curs-general-constructii_compress.pdf

2009-2010
~ Modul de curs ~
CURS GENERAL DE
CONSTRUCTII

--- CURS GENERAL de CONSTRUCTII--- Pagina - 1 -
CURS GENERAL DE
CONSTRUCTII
~ Modul de curs ~
Sef.lucr.ing SEBASTIAN PALACEAN

Cod Disciplina: 01583507
OPTIONAL A : CURS GENERAL DE CONSTRUCTII
Curs: 2 ore
Sef.lucr.ing Sebastian Palacean
e-mail: sebastian.palacean@cif.utcluj.ro
Lucrari: 2 ore
Asist.ing. Darmon Ruxandra
e-mail: ruxandra.darmon@cif.utcluj.ro
Forma de verificare: Examen cu nota

Cap. -1-
GENERALITATI IN
PROIECTAREA SI
CONCEPTIA
CONSTRUCTIILOR

1 FACTORII CARE INFLUENTEAZA CONFORMAREA UNEI CONSTRUCTII
Constructiile sunt bunuri imobile realizate de om, pentru a oferi adapost si
pentru a deservi activitatile aferente vietii materiale, spirituale si sociale.
Constructiile trebuie astfel proiectate si executate incat sa fie cat mai economice,
cerinta ce se rezolva printr-o dimensionare corespunzatoare a elementelor componente,
cu un consum cat mai redus de materiale, prin folosirea resurselor locale de materiale si
forta de munca.
Cei mai importanti factori care conditioneaza proiectarea si conceperea unei
constructii sunt in principal:
- fiinta umana, care necesita aproximativ aceleasi conditii oriunde in lume,
- activitatea umana, prin cele doua componente ale sale: fiinta umana si obiectul
activitatii umane, care vor impune conditiile de confort si vor decide asupra dotarilor ce
trebuie prevazute in spatiul ocupat, ca: forma, dimensiuni, legatura pe orizontala si pe
verticala intre diferitele spatii; acest factor va avea de asemenea efecte fizice, chimice,
mecanice si uneori biologice asupra constructiilor;
- natura, actioneaza asupra constructiilor prin intermediul proceselor fizice, chimice,
biologice, actiuni mecanice, a caror natura si intensitate depind de:
• amplasarea geografica (relieful, geologia si geomorfologia zonei,
reteaua hidrografica, gradul de seismicitate),
• clima (vant, temperatura, precipitatii),
• fauna,
• materiile prime,
• materialele locale etc.
Avand in vedere importanta rolului constructiilor in asigurarea calitatii vietii, ca si impactul
asupra mediului, activitatea de constructii are un puternic caracter economic si social.
2 CLASIFICAREA CONSTRUCTIILOR
Clasificarea are ca scop sa ajute diverse sectoare ale activitatii din constructii cum
sunt: documentarea, intocmirea de documentatii tehnice, proiectarea, activitatea de
planificare a investitiilor, activitatea de evidenta, exploatare si intretinere a constructiilor.
In clasificarea constructiilor se apeleaza la doua criterii: criteriul destinatiei sau
functionalitatii si criteriul calitatii. Cea mai uzuala clasificare are la baza criteriul
destinatiei. Dupa acest criteriu se deodebesc doua categorii mari de constructii si anume:
`
CLADIRI CONSTRUCTII INGINERESTI
CLADIRI CIVILE
CLADIRI INDUSTRIALE
CLADIRI AGROZOOTEHNICE
SOCIAL-CULTURALE
DE LOCUIT
CONSTRUCTII
C-TII INDUSTRIALE SPECIALE
CAI DE COMUNICATII
C-TII ENERGETICE
C-TII HIDROTEHNICE

CLADIRILE – sunt constructii inchise, care adapostesc oamenii sau alte vietuitoare,
benefiiciind de o anumita compartimentare si de o anumita dotare cu echipamente si
instalatii.
CLADIRI CIVILE – sunt destinate unei game foarte largi de procese functionale,
cele mai importante fiind: locuire, invatamant, sanatate, comert, sport, cultura, etc.
CLADIRI INDUSTRIALE – ofera si ele o mare diversitate, datorita unei game largi
de procese industrial pe care trebuie sa le adaposteasca si sa le deserveasca.
Dimensiunile spatiilor si modul de compartimentare sunt determinate de utilaje, instalatii,
fluxuri tehnologice, circulatie interioara, etc. In afara cladirilor de productie in aceasta
categorie mai sunt cuprinse cladirile pentru depozitare.
CLADIRILE AGROZOOTEHNICE – sunt destinate diferitelor procese de productie
din sectorul zootehnic (grajduri si adaposturi pentru animale si pasari) si din cel
agrovegetal (sere, rasadnite, etc.) la care se mai adauga cladirile auxiliare productiei
(magazii de cereal, silozuri de cereal si nutreturi, ateliere, garaje, etc.)
CONSTRUCTII INGINERESTI – cuprinde de obicei: constructiile industriale
speciale (cosuri de fum, silozuri, rezervoare, castele de apa, turnuri de racire, etc.),
constructii hidrotehnice (baraje, diguri, ecluze, etc.), constructii energetice, caile de
comunicatii (drumuri, cai ferate, poduri, tunele, viaducte, apeducte, etc.), linii de transport
al energiei electrice si al fluidelor tehnologice, constructiile pentru alimentari cu apa si
canalizari etc.
Dupa criteriul calitatii se ia in considerare cerintele de baza care determina calitatea
unei constructii si anume: durabilitatea, rezistentele fizico-mecanice, gradul de rezistenta
la foc si la agentii atmosferici, gradul de dotare cu instalatii si finisaje, volumele si
suprafetele construite care asigura in linii mari confortul. Luand in considerare acesti
factori, constructiile se pot grupa in trei clase de calitate, dupa cum satisfac cerinte
ridicate, medii sau obisnuite.
2.1 SISTEMUL CLADIRE
Cladirea este alcatuita dintr-un ansamblu de elemente interconectate intre ele
printr-o serie de relatii, precum si cu mediul inconjurator, elemente care actioneaza in
comun, pentru realizarea functiilor pentru care sunt destinate, alcatuind un sistem unitar.
Sistemul cladire astfel definit poate fi descompus in subsisteme, fiecare subsistem
fiind caracterizat prin functiunea de baza pe care o indeplineste in ansamblul cladirii.
Unele subsisteme pot indeplini simultan mai multe functii. Pentru o cladire curenta se pot
lua in considerare urmatoarele subsisteme:
- structura - avand ca functiune de baza siguranta de exploatare a cladirii la
actiunile care o solicita; in acest subsistem se includ fundatiile, peretii de rezistenta
(diafragmele), stalpii si grinzile, placile planseelor, elementele structurale ale
acoperisurilor, scarile ;
- anvelopa sau ansamblul de inchidere –avand ca functiune de baza
separarea spatiilor construite de mediul inconjurator (in unele cazuri aceasta, partial
sau total, poate face parte din sistemul structura) ;
- compartimentarea – care defineste si delimiteaza spatiile interioare ale
cladirii pe functiuni (si aceasta poate fi substituita partial subsistemului structural) ;
- echipamentele – care cuprind instalatiile, utilajele, mobilierul s.a.,
elementele necesare functionarii cladirii.
Fiecare subsistem poate fi descompus in subansambluri, subansamblul in elemente, iar
elementele in componente, fiecare dintre aceastea facand parte la randul lor din unul sau
mai multe subsisteme. Astfel, in cazul structurilor pe cadre, subansamblul cadru are in

alcatuirea sa elemente de tipul stalpilor si grinzilor, iar un subansamblu de inchidere are in
alcatuirea sa elemente de tipul peretilor exteriori, acestia avand la randul lor componente
formate din zone opace, zone vitrate (ferestre), dispositive de protective e.t.c.
Abordarea sistemica a proiectarii cladirilor necesita o gandire si o analiza complex a pe
baza conceptului de performanta.
3
3.
. C
CE
ER
RI
IN
NT
TE
E F
FU
UN
NC
CT
TI
IO
ON
NA
AL
LE
E S
SI
I E
EC
CO
OL
LO
OG
GI
IC
CE
E
E
Ex
xi
ig
ge
en
nt
te
el
le
e referitoare la c
co
on
nd
di
it
ti
ii
il
le
e pe care trebuie sa le indeplineasca o
constructie sunt din ce in ce mai ridicate.
E
Ec
co
ol
lo
og
gi
ie
e - denumirea data grupului de discipline care studiaza i
in
nt
te
er
ra
ac
ct
ti
iu
un
ne
ea
a d
di
in
nt
tr
re
e o
om
m,
,
a
ac
ct
ti
iv
vi
it
ta
at
te
ea
a u
um
ma
an
na
a s
si
i m
me
ed
di
iu
ul
l i
in
nc
co
on
nj
ju
ur
ra
at
to
or
r.
3
3.
.1
1 C
CE
ER
RI
IN
NT
TE
E F
FU
UN
NC
CT
TI
IO
ON
NA
AL
LE
E
p
ps
si
ih
ho
o-
-f
fi
iz
zi
io
ol
lo
og
gi
ic
ce
e (confort acustic, higrotermic, puritatea aerului, iluminat, radiatii
solare, estetica, siguranta la actiuni mecanice, rezistenta la incendiu, accesul la caile
de comunicatii etc.)
s
so
oc
ci
io
ol
lo
og
gi
ic
ce
e (adaptarea spatiului de locuire si de desfasurare a activitatii/productie
la cerintele colectivitatii, in concordanta cu reglementarile sociale, zona geografica etc.
e
ec
co
on
no
om
mi
ic
ce
e (economice propriu-zise, reflectate de indici tehnico-economici si
exigente de durabilitate)
3
3.
.2
2 C
CE
ER
RI
IN
NT
TE
E E
EC
CO
OL
LO
OG
GI
IC
CE
E
Conditiile care se impun cladirilor in prezent, au ca scop reducerea emisiilor de
CO2 in atmosfera prin diminuarea consumurilor de energie, pe de o parte si introducerea
pe scara din ce in ce mai larga a utilizarii energiei regenerabile (energie solara, eoliana,
hidro-energia si combinatii ale acestora) pe de alta parte. In acelasi timp se urmareste intr-
o masura cat mai mare utilizarea materialelor ecologice, respectiv a celor pentru
producerea carora energia consumata este minima. De asemenea, este importanta si
comportarea in timp a materialelor si posibilitatea de reciclare a acestora.
Un alt aspect important este cel legat de amplasamentul constructiilor si de masura
in care constructia in sine si amenajarile terenului inconjurator au un impact pozitiv sau
negativ asupra echilibrului ecologic din zona.
4
4 C
CO
ON
ND
DI
IT
TI
II
I T
TE
EH
HN
NI
IC
CE
E P
PE
EN
NT
TR
RU
U C
CO
ON
NS
ST
TR
RU
UC
CT
TI
II
I
4
4.
.1
1.
. Conditii c
ca
ap
pi
it
ta
al
le
e:
:
a
a.
. durabilitate (rezistenta constructiei la actiunea distrugatoare a mediului inconjurator:
inghet-dezghet, umiditate, coroziune, actiune biologica)
Clasificarea constructiilor din punct de vedere al durabilitatii:
gradul I - durata de functionare normala ridicata ( 100 ani)
gradul II, cu durata de funct. normala mijlocie (50-100 ani)
gradul III, cu durata de funct. normala obisnuita (20-50 ani)
constructii provizorii, cu durata de functionare redusa (sub 5 ani)

b
b.
. r
re
ez
zi
is
st
te
en
nt
ta
a l
la
a f
fo
oc
c
g
gr
ra
ad
du
ul
l d
de
e r
re
ez
zi
is
st
te
en
nt
ta
a l
la
a f
fo
oc
c=capacitatea de a rezista la solicitarile termice si mecanice
provocate de incendii
- se exprima in o
or
re
e si este determinat de elementele structurale cu rezistenta cea mai
scazuta la foc;
R
Re
ez
zi
is
st
te
en
nt
ta
a l
la
a f
fo
oc
c a
a u
un
nu
ui
i e
el
le
em
me
en
nt
t se considera depasita atunci cand acesta isi pierde
capacitatea portanta sau stabilitatea (cazul elementelor portante) sau capacitatea de a
se opune propagarii incendiului (cazul elementelor neportante).
Din punct de vedere al combustibilitatii, materialele si elementele de constructie
executate din acestea se clasifica astfel:
- incombustibile, care nu ard;
- greu combustibile (semicombustibile) care se aprind greu si ard fara flacara;
- combustibile, care se aprind si ard cu sau fara flacara, chiar dupa indepartarea
sursei de caldura.
4
4.
.2
2.
. Conditii m
me
ec
ca
an
ni
ic
ce
e -
- prin care se asigura rezistenta si stabilitatea constructiilor sub
actiuni exterioare:
- capacitatea portanta;
- marimea deformatiilor in comparatie cu cele admise;
- gradul de fisurare si oboseala (cazul elementelor supuse la sarcini alternante).
Conditiile mecanice sunt precizate in prescriptii tehnice (standarde si normative)
4
4.
.3
3.
. Conditii f
fi
iz
zi
ic
co
o-
-i
ig
gi
ie
en
ni
ic
ce
e
Sunt determinate de factorii fizici exteriori si interiori:
- temperatura (interioara, exterioara);
- umiditate relativa (interioara, exterioara);
- nivelul zgomotului aerian si de impact;
- viteza aerului in incaperi, puritatea aerului;
- iluminat etc.
Aceste conditii se impun prin prescriptii tehnice care stipuleaza parametrii de confort
higrotermic, acustic, de iluminare, ventilare si de orice alta natura in acest domeniu.
4
4.
.4
4.
. Conditii a
ar
rh
hi
it
te
ec
ct
tu
ur
ra
al
l-
-e
es
st
te
et
ti
ic
ce
e
Sunt conditiile in virtutea carora constructia se integreaza in mediul inconjurator,
conferindu-i pe langa o buna functionalitate si un aspect placut.
4
4.
.5
5.
. Conditii t
te
eh
hn
no
ol
lo
og
gi
ic
ce
e s
si
i e
ec
co
on
no
om
mi
ic
co
o-
-o
or
rg
ga
an
ni
iz
za
at
to
or
ri
ic
ce
e
Se refera la proiectarea, si executarea constructiilor. Economicitatea unei constructii
se apreciaza pe baza valorii de investitie initiala, luand in considerare ai costul de
exploatare (intretinere, reparatii, consum energetic).
E
EF
FI
IC
CI
IE
EN
NT
TA
A E
EC
CO
ON
NO
OM
MI
IC
CA
A = reducerea la maximum a cheltuielilor de executie si
intretinere/exploatare, prin:
- alegerea judicioasa a amplasamentului;
- alegerea unor solutii constructive eficiente (spatii si volume rational stabilite);
- buna organizare a lucrarilor de executie
- cresterea gradului de prefabricare si industrializare - unde este cazul;
- utilizarea solutiilor avansate pentru finisaje (eliminarea procedeelor umede).

5
5.
. C
CO
ON
NC
CE
EP
PT
TU
UL
L D
DE
E P
PE
ER
RF
FO
OR
RM
MA
AN
NT
TA
A I
IN
N C
CO
ON
NS
ST
TR
RU
UC
CT
TI
II
I
5.1 EVOLUTIA CONCEPTULUI DE PERFORMANTA
C
Ce
er
ri
in
nt
te
el
le
e d
de
e c
ca
al
li
it
ta
at
te
e au fost enuntate cu claritate pentru prima data in sec. 1 I.C,
de catre arhitectul roman Vitruvius, in tratatul “De Arhitectura” dedicat imparatului
Octavian:
- utilitas (utilitatea),
- fermitas (soliditatea) si
- venustas (frumusetea).
O contributie remarcabila la progresul teoriei constructiilor a avut-o arhitectul
venetian Andrea Palladio (1508-1580 A.D.), care in cele 4 volume de arhitectura si-a
expus cu claritate ideile, considerandu-se el insusi un continuator al lui Vitruvius.
Tendintele justificate de modificare a solutiilor tehnice si tehnologice, nu au
insemnat de fiecare data o reusita, tocmai din cauza necuantificarii exigentelor la care
trebuiau sa raspunda cladirile ca sistem, respectiv partile lor componente ca subsisteme.
Au fost situatii in care unele cerinte au fost satisfacute excesiv, iar altele au fost
neglijate. In ultimele decenii a fost abordata investigatia interdisciplinara, in cadrul careia
constructorii colaboreaza cu fizicieni, chimisti, medici, biologi etc., urmarind:
- determinarea conditiilor pe care trebuie sa le satisfaca atat constructiile in
ansamblu, cat si partile lor componente, avand in vedere functiunile care rezulta din
destinatia constructiei si interesele colectivitatii;
- stabilirea solutiilor constructive care sa satisfaca aceste conditii, a modalitatilor
de verificare, a materialelor ce se pot utiliza si a tehnologiilor prin care se poate
obtine in modul cel mai simplu rezultatul dorit.
Exigentele formulate de Vitruvius raman valabile si in zilele noastre, evident,
amplificate si diversificate potrivit conceptiei omului modern. Aspecte cum sunt:
- economicitatea
- modul de executie
- incadrarea favorabila in mediu
- limitarea consumurilor de resurse deficitare
- folosirea materialelor locale etc.
sunt deosebit de importante si trebuie avute intotdeauna in vedere.
5
5.
.2
2 S
SC
CO
OP
PU
UL
L introducerii conceptului de PERFORMANTA este stabilirea indicatorilor
de performanta ai constructiilor si ai partilor lor componente in vederea satisfacerii
exigentelor utilizatorilor pe intreaga durata de viata a constructiilor.
Conceptul prevede o a
ab
bo
or
rd
da
ar
re
e s
si
is
st
te
em
mi
ic
ca
a a etapelor de proiectare, realizare si exploatare
a constructiilor, cu accent pe comportarea lor in exploatare.
•Prin aceasta abordare a criteriului de performanta se stabilesc si se evalueaza f
fa
ac
ct
to
or
ri
ii
i
s
si
in
nt
te
et
ti
ic
ci
i care definesc “p
pe
er
rs
so
on
na
al
li
it
ta
at
te
ea
a c
co
on
ns
st
tr
ru
uc
ct
ti
ie
ei
i”, determinand caracteristicile si
aptitudinea acesteia de a raspunde din punct de vedere structural si functional scopului in
care a fost realizata.

5
5.
.3
3 E
ET
TA
AP
PE
E i
in
n a
an
na
al
li
iz
za
a c
co
on
nc
ce
ep
pt
tu
ul
lu
ui
i d
de
e p
pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
ta
a:
a. Identificarea e
ex
xi
ig
ge
en
nt
te
el
lo
or
r u
ut
ti
il
li
iz
za
at
to
or
ri
il
lo
or
r exigente de siguranta, confort,
economice.
b. Trecerea de la exigentele utilizatorilor la e
ex
xi
ig
ge
en
nt
te
el
le
e d
de
e p
pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
ta
a asociate
cladirii si diferitelor ei subsisteme (spatii inchise, structura de rezistenta, anvelopa,
delimitari / compartimentari interioare, echipamente).
Listarea exigentelor de performanta se face pentru o solutie potentiala, adica un
model abstract, fizic realizabil. La aceasta etapa nu este necesara precizarea mijloacelor
concrete de realizare (mat., sol. constr.,tehnol.).
Fiecare exigenta de performanta s
se
e c
co
on
nc
cr
re
et
ti
iz
ze
ea
az
za
a i
in
n u
un
nu
ul
l s
sa
au
u m
ma
ai
i m
mu
ul
lt
te
e
c
cr
ri
it
te
er
ri
ii
i d
de
e p
pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
ta
a, exprimabile cantitativ.
Compararea fiecarei performante efective cu valoarea normata a criteriului de
performanta corespunzator, conduce la o proiectare corecta si la o apreciere globala a
o
or
ri
ic
ca
ar
re
ei
i s
so
ol
lu
ut
ti
ii
i n
no
oi
i, prin comparatie cu o solutie considerata e
et
ta
al
lo
on
n.
Pentru o cladire proiectata conform principiilor conceptului de performanta, sunt
stabilite “niveluri de performanta normate”, “niveluri de performanta proiectate” si
“niveluri de performanta realizate” sau “efective”.
5.4 APLICAREA CONCEPTULUI DE PERFORMANTA IN ACTIVITATEA DE
CONSTRUCTII
Printr-o procedura bine organizata de stabilire a caracteristicilor calitative ale
sistemului-cladire si a subsistemelor lui, astfel incat constructia in ansamblu sa raspunda
corect tuturor e
ex
xi
ig
ge
en
nt
te
el
lo
or
r f
fo
or
rm
mu
ul
la
at
te
e d
de
e u
ut
ti
il
li
iz
za
at
to
or
ri
i, care trebuie in prealabil identificate.
De regula exigentele utilizatorilor sunt generate de:
- cerinte fiziologice naturale, insemnand posibilitatea de a utiliza spatiile din cladire
pentru activitati creatoare, odihna sau divertisment, in conditii de igiena, confort si protectie
fata de orice factori nocivi, de a se deplasa cu usurinta si in siguranta;
- cerinte psihosociale, referitoare la senzatia de contact cu mediul inconjurator,
posibilitatea de a comunica si de a se separa, satisfactia estetica, orientarea simpla;
-cerinte de eficienta, privind cheltuieli si consumuri m inime de achizitie si
exploatare a a cladirii, durabilitate, conservarea mediului, etc.
Proiectantul trebuie sa cunoasca toate datele legate de specificul activitatii sau/si
proceselor care urmeaza sa se desfasoare in constructia respectiva, precum si durata,
frecventa si posibilitatea modificarii lor in timp etc.
E
Ex
xi
ig
ge
en
nt
te
el
le
e u
ut
ti
il
li
iz
za
at
to
or
ri
il
lo
or
r nu sunt in general cuantificate, nu tin seama de materiale
si tehnologia de executie. Ele se exprima la modul general:
“Vreau sa am liniste pentru a ma odihni si a lucra”
“Doresc sa nu-mi fie nici frig, nici cald”
“Vreau sa nu mor in cazul unui cutremur” …s.a.m.d.
Pe langa exigentele utilizatorilor mai trebuie luate in considerare si cele ale
societatii si ale sectorului de constructii, care trebuie sa conduca la niveluri din ce in ce
mai ridicate de eficienta. Intre acestea amintim incadrarea in mediu, economicitatea,
executia cu tehnologii modern de productivitate mare.

L
LI
IS
ST
TA
A S
SI
IN
NT
TE
ET
TI
IC
CA
A A
A E
EX
XI
IG
GE
EN
NT
TE
EL
LO
OR
R D
DE
E P
PE
ER
RF
FO
OR
RM
MA
AN
NT
TA
A P
PE
EN
NT
TR
RU
U C
CL
LA
AD
DI
IR
RI
I C
CI
IV
VI
IL
LE
E:
:
• Stabilitatea
• Rezistenta la foc
• Siguranta utilizarii
• Etanseitatea
• Confortul higrotermic
• ambianta atmosferica
• Confortul acustic
• Confortul tactil
• Confortul vizual
• Igiena
• Adaptarea la utilizare
• Durabilitatea
• Economicitatea
L
LI
IS
ST
TA
A E
EX
XI
IG
GE
EN
NT
TE
EL
LO
OR
R D
DE
E P
PE
ER
RF
FO
OR
RM
MA
AN
NT
TA
A L
LA
A C
CL
LA
AD
DI
IR
RI
I C
CI
IV
VI
IL
LE
E:
:
1. FUNCTIONALITATEA
- SPATII
CORESPUNZATOARE
DESTINATIEI;
- ORIENTAREA SIMPLA
IN CADRUL
ACCESULUI SI
CIRCULATIEI
INTERIOARE
3. SIGURANTA IN
EXPLOATARE
- REZISTENTA SI
STABILITATE LA ACTIUNI,
FARA ATINGEREA UNEI
STARI LIMITA PE DURATA
DE EXPLOATARE
- SIGURANTA LA FOC,
EXPLOZII
- UTILIZAREA SIGURA A
INSTALATIILOR
- SECURITATE LA
PATRUNDEREA PRIN
EFRACTIE
5. CONFORT, definit prin:
- CONDITII OPTIME DE
TEMPERATURA SI
UMIDITATE
- DOTARI
CORESPUNZATOARE
6. DURABILITATE
PASTRAREA
PERFORMANTELOR PE
DURATA DE
EXPLOATARE
- POSIBILITATEA
REFACERII PRIN
REPARATII CURENTE
SI CAPITALE
2.INCADRAREA
FAVORABILA IN MEDIU
- UTILIZARE
EFICIENTA A TEREN.
- PROTECTIA
MEDIULUI INCONJ.
- ASPECT ESTETIC,
POTRIVIT
SPECIFICULUI LOCAL
4. IGIENA – asigurata prin:
- ABSENTA CAUZELOR DE
IMBOLNAVIRE DE ORICE
NATURA
- ALIMENTARE CU APA
POTABILA, CANALIZARE
- PROTECTIA FATA DE
INFILTRATII DE APA,
GAZE, IGRASIE, AGENTI
BIOLOGICI ETC
7. ECONOMICITATEA
- CONSUMURI
REDUSE/MINIME DE
ENERGIE
CONVENTIONALA
- CHELTUIELI DE
INVESTITIE MINIME
- INCADRAREA IN
INDICII TEHNICO-
ECONOMICI
RECOMANDATI

Criteriile de performanta se normeaza si sunt cuantificate in prescriptiile tehnice
(standarde, normative si coduri de proiectare), prin niveluri de performanta. Pentru o
cladire proiectata pe principiile conceptului de performanta, vom avea niveluri de
performanta normate, niveluri proiectate si niveluri realizate (efective).
Nivelul de performanta efectiv depinde de o serie de factori cu variatie aleatoare
(intamplatoare). Metodele de evaluare a performantelor constructiilor se stabilesc prin
prescriptii tehnice si pot consta din: calcule, experimentari la scara naturala sau pe modele
bazate pe teoria similitudinii.
Specificatiile de performanta trebuie enuntate prin tema de proiectare si reprezinta
documentatia tehnica necesara utilizarii conceptului de performanta in procesul de
proiectare.
Schema de abordare a proiectarii unei cladiri pe baza conceptului de performanta:
E
Ex
xi
ig
ge
en
nt
te
e a
al
le
e
u
ut
ti
il
li
iz
za
at
to
or
ri
il
lo
or
r
E
Ex
xi
ig
ge
en
nt
te
e d
de
e
p
pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
ta
a
C
Cr
ri
it
te
er
ri
ii
i d
de
e
p
pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
ta
a
P
Pe
er
rf
fo
or
rm
ma
an
nt
te
e
n
no
or
rm
ma
at
te
e

Viaducte de Millau Turnul de televiziune Galati
Barajul Vidraru

Turnuri evacuare gaze Onesti
Turnuri racire

Cap. -2-
ELEMENTE DE TEORIA
ARHITECTURII

1 PROGRAM DE ARHITECTURA, ELEMENTE SI GRUPURI FUNCTIONALE,
CIRCULATII
Prin program de arhitectura definim totalitatea functiunilor pe care le indeplineste
o cladire.
In alcatuirea functionala a unei cladiri, fiecare spatiu isi are utilitatea lui, functiunile
lui specifice, care nu se mai regasesc la alte spatii, sau se regasesc numai partial, alaturi
de altele diferite. Fiecare spatiu are cu celelate spatii relatii ce pot fi de vecinatate, de
legatura sau de separare.
Un spatiu din cladire, care indeplineste un complex de functiuni bine determinate,
constituie un element functional. Elementul functional se regaseste in toate rezolvarile
aceluiasi program de cladire. Astfel de elemente functionale sunt:
-camerele de locuit, bucataria, baia, camara – la locuinte;
-sala de mese, barul, oficiul, bucataria – la restaurant;
-camera de cazare, receptia, saloanele, barul – la hoteluri;
-camera de spitalizare, laboratorul, salile de tratament – la spitale.
In cadrul programului de arhitectura elementele functionale sunt principale si
secundare. Elementele functionale principale nu pot lipsi dintr-un program. Cele
secundare pot lipsi, deoarece nu afecteaza decisiv functionalitatea cladirii, iar rolul lor este
preluat , partial sau total, de alte elemente principale si secundare.
La unele programe elementele functionale se repeta frecvent si impreuna cu alte
spatii formeaza un grup functional. Astfel, toate camerele unui hotel formeaza grupul de
cazare; toate camerele pentru bolnavi (saloanele) ale unui spital formeaza stationarul etc.
Desfasurarea activitatii intr-o cladire necesita realizarea unor legaturi prin circulatii
orizontale (la acelasi nivel) sau vertical (intre niveluri diferite).
a
a.
. C
Ci
ir
rc
cu
ul
la
at
ti
ia
a p
pe
e o
or
ri
iz
zo
on
nt
ta
al
la
a se desfasoara de regula prin spatii inchise, care constituie
elemente functionale de circulatie, cum sunt:
- coridoare si galerii, care deservesc incaperile dispuse pe laturile lor (v. hoteluri, spitale,
scoli etc.);
- windfang - este denumirea data incaperii-tampon care separa spatiul de la intrarea in
cladire fata de mediul exterior;
- degajamentul - este un spatiu intermediar prin care se realizeaza decomandarea mai
multor incaperi;
- hall-urile de circulatie interioara la cladirile de locuit
realizeaza decomandarea incaperilor principale; la teatre, cinematografe, sali de sport,
gari etc., acestea sunt destinate stationarii, asigurand conditiile necesare asteptarii si
recreerii;
b
b.
. C
Ci
ir
rc
cu
ul
la
at
ti
ia
a v
ve
er
rt
ti
ic
ca
al
la
a asigura legatura dintre nivelurile cladirii si se poate desfasura in
spatii inchise (de regula) sau deschise (scari de incendiu s.a.).
Se poate realiza pietonal, prin intermediul scarilor si rampelor, sau mecanic, cu
ascensoare si scari rulante (escalatoare).

2
2 P
PR
RO
OG
GR
RA
AM
ME
E D
DE
E A
AR
RH
HI
IT
TE
EC
CT
TU
UR
RA
A P
PE
EN
NT
TR
RU
U L
LO
OC
CU
UI
IN
NT
TE
E
2.1 NOTIUNI INTRODUCTIVE
Locuinta a fost primul program de arhitectura conceput si realizat de om. Acest
program a evoluat in timp, adaugandu-i-se noi sisteme functionale, odata cu cresterea
nivelului de civilizatie si bunastare a societatii.
Celula de baza a locuintei este apartamentul. In forma cea mai completa, in cadrul
apartamentului avem ca elemente functionale: camera de zi, sufrageria, camera de studio,
dormitoare, bucatarie, camara, baia, wc-ul, balcoane, spatii de depozitare (debarale,
dulapuri inzidite, pivnita,pod, etc.), garaj, etc. Acestora li se adauga dotari de instalatii
(iluminat, incalzit, apa-canal, telefon, etc.).
O parte din elementele functionale enumerate mai sus sunt considerate principale,
iar altele secundare. Ca elemente functionale principale sunt considerate: camera de zi,
dormitoarele, bucataria, baia, camara si circulatiile. Celelalte elemente functionale sunt
considerate secundare si pot lipsi din compunerea locuintei, fara a afecta decisiv
functionalitatea acesteia.
Suprafata principalelor elemente functionale, calitatea finisajelor si dotarile cu
instalatii se stabilesc prin acte normative, fiind principalul indicator al gradului de confort.
Acestea evolueaza in timp, functie de dezvoltarea economica si sociala a tarii si de forma
de proprietate.
Camera de zi, sufrageria, camera de lucru si dormitoarele formeaza aria locuibila a
apartamentului.
Aria locuibila impreuna cu celelate alemente functionale formeaza aria utila a
apartamentului.
Ca indicatori tehnici se mai calculeaza aria construita si aria desfasurata. Modul real
de evaluare a indicatorilor tehnici de mai sus este reglementat prin STAS 4908-85 ( Arii si
Volume conventionale) sau prin alte acte normative. Indicatorii de mai sus se pot calcula
pe apartament sau pe cladire.
Raportul intre aria locuibila si aria utila se recomanda sa fie 0,5. El poarta
denumirea de indice de locuibilitate si este un criteriu de apreciere a modului de utilizare
rationala a suprafetei unui apartament.
La conceperea locuintei se recomanda respectarea unor principii intre care
amintim:
- gruparea functiunilor principale in zona de lucru (de zi) si de odihna (de noapte).
Zona de zi cuprinde in principiu camera de zi, sufrageria,bucataria, camara si wc-ul de
serviciu. Zona de noapte cuprinde in principiu dormitoarele, baia si alte utilitati. Se
recomanda ca zona de zi sa fie situate la intrarea in apartament, iar la locuintele de tip
duplex pe nivel separat de zona de noapte.
- decomandarea incaperilor, prin dispunerea rationala fata de punctele cardinale si
fata de circulatiile interioare. Decomandarea este un criteriu important al confortului.
- orientarea rationala a functiunilor fata de punctele cardinale si fata de zgomotul
stradal. Functiunile zonei de zi se recomanda sa fie insorite, putand fi orientate spre
strada. Functiunile zonei de noapte se pot orienta spre nord, recomandandu-se sa fie
protejate de zgomotul stradal.
- gruparea functiunilor dotate cu instalatii de apa-canal, pentru a se reduce numarul
de noduri sanitare.
Proiectarea functionala nu poate fi deprinsa de cea structurala. Continuitatea
elementelor portante transversal si longitudinal pe inaltime, ca si simetria structurii de
rezistenta sunt principii ce trebuie respectate cu fermitate. Respectarea principiilor
coordonarii modulare in proiectarea cladirilor de locuit permite tipizarea si executia

industrializata prin prefabricare. Volumul mare de locuinte realizat in tara noastra a fost
posibil prin tipizarea unui numar sufficient de mare de sectiuni, a caror materializare a
necesitat doar adaptarea la teren.
Apartamente pot cuprinde 1-5 camere. Procentual, numarul de apartamente de
diverse marimi se stabileste statistic, in functie de structura familiilor.
2.2 ELEMENTE FUNCTIONALE SI ECHIPAMENTE IN LOCUINTE
Functiunile locuintei trebuie sa raspunda la :
- exigente biologice (protective impotriva factorilor de mediu exterior, igiena,
alimentare, odihna, etc.) ;
- exigente de ordin psihic (izolare si comunicare intre membrii familiei, recreatie,
divertisment, cultura).
In cele ce urmeaza se prezinta cateva indicatii privind alcatuirea functionala a
locuintelor.
a) Camera principala a apartamentului sau camera de zi indeplineste o serie de
functiuni legate de viata de familie. Suprafata acesteia variaza intre 14 m2
si 30 m2
, dupa
marimea apartamentului. Latimea camerei nu trebuie sa fie mai mica de 2,75 m. Camera
va fi bine iluminata natural si artificial, pentru a crea senzatia de comunicare cu mediul
exterior. Aceasta senzatie poate fi mult sporita marind gradul de confort al camerei si
implicit a locuintei, prin prevederea unui balcon sau a unei logii, a caror adancime minima
este bine sa fie 1.2 m. O grija aparte trebuie acordata amplasarii usilor in peretii incaperii,
pentru a obtine lungimi libere cat mai mari, care sa favorizeze amplasarea mobilierului
necesar.
Mobilarea incaperii trebuie sa respecte cateva principii:
- piesele de depozitare ( biblioteca, dulapuri joase) se aseaza de preferinta pe
peretele opus ferestrei sau pe peretele opus intrarii ( daca este din lateral); masa de
sufragerie si scaunele se aseaza fie in central camerei , fie la un perete, de preferinta
catre zona luminata de fereastra si la peretele comun cu bucataria in care se poate
practica un ghiseu pentru servirea mesei; tot in aceasta zona se poate aseza biroul sau
masa de lucru;
- canapeaua, asociata cu o masuta, taburete sau fotolii formeaza zona de recreere,
conversatie, etc.;
- camera principala de suprafata mare (~30 m2
) se poate compartimenta prin
mobilier, in zona de servit masa, zona de recreere si conversatie si zona de odihna;
-la locuintele cu confort sporit, spatial pentru servit masa poate constitui o incapere
aparte (sufragerie), separate de camera de zi, dar apropiata de bucatarie.
b) Dormitoarele au in principal functiunea de a asigura odihna. Componenta
variata si variabila in timp a familiei, compusa din persoane diferite ca varsta si sex
determina necesitatea unor dormitoare diferite ca marime si mobilare, dintre care cel putin
unul trebuie sa fie de doua paturi. Suprafata minima a dormitoarelor este de 8-10 m2
pentru doua persoane si 12-14 m2
pentru parinti.
Dimensiunile in plan trebuie sa asigure o mobilare minima, astfel :
-Dormitorul pentru parinti se mobileaza cu pat dublu si doua noptiere, dulap de
haine sau scrin pentru lenjerie si eventual o masuta de toaleta, taburet, 1-2 scaune sau
fotolii; masuta de lucru , etc.;
-dormitoarele pentru doua persoane pot fi mobilate in diferite variante, cu divan
studio dublu, sau cu doua paturi separate. Pentru copii sau tineri, dormitorul are functiuni

mai complexe. Inafara dulapurilor sau scrinurilor pentru imbracaminte, mobilierul mai
cuprinde o masa sau un birou cu scaun (e), biblioteca sau raft de carti.
-dormitorul pentru o persoana poata fi mobilat cu un dulap sau un scrin pentru
lenjerie, o masa pentru toaleta sau un birou, un scaun, etajera pentru carti, etc.
c) Camera pentru studio sau activitati profesionale se intalneste in locuintele sau
apartamentele cu mai multe camere si asigura cadrul necesar activitatilor intelectuale sau
profesionale suplimentare ale oamenilor, fie ca e vorba de adulti sau de tineri. Exista mai
multe variante de mobilare a unei camera de studio, care cuprinde in esenta o biblioteca,
un birou cu scaun, fotolii si masuta si eventual o canapea pentru odihna.
d) Grupul sanitar se compune din incaperea sau incaperile destinate igienei.
Fiecare apartament are camera sa de baie, pentru a se asigura un minim de confort
sanitar. Camera de baie se doteaza obligatoriu cu o cada de baie, un lavabou, un vas de
closet si accesoriile necesare – oglinda, etajera, port-prosop, port-hartie, cuiere, dulap
sanitar. Suprafata baii poate fi marita daca se adauga alte dotari ca ;bideu, masina de
spalat rufe etc. La apartamentele cu mai mult de doua camera se prevede wc de serviciu
care poate fi dotat cu dus, sau se poate prevedea a doua baie. Baia si wc-ul pot fi ventilate
natural prin ferestre, sau indirect , prin canale de ventilare.
e) Bucataria este o incapere destinata in principal prepararii hranei si trebuie
echipata in consecinta. Incaperea mai poate cumula si functiunea de luare a mesei, pentru
toti membrii familiei sau pentru o parte (orare decalate de scoala, de serviciu, etc.). De
cele mai multe ori bucataria mai adaposteste si alte mici treburi gospodaresti ( calcat,
reparat rufe etc.).
Ca dotari minime bucataria cuprinde: o sursa de apa (spalator de vase sau chiuveta
cu picurator), masina de gatit, o masa de preparare si dulapuri de depozitare a veselei de
bucatarie, eventual loc pentru frigider. Pentru servirea mesei in bucatarie se prevede o
masa suplimentara cu 2-4 scaune.
Suprafata minima a bucatariei este de 3-4 m2
, iar cand se prevede si loc de luat
masa suprafat minima este de 6-7 m2
mergand spre 10 m2
, caz in care se poate aseza si
o canapéa sau fotoliu pentru odihna unei personae.
Organizarea spatiului in bucatarie este o chestiune foarte importanta, deoarece
numai o asezare rationala a dotarilor se incadreaza intr-o suprafata minima.
Bucataria cu un singur front de mobilare are pe unul din pereti amplasate in ordine :
spalatorul, masa de lucru si masina de gatit, ale caror dimensiuni sunt standardizate.
Latimea minima a bucatariei cu un singur front de mobilare este de 1,5 m si rezulta din
latimea standardizata a mobilierului de 55 cm si de spatial liber de 95 cm necesar
miscarilor gospodinei ( aplecat la dulapul de sub masa sau la cuptor). Masa tip dulap are
dimensiunile 55x90cm sau 55x45 cm. Dulapul (raftul) atarnat deasupra mesei de lucru si a
chiuvetei cu picurator are latimea de 35 cm.
Bucataria cu doua fronturi de mobilare are in plus, pe al doilea front, locul de luat
masa echipat cu o masa cu latimea de 60 cm si 2-4 scaune si in continuarea spatial pentru
frigider. Latimea minima este de de 2,10 m.
f) Spatiile de depozitare sunt destinate sa adaposteasca diverse bunuri din
gospodarie (alimente, obiecte casnice, imbracaminte, etc.). Capacitatea acestor spatii
contribuie la marirea confortului locuintei, dar realizarea lor scumpeste costul locuintei.
Rezolvarea lor in plan este diferita in functie de modul de depozitare si de configuratia
planului intregului apartament. Ca spatii de depozitare avem :

- camara pentru alimente, cu adancimea minima de 60cm;
- debara, cu adancimea minima de 80 cm;
- dulapul inzidit cu adancimea de 60cm;
Camara necesita o ventilare directa prin fereastra, sau indirect prin canale de
ventilatie.
In locuintele cu subsol utilizabil se amenajeaza pivnite, a caror suprafata este de cel
putin 6-8 m2
pentru o familie, depozite pentru combustibil solid, etc.
g) Garajele se pot amenaja in subsolul cladirilor sau la nivelul solului, avand
avantajul unei temperature moderate, fara o incalzire speciala. Dimensiunea garajului este
de 3.4x5 m, iar inaltimea utila optima a subsolului este de 2,2m.
h) Spatiile de circulatie asigura legatura intre diferite incaperi din apartament si
accesul in apartament. Se urmareste o dimensionare cat mai economicoasa a acestor
spatii asigurand insa o latime libera minima de 1.05 m pentru vestibulul de intrare si
degajamentele interioare. In general peretii acestor spatii sunt ocupati de usile incaperilor
catre care dau acces; totusi, o buna rezolvare a lor trebuie sa asigure dotarea vestibulului
cu un cuier, iar in unele cazuri pot permite amplasarea unor obiecte ca : frigider, masina
de spalat, masuta pentru telefon, taburet etc.
Holul de distributie il intalnim la apartamentele cu mai multe camere si are rolul de a
realiza decomandarea incaperilor, adica accesul separate la fiecare incapere principala
din apartament.
i) Instalatiile din apartament ridica gradul de confort al acestora.Principalele
instalatii sunt
- Instalatia electrica, care cuprinde circuite separate pentru locurile de lampa si
pentru prize. In camerele de locuit locurile de lampa se aseaza central pe plafon, pentru a
realize o iluminare uniforma. Incaperile de serviciu pot fi illuminate cu aplice pe perete,
dispuse astfel ca sa se realizeze o iluminare maxima a zonei de utilizare frecventa.
Asezarea prizelor se studiaza cu atentie, pentru a alimenta varietatea de aparataj
electrocasnic, folosind cordoane cat mai scurte.
- Instalatia de incalzire in ansamblurile de locuinte se realizeaza cu apa calda sau
cu abur, de la centrale termice de zona sau de la centrala de termoficare. In mod
exceptional, la amplasamentele izolate, locuintele au o incalzire centrala proprie cu
cazane automatizate sau cu sobe, utilizand combustibil aclid sau gaze natural. In aceste
locuinte, in fiecare camera se prevede cos de fum, iar camera de baie se echipeaza cu
cazan pentru prepararea apei calde.
- Instalatia de apa si canalizare cuprinde doua retele distincte, pentru apa rece si
apa calda. Fiecare apartament are coloanele de alimentare si de scurgere amplasate in
zona baii si a bucatariei.
La cladirile cu mai multe niveluri, pozitia bailor si bucatariiilor se pastreaza la fiecare
etaj pentru a fi racordate usor la aceeasi coloana verticala.
- Instalatiile de gaze pentru bucatarii se prevad in amplasamentele care dispun de
reteaua de gaze naturale. Conductele de gaze se amplasaza cat mai aproape de locul
masinilor de gatit. Aceste conducte sunt aparente, fiind interzisa acoperirea sau mascarea
lor.
- pot exista retea comuna de telefon, antena comuna de radio-televiziune si alte
dotari.

Cap. 3
COORDONAREA
MODULARA SI
TOLERANTE IN
CONSTRUCTII

--- CURS GENERAL de CONSTRUCTII
1. GENERALITATI
Din timpurile cele mai indepartate
armonioase, care sa placa ochiului.
Grecii antici considerau omul ca o creatie perfecta din punct de vedere al
proportiilor. Ca urmare s-a incercat ca obiectele inconjuratoare sa aiba dimensiuni care
fie in anumite rapoarte cu parti ale corpului omenesc. Unele din acestea au devenit chiar
unitati de masura, care s-au pastrat pana in zilele noastre (degetul, piciorul, cotul, etc).
Fig.3.1 Atena:
Alta cale
armoniei
pe studii
arhitectura antica, armonia intre partile componente ale unei constructii se obtine cu
ajutorul constructiilor grafice, care porneau de la patrat si un sir de dreptunghiuri cu
latimea constanta si lungimi egale cu diagonala figurii precedente.
Alte cautari s-au oprit asupra unui dreptunghi pentru care raportul intre inaltime si
suma celor doua laturi are valoarea :
CURS GENERAL de CONSTRUCTII---
Din timpurile cele mai indepartate omul s-a preocupat sa dea constructiilor proportii
armonioase, care sa placa ochiului.
a incercat ca obiectele inconjuratoare sa aiba dimensiuni care
au pastrat pana in zilele noastre (degetul, piciorul, cotul, etc).
gimi egale cu diagonala figurii precedente.
au oprit asupra unui dreptunghi pentru care raportul intre inaltime si
suma celor doua laturi are valoarea :
H
B
B
H
H
=
+
Pagina - 23 -
a preocupat sa dea constructiilor proportii
a incercat ca obiectele inconjuratoare sa aiba dimensiuni care sa
au pastrat pana in zilele noastre (degetul, piciorul, cotul, etc).
PARTHENON
de realizare a
cladirilor s-a bazat
geometrice. In
au oprit asupra unui dreptunghi pentru care raportul intre inaltime si

Sectiunea astfel alcatuita poarta denumirea de sectiune de aur. Cercetarile
efectuate au aratat ca proportiile majoritatii monumentelor antice se incadreaza in regula
sectiunii de aur.
Preocuparile pentru a stabili anumite reguli la alcatuirea unei constructii au condus,
la grecii antici, la folosirea unei marimi numita “modul”. Modulul sta la baza exprimarii
tuturor dimensiunilor unei cladiri si este egal cu diametrul bazei unei coloane.
Respectand raportul impus, pentru fiecare element de constructie se patreaza
aceeasi proportie, indiferent de dimensiunile cladirii in plan si spatiu.
Odata cu cresterea volumului de constructii si cu realizarea acestora din materialele
fabricate pe cale industriala s-a impus prestabilirea dimensiunilor acestora.
Privind lucrurile din prisma industrializarii executiei constructiilor, avand la baza
prefabricarea, se poate afirma ca aceasta se realizeaza numai in masura in care exista un
sistem de alegere si coordonare a dimensiunilor in plan si in spatiu. In acest mod a aparut
conceptual de “constructie modulara”, care foloseste “modulul” in corelarea dimensiunilor.
2. COORDONAREA DIMENSIONALA
Coordonarea dimensionala este o conventie stabilita cu privire la dimensiunile
componentelor unei constructii (elemente, subansambluri, subsisteme si echipamente
tehnice) adoptate cu scopul de a se asigura utilizara lor la asamblarea fara ajustari,
precum si posibilitatea de inlocuire a unor elemente ale structurii cu altele, fara
modificarea proiectelor respective. Aceasta conventie este necesara in scopul rationalizarii
lucrarilor de constructii si al producerii industriale a elementelor cu larga raspandire in
practica.
Coordonarea modulara reprezinta concretizara coordonarii dimensionale prin
introducerea si folosirea unui sistem de moduli dimensionali care sa satisfaca cerintele de
proiectare a functiunilor constructiei si sa le coreleze cu cele de executie, respectiv de
producere a materialelor, elementelor, subansamblurilor si subsistemelor de constructie.
Modulul de baza este unitatea de lungime a coordonarii dimensionale avand
marimea astfel aleasa incat sa asigure partilor componente ale constructiei multiple
posibilitati de utilizare si adaptare. Simbolul modulului de baza este M, iar valoarea lui
international este M=100 mm.
Fig.3.2 Volum modular

Multimodulul este unitatea de lungime cu valoarea egala cu un multiplu al
modulului de baza. Multiplu este un numar intreg n, iar simbolul multimodulului este nM.
Submodulul este unitatea de lungime a carei valoare este o fractiune a modulului
de baza. Fractiunea are ca divizor un numar intreg n, iar simbolul submodulului este M/n.
Sistemul modular se aplica in toate fazele de realizare a constructiilor-proiectare,
producerea materialelor si elementelor de constructie, de instalatii si utilaje, elaborarea
unor prescriptii tehnice in constructii, la executie etc.
Materialele, elementele si subansamblurile de constructie sunt corelate in raport cu
un sistem de referinta modular, astfel incat sa formeze un tot constructiv. Sistemul de
referinta modular este alcatuit din planuri si axe modulare de referinta (Fig. 3.3) care
realizeaza reteaua modulara (Fig. 3.4) pentru coordonarea dimensiunilor elementelor de
volum si pentru distributia in plan si pe verticala a elementelor sistemului constructiv,
precum si a altor parti de constructie.
Fig. 3.3 Planuri modulare dintr-un volum modular Fig.3.4 Retea modulara
Axele modulare in plan orizontal sunt distantele intre axele sau fetele unor
elemente verticale ca stalpi, pereti etc. astfel ca, atat materialele, elementele de
constructie cat si unele lucrari de finisaje – ferestre, usi – sa poata fi montate fara ajustari.
Axele modulare pentru coordonarea pe verticala pot fi: distanta intre fetele finite
a doua plansee successive (inaltimea etajului); distanta intre fetele finite ale pardoselii si
plafonului (lumina incaperii); dimensiunile unor elemente componente care se
conditioneaza reciproc la asamblarea pe verticala s.a., alese dupa aceleasi criteri ca si
cele orizontale.
La proiectarea halelor industriale (Fig. 3.5), cu unul sau mai multe niveluri, se
utilizeaza reteaua modulara 30M (3,00 X 3,00 m). Dimensiunile deschiderilor L si ale
traveilor T se aleg multiplu de 30M (3,00...18,00 m); peste aceasta valoare dimensiunile L
si T vor fi multiplu de 60M (6,00 m); in cazuri justificate tehnic si economic dimensiunile
deschiderilor L si traveilor T pot fi multiplu de 15 M (1,50 m). La pozitionarea stalpilor fata
de liniile retelei modulare, denumite axe modulare de trasare se respecta urmatoarele
prevederi:

dimensiunile sectiunilor orizontale ale stalpilor de beton armat, fara a tine seama de
console sau capiteluri, trebuie sa fie multiplu de 5 cm;
distantele dintre axa modulara de trasare (axa) si fetele stalpilor trebuie sa fie
multiplu de 5 cm; axa modulaar poate fi situata si la fata exterioara a stalpului;
ruperea retelei modulare este admisa oriunde se folosesc alte tipuri de elemente
sau exista o intrerupere a structurii (rosturi de tasare, de dilatare sau antiseismice) sau se
folosesc elemente verticale cu caracteristici diferite, de exemplu inaltimi variate;
la halele industriale cu poduri rulante, axele cailor de rulare se traseaza fata de
axele modulare de trasare ale sirurilor de stalpi.
Fig.3.5 Hala industriala: Plan Sectiune transversala
La halele industriale pe inaltime se alege de regula intre niveluri multimodulul de
3M.
In sistemul modular se definesc urmatoarele caracteristici dimensionale ale
elementelor de constructii:
dimensiunea modulara, care este o dimensiune multiplu intreg al unitatii de
lungime, care poate fi modulul de baza sau un multimodul;
dimensiunea nominala care este o dimensiune modulara, ce se refera la
caracteristica principala dimensionala a elementului considerat si care poate sa-l identifice
in scara de marimi a grupei din care face parte, de exemplu, prin simbolul F.40.6 se
defineste un element prefabricat din beton armat si anume, fasia cu goluri de lungime
nominala L=4,00 m si latime nominal l=60 cm, (Fig. 3.6);
Fig.3.6 Definirea
dimensiunilor nominale si de fabricatie

dimensiunea de executie, care se alege in raport cu dimensiunea nominala in asa
fel incat, tinand seama de rosturi sa permita punerea in opera a elementului respectiv, fara
ajustari; astfel, fasiile cu goluri din beton armat prefabricat F.40.6 au lungimea de executie
proiectata Li=3.92 m, iar latimea de executie proiectata li=59.5 cm;
dimeniunea efectiva, care este dimensiunea obtinuta prin masuratori directe
efectuate asupra elementului realizat; aceasta trebuie sa fie cat mai aproape de
dimensiunea de executie proiectata inscriindu-se la limitele unor abateri admise;
dimensiunea limita, reprezinta una dintre cele doua dimensiuni extreme admisibile
(maxima si minima) intre care trebuie sa se gaseasca dimensiunea efectiva.
Fig.3.6 Definirea dimensiunilor nominale si de fabricatie
3. REGULI DE AMPLASARE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCTII FATA DE AXELE
TRAMEI MODULARE PRINCIPALE
Elementele de rezistenta (pereti, diafragme, stalpi, rigle) se dispun pe axele tramei
modulare principale urmarindu-se respectarea principiului egalei rezemari a planseelor.
Pentru exemplificare se fac urmatoarele precizari :
- In cazul peretilor portanti interiori de zidarie, beton armat monolit, panouri mari
prefabricate, axele geometrice ale acestora se suprapun peste axele tramei modulare
principale. Se admit derogari la peretii casei scarii, la care axa tramei modulare poate
coincide cu fata interioara a peretelui spre rampa sau poate fi amplasata la 1M sau 1/2M
fata de acesta. (Fig.3.8)
- La peretii portanti exteriori axa tramei modulare principale se gaseste la o distanta egala
cu jumatate din grosimea normala a peretelui interior, masurata de la fata interioara a
peretelui exterior.
- La cladirile civile cu structura in cadre sau cadre si difragme cu bulbi, (Fig.3.7, 3.9) axele
tramei modulare principale sunt axele geometrice de simetrie pentru diafragme, pentru
riglele longitudinale si transversale interioare si pentru stalpii si bulbii interiori. Axele
geometrice de simetrie ale riglelor longitudinale si transversale perimetrale se dispun la un
multiplu intreg de 5 cm de la fata exterioara a stalpilor sau bulbilor. Aceasta distanta se
alege in functie de modul de realizare a peretilor exteriori de umplutura, sau de modul de
atarnare la structura a peretilor exteriori neportanti sau de tip cortina.
- La cladirile multietajate axarea incepe de la partea superioara. Pozitia axelor nu se
schimba de la un nivel la altul chiar daca elementele portante verticale isi modifica
sectiunea. Ingrosarea sectiunii elementelor portante verticale (pereti, stalpi ) se face spre
interiorul cladirii, astfel incat sa favorizeze comportarea elementelor portante orizontale
(rigle, plansee) prin micsorarea deschiderii.
- Peretii interiori despartitori, cu grosimi nominale de 12,5 si 15 cm, care se leaga de cei
structurali prin tesere se aseaza cu axa geometrica la o distanta multiplu a modulului de
baza fata de axa modulara de trasare a peretilor portanti cu care sunt paraleli.

- Peretii despartitori usori, cu grosime de 7,5 cm sau echivalenti cu acestia se pot aseza
fara restrictii in planul cladirii.
Fig.3.7 Axarea stratului de rezistenta al diafragmelor din beton armat monolit si din panouri
mari prefabricate
Fig.3.8 Axe modulare de trasare: pereti portanti din zidarie

Fig3.9 Axarea structurilor in cadre
3. TOLERANTELE IN CONSTRUCTII
Datorita unor imperfectiuni ce insotesc activitatea umana, produsele muncii se
deosebesc atat unele fata de altele cat si fata de produsul proiectat: pentru a putea fi
admise in circuitul productiei este necesara stabilirea anumitor limite, tolerante,
acceptate apriori.
Tolerantele se refera atat la forma si dimensiunile geometrice ale elementelor de
constructie, cat si la aspectul acestora. Tolerantele admisibile se stabilesc in
concordanta cu necesitatile practice, tinand seama ca o precizie prea ridicata mareste
costul de productie, iar lipsa de precizie poate periclita rezistenta si stabilitatea
constructiei. Gradul de precizie trebuie justificat tehnic si economic; analiza economica
se extinde de la operatiile simple pana la lucrarile de ansamblu. Uneori, prin marirea
gradului de precizie la o operatie se pot simplifica sau reduce unele dintre lucrarile care
urmeaza in procesul tehnologic, de exemplu, executarea unei zidarii ingrijite simplifica
executia tencuielilor sau, in cazul peretilor din beton turnati in cofraje metalice,
tencuiala poate fi suprimata.
Abaterea este definita ca fiind diferenta algebrica intre o dimensiune (efectiva,
maxima etc.) si dimensiunea de baza corespunzatoare.
Abaterea efectiva Aef este diferenta algebrica dintre dimensiunea efectiva E si
dimensiunea de executie N, adica:
Aef=E-N
Abaterea efectiva poate fi pozitiva, zero sau negativa. Pentru ca piesa sa fie
utilizabila trebuie ca dimensiunile ei efective sa se gaseasca intre dimensiunile limita
maxime Lmax si dimensiunile limita minime Lmin. Abaterea efectiva trebuie sa fie deci
cuprinsa intre doua abateri limita, si anume:
abaterea superioara As, definita ca fiind diferenta algebrica dintre
dimensiunea limita minima si dimensiunea de executie:
As=Lmax-N;
abaterea inferioara Ai, definita ca fiind diferenta algebrica dintre dimensiunea
limita minima si dimensiunea de executie, adica:

Ai=Lmin-N.
Abateriile limita pot fi de asemenea pozitive, zero sau negative in functie de valorile
dimensiunile limita fata de valoarea dimensiunilor nominale.
Dimensiunile limita sau abaterile limita determina un interval de variatie a
dimensiunilor, respectiv a abaterilor, care se numeste toleranta, T, si este definita de
relatiile:
T=Lmax-Lmin sau T=As-Ai.
Toleranta astfel calculata este intotdeauna pozitiva.
Valorile tolerantelor sunt stabilite pe baza unui numar mare de masuratori, in urma
unor studii statice, tinand seama de conditiile tehnologice de fabricatie si de cerintele
tehnico-economice de montaj; pentru a se realiza siguranta si eficenta constructiilor.
Tolerantele sunt date in standarde si norme interne de fabricatie. Pentru lucrarile de
constructie, gradul de precizie si cerintele de calitate sunt prevazute in normative si norme
tehnice de executie. La proiectare si executie trebuie sa se tina seama de cumularea
posibila a unor abateri, ceea ce poate duce, daca aceste abateri nu sunt corectate pe
parcurs, la abateri finale peste valorile acceptabile. De exemplu, abateriile cumulate la
trasarea si executia fundatiilor sau zidurilor de elevatie necesita cheltuieli suplimentare
pentru realizarea la parametrii tehnici normali a lucrarilor care urmeaza in procesul
tehnologic, cum sunt executia planseelor prefabricate, a finisajelor etc.
4. TIPIZAREA IN CONSTRUCTII
Tipizarea se aplica materialelor, elementelor, subansamblurilor, subsistemelor si
sistemului cladire in toate fazele de realizare ale unei constructii. Are rolul de a reduce
volumul de munca in proiectare si executie si se concretizeaza (aplica) prin elaborarea si
utilizarea unor proiecte tip si cataloage de produse tipizate;
- proiectele tip cuprind documentatii de tipizare scrise si desenate elaborate pentru
realizarea de sisteme, subsiteme, subansambluri, elemente si componente de constructii
si instalatii etc, cu frecventa mare de folosire si care se redacteaza la nivelul necesitatilor
de executie;
- cataloagele tip cuprind detalii si date pentru elemente prefabricate, precum si
pentru alte elemente si detalii de constructii.
Pentru constructiile executate prin metode industrializate se utilizeaza pe scara
larga prefabricate tip ale elementelor de constructi sau ale unor constructii in ansamblu
ceea ce asigura o serie de avantaje:
- economie de timp si forta de munca in proiectare;
- reducerea consumului de manopera pe santier, executia limitandu-se la operatii
de montaj;
- mecanizarea aproape in totalitate a proceselor de lucru;
- reducerea duratei de executie;
- continuitatea lucrului pe santier in tot timpul anului;
- calitatea superioara a executiei datorata conditiilor industriale de realizare a
elementelor prefabricate (utilaje moderne, control riguros al fazelor de fabricatie etc.);
- reducerea in mare masura a consumului de material lemons (a cofrajelor);
- reducerea sau suprimarea unor lucrari de executie pe santier (lucrari de instalatii,
finisaje umede) etc.

Cap. 4
HIDROIZOLATII LA
FUNDATII SI SUBSOLURI

1. SUBSOLURI
Spaţiul funcţional al unei clãdiri situat parţial sau integral sub cota terenului
amenajat formeazã subsolul unei clãdiri.
Execuţia subsolurilor este impusã în general de necesitãţi funcţionale ca: spaţii de
depozitare, garaje, parcaje etc. şi este condiţionatã de urmãtorii factori:
•
•
•
• destinaţia construcţiei,
•
•
•
• condiţiile de fundare,
•
•
•
• nivelul apelor subterane etc.
Din punct de vedere tehnico-economic realizarea subsolurilor ridicã uneori
probleme dificile în ceea ce priveşte asigurarea iluminãrii şi ventilãrii naturale, a izolãrii
hidrofuge ş.a., crescând costul construcţiei cu pânã la 5-6 %.
În zone cu un grad ridicat de seismicitate construcţiile multietajate trebuie încastrate
în teren pe o adâncime de 1/10...1/8 din înãlţimea lor, în aceste situaţii proiectarea
subsolurilor fiind justificatã.
a. Iluminarea şi ventilarea naturalã a subsolurilor
Iluminarea şi ventilarea naturalã a subsolurilor se poate face direct sau indirect.
• Soluţiile de rezolvare a iluminãrii şi ventilãrii pe cale directã sunt în general:
o ridicarea cotei ±0.00 (a pardoselii parterului) şi prevederea unor ferestre
deasupra nivelului trotuarului; la subsoluri locuibile înãlţimea ferestrei trebuie sã
fie de cca. 1,20 m (Fig.4.1 a);
Fig.4.1 Subsol cu iluminare directă
o realizarea unor curţi de luminã în lungul pereţilor exteriori ai clãdirii, care sã
fie prevãzuţi cu ferestre amplasate sub nivelul trotuarului (Fig.4.1 b); curtea
de luminã poate fi acoperitã cu materiale transparente (în spaţiile
necirculabile) sau cu grãtare sau chepenguri metalice (în spaţiile circulabile).
a.
a.
a.
a. b.
b.
b.
b.

• Iluminarea indirectã se poate realiza în principiu prin prevederea unor ferestre situate
deasupra nivelului trotuarului şi a unor goluri verticale în grosimea peretelui, care coboarã
de la fereastrã pânã la o cotã adecvatã sub planşeul de peste subsol (Fig.4.2).
b. Solutii constructive pentru subsoluri
Pereţii subsolurilor pot fi
executaţi în urmãtoarele variante
constructive:
• zidãrie de cãrãmidã plinã cu
grosimea minimã de 37,5 cm
pentru pereţii exteriori şi de 25 cm
pentru cei interiori;
• zidãrie mixtã alcãtuitã din
combinaţii între diferitele tipuri de
zidãrii: beton monolit şi zidãrie din
cãrãmidã, piatrã naturalã şi beton
monolit, piatrã naturalã, beton şi
zidãrie din cãrãmidã etc.; piatra
naturalã şi respectiv betonul sunt
amplasate la exterior, în contact
cu terenul;
• beton monolit, simplu sau armat,
cu grosimea minimã de 25 cm;
Fig.4.2 Iluminarea indirectă a subsolurilor
• elemente prefabricate din beton armat de 20 cm grosime, utilizate în zone cu un grad
redus de seismicitate, la clãdirile din panouri mari prefabricate cu maximum P+4 nivele.
Sub pereţii portanţi ai subsolului se prevãd fundaţii continue din beton simplu sau armat.
Planşeul peste subsol se executã din beton armat monolit sau din elemente prefabricate.
Planşeele din beton armat monolit formeazã împreunã cu pereţii subsolului o cutie rigidã,
deosebit de eficientã la transmiterea încãrcãrilor de la elementele suprastructurii la teren,
mai ales în zonele cu grad ridicat de seismicitate, precum şi în cele cu terenuri de fundare
sensibile la umezire sau contractile.
2 HIDROIZOLAŢII LA FUNDAŢII I SUBSOLURI
2.1 ACŢIUNEA APEI ASUPRA CONSTRUCŢIILOR
Apa acţioneazã în mod diferit asupra elementelor de construcţie cu care vine în contact
(Fig.4.3):
• Apa din precipitatii are o actiune defavorabilã directã asupra elementelor
suprastructurii prin spãlarea sau dizolvarea unor materiale, degradarea lor datoritã
ciclurilor repetate de înghet-dezghet, umezirea lentã a unor elemente de constructie etc.
• Apele de suprafatã actioneazã în zonele de contact direct cu elementele de constructie
prin eroziune si infiltrare.

Fig.4.3 Modul de actiune a apei asupra construcţiilor
• Apele subterane, respectiv umiditatea naturalã a solului, acţioneazã în mod diferit
asupra elementelor infrastructurii dupã cum acestea sunt situate deasupra sau dedesubtul
nivelului lor maxim, în funcţie de compoziţia chimicã a apelor, de caracteristicile
pãmântului în care este amplasatã construcţia, de materialele de construcţie cu care apa
vine în contact etc.
Dupã poziţia relativã a elementului de construcţie în raport cu nivelul maxim al apei
subterane(5), acesta poate fi umezit doar prin contactul direct cu umiditatea naturalã a
terenului sau poate fi supus presiunii hidrostatice a apei, în acest caz fiind necesare
mãsuri speciale de alcãtuire şi de realizare a izolaţiilor hidrofuge.
2.2 TIPURI DE IZOLAŢII HIDROFUGE
Izolaţiile hidrofuge pot fi clasificate în raport cu sursa de umiditate şi modul de acţiune a
apei, natura materialelor folosite şi tehnologia de execuţie.
În funcţie de sursa de umiditate si de modul de acţiune a apei izolaţiile hidrofuge se
clasificã astfel:
o izolaţii hidrofuge împotriva umiditãţii naturale a terenului;
o izolaţii hidrofuge împotriva apelor fãrã presiune hidrostaticã:.
o izolaţii împotriva apelor cu presiune hidrostaticã.
În funcţie de natura materialelor utilizate, se disting urmãtoarele tipuri de izolaţii
hidrofuge:
o izolaţii rigide, executate din tencuieli şi betoane cu grad ridicat de
impermeabilitate, aplicate pe suprafetele elementelor nepericlitate de tasãri
inegale.
o izolaţii metalice, realizate din foi din oţel, plumb, aluminiu, cupru,
îmbinate
prin lipire sau prin sudurã, care se utilizeazã în cazul construcţiilor supuse
acţiunii apelor cu presiune hidrostaticã; pentru protecţia împotriva coroziunii,
pe foliile din oţel se aplicã materiale bituminoase sau se prevede un strat de
protecţie din beton;
o izolaţii bituminoase - sunt cel mai frecvent utilizate datoritã eficienţei lor
şi a
costului mai redus. Hidroizolaţiile bituminoase, la rândul lor, pot fi:
1-precipitaţii; 2-apă de suprafaţă; 3-strat
de pământ impermeabil; 4- straturi
permeabile la infiltraţia apei; 5-zona de
capilaritate saturată; 6- pânză de apă
subterană; 7-zonă de acumulare a apei de

o izolaţii vopsite, care sunt prevãzute numai împotriva umiditãţii naturale a
terenului sau ca bariere de vapori la terase şi se realizeazã din pelicule
de bitum dizolvat în benzinã , masticuri bituminoase sau suspensii de
bitum filerizat; se aplicã la rece sau la cald, prin vopsire, stropire sau
turnare. Sunt ieftine, se executã uşor şi repede, dar au o elasticitate
redusã şi se deterioreazã uşor odatã cu fisurarea stratului suport;
o izolaţii plastice (asfaltice), executate din straturi multiple de mastic
bituminos care realizeazã o şapã de 1,5...2,5 cm grosime. Se utilizeazã la
hidroizolarea pardoselii subsolurilor împotriva ascensiunii capilare a apei;
o izolaţii elastice, executate din materiale în suluri (cartonbitumat, pânzã
bitumată) şi care sunt materialele folosite cel mai frecvent la realizarea
hidroizolaţiilor bituminoase.
o izolaţii mixte, rezultate din combinaţii ale soluţiilor prezentate anterior şi
care se aplicã de regulã pe tencuieli hidrofuge sau pe foi metalice.
2.3 REGULI GENERALE DE PROIECTARE A HIDROIZOLAŢIILOR
La proiectarea şi execuţia izolaţiilor hidrofuge trebuie sã se respecte anumite recomandãri
şi reguli menite sã asigure funcţiunea de etanşare şi de protejare a construcţiilor împotriva
acţiunii apei, astfel:
• încãrcãrile transmise de construcţie stratului de hidroizolaţie trebuie sã acţioneze
perpendicular şi, pe cât posibil, sã fie uniform distribuite pe suprafaţa acestuia,
evitându-se astfel eforturile de întindere şi forfecare;
• hidroizolaţia sã fie presatã permanent între douã straturi rigide, presiunea minimã
fiind de 1N/cm2
iar cea maximã de 50N/cm2
;
• temperatura pe suprafata hidroizolaţiei sã fie cu minimum 300
C sub punctul de
înmuiere al bitumului, dar sã nu depãşeascã 400
C;
• suportul hidroizolaţiei sã fie rigid, plan (fãrã asperitãţi) şi uscat;
• lucrãrile de instalaţii care intersecteazã hidroizolaţiile sã fie executate în prealabil;
• aplicarea foilor bitumate pe suprafetele elementelor verticale se va face de jos în
sus, pe o lungime de cca. 3,00 m cu înnãdiri prin petrecere de 10-12 cm la capete;
• lucrãrile de hidroizolaţii se vor executa conform unui proiect în care se precizeazã:
modul de acţiune al apei, nivelul maxim al apelor freatice, natura şi proprietãţile terenului
de fundare, compoziţia chimicã a apei, caracteristicile tehnice ale materialelor utilizate,
procesul tehnologic de execuţie, secţiuni şi detalii de alcãtuire a hidroizolaţiei etc.;
• hidroizolatiile se vor proteja împotriva actiunilor climatice si a solicitãrilor
mecanice;
• hidroizolaţiile nu trebuie sã alcãtuiascã suprafeţe de alunecare între elementele de
construcţie sau între straturile componente ale acestora.
În principiu, structura unei izolaţii hidrofuge este alcãtuitã din trei straturi (Fig.4.4):
1 - element de rezistenţă
2 – strat suport (rigid, neted)
3 - hidroizolatia propriu zisã
4 – strat de protectie (rigid)
Fig.4.4 Alcătuirea de principiu a hidroizolaţiei

• Stratul suport asigurã o suprafaţã planã prin care se evitã perforarea sau ruperea
izolaţiei hidrofuge şi se poate executa în urmãtoarele soluţii constructive:
- prin aplicarea sa pe elementul de construcţie, când se executã dintr-o tencuialã
din mortar de ciment de 1,5...3 cm grosime, bine drişcuitã;
- prin executarea unei şape din beton, armatã cu o plasã din oţel-beton, în cazurile
în care stratul pe care se aşeazã hidroizolaţia are o rigiditate mai redusã.
• Stratul hidroizolator propriu zis se executã conform prevederilor proiectului.
• Stratul de protecţie are rolul de a preveni eventualele deteriorãri ale hidroizolaţiei (prin
perforare, strivire, forfecare) precum şi de a împiedica desprinderea acesteia.
În funcţie de tipul hidroizolaţiei şi de poziţia elementului ce se izoleazã în cadrul
ansamblului construcţiei, stratul de protecţie se poate executa din:
a. şapã din mortar de ciment cu grosimea de 2...3 cm, simplã sau armatã;
b. zidãrie de cãrãmidã plinã cu grosimea de 1/4 sau 1/2 cãrãmidã ziditã cu mortar de
ciment, la izolaţii hidrofuge verticale;
c. pereţi din beton armat (diafragme), în cazul izolaţiilor hidrofuge împotriva apelor cu
presiune hidrostaticã ridicatã;
d. placã din beton armatã constructiv, la izolaţiile hidrofuge orizontale ale pardoselii
subsolurilor.
2.4 IZOLAŢII HIDROFUGE ORIZONTALE ÎMPOTRIVA UMIDITÃŢII SOLULUI I A
APELOR FÃRÃ PRESIUNE HIDROSTATICÃ
a. Izolaţii hidrofuge împotriva umiditãţii solului
Elementele infrastructurii situate deasupra zonelor de ascensiune capilarã a apei pot fi
afectate de umiditate chiar şi în cazul în care la cota respectivã nu se aflã ape subterane.
Protecţia hidrofugã a acestor elemente se realizeazã astfel:
• prin prevederea unui strat filtrant de pietriş şi a unor drenuri de-a lungul pereţilor
exteriori ai subsolului, pentru evitarea acumulãrilor de apã în jurul clãdirii ;
• prin realizarea unor izolaţii hidrofuge orizontale deasupra soclului la clãdirile
fãrã subsol, sub pereţii exteriori şi interiori ai parterului; peste stratul de hidroizolaţie se
aplicã un strat din mortar de ciment pentru protecţie şi pentru a preveni alunecarea
pereţilor (Fig.4.5 a);
• prin prevederea unui strat de întrerupere a capilaritãţii realizat din pietriş sub placa
pardoselii parterului, la construcţiile fãrã subsol (Fig.4.5 a, b), respectiv a pardoselii
subsolului; în funcţie de importanţa construcţiei, se mai poate executa şi o hidroizolaţie
orizontalã din hârtie Kraft, aşternutã direct peste stratul de pietriş. În situaţiile
caracterizate de condiţii mai severe, hidroizolaţia se executã din foi bitumate lipite pe o
şapã executatã peste stratul filtrant din pietriş;

Fig.4.5 Hidroizolaţii la clădiri fără subsol
• prin prevederea unei hidroizolaţii orizontale la nivelul pardoselii subsolului la toti
pereţii interiori şi exteriori, iar la nivelul parterului, numai la pereţii exteriori, cu minimum 30
cm deasupra trotuarului şi cu cel putin 7 cm sub faţa inferioarã a planşeului peste subsol
(Fig.4.6);
• prin aplicarea unei izolaţii hidrofuge verticale pe toate suprafeţele pereţilor de
subsol care vin în contact cu pãmântul, pânã la 30 cm deasupra nivelului terenului
amenajat sau a trotuarului; izolaţia se executã din materiale bituminoase protejate cu un
strat rigid cu permeabilitate redusã (Fig.4.7).
b. Izolaţii hidrofuge
împotriva apelor fãrã
presiune hidrostaticã
Acest tip de hidroizolaţii
se executã ca bariere
neîntrerupte orizontale
sub pereţi şi pardoseli şi
verticale, pe feţele
exterioare ale pereţilor de
subsol, la construcţii noi
dar şi pe cele interioare,
în cazul unor lucrãri de
reabilitare a construcţiilor
existente.
• Izolaţiile hidrofuge
orizontale se executã
conform precizãrilor de la
pct.a.
Fig.4.6 Fig.4.7
• Izolaţiile hidrofuge verticale, alcãtuite din foi bitumate şi masticuri bituminoase, se
aplicã fie pe pereţii de rezistenţã, fie pe cei de protecţie.
a.
a.
a.
a. b.
b.
b.
b.
a.
a.
a.
a.
b
b
b
b....

Izolaţia hidrofugã orizontalã sub pardoseala subsolurilor se realizeazã din 2 straturi de
carton bitumat lipite cu 3 straturi de mastic bituminos (2C+3B), stratul suport fiind o şapã
din beton de egalizare de 8...10 cm grosime, cu suprafaţa netedã.
2.5 IZOLAŢII HIDROFUGE ÎMPOTRIVA APELOR CU PRESIUNE HIDROSTATICÃ
În cazul construcţiilor având elementele infrastructurii situate sub nivelul apelor freatice
sau când existã pericolul acumulãrii apei de suprafaţã în jurul construcţiei, apa exercitã o
presiune distribuitã, normalã pe suprafaţa izolatiei hidrofuge şi, în cazul pereţilor,
proporţionalã cu adâncimea(Fig.4.8).
La proiectarea izolaţiei hidrofuge se au în vedere urmãtoarele principii:
• izolaţia hidrofugã trebuie sã fie continuã pe toate suprafeţele verticale şi orizontale care
vin în contact cu apa, formând o incintã închisã denumitã cuvã, care trebuie sã
depãşeascã cu cel putin 50 cm nivelul maxim al apelor subterane;
• presiunea p exercitatã pe izolaţia hidrofugã şi transmisã de aceasta suportului, trebuie
sã fie echilibratã sau preluatã de cãtre elementele de rezistenţã ale infrastructurii (pereţi,
radier);
• izolaţia hidrofugã se aplicã la faţa exterioarã a pereţilor şi radierului; la interior se va
aplica numai în cazul executãrii unor lucrãri ulterioare, la clãdirile existente;
• clãdirile se proiecteazã cu fundaţii de tip radier general în cazul hidroizolaţiei aplicate la
exterior, pentru a se asigura cã presiunile transmise terenului şi tasãrile sunt cât mai
uniforme.
F
Fig.4.8 Sistemul-cuvă

Cap. 5
PERETI

1 ELEMENTE GENERALE
Pereţii sunt elemente de suprafaţã, de regulã plane şi verticale, cu rol de închidere
si compartimentare a clãdirii pe de o parte şi, pe de altã parte, de a prelua şi transmite
fundaţiilor încãrcãrile verticale şi orizontale care acţioneazã asupra lor.
Clasificarea pereţilor se poate face dupã mai multe criterii:
a. Dupã poziţia lor în ansamblul construcţiei, pot fi:
• pereţi exteriori, care fac parte, împreunã cu acoperişul şi cu unele elemente ale
infrastructurii, din subansamblul elementelor de închidere ale clãdirii (subsistemul
anvelopã);
• pereţii interiori, care împreunã cu planşeele alcãtuiesc subsistemul elementelor
de compartimentare ale clãdirii (sau subsistemul delimitãri interioare).
b. Dupã rolul pe care îl au în cadrul structurii de rezistenţã al clãdirii, pereţii se
clasificã în douã categorii:
• pereţi structurali, portanţi sau autoportanţi, care au de regulã asigurate legãturi
reciproce de continuitate pe orizontalã şi verticalã pentru a forma un sistem de
diafragme verticale; aceşti pereţi pot fi atât exteriori cât şi interiori şi asigurã
capacitatea portantã la acţiunea încãrcãrilor verticale şi orizontale.
Pereţii portanţi preiau şi încãrcãri verticale de la alte elemente structurale (planşee,
grinzi), în timp ce pereţii autoportanţi nu preiau alte încãrcãri gravitaţionale în
afara greutãţii lor proprii, pe care o transmit terenului prin intermediul fundaţiilor.
Rolul lor este acela de rigidizare (contravântuire) a structurii la acţiunea încãrcãrilor
orizontale;
• pereţi nestructurali, neportanti sau purtati, care au rol strict funcţional de
compartimentare sau de închidere şi sunt suportaţi de elementele de rezistenţã ale
structurii (planşee, grinzi etc.). Deoarece acesti pereti nu preiau incarcari de la
plansee, continuitatea lor pe verticala si orizontala nu este obligatorie.
c. In funcţie de tehnologia utilizatã la realizarea lor, pereţii pot fi realizaţi:
• prin zidire, folosind pietre de zidãrie diferite ca material şi dimensiuni;
• prin turnare la faţa locului (in situ), din beton simplu sau armat, dar şi din pãmânt
cu adaosuri de argilã, var, fibre organice;
• prin montarea sau asamblarea unor elemente prefabricate din beton armat,
betoane celulare, produse ceramice, ipsos, sticlã, lemn şi produse derivate din
lemn, azbociment (cu utilizare prohibitã astãzi în ţãrile dezvoltate economic), mase
plastice etc.
d. Având în vedere materialul din care se executã, se clasificã astfel:
• pereţi din lemn;
• pereţi din zidãrie de piatrã naturalã sau artificialã;
• pereţi din beton şi beton armat turnaţi monolit;
• pereţi din elemente prefabricate de beton armat;
• pereţi din alte materiale: sticlã, materiale plastice, alte materiale uşoare.

Indiferent de soluţia tehnicã sau tehnologicã, orice alcãtuire a unui perete interior
sau exterior trebuie sã rãspundã unei game largi de exigenţe de naturã tehnicã,
funcţionalã şi economicã.
În ceea ce priveşte pereţii portanţi, principalele condiţii tehnice şi economico-
organizatorice pe care trebuie sã le îndeplineascã sunt urmãtoarele:
• rezistenţã şi stabilitate - condiţii care se referã la capacitatea pereţilor de a nu
depãşi stãrile limitã ultime, adicã: starea limitã de rezistenţã, stabilitate, obosealã, fisurare
şi deformaţii;
• durabilitate - care se referã la durata de exploatare în timp a pereţilor portanţi,
care trebuie sã fie aceeaşi cu a celorlalte elemente structurale. Pereţii exteriori mai trebuie
sã satisfacã şi condiţia de durabilitate la alte acţiuni, ca: diferenta de temperatura,
umiditate, gelivitate, coroziune, vânt, acţiunea biologicã a microorganismelor etc.
• rezistenţã la foc - se referã la capacitatea pereţilor de a rezista un anumit timp la
acţiunea focului (2...5 ore) fãrã a-şi pierde stabilitatea sau a se deforma peste limitele
admise;
• izolare termicã, fonicã şi, dupã caz, hidrofugã, care se referã la capacitatea
pereţilor de a asigura condiţiile de protecţie şi confort necesare exploatãrii normale a unei
clãdiri;
• reducerea greutãţii construcţiei, care vizeazã dimensiunile pereţilor (în special
grosimea) şi natura materialelor utilizate care sã conducã la o greutate proprie cât mai
redusã;
• mobilitate, adicã posibilitatea înlocuirii ulterioare a unor pereţi fãrã a afecta
celelalte elemente structurale;
• aspect arhitectural-estetic, care se referã la aspectul general extrior şi interior al
clãdirii, la crearea condiţiilor de confort ş.a.;
• condiţii economico-organizatorice, referitoare la costul investiţiei, al cheltuielilor
de exploatare, consumului de energie, tehnologii de executie, etc., - elemente care
influenţeazã alegerea soluţiei constructive şi a tehnologiei de execuţie a pereţilor, care au
în general o pondere însemnatã în ansamblul construcţiei.
2 PEREŢI DIN ZIDÃRIE
O caracteristicã a pereţilor realizaţi prin procedeul de zidire este aceea cã, datoritã
dimensiunilor relativ mici ale pietrelor şi blocurilor ce se asambleazã, volumul de muncã şi
timp necesar pe şantier este relativ mare iar greutatea lor proprie este de asemenea
însemnatã. Cu toate acestea, pereţii din zidãrie se utilizeazã încã pe scarã destul de largã
datoritã avantajelor pe care le prezintã:
• tehnologia de lucru fiind relativ simplã, nu necesitã mânã de lucru de înaltã
calificare şi nici utilaje deosebite;
• nu pune probleme de dificultate la realizarea rosturilor şi la etanşarea acestora;
• se poate repara uşor în cazul degradãrii;
• se preteazã la clãdiri având orice formã în plan;
• poate fi tratatã conform oricãrei plastici arhitecturale.

2.1 PERETI DIN ZIDÃRIE DE CÃRÃMIDÃ
Piatra de zidãrie utilizatã la execuţia pereţilor este cãrãmida plinã sau cu goluri
verticale (GVP). Cãrãmizile se aşeazã în rânduri şi se leagã între ele cu mortar. Rosturile
orizontale de mortar, care sunt continue, au grosimea de 12 mm iar cele verticale,
decalate de la un rând la celãlalt, de 10 mm.
Se recomandã ca zidãria sã se realizeze progresiv, pe toatã suprafaţa construcţiei,
iar întreruperile sã se facã la o distanţã de cel putin 25 cm de la intersecţia cu zidul cel mai
apropiat
• Pereţii portanţi (structurali) au grosimea minimã de 1 cãrãmidã (Fig. 5.1),
respectiv 25 cm sau 30 cm (zidãria din blocuri ceramice). În cazul pereţilor portanţi
puternic solicitaţi, grosimea lor se verificã prin calcul şi, dacã este necesar se majoreazã,
putând ajunge la 1 1/2 (Fig. 5.2) şi chiar 2 cãrãmizi grosime (respectiv 37,5 cm sau 45
cm). Pentru peretii exteriori, grosimea este determinata, in afara de conditiile de rezistenta
mecanica si de asigurarea protectiei termice.
Fig. 5.1 Zidărie de 1 cărămidă
Fig. 5.2 Zidărie de 1 ½ cărămizi
Este necesarã asigurarea grosimii uniforme a rosturilor orizontale şi umplerea lor cu
mortar, pentru a se evita supunerea cãrãmizilor la solicitãri de încovoiere şi pentru
repartizarea uniformã a eforturilor între cãrãmizile din rânduri succesive. Este de
asemenea importantã ţeserea rosturilor verticale prin aşezarea cãrãmizilor dupã anumite
reguli astfel încât, în cazul ţeserii la fiecare rând, un rost vertical dintr-un rând sã se
gãseascã în dreptul unui plin
al rândurilor adiacente.
Ţeserea se poate face şi la
mai multe rânduri, atunci când
solicitãrile la care sunt supuşi
pereţii o permit (Fig.5.3)
Fig. 5.3 Exemple de legaturi
prin tesere la peretii structurali

Pereţii alcãtuiţi din cãrãmizi cu goluri verticale se executã prin aşezarea acestora în
rânduri, cu golurile în poziţie verticalã şi ţeserea la fiecare rând. La colţuri, intersecţii şi
ramificaţii se respectã regulile exemplificate in figuri.
• Pereţii neportanţi (nestructurali) au grosimi de 1, 1/2 sau 1/4 cãrãmidã (Fig.
5.4) şi se executã de regulã cu ţeserea rosturilor verticale la fiecare rând.
Pereţii nestructurali interiori, care trebuie sã rãspundã unor exigenţe privind izolarea
fonicã, impun fie adoptarea de grosimi relativ mari (25 cm) fie aplicarea unor soluţii mai
complexe, cum sunt pereţii dubli cu strat de aer închis (neventilat) sau cu umpluturã din
materiale fonoabsorbante (Fig.5.5).
Fig. 5.4 Zidărie de ¼ si ½ cărămizi
Fig.5.5
2.2 PEREŢI DIN ZIDÃRIE CU GOLURI
Zidãria cu goluri se obţine printr-o aşezare anumitã a pietrelor astfel încât în
grosimea pereţilor sã rezulte spaţii care se lasã neumplute sau care pot fi umplute cu
materiale termoizolatoare. Având capacitatea portantã redusã, mai ales la acţiuni
orizontale, acest tip de zidãrie se foloseşte numai la pereţii de umpluturã.
a. Pereţi din cãrãmidã plinã cu rosturi lãrgite, sunt utilizaţi ca pereţi despãrţitori
şi au o bunã capacitate de izolare termicã; se realizeazã prin dispunerea distanţatã a
cãrãmizilor astfel încât sã rezulte rosturi verticale de 4...5 cm grosime, care se umplu cu
mortar sau zgurã.
b. Pereţii cu goluri, neumplute sau umplute cu materiale termoizolatoare, se
realizeazã din doi pereţi longitudinali de 1/2 cãrãmidã grosime, asezaţi la distanţa de 1/2
sau 1 cãrãmidã şi legaţi între ei prin diafragme transversale verticale sau orizontale (idem
verticale) (Fig. 5.6).
Fig. 5.6 Pereti din zidarie cu goluri

Diafragmele verticale se executã la distanţe de 1,5...2,0 m în lungul peretelui, iar
cele orizontale, realizate din legãturi metalice zincate înglobate în mortar de ciment, la 5-6
rânduri de cãrãmidă. Se mai pot executa si pereţi din cãrãmizi asezate pe cant.
2.3. PEREŢI DIN ZIDÃRIE ARMATÃ
Armarea zidãriei se realizeazã prin înglobarea în rosturi a unor bare din oţel-beton
sau a unor plase de armãturã care conlucreazã cu zidãria la preluarea eforturilor, mãrindu-
i capacitatea portantã.
În funcţie de poziţia armãturii în rosturile de mortar, armarea zidãriei poate fi fãcutã
transversal sau longitudinal.
a. Pereţi cu armare transversalã
Armatura se dispune in rosturile orizontale sau longitudinale cand armatura se
dispune pe fetele laterale ale peretelui sub forma de plase (cu diametrul de 3-4 mm),
carcase sau bare independente (diametrul maxim de 8 mm), legate intre ele cu agrafe sau
etrieri montati in rosturile orizontale la distante de 5 sau 6 randuri pe verticala. Armatura
astfel montata se tencuieste cu mortar pe baza de ciment si var (se recomanda
executatrea tencuielii prin torcretare), (Fig.5.7).

Fig.5.7 Zidărie cu armare transversală
b. Pereti cu armare longitudinalã
Armãtura longitudinalã (verticalã) se confecţioneazã din bare din oţel-beton sau din
carcase şi plase care se aşeazã în mod curent pe feţele zidãriei, legate între ele prin etrieri
sau agrafe montate în rosturile transversale (fig.5.9).
Aceastã soluţie constructivã cu armarea la exterior se foloseşte şi pentru
consolidarea unor pereţi avariaţi de cutremure sau tasãri de fundaţii.
Pereţii pot fi prevãzuţi şi cu armare interioarã, când armãtura se aşeazã în rosturile
verticale şi sunt legate cu etrieri dispuşi în rosturile orizontale de mortar (fig.5.8).
Fig.5.8 Zidărie cu armare longitudinală la interior
Fig.5.9 Armare longitudinala la exterior

2.4 PEREŢI DIN ZIDÃRIE COMPLEXÃ
Zidãria complexã se foloseşte în special la clãdirile amplasate în zone seismice şi
rezultã prin întãrirea pereţilor din zidãrie simplã cu elemente din beton armat înglobate de
tipul stâlpişorilor (sâmburi) din beton armat (fig.5.10). Secţiunea minimã a acestora este de
25 x 25 cm (625 cm2
), clasa minimã de beton este C12/15 iar armãtura este alcãtuitã de
regulã din bare verticale (min. 4 φ12 PC 52) şi etrieri φ6 mm care se îndesesc în zonele de
înnãdire ale barelor longitudinale.
Fig.5.10 Zidărie complexă (confinată)
2.5 PEREŢI DIN ZIDÃRIE DE BLOCURI MICI DE BETON CELULAR AUTOCLAVIZAT
Blocurile mici de beton celular autoclavizat se folosesc la executarea pereţilor
interiori portanţi şi neportanţi, dar nu se pot utiliza la pereţii de subsol, la zidãrii în mediu
agresiv, la construcţii amplasate în zone seismice sau la clãdiri cu mai mult decât P sau
P+1 niveluri (in functie de acceleratia seismica a terenului), înãlţimea maximã a unui nivel
fiind de 3,00 m iar distanţa dintre pereţii portanţi pânã la 6,00 m.
Grosimea minimã a pereţilor exteriori, pentru a satisface cerinţele de izolare termicã, este
de 35 cm. La pereţii portanţi se utilizeazã de regulã blocuri BCA/GBN50. Ţeserea se face
la fiecare rând, decalând rosturile verticale cu 1/2...1/4 din lungimea blocului, dupã acelaşi
principiu ca şi în cazul pereţilor realizaţi din zidãrie de cãrãmidã.
Toţi pereţii portanţi de la acelaşi nivel al unei clãdiri trebuie executaţi din acelaşi
material (blocuri mici din BCA), nefiind admisã utilizarea şi a altor pietre de zidãrie.

Când pereţii despãrţitori sau de umpluturã sunt realizaţi din alte materiale (cãrãmidã
plinã, cu goluri, elemente de tip fâşie etc.) care au înãltimea unui rând (asizã) diferitã de
aceea a blocurilor din BCA, legãtura între pereţi se face cu piese metalice, agrafe sau
mustãţi (fig.5.11).
Fig.5.11 Îmbinarea cu pereţii despărţitori din materiale diferite
Această soluţie este valabilă în principiu şi pentru cazul ancorării dintrepereţii
nestructurali din zidărie şi elementele structurale din beton armat.
2.6 PEREŢI DIN BETON ARMAT TURNAT MONOLIT
Pereţii portanţi realizaţi din beton armat turnat monolit, cunoscuţi şi sub denumirea
genericã de diafragme, sunt folosiţi curent ca elemente structurale pentru clãdirile civile
datoritã urmãtoarelor avantaje:
• capacitate portantã ridicatã la preluarea acţiunilor verticale şi orizontale , ceea ce
permite utilizarea lor la clãdiri cu regim de înãlţime relativ mare (pânã la 30-40 nivele);
• rigiditate mare în planul lor şi chiar în plan perpendicular, datoritã legãturilor
monolite care asigurã conlucrarea cu celelalte elemente structurale:
• durabilitate mare datoritã rezistenţelor ridicate ale betonului armat;
• permit industrializarea execuţiei prin folosirea cofrajelor plane, spaţiale şi glisante
care conduc la scurtarea termenului de execuţie, asigurând şi o calitate superioarã a
lucrãrilor, comparativ cu pereţii structurali din zidãrie.
Pereţii portanţi (diafragmele) din beton armat prezintã însã şi unele dezavantaje,
cum sunt:
• necesitatea prevederii stratului de termoizolaţie la exterior astfel încât sã se evite
formarea punţilor termice;
• necesitatea prevederii unor mãsuri suplimentare de protecţie în cazul turnãrii pe
timp friguros sau la temperaturi prea ridicate;
• volumul mare de material şi manoperã pentru confecţionarea cofrajelor.

Structura pereţilor portanţi din beton armat monolit diferã în funcţie de poziţia acestora:
a. Pereţii exteriori, care trebuie sã asigure şi izolarea termicã, sunt alcãtuiţi din douã
sau trei straturi dintre care unul este stratul termoizolator.
• pereţii portanţi cu structura din douã straturi (bistrat) au urmãtoarea alcãtuire
(fig.5.12 b):
o un strat de rezistenţã din beton minimum C12/15 şi grosime minimã
de 15 cm, dispus spre interior;
o un strat termoizolator prevãzut la faţa exterioarã, realizat din
materiale rigide ca: blocuri, plãci sau fâşii din BCA/polistiren expandat,
beton cu granulit, corpuri ceramice cu goluri etc.
Din punct de vedere tehnologic, stratul termoizolator se poate executa odatã cu
turnarea diafragmelor, prin introducerea în cofraje a materialelor termoizolante,
sau ulterior, prin zidirea acestora la faţa exterioarã a diafragmelor.
• pereţii portanţi realizati în trei straturi (tip sandwich) au urmãtoarea alcãtuire
de principiu (fig.5.12 c):
o un strat de rezistenţã (portant) cu grosimea de 15 cm, realizat din beton
obişnuit, cu agregate grele, marca minimã C12/15, armat cu plase sau
carcase din oţel-beton, amplasat spre interior;
o un strat median termoizolant realizat din plãci sau fâşii din betoane
poroase uşoare (BCA, beton cu agregate vegetale), polistiren expandat,
spumã din poliuretan sau alte materiale cu eficienţã deosebitã în ceea ce
priveşte izolarea termicã. Grosimea acestui strat rezultã din calculul la
transmisia termicã a elementului;
o un strat exterior de protecţie a termoizolaţiei executat din beton armat, cu
grosimea de 4,5-7 cm; legãtura dintre cele douã straturi din beton armat se
poate obţine cu ajutorul nervurilor din beton armat, a agrafelor metalice sau
cu alte mijloace constructive, în oricare dintre variante avându-se în vedere
necesitatea evitãrii punţilor termice.
Fig.5.12 Alcătuiri ale pereţilor din b.a. monolit
b. Pereţii interiori portanţi din beton armat monolit au numai rol de rezistenţã şi se
executã dintr-un singur strat din beton marca C12/15....C25/30 (fig.5.12 a), cu
grosimea determinatã din condiţii de rezistenţã şi stabilitate, de rezemare a
planşeelor, de izolare fonicã, dar de minimum 15 cm. Pentru montarea
(traversarea) conductelor se lasã goluri realizate cu ajutorul unor piese din lemn
sau metalice montate în cofraje.
Detaliile constructive privind armarea pereţilor portanţi (diafragme) din beton armat
monolit sunt prezentate în Normativul CR 2-1-1.1 - 2005.
1-strat rezistenţă b.a.
2-strat termoizolaţie
3-strat ext. protecţie (b.a.)
4-tencuială exterioară
5-barieră de vapori

2.7 PEREŢI DIN PANOURI MARI PREFABRICATE DIN BETON ARMAT
Industrializarea elementelor de construcţii în general şi a celor utilizate la
construcţia de locuinţe în special, a caracterizat execuţia blocurilor de locuinţe în ţara
noastrã în deceniile 8 şi 9, proiectate în marea lor majoritate din panouri mari prefabricate
de pereţi şi plansee (Proiectele tip 770, 744 etc.).
Astãzi aceastã soluţie a fost abandonatã datoritã unor neajunsuri majore pe care le
prezintã clãdirile de locuit din elemente prefabricate:
o monotonia faţadelor;
o procentul mare de punţi termice - rezultatul execuţiei defectuoase şi a nerespectãrii
detaliilor din proiect, zonele de îmbinare constituind punctele critice ale
construcţiilor din elemente prefabricate;
o izolarea termicã insuficientã, care face ca întreg fondul astfel construit sã facã
obiectul unor lucrãri de reabilitare, foarte costisitoare, în viitorul apropiat;
Sistemul constructiv în sine, recomandabil în special la executarea construcţiilor
industriale, prezintã urmãtoarele avantaje:
o reducerea substanţialã a duratei de execuţie;
o posibilitatea asigurãrii continuitãţii operaţiilor pe şantier;
o calitatea superioarã a elementelor obţinute prin procesul de prefabricare faţã de
cele executate monolit;
o consum redus de cofraje;
o reducearea manoperei pe şantier etc.
Înãlţimea panourilor mari prefabricate pentru pereţi este egalã cu înãlţimea de nivel iar
lungimea lor acoperã dimensiunile în plan ale unei camere (Fig.5.13). Panourile de pereţi
exteriori sunt proiectate pentru a prelua acţiunile gravitaţionale şi orizontale, în variante
constructive care se adoptã în funcţie de poziţia şi de rolul lor în cadrul structurii de
rezistenţã a construcţiei.
Fig.5.13 Clădire cu structura din
panouri mari prefabricate din b.a.
1 – panou de perete exterior
2 - panou de perete interior transversal
3- panou de perete interior longitudinal
4 – panou de planseu
5 – zona de imbinare a panourilor

a. Panouri mari prefabricate pentru pereţi portanţi exteriori
Aceste elemente trebuie sã asigure, pe lângã capacitatea portantã şi stabilitatea
construcţiei şi condiţiile de izolare termicã. În acest scop, panourile se realizeazã în
urmãtoarele variantele bistrat sau tristrat (sandwich) prezentate în principiu în Fig.5.14.
Fig.5.14 Alcătuirea panourilor de pereţi exteriori
Legãtura dintre cele douã straturi de beton armat (marca minimã C16/20) se
realizeazã cu agrafe din oţel INOX sau cu alte sisteme de legãturã, astfel încât sã se evite
pe cât posibil formarea punţilor termice.
Stratul de termoizolaţie se proiecteazã din materiale rigide (BCA) în cazul panourilor
bistrat şi din materiale termoizolante cu eficienţã sporitã în cazul celor cu structurã
sandwich.
Pe faţa caldã a termoizolaţiei se prevede de regulã un strat impermeabil la vapori,
denumit barierã de vapori.

Fig.5.15 Detalii panouri de pereţi exteriori cu goluri
Fig.5.16 Detaliu panou de perete exterior fara
goluri
b. Panouri mari prefabricate pentru pereţi portanţi interiori
În acest caz panourile au structura monostrat din beton marca minimã C16/20 20 şi
cu grosimea variabilã în funcţie de regimul de înãlţime al clãdirii. Grosimea minimã este de
15 cm pentru clãdiri având pânã la P+4 nivele şi creşte cu un multiplu de 2 cm,
corespunzãtor creşterii numãrului de nivele, în vederea asigurãrii capacitãţii portante şi
stabilitãţii generale.
Panourile de pereţi portanţi interiori se realizeazã pline sau cu goluri pentru uşi.
Pentru preluarea eforturilor provenite din acţiunea încãrcãrilor orizontale, panourile sunt
prevãzute pe contur cu amprente de forme şi dimensiuni diferite (Fig.5.15, 5.16).
Detalii privind îmbinãrile panourilor de pereţi portanţi sunt prezentate în Fig.5.17.

c. Panouri mari prefabricate pentru pereţi despãrţitori
Deşi pe scarã mai redusã, s-au folosit şi panouri prefabricate din beton armat
pentru pereţi despãrţitori, a cãror grosime este de 6 cm iar înãlţimea lor este egalã cu
înãlţimea utilã de nivel:
hutil=het–hplanseu
Lungimea este astfel stabilitã încât panoul sã realizeze un perete întreg.
Fig.5.17 Detalii de îmbinare între panourile prefabricate din b.a.
a...c – panouri exterioare
d...f – panouri interioare
2.8 PEREŢI DESPÃRŢITORI DIN ELEMENTE PREFABRICATE DE TIP PLACI
• placi de ipsos - aceşti pereţi sunt alcatuiti din schelet (lemn sau metal-profil
economic) dublu sau simplu si placi din ipsos-carton pe cele doua fete. Izolatia se
introduce in spatiul interior. Acesti pereti despartitori au greutate redusa, productivitate
marita, timp scurt de executie, montaj simplu si usor asigura flexibilitate functional (Fig.
5.18)
• placi de sticla - acesti pereti se pot realiza din placi presate din sticla ( tip Nevada)
si din geam profilat. Peretii din placi presate din sticla se executa dintr-un strat sau din
doua straturi de placi presate cu un strat de aer. Placile presate se zidesc cu mortar de
ciment in randuri orizontale, dispuse pe muchie, cu rosturile verticale in prelungire. Peretii
se consolideaza prin inglobarea, in rosturile orizontale si verticale, a unor bare din otel-
beton. In timpul executiei, se acorda o deosebita atentie aplicarii stratului de mortar, pentru
a se evita contactul direct intre placile din sticla si barele de otel. (Fig. 5.19)
• placi de beton celular autoclavizat (Fig. 5.20)
• placi ceramice – au forme si dimensiuni diferite. Pentru placile cu margimile
profilate se recomanda folosirea unui mortar adeziv in rosturi subtiri, care permite finisarea
suprafetelor numai prin gletuire. (Fig. 5.21)

Fig.5.18 Pereti despartitori din
placi de ipsos
Fig.5.19 Pereti despartitori din placi de sticla Fig.5.20 Pereti despartitori din placi de BCA
Fig.5.21 Pereti despartitori din placi ceramice

2.9 PEREŢI DESPÃRŢITORI DIN ELEMENTE PREFABRICATE DE TIP FASII
Aceşti pereţi se executã prin dispunerea alãturatã, în poziţie verticalã, a elementelor
prefabricate a cãror înãlţime acoperã înãlţimea utilã de nivel. Tipurile de materiale utilizate
sunt:
• fâşii din ipsos, pline, cu goluri rotunde sau de tip fagure (fig.5.22 a);
• fâşii din beton celular autoclavizat (fig.5.22 b);
• fâşii din produse din lemn (fig.5.22 c,d,e,f);
• fâşii din materiale plastice (fig.5.22 i, j, k);
• fâşii din profile de sticlã (fig.5.22 l) s.a. (fig.5.22 g,h)
Fig.5.22 Tipuri de panouri de pereţi despărţitori

Rezolvarea din punct de vedere constructiv a îmbinãrilor dintre fâşii şi fixarea de
tavan şi de pardosealã sau de planşeul brut trebuie sã asigure preluarea acţiunilor
orizontale accidentale (şocuri) şi sã le transmitã, amortizate, elementelor structurale. Din
acest motiv îmbinarea de la partea superioarã a fâşiilor este elasticã iar cea de la partea
inferioarã este rigidã, realizatã prin împãnare.
2.10 PEREŢI EXTERIORI UORI
În aceastã categorie de elemente sunt consideraţi pereţii purtaţi uşori şi foarte uşori
(500...1500 N/m2
), subţiri, nesubordonaţi structurii de rezistenţã din punct de vedere
dimensional, ei putând sã acopere faţada pe înãlţimea unuia sau a mai multor nivele.
Cei mai reprezentativi sunt asa numiţii pereţi-cortinã, la care se adaugã şi alte
tipuri de soluţii, mai puţin uzuale (panouri uşoare de faţadã, faţade semi-cortinã etc.
Fig.5.23
Pereţi-cortină
Pereţii-cortinã au un schelet propriu, din lemn, oţel sau aluminiu, pe care sunt fixate
elementele de umpluturã opace sau vitrate (fig.5.23).
Structura elementelor opace este multistrat iar la alcãtuirea lor s-au avut în vedere
atât posibilitatea de demontare şi înlocuire rapidã, cât şi prevederea unor straturi
exterioare lavabile care sã nu necesite finisaje şi nici refaceri periodice.
Stratul median termoizolant se executã de regulã din materiale de înaltã
performanţã de tip polistiren celular, spumã de poliuretan, vatã mineralã etc.
Straturile extreme sunt realizate din plãci subţiri din diferite materiale, etanşe la
acţiunea vaporilor şi a apei (tablă plană, nervurată sau cutată din oţel INOX sau din
aluminiu.

Fig.5.24 Detalii pereţi-cortină
Panourile de închidere opace şi vitrate sunt montate pe scheletul-suport de greutate
redusã care, la rândul sãu este fixat pe elementele structurale ale clãdirii (planşee, pereţi,
stâlpi). Scheletul este format din elemente verticale (montanţi) şi orizontale (rigle), în
diferite alcãtuiri şi sisteme de prindere.
Întreaga faţadã astfel alcãtuitã transmite structurii clãdirii pe lângã greutatea sa
proprie şi efectul acţiunii directe a vântului. În plus, scheletul propriu zis al faţadei-cortinã
trebuie sã asigure:
- posibilitatea deformãrii libere (dilataţii şi contracţii) a elementelor proprii;
- înlocuirea fãrã dificultate a unor elemente componente;
- o asamblare simplã, sigurã şi durabilã;
- etanşeitatea rosturilor şi a îmbinãrilor.
Aproape în exclusivitate, rosturile se închid cu falţuri, baghete şi materiale de
etanşare adecvate.
Între elementele scheletului-suport şi panourile de închidere se prevãd materiale
elastice care sã permitã asigurarea condiţiilor precizate mai sus.

curs-general-constructii_compress.pdf

curs-general-constructii_compress.pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

Featured

Featured (20)

curs-general-constructii_compress.pdf