SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
ARHIMANDRITUL SOFRONIE SAKHAROV
АРХИМАНДРИТ СОФРОНИЙ САХАРОВ
CUVÂNTĂRI DUHOVNICEȘTI
ДУХОВНЫЕ БЕСЕДЫ
Volumul
întâi
FERICIȚI CEI CURAȚI CU INIMA CĂ
ACEIA VOR VEDEA PRE DUMNEZEU
Un paragraf din
Cuvântarea a douăsprezecea:
CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU
PRIN NEVOINȚA DEȘERTĂRII ȘI A PLÂNGERII
Богопознание через подвиг истощания и плача
1) Cf. 1 Io. 3: 2
Domnul zice: Fericiți cei curați cu inima, că
aceia vor vedea pre Dumnezeu. (1) Cât se
poate de îndreptățit ne este să ne întrebăm în
legătură cu cuvintele lui Hristos: “Cum vor
vedea cei curați cu inima pe Dumnezeu?
Precum este sau precum nu este?” Mintea
învățatului înclină, “bineînțeles” către gândul:
“Precum nu este.” Dar Hristos gândește altfel,
și noi ne străduim să urmăm lui Hristos.
Care este înțelesul cuvintelor mele? –
Trebuie să ne concentrăm cu toată luarea
aminte numai la un singur lucru:
A NU GREȘI nici înaintea lui Dumnezeu, nici
înaintea omului, nici față de lucruri. Și din
această viață simplă, dar concentrată pe acea
poruncă, se naște starea omului când el, ființial
de acum, se trăiește în Dumnezeu.
(Arhimandritul Sofronie Sakharov,
Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 145.)
CUVÂNTĂRI DUHOVNICEȘTI , VOL. 1
TRADUCERE DIN LIMBA RUSĂ:
IEROM. RAFAIL (NOICA)
EDITURA REÎNTREGIREA,
ALBA IULIA,
2004

More Related Content

What's hot

13. cum impartasesc evanghelia partea 2
13. cum impartasesc evanghelia partea  213. cum impartasesc evanghelia partea  2
13. cum impartasesc evanghelia partea 2
William Anderson
 
Cine este dumnezeu cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
Cine este dumnezeu   cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...Cine este dumnezeu   cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
Cine este dumnezeu cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
Nelu Nemesniciuc
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
William Anderson
 

What's hot (20)

Sufletul de lucian iordanescu
Sufletul de lucian iordanescuSufletul de lucian iordanescu
Sufletul de lucian iordanescu
 
Baza pilonului 1 pe scurt
Baza pilonului 1 pe scurtBaza pilonului 1 pe scurt
Baza pilonului 1 pe scurt
 
Maturitate 6
Maturitate 6Maturitate 6
Maturitate 6
 
Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul - tâlcuit de părintele Teofil ...
Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul - tâlcuit de părintele Teofil ...Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul - tâlcuit de părintele Teofil ...
Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul - tâlcuit de părintele Teofil ...
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
 
13. cum impartasesc evanghelia partea 2
13. cum impartasesc evanghelia partea  213. cum impartasesc evanghelia partea  2
13. cum impartasesc evanghelia partea 2
 
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde CINE ESTE DUMNEZEU  Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
CINE ESTE DUMNEZEU Explicat de Înşusi Dumnezeu prin Bertha Dudde
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
3. Ce este fundamental în ucenicie? PDF
 
Isus a fost creștin sau musulman ?
Isus a fost creștin sau musulman ?Isus a fost creștin sau musulman ?
Isus a fost creștin sau musulman ?
 
Cine este dumnezeu cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
Cine este dumnezeu   cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...Cine este dumnezeu   cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
Cine este dumnezeu cine este lucifer - ce este omul - explicate de însuşi d...
 
Despre simbolismul din Biblie - Emanuel Swedenborg
Despre simbolismul din Biblie - Emanuel SwedenborgDespre simbolismul din Biblie - Emanuel Swedenborg
Despre simbolismul din Biblie - Emanuel Swedenborg
 
Rugaciunea placuta lui dumnezeu
Rugaciunea placuta lui dumnezeuRugaciunea placuta lui dumnezeu
Rugaciunea placuta lui dumnezeu
 
1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus1. Imaginea de ansamblu - Isus
1. Imaginea de ansamblu - Isus
 
Predica sf gheorghe
Predica sf gheorghePredica sf gheorghe
Predica sf gheorghe
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
3. Ce este fundamental în ucenicie? Keynote
 
Intrebare si raspuns
Intrebare si raspunsIntrebare si raspuns
Intrebare si raspuns
 
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
3. Ce este fundamental în ucenicie? PPT
 
24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
24.06.2013 - Cateheza - Duhul Sfânt
 
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRESFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR NOASTRE
 
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 112. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
12. Cum împărtăşesc Evanghelia? Partea 1
 

More from Vasile Calin Dragan

More from Vasile Calin Dragan (7)

Mănăstirea Sf. Pantelimon din Athos, în timpul vieţii Sfântului Siluan Athoni...
Mănăstirea Sf. Pantelimon din Athos, în timpul vieţii Sfântului Siluan Athoni...Mănăstirea Sf. Pantelimon din Athos, în timpul vieţii Sfântului Siluan Athoni...
Mănăstirea Sf. Pantelimon din Athos, în timpul vieţii Sfântului Siluan Athoni...
 
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cele două forme de smerenie: smerenia ascet...
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cele două forme de smerenie: smerenia ascet...Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cele două forme de smerenie: smerenia ascet...
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cele două forme de smerenie: smerenia ascet...
 
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre Lumina Nezidită
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre Lumina NezidităArhimandritul Sofronie Sakharov - Despre Lumina Nezidită
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre Lumina Nezidită
 
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Un pasaj din Testamentul duhovnicesc
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Un pasaj din Testamentul duhovnicesc Arhimandritul Sofronie Sakharov - Un pasaj din Testamentul duhovnicesc
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Un pasaj din Testamentul duhovnicesc
 
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cunoscutului Dumnezeu
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cunoscutului DumnezeuArhimandritul Sofronie Sakharov - Cunoscutului Dumnezeu
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Cunoscutului Dumnezeu
 
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre ipostas în învăţătura şi pilda Cuvio...
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre ipostas în învăţătura şi pilda Cuvio...Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre ipostas în învăţătura şi pilda Cuvio...
Arhimandritul Sofronie Sakharov - Despre ipostas în învăţătura şi pilda Cuvio...
 
Despre smerenie1
Despre smerenie1Despre smerenie1
Despre smerenie1
 

Arhimandritul Sofronie Sakharov - Vom vedea pre Dumnezeu precum este

  • 1. ARHIMANDRITUL SOFRONIE SAKHAROV АРХИМАНДРИТ СОФРОНИЙ САХАРОВ CUVÂNTĂRI DUHOVNICEȘTI ДУХОВНЫЕ БЕСЕДЫ Volumul întâi FERICIȚI CEI CURAȚI CU INIMA CĂ ACEIA VOR VEDEA PRE DUMNEZEU Un paragraf din Cuvântarea a douăsprezecea: CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU PRIN NEVOINȚA DEȘERTĂRII ȘI A PLÂNGERII Богопознание через подвиг истощания и плача
  • 2. 1) Cf. 1 Io. 3: 2 Domnul zice: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu. (1) Cât se poate de îndreptățit ne este să ne întrebăm în legătură cu cuvintele lui Hristos: “Cum vor vedea cei curați cu inima pe Dumnezeu? Precum este sau precum nu este?” Mintea învățatului înclină, “bineînțeles” către gândul: “Precum nu este.” Dar Hristos gândește altfel, și noi ne străduim să urmăm lui Hristos. Care este înțelesul cuvintelor mele? – Trebuie să ne concentrăm cu toată luarea aminte numai la un singur lucru: A NU GREȘI nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum, se trăiește în Dumnezeu. (Arhimandritul Sofronie Sakharov, Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 145.)
  • 3. CUVÂNTĂRI DUHOVNICEȘTI , VOL. 1 TRADUCERE DIN LIMBA RUSĂ: IEROM. RAFAIL (NOICA) EDITURA REÎNTREGIREA, ALBA IULIA, 2004