1. TEOFILACT
LIGURDA
he
SONTINEOLOVELLA
Prolog
Traisem in ultimii ani un adevarat chin. Cei din jurul meu credeau ca sunt nebun, in realitate nefiind
asa. Recunosc, poate ca nu mai eram "normal", dar a nu mai fi "normal" nu insemna a fi nebun. Trecerea
mea de la normal la aceasta stare de "anormal" s-a intamplat intr-o tara straina, unde plecasem pentru a
ma refugia. Voiam sa gasesc oameni care sa iubeasca "focul", asa cum eu il iubeam, dar tara aceea m-a
dezamagit. Toti iubeau vitrinele si nu credeau in acest foc. Nu credeau pentru ca nu traiau in "el", caci ce
folos ar avea ei daca tu crezi si ei nu. Pentru ca a crede in "foc" e una si a arde e cu totul altceva. Ei bine,
aceia nu numai ca nu ardeau, dar nici nu credeau in "focul" de care va vorbesc. M-au deceptionat si, intr-
o dupa amiaza, cand ma gandeam ce argumente sa le aduc pentru ca si ei sa creada, am auzit trei batai in
geam.
Eram la primul etaj. Astfel, era exclus ca cineva "vizibil" sa poata face asta. intr-adevar, era un tanar,
imbracat intr-un stihar vernil cu reflexe argintii... Dincolo... in adancul cerului, vedeam, prin perdeaua
groasa de copaci, cerul deschis si o multime de barbati in varsta... arzand in flacari. Toti pluteau pe un
nor ce ardea. Privindu-i... flacarile lor au inceput sa arda si mai tare. Deodata, un fulger a tasnit din cel
mai batran dintre ei si s-a infipt in mine. in clipa aceea, m-au cuprins si pe mine "flacarile" si m-am
prabusit in imensa bucurie a "arderii". Mi-am revenit repede si, "arzand" astfel, am alergat in graba la
prietenul meu (singurul care credea in foc) sa-i spun viziunea mea. Uimit, am constatat ca prietenul m-a
sfatuit sa ma internez intr-un spital, deoarece as fi bolnav... L-am lasat in pace. Vazand ca nu pricepe
nimic... am plecat sa ma plimb; nu puteam sta locului. Spre surpriza mea insa, oamenii se speriau cand
ma vedeau si ma ocoleau. Tinerele treceau pe trotuarul celalalt si nu intelegeam de ce...
In fond, ce mi-ar fi pasat mie de ei, din moment ce flacarile in care "stateam" erau o adevarata betie?
Habar nu aveau ce este acela "foc", daramite "arderea" in flacari! S-au petrecut lucruri ciudate in jurul
meu. Au venit doua masini de politie... politistii m-au prins si m-au dus undeva unde... mi-au facut apoi
o injectie. Am dormit "dus". M-am trezit apoi, eram intr-o clinica psihiatrica, ma internasera acolo...
degeaba. M-au tinut o saptamana... s-au convins ca sunt normal, apoi mi-au dat drumul.
De fapt, sincer fiind, flacarile incetasera. Ardeau "normal" si pesemne ca aratam normal. Nu am mai
ramas in tara aceea decat vreo zece zile si m-am intors in tara in care ma nascusem, acasa. Oricum, aici
tot mai aveam prieteni, dintre cei care credeau...
Iata, intr-o zi, am simtit din nou intrand in mine un fulger. Iar am inceput sa "ard" si din nou cei din jur
au inceput sa reactioneze la fel... Ai mei, sora si tatal, au chemat salvarea. De aceasta data, flacarile au
tinut trei zile, asa ca m-au tinut trei luni in spital, pentru a reveni la "normal". Doi ani la rand flacarile au
revenit si, odata cu ele, clinica psihiatrica. Doctorul meu era din ce in ce mai ingrijorat, sora mea cea
buna la fel. Eu, insa, eram fericit. Flacarile erau pentru mine tot ceea ce poate fi mai frumos. Prin ele
vedeam, intelegeam si cunosteam mai bine tot ceea ce se petrecea in jurul meu. in clinica de psihiatrie
ma simteam "bine"... Bolnavii erau toti suflete alese. Numai cu injectiile nu ma impacam. Erau
groaznice.
In cel de-al patrulea an (1976), in timp ce "ardeam" normal la masa de lucru, pe la ora 1 noaptea...
inaintea ochilor mei a aparut un barbat imbracat intr-un costum aparte. Si el era "in flacari". Statea la o
masa, ca si mine, cu mana dreapta isi rezema capul, iar cu degetul mare batea tactul unui cant pe care
nu-l auzeam. S-a uitat la mine lung, serios... si mi-a spus poruncitor: "Canta!".
In clipa aceea m-au napadit "flacarile" si am inceput sa cant in nestire. Am cantat sapte zile si sapte
nopti, impreuna, timp in care nu am dormit si nu am mancat nimic. Am baut doar ceaiuri si compoturi pe
care mi le aducea sora mea cea buna. in a saptea zi, Densi (asa il chema) s-a retras... si, in flacari fiind,

2. am inteles prezentul, trecutul si viitorul. Tot ce intelegeam... nu puteam comunica. Neputand spune
nimic, neputand explica ceea ce se intamplase... sora mea cea buna m-a internat din nou in acea clinica.
Doctorul a constatat, dupa o luna, ca nu voi mai putea fi "normal" si atunci mi-a luat din mana ceaiul si
compotul. Eu eram in al "noualea cer de bucurii", ca voi fi fortat sa ies dintre semenii mei si sa ma
insingurez.
Densi si cantecul lui imi erau de ajuns. Flacarile erau imbatatoare. Asa am ajuns un insingurat in
"universul meu de flacari".
De fapt, la un moment dat nu mai "simteam flacarile", ma obisnuisem sa raman in ele si consider ca
intrasem intr-o noua "normalitate". Dovada... sora mea se linistise si nu se mai framanta. Simtise noul
meu echilibru si nu mai apela la doctor. Eu, insa, nu-i povesteam despre discutiile mele cu Densi. Era
secretul meu pe care aveam sa i-l descopar mai tarziu.
Densi venea din cand in cand la mine, sa-mi povesteasca despre lumea unde el traia. Era chiar din
"cetatea flacarilor", numita OPAL. Totdeauna ma punea sa-i cant... si asta faceam... ii cantam tema
introductiva din simfonia a doua de Johanes Brahms. Apoi, intram in subiect. Dupa ce am inteles
oarecum tainele lumii din care venea, am indraznit sa-l intreb daca el a fost vreodata pe Pamant. Mi-a
spus ca fusese de doua ori. Prima data in Egipt, fiind ucenicul Marelui Trimis Isus, purtand numele de
Ioan. A doua oara, cu opt secole mai tarziu, in Bizant, fiind Maxim Marturisitorul, cel ce descifrase
drumul catre Universul Launtric si initiase cultul inchinatorilor la "Frumusetea Divina".
Am ramas uluit, deoarece Maxim era pentru mine un adevarat zeu, fusese primul care ma invatase cum
sa cobor in adancurile sufletului meu, cel ce ma invatase sa renunt la slujirea formelor, ma invatase sa
lepad cojile si sa gust miezul. il iubeam mult, inca din timpul adolescentei... I-am sculptat chipul intr-o
bucata de lemn gros, ce pecetluia "intrarea" lui in locuinta mea. Lui Maxim ii datoram cunoasterea
"Luminii Taborice" si bucuriile ce le aduce extazul in fata Armoniei, frumusetii Sublimului.
Ioan era cel de-al doilea zeul al meu. De la el invatasem semnificatia "logosului", a cuvantului, a
gandirii. Ma invatase sa inteleg arhitectura lui "alfa si omega", semnificatia sa cu doua taisuri. Din
Apocalipsul lui, intelesesem semnificatia celor sapte ingeri, a celor sapte sfesnice. Prin el dezlegasem
misterul cartii cu sapte peceti. Lui ii datoram descifrarea celei de-a doua veniri a lui Christos, care era
sub simbolul sangelui, adica al filosofiei ce avea sa aduca sintezele cele datatoare de sens. Nu-mi venea
sa cred... Era o intamplare care ma coplesea.
Daca Densi ar fi avut corp pozitiv, material, ca mine, l-as fi imbratisat. Nu-l vedeam pe Densi decat cu
ochii mintii. Am dorit din toata inima sa-mi povesteasca vietile lui pe Pamant. Ce taine ascundea iubirea
dintre el si Isus... pe cand era Ioan -ucenicul cel iubit? Doream sa aflu ce au invatat ei de la egipteni, de
ce Isus a venit in Egipt si cum de Ioan a avut acele viziuni apocaliptice? Mai doream sa aflu cum a reusit
el sa descifreze, cand venise in Bizant, tehnica rugaciunii interioare si care erau in fond convingerile lui.
Observasem in Filocalie cum Maxim Marturisitorul ascundea convingeri, evitand sa le formuleze cu
claritate, poate pentru a nu intra in conflict cu autoritatile oficiale. Asa am ajuns sa-l rog mereu pe Densi
sa-mi povesteasca viata lui pe Pamant.
imi vorbea mereu despre tot felul de minuni ce se petrec in lumea lui, dar eu mereu il rugam:
"Povesteste-mi vietile tale de pe Pamant !"... L-am tot rugat, pana ce, acum doua zile, mi-a promis ca-mi
va povesti cele doua calatorii intreprinse de el pe Pamant. Mi-a spus ca ar fi bine sa notez, sa scriu ce-mi
va povesti, pentru ca e bine ca si pamantenii sa cunoasca eforturile pe care cei din straturile superioare le
depun pentru a sprijini oamenii in evolutia lor spirituala.
Marii ganditori veniti pe Pamant provin din straturile superioare ale imparatiei Luminii.
SEMANATORII PROVIN DIN MAREA FAMILIE A LUMINILOR. EI SEAMANA, PENTRU CA
PAMaNTENII SAAIBA CE ADUNA.
Astfel, promitandu-mi Densi ca-mi va povesti, m-am pregatit sufleteste... si, in zorii zile de 5 aprilie
1978, dupa ce luasem micul dejun cu buna mea sora, i-am povestit acesteia bucuriile ce le aveam; intre
timp, sora mea imi cunoscuse tainele si, de aceea, a venit si ea cu mine in acea dimineata, in camera de
lucru. Am scos discul ce continea Simfonia a II-a de Brahms, pentru a crea atmosfera ce-i placea atat de
mult lui Densi. Violoncelele au deschis un nou univers, sonor si grav. Corul raspundea calm si cald

3. tonului grav al violoncelelor si... primul dialog intre suflatori si instrumentele de coarde se infiripa...
oferindu-ne o tema densa, plina de semnificatii datatoare de sens. in camera noastra lumina era stinsa.
Straluceau doar ochii bufnitei sculptate in lemn de tei.
In atmosfera descrisa, plina de mister, a aparut Densi, imbracat ca un preot egiptean, intr-un vesmant
straveziu, sobru dar luminos. Purta pe cap mitra preotilor si in mana tinea semnul initiatilor egipteni, un
"T" incununat cu un mic cerc -semnul purtatorilor de taine, al celor legati prin juramant sever sa nu
divulge ceea ce ei stiau.
_______________________________________________________________________
logos(1) -substantiv; termen introdus de Heraclit din Efes, cu sensul de ordine necesara, proprie
deopotriva cosmosului si gandirii omenesti in forma ei superioara; ulterior, i s-au atribuit sensuri
diverse, cum ar fi (ratiune cosmica sau destin -stoicii, ratiune divina -Filon iudeul, o ipostaza a
divinitatii, cuvant divin -neoplatonismul si crestinismul); cuvantarre, discurs;
Filocalia(2) -culegere cu scrieri ale Sfintilor Parinti ai bisericii ortodoxe ce pledeaza pentru viata
contemplativa, axata pe interiorizare si rugaciune; ea cuprinde scrierile Sfintilor Parinti ai secolelor VIII
-IX; la noi in tara, primele 4 volume au aparut intre anii 1946-1978, din 1975 editandu-se volumele 5, 6,
7, urmand si restul, pana la 10;
ATLANTIDA
... "ARIA -pe coarda sol"
Armoniile sonore faceau intreg spatiul sa vibreze. Ochii scanteietori ai bufnitei ce permanent era
"treaza", scanteiau in intuneric.
Densi, din ale carui vesminte izvorau reflexe multicolore, se aseza. isi sprijini un timp barbia cu mana
stanga, apoi isi incepu povestirea:
Cele mai frumoase amintiri le am din Egipt. in vecii vecilor nu voi uita noptile acelea linistite in care
Isus venea langa Marea Piramida a lui Xerotemus-Keops-Pta si discutam multele si nesfarsitele
probleme. Nu pot uita palidele licariri ale stelelor si scarabeii ce luminau in noapte. Adesea, apropierea
lui Isus era insotita de o muzica necunoscuta, care facea ca misterul misiunii sale sa se amplifice. Fusese
prescris ca Isus Christos sa se pozitiveze in Egipt, la cel mai curat popor, la cel mai disciplinat, cel mai
credincios, cu cei mai intelepti initiati. Fusese prescris ca El, de mic, sa creasca la lumina opaitelor si
tortelor marilor initiati, pentru ca prin ei si alaturi de ei, Isus sa se poata acomoda cu gandirea
pamanteana.
Teologii crestini n-au inteles multe. Ei considerau ca Isus putea face orice. Daca au citit ca la 12 ani
putea vorbi in Templul de la Ierusalim, au crezut ca venise din imparatia Luminii, cunoscand toata
Biblia pe dinafara, inca de acolo, din Lumea Lui. Nu! Isus a luat cunostinta de Biblie in Alexandria, de
la inteleptul Muoni-Talan-Xep, de la care a mai invatat alfabetul iudaic.
Biblia a fost prima carte pe care Isus-copilul a cerut-o initiatilor egipteni. Acestia, intuind si simtind
lumina ce o emana El -copilul, s-au conformat dorintelor Lui. L-au invatat in scurt timp alfabetul iudaic,
iar El, in cateva saptamani, a parcurs Biblia.
A cerut apoi Mamei Sale sa mearga sa vada Ierusalimul; ajuns acolo, a mers la carturarii templului si i-a
uimit cu invatatura si patrunderea Sa.
Nasterea mea in Egipt a fost si ea prescrisa. Isus avea nevoie de un partener de discutie, de un prieten
sincer si devotat. M-am oferit sa fiu eu acela. Cu aproximativ saizeci de ani inainte de coborarea Sa, Isus
m-a intrebat: "Vii cu Mine sa impartim bucuriile si necazurile?". I-am zambit... in OPAL, eu eram, ca sa
zic asa, slabiciunea Lui. Ma iubea mai mult ca pe oricare altul dintre prietenii Sai. Sunt mult mai mic ca
El, din punct de vedere al campului magnetic-mensonic-luminic. Poate de aceea, nici eu nu intelegeam
de ce Isus tinea asa de mult la mine. Am venit pe Pamant cu sapte ani mai tarziu ca El. Asa a spus El si
asa am facut.

4. Pamantul are o atmosfera insuportabila pentru noi, cei din OPAL. Nu puteam cobori decat cu mari si
neinchipuite eforturi. Ca sa se obisnuiasca cu Pamantul, Isus a trebuit sa coboare treptat, strat cu strat,
acomodarea Lui durand aproximativ 60 de ani.
Ce stiti voi? Spuneti ca Dumnezeu este Atotputernic si ca poate orice. Ei bine, nu poate chiar orice sa
faca. Nu poate calca Legile. Pentru a birui forta cu care Pamantul il respingea, Isus a coborat de mii de
ori, acomodandu-se, antrenandu-se, fortandu-ti respiratia pentru a se acomoda cu atmosfera propice
Pamantului.
si eu am avut probleme cu acomodarea, am avut nevoie de vreo douazeci de ani ca sa ma pot obisnui cu
atmosfera pamanteana.
Ce stiti voi? Credeti ca Dumnezeu face un semn si... gata, se rezolva totul! Nu! Orice rezolvare cere
stradanie, cere efort, ravna si zel, pentru a putea face ceva. Minuni nu exista! Chiar Parintele
Luminilor... cand vrea sa rezolve ceva, gandeste, se framanta, cauta, cerceteaza, discuta cu colaboratorii
Sai, dupa care iau impreuna decizia.
Venirea lui Isus pe Pamant a fost precedata de un Mare Sfat al inteleptilor din OPAL. Cu aproape saizeci
de ani inaintea Venirii Lui, Parintele Luminii a chemat in Marea Sala a Tacerii pe toti Fiii Sai, pe toti
inteleptii Sai, pe toti Colaboratorii Sai. Primul a luat cuvantul El-insusi, Parintele Luminilor:
"Lumea Luciferica de pe Pamant evolueaza din rau in mai rau. Neamul ce s-a format din Ordinul Nostru
s-a deformat intr-atat incat aproape ca nu mai are sanse sa se refaca. Pe de alta parte, Pamantul are
nevoie de un Trimis din Lumea Noastra, pentru a putea primi clarificarile necesare unei evolutii
armonioase. Pamantul trece printr-o serioasa criza de orientare. Doar in doua zone exista ordine si
disciplina. Restul evolueaza haotic. Poporul iudeu caruia EU i-am trimis misionari s-a distantat de toate
celelalte religii. Religia lor e incalcita si plina de erori. Pe langa aceasta, culorile negre conduc direct in
prapastie masele. Cine dintre NOI vrea sa colaboreze, sa coboare pe Pamant, pentru o Misiune Speciala?
Va fi foarte greu si sunt foarte putine sanse de reusita! Cine doreste?", a mai intrebat Parintele Luminilor.
In clipa aceea Isus, Umilinta Divina, a sarit in sus si a strigat cu glas plin de optimism: "Eu am sa merg,
Parinte !".
"Vei cobori sub semnul suferintei, vei intampina greutati, vei fi singur, iar noi nu te vom putea ajuta prea
mult". Astfel a fost avertizat Isus de catre Sfantul Nostru Parinte.
"Primesc oricum ar fi, accept oricare mi-ar fi destinul", a raspuns Isus, Umilinta Divina.
"Chiar singur... nu se poate, nu poti merge. Ai nevoie de un insotitor, de un prieten care sa te
insoteasca... cel putin el. Nu vei putea avea prieteni in randul pamantenilor, prieteni care sa fie alaturi de
tine in momentele cele mai grele".
Atunci, Isus s-a intors catre mine si, zambind, a spus:
"Vii cu mine, sa impartim bucuriile si necazurile?"...
I-am zambit. S-a intors si a spus catre Sfantul Parinte: "Am gasit pe cel care sa ma insoteasca!". Sfantul
Parinte al Luminilor statea neclintit, privind catre Isus. Privirile toate erau atintite spre cel care se oferise
sa coboare... in cel mai crunt intuneric. Parintele il privea cu adancime, toata sala tacea... A fost o tacere
lunga... toti aveau parca o presimtire, vestitoare de semne neprielnice. Toti cei din sala am inteles ca
ceva se va intampla, ceva care va face ca misiunea sa nu poata fi implinita desavarsit.
Dupa o lunga tacere, sobru, solemn si retinut, Parintele i-a spus: "PREGATEsTE-TE!"
Acesta a fost inceputul. De la acea adunare s-a cristalizat misiunea lui Isus, misiune ce era direct legata
de mine. Atunci, am inceput coborarea... dar tot El a hotarat ca eu sa vin mai tarziu. M-am supus...
Aici, Densi a facut o pauza, s-a oprit si a ramas pe ganduri. Era dus pe ganduri, statea cufundat in
sine.... A inchis ochii si mi-a spus:
- Simt nevoia sa ascult ceva frumos din muzica voastra.
Am ales "Neterminata" lui Schubert si am pus acul pick-up-ului la partea a doua a simfoniei, cea care ii
placea lui cel mai mult. A ascultat cateva minute, dupa care...

5. - Pune ceva mai simplu si mai trist. Mi-am adus aminte de prima mea venire pe Pamant, in timpul
infloritoarei Atlantide si vreau sa incep cu ea. Cauta ceva mai trist.
................................................................................................
Atlantida a fost un continent infloritor, avea cea mai inalta religie din toate cate au fost si cei mai
intelepti misionari. Acestia, prin inaltimea gandirii lor, au produs un fior spiritual asa de mare... incat
ajunsesera sa se jertfeasca singuri, cu sutele. Menzeomenii! Asa se numeau cei din neamul minunat care
a dat cele mai numeroase spirite ce au ajuns pana in Orasul de Aur.
Hai... pune ceva trist ca sa-mi amintesc mai bine de acea prima venire a mea pe Pamant.
Am luat "Neterminata"... si am pus "Aria pentru coarda sol", vestita piesa a lui Bach.
- Da... de asa ceva simteam nevoia..., a soptit Densi si iar s-a cufundat in ganduri.
... Aria s-a terminat si Densi mi-a transmis, telepatic, sa o mai pun o data. Am pus-o din nou. Deodata...
si-a ridicat capul si ne-a privit cu ochii larg deschisi. Avea in ei ceva razboinic, ceva plin de revolta,
ceva care pe noi ne-a infricosat.
- Menzeomenii... Atlantida nu si-a meritat pedeapsa. Din cauza luciferienilor au pierit zeci de milioane
de oameni nevinovati. Dar... Dumnezeu -Parintele Luminilor - nu a avut alta cale de a pedepsi
luciferienii... Doar ploaia de foc si cutremurele, urmate de scufundarea intregului continent.
Atlantida se intindea, pe uscat, intre Mexicul de azi si Franta....
Despre Egipt am foarte multe amintiri... Va pot povesti multe detalii.
Despre calatoria mea in Bizant imi amintesc si mai multe. Va voi putea vorbi real despre viata unui
"om", cu toate caderile si urcusurile lui. Din viata particulara pe care am avut-o in Atlantida nu va pot
povesti acum, nu-mi amintesc prea multe detalii. Va voi spune, insa, tot ce stiu acum, lucruri de care nu
voi putea uita de fapt niciodata.
Initial, Atlantida a fost un adevarat Rai pe Pamant. Aveau o filosofie simpla, dar foarte adanca. Pentru ei,
lumea vizibila provenea dintr-un ocean de prafuri cosmice, in care Lumina era amestecata cu
intunericul. Prin miscare activa, Lumina a biruit intunericul si au aparut astfel fiintele iubitoare care
traiau si se jertfeau prin si pentru iubire. Lumina era Atotputernica, ea vorbea in totul si era prezenta in
toate, indruma fiintele sa activeze, sa nu stea niciodata. Veghea si Trezirea erau Lumina. Somnul si
Moartea erau intunericul. intunericul era slab si neputincios. Lumina, cu puterile ei nemarginite, a
transformat fiintele iubitoare in fiinte cugetatoare; astfel a aparut omul activ, suprema activitate fiind
JERTFA.
Menzeomenii erau de o vivacitate rara. Veseli, vioi, fiecare dintre ei muncea pentru toti ceilalti. Dupa
cum nu existau idoli, nu existau banii. Nu existau arcuri sau sabii. Erau vegetarieni, erau puri si nu stiau
sa loveasca sau sa ucida. Nu existau legi, nu existau pedepse, nu existau judecatori. Nu cunosteau
caderea. Faceau parte din elita spirituala ancestrala... nu cunosteau pacatul. Aveau ritualuri... Toate
evenimentele erau sarbatorite. Sarbatoreau nasterea si se bucurau extrem de tare cand cineva lepada
haina trupului. Casatoriile erau celebrate de batranii intelepti. Acestia infasurau tinerii cu ghirlande de
flori... Sa nu va inchipuiti, insa, ca nu aveau conducatori. Erau inteleptii, marii ganditori.
Aveau un singur cult: cultul Zeului Anomionao care provenea din OPAL. Anomionao fusese trimis
menzeomenilor pentru a descoperi acestora Tainele Universului Spiritual. Ei aflasera cu aceasta ocazie
date despre Straturi, cunosteau existenta Orasului de Aur, stiau multe lucruri despre OPAL si despre
radiatiile acestuia. Pentru ei, OPALUL era insusi Soarele. Asa ii invatase Anomionao... Opalul este o
sfera perfecta de fiinte care se jertfesc pentru Lumina. Menzeomenii aveau scoli, ei cercetau, studiau in
forme si sisteme pe care daca le-as reda nu le-ati intelege. Limbajul lor ara aparte. Pentru ei, sensul vietii
era iubirea pana la jertfa. Aveau manastiri cu sutele... Aici, menzeomenii se retrageau pentru meditatie si
contemplatie. Era o lume cum poate doar peste zeci de mii de ani pe Pamant va mai fi...
Pe masura ce treceau secolele, menzeomenii se imputinau, filosofia lor degenera in religie... Aparea un
nou popor: Suhlaminii - un popor mult mai redus ca conceptie, avand tendinta de a face un ideal din
toate. Dar si ei erau curati. Curati dar... cam redusi mintal. De pilda, ideea de jertfa a fost impinsa pana

6. la sinucidere pentru Lumina. Ridicau Luminii altare si intretineau aici un foc continuu. intretinerea
focului era facuta de catre fecioare si copii si constituia principalul mijloc, principala preocupare pentru
a tine legatura cu Lumina. Suhlaminii au fost primii care au ridicat altare Luminii, in varful unei mari
piramide in trepte. Deci lor, suhlaminilor, le apartine ideea de a construi piramide, simbolul maturitatii si
al nobletii spirituale.
Cum va spuneam... au mers pana acolo incat au instituit cultul sinuciderii. Cine vroia sa intre in
imparatia Luminii, mergea in varful unui munte si se arunca de acolo intr-o prapastie. Se spunea despre
cel care are curajul sa faca acest gest ca va trai in vecii vecilor, sub privirile iubitoare ale Zeitei Luminii.
Pe masura trecerii timpului, au ajuns la religie... in toata regula si puterea cuvantului. incet-incet, Zeita
Luminii a fost abandonata si au instituit cultul Zeului sarpe cu aripi colorate de papagal. Constiinta
inferioritatii lor spirituale i-a impins sa se asemene unui sarpe ce primeste aripi de la Zeita Luminii si
poate zbura astfel spre imparatia Luminii.
Nu dupa mult timp, sarpele inaripat a devenit zeul suprem, aducand-i acestuia cele mai bune si mai
pretioase jertfe. Zeita Luminii mai era pretuita doar in templele stravechi, temple ce mai pastrau inca
traditia menzeomenilor. N-a durat prea mult si s-a stins totusi si aceasta traditie. Atunci Atlantida a
inceput sa cunoasca un vadit declin.
Aici trebuie sa ne oprim. Trebuie sa ne ocupam putin de soarta Luciferienilor. in acest rastimp, ei
cerusera salvarea de la OPAL. Erau spirite negre, argintii, cazute, deformate, dar extrem de inteligente.
Nu se puteau intrupa pe orice planeta, deoarece erau foarte "grei" si emanatiile lor nu se impacau, de
exemplu, cu cele ale Pamantului. OPALUL si-a revarsat atunci Lumina asupra lor, astfel ca ei au capatat
puteri de a cobori pe Pamant. Au fagaduit atunci ca vor fi ascultatori si supusi.
In preajma anului 1600 i.C., a inceput nasterea lor in poporul suhlamin.
OPALUL a constatat totusi ca, nu dupa mult timp, Luciferienii au devenit trufasi si neascultatori. Cautau
cu orice chip sa-si impuna punctul lor de vedere. Negau adevarata viata vesnica, acceptau doar varianta
in care aceasta ar fi insemnat placere si indestulare. Erau extrem de lenesi, profitand de naivitatea
celorlalti... Se considerau prea inteligenti pentru a se ocupa de munca fizica... Pentru ei, munca fizica
apartinea prostilor si docililor.
OPALUL constata ca va trebui sa intervina. Astfel, trimite in Atlantida "Violenta Divina"...
TOPTEOXENES-KUT... Trecusera deja aproximativ 600 de ani... Marele Topteoxenes reformeaza
religia, instaureaza dictatura totalitara, scrie legi care pedepseau cu severitate nesupunerea si
parazitismul. Luciferienii fiind fiinte foarte desfranate, Topteoxenes decreteaza o lege care pedepseste
violul. Aceasta avea ca esenta taierea de la mana stanga, in caz de abatere, a trei degete... Cine fura
pierdea antebratul stang, cine comitea o crima era ucis, la randu-i, fara nici o indulgenta.
Avand varsta de aproximativ 40 de ani, Topteoxenes se impune, reusind sa castige simpatia
Luciferienilor, acestia incepand sa creada ca Topteoxenes le vrea binele. Minunile pe care acesta le
facea, invierile din morti, constituiau argumente indubitabile, astfel ca Atlantida a inceput sa vada in
Topteoxenes pe insusi Creatorul lumii, al universului...
Topteoxenes le-a spus clar ca nu este decat un Trimis al Tronului de Lumina. Era o fire modesta, era
adeptul saraciei si simplitatii. Le vorbi deschis Luciferienilor.... Acestia stiau ca salvarea lor consta in
supunere si munca fizica grea, stiau ca numai suferinta foarte grea i-ar putea face sa intre in Lumina si sa
se bucure dincolo de mormant.
Topteoxenes a instaurat o ierarhie foarte simpla: robii si preotii, exact cum mai tarziu avea sa fie in
Egipt. Preotii trebuia sa fie necasatoriti, sa umble simplu imbracati, sa fie incinsi cu o funie si sa poarte
un bici la brau. Erau singurii autorizati sa loveasca in caz de nesupunere. Considerau supunerea si
harnicia, blandetea si tacerea, reculegerea si rugaciunea, ca fiind virtutile de varf.
Rugaciunea "depusa" era extrem de simpla... Suna cam asa: "O, Tu, Maret Tron, da-mi din Puterea Ta,
fa-ma sa inteleg ca viata este trecatoare, fa ca sufletul meu sa ajunga in imparatia Bucuriei celei fara de
sfarsit".
Topteoxenes i-a invatat pe atlanti sa nu se teama de moarte, le-a explicat cum spiritul continua sa
traiasca dupa lepadarea trupului. Pe cei simpli i-a invatat sa repete rugaciunea "HUMAASITENUP

7. MENI", care ar insemna "DA-MI ARIPI CA SA ZBOR LA TINE"... Aceasta din urma rugaciune era
strans legata de cultul zeului sarpe pe care Topteoxenes l-a mentinut, traducand simbolul sarpelui ca pe o
expresie a omului-rob ce se taraste pe pamant urmarind placerile, nefiind in stare sa cante...
Daca omul munceste cantand, da dovada ca a primit multe aripi... si, dupa moarte, va zbura in imparatia
Celui ce Sta pe Tron.
Se vede foarte clar. Topteoxenes avea o invatatura foarte simpla, extrem de accesibila... oricine putand
sa invete rugaciunea simpla pe care, de exemplu, sa o cante la munca campului. Cei care reuseau sa
cante, erau trecuti in categoria celor demni de a lucra piramidele, acestea simbolizand jertfa pentru Cel
ce Sta pe Tron... in varful piramidei, Topteoxenes ii pusese pe constructori sa zideasca un tron din
blocuri de piatra. Stabilisera impreuna ca piramidele ar fi semnele prin care s-ar vedea cum oamenii au
primit aripile Celui Preainalt. si cand "Cel ce Sta pe Tron" va vedea orasele pline de piramide, cand
satele vor reusi sa-si construiasca fiecare propria piramida, El va trimite un alt misionar care ii va invata
pe oameni o alta stiinta, aceasta determinandu-i sa scape de munca fizica si sa fie fericiti. Piramida lui
Topteoxenes va trebui sa aiba cel putin trei trepte si cel mult sapte. Fiecare piramida trebuia sa aiba o
terasa, oricat de mica, pe care va fi zidit un Tron de piatra. Una dintre cele mai interesate idei ale lui
Topteoxenes, o idee pe care nimeni nu o mai avusese, era aceea a trierii preotilor...
De exemplu, preoti de categoria a doua putea fi numai cei ce puteau canta o zi intreaga, stand pe un
scaun. Preotii din categoria intai trebuiau sa reuseasca sa nu doarma o zi si o noapte; regula ii obliga
totusi sa stea culcati pe pat, pentru ca proba sa fie si mai grea. Desigur ca doar cei ce se puteau ruga
intens, cei care cunosteau arta meditatiei, puteau sa faca acest lucru. Foarte putini erau cei care ar fi
meritat sa intre in aceasta categorie.
Topteoxenes a "lasat" si modul in care s-ar face examinarea pentru functia de Mare Preot. in primul
rand, acesta trebuia sa fie preot de categoria intai. Cei care doreau sa candideze erau lasati singuri,
fiecare intr-o celula unde aveau pat, un scaun, cateva turte de porumb, carti, o cana cu apa si... nu aveau
voie sa doarma. Trei preoti, din diverse categorii supravegheau candidatii... Oboseala, somnul, erau
indicii ale slabiciunii, neputintei, nevredniciei. Cine ramanea ultimul treaz, era considerat vrednic.
Starea "treaza" era considerata cea mai incontestabila dovada ca acesta are aripi mari si poate zbura
repede spre "Cel ce Sta pe Tron", deci implicit era un "Trimis al Tronului".
Am pronuntat cuvantul "rob". Va rog sa nu intelegeti gresit acest termen. Existau proprietari si sclavi.
Nu exista, totusi, notiunea de "proprietate". Aceasta notiune urma sa fie creata de Luciferieni, mult mai
tarziu, dupa ce acestia s-au rasculat. Topteoxenes ii trata cu respect pe cei ce munceau, cu blandete si
caldura. Rostul vietii era "Zborul catre Cel inalt".... Topteoxenes era un om de o simplitate nebanuita si
facea asta pentru a da prilejul Luciferienilor sa se refaca. Cu toate acestea, Luciferienii nu puteau
"canta". Multi dintre ei refuzau sa munceasca si atunci erau alungati. Altii, realizand ca nu au alta
scapare, se supuneau muncilor, dar erau plini de ura fata de preoti.
Topteoxenes a avut o viata foarte lunga. Am putea aproxima... cam 140 -150 de ani. in acest lung
rastimp a observat si a simtit nesecata ura a Luciferienilor. Ei au fost ascultatori si supusi pe timpul
domniei lui, dar Topteoxenes si-a dat seama ca sunt prevestitori de rele.
Inainte de a parasi Pamantul, Topteoxenes s-a taiat la brat si a scris cu sange pe o tablita de lemn:
"Luciferienii vor provoca caderea Atlantidei". Ultimii sai ani de viata au fost un chin. Era constient ca
Luciferienii vor distruge tot ceea ce el a construit cu atata chin si truda. Biciul constituia in viziunea lui
simbolul pedepsei ce avea sa vina peste Luciferieni... de aceea a poruncit ca pe Tronul ce se afla
deasupra piramidelor sa fie asezat un bici. Chiar semnul preotiei era biciul... Dar preotilor le era interzis
sa bata. Ei trebuiau sa invete poporul sa cante, sa se roage, si sa intretina "cele patru focuri din cele patru
colturi ale piramidei".
Desigur, acum se poate afirma ca Topteoxenes a ramas pentru Suhlamini cea mai proeminenta figura,
drept "Trimisul Tronului Ceresc". Dupa moartea sa, a urmat tot o "mana de fier": Menriastacles... Nu-mi
amintesc prea bine. Era din Orasul de Aur si a pastrat cu sfintenie regulile si legile lasate de
Topteoxenes.

8. Au urmat cateva secole de ordine si disciplina in care multi Luciferieni s-au imblanzit si au devenit
ascultatori. insa majoritatea erau invidiosi si plini de ura, nesupusi, lenesi si plini de revolta. Pe la
14500-14300 i.C., incepe exodul Luciferienilor. Se strangeau grupuri si grupari, parasind asezarile. isi
intemeiau singuri state de sine-statatoare. in jurul anului 14000 i.C. are loc prima mare rascoala a
Luciferienilor; cu bate si topoare ucid preotii unei mari asezari si se proclama ei inlocuitori. Atacurile si
revoltele se succed... Astfel, in trei secole, intreaga Atlantida ajunge sub stapanirea Luciferienilor.
Anul 13800 i.C. marcheaza venirea in trup a lui Lucifer insusi; acesta distruge tablitele scrise pastrate de
la Topteoxenes, anuleaza regulile sacre ale acestuia, dar preia totusi legile aspre si... mai ales biciul.
Creeaza notiunea de "proprietate" pe care merita sa o aiba numai cei ce stiu sa conduca masele, sa le
supuna, sa le convinga sa munceasca cinstit, pentru ca ei sa profite. Sacra protectie a lui Topteoxenes
ajunge spaima noilor sclavi aparuti (literalmente)... Poporul muncea de frica. Satrapii umblau printre
robi cu biciul in mana. Dispar focurile sacre; preotii se recruteaza dintre fiintele cele mai obraznice si
cele mai viclene in cuvant... Frumosul cant de care, odinioara, rasunau vaile, disparuse cu desavarsire...
Piramidele au fost neglijate, pietrele de constructie au fost carate in alte locuri, pentru a fi construite
palate. Gratie exploatarii fiintelor naive si docile, urmeaza o perioada de prosperitate economica si odata
cu aceasta perioada isi face aparitia "luciferianismul"...
Unul dintre acesti "luciferieni", istet la minte, creeaza "cultul zeului Martupiciu", geniul vicleniei, al
minciunii si al desfraului. Sarbatorirea lui se facea prin sacrificarea a trei sclavi tineri, urmata de orgii si
desfrauri combinate. Noua "religie luciferica" decreteaza omorul pentru cauza lui Martupiciu drept o
mare virtute; biciul este decretat simbolul universal al puterii, al dreptului de a te impune cu forta
pumnului, a pumnalului, a razboiului...
... Am obosit...
Densi era abatut... M-a rugat din nou sa pun muzica. Simtea nevoia sa faca o pauza, sa paraseasca
pentru o clipa amintirile acestea monstruoase... M-am conformat, punand din nou "Neterminata" lui
Schubert. De data aceasta, chiar de la inceput... partea I... Alegro moderato... Densi asculta tacut...
- Imi place muzica asta... Ce este?
- Simfonia in si minor, de Frantz Schubert, cea denumita si "Neterminata"...
- De ce se numeste asa?
- Are doar doua parti in loc de patru... de aceea... "Neterminata"...
- Pamantul acesta... este o lume neterminata... o lume la care OPALUL lucreaza de zeci de mii de ani si
tot neimplinita este... Ce lung e drumul spre desavarsire, pe cate cai laturalnice apuca omul si... nu
vede... nu vede... nu vede ca drumul e gresit. Ohh... cate mai sunt de facut pe acest Pamant !... Pune din
nou bucata aceea atat de trista... Ceea ce ai pus prima data... partea a doua...
- Era "Aria pentru coarde"... apoi urma o bucata din Johan Sebastian Bach! Imediat pun discul...
- Bach... povesteste-mi...
- Compozitor german, incep sa povestesc... punand placa sa cante.
- Nu am auzit de el... Oare prin ce strat o fi !?
- Noi l-am cercetat si l-am gasit in Stratul V... A fost, realmente, cel mai sarguincios compozitor pe care
l-a avut Pamantul... A scris enorm de mult. Nimeni nu l-a depasit in cantitate, iar calitatea muzicii lui
este exceptionala.
- Aria aceasta imi place extrem de mult... stii de ce!? Exprima, cum nu se poate mai bine, atmosfera din
Marea Sala a Tacerii din OPAL, cand se discuta despre Pamant. Cand se discuta despre Pamant... in
OPAL... putin vorbesc, atmosfera e foarte tacuta, toti sunt abatuti... in aceasta atmosfera de tristete si
durere, Opalul a luat in mana problema Atlantidei... aici se realizase, de acum, cel mai pur diabolism...
Opreste te rog muzica... vreau sa va prezint sedinta din Marea Sala a Tacerii si aprigele dispute care au
fost acolo, la acea vreme... prioritara Atlantidei...
Am oprit pick-up-ul... Se terminase deja Aria lui Bach si incepuse o alta bucata... "Sculati-va!"... ne
striga glasul... intr-un tarziu, Densi ridica capul si incepu.

9. - si la acea vreme faceam parte din cei demni sa fie prezenti la sedintele din Marea Sala... Parintele a
convocat atunci toata fapturile ganditoare din OPAL... a ordonat ca sedinta sa fie preluata si transmisa de
"televiziunea" noastra centrala chiar si in cele mai indepartate zone ale Opalului...
De obicei, sedintele noastre sunt galagioase, spiritele discuta aprins, se organizeaza pe grupuri,
grupulete, se tin discursuri in diferite loje ale salii si... cate altele !?
De data aceasta, domnea o atmosfera apasatoare in intregul Opal. Pana si Heruvimii incetasera vesnicul
lor cant si asteptau cu infrigurare intrarea in sala a Sfantului Parinte. Toti taceau, nimeni nu scotea o
vorba. La un moment dat, apare in loja centrala Marele nostru Domn si Parinte, urmat de cei mai mari
sase "Batrani-intelepti"... intreaga sala era in picioare. Parintele era de-o seriozitate care ne infiora pe
toti. Nu a rostit nici macar salutul sau obisnuit... VAVIVOV... Toti cei de fata stiau si cunosteau ceea ce
se petrecea in Atlantida. De aceea, Parintele -Marele Domn a luat direct cuvantul:
-PROPUN DISTRUGEREAATLANTIDEI!... Cine este de acord, sa se ridice in picioare...
.....................................................................
Pe rand, unul cate unul, se ridicara, pana ce intreaga sala a fost in picioare. Toti in afara de unul: ISUS -
Maestrul meu... Singur, ramase linistit, sezand calm si netulburat.
Parintele l-a observat si i s-a adresat:
- Spune-ne, frate, punctul tau de vedere!
Isus s-a ridicat in picioare. Toti cei din sala s-au asezat. Cu glas limpede, Isus a spus:
- Propun sa mai facem o incercare!
- Cred ca este de prisos, a raspuns...
Toti ne-am indreptat apoi privirile spre Loja Pertutiei Opalice (Pertutia Opalica este Focul Opalic
specializat in problemele pamantenilor). Vorbise Topteoxenes, cel a carui invatatura adusese ordine si
disciplina in Atlantida, in secolele anterioare Luciferianismului...
- Tot ce am cladit, Luciferienii au calcat in picioare. Parerea mea este sa actionam fara crutare, a
continuat Topteoxenes.
Atunci, doar intr-o clipa, am hotarat sa ma alatur propunerii Maestrului meu:
- Ma ofer eu de buna voie, sa fac o ultima incercare. Ma ofer sa cobor imediat in Atlantida !, am spus
ridicandu-ma in picioare.
Isus a intors capul spre mine, a zambit si a inclinat putin capul in semn de multumire.
- Va fi zadarnic! spuse din loja sa Topteoxenes.
- De ce sa se sacrifice in zadar prietenul nostru Densi? Nu e logic. stim cu totii ca Lucifer triumfa, spuse
Pam-O-Vmon, seful Pertutiei.
- Ganditi-va la milioanele de nevinovati, la cei supusi si ascultatori; ganditi-va la cei ce vor pieri odata
cu intregul continent, interveni Isus. Ce va spune istoria pamantenilor? Ca am fost cruzi, ca ne-am pripit,
ca am lovit inainte de a epuiza toate resursele, toate solutiile posibile.
Atunci s-a ridicat Parintele Luminilor si, cu glas lin, a spus:
- Isus are dreptate! Noi nu trebuie sa ne temem sa incercam absurdul. Nimic nu e absurd cand domina
iubirea, mai ales ca e vorba de poporul Luciferian, cel care, candva, a fost atat de apropiat noua! Aprob
misiunea pentru Densi! VAVIVOV! a strigat Parintele zambind.
intreaga sala a izbucnit in urale. A fost un entuziasm cum numai cei din OPAL stiu ce inseamna.
VAVIVOV... este Salutul Opalic care s-ar traduce: "Mergeti voiosi si inflacarati!"
Toata lumea s-a retras, iar eu am urcat in loja in care era Isus. Veneau la mine cu duiumul, sa ma sarute
si sa-mi ureze succes in misiune. intr-un tarziu, am ramas in Marea Sala doar cu Isus. Mi s-a adresat:

10. - De ce te-ai ridicat tocmai tu !? stii ca-mi esti foarte drag si ca-mi va fi foarte greu sa te stiu coborat in
acel Infern pamantean. Mi-ai dat de lucru. Ma vad in situatia de a incerca tocmai cu tine imposibilul.
Poate vom reusi ! Haide, te rog, in gradina mea, sa stam de vorba.
Am iesit din Sala si ne-am indreptat spre Palatul in care locuia Isus, impreuna cu alti cinci Mari intelepti.
Ne-am oprit in splendida gradina care inconjura palatul. Ne plimbam tacuti. Dupa cateva rotiri in jurul
unui "buchet" inmiresmat, Isus s-a oprit:
- De mult ii urmaresc pe blestematii de Luciferieni. Sa-ti spun un secret: in momentele de clarviziune si
eu presimt ca voi intra in "dansul acesta Luciferic"; din cand in cand in vis vad asta: parca vad fapturi
greoaie care-mi strapung palma cu ceva.
- Ma sperii Mester! Nu-mi mai spune lucruri din acestea! Explica-mi mai bine cum vom proceda.
Spune-mi ce rol am si cum am sa joc in piesa asta anti-luciferica.
- Da. Uite ce am vazut eu in ultimul timp: la extremitatea Vestului Atlantidei am cercetat si am vazut o
tara care inca mai pastreaza traditia lui Topteoxenes. Exista un oras acolo ce poarta numele de Tenoh-
Fillam. Din el tasnesc adesea sageti albe-argintii. Intra in legatura cu Siu Karta, cel din stratul VII... are
el acolo un grup de "spiritisti" foarte avansati. Sa-ti gaseasca el acolo o familie de oameni cucernici in
care sa te poti intrupa.
- Am o viziune, Mester! Ma vad in fruntea catorva mii de oameni, mergand in capitala Atlantidei si
cerandu-le sa abdice, de buna voie.
- Esti naiv, esti copil! Cum crezi ca vor abdica de buna voie!? Trebuie sa le faci minuni mari, trebuie sa
le dai probe palpabile, evidente, cum ca ar exista viata vesnica. Toti sunt niste monstri ce au certitudinea
ca odata cu moartea dispar toate, integralmente. Trebuie sa mergi incarcat cu puteri mari, miraculoase.
Isus apleca din nou capul, dand ocol "buchetului" inmiresmat.
- Mester! Mester! Mester!... cineva ma imita.
Numai eu ii spuneam asa lui Isus. M-am uitat in jur, dar nu am vazut pe nimeni. Se petrecea ceva ciudat.
Mai trecura cateva clipe si iata, degetul mare de la mana mea dreapta incepu sa arda cu putere. Fenomen
unic. Am inchis ochii. in aceeasi clipa au aparut in ecran doua spirite, doi barbati din Orasul de Aur. L-
am facut atent pe Isus sa preia si el imaginea. Amandoi barbatii erau seriosi si voiau sa discute cu Isus si
cu mine. Unul din ei a luat cuvantul:
- Numele meu este Menthotep, iar fratele meu este Ormoghen. Ne oferim sa-l insotim pe Densi pe
Pamant. Vom putea cobori mai repede. Am mai fost pe Pamant, sa dezvoltam invatatura lui Topteoxenes.
Suntem deja acomodati. Am receptionat discutia din Opal, in care se pomenea de curajul absurd al lui
Densi.
In clipa aceea, in ecran a aparut Topteoxenes. intelegi, nu? Iisus si cu mine vedeam in ecran trei
persoane: pe Menthotep, Ormoghen si fratele nostru Topteoxenes care de altfel, a si luat cuvantul:
- Cedez ! Ma alatur voua! Promit sa te sprijin, Densi. Vom fi mereu cu tine in ecran si te vom insoti
oriunde vei merge si orice vei face. Trebuie sa cerem incuviintarea Parintelui nostru.
- Vrem ca Densi sa foloseasca radiatiile "Tizian 6", a mai spus Isus.
Cand inchid ochii, spiritele mari ii zaresc instantaneu pe cei care le cheama. De asemenea spiritele mari,
cand inchid ochii, ii vad si pe cei care se gandesc sau discuta despre persoana lor. Radiatiile Opalice
"Tizian 6" sunt cele mai patrunzatoare si cele mai active. Pot vindeca boli incurabile in numai trei zile,
pot invia cadavrele care au stat pana la sase zile fara spirit.
- Aprob! tuna Zenta Opalica, reflectand direct Vocea Parintelui Luminilor.
- Ei, ce va uitati asa mirati? ne intreba pe noi Densi.
- Ce e cu Zenta aceasta? Cum de poate reflecta Glasul Parintelui? l-am intrebat pe Densi.
- Foarte simplu. La Parinte toate sunt cu putinta. Este rodul intelepciunii Lui de a face din Zenta Opalica
difuzorul care sa transmita raspunsul Sau celor care solicita ceva, orice.

11. Eram uluiti, eu si sora mea.
- si cand Parintele da un raspuns cuiva, se aude in tot Opalul? a intrebat apoi sora cea buna.
- Nu, aude doar cel ce a pornit solicitarea. in cazul nostru, am auzit eu, Isus si cei trei din ecran. Dar nu
m-ati lasat sa va descriu alt fenomen. Cand s-a auzit cuvantul "APROB", pe o raza de zece metri in jurul
nostru "buchetele" de flori au inceput sa scanteieze de parca erau patrunse de curent electric. O floare de
o arhitectura rara a inceput apoi sa sune: ta, ta, ta... ta, ta, ta...
Sa revenim totusi la grupul nostru si la discutia care se petrecea prin ecran. Menthotep lua din nou
cuvantul:
- Deci, primiti propunerea noastra?!
- De acord, spuse Isus. Mergeti imediat pe Pamant, gasiti-va parinti potriviti, ca sa va nasteti odata
amandoi. Voi doi impreuna cu Densi veti forma garda de atac impotriva Luciferienilor.
- Cobor si eu pe Pamant, spuse Topteoxenes.
- Nu! Noi doi vom actiona impreuna aici, a spus Isus. Vom relua discutia in stratul V, cand va fi cazul.
De acum, fiecare la lucru!
Zenta Opalica este o bolta de centuri magnetice, din materii cristaline, prin care Parintele Luminilor
comunica raspunsul sau tuturor celor ce i se adreseaza, pe tot intinsul Opalului, in Orasul de Aur. Asa
ne-am despartit.
Prima grija pe care am avut-o, cand am ajuns in gradina mea, a fost sa iau legatura cu Siu Karta, marele
spirit din Stratul VII, un spirit extrem de activ si foarte profund cunoscator al obiceiurilor din zona
Queltaptanului, unde aveam sa cobor.
20 de ani au trecut pana m-am acomodat si m-am aclimatizat cu Pamantul.
Menthotep si Ormoghen erau deja preoti de gradul al doilea cand eu eram gata sa intru intr-o femeie
cucernica din orasul Tenohtetln. Era prima data cand intram intr-un corp material. Intrarea a fost
dureroasa...ca o moarte...ca o intrare in intuneric pana ce nu mai stii de tine. De fapt eu, Densi, sunt
numai o parte dintr-un intreg. intregul este in Opal, iar eu ratacesc in Orasul de Aur. Nu mai pot intra in
Opal sa ma contopesc cu intregul meu.
- Pari ca regreti ceva, i-am spus eu lui Densi.
- Da...am multe regrete. Nu mi-am facut pe deplin datoria in Bizant, cand am fost Maxim Marturisitorul.
Vom vorbi la timpul potrivit despre acesta.
- Cum se numeste intregul tau din Opal din care te-ai desprins? intreaba sora cea buna.
-LIGURDA-HE-SANTIOVELLA , face parte din cei 24 de batrani intelepti.
- Te-ai intalnit cu el?
- Nu. El nu poate parasi Opalul, iar eu nu pot parasi Orasul de Aur, dar ne vedem prin ecran mereu si
discutam.
- Acum esti cu noi de fata sau esti acolo? intreaba sora cea buna.
- Tu ma vezi in ecran, iar Teofilact ma vede cu ochii mintii.
- si muzica noastra cum o auziti?
-O aud prin amandoi. Eu sunt acum in Orasul de Aur, in palatul lui Buddha, stau pe un fotoliu cu ochii
inchisi si vad perfect trei pereti din camera in care stati voi. in dreapta mea este o fereastra, in fata sta
Teofilact la birou si scrie, iar in spatele lui este biblioteca cu bufnita voastra draga. ii vad ochii lucind.
Tu stai pe un fel de fotoliu lat...nu prea disting bine. Vad icoanele de pe peretele din stanga si cam atat.
- Ne vezi imbracamintea?
- Foarte neclar, pentru ca vibratiile spirituale sunt mai puternice si dau o culoare alb-vernil la el si alb-
violaceu la tine.
- Continua povestea, Densi! Am ramas la intrarea ta in mitra unei femei cucernice.

12. - Pune-mi ceva frumos, spuse Densi binedispus, as vrea ceva grandios, maret, stralucitor, dar in acelasi
timp duios, tainic si profund, poate ca neamtul acela are asa ceva. Ce are el mai frumos!
- Pentru mine, cea mai frumoasa piesa este "Tocata si fuga in Re minor". Este cea mai grandioasa
lucrare scrisa de Bach. A scris-o pentru orga, dar eu o am cantata de o orchestra dirijata de Ornody. O
pun imediat pentru ca o am la indemana. Este pe acelasi disc cu Aria.
Am luat discul, l-am pus pe partea cealalta si i-am dat drumul.
- Canta Filarmonica din Philadelphia, i-am spus eu.
- Nu ma intereseaza cine canta...ia sa vedem, spuse Densi si isi sprijini capul pe ambele maini.
Tocata si fuga in Re minor.........
- Magistrala piesa, fantastici instrumentisti, bravo lor ! exclama Densi dupa terminarea Tocatei.
Discul continua sa se invarteasca, astfel ca urma o noua piesa de Bach, scurta si linistita ca o
rugaciune.
- Asta cum se cheama? ma intreba Densi.
- "Isus, ramai prietenul meu", i-am raspuns.
- Tot ei canta?
- Nu, altii. Acum canta Orchestra de camera din Columbia.
- Cum adica, de camera? ma intreba Densi.
- Asa spunem noi la micile formatiuni instrumentale.
- Aha, spuse Densi si casca gura la o noua piesa, "Dumnezeul nostru este o puternica cetate". Frumos si
plin de tematici autentice, acest Bach al vostru, mai spuse el.
- De ce spui al vostru si nu spui al nostru? l-am intrebat eu.
- Pentru ca nu-l cunosc. Eu nu-i stiu pe toti ai nostri din Opal, daramite sa-i cunosc pe toti ai
pamantenilor...dar Bach nu-i pamantean. Apartine de alta planeta, v-o spun sigur...dupa "miros". Are
prea multa verva si prea multa fantezie. E precis din Tarnium. Ia sa-l prind eu in ecran, spuse Densi si
inchise ochii. A aparut...aaa! Este zefirian! Primeste stima si consideratia mea, maestre! Te admir sincer
si te respect! Vad ca faci parte din elita stratului V. Vad ca ai sirag de rubine pe potir si triunghiul
filosofilor. Te simti bine in V?
- Am sa va spun secretul meu, spuse Bach. Eu provin din Orasul de Aur, dar in mod deliberat am ales
stratul cel mai de jos al ierarhiilor, din dorinta de a-i inalta pe cei de aici prin muzica mea. Tu stii mai
bine ca mine ca nu exista satisfactie mai mare decat sa poti inaripa inimile celor umili. Pentru mine este
totuna daca stau aici sau in Orasul de Aur, gandurile le am acolo, muzica mea o ofer aici. in Orasul de
Aur sunt destui compozitori. Acolo as fi un oarecare, pe cand aici sunt cineva important, sunt fala si
mandria celor din stratul V.
- Care este numele tau in V? intreba Teofilact.
- Bach-Bach Zotis Hial.
- ti-ai asimilat si numele primit pe Pamant?
- Da! A fost o viata rodnica, dar plina de suferinte si necazuri. Prezic voua ca viitorul va fi al meu pe
intreg Pamantul. Nu-i contest pe ceilalti, dar Pamantul va invia, va fi insetat de inviere si muzica mea
invie, da viata, forta, putere, da omului incredere in sine, il pune pe ganduri, il provoaca la reculegere si
meditatie, il face sa se intoarca catre sine si in acelasi timp il inalta. Mileniul III va fi mileniul lui Bach.
Cititi in aceste litere Bach, Albinoni, Coreli si Hendel. Noi suntem clasicii. Noi am facut ordine si
armonie clasica.
Densi: imi place mult ceea ce spui!
Bach: Voi aduceti ordine in gandire, in idei si in conceptii, noi aducem ordine in universul albastru al
sentimentelor. Gandurile noastre sunt verzi, sentimentele noastre sunt Rosii, Albastre, Violete,

13. Portocalii. Munca noastra va rodi la timpul ei, incalzind ordinea pentru care voi ati luptat sa o aduceti
in lumea gandurilor. Voi ierarhizati ideile si conceptele, noi ierarhizam virtutile, adapam sensibilitatile,
facem sa creasca flori in inimile oamenilor pentru ca ii imbiem cu miros si parfum. stiu ca acum aveti
alte lucruri de povestit. Nu mi-a venit inca randul, dar in curand voi fi dictatorul Pamantului. intregul
glob va ridica statui si temple lui Bach, lui Beethoven, lui Bhrams si Bruckner. Maretia templelor
noastre va intrece faima catedralelor gotice.
Teofilact: Ai uitat de Wagner?
- Wagner are o alta conceptie despre muzica. De fapt, el nici nu este compozitor -dupa mine-este un
filosof in plina ascensiune. Muzica lui trebuie sa o gandesti, in loc sa o asculti. El nu face muzica in
"Inelul Nibelungilor", ci filosofie... filosofie adanca - probleme, drame, sensuri, semnificatii. Are un
univers in care putini reusesc sa se descurce.
Teofilact: Asa este. Wagner este iubitul meu, compozitorul meu preferat. il iubesc pe Persifal pentru
puritatea si simplitatea lui, pe Tannhauser pentru cucernicia si evlavia lui. il iubesc pe Siegfried pentru
ca nu-i pasa de canoane si reguli, e viteaz, indraznet si drept. Jertfa lui e sursa descoperirii valurilor, in
uciderea lui se regasesc toti cei ucisi pentru libertatea gandirii si a actiunii. il iubesc si pe Lohengrin
care este, realmente, cel mai complex personaj pe care l-a putut crea cineva vreodata. Lohengrin nu
apartine maselor. El face parte din elita. El nu poate gasi fericirea usor pentru ca este supraconstient de
existenta dramelor. Lohengrin nu visa, nu putea sa viseze pentru ca "stia", "vedea" si intelegea lumea.
Densi: Asa mi s-a intamplat si mie cand m-am trezit in orasul Tenohthlen, situat la Vest de Atlantida si in
partea sudica. Traiam intr-o societate armonioasa, dar nu puteam visa, ca Lohengrin al tau. Este adevarat
ca pe Pamant numai inconstientii pot realiza fericirea...fericirea! Ce este fericirea? Un pom cu fructe din
care mananci un timp pana ce te saturi? Esti pur? Esti simplu? atunci fericirea este cu tine. Vezi putin,
inchizi ochii si gata...esti fericit si cu asta ai terminat! Un zeu isi cladeste existenta dincolo de taramul
fericirii. Doar inconstientii pot realiza fericirea pentru ca ei, in simplitatea lor, nu vad dramele ce-i
inconjoara. Asa am fost noi trei: eu, care primisem numele de Zenotecles si ceilalti doi veniti din Orasul
de Aur, Menthotep si Ormogen -niste inconstienti fericiti. Eram intr-o lume armonioasa, in capitala tarii
aztecilor, care pastra intacta invatatura lui Topteoxenes. Mai erau doua orase destul de mari:
Queltoptomul si Teotihmiacanul. Erau incantatoare. Piramidele in terase erau la tot pasul si toate erau in
7 trepte, toate avand pe terasa din varf Tronul si Biciul. Singura interventie ce am facut-o a fost sa
inlatur Biciul. in locul lui am pus sa se sculpteze din piatra o sfera, astfel ca in scurt timp toate
piramidele aveau tronuri pe care se odihnea cate o sfera. Ca sa-i fac pe azteci sa inteleaga semnificatia
sferei, le spuneam ca exista o lume asemanatoare Soarelui, undeva, in univers, aceasta fiind condusa de
o fiinta atotputernica perfecta, fara colturi, exact ca si sfera. Le spuneam ca astfel, acea fiinta vede in
toate directiile si deci vede si Pamantul, de acolo de unde este ea, de departe. Astfel s-a stabilit Cultul
Soarelui si al Rotii cu spite in toate directiile. Erau asa de intelepti batranii preoti, ca ne apuca miezul
noptii tot discutand si iar discutand. Atat eu cat si fratii mei, Menthotep si Ormogen, aveam mediumitate
perfecta. Seara de seara faceam sedinte la care putea participa oricine dorea. Nu existau restrictii. Nu
existau legi, nu existau pedepse. Aurul era un material oarecare din care se faceau obiecte de stricta
necesitate si utilitate. Pasiunea lor erau florile si mai ales penele pe care reuseau sa le asambleze in tot
felul de vesminte si covoare decorative. Nu mancau carne. Nu stiau ca se poate manca si carne. Aveau
multe turme de capre si nesfarsite livezi de pomi fructiferi. Acum va voi spune ceva ce o sa va mire. La
case nu existau geamuri fiindca rareori iarna ningea si, chiar in aceste cazuri, fulgii de zapada se topeau
foarte repede fiind caldut. Era o clima atat de blanda ca nu simteam nevoia de foc si, in consecinta, nu
auzisem de sobe. Nu era descoperita sticla, astfel ca ferestrele erau simple goluri in ziduri. Casele erau
simple cuburi, fara ornamentatii. Piramidele erau singurele care erau simfonii de sculpturi-cu figuri
alegorice si cu texte scrise in piatra. Aceste texte aveau o mare concentrare de idei. Aveau o scriere
sintetica, nu analitica asa cum aveti voi astazi. Cuvintele erau lungi si inglobau 2-4 intelesuri. La randul
lor, aceste cuvinte sintetice se traduceau grafic in ornamente. Prin ornamente, oamenii de atunci scriau o
poveste cu adanci semnificatii pentru ei. Dupa ce am invatat sa descifrez, deci sa citesc de fapt aceste
ornamente, am colindat prin toate orasele unde erau piramide sculptate, amuzandu-ma de povestile lor.
Sa va spun o astfel de poveste: o fraza intreaga povesteste cum o cioara a ravnit sa ajunga papagal, un
papagal frumos colorat. S-a decis astfel sa mearga la papagal si sa ceara din penele lui. Papagalul a

14. trimis-o la paunul care era cel mai bogat si mai frumos in pene. Paunul a spus ca el nu are voie sa-si
strice propria podoaba si o sfatui ca, in cazul in care cioara s-ar lasa mancata de un vultur, dupa moarte,
dincolo, va avea pene frumoase de papagal. Cel mai formidabil eveniment ce s-a produs la azteci in
timpul acela, a fost sosirea primei nave spatiale telecomandate, trimisa de cei din Zefirius. A fost prima
data cand, in mijlocul Tenohtetlnului, a coborat din cer o nava portocalie si din ea au iesit doi barbati
costumati asa cum sunteti voi astazi. Sa nu vi se para curios, dar cei din Zefirius au construit nave
spatiale in urma cu 33-35 de mii de ani, ajungand pana pe planeta Tarnium. Pentru a ajunge pe pamant a
fost mult mai greu, reusind chiar in timpul primilor azteci, pe vremea cand si eu eram acolo. Dar aceasta
performanta zefiriana nu a avut un rol important pentru Luciferieni. Nava a aterizat si la luciferieni,
pentru a-i impresiona, la indicatiile Pertutiei Opalice. Luciferienii nu au dat insa nici o importanta
acestui eveniment. Revenind la povestea noastra, a celor trei din Tenohtetln, trebuie sa va spun ca
misiunea noastra a fost comunicata in timpul unei sedinte cu spiritele. intr-o seara s-a prezentat la noi
insusi Topteoxenes si ne-a adus la cunostiinta sa ne pregatim sa mergem cu o delegatie de azteci in
pamanturile luciferienilor, pentru a-i aduce pe drumul cel bun. Topteoxenes ne-a sfatuit sa trimitem o
delegatie de 7 barbati pentru a invata obiceiurile luciferienilor si limba lor. Am ales trei buni astronomi,
barbati de 50 de ani si un preot de prima categorie- Mo, pe care l-am trimis o luna mai tarziu. Trebuie sa
va spun ca in urma sedintelor ajunsesem sa stim aproape ceea ce stiti si voi doi astazi. Doar despre
culorile spiritelor nu stiam. Eu, dupa cum v-am spus, eram medium, vedeam in culori si auzeam la
perfectie; in plus, atunci cand voiam sa cunosc pe cineva mai bine, ii vedeam aureola tinand ochii
deschisi. Ajunsesem ca, la o simpla formula pe care o rosteam, sa vad aureola fiecarui om. Totul era insa
normal. S-a intamplat intr-o noapte ceva cu totul deosebit pentru mine, Zenotecles, om intrupat. in acea
noapte nu aveam somn. Stateam la masa de lucru si meditam. La un moment dat a rasunat in mintea mea
o voce limpede, clara si plina de vigoare. Mi-a vorbit cam un sfert de ora despre puterea razelor Tizian 6,
fara sa-mi spuna cine este. Nu am putut dormi toata noaptea. Ma anuntase ca in curand voi primi puterea
de a vindeca oameni bolnavi si chiar aceea de a invia mortii. A doua zi am alergat la prietenii mei,
Menthotep si Ormogen si, spre surpriza mea, am aflat ca si ei trecusera prin acelasi fenomen. Nu stiam
de ce. De ce sa primim aceste raze puternice, de ce sa avem noi atata putere? in timp ce noi stateam si
discutam, am simtit prezenta lui Topteoxenes. Toti trei ne-am asezat si am inchis ochii. intr-adevar, era
Topteoxenes. Ne-a vorbit cam 3 ore in care ne-a spus pe larg toata conceptia despre existenta a
luciferienilor. Ne-a prezentat religia lor diabolica si cultul uciderii a lui Martupiciu. Noi eram la pamant.
Nu ne puteam inchipui cum de pot exista oameni care sa loveasca si sa ucida fara mila. Ne spunea ca
oamenii umili sunt batuti si infometati si ca anual, la sarbatorirea zeului Martupiciu, sunt ucisi trei sclavi
si ca la fiecare apus de soare, preotul cel mai mare in rang aduna lumea in piata si vorbeste despre
atotputerea lui Martupiciu, zeul lor protector care doarme ziua fiindca nu-i place caldura, iar noaptea
cutreiera Pamantul insetat de sange. Ne-a mai spus ca la fiecare apus de soare se facea cate un sacrificiu:
se ucidea un animal, a carui carne o mancau preotii cei tineri, care intrau apoi in orice casa voiau si se
culcau cu orice femeie doreau. Desfraul era pentru ei semnul puterii totalitare ce o aveau de la
Martupiciu. Daca o tanara nu se lasa violata, era batuta pana ce zicea da. Cele ce rezistau si se opuneau,
erau inchise intr-o inchisoare speciala si apoi violate cu forta de niste brute. Noi ascultam aceste orori cu
inima plina de amaraciune. Amarul acesta ajunsese sa ne schimbe. Devenisem seriosi si tacuti. Fratii
nostri se intrebau ce se petrece cu noi, de ce nu le mai spunem lucruri frumoase ca inainte. Noi eram insa
obositi de prezentarile pe care ni le facea Topteoxenes. Trecuse aproape un an de cand plecasera la
luciferieni cei 7 impreuna cu preotul Mo. Eram ingrijorati de soarta lor. intr-o zi, pe cand ma tot
framanta ceea ce se intamplase cu trimisii nostri si cum s-au putut ei acomoda cu luciferienii, iata ca s-a
petrecut un fenomen asemanator cu altele pe care le mai avusesem, dar pe care nu le intelesesem. Mi-a
aparut in ecran preotul Mo. De la el am inteles ca ajunsesera sa se stabileasca chiar in capitala
luciferienilor, Reproxexeos, ca lucreaza toti 7 intr-o fabrica de mobila de lux. Inteligenti si talentati,
reusisera sa capteze simpatia patronului si incepusera sa se descurce si sa invete limba lor. Mi-a mai spus
ca sunt ingroziti de un fel de politisti care umbla mai ales la periferiile orasului si fac ordine cu niste
bastoane grele de fier; ca exista multe ateliere si fabrici in care lucreaza sute de sclavi care nu primesc
nimic; ca aurul la ei este ceva de pret si cine are mai mult aur face ce vrea si e cel mai stimat. Nu puteam
intelege lumea aceea luciferica. De ce sa fie pretuit aurul? Ce importanta are aurul? Topteoxenes ne-a
dat ordin ca si noi sa incepem sa colectam obiecte din aur, cat mai multe, pentru ca avem ordin ca la
plecarea noastra in Atlantida sa mergem cu un dar de 7 care pline cu aur, spre a le demonstra intentiile

15. noastre bune! intre timp, am inceput sa simt niste fenomene ciudate: cand si cand, ma cuprindea un
tremur si simteam nevoia sa stau culcat; eram in perioada cand incepusem sa primesc radiatiile Tizian 6.
Tremurul se intensifica zi de zi , mainile imi transpirau, simteam tepi in pleoape si nu puteam dormi in
liniste. Ma sculam de 5-6 ori pe noapte. Timp de o luna de zile au durat aceste fenomene. Cand dadeam
mana cu prietenii mei, acestia imi spuneam ca simt niste curenti cam ciudati, dar placuti. Aceasta a durat
pana intr-o zi cand, sculandu-ma din somn, am simtit ca a intrat in mine o putere colosala. Mi-a aparut in
fata Topteoxenes si mi-a spus ca deja sunt in posesia radiatiilor Tizian 6 si ca pot sa experimentez acest
lucru cu un mort. Am anuntat aceasta veste prietenilor mei si ei au dat de veste in oras ca oricine ar dori
sa i se redea viata cuiva drag, sa se prezinte in fata marii piramide din centrul orasului. Ne-am imbracat
in hainele noastre de sarbatoare, ne-am pus pe cap podoabele alcatuite din pene si ne-am indreptat catre
piata centrala a orasului, piata marcata cu 4 piramide dintre care una era mai inalta. Ne astepta o
multime de oameni, curiosi de ceea ce aveam de gand sa facem. Conform anuntului nostru, se prezentara
doi soti, un barbat si o femeie despletita, sfasiata de durere. Le murisera singurul copil, o fetita de 5 ani.
Murise de 4 zile si ei nu voiau sa o ingroape fiindca bunicul fetitei le spusese ca trebuie sa astepte pentru
ca cineva va face ca fetita lor sa traiasca iar. Menthotep, care era mare preot, a dat ordin sa fie adusa
fetita in fata scarilor centrale si pusa pe prima treapta...ne intelesesem ca eu sa nu apar in public ca mare
facator de minuni, pentru a nu ma arata mai puternic decat marele lor preot, Menthotep; asa ca l-am pus
pe Menthotep sa stea la mijloc, eu in dreapta lui si Ormogen la stanga. Am facut liniste si lumea s-a
apropiat in tacere. in piata erau cam 2000 de oameni. Am ridicat toti trei mainile catre cer si am invocat
puterea Marelui Tron de Lumina. Am stat cu mainile ridicate cam 10 minute, dar fetita nu se misca. in
clipa aceea, in mintea mea s-a detasat un glas care mi-a spus: "Pune mainile pe mort, altfel nu au cum sa
intre radiatiile Tizian in el". Le-am soptit celor doi vestea si toti trei am pus mainile pe fetita si numai ce
observam ca trupul ei incepe sa-si schimbe culoarea, obrajii sa se imbujoreze si sa apara un zambet pe
fata ei. Lumea nu vedea toate acestea. "Acum luati mainile de pe ea" a rasunat acelasi glas in mintea
mea. Am retras mainile toti trei. Pe fata fetitei se schita un zambet si ochii i se deschisera. Menthotep o
lua de mana si o ajuta sa se ridice. Nu ne venea nici noua sa credem ochilor. Parintii erau veseli si
imbujorati. Fetita ceru sa bea apa. Toata lumea tacea. Atunci, Menthotep vorbi multimii adunate,
spunandu-i ca peste putin timp noi, cei trei, vom pleca pentru totdeauna pentru ca aveam o misiune grea
trasata de Topteoxenes. Poporul adunat a reactionat vociferand si cerand sa nu-i parasim. Menthotep le
spuse ca datoria este mai presus de orice si i-a rugat sa aduca fiecare in fata piramidei toate obiectele de
aur pe care voiau sa le daruiasca. Le-a explicat ca noi trei aveam nevoie de aceste daruri pentru a castiga
bunavointa luciferienilor. Astfel, odata pline cu aur cele 7 care, asteptam semnalul de plecare. in zorii
unei zile, in somn fiind, mi-a aparut in fata ochilor un mare spirit care-mi parea cunoscut si care mi-a
spus: "A sosit timpul, mergeti in drumul ce noi vi l-a trasat." Am alergat in graba la Menthotep si la
Ormogen pentru a le spune vestea. A fost inutil, fiindca si lor li se aratase acel mare spirit, spunandu-le
acelasi lucru. Eram deja pregatiti. Cele 7 care cu obiecte de aur stateau incarcate in piata Piramidelor.
Am dat de veste cetatenilor ca noi plecam. Plecarea a fost plina de suspine si de lacrimi. Poporul ne
plangea destinul tragic ce ne sta in fata. Cu totii eram coplesiti si plini de presimtiri nefaste. in cele din
urma, am plecat. 17 perechi de boi si vaci au fost puse in jug. Am luat cu noi si 10 barbati vaduvi care s-
au oferit sa ne insoteasca.
MARTUPICIU
Calatoria noastra a durat cam 80 de zile. Ziua dormeam, iar noaptea mergeam pentru a ne putea
orienta dupa stele. in a treia zi de calatorie ne-a aparut inainte un fel de flacara ce ne arata drumul.
Avand flacara drept calauza, am inceput sa dormim noaptea si sa calatorim ziua. Dupa 30 de zile de
drum am intalnit prima asezare luciferica. Ogoarele erau pline de sclavi in mijlocul carora se plimbau si
ii indemnau la lucru niste satrapi cu bastoane de fier. in mijlocul asezarii am vazut si noi statuia lui
Martupiciu, zeul groazei si al sangelui varsat pentru nesupunere. Statuia infatisa un om plin de tepi
avand capul asemenea unui monstru cu gura deschisa. Avea limba scoasa afara si strapunsa de un
pumnal. Am trecut linistiti prin acea asezare si, la marginea ei, dam peste un om de-al nostru care
primise ordin in vis sa vina in intampinarea noastra. si el fusese calauzit de o faclie. Satrapii ar fi vrut sa
ne opreasca, dar o forta nevazuta ii tinea la distanta. Pana la capitala luciferienilor, Raproxaxas, am mai
trecut prin doua orase. in unul dintre ele am vazut o platforma ridicata in mijlocul pietei cu trei oameni

16. spanzurati, dar cu inca vreo 7-8 spanzuratori libere. Omul nostru ne-a explicat ca spanzuratoarea este
pentru cei ce nu se supun si refuza munca. Ne-a povestit ca auzise de la patronul sau ca sclavii s-au
rasculat in cateva randuri si atunci s-au facut spanzuratorile, ca sa aminteasca celor nesupusi ce-i
asteapta. in cele din urma am ajuns si in capitala luciferienilor, Raproxaxas. in intampinarea noastra au
iesit cu mult alai imparatul si consilierii, in haine de sarbatoare negre. Daca i-ai fi vazut, te ingrozeai de
acesti reprezentanti ai mortii si ai cruzimii. Ei stiau de sosirea noastra de la preotul nostru Mo care avea
niste profetii. Mo era deja cunoscut chiar de marele imparat, care il avea in gratie pentru ca devenise
vestit in traducerea si interpretarea viselor. El depasise starea de maistru in mobila si devenise un fel de
proiectant de mobilier; realizase o vasta garnitura pentru vila unui mare consilier. in acest alai am mers
pana in centrul orasului unde era o gigantica statuie a lui Martupiciu turnata intr-un metal necunoscut
poporului aztec. Ei erau foarte avansati in industrie. Aveau sticle la ferestrele camerelor, care pe noi ne-
au uimit. Din punct de vedere al civilizatiei erau foarte avansati, aveau case pe 2-3 nivele si magazine cu
vitrine cu tot felul de minunatii. Statuia lui Martupiciu era flancata lateral cu 9 randuri de spanzuratori
care simbolizau puterea lor de a ucide in cinstea lui Martupiciu. Aveau mult metal si sticla colorata care
iti lua ochii. Femeile erau imbracate in culori stridente, cu bratari si coliere, avand fruntile si obrajii
colorati. Ne-am oprit carele in fata marii statui a lui Martupiciu si ne-am supus ceremoniei lor; faceau tot
felul de comedii si figuri in fata statuii. Cand s-au potolit, am oferit imparatului 2 care pline cu aur,
consilierilor 3 care si am spus ca celelalte 2 care sa fie pentru saraci si orfani. Ei erau innebuniti de
placere. Erau 4 consilieri principali si vreo 20 secundari.
In cele din urma am terminat cu impartitul darurilor si ei ne-au condus intr-un mare salon de receptie,
unde era o masa incarcata cu tot felul de mancaruri din carne, numai purcei taiati si fripti. Norocul
nostru a fost ca pe masa erau si fructe, astfel ca am putut si noi manca ceva. S-au mirat foarte tare cand
au vazut ca noi nu mancam carne. Dupa masa s-au sculat toti in picioare si au facut un fel de rugaciune
adresata lui Martupiciu, pentru aurul ce le-a trimis; ei credeau ca venim in numele lui Martupiciu. Sa
vezi insa surpriza atunci cand ne-au condus intr-o mareata vila unde aveam sa locuim. Ce credeti? in
camera fiecaruia ne astepta cate o femeie tanara care ne-a sarit de gat tragandu-ne spre pat. Noi le-am
multumit zambind si le-am facut sa inteleaga ca pe noi acest capitol nu ne intereseaza. Prin traducatorul
nostru, preotul Mo, i-am transmis imparatului ca avem probleme importante de discutat si ca dorim sa
convoace consilierii si toti oamenii de stiinta la un fel de sfat comun, chiar in ziua urmatoare.
Menthotep, Ormogen si cu mine ne-am inchis intr-un dormitor splendid si ne-am pus pe cercetare. Am
chemat in ecran pe imparatul luciferienilor, Prakroxt-Ka-Makut. Era negru lucitor -diavol pur.
Consilierii lui erau la fel de negri ca si el. Am cerut apoi Tronului de Lumina sa ne ajute sa prindem in
ecran pe oamenii lor de stiinta. Aici am avut placuta surpriza sa-i gasim buni si curati. Cam 8 persoane
erau gri semideschis, doua erau gri luminos iar unul dintre ei, Pontenes, avea un guler alb, deci speranta
noastra era in oamenii de stiinta. Doar ei erau curati. Dupa ce ne-am lamurit cum stau lucrurile, ne-am
dus la culcare. inainte de a adormi, mi-a aparut in ecran Marele Spirit Necunoscut, in care eu vedeam
trimisul direct al Tronului, al Sferei. Mi-a spus ca am puteri desavarsite asupra celor cu culori deschise si
mai ales asupra celor gri. Mi-a spus ca razele Tizian 6 sunt ineficace la negru... negrul respinge radiatia
tizianica. Mi-a mai spus ca, deocamdata, sa nu fac uz de puterile mele deosebite; sa-i provocam pe
luciferieni la o discutie filosofica mai intai si, in cazul in care nu reusim prin discutii, sa apelez la rezele
tizianice... urma o pauza...stii ca m-am cam plictisit? Ce-ar fi sa-mi pui ceva muzica? stii ce? Pune-mi
ceva din Wagner pentru a ma convinge si eu de cele spuse de tine. Hai, pune ceva!
- Spune-mi ce ai vrea. Am uvertura la "Tristan si Isolda" si la "Walkuhia", am marsul funebru al lui
"Siegfried", doua arii din "Inelul Nibelungilor", "Aurul Rhinului", am toata opera iubitului meu
Tanhauser care prin iubirea fata de Venus a reusit sa faca sa inverzeasca si sa infloreasca un baston dat
de Papa de la Roma, am uvertura de la opera "Olandezul"...
Densi: Ia stai...daca-l iubesti pe acela, cum ii spune...?
Teofilact: Tanhauser.
Densi: Asa, Tanhauser, pune-mi ceva care sa ma faca sa inteleg ceva din el.
- Pune-i uvertura, pentru ca aceea este frumoasa tare, spuse sora cea buna.

17. M-am ridicat de la masa mea de lucru si am pus pe cutia cu discuri opera "Tanhauser", interpretata de
Capela de Stat din Berlinul de Est, sub bagheta lui Franz Konwitschny.
Densi: Splendid! Magistral! Densi era entuziasmat de tumultul orchestral wagnerian.
Atunci cand oboiul ramase solo si tema o preluara viorile, Densi isi pleca capul si-l sprijini in maini. Se
scufundase in miraculosul univers sonor al lui Wagner.
Densi: Cata vigoare, cata forta, ce grandios este Wagner! Numai in Opal ascultam asa muzica.
- Ce zbucium, ce furtuna, exclama sora cea buna.
Furtuna se potoli si instrumentele reluara tema pelerinilor. Violonceii reintrara in primul plan, iar
trompetele si cornii izbucnira, incendiind spatiul cu calmul lor zdrobitor.
- Pune mai incet, sa nu sculam vecinii, spuse sora cea buna.
intr-adevar, afara se facuse noapte. Ma uit la ceas: ora zece si jumatate. Am dat muzica mai incet. intre
timp uvertura se terminase si incepuse prima scena. Tumultul orchestral se stinse brusc facand loc
"cantecului sirenelor"...urma splendida interventie a harpei, dialogul intre sirene si viori si linistita
incheiere a sectiunii.
Densi: Care este povestea lui Tanhauser?
Teofilact: Opera se bazeaza pe un personaj despre care se zice ca ar fi real si ar fi trait in sec. al VIII-
lea. Un vechi cantec popular povesteste ca Tanhauser s-a urcat pe muntele Venus unde, timp de 1 an, a
trait incantatoare clipe de iubire cu zeita Venus. Cuprins de remuscari, el invoca puterea Fecioarei
Maria si paraseste muntele si pe iubita lui, plecand la Roma, la Papa, sa ceara iertare pentru
"nelegiuirea sa". Papa avea in mana un baston uscat si-i zise: "Ia acest baston si cere indurare de la
Dumnezeu! Cand acest baston va inverzi, atunci sa stii ca esti iertat". Cavalerul pleca de la Papa
deznadajduit, cu inima plina de durere, convins ca bastonul nu va inverzi niciodata. El se reintoarce la
iubita lui, Venus. Traind extazul iubirii, nu mica i-a fost mirarea cand, a treia zi, bastonul dadu
lastari...inverzise sub radiatiile binefacatoare ale celor doua iubiri. Cam asta este povestea.
Densi: Minunata poveste! imi place, demonstreaza atotputernicia Iubirii.
Teofilact: Un poet de-al nostru, Voiculescu, spune intr-un sonet: "Minunile iubirii n-au stavila pe lume".
Densi: E adevarat...nimic nu intrece iubirea. Am gustat si eu splendorile iubirii; n-o uit nici acum pe
Emalina, vestala templului Afroditei din Efes; a fost si singura mea iubire totala...daruire totala...vis...dar
hai sa reluam povestea.
Teofilact: Emalina in ce strat este acum?
Densi: in VII...e cu discul ei Montesa-Amd-Seimnase, mare ganditor. si acum vorbesc cu Emalina in
ecran cand si cand. Nu ma poate uita, cu toate ca a suferit mult din cauza mea. Am sa va povestesc eu
drama acestei iubiri. Acum sa revenim la povestea noastra!
Densi isi sprijini din nou capul in maini si tacu. Apoi a reluat povestea.
- A doua zi. Dimineata. a avut loc prima sedinta, intr-o sala mica, cu 20 de locuri. imparatul Prakroxt-
Ka-Makut era de fata. La catedra prezidentiala am luat loc noi trei si preotul Mo. in fata noastra statea
imparatul cu cei 4 consilieri. Era asteptata eminenta sa Marele Preot, Brabis-Karak, insotit de
colaboratorii sai intimi. stiam deja de la ai nostri ca acest Brabis-Karak era de o cruzime feroce si de un
fanatism fara pereche. La sarbatoarea lui Martupiciu, el, cu propria sa mana, ii injunghia pe cei trei
sclavi sortiti sa-l adape cu sange pe zeu. Asteptam in tacere. Pentru ca tot nu aveam altceva de facut, l-
am chemat in ecran pe Brabis-Karak. Era negru scanteietor si purta semnul sefiei supreme. in acel
moment, o voce s-a detasat in mintea mea: "Brabis-Karak este insusi Lucifer". Deci ne intalnisem cu
insusi Lucifer, cel care, cu 6 milenii in urma, ceruse umilit ajutor de la Opal. Brabis-Karak pasi sigur de
el, sever, cu ochii de foc inchis, emanand niste sageti care ma faceau sa simt o greutate in spinare. Se
aseza in dreapta imparatului. Era ca de 70-80 de ani, dar viguros si zvelt. Era foarte impunator si atat de
sigur pe el, atat de maiestuos, incat si noi ne-am inclinat. Ne facu semn sa luam loc si ne dadu cuvantul.
I-am spus lui Mo sa explice filosofia noastra. Mo incepu sa o expuna. Culmea e ca intelegeam si eu ceva
din ceea ce spunea, cu toate ca nu cunosteam limba lor. Nu a apucat sa intre bine in subiect, pentru ca

18. Brabis-Karak l-a oprit spunand: "stiu si cunosc filosofia voastra, am citit si eu tablitele lui Topteoxenes,
dar e un naiv si un bleg pentru ca crede ca exista viata dincolo de mormant; nu exista nimic altceva decat
zeul nostru Martupiciu, cel care i-a invatat pe parintii nostri sa foloseasca biciul si sa pretuiasca aurul si
confortul. Martupiciu ne-a dat noua stiinta sa faurim metalul tare si sticla ce nu se sparge. Aceste
descoperiri se datoreaza lui Martupiciu care este multumit de sangele ce i-l dam noi sa bea. Voi sunteti
firi slabe fiindca va este mila de sclavi si de prosti. Cine este milos este slab! Cine este crud este
puternic! Noi suntem puternici, demni de a stapani Pamantul! il vom stapani si-l vom conduce pe
drumul civilizatiei si al progresului! Este drept ca sclavii merita si ei conditii de trai mai bune...insa,
deocamdata, ei trebuie sa munceasca pentru noi, cei ce vrem sa faurim o lume noua, a belsugului si
bunastarii, o lume in care cei vrednici sa poata trai in lux si confort. Aceasta este deviza noastra: "LUX
si CONFORT, PLACERI si DISTRACtII MAI PRESUS DE ORICE".
- Minciuna! Eroare! Confuzie! am urlat ca un iesit din minti. Martupiciu al vostru este un monstru! O
odioasa creatie de-a voastra!...
Brabis-Karak s-a ridicat in picioare vrand sa arunce cu bastonul in noi, dar o flama s-a coborat in mana
lui si l-a paralizat. Brabis era uluit, scapase toiagul din mana si insusi imparatul l-a ridicat si i l-a dat, dar
cu mana dreapta nu mai putea prinde. Mi-a fost mila de el si i-am spus:
- Iata, Brabis-Karak, Tronul de Lumina pe care tu il negi ti-a paralizat mana dreapta! Ce semn mai vrei?
Hai, cedeaza! Recunoaste ca viata este vesnica, recunoaste ca mila si iubirea sunt singurele care pot crea
o lume noua, dar nu cum vrei tu, nu prin exploatarea sclavilor...
- Sunt batran si sufar de o boala necunoscuta. N-are nici un amestec paralizarea mainii mele cu Tronul
de Lumina, spuse Brabis.
- Iata, eu ma voi ruga la Sfera sa-ti redea sanatatea si vei vedea ca Tronul este Atotputernic, i-am raspuns
eu si am ridicat mainile la cer, dar mai inainte de a-mi formula eu inchinaciunea, o raza de lumina cobori
din plafon si intra in mana paralizata. in aceeasi clipa, Brabis putu sa-si ia toiagul de mare pret in mana,
fiindca mana era iar sanatoasa.
-E o intamplare! Mi s-a mai intamplat asa ceva odata, nu-i prima oara, zise Brabis, mintind cu
nerusinare.
- Uite, eu iti propun o experienta clara, i-am spus eu lui Brabis. Alege si du in piata publica 3 bolnavi
aflati in stare grava. Tu sa te rogi lui Martupiciu cu preotii tai cu tot, sa-i faca sanatosi si, daca reusiti, eu
ma voi inchina zeului vostru. Iar daca noi vom putea sa-i vindecam, atunci treci tu de partea noastra si
accepti legile Tronului de lumina.
Brabis a fost de acord cu propunerea mea, astfel ca, a doua zi, am fost invitati in piata spanzuratorilor,
unde trona Martupiciu cel sangeros. Toti preotii impreuna cu Brabis au inceput sa invoce pe Martupiciu
pentru a-i vindeca pe bolnavi, doi batrani si o femeie pe care doctorii nu-i mai puteau vindeca. Au stat
vreo 3 ore in fata lui Martupiciu si bolnavii erau tot bolnavi. Atunci, lui Brabis i-a venit ideea de a
sacrifica un sclav, pentru ca spunea ca zeul este puternic numai atunci cand vede sange. Au adus asadar
un sclav care se zbatea fiindca stia ce-l asteapta. Am vrut sa-i opresc, dar un glas interior mi-a spus:
"Lasa-i sa faca orice". Cu propria sa mana, Brabis l-a ucis pe acel sclav. A fost o scena groaznica. Toti
preotii l-au sarutat pe Martupiciu, stropind soclul statuii cu sangele sclavului...dar fara nici un rezultat.
Noi am reusit sa vindecam bolnavii in cateva secunde. Brabis-Karak si preotii lui au vazut acest lucru, s-
au convins, iar el ne-a spus:
- Recunosc ca Tronul vostru de Lumina este mai puternic decat Martupiciu al nostru !, dupa care au
plecat.
Au trecut cateva zile fara ca nimeni sa vina pe la noi. A patra zi am fost instiintati sa mergem in mica
sala unde mai fusesem. Cand am ajuns acolo, Brabis si imparatul, cu suitele lor, erau deja intr-o discutie
aprinsa. La intrarea noastra, ei au tacut. imparatul ne intreba ce vrem noi sa faca ei. Noi am formulat mai
multe puncte:
- sa elibereze sclavii si sa le dea drepturi egale cu cei liberi;
- sa modifice toate legile si sa desfiinteze pedepsele;

19. - sa darame statuia lui Martupiciu si in locul ei sa cladeasca o piramida cu Tron pe ultima treapta;
- sa desfiinteze casele de toleranta si orgiile cu desfranari combinate;
- sa aplice legea retributiei corespunzatoare cu efortul depus;
Brabis vorbi in soapta cu imparatul si cu consilierii; toti respinsera propunerea noastra.
In clipa aceea cerul se acoperi cu nori negri si izbucni o furtuna nemaivazuta.
PEDEAPSA
Era in plina vara. Dupa circa o jumatate de ora de furtuna, incepu sa ploua cu grindina. Grindina a
cazut intr-un strat atat de gros incat nu se mai putea merge pe strazi. Cand grindina a incetat, ne-am
hotarat sa continuam discutia a doua zi.
In drum spre vila noastra, imaginea copacilor era jalnica. Le cazusera toate frunzele astfel ca pareau un
peisaj de iarna. Am inteles ca Tronul de lumina se suparase. Catre seara norii se risipira si razele soarelui
in apus au incalzit inimile noastre. Toti patru eram in vila noastra si nu stiam ce am mai putea face. Totul
se dovedea a fi zadarnic. Cand am exprimat hotararea de a ne intoarce la ai nostri, in ambele urechi am
simtit niste pocnituri puternice si mi-am dat seama ca vom primi o comunicare. intr-adevar, Marele
Spirit aparu in ecran si acest mare Spirit nu era altcineva decat ISUS. El ne spuse:
- Le veti da ultima proba si-i veti anunta ca, in cazul in care ei nu renunta la zeificarea lui Martupiciu si
nu elibereaza sclavii, ii vom lovi in plin si-i vom distruge! Va veti oferi singuri sa fiti spanzurati si, spre
a demonstra existenta vietii vesnice, va voi invia a treia zi in vazul tuturor. Mergeti chiar acum la Brabis
si spuneti-i sa dea ordin sa se pregateasca 3 spanzuratori, pentru tine, Ormogen si Menthotep.
Deocamdata atat...la lucru!
Zicand toate acestea, ISUS, Marele Spirit, se stinse in ecran. Am deschis ochii si am inteles ca Ormogen
si Menthotep avusesera acelasi ecran. Numai bunul nostru Mo nu cunostea ordinul. Cand i-am zis de
spanzuratori, mi-a zis sa cerem patru.
- Nu! i-am raspuns eu. Ordinul este numai pentru noi trei. Tu sa te intorci la ai nostri; poate ca scapam
de urgia care simt ca se apropie.
Ne-am ridicat si am pornit spre vila fanaticului Brabis-Karak. Era dupa apusul soarelui. Slugile ne-au
condus intr-un salon de un lux nemaivazut. Totul era din aur, argint si lemn lucitor. Covoarele erau
multicolore si groase, dar lipsite de gust. Mult mai frumoase erau combinatiile noastre din pene de
papagal si de paun. Odata venit la noi, ne asezaram cu totii si imediat i-am spus hotararea noastra.
Brabis ramase uimit si ne spuse ca nu crede ca imparatul va fi de acord. Ramase sa ne intalnim a doua zi
cu el si cu imparatul. A doua zi, imparatul ramase nemiscat auzind cererea noastra de spanzuratoare.
Erau cu totii impresionati de jertfa noastra. Multi veneau pe la noi si se inchinau in semn de respect si
consideratie. imparatul si consilierii sai respinsera cererea noastra de a ne lasa spanzurati, dar nu voiau
nici sa elibereze sclavii. Erau de neinteles. Vedeau bunele noastre intentii, ne respectau opiniile, dar nu
voiau sa cedeze. in timp ce imparatul a respins cererea noastra, am auzit o voce detasandu-se in mintea
mea: "Convoaca o adunare a poporului maine, in zorii zilei". I-am comunicat imparatului dorinta
noastra. Brabis s-a opus, temandu-se de efectul pe care l-ar putea avea in masa adunarea solicitata de
noi, dar imparatul apucase sa ne promita ca accepta sa ne adresam maselor.
In ziua urmatoare, dis-de-dimineata, ne-am dus in piata zeului Martupiciu. Nu dormisem toata noaptea si
Marele Spirit ne ordonase sa ne taiem singuri venele de la mana, pentru a demonstra gravitatea situatiei.
Lumea incepuse deja sa se adune. Erau tot felul de oameni, care de care cu o figura mai ciudata. Toti
erau mandri si dispretuitori. intr-un tarziu, veni imparatul cu suita sa, urmat de Brabis. Am luat eu
cuvantul. Mo traducea. Am vorbit despre nemurirea sufletului, despre superioritatea invataturilor lui
Topteoxenes si despre atotputernicia celui ce sta pe Tronul de Lumina. Le-am spus ca suntem trimisii
Lui pentru a le aduce la cunostiinta ca, daca nu vor renunta la sclavi si la cultul lui Martupiciu, "Cel ce
sta pe Tron", conducatorul suprem al Universului, va distruge tara lor si-i va nimici pe toti. Au inceput
cu totii sa ma huiduiasca si sa arunce in mine cu tot felul de obiecte. A trebuit sa intervina politistii lor
spre a-i potoli. Mi-am dat seama ca trebuie sa urmeze ultimul gest demonstrativ, ca trebuia sa ne taiem
venele singuri. Brabis a luat cuvantul si s-a adresat multimii, zicand ca Martupiciu este zeul lor, el le-a

20. adus bunastarea si lui trebuie sa-i ramana credinciosi. Le-a mai spus ca poate si noi avem dreptate, ca
avem puteri, dar ca cererea noastra de a desfiinta sclavia este absurda si va crea revolte si pericole
sociale grave. in timp ce Brabis vorbea, noi am ridicat mainile spre cer, ne-am imbratisat camarazii si,
luand cutitele ce le aveam ascunse sub haine, Ormogen, Menthotep si cu mine ne-am taiat venele.
Trebuie sa va marturisesc ca nu am simtit nici o durere si nici sange nu a curs decat putin, iar noi am
parasit corpul material usor si lin. Odata iesit din trup, am vazut ca gestul nostru ii impresiona, totusi, pe
multi. Brabis si imparatul au poruncit ca trupurile noastre sa fie pazite, ca sa vada daca intr-adevar noi
vom invia in cea de a treia zi, caci Mo le spuse ca "Cel ce sta pe Tron" ne va invia. Multimea se perinda
prin fata cadavrelor noastre. Pana seara tarziu, aproape tot orasul venise sa ne vada corpurile
neinsufletite ce zaceau intr-un lac de sange. Timp de 2 zile si 2 nopti camarazii nostri si politia au facut
de garda, iar a treia zi catre pranz, am inviat. Cerul era intunecat. Nori grei si apasatori pluteau deasupra
orasului. imparatul si cu Brabis au venit imediat la noi pentru a ne vedea. I-am intrebat daca cedeaza.
Mi-au raspuns foarte politicos ca ei nu pot sluji decat lui Martupiciu, cu orice risc, si ca la nevoie pot
primi si moartea pentru el. Brabis mintea. Un trasnet din cer despica vazduhul cazand deasupra vilei lui
Brabis pe care o transforma in ruine. "Plecati in tara voastra", am auzit un glas in mine. imparatul si
Brabis se retrasesera. Noi eram plini de presimtiri rele. Am luat ceva merinde cu noi si am parasit orasul
pentru totdeauna. Mergeam cu sufletul la gura de groaza presimtirilor. Cand ne-am departat indeajuns de
oras, ne-am asezat sa ne odihnim. Deasupra orasului se dezlantui o ploaie cumplita. Picuri mari si calzi
veneau si peste noi. Din urma se apropiau de noi alti cetateni ai orasului. Am inceput sa alergam mai
tare. Picaturile de apa deveneau din ce in ce mai fierbinti, era o zapuseala groaznica si un vant fierbinte
incepu sa bata. Simteam ca ni se apropie de aceasta data sfarsitul, ca vom cadea si noi victime
nevinovate maniei Tronului de Lumina. Camarazii ne intrebau cum de noi nu suntem paziti, feriti de
pedeapsa. Le-am spus ca asa ceva nu este posibil si ca si noi va trebui sa murim, cu toate ca nu aveam
nici o vina. Ploaia era din ce in ce mai fierbinte. Hainele ne mai fereau putin de arsuri. Menthotep si
Ormogen mi-au spus ca nu mai pot sa inainteze, ca sunt sfarsiti de oboseala. Am propus sa ne oprim cu
totii si sa ne asteptam in liniste sfarsitul. Au ramas cei mai varstnici, cei mai tineri au spus ca ei incearca
totusi sa se salveze. I-am oprit si le-am spus:
- Inutil, ramaneti demni in fata dezlantuirii Tronului.
M-au ascultat si ne-am asezat cu totii inghesuiti unul in altul. Eram aproape 20...mai precis 17.
Fierbinteala ploii devenise insuportabila, dar nici unul dintre noi nu s-a vaitat. Pe rand, unul cate unul,
am trecut dincolo toti 17. Atunci ne-am simtit atrasi de o forta nevazuta si am parcurs cu o viteza
ametitoare spatii imense, iar apoi am intrat in imparatia Tronului de Lumina. Toti am ajuns in Orasul de
Aur, unde am fost primiti de insusi Buddha, care este conducatorul inteleptilor de acolo. Era trist. Toti
eram tristi. Zile intregi a fost tacere...totala tacere. Fiecare dintre noi tacea. Eu, Ormogen si Menthotep
au ramas in Orasul de Aur. Ceilalti au coborat fiecare in straturile lor. Mo a coborat in stratul VII, ceilalti
in straturile VI si V. Misiunea noastra luase sfarsit.
Densi ne privi.
Teofilact: Nu te-ai mai intors in Opal?
Densi: Ba da, dar mult mai tarziu, dupa ce Opalul a distrus complet Atlantida si a facut-o fund de ocean.
Am ramas o vreme cu Menthotep si Ormogen chiar in palatul lui Buddha, pana ce Opalul a reintrat in
echilibru.
Sora cea buna: Dar poporul tau aztec a scapat?
Densi: Da, cutremurul si scufundarea a avut loc nu departe de ei. Ei au scapat. Era un popor evoluat si
armonios. Pacat ca istoria voastra nu stie nimic despre primii azteci. stiu ca exista si acum temple si
piramide in Mexic, dar tot ceea ce se mai gaseste acum sunt realizari mult mai tarzii. Ati obosit?
Eu: Suntem mai mult consternati de furia cu care s-a dezlantuit Opalul.
Densi: Da, au fost trimise asupra Atlantidei substante tarmice distrugatoare, un fel de materii de o
radioactivitate colosala. Luciferienii au fost distrusi in totalitate si au fost proiectati in spatiile lor
Gondonice. Mai mult de 4000 de ani Opalul a tacut. Nu a mai comunicat cu nimeni din straturi, a stat si

21. a tacut in sine. Distrugerea a avut loc cam prin anii 12.200 inainte de Christos, asa ca este foarte greu sa
mai poti gasi ceva pe fundul oceanului. Mai pui ceva muzica? Mai pune ceva de Wagner al tau.
Teofilact: Care iti este dorinta?
Densi: As vrea o muzica pe care s-o inchinam bietilor sclavi nevinovati din Atlantida, care au pierit
odata cu stapanii lor.
Eu: Am dramaticul mars funebru al lui Siegfried intr-o interpretare exceptionala.
Densi: Sa-l auzim!
Am gasit imediat discul. Cea mai mare ordine in camera mea de lucru o am la discuri. Cu ochii inchisi
gasesc discul mult dorit printre cele 250 de discuri stereo si mono. Marsul funebru al lui Siegfried il am
interpretat de orchestra simfonica din Berlinul de Vest sub bagheta lui Herbert Von Karaian.
Dramaticul mars evoca parca eroismul celor 17 azteci care, in frunte cu Zenotecles, Menthotep si
Ormogen, s-au sacrificat din inaltul spirit de sacrificiu fata de Tronul de Lumina. Rasuna trompetele
triumfatoare: "Pamantule tot, ia aminte si invata, sa stii ca aztecii au inscris o pagina de aur, prima
pagina de aur in istoria spiritualitatii pamantene. Drama Atlantidei nu a putut fi evitata, acolo au cazut
milioane de nevinovati, victime ale pedepsei ce trebuia sa cada pe cei ce slujeau luxului, confortului si
desfraului. Luxul si confortul exagerat sunt proprii luciferienilor si nu este de mirare ca Opalul se
pregateste acum sa intervina iarasi".
Am ascultat toti trei tacuti, asistand parca cu totii la recviemul celor nevinovati ce au fost jertfiti.
Densi: Acum am terminat povestea primei mele vieti pe Pamant. Cred ca ati auzit ceva ce nimeni nu ar
putea povesti. Ceea ce v-am spus sunt lucruri reale. Poate ca unii vor crede ca nu au fost "chiar asa". Ei
bine, ele au fost mai dramatice. Navalirea apelor a fost groaznica. Moartea a pus stapanire pe Atlantida
in cateva ore...cutremurele s-au succedat la scurte rastimpuri si Atlantida a disparut pentru totdeauna in
fundul oceanului. Daca scafandrii vostri vor sa sape in fundul oceanului Atlantic, vor mai putea gasi
urme. Viitorul va mai aduce dovezi. Acum consider capitolul Atlantidei inchis si trecem in Egipt.
Teofilact: in cinstea lui Zenotecles iti propun sa ascultam scena mortii lui Siegfried, a eroului eliberator
care a salvat lumea de blestemul aurului.
Densi: Nu numai in cinstea mea, ci si a virtuosilor mei prieteni, Menthotep si Ormogen, carora li s-ar
cuveni sa li se ridice cate o statuie de granit in Orasul Filosofilor, in care gandeste...Keops.
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
Venirea lui Isus pe Pamant a fost cauzata tot de luciferieni. Acestia, dupa ce au fost distrusi in
Atlantida, vreo 5 milenii au tacut, neindraznind sa mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al
saptelea inainte de Isus, Lucifer apeleaza din nou la Parintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitand
din nou ajutorul spre a se putea si el salva. Parintele Luminilor accepta si-i promite lui Lucifer ca-i va
indica o anumita zona de pe Pamant, unde sa se poata intrupa si hotaraste ca luciferienii sa formeze un
popor aparte, care sa beneficieze de trimisi speciali. Parintele Luminilor ii indica lui Lucifer zona dintre
mediteraneana si Golful Persic si-i fagaduieste ca-i va trimite indrumatorii. Este vorba de poporul
israelit, care, in evolutia sa, a beneficiat de trimisi din Opal: Avraam, Iacov, David, Solomon. La inceput,
in primele milenii, a mers destul de bine cu evolutia luciferienilor. Cateva milioane de luciferieni au
reusit sa-si imbunatateasca culorile spiritului si sa intre in primele 2 straturi, cu rare exceptii au ajuns
pana in stratul IV, realizand griul deschis. Cei mai multi persistau in culoarea de baza- negrul si nu a fost
numai atat. Luciferienii nu au ascultat de porunca data, de a se intrupa numai in zona data de Parintele
Luminilor, ci au impanzit Pamantul, strecurandu-se si la alte natii. Israelitii, dupa marele lor proroc
Moise, au inceput sa mearga din ce in ce mai rau. in loc sa puna accentul pe respectarea celor 10
porunci, recurgeau la sacrificii si se pierdeau in tot felul de ritualuri, cerand Cerului sa-i faca conducatori
ai Pamantului. Se credeau nici mai mult nici mai putin decat popor ales. Asteptau un Mesia care, cu
minuni supranaturale, sa-i faca stapani peste celelalte popoare. Religia iudaica devenise o claca stricata
de preotii orbi si fatarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rand, ducand poporul dintr-o eroare
in alta. Israelitii aveau nevoie de un trimis special. Pamantul intreg avea nevoie sa intre intr-o noua faza
spirituala. Se simtea nevoia unei primeniri in gandirea popoarelor. Atunci, Parintele Luminilor convoaca

22. inteleptii Opalului in Marea sala a Tacerii, din centrul Cetatii de Lumina. V-am spus la inceputul
povestirii mele despre acea memorabila sedinta, cand, la chemarea Parintelui Luminilor: "Cine vrea sa
coboare pe Pamant pentru o misiune speciala?", a tasnit primul Isus, strigand fara ezitare: "Eu merg,
Parinte". stia ca va fi greu, dar credea in izbanda. stia ca luciferienii sunt reci, dar spera, ba chiar credea
ca o sa-i incalzeasca. Dupa cum v-am spus, Isus primeste misiunea: "Primesc sa cobor pe Pamant
oricum va fi, accept oricare imi va fi destinul", iar la sugestia Parintelui de a-si lua un prieten cu sine,
Isus s-a uitat la mine. I-am zambit si a inteles ca sunt de acord.
Isus a coborat in Egipt cu 7 ani inaintea mea. De ce in Egipt? Acum raspunsul care urmeaza este
deosebit de important si as vrea sa-l subliniez pentru ca acest raspuns sa se imprime definitiv in
constiinta popoarelor: Isus coboara in Egipt pentru a face din el focarul central din care mai tarziu sa
iradieze noua sa invatatura. Egiptul era cel mai indicat popor, apt sa primeasca o invatatura noua, pe
fondul unei religii valoroase, asa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat,
echilibrat din punct de vedere moral si cu structura preoteasca superioara. Aveau ritualuri pline de
semnificatii, iar zeii pe care ii cinsteau erau simboluri limpezi si clare. Prin venirea lui Isus in Egipt se
autentifica superioritatea unui popor care milenii de-a randul a fost pastrator zelos al invataturii marelui
initiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut "HORMINUS ESPETUS TA", precum si a
stralucitului mare preot, faraon si ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a carui inalta gandire
a fost inspirata chiar de spiritele din Opal. Xerotemus nu este altul decat Buddha, unul si acelasi spirit
care a creat doua variante de spiritualitati: varianta egipteana si cea indiana. Xerotemus este cel care a
creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nuntii si mesei sacre, pe care le va prelua
Isus. Va amintiti ca Isus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei si a celebrat
Cina cea de Taina inaintea crucificarii. Isus, in mod deliberat, a preluat si a consacrat pentru vecie cele
ce mai tarziu, in biserica crestina, s-au numit "taina botezului", "taina nuntii" si "taina euharistica",
misterul central al bisericii crestine. Parintii, preotii si arhiereii din Bizant s-au inspirat de la egipteni.
Egiptenii au fost primii crestini, continuatori ai ritualurilor traditionale egiptene: botezul, nunta, masa
sacra si ierarhia preoteasca. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoti egipteni: preotia lui
Osiris, a lui Isis si cea mai inalta preotie, cea a lui Horus. Asupra acestora vom reveni la momentul
potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul invierii lui Osiris ce parca anunta, cu
multe secole inainte, invierea lui Isus. Egiptenii sunt adevaratii creatori ai religiei crestine. Veti putea
vedea din povestirea mea ca ceea ce va spun nu poate fi contestat. Egiptul merita stima si pretuirea
intregului Pamant, caci ritualurile lui vor reinvia si se vor impune pe plan mondial. Vor invia in cel de-al
treilea mileniu si se vor impune pe intregul Pamant. E precis, e hotarat de Opal si aceasta se va implini
cu exactitate.
Densi vorbise cu verva si ridicase glasul. Era parca dominat de o viziune asupra viitorului, cand toate
popoarele se vor uni, acceptand toate cele 5 ritualuri de provenienta egipteana si preluate de religia
crestina. Se ridica in picioare si incepu sa se plimbe in camera de lucru cu mainile incrucisate pe piept. ii
respectam tacerea. Trecura cateva minute. Se opri din mers si se aseza pe scaun. Nu-mi dadeam prea
bine seama ce se intampla. Era aici, cu noi in camera, sau acolo, in lumea lui?...Nu pot preciza. Parca era
cu noi, parca era totusi acolo, sus, in lumea lui de basm.
Densi: Cauta ceva vechi...o muzica veche de coruri...ai ceva vechi... muzica de-a voastra, veche? Vreau
sa ma concentrez, sa va povestesc vechi si frumoase amintiri de pe vremea cand am coborat in Egipt, in
armoniosul, seninul si echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici si cinstiti, modesti si evlaviosi, ce aveau
pasiunea opaitelor si a tortelor care ard! Pune asadar ceva vechi si nostalgic!...
Am cautat in graba cea mai veche piesa muzicala pe care o aveam, "Missa Brevis" de Giovani Perluigi
de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea si am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul
sprijinit in maini...
OPAITELE
- Trezirea mea la viata a fost la lumina opaitului, noaptea, caci noptile erau racoroase si mama se
odihnea ziua si trebaluia noaptea. Primele imagini cu care m-am intalnit, au fost sub lumina calda si lina
a celor 4 opaite care ardeau noaptea tot timpul in camera in care am trait primele zile de trezire la viata.
Pe peretii camerei erau pictate o sumedenie de simboluri vechi: soarele, muntele si arborele alaturi de