Copiii si copilaria editia 2014

Cristina BRĂDĂU
Livia GHIURCUŢA
(Coordonatori)
Copiii şi copilăria. Dincolo de cuvinte
Editura Universităţii din Oradea
Oradea
2014

Acest volum cuprinde lucrările Simpozionului Naţional Oradea-centru cultural şi spiritual
european. Cultură şi civilizaţie desfăşurat la Oradea, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, în data
de 7-8 aprilie 2014. Simpozionul a fost parte a activităţilor proiectului cu acelaşi nume,
Oradea-centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie. Textele care nu au
respectat criteriile precizate în regulament nu au fost incluse în antologie. Textele publicate
în carte sunt cele trimise de profesorii coordonatori în format electronic. A adar întreagaș
responsabilitate pentru originalitatea i corectitudinea textelor le apar ine.ș ț
Coordonatori:
Prof. dr. Livia GHIURCUŢA
Prof. dr. Cristina BRĂDĂU
Prof. Violeta FETEA
Parteneri:
Universitatea din Oradea, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor
Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”
Cercul Militar-filiala Oradea
Uniunea Femeilor Române-filiala Oradea
Liceele şi colegiile reprezentate la această acţiune
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ORADEA - CENTRU CULTURAL ŞI SPIRITUAL EUROPEAN : CULTURĂ ŞI
CIVILIZAŢIE. Simpozion naţional (2014 ; Oradea)
Copiii şi copilăria : dincolo de cuvinte : simpozion naţional : Oradea, 2014 /
coord.: prof. dr. Cristina Brădău, prof. dr. Livia Ghiurcuţa, prof. Violeta Fetea -
Oradea : Editura Universităţii din Oradea, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-10-1363-0
I. Brădău, Cristina (coord.)
II. Ghiurcuţa, Livia (coord.)
008(498 Oradea)
Corector: prof. Violeta FETEA;
Colaborator: prof. dr. Olga Valentina DRĂGAN
Coperta: asist.univ.dr. Cosmin CHIRIAC
Tehnoredactre computerizată: dr.ing. Elena ZIERLER
Imagini copertă: autor Vanesa ANDOR - elevă Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea

Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Oradea
CUPRINS
AM O COPILĂRIE FERICITĂ?................................................................................6
Ecaterina ILLYES...............................................................................................................6
COPILĂRIA ÎN REGIMUL COMUNIST, COPILĂRIA ÎN REGIMUL
DEMOCRATIC................................................................................................8
Patricia BAR.......................................................................................................................8
FLORI DE VIS, PARADIS PIERDUT.....................................................................11
Miriam Amalia MOŢ........................................................................................................11
COPIII ŞI COPILĂRIA............................................................................................13
Iulia CRISTEA .................................................................................................................13
COPIII ÎN ISTORIE.................................................................................................16
Bogdan ROŞAN................................................................................................................16
Aprilia-Cezara TĂNESCU ...............................................................................................19
COPIII SUNT DIN RAI...........................................................................................21
Alexandra PAUL...............................................................................................................21
COPILĂRIA ESTE INIMA TUTUROR VÂRSTELOR..........................................23
Melania STANCIU ..........................................................................................................23
Doina LAŞIŢĂ .................................................................................................................23
GÂNDURI… COPILĂREŞTI…..............................................................................25
Abril MONTES DE OCA.................................................................................................25
COPILARIA DE IERI - COPILARIA DE AZI........................................................27
Andreea GYONGYOSI.....................................................................................................27
COPILĂRII ÎN OGLINDĂ......................................................................................29
Paula IVAN.......................................................................................................................29
COPILĂRIA.............................................................................................................31
Oana PETREAN şi Camelia COZA .................................................................................31
COPILĂRIA MEA...................................................................................................35
Antonia CORNEA............................................................................................................35
ÎN LUMEA FEERICĂ A COPILULUI....................................................................38
Bianca Nicoleta DUMA....................................................................................................38
CE CRED COPIII DESPRE VIOLENŢĂ................................................................41
Florin ŞUTEA ..................................................................................................................41
DESPRE TRISTEŢEA COPIILOR DE ASTĂZI.....................................................44
Giulia MĂRGINEAN ......................................................................................................44
COPILĂRIA- SURÂS AL ATEMPORALITĂŢII LĂUNTRICE............................47
Ionela DIACONU.............................................................................................................47
COPILĂRIA.............................................................................................................50
3

Laura AILINCĂ................................................................................................................50
COPILĂRIA.............................................................................................................51
Carmen Paraschiva TOMA...............................................................................................51
Elena Bianca GÎLCĂ .......................................................................................................51
COPILUL, COPILĂRIA ŞI LUMEA ACESTUIA..................................................55
Denis HALASZ ...............................................................................................................55
O COPILĂRIE OTAKU...........................................................................................57
Alexandru HANGANU.....................................................................................................57
NAŞTEREA ŞI COPILUL ÎN SOCIETATEA TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ
........................................................................................................................59
Mihaela IONIŢĂ-NICULESCU.......................................................................................59
Andreea-Liliana ROŞU.....................................................................................................65
COPILĂRIE, ŞCOALĂ, EDUCAŢIE......................................................................68
Marinela Monica IORGA ................................................................................................68
ROLUL ŞI IMPORTANŢA JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA ................................73
PSIHO-SOMATICĂ A INDIVIDULUI...................................................................73
Daniela IEDERAN............................................................................................................73
Gelu Daniel SEREA..........................................................................................................73
COPILĂRIA.............................................................................................................78
Carla Amalia FILIP...........................................................................................................78
VISUL ROSALIEI...................................................................................................81
Rebeca MALIŢA..............................................................................................................81
FIIND COPIL...........................................................................................................87
Lavinia LELE....................................................................................................................87
Tema copilăriei în Evul Mediu.................................................................................91
Daria DODESCU..............................................................................................................91
TEMA COPILĂRIEI ÎN ISLAM.............................................................................95
Teodora ŞIMON...............................................................................................................95
Să învăţăm să ne jucăm!...........................................................................................99
Carmina PANAIT,............................................................................................................99
Filofteia DUMITRU..........................................................................................................99
COPIII ŞI COPILĂRIA..........................................................................................102
Patricia Alice PRODAN..................................................................................................102
DIN AMINTIRI SE NAŞTE IAR COPILĂRIA.....................................................106
Rafaela GHERMAN ......................................................................................................106
COPILĂRIA...........................................................................................................110
Andreea-Maria COSMA.................................................................................................110
Carina ŞUSTER.............................................................................................................110
4

5

AM O COPILĂRIE FERICITĂ?
Ecaterina ILLYES1
„Am făcut totul pentru copilul meu şi el nu este fericit” devine un „refren” tot mai
des fredonat, de tot mai mulţi părinţi, iar în momentul când ascultăm povestea lor, totul se
reduce la asigurarea necesităţilor materiale, iar necesităţile sufleteşti ajung, în cel mai bun
caz, pe ultimul loc, dacă nu dispar cu desăvârşire.
Copilul are nevoie de iubire, respect şi autoritate din partea părintelui. Să-i oferim
iubire în orice moment al vieţii lui, dar această iubire să nu devină sufocantă. Iubirea nu
înseamnă numai îmbrăţişări, îi putem arăta iubirea şi prin activităţile organizate împreună.
Să ne facem timp pentru a-l petrece cu copiii noştri, să ne bucurăm de viaţă, să ne
acceptăm copiii aşa cum sunt, să nu-i comparăm niciodată cu copiii prietenilor sau
vecinilor.
Dar ce activităţi am putea organiza cu un copil de 3-4 ani, dar şi cu un copil mai
mare?
- Să devenim artişti realizând „obiecte de artă” prin pictură, din plastelină, din
fire colorate, din sârmă, din diferite materiale. Ne jucăm, îi dezvoltăm abilităţile, dar îl şi
învăţăm să devină creativ. Iar aceste momente pentru copil devin de neuitat. Să avem
răbdare, fiindcă mânuţele lui sunt micuţe şi neîndemânatice, să fim conştienţi de faptul că
se pot întâmpla şi accidente nedorite în actul creaţiei: se răstoarnă paharul cu apă, culorile
vor ajunge, pe mânuţe, haine, chiar şi pe mobilă, foarfeca taie câteodată şi alte materiale
decât cele dorite. Este de dorit, ca înaintea fiecărei astfel de activităţi să ne gândim la toate
scenariile posibile care s-ar putea derula pe parcursul acestor evenimente şi să ne luăm
toate măsurile de securitate. Dacă totuşi se întâmplă şi evenimente nedorite, să nu certăm
copilul, el nu este vinovat, nu a mai trecut prin astfel de experienţe, să transformăm totul
într-un joc, o glumă care a avut şi un moment mai întunecat, dar care poate fi rezolvat.
- Să mergem în excursie – excursiile devin un moment de bucurie pentru copil.
Să încercăm să descoperim împreună natura, flora şi fauna. Îl putem învăţa să imortalizeze
scene din natură cu ajutorul aparatului de fotografiat. Putem să-i învăţăm poezii legate de
plante, animale, anotimpuri. (Furnica, Broscuţele, Căţeluşul şchiop, Somoroase
păsărele...., Iarna pe uliţă etc.)
1
Prof. Şcoala Gimnazială nr.4, Vulcan, jud. Hunedoara
6

- Să pregătim împreună o prăjitură - copiii sunt foarte interesaţi să facă aluat,
să realizeze diferite forme. Astfel el se simte important, face aceleaşi lucruri pe care le
face mama sau tata în familie.
- Să practicăm împreună un sport. Cu tata: fotbal, baschet, tenis de câmp,
înot, cu mama: gimnastică, aerobic, zumba.
Deseori ne întrebăm: este bine să lăsăm copilul să greşească?
Probabil ar trebui să începem cu întrebarea: pentru ce pregătim acest copil?
Inevitabil răspundem că pentru viaţă, dar câteodată faptele noastre nu denotă acest lucru.
Trebuiesc satisfăcute nevoile copilului: hrana, odihna, sănătatea, educaţia , siguranţa şi
respectul. Dar, nu trebuie să-i satisfacem toate dorinţele. De câte ori am auzit: trebuie să-i
cumpăr fiului meu telefon de x lei, fiindcă colegul lui are un astfel de obiect şi copilul meu
nu este mai prejos decât colegul lui. Nu este nevoie să-i cumpăraţi orice obiect dorit de
copil, îi puteţi explica că la momentul acela bugetul familiei nu vă permite această
cheltuială, dar împreună puteţi face un plan prin care vă propuneţi nişte paşi de urmat, dar
mai ales de obţinerea unor rezultate în activitatea copilului, care să vă ducă pe toţi mai
aproape de realizarea dorinţei. Planul propus poate fi şi abandonat, nu trebuie să se
finalizeze de fiecare dată, dar nu evitaţi să daţi explicaţiile necesare în cazul unui eşec. În
viaţă nu toate lucrurile duc la success, deseori ne lovim de eşecuri, dar ele trebuiesc
înţelese, pentru a nu ajunge la disperare sau depresie. În viaţă nimic nu este perfect, dar
este bine să căutăm perfecţiunea. Este folositor să lăsăm copilul să greşească, iar
experienţa unei greşeli recunoscute şi îndreptate, întăreşte relaţia părinte –copil, mult mai
mult decât o experienţă fericită de la început, prin care am dorit să netezim drumul
copilului prin viaţă. Rolul părintelui este de a ajuta copilul să vadă care sunt consecinţele
fireşti ale faptelor sale. Acele consecinţe pe care şi le poate asuma, pe care le va
experimenta pe propria piele.
Educaţia nu trebuie să însemne în niciun caz condiţionare, recompensă, pedeapsă
sau păcălire, supunere sau obligare. Educaţia trebuie să fie o legătură indestructibilă între
părinte şi copil, iar atunci şi copilăria lor, a copiilor noştri va fi una fericită şi memorabilă.
În această situaţie,copilul dumneavoastră sigur va spune: da, am sau am avut o
copilărie fericită!
7

COPILĂRIA ÎN REGIMUL COMUNIST,
COPILĂRIA ÎN REGIMUL DEMOCRATIC
Patricia BAR2
Copilăria este o etapă importantă din viaţa fiecărui om, nu degeaba se spune:
,,Copilăria este oglinda sufletului”. Această etapă a vieţii noastre nu a fost scutită de
efectele negative sau pozitive ale regimurilor politice prin care a trecut de-a lungul
timpului ţara noastră. Astfel, cei care şi-au trăit copilăria în regimul comunist povestesc
acum cu stupoare despre efectele acestuia asupra copilăriei lor, o copilărie care este foarte
diferită de cea pe care o trăiesc astăzi copiii.
De aceea, am recurs la alcătuirea acestei scurte prezentări la un interviu cu o
persoană care şi-a trăit copilăria în timpul regimului comunist.
Persoana intervievată mi-a povestit cum în acea etapă a vieţii ei se juca alături de
fraţii şi surorile ei cu vecinii. Jocurile frecvente erau: şotron, baba oarba, ţâţă-mâţă şi de-a
v-aţi ascunselea. Jocurile copilăriei erau completate de problemele cotidiene: îngrijea
împreună cu sora ei de fraţii mai mici care erau gemeni pentru că părinţii lor nu se puteau
ocupa de ei deoarece munceau la CAP. Chiar dacă petreceau destul de puţin timp cu
părinţii, mi-a mărturisit că nu a simţit din partea acestora lipsă de afecţiune şi că în puţinul
timp liber pe care îl aveau, îl petreceau în familie. Îşi aminteşte cu plăcere de clipele
petrecute cu prietenii şi cu fraţii cu care se juca, dar şi că un rol important în viaţa sa l-a
avut şcoala.
Aşadar....
Clasele primare şi cursurile gimnaziale le-a făcut în satul natal, iar după
terminarea orelor mergea, nevoită fiind, la munca câmpului. Dn cauza colectivizării
agriculturii încă de la vârsta de 8-9 ani copiii erau nevoiţi să-şi ajute părinţii la sapă şi la
adunat de fân. Neavând timp să-şi facă temele decât seara era nevoită să le facă la lumina
lumânării sau la lampa cu petrol. În clasele generale făcea şi practică mergând la cules de
plante medicinale: flori de tei, măcieşe, frunze de dud, pentru viermii de mătase care erau
crescuţi în şcoală şi care trebuiau hrăniţi din 2 în 2 ore, fiecare elev venind cu câte o pungă
de astfel de frunze.
2
Elevă, clasa a XII-a D, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”, Oradea, coordonator: prof. dr. Livia
GHIURCUŢA
8

De asemenea, îşi aminteşte şi de zilele de sărbătoare în care venea la Oradea în 24
ianuarie unde se juca hora Unirii, de 1 mai când se organizau festivaluri în parcuri şi de
23 august-ziua naţională, când veneau la defilare în costum PTAP alcătuit din pantaloni,
bluză şi bonetă, toate de culoare albastră.
Un alt element care şi-a pus amprenta asupra copilăriei ei au fost şi alimentele
care se dădeau raţionalizate. Acestea erau alimente de bază: ulei, zahăr, făină, laptele,
insuficiente pentru familiile cu mai mulţi copii. De aceea, de cele mai multe ori era
nevoită să se trezească dimineaţa la ora 4:30 pentru a merge să stea la coadă ca o
certitudine a procurării alimentelor.
Pentru a urma învăţământul liceal, îşi aminteşte interlocutoarea mea, erai nevoit să
vii în Oradea, unde trebuia să rămâi la internat care costa 600 de lei, din cauză că nu-ţi
permiteai să faci naveta, iar condiţiile internatului erau foarte stricte. Dacă vroiai să mergi
acasă la sfârşit de săptămână aveai nevoie de bilet de voie semnat atât de pedagogă, cât şi
de directorul şcolii. Pe bilet era specificată şi ora la care trebuia să te întorci la internat, iar
dacă întârziai erai dus la direcţiune şi timp de o lună nu mai aveai voie să mergi acasă.
Internatul avea regulile sale!!!La cantina şcolii erau de serviciu toate fetele dintr-o cameră
de internat timp de o săptămână. O altă regulă în internate era aceea că în fiecare
dimineaţă la ora 6,00 erau scoase în curtea şcolii, în pijama, la învioarare, după care se
urca în camera de internat pentru igiena personală şi autogospodărie, coborai apoi la
cantină şi după ce terminai de mâncat mergeai la orele de curs. După terminarea acestora,
elevii mergeau la masă, iar de la ora 16,00 până la ora 19,00 începeau meditaţiile. La
finalul meditaţiei se cobora la masă după care se întorceau în cameră unde mai vorbea cu
colegele de cameră până la ora 22,00 când era ora stingerii, adică odată cu încheierea
programul la televizor. În duminicile în care nu mergeau acasă se mergea la teatru sau la
filme precum: Pistruiatul şi Sandocan.
Din punct de vedere religios le era interzis să meargă la biserică, iar în şcoli orele
de religie erau interzise categoric.
Acum, odată cu trecerea anilor, omul de lângă mine, copilul de altă dată, îşi
aminteşte cu drag de această etapă a vieţii ei chiar dacă cu regretă nimic îşi aminteşte şi de
lipsurile şi de greutăţile pe care le-a avut de înfruntat. Ne mărturiseşte că deseori priveşte
la copiii din zilele noastre şi nu mai observă la ei atâta bucurie în timp ce se joacă. Se
bucură că aceştia nu mai trec prin greutăţile şi lipsurile prin care ea a fost nevoită să treacă
în copilărie, că pot să petreacă mai mult timp cu părinţii lor, că au spaţii special amenajate
pentru joacă, lucruri care în copilăria ei erau doar imaginare. Observă totodată că aceştia
nu mai pun atâta accent pe joacă şi îşi petrec cel mai mult timp în faţa televizorului sau în
faţa calculatorului, făcându-i pe copii să stea mai mult în casă şi să interacţioneze mai
puţin unii cu ceilalţi.
9

Ne confesează, spre partea finală a interviului, cu puţin amar în voce, faptul că şi
copilul ei face la fel, dar a început să se obişnuiască cu aceste lucruri şi a înţeles că aceasta
este copilăria specifică acestor timpuri, iar copilăria pe care ea a trăit-o li se pare copiilor
una deja „demodată”.
În încheiere, interlocutoarea mea speră că generaţiile viitoare vor încerca să
îmbine ambele tipuri de copilării (cea comunistă cu cea democrată) şi vor socializa mai
mult prin întâlniri directe, în parcuri şi vor petrece mai puţin timp în faţa calculatorului şi
a televizorului pentru o sănătate intelectuală şi fizică fără probleme.
10

FLORI DE VIS, PARADIS PIERDUT
Miriam Amalia MOŢ3
Cuvinte cheie: inocenţă, naivitate, încredere, iubire, visare
Buchetul florilor de vis îl reprezintă anii firavi ai copilăriei, ani plini de visare,
plini de naivitate, plini de inocenţă şi de multă încredere.
Copilăria e începutul tuturor începuturilor, e începutul primelor zile de viaţă a
primei prietenii, a primei iubiri. E lucrul manual ţesut la ghergheful inocenţei cu atâta
măiestrie de mâinile firave şi gingaşe ale micilor artişti, iar firele împletite cu atâta artă
sunt: naivitatea, sinceritatea, bucuria, încrederea şi iscusinţa celor mici. În clepsidra
copilăriei se oglindesc cu atâta reflexie razele calde şi sincere ale măreţului soare
încălzind tot mai profund acest timp şi încercând totodată să-i extindă marginile bine
conturate, dar totuşi variabile.
Copilăria este o floare rară cu miresme dulci şi intense care nu se vor uita
nicicând. Această vârstă binecuvântată ne vorbeşte despre fericirea de a fi copil, despre o
lume unde binele învinge întotdeauna răul, despre o lume în care soarele străluceşte şi
cerul rămâne senin.
Copilăria e lacul fermecător în care te scalzi plin de nădejde, încredere şi pace
ştiind că întotdeauna vor exista două mâini întinse care îţi vor veni în ajutor. Ea este
şuvoiul de ape care izvorăşte limpede şi curat din adâncurile fiinţei şi la care omenirea
aleargă fără încetare să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de
frumuseţe, de perfecţiune. E joaca minţilor naive care planează spre alte spaţii, spre
meleaguri de basm, unde mai apoi totul devine realitate. E universul în care zmeii se
împletesc cu zânele, feţii frumoşi cu crăiesele, unde piticii sunt din ciocolată, iar
floricelele din acadele. E visul neşters al fiecărui copil. Copilăria este o lume fermecată,
duioasă în care orice se poate întâmpla. E o lume atât de imensă şi plină de visare, dar
totuşi atât de mică atunci când îi pătrunzi realitatea. Într-o lume lipsită de emoţie sau de
sensibilitate, într-un univers îngheţat sufletul de copil dezgheaţă sufletele semenilor săi.
Copilăria este un dar al vieţii care trebuie trăit din plin şi preţuit pentru frumuseţea
şi unicitatea sa. Este una dintre cele mai preţuite comori pe care nimeni nu ţi-o mai poate
3
Elevă, Clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Nr.11, Oradea, coordonator: prof. Dorina GURĂU
11

lua din suflet. ,,O, de-ar exista veşnic esenţa copilăriei în cugetul omenirii, atunci
omenirea ar avea o veşnică esenţă de bunătate şi iubire”.
Există totuşi şi copilării în care razele iubitoare de lumină şi speranţă nu au
luminat niciodată unele vieţi nevinovate, cu toate că ea este inocentă în felul ei. În
asemenea situaţii visele celor mici au fost umbrite de negură şi ceaţă. Cu toate acestea
fiecare copil merită să aibă o copilărie plină de speranţă şi visare, plină de mângâiere şi
pace, dar... din păcate pentru unii e „paradisul pierdut “.
,,O, de şi-ar răspândi teiul mireasma lui dulce în sufletele oamenilor şi parfumul
până în întinderile apuse ape fiecărui ins, atunci copilăria ar fi veşnic tânără şi frumoasă”.
BIBLIOGRAFIE
www.librarie.net/autor
www.citatepedia.info/citate-despre-copilarie-
12

COPIII ŞI COPILĂRIA
Iulia CRISTEA4
Cuvinte cheie: copilărie, prieteni, fericire, grădiniţă, familie, jocuri.
Sunt mare, am 13 ani, o vârstă între copilărie şi adolescenţă. Aşa că, programul
meu pendulează între joacă şi teme multe şi grele, că nici nu ştiu cum să-mi împart timpul.
Totuşi sunt copil încă…
Gândurile îmi sunt întrerupte de zgomotul soneriei ,,Ţrrrr ţrrrr!”, care mă irită.
Tocmai asta lipsea! Dar glasuri cunoscute de prieteni mă cheamă scurt şi hotărât: ,,Hai!”.
Nu rămâne loc de refuz. Fericită, uit de gândurile învălmăşite de până acum, îmi iau în
fugă rolele, hamsterul şi nu se poate fără soră-mea cu al ei hamster grăsuţ. Ne luăm la
întrecere, toată gaşca, spre locul nostru de joacă, eu fiind cap de coloană. Ne învârtim într-
un cerc mare, iar hamsterii se bucură de libertate şi de soare, manifestându-se prin chiţăit.
Nu este bucurie mai mare! Deşi, nu este un loc de joacă amenajat, nouă ni se pare un
tărâm mirific şi, cu imaginaţia fiecăruia dintre noi, creăm jocuri noi, atractive,
diversificate încât am putea scrie o carte. Strigătele de bucurie, de încântare îşi iau zborul
spre geamurile vecinilor, dar sunt cuvinte vesele, calde ce transmit bună-dispoziţie, care
opresc eventualele reproşuri ale capetelor de la ferestre. Din fericire, sunt multe momente
cu jocuri: ,,Baba-oarba”, şotron, ,,De-a restaurantul”. Preferatul tuturor este ,,De-a v-aţi
ascunsa” pe care îl jucăm în serile răcoroase de vară şi nici nu puteţi bănui ce locuri
ascunse găsim şi ce emoţii puternice trăim.
Trebuie să amintesc şi anii de grădiniţă, de poznele copilului nevinovat şi inocent,
uneori cu final nedorit. Găseam o plăcere în a fugi de colegi, ca de inamici, când un smoc
de iarbă mi-a pus piedică şi m-a proiectat drept în cuiul ieşit al unei bănci, care mi s-a
înfipt în frunte.
Nu mai ştiu ce m-a îngrozit mai tare: chipurile înspăimântate ale celorlalţi micuţi
şi al doamnei educatoare, sângele ce-mi şiroia pe faţă sau faptul că mi-am pătat blugii
preferaţi.
4
Elevă: Cls: a VI-a A, Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, Judeţul: Bihor, coordonator: prof.
Emilia HAŞ
13

Amintirea dureroasă nu se va şterge, cum nu s-a şters nici cicatricea de pe fruntea
mea. Dar timpul a trecut repede, fetiţa micuţă a crescut, preocupările, jocurile sunt altele şi
poznele sunt diferite, după vârstă. Taberele sunt cele mai plăcute, mai ales când, seara
târziu, taman la ora 12 noaptea ne adunăm în camerele colegelor, ferite de ochii dirigintei.
Cu sufletele la gură, ascultăm poveşti şi urmărim jocuri de groază la lumina lanternelor.
Cine se mai putea trezi dimineaţa, când ciocănitul vesel al dirigintei, la uşa noastră se
transforma în vampiri.
Nu se poate trece peste poveştile din copilăria bunicilor, de acu’ 60 de ani cu care
ne adormea bunica seara, întâmplări ce seamănă leit cu ale noastre. Sunt multe: cu sania
de vite încărcate cu copiii satului şi răsturnată apoi într-un şanţ enorm claie peste grămadă,
cu covata de pâine drept barcă pe lac, finalul fiind uşor de ghicit. Mie îmi plăcea însă o
întâmplare comică, de pe când bunica avea 7-8 ani şi a trimis-o mama ei cu de mâncare la
câmp, precum Nică din Humuleşti. Desculţă fiind, s-a împiedicat şi a vărsat o parte din
mâncarea din oala de lut. Ideea a încolţit în mintea copilului şi a completat zeama cu apa
din pârâul în care se scăldau raţele. E clar ce a mâncat bietul cosaş, după o zi de muncă.
Familia înseamnă mult pentru mine şi, de Paşti mergem cam 200 km ca să ne
întâlnim cu neamurile din Bistriţa. Acolo tradiţia îşi spune cuvântul şi masa pascală este
respectată întocmai: se ciocnesc ouă roşii cu urarea „Cristos a înviat!”, se mănâncă pască
şi şuncă, apoi miel umplut stropit cu vin. Dar ce e mai grozav este întâlnirea din parc „La
ciocnitul ouălor!” unde se adună tot tineretul ciocnindu-se ouă pe luate. E încântător să te
întorci acasă având străiţuca plină cu ouă colorate.
Mi se pare că aceste întâmplări sau jocuri ale copilăriei seamănă atât de mult cu
cele trăite cândva de eroii operelor literare.
Mă regăsesc în mulţi dintre ei, la fel pe prietenii mei. Şi eu am furat mere din
grădinile vecinilor precum Nică din „La cireşe”, sau am prins fluturi şi melci asemenea lui
Nică din „Pupăza din tei”.
Îmi plac drumeţiile cu familia şi am bătut cu piciorul plaiurile Băiţei şi ale
Apusenilor ce îmi amintesc de versurile lui Eminescu „Fiind băiet păduri cutreieram”. Din
fericire, mai este mult până când voi exclama nostalgic „Unde esti, copilărie, Cu pădurea
ta cu tot?”.
Pentru familia mea, iarna este un prilej pentru patinaj şi schiat pe pârtia albă, unde
recunosc eroii din „Iarna pe uliţă”. Din fericire, nu am aceeaşi soartă ca „Niculăiţă
Minciună”, copil isteţ, dar neînţeles de cei din jur. Nu vreau să fiu luată drept Goe sau
Ionel Popescu, chiar dacă uneori ar exista unele mici asemănări. Adesea am străbătut Alpii
alături de buna şi capricioasa Heidi împreună cu Peter şi sper să calc cu adevărat pe urma
poveştii ei.
14

Copilăria descrisă în literatură mi-a pătruns adânc în suflet şi am suferit alături de
„Cuore, inimă de copil”, mulţumind cerului că îi am alături pe părinţi. Şi pe Remi l-am
însoţit în lunga şi încercata călătorie alături de signor Vitalis, talentaţii Capi şi Sufleţel.
Sunt copil încă şi totuşi anii copilăriei de până acum îi simt undeva, într-un
colţişor, unde voi merge atunci când voi simţi nevoia, când probabil se vor naşte
sentimente de regret şi nostalgie. Au rămas memorabile cuvintele lui Creangă de acu’ 125
de ani: „Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când e
lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-o zice.”
15

COPIII ÎN ISTORIE
Bogdan ROŞAN5
Copiii în decursul istoriei au avut multe de suferit. În contextul în care se afla ţara
lor ei au avut de suportat consecinţele. Desigur ei au avut şi avantaje, cum ar fi unele
reforme care au fost în favoarea lor, precum reformele şcolare, însă au avut şi mult de
suferit de-a lungul unor războaie sau a unor regimuri politice.
Abordarea Holocaustului în România, dar şi în Europa a avut un grav impact
asupra psihologiei copilului. Cum în Europa, evreii erau destinaţi anihilării, numai un
procent de 6-5% dintre copiii evrei au supravieţuit. Înainte de a fi deportaţi, copii evrei,
dar şi ţigani sufereau un tratament inimaginabil fiind supuşi atacurilor fizice şi
psihologice, excluşi din şcoli, înfometaţi şi lăsaţi să moară. Prin natura acestei crime,
uciderea copiilor în timpul holocaustului este puţin documentată şi foarte puţin menţionată
de-a lungul istoriei. În România, dintre cei aproximativ 11.000 de romi decedaţi după
deportarea în Transnistria, jumătate au fost copii. Cel mai adesea uităm însă faptul că
dintre cele şase milioane de victime vinovate de a se fi născut evrei, un milion şi jumătate
au fost copii. Cum toţi evreii europeni erau destinaţi anihilării, doar un procent cuprins
între 6-8% dintre copiii evrei au supravieţuit războiului, în timp ce procentul adulţilor a
fost de 33%.
„În dimineaţa aceea soldaţii au bătut la uşă, înjurând şi strigând tot felul de
obscenităţi. Ne-au ordonat să ieşim în stradă… Plânsetele femeilor şi ale copiilor şi
glasurile care strigau Sema Israel, m-au făcut să înţeleg brusc ce se întâmplă… În
buimăceala şi suferinţa de atunci, mi-a trecut prin minte un gând. Cum putuseră toţi
prietenii şi vecinii noştri germani şi români să ne întoarcă spatele?… Soldaţii au condus
convoiul până la gară… Pe sine aşteptau pregătite, cu uşile deschise, vreo treizeci de
vagoane cu uşile deschise… Deci asta era călătoria mea de vis cu trenul – un coşmar…
Odată cu prima zdruncinătură, s-a dezlănţuit iadul pe pământ. Oamenii se rugau, plângeau,
se tânguiau ţinându-se unii de alţii ca să nu se dezechilibreze. Cel mai greu de îndurat erau
scâncetele copiilor. L-am întrebat pe Dumnezeu: „De ce copiii? De ce noi? De ce eu?
5
Elev, Clasa a XII - a D, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”, Oradea, coordonator: prof. dr. Livia
GHIURCUŢA
16

Fusesem crescută într-o familie deosebit de religioasă şi credeam în Dumnezeu.
Credeam în bunătatea oamenilor… Oare ce se întâmplase aşa de grav, că lumea copilăriei
mele, plină de bucurii şi tristeţi simple, fusese întoarsă brusc cu susul în jos?”… În cea de
a patra zi, trenul s-a oprit. Soldaţii au descuiat uşile, strigând: „hai jos, jidani nenorociţi.”
Murdari, morţi de foame şi epuizaţi, de-abia reuşeam să ne ţinem pe picioare. Ne-au
ordonat să formăm o coloană şi ne-au pus să mergem pe jos până la Mărculeşti… Copiii şi
bătrânii care muriseră în călătorie fuseseră aruncaţi pe câmp” (mărturia unei
supravieţuitoare a holocaustului).
În timpul regimului comunist, au avut de suferit în special copiii care nu erau de
acord cu regimul şi aveau idei occidentale. Aşa a fost şi cazul la începutul anilor 1950,
17

când în România funcţiona singura închisoare pentru copii din lume. Este vorba de
închisoarea de la Târguşor, de lângă Ploieşti. Aici erau închişi cei mai buni copii din ţară,
care aveau cele mai bune rezultate la învăţătură. Ei erau împotriva regimului, credeau în
venirea americanilor, aveau idei cu totul opuse regimului.
În concluzie, copiii de-a lungul istoriei au fost mai mult folosiţi ca nişte unelte în
contextul dat la acea dată, ei neavând prea multe de spus şi fiind mai uşor de manipulat.
18

COPIII ŞI COPILĂRIA
Aprilia-Cezara TĂNESCU 6
Cuvinte cheie: perioada copilăriei, părinţi, suflet, naivitate, concepţie
Ce este copilăria? De când până când durează aceasta? De ce anume este
influenţată durata acesteia? Sunt întrebări cu răspunsuri variabile, în funcţie de fiecare
persoană.
În opinia mea, copilăria nu este doar perioada de început a vieţii, a formării
noastre, perioada în care intrăm în contact cu oamenii, natura şi tot ce ne înconjoară. Eu
consider copilăria o stare de spirit, care izvorăşte din sufletul şi subconştientul nostru,
păstrându-ne conştientul tânăr.
În primul rând, Ambrose Bierce defineşte copilăria ca fiind „Perioadă a vieţii
umane, intermediară între idioţia prunciei şi nebunia tinereţii - la doi paşi de păcatele
maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii”. Prin aceste rânduri, Bierce doreşte să
transmită faptul că viaţa este împărţită în anumite cicluri, pruncia fiind perioada în care ne
formăm principalele deprinderi, în care începem să facem primele greşeli şi primim
primele îndrumări. De asemenea, scriitorul suţine că aceasta este o perioadă a naivităţii, în
care totul pare perfect şi imperfect în acelaşi timp. De ce perfect şi imperfect? Unui copil
care abia cunoaşte lumea, totul i se pare desăvârşit, fără pereche, dar în acelaşi timp va
găsi el ceva care nu concordă cu imaginea perfecţiunii existentă în concepţia sa.
În al doilea rând, o vorbă din bătrâni spune că: „Eşti copil atâta timp cât ai
părinţi”. Mulţi ar contesta această idee deoarece nu părinţii te fac copil, ci starea de spirit.
Eu consider că durata copilăriei nu este influenţată de părinţi deoarece sunt atâţia copii
care nu au parte de un cămin, dar totuşi o cunosc, în timp ce alţii, chiar dacă au parte de
acesta, copilăria lor este de scurtă durată datorită neglijenţei parentale. Copiii şi copilăria
este un subiect destul de dificil, datorită influenţelor negative existente în zilele noastre
din partea societăţii şi care au efect direct asupra odraslelor, nevoite să renunţe timpuriu la
pruncie.
Ca studiu de caz, am analizat copilăria mea şi pe cea a surorii mele. Copilăria mea
6
Clasa a XII-a A, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Târgu Jiu, Gorj, coordonator: prof.
Ileana COICA
19

nu a avut o durată prea mare, deoarece am fost nevoită să intru mult prea devreme în
contact cu mizeriile societăţii. Eram primul copil, apărut exact în perioada în care ai mei
încercau să îşi facă un drum în viaţă. Le era foarte greu să se împartă între firmă şi mine,
aşa că încercau să ma lase în grija altcuiva, dar de cele mai multe erau nevoiţi să mă ia cu
ei pentru că nu concepeam să stau fără cei ce mi-au dat viaţă. Astfel eram nevoită să
particip la discuţii serioase, care mă puneau pe gânduri, în ciuda vârstei fragede. Mai
târziu, când am mai crescut puţin, au început să construiască o casă. Fiind prinşi în
aceleaşi activităţi monotone cu serviciul, de multe ori trebuia să renunţ la activitatea
normală a unui copil, anume joaca, pentru a mă ocupa de muncitori. Privind la sora mea
mai mică, nu regret nicio secundă faptul că nu am avut o copilărie asemenea celorlalţi
copii. Pe ea au lăsat-o părinţii în grija străbunicii noastre la câteva luni după naştere. Ea a
avut o copilărie complet lipsită de griji, a crescut într-un mediu liniştit, departe de
aglomeraţia oraşului. La ţară nu avea aproape nimic din ceea ce aveam eu la oraş, dar ea
considera că are totul. Ea era tot timpul mulţumită, iar mie nu îmi putea face nimeni pe
plac. În prezent, aproape la vârsta maturităţii, ea are acelaşi suflet de copil pe care îl avea
din perioada copilăriei, eu în schimb am renunţat timpuriu la tot ce ţine de naivitatea
copilăriei. Cu toate că facem parte din aceeaşi familie, există diferenţe semnificative în
comportamentul nostru, provenite din mediul în care am fost crescute. Eu mă pot lăuda că
în ciuda faptului că a trebuit să-mi sacrific copilăria, am avut de învăţat o mulţime de
lucruri esenţiale ce îmi vor fi de ajutor în viaţă, în timp ce ea, aşa cum a fost obişnuită, va
trebui să aibă pe cineva în faţă.
În concluzie, durata copilăriei nu este delimitată de anumiţi parametri generali,
aceasta variază de la fiinţă la fiinţă. Copilăria reprezintă o stare de spirit, izvorâtă din
adâncul sufletului, pentru a încerca să neutralizeze greutăţile vieţii. Copiii depind foarte
mult de mediul social în care se dezvoltă, acesta influenţându-le şi definindu-le copilăria.
Cel mai plauzibil exemplu îl consider copilăria de care am avut eu parte şi copilăria pe
care a avut-o sora mea.
BIBLIOGRAFIE
http://quotationsfreak.wordpress.com/citate-dragoste-femeie-oportunitate-mama-prietenie-
primavara/despre-copilarie/
20

COPIII SUNT DIN RAI
Alexandra PAUL7
Cuvinte cheie: dragoste, Dumnezeu, cadou, îngeri, rai
Copiii sunt un dar, un dar atât de sfânt, încât ca să-i înţelegem nu ne trebuie decât
iubire şi o parte din inima noastră care a rămas intactă peste ani, la fel de pură ca a lor.
Când un copil vine pe lume este ca un înger, vine fără păcate, dar în timp el face greşeli şi
devine om. Este mic, onest şi curios. Nu ştie ce este minciuna, ura sau durerea. Ştie,
recunoaşte şi acceptă un singur lucru: iubirea.
Lumea se învârte datorită lor, copiilor, pentru că ei emană, dăruiesc şi împărtăşesc
mai multă dragoste ca nimeni altcineva de pe pământ. Iar noi, oamenii cu inima
păcătoasă, ar trebui să învăţăm ceva de la aceşti îngeri ai iubirii şi să acceptăm acest cadou
prea valoros dăruit de Dumnezeu, pentru că acesta este un semn al iubirii lui eterne pentru
noi, pentru că în orice copil vezi inima infinită a lui Dumnezeu.
Pe măsură ce un copil creşte, inima-i descreşte şi încetează a mai fi copil, a mai
copilări şi a iubi necondiţionat, se maturizează, devine adult, dar acolo adânc în inima lui
rămâne o părticică, fie cât de mică, neatinsă de ura, dezamăgirea şi durerea acestei lumi.
Copilul din noi încearcă să iasă la suprafaţă şi să acopere toate suferinţele şi rănile care şi-
au pus amprenta adânc în suflet. Acest proces ne ţine în viaţă şi se numeşte vindecare prin
iubire. Iar dacă noi nu am fi avut copilărie sau nu am fi fost copii, nu am mai fi avut
această putere de a iubi, iar rănile nu s-ar fi vindecat şi rasa noastră nu ar mai fi existat.
Totul este datorită copiilor. Copiii ne învelesc în veselie şi ne dăruiesc atât de multă
dragoste, acel fel de dragoste inocentă, sinceră şi cu acel ingredient special în ea, încât să
putem dărui şi noi mai departe. Iubirea unui copil este rară în această lume, nu se poate
crea pentru că ea este unică, vine cu adevărat din inimă şi este specifică doar unei singure
perioade, copilăria. Poate ei nu ştiu cât de valoroşi sunt pentru această lume, dar noi ar
trebui să ştim.
7
Elevă, cls. a VII-a B, Liceul Teologic Greco-Catolic Iuliu Maniu, Oradea, coordonator: prof.
Emilia HAŞ
21

Copiii sunt nişte fiinţe divine, cu şase aripi de îngeri de bunătate, cu o aură de
fericire şi cu o lacrimă prea-sfântă de iubire, venite din rai pentru a ne învăţa pe noi,
oamenii de rând, ce este iubirea, bunătatea şi solidaritatea.
Încă din vremuri străvechi, copiii existau şi, ca nişte mici îngeri, făceau lumea mai
bună. Ei apar peste tot, în toată istoria omenirii: în Biblie, în cărţile de istorie; în basme
chiar şi îngerii sunt făcuţi după chipul lor inocent. Copiii şi copilăria au evoluat şi s-au
adaptat stilului de viaţă odată cu adulţii, dar la ei un singur lucru nu s-a schimbat,
inocenţa. Aceşti copii ai lui Dumnezeu sunt atât de armonioşi, încât sunt una cu natura şi,
atunci când un copil întâlneşte natura, reacţionează diferit faţă de restul lumii, este uimit
de această creaţie a Tatălui său, o respectă şi chiar dă o mână de ajutor tuturor vietăţilor.
Trebuie să ne dăm seama şi să fim recunoscători chiar în această clipă pentru acest cadou;
aceste fiinţe vin pe lume, o fac mai bună, cresc şi pleacă uneori prea devreme, iar, dacă se
întâmplă, fiţi convinşi că pleacă în Rai, acolo unde le este locul, pentru că au fost prea
inocenţi, prea inimoşi şi miloşi, iar Domnul are nevoie de ei acolo sus.
Într-un final, tot ce pot spune despre copilărie este; că e unică, minunată, specială,
iar atunci când o trăieşti nu ai responsabilităţi. Eşti liber, te bucuri de iubire, fericire,
afecţiune infinită şi tot ce trebuie tu să faci e să te joci şi să fii fericit.
Aşadar să ne bucurăm de acest dar de la Dumnezeu pentru că această perioadă
este ca o vacanţă pentru viaţă, este o vacanţă pentru suflet pentru că îţi hrăneşti inima cu
iubire pentru toată viaţa. E ca şi cum ai opri la benzinărie, ai alimenta maşina şi ai pleca
într-o călătorie foarte lungă şi, te-ai opri doar când vei găsi destinaţia, în cazul nostru,
Raiul.
22

COPILĂRIA ESTE INIMA TUTUROR VÂRSTELOR
Melania STANCIU 8
Doina LAŞIŢĂ 9
„Copilăria este inima tuturor vârstelor”. Această afirmaţie blagiană se referă la
acea perioadă a existenţei umane, marcată de fascinant, de bucurie şi de vis. Copilăria
constituie nucleul originar al existentei fiecarei persoane în parte.
Planeta Mercur, cel mai apropiat vecin al Soarelui, guvernează anii copilăriei, iar
mercurul, ca simbol, este hrana nemuririi. Poate aşa se explică de ce fiecare urmă de pas
ne întoarce la copilărie, iar spre finalul vieţii redevenim copii.
Perioada de dulce confuzie între real şi imaginar, copilăria, este simbolul
inocenţei, al simplităţii naturale, al spontaneităţii. Copilul e aşa cum e, fără premeditare şi
gânduri ascunse. E cel mai mare şi adorabil mincinos, dar în acelaşi timp şi cel mai cinstit
şi sincer din lume. Se mai spune despre copil că e cartea în care citim şi în care mai
trebuie să scriem. Adeseori îngerii apar sub înfăţişarea unor copii, ca simbol al
nevinovăţiei şi curăţiei.
Cineva asemuia copilăria cu un izvor de apă ce ţâşneşte limpede şi curată şi spre
care alergăm necontenit să ne potolim setea de idealurile ei de iubire, de bunătate, de
frumuseţe, de perfecţiune.
Pentru mine, copilărie înseamnă să te joci nelimitat; să fii zburdalnic pe iarba
verde chinuind iepuraşii şi puişorii gălbiori; să alergi desculţ pe nisipul fierbinte udându-te
cu stropitoarea; să-ţi umpli mâinile cu viorele şi să le dai bunicii să le pună în apă; să
alergi după fluturi sau să prinzi cărăbuşi şi să-i faci morişcă; să tragi cu praştia şi să mai
nimereşti şi geamurile vecinilor; să înveţi să înnoţi fără să-ţi pese câtă apă înghiţi; să
patinezi până îngheţi de te dor mâinile; să te dai cu rolele sau bicicleta oricât de juliţi ţi-ar
fi genunchii; să te dai cu sania până te saturi de-atâtea căzături; să fii prieten cu toată
lumea şi mai ales cu ursuleţii sau păpuşile Barbie pe care le aperi adeseori de răutatea
unora pe care nici măcar nu te superi. Copilărie înseamnă să visezi cu ochii deschişi, să
plângi şi apoi să râzi cu aceeaşi uşurinţă; înseamnă naveta între părinţi şi bunici, dar şi
unii şi alţii să te strângă în braţe, iar tu să-i ţii de mână. Mai înseamnă să înveţi să scrii, să
8
Prof. Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva
9
Prof. Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva
23

citeşti, să socoteşti, dar mai ales să înlocuieşti mâncarea cu ciocolata şi s-o mănânci în
grabă până-ţi ajunge la urechi. Ce plină e copilăria, dar cât de uşor ţi se pare totul atunci!
E numai soare şi cer albastru fără nori. Acum, trebuie doar să învăţăm şi parcă e prea
mult. Apoi, treptat, ne îndepărtăm de copilărie. Cine uită, însă, să fie câte puţin copil, nu
poate fi pe deplin fericit. Iar dacă la final nu redevii curat cum te-ai născut, nu vei putea
intra în împărăţia lui D-zeu. Intrând, vei cuceri nemurirea, graţie celei mai minunate etape
din viaţa ta, copilăria.
Cotrobăind prin ungherele literaturii române, am dat de Grigore Vieru, care, lipsit
în copilărie de jocurile necesare unui copil, le-a călăuzit altora copilăria. Zăbovind
îndelung, prin opera sa, în lumea copiilor, a purtat un dialog continuu cu ei, deschizându-
le uşile, învăţându-i să fie copii. I-am întâlnit pe Tudor Arghezi şi Elena Farago, şi ei
copilăroşi peste măsură. Comunicând cu vieţuitoarele atât de dragi copiilor, cum sunt:
căţelul, pisica, şoarecele, furnica, gândăcelul, cucul, bondarul, au zugrăvit toate bucuriile,
emoţiile, duioşiile copilăriei. Îmi amintesc ce mult l-am îndrăgit pe Zdreanţă şi cum m-a
ajutat el să iubesc acele mici cuvântătoare de care până atunci îmi era doar frică. L-am
descoperit pe Victor Eftimiu, care şi el creează o imagine a copilăriei plină de veselie şi
candoare. Descrie copilul sfios, visător, care adoră jocul cu bilele, arşicele, sau înălţatul
zmeelor. Şi indiferent de joc, copiii lui apar „râzând ca nebunii”, îndemnându-te, parcă, să
te bucuri de copilărie atunci când o ai. Ana Blandiana, compară şi ea copilăria cu o
poveste frumoasă „ce te cuprinde şi apoi te lasă”. Dar cele mai multe amintiri legate de
copilărie, spuse cu răbdare şi mult haz, sunt totuşi, cele ale lui Ion Creangă. E primul în
topul năzdrăvăniilor copilăriei. Cine poate uita de „Ozana cea frumos curgătoare”, de
caprele râioase ale Irinucăi, de pluta de pe Bistriţa, de pupăza din tei, de cireşele şi cânepa
mătuşei Marioara, şi de câte şi mai câte.
Citându-l pe Creangă, pot spune: „aşa era el la vremea aceea fericită” şi nimeni şi
nimic nu va putea schimba mirajul acelor clie când orice vis prindea contur, devenind
realitate...
24

GÂNDURI… COPILĂREŞTI…
Abril MONTES DE OCA10
Cuvinte cheie: copilărie, prietenie, adevăr, eu, drum
Copilăria… ce cuvânt obişnuit…. şi totuşi … ce înseamnă?
I-am întrebat pe cei mai mari decât mine, scriitori, părinţi, bunica, sora mea mai
mare.Toţi vorbesc cu nostalgie şi dragoste. Dar ce cred eu, copilul ce-şi trăieşte acum
(2014) copilăria?
Este copilăria etapa vieţii când te distrezi, te joci, faci glume şi mergi la şcoală?
Este „vârsta cea fericită”, cum spune Ion Creangă? Sau „darul nepreţuit al lui Dumnezeu
pentru fiecare om”, cum spune bunica?
Mulţi ar fi de acord, dar… părerea mea despre copilărie este alta.
Îmi place mult să citesc, e un refugiu, un tărâm al regăsirii, al echilibrului.
Obligată să mă adaptez altei lumi, părăsind Argentina, am dat piept cu realitatea. Copilăria
din cărţi e mirifică, dar cea din viaţa de fiecare zi… Da…înfăţişarea mea merge la şcoală,
face glume şi trece prin momente jenante de care mai târziu va râde… dar… sufletul şi
mintea mea? Sufletul îmi rămâne confuz. Are… altă părere.
Copilăria este momentul în care înţeleg că între copiii de vârsta mea nu sunt nimic
altceva decât… încă un punct… poate… neînsemnat.Sunt încă o persoană care se închide
şi se transformă pentru a avea mai mulţi prieteni, pentru a lăsa o impresie bună.Acum mă
întreb: de ce trebuie să mă schimb? De ce nu pot fi eu? De ce nu mă văd ceilalţi drept cine
sunt?
Adevărul este că, dacă încerc să fiu ,,eu”, rămân doar cu o prietenă. O singură
prietenă care mă acceptă drept cine sunt. O singură prietenă căreia îi pot povesti totul. O
prietenă pe care mă pot baza. Dar, spre deosebire de alte prietenii, şi ea stie că se poate
baza pe mine, pentru orice, de la cel mai mic şi neînsemnat secret până la cel mai
important. În aceste momente de confidenţe simt că nu sunt un ,,nimic”. Dacă cineva se
poate baza pe mine, mă simt mai importantă, iar acest sentiment de reciprocitate cred că se
numeşte ,,prietenie”.
10
Elev, Clasa a VIII-a B, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, Oradea, jud. Bihor, coordonator:
prof. Mihaela POPOVICIU
25

În copilărie apar multe certuri, multe prietenii false, puţin adevăr, mulţi ,,prieteni”
care bârfesc. Rar găseşti o persoană în faţa căreia nu trebuie să te schimbi, o persoană care
îţi acceptă defectele. Deşi este doar una, mă bucur că pot avea încredere în ea. Poate
aceste gânduri dau impresia unui pesimism specific vârstei, unui strigăt al celui ce simte
că părăseşte copilăria, al celui ce nu găseşte sprijin în lumea adulţilor… poate…
Şi totuşi aceasta este părerea mea despre copilărie. Copilăria nu este mereu roz, nu
este doar un moment în care eşti liber. Pentru mine este un drum cu obstacole. Trebuie să
avansez, dar să rămân eu.
26

COPILARIA DE IERI - COPILARIA DE AZI
Andreea GYONGYOSI11
Cuvinte cheie: jocuri, natură, râsete, calculator, „World of Warcraft”
„Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină,
ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare”, spunea scriitorul Eugen
Ionescu.
Pentru majoritatea oamenilor copilăria este o vârstă de care îşi aminteşti cu drag,
nostalgie şi melancolie. O vârstă pe care o regretă cei mai mulţi dintre noi. Îşi amintesc de
ea la vârsta adultă, mai ales când dau de greutăti şi îşi spun: „ehehei dacă aş fi acum copil,
nu aş avea atâtea griji, nu mi-ar păsa de nimic, singura mea preocupare ar fi joaca”.
Amintirile cele mai dragi ale copilăriei mele şi care îmi vor rămâne pentru totdeauna
în memorie sunt cele ale vacanţelor petrecute în faţa casei, alături de copii din vecini, având
aceeaşi vârstă cu mine. Pasiunile comune erau jocurile pe care fiecare copil le trăieşte,
specifice vârstei: „de-a v-aţi ascunselea”, „mâţă”, „ţară, ţară vrem ostaşi”, „la perete, stop”,
„flori, fete şi băieţi”, „împărăteasă, împărăteasă”. Clinchetul râsetelor noastre inocente
răsuna pe toată strada, animată de voioşia şi zburdălnicia noastră. Imaginea şi trăirile acelor
momente îmi vor rămâne pentru totdeauna întipărite în memorie.
Cu ce amintiri plăcute însă, va rămâne un copil care stă ţintuit la calculator cât e
ziua de mare? Plăcerea jocului cu ceilalţi copii va rămâne pentru el taină nedescifrată.
În mod cert, copiii de astăzi au avantajul tehnologiei de la cele mai fragede vârste,
au un imens beneficiu prin accesul rapid şi sigur la informaţie şi la lumea cunoaşterii, însă
universul virtual le fură o parte din farmecul jocului specific vârstei. În locul jocurilor live
„Ţară, ţară vrem ostaşi”, ori „De-a v-aţi ascunselea”, sau „Împărăteasă, împărăteasă”,
copiii de astăzi preferă calculatorul, la care uită de ei jucând „World of Warcraft”,
„Barbie”, „King’s game”, „Sims”, „Travian”, sau „Lord of age” ori „Counter Strike”.
Furaţi de jocul pe calculator, ei sunt însă privaţi tocmai de esenţa aspectului ludic la
această vârstă, adică interacţiunea cu mediul, natura, dar ce e mai important, cu cei de
vârsta lor, riscând să se dezvolte fără să înveţe ce înseamnă comunicarea interumană
normală.
11
Elev, clasa IX-a B, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” Oradea, coordonator: prof. Livia IVAN
27

De altfel, aşa cum aprecia poetul chilian Pablo Neruda, „un copil care nu se
joacă nu este un copil, dar omul care nu se joacă a pierdut pentru totdeauna copilul
care trăia în interiorul său şi de care îi va fi groaznic de dor”.
Jucăriile au existat din cele mai vechi timpuri, însă adaptate fiecărei epoci în parte.
În Grecia şi Egiptul antic copiii se jucau cu păpuşi din piatră, lut sau lemn, pe vremea lui
Napoleon îşi făceau din nuiele spade şi puşti pentru a simula un mic război. Iar în
Ardealul secolulului al XIX-lea băieţii îşi făceau mingi din păr de vacă, viori din coceni de
porumb, fluiere din salcie, ori că se jucau „de-a hoţii şi vardiştii” sau „dacii şi romanii”.
Trăim o epocă în care tehnologia evoluează cu o viteză uimitoare. În acest
context, este oare într-adevăr devastator calculatorul pentru lumea unui copil ? Sau era
firesc ca în era tehnologiei copiii să îşi găsească jocuri în universul virtual ? În acelaşi
spirit chiar şi o parte dintre adulţi se lasă furaţi de lumea calculatorului, ajungând să îşi
trăiască viaţa „virtual”.
Şi, nu în ultimul rând, lucru trist, dar real, lumea cărţilor rămâne o altă
necunoscută pentru cei mai mulţi dintre copiii de astăzi. Varietatea mijloacelor multimedia
a luat cu succes locul cărţilor copilăriei preferate altă dată de cei mici, de la „Huckleberry
Finn”, „Aventurile lui Tom Sawyer”, seria „Old Shatterhand”, „Toate pânzele sus” ori
„Cireşarii” sau romanele lui Jules Verne.
Nici capitolul desenelor animate nu a rămas fără schimbări. „Scufiţa roşie”, „Albă
ca zăpada şi cei şapte pitici”, „Cenuşăreasa” sau „Tom şi Jerry” nu se mai numără de mult
timp printre preferinţele copiilor. Locul lor a fost luat de personaje care se transformă în
roboţi, de desene animate dominate de monştri, violenţă şi de figuri hidoase, Dragon Ball,
Ben 10, Chicken and Cow.
Indiferent care ar fi faţa copilăriei, o lume dominată de prinţi şi prinţese, de
veveriţe simpatice ori de eroi salvatori, la urma urmei, esenţa copilăriei este aceeaşi. Şi
acesteia îi sunt nelipsite, imaginaţia, joaca şi bucuria de a trăi.
Paulo Coelho afirma că, „un copil poate oricînd să înveţe un adult trei lucruri:
cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu
insistenţă ceea ce îşi doreşte”. Aş dori ca eu şi generaţia mea să fim acei adulţi care
păstreză aceste trăsături ale copilăriei: să fim mulţumitori cu ceea ce avem fără însă a
lenevi sau a sta locului, urmărind progresul, ştiind să cerem de la viaţă şi de la potenţialul
nostru ceea ce ne dorim.
28

COPILĂRII ÎN OGLINDĂ
Paula IVAN12
Cuvinte cheie: copilărie, trecut, muncă, respect, distracţie, mofturi.
Copilăria - tarâmul poveştilor care devin realitate, nu ştii când intri, dar nici când
ieşi. Însă într-o bună zi efectul somniferului va trece şi ne vom trezi într-o lume pătată de
mită şi de corupţie, iar singurul lucru care ne va rămâne curat sunt doar amintirle ludice
croite cu fericire care în orice moment ne-ar fi prins, nu se poate să nu ne amuzăm câtuşi
de puţin.
Interesată de acest subiect al copilariei m-am gândit să fac un mic studiu
comparativ depre copilaria anilor ‘80 şi cea contemporană, bineînţeles în familie.
Ajungând la prima persoană din familie cu care vorbesc larg, deschis, şi anume mama, pot
să spun că vorbele ei pe cât de adevărate pe atât de apăsate mi-au rămas imprimate în
minte: „Ce tehnologie? Ce telefoane şi facebook?”. Ascultând aceste cuvinte m-am
cufundat puţin în canapea deoarece parcă mă regăseam şi eu în cuvintele rostite. În acel
moment parcă m-am deşteptat şi mi-am dat seama de mocirla dependenţei tehnologice în
care suntem cufundaţi. Mi-am dat seama că de multe ori sunt pete care ne umbresc şi
clipe care uneori ne fac să vedem în jur doar gri, nu ridicăm ochii de pe ecranul laptopului
sau al smartphonului, nu privim în jur la frumuseţea naturii care ne înconjoară, lumea
noastră e una virtuală, cu culori şi mirosuri artificiale.
Continuând discuţia am adus în prim’ plan cea ce cred eu că ne lipseşste destul de
mult şi anume unitatea de grup sau de anturaj în care trăim. Cred că noi tinerii nu prea
avem prieteni adevăraţi, şi spunând asta mă refer la acei prieteni care ne pot influenţa în
bine. Am fost surprinsă de răspunsul care l-am auzit: în copilăria ei, a aparţine unui grup
implică respectul unul faţă de altul era respinsă orice formă de violenţă indiferent de
culorea pielii sau de naţionalitatea care îţi era scrisă în buletin. Când aparţineai de
exemplu unei clase de elevi sau unei şcoli, trebuia să ştii că oriunde mergi trebuie să aduci
cinste şi respect acelei şcoli, în caz contrar fiind aplicate reguli drastice ce puneau la punct
pe cel necuviincios. Făcând din nou o comparaţie în mintea mea am înţeles că cele şapte
păcate în care suntem zămisliţi cuprind o genă mai mare care din păcate se dezvoltă mult
12
Elev, clasa IX-a B, Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, Oradea, coordonator: prof. Livia IVAN
29

mai repede, iar inocentţa unui copil este uitată de la o vârstă foarte fragedă şi de ea ne
aducem aminte doar din poze, căci discriminarea este „cool”, iar bătaia de joc şi luatul în
zeflemea a colegilor e la ordinea zilei. În fond, ne distrăm pe seama celorlalţi, „a
fraierilor”, nu concepem că această distracţie a noastră înseamnă umilinţa demnităţii
umane. Demnitatea o înţelegem prin a fi deasupra celorlalţi.
După aceste răspunsuri şi examinări văzând că generaţia veche câştigă teren în
faţa generaţiei actuale, am vrut să cred că şi noi ştim crea momente şi clipe inedite;
probabil că aceste diferenţe se datorează din cauza vremurilor evoluate în care am fost
puşi să trăim. Intenţionând să deschid alt orizont de întrebări favorabil actualului tineret
am început a-i zice mamei că anii au trecut şi oamenii s-au schimbat şi odată cu
modernizarea lor şi copiii, în special sistemul educaţional, care, după mine aş zice că
pregătirea unui tânăr adult este mai dezvoltat decât sistemul educaţional comunist.
Bineînţeles că mama nu considera la fel, iar replica ei nu a întârzâiat să apară: „În acea
vreme erai muncit şi nu îţi mai ardea de obrăznicii! Frica de cel de la catedra se
transforma în respect şi preţuire de carte, dar acum din prea multă bunătate faţă de elevi
şi prea multe aşa zise „drepturi ale copiilor” aceştia îşi iau lumea în cap”.
Dezarmată, cumva am încercat să apelez la inteligenţa şi cultura mea ca să găsesc
o explicaţie, însă singura lămurire pe care am decoperit-o a fost că acea „frică” faţă de
omul adult pe care vocea blândă a mamei mi-a descris-o, a dus la completarea celor şapte
ani de educaţie parentală şi acea muncă de la o vârstă mai mică a completat ultima piesă la
busola acelor tineri de demult. Adică, e vorba de „cei 7 ani de acasă” de care auzim în
proverbul românesc atunci când se face aluzie la educaţia cuiva. Educaţie tot mai modestă
şi pe cale de dispariţie azi.
După aceste paralele între copiii generaţiilor, respectându-mi blazonul de
anchetator i-am adresat mamei o ultimă întrebare, ce i-a dat de gândit: „Crezi că mai sunt
copiii cum erau odinioară”; după un moment de gândire mama mi-a răspuns: „Hmmm...
probabil mai sunt, dar tot mai puţini. Problema cea mare, draga mea fiică, este că de fapt
acei adulţi de altă dată care puneau preţ pe educaţie şi morală, acei adulţi azi sunt tot
mai puţini şi sunt mai mulţi bădăranii care ştiu să dea cu pumnul şi să fie imorali. Aceştia
sunt vinovaţi pentru că sunt tot mai puţini copii bine educaţi.” Da, tristă concluzie a
studiului meu...
După ce această anchetă a fost încheiată am început să aştern pe o foaie plusurile
şi minusurile, avantajele şi dezavantajele dintre cele două generaţii de copii, apoi, trăgând
concluziile mi-am dat seama că fericirea copiilor nu este creată prin mofturi şi modă, ci
prin şcoală, prin jocuri clasice (leapsa, v-aţi ascunselea... etc). Dacă aceste mofturi sunt
stăpânite, probabil că şi noi vom reuşi să croim o generaţie responsabilă de adulţi, care
30

poate da naştere unor copii sănătoşi moral şi emoţional. Binele adulţilor şi al copiilor se
intercondiţionează.
În principiu, cu bune cu rele, acest tărâm al poveştilor, anume copilăria, sunt
convinsă că pentru noi toţi a fost unul special, fie modern bazat pe calculator, fie clasic
bazat pe jocuri vii. Inocenţa vârstei face ca totul să pară frumos.
COPILĂRIA
Oana PETREAN13
şi Camelia COZA14
Cuvinte cheie: sincer, inocent, acasă, magică, binecuvântat
Ce poate fi mai frumos decât copilăria? Nimic, pentru că ea este cel mai frumos
stadiu al vieţii în care totul e permis, a râde şi a plânge în acelaşi timp, a te bucura de
întreaga atenţie a celor dragi, a fi în permanenţă binecuvântat.
Copilăria este expresia inocenţei şi a purităţii, orizontul tuturor viselor şi al
creaţiei. Nimeni nu ştie când începe, căci te trezeşti copil şi gata. Înveţi să faci primii paşi,
să iubeşti, să dăruieşti şi să preţuieşti, lucruri esenţiale ale vieţii!
Din păcate această perioadă îşi arată valoarea, abia după ce a trecut, abia atunci
când te trezeşti matur, cu o mulţime de probleme pe cap, cu tot mai puţine persoane
alături, atunci când, de fapt, începi să simţi cu adevărat viaţa… Poate, copilăria este o
prefaţă a vieţii, o scenă, mai bine spus, o piesă pe o scenă, interpretată de multe ori
superficial, deoarece nimeni nu ştie să o preţuiască şi să se bucure de ea la momentul
oportun. Toţi copiii visează la maturitate, la o viaţă independentă, neştiind să profite
îndeajuns de dragostea şi de bunătatea ce îi înconjoară.
Eşti copil, eşti mic, sincer şi inocent, speri, doreşti şi visezi. Se întâmplă ca
maturitatea să ucidă speranţele şi voinţele copilăriei, să le spulbere, dându-ţi acea dorinţă
de a mai fi copil o dată.
13
Elevă, clasa a IX-a D, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad, judeţul Hunedoara, coordonator:
prof. Dalia ŞTEFAN
14
Elevă, clasa a IX-a D, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad, judeţul Hunedoara, coordonator:
prof. Dalia ŞTEFAN
31

Când rostesc cuvântul „copilărie” gândul îmi zboară „acasă” , dar acest cuvânt nu
ar mai fi aşa de plăcut auzului şi nu mi-ar mai alina atât de bine sufletul dacă nu mi-ar
aduce în inimă dorul de mama, acea fiinţă bună, parcă dată de la Dumnezeu, să ne
mângâie doar printr-o vorbă bună şi sinceră. Părinţii, oamenii pe care îi am cel mai mult în
preajmă, care au fost şi ei odată copii, îmi sunt cei mai buni prieteni de fiecare dată când
evadează din lumea plină de probleme şi de griji şi încearcă să se comporte asemenea mie,
să zâmbească, să râdă fără motiv, să se joace… Pentru mulţi, copilăria, întruchipează casa
bunicilor, locul sfânt, înconjurat de bunătate şi modestie. Bunicii, persoanele rupte dintr-o
altă lume, aduse nouă pentru a ne purta de grijă şi a ne iubi ca pe cel mai de preţ lucru al
lor sunt fiinţele cele mai apropiate de universul copilăriei. Faţa li se luminează atunci când
îşi privesc nepoţii, uită de griji şi dureri, se joacă alături de ei, redevenind copii măcar
pentru câteva minute. Cunosc foarte bine acest sentiment, deoarece să o văd pe bunica
zâmbind, era cel mai frumos lucru posibil. Deşi era bolnavă şi îndurerată, sufletul îi
întinerea pe timp ce eu creşteam şi era alături de mine. Îmi aduc aminte cum mă aştepta
pe scaunul din faţa casei, scoţând din buzunarul şorţului câte ceva dulce. Niciodată nu uita
de bomboanele mentolate sau de turta dulce făcută chiar de dânsa… Bunica povestea cu
mine, se juca, îmi era cea mai bună prietenă.
Trecerea timpului ne răpeşte acele clipe frumoase şi ce e mai grav, ne răpeşte
acele persoane dragi şi necesare copilăriei fericite.
Omul, cu cât înaintează în viaţă, cu atât mai mult îşi pierde din sinceritate şi din
bunătate. Devine mai serios, mai dur, uită să se mai joace… Cu fiecare lacrimă se
îndepărtează tot mai mult de copilărie, de lumea plină de miracole şi de uimire a creaţiei
scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi de proaspătă.
La un moment dat, orice persoană, ajunsă la o vârstă considerabilă, încercată fiind
de necazuri şi de probleme, găseşte o clipă de reculegere, întrebându-se pe sine însuşi de
unde vine, în ce ţară a copilăriei îşi are originea.
După ce ne maturizăm devenim străini de joc, de copilărie şi îmbătrânim atunci
când uităm să ne mai jucăm, să ne bucurăm de orice faptă măruntă, dar făcută din suflet.
Toate valorile vieţii sunt inspirate din copilărie, îşi au originea aici, precum
dragostea, înţelegerea şi credinţa.
Un copil poate oricând să înveţe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără
motiv, cum să nu stea locului o clipă şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte; doar
că adulţii neglijează obiceiurile copiilor, uitând că şi ei au fost cândva asemenea lor.
Ajungem să realizăm la maturitate că din viaţa noastră, copilăria a fost poate cea
mai fericită perioadă şi uneori ne e dor să ne întoarcem în trecut măcar câteva minute, nu
pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele clipe în care eram fericiţi şi nici măcar nu
ştiam… În copilărie doreşti totul, în tinereţe şi la maturitate ceva anume, iar la bătrâneţe
32

nimic mai mult decât să mai fii copil din nou… La bătrâneţe rederulezi filmul vieţii cu
bune, cu rele, cu unele speranţe îndeplinite, cu altele spulberate. Poate nu toţi au devenit
„domni” sau generali, poeţi sau oameni de stat, dar copii au fost cu toţii cândva, egali în
drepturi şi în şanse.
De copilărie se leagă toate, asemenea unui colier cu mărgele: amintirile,
persoanele, comportamentul, absolut tot! Crăciunul şi Paştele, Sfintele Sărbători, păstrate
şi trăite cel mai intens în perioada copilăriei, îşi pierd din farmec pe timp ce înaintăm în
vârstă. Mirosul brazilor împodobiţi, cozonacii proaspăt scoşi din cuptor şi glasul
colindătorilor, toate acestea ne duc cu gândul la copilărie, la „acasă” , la părinţi şi la
bunici.
Sărbătoarea e cu adevărat sărbătoare, atunci când o petreci în sânul familiei,
învăluit în tradiţie şi în mister… Atunci simţi cu adevărat puterea sfântă şi binecuvântarea,
eşti mai aproape de Dumnezeu.
Astfel copilăria este cel mai special moment din viaţa fiecărui om şi trebuie trăită
la intensitate maximă. Cât eşti copil, ai o inocenţă aparte care te deosebeşte de restul
lumii, neştiind ce înseamnă răutatea, egoismul celor din jur şi implicit părerile celor din
jur nu te afectează.
Copilăria e vârsta magică pentru că numai acum tot ceea ce visăm devine realitate.
În lumea noastră, a copiilor, păpuşile vorbesc, maşinile aleargă cu viteza gândului şi totul
pare o minunată poveste fără sfârşit.
În lumea fără griji, ocrotită mereu de cei mari, tristeţile şi nefericirea nu ar trebui
să-şi facă loc. Orice durere cât de mică ar fi ea, e alungată cu uşurinţă de sărutul cald al
mamei sau de mângâierea blândă a tatălui.
Orice ieşire din atmosfera de fericire perpetuă a copilăriei, reprezintă pentru copil
o sursă de pericole. Trecerea peste toate dificultăţile vârstei, se poate face uşor atâta vreme
cât cineva veghează asupra copiilor. De fapt, pentru copil, casa, este spaţiul cel mai sigur
chiar dacă el nu este îngrădit, în sensul propriu al cuvântului, căci liniştea lui vine din ceea
ce fac ceilalţi pentru el.
În trecerea timpului, imaginea copilăriei rămâne vie în mintea noastră pentru că
oricât de tare ne-am îndepărta de acel moment al existenţei, vom simţi mereu nevoia să ne
întoarcem la el. Această idee, o regăsim şi în lirica românească, iar poetul Lucian Blaga,
reprezintă strânsa legătură dintre joc, iubire şi înţelepciune. Asta înseamnă că tot ceea ce
noi trăim din copilărie şi până la senectute e o lecţie de viaţă continuă în care învăţăm să
ne jucăm, să iubim, să trăim fericiţi, înţelegându-ne pe noi înşine şi pe ceilalţi.
Fericirea copilăriei este o fericire simplă, căci copilul pentru a fi fericit are nevoie
în primul rând de dragoste şi de înţelegere.
33

Un copil fericit îi va face la rândul său şi pe alţii fericiţi, căci o copilărie frumoasă,
înseamnă o viaţă frumoasă, căci în copilărie devenim conştienţi de existenţa noastră pe
lume şi tot ceea ce învăţăm acum ne va ajuta mai târziu. În fiecare dintre noi va rămâne
mereu o parte din copilul care am fost şi ceea ce rămâne în noi ne ajută să mergem mai
departe pe cărările vieţii. Oamenii a căror copilărie a fost tristă şi plină de privaţiuni vor fi
mereu afectaţi de aceste lucruri şi va fi necesar din partea lor un efort mult mai mare
pentru a se putea desprinde de trecut.
Putem afirma, aşadar că vârsta copilăriei rămâne reperul permanent la care se
raportează omul pe parcursul existenţei lui. Toate acţiunile noastre au ca punct de plecare
ceea ce am învăţat în copilărie, la vârsta aceea fericită, când alergam după fluturi, când
cântam cu ciocârlia, când ne căţăram în copaci sau când ne ascundeam în podul de la casa
bunicilor. Unde sunt astăzi toate acestea, ne întrebăm cu mirare căci parfumul vârstei de
aur, cum o numesc unii e şi acum puternic în memoria noastră olfactivă.
Astfel, putem prezenta copilăria ca pe o perioadă a vieţii în care nu trebuia să
facem mai nimic pentru că alţii făceau diverse lucruri pentru ca noi să fim fericiţi. Şi nu
putem spune că nu făceam nimic, căci fiecare gest al nostru, fiecare cuvânt, fiecare pas
însemna viaţa adevărată şi un salt spre cunoaşterea vieţii şi a sinelui.
34

COPILĂRIA MEA
Antonia CORNEA15
Atunci când vorbeşti despre propria-ţi copilărie este ca şi cum ai încerca să-ţi faci
un autoportret... reuşeşti mai mult sau mai puţin ca să-ţi surprinzi expresivitatea.
Toţi oamenii au momente de copilărie, indiferent că sunt mici sau mari, deoarece
anii copilăriei sunt cei mai frumoşi, chiar dacă am trăit evenimete mai mult sau mai puţin
plăcute, fac parte din viaţa noastră şi unii ne vom aminti mereu.
Pentru că şi eu am copilărit şi pot spune că şi acum copilăresc, am să vă povestesc
cum arăta lumea văzută prin ochii unui copil, copilul din mine, care era la început de
drum, un drum al vieţii, plin de necunoscute care, deşi ar fi trebuit să mă înspăimânte,
întotdeauna au fost impulsurile care m-au determinat să merg mai departe.
Povestea copilăriei mele începe la ţară la bunicii mei. Deşi la început nu am
cunoscut pe nimeni la oraş deoarece în primii ani ai vieţii am stat mai mult la bunici,
treptat m-am împrietenit cu vecinii din bloc devenind ca o familie. Copilăria mea s-a
desfăşurat pe două planuri, cel al lumii de la ţară şi cel al lumii de la oraş. Chiar dacă
lumea în general e de părere că la oraş e mult mai bine fiindcă există condiţii mai bune,
parcuri amenajate sau locuri de agrement eu m-am adaptat destul de greu la viaţa de oraş.
Se apropia clasa întâi şi trebuia să aleg între a rămane cu bunicii mei unde şcoala
era la o distanţă mai mare şi inferioară celei de la oraş sau de a rămâne cu părinţii mei
unde şcoala era mai aproape de zona în care stăteam, lucru ce uşura situaţia bunicilor mei.
A fost o alegere destul de grea deşi am ales să rămân cu părinţii mei, dar mi-a lipsit foarte
mult viaţa de la ţară, libertatea de a merge unde vrei, de a îngriji şi a hrăni animalele şi în
special obiceiurile pe care le făceam şi le ştiam doar eu cu bunicii mei cum ar fi mersul la
izvor, treburile gospodăreşti şi vegherea animaleleor în fiecare seară înainte de culcare.
Deşi mergeam la şcoală în oraş, aşteptam cu nerăbdare venirea vacanţelor în
special cea de vară pentru a putea merge la bunici. În timpul şcolii legam prietenii tot mai
strânse cu vecinii şi colegii mei din oraş, iar în timpul vacanţelor acelaşi lucru se întâmpla
la ţară.
Chiar dacă trăiam într-un stat democratic, se părea că regimul comunist îşi lăsase
amprentele destul de bine acolo unde fusese, deoarece, când eram la oraş lumea parcă
15
Elevă, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”, Oradea, coordonator: prof. Tabita FĂRCAŞ
35

alerga după dovedirea faptului că există libertate, încercau diversificarea în toate
domeniile, lumea avea opinii noi, tot timpul exista parcă un haos al ideilor în timp ce la
ţară lucurile decurgeau lent şi sigur pe un ritm comunist de parcă lucrurile nu se
schimbaseră. Erau două lumi diferite cea a oamenilor care au reuşit să se adapteze şi cea a
oamenilor care au fost lăsaţi în urmă în maratonul acesta spre libertate şi democraţie.
Bunicii mei şi nu doar ei, cam toţi sătenii în general considerau că trăiesc într-un
stat democratic luând parte la evenimetele ce se petreceu în jurul lor, dar de fapt nu doar
ideile, modul de viaţă, ci efectiv modul cum gândeau era după modelul care ar putea fi
numit comunist, dar este mai mult un model pe care cei de la sat în esenţă nu şi l-au
schimbat de-a lungul timpului şi mă refer aici la agricultură sau la creşterea animalelor şi
ca să vă dau un exemplu bunicii mei şi acum numesc magazinul ,,cooperativă”, Poliţia
Miliţie şi ani buni la rând m-au trimis la brutărie după pâine doar în zilele în care ştiau că
trebuie să fie.
Uneori regretam faptul că am cunoscut cum este să tăieşti la ţară pentru că astfel
poate că nu aş mai fi suferit atât de mult după bunici şi după prietenii de acolo însă cu
trecerea anilor am realizat că de fapt, dacă nu aş fi crescut la ţară nu aş mai fi avut atât de
multe amintiri şi atât de frumoase pe care numai la ţară aş fi putut să mi le fac. Bineînţeles
că şi la oraş am avut parte de întâmplări palpitante doar că anii de la ţară au fost mult mai
diferiţi decât cei de la oraş. Acolo am învăţat ce înseamnă să miroşi iarba şi să o priveşti în
timp ce creşte, să bei lapte proaspăt muls de la vacile tale şi să te culci devreme de multe
ori înainte ca să apună soarele fiindcă a doua zi trebuie să te trezeşti de dimineaţă şi să faci
faţă la treburile gospodăreşti. Chiar şi jocurile mele au fost diferite. Dacă la oraş mă jucam
tupu, mâţă sau cu jucăriile gata făcute, la ţară ne confecţionam singuri jucăriile, făceam
plăcinte din noroi şi ne întreceam cine strânge cei mai mulţi melci.
La ţară am învăţat ce înseamnă respectul, organizarea, responsabilitatea, să dai
bună ziua indiferent dacă cunoşti persoana respectivă sau nu pentru că sigur îţi va
răspunde la salut, învăţat ce înseamnă portul, muzica, folclorul, dansul, obiceiurile,
neamul românesc. La oraş am învăţat ce însemnă mândria, preteţia, muzica şi hainele
comerciale, indiferenţa, dar am învăţat şi ce înseamnă să fii educat, cizelat, prezentabil,
atent, cult, responsabil, politicos şi în ambele cazuri am învăţat ce înseamnă umorul, visul
şi optimismul.
Toate aceste lucuri, cu bune şi cu rele constituie viaţa mea, persoana care mă aflu
aici care dacă nu aş fi trăit toate aceste lucruri şi nu aş fi gustat din ambele moduri de viaţă
nu aş fi aceeaşi. Chiar dacă la ţară au existat toate evenimentele petrecute mai mult în
slujba animalelor şi agriculturii nu acesta era lucrul cel mai deranjant, ci urmele
comunismului care a rămas odată cu oamenii în timp ce la oraş lucrurile chiar dacă nu sunt
la fel de frumoase libertatea, timpul mai mult liber, accesul la orice, modul diferit de a
36

gândi înfrumuseţează situaţia şi te determină să nu ştii pe care dintre cele două lumi să le
alegi deşi de câţiva ani încoace nici la ţară nu mai este ceea ce a fost, mentalitatea
comunistă a dispărut aproape în totalitate odată cu noile generaţii.
Aşadar faptele petrecute de-a lungul anilor m-au format ca om, amintirile sunt
cele mai fumoase suveniruri care mi-au rămas şi toate aceste lucruri mă reprezintă în mai
mică sau în mai mare măsură, aceasta este copilăria mea.
Având în vedere că pentru mine anii copilăriei au fost sinonim cu fericirea a-şi
concluziona întrebându-mă, oare merită vreodată să ne maturizăm pe deplin?
37

ÎN LUMEA FEERICĂ A COPILULUI
Bianca Nicoleta DUMA16
Cuvinte cheie: farmec, jocuri, prietenie, curiozitate, spirit;
Palat de cleştar, plin de jucării şi veselie, iubire, căldură şi duioşie, înconjurat de
protectoarele mâini părinteşti şi purificat de mireasma unei lumi de basm... Aceasta este
copilăria. Doar un simplu cuvânt posedă o infinitate de înţelesuri, idei şi gânduri.
În sufletul unui copil, primăvara este regină. În ochii acestuia lumea pare a fi un
loc magic, construit în jurul propriei persoane. În acest tărâm pastelat, ura şi răul sunt
supuse neantului în timp ce frumuseţea străluceşte necontenit. Curiozitatea, uimirea sunt
semnificative acestei perioade în care absolut totul pare o enigmă, pare interesant.
Sunt de acord cu aserţiunea lui Jean Jacques Rousseau: „Copilăria este somnul
raţiunii ” deoarece, după cum spune Honore de Balzac: „cu cât judeci mai mult, cu atât
iubeşti mai puţin”, copilul găseşte în orice un farmec aparte, aprinde flacăra unei bucurii
simple şi pictează zâmbete gingaşe pe faţa oamenilor cu suflet bun.
Părinţii, mai ales, se îndrăgostesc iremediabil de zâmbetele copiilor, de aceia îşi
doresc cu disperare să le revadă cât mai des. Din această cauză, mofturile copiilor sunt
îndeplinite cu uşurinţă. Egocentrismul gândirii unui copil determină construirea unei lumi
ireale ce pare a fi o extensie o propriei persoane. Astfel i se clădeşte un întreg regat, în
care mama şi tata intervin întotdeauna pentru a înlătura orice discomfort. Copilul este cel
ce însufleţeşte întreaga familie, cel ce înlătură monotonia şi face totul mai distractiv.
Jocurile copilăriei sunt clipe încununate de exuberanţă ce se eternizează în
amintire. Şotronul, jocurile cu mingea, baba-oarba, de-a v-aţi ascunselea sunt doar câteva
dintre podoabele ce au înfrumuseţat copilăria oricui. Cele mai frumoase momente se
construiesc alături de prietenii adevăraţi. Astfel putem spune că un element important ce
ţine de copilărie este prietenia. Bucuriile sunt mai frumoase trăite alături de nişte persoane
dragi, alături de alte râsete. Sunt de părere că prieteniile cele mai strânse se zămislesc încă
din copilărie şi se transformă în adevărate sentimente de frăţie. În opinia mea, cred că
jocurile şi copii sunt surse inepuizabile de sentimente pozitive.
16
Elevă, clasa a VII-a C, Şcoala Gimnazială nr. 11, Oradea, Bihor, coordonator: prof. Dorina
GURĂU
38

Zilele trecute, trecând prin parc, am văzut un copil blond, cu ochii de smarald ce
se bucura de vremea frumoasă, jucându-se. Zâmbetul acela şi ochii lui, atât de nevinovaţi
mă făceau parcă să uit de tot cenuşiul vieţii, al lumii şi simţeam cum un val diafan de
fericire îmi mângâie delicat inima. Îmi doream să îi urmez exemplul aşa că în toată acea zi
am fost zâmbăreaţă şi pozitivă.
În momente ca acestea îţi dai seama de cât de multe lucruri ai de învăţat de la un
copil. Uneori, inundaţi de griji şi stres, devenim reci, distanţi, sobri şi rămânem orbi la
toate minunile care ne înconjoară. De ce oare, nu mai reuşim să stăm să privim frumuseţea
şi graţia unei flori? De ce nu putem să privim apa albastră a cerului şi să ne încărcăm cu o
doză de optimism? De ce nu lăsam ca primăvara să ne încălzească inima şi să ne reînvie
zâmbetul? Din aceste motive trebuie să învăţăm de la copii să ne bucurăm de lucrurile
mici, să gustăm din fericirile simple ce reprezintă de fapt parfumul gratuit al vieţii, să
trăim cu zâmbetul pe buze, să ne dorim lucrurile în care credem, să nu rămânem
indiferenţi.
De-a lungul timpului mi-am dat seama de un lucru. Copilăria nu este doar o vârstă
biologică, ci şi o stare de spirit. Atunci când reuşim să ne bucurăm de nuanţele unei flori,
de mângâierea unei raze aurii, atunci redevenim copii. A fi copil înseamnă a păstra
bucuria, creativitatea şi puritatea privirii. Citatul lui Constantin Brîncuşi se potriveşte
perfect în acest context: „Când nu mai eşti copil, ai murit de mult.“
În această lume atât de variată există persoane ce se nasc pentru a fi copii toată
viaţa. „A fi copil” nu înseamnă neaparat a fi o persoană infantilă, ci mai degrabă, a privi
lumea cu ochii plini de dragoste şi curiozitate.
Lucian Blaga afirmă următorul lucru: „Copilăria este inima tuturor vârstelor”.
Fiecare perioadă a vieţii are ceva special, ceva frumos. Copilăria e lumea colorată a
basmului. Tinereţea este perioada marilor vise ce am dori să le împlinim la maturitate. E
atunci când libertatea ne dă putere, ni se pare firesc să încercăm necunoscutul, uneori chiar
să sfidăm moartea, să provocăm viaţa. Bătrâneţea este perioada privirilor retrospective, a
unui „bilanţ” asupra vieţii de acum trecute, când omul priveşte nostalgic înapoi, dar în
acelaşi timp se bucură de amintiri. Amintirile sunt inestimabil de valoroase pentru că: „Cel
ce a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoara nesecată în care se găseşte
mângâierea şi în cele mai dureroase clipe” (Wilhem Wundt).
Mai există încă un aspect ce l-am lăsat ultimul tocmai din prisma faptului că îmi
trezeşte fiori reci şi-mi umple sufletul cu negura tristeţii. Este vorba de copiii ce nu au
copilărie. Ce se întâmplă, oare, cu acei copii a căror copilărie se rezumă doar la tristeţe,
necazuri şi lacrimi? Ce se întâmplă cu acei copii ce muncesc pentru a-şi ajuta părinţii, ce
nu au pus mâna nicioadată pe o jucărie, ce nici măcar nu îndrăznesc să pună. Constatăm
cu groză că avem atâtea orfelinate şi spitale arhipline ce ascund suferinţe ce ţin de
39

domeniul inefabilului. Dacă totuşi ne este imposibil să ajutăm, atunci, cel puţin să arătăm
puţină compasiune, să lăsăm ca aceste cazuri să ne ajungă la suflet şi să nu rămânem
indiferenţi.
Ca să închei într-o notă pozitivă, fac un ultim apel la sufletele voastre cu ajutorul
acestor cuvinte a căror vrajă e una puternică: „Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa.”
(Horaţiu Mălăele).
BIBLIOGRAFIE
www.citatepedia.info/citate-despre-copilarie
www.librarie.net/autor
www.citatepedia.info/constantin-brancusi
40

CE CRED COPIII DESPRE VIOLENŢĂ
Florin ŞUTEA17
Cuvinte cheie: violenţă, lectură, istorie, opinie, copilărie
Lumea în care trăim noi, copiii, este plină de violenţă. Lecturile noastre, ştirile de
la televizor, filmele pe care le vedem, toate conţin agresivitate, de parcă în jurul nostru n-
ar exista şi lucruri frumoase.
Amintiţi-vă: începând cu Capra cu trei iezi şi continuând cu Toma Alimoş, cu
Monastirea Argeşului, Mioriţa sau Baltagul, numai crime şi nelegiuiri prin care ni se face
educaţie; şi atunci profesorii noştri se miră de ce nu ne place să citim…
Istoria e plină de crime şi trădări, amintiţi-vă de Decebal, de Mihai Viteazul şi de
Brâncoveanu sau de toate acele războaie inutile şi sângeroase…
Cred că a venit vremea ca noi, copiii, să spunem nu acestor „porţii” de violenţă
care ne sunt servite prin manuale, ore, filme şi spectacole.
Eu cred că violenţa nu înseamnă putere, ci mai degrabă laşitate. Din păcate, o
întâlnim tot mai mult în jurul nostru. Se pare că şi secolul 21 va fi un secol al violenţei...
La greci, Eschil era de părere că violenţa generează, de obicei, violenţă.
Mahatma Gandhi numea violenţa „arma celor slabi”, iar Isaac Asimov, „ultimul
refugiu al omului incompetent”.
Scriitorul american Ernest Hemingway spunea, prin vocea unui personaj celebru,
că omul nu poate fi învins; omul poate fi distrus, dar nu învins, iar Thomas Edison, tot în
secolul trecut, considera că „până nu ne oprim din rănirea tuturor fiinţelor vii, suntem
încă sălbatici”.
Am fost curioşi ce cred câţiva colegii de-ai noştri, membri ai grupului de
jurnalistică, despre violenţă.
Iată câteva din opiniile lor:
• „Violenţa între două sau mai multe persoane este, din păcate, frecventă. Ea
începe de la o simplă vorbă, poreclă sau de la pierderea unui obiect, ajungându-se apoi la
un vocabular vulgar şi apoi la agresivitate. Uneori, din cauza violenţei, se pot pierde vieţi
17
Elevă, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Deva, Judeţul Hunedoara,
coordonator: prof. Daradici LADISLAU
41

omeneşti. Eu cred că ar fi nevoie de mai multă stăpânire de sine din partea oamenilor, iar
pentru cei agresivi ar trebui să existe pedepse mult mai dure.” (Georgiana)
• „Eu cred că violenţa este o prostie. Într-o zi, doi oameni s-au bătut din cauza
unei fete. Ei s-au trântit pe jos şi a cam ieşit cu sânge...” (Răzvan)
• „La violenţa fizică se ajunge de la violenţa verbală. Am văzut lângă bloc doi
băieţi care, după ce s-au înjurat, s-au bătut urât de tot. Eu cred că prin comunicare nu s-ar
ajunge la atâta durere.” (Lorena)
• „De la violenţa verbală, se ajunge la cea fizică. Apoi se ajunge şi la poliţie. Unii
îi plătesc pe alţii ca să bată pe cineva. Violenţa este peste tot: la şcoală, pe stradă, la
televizor.” (Bogdan)
• „Uneori violenţa începe cu o joacă. Doi se ceartă şi încep să vorbească tot mai
urât. Aceasta este violenţa verbală. Unele fete se bat din cauza băieţilor, iar băieţii, din
cauza fetelor. Sunt unii copii răsfăţaţi de părinţi şi ei cred că pot face tot ce vor. Toţi cei
care sunt violenţi trebuie pedepsiţi.” (Georgiana)
• „Odată am vrut să opresc doi băieţi mai mari care se băteau urât de tot, dar mi-a
fost frică.” (Cosmin)
• „Violenţa este un lucru foarte urât. În noaptea de Paşte, când ne pregăteam să
mergem la biserică, în faţa blocului doi bărbaţi se băteau pentru nişte bani. Unul din ei a
scos un cuţit. Noroc că un vecin a chemat poliţia care a rezolvat totul.” (Amalia)
• „Acum o săptămână, doi băieţi s-au certat şi s-au luat la bătaie. Au venit
gardienii şi i-au pălmuit pe amândoi. Nu poţi rezolva violenţa prin violenţă.” (David)
• „Această întâmplare este adevărată: o colegă de-a mea din a V-a a jignit o fată
din a VII-a, care a pălmuit-o. Colega mea a chemat băieţii din a VIII-a care au bătut-o pe
cea mare. Aceasta a chemat nişte băieţi de liceu ca să-i pedepsească pe cei de a VIII-a.
Când au aflat profesorii, s-au potolit cu toţii, că altfel...” (Alexandru)
• „I-am spus unui băiat să nu fumeze şi el m-a luat la pumni. Noroc că au venit
părinţii lui şi l-au văzut. Acum nu mai fumează.” (Paul)
• „Violenţa nu este numai un lucru rău, dar este şi un mare păcat.” (Gheorghe
Carla).
• „Eu am văzut doi oameni care se băteau pentru o sticlă de bere de un litru. S-au
bătut la sânge. Să te baţi în aşa hal pentru o bere e o prostie.” (Robert)
• „Când doi băieţi din cartier s-au bătut, eu i-am urmărit de pe geam. Unul s-a ales
cu nasul spart, iar celălalt, cu o mână fracturată.” (Andrei)
• „Eu cred că ar trebui cu toţii să mai lăsăm de la noi şi să încercăm să ne
înţelegem bine.” (Diana)
42

• „Violenţa nu este plăcută când o simţi pe pielea ta. Credeţi-mă, am păţit-o chiar
şi eu. Am fost închisă în scara blocului pentru inelul şi cerceii mei, noroc că tatăl meu a
fost pe aproape. Trebuie să ne ferim de oamenii dubioşi.” (Daria)
• „Mi-ar plăcea ca în oraşul nostru să nu mai existe oameni care înjură...” (Berciu)
Se spune că victoria agresorului, chiar dacă nu este însângerată, întotdeauna este
murdară.
Iar noi, copiii, elevii Şcolii Gimnaziale „Andrei Mureşanu” Deva, suntem cu toţii
de acord cu acest lucru.
43

DESPRE TRISTEŢEA COPIILOR DE ASTĂZI
Giulia MĂRGINEAN18
Cuvinte cheie: copilărie, bucurie, tristeţe, opinie, optimism
Să fii copil e ca un vis: minunat pentru unii, dar întunecat şi dureros pentru alţii.
Noi, copiii, trăim într-o lume a contrastelor, gândită şi făcută astfel de către adulţi. Ei au
uitat parcă de propria lor copilărie şi nu mai ţin cont de nevoile şi de visurile noastre.
Deşi se cred maturi, mulţi sunt lipsiţi de simţul responsabilităţii: îşi doresc familii,
abandonându-le apoi. Oare v-aţi întrebat cum e să trăieşti cu un singur părinte în această
lume în care oamenii parcă nu se mai înţeleg între ei, vorbesc tot timpul la telefon, dar nu
reuşesc să comunice nimic.
Sunt elevă în clasa a VII-a şi am câţiva colegi care sunt crescuţi doar de mamele
lor. Dacă aţi veni la noi în clasă, n-ar trebui să vi-i arăt: te uiţi la ei şi le vezi tristeţea în
priviri. Dar am şi colegi ai căror părinţi lucrează în străinătate, ei fiind lăsaţi în grija
bunicilor sau a altor rude. Părinţii lor vin de sărbători şi vara, în concediu: aceşti colegi au
cele mai scumpe telefoane, tablete, cele mai scumpe treninguri, dar le simţi tristeţea în
suflet pentru că dorul de părinţi este cel mai puternic şi cel mai dureros din lume.
Când i-am rugat pe colegii mei într-o pauză să scrie de ce nu le place copilăria, la
început nu m-au luat în serios, apoi mi-au scris lucruri care m-au pus pe gânduri. Desigur,
celor mai mulţi nu le place copilăria, pentru că trebuie să meargă la şcoală, au multe teme
de făcut şi de învăţat chiar la materii care nu le plac deloc. Alte răspunsuri sunt de-a
dreptul amuzante, de genul: „nu-mi place să fiu copil deoarece trebuie să mă trezesc
dimineaţa” (de parcă adulţii nu trebuie să facă la fel…); sau: „nu-mi place copilăria pentru
că nu am permis auto”; sau: „pentru că n-am voie să mă uit la filmele pentru adulţi”.
Iată însă şi câteva opinii demne de luat în seamă:
• „pentru că nu sunt luată în serios de către adulţi şi nu-mi place când ei merg
într-un loc şi noi nu avem voie”;
• „pentru că îmi doresc să fiu adult şi m-am săturat să execut ordinele lor”;
• „pentru că nu sunt ascultată, chiar dacă ideile tale sunt uneori foarte bune”;
18
Elevă, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Deva, Judeţul Hunedoara,
coordonator: prof. Daradici Ladislau
44

• „pentru că sunt tratată ca un animal de casă, hrănită şi îngrijită, fără să se ţină
cont de adevăratele mele nevoi”;
• „pentru că sunt obligat să învăţ la unele materii pe care nu le înţeleg şi din
pricina asta nici nu le suport”;
• „nu îmi place să fiu copil pentru că părinţii mei sunt divorţaţi, iar eu, cum sunt
mică, toate certurile lor ajung la mine”;
• „nu-mi place să fiu copil pentru că am multe limite şi interdicţii, iar cei mari
mă tratează de parcă aş avea nevoi speciale”;
• „eu mă simt depreciat de părinţi, de profesori, toţi vor câte ceva de la noi, fără
să-i intereseze ce ne place, ce am dori să facem, să devenim…”.
Într-o zi, am discutat cu F, colegul meu ai căror părinţi au divorţat de curând. Are
încredere în mine şi a fost de acord să-mi răspundă la câteva întrebări.
Întrebare: Cum te-ai simţit când ai aflat că părinţii tăi vor divorţa.
Răspuns: Am crezut că este o glumă proastă. Tatăl meu este un om foarte ocupat
şi lipsea mult de acasă. Mi-am dat seama că ceva se întâmplă între ei, deşi păreau reţinuţi
când eram şi eu acasă. Într-o zi însă au izbucnit, certându-se urât: atunci am înţeles că tata
mai are pe cineva… Nu am înţeles de ce: mama mea este o femeie tânără şi foarte
frumoasă.
Întrebare: Te-a afectat mult decizia lor?
Răspuns: De parcă n-ai ştii… Am fost printre elevii buni ai clasei, iar în primul
semestrul al acestui an, media mea generală este printre ultimele…
Întrebare: Nu ai mai vrut să înveţi sau n-ai mai putut?
Răspuns: Nu îmi prea dau seama… Începusem să plec de la ore, când aveam
lucrări… M-am apucat de fumat. M-am trezit la un test de istorie că nici măcar nu-mi mai
pasă: am dat foaia goală şi am luat un doi…
Întrebare: Te-au întrebat cu care dintre ei vrei să rămâi?
Răspuns: Nu neapărat… Oricum rămâneam cu mama. Tata s-a mutat cu altcineva:
nu cred că m-ar fi luat la el.
Întrebare: Ţi-a fost greu?
Răspuns: Şi-acum îmi este. Mama s-a necăjit mult din pricina mea: din cauza
situaţiei la învăţătură, din cauza notei scăzute la purtare… Mi-am propus să n-o mai
necăjesc… Dar ţin mult şi la tata: era sportiv, făceam multe lucruri împreună… Acum ne
întâlnim mai rar: vorbim ca între bărbaţi…
I-am spus colegului meu că va trebui să treacă peste această problemă şi să
demonstreze părinţilor lui că este capabil să realizeze lucruri valoroase în viaţă. În primul
rând, trebuie să-şi îmbunătăţească situaţia la învăţătură, în aşa fel ca părinţii săi, chiar dacă
45

sunt despărţiţi, să fie mândri de el. M-a privit cu tristeţe şi mi-a spus că şi-a propus acest
lucru.
Eu cred că nimic nu poate fi mai frumos decât copilăria. Am încredere în copii, în
colegii mei şi ştiu că, atunci când vor creşte, vor face numai lucruri bune, se vor descurca
în viaţă.
Trebuie să fim optimişti. Şi dacă suntem inteligenţi, putem să-i schimbăm pe cei
mari să ţină cont şi de dorinţele noastre.
46

Copiii si copilaria editia 2014

Copiii si copilaria editia 2014

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (18)

Viewers also liked

Viewers also liked (11)

Similar to Copiii si copilaria editia 2014

Similar to Copiii si copilaria editia 2014 (20)

More from Biblioteci Bihorene

More from Biblioteci Bihorene (20)

Copiii si copilaria editia 2014