........................................................................................................................................13
Renta................................................................................................................................................13
Profitul.............................................................................................................................................14
2.3 Combinarea factorilor de productie .................................................................................................14
Unitatea de Productie..........................................................................................................................15
Firma in Sectorul Privat......................................................................................................................15
Sectorul personal...............................................................................................................................15
Sectorul asociat (corporatiile) ..............................................................................................................16
Intreprinderea Publica.........................................................................................................................16
2.4 Procesul de productie ....................................................................................................................17
Izocuantele Productiei ........................................................................................................................17
Relatiile fixe (stabilite in timp) dintre factori .........................................................................................17
Substituirea Continua a Factorilor ........................................................................................................19

154. 154
2.5 Resursele si modificarile productiei.................................................................................................21
Variatia marginala ..............................................................................................................................21
Produsul marginal si productia pe termen scurt......................................................................................21
Productia pe Termen Lung...................................................................................................................24
Economiile de Scara...........................................................................................................................24
Economiile Constante de Scara............................................................................................................24
Economiile de Scara in Crestere...........................................................................................................24
Economiile de Scara in Scadere...........................................................................................................25
Exercitii............................................................................................................................................25
3. COSTURILE DE PRODUCTIE.......................................................................................................26
3.1 Costul pe termen scurt...................................................................................................................26
Costurile si productia..........................................................................................................................26
Costurile medii si marginale ................................................................................................................28
Costul mediu .....................................................................................................................................28
Costul marginal.................................................................................................................................29
3.2 Costurile pe Termen Lung..............................................................................................................30
Sporirea factorilor ficsi.......................................................................................................................30
3.3 Economiile de scara pe termen lung ................................................................................................32
Economii pecuniare............................................................................................................................33
Economiile reale ................................................................................................................................33
Economiile Externe............................................................................................................................34
3.4 Alegerea Factorilor si Costul..........................................................................................................34
Substitutia factorilor...........................................................................................................................34
Alegerea si Costul..............................................................................................................................35
Cateva implicatii ale analizei alegerii....................................................................................................36
Exercitii cu privire la cap. 3.................................................................................................................38
4. FIRME, INDUSTRII SI OFERTA ....................................................................................................40
4.1 Obiective orgazationale .................................................................................................................40
Organizatiile sectorului privat..............................................................................................................40
4.2 Firma si industria ..........................................................................................................................43
Firma si mediul pietei.........................................................................................................................43
4.3 Oferta..........................................................................................................................................45
Influente asupra ofertei.......................................................................................................................45
Curba ofertei.....................................................................................................................................46
Elasticitatea.......................................................................................................................................48
Elasticitatea ofertei.............................................................................................................................48
Curbele ofertei si elasticitatea ..............................................................................................................49
Oferta, elasticitatea si timpul...............................................................................................................49
Exercitii la capitolul 4.........................................................................................................................50
Anexa A: Nota asupra elasticitatii ofertei...............................................................................................50
5. UTILITATEA SI CEREREA DE CONSUM.......................................................................................52
5.1 Utilitatea......................................................................................................................................52
Ce este utilitatea?...............................................................................................................................52
Utilitatea totala si utilitatea marginala ...................................................................................................52
Utilitatea si pretul...............................................................................................................................53
Surplusul consumatorului....................................................................................................................56

155. 155
5.2 Curba indiferentei.........................................................................................................................56
Trasaturi generale ale curbelor indiferentei............................................................................................57
Alegerea optima.................................................................................................................................58
Curbele indiferentei si curbele cererii....................................................................................................60
Efectul de venit si efectul de substituire a modificarii pretului..................................................................61
Exercitii la capitolul 5.........................................................................................................................64
6. CEREREA....................................................................................................................................65
6.1 Influente asupra cererii ..................................................................................................................65
Pretul propriu al bunului si preturile altor bunuri....................................................................................65
Venitul..............................................................................................................................................66
Preferintele consumatorului.................................................................................................................66
Marketingul si publicitatea ..................................................................................................................67
Dimensiunea pietei potentiale ..............................................................................................................67
Asteptarile privind viitorul ..................................................................................................................67
Alte influente.....................................................................................................................................67
6.2 Modificarile cererii .......................................................................................................................68
Ecuatia cererii....................................................................................................................................68
Curba cererii......................................................................................................................................69
Efectul Giffen....................................................................................................................................70
6.3 Elasticitatea cererii........................................................................................................................70
Elasticitatea cererii in functie de pret....................................................................................................70
Elasticitatea incrucisata a cererii ..........................................................................................................72
Elasticitatea cererii in functie de venit ...............................................................................................73
Exercitii la capitolul 6.........................................................................................................................74
Elasticitatea cererii in functie de venit ...............................................................................................75
7 PIATA, VENITUL SI PRETUL .........................................................................................................76
7.1 Cererea si pretul...........................................................................................................................76
Venitul total.......................................................................................................................................76
Venitul marginal si venitul mediu .........................................................................................................76
Cererea industriala .............................................................................................................................79
Piata si pretul pietei............................................................................................................................80
Piata Economica................................................................................................................................80
Echilibrul pietei.................................................................................................................................80
Modificarile in Echilibrul Pietei...........................................................................................................82
Modificarea cererii si ofertei................................................................................................................82
Scopul interventiei pe piata .................................................................................................................84
Formele interventiei pe piata................................................................................................................84
Taxele pe cheltuieli.............................................................................................................................85
Taxe de Consumatie, Veniturile si productia Guvernamentala...................................................................86
Exercitii referitoare la capitolul 7.........................................................................................................87
CAPITOLUL 8..................................................................................................................................87
8.1 Concurenta perfecta si monopolul...................................................................................................87
Maximizarea Profitului.......................................................................................................................87
Importanta maximizarii profitului.........................................................................................................87
8.2 Concurenta Perfecta......................................................................................................................89
Conditiile concurentei perfecte.............................................................................................................89

156. 156
8.3 Firmele in concurenta perfecta........................................................................................................90
Oferta firmei in conditiile concurentei perfecte......................................................................................92
Consecintele Concurentei Perfecte .......................................................................................................93
8.4 Monopolul...................................................................................................................................93
Conditiile Monopolului.......................................................................................................................93
Firma monopolista .............................................................................................................................94
Barierele naturale ...............................................................................................................................94
Barierele artificiale .............................................................................................................................95
Oferta pe piata de monopol..................................................................................................................96
Consecintele monopolului...................................................................................................................96
Exercitii la Capitolul 8........................................................................................................................97
Anexa: O Nota asupra Profitului..........................................................................................................98
9. CONCURENTA IMPERFECTA.....................................................................................................100
9.1 Concurenta Monopolistica...........................................................................................................100
Trasaturi ale concurentei monopolistice ..............................................................................................100
9.2 Oligopolul.................................................................................................................................102
Piata oligopolistica...........................................................................................................................102
Masurile oligopolului.......................................................................................................................102
9.3 Obiectivele Firmei ......................................................................................................................103
Puterea marginala.............................................................................................................................103
Maximizarea Venitului......................................................................................................................103
Complicitate oligopolistica................................................................................................................105
Exercitii la capitolul 9.......................................................................................................................106
Anexa: Nivelul Concurentei in Industriile selectate din Marea Britanie ...................................................107
10. CONCURENTA SI RIVALITATE PE PIETELE IMPRFECTE.........................................................109
10.1 Atitudini Economice Fata de Concurenta......................................................................................109
Actiuni pentru Prevenirea Intrarii Noilor Competitori ...........................................................................109
Cazul special al Capacitatii Suplimentare............................................................................................ 116
Instabilitatea in Oligopol................................................................................................................... 117
10.2 Concurenta actuala si potentiala .................................................................................................. 118
Exercitii la capitolul 10..................................................................................................................... 119
11. CONCURENTA, O STRUCTURA IDEALA A PIETEI? .................................................................121
11.1 Bunastarea consumatorilor .........................................................................................................121
Costul marginal si pretul...................................................................................................................121
11.2 Monopolul si pierderea bunastarii................................................................................................123
Schimbari in randament ....................................................................................................................124
Economiile de scara.........................................................................................................................124
Alte comparatii viitoare a concurentei perfecte si a monopolului............................................................125
Concurenta imperfecta......................................................................................................................126
11.3 Bunastarea si politica publica......................................................................................................126
Obiectivele politicii publice...............................................................................................................126
Dezvoltarea politicii in Regatul Unit al Marii Britanii...........................................................................127
1940 –1973.....................................................................................................................................127
1973 – 1988....................................................................................................................................128
11.4 Dezvoltari politice posibile .........................................................................................................129
Criticile Politicii Britanice asupra Concurentei.....................................................................................129

157. 157
Exercitii referitoare la capitolul 11......................................................................................................130
Anexa: Comisia Monopolurilor si Fuziunilor (MMC) ...........................................................................131
12. PIETELE FACTORILOR DE PRODUCTIE..................................................................................134
12.1 Pietele factorilor de productie. Generaliati....................................................................................134
Renta economica..............................................................................................................................135
12.2 Piata muncii .............................................................................................................................137
Pietele imperfecte ale muncii.............................................................................................................137
Diferentierile salariilor......................................................................................................................138
Factori determinanti ai influentei sindicatelor ......................................................................................139
12.3 Piata capitalului........................................................................................................................140
Cererea de capital.............................................................................................................................140
Introducere in evaluarea investitiilor...................................................................................................141
Perioada de amortizare......................................................................................................................143
Exercitii referitoare la capitolul 12 .....................................................................................................144
13. CATEVA ASPECTE PRACTICE ALE STIINTELOR ECONOMICE................................................145
13.1 Stiintele economice si realitatea ..................................................................................................145
Abordarea deductiva a analizei..........................................................................................................145
13.2 Abordari pozitive si normative....................................................................................................146
Cererea de automobile ......................................................................................................................147
Concluzie........................................................................................................................................152
Exercitii referitoare la capitolul 13 .....................................................................................................152
CUPRINS.......................................................................................................................................153