SlideShare a Scribd company logo
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară: 3 „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”
Domeniul major de intervenţie: 3.3 „Dezvoltarea parteneriatelor și încurajarea inițiativelor partenerilor sociali și societății civile
Titlu proiectului: ˮRețeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET RO)ˮ
Comunicat
Vizita de studiu în Germania
Studiu comparativ – componenta calificări profesionale
17 – 24 iunie 2013
Ministerul Educației Naționale derulează în perioada 17 – 24 iunie a.c. în Germania o vizită de studiu în cadrul
proiectului strategic ˮRețeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ
NET RO)ˮ. Evenimentul vizează realizarea unui studiu comparativ cu privire la situația curentă în ceea ce
privește implementarea sistemului IMI al Comisiei Europene și provocările dezvoltării acestuia, precum și
abordarea problematicii specifice domeniului calificărilor profesionale.
Acțiunea se desfășoară în cadrul activității 3.5 Realizarea de studii comparative cu situația din alte state
membre UE și implică realizarea unor vizite de studiu în alte State membre în vederea identificării celor mai
bune practici și realizarea unor schimburi în domeniu.
Vizita de studiu se adresează în exclusivitate membrilor Grupului de Lucru IMI PQ NET România, structura
formală cu rol consultativ creată în cadrul proiectului IMI PQ NET România.
Pe agenda vizitei de studiu se regăsesc întâlniri de lucru cu reprezentanții Autorităților cu rol reprezentativ în
aria calificărilor profesionale, precum și reprezentanți și oficiali din cadrul structurilor de implementare a
sistemului IMI PQ din Germania, respectiv coordonatorul Național IMI german și o serie de autorități
competente (Ministerul Federal pentru Economie și Tehnologie, R+S Solutions Holding AG, Institutul Federal
pentru Educație și Formare Profesională, Biroul Federal pentru Tehnologia Informației etc). Întâlnirile au fost
programate la sediile autorităților germane din orașele Köln, Bonn și Fulda. Pentru această acțiune au fost
stabilite întâlniri de lucru pe durata celor 5 zile de deplasare, fiind organizate discuții punctuale pe teme de
interes general pentru specialiștii români – experți în managementul calificărilor profesionanale, dar și ședințe
sectoriale care se focusează pe abordarea detalită a aspectelor tehnice privind recunoașterea și validarea
calificărilor și competențelor lucrătorilor români care accesează oportunitățile pieței muncii la nivelul statelor
membre UE, implicit piața forței de muncă din Germania.
Temele principale de discuție vor aborda aspectele relevante privind implementarea sistemului IMI în
România și Germania și schimbul de informații ce intervine prin intermediul sistemului IMI PQ, cazuri
particulare și întârzieri înregistrate în transmiterea de răspunsuri de către Autoritățile competente române
către omoloagele la nivel european, precum și aspectele specifice privind recunoașterea calificărilor și validarea
competențelor.
Aplicarea corectă a regulilor Pieței Interne și soluționarea problemelor care pot surveni în legătură cu acest
proces este esențială pentru a asigura un sistem complet funcțional acestei construcții comunitare.
Pe parcursul ultimei decade, Comisia Europeana a lansat un număr consistent de servicii în vederea furnizării
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,
PROTECŢIEI SOCIALE ȘI
PERSOANELOR VĂRSTNICE
AMPOSDRU
Fondul Social European
POS DRU
2007-2013
InstrumenteStructurale
2007 - 2013
de informații, consultanță și asistență către cetățeni, astfel încât aceștia să poată beneficia din plin de
oportunitățile oferite de Piața Internă. Aceste servicii includ promovarea și dezvoltarea unor rețele de schimb
de informați, precum și a unor instrumente specifice de informare pentru anumite domenii.
Evenimentul este în curs de desfășurare, vom reveni cu informații suplimentare zilele următoare.
Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Secretariatului Tehnic al Rețelei la adresa de e-mail
secretariat.imipqnet@gmail.com .
Informații privind activitatea și stadiul implementării proiectului IMI PQ NET România/ Sistemul IMI PQ sunt
disponibile la adresa www.imipqnet.ro / www.ec.europa.eu/imi-net .
Dl. Cristian Alexandrescu, Expert informare și comunicare
Tel. 0726 32 55 31, www.imipqnet.ro

More Related Content

Similar to 1. comunicat pre eveniment sa3.5 14 iunie

Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013

IMI PQ NET Romania
 
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunieIMI PQ NET Romania
 
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013

Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013

Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1
Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1

1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunieIMI PQ NET Romania
 
SA 3.4 comunicat Sinaia post eveniment
SA 3.4 comunicat Sinaia post evenimentSA 3.4 comunicat Sinaia post eveniment
SA 3.4 comunicat Sinaia post evenimentIMI PQ NET Romania
 
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NET
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NETMinuta prima reuniune GL IMI PQ NET
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NETIMI PQ NET Romania
 
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
IMI PQ NET Romania
 
Ghid de turism - Paula Posea - General 2
Ghid de turism - Paula Posea - General 2Ghid de turism - Paula Posea - General 2

Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013
Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013
Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013IMI PQ NET Romania
 
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunieIMI PQ NET Romania
 
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunieIMI PQ NET Romania
 
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1IMI PQ NET Romania
 
Raport prima reuniune GL IMI PQ NET
Raport prima reuniune GL IMI PQ NETRaport prima reuniune GL IMI PQ NET
Raport prima reuniune GL IMI PQ NETIMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
IMI PQ NET Romania
 
SA3.1 comunicat de presa analiza-post eveniment 26 feb
SA3.1 comunicat de presa   analiza-post eveniment 26 febSA3.1 comunicat de presa   analiza-post eveniment 26 feb
SA3.1 comunicat de presa analiza-post eveniment 26 febIMI PQ NET Romania
 
Similar to 1. comunicat pre eveniment sa3.5 14 iunie (20)

Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
 
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie
1. comunicat post eveniment sa1.2 27 iunie
 
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.2 29_iunie_2013
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1
Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1
Profesii domeniul sudarii, instalatii sub presiune - Nicolae Ionescu - General 1
 
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
 
SA 3.4 comunicat Sinaia post eveniment
SA 3.4 comunicat Sinaia post evenimentSA 3.4 comunicat Sinaia post eveniment
SA 3.4 comunicat Sinaia post eveniment
 
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NET
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NETMinuta prima reuniune GL IMI PQ NET
Minuta prima reuniune GL IMI PQ NET
 
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
Comunicat de presă post eveniment Sinaia - 2 aprilie 2012
 
Ghid de turism - Paula Posea - General 2
Ghid de turism - Paula Posea - General 2Ghid de turism - Paula Posea - General 2
Ghid de turism - Paula Posea - General 2
 
Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013
Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013
Comunicat de presa ateliere de lucru IMI PQ NET pre-eveniment 29 ianuarie 2013
 
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie
2. comunicat pre eveniment sa4.2 3 iunie
 
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie
2. comunicat post eveniment sa4.2 27 iunie
 
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1
Expert certificare tehnica_amenajare_paduri_nicolae_ionescu_general1
 
Newsletter 03 imi-net_2011-10
Newsletter 03 imi-net_2011-10Newsletter 03 imi-net_2011-10
Newsletter 03 imi-net_2011-10
 
Raport prima reuniune GL IMI PQ NET
Raport prima reuniune GL IMI PQ NETRaport prima reuniune GL IMI PQ NET
Raport prima reuniune GL IMI PQ NET
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
SA3.1 comunicat de presa analiza-post eveniment 26 feb
SA3.1 comunicat de presa   analiza-post eveniment 26 febSA3.1 comunicat de presa   analiza-post eveniment 26 feb
SA3.1 comunicat de presa analiza-post eveniment 26 feb
 
More from IMI PQ NET Romania

Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355IMI PQ NET Romania
 
Pcu prezentare intercontinental
Pcu  prezentare intercontinentalPcu  prezentare intercontinental
Pcu prezentare intercontinentalIMI PQ NET Romania
 
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaPrezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaIMI PQ NET Romania
 
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaDiseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaIMI PQ NET Romania
 
Epc in imi focus group pm
Epc in imi   focus group pmEpc in imi   focus group pm
Epc in imi focus group pm
IMI PQ NET Romania
 
Rezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roRezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roIMI PQ NET Romania
 
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia  Szuhanek - SanatateMedic - Camelia  Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
IMI PQ NET Romania
 
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieArhivist - Ionel Popa - Interne-justitie

Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuTermeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuIMI PQ NET Romania
 
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarTehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013

Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013

Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013

Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013

Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013

Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 2 - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 2 - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 2 - Paula Posea - iunie 2013

Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 1 - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 1 - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Anexa 1 - Paula Posea - iunie 2013

Studiu comparativ Marea Britanie - Carmen Debeleac - iunie 2013
Studiu comparativ Marea Britanie - Carmen Debeleac - iunie 2013Studiu comparativ Marea Britanie - Carmen Debeleac - iunie 2013

Salvator montan, monitor schi snowboard sporturi alunecare zapada - Paula Pos...
Salvator montan, monitor schi snowboard sporturi alunecare zapada - Paula Pos...Salvator montan, monitor schi snowboard sporturi alunecare zapada - Paula Pos...

Profesii domeniul electric - Nicolae Ionescu - General 1
Profesii domeniul electric - Nicolae Ionescu - General 1Profesii domeniul electric - Nicolae Ionescu - General 1

More from IMI PQ NET Romania (20)

1. comunicat pre eveniment sa3.5 14 iunie

  • 1. UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VĂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social European POS DRU 2007-2013 InstrumenteStructurale 2007 - 2013 Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară: 3 „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor” Domeniul major de intervenţie: 3.3 „Dezvoltarea parteneriatelor și încurajarea inițiativelor partenerilor sociali și societății civile Titlu proiectului: ˮRețeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET RO)ˮ Comunicat Vizita de studiu în Germania Studiu comparativ – componenta calificări profesionale 17 – 24 iunie 2013 Ministerul Educației Naționale derulează în perioada 17 – 24 iunie a.c. în Germania o vizită de studiu în cadrul proiectului strategic ˮRețeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET RO)ˮ. Evenimentul vizează realizarea unui studiu comparativ cu privire la situația curentă în ceea ce privește implementarea sistemului IMI al Comisiei Europene și provocările dezvoltării acestuia, precum și abordarea problematicii specifice domeniului calificărilor profesionale. Acțiunea se desfășoară în cadrul activității 3.5 Realizarea de studii comparative cu situația din alte state membre UE și implică realizarea unor vizite de studiu în alte State membre în vederea identificării celor mai bune practici și realizarea unor schimburi în domeniu. Vizita de studiu se adresează în exclusivitate membrilor Grupului de Lucru IMI PQ NET România, structura formală cu rol consultativ creată în cadrul proiectului IMI PQ NET România. Pe agenda vizitei de studiu se regăsesc întâlniri de lucru cu reprezentanții Autorităților cu rol reprezentativ în aria calificărilor profesionale, precum și reprezentanți și oficiali din cadrul structurilor de implementare a sistemului IMI PQ din Germania, respectiv coordonatorul Național IMI german și o serie de autorități competente (Ministerul Federal pentru Economie și Tehnologie, R+S Solutions Holding AG, Institutul Federal pentru Educație și Formare Profesională, Biroul Federal pentru Tehnologia Informației etc). Întâlnirile au fost programate la sediile autorităților germane din orașele Köln, Bonn și Fulda. Pentru această acțiune au fost stabilite întâlniri de lucru pe durata celor 5 zile de deplasare, fiind organizate discuții punctuale pe teme de interes general pentru specialiștii români – experți în managementul calificărilor profesionanale, dar și ședințe sectoriale care se focusează pe abordarea detalită a aspectelor tehnice privind recunoașterea și validarea calificărilor și competențelor lucrătorilor români care accesează oportunitățile pieței muncii la nivelul statelor membre UE, implicit piața forței de muncă din Germania. Temele principale de discuție vor aborda aspectele relevante privind implementarea sistemului IMI în România și Germania și schimbul de informații ce intervine prin intermediul sistemului IMI PQ, cazuri particulare și întârzieri înregistrate în transmiterea de răspunsuri de către Autoritățile competente române către omoloagele la nivel european, precum și aspectele specifice privind recunoașterea calificărilor și validarea competențelor. Aplicarea corectă a regulilor Pieței Interne și soluționarea problemelor care pot surveni în legătură cu acest proces este esențială pentru a asigura un sistem complet funcțional acestei construcții comunitare. Pe parcursul ultimei decade, Comisia Europeana a lansat un număr consistent de servicii în vederea furnizării
  • 2. UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VĂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social European POS DRU 2007-2013 InstrumenteStructurale 2007 - 2013 de informații, consultanță și asistență către cetățeni, astfel încât aceștia să poată beneficia din plin de oportunitățile oferite de Piața Internă. Aceste servicii includ promovarea și dezvoltarea unor rețele de schimb de informați, precum și a unor instrumente specifice de informare pentru anumite domenii. Evenimentul este în curs de desfășurare, vom reveni cu informații suplimentare zilele următoare. Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Secretariatului Tehnic al Rețelei la adresa de e-mail secretariat.imipqnet@gmail.com . Informații privind activitatea și stadiul implementării proiectului IMI PQ NET România/ Sistemul IMI PQ sunt disponibile la adresa www.imipqnet.ro / www.ec.europa.eu/imi-net . Dl. Cristian Alexandrescu, Expert informare și comunicare Tel. 0726 32 55 31, www.imipqnet.ro