a

1. 27
Dezastre tehnologice
În lumea modernă ritmul schimbărilor în ceea ce priveşte tehnologia este mai mare ca
niciodată. Aceasta reprezintă bineînţeles un beneficiu incontestabil pentru omenire, dar există şi un
revers al medaliei: impactul uneori periculos asupra populaţiei şi mediului.
1.Riscuri tehnologice: Cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauză
depăşirea măsurilor de siguranţă impuse prin reglementări, ca urmare a unor acţiuni umane
voluntare sau involuntare, defecţiunilor componentelor sistemelor tehnice, eşecul sistemelor de
protecţie. Riscul tehnologic spre deosebire de cel natural, poate fi controlat şi redus pe mai multe
căi, necesitând un management mai elaborat şi personalizat pe fiecare categorie.
1.1. Tipuri de accidente tehnologice:
 Accidente în industrie
 Accidente de transport
 Accidente nucleare
 Prăbuşirea de construcţii, instalaţii sau amenajări
 Eşecul utilităţilor publice – avarii (utilităţi publice vitale şi de amploare, reţele importante
de radio, televiziune, telefoane, comunicaţii, de energie electrică, de gaze, de energie
termică, centralizată, de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi
pluviale)
 Căderi de obiecte din atmosferă sau cosmos
1.2.Cauzeleaccidentelortehnologice:
 Erori de proiectare a instalaţiilor industriale
 Gradul ridicat de uzură a acestora
 Managementul defectuos practicat de proprietarii lor
 Factori naturali – inundaţii, cutremure – reacţie în lanţ
.
50%
24%
10%
16%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
90%
100%
Eroarea umanã erori tehnice reactii chimice
necontrolate
factori externi

2. 28
Aşa cum arată graficul de mai sus, erorile umane sunt principala cauză a accidentelor
tehnologice. Procentul de 50% trebuie privit cu rezerve, deoarece alte cauze sunt în creştere, prin
extindere de la factorul uman. Erorile tehnice, de exemplu, pot fi determinate de proiectarea
inadecvată sau întreţinerea necorespunzătoare a diverselor instalaţii. Reacţiile chimice necontrolate
sau scăpate de sub supraveghere nu au loc la întâmplare, ci sunt determinate de proiectarea proastă,
lipsa controlului, erori de procedură etc.
Nici cele mai avansate echipamente, produse de cei mai buni producători şi folosite de cei
mai buni operatori, nu sunt imune la funcţionări anormale, care apar fără vreo influenţă din
exterior. Sistemele de securitate, proiectate pe baza experienţei trecute şi testate în cele mai
performante simulatoare, pot fi ineficiente în cîteva scenarii de accident. Tehnologia modernă este
atât de complexă, încă, în unele scenarii de accidente, nici operatorii şi nici comisiile de
investigare constituite după producerea acestora nu pot înţelege complet procesele tehnice. Această
observaţie se aplică mai ales în ceea ce priveşte hardware-ul şi software-ul, care sunt dificil de
inspectat şi datorită miniaturizării, susceptibile la funcţionări defectuoase. Continua reducere a
personalului operator şi de întreţinere a avut şi încă mai are efecte negative asupra securităţii.
Prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de riscuri tehnologice conform Hotărîrii
nr. 762/2008 Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă - activitatea de prevenire are drept
obiectiv evitarea manifestării acestora prin aplicarea unor măsuri şi acţiuni încă din etapa de
proiectare, continuând în fazele de exploatare şi dezafectare în condiţii de siguranţă.
2.Accidente în industrie
2.1. Accidentul chimic
 Anul 1942 – 60.000 substanţe
 Anul 2010 – peste 10.000.000 substanţe
 50.000 - 70.000 substanţe utilizate uzual
Multe dintre aceste substanţe, dacă sunt eliberate accidental, sunt potenţial periculoase
pentru viaţă şi mediu, fiind substanţe periculoase.
Substanţă periculoasă: Orice substanţă sau produs care, folosit în cantităţi, concentraţii sau
condiţii aparent nepericuloase, prezintă risc semnificativ pentru om, mediu sau bunurile
materiale.
Plecând de la mecanismul de eliberare a substanţelor periculoase, se poate face următoarea
clasificare:
1. Poluanţi eliberaţi la concentraţii mici, dar pe o perioadă lungă de timp – poluanţi ai
mediului (bioxid de carbon, bioxidul de sulf, acidul clorhidric şi fumurile nitroase de pe
amplasamentele industriale de incinerare; compuşii cu plumb, bioxidul de carbon şi
hidrocarburile incomplet arse şi hidrocarburile incomplet arse de la motoarele cu
combustie; insecticidele, fungicidele şi pesticide, fertilizatorii folosiţi în agricultură)
2. Poluanţii eliberaţi spontan şi în mod neaşteptat, la concentraţii mari şi reprezentând
un pericol acut (substanţe chimice eliberate în caz de accident industrial; scurgeri de gaze
sau împrăştieri de gaze lichefiate în cazul accidentelor de transport; gazele toxice produse
prin arderea materialelor plastice sau chimicalelor)
Substanţele periculoase sunt foarte comune în societatea industrială, frecvente şi în cele
mai neaşteptate locuri. Substanţele periculoase, incluzându-le pe cele explozive, incendiare, toxice

3. 29
sau corozive sunt folosite pe scară largă în diferite industrii.Chiar dacă riscul asociat cu utilizarea
acestor substanţe este bine înţeles, accidentele pe amplasamente industriale sau pe timpul
transportului nu pot fi excluse complet, în ciuda măsurilor de securitate.
Clasificarea după OUG 200/2000 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase
Proprietăţi fizico –
chimice
explozive
oxidante
inflamabile
foarte inflamabile
extrem de inflamabile
Proprietăţi
toxicologice
foarte toxice
toxice
nocive
corozive
iritante
sensibilizante
Clasificarea după OUG 200/2000 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase
Efecte asupra
sănătăţii
cancerigene
mutagene
Toxice pentru reproducere
Efecte asupra
mediului
Mediu acvatic
Mediu neacvatic

4. 30
Accidentul chimic poate fi definit ca o eliberare necontrolată în mediul înconjurător
a unor substanţe toxice industriale la concentraţii mai mari decât concentraţiile maxim
admise, punând astfel în pericol sănătatea populaţiei.
Organizaţia Mondială Sănătăţii (O.M.S.) apreciază că în lume se produc câteva accidente
chimice pe săptămână. Din fericire, numai un procent foarte mic dintre acestea pun în pericol
sănătatea oamenilor din împrejurimi. Dar unele din accidentele care s-au produs în ultimul
deceniu, au fost însoţite de emisia unor substanţe extrem de nocive în urma cărora multe persoane
şi-au pierdut viaţa, multe au fost intoxicate.
Industrii cu un risc potenţial crescut:
 Stocare / procesare combustibili (rafinării, depozite, staţii de distribuţie,
generatoare de electricitate)
 Extracţie de petrol / gaze naturale
 Instalaţii de răcire (industria alimentară)
 Industria alimentară (fabrici de zahăr, procesarea făinei, extracţii de uleiuri,
distilerii)
 Produse specifice de bază (industria de prelucrare a lemnului; pielărie,
hârtie, cauciuc, sticlă)
 Industria metalurgică
 Industria electronică
 Produse chimice specifice (răşini, produse plastice şi sintetice, coloranţi,
vopseluri, medicamente, textile, detergenţi etc)
 Industria de explozivi şi artificii
 Utilităţi publice (staţii de tratare apă, piscine etc)
Accidentele severe, implicând substanţele periculoase, sunt frecvent asociate cu incendii,
explozii şi eliberarea de substanţe toxice. Asemenea accidente sunt, de regulă, declanşate de
scăparea substanţelor dintr-o zonă de siguranţă controlată (cameră, incintă, reactor etc.).
Evenimentele tipice declanşatoare sunt:
 Fisură într-un rezervor care stochează substanţe inflamabile. Substanţa este eliberată
accidental şi se amestecă cu aerul. Amestecul periculos format ajunge la o sursă de iniţiere
care produce incendiul sau explozia.
 Fisură într-un rezervor conţinând substanţe toxice. Norul toxic format se răspândeşte în
aer şi depăşeşte perimetrul amplasamentului.
Când substanţele inflamabile scapă, pericolul este mai mare atunci când cantităţi mari de
lichide volatile sau gaze sunt eliberate într-un timp scurt şi formează un amestec exploziv.
Pericolul pe care îl reprezintă un astfel de nor depinde de mulţi factori, printre care viteza vântului
şi concentraţia substanţei în nor au o semnificaţie aparte. Pericolul pentru viaţa oamenilor şi pentru
clădiri îl reprezintă radiaţia calorică şi presiunea, iar în alte cazuri şi sfărâmăturile proiectate de
suflul exploziei. Aceste efecte sunt concentrate într-o zonă de doar câteva sute de metri în zona
accidentului. În condiţii meteo nefavorabile, asemenea nori pot conţine (teoretic) concentraţii
letale, chiar la distanţe de câţiva kilometri. În majoritatea amplasamentelor industriale pot apărea
ambele tipuri de accidente descrise mai sus. De aceea o clasificare foarte exactă a amplasamentelor
este foarte greu de realizat.

5. 31
Tipuri de accidente
Explozii şi incendii:
Industria chimică prezintă pericol de explozie şi incendii mai mare decât oricare altă
industrie, atât datorită inflamabilităţii substanţelor folosite, cât şi specificului proceselor
tehnologice.
 Explozia - un proces chimic de descompunere rapidă a substanţelor chimice, însoţit de
transformarea tot atât de rapidă a energiei potenţiale a explozivului în lucru mecanic de
distrugere a mediului înconjurător. Ea corespunde unei degajări mari, instantanee, de căldură,
însoţită de creşteri de presiune.
Fenomene care pot provoca explozii şi incendii:
 Arderea
Prin ardere se înţelege reacţia chimică de combinare a substanţelor cu oxigenul însoţită de
degajarea de căldură şi adeseori de lumină (flacără).
Din punct de vedere al aspectului caracteristic arderii, substanţele se împart în:
- substanţe combustibile a căror ardere se produce prin incandescenţă (metale, cărbuni
artificiali);
- substanţe combustibile a căror ardere e întreţinută de flacără (hidrogen, benzină sulf
etc.);
- substanţe combustibile a căror ardere este întreţinută de flacără şi incandescenţă (lemn,
etc.).
 Inflamarea, aprinderea, autoaprinderea
Prin inflamare se înţelege o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai unei
substanţe organice cu oxigenul din aer. Ea se produce datorită creşterii locale a temperaturii
(scânteie, flacără etc.)
Temperatura de inflamabilitate este temperatura minimă la care vaporii substanţelor
combustibile formează cu aerul un amestec inflamabil.
Funcţie de temperatura de inflamabilitate, lichidele se împart în:
- lichide inflamabile - cu temperatura de inflamabilitate sub 280C (benzen, benzină,
acetonă, sulfură de carbon etc.);
- lichide uşor inflamabile - cu temperatura de inflamabilitate cuprisă între 28-450C
(alcoolul metilic, gazolină, terebentină etc.);
- lichide combustibile - cu temperatura de inflamabilitate cuprinsă între 45-1000C
(păcura, motorina etc.);
- lichide combustibile - cu temperatura de inflamabilitate peste 1000C (uleiuri, bitum
etc.).
 Explozii
Explozia este un proces în care se produce brusc o cantitate mare de gaze şi vapori, însoţită
de o degajare de energie. Cauzele exploziilor pot fi fizice (creşterea presiunii vaporilor sau a
gazelor, ca urmare a creşterii temperaturii) sau chimice (reacţii chimice care au drept urmare
trasformarea rapidă a reactanţilor, însoţite de degajări de căldură). Pentru ca explozia gazului, a
vaporilor sau prafului să poată avea loc este necesară atingerea unei concentraţii minime în aer şi
de un impuls iniţial, sub acţiunea căruia să înceapă descompunerea explozivă (flacără, scânteie,
încălzire, şoc, frecare, detonaţie)

6. 32
Explozia gazelor, cu efecte catastrofale, apare atunci când mari cantităţi de gaze
inflamabile scapă şi se amestecă cu aerul. Explozia solidelor poate apărea când solide inflamabile
sub formă de pulberi foarte fine se amestecă cu aerul. Acest tip de explozie apare, de multe ori, ca
efect secundar la o explozie de gaze sau incendii care provoacă combinarea solidelor cu aerul,
formând amestecuri periculoase. De notat că şi materialele aparent inofensive, ca laptele praf sau
făina, sunt inflamabile şi foarte periculoase în amestec cu aerul.
Exploziile sunt caracterizate de unde de şoc foarte clar percepute de om, care, în cazuri
extreme, pot provoca stricăciuni la clădiri şi spargerea geamurilor de la ferestre (chiar la sute de
metri distanţă). Stricăciuni secundare pot apărea datorită sfărâmăturilor proiectate. Oamenii sunt
afectaţi în primul rând (şi de multe ori fatal) de unda de şoc. Asemenea efecte se aşteaptă doar
foarte aproape de locul accidentului şi de aceea sunt restrânse la zona amplasamentului.
Pagubele catastrofale şi efectele cele mai grave, cu un număr mare de răniţi sau morţi, au
fost atribuite, în primul rând, accidentelor care implică aşa numitele “mingi de foc“, cunoscute de
asemenea şi sub denumirea de explozie a vaporilor lichidelor la fierbere. Propagarea rapidă a
frontului flăcării are un efect devastator. Acest fenomen poate apărea ca urmare a spargerii bruşte a
unor vase sub presiune ce păstrează gaze lichefiate. Efectul undei de şoc este mai puţin periculos
decât cel al radiaţiei calorice, datorită imensei cantităţi de căldură care se eliberează şi care poate
provoca arsuri foarte grave ale pielii (chiar şi la sute de metri depărtare).
O cauză majoră a pagubelor în cazul incendiilor o reprezintă fumul. Cum substanţele sunt
în majoritatea arse incomplet, se formează produşi toxici care, împreună cu fumul, sunt dispersaţi
pe distanţe mari în zonele înconjurătoare. Natura acestor substanţe toxice depinde de tipurile de
materiale care au fost arse. Majoritatea materialelor nu sunt ele însele toxice. Cu toate acestea, prin
ardere, se pot forma o serie de compuşi periculoşi sau toxici. Cea mai mare problemă în asemenea
accidente industriale o reprezintă curăţarea solului şi vegetaţiei după ce accidentul a încetat, pentru
a preveni absorbţia substanţelor prin contactul cu pielea, ingestia fructelor sau apei de suprafaţă
contaminate.
Definire termeni: Conform Hotărârii nr. 804 din 25.07.2007 privind controlul asupra
pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase
 accident major - producerea unei emisii importante de substanţă, a unui incendiu sau a
unei explozii, care rezultă dintr-un proces necontrolat în cursul exploatării oricărui
amplasament şi care conduce la apariţia imediată sau întârziată a unor pericole grave
asupra sănătăţii populaţiei şi/sau asupra mediului, în interiorul sau în exteriorul
amplasamentului, şi în care sunt implicate una sau mai multe substanţe periculoase;
 amplasament - zona aflată sub controlul aceluiaşi operator în care, în una sau mai multe
instalaţii, inclusiv în activităţile şi infrastructurile comune, sunt prezente substanţe
periculoase;
 avarie/incident - eveniment care nu generează consecinţe majore asupra sănătăţii
populaţiei şi/sau asupra mediului, dar care are potenţial să producă un accident major;
 efectul "Domino" - rezultatul unei serii de evenimente în care consecinţele unui accident
ce are loc la o instalaţie sau un amplasament de tip Seveso sunt amplificate de următorul
accident la o/un alta/alt instalaţie/amplasament, ca urmare a distanţelor şi proprietăţilor
substanţelor prezente, şi care conduce în final la un accident major;
 instalaţie - unitate tehnică din cadrul unui amplasament, unde sunt produse, utilizate,
manipulate şi/sau depozitate substanţe periculoase. Instalaţia cuprinde toate
echipamentele, structurile, sistemul de conducte, utilajele, dispozitivele, căile ferate

7. 33
interne, docurile, cheiurile de descărcare care deservesc instalaţia, debarcaderele,
depozitele sau structurile similare, plutitoare ori de alta natură, necesare pentru
exploatarea instalaţiei;
 operator - orice persoană fizică sau juridică care exploatează ori deţine cu orice titlu un
amplasament sau o instalaţie;
 hazard/pericol - proprietatea intrinsecă a unei substanţe periculoase sau a unei situaţii
fizice, cu potenţial de a induce efecte negative asupra sănătăţii populaţiei şi/sau mediului;
 risc - probabilitatea producerii unui efect specific într-o perioadă sau în circumstanţe
precizate; riscul rezidual se referă la riscul rămas după înlăturarea unora dintre factorii
cauzatori de risc;.
Caracteristicile focarului chimic
Substanţele chimice periculoase se pot evacua în mediul înconjurător ca urmare a unei
avarii la instalaţia sursă toxică, prin scurgere, deversare, eşapare etc răspândindu-se pe teren sau în
atmosferă, în interiorul construcţiilor de protecţie sau de retenţie, creând un focar chimic.
Sub formă lichidă sau de gaze lichefiate, substanţele periculoase se pot răspândi în spaţiul
de retenţie creând o suprafaţă de contaminare ce poate avea dimensiuni de câteva sute sau mii de
metri.
Sub formă de gaz sau vapori, comprimat sau la presiune normală, substanţele periculoase
se emit în mediul înconjurător instantaneu sau într-un interval scurt de timp. Se formează în acest
fel un nor toxic.
De pe suprafaţa de contaminare, prin procese complexe de evaporare-vaporizare,
substanţele periculoase se evaporă creând împreună cu vaporii generaţi de scurgerea (deversare,
explozie) iniţială în acest caz un nor toxic. Norul toxic este deplasat de vânt. Rezultă astfel o zonă
de acţiune a norului toxic, de formă tronconică.
În condiţii de calm atmosferic, zona de acţiune a norului toxic are formă emisferică.
Dimensiunile zonelor de acţiune a norului toxic se stabilesc pentru valori letale (zona
letală) sau de intoxicare (zona de intoxicare).
Zona letală – este considerată zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia
substanţelor periculoase (concentraţia letală) are o valoare la care prin inhalare se produce moartea
unei persoane într-un timp de cel mult 15 minute.
Zona de intoxicare – zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia substanţelor
periculoase (concentraţia de intoxicare) are o valoare la care acţiunea sa în timp de 1 – 5 minute
produce intoxicarea organismului uman, fiind necesar tratament medical (limita de suportabilitate).
Focar chimic - spaţiul în care substanţele periculoase îşi manifestă acţiunea vătămătoare,
ca urmare a unui accident chimic.
Parametrii focarului chimic – se determină de către obiectivul sursă de risc chimic.
Aceşti parametri se referă la:
- cantităţile medii zilnice de substanţe periculoase existente în instalaţiile (rezervoare)
obiectivului de risc chimic;
- cantitatea de substanţă ce este probabil a se elibera în unitatea de timp, în caz de accident
chimic;
- proprietăţile fizice ale substanţelor periculoase;
- suprafaţa de răspândire a substanţelor periculoase;
- valorile concentraţiei letale şi de intoxicare;
- condiţiile meteo - direcţia de propagare a norului toxic;

8. 34
- durata de acţiune a norului toxic (persistenţa).
Aza r
Zona letală
Zona de intoxicare
Direcţia norului toxic
DIRECTIA VANTULUI
VITEZA VANTULUI
2.2.Accidente de transport
Accidentele de transport reprezintă un risc deosebit, mai cu seamă pentru zonele care, în
mod normal, nu sunt supuse ameninţărilor unor accidente industriale, şi prin urmare, pregătirea şi
reacţia populaţiei sunt deficitare.
Căile de transport ale substanţelor periculoase sunt diverse: şosele 50%; căi ferate 30%; căi
maritime şi fluviale – 20%. Din totalul de mărfuri transportate în decursul unui an, aproximativ
15% îl reprezintă mărfurile şi substanţele periculoase. Unul din aspectele critice ale accidentelor de
transport este acela că măsurile de prevenire nu pot fi luate, datorită unor parametri cheie de la
locul accidentului (zona, tipul de substanţe, cantităţi eliberate) imposibil de prevăzut. Acest
impediment face să crească riscul pentru populaţia din apropierea căilor de comunicaţie.
Substanţele periculoase pot fi transportate cu mijloace auto sau pe calea ferată în cisterne,
containere sau alte tipuri de ambalaje, în stare de:
- gaz, la presiune normală
- gaz comprimat
- gaz lichefiat
- lichid
- solid (compact, cristale, pulberi)
Pe timpul transportului (cu mijloace auto sau pe cale ferată) de substanţe periculoase,
datorită unor accidente de circulaţie, avarii la mijlocul de transport, reacţii chimice neprevăzute,
nerespectări ale normelor tehnice de ambalare şi transport sau altor factori neprevăzuţi, pot apărea
explozii, incendii, emisii de gaze, vapori toxici sau răspândiri de substanţe periculoase pe sol şi în
mediul înconjurător.
Explozia, incendiile, emisiile de gaze sau vapori se pot produce direct în mijlocul de
transport sau/şi ca urmare a răspândirii substanţelor periculoase pe sol.
Pentru o evaluare a consecinţelor transportului substanţelor periculoase este nevoie de date
privind:

9. 35
 natura materialului transportat
 condiţiile de depozitare / transport (temperatură, presiune)
 mărimea încărcăturii
 tipul rezervorului (caracteristici)
 condiţiile meteorologice în zona reţelei de transport
 caracteristicile reliefului
 folosinţele terenului de-a lungul rutelor de transport (rezidenţial, comercial etc) precum şi
densitatea populaţiei
Mijloacele de transport de substanţe periculoase trebuie să fie marcate cu etichete de
avertizare şi indicatoare de avertizare.
Etichete de avertizare – sunt romburi pe care sunt desenate simboluri de recunoaştere a
transportului de substanţe periculoase. Dau indicaţii şi asupra conţinutului. Ele se marchează pe
părţile laterale ale autovehiculului.
Indicatoare de averizare – sunt folosite pe plan internaţional, fiind înregistrate la ONU.
Reprezintă dreptunghiuri (30 x 40 cm) de culoare portocalie şi se marchează pe autovehicule
astfel:
- la autovehicule – în partea din faţă şi spate;
- la mijloacele de transport pe cale ferată şi la autocisternele cu mai multe compartimente:
lateral, pe ambele părţi.
În indicatorul de avertizare sunt înscrise 2 numere, sub formă de fracţie. La numărător – de
la 2 la 3 cifre – se reprezintă tipul de pericol, la numitor – 4 cifre – se reprezintă tipul substanţei
periculoase.
Semnficaţia cifrelor care indică tipul pericolului
Conform Sistemului internaţional de clasificare a substanţelor periculoase, clasele şi
subclasele de substanţe periculoase indică tipul pericolului, astfel:
1. Explozie
2. Emisie/scăpări de gaze sau vapori
3. Inflamabilitatea lichidelor, vaporilor şi/sau gazelor
4. Inflamabilitatea substanţelor solide
5. Comburanţă (favorizează incendiul)
6. Toxicitate sau pericol de infecţie
7. Radioactivitate
8. Efecte datorate acţiunilor corosive şi/sau caustice
9. Pericolul unei reacţii puternice, spontane
X. Reacţie periculoasă cu apa
2.3.Accidente nucleare şi urgenţe radiologice
Accident nuclear - evenimentul care afectează instalaţiile unui reactor nuclear sau ale unei
centrale nuclearo - electrice şi care provoacă iradierea sau contaminarea populaţiei ori a mediului
peste nivelurile permise de reglementările în vigoare.
Urgenţă radiologică - o situaţie de urgenţă în urma unui accident care implică radiaţii
ionizante şi care determină autorităţile responsabile să decidă întreprinderea măsurilor de
remediere în scopul protejării salariaţilor şi a populaţiei.
Radiaţiile prezente în natură nu diferă nici ca tip, nici ca efect de cele produse artificial.
Fiecare dintre noi este supus radiaţiei, mai mult sau mai puţin, în funcţie de iradierea naturală a
organismului uman, datorită radiaţiilor ionizante existente în mediul înconjurător. În această

10. 36
categorie de radiaţii cosmice intră radiaţiile gamma terestre, având ca sursă radioactivitatea
materialelor scoarţei pământului, produsele de dezintregrare ale radonului şi toronului, cu
concentraţii mai ridicate în locuinţe şi alte spaţii neventilate, precum şi radioactivitatea alimentelor
(potasiul reprezintă sursa cea mai importantă de iradiere internă).
Sursele de radiaţii artificiale, în care intră instalaţiile de radiaţii X, diferiţi radionuclizi şi
radiaţiile gamma, au o întrebuinţare în domeniu medical, asigurând o varietate de procedee pentru
diagnostic, investigaţii şi terapie externă şi internă.
Cauzele care pot provoca accidente nucleare:
- Răspândirea accidentală în mediul înconjurător a unor preparate radioactive, prin
răsturnare sau distrugerea / avarierea ambalajelor ori a unor instalaţii
- Explozii sau incendii în incinte/încăperi unde sunt depozitate sau se lucrează în
cantităţi importante de materiale radioactive, având ca urmare împrăştierea în
mediul înconjurător de gaze, vapori sau aerosoli conţinând şi substanţe radioactive
- Acţiunea distructivă a unor fenomene naturale (seisme, alunecări de teren,
avalanşe, inundaţii) asupra instalaţiilor nucleare sau depozitelor de materiale
radioactive, urmată de răspândirea acestora în mediul înconjurător şi contaminarea
factorilor de mediu (sol, apă, aer, floră faună)
- Accidente (pe căile rutiere, feroviare, navale sau aeriene) ale mijloacelor ce
transportă materiale radioactive
- Avarii la reactoarele nucleare din instalaţiile de cercetare, centrale nuclearo-
electrice, vehicule cu propulsie nucleară, sateliţi
- Explozii ale dispozitivelor şi armelor nucleare
În cazul unui accident la un obiectiv nuclear, cu contaminarea radioactivă a factorilor de
mediu, valoarea iradierii suplimentare creşte, aşa cum s-a întâmplat în anul 1986, când - datorită
accidentului de CNE Cernobâl- ea a cunoscut o ridicare bruscă, fără a depăşi, la noi, în medie 65%
din iradierea naturală. Se poate aprecia că ponderea cea mai importantă în iradierea organismului
uman o are iradierea naturală - cca 66%, urmată de iradierea medicală - 23%.
Principalele surse de accident nuclear sunt:
- Centralele nucleare –probabilitate 10-6 -10-7 evenimente/an
- Reactoarele de cercetare
- Centralele de reprocesare
- O instalaţie din ciclul combustibilului nuclear
- O instalaţie sau activitate care utilizează surse de radiaţii (medicale)
- Transport material radioactiv
- Vase sau submarine nucleare
- Satelit alimentat nuclear care reintră în atmosferă
- Surse pierdute sau incorect manipulate
Centralele nucleare electrice având în structură reactoare nucleare de mare putere (500-
1000 MW) constituie pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului înconjurător.
Reactoarele nucleare energetice au totuşi un grad de siguranţă conferit de concepţia apărării în
profunzime prin mai multe bariere fizice împotriva produselor de fisiune: teaca elementelor
combustibile, circuitul primar de răcire, sistemul de anvelopare, precum şi existenţa sistemelor
speciale de securitate pentru oprirea rapidă, răcirea de avarie şi preluarea căldurii reziduale,
alimentarea locală cu energie electrică a consumatorilor vitali etc.
Avariile posibile la un reactor energetic nuclear sunt:
- Spărturi (fisuri) la conductele de răcire

11. 37
- Creşteri de presiune şi salturi de temperatură în vasul reactorului
- Căderea sistemului de răcire pentru caz de urgenţă
- Căderea sistemului de pulverizare
- Topirea combustibilului
- Spargerea construcţiei şi eliberarea vaporilor reactivi
- Scurgerea miezului topit prin placa de beton
In cazul centralelor nuclearo-electrice sunt identificate mai multe tipuri de accidente:
 Accidente de reactivitate – care au drept cauză greşelile umane de operare,
iar ca şi consecinţă eliberarea masivă de căldură căreia sistemul de răcire,
deşi funcţionează normal, nu face faţă, fapt ce conduce la topirea sau
vaporizarea combustibilului nuclear
 Accidente provocate de avarii la circuitul primar de răcire – care pot avea
drept cauze: ruperea unei conducte, defectarea unei pompe care duce la
scăderea drastică a debitului agentului de răcire, pierderea alimentării cu
energie electrică a pompelor de răcire, pierderea alimentării cu energie
electrică a pompelor de răcire, iar ca urmări: supraîncălzirea zonei active
deşi puterea reactorului este normală, topirea miezului reactorului
 Accidente provocate de avarii la circuitul secundar – au ca şi cauze:
pierdereadebitului sau fluidului de transport, iar ca urmări accidente legate
de transportul de căldură de la circuitul primar la generatorul de aburi
 Accidente de manipulare a combustibilului nuclear: care au drept cauze
greşelile de manipulare (sunt implicate unul sau cîteva ansambluri de
elemente combustibile), iar ca principală consecinţă, punerea în libertate a
unei fracţiuni din inventarul zonei active eliberând produşii de fisiune în
anvelopă
 Accidente legate de amplasament care au ca şi cauze acţiunile intenţionate
sau acţiunile unor factori de risc naturali (cutremure, inundaţii, alunecări de
teren), iar ca urmări afectarea anvelopei în mod direct, dar şi a unor sisteme
ale centralei
Evidenţierea acestor cauze aduce în prim plan necesitatea ca managementul securităţii
acestor obiective, trebuie să vizeze adoptarea unor măsuri preventive, măsuri care să conducă la
eliminarea condiţiilor care fac posibilă manifestarea cauzelor enumerate. Pregătirea şi specializarea
personalului operativ, care trebuie să asigure exploatarea în deplină siguranţă a echipamentelor,
reprezintă o măsură preventivă indispensabilă.
La un accident produs la centrala nucleară, degajările radioactive în atmosferă sunt preluate
de vânt, care transportă radioizotopi de Xenon, Kripton, Iod şi Cesiu sub formă de aerosoli sau
gaze şi care se dispersează în atmosferă, concentraţia descrescând cu distanţa. Acest nor radioactiv
prezintă, pentru om, un risc la expuneri în trei ipostaze:
- expunere externă la radiaţiile emise de componenţii din norul purtat de materialele
depuse pe sol şi pe corp;
- expunerea internă la radiaţie prin inhalarea substanţelor radioactive din aer;
- expunerea internă prin consumul, în timp, al alimentelor şi apei contaminate radioactiv.
Accidentul de la Cernobâl s-a produs în noaptea de 25-26 aprilie 1986 şi a constat în
explozia unuia din cele patru reactoare ale centralei respective. Accidentul, în sine, a avut drept
urmări:

12. 38
- pulverizarea a peste 1000 de tone din cuvertura protectoare şi a unei mari cantităţi
de substanţe radioactive care conţine Iod 131 şi Cesiu 137
- iradierea şi apoi moartea, într-o perioadă scurtă, a muncitorilor şi pompierilor care
au participat la stingerea incendiului
- evacuarea a peste 200000 de locuitori din localităţile situate pe o rază de peste
30km în jur
- iradierea a peste 1.000.000 oameni care într-o formă sau alta au participat la
limitarea efectelor accidentului, ei fiind predispuşi la îmbolnăviri grave
2.4.Căderi de obiecte cosmice artificiale
În cosmos, la diferite altitudini, există numeroase obiecte artificiale, majoritatea fiind sub
control dar foarte multe sunt abandonate.
Aceste obiecte au fost ridicate pentru a îndeplini diverse atribuţii: cercetarea spaţiului
planetar şi interstelar; asigurarea comunicaţiilor; urmărirea fenomenelor meteorologice deosebite;
studierea evoluţiilor faunei şi florei; efectuarea de prospecţiuni ale solului şi subsolului; efectuarea
de cercetări şi studii asupra comportamentului uman în condiţii cosmice; diverse experimente
ştiinţifice; microproducţii de materiale în condiţii de imponderabilitate; impactul activităţilor
antropice asupra fenomenelor naturale de la suprafaţa Pământului şi din atmosferă; asigurarea unor
scopuri militare; ş.a..
Unele obiecte cosmice artificiale au la bord substanţe radioactive şi alte substanţe
periculoase pentru producerea de energie, cercetare şi în scopuri militare.
Existenţa obiectelor cosmice şi a încărcăturilor acestora constituie hazardul cosmic, un
pericol potenţial pentru activităţile din spaţiu şi de pe Pământ.
La căderea sau încercarea aducerii lor pe pământ, cele de dimensiuni mai mici pot arde şi
se consumă în atmosferă, dar au fost situaţii în care au căzut în oceane sau pe uscat. Se pare că încă
nu au fost semnalate pierderi de vieţi şi pagube, dar asta nu înseamnă că nu pot fi. Pot fi
evidenţiate urmările căderii navetei Columbia la începutul anului 2003.
Impactul fizic, exploziv cu solul şi împrăştierea substanţelor periculoase pot crea zone
periculoase de felul celor prezentate la celelalte tipuri de dezastre antropice.
2.5.Accidentul biologic
Reprezintă avarierea unor instalaţii sau containere cu agenţi patogeni, care în urma
răspândirii, pot determina îmbolnăviri, cu un caracter transmisibil, în masă ale populaţiei şi/ sau
animalelor, precum şi distrugerea fondului agroforestier.
Caracteristicile unor astfel de accidente sunt:
 au un caracter de acţiune în masă
 nu sunt însoţite de alţi factori de distrugere, confirmarea producerii lor şi precizarea
germenilor patogeni care acţionează necesitând examene de laborator care durează
de la câteva ore la câteva săptămâni
 nu au acţiune distrugătoare asupra bunurilor materiale
 prezintă o sferă largă de acţiune în timp şi spaţiu datorită curenţilor de aer,
vectorilor purtători specifici (insecte, rozătoare, etc), animalelor şi oamenilor care
răspândesc agenţii patogeni cu viteze relativ rapide şi la distanţe considerabile
 pot fi constituiţi din germeni patogeni cărora nu li se cunosc posibilităţile eficiente
de prevenire şi tratament

13. 39
Dintre bolile grave ca urmare a producerii accidentelor biologice, cele mai importante
sunt:ciuma, holera, variola, febra galbenă, morva, bruceloza, antraxul, mieliodoza.
Teritoriul, pe cuprinsul căruia oamenii, animalele sau culturile vegetale sunt expuşi acţiunii
specifice a agenţilor patogeni răspândite, reprezintă focarul biologic. Din punct de vedere al
derulării sale în timp şi spaţiu, focarele biologice pot fi:
- primare, atunci când sunt create, nemijlocit prin răspândirea directă a agenţilor
patogeni în timpul agresiunii patologice
- secundare, atunci când agenţii patogeni pot declanşa, în respectivul teritoriu,
apariţia unor îmbolnăviri în masă (epidemii şi/sau epizootii)
Accidentele biologice se produc datorită insecurităţii unor obiective economice care, în
urma unor factori naturali sau tehnologici, sunt generatoare ale unor accidente ce conduc la
răspândirea agenţilor patogeni.
Spre deosebire de mediul contaminat chimic, unde determinările pentru identificarea tipului
substanţei şi nivelurilor de concentraţie se pot face imediat, în mediul contaminat cu mijloace
biologice determinările privind natura şi cauzele care au generat contaminarea au o durată mult
mai mare şi necesită un personal şi aparatură specializată.
2.6. Avarii la construcţii hidrotehnice
Avariile la construcţii hidrotehnice reprezintă funcţionarea defectuoasă a unei construcţii
hidrotehnice, ce duce la pierderi de vieţi umane şi la distrugeri materiale pe porţiunile din aval a
acesteia.
Amenajarea şi exploatarea lacurilor de acumulare, ca factor de regularizare şi
redistribuire a debitelor, trebuie să îndeplinească dublu scop – asigurarea unor debite
suplimentare în perioadele secetoase pentru satisfacerea diferitelor cerinţe (alimentarea cu apă
pentru localităţi, industrie, agricultură, producere de energie, piscicultură, agrement etc), precum şi
atenuarea viiturilor, în vederea apărării de inundaţii a obiectivelor din aval.
Totodată, barajele hidrotehnice pot constitui surse potenţiale majore de risc pentru
localităţile şi obiectivele din aval în cazul unor accidente la acestea.
Controlul şi supravegherea barajelor ce interesează securitatea publică, reprezintă o
obligaţie primordială, ce decurge din sarcinile statului privind protejarea vieţii locuitorilor şi
bunurilor lor. Din acest motiv statul trebuie să se implice.
Cauzele defecţiunilor sunt datorate în cea mai mare parte condiţiilor geologice, unor
neglijenţe de execuţie şi întreţinere, precum şi vechimii acestora..
Inundaţiile accidentale care apar ca urmare a distrugerii barajelor hidrotehnice sau a altor
lucrări de hidroamelioraţii îşi manifestă forţa distructivă prin:
- unda de viitură a valului iniţial – este enormă ca forţă, este de scurtă durată şi acţionează în
maniera unui “berbec lichid” cu o mare putere distructivă;
- volumul de apă care se eliberează prin distrugerea construcţiei hidrotehnice produce
acoperirea cu apă a unor suprafeţe de teren întinse.
Factori naturali
 inundaţii catastrofale
 alunecări de teren în lacul de acumulare
 cedări cauzate de cutremur;

14. 40
Factori antropici
 proiectare greşită;
 execuţie incorectă
 cedarea echipamentelor auxiliare (porti, etc)
 atacuri teroriste.
Posibilităţi de control a riscului inundaţiilor accidentale:
• realizarea siguranţei prin proiectare şi execuţie – la proiectarea, construirea şi
exploatarea construcţiilor hidrotehnice se aplică o serie de măsuri complexe vizând etapele
caracteristice din viaţa acestor construcţii;
• verificarea sistematică a stării lucrărilor hidrotehnice (controlul îmbătrânirii
barajelor) - executarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau consolidare. Urmărirea
fenomenelor de îmbătrânire a construcţiei şi evoluţiei fenomenelor de colmatare şi
eroziune;
• planificarea şi realizarea măsurilor pentru ţinerea sub control şi asigurarea
stabilităţii straturilor în cazul alunecărilor de teren - alunecările de teren pot fi
preîntâmpinate dacă sunt făcute din timp investigaţiile necesare stabilirii condiţiilor de
apariţie şi dezvoltare a lor;
• organizarea şi optimizarea sistemului informaţional hidroenergetic şi operativ
decizional – stabilirea unui flux informaţional rapid, capabil să colecteze, centralizeze şi să
prelucreze toate elementele necesare luării unei decizii eficiente în diferite situaţii critice;
• supravegherea comportării construcţiilor hidrotehnice – urmărirea comportării
• lucrărilor şi instalaţiilor aferente pentru menţinerea lor în parametrii optimi de funcţionare;
• prognoza hidrometeorologică – prin echiparea corespunzătoare a bazinului amonte cu
aparatură de măsură şi cu mijloace de prelucrare şi de transmitere a informaţiilor,se poate
realiza o anticipaţie cât mai mare şi câştigarea timpului necesar pentru aplicarea unor
măsuri.
Ruperi (cedări) de baraje
• 395 de ruperi de baraje au avut loc între 1799 si 2001 pe glob.
• 2,2 % dintre barajele construite înainte de 1950 şi 0,5 % din cele construite după 1950 au
cedat prin rupere.
• Majoritatea cedărilor catastrofale apar în cazul barajelor nou construite, în primii 10 ani de
exploatare (70 %).
Modul de rupere este diferit în funcţie de tipul barajului:
- Baraje de beton: distrugeri structurale interne (21 %) probleme de fundare (21%) şi
descărcător de ape mari (deversor) subdimensionat (20 %)
- Baraje de pamint: deversare accidentala (31 %), descarcator de ape mari (deversor)
subdimensionat (25 %) , infiltratii (15 %) si eroziunea fundatiei (14 %)
• Măsuri luate după rupere:
- Structura complet abandonata (36 %)
- Reproiectare, design complet nou şi reconstrucţie integrală (17 %)
- Refacerea barajului iniţial cu modificări majore (16 %)

15. 41
2.7. Accidente majore pe căi de transport
Accidentele majore pe căile de comunicaţii - fenomenele de întrerupere temporară a
circulaţiei, care generează distrugerea acestor căi, victime umane, animale cât şi pagube materiale.
Pot fi aeriene, terestre sau maritime.
Accidentele aeriene – cuprind impacturile violente ale aeronavelor ce transportă pasageri
sau marfă.
Accidentele terestre – sunt constituite de coliziunile sau deraierile de trenuri de marfă sau
de pasageri sau ale vehiculelor (autoturisme, camioane, autobuze etc).
Tendinţa în accidentele de trafic este de creştere, datorită creşterii capacităţilor de transport,
a vitezei de deplasare a autovehiculelor
Accidentele maritime – se referă la accidentele produse de vapoare în cursul unor furtuni,
explozii, incendii, ciocniri de un iceberg sau de stânci.
Regulile de navigaţie maritimă, mijloacele de semnalizare, oferă o securitate deplină iar
prognozele meteorologice permit evitarea cicloanelor, care pot să ducă la accidente pe căi de
transport maritime. Şi totuşi aceste mijloace de transport sunt capabile să se prăbuşească şi să
expună la moarte sutele de pasageri de pe vas.
Cauzele naturale ale acestor accidente sunt cel mai puţin întâlnite în ultimul timp şi ele nu
mai reprezintă un pericol considerabil în condiţii de navigabilitate normală. Erorile de navigaţie
pot produce fie eşuarea, fie coliziunea în apă. Accidentele în aceste cazuri se pot produce datorită
răsturnării navelor (nave grav avariate sau periculos încărcate) şi exploziei sau incendiilor care pot
avea loc pe navă.
Catastrofele aeriene au loc în condiţii deosebit de complexe, deoarece, de cele mai multe
ori, ele se caracterizează prin distrugerea aeronavei şi a unor locuinţe în urma impactului brutal cu
solul, împrăştierea corpului aparatului şi ale fragmentelor de cadavre pe arii a căror rază poate
atinge uneori kilometri.
În ultimii ani frecvenţa accidentelor aviatice produse pe plan mondial a crescut, producînd
un număr mare de victime, dar şi accidentele aviatice înregistrate în ultimii ani în România, a
crescut.
În catastrofele feroviare intervin trei factori:
- defecte ale căii ferate (deformări ale şinei, defecte ale platformei pe care este aşezată
calea ferată), defecte ale materialului rulant şi defecte de circulaţie (exces de viteză, obstacole
periculoase, semnalizare defectuoasă).