Evaluarea pedagogica

1. EVALUAREA
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

2. Evaluarea - definiţie
 Evaluarea reprezintă totalitatea
activităţilor prin care se colectează,
organizează şi interpretează datele
obţinute în urma aplicării unor tehnici,
metode şi instrumente de măsurare,
elaborate în conformitate cu
obiectivele şi tipul evaluării, în funcţie
de conţinutul şi grupul de lucru vizat,
în scopul emiterii unei judecăţi de
valoare pe care se bazează o anumită
decizie în plan educaţional.

3. Evaluarea, este o acţiune complexă, un
ansamblu de operaţii mintale şi acţionale,
intelectuale, atitudinale, afective în cadrul
căreia se precizează:
 conţinuturile şi obiectivele ce trebuie
evaluate;
 în ce scop şi în ce perspectivă se evaluează;
 când se evaluează (la începutul învăţării, pe
parcursul acesteia, la sfârşit de bilanţ);
 cum se evaluează;
 în ce fel se prelucrează datele şi cum sunt
valorizate informaţiile;
 pe baza căror criterii se apreciază.

4. Etapele evaluării
Structura acţiunii de evaluare didactică
include trei operaţii :
 Măsurarea
 Aprecierea ce cuprinde: predicţia (nivelul
de dezvoltare al copilului suficient pentru
stadiul următor şi în special pentru intrarea
în şcoală) şi diagnoza (ce anume frânează
dezvoltarea copilului).
 Decizia

5. Măsurarea
 Măsurarea presupune aplicarea
unor tehnici specifice pentru a
cunoaşte efectele acţiunii
instructiv- educative şi a obţine
date în perspectiva unui scop
determinat. Exactitatea măsurii
este condiţionată de calitatea
instrumentelor de măsură folosite
şi de modul cum sunt acestea
aplicate.

6. Aprecierea
 Aprecierea sau evaluarea propriu-
zisă constituie procesul de
judecată de valoare a
rezultatelor constatate, prin
compararea acestora cu scopurile
urmărite.

7. Evaluarea este un concept mai cuprinzător
decât măsurarea şi aprecierea. Etimologic,
semnifică a aprecia valoarea (atitudine
axiologică) ceea ce înseamnă că actul de
evaluare implică o operaţie dublă:
 înregistrarea obiectivă a dimensiunii
fenomenului (măsurarea acestuia);
 aprecierea relaţiei dintre starea constatată
şi criteriul general al unei stări dorite
(activităţi reuşite).

8. Funcţiile evaluării
 1.Funcţia diagnostică
 2.Funcţia de constatare şi de
măsurare
 3.Funcţia de reglare
 4.Funcţia prognostică
 5.Funcţia de informare.
 6.Funcţia de condiţionare a
deciziilor pedagogice

9. Funcţiile evaluării
 Funcţia diagnostică constă în aprecierea, pe baza
datelor obţinute în procesul de observare, a nivelului
de dezvoltare psihofizică (în raport cu media vârstei şi
alte caracteristici individuale), depistarea şi explicarea
cauzelor psihologice care stau la baza diverselor
reacţii cognitive şi afective. Modalitatea cea mai la
îndemână educatoarelor pentru înţelegerea acestor
cauzalităţi este abordarea copilului ca întreg,
integrarea acestuia în complexul de factori care îi
influenţează existenţa şi interpretarea datelor privind
manifestările psihice şi prin prisma acestor factori.
 Această funcţie mai permite stabilirea cauzelor care
au condus la o slabă pregătire şi la o eficienţă scăzută
a acţiunilor educative.

10. Funcţiile evaluării
 Funcţia de constatare şi de
măsurare indică dacă o activitate de
învăţare s-a derulat în condiţii
optime, cunoştinţele au fost
asimilate, o deprindere a fost
achiziţionată sau stadiul dezvoltării
acesteia.

11. Funcţiile evaluării
 Funcţia de reglare. Caracterul
permanent pe care trebuie să-l aibă
acţiunea de cunoaştere
psihopedagogică va oferi date privind
dinamica diferitelor variabile ale
personalităţii. Cunoaşterea acestora îi
permite educatoarei reglarea şi
ameliorarea intervenţiilor didactice,
diferenţierea şi chiar individualizarea
acestora acolo unde este cazul.

12. Funcţiile evaluării
 Funcţia prognostică se referă la
anticiparea tendinţelor şi ritmului de
evoluţie a vieţii psihice a copilului, a
nevoilor şi disponibilităţilor viitoare
ale copiilor. Ea permite organizarea
intervenţiilor educaţionale astfel încât
ele să faciliteze împiedicarea
manifestărilor negative şi valorificarea
la maxim a potenţialului copilului.

13. Funcţiile evaluării
 Funcţia de informare. Profilul de
dezvoltare psihologică – aşa cum este el
descris de educatoare – constituie o sursă de
informare permanentă pentru părinţi şi un
punct de pornire în cunoaşterea proaspătului
şcolar pentru învăţătorii de la ciclul primar.
Din acest stadiu al educaţiei preşcolare
educatoarea trebuie să facă din această
acţiune de cunoaştere a individualităţii şi un
suport pentru încurajarea autocunoaşterii.

14. Funcţiile evaluării
Funcţia de condiţionare a deciziilor pedagogice presupune stabilirea
direcţiilor de acţiune în vederea dezvoltării la maximum a
potenţialului psihofizic de care dispune copilul.
Acestea pot să fie:
 menţinerea tipului de intervenţie educaţională în vederea activării
potenţialului real de exprimare a copilului; consilierea – accentul se
pune pe protejarea dezvoltării psihice şi contracararea tendinţelor
deviante;
 psihoterapia – accentul este pus pe recuperare (cazurile de rămânere
în urmă în dezvoltare, insucces, abandon al activităţii, neadaptare la
cerinţele grădiniţei etc.) în funcţie de amploarea activităţii
terapeutice se recomandă ca aceasta să se desfăşoare de către o
echipă multiprofesională (educator, psihopedagog, psiholog etc.);
 orientarea şcolară viitoare – dar şi orientarea spre exersarea în
procesul educaţional în domeniile în care copilul are dificultăţi sau
dimpotrivă, înclinaţii speciale.
Această funcţie permite formularea deciziilor din două perspective:
 din perspectiva copilului – stimulativă, de întărire a rezultatelor, de
formare a unor abilităţi, de conştientizare a posibilităţilor etc.
 din perspectiva educatoarei – a şti ce a făcut şi ce are de realizat în
continuare.

15. Rezultatele evaluării se
compară numai şi numai cu
performanţele copilului
raportat la sine, cu succesele
şi insuccesele lui proprii!!!

16. Pentru a avea o imagine globală despre
dezvoltarea copilului, este necesar a
aprecia nivelul tuturor domeniilor de
dezvoltare:
 dezvoltarea fizică – sănătate şi igienă
personală;
 dezvoltare socio-emoţională;
 capacităţi şi atitudini în învăţare;
 dezvoltarea limbajului, a comunicării şi
premisele citirii şi scrierii;
 dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii.

17. Forme ale evaluării
 Evaluarea iniţială. Se efectuează la
începutul unui program educaţional (ciclu de
învăţământ, an şcolar, semestru, începutul
unui capitol şi chiar al unei lecţii). Evaluarea
iniţială constituie o condiţie hotărâtoare
pentru reuşita activităţii de învăţare, fiind
menită să ofere posibilitatea de a cunoaşte
potenţialul de învăţare al copiilor la începutul
unei activităţi, de a şti care sunt premisele de
la care pornim să proiectăm activităţile de
învăţare.

18. Funcţiile evaluării iniţiale
 a) Funcţia diagnostică. Vizează cunoaşterea măsurii în
care copiii stăpânesc anumite cunoştinţe şi posedă
capacităţi necesare angajării lor cu şanse de reuşită într-un
nou program educaţional.
Obiectul evaluării iniţiale îl constituie acele cunoştinţe şi
capacităţi care reprezintă premise pentru asimilarea noilor
conţinuturi şi formarea altor deprinderi şi abilităţi. Ceea ce
interesează nu este aprecierea performanţelor globale ale
copiilor şi nici ierarhizarea lor, ci cunoaşterea potenţialului
de învăţare, a premiselor „cognitive şi atitudinale”
(capacităţi, interese, motivaţii) necesare integrării în
activitatea care urmează.

19. Funcţiile evaluării iniţiale
 b) Funcţia prognostică sugerează
condiţiile probabile ale desfăşurării noului
program şi îi permite anticiparea
rezultatelor.
Anticiparea activităţii se întemeiază pe
utilizarea „gândirii previzionale” şi constă în
a proiecta în timp şi în spaţiu desfăşurarea
unor acţiuni orientate spre realizarea
obiectivelor, deci etapele activităţii,
componentele ei şi efectele probabile.

20. Forme ale evaluării
 Evaluarea sumativă (cumulativă) este tipul de
evaluare prin care se constată nivelul de performanţă
atins în raport cu obiectivele cadru şi de referinţă
cuprinse în curriculum.
Constatările se exprimă prin aprecierea măsurii în care
aceştia au atins obiectivele de referinţă. În grădiniţe se
poate vorbi de evaluare sumativă, în special înainte de
părăsirea grădiniţei; când trebuie să i se constituie
profilul de personalitate, inventarul de cunoştinţe
principale, să i se caracterizeze interesul şi posibilităţile
de învăţare pentru a se argumenta recomandarea
înscrierii sale în şcoala primară sau reţinerea în
grădiniţă.
Pentru cunoaşterea unor particularităţi, de exemplu,
creativitatea în plan verbal, cunoaşterea numerelor, a
unei deprinderi motorii, se pot organiza şi alte
momente de evaluare sumativă.

21. Forme ale evaluării
 Evaluarea formativă (continuă) presupune
verificarea rezultatelor pe parcursul procesului
didactic, realizată pe secvenţe mai mici (1-2
săptămâni, capitol) şi permite o evaluare a
performanţelor tuturor copiilor privind conţinutul
esenţial al cunoştinţelor parcurse în secvenţa
respectivă.
Astfel, în ce măsură au fost însuşite cunoştinţele şi
deprinderile predate se identifică neajunsurile şi se
adoptă măsurile de recuperare faţă de unii copii şi de
ameliorare a procesului de învăţământ.
Evaluarea continuă are caracter permanent şi este
integrată în actul didactic, realizându-se pe parcursul
activităţii de predare-învăţare, mai ales la verificarea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.