Condacul Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra: Multe feluri de răni răbdând şi cununi de la Dumnezeu primind pentru noi cei ce săvârşim sfinţită pomenirea voastră, preacuvioase Timotei şi mărită Mavra, rugaţi-vă către Domnul, ca să împace cetatea şi poporul, căci El este credincioşilor întărire.
Sfinţii Teodor Stratilat şi Teodor Tiron - Canon de rugăciune la sărbătoarea ...Stea emy
Troparul aducerii moaştelor Sfântului marelui mucenic Teodor Stratilat, glasul al 4-lea: Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri, al cerescului împărat, voievod prea bun te-ai făcut, Sfinte mare mucenice Teodore căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele demonilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat, pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Avut-ai dumnezeiască dragoste Tatiana, muceniţă slăvită şi te-ai făcut mieluşea Stăpânului, pentru aceasta te rog eu netrebnicul în dragoste inima mea întăreşte-o, mireasă a Domnului.
Sfântul cuvios David din Tesalonic (26 iunie)Stea emy
Sfântul David din Tesalonic este cel mai cunoscut reprezentant al sfinţilor dendriţi. Ştim din textele epocii, mai precis dintr-o omilie a împăratului Manuel al II-lea Paleologul, că Sfântul David a trăit în secolul al VI-lea la Tesalonic. Practica ascetică şi-a început-o petrecându-şi trei ani într-un migdal. Aici va îndura ploile, zăpezile, căldura şi alte strâmtorări cu multă răbdare timp de trei ani, până când îngerul Domnului îi va cere să se nevoiască într-o chilie. Pentru viaţa sa curată a primit darul de izgoni pe diavoli şi de a vindeca pe bolnavi. Sfântul David din Tesalonic a fost delegat de locuitorii oraşului să meargă la Constantinopol să ceară sprijinul împărătesei Teodora, soţia lui Iustinian, în favoarea locuitorilor oraşului. Sfântul devine o figură celebră a timpului său, impresionând pe împărat care acorda toate drepturile cerute de el ca sol al tesalonicenilor, iar în călătoria de întoarcere acesta moare (540). Moaştele sale se află în prezent în Mănăstirea Sfintei Teodora din Tesalonic. Sfântul David din Tesalonic este prăznuit pe 26 iunie.
Canon de rugăciune către Sfinţii doctori fără de arginţi şi mucenici Fotie şi...Stea emy
Sfinţii mucenici Fotie şi Anichit (†306) - au pătimit în Nicomidia (Bitinia - Asia Mică) în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian împotriva creștinilor. Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să se aducă jertfă zeilor păgâni, însă Sfântul Anichit l-a înfruntat cu mult curaj, fapt pentru care a fost supus supliciilor. Văzând chinurile la care era supus pentru dragostea sa față de credința creștină, Fotie, nepotul Sfântului Anichit, a mărturisit în văzul tuturor faptul că și el este creștin.Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credința creștină, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți în credința lor și au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuși.Au fost aruncați într-un cuptor de foc, însă au trecut la cele veșnice, prin minune divină, fără să fie atinși de flăcări.
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Stea emy
Sfânta Agata s-a născut în Catania, Sicilia la 8 septembrie şi a fost martirizată la 5 februarie 251. Este sărbătorită de Biserica ortodoxă şi catolică ca sfântă, fecioară și martiră. Sfintei muceniţe Agata i s-a arătat Sfântul apostol Petru care a fost trimis de Domnul să o vindece. Se zice că pe mormântul ei îngerul Domnului a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: "Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire".
Slujba Sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi Epictet, preotul şi Asti...Stea emy
Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon,pe Epictet - dascălul cel înţelept şi pe Astion - ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Matia (9 august)Stea emy
Sfântul apostol Matia era unul dintre cei 70 de apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte 1, 26). După Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, ceata celor 12 apostoli fiind neîmplinită, Sfântul apostol Petru, cel mai în vârstă dintre apostoli, a luat cuvântul, spunând că se cuvine a se împlini locul lui Iuda care Îl trădase pe Mântuitorul. După o veche tradiţie a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia, unde, fiind cumplit chinuit de păgâni, a fost ucis apoi cu pietre, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează astăzi la Trier, în Germania.
Prima icoană a „Rugului aprins" se presupune a fi fost pictată la mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.
Icoana îl cuprinde pe profetul Moise, descălţat de sandale, înaintea rugului care nu se mistuia în flăcări, precum toate icoanele „Rugului aprins" („Neopalimaia Kupina") mai vechi. Data de sărbătorire din 4 septembrie, pentru icoana „Rugului aprins", existentă în sinaxarele ruse, a fost stabilită în cinstea Sfântului profet Moise, celebrat în această zi de toate Bisericile Ortodoxe, cel care s-a învrednicit să vadă rugul nears, simbol al mântuirii oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din pururea Fecioara Maria.
Sfântul mucenic Calistrat şi a celor împreună cu dânsul 49 de Sfinţi mucenici...Stea emy
Sfântul mucenic Calistrat († 304) - S-a născut în orașul Cartagina din Africa din părinți creștini. Tânărul Calistrat a intrat în armată, într-una dintre legiunile Romei, sub comanda lui Persentin, în timpul persecuțiilor împăraților Dioclețian și Maximian. Într-o noapte, pe când Sfântul mucenic Calistrat se ruga, câțiva ostași îl aud pronunțând numele Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care a doua zi l-au adus în fața tribunalului. Fiind pus să jertfească idolilor, acesta refuză și este băgat într-un sac de piele și aruncat în mare. Pentru că scapă în mod miraculos, alți 49 de ostași se alătură Sfântului mucenic, pătimind alături de acesta, fiind omorâți noaptea în temniță.
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...Stea emy
Sfântul sfinţit mucenic Foca a fost episcop în Sinope (astăzi pe ţărmul turcesc al Mării Negre) şi a murit ca un martir în anul 117, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Traian (98-117). Unele surse spun că a fost lăsat să moară într-o baie încinsă. Sfântul Foca este sărbătorit la 22 septembrie după calendarul bisericesc gregorian (Biserica Ortodoxă Română) şi cu 13 zile mai târziu, la 5 octombrie, după calendarul bisericesc iulian (Biserica Ortodoxă Rusă). La 23 iulie (respectiv, 4 august), ortodocşii pomenesc mutarea moaştelor Sfântului mucenic Foca din Sinope, cetatea în care s-a născut şi a fost episcop, la Cons-tantinopol (fosta capitală a Imperiului Roman de Răsărit şi a Imperiului Bizantin, Istanbulul de astăzi, numele original: Bizanţ). Strămutarea moaştelor a fost decisă după numeroase tămăduiri şi minuni săvârşite la mormântul din Sinope.

Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Lup (23 august)Stea emy
Sionul cel de sus, mitropolia celor aleşi cu bucurie poartă duhul tău şi Biserica celor întâi-născuţi se luminează; iar noi, credincioşii, te cinstim pe tine, prea fericite, cerând ca să ne mântuim prin rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte mucenice Lup.
Canonul de rugăciune către Sfânta mare muceniţă Chiriachi ( 7 iulie )Stea emy
O parte mai mare din moaştele (mâna) Sfintei muceniţe Chiriachi, se află depuse în Catedrala episcopală "Sfinţii apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, ctitorită de bine credinciosul voievod Ştefan cel mare şi sfânt, în anul 1495.
Canon de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Vasile, preotul din Ancira (...Stea emy
Sfântul sfinţit mucenic Vasile, preotul din Ancira şi Sfânta muceniță Drosida (22 martie)
Sfinte sfinţite mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Canoane de rugăciune către Sfinţii mucenici Clement şi Agatanghel (23 ianuarie)Stea emy
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei, din tată elin şi din mamă cucernică şi credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaţa călugărească când era de 12 ani şi când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. Fericitul şi minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaţa lui pământească. Timp de douăzeci şi opt de ani, s-a luptat şi s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere şi pace în anumite zile, cum se obişnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta şi de o parte şi de alta, ca iarăşi să poată năvăli unii asupra altora cu şi mai multă putere şi cu iuţime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate şi puternice. Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de Sfântul Clement şi închis împreună cu sfântul şi cu alţii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiş şi Agatanghel în aceeaşi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira şi au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereştile locaşuri.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Terentie şi soţia sa Neonila şi copi...Stea emy
Troparul Sfinţilor mucenici Terentie şi al soţiei sale Neonila şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)Stea emy
Trăind în vremea împăratului Maximian, pe când creștinii erau prigoniți, Sfântul mucenic Acachie era ostaș. Adus la judecată înaintea tribunului, sfântul și-a mărturisit credința și pentru acest lucru a fost supus la multe torturi. În cele din urmă, după repetate întemnițări și chinuri la care a rezistat cu ajutorul îngerilor, a sfârșit prin tăierea capului.
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Stea emy
Praznic de veselie ne-a răsărit astăzi, fraților, veniți să ne bucurăm! Că nu florile acestei primăveri ne aduc acum miresme, ci florile cele în Rai odrăslite și cu roua Duhului stropite, cuvioșii Sila, Natan și Paisie. Veniți, dar, acestora să le strigăm cu evlavie: Bucurați-vă, de trei ori fericiților.
Acatistul Sfântului mucenic Ioan cel nou de la Suceava (al doilea acatist) (2...Stea emy
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Ioane cel nou, jertfa cea mare a iubirii de Hristos!
(Extras din cartea: Imnografie / Ieromonah Ghelasie Gheorghe. - Bucureşti: Platytera, 2016)
Sfântul cuvios Pahomie cel mare (s.v. 15 mai / s.n. 28 mai)Stea emy
Prea cuviosul Pahomie cel mare (292 - 9 mai 346) a fost un mare ascet egiptean, în același timp un părinte al pustiei și întemeietor al monahismului de obște (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la s.v. 15 mai / s.n. 28 mai, iar în Biserica Catolică la 9 mai.
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)Stea emy
Veniţi toţi iubitorii de mucenici să cădem cu credinţă şi cu evlavie către dumne-zeiescul Ioan, marele mucenic către apărătorul Moldovei şi al tuturor bine credincioşilor creştini, şi să cerem prin rugăciunile lui, de la Hristos Dumnezeu, izbăvire de boli, de primejdii, de întristări şi mare milă.
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ioan Botezătorul, la prăznuirea cele...Stea emy
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, proorocule şi Înainte-mergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.
Canon de rugăciune către Sfinţii apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia (s.v. 1...Stea emy
Troparul Sfinţilor apostoli Andronic şi soţia sa, Iunia, glasul al 3-lea: Sfinţilor apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Talaleu (s.v. 20 mai / s.n. 02 iunie)Stea emy
Trăind în vremea împăratului Numerian, în secolul al III-lea, Sfântul Talaleu a ajuns să fie medic și îi tămăduia pe bolnavi fără a le cere ceva în schimb. Mărturisindu-și credința, persecutorii lui voiau să-l atârne de un copac și să-i perforeze genunchii. Dar, prin minunea Domnului, torționarii au orbit și au găurit o scândură, în loc să îl rănească pe Sfântul Talaleu. Fiind bătuți pentru acest lucru, torționarii au crezut în Dumnezeu și au pierit uciși de sabie, precum și Sfântul mucenic Talaleu, după multele chinuri îndurate. Invocat atât în rugăciunile de la Sfântul Maslu, cât și la sfințirea apei, Sfântul Talaleu își are moaștele în Biserica Sfântului Agatonicu din Constantinopol.
Acatistul Sfântului mucenic Ioan Valahul (12 mai)Stea emy
Sfinte noule mucenic Ioane roagă-te împreună cu îngerii lui Dumnezeu, să izbăvească pe cei ce cu dragoste sărută icoana cinstitului tău chip, şi cu credinţă te laudă pe tine, purtătorule de chinuri. Cu aceştia roagă-te neîncetat, sfinte mucenice, să se păzească ţara şi Biserica ta, de toată bântuiala vrăjmaşului, şi lumea întreagă în pace să se aşeze. Ca totdeauna să prăznuim cu dragoste sfântă pomenirea ta, şi să slăvim pe Hristos, în care ne întărim.
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Ioan, valahul (†1662) (12 mai)Stea emy
Sfântul nou mucenic Ioan, valahul a trăit în Ţara Românească, în vremea domnitorilor Matei Basarab şi Mihail Radu (cunoscut şi sub numele de Mihnea al III-lea). Suferă martiriul pentru nelepădarea de credinţa drept măritoare creştin ortodoxă în anul 1662, la data de 12 mai, atunci când se săvârşeşte şi pomenirea sa în calendarul bisericesc.
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima feminaStea emy
Un rol important în această răsturnare de situaţie a istoriei Creştinismului îl deţine, fără îndoială, Sfânta împărăteasă Elena. Pentru faptele credinţei sale, Sfântul Grigorie cel mare a considerat-o pe augusta Elena "instrumentul de care s-a folosit Dumnezeu pentru a face să strălucească în inimile romanilor luminile credinţei."
Viaţa Sfinţilor, slăviţilor şi de Dumnezeu încununaţilor împăraţi, cei întocm...Stea emy
Şi fiindcă Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena aparţin atât Apusului creştin, ca împăraţi romani, cât şi Răsăritului creştin, ca împăraţi bizantini, am socotit să începem prin prezentarea Vieţii lor, spre a dovedi şi noi că sfinţenia celor ce se dăruiesc lui Dumnezeu nu ţine de spaţiul geografic în care au trăit, ci de râvna şi dragostea fiecăruia, îndreptate spre câştigarea patriei cereşti.
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...Stea emy
Chipul Crucii Tale acum mai mult decât soarele a strălucit, care de la Sfântul Munte până la locul Căpăţânii o ai întins, şi într-însa a Ta putere, Mântuitorule ai luminat, printr-însa întărind şi pe bine credincioşii împăraţi, pe care îi şi mântuieşte totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase Mântuitorule, mântuieşte-ne şi pe noi.
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
Canon de rugăciune către Sfinţii mucenici Timotei şi Mavra († 286) (3 mai)
1. Canon de rugăciune către Sfinţii mucenici Timotei şi Mavra († 286)
(3 mai)
Sfinţii mucenici Timotei şi Mavra († 286) (3 mai):
https://www.academia.edu/42945408/Sfin%C5%A3ii_mucenici_Timotei_%C5%9Fi_Mavr
a_286_3_mai_
https://www2.slideshare.net/steaemy1/sf-timotei-si-mavra/steaemy1/sf-timotei-si-mavra
https://archive.org/details/sf.-timotei-si-mavra
***
Troparul Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi,
Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine,
Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale de-
monilor neputincioase îndrăzniri pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele
noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon
văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
2. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Praznicul cel sfânt şi cinstit al sfinţilor pătimitori, să cinstim cu sfinţenie noi
poporul cel sfinţit, ca să ne izbăvim de răutăţi prin rugăciunile lor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii cei viteji sârguindu-se ca să ia de la Hristos cununi sfinţite de biruinţă,
au ales mai bine a muri decât a trăi. Pentru aceea lămurit au şi dobândit mărire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nespăimântându-vă de durerile trupului, nici de chinuri temându-vă, nici de focul
celor ce vă prigoneau, mucenicilor, bărbăteşte aţi propovăduit pe Hristos în
privelişte, purtătorilor de chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul cel mai presus de fiinţă, înfiinţându-se din curate sângiuirile tale,
Fecioară, ne-a îndumnezeit pe noi şi ne-a mântuit de stricăciune pentru aceea cu
credinţă pururea te slăvim pe tine.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt precum Tu...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sfinţenie deschizând poporului dumnezeieştile cărţi şi luminând inimile, cu
bucurie te-ai dat cinstitei mucenicii, ostaşule al lui Hristos, Timotei.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arzându-ţi-se sufletul de dragostea cea dumnezeiască, mucenice, bărbăteşte te-ai
împreunat cu focul chinurilor pentru aceea roua cea dumnezeiască a lui Hristos, te
răcorea pe tine, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
3. Luminându-ţi-se cugetul cu plecarea către Hristos, mucenice, nici cum nu simţeai
atingerile cele cumplite ale fiarelor celor arse prin foc, mărite Timotei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind din fire fără de patimă Fiul tău Fecioară, şi-a luat trup din preacurate
sângiuirile tale şi prin patima Crucii, m-a mântuit pe mine de patimi, prea curată.
Irmosul: Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea
credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a
Irmos: Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dum-
nezeiască cuviinţă cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Poftind cinste prea mare, v-aţi învrednicit ei, făcându-vă fii luminii celei dumne-
zeieşti, marilor mucenici ai lui Hristos, cei ce sunteţi de o stare asemănătoare cu
îngerii.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Numărându-te întocmai cu cetele sfinţilor, mărite şi având urechi cu bună auzire,
către legile cele dumnezeieşti, vitejeşte ai suferit străpungerile, Timotei mărite.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-te pe lemn cei cu cugete deşarte, ţi-au îngreuiat capul cu piatră, mărite
Timotei; dar Hristos te-a întărit, cinstindu-te cu dumnezeiasca pătimire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curgerea cea nestatornică a lucrurilor celor trecătoare, cu adevărat o aţi urât
fericiţilor şi v-aţi dat pe voi înşivă la chinuri, moştenind pentru acelea bunătăţile
cele veşnice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
4. Ceea ce eşti locaş curăţiei, sălăşluirea Stăpânului tuturor, lauda tuturor proorocilor,
Biserică de Dumnezeu dăruită, milostiveşte-te spre cei ce te laudă.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cu dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine
cu dragoste luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine
Adevăratul Dumnezeu, pe Tine cel ce le chemi din negura greşelilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bună voie ai ascultat cuvintele soţului tău Mavra, ceea ce eşti cu chipul luminos
şi lepădând întunecosul rău cuget, te-ai făcut lumină prin mucenicie, de Dumnezeu
fericită.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeiescul Duh împlătoşându-te pe sineţi cinstită Mavra, cu bucurie ai ieşit
spre învingerea vrăjmaşului şi l-ai biruit pe el şi ai primit cununi de biruinţă,
muceniţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mărturisindu-Te cinstita Mavra pe Tine un Domn Iisus, care ai zidit pe om cu
mâna, i s-au tăiat degetele mâinilor, bărbăteşte suferind tortura cea nedreaptă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Viforul cugetelor, pornirile patimilor şi furtuna supărărilor mele, încetează-le
Fecioară de Dumnezeu dăruită şi mă mântuieşte pe mine care laud măririle tale.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea vieţii văzând-o...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţii mucenici într-aripându-se duhovniceşte cu vetreala Crucii, fără stricăciune
au trecut noianul supărărilor prin credinţă şi s-au odihnit la limanurile cele
dumnezeieşti.
5. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cei fără de lege înfierbântând căldarea, te-au aruncat pe tine în ea, căci mărturiseai
pe Hristos; dar ai rămas nevătămată, aflând roua Duhului, care te răcorea pe tine
Mavra.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Chinuindu-vă mucenicilor, toate împletirile vrăjmaşului bărbăteşte le-aţi risipit şi
sufletele desăvârşit vi le-aţi legat de dragostea lui Hristos, cu lepădarea trupului,
pururea pomeniţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prea bună Stăpână, ceea ce cu trup ai născut pe bunul Dumnezeu, îmbunătăţeşte-mi
acum inima mea, fiind înrăutăţită de patimi, ca să te măresc pe tine cu credinţă şi
cu dragoste.
Irmosul: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor la limanul Tău cel
lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive.
Condac, glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou,
numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte
cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, dă-ruindu-le lor biruinţă asupra celui
potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Multe feluri de răni răbdând şi cununi de la Dumnezeu primind pentru noi cei ce
săvârşim sfinţită pomenirea voastră, preacuvioase Timotei şi mărită Mavra, rugaţi-
vă către Domnul, ca să împace cetatea şi poporul, căci El este credincioşilor
întărire.
Cântarea a 7-a
Irmos: Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri. Iar pe haldei
arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Bine eşti
cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
6. Arsă fiind cu făcliile pe de toate părţile, nu simţeai pururea pomenită; având foc în
inima ta dragostea lui Hristos şi strigând Lui cu bună rânduială: Binecuvântat eşti,
Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădând somnul răutăţii de la ochii tăi Timotei, ai suferit orbirea ochilor, văzând
pe Hristos cu ochii inimii şi cântând totdeauna: Binecuvântat eşti, Dumnezeul
părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeieştii mucenici cei ce au defăimat cele de jos şi au câştigat locaşul celor
de sus, să se cinstească cu cântări sfinţite, dimpreună cu noi, neîncetat strigând:
Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prea lăudată Fecioară, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel prea lăudat, arată-ne
părtaşi luminii pe noi cei ce te lăudăm şi ne mântuieşte de gheenă şi de văpaie şi de
toată vătămarea vrăjmaşului, prin rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu prea
curată.
Cântarea a 8-a
Irmos: Din văpaie, cuvioşilor...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Păzind legile Atotţiitorului, nu v-aţi plecat stăpânirii celor fără de lege; nu aţi dat
cinste viclenilor demoni, vitejilor mucenici, moştenitori ai Domnului.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind legaţi lămurit cu înjugare prea aleasă mucenicilor, aţi ridicat jugul Domnului
cel prea uşor deasupra grumajilor voştri şi v-aţi împreunat cu cetele mucenicilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
7. Întinzându-vă în multe zile pe lemnul Crucii, prea lăudaţilor, aţi închipuit patima
cea cinstită a Celui ce a pătimit de bună voie; pe care Îl prea înălţăm întru toţi
vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu prelungirea chinurilor aţi răbdat cu adevărat moarte prea silnică, sfinţilor pentru
aceea v-aţi mutat către viaţa cea fără durere, lăudând pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfrumuseţatu-te-ai Fecioară născând pe Cel prea frumos întru podoabă, pe Hristos
Domnul, Cel ce luminează pe credincioşi cu lumini dumnezeieşti, pe care Îl
preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi prea
înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din văpaie, cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars că toate le
faci Hristoase cu singură voirea, pe Tine Te prea înălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-v-aţi prea lăudaţilor, a vedea slava Celui ce S-a umilit pe Sine pentru
milostivire, căci aţi păzit legile Lui şi v-aţi făcut părtaşi patimilor Lui, pentru aceea
adunându-ne toţi, cu dreaptă credinţă vă cinstim pe voi.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Împlinit-aţi, înţelepţilor, număr de nopţi şi de zile, pironiţi pe Cruce întocmai la
număr cu ceasurile Celui ce pentru milostivire a fost răstignit pe Cruce; pe care
mărturisindu-L stăpânitor tuturor, v-aţi dat duhurile voastre în mâinile Lui.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
8. Oastea îngerilor, ceata cea fericită a proorocilor, a mucenicilor, a apostolilor şi a
cuvioşilor, a lăudat suirea voastră; iar Stăpânul tuturor ca un prea bun v-a încu-
nunat pe voi mucenicilor, cu cunună de biruinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cereţi-ne înţelepţilor, dezlegare păcatelor, îndreptare vieţii, ferire de toate relele,
nouă celor ce cu dragoste vă cinstim pe voi şi săvârşim cinstita voastră
prăznuire, prea vitejilor purtători de chinuri ai lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mă cu lumina ta, Fecioară, rogu-mă, ceea ce eşti dăruită de Dumnezeu
între femei şi mă mântuieşte de focul cel veşnic, ca să te măresc şi după datorie să
laud măririle tale.
Irmosul: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu
cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine prea curată, S-a arătat oamenilor
Cuvântul întrupat pe care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
Sedelna, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l,
morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor
Învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii, la Tine cădem, cel ce ai înviat
din mormânt la Unul Dumnezeul nostru.
Cinstind pe Dumnezeu, arătat au întunecat înşelăciunea Timotei şi mărita Mavra şi
suferind toată tortura prea măriţii, au strălucit mai mult decât razele soarelui şi s-au
făcut slujitori împreună cu îngerii pe care cu credinţă, să-i mărim.
9. Sfântul Nicolae Velimirovici - Cântare de laudă la Sfinţii mucenici Timotei şi
Mavra
Timotei şi Mavra pe cruce stau răstigniţi,
Faţă în faţă.
Chipurile lor albe
De suferinţă, prin Domnul Hristos
Unul pe celălalt se privesc,
Mai bine decât prin ochii trupeşti.
Căci suferinţa lor pe ei i-a înălţat
Mai presus de toate.
Timotei grăieşte:
„Mavra iubită, scumpa mea,
Sora mea, trupul tău fragil mai tare ca al meu doare!
Dar să nu te laşi, scumpa mea, sora mea,
ci cu mine să stai în rugăciune!
Către Hristos al nostru
10. Gândurile noastre să le ţintuim.
Mavra răspunde:
„ Timoteie iubit, dragul meu,
Fratele meu, cu adevărat Duhul Domnului
Pe mine mă-ntăreşte.
Stăpânul Hristos durerea îmi alină,
Dar pe mine acum mă dor rănile tale cumplite,
O, slava mea, soţul meu iubit.
Dar încă puţin, dragul meu,
dulcele meu frate,
încă puţin, să îndurăm,
să îndurăm până la capăt.
Din ghimpii suferinţelor noastre
vor înflori trandafiri,
Iar pe tine te voi vedea binecuvântat şi plin de slavă
Între oştirile cereşti.
O, să îndurăm, să îndurăm cu bucurie, fără strigăt.
Să nu adormim de durere, scumpul meu,
Ci treji să fim;
Domnul poate veni în orice clipă -
Să nu fim ruşinaţi, în mijlocul chinului nostru.
Iată văd cerurile deschizându-se,
Iată văd comorile negrăite pregătite nouă.
Timotei către Mavra grăieşte:
„ O, sora mea prea minunată,
O, mireasa Domnului meu Hristos, muceniţă slăvită!
Pe Hristos Domnul îl slăvesc!
Pe El să-L slăvim pentru marea Sa milă!
Iată El pe noi ne-a învrednicit
de această moarte decât toate mai înaltă.
O, Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Celui care pentru noi Te-ai jertfit, Slavă Ţie!