SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Vimana: Avion vechi de 5000 de ani descoperit intr-o pestera
din Afganistan
O descoperire epocală, ţinută secret de armata americană, s-a
produs anul trecut într-o peşteră din Afganistan. Mai mulţi soldaţi
americani, fiind într-o misiune de recunoaştere, au intrat într-o
peşteră oarecare dintr-o zonă muntoasă din Afganistan şi au făcut o
descoperire importantă pentru omenire. Un obiect misterios se afla
în această peşteră, fiind identificat cu un avion străvechi, un
“Vimana” care are o vechime de mai bine de 5000 de ani, a fost
descoperit de mai mulţi soldaţi care au participat la extragerea sa
din peşteră. Cel mai ciudat este că opt dintre ei au fost declaraţi
dispăruţi.
Vimana este un avion ciudat, care seamănă cu bombele din ziua
noastră, fiind menţionat în epopeele sanscrite. Arheologii susţin
că Vimana sunt primele avioane pe care le-a cunoscut omul de-a
lungul timpului şi erau folosite de sanscriţi pentru efectuarea
diverselor misiuni chiar înainte de “ultima răsturnare a
Pământului“. Până în prezent, nimeni nu credea cu adevărat că
aceste avioane străvechi chiar au existat cu adevărat, dar
descoperirea aceasta poate să răstoarne foarte multe credinţe
referitoare la trecutul îndepărtat al omenirii.
Vimana sunt mai mult decât nişte simple avioane, ele pot să
călătorească pe distanţe foarte lungi în Univers cu viteze
impresionante. Cercetătorii chinezi pretind că au descoperit mai
multe documente sanscrite în Lhasa, Tibet, în care este specificat
modul de construire al navelor interstelare. Documentele au fost
trimise la Universitatea din Chandrigarh pentru a fi traduse.
Avioanele
civilizatiei sanscrite erau capabile să ignore gravitaţia şi motoarele
erau bazate pe principiul “laghima“, o putere încă necunoscută
omului din ziua de astăzi. Acest principiu presupune o forţă
centrifugă impresionantă care contracarează orice formă
gravitaţională. Principiul este acelaşi pe care yoghinii îl folosesc
pentru a levita.

More Related Content

More from Biro Bela

Une eglise tres speciale
Une eglise tres specialeUne eglise tres speciale
Une eglise tres specialeBiro Bela
 
Arta conversatiei
Arta conversatieiArta conversatiei
Arta conversatieiBiro Bela
 
Photos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingPhotos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingBiro Bela
 
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireAngel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireBiro Bela
 
Alfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsAlfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsBiro Bela
 
Un defect al femeii
Un defect al femeiiUn defect al femeii
Un defect al femeiiBiro Bela
 
Harta energetică a româniei
Harta energetică a românieiHarta energetică a româniei
Harta energetică a românieiBiro Bela
 
Urme pe nisip
Urme pe nisipUrme pe nisip
Urme pe nisipBiro Bela
 
Mari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorMari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorBiro Bela
 
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Biro Bela
 
Totul despre miel
Totul despre mielTotul despre miel
Totul despre mielBiro Bela
 
Martisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheMartisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheBiro Bela
 
Asasinii economici.
Asasinii economici.Asasinii economici.
Asasinii economici.Biro Bela
 
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieDespre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieBiro Bela
 
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micPoveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micBiro Bela
 
Gardens of greenhouse
Gardens of greenhouseGardens of greenhouse
Gardens of greenhouseBiro Bela
 

More from Biro Bela (20)

Une eglise tres speciale
Une eglise tres specialeUne eglise tres speciale
Une eglise tres speciale
 
Arta conversatiei
Arta conversatieiArta conversatiei
Arta conversatiei
 
Photos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingPhotos Mind-Blowing
Photos Mind-Blowing
 
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireAngel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
 
Alfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsAlfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintings
 
Un defect al femeii
Un defect al femeiiUn defect al femeii
Un defect al femeii
 
Harta energetică a româniei
Harta energetică a românieiHarta energetică a româniei
Harta energetică a româniei
 
Urme pe nisip
Urme pe nisipUrme pe nisip
Urme pe nisip
 
Mari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorMari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lor
 
Zambézi
ZambéziZambézi
Zambézi
 
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
 
Totul despre miel
Totul despre mielTotul despre miel
Totul despre miel
 
Martisor%20
Martisor%20Martisor%20
Martisor%20
 
Martisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheMartisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor Gheorghe
 
Martisor
MartisorMartisor
Martisor
 
Asasinii economici.
Asasinii economici.Asasinii economici.
Asasinii economici.
 
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieDespre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
 
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micPoveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
 
Gardens of greenhouse
Gardens of greenhouseGardens of greenhouse
Gardens of greenhouse
 
Thats god
Thats godThats god
Thats god
 

Avion vechi de 5000 de ani descoperit intro pestera in afganistan

  • 1. Vimana: Avion vechi de 5000 de ani descoperit intr-o pestera din Afganistan O descoperire epocală, ţinută secret de armata americană, s-a produs anul trecut într-o peşteră din Afganistan. Mai mulţi soldaţi americani, fiind într-o misiune de recunoaştere, au intrat într-o peşteră oarecare dintr-o zonă muntoasă din Afganistan şi au făcut o descoperire importantă pentru omenire. Un obiect misterios se afla în această peşteră, fiind identificat cu un avion străvechi, un “Vimana” care are o vechime de mai bine de 5000 de ani, a fost descoperit de mai mulţi soldaţi care au participat la extragerea sa din peşteră. Cel mai ciudat este că opt dintre ei au fost declaraţi dispăruţi. Vimana este un avion ciudat, care seamănă cu bombele din ziua noastră, fiind menţionat în epopeele sanscrite. Arheologii susţin că Vimana sunt primele avioane pe care le-a cunoscut omul de-a lungul timpului şi erau folosite de sanscriţi pentru efectuarea diverselor misiuni chiar înainte de “ultima răsturnare a Pământului“. Până în prezent, nimeni nu credea cu adevărat că aceste avioane străvechi chiar au existat cu adevărat, dar descoperirea aceasta poate să răstoarne foarte multe credinţe referitoare la trecutul îndepărtat al omenirii.
  • 2. Vimana sunt mai mult decât nişte simple avioane, ele pot să călătorească pe distanţe foarte lungi în Univers cu viteze impresionante. Cercetătorii chinezi pretind că au descoperit mai multe documente sanscrite în Lhasa, Tibet, în care este specificat modul de construire al navelor interstelare. Documentele au fost trimise la Universitatea din Chandrigarh pentru a fi traduse.
  • 3. Avioanele civilizatiei sanscrite erau capabile să ignore gravitaţia şi motoarele erau bazate pe principiul “laghima“, o putere încă necunoscută omului din ziua de astăzi. Acest principiu presupune o forţă centrifugă impresionantă care contracarează orice formă gravitaţională. Principiul este acelaşi pe care yoghinii îl folosesc pentru a levita.