„Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie”

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA
DEPARTAMENTUL INFORMAŢIONAL BIBLIOTECONOMIC
Colecţia „Universitaria”
Fascicula a 55-a
Angela Savin-Zgardan
Viaţa oglindită în cuvânt.
Biobibliografie
Chişinău, 2019

CZU 016:[80/81+929]=135.1=111=161.1
A 57
Director publicație Ilian Galben, conf. univ. dr.
Coordonator volum Irina Botnaru, director DIB
Contribuții bibliografice Teodora Istrati, serviciul bibliografic DIB
Consultanți știintifici Elena Prus, prof. univ. dr. hab.
Ion Manoli, prof. univ. dr. hab.
Angela Savin–Zgardan, prof. univ. inter.
dr. hab
Redactori științifici Ion Manoli, prof. univ. dr. hab.
Ana Vulpe, conf. univ. dr.
Tehnoredactare, copertă Vlad Bogdanov, serviciul DSIT DIB
Volumul a fost recomandat pentru publicare de către Consiliul
coordonator DIB (proces verbal nr. 5 din 19 iunie 2019)
și Senatul ULIM (proces verbal nr. 7 din 26 iunie 2019)
Descrierea CIP a Camerei Nationale a Cărții
Angela Savin-Zgardan. Viaţa oglindită în cuvânt :
Biobibliografie / Univ. Liberă Intern. din Moldova (ULIM), Dep.
Informaţional Biblioteconomic ; dir. publicaţie : Ilian Galben ;
coord., red. şt.-bibliogr.: Irina Botnaru ; contribuţii bibliogr.:
Teodora Istrati. – Chişinău : ULIM, 2019. – 207 p. : fig., fot. – (Colecţia
"Universitaria", ISBN 978-9975-101-89-9 ; Fascicula a 55-a).
Texte : lb. rom., engl., rusă. – 50 ex.
ISBN 978-9975-3277-6-3.
016:[80/81+929]=135.1=111=161.1
A 57
Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM
Adresa: str. Vlaicu Pârcalab, 52, MD 2012 Chisinau, Republica Moldova
Tel. 24 45 49
e-mail: biblioteca@ulim.md
library.ulim.md
ISBN 978-9975-3277-4-9 © ULIM, 2019

4
CUPRINS
Irina BOTNARU. Angela Savin-Zgardan - cercetător şi promotor
de succes al lingvisticii româneşti. În loc de
Prefață………………………………………………………………….……………..….7
STUDII DE AUTOR…………………………………………………………….….10
Angela SAVIN-ZGARDAN. Antisemia unităţilor polilexicale
stabile…………………………………………………………………………..…..….10
Angela SAVIN-ZGARDAN. Evoluția sensului unităților
polilexicale stabile…………………………….……………………………..…….27
Angela SAVIN-ZGARDAN. Motivaţia retrospectivă şi motivaţia
prospectivă……………………………………..………...….……………….………40
Angela SAVIN-ZGARDAN. Omolexia. Schimbarea sensului la
componentele unităților polilexicale stabile în urma influenţei
fonetice……………………………….……………………………………...…...……48
Angela SAVIN-ZGARDAN. Problema motivaţiei semnului
glotic……………...……………………………………………….……….....………...56
Angela SAVIN-ZGARDAN. Rezultatele monitorizării posturilor de
televiziune din Republica Moldova în lunile februarie – martie
2019………………………..…………………………………………………..……….63
Angela SAVIN-ZGARDAN. Semnul limbii – tradiții și
inovații……………………………………………………………………...……….…89
Angela SAVIN-ZGARDAN. Situația gloto-politică a limbii române
în Republica Moldova………………….……………………………...……….....96

5
OMAGII, DEDICAŢII, SINTEZE …………….……………….……….....….101
Inna NEGRESCU-BABUȘ. O personalitate distinsă a filologiei
românești. Dr. hab., prof univ. Angela Savin-Zgardan la ceas
omagial………………………………..……………………………………………..101
Gheorghe CHIVU. O deschidere demnă de remarcat spre
lingvistica teoretică…………………………………….…………………....….105
Elena PRUS. Doamna Angela Savin-Zgardan şi motivarea studierii
limbilor…………………………………………....….…………..………………….108
Ion MANOLI. Într-o dimineaţă Doamna Angela Savin-Zgardan
pentru a câta oară roagă: „Deschideţi uşile, lăsaţi să intre Măria
Sa Verbul”……………………………………………………………………...……111
Dragoş VICOL. Angela Savin-Zgardan, o bună colegă, un
profesionist excelent, o persoană plină de dăruire……………....….114
Ana VULPE. Gânduri de apreciere………….…….…………….………...116
Vasile BAHNARU. Angela Savin-Zgardan, autoarea unui studiu de
o reală contribuţie pentru lingvistica
română …………………………………………………….……..………….…...……118
Teodor COTELNIC. O cercetare de adâncime, pe
verticală………………………………………….………………….…………...….120
Anatol EREMIA. Motivația lingvistică a numelor
proprii……………………………………………………………………….……….123
Luminița DRUMEA. Верность мечте…………….…………...……...130
Liliana POPOVSCHI. Motivaţia unităţilor polilexicale stabile –
preocupare ştiinţifică prioritară a doamnei Angela Savin-
Zgardan………………………….……………………………...………….………..132
Viorica MOLEA. Un om luminos și un savant remarcabil: Angela
SAVIN-ZGARDAN…………………………………………………..….……….…136

6
Petru BUTUC. O bună colegă de studii şi de breaslă…..………….138
Inna NEGRESCU-BABUȘ. Omagiu Doamnei Profesor Angela
Savin-Zgardan, la ceas stelar……………………………………………......140
Silvia MAZNIC. Continuitatea dragostei de Dumnezeu................142
Inna COLENCIUC. Long Live Professor Angela Savin!...................144
CURRICULUM VITAE………………………………………………….……….146
LUCRĂRI SEMNATE DE ANGELA SAVIN-ZGARDAN…………....…154
Teze de doctorat. Autoreferate……………..……………..…...154
Monografii. Manuale. Dicţionare……………………...….……155
Contribuţii ştiinţifice
Articole în culegeri, anale……………..………….……156
Articole în reviste științifice…….………………..……162
Lucrări coordonate şi redactate. Recenzii.
Traduceri……………………………………………………….….....…166
Responsabilități în cadrul colegiilor de
redacție………………………………………………………….……….167
Lucrări didactice…………………………………….……………..…171
Omagii aduse unor personalităţi notorii…………….…..…173
PARTICIPĂRI CU RAPOARTE LA FORURI ŞTIINŢIFICE
NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE……………………………...………..175
COLABORAREA CU INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR
ÎN ASPECT DIDACTIC………………………………………………...………..180
VIAŢA ÎN IMAGINI …………………………………….………….………….…181
INDEX AUXILIAR DE NUME………………………………….……...………201
INDEX AUXILIAR DE TITLURI…………….………….…………...……….203

7
ANGELA SAVIN-ZGARDAN - CERCETĂTOR ŞI
PROMOTOR DE SUCCES AL LINGVISTICII ROMÂNEŞTI.
ÎN LOC DE PREFAȚĂ
Irina Botnaru,
director Departamentul Informaţional Biblioteconomic, ULIM
Prezentul studiu biobibliografic este elaborat cu prilejul
omagierii distinsei doamne Angela Savin-Zgardan – doctor
habilitat în filologie, profesor universitar, cercetătore în căutarea
Sensului... Un eveniment important pentru Domnia Sa, precum şi
pentru comunitatea ştiinţifico-didactică a filologilor din ţară şi
străinătate. Eveniment deosebit în special la Universitatea Liberă
Internaţională din Moldova, unde Domnia Sa a contribuit pe
parcursul a mai bine de douăzeci ani la bunul mers al procesului
didactic şi de cercetare, înscriindu-se cu implicaţii reprezentative
în comunitatea universitară.
Departamentul Informaţional Biblioteconomic, fiind spri-
jinit de către Rectorat, onorează astfel de evenimente prin
documentări/contabilizări analitice şi sintetice, elaborând încă
din anul 1998 colecţia de biobibliografii „Universitaria”, prezenta
fasciculă fiind cea de-a 55-a.
Studiul in honorem are scopul de a sintetiza şi de a integra
contribuţiile ştiinţifico-didactice ale prof. Angela Savin-Zgardan
cât mai precis și complet.
Structura lucrării este determinată de caracterul predo-
minant biobibliografic al acesteia, incluzând şi dedicații semnate
de personalităţi notorii din domeniul filologic sau de discipolii
doamnei Angela Savin-Zgardan, studii de autor, curriculum vitae,
lista publicaţiilor protagonistei, viața în imagini, indexuri
auxiliare.
Activitatea ştiinţifică şi didactică a prof. Angela Savin-
Zgardan s-a fructificat în 118 lucrări editate între anii 1994-2019.
O analiză bibliometrică (reflectată în Fig.1) ne permite să
menţionăm că din punctul de vedere cantitativ cel mai rodnic an
este anul 2012, fiind semnate 13 publicaţii, pe locul doi urmează
anul 2014 cu 12 publicații, pe locul trei anul 2017 cu 11 titluri.
Prima publicaţie este înregistrată în anul 1994.

8
Fig. 1. Analiza bibliometrică cronologică
Analiza bibliometrică lingvistică (reflectată în Fig.2) ne
arată, că majoritatea materialelor sunt publicate în limba română
(97%), dar fiind faptul că Angela Savin-Zgardan este cercetător şi
promotor în domeniul lingvisticii româneşti.
Fig. 2. Analiza bibliometrică lingvistică
Analizând din punct de vedere tipologic lucrările autoarei
(în baza destinaţiei funcţionale a publicaţiei), constatăm
predominarea articolelor ştiinţifice, localizate în culegeri,
materiale ale conferinţelor ştiinţifice, didactice şi reviste
instituţionale. De asemenea prof. Angela Savin-Zgardan este autor
al patru monografii, două dicționare și trei manuale.
Studiul biobibliografic se încheie cu două indexuri
auxiliare (de nume şi de titluri), care facilitează utilizarea
Limba română
97%
Limba
franceză 1%
Limba
engleză 2%

9
biobibliografiei, orientând beneficiarii spre numerele de ordine
ale descrierilor bibliografice.
Lucrarea constituie un suport important pentru diferite
solicitări de informare şi documentare. Ea este destinată
profesorilor şi studenţilor, colaboratorilor instituţiilor ştiinţifice
de profil precum şi tuturor celor interesaţi în domeniu.
Echipa de lucru sunt recunoscători prof. Angela Savin-
Zgardan pentru colaborarea fructuoasă şi oferirea suportului
necesar, în procesul elaborării lucrării.

10
STUDII DE AUTOR
Antisemia unităţilor polilexicale stabile
Angela SAVIN-ZGARDAN
Abstract. There can be two types of semantic opposition:
: the semantic opposition in meaning between the two stable
polilexical units (SPUs) and the semantic opposition between the
components of the SPUs. The semantic opposition of the
components of the SPUs takes place when the components of two
or more SPUs possess antonyms in their composition. Pairs of
antonyms can be of bimembre and polimembre types. In this case,
they contain the "track record" relationship of antonymy between
the two pairs of SPUs, and of numerous SPUs.
Phraseological antonyms are classified according to four
types of semantic oppositions: 1. gradual, which designate the
antonymic pairs of SPUs that express qualities, features, actions,
circumstances in opposition of antonymy, possessing the
intermediate notions; 2. complementary, which designate the
antonymic pairs of SPUs without possessing the intermediate
notions; 3. vector, which expresse actions, circumstances, features
being in opposite directions, and 4. conversive – the antonymic
pairs that express the bilateral relations, presents the same sense
in different directions and with the differently placed accents.
The motivation of SPUs in this case the following: only the
SPUs that can express explicitly, without ambiguity the meaning
of the message, but the monolexical synonym includes both
polarizing semes into its structure; it leads to confusion in speech.
In this case, only the context can „clarify” the situation. When the
SPUs do not need the context, they are explicit and eliminate the
ambiguous nature of their monolexical synonyms. For two
phraseological units to be in antonymic relation it is necessary
that they make a part of the same functional-semantic fields –
objects, actions, qualities, circumstances – or be correlated to the
same part of speech.

11
Key words: semantic opposition, stable polilexical units,
antonymy, motivation, functional-semantic fields.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi în special în secolul al
XX-lea, se afirmă o nouă ramură în disciplinele lingvistice –
semasiologia, creşte interesul faţă de cuvintele cu sens contrar. Se
menţionează că lexicul poartă un caracter de sistem, se remarcă
faptul că elementele vocabularului sunt dependente unele de
altele şi sunt unite în diferite grupuri pe baza asemănării sau a
opoziţiei directe (Pokrovski 82). Primul a utilizat termenul de
antonim Charles I. Smith în dicţionarul său de sinonime şi
antonime al limbii engleze A Complete Collection of Synonyms and
Antonyms, care a apărut în 1867. Se vehicula teza despre atare
noţiuni ca inducţia reciprocă (inducţia analogică) sau atracţia
semantică între cuvintele cu sens opus. Astfel, lingvistul G. Stern
arată că în limba engleză veche adjectivul mycel („mare”), având
iniţial vocala i, a schimbat-o în y sub influenţa formei cuvântului
cu sens opus lytel („mic”). Al. Graur ilustrează acest fenomen prin
următorul exemplu: lat. grauis „greu” a trecut în greuis (după
modelul antonimului său leuis) (Graur 129).
Ferdinand de Saussure, a pus bazele lingvisticii moderne,
formulând principalele concepte ale acesteia. În Curs de lingvistică
generală, lingvistul elveţian propune teoria în legătură cu opoziţiile
dintre planurile paradigmatic şi sintagmatic ale limbii, dintre limbă
– vorbire.
În cercetările de lexicologie despre substanţa lingvistică
propriu-zisă a sensului se pleacă, de regulă, de la raportul stabilit
de F.de Saussure între relaţiile paradigmatice şi cele sintagmatice,
se încearcă în lucrările mai recente şi determinarea relaţiilor
semantice de antonimie, sinonimie, omonimie etc.
Ch.Bally în Tratatul de stilistică franceză acordă o atenţie
deosebită antonimelor, oprindu-se asupra opoziţiilor logice (”les
contraire logique”). Bally consideră că opoziţiile stabilite între
noţiuni stabilesc unica modalitate de fixare şi determinare a
percepţiilor noastre. În conştiinţa noastră, menţiona Ch.Bally,
noţiunile abstracte sunt aranjate în perechi, fiecare membru al unei
perechi evocând întotdeauna, într-un fel sau altul, o reprezentare
despre opusul său (Bally 161). Problema raporturilor dintre

12
cuvintele cu sens contrar a constituit, în parte, obiectul de
cercetare al lui Ch.Bally.
Un alt elev al lui Saussure, J.Vendryes, în lucrarea sa Le
langaje, apărută în 1921, vorbeşte despre opoziţii în accepţia
substituirii unui cuvânt prin altul, fără a utiliza termenul „antonim”
(Vendryes).
Printre lucrările de semantică amintim pe cele elaborate
în această perioadă de lingvişti ca St. Ullmann , I.A. Katz, I.A. Fodor
, V.A. Zveghincev , O.S. Ahmanova, A.A. Ufimtseva, B. Pottier, A.
Greimas, Ju.D. Apresjan ş.a.
Însă, trebuie să menţionăm, că antonimele sunt utilizate
încă prea puţin ca mijloc de individualizare a sensului cuvintelor.
Unii autori de dicţionare de antonime restrâng foarte mult
aria de manifestare a antonimiei (N. Webstar, R.A. Budagov, A.V.
Isacenko, L.J. Maksimov), alţii lărgesc limitele manifestării
fenomenului antonimiei în lexic (O. Duchaček, L. Wald, Ju.D.
Apresjan, L.A. Novikov) sau includ chiar şi alte tipuri de corelaţii
semantice decât cele bazate pe raporturi de contrarietate (W.
Schmidt, N.V. Kljueva).
Amintim pe acei lingvişti care, intenţionând să
diferenţieze noţiunea globală de antonimie şi antonimia „propriu
-zisă”, trasează o linie de demarcare între antonimia propriu-zisă
şi celelalte tipuri de opoziţii. Asemenea încercări remarcăm, de
pildă, la J. Lyons (61-69) şi A.A. Ufimtseva (192-193).
Lyons distinge trei tipuri de opoziţii semantice:
- complementaritatea („complementarity”) care
presupune o strictă implicaţie bilaterală (p+q = U): Fratele meu
este căsătorit / Fratele meu nu e celibatar şi, respectiv, Fratele
meu nu este căsătorit / Fratele meu este celibatar.
- antonimia („antonymy”), care presupune o implicaţie
unilaterală, fiind în legătură directă cu noţiunea de „gradaţie”
(„antonimia graduală”): p+q= # U: Tatăl meu este tânăr / Tatăl
meu nu e bătrân (dar nu şi: Tatăl meu nu e bătrân / Tatăl meu este
tânăr).
- conversia („converseness), care se referă la unul şi acelaşi
denotat, desemnând aceeaşi acţiune, privită din unghiuri opuse.

13
Lyons se opreşte asupra asemănărilor şi deosebirilor
dintre aceste trei tipuri de opoziţii, fără a le izola unul de altul, ci
privindu-le într-o strânsă legătură.
Acelaşi lucru se poate de spus şi despre locuţiuni. În cazul
dat doar UPS pot fi în relaţii de antonimie, iar nu UPS şi corelatul
ei monolexical.
A.A. Ufimtseva (190-196), referindu-se la relaţiile
antonimice, distinge două tipuri de cuvinte opuse ca sens:
antonimele propriu-zise sau „clasice” şi conversivele.
În lucrările mai recente se vorbeşte despre antonime ca
despre o tendinţă dominantă, lărgindu-se considerabil zona
vocabularului ale cărui elemente se caracterizează prin sensuri
opuse.
Dintre lingviştii care dau o interpretare mai largă
antonimiei lexicale, mulţi pun în legătură directă diferitele tipuri
de opoziţie a cuvintelor cu exprimarea negaţiei în lexic, de ex.
lingviştii Ju.D. Apresjan (22), L.A. Novikov (87) ş.a. În căutarea
unor invariante pentru toate tipurile de opoziţii lexicale, aceştia
apelează la negaţie, remarcându-i locul şi funcţiile în structura de
profunzime a limbii şi încercând să dezvăluie cu ajutorul ei esenţa
relaţiilor de antonimie. Ju.D. Apresjan, de pildă, distinge trei tipuri
semantice de antonime având ca bază comună negarea unuia din
termenii contrari:
1. Anti1: Y = Anti1 (X) = „Xne”. În această categorie de
antonime în care negaţia se află înaintea unei părţi din definiţia
unuia din termeni (Xne...) se includ verbele care exprimă două
acţiuni ce se desfăşoară în sens invers: cf. a intra – a ieşi =
”mergând a începe să te afli în X” / „mergând a începe să nu te mai
afli (să încetezi a te afla) în X” = „a începe X / „a înceta (a nu începe)
X”, precum şi verbe cauzative care exprimă raportul (Caus)/(Caus
ne) = a lipi – a dezlipi = „a cauza A” / „a necauza A”/ („a lichida A)”.
2. Anti2: Y = Anti2 (X) = „ne X”. Din această categorie de
antonime fac parte adjectivele de tipul viu – mort (viu =
„ne+mort”), verbe ca a respecta – a încălca (a respecta = „a nu
încălca”). În acest tip de opoziţii negaţia se află înaintea întregii
definiţii („ne X”), ca şi în cazul raporturilor de contradicţie.
3. Anti3: Acest tip de opoziţie semantică este specific
antonimelor care pot fi redate prin formula „mai mare” / „mai
mic” („decât norma”) în lungime, lăţime, înălţime etc. (Sîrbu 28).

14
Conform opiniei lui V. Bahnaru (74-79), din categoria
parasemantelor fac parte şi cuvintele cu sens opus, numite
antisemante sau, în terminologia clasică, antonime. Autorul atrage
atenţia asupra neconfundării termenilor de antisemie, definită ca
fenomen de limbă existent între unităţile lexicale cu semnificaţi
diametral opuşi, şi antisemante, definite drept unităţi lexicale cu
sensuri asemănătoare, dar opuse sub raport logic. Relaţiile între
aceste noţiuni se aseamănă cu relaţia dintre gnoseologie şi
ontologie. Cu alte cuvinte, antisemia ţine de teoria limbii, adică de
gnoseologie, iar antisemantele ţin de realitatea concretă a limbii,
de obiectul de studiu al antisemiei, adică de ontologie. Definiţia
antisemiei poate fi calificată ca fiind o relaţie de contrarietate, de
opoziţie semantică existentă între semnificaţiile unor unităţi
lexicale (Bahnaru 75)
Principalele probleme care se pun în legătură cu
antonimia şi care nu au întrunit încă soluţii unanim acceptate se
referă la următoarele aspecte: a) esenţa relaţiilor de antonimie
lexicală, raportul dintre categoriile logice şi lingvistice în definirea
antonimelor, particu-larităţile semantice ale acestora etc.; b)
tipologia opoziţiilor antonimice; c) aspectul morfo-lexical al
antonimelor (problema antonimelor formate cu prefixe negative);
d) delimitarea opoziţiilor antonimice propriu-zise de alte tipuri de
opoziţie.
Dar cea mai mare atenţie se acordă în diverse lucrări
esenţei antonimelor şi, implicit, definirii noţiunii de anto-nime.
Toate celelalte aspecte în discuţie sunt subordonate acestei
probleme, deoarece soluţionarea lor depinde în mod nemijlocit de
răspunsul dat primei chestiuni, el vizând în mod direct sau
indirect criteriile de definire şi delimitare a antonimelor într-o
limbă.
Gh. Druţă aduce argumente privitor la faptul de ce
antisemantele sunt o manifestare a parasemantelor. Antisemia se
bazează pe prezenţa unei trăsături semantice comune, a unui sem
comun care îndeplineşte funcţia de element unificator şi de bază
a opoziţiei (Druţă 9). Astfel, antisemia se prezintă în calitate de
dedublare a unităţii în realităţi contrarii, determinând
concomitent limita de mani-festare a unei calităţi, acţiuni, relaţii
şi indicând concomitent relaţia indisolubilă a contrariilor pentru
fiecare manifestare concretă a esenţei (Bahnaru 76).

15
Suntem pe poziţiile exprimate de Ju.D. Apresjan , L.A.
Novikov, Gh. Druţă, V. Bahnaru, care constată trei tipuri de relaţii
logice de opoziţie pe care se sprijină antisemia: 1) Opoziţia
contrară care exprimă noţiuni simetrice de limită, între care există
unităţi intermediare (Conf.: tânăr-netânăr-vârstnic). 2) Opoziţia
complementară care se caracterizează prin faptul că nu dispune
de termeni intermediari (conf.: viu – mort), 3) Opoziţia vectorială
care constituie o relaţie de direcţii (acţiuni, caracteristici) (a ridica
- a coborî) (Bahnaru 76).
Marele lingvist E.Coşeriu explică contradicţiile privind
opiniile referitor la antonimie sau sinonimie simplu: este vorba de
diferite lingvistici şi gramatici. Cele trei direcţii de bază ale
lingvisticii contemporane corespund celor trei nivele, deci celor
trei criterii semantice, adică gramatica generativ-
transformaţională corespunde vorbirii în genere, prin
urmare desemnării; lingvistica funcţional-structurală
corespunde limbilor concrete, prin urmare semnificaţiei;
lingvistica textului corespunde textului, prin urmare,
sensului. Cu alte cuvinte, semnificaţia unităţii glotice, fie ea
monolexicală, fie polilexicală, o găsim în limbă ca fiind o creaţie
ideală, la nivel gnoseologic; sensul aceleiaşi unităţi glotice, care
este actualizarea semnificaţiei din limbă, e exprimat printr-un text
concret, iar vorbirea serveşte la desemnarea realităţii cu ajutorul
unităţii glotice date. Aproape că nu se face distincţie între
categoriile textului şi categoriile limbilor concrete, adică între
sens şi semnificaţie. Astfel, exemplele ce urmează corespund unei
singure denominări, însă nu au una şi aceeaşi semnificaţie, astfel
traducătorul rămâne să aleagă modalitatea de traducere a
enunţurilor date. De ex., Caesar Pompeium vicit – Pompeius a
Caesare victus est; A este mai mare decât B – B este mai mic decât
A; La porte est fermée – La porte n’ est pas ouverte desemnează
unul şi acelaşi fapt extraglotic, dar prin semnificaţii diferite.
Acelaşi lucru se poate spune despre semnificaţie şi sens. De
exemplu, enunţul Моцарт умер are în limba rusă o singură
semnificaţie şi poate fi analizată de gramatica acestei limbi într-
un singur fel. Sensul lui poate fi cu totul altul din punctul de vedere
al actualizării în vorbire sau în text, ceea ce se va reflecta,
bineînţeles, în acest enunţ. De exemplu, poate apărea într-un
silogism, într-o poezie sau într-o situaţie obişnuită de toate zilele.

16
Cu alte cuvinte, unele unităţi polilexicale sau monolexicale pot fi
sinonime sau antonime la nivelul vorbirii, adică la nivelul
denominării, ceea ce se referă la gramatica generativă
transformaţională (gramatica vorbirii), dar formal, la nivelul
limbii, ceea ce ţine de lingvistica funcţional-structurală, nu sunt în
aceste relaţii de antonimie sau sinonimie. Iar lingvistica textului
actualizează aceste relaţii. Lingvistica textului reflectă, desigur,
nivelul textului, deci sensul. Poate fi structurală sau generativă,
aceasta este doar o problemă a prezentării, deoarece structurile
pe care le poate stabili în această calitate sunt specifice textului şi
determinate de sens, fără să fie structuri ale unei limbi concrete
(Coşeriu 63-65).
***
O cauză a motivaţiei privind atât apariţia, cât şi existenţa
UPS este antonimia.
Vitalie Marin vorbind despre frazeologismele create în baza
antonimiei, susţine că „efectul stilistic produs îl constituie
accentuarea ideii pe baza definirii ei prin asociere contrastantă”
(Marin 109).
Cercetătorii lingvişti abordează în două moduri problema
antonimiei frazeologice. 1. În primul caz e vorba de UPS ce
conţin în structura lor sintagmatică antonime: a o lua la dreapta –
a o lua la stânga. 2. În celălalt caz e vorba de UPS care pot forma
cupluri de opoziţii semantice. De ex.: a da bir cu fugiţii / a da
năvală, a încălca cuvântul / a păstra cuvântul, de-o şchioapă / de-o
poştă.
1. Să cercetăm primul caz de antonimie a UPS – utilizarea în
structura lor sintagmatică. De ex.: nu e rău fără bine; negru pe alb;
în lung şi în lat; pe viaţă şi pe moarte; nici laie, nici bălaie, încolo şi
încoace, mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu, nici
bine nici rău, viu sau mort, pe viaţă şi pe moarte, mai mult mort
decât viu. ş. a. La fel pot apărea UPS pe baza contrastului,
paralelismului, pe baza contrapunerii cuvintelor care fac parte din
acelaşi şir semantic. De ex.: a) a face din ţânţar armăsar, nici câine,
nici ogar, a da în stânga şi în dreapta ş. a.; b) c’est le jour et la nuit
„se spune despre două lucruri foarte diferite”, aller du petit au grand
− „a începe cu lucruri mici pentru a ajunge la cele mai mari”, passer
du blanc au noir − „a trece de la o extremitate la alta”, faire la pluie

17
et le beau temps − „a fi influent, atotputernic”, cela ne lui fait ni
chaud ni froid − „această îi este indiferent”, discuter le pour et 1e
contre − „a discuta două opinii contrare” (Lopatnikova 95); c) из
мухи делать слона, из огня да в полымя, нет худа без добра,
переливать из пустого в порожнoе, валить с больной головы
на здоровую ş. a.(Vinogradov 128-129).
1. Opoziţia semantică dintre componentele UPS se
produce atunci când elementele a două sau mai multe UPS au în
componenţa lor cuvinte antonime.
Cuplurile de antonime pot fi bimembre.
De ex.: a avea strâmbătate (înv.) – a avea dreptate.
A avea strâmbătate (înv.): a fi nedreptăţit … întru nimică ei
nice o strîmbătate n-au avut (49, p.180).
A avea dreptate: 1. a deţine adevărul; a da justeţe (cuiva). -
Cum adică? N-am dreptate? … Spun ca orice femeie absurdităţi!
(Petrescu 13). Naum oftă, râzând şi el: - se vede că femeile au
totdeauna dreptate (Sadoveanu 114); 2. înv., a avea motiv. Dar
când cineva atât – amar de vreme n-a mâncat decât pui, pare-mi-se
că are dreptate a fi sătul de ei (Negruzzi 248). Istoricii, care nu
afirmă nimic fără act scris şi pecetluit, au avut dreptate din
punctul lor de vedere să înlăture această legendă (Sadoveanu 22).
Dorim să remarcăm, că în cadrul antonimelor frazeologice ca
şi în cazul antonimelor lexicale, în opoziţie semantică se pot afla
doar unele seme din structura semantică a UPS, şi nu toate. În
exemplele de mai sus în relaţie de antonimie cu semul din prima
UPS este doar un singur sem, cel întâi, din a doua UPS.
A nu avea habar - a avea ştiinţă (înv.)
A nu avea habar - a nu şti nimic, a nu avea nici o idee (despre
ceva). … Abia cunoştea pe doctorul Iacob şi habar n-avea de soţia
lui – regina ceaiurilor de la ora cinci (Sadoveanu 194). Mişună
cumpărătorii pe moşia nevestei tale şi tu parcă habar n-ai avea!…
(Rebreanu, 1979: 56).
A avea ştiinţă (înv.) / a avea la ştiinţă, înv.: a şti, a
cunoaşte.…ar putea cineva dzice că doară a îmbe părţilor în ceva
mai de nainte ştiinţa ai fi avut (Cantemir 38). D-apoi aveţi la
ştiinţă că vă prea întreceţi cu dediochiul (Creangă 247).
Cuplurile de antonime pot fi polimembre.
Ele pot avea în „palmares” raport de antonimie atât dintre
două perechi de UPS, cât şi dintre numeroase UPS. De ex.: a fi pe

18
calea cea dreaptă, a fi pe drumul cel drept – a fi pe o cale greşită, a
fi pe un drum greşit; câtă frunză şi iarbă, câte-n lună şi-n stele, cât
se vede cu ochiul, cât nisipul mării - cât păr în palmă, cât ai spune
peşte, cât ai pune pe-o măsea, cât negru sub unghie.
2. Opoziţia semantică dintre două UPS are loc atunci,
când UPS sunt în raport de antonimie semantică una faţă de alta.
De ex.: coate goale, traistă uşoară – putred de bogat, a fi în al
şaptelea cer - a fi negru la faţă. Mai mult decât atât, în relaţii de
opoziţie semantică se pot afla câmpurile funcţional semantice cu
sens generativ antonimic şi, respectiv, toate UPS ce sunt în
componenţa lor. Drept exemplu ne-am propus să luăm câmpurile
cu semantică antonimică: viaţă – moarte.
Câmpul conceptual-semantic „moarte”
A ieşi sufletul (cuiva) − aici: „a muri”. Un biet ţigan, printre
dânşii, se văita de-un dinte… − Păi l-aş scoate, nea Petreo, dar până
să-ţi iasă dintele, ţi-a ieşit şi sufletul!.. (Zamfirescu 332).
A intra în mormânt – aici: „a muri”. … căci sprinţar şi
înşelător este gândul omului… şi nu te lasă în pace, până ce intri în
mormânt (Creangă 246). Asta-i viaţa mea; după cum vezi, mi-a fost
scris să nu pot face mare lucru; şi nu-mi rămâne decât să intru în
mormânt, nădăjduind acolo ceva mai bun decât aici (Sadoveanu
252).
A înghiți groapa – aici: „a muri”. …Uite-l pe ăsta de la
Băneasa, pe Gherasie. E-n pragul bătrâneţii, un pas, doi, şi haiti, îl
înghite groapa pe veşnicie. Cucoana-sa e şi ea femeie în vârstă.
Pentru cine s-or lăcomi atâta amândoi? (Stancu 87).
A lua sufletul (cuiva) − aici: „a ucide”. Dacă-l caută pe vreunul
moartea îl găseşte între ai lui. Îi ia sufletul şi-i lasă trupul lîngă
neamuri… (Stancu 180).
A lua viaţa − aici: „a omorî”. …iară să nu i să ia viiaţa (CRÎ
71).
A mânca capul − înv., aici: „a ucide”. …aceea cândva carii
mărgu de bună voie, în dobândă, carii apoi au mâncatu capul lui
Jolcovschii (Costin 103).
Câmpul conceptual-semantic „viaţă”
A avea zile − aici: „a trăi, a vieţui; a mai avea de trăit, a-i fi
dat să mai trăiască”. …letopiseţ întreg să aştepţi de la noi de om
avea dzile… (Costin 72). Să tot fii boier şi zile să ai să le trăieşti…
(Stancu 389).

19
A scăpa cu zile − aici: „a rămîne în viaţă”. Numai, nărocirea
lui, au scăpat cu dzile (Neculce 132).
A-şi purta umbra – aici: „a trăi, a vieţui”. …Va trăi! Cât!
Nimeni nu ştie cât va trăi…Asta e legea lumii, să nu ştie nimeni cât
îşi va purta umbra legată de picioare, pe pământ… (Stancu 18).
A-şi purta viaţa – aici: „a trăi, a vieţui”. Fiecare mobilă, cel
mai neînsemnat lucruşor fusese ales de mâna ei, atunci când crezuse
că aşa va uita tovărăşia omului păros şi vulgar, cu care avea să-şi
poarte viaţa (Petrescu 80).
Toate UPS din fiecare câmp conceptual se află în relaţii
antonimice între ele.
Structura cuplurilor de antonime frazeologice a fost cercetată
în literatura de specialitate, din aceste considerente ne vom opri
doar succint asupra formulelor semantico-distributive ale UPS
aflate în raport de opoziţie semantică, exemplele fiind inedite,
excerptate de autoarea prezentului studiu.
Mai jos vom cerceta tipurile de opoziţie frazeologică,
păstrând cele trei tipuri de opoziţie semantică –, antonimice, (pe
care le vom numi graduale), complementare, conversive la care
vom mai adăuga un tip de opoziţie semantică care se poate
raporta doar la UPS ce desemnează acţiune şi simbol al acţiunii
motorice – vectoriale. Gh. Colţun mai adaogă al IV-lea tip de
opoziţie antonimică (Colţun 81-82). Să exemplificăm cele
afirmate mai sus.
1. Antonime frazeologice graduale. Ele desemnează
cupluri antonimice de UPS care numesc calităţi, însuşiri, acţiuni,
circumstanţe, posedând noţiuni intermediare. De ex.: a-şi lua loc –
a sta pe loc - a da loc.
A(-şi) lua loc – a se aşeza. Luând loc lângă ceilalţi, Policrat
Bobby învârti de câteva ori mâna în aer, scoţând din gât sunete
ininteligibile (Călinescu 76). Puiu luă loc pe strapontina din spatele
şoferului; alături, pe cealaltă, o ocupase procurorul (Rebreanu,
1997: 31). Cu mare greutate îl liniştiră şi-l făcură să-şi ia locul în
fotoliu (Zamfirescu 251). Îşi luă locul de la masa sa de la fereastră,
plecându-şi obrazul cu trăsături muncite deasupra hârtiilor
(Petrescu 37).
A sta pe loc – a nu progresa, a stagna. Viaţa curge mereu, nu
stă pe loc (Agârbiceanu).

20
A(-i) da / oferi loc (cuiva) – a oferi un spaţiu (cuiva) pentru a
se aşeza. I-ai oferit loc domnişoarei în troleibuz, băiete? l-a întrebat
bunica pe nepot.
2. Antonime frazeologice complementare. Acoperă
noţiunea de gen. Ele desemnează cupluri antonimice de UPS, fără
a poseda noţiuni intermediare. De ex.: a avea (ceva) împotrivă – a
fi /a se face trup şi suflet (cu cineva): A avea (ceva) împotrivă – a
se împotrivi; a avea obiecţii. – După cît înţeleg, a făcut o donaţie
unei instituţii, n-am nimic împotrivă. Mie îmi ajunge ceea ce mi-a
rămas de la mama (Sadoveanu 138). A fi cu trup şi suflet (cu
cineva) – cu totul, din toată inima, fără rezervă. Toată familia
Herdelea era cu trup şi suflet de partea lui Ion. (Rebreanu, 1979:
46).
3. Antonime frazeologice vectoriale exprimă acţiuni,
circumstanţe, însuşiri orientate în direcţii opuse. De cele mai dese
ori acest tip de opoziţie semantică se referă la locuţiuni verbale,
exprimând acţiune motorică sau starea psihică ori fiziologică a
omului.
De ex. a apuca urma – a(-i,-şi) pierde urma. A(-i) apuca urma
(cuiva) –a începe a se deplasa într-o anumită direcţie (pe urmele
cuiva). Ogarii îi apucă urma, îl alungă, îl ajung, îl încolţesc, îl prind
de ceafă (Stancu 366). – A(-i) pierde (cuiva) urma - a nu mai şti
unde se află, unde poate fi găsit. A(-şi, -i) pierde / a i se pierde urma
/ urmele - a nu mai putea fi găsit; a dispărea;
Dar atestăm şi serii antonimice, de fiecare parte a opoziţiei
semantice aflându-se şiruri sinonimice de UPS. De ex. a apuca
drumul, a se aşterne drumului, a bate drumul - a se întoarce din
cale; a apuca pe drumuri, a bate drumurile – a bate câmpiile /
câmpurile, a bate coturile.
A apuca drumul - a începe a se deplasa într-o anumită
direcţie. Hai, murgule, hai, / Pe coastă de plai, / Lasă colnicul / Ş-
apucă drumul (Alecsandri 373). Nu e plăcut să vezi cârduri de
copii care apucă drumul crângului după brânduşe şi tu să stai
căţărat pe uluci, să te uiţi după ei, să nu poţi deschide poarta să
alergi… (Stancu 274). A se aşterne drumului - a porni la drum
lung. Calul sângeră. Se ridică în două picioare. Apoi, simţind frâul
liber, se aşterne drumului într-o goană nebună, sălbatică (Stancu
134-135). A bate drumul - a parcurge o distanţă lungă. …Fiindcă
v-aţi ostenit până aici …hai să facem o plimbare, să nu se cheme c-

21
aţi bătut drumul degeaba (Stancu 100); 2. a parcurge o distanţă
în repetate rânduri, M-a dus tata la oraş. cu căruţa m-a dus.
Cunoşteam drumul. Îl mai bătusem de atâtea ori!… (Stancu 283).
Dar: A se întoarce din cale - acţiune motorică de returnare,
întoarcere. Oricare ar fi cauza, ea e atât de puternică, încât nimic
nu mă va întoarce din cale (Zamfirescu 291).
A apuca pe drumuri - a începe a se deplasa (timp îndelungat.
Nu e plăcut să vezi cârduri de copii care apucă pe drumul
crângului după brânduşe şi tu să stai căţărat pe uluci, să te uiţi după
ei, să nu poţi deschide poarta să alergi… (Stancu 274). A bate
drumurile - a parcurge o distanţă în repetate rânduri. Fuma
ţigară după ţigară şi nu dormea şi neputând sta locului, bătea
drumurile şi şoseaua (Călinescu 224). –Dar: A bate câmpiile /
câmpurile - a umbla fără rost, dezorganizat. Matei şi Saşa, de când
fetele plecaseră cu conu Dinu la Bucureşti, ieşeau în toate zilele,
singuri, bătând câmpiile întinse, pe luciul cărora orizontul se
făcuse parcă mai larg (Zamfirescu 174). A bate coturile –a umbla
tălălău, fără rost. Aici se pierdea Mihai, care, de mic copil, învăţase
toate cotiturile, toate cărările, şi acum se strecura cu luntrea lui
peste tot, bătând coturile, oprindu-se la limpezişuri, de unde
zburau, speriate, cârduri de raţe sălbatice… (Zamfirescu 112).
4. Antonime frazeologice conversive. Înainte de a aborda
problema conversivelor frazeologie, să ne oprim mai întâi la
problema conversivelor lexicale (Apresjan 256).
Otto Espersen în Filozofia gramaticii constată raporturi
conversive între: a cumpăra – a vinde; a da – a primi; a avea – a-i
aparţine (Espersen 123)
A. Jolkovski (Jolkovski 92) afirmă că unele cuvinte –
perechi ce exprimă raporturi bilaterale prezintă acelaşi sens în
direcţii diferite şi cu accente, plasate diferit: A îl are pe B = B
aparţine lui A; A e mai devreme ca B = B e mai târziu decât A.
J. Lyons (Lyons 257) introduce termenul de conversie.
Exemple: a câştiga – a pierde: El a câştigat în faţa campionului –
Campionul a pierdut în faţa lui. Cuvântul dezvoltă un sens nou –
care de fapt îl dezvoltă pe cel vechi. Menirea conversivelor e de a
sublinia ceea pe ce se pune accentul logic. Verbele de tipul a
cumpăra – a vinde indică aceeaşi situaţie.
Conversive semantic egale sunt UPS: a da în chirie – a lua
în chirie: conf. cu a închiria care este sinonimul monolexical al

22
ambelor UPS; a da în arendă – a lua în arendă: conf. cu a arenda
care este sinonimul monolexical al ambelor UPS; a lua împrumut
– a da împrumut: conf. cu a împrumuta care este sinonimul
monolexical al ambelor UPS. În cazul conversivelor menţionate
are loc transmiterea unui bun: el dă cu împrumut – eu iau de la el
cu împrumut. Arhilexemul propriu UPS menţionate mai sus este „a
face un schimb de bunuri, a opera”. E. Coşeriu arată că între două
tipuri de ansambluri există anumite raporturi: 1. un câmp lexical
aparţine în totalitate unei clase. De exemplu om, femeie, copil,
băiat, fată etc. constituie un câmp ce aparţine în întregime clasei
de „Fiinţe umane”. În cazul al doilea un câmp se află la intersecţia
dintre două clase. Astfel, de exemplu, a cumpăra - a vinde, a da în
chirie – a lua în chirie, a da în arendă – a lua în arendă, a lua
împrumut – a da împrumut aparţin aceluiaşi câmp semantic: „a
opera un schimb de bunuri”, dar separate de clasemele „Adlativ” /
„Ablativ”.
Observăm un lucru extrem de important: numai UPS sunt
în stare să redea explicit, fără ambiguităţi semnificaţia
mesajului, pe când sinonimul monolexical include în
structura sa semică ambele seme polarizante, ceea ce duce la
confuzie în vorbire. În cazul dat doar contextul e în stare să
„clarifice” situaţia. Pe când UPS nu au nevoie de context, ele
singure sunt explicite şi elimină caracterul ambiguu al
sinonimelor sale monolexicale. În cazul împrumutului, subiectul
împrumută banii, dar convergentul e cel ce dă bani.
Gh. Colţun a cercetat apartenenţa cuplurilor de antonime
frazeologice la diverse domenii de activitate a omului (câmpuri
funcţional-semantice – n.n.) la care se referă cuplurile antonimice
cercetate (Colţun 82-84). Cercetătorul a ajuns la concluzia că
vorbitorii de limbă română manifestă predilecţii pentru
următoarele domenii ale activităţii umane, care sunt desemnate
prin UPS. Interesul mare al vorbitorilor pentru aceste realităţi din
lumea înconjurătoare explică şi existenţa cuplurilor UPS
antonimice. În cele ce urmează ele vor fi prezentate în ordine
descrescândă: categorii şi relaţii sociale, trăsături de caracter şi
comportament, calităţi şi însuşiri ale fiinţelor şi obiectelor, stări
fiziologice ale omului, categorii etico-estetice şi filozofice,
deplasarea şi schimbarea poziţiei în spaţiu, emoţii şi sentimente,

23
însuşiri intelectuale şi capacităţi volitive, cantitate şi mărime,
spaţiu, timp şi du-rată.
Pentru ca două frazeologisme să se afle în raport de
antonimie, e necesar ca ele să facă parte din aceleaşi câmpuri
funcţional-semantice comune – obiecte, acţiuni, calităţi,
circumstanţe - sau să aibă corelaţi de aceeaşi parte de vorbire:
UPS substantivală: faimă bună – faimă rea - „a se zvoni, a se
vesti”. Li se dusese faima în toată ţara acestor oameni zgârciţi fără
seamăn (PR 77).
UPS verbală: a bufni de plâns / plânsul - „a izbucni brusc în
plâns”. Tincuţa îşi ridică ochii spre el, bufnind încet, de râs sau de
plâns, nu se ştia bine (Zamfirescu 15) - – a bufni de râs /râsul „a
izbucni brusc în râs”.…unele din ele fiind mai drăcoase, cum au dat
cu ochii de mine, le-a şi bufnit râsul (Creangă 245);
UPS adjectivală: bun la inimă - „a fi bun, milos, înţelegător,
darnic” – rău la inimă „ a fi rău, crud, neînţelegător, zgârcit”;
UPS adverbială: pe inimă goală - „pe nemâncate; pe stomacul
gol” - cu burta plină „pe săturate, cu stomacul plin”.
Trebuie să menţionăm că dacă UPS antonimice se referă la
diferite părţi de vorbire – ele sunt ocazionale. Nu sunt antonimice:
cuplurile ocazionale, aşa cum am menţionat mai sus, de ex. a creşte
iarba (sub cineva) - „a fi foarte lent, leneş” – iute ca gândul - „ a fi
foarte rapid; ager”; unităţile polilexicale cu diferită structură , de
ex. UF – locuţiune verbală : a cincia roată la căruţă – a fi de prisos;
UPS aparţinând la diferite stiluri: a bate ţurca „a trândăvi” - a
munci în sudoarea frunţii „a munci cu abnegaţie”.
Concluzii:
1. Pot exista două tipuri de opoziţie semantică:
1.1. Opoziţia semantică între două UPS.
1.2. Opoziţia semantică între componentele UPS. Opoziţia
semantică dintre componentele UPS are loc atunci când
componentele a două sau mai multe UPS posedă în componenţa
lor cuvinte antonime.
2. Cuplurile de antonime pot fi bimembre.
3. Cuplurile de antonime pot fi polimembre. În cazul dat ele
conţin la „palmares” raporturi de antonimie atât dintre două
perechi de UPS, cât şi dintre numeroase UPS.

24
2. Antonimele frazeologice se clasifică în patru tipuri de
opoziţii semantice:
2.1. graduale, care desemnează cupluri antonimice de UPS
care numesc calităţi, însuşiri, acţiuni, circumstanţe în opoziţie de
antonimie, posedând noţiuni intermediare.
2.2. complementare. Acoperă noţiunea de gen. Ele
desemnează cupluri antonimice de UPS fără a poseda noţiuni
intermediare.
2.3. vectoriale, ce exprimă acţiuni, circumstanţe, însuşiri
orientate în direcţii opuse.
2.4. conversive. Sunt acele UPS – perechi ce exprimă raporturi
bilaterale, prezintă acelaşi sens în direcţii diferite şi cu accente,
plasate diferit. Conversive semantic egale sunt UPS: a da în chirie
– a lua în chirie: conf. cu a închiria care este sinonimul monolexical
al ambelor UPS; a da în arendă – a lua în arendă : conf. cu a arenda
care este sinonimul monolexical al ambelor UPS.
2.4.1. Motivaţia UPS în cazul dat este următoarea: numai
UPS sunt în stare să redea explicit, fără ambiguităţi
semnificaţia mesajului, pe când sinonimul monolexical
include în structura sa semică ambele seme polarizante, ceea
ce duce la confuzie în vorbire. În cazul dat doar contextul e în
stare să „clarifice” situaţia. Pe când UPS nu au nevoie de context,
ele singure sunt explicite şi elimină caracterul ambiguu al
sinonimelor sale monolexicale.
3. Pentru ca două frazeologisme să se afle în raport de
antonimie, e necesar ca ele să facă parte din aceleaşi câmpuri
funcţional-semantice – obiecte, acţiuni, calităţi, circumstanţe - sau
să aibă corelaţi de aceeaşi parte de vorbire.
Referinţe bibliografice
Apresjan : Апресян, Юрий. «Современная лексическая
семантика, II. Синонимические средства языка и правила
перифразирования (лексические антонимы)». Русский язык в
национальной школе, 1972, 3: 22-23.
Bahnaru, Vasile. Elemente de semasiologie română. Chişinău:
Ştiinţa, 2009.
Bally, Charle. Traité de stylistique française. Heidelberg-Paris:
Librairie Klinchsieck, 1911.

25
Colţun, Gheorghe. Frazeologia limbii române. Chişinău:
Editura ARC, 2000.
Coşeriu, Eugen. „Lingvistica: starea ei actuală”, Revistă de
lingvistică şi ştiinţă literară, 1993, 1:61-69.
Druţă, Gheorghe. „Antonimia şi antonimele”, Druţă Gh., Corcimari
V. Dicţionar de antonime. Chişinău: Lumina, 1988.
Espersen : Есперсен, Отто. Философия грамматики. Москва:
Изд-во иностр.лит.,1958.
Graur, Alexandru. Studii de lingvistică generală. Bucureşti: Editura
Academiei RPR, 1960.
Jolkovski: Жолковский, Александр. «Лексика целесообразной
деятельности», Машинный перевод и прикладная
лингвистика. Москва: МГПИИЯ им. Мориса Тореза, 1964: 67-
103.
Lopatnikova, Natalie et Movchovitch, Natalie. Précis de lexicologie
du français moderne. Moscou: Éditions en langues étrangères,
1958.
Lyons, John. Introducere în lingvistica teoretică. Bucureşti: Editura
ştiinţifică, 1995.
Marin, Vitalie. Stilistica şi cultivarea vorbirii. Chişinău: Lumi-na,
1991.
Novikov: Новиков, Лев. Антонимия в русском языке. Москва:
Изд-во Московского университета, 1973.
Pokrovski: Покровский Михаил. Семасиологические
исследования в области древних языков. Москва: КомКнига,
2006.
Sîrbu, Richard. Antonimia lexicală în limba română. Timi-şoara:
Editură: Facla, 1977.
Ufimtseva: Уфимцева, Анна. Слово в лексико-семан-тической
системе языка. Москва, 1968.
Vendryes, Joseph. Le Langage: Introduction linguistique à
l'histoire. Paris, 1950
Vinogradov : Виноградов, В.В. Лексикология и лекси-кография.
Избранные труды. Москва: Наука, 1977.
Surse literare
Alecsandri, Vasile. Opere. Chişinău: Cartea Moldovenească, 1976.
Vol. I. 450 p. Vol. III.

26
Cantemir, Dmitrie. Istoria ieroglifică. Chişinău: Cartea
Moldovenească, 1973.
Călinescu, George. Cartea nunţii. Bucureşti: Editura Minerva,
1978
Creangă, Ion. Opere. Chişinău: Literatura artistică, 1981. Vol. I. 303
p. Vol. III. 351 p.
Negruzzi, Constantin. Opere alese. Chişinău: Cartea
Petrescu, Cezar. Întunecare. Bucureşti: Cartea Românească, 1984.
Povestiri religioase. Iaşi, 2001.
Rebreanu, Liviu. Ciuleandra. Catastrofa şi alte nuvele. Chişinău:
Litera, 1997.
---. Răscoala. Bucureşti: Editura Albatros, 1979.
Sadoveanu, Mihail. Demonul tinereţii. Uvar. Bucureşti: Editura
Minerva, 1979.
Zamfirescu, Duiliu. Viaţa la ţară. Tănase Scatiu. În război.
Bucureşti: Cartea românească, 1982.
(Publicat în: Intertext / Univ. Liberă Intern. din Moldova. – 2018. - Nr
1/2. – P. 91 – 101.)

27
Evoluția sensului unităţilor polilexicale stabile
Rezumat: Evoluţia semantică a unităților poli-lexicale
stabile (UPS) poate duce la dezvoltarea polisemiei lor.
Transformările din cadrul UPS se desfăşoară pe două căi: a)
derivarea morfematică din cadrul UPS duce la formarea cuvintelor
noi; b) derivarea frazeologică contribuiuela apariția cuvintelor şi
îmbinărilor de cuvinte sub influenţa UPS, ceea ce duce uneori la
formarea nоilor sensuri la cuvintele componente din UPS sau la
îmbinări întregi de cuvinte. Dinamica dezvoltării semantice a UPS
poate duce la defrazeologizare: apariţia sensurilor noi,
independente, ale componentelor UPS, la pierderea
caracteristicilor de bază ale unităţii glotice date. În procesul
evoluției semantice ale UPS se mai observă și fenomenul
demotivaţiei, când componentele UPS încep să fie percepute ca
unităţi glotice separate. Unele UPS îşi modifică aspectul
cuvintelor, rămânând în limba contemporană variantele lor.
Odată cu dispariţia anumitor realităţi, obiecte ori acţiuni, dispare
motivaţia utilizării unor UPS, astfel că o parte din ele au trecut în
fondul pasiv al limbii. S-a ajuns la concluzia imposibilităţii
modelării semantice în plan generativ a unităților frazeologice, pe
când locuțiunile se pot preta la o anumită pronosticare, desigur ea
având un caracter relativ şi limitat, privitor la apariţia şi
semantica lor
Cuvinte cheie: sens, unitate polilexicală stabilă,
frazeologism, locuțiune, motivație, demotivație, derivare
frazeologică, defrazeologizare, pronosticare.
Abstract: The semantic evolution of stable polilexical
units (SPUs) can lead to the development of their polysemy.
Transformations within the framework of SPUs take place in two
ways: a) the morphemic derivation within SPUs leads to the
formation of new words; b) phraseological derivation contributes
to the occurrence of words and word combinations under the
influence of SPUs, which sometimes leads to the formation of new
meanings of the words in SPUs or to the whole word

28
combinations. The dynamics of the semantic development of
SPUs may lead to dephraseolization : the emergence of new,
independent, SPU components, to the loss of the basic
characteristics of the given linguistic unit. In the process of
semantic evolution of SPUs, the phenomenon of demotivation is
also observed, when SPU components begin to be perceived as
separate linguistic units. Some SPUs modify the aspect of the
words, preserving their variants in the contemporary language.
With the disappearance of certain realities, objects or actions, the
motivation to use SPUs disappears, so some of them became the
passive fund of the language. The conclusion is made about the
impossibility of generative semantic modeling of the
phraseological units, whereas the locutions can be adapted at a
certain prognostication, of course having a relative and limited
character, regarding their appearance and their semantics.
Keywords: meaning, stable polilexical unit, phraseology,
locution, motivation, demotivation, phraseological deriva-tion,
dephraseolization, prognostication.
Cercetarea proceselor pe care le suportă unitățile polile-
xicale stabile (frazeologismele și locuțiunile) (UPS) pe parcursul
evoluţiei sale semantice are o evidentă importanţă pentru
soluţionarea problemelor teoretice ale frazeologiei, în special
pentru fundamentarea ştiinţifică a esenţei semantice a UPS, căci,
UPS apar, se dezvoltă şi mor, în special, sub influenţa factorilor
semantici.
1. Evoluţia semantică a UPS poate să conducă la
dezvoltarea polisemiei. Întradevăr, îmbogăţirea fondului
frazeologic al limbii, ca şi al celui lexical, are loc nu numai pe baza
apariţiei unităţilor noi, ci şi a sensurilor noi la unităţile existente.
Însă polisemia în sfera frazeologiei are particularităţile sale. Ea, de
regulă, este rezultatul tran-sformării semantice repetate.
Cercetările diacronice arată că, deşi rolul îmbinărilor stabile
polisemantice creşte în fondul limbii române, franceze, totuşi el
cedează ponderii cuvintelor polisemantice în lexic [2, 30]. Cauza
acestui fenomen trebuie căutată, în primul rând, în destinaţia
funcţională a frazeologiei în limbă.

29
Polisemia pentru lexic, chemat a denumi noţiunile noi ce
apar permanent, este o necesitate vitală. Lipsa ei ar fi avut urmări
extrem de negative: ar fi dus la mărirea infinită a cantităţii
cuvintelor, ceea ce ar fi făcut dificilă nu numai învăţarea limbii, dar
şi utilizarea ei. După observarea justă a lui R. A. Budagov,
„principiul egalităţii cuvintelor şi sensurilor ar fi transformat
limba într-o structură imobilă, lipsită de capacitatea de a
transmite mişcarea de la concret la abstract, de la textual la
figurat, de la particular la general” [1, p. 238].
Frazeologia, deservind în special sfera expresiv-emoţională
a limbii, cuprinde cu mult mai puţine noţiuni în comparaţie cu
lexicul. Iată de ce formarea unităţilor noi în sistemul frazeologic
nu duce la urmări negative care ar fi putut apărea la fenomene
analogice în sistemul lexical. Mai mult chiar, sistemul frazeologic
stimulează formarea noilor UPS, susţine Nazarian, dar nu a
sensurilor noi la cele vechi. Aceasta se explică prin faptul că UPS
noi, posedând imagini proaspete şi vii, realizează mai reuşit
funcţia lor caracteristică plastic-expresivă în limbă [2, p. 30-31].
La baza polisemiei UPS întotdeauna stă imaginea
(motivemul – n.n.). Membrii colectivului înţeleg imaginea datorită
experienţei, practicii nu numai celei lingvistice, dar şi material
istorice [1, p. 121, 131]. În limba italiană UPS essere di buon
cordovano (ad lit.: „a fi făcut de un cizmar bun”) creează o imagine
a trăiniciei, dar nu obligatoriu a eleganţei. Acestei UPS în limba
italiană contemporană îi corespund două ideograme, două
sensuri: a) „a avea o sănătate bună” (comp. cu românescul a fi bine
croit (cu sensul de „a avea un corp proporţional şi sănătos”) şi cu
rusescul „неладно скроен, да крепко сшит”); b) „a fi gros la
obraz” [298, p. 32].
Astfel, sensul primar include toate sensurile elemen-tare ale
componentelor din îmbinare, iar sensul secundar este un trop al
acestui sens prim. UPS fare la corona (ad, lit. „a face coroană”) are
sensul primar: a) „a-l înconjura pe cineva, a face cerc în jurul
cuiva” (imaginea coroana e un obiect de formă rotundă şi este
asemuită cu aranjarea oamenilor care stau în formă de cerc) (
comp rom.: a) a face cerc, b) a fi din cercul (cuiva); verbul îi acordă
unităţii sensuri elementare de persoană. Pe baza sensului primar
se formează cel secundar; b) „a fi aproape pentru cineva, a forma

30
mediu înconjurător obişnuit pentru cineva”. Sensul secundar, fără
îndoială, este figurat.
De cele mai multe ori polisemantice sunt UPS care au o
combinatorică liberă în includerea lor în vorbire. Aceasta se
explică prin faptul că poziţiile deschise pot duce la o combinare
nouă care poate trezi la viaţă sensuri potenţiale. Schimbarea
distribuţiei UPS la fel duce la polisemie. De ex., a face socoteli
semnifică “a calcula, a-şi face socoteli cu cineva” – “a se răfui cu
cineva”. În italiană UPS fare i conti semnifică: „a-i da (cuiva) de
cheltuială”, fare i conti con qd (qc) înseamnă: „a ţine cont de cineva
/ ceva”, fare i conti con qd − „a-şi face socotelile cu cineva” [4, p.
34].
Contextul concretizează situaţia în care este folosită UPS, el
lichidează polisemia atât a cuvântului, cât şi a UPS.
Polisemantice sunt acele UPS care posedă mai mult decât un
sens. Fiecărui sens nou al UPS trebuie să-i corespundă o
ideogramă nouă. Iată câteva exemple de UPS poli-semantice în
limba română:
Locuţiunea verbală A avea înţelegere redă trei sensuri care
sunt în corelaţie cu trei tipuri acţionale – aici: 1. ~ pentru cineva –
aici: „a înţelege (pe cineva)”; 2. „a avea acord (cu cineva)”. Boierul
cu bulibaşa are înţelegere pentru ţigani, aşa cum pentru soldaţi
robi are înţelegerea cu comandantul german din Turnu [16, 415];
3. „a înţelege (ceva)”. Mulţimea avea înţelegerea dreaptă a unei
împrejurări mari, pe care nu putea să o cântărească bine, dar de
care se simţea neliniştită: „Vin ruşii!” [19, p. 272].
Îmbinarea polilexicală stabilă A (se) ţine minte redă
acţiunea evolutivă, rezultativă şi statică, în funcţie de cele trei
sensuri pe care le deţine: – aici: 1. „a nu uita”. Ţii minte ce am
vorbit când viniam amândoi pre cale? [11, 75]. Mai pasă de ţine
minte toate cele şi acum aşa, dacă te slujeşte capul, bade Ioane! [8,
p. 249]. De astă dată nu-ţi fac nimica, dar de altă dată…ţine minte
… [56, p. 15]. Să ţii minte că la noapte o să plouă [15, p. 7]; 2. „a
memoriza”. Strungăraşul îl asculta cu gura căscată şi ţinea minte
pentru vremea când avea să fie baci, ca să ştie ceasurile oilor şi
străjile nopţii, după stele [17, p. 23]. Se vede însă că într-o toamnă,
un mocan a ţinut-o minte [15, p. 57]; 3. „a (se) şti (pe sine, pe
cineva)”. – Vai de mine, domnule, de mult! De când mă ţin minte,
zise Ruben netezindu-şi barba [10, p. 62]. Ce ne facem – se văită

31
Medy îngrijorată ca un copil cu părinţi severi – nu le ţin de fel minte
[6, p. 62].
Locuţiunea A ţine piept (cuiva) este în stare să desemneze
desfăşurarea a trei acţiuni: relaţională, rezultativă şi evolutivă: –
aici: 1. „a rezista, a nu se da bătut”. Puteam eu să ţin piept unui
astfel de anchetator care nu era un imbecil? [14, p. 84]; 2. “a se
împotrivi, a înfrunta”. Am venit cu dânsul în tren joia trecută: ţinea
piept unui compartiment întreg, cu victoria finală a puterilor
centrale [12, p. 41]; 3. „a concura cu succes” .Coca a ţinut piept cu
brio participanţilor cu renume la concursul de dans.
2. Transformările din cadrul UPS se desfăşoară pe două căi:
2.1. Derivarea morfematică în cadrul UPS poate duce la
formarea cuvintelor noi. De ex., sub influenţa locuţiunii verbale şi
pe baza componentei ei substantivale se formează un verb simplu
care este sinonim cu această unitate. Comp.: a raporta de la a face
un raport, a lectura din a face o lectură; rater de la prendre un rat,
lanterner de la conter des lanternes, carotter de la jouer la carotte
[2, p. 31-32]. Menţionăm în cazul locuţiunilor verbale că ele au
apărut primele în limbă ca unităţi nominative, iar abia mai târziu
au apărut corelaţii lor monolexicali având aceeaşi rădăcină cu
substantivul din componenţa locuţiunii: a-şi aduce aminte – a-şi
aminti; a face parte – a participa. În rezultatul unei astfel de
derivări au apărut în limba franceză cuvintele fiasco (din faire
fiasco) şi ripaille (din faire ripaille).
La fel e şi în limba italiană. Când o îmbinare anumită este
stabilă, e foarte posibil ca sensul ei să poată trece la unul din
componentele acestei îmbinări şi atunci înregistrăm un cuvânt cu
sens nou, însă în cazul dat atestăm transfer de sens. Aşa, cuvântul
chiodo − ţintă, în rezultatul folosirii lui în componenţa UPS piantar
chiodi (ad. lit.: „a bate ţintele”) a început să fie folosit cu sensul de
datorie şi, în cele din urmă, e înregistrat cu acest sens în dicţionar
[4, p. 41]. Relativ e uşor de evidenţiat în componenţa lexicală a
limbii cuvinte sau sensuri aparte, ce-şi trag originea din UPS sau
alte unităţi sintactice compuse. Astfel, sensul verbului italian
abboccare – „a cădea în cursă, a se lăsa ademenit / păcălit” a
apărut din UPS abboccare l’esca – „a fi prins cu momeala”. [4, p.
31]. UPS tind spre simplificare, spre asemănarea cu cuvântul,
păstrând legea universală a limbii de economie a mijloacelor de
limbă. Proverbele, zicătorile şi alte formaţii sintactice mai puţin

32
masive, păstrându-şi într-o măsură anumită semantica, sunt
capabile să se simplifice structural, până la reducerea structurii la
un cuvânt. T. Z. Čerdantseva e de părere că cuvintele ce au
provenit de la UPS nu se pot întoarce la sensul lor primordial, dar
nici nu pot în măsură deplină să absoarbă toate sensurile
elementare ale sintagmei, a cărei purtători de sens au devenit [4,
p. 32]. Este necesar să menţionăm următorul fenomen extrem de
important: legea economiei în limbă nu afectează unităţile
polimembre stabile care desemnează valori lexico-gramaticale, pe
care nu le pot reda sinonimele lor monolexicale. Este vorba de
locuţiuni verbale ce pot denumi diverse tipuri ale desfăşurării
acţiunii sau de UPS ce posedă imagine, astfel ele redând valoarea
conotativă, atitudinea vorbitorului faţă de realitatea desemnată.
2.2. În orice limbă întâlnim cuvinte şi îmbinări de cuvinte
care au apărut sau au căpătat sensuri noi sub influenţa UPS. Acest
proces puţin studiat în lingvistică se numeşte derivare
frazeologică (termenul îi aparţine lui A.V. Kunin). El este o sursă
importantă şi permanentă de îmbogăţire a limbii.
Un caz mai răspândit în derivarea frazeologică este
formarea nоilor sensuri pentru cuvintele componente din
UPS. De ex., o persoană vicleană ca o vulpe – o vulpe, o persoană
neîndemânatecă aidoma unui urs – un urs, un homme cruel comme
un tigre - un tigre. Ca exemplu de această derivare în limba
franceză pot servi cuvintele essuyer şi four, care au căpătat sensuri
noi „a răbda” şi „eşec” sub influenţa UPS essuyer les plâtres şi faire
(un) four. Tot la acest fel de derivare se referă şi formarea
metаforei pe baza UPS comparative.
Sensurile anumite ale unor cuvinte pot să se manifeste
numai în UPS. Sensul acesta nou îl numim sens condiţionat
frazeologic, pentru că apare în rezultatul ruperii totale a
cuvântului de la semnificantul său primar şi utilizării lui în
îmbinări cu alte cuvinte pentru desemnarea unui sens cu totul
diferit. Sensul condiţionat frazeologic poate deveni un sens
independent lexical numai dacă cuvântul dat va deveni purtătorul
sensului pe care l-a avut întreaga îmbinare de cuvinte. În limba
română prezentăm doar câteva UPS care vin să confirme cele
relatate mai sus: A da şfară-n ţară, ud ghioalcă/ lioarcă, a-i veni
de hac, a mânca papară, a o face boacănă.

33
În italiană, de ex., cuvântul asta − „suliţă”, „prăjină” are
semantica „licitaţie”, apărută din sensul condiţionat frazeologic
care, la rândul său, s-a format pe baza UPS vender e all’asta (ad. lit:
„a vinde lângă prăjină” − “a vinde la licitaţie”) [4, p. 22].
Sensul condiţionat frazeologic este realizat până la un timp
anumit numai în componenţa UPS, de aceea el diferă de ceea ce V.
V. Vinogradov, iar mai târziu mulţi alţi lingviştii îl numeau „sensul
cuvântului legat frazeologic” prin care, de fapt, se înţelege
limitarea unui sau altui cuvânt în planul combinării semantice.
Sensul condiţionat frazeologic, fiind un derivat al contextului, nu
numai îmbogăţeşte limba, dar şi contribuie la exprimarea mai
amplă a sferei semantice de percepere a realităţii obiective de
către purtătorul limbii, de către om.
2.3. Se observă, deşi mai rar, şi cazuri de derivare
frazeologică, când sub influenţa UPS capătă un sens nou sau
independent nu doar un cuvânt aparte, ci şi o îmbinare de
cuvinte, ceea ce duce la formarea unei noi UPS. De ex.: mănăstire
într-un picior din mănăstire într-un picior ghici ciupercă ce-i − „un
lucru de la sine înţeles”, a cincea roată din a cincea roată la căruţă
– „un lucru de prisos” Comp.: în limba franceză danse du panier din
faire danser l’anse du panier – „a amăgi, a încurca socoteala”; pot
aux roses – „secret, taină” de la decouvrir le pot aux roses[2, p. 32].
Cazurile cercetate de formare a sensurilor noi la cuvinte şi
îmbinări de cuvinte sub influenţa UPS arată că aceste unităţi joacă
rolul de „intermediar” între sensurile vechi şi noi. Aici îşi găseşte
confirmare teza înaintată de Budagov despre veriga intermediară
în istoria semantică a cuvintelor şi îmbinărilor de cuvinte.
În formarea noilor sensuri sub influenţa UPS se manifestă
natura ei contradictorie. Pe de o parte, sensurile componentelor
UPS se dizolvă în sensul general, pe de altă parte, acest sens, sub
influenţa sistemului limbii deseori este redistribuit la
componentele UPS, ca urmare stabilindu-se un fel de simetrie
între planul exprimării şi planul conţinutului. O astfel de simetrie
care diferă principial de simetria cuvintelor şi îmbinărilor de
cuvinte cu sensuri directe denominative în special e caracteristică
pentru UPS, formate din două componente (aici e vorba de
locuţiuni verbale, cu preponderenţă). Comp: rom.: a face o
grosolănie − a fi mojic; a suferi un eşec – a face fiasco; fran.: faire un
four – subir un échec; conter fleurettes – faire des compliments; faire

34
une brioche − commettre une maladresse. [2, p. 32]. Anume această
simetrie creează condiţii pentru izolarea semantică a
componentelor UPS. De la gradul unei astfel de izolări în ultima
analiză depinde apariţia la aceste componente a sensurilor noi
uzuale.
3. Dinamica dezvoltării semantice a UPS se manifesta cu
preponderenţă în cazurile în care derivarea frazeologică duce la
descompunerea unităţii glotice date. Acest fenomen care se
caracterizează prin apariţia sensurilor noi, independente, ale
componentelor UPS, şi care duce la pierderea caracteristicilor de
bază ale unităţii glotice date, se numeşte defrazeologizare.
Defrazeologizarea − e un proces lingvistic complicat care ca şi
frazeologizarea se produce lent, pe parcursul unui timp mai
îndelungat sau mai scurt, pe etape: a) componentele UPS încep să
fie percepute ca unităţi glotice separate – are loc remotivaţia
componentelor; b) sensul cuvântului, care este realizat numai în
UPS dată, tot mai mult se izolează şi este o vocabulă cu
semnificaţie nouă; c) cuvântul cu semantică nouă care a apărut
sub influenţa UPS capătă o autonomie semantică deplină şi
capacitatea spre o dezvoltare sintactică independentă în afara
îmbinării de cuvinte date. Ca exemplu de defrazeologizare poate
servi istoria îmbinării de cuvinte faire grève – „a face grevă”, care
de la bun început era o UPS. Însă apariţia la substantivul grève a
sensului nou independent „grevă”, „revoltă” a dus la
descompunerea acestei îmbinări ca UPS, căci între componentele
ei s-au stabilit relaţii semantico-sintactice, caracteristice pentru
formaţii lingvistice regulate [2, p. 33]. Sau la I. Creangă atestăm
UPS a fi la ştiinţă – a şti, ca apoi lexemul ştiinţă să capete existenţa
proprie, cu semele caracteristice vocabularului activ.
4. Unele UPS îşi modifică aspectul cuvintelor, rămânând
în limba contemporană variantele lor. De ex.: A aduce amente,
înv./ a aduce minte, înv.: a-şi aminti. … şi să-i aducă amente de
corabie, cându împle corabia de trece de măsură, ea se afundă [13,
p. 165]. Poci aduce minte, domne, noi am lăsat domniia nosturu [9,
p. 191]. O variantă a acestei locuţiuni verbale a aduce aminte era
utilizată şi în secolul al XVI-lea şi s-a păstrat în limba română
actuală: Adu aminte câte beseareci sunt făcute de moşi voştri (a.
1593) [49, p. 185]. Atestăm această locuţiune verbală în forma ei
actuală din sec. al XIX-lea. ( Comp.: a-şi aduce aminte – a-şi aminti,

35
a-i veni în cap. Şi câte nu ne venea în cap, şi câte nu făceam cu vârf
şi îndesate [8, p. 249]. Dar apoi îşi aduse aminte că făgăduise a răpi
pe fata Jerarului şi ceea ce făgăduieşte voinicul anevoie o lasă
nefăcută [10, p. 6]. Sunt un popor (nemţii) pe care eu personal nu-l
pot iubi! Adu-ţi aminte, Alexandre, acum trei ani, la Wurzburg…
[12, p. 12]. Felix se ridică să plece şi atunci îşi aduse aminte de
romanul lui Stendhal pe care-l lăsase în colţul mesei [7, p. 63].
5. Unele UPS sunt mai rar utilizate în lexicul activ al
limbii, păstrându-se doar în dialecte. De ex., a pune jeab, unde
jeab semnifică arătură de toamnă [DD, II, p. 74], bătut de cahlă –
„ameţit”, a găsi clenci la cineva, unde clenci/ clen’şi − cârlig
semnifică „a găsi motiv de neplăceri”, a-i sări ţâcna – „a se supăra”,
a face zâmbre – „a face mofturi”, a cânta din drâmbă − „a rămâne
sărac”, cap de sârnic/ cap di sarnic/ sărnic – „gămălie de chibrit”
[DD, II, p. 140].
6. Am menţionat mai sus că odată cu schimbările care au loc
în viaţa socială, odată cu dispariţia anumitor realităţi, obiecte ori
acţiuni, dispar şi unele UPS. O parte din UPS au trecut în bagajul
pasiv al limbii. În limba română contemporană nu se mai
utilizează UPS învechite ca a lua credinţă care semnifica „a gusta
ca gazdă cel dintâi din băuturi ori din mâncăruri, pentru a
încredinţa oaspeţii că nu-s otrăvite”. Au dispărut din lexicul activ
al limbii noastre expresiile: a-şi arăta obrajii – „a-şi cere iertare”;
a arăta pricină – „a face vină, a învinui”, a arăta cuvânt – „a face
cunoscut”, omul ciupercilor – „persoana de la curte care trebuia să
guste din bucatele de ciuperci înainte de a fi servite pe masa
domnitorului”.
Au trecut în vocabularul pasiv al limbii şi acele UPS, a căror
componentă a devenit învechită nu din cauza că a dispărut vreo
realitate, dar din cauza că lexemul dat a fost înlocuit cu altul. De
ex.: strâmbătate - nedreptate; a avea strâmbătate − „a fi
nedreptăţit”. Întru nimică ei nice o strâmbătate n-au avut [9, p.
180]; sorţ – „şansă”; a avea sorţ / sorţi – „a avea şansă”. Numai cel
care dura până într-a şaptea (zi) avea sorţ de scăpare [18, p. 18];
sminteală – „pagubă”; „greşeală”; a avea sminteală/ smenteală/
zminteală – a avea pagubă; 1.: a avea pagube; a se tulbura,…
avem nădeajde să nu avem zminteală nici de vrăjmaşi [9, 184]; 2.
„a greşi”, „a se abate”, … de nu va avea smenteală pre nime de

36
seminţie nu-i apără, e de se va afla ceva smenteală, apără-i [13, p.
179].
Au trecut în vocabularul pasiv al limbii nu doar lexeme
aparte, dat şi UPS întregi, ele fiind înlocuite cu alte UPS sau cu
corelaţi monolexicali. De ex. a avea ştiinţă/ a avea la ştiinţă – a şti,
a cunoaşte. …ar putea cineva dzice că doară a îmbe părţilor în ceva
mai de nainte ştiinţa ai fi avut [5, p. 38]. D-apoi aveţi la ştiinţă
că vă prea întreceţi cu dediochiul [8, p. 247]; a avea sablaznă – a se
ispiti. Iară popa de va avea săblaznă în vis şi va fi praznic mare
(…) elu să speale pre trup [13, p. 164].
7. S-ar putea, într-o măsură anumită, pronostica
dezvoltarea sensului UPS şi a o privi din punct de vedere
generativ. În legătură cu aceasta trebuie determinate posibilităţile
ei derivaţionale. Se ştie că la baza dezvoltării sensului UPS, a
fenomenelor polisemiei în frazeologie, stă motivemul ce se
bazează pe compararea situaţiei reale cu situaţia care este
exprimată figurat în UPS.
Dacă va fi posibil a evidenţia într-o anumită UPS tot
potenţialul ei metaforic şi metonimic posibil, precum şi valorile
lexico-gramaticale, redate de ea, s-ar putea de presupus apariţia
noilor sensuri, încă neoglindite în dicţionar şi nedepistate în
textele literare. De ex.: în limba română şi rusă există UPS
împrumutat turnul de fildeş, башня из слоновой кости care
semnifică „izolarea de viaţă, de realităţile înconjurătoare a unui
scriotor, a unui artist etc.” [DEX, p. 982]. UPS în italiană la torre d’
avorio – „turnul de fildeş”, conform dicţionarului K. Lapucci, se
întâlneşte în traducerea latină a Bibliei. K. Lapucci observă că
epitetul la torre d’ avorio este folosit cu referinţă la Sfânta
Fecioară. Se vede că în legătură cu aceasta în limba italiană sunt
realizate două sensuri: 1) „ruperea artei de la viaţă, izolarea
artistului”; 2) „o femeie foarte virtuoasă” [4, p. 60].
Prin anii 60 în lingvistica sovietică domina o concepţie
generală despre nemodelarea semantică a frazeologismelor, ai
cărei adepţi erau mulţi lingvişti de vază. Începând cu anii 70 s-a
conturat o tendinţă de a revizui această părere, unii cercetători
căutând să ia în considerare toate argumentele pro şi contra, iar
alţii declarând ferm că frazeologismele sunt unităţi semantic
modelate. Până la urmă s-a ajuns la concluzia imposibilităţii
modelării semantice în plan generativ a frazeologismelor. Nu ne

37
vom opri detaliat asupra diferitelor argumente aduse în favoarea
sau defavoarea acestui fapt. Vom menţiona doar argumentul de
bază al imposibilităţii prognozării modelelor semantice ale
unităților frazeologice: ca o formaţiune glotică neregulată este
imposibil de a fi pronosticată atât din punct de vedere al apariţiei,
cât şi al semanticii ei [3, p. 35]. Imposibilitatea prognozării
apariţiei unității frazeologice este determinată de funcţia ei în
limbă. Fiind o unitate de formaţiune secundară, ea deserveşte
sfera emoţională a limbii şi desemnează noţiunile înmod selectiv.
Acest lucru explică faptul de ce pentru exprimarea unei noţiuni
există câteva (uneori zeci) de frazeologisme, iar pentru
desemnarea alteia - nici una. Cu totul altfel stau lucrurile privitor
la UPS denominative, adică la locuţiuni. Ele se pot preta la o
anumită pronosticare, desigur ea având un caracter relativ şi
limitat, privitor la generarea şi semantica lor. Apariţia
locuţiunilor este determinată de necesitatea de exprimare în
limbă a unor realităţi nou apărute sau a unor categorii lexico-
gramaticale. De remarcat că apariţia locuţiunilor este influenţată
şi de anumite modele devenite productive. După cum s-a
menţionat mai sus, există locuţiuni care au un grad înaintat de
gramaticalizare. Aceste locuţiuni formează în limbă sisteme
deschise, având componenta verbală permanentă şi componenta
nominală înlocuibilă. De ex., a se lua la harţă, a se lua la trântă, a
se lua pe gânduri; a da în floare, a da în clocot, a da în copt (în
pârg), a da în foc, a da în frig etc.
Cu toate acestea, sunt atestate o serie de locuțiuni verbale
ce posedă imagine şi care nu vădesc o regularitate sub aspectul
modelării structurale.
Referințe bibliografice
1. Будагов Р. А. Человек и его язык, 2-ое изд. Москва:
Изд-во Моск.ун-та, 1976.
2. Назарян А. Г. Историко-семантические основы
французской фразеологии. Автореферат диссертации
на соискание ученой степени доктора
филологических наук. Ленинград, 1980.

38
3. Назарян А.Г. Семантическая моделируемость
фразеологизмов: реальность или фикция? În:
Филологические науки, Москва, 1983, № б, pp. 34-40.
4. Черданцева Т. З. Язык и его образы. Москва:
Международные отношения, 1977.
Texte literare
5. Cantemir Dmitrie. Istoria ieroglifică. Chişinău: Cartea
6. Călinescu George. Cartea nunţii. Bucureşti: Editura
Minerva, 1978.
7. Călinescu George. Enigma Otiliei. Bucureşti: Editura
Albatros, 1983
8. Creangă Ion. Opere. Chişinău: Literatura artistică, 1981.
9. Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea.
Text stabilit şi indice de Gh. Chivu ş.a. Bucureşti:
Academia R. S. R., 1979.
10. Eminescu Mihai. Opere. Chişinău: Literatura artistică,
1981.
11. . Neculce Ion. O samă de cuvinte. Letopiseţul Ţării
Moldovei. Chişinău: Cartea Moldovenească, 1974.
12. Petrescu Cezar. Întunecare. Bucureşti: Cartea
Românească, 1984
13. Pravila ritorului Lucaci. Bucureşti: Editura Academiei
R.S.R., 1971.
14. Preda Marin. Cel mai iubit dintre pământeni. Vol. I.
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1984.
15. . Preda Marin. Moromeţii. Bucureşti: Editura de stat
pentru literatură şi artă, 1959
16. Stancu Zaharia. Desculţ. Bucureşti: Cartea românească,
1979
17. Sadoveanu Mihail. Demonul tinereţii. Uvar. Bucureşti:
Editura Minerva, 1979.
18. Sadoveanu Mihail. Viaţa lui Ştefan cel Mare. Chişinău:
Cartea Moldovenească, 1989
19. Zamfirescu Duiliu. Viaţa la ţară. Tănase Scatiu. În război.
Bucureşti: Cartea românească, 1982.

39
Dicționare
DD: Dicționar dialectal. Vol. 1, Vol.II. Chișinău: Știința, 1985.
DEX: Dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti: Editura
Academiei RSR, 1984
(Publicat în: Materialele simpozionului ştiinţific internaţional
Anatol Ciobanu – omul cetăţii “Limba română”. In memoriam: 85
de ani de la naştere. - Chişinău: CEP USM, 2019. - P. 21-29.)

40
Motivaţia retrospectivă şi motivaţia prospectivă
Abstract. Problema cunoaşterii şi asociaţia dintre sem-
nificant şi semnificat este accesibilă şi totodată relativă, deoarece
depinde de persoana care decodifică motivaţia. Ea depinde de
cunoaşterea etimologică, de descifrarea imaginii, precum şi alţi
factori. Motivaţia retrospectivă se sprijină pe relevarea relaţiei
dintre semnificant şi semnificat şi se arată a fi mai puţin dificilă la
înţelegere. Motivaţia prospectivă este atunci, când nu se cunoaşte
sensul UPS şi se caută determinarea lui de către vorbitor, ea fiind
mai dificil de determinat, doar dacă forma motivaţională şi sensul
motivaţional pot fi descifrate de alolingvi.
Keywords: stable polylexical unit, motivation
retrospectivă, motivaţie prospectivă, semn glotic.
Problema semnului glotic este una comună tuturor
limbilor. Mai minuţios problema semnului glotic a fost abordată
de lingvistul elveţian Ferdinand de Saussure, care a cercetat
dihotomia tradiţională semnificat vs semnificant. E. Coşeriu
vorbeşte despre circa 30 de autori care au aborat problema
semnului glotic, începând cu Aristotel, prin Berius, un succesor al
lui Platon, până la Saussure [apud 1, p. 37]. Tratarea acestei teorii
în mod tradiţional s-a axat pe unităţile monolexicale. Noi ne
propunem studierea problemei în legătură cu unităţile
polilexicale stabile ale limbii (UPS). În lumina acestei teorii un
mare număr de unităţi polilexicale stabile pot fi cercetate în cadrul
ambiguităţii semantice, ce conţine un nivel de sens ad litteram şi
un nivel de sens frazeologic [2, p. 90].
UPS sunt motivate sau nemotivate? Această problemă cere
luarea în considerare a unui mare număr de factori. Factorii ce ţin
de cunoaşterea umană demonstrează că motivaţia nu poate fi
înţeleasă decât în raport cu un sistem de referinţă. Din acest punct
de vedere, UPS pot fi considerate motivate în arbitrarul lor,
fapt ce permite aplicarea practică a acestor probleme în cursurile
de studiere a limbilor în forma lor motivată, pentru o memorizare

41
mai uşoară UPS. Problema cunoaşterii şi asociaţia dintre
semnificant şi semnificat poate fi evidentă, univocă şi accesibilă şi
depinde de persoana care decodifică motivaţia.
În consecinţă, motivaţia este relativă, căci ea depinde nu
doar de punctul de vedere adoptat şi de mecanismele implicate,
dar şi de persoana care face analiza. Prin urmare, UPS indigene,
formate de vorbitorii poporului respectiv, sunt accesibile pentru
motivaţie şi semnificaţie doar de către vorbitorii unei colectivităţi.
UPS indigene cu forma motivaţională şi sensul motivaţional clar,
precum şi UPS generale, ce cuprind în sine informaţii proprii
pentru o mare comunitate de oameni, pot fi decodate şi de
vorbitorii alolingvi.
* * *
Unităţile frazeologice ca floare la ureche, a-i pune opinca
(în obraz) (cuiva), a-şi omorî foamea, a fi copt la os, a face cu ou şi
cu oţet (pe cineva) se situează între motivaţia, înţeleasă ca
existenţa unei corelaţii între semnificant şi semnificat şi arbitrarul
caracterizat prin absenţa acestei corelaţii.
În lucrarea de faţă vom încerca să arătăm că această
noţiune este atât problematică, cât şi complexă în sensul că
depinde de mulţi factori.
Unităţile polilexicale stabile, foarte eterogene, prezintă un
anumit număr de caracteristici, ce merită atenţia noastră pentru
studiul motivaţiei.
A. Falk, o cercetătoare franceză, susţine că frazeolo-
gismele atrag atenţia prin morfologia lor particulară:
semnificantul UPS poate fi considerat ca o sintagmă ce se
compune la rândul său din unităţi lexicale. În afară de posibila lor
omonimie sau polisemie, aceste unităţi lexicale determină
motivaţia UPS. De asemenea, sintagma întreagă permite deseori a
observa o anumită iregularitate sintactică sau incompatibilitate
semantică. Cât priveşte semnificatul, traducerile cuvintelor nu
întotdeauna dau înţelegerea sensului comun. [3, p. 1].
Am dori să adăugăm că motivaţia UPS depinde nu doar de
motivaţia componentelor UPS luate aparte. Atunci când vorbim de

42
motivaţia UPS, trebuie să luăm în considerare următoarele: 1.
motivaţia se referă doar la unele componente ale UPS, de ex.,
varga lui Dumnezeu, a cloci pe vatră, a-i vâjâi capul (cuiva), couper
la poire en deux, положить в долгий ящик în care numai o
componentă poate fi înţeleasă la sensul ei direct (Dumnezeu,
vatră, capul, la poire, положить), iar cealaltă componentă fiind
demo-tivată, pierzând motivaţia iniţială; 2. demotivaţia se referă
la întreaga îmbinare stabilă de cuvinte, fie locuţiune, fie UF, în care
nu este sesizată motivaţia componentelor între semnificant şi
semnificat. În sensul dat traducerile cuvintelor nu dau înţelegerea
sensului comun al întregii UPS, de ex., a nu fi de nici o zeamă – „a
nu fi bun de nimic”, zgârie brânză – „un om foarte zgârcit”, a-i
părea deşanţ – „a-i părea ciudat sau amuzant”, a o şterge la
sănătoasa – „a pleca repede, în grabă mare”, a da prin şperlă (pe
cineva) – „a-l pune într-o situaţie neplăcută (pe cineva)”. În aceste
cazuri traducerile componentelor din UPS nu dau înţelegerea
sensului comun.
Luând în considerare dihotomia tradiţională semnificat vs
semnificant, un mare număr de UPS pot fi studiate în cadrul
ambiguităţii semantice, ce conţine un nivel de sens ad litteram şi
un nivel de sens frazeologic, susţine D.Dobrovolski [6]. În acest
context, K. Faro menţionează că iconografia semnificantului poate
evoca o imagine mintală [7, p. 1]. În această ordine de idei, A. Falk
a observat că este vorba de o caracteristică graduală de dificultăţi
care depind în diferită măsură de gradul de incompatibilitate
sintactică şi semantică pe care o prezintă sintagma care formează
semnificantul [3, p. 2]. Am avea de adăugat la cele afirmate de A.
Falk că am stabilit la ce fel de UPS e caracteristică mai mult
motivaţia percepută de vorbitor. E vorba de locuţiuni, în general,
cu excepţia celor conotative, şi de acele UF ce au măcar o
componentă cu semnificaţia ce poate fi înţeleasă de vorbitor. Aici
forma motivaţională şi sensul motivaţional, adică legătura dintre
semnificat şi semnificant, se păstrează. În celelalte cazuri are loc
demotivaţia unităţilor polilexicale stabile, pierzându-se legătura
iniţială dintre semnificat şi semnificant.
Privitor la definiţia motivaţiei care explică problema
înţelegerii de ce semnificantul este ales pentru semnificatul

43
respectiv şi viceversa, A. Falk şi-a pus întrebarea, cum se explică
motivaţia aceasta. Autoarea şi-a propus a distinge punctul de
vedere care a fost adoptat în momentul motivaţiei UPS, de la
nivelul receptiv (decodarea UPS) şi până la nivelul productiv
(crearea UPS). Când e vorba de motivaţie, se distinge noţiunea de
motivaţie postfactum, deseori menţionată în acest domeniu [5] şi
noţiunea de motivaţie prospectivă [apud 9]. Motivaţia
postfactum, retrospectivă, se manifestă prin motivaţia receptivă.
Aceasta poate fi considerată un punct de vedere retrospectiv (se
cunoaşte sensul UPS şi se caută stabilirea legăturii între semnificat
şi semnificant). Iar motivaţia prospectivă este atunci când nu se
cunoaşte sensul UPS şi se caută determinarea ei. Înainte de a
stabili avantajele fiecărui tip de motivaţie unul faţă de altul, s-a
propus stabilirea, mai mult teoretică, a comprehensiunii,
percepute ca un decodaj al unei UPS, făcută de un vorbitor străin
care nu cunoaşte sensul ei [3, p. 2].
Atunci când vorbim de motivaţia etimologică ce
corespunde unei motivaţii diacronice, avem în vedere relevarea
originii unei UPS, cu scopul de a stabili de ce acest semnificant a
fost ales pentru a denota un anumit concept extralingvistic. Dacă
majoritatea UPS seamănă a fi motivate, nu trebuie să uităm
totodată că cercetările în acest domeniu nu sunt suficiente pentru
relevarea etimologiei corecte a UPS. Motivaţia prospectivă a unei
UPS, din contra, se reduce la deducerea semnificatului pornind de
la semnificant. Însă a rămâne la nivelul comprehensiunii,
interpretată ca un decodaj al unei unităţi lexicale sau frazeologice
(străine) necunoscute, demonstrează că acest tip de motivaţie
este cel mai dificil [cf. şi 8]. Aceasta se referă la caracterul vag [cf.
5] al UPS care permite, în absenţa unei motivaţii directe dintre
semnificant şi semnificat, deseori o interpretare semantică
diferită de la vorbitor la vorbitor. Iar motivaţia retrospectivă
care se sprijină pe relevarea relaţiei dintre semnificant şi
semnificat se arată a fi mai puţin dificilă la înţelegere.
În unele surse bibliografice este utilizată clasificarea
propusă de Dobrovolski [6], ţinându-se cont de următoarele
mecanisme care prezintă motivaţia: 1. Când o UPS este
„iconografică”, adică evocă o reprezentare mentală, ea este în

44
stare să fie motivată printr-o legătură între imaginea care
subînţelege semnificantul şi semnificatul. În principiu, această
asociaţie e sprijinită, în mod principial, pe o legătură metaforică
sau metonimică, se poate manifesta în planul sintagmei sau la
nivelul de componente aparte. 2. Componentele poartă un
caracter simbolic (une giroflée à cinq feuilles – „cuişoare
(condimente) cu cinci petale” – n.n.) [3, p. 2].
În graiurile din Moldova atestăm trecerea unei îmbinări de
cuvinte în unitate monolexicală privind denumirea pentru „o
specie de ciupercă”, burete gălbior > gălbior (motivaţia iniţială,
culoarea, care a generat îmbinarea stabilă de cuvinte, se păsrează
în substantivul gălbior). Pentru vorbitor motivemul a putut fi
exprimat doar de un singur cuvânt. 3. Cu atât mai mult, autonomia
semantică a unei componente, adică faptul din realitate care apare
în definiţia UPS (în sensul larg al termenului) poate contribui la o
astfel de motivaţie (alb ca varul). 4. În cadrul realizării
comprehensiunii s-a constatat că un alt tip de mecanisme poate
contribui la motivaţia prospectivă a unor UPS mai dificile:
motivaţia prin analogie [3, p. 2]. De ex., plapuma ochiului şi
prapura ochiului pentru pleoapă, a da din umeri / din cap / din
gură / din mână / din ochi / din urechi (iron.). Să reţinem că este
vorba de un tip de motivaţie care nu spune nimic de motivaţie,
doar de comprehensiune.
Prin urmare, putem constata că toate mecanismele de
motivaţie pot intra în joc în orişice situaţie. Dacă este relativ uşor
de determinat motivaţia când e vorba de una retrospectivă,
nu este cazul celei prospective. Deci, dacă nu este prezentă o
componentă simbolică, autonomă în mod clar, un paronim evident
sau o legătură metaforică sau metonimică accesibilă sau încă o
motivaţie univocă, înţelegerea UPS este în mod general foarte
vagă pentru ca o motivaţie prospectivă să se manifeste cu succes.
Dacă toate mecanismele se bazează pe o asociaţie anumită
între semnificant şi semnificat, se pune din nou întrebarea de a
cunoaşte care sunt modalităţile principale pentru a le stabili. În
afara unor facultăţi cognitive presu-puse, mai trebuie luat în
considerare un ultim element, în afara studiilor efectuate:

45
cunoştinţele. Asemenea lui Blank [4], noi distingem o cunoaştere
extralingvistică (motivaţia extralingvistică – n.n.) de o cunoaştere
intralingvistică (mo-tivaţia intralingvistică – n.n.).
În înţelegerea intralingvistică se includ toate cunoştinţele
metalingvistice privind polisemia, omonimia, paronimia şi
cazurile similare. Cât priveşte cunoaşterea extralingvistică, se
utilizează cunoştinţele extralingvistice, pe lângă consideraţiile
cunoaşterii semantice [4]. Distincţia dintre cunoaşterea culturală
şi naturală, făcută de Dobrovolski, permite a le diferenţia şi mai
bine. În timp ce cunoaşterea natural şi natural, este realizabilă
prin experienţă, cunoaşterea cultural şi natural, cum arată
denumirea, pe un fundal cultural, este înţeleasă de Dobrovolski ca
un ansamblu de idei asupra lumii care sunt caracteristice unei
comunităţi anumite. Aş dori să menţionez că o astfel de concepţie
noi utilizăm în teză, folosind pentru respectivele UPS termenii UPS
indigene (cunoaşterea natural şi natural) şi UPS generale (cunoaş-
terea cultural şi natural).
Concluzii: 1. Am remarcat: cunoştinţele sunt necesare
pentru toate motivaţiile. Problema cunoaşterii şi asociaţia dintre
semnificant şi semnificat este evidentă, univocă şi accesibilă şi
depinde de persoana care decodifică motivaţia. În consecinţă,
motivaţia este relativă, căci ea depinde nu doar de punctul de
vedere adoptat şi de mecanismele implicate, dar şi de persoana
care face analiza. Prin urmare, UPS indigene, specifice doar unei
limbi, accesibile pentru motivaţie şi semnificaţie de către vor-
bitorii unei ţări, pot fi supuse motivaţiei şi semnificaţiei şi de
alolingvi, atunci când forma motivaţională şi sensul motivaţional
sunt prestate interpretării; iar atunci când e vorba de UPS
generale, împrumutate sau calchiate din alte limbi, adică atunci
când ele cuprind în sine informaţii proprii pentru o mare
comunitate de oameni, pot fi prestate motivaţiei de către
vorbitorii altor limbi prin transparenţa motivaţiei UPS. (În cazul
dat s-ar referi aspectul interculturalităţii ce facilitează
comprehensiunea) [2, p. 92].
2. Un tip de cunoştinţă suplimentar, cunoaşterea
etimologică (intra- şi extra-lingvistică) poate în mod egal să ajute

46
la motivaţia unei anumite UPS. Alte UPS, din contra, rămân în toate
cazurile arbitrare.
3. Imaginea determină legătura dintre semnificant şi
semnificat.
4. Motivaţia retrospectivă se sprijină pe relevarea relaţiei
dintre semnificant şi semnificat şi se arată a fi mai puţin dificilă la
înţelegere.
5. Motivaţia prospectivă este atunci, când nu se cunoaşte
sensul UPS şi se caută determinarea lui de către vorbitor.
6. Dacă este relativ uşor de determinat motivaţia când e
vorba de o motivaţie retrospectivă, nu este cazul motivaţiei
prospective, doar dacă forma motivaţională şi sensul motivaţional
pot fi descifrate de vorbitorii alolingvi.
Reţinem că limitele analizei unui semn sunt determinate
în final de mijloacelor care sunt utilizate de analist (vorbitor); în
consecinţă, aceste limite trebuie întotdeauna să fie percepute ca
fiind provizorii şi sub eminenţa de a fi deplasate. Iată din ce motive
o clasificare exhaustivă a UPS nu va putea fi posibilă în acest
domeniu.
UPS sunt motivate sau arbitrare?
Am văzut că această problemă cere luarea în considerare
a unui mare număr de factori. Cum s-a menţionat, factorii ce ţin de
cunoaşterea umană demonstrează că motivaţia nu poate fi
înţeleasă decât în raport cu un sistem de referinţă. Din acest punct
de vedere, UPS pot fi considerate motivate în arbitrarul lor (în
demotivaţia lor – n.n.), fapt ce permite, printre altele, aplicarea
practică a acestor probleme în cursurile de studiere a limbilor cu
privire la memorizarea mai uşoară a lexemelor sau UPS cu formă
internă motivată.
Referinţe bibliografice
1. Ciobanu A. Sintaxa şi semantica. Studiu de lingvistică generală.
Sub redacţia lui R.A. Budagov. Chişinău: Ştiinţa, 1987.
2. Savin-Zgardan A. Motivaţia semnului lingvistic vizavi de
conceptul general al interculturalităţii. În: Franco-polyphonie 7,
vol 1, 2012: L’interculturalité à travers la linguistique et la
littérature. Chişinău: ULIM, 2012, p. 87-93.

47
3. Falk A. La motivation des unités phraséologiques (UF) français
et espagnoles à composante végétale. La Clé des Langues [Lyon:
ENS LSH/DGESCO]. Mis à jour le 22 sep-tembre 2009. Disponibil
pe: htttp://cle.enslsh.fr/125120-9965062/0/fiche__article/
(vizitat 13.10.2009)
4. Blank A. Eifuhrung în die lexicalische Semantik für Romanisten.
Tübingen: Niemeyer, 2001.
5.. Bürger H. Phraseologie. Eine Einführung am Beispiel des
Deutschen. Berlin.: Erich Schmid, 2003.
6. Dobrovolskij D. Kognitive Aspekte der Idiom-Semantik. Studien
zum Thesaurus deutscher Idiome. Tübingen: Narr, 1995.
7. Faro K. Ikonographie, Ikonizität und Ikonismus: Drei Begriffe
und ihre Bedeutung für die Phraseologieforschund. În: Neue
theoretische und methodische Ansätze in der
Phraseologieforschung. Linguistik Online 27,02 [2006].
Disponibil pe : http://www.linguistikonline.de/27_06/-faroe.pdf.
(vizitat 9.06.2012)
8. Hallsteinsdottir E. Das Verstehen idiomatisher
Phraseologismen in der Fremdsprache Deutsch. În: Philologhia –
Sprachwissenschtfliche Forschungsergebnisse, Disponibil pe:
http://www.verlagdrkovac.de/0435_-volltext.htm (vizitat
9.06.2012)
9. Hummer C. Semantische Besonderheiten phrase-ologischer
Ausdrücke.-Korpusbasierte Analyse. În: Neue theoretiche und
methodische Ansätze in der Phraseologieforschung Linguistik
Online 27,02 [2006]. Disponibil pe: http://www.linguistik-online.
de/27_06/-huemmer.pdf (vizitat 9.06.2012)
(Publicat în: Philologia / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Inst. de
Filologie . – 2015. – Nr 5/6 . – P. 88-93.)

48
Omolexia. Schimbarea sensului la
componentele unităților polilexicale stabile în urma
influenţei fonetice
Rezumat: Motivaţia faptului că omosemele frazeologice
se regăsesc în limbă într-un număr limitat constă în următoarele:
probabilitatea combinatorică identică a elementelor a două sau
mai multe unități polilexicale stabile (UPS) este rarisimă;
ocurenţa mică în limbă a frazeologismelor şi, prin urmare,
neacumularea de seme noi; structura semică a UPS e complexă şi
constantă, din aceste considerente nu permite apariţia dublurilor.
În confor-mitate cu căile de formare a UPS omosemice se disting
cele omogene şi cele eterogene. Cele omogene s-au format în urma
disocierii semanticii UPS polisemice. UPS eterogene sunt acele
care s-au format în urma coincidenţei lexico-gramaticale
sporadice a elementelor acestor unităţi. Ele se divizează în: totale
şi parţiale. La cele totale coincide în context paradigma formelor
lexico-gramaticale. La cele parţiale se constată unele diferenţe
privind formele paradigmatice ale elementelor componente la
utilizarea lor în context. În conformitate cu structura lor, UPS
omonime se grupează în similare şi nesimilare. La UPS similare
coincide şi modelul semantico-distributiv şi semantica a două sau
mai multe expresii, iar la cele nesimilare nu coincide o
componentă.
Cuvinte cheie: motivația, unitate polilexicală stabilă,
frazeologism, omolexie, omonimie, polisemie.
În literatura de specialitate o atenţie deosebită a fost
acordată problemei omonimiei.
Vom considera unităţile polilexicale stabile ca fiind
omonime în cazul, când ele au formulă semantico-distributivă
identică, aceeaşi componenţă lexicală şi semantică diferită.
Unii cercetători afirmă că omonimele pot fi: lexicale,
lexico-gramaticale, gramaticale, în special, morfologice ori
sintactice [Corlăteanu, p. 265-276]. Alţii consideră că omonimia se

49
regăseşte la diferite niveluri ale limbii: omonimie omomorfă,
omonimie lexicală, omonimie sintactică [Bucă, p. 100].
Dar mai există şi problema omonimiei frazeologice care nu
s-a bucurat de atenţie în lingvistica din Republica Moldova, cu
excepţia unui paragraf în studiul lui Gh. Colţun dedicat
frazeologiei limbii române [Colțun, 2000, p. 48-58]. Explicaţia
constă în faptul că fenomenul omonimiei frazeologice se
întâlneşte destul de rar în limbă. Gh. Colţun aduce date privind
numărul frazeologismelor omonime în română – 72 de perechi
[Colțun, p. 49].
Motivaţia faptului că omonimele frazeologice se regăsesc
într-un număr restrâns constă în următoarele:
1. Probabilitatea combinatorică identică a elemen-telor a
două sau mai multe UPS este rarisimă.
2. Ocurenţa mică în limbă a UF, din aceste motive
neacumularea de seme noi care apar în procesul ocurenţei largi a
unităţii glotice. Tot din aceste considerente se explică faptul de ce
locuţiunile au mai multe perechi omonimice decât UF – fiindcă ele
au o utilizare mai mare în limbă, fiind unităţi denominative în
raport cu UF care sunt unităţi conotative.
3. Structura semică a UPS e complexă şi constantă, din
aceste considerente nu permite apariţia dublurilor.
Cercetătorii consideră că omonimia frazeologică are două
actualizări:
1. Omonimia între UPS şi îmbinări libere de cuvinte care
coincide structural şi componenţial. De ex.: A ţine isonul (cuiva) –
1. „a acompania o melodie”. Seara, când vine cireada de la câmp,
cumpăna puţului, scârţâind neunsă între furci, ţine isonul berzelor
de pe coşare. [Zamfirescu, p. 6]; 2. „a aproba, a susţine vorbele sau
faptele cuiva”; 3. „a-i face pe plac (cuiva)”. Sensurile 2 şi 3 se referă
la semantica UPS, iar sensul 1 se referă la semantica directă a
cuvintelor din îmbi-nare.
A întinde mâna (cuiva) – 1.„a întinde braţul pentru a saluta,
a ajuta (pe cineva)”; 2. „a veni în ajutorul cuiva; a salva de la un
pericol (pe cineva)”. Sensul 1 al îmbinării constă din semantica
directă a componentelor îmbinării, iar sensul 2 este rezultatul
metaforizării şi este o locuţiune verbală.
Părerea noastră e că tipul 1 de omonimie nu poate fi
cercetat în domeniul omonimiei frazeologice, fiindcă în primul caz

„Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie”

„Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie”

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to „Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie”

Similar to „Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie” (20)

More from DIB ULIM

More from DIB ULIM (20)

„Angela Savin-Zgardan. Viața oglindită în cuvânt: Biobibliografie”