https://neculaifantanaru.com Patapievici, horia roman - radu daescu 3

1. PLAI CU BOI 14 (7941semne) H.-R. PATAPIEVICI
martie 2002
R A D U D Ă E S C U
(partea a treia)
„Să-ţi spun cum am cunoscut-o pe maică-ta. Lucra la ghişeu, la CEC. Îl ştiam deja pe
taică-tău, din Ministerul de finanţe. El era un adevărat funcţionar de minister, ein
echter Beamter, eu, cum mă ştii, eram un artist, mai boem, mai neserios, mai liber,
mai puţin rigid. Taică-tău, o-ho, erau destul de … destul de bou. Ha, ha! Era
admirabil, te rog să mă crezi. Dar poate în Germania, nu la noi. La nemţi
conştiinciozitatea şi fidelitatea sunt nişte virtuţi. La noi, mă rog, la noi sunt semnul
pe frunte, marca pentru toţi isteţii că eşti o vacă bună de muls. Bietul taică-tău, aşa
frumos, înalt, suplu, deştept, manierat cum era, era fraierul tuturor, prin definiţie.
Toţi îl fentau, toţi îl foloseau, nimeni nu îl cruţa. Toţi îşi ştergeau picioarele cu el.”
„Mda, bietul de el”, adăugă după o pauză Radu Dăescu, oarecum melancolic, „toţi îl
exploatau.” „Dragul de el!”
Faptul că Radu Dăescu vorbea de tata la trecut mă scotea din sărite. Şi că îl
complimenta condescendent, mă înfuria la culme. Mă stăpâneam însă, fumând mai
mult. Deloc nu sesizam contradicţia că eu însumi aveam despre tata o părere
execrabilă şi că, spre deosebire de Radu Dăescu, nu îl vedeam nici frumos, nici înalt,
nici suplu, nici deştept şi nici manierat – ci, pur şi simplu, bou: un adult ca toţi
adulţii, adică un bou.
„Revin însă la maică-ta”, spuse Radu Dăescu. „Aveam o treabă de rezolvat la CEC şi,
cum ştiam că ea lucrează la ghişeu, am venit cu o pilă din partea lui taică-tău, care,
fireşte, nu pusese nici una. Am minţit-o din prima clipă, iar ea m-a plăcut imediat.
Am ştiut asta din prima clipă. Să nu mi-o iei în nume de rău, dar aşa, să ştii şi tu, se
petrec lucrurile. Când o femeie te place, ţi se dăruie din prima clipă. Ştii asta după
cum îţi spune ‚mulţumesc’ când tu îi întinzi o hârtie ori după cum îţi răspunde la
întrebarea cea mai anodină. ‚Coborâţi la prima?’, o întrebi şi, după cum îţi răspunde,
ştii dacă te vei putea culca cu ea ori nu. E o chestiune de rutină să ajungi cu ea în pat,
după aceea. Prima clipă e hotărâtoare. Suntem acceptaţi ori respinşi din prima clipă –
şi fără drept de apel. De ce, Dumnezeu ştie! Maică-ta m-a acceptat din prima clipă,
atunci când i-am turnat prima minciună. Ha, ha!” Spunând, pentru a câta oară?, acest
inept „Ha, ha!”, Radu Dăescu nu mă mai privea. Se uita ţintă la picioarele lui.
“Oglinda mamei tale eşti – şi ea în tine-şi vede prima ei splendoare”
(va urma)