SlideShare a Scribd company logo
1 of 36
Buz a ul în imagini prof.  Serenella DINU, Buzău
Prima atestare documentară Prima menţiune documentară despre râul Buzău (pe malul căruia se găseşte cu siguranţă un polis) se referă la faptele, credinţa ortodoxă şi martiriul lui Sava de la Buzău, înecat la 12 aprilie 372 în apa râului Mousaios (Buzău) de către goţii necreştinaţi conduşi de Athanaric (documentul “Pătimirea Sfântului Sava”, redactat în anul 376, se păstrează în copii la Biblioteca Vaticanului şi Biblioteca “San Marco” din Veneţia). Ziua de 12 aprilie a rămas în Calendarul creştin-ortodox ca Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Din mai 1996 Sf. Sava devine patronul spiritual al meleagurilor buzoiene.
Terme romane (Pietroasele) (vedere parţială)
“ Lupul” – totem dacic  Cârlomăneşti Buzău
Cloşca cu puii de aur Tezaurul de la Pietroasa
Al. Odobescu – Coperta monumentalei lucrări “Tezaurul de la Pietroasa”
În anul 1500, Radu cel Mare cu ajutorul patriarhului Nifon, înfiinţează Episcopia Buzăului, oraşul devenind reşedinţă episcopală. În 1507, oraşul Buzău (Boza) apare pentru prima oară într-o hartă întocmită de Nicolaus Germanus.
Între 1850-1880 au fost construite clădirile de pe Strada Târgului (Cuza Vodă) înlocuind construcţiile mai vechi, de la care au fost folosite fundaţiile şi pivniţele. Casele sunt construite în stilul caselor negustoreştui din sud-estul Europei, cu prăvălie la parter, şi camere de locuit la etaj.
Sediul Băncii Naţionale Vila Marghlioman, 1922 B-dul I.C. Brătianu Bufetul Crângului
Palatul Comunal – opera arhitecţilor Al. Săvulescu şi Kafşinski – inaugurat în 1903, este astăzi simbolul oraşului.
Buzăul este locul de origine al unor personalităţi  reprezentative pentru cultura românească. Vasile Cârlova Vasile Voiculescu Pamfil Şeicaru George Emil Palade Premiul Nobel pentru Medicină 1974
Tot de Buzău se leagă numele unor străluciţi slujitori ai penelului:  Ion  Andreescu, Gheorghe Tăttărăscu Gheorghe Tăttărăscu Ion  Andreescu “ Rugăciune” operă a lui Constantin Brâncuşi, amplasată în cimitirul “Dumbrava” în 1914, la comanda Elizei Stănescu Popovici
Palatul Episcopal ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu
Biserica Episcopiei (1504), reconstruită în 1649 de Matei Basarab Matei Basarab
Biserica Banu Ctitorie a banului Andronic Cantacuzino, refăcută în 1722 de Andreana, soţia lui Şerban Cantacuzino
Biserica “Sf. Îngeri” (1619) Reconstruită în 1833
Catedrala “Sf. Sava” construcţie începută în anul 1991 prin osârdia pr. Prof. dr. Mihail Milea Icoana Sf. Mc. Sava de la Buzău
Parcul Crâng, amenajat iniţial în 1897 Chioşcul din Crâng unde concerta fanfara Regimentului 8 infanterie, construit în 1890, refăcut în 1897 şi după 1968
Vila Albatros - 1897
Capela Fam. Monteoru – arhitect Eduard Honzik
Staţiunea de cercetări vini-viticole - Pietroasele
Mănăstirea Ciolanu Mănăstirea Răteşti
Tabăra de Sculptură Măgura
Ruinele fostei Mănăstiri Berca
Biserica Cetăţuia (1694) Berca, ctitoria lui Mihalcea Cândescu şi a Adrianei Cantacuzino
Platou vulcanic
Vulcanii noroioşi
Casa memorială “Vasile Voiculescu” - Pârscov
Aşezările rupestre de la Bozioru Peştera lui Iosif Agaton “Sf. Ioan Zlataust” (sec. XVI)
Scoc şi moară de apă la Luncile - Lopătari Focul Viu – Terca, com. Lopătari Fenomen natural cunoscut încă de pe vremea romanilor
Poiana Mărului – biserică de lemn 1810-1812
Capela Pâcleanu - Vintilă Vodă
Negustori de ciubere - Bisoca Arhaicul colorează sentimental lumea aşezărilor rurale
 
 
Benone Sinulescu Serbare folclorică “Pe plaiuri bisocene” Costum popular Buzău

More Related Content

What's hot

What's hot (12)

Pelerinaj- biserici din zona Unirii, Bucuresti
Pelerinaj- biserici din zona Unirii, BucurestiPelerinaj- biserici din zona Unirii, Bucuresti
Pelerinaj- biserici din zona Unirii, Bucuresti
 
Crucea eroilor neamului
Crucea eroilor neamuluiCrucea eroilor neamului
Crucea eroilor neamului
 
Prezentarea chisinau 1
Prezentarea chisinau 1Prezentarea chisinau 1
Prezentarea chisinau 1
 
Stejarul lui Stefan cel Mare
Stejarul lui Stefan cel MareStejarul lui Stefan cel Mare
Stejarul lui Stefan cel Mare
 
North and Baltic Congress 2011, Russia - Lucia Laţa
North and Baltic Congress 2011, Russia - Lucia LaţaNorth and Baltic Congress 2011, Russia - Lucia Laţa
North and Baltic Congress 2011, Russia - Lucia Laţa
 
Biserica sfintii trei ierarhi iasi
Biserica sfintii trei ierarhi  iasiBiserica sfintii trei ierarhi  iasi
Biserica sfintii trei ierarhi iasi
 
Viscri 7.4
Viscri 7.4Viscri 7.4
Viscri 7.4
 
Flori la Mănăstirea Agapia
Flori la Mănăstirea AgapiaFlori la Mănăstirea Agapia
Flori la Mănăstirea Agapia
 
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendă
Vâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendăVâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendă
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendă
 
Biserica sf constantin si elena
Biserica sf constantin si elenaBiserica sf constantin si elena
Biserica sf constantin si elena
 
Braila orasul salcamilor
Braila   orasul salcamilor Braila   orasul salcamilor
Braila orasul salcamilor
 
Vibrate Festival 2017 - Program concerte si sinestezia
Vibrate Festival 2017 - Program concerte si sinesteziaVibrate Festival 2017 - Program concerte si sinestezia
Vibrate Festival 2017 - Program concerte si sinestezia
 

Similar to Buzau

Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021
Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021
Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021BibliotecaMickiewicz
 
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului ChișinăuBiblioteca Drept
 
romania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsxromania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsxRamonaMarcu4
 
Frumusetile patriei
Frumusetile patrieiFrumusetile patriei
Frumusetile patrieithebestgrs
 
Frumusetile patriei
Frumusetile patrieiFrumusetile patriei
Frumusetile patrieithebestgrs
 
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaManastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaTinitzaz
 
Turul Mic Al Mm
Turul Mic Al MmTurul Mic Al Mm
Turul Mic Al Mmziua
 

Similar to Buzau (20)

Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021
Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021
Monumente istorice aniversare ale Chișinăului - 2021
 
Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din BucovinaBucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
 
Liceul Ana Aslan, Raluca Condrut
Liceul Ana Aslan, Raluca CondrutLiceul Ana Aslan, Raluca Condrut
Liceul Ana Aslan, Raluca Condrut
 
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
17 iulie 1436 – prima atestare documentară a orașului Chișinău
 
romania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsxromania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsx
 
Bucuresti
BucurestiBucuresti
Bucuresti
 
Frumusetile patriei
Frumusetile patrieiFrumusetile patriei
Frumusetile patriei
 
Frumusetile patriei
Frumusetile patrieiFrumusetile patriei
Frumusetile patriei
 
Trasee
TraseeTrasee
Trasee
 
Liceul Panait Cerna, decu
Liceul Panait Cerna, decuLiceul Panait Cerna, decu
Liceul Panait Cerna, decu
 
Liceul Pedagogic, dumitrascu steluta
Liceul Pedagogic, dumitrascu stelutaLiceul Pedagogic, dumitrascu steluta
Liceul Pedagogic, dumitrascu steluta
 
Manastirile din Romania
Manastirile din RomaniaManastirile din Romania
Manastirile din Romania
 
Manastiri Romania
Manastiri RomaniaManastiri Romania
Manastiri Romania
 
Fotografia țării mele
Fotografia țării meleFotografia țării mele
Fotografia țării mele
 
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaManastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
 
1 Decembrie
1 Decembrie1 Decembrie
1 Decembrie
 
Manastirea Golia Iasi
Manastirea Golia IasiManastirea Golia Iasi
Manastirea Golia Iasi
 
Liceul Panait Cerna, denisa iordache
Liceul Panait Cerna, denisa iordacheLiceul Panait Cerna, denisa iordache
Liceul Panait Cerna, denisa iordache
 
Turul Mic Al Mm
Turul Mic Al MmTurul Mic Al Mm
Turul Mic Al Mm
 
Turul Mic Al Mm
Turul Mic Al MmTurul Mic Al Mm
Turul Mic Al Mm
 

Buzau

  • 1. Buz a ul în imagini prof. Serenella DINU, Buzău
  • 2. Prima atestare documentară Prima menţiune documentară despre râul Buzău (pe malul căruia se găseşte cu siguranţă un polis) se referă la faptele, credinţa ortodoxă şi martiriul lui Sava de la Buzău, înecat la 12 aprilie 372 în apa râului Mousaios (Buzău) de către goţii necreştinaţi conduşi de Athanaric (documentul “Pătimirea Sfântului Sava”, redactat în anul 376, se păstrează în copii la Biblioteca Vaticanului şi Biblioteca “San Marco” din Veneţia). Ziua de 12 aprilie a rămas în Calendarul creştin-ortodox ca Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Din mai 1996 Sf. Sava devine patronul spiritual al meleagurilor buzoiene.
  • 3. Terme romane (Pietroasele) (vedere parţială)
  • 4. “ Lupul” – totem dacic Cârlomăneşti Buzău
  • 5. Cloşca cu puii de aur Tezaurul de la Pietroasa
  • 6. Al. Odobescu – Coperta monumentalei lucrări “Tezaurul de la Pietroasa”
  • 7. În anul 1500, Radu cel Mare cu ajutorul patriarhului Nifon, înfiinţează Episcopia Buzăului, oraşul devenind reşedinţă episcopală. În 1507, oraşul Buzău (Boza) apare pentru prima oară într-o hartă întocmită de Nicolaus Germanus.
  • 8. Între 1850-1880 au fost construite clădirile de pe Strada Târgului (Cuza Vodă) înlocuind construcţiile mai vechi, de la care au fost folosite fundaţiile şi pivniţele. Casele sunt construite în stilul caselor negustoreştui din sud-estul Europei, cu prăvălie la parter, şi camere de locuit la etaj.
  • 9. Sediul Băncii Naţionale Vila Marghlioman, 1922 B-dul I.C. Brătianu Bufetul Crângului
  • 10. Palatul Comunal – opera arhitecţilor Al. Săvulescu şi Kafşinski – inaugurat în 1903, este astăzi simbolul oraşului.
  • 11. Buzăul este locul de origine al unor personalităţi reprezentative pentru cultura românească. Vasile Cârlova Vasile Voiculescu Pamfil Şeicaru George Emil Palade Premiul Nobel pentru Medicină 1974
  • 12. Tot de Buzău se leagă numele unor străluciţi slujitori ai penelului: Ion Andreescu, Gheorghe Tăttărăscu Gheorghe Tăttărăscu Ion Andreescu “ Rugăciune” operă a lui Constantin Brâncuşi, amplasată în cimitirul “Dumbrava” în 1914, la comanda Elizei Stănescu Popovici
  • 13. Palatul Episcopal ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu
  • 14. Biserica Episcopiei (1504), reconstruită în 1649 de Matei Basarab Matei Basarab
  • 15. Biserica Banu Ctitorie a banului Andronic Cantacuzino, refăcută în 1722 de Andreana, soţia lui Şerban Cantacuzino
  • 16. Biserica “Sf. Îngeri” (1619) Reconstruită în 1833
  • 17. Catedrala “Sf. Sava” construcţie începută în anul 1991 prin osârdia pr. Prof. dr. Mihail Milea Icoana Sf. Mc. Sava de la Buzău
  • 18. Parcul Crâng, amenajat iniţial în 1897 Chioşcul din Crâng unde concerta fanfara Regimentului 8 infanterie, construit în 1890, refăcut în 1897 şi după 1968
  • 20. Capela Fam. Monteoru – arhitect Eduard Honzik
  • 21. Staţiunea de cercetări vini-viticole - Pietroasele
  • 25. Biserica Cetăţuia (1694) Berca, ctitoria lui Mihalcea Cândescu şi a Adrianei Cantacuzino
  • 28. Casa memorială “Vasile Voiculescu” - Pârscov
  • 29. Aşezările rupestre de la Bozioru Peştera lui Iosif Agaton “Sf. Ioan Zlataust” (sec. XVI)
  • 30. Scoc şi moară de apă la Luncile - Lopătari Focul Viu – Terca, com. Lopătari Fenomen natural cunoscut încă de pe vremea romanilor
  • 31. Poiana Mărului – biserică de lemn 1810-1812
  • 32. Capela Pâcleanu - Vintilă Vodă
  • 33. Negustori de ciubere - Bisoca Arhaicul colorează sentimental lumea aşezărilor rurale
  • 34.  
  • 35.  
  • 36. Benone Sinulescu Serbare folclorică “Pe plaiuri bisocene” Costum popular Buzău