Memoria Culturala a Oltului si Romanatiului

1. MEMORIA OLTULUI
Revistă de istorie și cultură
Anul I, nr. 7, Septembrie 2012
Editată de Asociația Culturală MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Planșele noastre:
1. Monumentul eroilor din orașul Balș dezvelit la 12 septembrie 1930.
2. P.S.Radianu (n.2 martie 1854 Păroși, Olt- m.23 sept. 1921 București), dr. în științe
agricole la Paris, inspector general al Domeniilor, autor a numeroase scrieri în
domeniul agricol și a unei valoroase „Monografii a comunei Văleni”( 1904).
3 Monumentul funerar al boierului Răducanu Simonidi de la Cernica (foto Vasile
Radian).
4.Avram Iancu, „Craiul Munților” de la moartea căruia s-au împlinit 140 de ani.
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
Tehnoredactare Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
Comitetul de redacție:
Dr. Aurelia Grosu, Dumitru Botar, Floriana Tîlvănoiu, Vasile Radian.
Cuprins
România la Expozițiunea Universală de la Paris-1867/ 2
Calendarul Memoriei Oltului- Septembrie/ 4
Contribuții ale boierilor și negustorilor din județele Olt și Romanați la „Azilul Elena Doamna”
și Eforia Spitalelor/ 6
Case frumoase ale Caracalului/ 13
Clerici ortodocși olteni în temnițele comuniste (II)/ 18
Pentru biblioteca dumneavoastră/ 23
140 de ani de la moartea lui Avram Iancu/ 25
Un oltean în oastea lui Iancu/ 25
Oltul de acum 100 de ani…/ 30
Aspecte privind evoluţia numerică a populaţiei comunei Brebeni-Olt/ 32
Publicaţii Periodice din Olt și Romanați/ 40
Eroi și monumente din Olt și Romanați. Eroii din Primul Război Mondial, Brebeni-Olt/ 47
Primul Mitropolit al Olteniei – Nifon Criveanu/ 50
Știri culturale/ 64

2. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro2
România la Expozițiunea Universală
de la Paris-1867
„[…]Expozițiunea din 1867 are să fie așezată
pe Câmpul lui Marte. Forma localului este
ovală; în centru se află o grădină și de acolo
încep către circumferință drumulețe. Toată
expozițiunea este împărțită în galerii de formă
ovală. Mergând cineva pe o galerie, vizitează
expozițiunea de jur împrejur și vede aceleași
producte din lumea întreagă; mergând
pe drumulețele care taie expozițiunea de
la centru spre circonferință, vede atunci
toate productele uneia și
aceleiași națiuni. Împrejurul
expozițiunii este un parc în
care s-a dat fiecărei națiuni
o parte. În acest loc are să-și
construiascăfiecarepoporcâte
o fermă cu toate accesoriile
sale. La împărțirea locurilor
în palatul expozițiunii și în
parc, comisiunea imperială
însărcinată cu lucrările
expozițiunii a rezervat și
țării noastre un loc special
care are 2 metri și jumătate
lărgime și 162 metri
lungime. Locul nostru se
află între staturile papale și
Turcia. De abia se hotărâse locul rezervat
României și guvernul otomanicesc ceruse
ca productele țării noastre să fie amestecate
cu ale Turciei; aceeași pretențiune pe care a
avut-o și la expozițiunea de la Londra din
1862. Guvernul român prin delegatul său
la Paris D. Al. Odobescu, declarase că mai
bine preferă a nu expune decât a expune
cu Turcia la un loc. Comisiunea imperială
n-a ținut seama de pretențiunile Turciei
și drept răspuns la cererea ambasadorului
turc și hotărâ că Principatele Unite Române
sunt primite în aceeași linie cu statele din
toată lumea; cu alte vorbe, că România va fi
reprezentată direct la Expozițiunea din 1867.
Astfel, Turcia se înșelă în speranțele sale care
o făceau să creadă că va găsi la Paris aceeași
complezență ca la Londra. Și
de astă dată, buna și generoasa
Franța dovedi înaintea
lumii întregi simpatiile sale
pentru România; și de astă
dată consacră în mijlocul
popoarelor libere autonomia
țării noastre. Onoare și
recunoștință eternă din partea
românilor către această mare
și generoasă țară, care are
mândria atât de nobilă de a
vedea pe fiecare popor liber și
independent.
Acum că am dobândit pentru
prima oară un loc pe seama
noastră la o expozițiune
care va întruni pe acei mai deosebiți dintre
producătorii globului, rămâne să înțelegem ce
avemdefăcut șisăcorespundemcudemnitate
așteptării guvernului francez. Să notăm bine
că participarea noastră la expozițiunea de
la Paris are o însemnătate tot atât de mare
politică cât și economică. Pentru multe alte
P.S. Aurelian (n. 12 dec. 1833
Slatina-m. 25 ian. 1909 București)

3. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 3
state care au figurat de sine-le în anterioarele
expozițiuni, participarea la aceea care se face
în 1867 are un interes cu totul economic;
pentru noi însă, lucrul este cu totul altfel.
Pentru întâia oară suntem chemați ca popor
independent ca să arătăm lumii ce avem și
ce putem avea cu timpul. Pentru prima oară
avem a intra în luptă cu celelalte popoare;
înțelegem dar cât de mare este răspunderea
noastră înaintea lumii civilizate? Noi credem
că românii au îndestul patriotism pentru
ca fiecare să-și pună toate silințele astfel ca
țara să figureze cu toată demnitatea posibilă
între celelalte state. Să nu ne intimidăm sub
pretext că la noi industria și agricultura sunt
încă înapoiate, și că prin urmare nu avem ce
expune. La expozițiunea de la Paris nu se cer
lucruri extraordinare; se cer toate productele
fiecărei națiuni atât naturale cât și produse de
om oricât de neînsemnate ne-ar părea. Apoi,
noi oare nu avem nimic? Cine ar crede aceasta
nu trăiește în țară. […] Noi, grație cerului,
avem multe și multe obiecte de expus. Mai
întâi vin productele agriculturii[…] apoi vin
productele industriei noastre care deși este la
început totuși are multe de expus; productele
minerale precum sarea, cărbunii de pământ,
păcura și altele.[…]
Știm că guvernul a luat măsurile cele mai
urgente pentru a se strânge producte; însă
să fie bine înțeles că el nu va putea reuși fără
concursul tuturor. Încheind această mică
notiță, ne place a spera că românii au atâta
mândrie și inteligență pentru ca să priceapă ce
interese avem ca să figurăm la expozițiunea de
la Paris; și că cu toții își vor pune toate silințele
pentru ca România să nu aibă să roșească în
mijlocul națiunilor globului. Roșirea mumei
cade asupra fiilor, să luăm bine aminte.”
(Petre S. Aurelian în revista „Atheneul
Român” iunie 1866, p. 89-92. Impresionează
prin caldul patriotism cuvintele scrise cu
10 ani înaintea obținerii independenței
României de autorul născut la Slatina ).
P.S. Aurelian
Atheneul Român, iunie 1866
(Biblioteca Academiei Române)

4. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro4
Calendarul Memoriei Oltului- Septembrie
➢ 7 sept. 1508, prima atestare documentară a
satului Brâncoveni.
➢ 16 sept. 1519,prima atestare documentară a
localităților Negreni–Olt, Criva–Romanați și a
m-rii Seaca Mușetești–Olt.
➢ 13 sept. 1602, m. Stroe Buzescu în urma
luptei cu tătarul. Înmormântat la Stănești–
Vâlcea.
➢ sept. 1632, Matei Basarab din Brâncoveni
devine domn al Țării Românești.
➢ 20 sept. 1688, Constantin Brâncoveanu
termină zidirea bisericii Mogoșoaia.
➢ 8 sept. 1689, Constantin Brâncoveanu
termină pictura M-rii Mamul-Vâlcea.
➢ 8 sept. 1693, sfințirea m-rii Horezu–Vâlcea,
ctitoria lui Brâncoveanu.
➢ 30 sept. 1705, după cum indică pisania,
Constantin Brâncoveanu termină de zugrăvit
m-rea Gura Motrului.
➢ 30 sept. 1722, Safta Crețulescu, fiica
lui Constantin Brâncoveanu și Iordache
Crețulescu termină zidirea bisericii Crețulescu
din București.
➢ sept. 1727, Inochentie, fost egumen la
Brâncoveni devine Episcop de Râmnic.
➢ 15 sept. 1736, conform pisaniei Nicola
Slătineanuterminăzidireabisericii„Adormirea
Maicii Domnului” din Slatina .
➢ 1 sept. 1741, ia ființă școala Domnească de
la Slatina.
➢ 14 sept. 1756, m. boierul Matei Morunglav,
ctitorul schitului Șerbănești–Vâlcea.
➢ 15/26 sept. 1774, Al. Ipsilanti devine
domn al Țării Românești deși o delegație a
boierilor ceruse domn pe marele vornic Ștefan
Pârșcoveanu.
➢ 20 sept. 1787 se sfințește biserica Ionașcu din
Slatina.
➢ 19 sept.1841, C. Stanciovici e numit profesor
la Școala Ionașcu din Slatina.
➢ 22 sept. 1845, n. Profira Slătineanu, al treilea
copil al lui Barbu Slătineanu. Se va căsători cu
Nicolae Hagi Mosco (1863).
➢ 13 sept. 1848, lupta din Dealul Spirii unde se
remarcă eroul caracalean Dincă Bălșan.
➢ 30 sept. 1857, se deschid lucrările Divanului
ad-hoc al Munteniei unde s-a remarcat
învățătorul C-tin Tănase din Izvoarele.
➢ 27 sept. 1865, n.C-tin Alimăneștianu
(căsătorit cu Sarmiza Bilcescu).
➢ 23 sept. 1868, n. la Crăciunei preotul și
publicistul Haralambie Constantinescu.
➢ 7 sept. 1871, P.S. Aurelian devine membru al
Academiei Române.
➢ 1 sept. 1872, s-a înființat la Slatina Școala
Primară de băieți nr. 2 „Șt. Protopopescu”.
➢ 5 sept. 1873, n. Al. Darvaris , fiul Elencăi
Buzescu de la Strejești.
➢ 25 sept. 1876, m. profesorul și revoluționarul
slătinean Iancu Ionașcu.
➢ 19 sept. 1881, n. Ilie Mărculescu, cunoscut
librar din Caracal.
➢ 14 sept. 1882, n. eroul maior Dumitru
Morjan la Slatina.
➢ 14 sept.1888, n. la Mihăești g-ralul Radu
Băldescu.
➢ sept. 1889, apare „Dicționarul Geografic al
județului Romanați” de I. Locusteanu, lucrare
premiată de Societatea Geografică Română.
➢ 4 sept. 1892, G. Poboran devine institutor la
Școala Ionașcu din Slatina.
➢ 1 sept. 1904, apare la Balș revista „Vorbe
Bune”.
➢ 6 sept. 1906, n. la Corabia compozitorul N.

5. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 5
Buicliu.
➢ 9 sept. 1907, apare la Slatina revista „Fetița
dulce”.
➢ 14 sept. 1908, C. Poroineanu lasă prin
testament întreaga sa avere orașului Caracal. A
doua zi se sinucide.
➢ 14/27 sept.1910, Aurel Vlaicu zboară de
la Slatina la Piatra Olt în cadrul manevrelor
armatei. Primul raid aviatic din România
(Memoria Oltului 3 /2012).
➢ 7 sept. 1912, n. la Caracal Nellu Cristescu,
poet.
➢ 27 sept. 1913, n. la Rădești–Olt folcloristul
Ion Nijloveanu.
➢ 22 sept. 1914, n. la Slatina poeta Alice Botez.
➢ sept. 1916, cad pe front învățătorii Mihai
Nestorescu (Dranovățu) și Ioan Gh. Florescu
(Spineni).
➢ 2 sept. 1916, n. poetul Ion Potopin (Ion
Magnea).
➢ 18 sept.1916, n. la Aluniș–Olt Mircea
Tomescu, bibliograf.
➢ 2 sept. 1917, n. Corabia C-tin Atanasiu,
medic, membru al Academiei Române.
➢ 1 sept. 1919, G. Kitzulescu devine medic
al spitalului din Slatina fiind transferat de la
Drăgășani.
➢ 1 sept. 1919, ia ființă la Slatina Școala
Normală „Preda Buzescu”.
➢ 12 sept. 1920, n. la Comănița Ion Băcănaru,
geograf.
➢ 23 sept.1921, m. P.S. Radianu.
➢ 26 sept.1922, n. g-ral de brigadă Vinicius
Florescu la Caracal.
➢ 24 sept. 1926, cpt. Emanoil Ionescu (n.
Tâmpeni-Olt) zboară pe ruta Paris–București.
➢ 25 sept. 1926, n. medicul Apostol Turbatu la
Rotunda–Romanați.
➢ 10 sept. 1930, N. Titulescu devine președinte
al Societății Națiunilor.
➢ 12 sept. 1930, s-a dezvelit monumentul
eroilor din Balș.
➢ 20 sept. 1930, apare la Slatina „Biruința
Oltului” (Memoria Oltului, 3/2012).
➢ sept. 1931, apare la Slatina „Gazeta Nouă”.
➢ 9–15 sept. 1931, Octav Oculeanu zboară
București–Londra–București.
➢ 30 sept. 1931, apare la Caracal „Libertatea”.
➢ 13 sept. 1934, n. pictorul Spiru Vergulescu
la Slatina.
➢ 1 sept. 1936, apare la Slatina revista „Itinerar”.
➢ 21 sept. 1939, Gh. Argeșanu devine prim–
ministru la asasinarea lui Armand Călinescu
(Memoria Oltului 4/ 2012).
➢ 19 sept. 1944, m. aviatorul George Basarab
Brâncoveanu, fiul Principelui C-tin Basarab
Brâncoveanu.
➢ 27 sept. 1945, m. poetul Florin Dumitrana de
la o congestie pulmonară.
➢ 1 sept. 1947, ia ființă la Caracal Pinacoteca
„Marius Bunescu”.
➢ 27 sept. 1949, se înființează „Muzeul
Romanațiului” din Caracal.
➢ 20 sept. 1952, m. la Poarta Albă în deteneție
Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în 1933.
➢ 30 sept. 1958, ia ființă la Caracal Casa
Memorială „Iancu Jianu”.
➢ 29 sept. 1964. m. Ilie Popescu Spineni, fost
prof. univ. la Iași.
➢ 18 sept. 1997, inaugurarea monumentului
eroilor din Mărunței.
➢ sept. 1998, apare la Slatina revista „Oltul
Cultural”.
➢ 16 sept. 1999, m. istoricul N. Stoicescu (n. la
Slatina 1924).
➢ 19 sept. 2000, Liceul Economic din Slatina ia
numele „P.S.Aurelian”.

6. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro6
Contribuții ale boierilor și negustorilor din județele Olt
și Romanați la „Azilul Elena Doamna”
și Eforia Spitalelor
Vasile Radian
În anul 1902 este publicată lucrarea prof.
C. Melonescu, „Istoria Cotrocenilor,
Lupescilor (Sf. Elefterie) și Gozăvescilor”,
nr. 1739, Ed. Doctoria Sufletului, J.
Popescu Bajenaru, 1902, București.
Volumul este structurat pe 24 capitole, în
care sunt prezentate, după un studiu de 7
ani, istoria amănunțită a construcțiilor din
zona Cotrocenilor– București, până în anul
1902 și nu în ultimul rând, personalitățile
care s-au implicat în definitivarea acestui
ansamblu material și spiritual al societății
românești. După o scurtă introducere,
autorul reface trecutul perimetrului
Cotrocenilor, începând cu vechiul schit
(bisericuța), aflat în mijlocul unei păduri
seculare, ante 1598, dărâmat ulterior de
Șerban Vodă Cantacuzino, care a zidit
Mânăstirea Cotroceni (1679-1682) pe
locul fostului schit(C. Melonescu „Istoria
Cotrocenilor, Lupescilor...”, pag. 18, 31).
Pagini semnificative sunt dedicate daniilor
făcute de domnitorul Șerban Cantacuzino
(Idem, pag. 38–40), modului în care
au administrat egumenii greci averile
Mânăstirii, jefuirii Mânăstirii Cotroceni
de către turci și ruși la 1801, descrierii
aceluiași complex după cutremur și
reconstruirea lui de egumenul Visarion
etc. Un capitol important este rezervat
Azilului Elena Doamna. Așa cum arată și
numele, azilul a fost construit la initiațiva
Elenei Cuza (1825-1909), care, după
căsătoria cu A. I. Cuza, se dedică acțiunilor
filantropice. Nucleul constituirii azilului a
fost casa soacrei dr. Carol Davila, Sultana
Marsil, iar ulterior, după moartea primei
soții a doctorului, Maria Marsil, azilul
este mutat în casa celei de-a doua, Ana
Racoviță, lângă Palatul Cotroceni, unde au
fost cazate 40 de fete orfane. După vizita
(12 iulie 1862) la casa dr. Davila(Idem, pag.
246), Elena Cuza hotărăște înființarea unui
azil pentru creșterea și educarea copiilor
defavorizați( în timpul lui Carol I, azilul va
intra sub patronajul reginei Elisabeta, care
continuă acțiunea Elenei Cuza). Piatra de
temelie a fost pusă la 29 iulie 1862, iar în
timpul acestui eveniment, Elena Cuza a
lansat un apel către toți oamenii de bine
din țară pentru a ajuta la construirea și
susținerea materială a azilului (Idem,
pag. 209). Printre cei care au răspuns
chemării Doamnei Elena Cuza și mai
târziu celei făcute de regina Elisabeta, au
fost și boieri sau negustori a căror viață
a fost legată de județele Olt și Romanați:
Răducanu Simonidi și soția sa, Elena,

7. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 7
Dobre Carcalețeanu și Iorgu Anghelescu.
RaducanuSimonidis-anăscutînBucurești
și a avut strânse legături cu oamenii și
locurile din spațial actual al comunei
Brebeni, jud. Olt (vezi și „Memoria
Oltului”, Anul I, Nr. 4, Iunie 2012, pag.
50). Fiind foarte bogat și neavând copii,
prin testamentul scris înainte de moarte,
dona aproape întreaga avere statului, care
urma să fie folosită pentru susținerea
învățământului românesc și a sistemului
de sănătate din România. Tatăl său, Sima
Simonidi, a fost grec din Adrianopole
și ajuns în Țara Românească, a devenit
comerciant angrosist (C. Melonescu
„Istoria Cotrocenilor, Lupescilor…”, pag.
268). În timp, bogăția acestuia a sporit,
deținând pe strada Sfinților din București
5 băcănii, de care până în 1847 s-a ocupat
fiul său, Răducanu Simonidi. Strada
Sfinților din București a fost locul unde
acesta avea în proprietate numeroase
imobile, o parte dintre ele aflându-se în
apropierea bisericii cu Sfinți, căreia i-a fost
un enoriaș devotat (la 8 februarie 1870, lasă
bisericii cu Sfinți, prin testament, „ecaretul
cu prăvălii cu locul lor, de sub nr. 69, ce
vine alăturea cu casele noastre… ca să le
stăpânească biserica pe veci… și venitul
acestor ecareturi să se întrebuințeze pentru
untdelemn și lumânări și altele ce va face
trebuință pentru sfânta biserică” (Dumitru
I. Ioniță, Biserica cu Sfinți din București,
Ed. Seminarului de Istoria Bisericii de la
Fac. de Teologie din București, 1938, pag.
21,22). După 1847, Răducanu Simonidi
a ocupat diferite dregătorii până în anul
1866 (Primăria București, Tribunalul
sau Curtea de Apel), an când s-a retras
din toate funcțiile publice și a trăit ca
rentier. Trebuie subliniat faptul că, în cele
câteva lucrări în care apar date despre
Răducanu Simonidi, este menționat anul
1847 ca fiind anul când începe să dețină
diferite funcții în instituțiile publice.
Adevărul este că, boierul grec a avut un
rol important în dregătoriile bucureștene
încă din anul 1846, mărturie stând în acest
sens documentul de acceptare de către
„Judecătoria Comerțială București”, la data
de 18 martie 1846, a zapisului de vânzare a
unei case și a unui loc din Olari, Vopseaua
Neagră–București (vânzători, Marghioala
sincăpitanLazărșiEnache,iarcumpărător,
un anume Kir Petre), unde apare și
semnătura lui Răducanu Simonidi ca
reprezentant al judecătoriei, alături de care
Răducanu Simonide

8. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro8
mai semnează: N. Cămărășescu, grefier,
L. Gerasi, Scarlat Ghica și J. Triandafil
(Potra George, „Documente privitoare
la istoria orașului București 1800-1848”,
Ed. Academiei R.S.R., 1975, pag. 509). În
anul 1859, R. Simonidi ajunge unul dintre
cei mai importanți negustori din țară,
fiind membru al „Cazinului Comercial”,
o asociație a negustorilor bucureșteni,
cu sediul într-un apartament al fostului
„Han al Grecilor” și care reunea pe cei
mai mari comercianți din București–Al.
Kalifaru, Lazăr Kalenderoglu, Ion Stancu,
Ioan D. Bacaloglu, Crist Polihroniade, Ion
N. Triandafil… P. S. Hristu, R. Simonide,
M. Gherasi (Potra George, „Istoricul
hanurilor bucureștene”, Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1985, pag. 90).
A fost un mare creștin și om de binefacere,
participând cu donații importante la
construirea și susținerea materială și a
Azilului Elena Doamna. Ca o recunoaștere
a meritelor soților Simonidi în sprijinirea
instituției create de Elena Cuza, autorul
lucrării le rezervă 4 pagini, inclusiv cele
două fotografii inedite, fiind considerați
printre cei mai importanți donatori.
Dacă Iorgu Anghelescu a folosit o mare
parte din avere pentru construirea unei
biserici impozante în orașul Slatina,
Răducanu Simonidi a donat din averea
sa statului român, pentru a sprijini cu
resurse mai ales tinerii dotați, capabili
de a studia în străinătate. Conform Art.
4 din testamentul boierului Raducanu
Simonidi, scris la 30 ianuarie 1869, „Moșia
Brebeni din Districtul Olt” o lăsa „danie
la Școala Națională din București”, însă
școala va intra in posesia acestei moșii,
„după încetarea din viață a soției” sale,
Elena, „iar până atunci se va bucura de
tot venitul acestei moșii”. După 1892,
an când legatul testamentar al boierului
privitor la moșia Brebeni, este acceptat
de instituțiile statului (V. Atanasiu
„Monografia Fondurilor Răducanu
Simonidi și Iosif Niculescu”, Ed. Institutul
de Arte Grafice, str. Doamnei, București,
1909, pag. 9), viitoare personalități ale
culturii românești vor beneficia de bursele
și ajutoarele Fondului Răducanu Simonidi
(creat pe baza veniturilor proprietății
din Brebeni, jud. Olt): Octavian Băncilă,
primește o bursă pentru a studia pictura
la München(1895), Simion Mehedinți,
mare geograf și întemeietorul geografiei
moderne în România, este beneficiarul
unei burse de studii (1898) pe timp de un
an, bursă cu ajutorul căreia a continuat
studiile și a definitivat doctoratul în
filosofie etc (Idem, pag.14). După trecerea
Fondului în administrarea Casei Școalelor
(1896), numărul celor care primesc
ajutoare crește semnificativ, ajungând în
anul 1898 la 25 de tineri, iar între 1900
și 1904, 73 de studenți au fost sprijiniți
pentru a pleca sau a-și continua studiile în
străinătate (Idem, pag. 14,15).
Elena Simonidi, fostă Savopol, era născută
la Constantinopole, nepoata paharnicului
Antonache,căsătoritcuoRahtivan(familie
de orgine greacă). A întreprins numeroase

9. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 9
acțiuni de
b i n e f a c e r e
alături de soțul
său, Răducanu
Simonidi, iar
după19februarie
1892, data
decesului Elenei
Simonidi, legatul
t e s t a m e n t a r
al boierului
R ă d u c a n u
Simonidi, prin
care dona o
parte din avere
statului, inclusiv
proprietatea Brebeni, jud. Olt, este atacat
de Ministerul Instrucțiuni Publice.
Dispariția Elenei Simonide este anunțată
Ministerului de strănepoata acesteia,
AntoinettaG.Delegeanu, pe6martie1892,
printr-o petiție în care ruga instituția să
intre în posesia moșiei Brebeni și să rezolve
problemele legate de arendare (Idem pag.
9). Testamentul olograf întocmit în două
exemplare, a creat o serie de controverse
atât după moartea boierului Răducanu
Simonidi, cât și după cea a soției sale, mai
ales în ceea ce privește proprietatea din
Brebeni (a fost arendată de mai multe ori,
ultimadatăluiIonScărlătescudinGiurgiu).
După moartea soțului său (1878), Elena
Simonidi a dus la îndeplinire unele dintre
prevederile testamentului: l-a publicat
în Monitorul Oficial nr. 89 din 19 aprilie
1879 și s-a ocupat de donația către spitalul
Filantropia - București, în curtea căruia a
construit la 23 aprilie 1881 un pavilion cu
două săli pentru bolnavi, pavilion purtând
numele „Elena și Răducanu Simonidi” și
unde au fost pictate portretele celor doi.
În baza art. 3 din testamentul boierului
Simonidi, „moșia Gogoșarii Vechi, ce
îi zice și Cacaleții Vechi, din districtul
Vlașca” pe care a „moștenit-o de la tatăl”
său „Sima Ion”, o lăsa „danie la spitalul
Filantropia”… „din venitul acestei moșii, să
aibă să ție în ființă 20 paturi cu bolnavi, cu
toate îndestulările și trebuincioasele”… „și
în odăile unde vor fi așezate aceste paturi
se va pune de asupra ușilor titlul următor,
adică Spitalul lui Răducanu Simonide
și Elena R. Simonide”…„Prea sfinția Sa
Părintele Mitropolit al Ungro-Vlahiei, cel
de acum Mitropolit, precum și Prea sfinția
lor, cei după vremi Mitropoliți ai Ungro
Vlahiei”… „vor avea dreptul să privegheze
și să revizuiască și socotelile atât la spital
cât și la școală, ca să păzească întocmai cele
orânduite”. Deoarece la spitalul Filantropia
din București nu era spațiu pentru
cele 20 de paturi, iar veniturile moșiei
Elena Simonide
Monumentul funerar–Răducanu Simonidi
(Cernica)

10. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro10
Gogoșarii Vechi erau foarte mari, s-a
hotărât începerea construirii (anul 1880)
unui pavilion separat, care să cuprindă
cele 20 paturi menționate în testament
(Al. G. Galeșescu, Eforia spitalelor
civile, Tipografia G. A. Lăzărescu, str.
Epitropiei, nr. 3, București, 1900, pag.680).
Fotografiile soților Simonidi, publicate
de C. Melonescu în anul 1902, poate
singurele aflate în circulație, au constituit
modele după care au fost pictate portretele
celor doi pe unul din pereții bisericii cu
hramul Adormirea Maicii Domnului
din com. Brebeni, Olt (vezi și „Memoria
Oltului”, Anul I, Nr. 3, Mai 2012, pag.
30 ). Printre cei care s-au aflat în cercul
familiei Simonidi, s-au numărat și unele
personalități ale istoriei jud. Olt : Alexe
Nicolau, Ion Kalinderu, Alessandri Hagi
Georgi etc.
Câteva concluzii despre R. Simonidi: – a
fost un mare creștin (ctitor al bisericii
Adormirea Maicii Domnului din Brebeni,
a contribuit material pentru numeroase
lăcașuri de cult din Vechiul Regat–
MânăstireaCernica,bisericacuSfințietc.și
esteconsideratunuldintremariisusținători
ai ortodoxismului din Transilvania, în
perioada dualismului Austro-Ungar, un
exemplu fiind biserica din Vâlcele, din
fostul județ Trei Scaune), – prin tot ceea ce
a realizat, a constituit un exemplu pentru
mulți dintre semenii săi, – testamentul lui
este o mărturie peste timp a flosofiei sale
despre viață, o viață dedicată în întregime
bisericii și oamenilor, – a fost unul dintre
cei mai mari filantropi din România,
ajutând nu numai oameni năpăstuiți, dar și
numeroși tineri cu perspective intelectuale
și creative deosebite, însa lipsiți de
posibilități materiale (C. Brâncuși, Octav
Băncila, Simion Mehedinți, Dimitrie
Gerota, Sava Atanasiu etc), – a fost și este
încă menționat ca „piosul”, „binefăcătorul”,
„omul de bine”, „creștinul”, „iubitorul
de oameni”, „milostivul”, „smeritul”,
iar localnicii mai în vârstă din Brebeni,
păstreză încă față de boierul Simonidi un
Inscripția de pe monument
Piatra funerară a lui Răducanu Simonide

11. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 11
respect adânc și o admirație deosebită,
citindu-se pe chipurile lor o anumită
solemnitate atunci când vorbesc despre el,
solemnitate izvorâtă și din mândria că în
acest spațiu a trăit un asemenea om. Locul
de veci al lui R. Simonidi se afla în cimitirul
mânăstirii Cernica, nu departe de cavoul
Mitropolitului Ungro-Vlahiei, Nifon. Pe
monumental funerar se află inscripția:
„An eterna memoria a familii Simonidi.
Anălțatu sau acestu monument dupe
ultimele dispositiuni ale lui Raducanu
Simonidis n. la an 1798. Deced. La 1
decemb. 1878.”
Un apropiat al boierului grec Răducanu
Simonidi a fost și Alessandri Hagi Georgi,
care deținea o moșie în Brebeni, moșia
Lupa,șiafostcăsătoritcuolocalnică,Elena.
Acesta mai este cunoscut și sub numele
de Alexandru Brebeneanu. Numele său
apare pentru prima dată menționat în luna
octombrie–1845, în pisania bisericii cu
hramul Adormirea Maicii Domnului din
Brebeni. La îndemnul și la stăruința acestui
creștin, Răducanu Simonidi va ridica din
temelie în anul 1845, biserica cu hramul
Adormirea Maicii Domnului din Brebeni.
Cel care s-a ocupat efectiv de organizarea
zidirii lăcașului de cult, pe cheltuiala
boierului Simonidi, a fost Alessandri Hagi
Georgi, Răducanu Simonidi aflându-se
în acea perioadă mai mult în București,
unde gestiona cele 5 băcănii ale tatălui său,
Sima Simonidi, aflate pe strada Sfinților.
Alessandri Hagi Georgi și soția sa, Elena
Despina Hagi Georgi
Dobre Carcalețeanu

12. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro12
Alessandri Hagi Georgi este un personaj
misterios, despre viața lui existând foarte
puține date. În afară de cele menționate
mai sus, elemente noi despre boierul Hagi
Georgi ne sunt dezvăluite de inscripțiile și
picturile aflate la biserica din Coteana, jud.
Olt: „Această Sfântă Biserică ridicată din
base in dilele suiri pe tron a Domnitorului
românilor Carolu I de Hohențolernu în
anulu 1866 și cu binecuventarea Prea
Sfințitului Episcopu de Argeșu Ghenadie.
S-a terminatu în anul 1868 Sânta Biserică
s-a făcutu cu cheltuiala D-lor Alesandri
Hagi Georgi din Brebini, a preoților și a
totoru locuitoriloru comunei Coteana care
împinși de amorulu pentru dumnedeire
și de unu delu ceștinesc a făcutu sacrificie
spre lunga aducere aminte”. La intrare
în biserica din Coteana, jud. Olt, se află
picturile murale care redau chipurile
ctitorului, Alessandri Hagi Georgi, soției
sale, Elena și al mamei sale, Despina.
Este posibil ca mormântul Despinei
(Săndița) Hagi Georgi să fie cel de lângă
biserica din Brebeni, unde pe o inscripție
a monumentului funerar apar două nume,
Demetre și Alessandri, copiii Săndiței
(vezi și Memoria Oltului, Anul I, Nr. 3,
Mai 2012, pag. 34) .
DobreCarcalețeanu,s-anăscutînanul1816,
în comuna Leu din fostul județ Romanați.
În 1844 s-a căsătorit cu Anica Urianu și a
avut mai mulți copii, dintre care, în 1902,
mai erau în viață generalul Carcalețeanu
și Ion Carcalețeanu, proprietar. A avut
rangul de serdar. Deși a avut mulți copii,
Dobre Carcalețeanu a dăruit Azilului Elena
Doamna suma de 11500 lei pentru fetele
orfane, iar în anul 1893 donează Eforiei
Spitalelor suma de 260000, din care au
fost construite două pavilioane în cadrul
spitalului Colentina. A încetat din viață
la 13 august 1893 și se află înmormântat
la cimitirul Bellu (C. Melonescu „ Istoria
Cotrocenilor, Lupescilor…”, pag 263, 264).
Unul din fiii lui Dobre Carcalețeanu a fost
și viitorul general de brigadă, Alexandru
Carcalețeanu (n.1845). A participat la
Războiul de Independență ca șef de stat
major la divizia a 4-a din Armata de
Operații, iar intre 1901 și 1904 a fost șef
al Marelui Stat Major al Armatei Române.
Generalul Alex. Carcalețeanu

13. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 13
Case frumoase ale Caracalului
Dumitru Botar
Reședința fostului județ Romanați, Caracalul a fost și a rămas un oraș încărcat de istorie
unde au activat oameni de cultură, artiști, politicieni, magistrați, militari ce au făcut
cinste urbei. Orașul are și azi o arhitectură frumoasă, curat românească. Dl. Dumitru
Botar, cunoscând ca nimeni altul casele frumoase ale orașului, prezintă cititorilor noștri
câteva.
CASA PRICA–str. Iancu Jianu, nr 12
Construcție aparținând ansamblului
arhitectural din fosta stradă a Libertății,
azi Iancu Jianu, datând de la începutul sec.
XX. Proprietar: Filip Prica, cel care prin anii
1927-1928 era consilier de drept la Primăria
Caracal, în timpul primariatului lui G.D.
Soreanu. Era, desigur, o personalitate activă
a Caracalului și Romanațiului, din moment
ce a ocupat și alte funcții: membru al
Consiliului Județean al Județului Romanați
(1927), membru de drept al Camerei
Agricole a județului Romanați, delegat al
Camerei de Comerț și Industrii (1928) și
membru al Camerei de Comerț și Industrii
(1928).
Filip Prica (1888–1968) a fost tatăl
celebrului actor caracalean Virgil Prica
(1922-1947), apropiat ca valoare de Mircea
Crișan, dacă nu la fel de talentat, mult mai
natural. Unul din spectacolele de teatru cu
care Virgil Prica a avut un succes deosebit
s-a derulat în zilele de 23 și 24 ianuarie
Casa Prica
D.G. Soreanu, primar al Caracalului

14. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro14
1945, sub auspiciile Societății Culturale
„H.G. Lecca”. Este vorba de piesa „Probleme
de rezolvat”, de Valery Hoopwod, unde
alături de el au fost aplaudați la scenă
deschisă și alte nume notabile ale teatrului
caracalean de atunci: Coca Gheorghiu,
Stelu Dumitrescu, Mina Sorescu, Nelu
Bantaș sau Adrian Dumitrescu. Muzica a
fost adaptată textului de către Radu Șerban.
Casa nu e monumentală, dar are eleganță,
aspectul exterior fiind dominat de portalul
cu coloane compozite și un fronton rotund
pe care sunt culcați lateral câte un îngeraș
(care parcă veghează intrarea), iar deasupra
un alt îngeraș. Elemente decorative sobre,
doar turla dă senzația de solemnitate
acestei case compuse dintr-un hol și două
camere, astăzi proprietatea familiei Pițigoi.
Demolată în 2010.
CASA DUȚESCU, str. Jean Dobrescu, nr. 12
Construcție de la începutul secolului XX,
proprietar Badea Constantinescu, care o
vinde în anul 1925 colonelului Duțescu și
soției sale, Lucilia Duțescu, fostă directoare
a Liceului de fete Caracal.
Clădire solidă din cărămidă, cu un balcon
din fier forjat deasupra intrării principale,
iar în spate o terasă superbă cu stâlpi
sculptați (25 m.p), camere înalte și o
sufragerie de 8 m.p. Intrarea principală are
un ancadrament de tip bosaj. Avea subsol,
parter și un beci deosebit, din beton, foarte
mareșiunsistemdescurgere.Cândvafusese
în acest imobil restaurant și depozit de var.
Demolată după cutremurul din 1977.
CASA MARDALOESCU, str. Cuza Vodă,
nr. 25
Este cunoscută sub acest nume, deși
proprietaruleiafostCosticăIonescu(patron
de frizerie), ale cărui inițiale s-au păstrat
multă vreme deasupra intrării principale.
Construită la începutul secolului XX ,casa
are mai mult aspect de cazemată solidă,din
cărămidă, cu hol și trei camere,sobe de
epocă cu modele florale, pereții cu picturi
în ulei tot cu motive florale. Din păcate, nu
este întreținută în condiții corespunzătoare
de actualul proprietar, Floriță Mihai, care a
cumpărat-o de la nepoata avocatului Ștefan
Casa Duțescu
Casa Mardaloescu

15. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 15
Mardaloescu (Cireașa).
CăttimpafostlocuitădeȘtefanMardaloescu,
casa arăta superb (interior și exterior),
acesta fiind o personalitate a Caracalului și
Romanațiului. Era avocat de meserie, dar
și un poet sensibil, fiind membru fondator
al Societății Scriitorilor Olteni (1936). A
făcut politică liberală,apoi țărănistă,după
1944 fiind arestat de comuniști. A scris și a
publicat mult,a donat Muzeului din Caracal
63deactevechidemarevaloareși 7monede
românești și străine. De la el ne-a rămas în
manuscris „Monografia orașului Caracal”
în versuri, pe care o posed în biblioteca
mea. A decedat în 1964, iar astăzi nimeni
nu mai vorbește de el și de casa căreia i-a
dat viață și care îmbătrânește tot mai urât,
fără ca nimeni să intervină.
CASA VLĂDESCU, str. Craiovei, nr. 1
Construită în anul 1890 din cărămidă,
lemn și fier forjat. Proprietar a fost Tache
Vlădescu, comerciant, deputat, fost ajutor
de primar, absolvent al Școlii superioare
de Comerț din Viena. Între 1903–1904 este
deputat după care se retrage din politică, dar
în perioada 1915-1919 îl găsim ca director
al Băncii Romanați; îl atrage iar politica în
1928 când este ajutor de primar și membru
al delegației permanente din primăria
Caracal, în timpul primariatului lui D.
Soreanu. Prin testament, lăsa singura lui
avere (casa din strada Craiovei) Primăriei
Caracal, cu obligația de a fi înmormântat
și de a i se împrejmui mormântul, lucru de
care Mișu Chintescu, atunci președinte al
Comisiei interimare a orașului, se achitase
oarecum. Decedează în anul 1931.
Familia Vlădescu a avut 4 copii, morți
de mici din cauza cameristei care, din
neglijență, a pus în apa de baie o substanță
care le-a fost fatală. Această tragedie i-a
afectat mult pe cei doi soți, care nu au
mai găsit o cale de comunicare, fiecare
Ștefan Mardaloescu
Casa Vlădescu

16. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro16
trăindu-și o altă viață. Ulterior, chiar în
timpul vieții doamnei Vlădescu, casa a fost
folosită de primăria Caracal drept locuință
socială pentru unele familii din oraș, iar mai
spre zilele noastre, aici a funcționat secția
T.B.C. a Spitalului Caracal, Laboratorul de
Epistemologie Caracal, iar în 1992 localul
a fost atribuit Grădiniței cu program
prelungit din Caracal.
În vremurile bune, clădirea arăta superb,
în special interiorul. Holul cel mare de la
intrarea principală avea un candelabru de
o mare frumusețe și valoare artistică iar
plafonul era pictat. Toate camerele aveau
plafonul pictat în ulei, în culori diferite și
motive florale la fel de diferite. Remarcabil
era salonul casei, de 5x5 m cu o pictură
rafinată pe tavan și mobilier de epocă,
unde familia Vlădescu organiza serate
sau aniversări. Deși nu se află pe lista
monumentelor istorice, această clădire,
prin vechimea ei și stilul construcției–
dreptunghiulară, este una de patrimoniu.
CASA ȘPAK, str. Libertății, nr. 23
Face parte din ansamblul arhitectural al
zonei Libertății (azi Iancu Jianu), fiind
construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Clădire solidă din cărămidă, cu trei holuri
și șapte camere, cel de la intrarea principală
fiind cel mai mare, iar în exterior se remarcă,
în partea stângă a fațadei, o mică terasă, un
fel de pridvor cu coloane circulare, care
dă imobilului
o siluetă
mai plăcută.
C a m e r e l e
sunt înalte și
luminoase, la
fel și geamurile,
toate având
formă de
potcoavă. La
vremea ei a fost
o construcție
elegantă, de bun
gust, dealtfel și
Mișu Chintescu (deputat 1911, senator 1914
Casa Spak
Iuliu Spak și soția

17. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 17
astăzi se păstrează în condiții bune.
A fost naționalizată prin Decretul 92/ 1950,
aici funcționând mai multe instituții din
oraș: Camera Agricolă Romanați (1946),
Securitatea, Administrația Financiară iar
din 2007 A.P.I.A. Caracal. Până la reforma
administrativ-teritorială din 1968, când
s-a revenit la județe, în această clădire, o
perioadă a fost și sediul Arhivelor Raionale
Caracal și al fostului județ Romanați,
eliminat atunci abuziv de pe harta țării.
Din cercetările noastre, am aflat că în anul
1946 proprietar era Olimpia Pia Georgescu,
soția locotenent-colonelului Dumitru
Georgescu, care rămânând văduvă, vinde
în acel an imobilul respectiv, cu acordul
fiicei sale, Elisa Colonel Popp, lui Iuliu
Șpak, măcelar de lux din Caracal, și soției
Ilonka, aceștia cumpărând-o pentru fiica
lor Victoria Șpak.
Clădirea de patrimoniu aflată pe poziția 335
pe lista monumentelor istorice, are codul de
identificare OT-II-m-B-08746.
CASA CÂNDEA, B-dul N. Titulescu, nr. 2
Construită din cărămidă, acoperită cu tablă,
aparținea familiei Cândea, originară din
Băbiciu, județul Romanați, fiind dată în
folosințăîn1910.Prin1946,clădireaaparținea
familiilor Cândea, Pârvulescu și Stamatopol,
în conformitate cu relațiile de căsătorie.
Astfel, cele două surori născute Pârvulescu,
Viorica și Margareta, se căsătoresc, prima
cu Nicu Stamatopol, având ca fiu pe Dorel,
iar Margareta cu Tăchiță Cândea, având doi
băieți, Mircea și Radu.
Inițial, a fost compusă din 4 camere de locuit
la intrarea principală și un hol de 2X3 și alte
trei camere pe un hol de 6 m, cu ieșirea pe ușa
care dădea în curte.
După naționalizare (1948), aici a funcționat
Ocolul Silvic Romanați și apoi al Raionului
Caracal iar în prezent Grădinița cu program
prelungit nr. 1 Caracal. În anul 1966, clădirea
s-aextinscuuncoridorde10mlungime,osală
de mese, bucătărie, vestiar etc. În vremurile
ei bune, casa arăta foarte frumos (este bine
întreținută și astăzi), era împrejmuită cu gard
din stejar, în interior liliac de jur împrejur, iar
în curte se mai află încă un nuc mare, cu o
vechime de peste 150 de ani, care ar putea fi
declarat monument al naturii.
Impresionează intrarea principală, în formă
de potcoavă, cu ancadrament și deasupra un
fronton dreptunghiular. Construcție plăcută
pentru urbanistica din Caracal, cu un confort
interior deosebit.
Casa Cândea
Conducerea Ocolului Silvic Caracal (1930)

18. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro18
Clerici ortodocși olteni în temnițele comuniste (II)
Drd. Ana-Maria Rădulescu
Tânăra cercetătoare Ana-Maria Rădulescu
a încredințat redacției noastre rezultatul
cercetărilor sale în arhivele Mitropoliei
Olteniei, ale Episcopiei Râmnicului, ale
Consiliului Național pentru Studierea
Arhivelor Securității precum și în câteva
arhive personale.Aceste mărturii–în
bună parte necunoscute până acum–vin
să completeze informațiile din lucrări
anterioare cum este lucrarea lui Vasile
Manea intitulată „Clerici ortodocși în
temnițele comuniste”. Autoarea depășește
greutățile provocate de arondările succesive
ale unor părți din actualul județ Olt la
Arhiepiscopia Bucureștilor și Arhiepiscopia
Craiovei căci o bună parte din dosarele
personale ale clericilor olteni au rămas
în arhiva Episcopiei Râmnicului unde au
putut fi cercetate. Județul Olt ca județ de
granițăafostsupusuneisupravegherifoarte
atente de către organele de represiune care
au impus ca pe o rază de 8 km de graniță
să nu se stabilească „elemnte dușmănoase”.
Beneficiind de o suprafață de teren fertilă,
proprietarii de pământ din Olt–în rândul
cărora erau numeroși preoți–au avut de
suferit de pe urma nepredării cotelor.
Dintr-un raport al Episcopiei Râmnicului și
Argeșului către Comitetul Central al P.M.R.
reiese amploarea pesecuției: „Preoții din
comunele Piatra-Olt, Mărgheni, Doba,
Cârlogani, Cepari, Greci și Pleșoiu au fost
arestați sub pretextul că nu au îndeplinit
planul de cultură și nu au predat cota de
grâu. Țin să adaug că întreaga recoltă li s-a
luat, nelăsându-se nici de sămânță. Au fost
duși din post în post, unii la Caracal, alții
la Slatina. Preotul de la Cârlogani a fost
pălmuit de președintele Sfatului care s-a
exprimat de a termina mai repede biserica
ce este în reparație trebuind să facă un
cinematograf în ea. Preotul de la Găneasa
a fost arestat pentru motivul că a făcut
parastas sâmbăta. Cu președintele Sfatului
de la Doba am stat personal de vorbă și mi-a
spus că lor nu le trebuie biserică, că mai
sunt câteva zile și termină și cu aceasta”.
Teroarea comunistă nu a încetat nici
după 1964 când au fost eliberați deținuții
politici.Unora dintre preoți nu li s-a mai
permis să profeseze, soțiile și copiii lor nu
beneficiau de promovări și chiar în ultimii
15 ani de comunism, fiilor și fiicelor de
preoți, indiferent dacă părinții lor fuseseră
deținuți politici, le era interzis accesul la
anumite facultăți considerate a fi cu profil
ideologic (științe economice și juridice,
istoria, filosofia).
În ciuda acestor realități, Biserica Ortodoxă
Română a rămas în acea epocă o biserică
vie, dinamică, antrenându-i pe enoriași
în repararea, pictarea ori construirea de
lăcașuri de cult.
Prezentăm cititorilor Memoriei Oltului
experiențele câtorva clerici olteni din acea
sumbră epocă.

19. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 19
Celăreanu Lucian s-a născut în ziua de 5
martie 1906 în orașul romanațean Balș, azi
județul Olt, ca fiu al învățătorului Dumitru
Celăreanu și al Elenei.
După absolvirea Seminarului „Sfântul
Grigore Decapolitul” din Craiova a
devenit preot pe seama parohiei „Maica
Domnului” din Balș, fiind hirotonit în anul
1930 de arhiereul Nifon Criveanu, viitor
mitropolit al Olteniei. Părintele Lucian
Celăreanu a fost slujitor între anii 1940-
1943 și 1946-1950 la Centrul Parohial Balș,
subprotoiereu(1942),misionarul Fabricii
metalurgice „Balșul”,unde a îndrumat
lucrătorii, apropiindu-i de Biserică. În anul
1931 a reparat biserica „Maica Domnului”
Vârtina din Balș, a
înființat un cor, a fost
confesorul formațiunii
premilitare din Balș,
iar între anii 1931-
1938, la Balș, a asigurat
catehizarea în școală
și biserică. Ca urmare
a acestei activități,
episcopul Vartolomeu
Stănescu, în anul 1933,
i-a acordat gradul
onorific de sachelar.
Pr. Lucian Celăreanu în tinerețe...
...și la maturitate
Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu la Balş. În imagine mai apar:
prefectul T. Căpitănescu şi doamna, preoţii Fl. Tudorănescu, D. Stancu,
Lucian Celăreanu şi D. Celăreanu.

20. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro20
În noaptea de 26 iunie 1959, a fost arestat
pentru uneltire de 3-4 indivizi sub
pretextul că a vorbit în biserică împotriva
cooperativizării.
Conform sentinței 226 din 4 mai 1960
a Tribunalului Militar Craiova, a fost
condamnat pentru infracțiunea de uneltire
contra ordinii sociale prevăzută de
articolul 209, aliniatul 2, litera U, la 5 ani
închisoare corecțională, 4 ani interzicerea
unor drepturi și confiscarea totală a averii
personale. Recursul din 23 iunie 1960 a fost
respins. Detenția a executat-o în închisorile
și taberele de muncă de la Jilava, Poarta
Albă și Aiud. Eliberat la 7 iunie 1963,
părintele Lucian Celăreanu a rămas fără
nicio sursă de venit, bolnav și internat în
spitale ca urmare a relelor tratamente din
detenție, până la 1 septembrie 1964, când a
fost reîncadrat la parohia Osica de Sus, Olt.
După mai multe demersuri, la 1 iulie 1968,
cu prilejul trecerii de la Mitropolia Olteniei
la Episcopia Râmnicului și Argeșului, prin
bunăvoința episcopului Iosif Gafton, a
revenit la Balș, de unde s-a pensionat în
ziua de 1 mai 1985
A trecut la cele veșnice în ziua de 14 iunie
1989.
Ceparu Octavian Gh.(1919-?)
S-a născut la 9 mai 1919 in comuna
Cârlogani, în fostul județ Romanați, având
ca părinți pe țăranii fruntași Gheorghe
si Angela(tatăl decedând pe câmpul de
luptă în 1942). După absolvirea studiilor
teologice, la 9 martie 1942, de ziua Celor
40 Mucenici, a fost hirotonit ca preot de
P. S. Atanasie Dincă Bârlădeanul pe seama
parohiei Cepari-Olt. Același arhiereu,la
8 noiembrie 1942, la Mănăstirea Căluiu,
ctitoria Buzeștilor, l-a hirotonit ca diacon.
Aici a slujit zilnic peste 4 ani. Tată a cinci
copii, nu s-a dat la o parte de la nici o muncă
pentru întreținerea familiei sale.
În ziua de 24 septembrie 1959, părintele
Octavian Ceparu a fost ridicat de organele
de Securitate din locuința sa. Conform
sentinței Tribunalului Militar Craiova
nr. 144/ 16 octombrie 1962, a fost absolvit
de orice penalitate referitoare la uneltire
contra orânduirii sociale. Până la data
amintită si ulterior, părintele Octavian
Ceparu a avut domiciliul obligatoriu la
Bărăgan, în fostul raion Brăila, așa cum
se remarca din buletinul său de identitate.
De la 29 martie 1964 a revenit la Cârlogani
iar la 1 iunie 1964 i-a fost recunoscută
reîncadrarea de către Departamentul
Cultelor. Iată ce spunea părintele Octavian
Ceparu: „Pe data de 29 ianuarie 1964 mi
s-a înmânat buletinul de identitate, seria
K, nr. 004862, de către Miliția raionului
Brăila, unde am stat pâna la această dată cu
domiciliul obligatoriu” (de la 16 octombrie
1962-n.n.-până la 29 ianuarie 1964 când am
revenit la Cârlogani).
Dinamic, ca și înainte de detenție, în anul
1970 a electrificat biserica din Cârlogani,
a împrejmuit cimitirul parohial. La 1
martie 1975, părintele Octavian Ceparu s-a
transferat în localitatea natală, Cepari, iar la
1 decembrie 1989 s-a pensionat.

21. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 21
Corlățeanu Gheorghe (n. 1916)
S-a născut la 20 ianuarie 1916 în satul
Pristol Mehedinți în casa părintelui Ion
Corlățeanu și a soției sale Nela, născută
Căzănescu, ambii provenind din familii care
au dat numeroși preoți, monahi și monahii.
Între 1927-1934 a urmat cursurile celui
mai prestigios liceu mehedințean, Colegiul
NaționalTraiandinDrobetaTurnu-Severin,
și apoi pe cele ale Facultății de Teologie din
București, la încheierea căreia a susținut
lucrarea de licență intitulată „Doctrina
desprebisericăînNoulTestament”,avându-l
ca îndrumător pe cunoscutul profesor de
teologie Haralambie Rovența. Calitățile sale
intelectuale și spirituale l-au impus în fața
profesorilor Mihai Bulacu și Ion Coman,
care au depus toate eforturile pentru ca el să
își poată continua studiile la Strasbourg, ca
bursier al Facultății de Teologie Protestantă,
în anii 1938-1939. Din nefericire începutul
războiului i-a schimbat destinul care părea
atât de promițător.
În ziua de 26 octombrie 1942 a fost
hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană
Sf. Dumitru din Craiova, iar două zile
mai târziu a fost hirotonit preot pe seama
bisericii „Sf. Nicolae” din Filiași–Dolj de
către mitropolitul Nifon Criveanu.
Deși vremurile erau grele datorită
războiului, fiind un bun organizator,
părintele Corlățeanu a reușit să repare
biserica din Filiași care fusese afectată de
cutremurul din noiembrie 1940.
După 23 august 1944 a folosit pentru
tâmplăria bisericii și îndreptarea bolților
un meșter german pe care nu l-a predat
armatei sovietice și care ulterior a reușit să
plece în țara sa. În anii 1946-1951 a slujit
în satul natal la biserica Sf. Nicolae, apoi s-a
transferat la Pârșcoveni-Romanați.
În memoriile sale părintele Corlățeanu
a descris în felul următor mutarea sa
forțată, arestarea de către autorități,
precum și experiența de detenție: „La 1
octombrie1951 am fost suit în două care,
cu familia și cu ce lucruri am putut lua,
seara, și dus la halta Maglavit, la 45 km și
de-aici, într-un vagon duși la halta Braneți
și apoi în satul Pârșcoveni. Nefiind de ajuns
această mutare forțată, în noaptea de 18-
19 iulie 1952, doi ofițeri de securitate și un
soldat au intrat în odăițele în care stam,
cu arma automată întinsă spre noi, și au
făcut percheziție amănunțită. M-au luat
în mașină și m-au dus la Craiova, iar de la
Craiova am fost dus la București, în lagărul
Ghencea. După 15 zile am ajuns la Canal,
la Galeșu, o colonie de muncă așezată pe
un deal. Câteodată eram puși să urcăm
coasta în fugă, la întoarcerea de la șantier.
De aceea, după 8-10 ore de muncă silită,
cei mai bătrâni cădeau când urcau coasta în
fugă și cei mai tineri erau obligați să-i care
în spate. Îmi amintesc de preotul Bâldescu,
din Tr. Măgurele, care, fiind închis cu fiul
său a căzut pe coastă și a murit… După 3
luni am fost mutați la Peninsula,tot pe
Canal, la începutul lui noiembrie 1952,
unde am lucrat mai mult cu concasorul
(spărgător de pietre), zis Moara dracilor,
până la oprirea lucrărilor de pe Canal, la 18

22. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro22
decembrie 1953. În august 1953 am fost duși
la Borzești, închiși în vagoane de vite. Acolo
am lucrat la termocentrală și la fabrica de
la Onești, precum și la locuințe. La 25 iunie
1954 m-am înapoiat la Pârșcoveni unde
am stat până la 1956, când m-am întors la
domiciliul meu de la Prislop…”
În perioada detențiilor, conform mărturiilor
părintelui Corlățeanu, slujba de duminică
se făcea stând în pat, fără pâine și vin, iar
cuvintele erau cântate în surdină, pentru a
nu fi auzite de gardieni. Dacă venea vreun
gardian, deținuții vorbeau despre altceva.
La slujbă participau cu toții, uneori cei care
îi păzeau se prefăceu că nu aud ceea ce se
întâmplă, iar la o Înviere au cântat chiar
și gardienii „Hristos a înviat !”, alături de
deținuți.
La Canal și
Borzești s-a
întâlnit cu
alți preoți:
A l e x a n d r u
Cioltan din
M ă t ă s a r i -
M e h e d i n ț i ,
A u r e l
Mihailovici,
d i n
Banat,preotul
unit Aurel
Marcu din
jud. Alba, Iacob Panga din Zalău și preotul
Ciolbaru din Constanța.
În 1959, părintele Corlățeanu a fost arestat
din nou, după cum povestește în memoriile
sale: „După trei ani, în seara zilei de 23 iunie
1959, am fost luat de trei militari și dus la
primărie. Acolo am fost legat la ochi cu un
șervet pe care mi-l luaseră de acasă și apoi
suit într-o dubă cu alți doi consăteni”. Au
fost duși la Craiova, și de acolo, noaptea, în
Periprava, în Delta Dunării, fiind mânați pe
o punte îngustă și împinși în magazia unui
șlep întunecos. La Periprava a cunoscut alți
preoți, precum Marin Popescu din Drănic,
Gheorghe Mateucă din Lipov, Ion Bălașa de
la Dobriceni, tatăl pictorului Sabin Bălașa,
și fratele lui Ion Bălașa, Dumitru Bălașa,
Marcel Turbatu din Dăbuleni ș.a. Tot la
Periprava a cunoscut și bătăile torționarilor
Lungu și Molnar. Din cauza muncii grele
la stuf, părintele Corlățeanu s-a îmbolnăvit
și într-o zi a leșinat, iar „cu două-trei zile
înainte, comandantul bacului sg. major
Lungu, lângă alt maldăr fiind, slobozise
asupra mea un câine lup, dar cu botniță.
Câinele mă doborâse, ceea ce în starea mea
de atunci nu era greu și sergentul mă lovea
cu biciul, căci nu puteam face numărul
cerut de maldăre”.
După eliberare a fost preot la Întorsura,
Dolj, apoi la Smadovița, Mehedinți.
A continuat să fie anchetat de căpitanul de
Securitate Popa, care îl acuza de apartenență
la Oastea Domnului.
În anii 1966-1975 a fost preot la Vârvor,apoi
între anii 1975-1982, la Goicea Mare, Dolj.
După pensionare, în 1986, s-a mutat la
Craiova, unde figurează printre ctitorii de
la biserica Ziua Crucii.
Troița eroilor din Pârșcoveni
(mai 1943)

23. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 23
Pentru biblioteca dumneavoastră
Dumitru Botar-Virgil Carianopol (1908-1984),Ed. Didactică şi
pedagogică, 1997,252 p. Viaţa şi opera poetului aşa cum a fost
receptată de critica de specialitate între 1938-1996 şi fotografii din
arhiva familiei.
Dumitru Botar- Fiii Romanaţiului, Ed. Lotus-Co ,Craiova,
1996,134 p.Prezentare selectivă a personalităţilor (scriitori, artişti,
politicieni,gazetari) născuţi în Romanaţiul istoric sau pe care drumul
vieţii i-a purtat pe meleaguri romanaţene.
Ion Popescu Negreni-portret sentimental, Ediţie coordonată de dr.
Aurelia Grosu, ed. Alutus, Slatina ,2007, 64 p. Viaţa şi activitatea
maestrului evocată de rude, critici de artă şi artişti cu numeroase
fotografii din arhiva familiei, reproduceri după tablourile maestrului
şi un arbore genealogic al familiei.

24. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro24
Gânduri despre Spiru Vergulescu, ediţie îngrijită de dr. Aurelia Grosu,
Ed. Alutus, Slatina, 2009, 56 p. Evocări ale criticilor de artă, pictori,
colecţionari şi prieteni despre marele artist slătinean , ilustrată cu
reproduceri din tablourile maestrului.
Florea Bâciu, Ion Vârtejaru-Monografia oraşului Corabia,
2001,365 p. Lucrare temeinic documentată despre organizarea
administrativă, viaţa economică, culturală, învăţământul, evoluţia
demografică,activitatea sanitară, viaţa religioasă şi politică a oraşului
de la Dunăre.Un interesant capitol despre personalităţile oraşului şi
o vastă bibliografie.
IonBâlă,ŞtefanBâlă-Spineni
istorie şi contemporaneitate,
Bucureşti, 2000, 195 p.
Gh. Mihai, Sandu Olaru,
Gh. Feteleanu-Monografia
comunei Curtişoara, Ed.
Fundaţia ,,Universitatea pentru
toţi”, Slatina,72 p
Cristina Logofătu-
Monografia comunei
Vădastra, Ed. Arves,124 p.

25. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 25
140 de ani de la moartea lui Avram Iancu
Un oltean în oastea lui Iancu
Ion D. Tîlvănoiu
La împlinirea a 140 de ani de la moartea „Craiului Munților” găsim nimerit a evoca figura
eroului oltean Dincă Bălșan, pompierul care a declanșat lupta din Dealul Spirei din 13
septembrie 1848. Pompierul Constantin (Dincă) Bălșan (n. 15 martie 1817 la Caracal), făcea
parte din roata de pompieri a lui Pavel Zăgănescu la intrarea trupelor turcești în București.
După 13 septembrie 1848 ajunge în tabăra lui Gheorghe Magheru de la Câmpul lui Traian
iar după dizolvarea ei ,trece alături de alți revoluționari peste munți, în Transilvania ,spre a
lupta alături de tribunii lui Avram Iancu. Ziarul caracalean „Vocea Romanațului” din iulie
1883 găzduiește un interesant articol referitor la acest erou uitat. Articolul se intitulează „Un
veteran de la 1848”, este semnat „Un spectator” și laudă faptele lui Dincă Bălșan, citând un
„Testimoniu” al prefectului Axente Sever dat la Cisnădie, la 20 oct. 1849. Reproducem acest
text în grafia originală.
„Adevăratele inimi heroice, suflete nobile
și desinteresate rămân prin modestia lor
mai tot deauna necunoscute și mor în
întunericul unei ingrate uitări, mai cu
osebire, din partea celor cărora le-au servit
de proptă ca ei să easă la iveală. Pentru ce?
Pentru că aceștia au mai tot d-auna inima și
sufletul învăluit în mreaja egoismului. Câți
viteji de așa fel trebuie să numere mai toate
țările, și desigur că numărul lor întrece cu
mult pe acela al creatorilor lor,cari strălucesc
în lume și în istoria popoarelor, cari se
bucur de toate laudele, de toate răsplătirile
morale și materiale, hărăzite lor și numai
lor, egoiștilor.
Citiți vă rog iubitorilor în bine, testimoniul
ce urmează:
Testimoniu
Sub-scrisul prin aceasta fac tuturora cunoscut
în conștiința sufletului și a dregătoriei meleAvram Iancu

26. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro26
cum că d-lui Const. Bălșan, fostul oficer
la compania de pompieri în România, din
15 dec. 1848 a servit cu toată căldura în
castrele mele până la 17 mai 1849, când
fiind demandat cu 50 feciori se însire în lanț
de flankeri asupra unei centuri ce se afla la
pravaria,atît se ținu de bine cu feciorii săi căt
cu ceilalți putură trece la Cetate nevătămațo.
În urmă tăindu-i ungurii intrarea în cetate, se
retrase înapoi fără nici o pierdere. Apoi fiind-
că noi eram kemați în Cetate ca să nu mai
eșim,și aceasta dânsul o știa,-cu feciori cu tot
s-a dus la Iancu, în drumul său întâmpină
niște fugari rătăciți din oastea lui Hatvani,-
pre aceștia-i prinse și dete în mâna orășenilor
din Zlathna.
Cum că, cât fu la Iancu încă se purtă destul
de eroește,o știe lumea.
Cât fu cu mine se deosebi într-o bătae ce o
avurăm în 5 ian. 1849 la Vințu de Sus,unde
fiind dânsul demandat în cel întâi foc, se ținu
cu atâta bărbăție, cât căzură din vrășmași
40 de feciori și mai mulți plesuriți (răniți); el
perdu 3 feciori,5 plusuriți și căpătă o gloanță
prin bundă.
Asemenea se purtă și la Blașiu (Blaj) în 1
febr. 1849,de unde însă bătându-ne ungurii
sprijini retirada cu o bărbățăe ne mai văzută.
Exemplu de un curaj personal dete la Doja
inde mă aflam cu 150 de feciori și supremul-
locotenent Apfler dela Max. Chew. Seg. cu 24
de feciori în 3 februarie, când cercă o patrulă
a lui Bem de 12 sinjuri a merge de la Sabeșiu
la Blajiu, se repezi d-lui cu 6 chew. asupra
patrulei ungurești,tăie 2 chiar,cu mâna sa
luă un cal, mai remân încă 3 unguri și pe cei-
lalți-i întoarse la fugă.
Meritele d-lui care le făcu în legiunea mea
cu deprinderea feciorilor,nu le poate cineva
prețui, cu atât mai puțin remunera. Ele sunt
mari în sine și vor rămânea monumente
eterne în inimile noastre care le știm.
Cisnădie, 20/8 oct. 1849
Sub-scris Axentie Severu, Prefect emerit”.
Atrag băgarea de seamă, în dăosebi a
meritoșilor luptători de tot soiul din 1848
uni astăzi potenți și guvernați a iubitei
noastre țări, clătinânde pe atunci, astăzi tare
și mândră putând a-i răsplăti în tot felul.
Atrag băgarea lor de seamă și-i rog a-și
îndrepta privirea către un vrednic de dânșii
dar modest herou, care dacă n-a lucrat
intelectual pentru fericirea țerei sale și a
neamului românesc,și-a jertfit ce a putut:
brațul și viața.
Greu bolnav și zdruncinat în adâncul
sufletului zace astăzi în Caracal bietul
veteran îmbătrânit obscur din 1848. Inima
lui se strânge la ideia că poate să moară
lăsând în urma-i o soție fără nici un mijloc
de viețuire și fără copii, căria legea nu
acordă dreptul a se bucura, nici pe jumătate,
din pensia miseră ce primește pe lună acest
viteaz.
S-a dat recompense naționale mari la cei
merituoși ce au știut să-și pună la iveală
mereu faptele săvârșite; să se dea și mici ori
cît de mici, și acelora ce nu știu, ori sunt prea
mândri a le cerși.
Un spectator”
Eroul oltean n-a mai apucat să se bucure de
vreo recompensă închizând ochii la 8 august
1883.
Cine a fost Dincă Bălșan?
Născut la 15 martie 1817 în orașul Caracal
își petrece copilăria pe ulițele prăfoase
ale mahalalei Sfântul Nicolae din Târg
într-o familie care se ocupa cu agricultura
și vânzarea diferitelor produse pe piața

27. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 27
orașului, activități pe care și tânărul le va
desfășura până când, în aprilie 1836 se
înrolează ca voluntar în armata regulată a
Țării Românești. Pe parcursul celor aproape
40 de ani (1836-1874) cât a slujit în armată
a urmat regulamentele militare urcând
în ierarhia militară. Dincă Bălșan a fost
puternic influențat de ideile înaintate ale
epocii sale, astfel că declanșarea Revoluției
de la 1848 îl găsește în Roata de pompieri a
capitalei .
Guvernul revoluționar, ca răsplată a
contribuției aduse în fruntea companiei de
pompieri la restabilirea puterii revoluționare
după complotul din 29 iunie/ 11 iulie
1848, și a celui de-al doilea complot din 30
iunie/12 iulie, îl avansează pe Dincă Bălșan
la gradul de sublocotenent prin decretul 193
din 7 iulie 1848.
Guvernul Provizoriu emisese la 13 iulie
1848 un decret special pentru acordarea
de recompense militarilor companiei de
pompieri astfel: gradelor de jos–solda pe
4 luni; ofițerilor–solda pe două luni cu
excepția sublocotenentului Dincă Bălșan
care pentru merite deosebite este răsplătit
cu solda pe 4 luni. Aceste recompense sunt
date–după cum menționează Decretul–
pentru faptul că „Compania de pompieri,
în tot cursul timpului acesta din urmă s-a
purtat cu toată onoarea cuvenită unui corp
de oștire […], pentru încurajare […], și
pentru ca și pe viitor să-și îndeplinească
îndatoririle cu același zel.”
Pentru înfrângerea revoluției intervin
trupeleotomanecaretrecDunăreaavansând
spre București.
La 13 septembrie 1848, trupele otomane
care intraseră în București au dorit să ia
în stăpânire cazarma din Dealul Spirii.
Căpitanul Pavel Zăgănescu, aflat în fruntea
roateidepompieri,eraînsoțitdelocotenenții
Dănescu și Starostescu și unterofițerul
Constantin Bălșan, fiind cu toții animați de
apărarea idealurilor revoluției. Căpitanul
Pavel Zăgănescu avea ordin ca la ivirea
turcilor, să pornească imediat de la Cazarma
Agiei către Dealul Spirii unde să se alăture
infanteriștilor în vederea executării
protocolului stabilit. Când observatorul
din foișorul Agiei a anunțat, după ora 14
că otomanii își croiesc drum spre capitală,
roata de pompieri condusă de căpitanul
Pavel Zăgănescu, însoțit de locotenentul
Nicolae Dănescu și sublocotenenții Pantelie
Stărostescu, Dincă Bălșan și Vasile Fochianu
s-au îndreptat spre locul fixat. Erau 165 de
ostași constituiți în două plutoane, din
care 150 de soldați, 6 sergenți, 2 gorniști, 2
toboșari și 5 ofițeri se grăbeau să-și ocupe
locurile la intrarea în cazarmă. Cazarma
se găsea sub ordinele colonelului Radu
prefectul Ioan Buteanu

28. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro28
Golescu. Kerim Pașa, conducătorul oastei
otomane l-a somat pe colonelul Golescu să
predea cazarma. Acesta a refuzat, pretextând
că nu avea ordin de la superiorul său,
spunând: „Datoria unui soldat este
să moară cu arma în mână decât să
se lase dezarmat”. Kerim Pașa, iritat
de atitudinea colonelului Golescu,
și-a continuat însă drumul spre
cazarmă unde s-a întâlnit cu roata
de pompieri pe care a încercat să îi
oprească și făcându-le pompierilor
semn să se întoarcă. Fără a lua în
seamă avertismentele, pompierii și-
au tăiat drum prin mijlocul coloanei
otomane.
În învălmășeala creată, în aripa
stângă a companiei de pompieri
s-a creat o busculadă. Un martor al
evenimentelor relata că „La podișca
de lângă cazarmă fiind postată infanteria
și artileria otomană și spațiul de trecere
fiind strâmt, sublocotenentul Bălșan din
roata de pompieri, atingând cu cotul pe un
artilerist turc, acesta căzu în șanț. Un maior
otoman de artilerie, văzând aceasta, lovește
cu latul săbiei pe sublocotenentul Bălșan:
acesta ripostează cu pistolul și omoară pe
maior. Cu alt pistol vizează pe Kerim Pașa
și-i ucude numai calul. De aici izbucnește
încăierarea între turci și pompierii români”.
Pompierii s-au luptat cu oastea otomană
mult superioară numeric și doar grupa lui
Dincă Bălșan a reușit să-și croiască drum
până la cazarmă.
Dovedind stăpânire de sine, el reușește să-
și conducă trupa în interiorul cazărmii de
unde cu toții declanșează un foc necruțător
împotriva turcilor. Nicolae Bălcescu l-a
numit pe Dincă Bălșan „Eroul bătăliei de la
București cu turcii” iar într-o scrisoare către
Ion Ghica din 22 octombrie 1849, trimisă de
la Paris, Bălcescu descrie faptele lui Dincă
Bălșan și îl apreciază în mod deosebit. Eroul
Pavel Zăgănescu
Avram Iancu și prefecții săi: Ioan Buteanu, Petru Dobra,
Simion Balint și Nicolae Solomon

29. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 29
oltean era cunoscut și peste munți, astfel,
„Gazeta de Transilvania” scria referindu-se
la lupta din Dealul Spirii că: „…tânărul ofițer
Dincă Bălșanu tăie șase soldați și omorî un
ofițer turc și îl dădea ca exemplu soldaților
ardeleni din oastea lui Avram Iancu.
După „Baia de sânge de la București”, cum
a fost denumită această luptă, Dincă Bălșan
alături de alți revoluționari s-a îndreptat
către tabăra militară de la Câmpul lui Traian
condusă de generalul Gh. Magheru, spre
a scăpa de represaliile otomane. Ajuns în
tabăra generalului, va asista la dizolvarea
acesteia trecând apoi cu alți revoluționari
în Ardeal spre a lupta alături de Avram
Iancu și tribunii săi. L-a însoțit pe Nicolae
Bălcescu în acțiunile sale de apropiere a
celor două tabere, română și maghiară.
Arestat de autoritățile maghiare, reușește
să scape și ajunge în tabăra subprefectului
Axente Sever, aici primind diferite misiuni
între 15 decembrie 1848 și 17 mai 1849.
Eliberându-l de sub ordinele sale, Axente
Sever îi eliberează o dovadă prin care
se arată mulțumit de serviciile aduse
revoluției din Transilvania de Dincă Bălșan
recunoscându-i meritele în luptele cu
Hatvany, ofițer ungur pe care l-a învins la
Vințu de Sus, Alba.
Nicolae Bălcescu scria din exil la 6 aprilie
1850 lui Ion Ghica cum că nu știe „nimic de
Dincă Bălșan”.
Dincă Bălșan s-a întors în țară în 1850
unde, recunoscându-i-se meritele i se
încredințează comanda dorobanților din
județul Mehedinți prin decretul domnesc
din 23 octombrie 1851 „ pentru silința
ce a pus la formarea dorobanților, […]
feldvebelul C. Bălșan al județului Mehedinți
se înalță în grad de praporcic”. La 17
decembrie 1860, domnitorul Alexandru
Ioan Cuza, prin înaltul ordin de zi nr.
245 îl avansează la gradul de căpitan,
numindu-l apoi comandantul escadronului
de dorobanți al județului Mehedinți iar
în 1877 era comandantul
garnizoanei Craiova.
Amuritla8august1883fiind
înmormântat în cimitirul
orașului Caracal.
Dincă Bălșan a fost un
patriot, un reprezentant de
seamăalgenerațieidela1848
pornit de pe meleagurile
noastre, căruia se cuvine să
îi cinstim memoria.
Lupta din Dealul Spirii (litografie de D.Papazoglu)
Veterani ai luptei din Dealul Spirii în 1901

30. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro30
Oltul de acum 100 de ani…
Kati Gerichtslerhrer,profesoară la pensionul
de fete Negreanu din Caracal
Este inaugurat în comuna Cezieni Romanaţi
monumentul eroului Osiceanu Ilie
Dr. Badea Cireşanu scoate vol. III
din „Tezaurul liturgic”;

31. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 31
Gazeta Oltului–cel mai cunoscut ziar
din judeţul Olt, citit zilnic de peste 3000
de cititori, atât în ediţia scrisă, cât şi
on-line. Pentru ediţia tipărită dispunem
de tipografie proprie în Slatina. Difuzarea
ziarului se face în toate localităţile din
judeţul Olt (104 comune, 2 municipii şi
6 oraşe). Gazeta Oltului –cotidianul judeţului Olt, cel mai cunoscut şi longeviv ziar, ziarul
de care ai nevoie.Slatina, str. Jianu, nr. 39, vis-a-vis de Banca Comercială Română. Tel/
fax:0249/414300. E-mail : gazetaoltului@yahoo.com .Web site: www.gazetaoltului.ro
Gazeta Oltului şi Memoria Oltului, parteneri în slujba adevărului.
C.Şaban Făgeţel înfiinţează la Craiova
Tipografia ,,Ramuri” devenită în 1915
,,Institutul Ramuri”
Apare al doilea anuar al
Liceului „Radu Greceanu” din Slatina
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală Memoria Oltului,
cont RO02CECEO0130RN0581998 Sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585.
Detalii pe www.memoriaoltului.ro

32. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro32
Spațiul actual al comunei Brebeni a fost
populat din cele mai vechi timpuri. Au
fost identificate urme materiale aparținând
culturilor Sălcuța (două așezări neolitice),
Verbicioara (o așezare spcifică perioadei
mijlocii a epocii bronzului, 2300-1900 î.e.n.),
Coțofeni (în punctul numit La Miloveanu, la
1500 m est de V. Teiușului au fost descoperite
fragmente ceramice din pastă cu nisip și
pietriș, cu ornamente specifice acestei culturi,
cultură care exprimă sinteza etnică dintre
autohtoni și iondoeuropeni), dar și dovezi
materiale ale epocii La Tene (fragmente
ceramice, vase de culoare cenușie închisă,
lucrate la roată în epoca dacilor), ale culturii
Chilia din sec. II- III e.n.(obiecte ceramice și
un cuțitaș din fier aparținând dacilor liberi) și
nu în ultimul rând urme materiale ale culturii
protoromanești din sec. VI-VII e.n, Ipotești-
Cândești (Mihai Butoi, D. Berciu, Materiale și
cercetări arheologice, VII, 1962, p. 139-143).
Descoperirilor aheologice au fost făcute în
cea mai mare parte în apropierea sau pe valea
pârâului Oboga, vale deosebit de pitorească
(cu păduri și în trecut cu fânețe bogate), care
străbate teritoriul comunei de la N la S, fiind
paralelă cu cursul meandrat al râului Dârjov.
Pe valea Oboga, în apropierea Ghizdavului,
a luat naștere satul Ordorești, considerat cel
mai vechi sat al com. Brebeni, însă depopulat
treptat după al Doilea Război Mondial (în
prezent mai există o singură gospodărie). În
anul 1831, din cele 12.843 familii ale județului
Olt, 90 familii alcătuiau satele Brebeni și
Ordorești - 76 familii în Brebeni și 14 familii
în Ordorești( Tablourile întocmite de marele
vistier din iulie 1831, Anuarul județului Olt
pe 1924, Slatina, 1924, pag. 11). Între 1832
și 1838, când satul Brebeni se afla pe moșia
clucerului Nicolae Trăznea, parohia bisericii
Sf. Nicolae, păstorită de preoții Matei sin Ion
Popescu, Dumitru sin Tudor, Dumitru sin
Andrei Croitoru, iar țârcovnic, Trică sin
popa Ion Dodârlea, cuprindea 84 familii
cu 348 de suflete, dintre care 3 familii de
țigani (Catagrafia 1832-1838, Mitropolia
Olteniei, pag.382, 383). După 1845, an
când în satul Brebeni a fost construită din
temelie biserica cu hranul Adormirea Maicii
Domnului(au slujit în perioada de început,
preot Maftei duhovnicul sin Ion, hirotonit
pe 22 iulie 1831 și Iordache sin popa
Dimitrie, țârcovnic), numărul de familii
Aspecte privind evoluţia numerică a populaţiei comunei
Brebeni-Olt
prof. Vasile Radian, prof. Pârşan Nistora
Sc. cu clasele I – VIII, Brebeni
Echipa de arheologi condusă de Mihai Butoi făcând
săpături la Brebeni (1966)

33. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 33
a crescut, ajungând la 118(Catagrafia de la
1845, Mitropolia Olteniei, pag. 84).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul
1896, satul Brebeni Români avea o populație
de 110 locuitori, în majoritate români, iar
Brebeni Sârbi, mai bine populat, prezenta
un număr total de locuitori estimat la 865
persoane, mai toți locuitorii având origine
bulgară. În Oltenia, ca și în Muntenia,
bulgarii sunt denumiți sârbi (Gh. I. Lahovari,
Marele dictionar geografic al Romaniei, Ed.
Stab. Grafic I. V. Socecu, str. Berzei nr. 59,
București, 1899, pag 642). Denumirea de
sărbi, bulgarii refugiați la nord de Dunăre
în Oltenia și Muntenia, și-au luat-o, poate,
pentru a se feri de incursiunile otomane,
frecvente la sfârșitul secolului al XVIII–
lea și începutul secolului al XIX–lea. În
prezent nu beneficiază de învățământ sau
liturghie în limba maternă, fiind supuși
unui proces de asimilare. Totuși în multe
familii din satul Brebeni Sârbi s-a vorbit
intens limba bulgară, mărturie stând în
acest sens Raportul de activitate nr. 376
din 22 aprilie 1950, întocmit de înv. Selu
Teodor, în care se menționa faptul că, la
Școala Brebeni Sârbi se întâmpinau mari
greutați la învățătură și din cauză că în familie
se vorbea limba bulgară, mai ales de elevii de
la ciclul I (C.L. Brebeni, Dosar - probleme
agricole 1950, fila 43). Bulgarii din Brebeni
sunt, probabil, descendenți ai bulgarilor care
s-au refugiat de opreliștea otomană începând
cu secolul XV și până în sec. XIX. Migrația
bulgarilor la nord de Dunăre s-a intensificat
mai ales in timpul războaielor ruso-turce, la
sfârșitul secolului al XVIII–lea și începutul
secolului al XIX–lea. Un moment important
în migrația bulgarilor, l-a constituit și apariția
unui stat independent la sud de Dunare cu
capitala la Vidin, creat de Osman Pazvantoglu,
iar bulgarii pentru a scăpa de persecuții, s-au
refugiat în număr mare în zona Olteniei și a
Munteniei. Numărul estimat al bulgarilor
din Romania, conform datelor ultimelor
recensăminte, este de aproximativ 10000,
majoritatea fiind răspândită în județele Timiș,
Arad, Dambovița, Constanța și Tulcea – ceea
ce reprezintă 0,04 din populația României.
S-a constatat că, în județul Olt, a existat
Document din 7 martie 1906 de numire a dr. Osias
Zaharia
Piramida vârstelor (1973)

34. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro34
Actorul Emanoil Petruț în timpul filmărilor (Tudor
Vladimirescu) alături de călăreți figuranți din
Brebeni–1960
un număr foarte redus de persoane care să
declare la recensăminte apartenența la etnia
bulgară, deși există sate a căror denumire
atesta și atestă prezența locuitorilor bulgari (la
recensământul din 2002 un singur locuitor din
Brebeni s-a declarat bulgar). Celelalte două
sate, Puturoasa și Ordorești, prezentau, tot la
sfârșitul sec. al XIX–lea, un număr mare de
locuitori pentru acele vremuri, 124 locuitori
în satul Puturoasa și 107 în Ordorești. Într-o
hartă intitulată „Densitatea și repartiția
naționalităților în România (1910–1912)”,
la sud de Slatina apare un areal colorat in
violet, areal căruia i se integrează și comuna
Brebeni, culoare reprezentând repartiția
bulgarilor, cu o densitate medie de sub 25 loc
km2. Dacă la sfârșitul secolului al XIX–lea,
populația din Brebeni era de 1206 locuitori,
peste 26 de ani aceasta aproape se va dubla,
ajungând în 1924 la 2296 locuitori, dintre
care 425 cetățeni erau capi de familie, iar
populația comunei reprezenta 1,27 la sută din
populația totală a județului Olt, județ care în
1923 avea 180.433 locuitori. Acest interval de
dublare a populației com Brebeni nu va mai fi
atins până în prezent (Anuarul judetului Olt,
Slatina,1924, pag. 141). Un an mai târziu, în
1925, în primele 8 luni ale anului, au fost 75
de nașteri, 26 decese și 9 căsătorii (Anuarul
județului Olt, Slatina, 1925). Recensământul
general al populației României din 29
decembrie 1930, a înregistrat în satul Brebeni
Sârbi 254 clădiri, 278 gospodării și 1320 de
locuitori, iar în Brebeni Români 122 clădiri,
126 de gospodării și 674 locuitori. În celelalte
două sate, în același an, situația se prezenta
astfel: Ordorești – 29 clădiri, 29 gospodării
și 138 de locuitori, Puturoasa – 60 clădiri,
59 gospodării și 344 de locuitori. Populația
ajungea în 1930 la 2476 locuitori. Mișcarea
populației comunei Brebeni în intervalul 1
ianuarie1931–1ianuarie1936s-acaracterizat
printr-un număr total de 465 nașteri și 256
decese, rezultând un spor la 1 ianuarie 1936
de 209 persone. Numărul nașterilor și al
deceselor în comuna Brebeni (intervalul
1931-1936) se prezenta astfel: 1931–nașteri=
89, decese= 59, 1932– nașteri= 102, decese=
51, 1933 – nașteri= 85, decese= 61, 1934–
nașteri= 92, decese= 52, 1935- nașteri = 97,
decese= 63 (Anuarul județului Olt, Slatina,
1936).
Între 1908 si 1955 numărul cel mai
mare de decese a fost în 1919 (103
persoane), decese determinate de
Primul Război Mondial și epidemia
de gripă spaniolă, apărută imediat
după marea conflagrație. Deși la acea
vreme societatea românească a privit
cu detașare pandemia de gripă, alte
evenimente ocupând prima pagină a
ziarelor, numărul mare al deceselor
vine însă să confirme gravitatea
situației: dacă în primul război

35. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 35
mondial, la nivel palanetar, au pierit peste
12 milioane de oameni, epidemia de gripă
spaniolă a secerat viețile a peste 40 milioane
de oameni, rata mortalității estimându-se
între 2,5 - 5 la mia de locuitori (A. Craciun,
V. Stoicescu–Amintiri despre ravagiile gripei
spaniole 1918-1919, Evz. din 03 iunie 2008).
Se constată, de asemenea, numărul mai redus
de decese înregistrate în anii 1908, 1910 și
1911, un element important al acestei scăderi
constituindu-l și numirea, începând cu data
de 7 martie 1906, în noul post de medic la
circumscripția sanitară nr. 3 Dobrotinet, a dr.
Osias Zaharia, care imediat de la numire a luat
o serie de măsuri de vaccinare a populației
comunelor arondate (numai în com. Coteana
au fost vaccinați în intervalul 10 martie– 11
aprilie 1906, 75 de copii cu vârste cuprinse
între 0–3 ani din 116 înscriși și revaccinați
54 cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, din
155 înscriși), de control amănunțit al tuturor
produselor destinate comercializării etc. (Arh.
Nat. Olt, primăria Coteana, Dosar–registrul
de procese verbale de epidemii 1906, filele
15, 16). Osias Zaharia a absolvit Fac. de
Medicină București in 1901, obținând titlul
de doctor cu teza „Despre tratamentul arterei
pulmonare” (Evrei în prima universitate din
România, 1860–1950, Comunitatea evreiască
din România, www.romanianjewish.org
moșteniri ale culturii iudaice).
După al Doilea Război Mondial și mai ales în
Tabel, casătorii și decese 1908 – 1955
Com. Brebeni -Olt
An căsătorii decese an casatorii decese an casatorii decese
1908 7 31 1924 19 38 1940 18 68
1909 20 50 1925 19 50 1941 23 48
1910 21 27 1926 14 52 1942 35 42
1911 20 29 1927 18 42 1943 21 59
1912 lipsa 46 1928 11 35 1944 28 65
1913 29 38 1929 18 48 1945 33 53
1914 33 48 1930 15 51 1946 26 39
1915 6 66 1931 24 59 1947 38 48
1916 8 48 1932 23 51 1948 42 53
1917 lipsa 36 1933 27 61 1949 39 45
1918 8 69 1934 40 52 1950 44 39
1919 22 103 1935 33 63 1951 26 36
1920 39 67 1936 26 70 1952 27 33
1921 21 40 1937 46 44 1953 31 29
1922 26 53 1938 28 42 1954 36 26
1923 13 51 1939 19 38 1955 60 33
(Arh. Primariei Brebeni)

36. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro36
anii ‘60, se constată o creștere semnificativă
a sporului natural al populației comunei
Brebeni, pe fondul unei natalități ridicate
și a unei mortalități în scadere. Astfel, în
semestrul I al anului 1963 s-au născut în
comună 39 de copii, 38 la domiciliu și
numai unul la maternitate și au decedat 13
persoane, din care 8 la vârsta de peste 65
ani, decese determinate în primul rănd de
boli cardiovasculare. Mortalitatea infantilă
era destul de mare, peste media pe țară, în
trimestrul I al anului 1963 înregistrându-se
3 decese, unul la domiciliu și două la spitalul
din Slatina (C.L. Brebeni, Dosar cu ședințele
ordinare ale Comitetului Executiv din 1963 -
Raport de sănătate, fila 11).
Estemerituldr.NeagoeNicolae,careîncepând
cu anul 1962, când s-a înființat Circa Sanitară
Teritorială Brebeni, a declanșat o serie de
măsuri temeinice, antiepidemiologice și de
igienă, de prevenire și eradicare a unor focare
de boli infecțioase, încă prezente în comună.
Până în anul 1962, locuitorii comunei Brebeni
primeau asistență medicală de la Circa
Sanitară Coteana, aceștia fiind obligați să se
deplaseze câțiva km pentru consultații, cu
toate că în anul 1951 doctorul Popescu Cornel
vizita comuna de două ori pe săptămână, fiind
ajutat în munca sa de către agentul sanitar-
pensionar Mărculescu Mihai și o moașă
comunală (C.L. Brebeni, Dosar - carnet
copier al ședințelor Sfatului Popular 1951-
proces verbal, fila 55). În luna iulie a anului
1963, la un an și jumătate de la înființare,
Circa Sanitară Teritorială Brebeni deservea
un numar de 4 sate: Brebeni–Români, Brebeni
Sârbi, Puturosa și Ordorești, însumând la
acea dată cca. 3500 locuitori. De asemenea,
toți salariații de la GAS - Brebeni, în număr
de 330, primeau asistență sanitară, aceștia
aflându-se în evidențele circumscripției
sanitare (C.L. Brebeni, Dosar cu ședintele
ordinare ale Comitetului Ex. 1963 –dare de
seamă asupra activității personalului sanitar,
24 iulie 1963).
Dispensarul comunal, în anul 1963, se afla la o
depărtare de 0,5 km de centrul administrativ
al comunei. Spațiul folosit și nu numai, total
necorespunzător (lipseau sobele, o parte din
personal fiind necalificat, cu moașe aduse din
rândul populației etc.), era compus din două
camere, folosite ca sală de tratamente și punct
de consultații. Personalul sanitar era alcătuit
din doi medici, Dr. Neagoe Nicolae și Dr.
Neagoe Elisabeta, un oficiant sanitar, o soră
de ocrotire, o moașă, un agent dezinfector și
un vizitiu. Cinci ani mai târziu, în anul 1968,
aceeași circă sanitară deservea un număr
de 5 sate: Brebeni Sârbi, Brebeni Români,
Ordorești, Valea Teiușului și Săltănești,
însumând o populație de cca. 3600 locuitori
(C.L. Brebeni, Dosar 1968, ședințe de
Comitet Ex. Provizoriu., raport sănătate din
30 iulie 1968, fila 25). Sediul dispensarului se
afla tot într-o casă particulară, spațiul fiind
reprezentat de un antreu și 3 camere, împărțite
în cabinet de consultații pentru adulți și
copii, o sală de tratamente și o cameră mai
mică folosită ca magazie. Personalul încadrat
la Circa Sanitară Brebeni era format dintr-
un număr mai mare de angajați față de anii
anteriori: soră ocrotire, moașă, soră pentru
IAS, oficiant sanitar, moașă punct Ordorești,
felcer medical IAS, agent dezinfector, om
de serviciu și vizitiu. Creșterea numerică a
populației comunei Brebeni s-a datorat și

37. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 37
măsurilor igienico–sanitare, măsuri care
au fost luate în aceasta perioadă, respectiv
eradicarea unor boli transmisibile, mai
ales difteria, tifosul exantematic și TBC-ul,
luându-se măsura vaccinarii tuturor copiilor
născuți în anul 1968.
Tot în programul igienico-sanitar au fost
incluse și moara din sat, brutăria, trei
cooperative de consum, un bufet, cele 4 școli
și o gradiniță sezonieră la IAS. Spre deosebire
de semestrul I al anului 1963, în semestrul
I al anului 1968 mortalitatea a atins valori
ceva mai mari, înregistrându-se în intervalul
1 ianuarie – 30 iulie 17 decese, iar numărul
nașterilor a fost de 44, din care două decese
sub un an (C.L. Brebeni, Dosar cu lucrările
ședinței de Comitet Ex. Provizoriu 1968,
raport sănătate din 30 iulie 1968, fila 26).
Intersant de remarcat este că, în anul 1964
la nivelul comunei Brebeni se înregistrau
în cadrul resurselor de muncă ale GAC
Brebeni, 927 familii înscrise, cu un număr
de 3097 membri de toate vârstele, din care
1386 bărbați. Dintre aceștia, în categoria
colectiviștilor apți de muncă (16 – 59 ani),
indiferent dacă participau sau nu la lucrări în
gospodărie, erau incluse 1828 persoane (801
bărbați), în afara gospodăriei activând 312
persoane (242 bărbați). Structura pe grupe
de vârstă a membrilor familiilor, aparținând
în anul 1964 Gospodăriei Agricole Brebeni, se
prezenta astfel: numărul membrilor de familie
de 60 de ani și peste era de 426 persoane, din
care 171 bărbați, cel al persoanelor în vârstă
de 14 - 15 ani de 362 (184 bărbați), iar cel al
membrilor de familie sub 14 ani reprezenta
324 persoane, din care 167 bărbați (C. L.
Brebeni, Dosar1964-resursele de munca ale
gospodăriilor agricole la 31 dec. 1964)
În cadrul recensământul populației și
locuințelor din 15–22 martie 1966, s-a
înregistrat un număr total al gospodăriilor de
946 (441 gospodării – satul Brebeni Sârbi, 350
– Brebeni Români, 114 –Teiuș, 41- Ordorești),
iar numărul membrilor gospodăriilor era de
3513, din care 1678 persoane înregistrate în
satul Brebeni - Sârbi, 1287 în Brebeni-Români,
400 în satul Teiuș și 148 în Ordorești. La acest
recensământ, în actele oficiale, nu figurează
ca sat component al comunei Brebeni, satul
Saltănești, acesta aparținând statistic satului
Brebeni Români. În ceea ce privește numărul
locuințelor, la recensământul din același an,
s-au înregistrat 927 locuințe (349 în Brebeni
Români, 435 în Brebeni Sârbi, 100 în Teiuș și
43înOrdorești),iarnumărultotalalcamerelor
de locuit fiind de 2098 (C. L. Brebeni, Dosar
nr. 161970 - lucrări privind recensământul
populației, anul 1966)
Din analiza situației populației și resurselor
de muncă la 1 ianuarie 1973 se constată
că, numărul total al salariaților la nivelul
comunei Brebeni era de 895 persoane din
totalul unei populații de 3464 locuitori. La
CAP Brebeni, lucrau tot timpul anului 875
persoane, din care 227 bărbați și 648 femei.
Din totalul salariaților, 19 persoane salariate
lucrau în cadrul localității Brebeni, având
însă domiciliul stabil în altă localitate, în cea
mai mare parte în Slatina, dintre aceștia 11
erau încadrați la IAS - Brebeni (tehnicieni,
ingineri, medici veterinari), iar 395 persoane
salariate aveau domiciliul in Brebeni și lucrau
în această localitate, în majoritatea lor la IAS -
234persoaneșihergheliaBrebeni-55persoane
(angajați ai hergheliei Brebeni au participat

38. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro38
ca figuranți călăreți la realizarea unor filme
care au marcat istoria cinematografiei
românești: “Tudor Vladimirescu”, cu Emanoil
Petruț -1960, iar murgul din acest film a
fost selectat de la Brebeni, „Haiducii”, regia
Dinu Cocea- 1965, 1966, „Columna”, regia
Mircea Drăgan-1968 etc) (C. L. Brebeni,
Dosar – situația populației și a resurselor de
muncă la 1 ian. 1973, filele 1-4). Un număr
semnificativ de locuitori care domiciliau
în comuna Brebeni, lucrau fie în localități
din județ, 460, fie în localități din exteriorul
județului, 40 ( Dosar 1973, balanța forței de
muncă, anexa B, fila 66). Din prima categorie,
453 persone erau angajate ale întreprinderilor
industriale din Slatina (IPA, Intreprinderea
de Aluminiu, Utilaj alimentar, IJCM, ITA,
IGO, PTTR, IREA, SMT etc.), iar din cea de-a
doua mulți lucrau ca salariați în orașul Pitești
la Combinatul Chimic, Textila, Argeșeana,
ITA etc. De asemenea, în gospodăria casnică
lucrau, în anul 1973, 239 persoane în vârstă
de muncă, toate din categoria feminină, din
care 207 proveneau din familii de salariați, iar
diferența (32) era reprezentată de personalul
din familiile membrilor cooperatori (Dosar
1973–Situația populației și a resurselor de
muncă, fila 4). Deși în anii 50 a inceput
procesul de alfabetizare în com. Brebeni,
rezultatele nu au fost conforme cu așteptările,
pentru că, la peste 20 de ani de la declanșarea
eradicării neștiintei de carte, în comuna
Brebeni mai existau înca analfabeți. Astfel,
numai dintre persoanele casnice un număr
de 59 figurau la rubrica pregătirea școlară ca
fiind neștiutoare de carte, cei mai numeroși
în grupa de vârstă cuprinsă între 44 - 72 ani,
iar alte 33 aveau între 1-2 clase (Dosar balanța
forței de muncă1973, anexa D, filele 67-82).
Grupa de populație reprezentată de studenți și
elevi care domiciliau în Brebeni și învățau în
alte localități, a avut o creștere semnificativă
comparativ cu anul 1924. Daca in anul 1924
aceasta grupa de populație era reprezentată
de numai 7 persoane ( 6 elevi la școlile
secundare și un student universitar), în 1973
s-a ajuns la un număr de 186 persoane, dintre
care 10 studenți: Constantinescu Nicolae –
Inst. Politehnic București, Ghergu A Felicia-
UniversitateaTimișoara,MierleșteanuEmilia-
Facultatea de Știinte Naturale, Craiova, Ivan
Gh. Florea – Fac. de Zootehnie, București,
Scaiete D. Maria - Facultatea de Zootehnie,
Cluj, Leanca Gh. Teodor- Facultatea de
Filologie, Cluj, Petculescu P. Elena - Fac.
de Farmacie, București, Stancu M. Petre -
Institutul Politehnic, Brașov, Ifrim V. Nicolae
- Fac. de Zootehnie, București, Florea M. Ion
- Inst. Politehnic, Brașov și 176 elevi (66 elevi
de liceu și 110 elevi la școlile profesionale,
sanitare, militare sau postliceale) (Anexa
C4, filele 146- 149, Dosar balanța forței de
muncă1973). O altă categorie a persoanelor
în vârstă de muncă, era reprezentată de
bolnavi sau invalizi temporar, numărul
acestora ajungând la 20 persoane, 6 dintre
aceștia fiind neștiutori de carte. (Idem, anexa
D4, fila 86-88). La aceasta, grupa persoanelor
în vârstă de muncă, se mai adăugau și cetățeni
care nu lucrau din alte cauze (50 persoane, cu
vârste cuprinse între 18 - 49 ani) și cei care
erau în căutare de lucru sau mai lucraseră,
însumând 36 de cetățeni (Anexa D3, filele
83-84, dosar balanța forței de muncă 1973).
Tot în anul 1973, numărul de salariați care
aveau locul de muncă în Brebeni ajungea la

39. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 39
309 persoane, repartizați astfel: 267 salariați
în agricultură ( 239 bărbați și 28 femei), 29 în
învățământ, 5 în administrație, 4 în circulația
mărfurilor și tot 4 salariați în industria locală
( Dosar 1973- balanța forței de muncă, fila
30). Doi ani mai târziu, în anul 1975, numărul
salariaților angajați în comuna Brebeni era de
414 persoane (341 bărbați și 73 femei), 395 de
salariți având domiciliul stabil în localitate, 18
înlocalitățidinjudețulOltșiunulcudomiciliul
în alt județ. Majoritatea acestor salariați lucrau
în sectorul agricol, reprezentând 85,26 la sută
din salariați, iar restul în industria locală (1,45
la sută), în servicii, respectiv telecomunicații,
circulația mărfurilor, învățământ, sănătate,
administrație (12,81 la sută) și în celelalte
ramuri de activitate (0,48 la sută) (Dosar
1973-balanța forței de muncă, fila 36). La
1 iulie 1973 populația comunei Brebeni
ajungea la 3545 locuitori (1811 femei si 1734
bărbați), pe sate populația fiind repartizată
astfel: Brebeni 88,6 la sută și Teiușul 11,4 la
sută. Se constată în intervalul 1 ianuarie 1973
- 1 iulie 1973 o creștere numerică a populației
localității cu 81 de locuitori. Fondul locativ,
în anul 1974, cuprindea 925 de locuințe,
repartizate pe sate astfel: Brebeni 825, Teiuș
100.
Între 1977 și 1992 populația com. Brebeni a
înregistrat un proces de scădere numerică,
acest fenomen de depopulare a fost generat de
politica de dezvoltare economică a orașelor,
mai ales industrială, element ce a contribuit la
atragerea forței de muncă tinere din localitate
spre centrele urbane din județul Olt sau din
alte județe. Astfel la recensământul din 1977,
comuna Brebeni avea 3535 de locuitori, iar în
1992 populația a ajuns la 2877, constatându-
se o scădere numerică a populației la nivel de
comună cu 18,62 la sută, diferențiat pe cele
două sate Brebeni (17,45 la sută) și Teiușul
(27,43 la sută). Trebuie menționat faptul că,
aceastăscăderenumericăapopulațieicomunei
Brebeni s-a datorat nu numai mișcărilor
migratorii (soldul mișcării migratorii negativ,
înregistrându-se valori absolute anuale de –
10 și chiar – 50 până în 1989), dar și sporului
natural cu valori scăzute, comparativ cu media
pe țară, cuprinse între 1,2 la mie și - 2,5 la mie
până în anul 1989. Migrarea forțelor tinere
apte pentru munca din localitatea Brebeni
spre centrele urbane industrializate, a generat
până în anul 1989 nu numai modificări
semnificative în structura populației pe
grupe de vârstă (a crescut ponderea grupei
15-59 ani și a scăzut ponderea grupei sub
15 ani, manifestându-se astfel un proces de
îmbătrânire demografică), dar și în valorile
sporului natural, foarte mici și chiar negative,
prin scăderea ponderii populației fertile (25
- 39 ani) și creșterea numărului populației
în varstă de 60 ani și peste. Dupa 1992 se
constată un proces de creștere numerică a
populației comunei, determinată în primul
rând de migrarea persoanelor plecate, dinspre
centrele urbane spre localitatea Brebeni
(măsurile de restructurare a industriei).
Astfel, dacă la recensământul din anul 2002
au fost înregistrați 2910 locuitori, dintre care
3 s-au declarat de etnie rromă și unul de etnie
bulgară, la cel din 2011 numărul de locuitori a
ajuns la 3080 (Prefectura jud. Olt, comunicat
de presă din 02. 02. 2012 privind rezultatele
provizorii ale recensământului din 2011, pag.
2)

40. MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro40
Publicaţii Periodice din Olt și Romanați
Prof. Ion D.Tîlvănoiu, Prof. Floriana Tîlvănoiu
Memoria Oltului își propune să facă o prezentare a celor mai importante publicații
periodice din Olt și Romanați. Plină de surprize, presa de altădată încântă cercetătorul,
aduce un plus de informație și de culoare, constituind un izvor istoric esențial pentru
cercetători. Apărute la Caracal ori la Slatina, periodicele dau informații despre apariția
primelor școli superioare din Slatina, despre preocupările corpului didactic între care se
desprinde figura colecționarului caracalean Ilie Constantinescu.
ESPUNEREA SITUAȚIUNEI
JUDEȚULUI OLTU, făcută de Comitetul
Permanent la deschiderea sesiunii ordinare
de la 15 oct.1885, Slatina, total 5 nr.
Tipografia „Ignoranticidul”, Slatina (1885),
Frații Benvenisti, Craiova, (1887), Tipo-
litografia Naționale Ralian și Ignat Samitca
(1888), Tipografia Societății (1900). Din
1901 devine MONITORUL JUDEȚULUI
OLT (1901-1916,1924-1930).
Nr. 6 din 1875 figurează la B.A.R. în
copie manuscris. Din capitolul referitor
la instrucție aflăm că în județ existau la
1875 60 de școli, 59 au funcționat iar 9
au fost în vacanță din lipsă de învățători.
„Populațiunea elevilor a fost de 1566 dintre
care 1502 elevi și 64 eleve.” Școli private
au fost 3. Învățători publici de gradul I-9
iar de gradul II-42, „salariați cei dintâi cu
câte 50 lei mensualu iar cei din urmă cu 30
mensualu”.
Date interesante pentru starea județului
Olt la 1875 reies și din capitolele referitoare
la: agricultură, serviciul sanitar, serviciul
veterinar și epizootic, serviciul militar,
temnițipoștărurală,administrația,serviciul
drumurilor, serviciul grădini publice.
Mai aflăm că Școala practică de agricultură
de la Strehareț „a fost frecventată
în cursul anului școlar 1884-1885
de 54 de elevi”, iar gimnaziul
real „și-a început activitatea
la 21 sept. 1884 cu o singură
clasă, deosebitele sciințe au fost
predate de doi profesori unul de
partea literară și altul de partea
sciintifică. Numărul școlarilor
scriși a fost de 38 pe lângă cari
au mai frecventat cursurile și 4Școala de agricultură de la Strehareți (1906)

41. MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 7
SEPTEMBRIE 2012
www.memoriaoltului.ro 41
auditori: 11 din aceștia au părăsit școala în
decursul anului așa că afară de auditori până
la finele anului au frecventat regulat 27 de
elevi din care 11 au fost promovați în clasa a
II a. Prin urmare și această instituțiune […]
n-a dat în destul un rezultat satisfăcător”.
JudețulOltaveaîn1885232biserici,unarest
(502 arestați intrați în cursul anului, din
apr. până în oct. 1885), birouri de telegraf
și poștă existau la Șerbănești și Vedea-Olt.
Nr. din 15 oct. 1887 oferă date suplimentare
privind bugetul general. Din capitolul
„Instrucțiune publică” aflăm că în acest
an s-au înființat școli la Coteana, Buzesci,
Bălțați, Turia Priseaca, Potcoava, Ursoia,
Tesluiul, Băresci, Mierlești, Perieți și
Ciriașovu”. Gimnaziul real are în anul școlar
1886-1887 trei clase cu 30 de elevi din care
au promovat 29. În anul 1888 au funcționat
în județ 68 școli, 20 învățători suplinitori,35
provizorii și 13 definitivi. Gimnaziul real
avea acum 4 clase, 7 profesori și 46 de elevi
la cursuri.
Din nr. pe 1900 reținem că până în oct.
s-au născut 2815 bărbați și 2606 femei.
Pe lângă spitalul din Slatina din 1900 mai
exista unul la Drăgoești. Instrucția publică
se făcea acum în 5 școli primare
urbane și 103 școale rurale cu
15 institutori și 112 învățători.
Jandarmeria rurală număra 43 de
oameni și 40 de cai, repartizați în 8
secțiuni. Între cauzele afecțiunilor
care se înmulțesc sunt amintite
„necurățenia, lipsa de hrană
suficientă și alcoolismul”.
(B.A.R. P.I. 12 915)
FACLA, revista Liceului nr. 1 din Caracal,
1969, număr festiv dedicat aniversării a 25
de ani de la eliberarea României de sub jugul
fascist. Din colectivul de redacție fac parte:
Florian Mihai Țițirigă, Filofteia Burlescu,
Silvia Dragu, George Cândea, Rodica
Danciu, George Buzatu. Îndrumător–prof.
emerit Pătru Crăciun.
Spitalul din Slatina (1906)
Facla, revista Liceului nr. 1 din Caracal