Cateheza la postul Maicii Domnului

1. 1
Cateheza X
Pregătirea aperceptivă:
Tradiţia patristică susţine că, în dimineaţa Învierii, Maica Domnului
a fost prima care L-a întâlnit pe Hristos înviat, nicidecum Maria Magda-
lena, care, atunci când a văzut piatra răsturnată de pe mormânt şi pe în-
ger, s-a spăimântat şi a alergat să îi anunţe pe Simon Petru şi pe Ioan (Ioan
20, 2). De asemenea, Maica Domnului a fost prezentă, împreună cu Sfinţii
Apostoli, la Înălţarea la cer a Domnului şi la Cincizecime, fiind alături de
cei care erau „împreună, în acelaşi loc, la frângerea pâinii” (Fapte 2, 1).
Anunțarea temei:
Cuvântul din această seară ne va arăta că în Învierea Mântuitorului
Iisus Hristos și-au găsit împlinirea toate virtuțile și ostenelile Maicii Sale
și își vor găsi împlinirea ostenelile noastre, ale tuturor celor care Îi urmăm.
Tratarea temei:
Învierea Domnului este cel mai important eveniment din istoria
universului, fiindcă Însuși Dumnezeu S-a făcut om, S-a jertfit pe Cruce si
a înviat, pentru a învia împreună cu El tot neamul omenesc, care nu se
putea ridica singur din mocirla păcatului și a morții. De pe Cruce Hristos
se pogoară întru cele mai de jos ale adâncului și li se arată protopărinților
Adam și Eva, pe care-i ridică împreună cu cei dimpreună încătușați. Așa-
dar, mărturisim că ei sunt primii martori ai Învierii din rândul celor tre-
cuți la cele veșnice, în timp ce Maica Domnului, după cum ne arată tradi-
ția Bisericii, este primul martor din rândul celor vii.
Lumina Învierii nu a strălucit doar în mormântul din grădină, ci mai
ales în inima Maicii Domnului, aflată cu Fiul ei într-o comuniune care abia
acum poate să se realizeze în mod deplin. „N-a venit încă ceasul Meu”, i-
a spus Mântuitorul Maicii Sale la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 4). Acum
ceasul a venit. Mirele intră în cămara Sa de nuntă. Și Fecioara înțeleaptă
este gata să-L întâmpine, priveghind și având candela credinței aprinsă.
Relația Maicii cu Fiul ei dumnezeiesc intră într-o nouă fază și dobândește
o nouă calitate; maternitatea se desăvârșește în comuniunea negrăită a
nuntirii celei duhovnicești și veșnice, după profeția Împăratului Da-
vid: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și
prea înfrumusețată (Psalmul 44, 11).

2. 2
Lumina Învierii Domnului pătrunde în sufletele noastre, ale celor ce
am primit lumina dreptei credințe prin Sfântul Botez: „Botezatu-te-ai, lu-
minatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfințitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui
și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor“. Acest
mare dar al luminării prin dreapta credință în Biserică este și naștere du-
hovnicească, dar și înviere la viața creștină. „Ne-am îngropat în moarte,
prin botez, pentru ca, precum Hristos a Înviat din morți, prin slava Tată-
lui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții“ (Rom 6, 4). Aceeași haină
luminoasă a Învierii Mântuitorului este îmbrăcată de fiecare nou botezat,
ca o arvună a noii condiții de viețuire în marea familie a Bisericii, care se
mai numește și „anticamera Învierii și a vieții veșnice“.
Recapitularea:
Așadar Învierea lui Hristos este răspunsul la întrebarea Paștelui
nostru personal, adică a trecerii prin această viață. De aceea să nu ne te-
mem și să nu cârtim niciodată pentru suferințele pe care viața ni le pune
înainte. Toate sunt trecătoare. Scurte. O trecere. Un Paște personal, care
ne conduce prin Învierea lui Hristos la învierea noastră personală.
Asocierea:
Creștinismul s-a răspândit prin mult sânge. A fost sângele celor care
au crezut în Învierea lui Hristos. Și alte religii s-au răspândit prin sânge,
dar credința curată în adevăratul Dumnezeu, în Domnul cel Înviat, s-a
răspândit prin sângele, nu al străinilor, ci al creștinilor, al celor care au
crezut în El. Nu am vărsat sângele altora pentru ca să ne răspândim cre-
dința. Nu i-am ucis pe alții, nu i-am jertfit pe alții, ci s-au jertfit creștinii
înșiși, simțind că această osteneală are sens în Învierea lui Hristos.
Generalizarea:
Trăim într-o epocă a raționalismului, a progresului tehnologic, într-
o epocă de mare ocultism și de intensă religiozitate falsă și nu teologie
adevărată. Astăzi lumea crede în multe lucruri paranormale, în multe lu-
cruri care nu se pot explica logic, dar nu poate să creadă ușor în Învierea
Domnului. Crede în magii, în superstiții, în preziceri, în minuni întune-
coase, dar nu în puterea Învierii. Credem în horoscop, în cărțile de joc și
în alte manifestări magice ale acestei lumi, fenomene păgâne, le adoptăm
și le urmăm. Învierea însă ne este greu să o credem. Acolo ne poticnim,
pentru că prin Înviere suntem judecați. Învierea ne pune față-n față cu
adevărul și suntem chemați să luăm o poziție față de adevăr. Un lucru

3. 3
foarte dureros, foarte serios, foarte responsabil pe care omul nu vrea să-l
facă. Ar putea zice cineva: “De ce să ne ocupăm cu acestea care vin să ne
atingă inima și vor să ne facă să ne schimbăm în bine”. Este greu acest
lucru. Este ceva care-mi îndurerează inima, în vreme ce toate celelalte sunt
ușoare. Nu-mi cere nimeni să-mi biruiesc egoismul, patimile mele, răută-
țile mele, să învăț să mă smeresc, să iubesc, să-mi transfigurez sufletul, să-
mi renască existența. Învierea, însă dacă crezi în ea, vrea să te facă să te
schimbi.
Aplicarea:
Mormântul Domnului are în fiecare zi mii de închinători, care merg
acolo și plâng de bucurie și de recunoștință. Și la ce se închină ei? La un
mormânt gol? Da, pentru că în aceasta constă minunea cea mare. Că este
gol! Pentru că dacă ar fi fost plin, ne-ar fi dezamăgit. Dacă ar fi fost plin,
Domnul nu ar fi biruit moartea. Ar fi fost și El rob al stricăciunii și al morții
și L-ar fi înghițit și pe El iadul. Iadul însă „a fost biruit”. Iadul L-a văzut
pe Domnul și i-a scos afară pe toți cei morți. De aceea ne închinăm la
Preasfântul Mormânt. Pentru că izvorăște viață. Izvorăște lumină. Izvo-
răște mângâiere și nădejde. Este izvorul Învierii.
Iubiți credincioși, când ne înțelegem unii cu alții, când ne iertăm
unii pe alții, când ne împăcăm, când nu rămânem indiferenți față de bă-
trâni și de bolnavi, când îi ajutăm pe cei ce suferă trupește și sufletește,
atunci Hristos înviază în noi, strălucește din noi lumina învierii Lui, ira-
diază din noi spre ceilalți puterea, lumina și bucuria învierii. În felul
acesta putem deveni purtători de făclii luminoase, ambasadori ai Învierii
și moștenitori ai Împărăției veșnice.