SlideShare a Scribd company logo
1 of 20
Am fost, la începutul lunii octombrie a anului 2011,
unul dintre fericiţii câştigători ai unui grant
european pentru Vizite de Studiu. Vizita de studiu
a fost în Cehia, iar tema ei a fost “Schools in
enterprises, enterprises in schools- How to
bring them closer?”.
• Am descoperit astfel Regiunea Zlin în care s-a
născut J.A. Comenius, regiune care are o bogată
experienţă în ceea ce priveşte legătura dintre
unităţile de învătământ şi agenţii economici.
Comunitatea sprijină intens, prin proiecte
europene, dezvoltarea unităţilor şcolare cu
tehnologii de vârf. Acest fapt reprezintă un atu
pentru şcolile din regiunea Zlin, deoarece în
fiecare şcoală există pe lângă diverse proiecte
locale de atragere de fonduri europene şi mai
multe proiecte de colaborare cu şcoli din alte ţări
ale Uniunii Europeane.
• Pentru mine această vizită de studiu a fost un
prilej de a cunoaşte alţi colegi din Europa, de a
schimba impresii, experienţe şi bune practici. Am
fost un grup compact format din şapte participanţi
din Franţa, Spania, Portugalia, Polonia, Croaţia,
Turcia şi România. Prin această vizită de studiu
am cunoscut şi am fost încântaţi de ospitalitatea
de gazdă a cehilor. Am venit din Zlin cu o mulţime
de amintiri şi cu o mare dorinţă de a împărtăşi şi
celorlalţi colegi această experienţă de viaţa pentru
a-i impulsiona în iniţierea de proiecte europene.
• Am făcut cunoştinţă cu directori care ne-au prezentat
modele de succes ale managementului şcolar pentru unităţi
de tip VET, unităţi care au devenit adevărate centre high-
tech de educaţie bazată pe dezvoltarea competenţelor
elevilor prin creativitate.
• În ceea ce priveşte impactul participării la
această vizită de studiu din punctul de vedere al
competenţelor profesionale a fost unul foarte bun, deoarece
am putut compara sistemul de învăţământ românesc cu cel
din tările celorlalţi participanţi şi cu cel al ţării gazdă şi am
putut observa că sistemul francez este ceea ce Legea nr.
1/2011 a Educaţiei Naţionale urmăreşte a realiza în
sistemul românesc de învăţământ.
• Ne-am întâlnit cu reprezentanţii politici ai
regiunii Zlín, cu responsabilii pentru educaţie, am
avut întâlniri cu directori şi profesori de la şcoli şi
centre de instruire profesională; am vizitat diferite
tipuri de unităţi de învăţămînt secundar
profesional (şcoli, unităţi pentru instruire practică
în întreprinderi), care nu s-au sfiit să ne prezinte
propriile programe şi experienţe.
• Am dobândit noi competenţe în ceea ce priveşte sistemul
VET (învătământ profesional şi tehnic), din discuţiile cu
managerii şcolilor vizitate. Astfel, am constatat că una din
marile probleme ale învăţământului, scăderea dorinţei
elevilor de a urma şcoli de tip VET a fost rezolvată în Cehia
printr-un sistem implementat după anii ’90 prin prezentarea
ofertei de şcolarizare a şcolilor VET încă de la clasele
primare de către antreprenori, tocmai pentru a-i ghida pe
elevi în carieră de la vârste fragede. Acestă bună practică a
adus roade în Cehia, deoarece elevii nu numai că sunt
conştienţi de necesitatea accesului la şcolile de tip VET, dar
au cunoştinţă şi de posibilitatea din ce în ce mai crescută de
cuprindere a lor în şcolile VET superioare.
• În ultimii ani în toate ale UE există un interes scăzut în
rândul tinerilor de a studia la şcolile sau centrele de formare
profesională. Tinerii sunt mai atrasi de studiul în liceele
teoretice. Unele calificări şi domenii din şcolile tehnice au
trebuit să fie restrânse în mai toate tările UE. Pentru a
salva existenţa unor şcoli, directorii sunt obligaţi să coboare
standardele acceptate pentru elevii, dar calitatea slabă a
VET duce la şomaj timpuriu ridicat, deoarece cunoştinţele
necesare calificării elevilor nu sunt potrivite cu nevoile
angajatorilor. În general profesorii de discipline tehnice de
la şcolile VET nu sunt bine informaţi cu privire la noile
tendinţe, din cauza faptului că VET este foarte des organizat
independent de către angajatori. Am descoperit că în
Regiunea Zlín se aplică mai multe măsuri pentru a combate
cu succes interesul în scădere în domeniul VET în rândul
elevilor şi de asemenea s-au aplicat metode pentru a aduce
mediul de afaceri în educaţie.
• Am dobândit noi cunoştinţe în ceea ce priveşte
parteneriatul şcoală-întreprindere. Realizarea
unui târg educaţional în care şcolile să-şi prezinte
produsele realizate în parteneriat cu
întreprinderile este o metodă prin care putem
promova parteneriatul local şcoală- întreprindere
şi a fost aplicată cu succes în Regiunea Zlín.
• Autorităţile regionale şi locale au depus o
mulţime de eforturi în (re)luarea în considerare a
neajunsurile sistemului VET. Ambele strategii de
educaţie: de îmbunătăţire a programelor de studiu
şi de finanţare a sistemului VET au fost stabilite
încă din anul 2000, iar rezultatele notabile şi-au
făcut apariţia de abia după un deceniu.
Cinci zile In Zlin, Cehia
Cinci zile In Zlin, Cehia
Cinci zile In Zlin, Cehia
Cinci zile In Zlin, Cehia

More Related Content

Similar to Cinci zile In Zlin, Cehia

Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358
Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358
Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358NICOLETAKRISTINASAMCEA
 
Givet newsletter n-  º 1-ro
Givet   newsletter n-  º 1-roGivet   newsletter n-  º 1-ro
Givet newsletter n-  º 1-roGeorgeta Manafu
 
Diseminare comenius turcia sept 2013
Diseminare comenius turcia sept 2013Diseminare comenius turcia sept 2013
Diseminare comenius turcia sept 2013Mihaela Achim
 
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect worked as: time traveller
 
Articol diseminare comenius istanbul
Articol diseminare comenius istanbulArticol diseminare comenius istanbul
Articol diseminare comenius istanbulHanciuc Aniela
 
Activitate de diseminare curs Comenius firenze,sept.2011
Activitate de diseminare curs Comenius    firenze,sept.2011Activitate de diseminare curs Comenius    firenze,sept.2011
Activitate de diseminare curs Comenius firenze,sept.2011Serea Viorica
 
Diseminare ljubljana 2012_radulescu
Diseminare ljubljana 2012_radulescuDiseminare ljubljana 2012_radulescu
Diseminare ljubljana 2012_radulescuMariana Radulescu
 
Articol diseminare comenius istanbul stoica aniela
Articol diseminare comenius istanbul stoica anielaArticol diseminare comenius istanbul stoica aniela
Articol diseminare comenius istanbul stoica anielaHanciuc Aniela
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăbudur eleonora
 
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +CRCE ROMANIA
 
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +Anamaria Popa
 
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor argheziConsilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor argheziseven_leonardo2012
 
Diseminare curs comenius innover pour motiver net
Diseminare curs comenius innover pour motiver netDiseminare curs comenius innover pour motiver net
Diseminare curs comenius innover pour motiver netadrianna_ge
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiAndrei Dais
 
Ppt diseminare riga stoica aniela
Ppt diseminare riga  stoica anielaPpt diseminare riga  stoica aniela
Ppt diseminare riga stoica anielaHanciuc Aniela
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...NicoleBejinariu
 
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015Simone Petrucci
 
Porto ,august 2018, apps for education
Porto ,august 2018, apps for educationPorto ,august 2018, apps for education
Porto ,august 2018, apps for educationClaudiaNegulescu
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius Maria ŢUCA
 
Similar to Cinci zile In Zlin, Cehia (20)

Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358
Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358
Prezentare proiect 2018-1-RO01-KA101-047358
 
Givet newsletter n-  º 1-ro
Givet   newsletter n-  º 1-roGivet   newsletter n-  º 1-ro
Givet newsletter n-  º 1-ro
 
Diseminare comenius turcia sept 2013
Diseminare comenius turcia sept 2013Diseminare comenius turcia sept 2013
Diseminare comenius turcia sept 2013
 
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect
UCEN Diseminare - Incheierea primului an de proiect
 
Articol diseminare comenius istanbul
Articol diseminare comenius istanbulArticol diseminare comenius istanbul
Articol diseminare comenius istanbul
 
Activitate de diseminare curs Comenius firenze,sept.2011
Activitate de diseminare curs Comenius    firenze,sept.2011Activitate de diseminare curs Comenius    firenze,sept.2011
Activitate de diseminare curs Comenius firenze,sept.2011
 
Diseminare ljubljana 2012_radulescu
Diseminare ljubljana 2012_radulescuDiseminare ljubljana 2012_radulescu
Diseminare ljubljana 2012_radulescu
 
Articol diseminare comenius istanbul stoica aniela
Articol diseminare comenius istanbul stoica anielaArticol diseminare comenius istanbul stoica aniela
Articol diseminare comenius istanbul stoica aniela
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
 
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
 
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
Dezvoltarea institutionala prin proiecte Erasmus +
 
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor argheziConsilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
 
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor argheziConsilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
Consilierea si orientarea profesionala in lt tudor arghezi
 
Diseminare curs comenius innover pour motiver net
Diseminare curs comenius innover pour motiver netDiseminare curs comenius innover pour motiver net
Diseminare curs comenius innover pour motiver net
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectului
 
Ppt diseminare riga stoica aniela
Ppt diseminare riga  stoica anielaPpt diseminare riga  stoica aniela
Ppt diseminare riga stoica aniela
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
 
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
 
Porto ,august 2018, apps for education
Porto ,august 2018, apps for educationPorto ,august 2018, apps for education
Porto ,august 2018, apps for education
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius
 
Cinci zile In Zlin, Cehia

  • 1.
  • 2. Am fost, la începutul lunii octombrie a anului 2011, unul dintre fericiţii câştigători ai unui grant european pentru Vizite de Studiu. Vizita de studiu a fost în Cehia, iar tema ei a fost “Schools in enterprises, enterprises in schools- How to bring them closer?”.
  • 3.
  • 4. • Am descoperit astfel Regiunea Zlin în care s-a născut J.A. Comenius, regiune care are o bogată experienţă în ceea ce priveşte legătura dintre unităţile de învătământ şi agenţii economici. Comunitatea sprijină intens, prin proiecte europene, dezvoltarea unităţilor şcolare cu tehnologii de vârf. Acest fapt reprezintă un atu pentru şcolile din regiunea Zlin, deoarece în fiecare şcoală există pe lângă diverse proiecte locale de atragere de fonduri europene şi mai multe proiecte de colaborare cu şcoli din alte ţări ale Uniunii Europeane.
  • 5.
  • 6. • Pentru mine această vizită de studiu a fost un prilej de a cunoaşte alţi colegi din Europa, de a schimba impresii, experienţe şi bune practici. Am fost un grup compact format din şapte participanţi din Franţa, Spania, Portugalia, Polonia, Croaţia, Turcia şi România. Prin această vizită de studiu am cunoscut şi am fost încântaţi de ospitalitatea de gazdă a cehilor. Am venit din Zlin cu o mulţime de amintiri şi cu o mare dorinţă de a împărtăşi şi celorlalţi colegi această experienţă de viaţa pentru a-i impulsiona în iniţierea de proiecte europene.
  • 7.
  • 8. • Am făcut cunoştinţă cu directori care ne-au prezentat modele de succes ale managementului şcolar pentru unităţi de tip VET, unităţi care au devenit adevărate centre high- tech de educaţie bazată pe dezvoltarea competenţelor elevilor prin creativitate. • În ceea ce priveşte impactul participării la această vizită de studiu din punctul de vedere al competenţelor profesionale a fost unul foarte bun, deoarece am putut compara sistemul de învăţământ românesc cu cel din tările celorlalţi participanţi şi cu cel al ţării gazdă şi am putut observa că sistemul francez este ceea ce Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale urmăreşte a realiza în sistemul românesc de învăţământ.
  • 9.
  • 10. • Ne-am întâlnit cu reprezentanţii politici ai regiunii Zlín, cu responsabilii pentru educaţie, am avut întâlniri cu directori şi profesori de la şcoli şi centre de instruire profesională; am vizitat diferite tipuri de unităţi de învăţămînt secundar profesional (şcoli, unităţi pentru instruire practică în întreprinderi), care nu s-au sfiit să ne prezinte propriile programe şi experienţe.
  • 11.
  • 12. • Am dobândit noi competenţe în ceea ce priveşte sistemul VET (învătământ profesional şi tehnic), din discuţiile cu managerii şcolilor vizitate. Astfel, am constatat că una din marile probleme ale învăţământului, scăderea dorinţei elevilor de a urma şcoli de tip VET a fost rezolvată în Cehia printr-un sistem implementat după anii ’90 prin prezentarea ofertei de şcolarizare a şcolilor VET încă de la clasele primare de către antreprenori, tocmai pentru a-i ghida pe elevi în carieră de la vârste fragede. Acestă bună practică a adus roade în Cehia, deoarece elevii nu numai că sunt conştienţi de necesitatea accesului la şcolile de tip VET, dar au cunoştinţă şi de posibilitatea din ce în ce mai crescută de cuprindere a lor în şcolile VET superioare.
  • 13.
  • 14. • În ultimii ani în toate ale UE există un interes scăzut în rândul tinerilor de a studia la şcolile sau centrele de formare profesională. Tinerii sunt mai atrasi de studiul în liceele teoretice. Unele calificări şi domenii din şcolile tehnice au trebuit să fie restrânse în mai toate tările UE. Pentru a salva existenţa unor şcoli, directorii sunt obligaţi să coboare standardele acceptate pentru elevii, dar calitatea slabă a VET duce la şomaj timpuriu ridicat, deoarece cunoştinţele necesare calificării elevilor nu sunt potrivite cu nevoile angajatorilor. În general profesorii de discipline tehnice de la şcolile VET nu sunt bine informaţi cu privire la noile tendinţe, din cauza faptului că VET este foarte des organizat independent de către angajatori. Am descoperit că în Regiunea Zlín se aplică mai multe măsuri pentru a combate cu succes interesul în scădere în domeniul VET în rândul elevilor şi de asemenea s-au aplicat metode pentru a aduce mediul de afaceri în educaţie.
  • 15.
  • 16. • Am dobândit noi cunoştinţe în ceea ce priveşte parteneriatul şcoală-întreprindere. Realizarea unui târg educaţional în care şcolile să-şi prezinte produsele realizate în parteneriat cu întreprinderile este o metodă prin care putem promova parteneriatul local şcoală- întreprindere şi a fost aplicată cu succes în Regiunea Zlín. • Autorităţile regionale şi locale au depus o mulţime de eforturi în (re)luarea în considerare a neajunsurile sistemului VET. Ambele strategii de educaţie: de îmbunătăţire a programelor de studiu şi de finanţare a sistemului VET au fost stabilite încă din anul 2000, iar rezultatele notabile şi-au făcut apariţia de abia după un deceniu.