Documentul oferă o prezentare detaliată a limbajului de programare C și C++, incluzând istoricul, structura, specificațiile de stocare a variabilelor și informații despre variabilele locale și globale. De asemenea, se discută despre caracteristicile limbajului, cum ar fi flexibilitatea, portabilitatea și tipurile de date supportate, împreună cu utilizarea funcțiilor și a bibliotecilor standard. În final, sunt prezentate și indicații despre modul de compilare și de utilizare a variabilelor în diferite contexte.

1. Limbaje de programare
inginereşti
Tema 9
Notiuni de C++

2. Bjarne Stroustrup – The C++ Programming Language / Bjarne
Stroustrup. — 3rd. Ed. AT&T, ISBN 0201889544
Negrescu L - Limbajele C şi C++ pentru începători, volumul 1:
Limbajul C, Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 2002
Florian Moraru – Programarea Calculatoarelor
Brian W. Kernighan, Dennis M. Ritchie - The C Programming
Language
Herbert Schildt, C++ Manual Complet, Ed.Teora, 1997, 1998 (traducere
de Mihai Dabuleanu)
http://www.cplusplus.com/info/
http://en.cppreference.com/w/
http://www.cprogramming.com/
http://www.youtube.com/watch?v=DPjoEKvf_x0
http://www.codeblocks.org/

3. gruparea structurilor de date cu operaţiile care prelucrează respectivele
date - obiect sau clasa.
1980, Bjarne Stroustrup: "C with Classes“
1983, C-with-classes a pătruns şi în lumea academică şi a instituţiilor de
cercetare.
Denumirea finală a acestui limbaj a fost C++.
Succes: a extins cel mai popular limbaj al momentului, C.
Programele scrise în C funcţionează şi în C++, şi ele pot fi transformate
în C++ cu eforturi minime.
Cea mai recentă etapă în evoluţia acestui limbaj - limbajul JAVA (SUN)
Observatie:
 Cunoaşterea în profunzime a limbajului C, este o premiză obloigatorie pentru
învăţarea limbajului C++

4. limbaj de nivel înalt, portabil, structurat, flexibil
permite atat programarea la nivel înalt cât şi la nivel scăzut.
produce programe eficiente (lungimea codului relativ scăzută, viteza de
execuţie mare)
set bogat de operatori
multiple facilităţi de reprezentare şi prelucrare a datelor
utilizare extensivă a apelurilor de funcţii şi a pointerilor
verificare mai scăzută a tipurilor -loose typing – spre deosebire de
PASCAL
limbaj procedural
 definirea structurilor de date
 definirea funcţiilor pentru lucrul cu aceste structuri

5. Este utilizat în multiple aplicaţii, în
care nu predomină caracterul numeric:
programe de sistem
proiectare asistată de calculator
grafică
prelucrare de imagini
aplicaţii de inteligenţă artificială

6. Editare
 File - New
Compilare : se rezolvă directivele preprocesor prin expandarea în codul
sursă şi apoi se transpune programul sursă în program obiect (.obj)
 Compile
Link-editare : legarea programului obiect obţinut la pasul anterior cu
bibliotecile de sistem şi transformarea lui într-un program executabil
 Compile
 Build
Lansare în execuţie
 Run

7. •Un program C este compus dintr-o ierarhie de funcţii, orice
program trebuind să conţină cel puţin funcţia main, prima care se
execută la lansarea programului C.
•Un program C are, în principiu, următoarea structura:
directive preprocesor
definiţii de tipuri
prototipuri de funcţii - tipul unei funcţii (tipul valorii
returnate) şi tipurile parametrilor transmişi funcţiei
definiţii de variabile globale
definiţii de funcţii

8. Observaţii
•execuţia programului începe cu prima linie din main()
•cuvintele cheie sunt scrise cu litere mici
•instrucţiunile se termină cu ';'
•şirurile de caractere sunt incluse între ghilimele duble
•limbajul C este case sensitive
•n poziţionează cursorul la începutul liniei următoare
•printf() poate fi utilizată pentru afişare pe ecran
•{…} delimitează începutul şi sfârşitul unui bloc program
•#include: directivă de preprocesare (includerea unor funcţii de
bibliotecă

9. •Toate programele în C, constau în una sau mai multe func ii. Singura
ț
func ie care trebuie sa fie prezentă este numită
ț main(), ea fiind prima
funcţie apelată când începe execuţia unui program
•main() – conţine în esenţă un plan a ce face programul, planul fiind
compus din functii de apelare

10.  Toate cuvintele cheie sunt scrise cu litera mica. Literele mari
difera de cele mici.
 Nu se pot folosi cuvintele-cheie în alt scop (de ex: nume de
functii, variabile)
auto double int struct
break else long switch
case enum register typedef
char extern return union
const float short unsigned
continue for signed void
default goto sizeof volatile
do if static while

11.  Se poate construi un program format si din instrucţiuni, dar limbajul C nu asigură nici
o metodă de efectuare a operaţiilor de intrare/ieşire
 Ca urmare, majoritatea programelor includ apeluri la diverse funcţii incluse in
biblioteca standard
C standard library
<assert.h> , <complex.h> , <ctype.h> ,<errno.h>, <fenv.h> , <float.h>, <inttypes.h>, <iso646.h>,
<limits.h> <locale.h> , <math.h> , <setjmp.h> , <signal.h> , <stdarg.h> , <stdbool.h> , <stddef.h>
, <stdint.h> <stdio.h> , <stdlib.h> , <string.h> , <tgmath.h> , <time.h> , <wchar.h> , <wctype.h>
 C++ standard Library, conţine 18 funcţii preluate din C, cu nume care se termina in .h, dar
utilizarea lor a fost reconsiderată.
ios, iostream, iomanip , fstream, sstream funcţii ale C++
Standard Template Library
vector, deque, list, map, set, stack, queue, bitset, algorithm, functional,
iterator
C++0x unordered_map , unordered_set
C Standard Library,
cassert, cctype ,cerrno, climits, clocale, cmath, csetjmp, csignal, cstdarg,
cstddef , cstdio, cstdint, cstdlib, cstring, ctime

12.  Expresiile in C sunt mult mai generale şi mai puternice
decat in alte limbaje de calcul. Expresiile sunt formate
din elementele atom ale limbajului C: Date şi operatori
 Datele pot fi reprezentate prin:
 Variabile
 Constante
Limbajul C acceptă 5 tipuri de date:
• caracter (char)
• întreg (int)
• în virgulă mobilă (float)
• în virgulă mobilă cu dublă precizie (double)
• Fără nici o valoare (void);
Limbajul C++ acceptă în plus încă 2 tipuri de de date bool şi
wchar_t

13. Modificarea tipurilor de bază:
Cu excepţia lui void, tipurile de date de bază pot fi
precedate de diverşi specificatori de conversie – utilizaţi
pentru a odifica tipul de date de bază pentru a se adapta
mai precis la situaţii cât mai diverse.
Lista specificatorilor de conversie : signed; unsigned; long;
short
Aplicare:
1. Se poate aplica signed; short şi unsigned - pentru
tipul (int)
2. Se poate aplica signed şi unsigned – pentru tipul
(char)
Toate combinaţiile posibile sunt prezentate ăn tabelul
urmator

15.  În C/C++ numele variabilelor, ale funcţiilor, ale
etichetelor şi ale altor diverse obiecte definite de către
utilizator sunt denumite identificatori.
 Aceşti identificatori pot să aibă una sau mai multe
caractere. Primul caracter trebuie să fie o literă sau o linie
de subliniere, iar următoarele pot fi litere, cifre sau linie
de subliniere (Nu se folosesc alte caractere !@#...)
 Exemple: numarator; test23; bilant_mare;
_ion_pozitiv
Incortect : salut!
 Un identificator nu poate fi identic cu un cuvânt cheie şi
nu trebuie să aibă acelaşi nume ca o funcţie din
biblioteca C sau C++
 Literele mari sunt tratate distinct faţă de literele mici în
indentificatori

16.  O variabilă este numele unei locaţii din memorie
utilizate pentru a păstra o valoare care poate fi modificată
de program. Înainte de a le utiliza, variabilele trebuiesc
declarate.
 Forma generală a unei declaraţii este:
tip listă_variabile:
Unde, tip, trebuie să fie un tip de dată valid, plus orice specificator
de conversie,
Iar, listă_variabile, poate consta dintr-unul sau mai multe nume de
identificatori, separaţi prin virgulă
Exemplu:
int i, j, k;
short int si;
unsigned bilant, profit, pierdere;

17.  Variabilele se declară, de obicei, în trei
locuri:
 în interiorul funcţiilor,
 în cadrul definiţiei parametrilor funcţiei
 În afara oricărei funcţii
Există mai multe tipuri de variabile:
 variabile locale
 Parametrii formali
 Variabile globale

18. Sunt acele variabile care se declară în interiorul unei funcţii. Se mai numesc
şi variabile automatice.
Aceste variabile sunt accesibile numai instrucţiunilor din interiorul blocului
de cod (funcţiei, instrucţiune). Un bloc de cod începe cu o acoladă deschisă şi
se termină cu o acoladă închisă.
Variabilele locale există doar atât cât se execută blocul de cod în care sunt
declarate. Aceasta înseamnă că o variabilă locală este creată la începerea
execuţiei blocului şi este distrusă la încheiere.
void func1 (void)
{
int x;
x=10;
}
void func1 (void)
{
int x;
x=-199;
}
void f (void)
{
int t;
scanf(“%d”, &t);
if(t==1){
char s[80]; /* variabila locala*/
printf(“Introduceti numele:);
gets (s)
}
}

19. Variabila locala s, este creată la intrarea în blocul de cod
if şi este distrusă la ieşirea din el.
Un avantaj de a declara o variabilă locală într-un bloc de
condiţionare este că pentru acea variabilă se va aloca
memorie doar dacă va fi necesar, deoarece variabilele
locale nu există până când nu se ajunge la blocul în
care sunt declarate.
Există o diferenţă importantă între modul de declarare a
variabilelor locale în C faţă de C++. În C, trebuie să se
declare TOATE, variabilele locale la începutul
blocului, înainte de orice instrucţiune a programului. În
C++ se pot defini variabile în orice punct al
programului

20. Dacă o funcţie urmează să folosească argumnete, ea
trebuie să declare variabilele pe care le ca valori ale
argumentelor. Aceste variabile sunt numite parametriii
formali ai funcţiei. Declararea lor are loc după numele
funcţiei şi este închisă între paranteze
Parametrii formali pot fi folosiţi în interiorul funcţiei ca
variabile locale obişnuite, dar vor fi distruse la ieşirea
din funcţie
/* Returnează 1 dacă c face parte din şirul s; daca nu , 0*/
nume_func (char s, char c)
{
while (s)
if ((s=c) return 1;
else s++;
return 0;
}

21. Spre deosebire de variabilele locale, variabilele globale
sunt cunoscute în întreg programul şi pot fi utilizate de
către orice zonă a codului. Ele îşi vor păstra valoarea
pe parcursul întregii execuţiii a programului.
Variabilele globale se crează prin declarare în afara
oricărei funcţii. Orice expresie are acces la ele,
indiferent de tipul blocului de cod în care se află
expresia.
Declaraţia unei variabile globale se poate face oriunde
înainte de prima ei utilizare, dar nu într-o funcţie. Este
bine însă, să se declare variabilele globale la începutul
programului

22. Dacă o variabilă locală şi una globală au acelaşi nume,
toate referirile la numele variabilei din interiorul
blocului în care a fost declarată variabilă locală, sunt
pentru acea variabilă şi nu au efect asupra variabilei
globale
Stocarea variabilelor globale este făcută de compilator
într-o anumită regiune de memorie alocată acestui
scop. Variabilele globale sunt utile atunci când mai
multe funcţii ale aceluiaşi program folosesc aceleaşi
date.
Este bine însă să se evite utilizarea variabilelor globale
când nu este necesar. Ele ocupă spaţiu în memorie tot
timpul cât este executat programul, nu doar atunci
cand sunt necesare.

23. Limbajul C admite patru specificatori de clase de stocare:
- extern;
- static;
- register;
- auto.
Aceşti specificatori, spun compilatorului cum să stocheze
variabilele care îi urmează.
Specificatorul de stocare precede restul declaraţiei de
variabile
Forma sa generală este:
Specificator_de_stocare tip nume_variabilă

24. C şi C++ permit secţiunilor separate ale unui program
mare să fie compilate independent şi să li se editeze
legăturile împreună, fiind necesar un mod de a
comunica tuturor fişierelor, variabilele globale necesare
programului. Deşi C permite declararea variabilelor
globale de mai multe ori în C++ acest lucru se poate
face doar o dată.
Pentru a informa toate fişierele de program de toate
variabilele globale utilizate, este necesar să se declare
toate variabilele globale într-un singur fişier şi să se
folosească declaraţiile extern în celelalte.

25. În fişierul 2, lista de variabile globale a fost copiată din fişierul 1, iar
declaraţiilor le-a fost adaugat specificatorul extern. Aceasta
spune compilatorului că tipurile şi numele de variabilă care îi
urmează au fost declarate în altă parte. Se oferă compilatorului
informaţii despre numele şi tipurile de variabile globale fără să se
creeze de fapt un nou loc de stocare a lor
Fişier 1
int x,z ;
char ch:
main(void)
{
.
. .
}
func1()
{
x=123;
}
Fisier 2
extern int x,y;
extern char ch;
func22(void)
{
x= y/10;
}
func23()
{
y=10;
}

26. Variabilele de tip static sunt variabile permanente în interiorul funcţiei sau fişierului în
care se găsesc.
Sunt utile atunci când se scriu funcţii generalizate şi funcţii de bibliotecă pe care le pot
utiliza alte proigrame
static are efecte diferite asupra variabilelor locale sau asupra variabilelor globale.
1. Variabile locale statice
La aplicarea specificatorului static unei variabile locale, compilatorul crează pentru ea
un loc de stocare permanent, similar celui rezervat unei variabile globale. Diferenţa
esenţială între o variabilă locală statică şi o variabilă globalăeste că cea locală
statică rămâne cunoscută doar blocului în care a fost declarată.
O variabilă locală statică, îşi păstrează valoarea între apelările funcţiei.
O variabilă locală statică continua să existe între apelările funcţiei şi nu apare şi
dispare aşa cum o fac variabilele statice obişnuite.
Serii (void)
{
static int serii_num;
serii_num=serii_num+23
return serii_num
}

27. 1. Variabile globale statice
La aplicarea specificatorului static unei variabile globale,
compilatorul crează o variabilă globală care este
cunoscută doar în fişierul în care a fost declarată.
Aceasta înseamnă că deşi variabila este globală,
rutinele din alte fişiere nu au acces la ea şi nu îi pot
modifica direct conţinutul.
Numele variabilelor globale de tip static sunt cunoscute
doar fişierului în care se găsesc.

28. Specificatorul de stocare register se aplică la orice tip de variabilă, dar este mai
întâlnit la variabilele int şi char.
Semnificaţia utilizării lui este aceea că obiectul declarat astfel va fi utilizat din plin,
accesul la acesta făcându-se cât maui repede posibil.
Operaţiile asupra unei variabile specificate register, sunt executate mai repede decât
asupra uneia obişnuite.
Se poate aplica specificatorul register doar variabilelor locale şi parametrilor
formali ai unei funcţii.
Nu sunt permise variabile globale de tip register
Ex:
putere_int(register int m, register int e)
{
register int temp;
temp=1;
temp=m*e
}