dfsf

1. INTRODUCERE
Numele calendula officinalis, vine de la vechiul calendar roman. Numele i-
a fost dat pentru că înflorea în fiecare luna a anului, chiar şi iarna. Numele de
officinalis se referă la munca unui alchimist, care poate transforma orice metal în
aur. Despre gălbenele se credea că, puteau reda frumuseţea pielii, transformarea
fiind asemanatoare cu a unui alchimist. Calendula mai era cunoscută şi sub numele
de solsequium. La fel ca şi floarea soarelui, calendula era o plantă care se mişca in
direcţia soarelui.În Evul Mediu, gălbenelele erau prescrise ca remediu pentru
afecțiunile intestinale și ale ficatului. În Europa și în America Latină, gălbenelele
erau folosite în ceremoniile religioase, de ziua morților. În aceasta zi, florile erau
împraștiate pe mormintele celor decedați. Și în India, această floare era
considerată cu puteri magice și era folosită în
ceremoniile religioase.
În antichitate, plantele cu proprietați de vindecare erau considerate magice, iar
gălbenelele nu faceau exceptie. Lumea era atat de fascinată de această plantă i deș
minunile pe care le făcea pentru piele, încat credea că avea și alte puteri magice.
Gălbenelele erau folosite astfel și în ritualurile vrăjitoarelor, care o foloseau în
loțiunile destinate celor singuri. oloniștii foloseau acestă plantă și în supe,
mancăruri și făceau chiar și vin din gălbenele. Se mai credea că gălbenelele au
puteri magice si pot induce vise profetice. Gălbenelele erau asociate cu bogăția. În
Europa, gălbenelele erau așeazate sub pat pentru a-l proteja pe cel care doarme de
spirite malefice , boli si hoți. Gălbenelele sunt plante care aduc noroc celor
din zodia leu. Florile proaspete de gălbenele maresc energia pozitivă din încapere.
Gălbenele a ezate sub pernă, în timpul somnului, inducș clarviziune. Dacă faci baie
în apa în care ai presărat flori de gălbenele, atragi respectul i succesul în tot ceș
faci. Florile de gălbenele presarate sub pat aduc un somn sanatos.
Cunoaşterea profundă a plantelor medicinale, inclusiv a gălbenelelor, lărgirea
sferei lor de folosire a luat o amploare destul de mare, îndeosebi în a doua jumătate
a secolului trecut, de cultivarea lor fiind interesaţi tot mai mulţi, datorită

2. calităţilor terapeutice excepţionale pe care le posedă şi care au la bază complexul
de substanţe biologic active. Dioscorides, medic militar şi filozof grec, a descris
pentru prima dată gălbenelele in tratatul său „De materia medica” („Despre
medicamente”, scrisă se pare intre anii 60-80 d. Hr.), ca fiind plantă cu proprietăţi
terapeutice, folosind infuzia acestora in tratamentul bolilor de ficat şi ca mijloc de
eliminare a durerilor organelor. Lucrarea a constituit o remarcabilă sinteză a
cunoştinţelor medicale greco-romane şi secole intregi a fost consultată de medici
europeni (COIFAN, 2003). Pentru prima dată specia Calendula officinalis L. este
introdusă în ierarhia taxonomică de Carll Linné în lucrarea sa ,,Species Plantarum’’
publicată în anul 1753 (Brânzilă, 2005). În momentul de faţă Calendula officinalis
L. se află printre primele zece, dintre cele mai cultivate plante medicinale în
Europa (Hoppe, 1997).
Proprietăţile terapeutice deosebite ale gălbenelelor sunt determinate de
complexul de substanţe biologic active, pe care le conţine materia primă:
carotenoide (provitamina A), sterine, triterpenoizi, flavonoizi, glicozizi flavonici,
ulei volatil, cumarine, substanţe minerale şi amare, gumirezine, mucilagii, vitamina
C, esteri colesterolici, substanţe proteice (Britton, 1996). În ţările în care se cultivă
această specie, se urmăreşte obţinerea prin lucrările de ameliorare a unor forme cu
antodii mari, involte, de culoare portocalie (Crăciun, 1977).
Dintre cele aproximativ 25 de specii ale genului Calendula, specia cea mai
utilizată in cultură, in medicina umană, veterinară şi in diferite ramuri industriale,
este C. officinalis L. (gălbenelele). Gălbenelele au fost utilizate prima dată ca
plante ornamentale datorită inflorescenţelor decorative, şi abia mai tarziu ca plante
medicinale, după descoperirea şi aprecierea calităţilor lor curative (KEMPER,
1999;Gonceariuc, 2001, 2003). Incă din antichitate, unele popoare, precum
egiptenii, grecii, induşii şi arabii cultivau această plantă pentru infrumuseţarea
grădinilor (Verzea şi Stoianov, 2001). Pentru decor se folosesc genotipuri cu
inflorescenţe involte, colorate in galben, galben-portocaliu sau portocaliu intens, cu
talia inaltă şi număr mare de flori ligulate (flori bătute: bătute înseamnă involte!)

3. (ŞELARU, 2004). O valoare ornamentală deosebită au genotipurile cu florile din
inflorescenţă diferit colorate şi genotipurile cu inflorescenţe involte, intens
colorate.
În practica medicală, datorită principiilor active este mult utilizată specia C.
officinalis L., şi mai puţin utilizată specia C. arvensis L. (HEYN şi colab., 1974;
GONCEARIUC, 2003).
Gălbenelele au o importantă valoare economică, cultivarea lor cunoscând o
creştere continuă in ultimii ani, datorită lărgirii considerabile a spectrului de
utilizare a materiei prime (inflorescenţe, flori, frunze şi seminţe) ca sursă de
obţinere a uleiurilor, apreciate in mod deosebit pentru compoziţia lor
(JANISZOWSKA şi RIGIER, 1985). Astfel, în acest scop, in ultimul deceniu, in
spaţiul Uniunii Europene au fost adoptate „Programe de cercetare şi implementare”
a speciei Calendula officinalis L. (www.nf-2001.org.). Conform datelor statistice,
după popularitate şi arealul de cultivare, gălbenelele sunt depăşite doar de muşeţel,
insă se situează cu mult inaintea jaleşului, odoleanului, sunătoarei şi altor specii
medicinale cunoscute (HOPPE, 1997). In medicina populară, plantele se culeg şi
se utilizează pentru flori, tulpină şi frunze (PĂUN, 1995; MUNTEAN, 2007).
In medicina umană: plantele de Calendula se utilizează sub formă de ceai, infuzii,
decocturi, tincturi (BLUMENTHAL, 1998), pentru boli gastro-intestinale, de ficat,
crampe, ulcer stomacal, duodenal, icter, hemoroizi, ca vermifug, cicatrizant intern,
in tratamentul de cancer al pielii (GRAF, 2000). Plantele au acţiune: emanagogă,
coleretică, antispastică, bactericidă, anticancerigenă, pentru tratarea plăgilor,
rănilor, inţepăturilor de insecte, degerăturilor, arsurilor, acneei (KLOUCHEK-
POPOVA, 1982). Alifia se utilizează in: tratarea afecţiunilor pielii, dermatitelor,
ulceraţiilor in flebite,ulcere varicoase, fistule, degerături, arsuri, micoze. Extractele
din flori uscate au fost menţionate şi pentru rolul inhibitor asupra replicării
virusului imunodeficienţei umane (HIV-1) (KALVATCHEV şi colab., 1997).
In medicina veterinară: materia primă de gălbenele este utilizată la
prepararea tincturii şi a diferitelor extracte folosite pentru tratarea afecţiunilor ce

4. apar la animale (GRELA şi SEMBRATOWICZ, 1998). Prin studii de
ultrastructură a celulelor parenchimatice din ficatul animalelor ce prezintă
tumoarea Walker s-a demonstrat ca aceasta poate fi tratată folosind extractele din
gălbenele (MISCĂLENCU şi colab., 1997). Tinctura obţinută din C. officinalis L.
şi C. arvensis L. prezintă proprietăţi homeopatice, antivirale, efect sedativ şi
hipotensiv. În Cluj-Napoca, au fost efectuate studii privind efectul benefic al
extractului alcoolic de C. officinalis L. asupra imunităţii celulare la ecvine
(BOLFĂ, 2010). Sub aspect alimentar, C. officinalis L. este destul de solicitată in
multe ţări europene, precum Germania, Anglia, Olanda, Franţa. Planta are o aromă
dulce, uşor răşinoasă, petalele (rectific: petalele la Calendula sunt flori ligulate) au
gust delicat, aromat şi puţin amărui, frunzele sunt uşor piperate. Utilizare: sub
formă de salate, ca ingredient sau condiment alimentar, avand avantajul unui preţ
redus in comparaţie cu alte condimente orientale (ISMAGILOV şi CARJA, 2000).
In Europa, gălbenelele se folosesc ca inlocuitor al şofranului (in ceea ce priveşte
culoarea, nu şi gustul), iar din florile ligulate se extrage un colorant alimentar,
utilizat in industria margarinei, untului, pastelor făinoase etc. (PĂUN, 1995).
Calendula officinalis L. este o specie importantă de plante medicinale atît în
Republica Moldova, cît şi în alte ţări, cum ar fi Germania, Marea Britanie, Olanda,
SUA, India, România, Franţa, Rusia pentru virtuţile fitoterapeutice ale materiei
prime (Flores Calendulae), însuşirile tehnologice şi biologice de a valorifica o mare
diversitate de condiţii pedoclimatice. Cultura este preţuită datorită plasticităţii
ecologice deosebite [6].Unul dintre elementele de bază ale producţiei la gălbenele
îl constituie masa antodiului cu flori sau sămînţă, care este determinată de
involtitatea şi numărul antodiilor unei plante. Unii cercetători consideră că
involtitatea poartă un caracter genetic recisiv. Ea este determinată de numărul de
flori ligulate (feminine), care se formează în partea exterioară a antodiului şi sunt
fertile. Ele au o importanţă mare, deoarece doar din ele se formează seminţe.
Florile tubuloase formate la mijlocul antodiului sunt sterile [1,5]. Fiind o specie
polimorfă, plantele de Calendula officinalis L. formează în decursul vegetaţiei atît

5. antodii involte cu peste 5 rînduri de flori ligulate, cît şi antodii semiinvolte, cu 3-5
rînduri de flori ligulate, precum şi flori simple cu 1-2 rînduri de flori ligulate (fig.
1).
Produsul vegetal a soiulor de C.officinalis Natali, Diana i popula ie locală au fostș ț
colectate la Institutul de Genetică i Fiziologieș a Plantelor, în perioada iunie- iulie
2011.
Fig. 1. Involtitatea antodiilor la Calendula officinalis L.a – antodii involte cu peste
5 rînduri de flori ligulate şi seminţe omogene; b – antodii semiinvolte cu 3-5
rînduri de flori ligulate şi seminţe cu omogenitea redusă; c – antodii simple cu 1-2
rînduri de flori ligulate şi seminţe neomogene.
Răspăndirea genului Calendula L.
Genul Calendula L. întruneşte cca 25 de specii. Printre acestea: Calendula
officinalis L., C. stellata Cav., C. marocana Ball., C. arvensis L. cu ssp. C.
aegiptiaca Desf., C. persica C.A.Mey, C.gracilis DC, C. macranta Tin & Guss.,
C. bicolor Rafin.., C. maritima Guss., C. pachysperma Zoh., C. gracilis DC., C.
bb c

6. palaestina Boiss., C. tripterocarpa Rupr., C. lazemaire, C. caracalensis Vass., C.
suffruticosa Vahl. ssp. fulgida (Rafin.) Ohle, ssp. tomentosa Murb., C. algeriensis
Boiss&Reut, (Brânzilă, 2006 cu referinţă la Meusel et al., 1966; Heyn et al, 1974;
Yurtzev et al., 1982; Gonceariuc, 2000, 2001; Ismagilov, Kostîlev, 2000;)
Ca plante medicinale mai des sunt folosite speciile Calendula officinalis L.
şi Calendula arvensis L. Ambele specii se întâlnesc şi în Republica Moldova
(Geideman, 1986; Gonceariuc, 2000, 2001). Calendula officinalis L. se întâlneşte
numai în cultură ca plantă medicinala, dar şi ornamentală. În flora spontană creşte
şi Calendula arvensis L. (Geideman, 1986), care este răspândită în Europa,
inclusiv în bazinul mediteranean, Balcani, Caucaz, precum şi în Asia Mică
(Balabas et al., 1965, Kemper, 1999). Alte specii – Calendula stellata Cav.,
Calendula bicolor Rafin., Calendula marocana Ball. (Gonceariuc, 2001;
Gonceariuc, Ganea, 2005) în Moldova nu se întâlnesc nici în cultură, nici în flora
spontană.
Importanţa ameliorării speciilor de Calendula L.
Prin lucrările de ameliorare la Calendula se urmăreşte crearea unor cultivaruri
noi, valoroase, care să depăşească prin particularităţile lor cultivarurile existente,
sau să posede anumite caracteristici datorită cărora să fie superioare formelor
cultivate sau din flora spontană. Obţinerea de noi genotipuri presupune existenţa
unor obiective precise şi o variabilitate suficient de vastă a materialului biologic,
variabilitate care să permită depistarea unor forme noi, corespunzătoare scopurilor
vizate de ameliorator (ARDELEAN şi colab., 2006).
Obiectivele de ameliorare, la plantele genului Calendula, dar mai ales a speciei
Calendula officinalis L. (gălbenelele), sunt impuse de multiplele utilizări ale
acesteia. Aceste obiective pot fi orientate spre următoarele direcţii:
 in scop ornamental, obţinea genotipurilor cu talie inaltă, inflorescenţe
involte, aspect decorativ deosebit, menţinerea caracteristicilor decorative o

7. perioadă cat mai lungă, rezistenţa la factori de stres, la bolilor şi
dăunătorilor, rezistenţa plantelor ca flori tăiate;
 in scop industrial, crearea genotipurilor cu inflorescenţe involte, cu un
conţinut al plantelor şi seminţelor cat mai bogat in uleiuri şi substanţe utile;
 in scop medicinal, obţinerea genotipurilor cu flori intens colorate in
portocaliu şi portocaliu inchis, cu un conţinut ridicat in uleiuri şi principii
active.
Talia şi vigoare plantei – la genotipurile utilizate in decorul grădinilor, parcurilor, a
interioarelor acest obiectiv de ameliorare este mai mult decat necesar. Pentru acest
scop sunt de preferat genotipurile cu talia inaltă, viguroase, habitus bogat, cu
număr cat mai mare de ramificaţii şi inflorescenţe.
Formele taratoare prezintă un interes scăzut pentru lucrările de creare a
soiurilor ornamentale, dar pot fi de interes pentru obiective speciale, un exemplu
relevant in acest sens fiind soiul „Skyfire”, din specia C. alata, folosit ca inlocuitor
de gazon.
Rezistenţa ca şi flori tăiate - datorită frumuseţii lor gălbenele sunt
apreciate, nu numai in decorul spaţiilor verzi ci şi in aranjamentele florale, sau
pentru decorul interioarelor ca şi flori tăiate. După Şelaru (2004), durata de
păstrare ca şi flori tăiate este de 4-5 zile, dacă sunt ţinute in vase cu apă schimbată
zilnic sau o dată la două zile. Lucrările de ameliorare, la speciile genului
Calendula, ar putea fi direcţionate spre crearea de noi soiuri cu o rezistenţă mare ca
şi flori tăiate, indeosebi la specia Calendulaofficinalis L. (gălbenelele).
Tipul florilor (simple şi involte): - dintre cele aproximativ 25 de specii ale
genului Calendula flori involte sunt intalnite doar la specia C. officinalis L., la
celelalte specii inflorescenţele au doar flori simple. Diametrul inflorescenţelor şi
lungimea petalelor au valoare decorativă, iar tipul inflorescenţei influenţează
producţia de materie primă la hectar. Cercetările din domeniu confirmă faptul că
intre tipul inflorescenţelor şi producţia de materie primă la hectar, există o corelaţie
stransă, pozitivă (VERZEA şi STOIANOV, 2001; BRANZILĂ, 2005).

8. Culoarea inflorescenţei: - culorile de bază ale gălbenelelor sunt galben şi
portocaliu, dar există şi alte nuanţe ce derivă din culorile de bază: galben inchis,
galben-portocaliu, portocaliu cu diferite striaţii de alb, cărămiziu, etc. O temă
deosebit de interesantă ar putea-o constituii obţinerea genotipurilor cu inflorescenţe
colorate in cărămiziu, roşu, vişiniu inchis sau deschis, precum şi crearea
genotipurilor cu inflorescenţe bicolore.
Consider că una dintre cele mai mari realizări in domeniul geneticii şi ameliorării
gălbenelelor ar fi obţinerea „gălbenelelor roşii”.
Productivitatea - insuşire biologică complexă ce constituitei obiectivul principal
al majorităţii programelor de ameliorare (SESTRAŞ, 2004). Capacitatea de
producţie este influenţată atat de baza ereditară a genotipului cat şi de condiţiile de
mediu. Vigoarea plantelor este dată de tipul de creştere, inălţimea tulpinii, numărul
şi grosimea ramificaţiilor. Ereditatea caracterului este controlată de poligene şi din
acest motiv analiza eredităţii este dificil de efectuat la orice specie de plante
(SESTRAŞ şi colab., 2009).
Rezistenţa la boli şi dăunători – plantele ornamentale, sunt susceptibile la atacul
bolilor şi dăunătorilor care le pot deprecia aspectul decorativ. Boli intalnite in
cultură: făinarea, pătarea brună, pătarea cenuşie, iar dintre dăunători: Aphis spp. In
materia prima depozitată au fost sesizate insecte de Ptinus fur L. şi Atopus
pulsatorium L. (BRANZILĂ, 2005).
Descrierea botanică a specieia Calendula officinalis L.
Calendula officinalis L. este o plantă anuală sau bianuală, cu rădăcină
pivotantă, lungă de circa 20 cm şi groasăг pînă la 1 cm.
Tulpina este erectă, îоnaltă de 40 - 80 cm, cu 5 - 25 de ramificaţii, foliată
pînă la inflorescenюe, pubescentă.
Frunzele sunt alterne, sesile, оntregi, pubescente sau glabre; cele inferioare
oblan-ceolate, lung atenuate, rotunjite la vîrf, lungi pînă la 16 cm; frunzele
mijlocii şi superioare sunt lanceolate, din ce în ce mai înguste şi mai mici către
vîrful plantei.

9. Inflorescenţele sunt antodii terminale (20 - 50 pe o tufă), formate din flori
ligulate periferice, de culoare portocalie, şi din flori centrale sterile, tubuloase,
galbene-portocalii. Involucrul este campanulat, format din foliole оngust
lanceolate, acute şi păroase.
Fructele sunt achene: cele exterioare mai puţin curbate spre interior, lung rostrate, nearipate; cele
interioare inelat curbate spre interior, adesea aripate sau nearipate, dorsal scurt spinoase, lungi de circa 18
mm.
Planta prezintă un miros balsamic puternic [5,6].
Particularităţile şi cerinţele biologice
Temperatura
Gălbenelele au cerinţe moderate faţă de temperatură. Seminţele încep să
germineze la temperatura solului de peste 6-80
C şi temperatura aerului 10-150
C.
Germinează seminţele foarte bine la temperaturi ale aerului mai ridicate – 20-300
C.
Plantele sunt rezistente la brume, îngheţuri de –2...– 40
C (Păun şi colab., 1986).
Apa
Specia este rezistentă la secetă. Cu toate acestea, în anii secetoşi se micşorează
numărul de flori ligulate în antodii. În cazul unei secete îndelungate cu temperaturi
înalte critice (36-380
C), cum au fost atestate în Moldova în 2007, unele plante
rămân în faza rozetei de frznze şi nu formează tulpini, respectiv, ramificaţii,
inflorescenţe. Din aceste considerente pe soluri uşoare în perioadele de secetă şi
arşiţă pentru obţinerea unei producţii mai ridicate sunt necesare irigaţii.
Lumina
Plantele sunt iubitoare de lumină. În condiţii de umbră, insuficienţă a luminii
se micşorează talia plantei, numărul de ramificaţii ale tulpinii, precum şi numărul
de inflorescenţe, diametrul acestora.
Solul
Gălbenelele nu sunt pretenţioase faţă de sol şi pot creşte pe tpoate tipurile de
sol (Păun şi colab., 1986), dar se dezvoltă mai bine şi formează producţii ridicate

10. de inflorescenţe pe soluri uşoare, fertile, afânate cu umiditate suficientă [3,18].
Date privind compoziţia chimică a speciei C. officinalis L.
Studiile fitochimice au demonstrat prezenţa a mai multor clase
de compuşi chimici în flori de C. officinalis L., cei mai importanţi sunt
terpenozide, flavonozide, cumarine, chinone, ulei volatil,carotenoide şi aminoacizi.
Proprietăţile terapeutice ale gălbenelelor sunt determinate de complexul de
substanţe biologic active, pe care acestea le conţin.